Mari prietenii în literatură

Prietenia este acel sentiment feeric, care deși nu se încadrează în

nici un simț al ființei umane, reușește să devină o paradigmă, un prototip
al acestora, substituind orice cadru al realității. Așadar, în contextul în
care prietenia reușește chiar pătrunderea în spațiul metafizicii, e de la
sine înțeles că însuși cel pe care îl considerăm prieten devine un “alter
ego”, o substanță din propria noastră esență cu care formăm un tot
întreg.

A priori, este de notorietate publică faptul că cei mai adevărați

prieteni sunt cei care vor sta în dreapta ta chiar și în cele mai tenebre
momente ale vieții, fiind gata să înfrunte toate umbrele împreună cu tine,
dar și cei care îți vor sta alături și în cele mai frumoase momente, ne
fiindu-le teamă de strălucirea nimbului tău. În această cheie, un roman
ce nuanțează tema prieteniei adevărate este “Ora 25” de Virgil
Gheorghiu. Cu siguranță, prietenia triunghiulară dintre Johann Moritz,
Alexandru și Traian Korugă formează una din acele coeziuni inoxidabile,
care indiferent de “criza de identitate” prin care trece protagonistul,
reușește să se consolideze ca “O mare prietenie”. În acest context, chiar
din expozițiunea romanului este relevată strânsa legătură dintre Johan și
A. Koruga, care îi oferă o cameră în care acesta poate locui “Camera
cea mică de lîngă bucătărie stă goală, a zis preotul. M-am gândit că ar fi
bine să te muţi tu în ea”. De asemenea, Alexandru Koruga este cel care
își ajută prietenul când află de plecarea lui în America devine însuși o
expresie a prieteniei prin îndemnul: “Vino cînd s-o lumina de ziuă ! Bate
la fereastra mea încet ; e bine să nu audă preoteasa. Ştii, femeile sînt
mai zgarcite. Eu pregătesc sacul cu merinde din seara asta”. Totodată,
valoarea prieteniei în acest roman are un caracter ereditar, având
tendința de a se transmite în relația tată-fiu. Așadar, fiul preotului Koruga
de asemenea este unul din pilonii “Marilor prietenii” din literatura
română, un exemplu în acest sens fiind ajutorul bănesc pe care Traian il
oferă prietenului său pentru ca acesta să-și poată construi propria
gospodărie. Drept efect, toate aceste elemente tangențiale ale prieteniei
prezente în roman, îl consacră ca fiind o sinteză a prieteniei.
 În aceste împrejurări, prietenia are origini pur divine, fiind o dorință
Dumnezeiască, un punct temporal peren ce a rămas consolidat de la
originea sa până în prezent. Cu toate acestea, acest concept este
deseori învăluit în mister. De ce oare prietenia este una din nevoile
fundamentale ale umanității și care este rostul acesteia? În acest sens,
iubirea aproapelui, existențialismul și conștiința ființei reprezintă o
conexiune în triadă, o unitate a autocunoașterii. Așadar, o altă
capodoperă literară ce reliefează acest sentiment endemic al prieteniei
este „Romanul adolescentului miop”, roman ce cuprinde amintirile lui
Mircea Eliade despre perioada adolescenței sale, când, împreună cu
Robert, Perri, Marcu și Dinu, descoperă o mulțime de aspecte nebănuite
ale existenței. De exemplu, acesta își intensifică dragostea pentru
lectură, datorită prietenului său Marcu, care era un mare pasionat de
marii clasici ale lecturii. Așadar cei doi devin “[...] erudiți în Comedia
umană[...]”, întorcându-se “[...]unul pe altul în cunoașterea personajelor,
amanuntelor și curiozitatilor balzaciene”. În aceste condiții, Marcu devine
un prieten de valoare a naratorului, nu doar prin pasiunile comune, ci și
prin deschiderea spre noi viziuni. Un alt personaj emblematic în
perindarea acțiunii romanului este Robert, prietenul pe care Mircea
Eliade în ipostază de adolescent dorește să-i atribuie rolul personajului
principal —- “Vreau sa mă ocup acum de Robert, pentru ca el va fi un
personaj de seama în romanul meu[...]”. Cu toate acestea, conotația
prieteniei în acest roman are o semantică dublă. Pe de-o parte
reprezintă un pilon al susținerii morale, iar pe de altă parte o lecție de
viață pe calea cunoașterii de sine. În desele aventuri în care aceștia
cutreierau orașul, Mircea Eliade “Trebuie să mă cunosc. Trebuie să știu
odată singur cine sunt și ce vreau”, conștientizând cadrul societății în
care individualismul triumfă, iar prieteniile sunt un ajutor al cunoașterii
propriului individ.

De asemenea, prietenia este importantă din mai multe motive:

Pentru a evita solitudinea, pentru a face schimb de idei sau sentimente
și pentru a-ți forma concepții elocvente asupra realității . În această
cheie, prietenia este o valoare promovată de secole în marile literaturi
universale. De exemplu, “Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde este
o operă a estetismului, ce întruchipează plenar rolul unui prieten ca
barieră între moralitate și imoralitate. În acest sens, un personaj - simbol
al prieteniei este Basil Hallward, care recunoaşte că portretul pe care i l-
a făcut lui Dorian Gray poartă în el mai mult decât imaginea unui prieten
apropiat, el conţine însăşi imaginea personală a lui Basil, acesta
afirmând, “[...] nu-l pot expune. Am pus mult prea mult din mine în acest
portret[...]”. Așadar acest moment cheie al expozițiunii ne antamă în
strânsa legătură de prietenie dintre Dorian și Basil.

Există totuşi un moment în care Dorian se separă de spiritul moral

şi din momentul acela începe să ducă o viaţă imorală. Acest moment
este moartea lui Sibyl Vane, de care acesta se face vinovat. Deși se
scufundă în abisul imoralității, este mereu susținut și ajutat de Basil
Hallward. Momentul cel mai de jos al decăderii lui este către sfârşitul
romanului, când îl ucide pe Basil Hallward, singurul prieten adevărat pe
care l-a avut. şi totuşi, această crimă a generat o urmă de moralitate şi
sentiment. “Fiecare detaliu odios îi reveni cu oroare sporită. Din peștera
neagră a Timpului, teribilă și învăluită în culori stacoji, îi apărea imaginea
păcatului”. Așadar, Dorian devine paranoic şi realizează că omorul e cel
mai mare dintre păcate, greşeli şi delicte, iar pentru a ajunge din nou la
moralitate, a fost nevoie de sacrificiul unei “Mari prietenii”.

În încheiere, țin să fiu de acord cu asertiunea lui Nicolae

Steinhardt, care spune că “Prieten se numește omul care te ajuta fara
ca verbul sa fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de
loc sau de mod”. După mine, relația dintre doi indivizi își are rădăcinile în
intensitatea sentimentală ce formează legătura dintre aceștia. Prietenia
e precum al șaptelea simț, de aceea, atunci când avem nevoie de ajutor
nu mai există trebuința motivării circumstanțelor, pentru că un adevărat
prieten va fi acolo înainte să-i ceri ajutorul. Cu toate că prietenia în zilele
noastre este o taină pentru mulți dintre noi, consider că acum este
momentul ca “Marile prietenii” să se afirme, iar literatura este una din
cele mai pertinente surse de exemplu.