Oprisanu Alexandru IE anul 3

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
PROGRAMUL DE STUII: INFORMATICĂ ECONOMICĂ

LAGĂRUL DE CONCENTRARE
AUSCHWITZ

1
Oprisanu Alexandru IE anul 3

CUPRINS

Date generale 3
Introucere 4
Împărțirea lagărului în 3 divizii 5
Organizarea lagărului 6
Începutul sfârșitului: evacuarea lagărului 7
Încercările individuale de evadare 8
Bibliografie 9

2
Oprisanu Alexandru IE anul 3

Date generale

Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ

60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă
această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de
linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de mare număr de evrei și alte naționalități din
întreaga Europă.
După cotropirea Poloniei, armata germană a preluat, sub conducerea ei, cazărmile
orașului Oswiecim, transformându-l în cel mai mare complex de lagăre al perioadei naziste. Din
vara anului 1940, Auschwitz a fost declarat lagăr model și pus la dispoziția delegațiilor
internaționale, iar când au fost întrebați de ce au înființat acest lagăr, naziștii au spus că este
singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare. La momentul construirii
acestui lagăr, Heinrich Himmler a pus problema încercuirii acestuia cu garduri de sârmă
ghimpată, sub tensiune electrică, cu ziduri imposibil de trecut și turnuri de observație dotate cu
pistoale mitralieră. Doi ani mai târziu, capacitățile de "cazare" ale lagărului Auschwitz I
nemaifiind încăpătoare, s-a procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv
Birkenau (Brzezinka și Auschwitz II).
Aceste două noi capacități de ucidere în masă și-au arătat foarte curând productivitatea,
dimensiunile crimelor din această perioadă, depășind orice limită a imaginabilului. Aceste crime
se executau sub deviza "munca eliberează", înscrisă pe frontispiciul porții de la intrare, cu litere
de fier forjat - dovadă a cinismului conducătorilor naziști. Semnificația acestui slogan urma să fie
prea curând înțeleasă de către deportații aduși cu forța în lagărele respective. Atât înainte, cât și
după transportul lor, efectuat cu trenuri de marfă, că niște vite, deportații erau dispuși în rânduri
compacte și sortați pe peroane.
Trupele SS germane efectuau aceste operații de triere. Bătrânii și copiii erau despărțiți de
grupurile apte de muncă, pregătindu-se să facă ultimul drum al vieții lor, către camerele de
gazare, ascunse sub forma unor dușuri. Deportații apți de muncă au fost încartiruiți în așa-
numitele spații de carantină. Batjocoriți și înfometați, își pierdeau încetul cu încetul
personalitatea, la aceasta contribuind și înfățișarea lor, după ce erau tunși. Urma înregistrarea și
tatuarea respectivelor numere pe braț și drumul spre cazarmament, pentru a-și ridica ținuta de
lagăr. Cel care supraviețuia carantinei urma să se integreze într-o grupă de muncă, care-și avea
sediul la Auschwitz III, lagăr situat în afara complexului, în localitatea Monovitz. Deportații
munceau în industria de apărare, în condiții inumane, în mod special pentru concernul IG-
Farben, la care era asociată și firma Degesch. Această întreprindere producea gazul de luptă
Ciclon B, care, după 1941 a fost intens folosit în lagărele de concentrare, în vederea gazării
deținuților sub binecunoscuta metodă. Efectul gazului se face simțit numai după 20 de minute și
provoacă o moarte în chinuri groaznice. Odată cu anul 1941, la numărul existent al deținuților s-a
adăugat și un număr din ce în ce mai mare de deportați provenind din rândul armatelor aliate.
Numai în toamna acelui an intraseră prin această poartă a morții un număr de 12.000 de soldați ai
Armatei Roșii, ca nouă luni mai târziu, la apel, să răspundă numai 150 de oameni înfometați,
loviți, restul fiind otrăviți, împușcați, maltratați. Femeile și copiii serveau ca și cobai de
experiență a doctorilor SS, care aveau sediul în renumitul bloc 10. Celor uciși li se extrăgeau

3
Oprisanu Alexandru IE anul 3

dinții de aur iar părul lor era folosit în industrie. În ianuarie 1945, pentru a șterge urmele acestor
masacre colective, conducătorii naziști ai acestor lagăre au hotărât să distrugă orice urmă a
crimelor lor, prin raderea de pe fața pământului a lagărelor. Multe dintre barăci au căzut pradă
incendiilor, altele, construite din cărămidă, au fost distruse prin explozie. Datorită faptului că
armata sovietică a înaintat mai repede decât se așteptau naziștii, o parte a lagărului de la
Auschwitz, cu cele 39 de incinte ale sale, a rămas nedistrusă, constituind mărturia tragismului
acestor locuri.

Introucere

În suburbiile oraşului polonez Oświęcim, germanii au construit cel mai mare centru de
ucidere în masă. În cinci ani, în complexul de lagăre de concentrare de la Auschwitz au murit un
milion de oameni – evrei, ţigani, polonezi, ruşi etc. – fără ca nimeni să poată face nimic. Lagărul
de Concentrare de la Auschwitz a fost eliberat în 1945 de către trupele sovietice. Evacuarea
lagărului de către germani a început la jumătatea lunii ianuarie, în 1945, dar Armata Roşie a
deschis porţile lagărului abia pe 27 ianuarie.
Baza lagărului de concentrare de la Auschwitz a fost constituită din 22 de barăci din
cărămidă construite înaintea războiului în suburbiile oraşului polonez Oświęcim, aflat la 50 de
kilometri vest de Cracovia, la confluenţa râurilor Vistula şi Soła. În timp, lagărul s-a extins – atât
în termeni organizaţionali, cât şi spaţiali. La momentul apogeului dezvoltării sale, anume în vara
lui 1944, Auschwitz deţinea 40 de kilometri pătraţi, unde erau deţinuţi aproximativ 135.000 de
oameni, ceea ce însemna numai 25% din numărul total al oamenilor închişi în întreg sistemul
lagărului de concentrare.
Pe parcursul celor cinci ani de existenţă, modul de operare al lagărului s-a schimbat
mult:de la un lagăr al cărui raison d’êtreera izolarea elementelor sociale considerate inamice de
către regimul nazist – aşa cum se decisese la început, în 1940, fără să fie, de fapt, implementat –
la un lagăr de concentrare, un spaţiu unde prizonierii erau anihilaţi treptat şi cu toate ustensilele
la îndemână (înfometare, muncă silnică, boli etc.), şi, în final, la un nou tip de lagăr, un centru de
exterminare imediată după modelul oferit de Treblinka sau Bełżec. Aşadar, istoria, conform
acestor etape, poate fi împărţită astfel:de la fondare, din 1940, până în primele luni ale lui 1942,
Auschwitz a funcţionat exclusiv ca un lagăr de concentrare, unde numai munca te elibera –
conform dictonului macabru ce străjuia intrarea în lagăr –, iar din 1942 până în octombrie 1944,
lagărul a continuat să fie unul de concentrare, dar, simultan, funcţiona şi ca cel mai mare centru
pentru uciderea în masă a evreilor, polonezilor sau ţiganilor aduşi aici.
După închiderea camerelor de gazare în octombrie 1944, în ultimele două luni de
funcţionare, în contextul situaţiei critice în care se afla cel de-al Treilea Reich şi al ofensivei
sovietice, lagărul a intrat în ultima fază, cea a lichidării, care a culminat cu evacuarea
prizonierilor.

4
Oprisanu Alexandru IE anul 3

Împărțirea lagărului în 3 divizii

Întrucât era greu de administrat un complex atât de mare, lagărul a fost împărţit în trei
divizii, pe 22 noiembrie 1943, fiecare beneficiind de un anumit grad de autonomie.
Lagărul Auschwitz I
Principalul lagăr din Oświęcim a fost Auschwitz .În august 1944, aici trăiau aproximativ
16.000 de prizonieri – 10.000 de evrei, 4.000 de polonezi şi 3.000 alte etnii. Tot aici se afla şi
administraţia SS (Standortverwaltung), comandantul garnizoanei locale şi comandantul de la
Auschwitz I, care era superior celorlalţi doi comandanţi („Der Lagerkommandant des KL
Auschwitz I ist dienstältester Lagerkommandant und SS-Standortältester des SS-Standortes
Auschwitz”).
Auschwitz I era şi sediul principal al departamentului politic şi al departamentului de
muncă a deţinuţilor. Aici erau instalate şi companiile SS – DAW, DEST şi Deutsche
Lebensmittel GmbH. De asemenea, în lagărul principal se aflau şi majoritatea magaziilor cu
provizii şi a atelierelor de muncă.
Lagărul Auschwitz II –Birkenau
Birkenau era cel mai mare dintre lagărele care compuneau complexul de la Auschwitz. A
operat timp de trei ani, având mai multe funcţii. Construcţia sa a început în octombrie 1941 şi s-a
dorit a fi un lagăr pentru 125.000 de prizonieri de război. S-a deschis în martie 1942, ca o aripă a
lagărului de la Auschwitz, dar a funcţionat, concomitent, şi ca un centru de exterminare a
evreilor. În faza finală, din 1944, a devenit şi locul unde prizonerii erau concentraţi înainte de a fi
trimişi la muncă în industria germană.
Aproximativ 90% dintre victimele Lagărului de Concentrare de la Auschwitz au murit la
Birkenau. Iar nouă din zece erau evrei. De asemenea, şi peste 70.000 de polonezi şi-au găsit
sfârşitul la Birkenau.
Prima menţiune a fondării unui lagăr la Brzezinka, un sat din apropiere de Auschwitz, este
conectată cu prima inspecţie făcută de Heinrich Himmler la Auschwitz, pe 1 martie 1941. Fostul
comandant de la Auschwitz, Rudolf Höss, a consemnat în autobiografia sa că Himmler a dat o
serie de decrete în timpul vizitei sale, vizând extinderea lagărului. Una dintre directivele date de
Himmler era şi crearea unui „lagăr pentru 100.000 de prizonieri de război”.
Primele planuri pentru noul lagăr ofereau o capacitate de 100-125.000 de prizonieri, dar
acest concept a fost modificat de numeroase ori pe parcursul anului 1942. S-a dorit apoi o
dublare a capacităţii. Lagărul urma a fi divizat în patru părţi, adesea numite segmente de
construcţie (Bauabschnitte), numerotate cu cifre romane. Primul segment a fost proiectat pentru
20.000 de prizonieri, iar celelalte trei pentru 60.000 fiecare. Întreaga suprafaţă a lagărului avea
71 de hectare.

5
Oprisanu Alexandru IE anul 3

Conform planurilor originale, prizonierii de război care ar fi fost închişi la Birkenau, erau
nevoiţi să construiască singuri lagărul. În acest scop, 10.000 de prizonieri de război sovietici au
fost aduşi de la Neuhammer am Quais şi probabil şi de la Lamsdorf în octombrie 1941.

Organizarea lagărului

BI, primul dintre segmentele construite la Birkenau, a fost construit în satul Brzezinka – ai
cărui locuitori au fost evacuaţi înainte – în iarna dintre 1941 şi 1942, iar în restul anului 1942, a
fost divizat în două sectoare, BIa şi BIb. Acest segment conţinea 62 de barăci de locuit – 30 din
cărămidă şi 32 din lemn – şi 10 barăci unde se aflau camera pentru spălat, toaletele, 2 bucătării, 2
băi comune şi 2 barăci ce funcţionau ca magazii.
Segmentul BII a început să fie construit în 1942 şi a fost terminat la sfârşitul lui 1943.
Acesta era împărţit în 7 sectoare, formate din barăci de lemn. Sectorul BIIa conţinea 16 barăci de
locuit, 3 cu toalete şi camere pentru spălat şi o bucătărie. Sectoarele BII b, c, d şi e aveau fiecare
32 de barăci de locuit, 6 toalete şi 2 bucătării. Iar sectorul BIIf avea numai 17 barăci de locuit şi
o baie comună. În acelaşi an a început şi construirea celui de-al treilea segment, BIII, dar
apropierea liniei frontului a oprit construcţia. Iar cel de-al patrulea segment nu a început
niciodată a fi construit.
Fiecare segment era separat în sectoare de garduri din sârmă ghimpată electrificată.
Întregul lagăr era împânzit de turnuri de control. Linia ferată cu trei şine a început să funcţioneze
din mai 1944.
La Birkenau, germanii au reuşit să construiască aproximativ 300 de locuinţe, barăci şi
clădiri administrative, 13 km de şanţuri de scurgere, 16 km de garduri de sârmă ghimpată şi peste
10 km de drumuri.
Două camere de gazare provizorii – numite buncărele 1 şi 2 – au intrat în funcţiune lângă
şantierul din Birkenau în 1942, când Rudolf Höss a fost însărcinat cu realizarea unei părţi din
campania de exterminare în masă. Construcţia a patru camere de gazare enorme şi a
crematoriilor a început la mijlocul anului 1942. Germanii estimaseră ca 1, 6 mil. de oameni
puteau fi ucişi aici în fiecare an.
Din 1 martie 1942 până în 22 noiembrie 1943, Birkenau s-a aflat sub comanda lui Rudolf
Höss, comandantul întregului complex de la Auschwitz. Când Himmler a ordonat reoganizarea
lagărului şi împărţirea în trei lagăre separate, Birkenau a fost redenumit Lagărul de Concentrare
Auschwitz II, iar Fritz Hartjenstein a devenit comandant. Acesta a fost înlocuit pe 8 mai 1944 de
Josef Kramer. Apoi, pe 25 noiembrie 1944, Auschwitz I şi Auschwitz II au fuzionat din nou, iar
noua entitate s-a numit Konzentrationslager Auchwitz, condusă de comandantul de la Auschwitz
I, Richard Baer.
În timp, au apărut noi „tabere”, unităţi organizaţionale separate, precum şi spaţiile pentru
exterminarea în masă, construite la Birkenau între 1942 şi 1945.
Prima tabără fondată la Birkenau, în martie 1942, a fost cea pentru bărbaţi. Până în iulie
1943, aceasta era localizată în sectorul BIb.

6
Oprisanu Alexandru IE anul 3

Apoi, în august 1942 a fost înfiinţată tabăra pentru femei, localizată în sectorul BIa, care a
fost extinsă în BIb, în iulie 1943. Peste 10.000 de femei, de diferite naţionalităţi, au fost
transferate aici de la Auschwitz I.
În 1943, s-au deschis şapte noi unităţi administrative în segmentul BII. Prima, în februarie
1943, a fost Tabăra pentru familiile de ţigani, în sectorul BIIe.
În iulie 1943, tabăra pentru bărbaţi a fost mutată în sectorul BIId. În aceeaşi lună, a fost
instituit şi un spital al lagărului în sectorul BIIf. Apoi, în august, a fost creată o tabără de
carantină în sectorul BIIa, iar pe 8 septembrie, una pentru familiile de evrei din Thereienstadt, în
sectorul BIIb. Această tabără, împreună cu cea pentru ţigani, erau singurele unde li se permitea
femeilor şi bărbaţilor să rămână împreună. În sectorul BIIg, a fost construit şi un complex de
magazii, numit „Kanada II”, unde erau depozitate şi sortate bunurile confiscate de la noii veniţi.
În 1944 s-au deschis şi trei tabere de tranzit. Două dintre ele – BIIc şi BIII – erau pentru
femeile evreice, iar una – BIIe – pentru bărbaţi şi folosea barăcile fostei tabere pentru ţigani.

Începutul sfârșitului: evacuarea lagărului

Când Armata Roşie a ajuns la linia Vistula-Wisłoka, în iulie-august 1944, la mai puţin de
200 de kilometri de Oświęcim, conducerea germană avea în perspectivă două opţiuni cu privire
la soarta lagărelor de concentrare: fie sunt lichidate în cazul unui succes continuu al Armatei
Roşii, fie sunt păstrate în circumstanţe favorabile naziştilor. Aşadar, precauţi, germanii au
început o serie de paşi pentru evacuarea şi lichidarea (eventuală) a lagărului, fază care a durat
până la jumătatea lunii ianuarie 1945.
În a doua jumătate a anului 1944 şi în primele două săptămâni din ianuarie 1945,
aproximativ 65.000 de prizonieri –  dintre care aproape toţi polonezii, ruşii şi cehii rămaşi în
lagăr – au fost evacuaţi şi trimişi la diverse fabrici din inima Reich-ului.
Dar alţi 65.000 de prizonieri au fost ţinuţi în continuare la Auschwitz, până în ultimul moment.
Majoritatea lucrau în fabrici din zona industrială a Sileziei Superioare şi alte centre
apropiate, esenţiale pentru a menţine potenţialul de război al Germaniei. Pe 11 decembrie 1944,
oficialii germani din industria chimică discutau la Katowice modalităţile de a creşte
productivitatea prizonierilor de la Auschwitz care munceau în fabricile lor. La începutul lui
ianuarie, înainte ca Armata Roşie să ajungă în Silezia Superioară, prizonierii de la nou-fondatul
sub-lagăr Hubertshütte încă munceau la un combinat siderurgic din Bytom-Łagiewniki.
Exterminarea în masă a evreilor în camerele de gazare a încetat în noiembrie 1944.
Majoritatea au fost trimişi la muncă în crematoriu, iar echipele care lucraseră în camerele de
gazare au fost lichidate în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie pentru a fi fost martori la
exterminare. Peste 400 de evrei au murit în această perioadă în timpul unei revolte a unei echipe
de la crematoriu, pe 7 octombrie 1944.
Crematoriul IV, avariat în timpul revoltei, a fost distrus la sfârşitul lui 1944. În noiembrie
şi decembrie, germanii s-au ocupat de pregătirile pentru distrugerea a celorlaltor trei clădiri ale

7
Oprisanu Alexandru IE anul 3

crematoriilor:au dezinstalat echipamentul tehnic din camerele de gazare şi cuptoarele

crematoriilor II şi III şi l-au trimis în Germania. Au păstrat, totuşi, crematoriul V şi camerele de
gazare până în a doua jumătate a lunii ianuarie 1945.
Farmacistul șef al lagărului a fost Victor Capesius, originar din Miercurea Sibiului. Tot în
acest lagăr de concentrare și-a efectuat experimentele pe oameni medicul Josef Mengele.
În iulie 1947 Seimul Poloniei a hotărât transformarea lagărului de concentrare în muzeu.
Sculptori italieni și polonezi, ajutați de comitetul internațional Auschwitz, au ridicat un
monument impresionant, dedicat victimelor holocaustului. Printre aceștia se numără și călugărul
franciscan Maximilian Kolbe, care, în semn de protest față de aceste atrocități, a declarat greva
foamei și ca urmare a acesteia a și murit. În amintirea călugăriței și filosoafei evreice Edith Stein,
convertită la catolicism și ucisă la Auschwitz în anul 1942, o mănăstire carmelită ce funcționa
într-o veche hală a unei fabrici îi poartă numele, începând cu anul 1984.
Nemăsurata durere ce se consuma între pereții barăcilor, unde mai mult de 1000 de
persoane erau înghesuite ca animalele, nu poate avea nici un corespondent în interpretarea
actuală a evenimentelor ce s-au petrecut acolo. Pentru ca asemenea atrocități să rămână vii în
amintire, iar victimele terorii naziste să nu fie uitate niciodată, UNESCO a declarat lagărele de la
Auschwitz, în 1979, ca parte a moștenirii culturale universale a omenirii. Printre barăcile care
compun acest teritoriu al groazei, acum crește iarba. Unele locuri sunt frumos amenajate cu
adevărate covoare de flori. Cu toate acestea, prezența crematoriilor, a furnalelor, a barăcilor de
triere și a zidului morții, obligă la o permanentă rememorare a tot ce s-a întâmplat atunci. S-a
amenajat o expoziție în fiecare bloc al morții ce prezintă posterității obiecte și spații încărcate de
suferința oamenilor ce le-au populat.

Încercările individuale de evadare

Aproximativ 802 de deținuți au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care aproximativ

144 au reușit. Soarta a 331 de evadați este încă necunoscută. [1] O pedeapsă obișnuită pentru
încercările de evadare era moartea prin înfometare. Familiile celor care reușeau să evadeze erau
uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri alte încercări. Dacă un prizonier evada, 10
deținuți erau aleși la întâmplare și erau omorâți.

8
Oprisanu Alexandru IE anul 3

Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lag%C4%83rul_de_concentrare_Auschwitz
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/lagarul-auschwitz-birkenau-infernul-pe-pamant
https://www.dw.com/ro/cu-75-de-ani-%C3%AEn-urm%C4%83-lag%C4%83r-%C5%A3ig
%C4%83nesc-la-auschwitz/a-49868855