Sunteți pe pagina 1din 2

Holocaustul

Știți, chiar dacă există încălcări ilegale, plânsete amere și dureri ce țin mult timp pe loc
viața, amenințări ușoare și chiar unele intimidări, lumea și perioada în care trăim acum poate
fi numită:,,MINUNATĂ”. Minunată în sensul complex al cuvântului, deoarece avem în ziua
de azi diverse drepturi, drept dovadă fiind: ,,Declarația Universală a Drepturilor Omului”,
creată la 10 august 1948, diverse locuri de muncă pentru fiecare etnie, diverse industrii ce
dezvoltă fiecare țară după potențialul său și cel mai important, avem diverse oportunități:
oportunități de a alege ceva, de a schimba, de a vota, de a refuza și de a ne implica și
confirma identitatea noastră personală.
Dar acum, după ce ne-am reamintit bogățiile cu adevărat importante pentru națiunea
umană, să ne întoarem în perioada celui mai sângeros și celui mai care a scurs inuman
milioane de lacrimi nevinovate, care nici nu au reușit să-și împlineacă până la sfârșit
existența, celui ce a furat lacom trupe și suflete, celui De-Al Doilea Război Mondial(1939-
1945).
Putem vorbi despre război o perioada extrem de lungă, dar ramura sa care a distrus
umanismul și care a sfâșiat toate speranțele acelei vremuri: ramura ,,Holocaustului”.După
cum spunea Daria Crețu: ,,Holocaustul este cea mai importantă piesă din puzzle-ul numit
Istorie. Sunt complet de acord cu acest citat, deoarece într-adevăr comparând atent cel ,,De-
Al Doilea Război Mondial” cu puzzle-ul și piesa cea mai importantă cu Holocaustul, putem
observa că războiul dat a fost un tablou sângeros format din mai multe părți(piese), dar cea
mai importantă piesă fără de care nu s-ar primi puzzle-ul Război este Holocaustul.
În timpul Holocaustului au fost uciși aproximativ 6 milioane de evrei nevinovați, de
toate vârstele, dintre care 1,5 milioane de copii. Pe lângă evrei, au fost asasinați și:
romi,polonezi, oameni negri, homosexuali, martori ai lui Iehova. Chiar și Norman Manea a
zis: ,,Holocaustul e o tragedie umană.Eu am scris despre asta și am spus că nu este doar o
tragedie Evreiască, ci este și o tragedie Germană, și o tragedie a tuturor țărilor care într-un fel
sau altul au contribuit la acea catastrofă umană.”
Printre moduri de execuții omenești se enumerau multe experimente asupra gemenilor, unii
din ei fiind chiar și cusuți, împușcarea imediată, gazarea oamenilor de vii, spunându-le că
vor fi dezinfectați sau vor face duș,de exemplu numai în lagărul Auschwitz au murit un
milion de oameni, iar pe urma experimentelor inumane care erau elaborate la ordinele lui
Adolf Hitler-400 000 de oameni.
Adolf Hitler (1934-1945) a fost un conducător al Germaniei Naziste și mai era
supranumit ,,Îngerul Morții” din cauza cruzimii pe care o expunea asupra celorlalte națiuni.
În anul 1935 a elaborat o serie de legi: ,,Legile Nunberg” care le-au restrâns oportunitățile
evreilor în societate, precum: studierea lor doar în școli evreiești, să nu aibă posturi înalte, să
nu comunice cu germanii ș.a.m.d.. Până în ziua de azi, sau adunat mai multe versiuni ce par a
fi corecte în privința urei evreilor din partea lui Hitler, precum: trădarea lui de un prieten
evreu, considerarea că evreii au sângele albastru, dorința de a impune lumii „națiunea
germană” ca fiind una supremă.
Holocaustul în România denumește prigoana și exterminare evreilor în teritoriile Române
(1937-1944). Aici lucrurile nu au mers deloc mai bine, deoarece în urma acestui genucid au
murit 380 000 de evrei. Andrei Călărașu când avea 19 ani, în iunie 1941 și fusese martor al
aceste tregedii, nu a mai putut uita nimic din ce văzuse acolo. Erau impuși să urce în trenuri
supraaglomerate și nu numai că n-aveau ce mânca și bea, dar și nu puteau respira.Spuse că a
fost cea mai grea experiență pe care a trăit-o pe tot parcursul vieții. Viorica Agarici șefa
Crucii Roșii de acolo, dăduse ordin ca oamenii să fie eliberați puțin din trenuri după care le
dăduse apă și mâncare și drept răsplată autoritățile române au dat-o afară din Crucea Roșie.
Pentru Andrei ea arămas o eroină cu simțul curajului și dorinței de a salva cât mai multe
vieți.
După război el a ajuns realizator de filme comedice pentru a face oamenii mai fericiți, dar în
suflet era extrem, extrem de trist.
Epurarea Basarabiei și a aBucovinei de Nord de evrei, a avut loc prin 2 metode:
1)arestarea și împușcarea imediată a evreilor.
2)concentrarea lor în ghetoruti și lagăre de muncă, după care a urmat deportarea lor peste
Nistru.
Cea mai mare concentrare de evrei a fost la ghetoul din Chișinău, unde la sfârșitul lui august-
începutul lui septembrie 1941, erau concentrați 11 375 evrei, alcătuind 5 357 familii.
Dachau a fost primul lagăr de concentrare nazist înființat în Germania. A fost și cel mai
longeviv dintre toate. Oamenii de acolo erau trimiși la dușuri și condamnați la moarte fără să
știe, fiind gazați. Acest lagăr și-a început activitatea la 22 martie 1933, la ordinele lui
Heinrich Himler (unul dintre colaboratorii lui Hitler). Înainte de izbucnirea războiului,
deținuții erau folosiți atât la munci în interiorul lagărului, cât și la lucrările din construcțiile
de drumuri. În timpul războiului, deținuții au fot folosiți, în număr tot mai mare în munca
forțată din industria armelor și munițiilor.
O carte care vorbește detaliat despre Holocaust este ,,Jurnalul Annei Frank” de Anne
Frank. Jurnaul pe nume Kitty povestește tainicile istorii pe care eroina le-a trăit timp de 2 ani
grei ascunsă îmreună cu familia ei, în perioada ocupației naziste. Aici este relatată
singurătatea, lectura, certurile, descrierea persoanelor ce locuiau acolo, prietenia și suferința.
În concluzie, pot spune că trebuie să mulțumim Domnului pentru perioada bine dezvoltată
și cu o mulțime de oportunități în care trăim. Și după cum spunea John.F.Kennedy:
,,Omenirea trebuie să pună capăt războiului sau războiul va pune capăt omenirii”.

S-ar putea să vă placă și