Holocaust: istorie și lecții de viață

Plămădeală Ana, eleva clasei a XII-U

I.P. Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir “, S. Văsieni, R-nul Ialoveni
Macari Ala, profesoară la istoria românilor și universală
Tel: 068748470 E-mail: plamadealaa45@gmail.com
Capitolul negru al omenirii

Viața umană constituie cel mai de preț dar Dumnezeesc lăsat omenirii de-a lungul anilor. Însuși ființa
umană este creatoarea bunului și preaslăvitului Dumnezeu. Ne-am născut să învățăm, să descoperim, să
decidem, să experimentăm, să trăim, să creștem fizic, emoțional, spiritual, material, să dăruim și să lăsăm
ceva în urma noastră. Trăim într-o lume multinațională, multiculturală a secolul XXI, iar lucrurile i-au o altă
amploare, spre bine sau spre rău, scrie ISTORIA.O urmă, amprentă promițătoare lăsată în istoria atât
universală, cât și națională. O lecție de viață arzătoare, ce pătrunde în fiecare părticică a sufletului și corpului
nostru îl reprezintă ,,Holocaustul”. În continuare voi încerca să abordez acest subiect vast , astfel încât eseul
scris să poată ilumina oamenii în modul lor de gândire, sa schimbe atitudinea despre viață și să lăsăm să răsune
clopotul păcii în inimile noastre, construind în acest mod o societate în care toleranța să aducă lumină în viețile
tuturor.

Pe peretele unui barăci din Auschwitz (Polonia) este citatul următor : "Cine nu are memoria
istoriei riscă să o repete" - locul în care istoria ne roagă să nu o mai repetăm. O perioadă grea,
cutremătoare, seismică în care au fost peste 16 milioane de oameni din toate categoriile, artiști plastici,
scriitori, compozitori și intelectuali din multiple domenii. Circa 6 milioane dintre aceștia fiind evrei,
iar 25% copii. Această perioadă formează un capitol negru a istoriei umane, despre drama unui popor
însângerat, a cărui "soluție finală" era aprobată cu violența unei ideologii totalitare - cea nazistă.
Holocaustul este o pată pe obrazul istoriei, acesta reprezintă un fenomen ce se referă la distrugerea în
masă a ființelor umane, anume a evreilor prin foc, a miilor de evrei nevinovați. Acest sângeros
masacru își are originea din primii ani de venire la conducere a naziștilor în Germania, în frunte cu
conducătorul acestora Adolf Hitler - călăul istoriei în a căror cruzime au cazut evreii, în anul 1933.
Partidul nazist și diverse organizații ale acestuia, precum: SS, SA s-au concentrat pe ideea utopică
de salvare națională, urmărind purificarea etnică bazată pe "eliminarea" evreilor. În autobiografia sa
"Mein Kampf" (1925), Adolf Hitler și-a exprimat deschis ura față de evrei și intenția de a-i elimina
din viața politică, culturală și intelectuală a Germaniei. În lucrarea sa, el afirmă că "Evreul este cel
care îndeamnă astăzi cu cea mai mare râvnă la distrugerea radicală a Germaniei. Tot ceea ce se
tipărește în lumea întreagă împotriva Germaniei este scris de evrei " și că "Unui asemenea popor
existent existența pe pământ îi va fi luată cu forța”. Măsurile antievreiești instituite de către regimul
nazist au devenit din ce în ce mai dure între anii 1933-1937. Primul pas înfăptuit a fost înaintarea
"Legilor de la Nürnberg " din 1935 ce prevedea interzicerea căsătoriilor între germani și evrei. În
octombrie 1938, 17 000 de evrei de origine poloneză au fost deportați din Germania. A doua jumătate
a anului 1938 cunoaște o schimbare fundamentală a politicii antisemite din Reich-ul german.
Agravarea acestia s-a produs în perioadă imediat următoare anexării Austriei la Germania (Anschluss),
când asupra evreilor din Viena au fost lansate atacuri de o violență fără precedent. Lantul
evenimentelor a culminat cu programul din " Noaptea de cristal". Acest moment a a marcat o
succesiune nefericită de zile și nopți de teroare împotriva evreilor, care a durat din 9 noiembrie până
la 13 noiembrie 1939. Momentul " Nopții de cristal " a reprezentat începutul pogromului general
împotriva evreilor din Europa, naziștii urmărind lichidarea totală a evreilor. Haideți să vedem ce a
însemnat Holocaustul în alte țări, inclusive România, ce s-a întâmplat, care a fost contribuția
popoarelor și guvernelor la exterminarea populației evreiești, cum tratează, acum aceste țări subiectul.
În Franța, au fost victime ale Holocaustului 76 000 din 300 000 de evrei ce se găseau pe acest teritoriu.
Doar 3% din deportații evrei din Franța au supraviețuit. Arestările au început din 1940 și masiv în
1941, iar ,,deportarea evreilor începe la 27 martie 1942, data plecării din Paris în Auschiwtz, cel mai
mare lagăr evreiesc”. În 2012 președintele francez Francois Hollande a recunoscut rolul Franței în
exterminarea evreilor, la o ceremonie organizată pentru a marca 70 de ani de la deportarea evreilor
din Franța, dar colaborarea țării cu ocupanții naziști, în vremea războiului, a fost multă vreme un
subiect tabu. ,,Adevărul este că aceste crime au fost comise în Franța, nu de Franța” a spus F.
Hollande, de sesizat și expresia folosită ,, ÎN FRANȚA, NU DE FRANȚA”. Această teroare
cutremurătoare a atins și spațiul national, România. Ștefan Cucu, președintele veteranilor de război, a
afirmat privitor la regale Mihai și Holocaust: că ”dacă aduceți în discuție Holocaustul, Majestatea Sa
se va ridica în picioare și audiența va lua sfârșit!” Tăcerea va fi spulberată de intervenția mareșalului
și a mamei sale declarată ,,drept între popoare” de a nu permite deportarea la Auschiwitz a celor 200
000 de evrei. În anul 2012, cu ocazia vizitei în Anglia a Familiei Regale, sir Arthur Gavin afirmă
următoarele ,, când războiula izbutit în Europa, regina mama și Majestatea Voastră ați început prin
a adăposti, în Palatul Regal, și nu numai ,evrei. Au fost între 100 - 200 de evrei ascunși în Palat. Am
verificat cifrele și nu este nicio exagerare reușind să salvați 100 000 – 200 000 evrei”. Se mai aud
încă voci care convocă idea inexistenței Holocaustului din anii celui de-al doilea Război Mondial sub
pretextul că totul s-ar fi uitat, se contest crimele făptuite asupra atâtor milioane de oameni care au
trecut prin ,,fabricile negre”, doar pentru că erau evrei. Mai toate ţările Europei au fost bântuite de
valul cruzimii generat de nazism care a dat frâu liber rasismului, antisemitismului și discriminărilor.
Unele mărturii document, confirm adevărul tragic al acestui eveniment.
Scriitorul Oliver Lustig, născut într-o comună din judeţul Cluj, el însuşi un supravieţuitor al
holocaustului, realizează o antologie de texte literare care oglindesc faptele incredibile săvârşite de
forţele,, întunericului’’.Relatările lui sunt episoade din marea dramă istorică, fiecare mărturie depusă
este un act sfânt, o datorie faţă de memoria victimelor, dar şi un document în stare să spulbere ticăloasa
campanie de minciuni, dusă de stafiile fasciste şi de cei care ar vrea să împrăştie, din nou , flăcările
iadului deasupra pământului, precum au făcut-o monştrii care au împins omenirea într-o imensă baie
de sânge.
Pe baza literaturii ficționale și nonficționale scrisă pe marginea acestui eveniment tragic al secolului
trecut, am evidențiat cea mai contemporană carte ce relatează tragicul Holocaust, pe care am citit-o
cu o dorință arzătoare de a cunoaște cât mai multe despre acest tragic fenomen este "Jurnalul Annei
Frank, 12 iunie 1942 - 1 august 1944". Fiind într-o reflecție asupra evenimentelor ce se întâmplă
astăzi, și care cutremurat lumea, pot afirma că Holocaustul nu este nicidecum o lume fantastică,
fabuloasă a basmului reflectat de Ion Creangă, Frații Grimm sau Hans Christian Andersen.Povestea
tragică a Annei Frank e bine cunoscută împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat
ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în aşa-numita
Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdam. Avea 13 ani când a intrat în Anexă, a
ţinut aici un jurnal (început anterior, în 12 iunie 1942), devenind la un moment dat conştientă că el va
reprezenta un document important după ce războiul se va sfârşi. În 4 august 1944, aşadar nu mult după
debarcarea Aliaţilor în Normandia, când finalul recluziunii părea foarte aproape, Anne şi ceilalţi şapte
locatari ai Anexei sunt arestaţi, în urma unui denunț şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre
Auschwitz. Cu excepţia lui Otto Frank, toți vor muri. Anne şi sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen
în februarie sau martie 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica şi va face
cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale. NU întâmplător, negaționiștii Holocaustului și-au
concentrate eforturile asupra ,,demonstrației” că ar fi un fals.

Drama evreilor este reflectată într-o serie de filme artistice, având la bază evenimente reale. În
cinematografie regizorul Florin Lipan afirmă „ Fără cinematografie, Holocaustul ar fi fost greu de
procesat, de analizat.” Dezastrurile Holocaustului au oferit multiple subiecte de filme sau cărți – fuga
din fața naziștilor, exterminările din lagărele de concentrare, viețile ciuntite ale supraviețuitorilor, și
multe altele. Filmele bazate pe tema Holocaustului, nu sunt o comedie unde poți râde cu lacrimi, dar
sunt o dramă unde plângi de cruzimea la care au fost supuși oamenii, în primul rând evreii. Un film
realizat cu mare măiestrie, reunind excepționalele talente ale actorilor, regizorilor, scenografilor este
filmul „Evadarea din Sobibor”. El se bazează pe un eveniment real: evadarea prizonierilor evrei din
Sobibor la 14 octombrie 1943. Înființat din dispoziția lui Heinrich Himmler, lagărul de exterminare
Sobibor era unul dintre cele trei lagăre din estul Poloniei în care se aplica "soluția finală" de
exterminare a evreilor urmate de Belzec și Treblinka. Evreii sosiți aici erau selectați în gară, iar
majoritatea luau calea camerelor de gazare și apoi ale crematoriilor umane. Un număr mic de
privilegiați, rămâneau în lagăr pentru a munci la sortarea obiectelor. Printre evreii selectați au fost și
Itzhak Lichtman, căruia un alt deținut i-a spus să pretindă că este cizmar de meserienși adolescentul
Stanislaw "Shlomo" Szmajzner , care era de meserie bijuterier aurar și a fost oprit, împreună cu fratele
său mai mic, pentru a le face bijuterii naziștilor. Leon Feldhendler era conducătorul unui mic grup
care plănuia o evadare.Însă, după o tentativă de evadare eșuată a 13 prizonieri, urmată de uciderea a
încă 13 prizonieri, Leon își dă seama că evadarea grupului său, chiar dacă va reuși, va duce la
măcelărirea de către naziști a altor prizonieri. Singura soluție de a evita posibilul masacru rămânea
doar evadarea tuturor prizonierilor din lagărul Sobibor, cu excepția unui grup de prizonieri izolați.
 Sosirea în lagăr a unui grup de militari sovietici de origine evreiască, sub comanda locotenentului
Aleksandr "Sasha" Pechersky, a dus la o regândire a planului de evadare. Având cunoștințe militare,
"Sasha" a conceput împreună cu Leon un plan curajos care presupunea fuga prizonierilor pe drumul
de acces,singurul care nu era minat și adăpostirea lor în pădurea din apropiere, de unde fiecare trebuia
să se descurce pe cont propriu. Planul presupunea tăierea liniilor de comunicații ale lagărului, uciderea
unul câte unul, într-un interval de o oră, înainte de apelul de seară, a cât mai multor ofițeri germani și
obținerea de arme din depozitul de arme și muniții al lagărului. Cu armele obținute, prizonierii i-ar fi
atacat pe ofițerii rămași și pe gardienii ucraineni, profitând de dezorientarea acestora. Planul a reușit
doar în parte: o parte dintre rebeli au fost capabili să-i omoare pe câțiva ofițeri, dar nu a reușit să intre
în depozitul de arme din cauza descoperirii de către ofițerii rămași a celor uciși. În această situație,
Leon și Sasha, împreună cu câțiva prizonieri înarmați cu armele ofițerilor uciși, i-au îndemnat pe
prizonieri să atace porțile de la intrarea în lagăr, timp în care ei le asigurau spatele. Prizonierii au reușit
să distrugă porțile, dar gardienii ucraineni au deschis focul asupra deținuților, forțându-i să iasă din
tabără prin câmpurile minate. Ei au reușit să fugă în pădure sub ploaia de gloanțe a gardienilor și a
celor câțiva ofițeri germani rămași. Din cei 600 de deținuți au reușit să fugă o jumătate. O parte dintre
cei fugiți au fost recapturați de naziști. Restul prizonierilor Leon, Sasha și Stanislav „Shlomo”
Szmajzner s-a alăturat mișcărilor de partizani care au luptat împotriva naziștilor.După evadarea
prizonierilor evrei din Sobibor, lagărul de exterminare a fost închis din ordinul personal al lui
Himmler, care a dispus demolarea clădirilor și plantarea unei păduri pe locul lui. Uriașa uzină a morții
a avut ca temelie lagărele de concentrare de la Auschwitz, Buchenwald, Dachau și Birkenau, cele de
dincolo de Nistru, din Europa Centrală și de Vest.Cel mai mare ghetou înființat în Europa a fost cel
din Varșovia cu aproximativ 380.000 (500.000 alte surse) de oameni, iar ghetoul de Lòdz era cel de-
al doilea cu 160.000 de evrei. Ghetourile erau adevărate fabrici de tortură. Aici erau chinuiți până nu
mărturiseau unde și-au ascuns averile reale sau imaginare nedeclarate. În iadul de ghetou, nu puțini au
ales calea sinuciderii. Prizonierii de la Auschwitz-Birkenau au fost eliberați pe 27 ianuarie 1945 de
către S.U.A. și U.R.S.S. Crimele împotriva umanității au fost puse în discuție la Procesul de la
Nürnberg (20 noiembrie 1945 - 1 octombrie 1946), unde au fost judecați 24 de conducători ai
Germaniei naziste, printre care : J. Ribbentrop, K. Dönitz, W. Frick, H. Göring ș.a. În cele din urmă,
Holocaustul rămâne a fi o temă necesară de a fi studiată la fiecare lecție chiar și înafara ei. Poporul
evreu ne este un exemplu pentru cunoașterea profundă a istoriei, un exemplu de demnitate pentru
fiecare, ei ne învață să ne trezim și să scoatem din anonimat fărădelegile la care a fost supus poporul
nostru, să întoarcem acasă "Siberia plină de oasele strămoșilor noștri ".

În artă, Holocaustul este prezentat în creațiile lui Luria Ester „Subjugarea”-prezintă femeile oropsite din
lagăre,Din „Ghetoul din Varșovia” au fost găsite numeroase lucrări, schițe în cărbune a lui Halina Olomucka
,iar în spațiul național este prezent Monumentul din Chișinău în memoria victimelor Holocaustului.

Am scris toate acestea cu lacrimi în ochi, deoarece Holocaustul reprezintă o lacrimă vie a omenirii, o
pagină de tristă amintire, ale căror consecințe de neimaginat au cutremurat inimile tuturor și au zdruncinat
pământul. De aceea, Holocaustul reprezintă o adevărată lecție de viață, scrisă însă cu prea mult amar și sânge.
La 75 de ani de la eliberarea ultimelor lagăre de concentrare, tot mai multe realități privitor la „fabricile negre”
sunt scoase la iveală, cercetate, analizate și publicate, Nu, în ultimul rând, un element demn de a fi remarcat
este cel că acest eveniment a avut un caracter deosebit de complex, nu doar datorită faptului că numărul
victimelor este foarte ridicat, ci datorită mecanismelor plurivalente implicate în delurarea acestor terori umane.

În concluzie pot afirma cu toate că s-a terminat demult, subiectul rămâne tentant și actual. Holocaustul a
cutremurat întreaga temelie a civilizației moderne, și de aceea cred că rolul educației în formarea unor
personalități noi, vor face ca asemenea erori să nu se mai producă. "Să ne amintim!" - este îndemnul unei
rugăciuni evreiești, pentru ca tragedia Holocaustului să nu se mai repete niciodată și umanitatea să nu uite ce
înseamnă "Omenia". Suferința este o temă inepuizabilă. Răul există și ca să nu apară din nou trebuie privit
direct în față. Sper că acest eveniment să nu-l mai trăiască omenirea NICIODATĂ, și încec să pătrund la
rațiunea, înțelegerea și toleranța umană. Căci, astfel „ SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI”.