Ion Deaconescu

Última ala
Ultima aripă
Edición castellano-rumano

.;.
Independently
Poetry
1
2
 Ion Deaconescu

Última ala
Ultima aripă

Edición castellano-rumano

.;.
Independently
Poetry

[c i m a]
3
Última ala / Ultima aripă. Edición castellano-rumano
© Ion Deaconescu, 2019

Primera edición

© Independently Poetry, 2022

Cima Collection
Waco, TX – Santiago de Chile – Mendoza

Traducción literal: Daiana Ana Maria Pițică

Versión poética: Justo Jorge Padrón
Pórtico: Eugène Guillevic
Cuidado editorial: Luis Cruz-Villalobos
Imagen de portada: Flügel eines Vogels, Albrecht Dürer (1524)

ISBN:

Libro impreso en los Estados Unidos de América

4
 A mis padres:
Marin y Aurica,
y a mi esposa,
Natașa:
en su memoria.

Părinților mei:
Marin și Aurica,
soției mele,
Natașa,
in memoriam.

5
6
 PÓRTICO
PORTICUL

7
La poesía de Ion Deaconescu es la búsqueda de una vida en la
que vivir plenamente el mundo y uno mismo.
Es también la búsqueda y al mismo tiempo el miedo a
lo extraño.
Una hermosa sensibilidad poética y un don para las
imágenes elevan lo cotidiano a la altura de un horizonte de
ensueño.
Me han conmovido estos poemas que ahondan en la
nada de su alma, una fuente inagotable de soledad y ternura.
La creación poética de Deaconescu es la historia de un
ser que busca constantemente en todas partes, especialmente
en el sueño.

Eugène GUILLEVIC

8
Poezia lui Ion Deaconescu este căutarea unei vieți în care să
trăiești pe deplin lumea și pe tine însuți.
Este, de asemenea, căutarea și, în același timp, teama
de ciudat.
O frumoasă sensibilitate poetică și un dar al imaginii
ridică cotidianul la nivelul unui orizont de vis.
Aceste poeme, care se scufundă în neantul sufletului ei
- un izvor inepuizabil de singurătate și de tandrețe - mi s-au
părut emoționante.
Creația poetică a lui Deaconescu este povestea unei
ființe care se caută permanent peste tot, mai ales în vis.

Eugène GUILLEVIC

9
10
ÚLTIMA ALA
ULTIMA ARIPĂ

11
 CON LOS OJOS CERRADOS

La luz, ay, ¿dónde está la luz?

La que encendiste con el fuego
De tu corazón,
Ave que vuelas libremente
Por el alegre despertar del alba.
Rezo
Por estar feliz siempre
Al mirarte
Con los ojos cerrados.

12
 CU OCHII ÎNCHIȘI

Lumina, ah, unde e lumina,

Pe care ai aprins-o cu focul
Inimii tale,
Pasăre zburând liberă
Prin treaza fericire a dimineții ?
Mă rog,
Să-mi port ușor bucuria,
Când te privesc
Cu ochii închiși.

13
 LA GRAN SUERTE

Tengo miedo de ser libre,

Libre para soñar.
Es el regalo que te llega a veces
Sin dar a cambio nada.
Tengo bastantes deudas,
Pues no tengo ni oro ni diamantes,
Pero seré el más rico
Cuando en mis manos pongan
El primero de todos los recuerdos.
Y será mi salida de prisión
O será otra condena,
Que me dé tanta luz
Y la gran suerte.

14
 NOROCUL CEL MARE

Mi-e teamă să capăt libertatea

De a te visa,
E ca un dar ce-l primești
Fără să faci ceva, în schimb.
Am multe datorii,
N-am aur și diamante,
Dar voi fi atât de bogat
Când îmi va fi îngăduită
Cea dintâi amintire,
Va fi ca o ieșire din temniță,
Poate o altfel de condamnare,
Rodind lumină
Și norocul cel mare.

15
 JUEGO DESCONOCIDO

Mis manos convertidas en mis alas;

¡Ya es tiempo de marcharme!, me lo digo a mí mismo.
Los pájaros me llevan
Hasta al cielo sin nubes
Y las luciérnagas me guían
Por la senda más corta.

Curioso llamamiento,
Es casi como un juego hasta ahora mismo ignoto.
Y abrir los ojos me da miedo.

16
 JOC NEȘTIUT

Mi s-au prefăcut brațele in aripi,

E vremea plecării, îmi zic
Și păsările mă ademenesc
Cu cerul fără nori,
Iar licuricii îmi arată
Drumul cel mai scurt.

Stranie chemare,
Aproape ca un joc neștiut încă.
Mi-e teamă însă să deschid ochii.

17
 EN LAS PUERTAS DEL ASOMBRO

Mientras duermo escucho

Mi lágrima y su llanto,
Siento cómo se escurren ya sobre mi mejilla.
Me dejan la hendidura que no me satisface.
Mi corazón me arrastra
Hacia esta locura,
Como pálida grulla ebria de tanto cielo.
¿Será ya el momento de mi torpe caída
Cuando escucho llamarme por mi nombre?
¿O será el fruto del sueño
Que empieza a cobrar pleno sentido
En la faz del asombro?
¿Quién sabe?
Ingenua es la lágrima que no tiene futuro.

18
 LA PORȚILE MIRĂRII

Îmi aud în somn

Lacrima și tânguirea ei,
Simțind pe obraz
Brazdă adâncă și fără folos.
Ceva adulmecă inima
S-o ia razna,
Precum un cocor îmbătat de-atâta cer.
Să fie clipa de cumpănă,
Când m-aud strigat pe nume
Ori sâmburele visului
Începând să rodească
La porțile mirării?
Cine știe?
Naivă, lacrima nu mai are nici un viitor.

19
 ARCO IRIS MILAGROSO

Has pisado una concha

Y el lamento del mar que se destruye
En todos los rincones se ha escuchado.
Has tomado la concha entre tus manos.
De repente, el reflujo
Volando se ha llevado lejos tu alma
Igual que un arco iris milagroso
Frente aquellas miradas victoriosas.

20
 CURCUBEU DE MINUNI

Ai călcat pe-o scoică

Și-un geamăt de mare răvășită
S-a auzit peste tot.
Ai luat-o în palmă
Și dintr-o dată refluxul
Ți-a purtat sufletul,
Ca un curcubeu de minuni
Peste privirile victorioase.

21
 MARIPOSAS ENAMORADAS

Me he perdido en el bosque
De buscar tanto un árbol, el más bello de todos.
Para grabarlo en sueños
Y convertirlo en tálamo de rosas
En el que puedas descansar
Y en donde mariposas fascinadas
Se posan sobre tus pestañas
Como ligeros pétalos
de manzanilla.
Será entonces, acaso,
Cuando ya entiendas todo el alfabeto
de mis manos
extraviadas de tanta oscuridad.

22
 FLUTURI ÎNDRĂGOSTIȚI

M-am rătăcit prin pădure

Tot căutând copacul cel mai bun.
Îl voi ciopli cu vise
Și-l voi preface în pat cu roze,
În care să te odihnești
Și fluturi îndrăgostiți
Ți se vor așeza pe gene,
Ca niște petale minuscule
De romaniță.
Ș-atunci, poate,
Vei înțelege alfabetul
Mâinilor mele,
Rătăcite în beznă.

23
 SOÑANDO CON LOS RECUERDOS

Soñé contigo, estabas subiendo una escalera

Con rumbo hacia las nubes envueltas por la nieve.
Eras como una novia,
Con tus manos tan blancas, besadas por los ángeles,
Y en torno a ti las aves
Con sus alas de plata
Volaban rodeándote
Dando señales de alegría.
Despertar me da miedo
Y perderte también,
Novia de ensueño y nieves,
La viajera fugaz de mis recuerdos.

24
 SOMNUL AMINTIRILOR

Te-am visat urcând pe o scară

Ce ducea spre norii de zăpadă.
Parcă erai o mireasă,
Cu mâini albe, sărutate de îngeri,
În timp ce păsări
Cu aripi de argint
Zburau în jurul tău
În semn de bucurie.
Mi-e teamă să mă trezesc
Și să te pierd,
Mireasă de vis
Și de nea,
Călătorind prin somnul amintirilor.

25
 IMPOTENCIA

Me miro en el espejo
Pero no sé quién es
El que me mira desde el otro lado.

¡Todo lo que daría

Por saber esa respuesta!
Mas las palabras siguen mudas,
Han erguido barrotes por callarlas.

26
 NEPUTINȚĂ

Mă uit în oglindă
Și nu știu cine este
Cel care mă privește.

Aș da oricât
Să aflu răspunsul,
Dar cuvintele
Și-au pus zăbrele de tăcere.

27
 ESTRELLA REFULGENTE

En breve cumpliré setenta años

Y será entonces cuando mi corazón reciba
La última ala
Para poder volar
Hacia dónde me lleve el pensamiento,
En la luz de estos ojos dilatados
Por el deslumbramiento
De las preguntas sin respuestas.
Mi corazón tendrá un ala más
Y qué importa que sea tan tarde,
Cuando la estrella refulgente
No sepa a dónde ir.

28
 STEA DE ARGINT

Cândva voi avea șaptezeci de ani

Ș-atunci inima o să primească
Cea din urmă aripă
Spre a mai zbura
Unde o duce gândul,
Poate înspre lumina
Din ochii dilatați
De-atâtea mirări
Și-ntrebări fără răspuns.
Cine știe!
Da, inima-mi va avea încă o aripă
Și ce dacă o va primi atât de târziu,
Când steaua de argint
Nu va ști pe ce drum s-o apuce.

29
 PENSAMIENTOS CON ALAS

¡Cuántos secretos guarda esta hoja tan blanca!

Como el ojo de un ciego enamorado
Aquello es más que un mundo,
Quizá sea el vacío rebelándose
Porque no le hacen caso,
Por ser la burla de Palabras torpes.
Y, tal vez, algún día,
Jenízaros sonámbulos traspasen
Con sus lanzas pervertidas
Las hojas más rebeldes
Dando a entender que ahora son las letras
Pensamientos de arena, que ya vuelan
Más allá de estas frentes que han podido salvarse.

30
 GÂNDURI CU ARIPI

Câte taine păstrează coala albă,

Ca și ochiul orbului îndrăgostit!
E mai mult decât o lume,
Poate-i nimicul ce se revoltă,
Că nu mai este băgat în seamă,
Ajungând de râsul cuvintelor nepricepute.
Probabil, că-ntr-o zi,
Ieniceri somnambuli vor străpunge
Cu lănci perverse
Paginile rebele,
Semn că literele s-au prefăcut
În gânduri cu aripi, zburând
Dincolo de frunțile mântuite.

31
 GOTAS DE PENSAMIENTO

Estas malas noticias, la mayor de las veces ya se esconden;

Se esconden en las lágrimas o sólo en una letra,
O tras el precipicio del espíritu,
De nuestra alma incurable
Por todo lo que escucha y va observando.
Sentado en una mesa, en la cafetería “Balzac Coffee”
Releo en el periódico de “Berliner Zeitung”
Que la pluma febril de Gunther Grass
Brotará desde el cielo,
Ahí, encima de una nube,
Convocado por Dios
Por darle compañía.
La taza de café temblando está
Entre las manos de Paul T.
Y parece una herida abierta.
Pero Constantin B.
Interrumpe el silencio:
“Ya se nos mueren los poetas, Dios,
Y se convierten en estatuas de aire”
En la cafetería “Balzac Coffee”
Se para el tiempo en un instante,
Y una gota fugaz de pensamiento
Mendiga por un poco de nuestro tierno amor.

32
 PICĂTURĂ DE GÂND

Veștile rele se ascund, de obicei,

Într-o lacrimă ori literă
Sau în prăpastia sufletului,
Ce nu-și mai revine
De câte aude și vede.
La o masă, în cafeneaua „Balzac cofee“
Citesc în „Berliner Zeitung“
Că stiloul lui Gunther Grass
Va înmuguri în cer,
Acolo, pe un nor,
Chemat de Dumnezeu
Să-i țină de urât.
Cana de cafea tremură
În mâinile lui Paul T.
Și pare a fi o rană nevindecată
Iar Constantin B.
Sparge zăvoarele tăcerii:
,,Ne mor poeții, Doamne,
Și se prefac în statui de aer’’
În cafeneaua ,,Balzac Cofee’’
Timpul s-a oprit,
Iar o picătură de gând
Cerșește puțină iubire.

33
 PREGUNTA

Perdí el corazón,
Quizás se habrá dejado engatusar
O yo mismo lo habré ya regalado
A cuatro vientos mentirosos
Y no sabía, el pobre,
Que la vida es tacaña e insidiosa
La mayor de las veces
Y que la brasa está siempre escondida
Detrás de las palabras dulces
Y en aquella semilla que va sembrada
Junto a un pensamiento destruido.
Ya no le tengo más miedo a la muerte.
A nada tengo miedo.

Mas ¿qué será de mí

Si al corazón se le olvida
De quién son sus raíces?

34
 ÎNTREBARE

Mi-am pierdut inima,

Poate s-a lăsat ademenită
Ori am dăruit-o
Zorilor mincinoase
Și n-a știut, sărmana,
Că viața e zgârcită
Și perfidă de atâtea ori,
Iar jeratecul stă mereu ascuns
În vorbele cu miere pe buze
Și-n sămânța de la margine
De gând frânt.
De moarte nu mă tem,
De nimic nu mi-e frică,

Dar ce se va întâmpla cu mine

Dacă inima va uita
De unde a plecat?

35
 EL CANDADO DEL CIELO

Sé que estás ahí, al lado del arco iris

Por desterrar las lágrimas de estas pupilas mías
Que desearon ser tu manantial
O tu arroyuelo limpio y transparente,
Pero el sueño que yace debajo de mis párpados
Aún no se ha cumplido.

Siento que estás ahí,

Qué estás domando la creciente lluvia
Con esta desconfianza.
Reabre tú el candado de los cielos
Y la luz que aparezca
Ha de ser nuestra sábana.

36
 LACĂTUL CERULUI

Știu că ești în preajma curcubeului

Pentru a-mi alunga lacrima din ochii
Ce-a vrut să-ți fie izvor
Ori râu limpede,
Dar visul de după pleoape
Nu s-a împlinit încă.

Simt că ești acolo

Și-mblânzești ploaia
Și neîncrederea.
Deschide lacătul cerului
Și lumina ne va ține loc
De ultima plecare.

37
 AHORA

Después de tantos años de levantar

Muros y fortalezas
De palabras y lágrimas e incluso de rocío
Anhelando estoy ya
De ser yo el escultor
Del humo que salía por esa chimenea
Del que fuera mi hogar.

38
 ACUM

După atâția ani de construit

Ziduri și fortărețe
Din cuvinte, lacrimi și rouă
Mi-aș dori, acum,
Să devin sculptor
Al fumului din hornul
Casei părintești.

39
 OTRA CLASE DE SUERTE

Con mi madre soñé

Cargándome en sus brazos
Estuvo tan feliz, como una Virgen
De la más Santa Imagen
Dibujada con dedos de jazmines.
Será ésta la señal
De Dios,
Diciéndome que aún me ha de aguantar
Como puede soportarse una lágrima
Ya rejuvenecida por la dicha.

Y qué bueno sería

El nacer nuevamente
Una y otra vez
Cuando ya las estrellas consigan alumbrar
Los manantiales.
Sería un otro tiempo,
Otra clase de suerte
Con tres alas en vez de dos
Y un otro firmamento,
Otra lluvia de estelas
Que caiga sobre el alma.

40
 UN ALTFEL DE NOROC

Am visat-o pe mama
Cu mine în brațe
Fericită, precum o fecioară
Din icoane,
Pictată cu degete de crin.
Să fie un semn
De la Dumnezeu,
Că încă mă suportă
Ca pe-o lacrimă
Întinerită de bucurie ?

Ce bine ar fi
Să mă mai nasc o dată,
Poate de mai multe ori,
Când stelele vor lumina
În fântâni,
Un alt timp
Și un altfel de noroc,
Primind trei aripi
Și un alt cer
Și ploaie de stele
În suflet.

41
 ROCÍO DORADO

Yo soñé con poder ver a mi padre,

Parado estaba frente a la ventana,
Con el rostro pegado en el cristal
Y la mirada ausente
Como cuando uno quiere retroceder el tiempo,
Sentir la primavera en su clara existencia,
Y el futuro ya escrito en la piel de su madre
Que todavía llora por la felicidad.
Mi padre aún buscaba su futuro anhelante.
A veces sonreía, otras estaba triste,
Y parecía que algo balbuceaba;
Eran incomprensibles sus palabras
O tal vez a sí mismo se decía
Que ansiaba todavía con volver a nacer
Pero en otro lugar,
En un ámbito pleno de audaces maravillas
Y rocío dorado.

42
 ROUĂ DE AUR

L-am visat pe tata

Stând în fața ferestrei,
Cu fruntea lipită de geam,
Privind dincolo de lume,
Ca și când ar fi vrut să vadă
Cea dintâi primăvară a lui
Și viitorul din palma mamei sale
Plângând de fericire.
Tata își căuta viitorul în cele patru zări,
Zâmbea uneori, alteori, încruntat,
Părea că sloboade vorbe
Neînțelese de nimeni
Sau poate se gândea
Să mă mai vadă o dată
Într-un loc altfel rânduit,
Cu tainice mirări
Și rouă de aur,
Dar, mai ales,
Cu cea dintâi chemare.

43
 LA FIERA Y EL CAZADOR

Me he tropezado
Con palabras y sueños
A pesar de ponerlas en plegarias
Y en esos llamamientos tan inútiles
Que me han hecho perder casi todo mi tiempo.
Hace mucho que aún me preguntaba
Si fiera y cazador que habitan en mi alma
podrían convivir en paz alguna vez.
Tal vez cuando el otoño
Ya pierda la paciencia...

44
 FIARA ȘI VÂNĂTORUL

M-am împiedicat
De vorbe și vise,
Deși le-am pus în rugăciuni
Și-n chemări eșuate,
Pierzând mai tot timpul.
De-o vreme mă întreb
Dacă fiara și vânătorul din suflet
Se vor înțelege vreodată,
Când toamna
Își va pierde răbdarea?

45
 CARTA SIN DESTINATARIO

Llueve, ya sopla el viento y hace frío,

Las palabras empiezan a temblar
En la hoja manchada por un pavor oculto.
Y la mano...la mano parecía una fronda
Sin savia ni follaje.
Hubiera deseado escribir una carta
A la familia, a madre y a mi padre,
Pero aún trascurrió otro verano más
Sin que tuviera tiempo de escribir unas líneas.
Mis padres continúan esperando en la puerta,
Pero el cartero nunca llega
Y sus almas dejaron de habitar
Sus cuerpos sin su sombra ni su carne
Que hasta sus prendas les quedan grandes ahora.
Llueve, ya sopla el viento y hace frío,
Las letras se descuelgan del vacío papel
Como hojas de morera en pleno otoño.
Será una carta sin destinatario.

46
 SCRISOARE FĂRĂ DESTINATAR

Plouă, bate vântul, e frig,

Cuvintele au început să tremure
Pe pagina întinată
De-o teamă nevăzută,
Iar mâna pare a fi o ramură
Fără frunze și sevă.
Aș fi vrut să trimit o scrisoare
Celor de acasă, mamei, tatălui,
Dar a trecut și vara aceasta
Și n-am avut timp de două-trei fraze
Și ei tot așteptă la poartă,
Dar poștașul nu mai vine
Și sufletul deja le-a plecat
Din trupul fără umbră si carne,
Iar hainele le-au devenit tot mai largi.
Plouă, bate vântul, e frig,
Literele cad de pe pagina albă,
Precum frunzele de dud, toamna.
Scrisoare fară destinatar.

47
 LAS CASITAS DE AMOR

No puedo ver,
Es como si estuviera completamente ciego.
El asombro me envuelve
Y se me hace tan largo el sórdido camino
siguiendo el más allá del suave atardecer.
Es como el nacimiento:
Un día destellado de alegrías,
Pero también es como fenecer:
La noche más tranquila que todas las demás.
Lo único que queda son casitas de amor.

48
 CĂTUȘELE IUBIRII

Nu mai văd nimic,

E ca și când aș fi orb,
Mirarea mă cuprinde
Și ce lung e drumul
Până dincolo de asfințit.
E ca nașterea:
Zi străfulgerată de bucurii,
Dar și ca moartea:
Noaptea cea mai liniștită.
Îmi rămân doar cătușele iubirii.

49
 EL SENDERO DEL CORAZÓN

Siempre he querido ser

Un pulidor de lágrimas
Para que mis pupilas vean
Más allá de horizontes y hasta de corazones
Pero no lo he logrado.
En cambio, pude ser arquitecto de sueños,
Del aire y de las sombras.
Mi mano ardía como antorcha ígnea
Al dibujar misterios con altos pensamientos
Y anhelos de un espíritu hambriento y solitario.
Ahora, aquel sendero del corazón vacío
Ya no puede llevarnos hacia ninguna parte.

50
 CĂRAREA DIN INIMĂ

Mi-am dorit să devin

Șlefuitor de lacrimi,
Pentru ca ochiul să vadă
Dincolo de orizont și de inimă
Și n-am reușit.
M-am făcut însă arhitect de vise,
De aer și de umbre
Și mâna a ars precum o torță,
Desenând gânduri și taine
Și pofte ale sufletului flămând.
Acum, cărarea din inimă
Nu mai duce nicăieri.

51
 LÁGRIMA ATRAPADA

Me miro en el espejo
Y quisiera avistar
Al niño que era antaño.
Pero sólo contemplo un rostro muy solemne
Pidiendo siempre ayuda
A una atrapada lágrima.

52
 LACRIMA CAPTIVĂ

Mă privesc în oglindă
Și-aș vrea să-l zăresc
Pe copilul de altădată,
Văd doar un chip solemn,
Chemând în ajutor
Lacrima captivă.

53
 PAZ RUIDOSA

Ya todos somos parte del camino,

Un camino con rumbo hacia lo más ignoto,
Hacia la cima o hacia la nada ciega.
Cargamos en las manos semillas, pensamientos,
Permanente inquietud
Sobre aquel porvenir de tanta incertidumbre.
Estoy quieto, las fieras aún no han despertado
Y no están esperándonos, hambrientas.
El viento sopla cada vez más fuerte
Y el aire disminuye.
Si escucháis un grito,
Sabed que siempre hace falta ayuda.
Pero, Dios, ¡cuánta paz ruidosa existe!

54
 LINIȘTE ASURZITOARE

Aparținem doar drumului,

Ce ne duce nu se știe unde,
Acolo spre vârfuri ori nicăieri,
Purtând în pumni semințe de gânduri,
Fremătând de nerăbdarea
Rodului viitor.
Ce bine că fiarele nu s-au trezit încă
Și nu stau flămânde la pândă,
Doar vântul bate mai tare
Și aerul e tot mai puțin.
Dacă se va auzi un strigăt
Înseamnă că e nevoie de ajutor,
Dar, vai, câtă liniște asurzitoare!

55
 UNA ÚLTIMA VEZ

La luz, existe, ¿dónde está la luz?

Grité o quizá fuera un lamento muy torpe
Y entonces esa llama de nostalgia o de alma
Parpadeó tal signo de nuestro sufrimiento.

56
 ULTIMA OARĂ

Lumina, oh, unde e lumina?

Am strigat, poate am urlat
Și focul dorului ori al inimii
A pâlpâit a suferință.

57
 CON OJOS DIÁFANOS

Si me callo es ya porque así lo quiero,

Aunque fieras salvajes
O los perros rabiosos
Me sigan husmeando.
No quiero despertar el triste amanecer
De tantos pensamientos
O la paz de la sangre más calmada
Tras haber traspasado por las tantas tormentas.
Algo se siente encima de mis hombros
Y me lastima el roce,
Como si aún tuviera una herida punzante
Tan profunda y reciente.
No grito. Estoy callado.
Miro con ojos diáfanos

Mi interior y me sigo calando casi siempre,

Con miedo por lo que haya podido contemplar:
Un alma encadenada.

58
 CU OCHI DE LUMINĂ

Tac pentru că așa vreau eu,

Chiar dacă fiare sălbatice
Și câini turbați îmi dau târcoale.
Nu mai vreau să trezesc răsăritul
Gândurilor
Ori liniștea din sângele potolit
După atâtea furtuni.
Ceva mi-a poposit pe umeri
Și mă doare atingerea,
De parcă ar fi o rană
Adâncă și proaspătă.
Nu strig. Tac.
Cu ochi de lumină privesc

Înăuntrul meu și nu scot o vorbă,

Chiar dacă mă sperie ce am văzut:
Suflet împodobit cu lanțuri.

59
 FUTURA PRIMAVERA

Encima de un sendero ensombrecido

El dorado follaje otoñal va cayendo
Pegándose con ruido por la arena,
Es cuando un grito fuerte desde el aire penetra
Como si un canto se escuchara lejos,
La suave melodía conocida por todos,
Por el amplio horizonte y por el mundo entero.
Las hojas amarillas van cayendo pesadas
Mientras mi corazón está soñando
Con aquella futura primavera.

60
 VIITOAREA PRIMĂVARĂ

Peste cărarea umbrită

Cad frunzele galbene ale toamnei,
Lovindu-se asurzitor de țărână
Și un geamăt trece prin aer,
De parcă
Ar fi un cântec îndepărtat
Și prea știut,
De dincolo de orizont
Și de lume.
Cad frunzele galbene, grele
Și sufletu-mi visează
Viitoarea primăvară.

61
 VIENTO ERRANTE

Una espía sagaz pretende ser mi sombra,

Me sigue a cada paso
Como si fuera yo su constante enemigo.
A veces se camufla detrás de cada árbol,
Me llama por mi nombre
Y no se deja ver
Como si alguien hubiera descarriado
viniendo a reclamarme protección.
Otras veces se torna ya invisible,
Pero oigo su murmullo
De viento delicado
O a cantata de grillo
Atrapado debajo de una hoja recargada
Y de árboles arcaicos.
Ahora me remite un mensajero
Con un rayo de sol,
Y sin razón alguna:
Tú has desaparecido.
Yo lo he perdido todo.

62
 VÂNT RĂTĂCITOR

Mi-e umbra o iscoadă vicleană,

Ce mă urmărește tot timpul,
Ca și cum aș fi un dușman periculos.
Se ascunde de după tufe și pomi,
Mă strigă pe nume
Și nu se arată,
Ca și cum cineva s-a rătăcit
Și-mi cere ajutorul.
Altă dată e invizibilă,
Dar se aude un murmur
De vânt nevolnic
Ori cântec de greieri,
Peste care a căzut o frunză grea
De copac bătrân.
Acum îmi trimite solie
Printr-o rază de soare,
Fără minte :
Tu ai plecat. Eu am pierdut.
Stâncă pe suflet.

63
 ALGÚN DÍA, OCURRIRÁ UN MILAGRO

Dos mellizas imágenes, acaso un mismo sueño

Y voces susurrando en su eco mudo,
Esta es la triste fiesta de una lágrima rota
De un secreto que surge en labios secos.
Yo le arrebaté el alba al mundo de lo oscuro
Y el oro a mis fructíferas derrotas
Cuando la vida apenas era solo un vistazo
Entallecido de ojos claros tal luz en primavera.

Pero yo nunca supe que llegaría lejos

Al día de mañana sin que gozara el hoy,
Un futuro que vive sin palabras ni sombras.
Es que uno lo comprende ya demasiado tarde
Y no es más que un viajero por su única vida.

64
 CÂNDVA, CE MINUNE!

Două inimi gemene, același vis

Și voci șușotind în pieptul ecoului răpus,
E sărbătoarea lacrimii înfrânte
Și taină izvorâtă din arșița buzelor.
Am smuls din beznă răsăritul
Și aur din roditoarele înfrângeri,
Când totul nu era decât privire
Din ochii ca niște zori de primăvară.

Dar n-am știut că va veni

Un mâine fără astăzi,
Fără cuvinte și umbre
Și cât de târziu înțelegi
Că ești doar oaspete vieții.

65
 TANTA BÚSQUEDA

Me dices por teléfono

Que el último poema
Que te envié
Lo guardaste en un vaso cristalino de Sevres,
Uno que es muy valioso, de tus nobles abuelos heredado.
Lo lees de vez en cuando, lo acaricias
Y sientes ese olor a la tierra mojada,
Tan igual a las rosas antes que se evapore entre la escarcha,
Ese olor a rocío y a la lluvia;
A veces, el poema es mi perfume
Y tú, ya mareada por su olor,
No sabes qué intentar con esa hoja
Que entra en tu corazón
Con cuantiosas vocales y sus exclamaciones.

Pero te digo yo: ¡regálasela al viento!

Y algún día la tendrás en tu portal
Vieja y manchada de tanto buscarte.

66
 ATÂTA CĂUTARE

Mi-ai spus la telefon

Că ultima mea poezie,
Pe care ți-am trimis-o
Ai pus-o într-un vas de Sèvres,
Unul scump, moștenit de la bunici.
O citești din când în când și o mângâi
Și ea miroase a pământ proaspăt,
A trandafir înainte de căderea brumei,
A rouă și a ploaie,
Uneori miroase a mine
Și ușor amețită
Nu știi ce să faci cu pagina
Din care zboară spre inima ta
Atâtea vocale și semne de exclamație.

Dăruiește-o vântului
Și într-o zi, o vei găsi în prag,
Îngălbenită de-atâta căutare.

67
 EN VEZ DE REGALARTE PALABRAS…

Me atribuyo el poder
De encarar tu silencio
Y esa evasiva lágrima que empieza a gotear
Del ojo que no te hace el menor caso.
Te habré de regalar
Todo aquello
Que a mí me ha hecho falta
Hasta ahora
Y todo lo que habré de conseguir
De ahora en adelante.
Todo eso te daré
Cuando te vea sonreír
En las noches rebeldes:
En vez de regalarte mis palabras
Te daré el arco iris.

68
 ÎN LOC DE CUVINTE

Mi-am însușit puterea

De a înfrunta tăcerea ta
Și lacrima-ți gata să cadă
Din ochiul ce nu te mai ascultă.
Îți voi dărui
Tot ce n-am avut
Până acum
Și ce voi dobândi azi și mâine
Când îmi vei zâmbi
În nopți rebele:
Curcubeu în loc de cuvinte.

69
 INICIO DE UN POEMA

Lema: La esencia de la vida es el propio poema.

Me iluminó
Esta lluvia espontánea,
Cayendo en su completa indiferencia
Sobre la triunfadora capital de Moscú.
Sobre la palma de mi mano, una gota muy fría
Se ha convertido en flor.
Es el inicio de un poema.

19.11.2015,
Moscú

70
 ÎNCEPUT DE POEZIE

Motto: Esența vieții e chiar Poezia.

M-a iluminat
Această ploaie din senin
Căzând indiferentă
Peste o Moscovă triumfătoare.
În palmă, o picătură rece,
S-a prefăcut în floare.
Început de poezie.

19.11.2015,
Moscova

71
 TAN GRANDE COMO EL CIELO

Dedicado a Cristi Berceanu

Cuando yo era pequeño casi como un palillo

Deseaba vivir en la otra punta tan lejana del mar
Donde el mundo naciera
Y acabasen los sueños.
Por ello he caminado en la intemperie,
También por la sequía,
A veces muy hambriento y mal descalzo
Pero tampoco así llegué a la otra punta.
Ahora, estoy cansado y demasiado viejo
Y deseando ser nuevamente ese niño,
Pequeño como un palo
Para soñar que el mar es grande como el cielo
Y que es infinito.

72
 CÂT CERUL

Se dedică lui Cristi Berceanu

Pe când eram mic, cât un băț,

Mi-am dorit să aflu capătul mării,
Acolo unde începe lumea
Și se sfârșește visarea.
Am mers prin ploaie și vânt,
În plină arșiță,
Uneori desculț și flămând
Și tot n-am ajuns la capătul mării.
Acum, obosit și bătrân
Îmi doresc să fiu iar mic cât un băț,
Să visez că marea e cât cerul
Și n-are nici un capăt.

73
 EL PESO DEL AMOR

El peso del amor me sigue y me persigue

Hasta llegar al fin a mí.
Ya nada se interpone en su camino,
Pisa sobre montañas y praderas,
Sobre los corazones con la sangre aterrada
Cuando el tiempo se esconde por dentro de las conchas
Y mi voz tiembla llena de miedo.

El peso del amor me sigue y me persigue

Como una emperatriz en el exilio
Por esa propia carga del poder.
Casi sale ganando.

74
 POVARA PUTERII

Ea vine, vine, tot vine,

Pentru a mă întâlni, până la urmă.
Nimeni nu-i stă în cale,
Calcă peste munți și păduri,
Peste inimi cu sângele speriat,
Când timpul se ascunde în scoici
Și vocea tremură, nevolnică.

Ea vine, vine, tot vine,

Ca o împărăteasă izgonită
De povara puterii.
E aproape biruitoare.

75
 ÚLTIMA ALA

Desde hace un tiempo atrás, mi sombra

Se ha vuelto loca:
Se fija en jóvenes mujeres,
Se esconde tras las flores de las lilas
O se enfrenta a la luz
Peleando contra ella, desafiándola.
Acaso necesite que la arregle,
Que le corte las alas,
Que le cure su altiva cobardía.
Quizá se tranquilice
Cuando le arranque hasta la última ala
Ofreciéndole, a cambio,
Mi cuerpo envejecido.

76
 ULTIMA ARIPĂ

De-o vreme, umbra-mi

A luat-o razna:
Se uită după femei tinere,
Se ascunde în spatele tufelor de liliac,
Alteori înfruntă lumina,
Lovind-o, sfidătoare.
Poate c-ar trebui s-o repar,
Să-i tai din colțuri,
S-o vindec de lașități
Și poate se va potoli
Când îi voi smulge ultima aripă,
Oferindu-i, în schimb,
Trupul meu, aproape gârbovit.

77
 MUÑECO DE BARRO

Quise hacer tantas cosas

Para sobrecoger mi corazón
De alegría.
Estuve preparado por contar
Todo lo que otros nunca supieron pronunciar.
Pero no tuve tiempo,
No tuve ni un instante
Para mirarte a los ojos
Y disfrutar de tu existencia.
Ahora es tarde ya
Para reconocer que sólo soy un muñeco de barro
Cuyos recuerdos son demasiado vehementes
Para que lo abandonen.

78
 OM DE PĂMÂNT

Am vrut să fac atâtea

Ca inima să sară din piept
De fericire,
M-am pregătit să spun
Ceea ce alții n-au știut niciodată
Dar nu am avut timp,
Nici măcar o clipă,
Să te privesc în ochi
Și să mă bucur că exiști.
Acum, e prea târziu
Să recunosc că sunt un om de pământ,
Iar amintirile sunt nerăbdătoare
Să mă părăsească.

79
 LA MISMA RESPUESTA

Podría adivinar en una de tus lágrimas

El sentir de unos ojos asombrados
Por el claro destino reflejado en tu rostro.
Sin embargo, ahí hay algo desconocido
Algo confuso y traicionero.
Tal vez sea una astuta sombra,
O acaso sea una sonrisa falsa,
penumbra en tu mejilla,
O un soplo misterioso.
Tú sola habrás de averiguar
¿Qué serán las cenizas
que yacen en la palma de tu mano?
Pregúntame
Y te preguntaré sin embargo lo mismo
Hasta que nuestras voces
Concuerden en idéntica respuesta.

80
 ACELAȘI RĂSPUNS

Ți-am ghicit în lacrimă

Visul ochiului ce se va mira
De viitorul chipului tău.
Ceva necunoscut totuși există,
Confuz și fățarnic,
Poate o umbră vicleană
Ori un surâs mincinos,
Un semn pe obraz,
O adiere misterioasă.
Singură va trebui să afli
Ce-nseamnă cenușa din palmă,
Întreabă-mă și eu te voi întreba
Până când vocile noastre
Vor rosti același răspuns.

81
 DISPARO AL CORAZÓN

Tienes estrellas en el pecho

Y te han salido alas de ángel.
¿Qué vas a hacer tú de ahora en adelante?
Colgando entre los cielos y la tierra
Cuando yo te convoque
A un solo llamamiento
Te disparé una bala dentro del corazón.
Ahora es cuando comienzo a escribir
El poema.

82
 GLONȚ ÎN INIMĂ

Ți-ai pus stele în sân

Și ai primit aripi de înger.
Ce vei face de-acum înainte,
Între pământ și cer,
Când chemarea mea
Te va lovi precum un glonț
În inimă?

83
 YO, LA CAMPANA

Siempre vuelvo a decirme

Que el sol se pone
Cuando la tarde cae
Y cuando algún ser nace,
El sol vuelve a salir.
Pero yo, que soy la campana,
¿Qué noticias mañana he de traer?

84
 EU, CLOPOTARUL

Mereu îmi repet în gând

Că soarele apune
Când ajungem dincolo de amiază,
Iar când cineva se naște
El răsare din nou.
Iar eu, clopotarul,
Ce voi vesti mâine?

85
 EL BOSQUE LLENO DE RECUERDOS

Hace un tiempo que el verbo sería para mí:

Trueno y luz,
El alba y el relámpago que bañan las mañanas
Gruñonas e indefensas.
Pero ahora ya sé que ni los villancicos nacerán
De fiestas santas
Ni tampoco se esconde el árbol navideño
En casa de los niños bondadosos
Para contarles cuentos aún sin escribir.
Harto y ya tan cansado de tantísimo esfuerzo
Sigo buscando el oro en palabras selladas.
Acaso, alguna vez,
Este bosque tan lleno de recuerdos
Resuene entre los cantos de risueñas alondras.

86
 PĂDUREA DE AMINTIRI

Cândva cuvântul
Mi-a fost tunet și lumină,
Fulger și răsărit, limpezind dimineți
Încruntate și nevolnice,
Dar colindul nu s-a plămădit
În sărbători adevărate
Și nici brazii nu s-au ascuns
În casele copiilor cuminți,
Cu povești din cărți nescrise.
Ostenit și sătul de trudă
Încă mai caut aurul din vorbele
Cu pecete pe frunte.
Poate, într-o zi, în pădurea de amintiri
Ciocârliile vor cânta laolaltă.

87
 TIEMPO NUEVO

Ninguno más comprenderá hoy día

El canto de esta lúgubre campana vulnerada
Por el agudo filo de la espera
De una nueva señal
O de noticias sobre la llegada de nuestra primavera y sus aves
Cuando las estaciones del nuevo año comienzan a cambiar
Y también se transforma el mundo por entero.
Se han hecho ya pedazos hasta los muros del exhausto cuerpo
Cuando su propia sombra lo ha abandonado, ¡esa traidora!
Dejando a alguien más entrar en esa piel
Como si fuera justo permitirle vivir
Bajo otro nombre.

Todo ha cambiado:
Otros reciben los regalos
Y aún ya se sorprenden por ser los elegidos,
Se ha mezclado la sangre con el vino
Como si alguien nos diese un mandamiento
De cambiar el color hasta a los árboles
Apenas verdecidos
Golpeando en las ventanas
Carteles penumbrosos que no dejasen traspasar la luz
En almas y en las casas de los pobres.
En brazos del Señor
Hasta el recién nacido está envejeciendo
Por no llegar a comprender el sentido del tiempo nuevo.

88
 VREMURI NOI

Nimeni nu mai înțelege

Glasul clopotului înjunghiat
De cuțitul așteptării
Unui semn nou
Că sosesc păsările primăverii
Schimbându-se anotimpurile și lumea.

S-au surpat și zidurile trupului istovit,

Când umbra l-a părăsit, trădătoare
Și altcineva a intrat în piele,
Ca și cum i se cuvine să poarte
Un nume nou.

Totul e altfel:
Alții primesc daruri
Și se miră că sunt noii aleși,
Sângele și vinul s-au împreunat,
Ca și când cineva a dat poruncă
Să se schimbe culoarea copacilor
De-abia înverziți
Și pe geamuri să se lipească
Afișe negre, să nu mai pătrundă lumina
În sufletele și-n casele săracilor.
În brațele Fecioarei Maria
Pruncul a îmbătrânit și el
Neînțelegând rostul noilor vremi.

89
 RECOMPENSA O CASTIGO

Me miras con asombro

Como si no estuviera aquí, en frente a ti
Mientras un absoluto y completo silencio
Descanza sobre tu hombro,
Para no permitir que te deje tu sombra,
Que tantas veces pudo traicionarte.

Nunca, jamás se ha de saber

Por qué el silencio aún nos crucifica
En este instante de la vida,
Cuando la boca ya ha perdido el don
De palabras de amor que poseía antaño.

Nos miramos el uno al otro,

Esperando a que quiten la venda de los ojos
En signo de castigo o recompensa.

90
 RĂSPLATĂ ORI PEDEAPSĂ

Mă privești cu uimire,
Ca și când n-aș fi aici, în fața ta
Și-o liniște deplină ți se sprijină
Pe umeri, să nu te părăsească umbra
De-atâtea ori trădătoare.

Nicicând n-o să se știe

De ce tăcerea ne-a răstignit
Pe crucea acestei clipe,
Când gura și-a pierdut rodul
Cuvintelor de dragoste de altădată.

Ne uităm unul la celălalt,

Tot așteptând ca de pe ochi să ne cadă ceața
Ca răsplată ori pedeapsă.

91
 ALFABETO

Acariciando voy el contorno de mi alma

Con las manos,
Con los ojos,
Con la luz de la carne
Que tiembla y sufre
El peso de la espera
Y el porvenir que viene del instante.
Y todo esto sucede
Hasta que tu mirada misteriosa
Entienda el alfabeto
De aquel futuro caminante
Que llega en el relámpago o en un trueno feroz,
Tras aquellos momentos de nuestra encrucijada.

92
 ALFABET

Îți mângâi conturul sufletului

Cu mâinile,
Cu ochii,
Cu lumina din carnea
Ce freamătă și suferă,
Cu povara așteptării
Și viitorul clipei,
Până când privirea ta misterioasă
Va înțelege alfabetul
Acestui viitor, fulger
Și tunet,
În clipa de cumpănă.

93
 EL PESO DE LA INCERTIDUMBRE

¿A quién se le ha de agradecer,
por las primeras campanillas que de nuevo florecen?
¿A la nieve aplastada por el tan terco oráculo del tiempo,
Cuando llega a prever la dichosa llamada del amor,
Y hasta cuando regala ofrendas y señales
Que ayuden a calmar el sufrimiento?
El peso de la duda me ha ganado.

94
 POVARA MIRĂRII

Cui i se cuvine gloria

Celor dintâi ghiocei?
Zăpezii, strivită de oracolul timpului,
Prevestind chemarea iubirii
Spre a dărui ofrande
Și semne înlăturând suspine?
Învingătoare e povara mirării.

95
 UN DERROTADO AUDAZ

Ya te has ido, dejando tras de ti

Un Sahara de amor
Y aquella sombra que no se desprende
De aquel cuerpo sin vida.
En esos ojos llenos de tanta soledad
Una lágrima aparta la suerte sin fortuna
Y concita la paz
Que reposa entre dos palabras,
Palabras pocas veces pronunciadas
Por miedo a que se vuelvan su condena.
Se me ha quedado muda hasta la boca
Porque, lo reconozco, soy
Su derrotado audaz.

96
 VITEAZ ÎNFRÂNT

Ai plecat, lăsând în urma ta

Sahara dragostei
Și umbra ce nu se mai desprinde
De corpul fără vlagă.
În ochiul plin de singurătate
O lacrimă alungă nenorocul
Și cheamă pacea
Dintre două cuvinte,
Atât de rar rostite,
Ca și când ar însemna
O condamnare sau spaimă ireală.
Gura mi s-a încleștat
Și sunt, recunosc,
Un viteaz înfrânt.

97
 LÁGRIMA FLUIDA

Se me han colgado verbos de los clavos.

Tanto entre mis recuerdos como en mis rotos sueños,
La sombra del que fui se habrá escondido
Y no busca mosquetes oxidados.

Extraño esos tiempos donde brota

La sonrisa del hada que ya nunca se olvida;
Y los perros que ladran
Robando el pensamiento.

Volvamos a empezar otra historia de amor,

Más allá del olvido y de la muerte.
Ojalá una estrella nos venga a revelar
Que somos el prólogo de su tan bello libro.

98
 LACRIMA FLUIDĂ

S-au spânzurat cuvintele de cuie,

În amintiri și-n vise neîmplinite,
Umbra s-a furișat și nu e
În cătarea ruginitelor flinte.

Mi-e dor de timpul înflorind în gură,

De zâmbete de zână, ce mereu rămân,
Câinii din bucurii iar latră și fură
Rana gândului stăpân.

Să-ncepem iarăși o altfel de iubire,

Dincolo de uitare și de moarte,
O stea ne va da de știre,
Că suntem poate început de carte.

99
 PALABRAS DE PRÉSTAMO

Mi señora, le envío mi corazón a usted

En una hoja llevada por el viento,
Más allá de los ángeles y de lo terrenal.
Le pido que jamás a traicionarlo llegue
Y que nunca lo cambie con palabras de préstamo,
O secretos.

Más allá del otoño y gotas de rocío

Llámele usted cuando más falta le haga;
Yo esperaré que usted libere aquella flecha
Que ha dejado en mi pecho su vacío.

100
 VORBE DE ÎMPUMUT

Doamnă, ți-am trimis inima

Pe-o frunză purtată de vânt,
Dincolo de îngeri și pământ.
Te rog, să n-o trădezi vreodată,
Să n-o tulburi cu vorbe de-mprumut,
De taină ori de început.

Dincolo de toamne și brume

Cheam-o și când îți va fi mai greu
Aștept să slobozi săgeata
În golul lăsat din pieptul meu.

101
 PREGUNTA

En mi mente contemplo a mi madre tan joven,

Cómo vuelve a nacer desde la misma tierra,
Cómo su mano tierna se hace flor de lirio
Y se enfría del susto y del dolor.
Me sigo preguntando aún por qué
Mi madre se vuelve joven sólo en mis pensamientos.

102
 ÎNTREBARE

Întinerește mama-n gând,

Și se preface în pământ,
Iar mâna fragedă de crin
A-mpietrit de spaime și de chin,
Și mă tot întreb de ce în gând
O văd pe mama întinerind.

103
 EL RELOJ DE LA TORRE

Trozos de yeso se van derrumban

Del muro que sujeta aquella vieja torre.
La aguja del reloj con diligencia avisa
El paso de otra hora que se va.

Parece tal si nada hubiera ya cambiado:

Las gotas de la lluvia todavía se adhieren
A la ropa de seres agobiados;
Se marchitan las flores que están en las ventanas
Por culpa de sus torpes raíces ya muy frágiles;
Se ha cerrado el teatro de la esquina
Porque han envejecido sus actores
Y solamente parlan por medio de señales.

Todo quedó pendiente,

Pendiente de llamadas de socorro,
Pero ¿quién va a escuchar
Si hasta los grillos se han vuelto dementes
De las muchas canciones y nostalgias?

104
 CEASUL DIN TURN

Cad bucăți de tencuială

De pe zidurile bătrânului turn.
Limba ceasului anunțând harnică
Trecerea altei ore pierdute.

Parcă nimic nu s-a schimbat:

Stropii de ploaie se lipesc
Pe hainele trecătorilor, atât de grăbiți,
Florile din ferestre se ofilesc
De stângăcia rădăcinilor plăpânde,
Iar teatrul din colț s-a închis
Căci actorii au îmbătrânit prea repede
Și vorbesc numai prin semne.

A rămas doar un fel de așteptare,

Poate o chemare ori un strigăt de ajutor,
Dar cine să audă,
Când greierii au înnebunit
De-atâta cântat și dor.

105
 NOCHEVIEJA

Esa nieve que no nos pertenece

Va cayendo como una inmensa tela blanca
Y nos va separando los unos de los otros,
Es otra clase de frontera
Entre el mirar y el firmamento.

Los vasos de cristal – fieras hambrientas

Despiertan los antojos.
Al péndulo implacable del reloj que olvidó de anunciar
Ese peligro sin escapatoria.

31 de diciembre de 2015

106
 NOAPTEA ÎNTRE ANI

Ninsori de împrumut
Cad ca niște pânze albe, uriașe,
Despărțindu-ne unii de alții,
O altfel de frontieră
Între ochi și ceru-n cumpănă.

Paharele – jivine flămânde

Trezesc poftele,
Iar pendula a uitat
Să anunțe
Primejdia fără scăpare.

31 decembrie 2015

107
 EL TAÑIDO DE LA CAMPANA

Núcleo de eternidad vislumbra el horizonte,

Cuando el mirar fijo tañido es de campana
Que suena finamente con un tiempo pasado.
Tal vez sea el semblante de un recuerdo,
O de aquella nostalgia hecha de realidad.

108
 CLOPOTUL CE BATE

Sâmbure de veșnicie străfulgerând zarea,

Când privirea e clopotul ce bate
La tâmpla timpului petrecut.
Poate e chipul amintirii
Unui dor împlinit.

109
 TE ESTOY LLAMANDO

Está mi alma en las hojas,

En campanas y en flores de cerezo,
Cuando las aves borran la niebla de sus ojos
Está presente.
Es señal de que siguen aún soñando,
Ansiando alas más fuertes.

Mi alma es también tu espíritu

Y te pido que dejes de creer en las simples palabras
Y en los susurros.
Ya todo alrededor se parece al vacío
Castigado en silencio por las tantas sequías:
No hay lágrimas de flores,
Ni amapolas al lado del camino.
Me pregunto por qué
Mi alma te sigue aún llamando
Por tu nombre,
Mientras duerme.
Yo también te llamo
A la vez con el silencio,
Y con estos recueros de hoy y de mañana.

110
 TE STRIG

Sufletul meu e-n frunze,

În clopote și-n cireșile de mai,
Când păsările își șterg ceața
De pe ochi,
Semn că încă visează
Să aibă alte aripi tinere.

Sufletul meu e și al tău

Și nu mai crede în vorbe
Și-n șoapte,
E descumpănit acum de lacrima
Florilor
Și de macii de pe marginea drumului,
Pedepsit de-atâta secetă.
Nu știu de ce,
Dar sufletul te strigă mereu
Pe nume,
În somn.
Te strig și eu,
Te strigă tăcerea
Și-amintirile de azi
Și mâine.

111
112
 POSTLUDIO
POSTLUDIU

113
 ODA A ION DEACONESCU

Este poeta
Sabe elegir las palabras
Pero sin duda
Como lo hacen los poetas
Es decir
Sin elegirlas
Le escampan desde la sangre
Y vuelan justo allí
Al lugar preciso del corazón
Donde hombres y mujeres
Viven
En el fondo

Este poeta sabe cantar

Cual Sigfrido
Entiende el canto
De los seres alados
Y lo comparte

Deaconescu brilla
En las sombras
Luce su voz como una espada
Pero también como una pluma
Besa el oído de los humanos
Que saben esperar
La develación del instante

114
 ODĂ LUI ION DEACONESCU

Acest poet
Știe să-și aleagă cuvintele
Dar fără îndoială
Cum o fac poeții
Adică
Fără să le aleagă
Le desprinde din sânge
Și zboară exact acolo
În locul precis al inimii
Unde bărbații și femeile
Trăiesc
În fond

Acest poet știe să cânte

Ca Siegfried
Înțelege cântul
Ființelor înaripate
Și îl împărtășește

Diaconescu strălucește
În umbre
Vocea sa lucește ca o sabie
Dar și ca o pană
Sărută auzul oamenilor
Care știu să aștepte
Dezvăluirea clipei

115
Ion es como un amigo
Que aunque aún no se le conozca
Está ahí
Sensible
A la espera
Y ha dejado sus palabras
Habitadas también
Por el más amoroso silencio.

Luis Cruz-Villalobos
Verano 2022, Casazul,
Potrero Grande, Curicó, Chile.

116
Ion este ca un prieten
Care deși încă nu-l cunoști
Este acolo
Sensibil
În așteptare
Și a lăsat cuvintele sale
Să locuiască la fel
În cea mai iubitoare liniște.

Luis Cruz-Villalobos
Vara 2022, Casazul,
Potrero Grande, Curicó, Chile.

117
118
NOTA BIOGRÁFICA
NOTĂ BIOGRAFICĂ

119
Ion Deaconescu, nació el 7 de marzo de 1947 en Târgu
Logrești, provincia de Gorj.
Se licenció en la Facultad de Filología de la
Universidad de Bucarest y en la Facultad de Derecho. Doctor
en filología por el Instituto de Lenguas y Literaturas
Extranjeras de Bucarest.
Profesor de la Universidad de Craiova.
Autor de más de 80 volúmenes de poesía, prosa,
ensayo, crítica literaria y traducciones. Ha recibido numerosos
premios nacionales e internacionales por su actividad literaria:
Premio de la Unión de Escritores Rumanos, filial de Craiova,
1997, 1998; Premio Europeo "Ragusa - Un ponte per
l'Europa", Citta de Ragusa - Assessorato alla Cultura, Centro
Servizi Culturale, Associazione Culturale Sikania, 2003;
Premio Internazionale della Poesia "Umberto Mastroianni",
2009; Premio Internazio-nale della Poesia "Cesare
Pascarella", 2015; Premio "Arka" (Serbia, 2016); Premio
"Rafael Alberti" (Cuba, 2017).
Es fundador y presidente de la Academia
Internacional "Mihai Eminescu", que cuenta entre sus
miembros fundadores con dos premios Nobel de Literatura.
Fue elegido miembro honorario de la Academia de
Ciencias de Moldavia, de la Academia Europea de Ciencias,
Artes y Letras de París, de la Academia de Cultura y Poesía de
Mongolia y de la Academia Europea de Ciencias y Artes de
Salzburgo (Austria).

120
Ion Deaconescu, s-a născut la 7.03.1947, în Târgu Logrești,
județul Gorj.
A absolvit Facultatea de Filologie de la Universitatea
din București și Facultatea de Drept. Doctor în filologie la
Institutul de Limbi și Literaturi Străine, București.
Profesor la Universitatea din Craiova.
Autor a peste 80 de volume de versuri, proză, eseuri,
critică literară, traduceri. Pentru activitatea sa literară a
primit numeroase premii naționale și internaționale: Premiul
Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova, 1997, 1998;
Premiul European „Ragusa – Un ponte per l’Europa”, Citta
de Ragusa – Assessorato alla Cultura, Centro Servizi
Culturale, Associazione Culturale Sikania, 2003; Premio
Internazionale della Poesia „Umberto Mastroianni“, 2009;
Premio Internazionale della Poesia „Cesare Pascarella“,
2015; Premiul „Arka“ (Serbia, 2016); Premiul „Rafael
Alberti“ (Cuba, 2017).
Este întemeietor și președinte al Academiei
Internaționale „Mihai Eminescu“, care are printre membrii
săi fondatori doi laureați ai Premiului Nobel pentru
Literatură.
A fost ales membru de onoare al Academiei de Științe
a Moldovei, al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere
din Paris, al Academiei de Cultură și Poezie din Mongolia și
al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg
(Austria).

121
122
REFERENCIAS CRÍTICAS
REFERINȚE CRITICE

123
124
Estoy sosteniendo tu libro. He leído algunos poemas de gran
belleza que merecen confirmación: la fuerza de la delicadeza
de cada palabra, de cada línea.
Sobre su libro podría decir lo siguiente: para un
brasileño leer un poema en la lengua de Ion Deaconescu es
una aventura que nos recuerda la misma base latina (que
también es la nuestra), que confirma nuestra doble hermandad
poesia e a irmandade das duas linguas irmãs -o português e o
romeno. Porque leer un poema en esta lengua latina es un
ejercicio de belleza y fraternidad.
Thiago de MELLO

Hay en la lírica de Ion Deaconescu "una ola nostálgica, una

sombra de tristeza, que viene como de un halo romántico,
discretamente filigranado, con una dulzura varonil, pero
quizás demasiado lleno de amor... Su poesía es tan intelectual
como apasionada. Y tanto en un caso como en el otro, se
puede descifrar en la frase en curso una confianza
inquebrantable en la propia palabra, dicha y pronunciada bajo
el zodíaco de una estrella de autenticidad creativa".
C. CUBLEȘAN

125
Țin în mână cartea ta. Am citit câteva poeme de o mare
frumusețe care merită confirmarea: forța delicateței fiecărui
cuvânt, a fiecărui vers.
Despre cartea ta aș putea spune următoarele: pentru
un brazilian a citi un poem în limba lui Ion Deaconescu este o
aventură ce ne reamintește de aceeași bază latină (care este și
a noastră), ce ne confirmă dubla noastră confrerie-a poesia e a
irmandade das duas linguas irmãs -o português e o romeno.
Căci a citi un poem în această limbă latină înseamnă un
exercițiu de frumusețe și de fraternitate.
Thiago de MELLO

E în lirica lui Ion Deaconescu „o undă nostalgică, o umbră de

tristeţe, ce vine parcă dintr-un halou romantic, filigranat
discret, cu bărbătească gingăşie totuşi, poate pre plin de
iubire.. Poezia sa e pe atât de de intelectuală, pe cât de
pătimaşă. Şi într-un caz şi în altul, se descifrează în fraza în
curs o neabătută încredere în propriul cuvânt, rostit şi rostuit
sub zodia unui astru al autenticităţii creatoare”
C. CUBLEŞAN

126
Autor de más de 30 volúmenes de poesía, muchos de ellos
traducidos a varias lenguas extranjeras, Ion Deaconescu
representa una gran voz en la poesía europea actual, a la que
siempre ennoblece con su propia creación luminosa y seria,
que echa raíces en el aire y florece como una planta rara en la
palma del lector de cualquier lugar.
George ASTALOȘ

Lo que es nuevo en Ion Deaconescu -aunque en la poesía de la

última oleada también hay un falso o deliberadamente falso
parnasianismo y simbolismo- es la interpretación que se hace
de las imágenes, la forma totalmente personal de prefigurar
los motivos, de representarlos.
Al. RAICU

Ion Deaconescu se deja a menudo abrumar por la musicalidad

del verso, por el nimbo de un personaje legendario, eligiendo
la contemplación como estado poético, vibrando de sinceridad
a cada toque, descubriendo huellas que mantienen la memoria,
construyendo parábolas, traduciendo mitos, emocionándose
con la transformación del cuerpo en estatua.
Bucur DEMETRIAN

127
Autor a peste 30 de volume de versuri, multe traduse în diverse
limbi străine, Ion Deaconescu reprezintă o voce amplă în
poezia europeană de astăzi, pe care o înnobilează mereu cu
propria sa creaţie luminoasă şi gravă, care prinde rădăcini în
văzduh şi înfloreşte ca o plantă rară în palma cititorului de
pretutindeni.
George ASTALOŞ

Ceea ce apare nou la Ion Deaconescu – cu toate că şi în poezia

ultimului val există un fals sau voit fals parnasianism şi
simbolism – este interpretarea dată imaginilor, modul cu totul
personal de a preschimba motivele, actualizându-le.
Al. RAICU

Ion Deaconescu se lasă adesea copleşit de muzicalitatea

versului, de nimbul unui personaj legendar, alegând
contemplaţia drept stare poetică, vibrând cu sinceritate la
fiecare atingere, descoperind urme care întreţin amintirea,
construind parabole, tălmăcind mituri, înfiorat de
preschimbarea trupului în statuie.
Bucur DEMETRIAN

128
Los poemas de Ion Deaconescu, variados y llenos de
inquietud, no permiten que el poeta siga siendo un ser
alienado. Anuncian la llegada de las palabras no nacidas, un
acontecimiento especialmente importante que expresará la
posibilidad y la no posibilidad del conocimiento, anuncian el
sueño etéreo, el estado de reposo necesario para el reencuentro
con lo inaccesible.
Slavco ALMĂJAN

Junto con sus otros libros (La cámara del alma - 1981; El vaso
de la niebla - 1985; El grito de la memoria - 1985, en
macedonio; Máscara para la voz - 1987, en serbocroata; La
gramática del acontecer - 1991, etc.), La estrella que mira es
una feliz parada en la evolución de Ion Deaconescu y, al
mismo tiempo, un mensaje de la poesía rumana y
contemporánea a la poesía del mundo actual. Ojalá tengamos
muchas más "entradas" de este tipo en Europa y fuera de ella.
Radu CÂRNECI

129
Poemele lui Ion Deaconescu, variate şi pline de nelinişte, nu
vor permite ca poetul să rămână un înstrăinat de sine. Ele
anunţă sosirea cuvintelor nenăscute, eveniment deosebit de
important care va exprima posibilitatea şi non-posibilitatea
cunoaşterii, anunţă somnul eteric, respectiv starea de repaos
necesară reîntâlnirilor cu inaccesibilul.
Slavco ALMĂJAN

Alături de celelalte cărţi ale sale (Aparat de fotografiat sufletul

- 1981; Vasul de brumă - 1985; Strigătul memoriei - 1985, în
limba macedoneană; Mască pentru voce - 1987, în sârbo-
croată; Gramatica întâmplării - 1991 etc.), Stea de veghe
constituie un popas fericit în evoluţia lui Ion Deaconescu şi,
totodată, un mesaj al poeziei române şi contemporane către
poezia lumii de azi. Fie să avem cât mai multe asemenea
,,intrări” în Europa şi dincolo de aceasta.
Radu CÂRNECI

130
 ÍNDICE / INDEX

8/9 Pórtico / Porticul

12 / 13 Con los ojos cerrados / Cu ochii închiși

14 / 15 La gran suerte / Norocul cel mare
16 / 17 Juego desconocido / Joc neștiut
18 / 19 En las puertas del asombro / La porțile mirării
20 / 21 Arco iris milagroso / Curcubeu de minuni
22 / 23 Mariposas enamoradas / Fluturi îndrăgostiți
24 / 25 Soñando con los recuerdos / Somnul amintirilor
26 / 27 Impotencia / Neputință
28 / 29 Estrella refulgente / Stea de argint
30 / 31 Pensamientos con alas / Gânduri cu aripi
32 / 33 Gotas de pensamiento / Picătură de gând
34 / 35 Pregunta / Întrebare
36 / 37 El candado del cielo Lacătul cerului
38 / 39 Ahora / Acum
40 / 41 Otra clase de suerte / Un altfel de noroc
42 / 43 Rocío dorado / Rouă de aur
44 / 45 La fiera y el cazador / Fiara și vânătorul
46 / 47 Carta sin destinatario / Scrisoare fără destinatar
48 / 49 Las casitas de amor / Cătușele iubirii
50 / 51 El sendero del corazón / Cărarea din inimă

131
52 / 53 Lágrima atrapada / Lacrima captivă
54 / 55 Paz ruidosa / Liniște asurzitoare
56 / 57 Una última vez / Ultima oară
58 / 59 Con ojos diáfanos / Cu ochi de lumină
60 / 61 Futura primavera / Viitoarea primăvară
62 / 63 Viento errante / Vânt rătăcitor
64 / 65 Algún día, ocurrirá un milagro / Cândva, ce minune!
66 / 67 Tanta búsqueda / Atâta căutare
68 / 69 En vez de regalarte palabras / În loc de cuvinte
70 / 71 Inicio de un poema / Început de poezie
72 / 73 Tan grande como el cielo / Cât cerul
74 / 75 El peso del amor / Povara puterii
76 / 77 Última ala / Ultima aripă
78 / 79 Muñeco de barro / Om de pământ
80 / 81 La misma respuesta / Același răspuns
82 / 83 Disparo al corazón / Glonț în inimă
84 / 85 Yo, la campana / Eu, clopotarul
86 / 87 El bosque lleno de recuerdos / Pădurea de amintiri
88 / 89 Tiempo nuevo / Vremuri noi
90 / 91 Recompensa o castigo / Răsplată ori pedeapsă
92 / 93 Alfabeto / Alfabet
94 / 95 El peso de la incertidumbre / Povara mirării
96 / 97 Un derrotado audaz / Viteaz înfrânt
98 / 99 Lágrima fluida / Lacrima fluidă
100 / 101 Palabras de préstamo / Vorbe de împumut
102 / 103 Pregunta / Întrebare
104 / 105 El reloj de la torre / Ceasul din turn

132
106 / 107 Nochevieja / Noaptea între ani
108 / 109 El tañido de la campana / Clopotul ce bate
110 / 111 Te estoy llamando / Te strig

114 / 115 Postludio / Postludiu

120 / 121 Nota biográfica / Notă biografică

125 / 126 Referencias críticas / Referințe critice

133
 Este
libro se editó
en febrero de 2022 en
Casazul, precordillera de Curicó, Chile.
Această carte a fost editată în februarie
2022 în Casazul, situat la poalele
orașului Curicó,
Chile.

134
135
136
137
 ION DEACONESCU (1947, Logrești, Rumanía) Poeta,
ensayista y traductor. Es profesor de la Universidad de
Craiova. Es considerado como uno de los grandes poetas
rumanos contemporáneos. Es Presidente de la Academia
Internacional Mihai Eminescu y dirige el Festival
Internacional de Poesía de Craiova. (Poet, eseist și traducător.
Este profesor la Universitatea din Craiova. Este considerat
unul dintre marii poeți români contemporani. Este Președinte
al Academiei Internaționale Mihai Eminescu și conduce
Festivalul Internațional de Poezie de la Craiova).

Con temblor emocionado, claro y abismal, leo los poemas de lon Deaconescu.
Su poesía rinde grandes los márgenes de la verdadera escritura poética. (Cu fior
emoțional, clar și abisal, citesc poeziile lui lon Diaconescu. Poezia sa atinge
marile margini ale scrierii poetice adevărate.)
RAFAEL ALBERTI

Ion Deaconescu, un distinguido poeta rumano, que se dirige a las fuerzas

celestiales y terrenales, y este cometido apunta al hombre, a su inocencia y
pureza, más allá de la verdad y del tiempo. (Ion Deaconescu, un distins poet
român, se adresează forțelor cerești și pământești, iar această sarcină îl îndreaptă
spre om, spre inocența și puritatea sa, dincolo de adevăr și de timp.)
ALLEN GINSBERG

138