Comori Ce Curg Prin Lacrimi PDF

Ana Haz
Comori ce curg
prin lacrimi
poezii
Comori ce curg prin lacrimi - poezii de Ana Haz
© 2015 Ana Haz
Cuvânt înainte
Ai deschis un cufăr cu adevărate comori. Bucură-te de

comorile aşternute din truda experienţei de Ana Haz. Comorile
nu sunt întotdeauna unde se aşteaptă lumea, ci le poţi găsi pe
paginile imaculate ale unei cărţi, scrise cu talent şi, mai ales, cu
dragoste faţă de Dumnezeu, de om şi de lumea din jur. Dar,
acum şi aici, comorile se găsesc plângând, printre lacrimi şi
suspine.
Poate că te deprimă puţin acest adevăr sau te tulbură. De ce
comori printre lacrimi? Nu se poate fără suferinţă? Dacă vei citi
„en-gros“ cartea de faţă, fără să te opreşti să savurezi imaginile
şi gândurile izvorâte din ele, vei fi probabil impresionat de
acest paradox: suntem creaţi pentru o lume mult mai bună,
dar obligaţi să trăim în lumea pe care o vedem. Trăim aici, cu
speranţa în Eden. Suntem doar „tangenţiali“ cu Edenul, mediul
pentru care am fost creaţi să trăim. Aşadar, suntem obligaţi să ne
bucurăm de comorile Edenului printre lacrimile lumii de acum.
Comorile „curg“ spre noi, o altă dovadă a harului. Dumnezeu
ne lasă să gustăm parţial din comorile Edenului.
Poezia Anei Haz este străbătută de melancolia trezită de
Eden, dar nu este fără speranţă. Lăcrimăm acum, dar nu fără
speranţă. Ştim că Edenul perfect există şi vom fi acolo, nu peste
mult timp. Până atunci, să nu uităm „zâmbetul“.
Tavi Verlan
Cuprins
Diverse .......................................... ................ 7

Încurajare ..................................... ................ 103
Laudă și închinare .................... ............... 119
Nașterea și Învierea Domnului .......... . 135
Slujire ....................... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
Trezire şi veghere . . . . . . . . . . . . . . . ........................ 155
Zidire spirituală ...................................... . . . 167
5
Diverse
Diverse
Tremură sub geană
Tremură sub geană, roua licurindă,

Râul încă-și scaldă prundul, răcoros,
Zorii dimineții vin să ne cuprindă,
Plini de bunătatea Ta, Isus Cristos.
Leagăne de aur unduiesc natura,

Se ridică voalul într-un pas de vals,
Ne îmbrobodește în sudori, căldura
Ne toarnă ca aur, în lingoul ars.
Of, năduful care ne-neacă suflarea,

Pompează sistola, sânge prăfuit,
Grea e truda pâinii, lungă așteptarea
Când cuptorul arde încă, la zenit.
Cheamă-ne pe nume, din acest pârjol

Și ne odihnește Doamne-n umbra Ta,
Umple-ne carafa, sufletul, de-i gol,
Ne-ai plătit pe Cruce, toată paguba.
Adu Doamne ploi, răsfrânge Lumina,

Ne adăpostește-n bolți de curcubeu,
Înmuiată-n sânge, pare-a fi și luna,
Își dezbracă huma suflețelul meu.
9
Comori ce curg prin lacrimi
Iată-mă Stăpâne, pe-o buclă, târziu,

Îmi privesc în coamă, rodul pârguit,
E meritul Tău, scump Părinte, știu,
De căngile furtunii, Tu l-ai ocrotit.
Roșul asfințit de petale moarte,

Arămia frunză, în păreri de rău,
Păcatele mele, cu Sânge spălate…
Asfințesc: și vara și toamna și eu.
Un prag de Aur îmi stă înainte,

Nu am strălucirea care să îl treacă,
Tu mă ridici pe brațul Tău, Iubite,
Niciodată nu voi mai fi săracă.
Amin!
10
Diverse
Dorind să știu
Dorind să știu valoarea vieții mele,

Să scot răspuns din ecuații sumbre,
M-am perpelit în arșița de umbre,
Pe drumuri vechi, de frunze și de stele.
Ca o mireasmă, în Har nestăvilit,

Cu date clare, alese din Cuvânt,
Semne de calcul dictate în Duh Sfânt,
Scris cu Sânge sfânt, răspunsul l-am găsit.
Desface paranteze-n zori, pe rouă

Și înmulțește, zilnic, bunătate,
Pâine caldă sărmanilor împarte,
Adună, scade, socoteală nouă.
Isus Cristos, El spune ce valoare

Poartă, în lut și viața mea și-a ta,
Rezultatul Jertfei de la Golgota,
Este răspunsul, Viața ce preț are.
El spune vântului destinul frunzei,

Dă traiectorii astrelor, departe,
Le socotește-n armonie, toate,
Tată, Fiu și Duh, nu sunt alți dumnezei.
11
Îi mulțumesc pentru răspunsul care

Mi-a dat un dor să Îi cunosc lucrarea,
Isus Cristos e toată rezolvarea,
Răspuns corect la orice întrebare.
Slăvit și înălțat în veci să fie,

În ecuații doar de El știute
A scos din taină, vii necunoscute,
Prin Jertfa Lui mi-a dat valoare, mie.
Amin!
12
Diverse
Zenitul armoniilor divine

Revarsă, în cascadă, Raze sfinte,
Pier dezacorduri, când converg spre mine,
Când se preling pe față, pe veșminte.
În fir de Aur, eu le torc fuiorul

Să țes o pânză, pân-la venirea Ta
Și bat în ea iubirea mea și dorul,
Îmi gătesc haina pentru-a Te-ntâmpina.
O-mbrobodesc mărgelele de lacrimi

Și flori de colț culese de pe creste,
Eu, lutul care l-ai spălat de patimi,
Plin de o Dragoste cum alta nu este.
Pășești pe ape, nu ești prea departe,

Pe creste de talazuri sari spre mine,
Tălpile Tale, de cuie-s înțepate,
Privirea scânteind printre rubine.
Aproape ești Isuse, întinzi mâna,

Mă smulgi din spira așchiei de val,
Căci m-ai vegheat Iubite-ntotdeauna,
Brațele Tale mă poartă triumfal.
13
Mai dă-mi putere Doamne, -n așteptare,

Să mai culeg pe Munte, floarea rară,
Să Ți-o aștern Isuse, la picioare
Când vei veni la noi a doua oară.
Mai umple-mă cu Dragostea Ta sfântă,

Să-mi pârguiască rodul în coroană,
Când Duhul Tău, în inimă-mi cuvântă,
Să împlinesc precum o slugă bună.
Trimite-mi armoniile divine,

Să îmi fac în suflet micul Paradis,
Din Raze să-mi adun carafe pline,
Să mă-nchin Isuse cu imnuri de vis.

Este Iubirea Ta, Isuse dulce,
În ploi de Har se varsă peste mine
Cu picurii din Jertfa de pe Cruce.
Amin!
14
Diverse
Eu sunt țăran
Eu sunt țăran și din țărani mi-e neamul,

Sădesc Iubirea-n pieptul meu, să crească,
Și știu să port și sabia și hamul,
Căci sunt ostaș în oastea-Mpărătească.
Eu m-am născut în leagănul-natură

Și mama m-a culcat într-o covată,
Flori-cruci de liliac pe umeri mă bătură,
Să pot fi peste ani o pâine coaptă.
Când mi-am cules culorile din șesuri,

Cântarea dintr-un susur de izvoare,
Nu le-am lăsat să-și piardă înțelesuri,
Le port în suflet, binecuvântare.
Am dus povara crucii, cu durere

De-au curs pe vatră lacrimi necurmate,
Dar Dumnezeul meu mi-a dat putere
Și o Iubire sfântă, fără moarte.
Mă mângâi într-un lan ca de mătase,

Suspin aleanul pe-al ciocârliei tril,
În abur reavăn, din brazdele întoarse,
Îmi limpezesc și-acum, chipul de copil.
15
Miresme de fân, de mere, de gutui,

În pârguiri celeste mă-nconjoară,
Blânde revărsări din cupa Domnului,
Din zorii zilei până-n fapt de seară.
Mai port pe umeri șuba strămoșească,

Un strai ce nu se rupe de la mine,
E zestrea care-n ger să mă-ncălzească
Și-i așternut, când primăvara vine.
Pornesc la câmp cu răsăritu-n gene,

Amurgul vine să-mi șteargă sudoarea,
Trudesc din greu cu brațele perene,
Până sfârși-voi toată alergarea.
Țăran e Tata, frații mei și eu,

Arăm țărâna, semănăm Cuvântul,
Îți ducem rodul, sfinte Dumnezeu,
Să-nmiresmeze-n Cer, Așezământul.
Da, sunt țăran și sufletu-mi se leagă

De o grădină-nveșmântată-n rouă,
Unde-am găsit Făptura Cea mai dragă,
Pe Domnul Păcii și Cântarea Nouă.
Amin!
16
Diverse
Sonet cireșului
Când muguri dau năvală, lacăte sunt sfărmate

Și se deschide poarta, raiul mă înconjoară,
Dar primăvara trece în scârțâit de cară,
Cu toată frumusețea, căci trecătoare-s toate.
Se scutură cireșul a nu știu câta oară,

Își leapădă catrința roade îngemănate,
Vin zorii dimineții și iar se face noapte,
Din colți scrâșnește gerul, de dincolo de vară.
Îmi înrămez în suflet un rod ce m-a uimit,

Căci îmi strămută gândul la lacrima de Sânge,
Ceresc îmbracă în dulce un sâmbur de granit.
Și coama-i încărcată, păcatul meu îl plânge,

Ești Tu Isuse în toate, prin toate m-ai iubit
Și toate despre Tine îmi grăiesc, sfânt Rege.
17
Aniversare
M-ai trimis Stăpâne, printre stele și nori,

Să ajung pe un tărâm botezat în culori,
Într-un cuib la un capăt al Căii Lactee,
Legată de-Acasă cu cerești curcubeie.
Mi-ai sortit Florarul o clepsidră de flori

Să-mi numere anii scuturându-mi bujori,
Din flori de liliac, pe umeri cruci mi-ai pus
Și în celule vii, Iubirea Ta, Isus.
Nu știu cât voi mai sta la Betezda de cruci,

Dar știu că Tu prin ele vindecare-mi aduci,
Că a nins clepsidra ca pulberea de astru,
Petalele căzute sunt șaizeci și patru.
Într-o zi mă vei scoate din corsetul de lut,

Voi uita că strânsoarea uneori m-a durut,
În mine pulsează un strop de Paradis
Căci numele meu este, în Cartea Vieții, scris.
Nu știu câte petale se vor mai scutura,

Dar știu că vreau în toate să fac doar voia Ta
Și știu că tot ce-ngădui e spre câștigul meu,
Să-Ți fiu mireasmă vie, smulsă de la greu.
18
Diverse
Îți mulțumesc Stăpâne pentru viața-ntreagă,

Pentru Jertfa care de moarte mă dezleagă,
Pentru că-mi porți povara cât sunt un peregrin
Și voi fi cu Tine în veci de veci. Amin!
19
Acasă (sonet)
„Acasă“ înseamnă odihnă sub cruce,

Icoană cu aur de-Ofir înrămată,
Sfinte îmbrățișări de mamă, de tată,
Este focul de maci arzând printre spice.
„Acasă“ e talpa care dorul îți poartă

Și ceru-i te-ncinge oriunde te-ai duce,
Vatra însemnată cu fagurul dulce,
Tangenta din Cer, la a lutului roată.
„Acasă“ e-un zâmbet dincolo de nori,

O pâine trudită dospind în covată,
O doină astrală plângând cu meteori,
Cununi de miresme-mpletite, la poartă,

E splendoarea Vieții, Iubirea din zori,
Este-un râu de flori pe o ie curată.
20
Diverse
Pe creasta Iubirii
Pe creasta Iubirii, printre florile rare

Mă odihnesc departe de al lumii talaz,
Privesc asfințitul jăruind în focare,
Flăcări trezite valsează spre Cer, în extaz.
De-aici, de pe Munte, văd Cerul mai aproape,

În liniștea dulce, se oglindește norul,
Aștept să se deschidă poarta dintre ape,
Spre Tine Domnul meu iubit, să îmi iau zborul.
În cascade spumate curg clipele grele,

Cimitirul din vale le înghite pe toate,
Își sapă mormântul, întristările mele,
Mă cheamă Cerul cu Bucurii fără moarte.
Desăvârșirea m-atrage, erorile pier,

Mirificele fluxuri mă ridică mai sus,
Dorul meu se-ancorează la malul din Cer,
Cu ceea ce sunt, cu ce-am dobândit în Isus.
Inima-mi clipește ca o flacără vie,

Un strop din Rugul Jertfei Dragostei divine,
Sub cupola ei e-o sfântă Împărăție,
Căci nu mai trăiesc eu, Isus trăiește-n mine.
21
Viu strălucește Ținta spre care-am alergat,

Se deschide-o Poartă cu-adevărat frumoasă,
La locul pregătit de Un Miel crucificat,
Sufletul meu se-ntoarce, la pieptul Lui, Acasă.
Amin!
22
Diverse
Lacrimi
Prin albii de lacrimi pelinul inundă

Limpezind adâncuri, ca cerul înstelat,
Răsucind planeta-mi în grad, în secundă,
Mă-ntorc spre Tine Doamne, cu adevărat.
Din Râul de sub Tron, un picur mi-ai trimis

Să-mi vindece amarul, valul zbuciumat,
În prundiș de Aur, cu străluciri de vis,
Toată durerea mea, Isuse-ai adunat.
Acum lacrima-mi curge ca un susur blând,

Raza Ta de Soare se oglindește-n ea,
O ridică abur spre ceruri lăudând
Numele Tău Isuse, cu toată dragostea.
Cea mai dulce oază, de lacrimă și dor,

Îmi alină setea de Tine Domnul meu,
Înmoaie în ea îngeri, aripile lor,
În ea-mi vindec durerea, sufletul, mereu.
Dacă ar fi să sece izvorul lacrimii,

Spre văduvă și-orfan mă mână-al ei Cherit,
Știu că aceasta, Doamne, voia Ta va fi
Și ploile de Har vor umple ce-ai golit.
23
Fără ploi de lacrimi mi-e seacă lauda,

Ca floarea ofilită, ca un fân cosit,
Cântecul meu, cu Cerul, nu-l pot acorda,
Lacrima mi-e mediul de jertfă, de iubit.
O mare ca de sticlă, roua din Cer vor fi?

Sau ce așteaptă burdufurile pline?
Când le vei număra, le schimbi în bucurii,
Își vor spune rostul, lacrimi și suspine.
Rubinele șirag împodobesc făptura,

Le port, daruri scumpe de la Tatăl meu,
Mă fericește un drag Cuvânt, Scriptura,
Ascuns adânc în lacrimi, e-un strop de Empireu.
Amin!
24
Diverse
Sufletul meu
Sufletul meu, parfum ești? Sau culoare?

În ce dimensiuni ești oare plămădit?
Vibrezi în clipa mea prea trecătoare,
O haltă-a nemuririi în ce moare,
Zburând din infinit spre infinit.
Ai venit din câmpuri fără de trecut,

De unde „este“ fără să fi fost,
Te bucuri, te-ntristezi cu glasul mut
Și nu știu dacă venirea te-a durut,
Dar știu că treci prin lut să-ți faci un rost.
N-ai dus cu tine nicio amintire,

Un nume sau un număr, cod de bare,
Eu vreau să te îmbrac în in subțire,
Ca o Mireasă sfântă, pentru Mire,
Să te gătesc de marea Sărbătoare.
Te-ai răspândit prin goluri celulare

Țesând un chip care mă reprezintă,
Celule mor, dar ce ești tu nu moare,
Rezultanta din teascuri și cuptoare
Sfârșește alergarea-n Cer, la Țintă.
25
Te reîntorci din vas, ca un răspuns,

Îmi duci Acasă mărturia toată,
A fost o clipă și-a fost îndeajuns,
Te-am încredințat pe brațul Lui Isus,
De-atunci spre Cer, cu Dragoste te poartă.
Golgota, fereastră-a temniței de lut,

Îți lasă Cerul, petic de visare,
Cu o Nădejde-n Cel fără de-nceput,
El te așteaptă și te iubește mult
Căci este Dragoste nepieritoare.
Plăcerea ta să fie voia-I sfântă,

Ca cerbul însetat după izvoare
Așa să alergi, suflete, spre Țintă,
În Susurul care duios cuvântă,
Trecând smerit pe calea de durere.
Să nu uiți suflete, Jertfa rămâne,

E Dragostea care te-a răscumpărat,
Căci a plătit cu lacrimi de rubine,
Cu Viața Lui te-a înviat pe tine,
S-ajungi biruitor, pe malul celălalt.
Amin!
26
Diverse
Liliacul
Te știu de pe-un mormânt,

Din Noul Legământ,
Liliac frumos,
Umbră a Lui Cristos,
Din copilărie,
Râu curgând pe-o ie.
Floare parfumată,
Înflorită-n soartă,
Culoarea o aduci
Legată-n mii de cruci,
Golgote suspină,
Braț de laminină
Leagă ferecate,
Petale surate,
Ca să nu te scuturi
Într-un zbor de fluturi,
Să stea împreună
În vânt, în furtună.
Ciorchini liliachii
Înalți spre Cer, făclii,
Adieri de seară,
Le leagănă iară
Ca jertfe pe-altare,
Plăcut mirositoare.
27
Florile cunună
Iar vin să ne spună
Să purtăm ca tine
Crucile, ciorchine,
Să le ducem toate
Într-o unitate,
Zestre de Mireasă,
Cusută și toarsă
Cu fir de Lumină,
Dragoste divină,
Cu floare bătută
În durere mută,
Mărgăritar legat
Din lacrima-oftat.
Numai Necuprinsul
Îți cunoaște plânsul,
Numai peregrinul
Ți-aude suspinul.
Frunze inimioare,
Cu puteri din Soare,
Împart Pâinea, Vinul,
Să-ți aline chinul,
Foamea de frumos,
De Isus Cristos,
Le arăți la oameni
Că Lui I te-asemeni,
Liliac Mireasă,
28
Diverse
Floare preafrumoasă.
Prinse în culoare,
Clipe trecătoare
Vor sfârși ca mâine…
Căci Mirele, vine!
Amin!
29
Făclii de liliac
E primăvară iar, în flăcări violete

Te preamăresc, Stăpâne, făclii de liliac,
În mii și mii de cruci, petalele-și desfac
Și în grai floral, se închină cu buchete.
Asemenea și mie, al Cerului abac

Mi-aliniază crucea pe-nroșite plete,
Pe umerii Tăi sfinți, Te-aud strigând mi-e sete
Și mi-e răspunsul Doamne, atâta de sărac.
Tu ai purtat Isuse, crucile noastre-atunci,

De Golgota îmi spune floarea, despre Tine,
Că-n templul frumuseții sunt mii de mii de cruci,
Tu le-ai strâns pe toate și le-ai purtat ciorchine,

Mireasa Ta, Iubita, Ți s-a născut aici,
Pe Muntele Iubirii,-n staul de rubine.
Amin!
30
Diverse
Zâmbet
(sonet)
Eu am păstrat un zâmbet din vremi copilărești,

Îmi primenesc obrazul cu dulcile-i șoapte,
L-am ascuns în parfum de fragi, de mure coapte,
Căci l-ar fi găsit hoții în cartea cu povești.
Pe creasta valurilor de-ncercări, el poate

Să se împletească-n bucuriile cerești,
Când Ți-aduc jertfa, Doamne pe fața mea-l găsești
Răspuns la mântuire, învieri din moarte.
Îl flutur steag al biruinței, pe redută,

Din iubire de copil, flamură curată,
Căci o Nădejde am și nu va fi pierdută.
Nimic de Tine Doamne, să nu mă despartă,

Când nu pot să zâmbesc, vină de m-ajută,
Să nu-mi pierd bucuria sfântă, niciodată.
Amin!
31
Tangențial, Edenul mă-nfioară
M-am destrămat ca visul, ca un fir de fum,

În cârmuirea vântului, spre nicăieri,
Risipindu-mi viața pe-un lăturalnic drum,
Dar m-ai cules, Isus, prin cuante de-nvieri.
Încercuită în granițe terestre,

Tangențial Edenul mă-nfioară,
Iar e frunza-n rouă, iar dimineață este,
Iar sunt vinovată. Doamne, -a câta oară?
Îmi doresc, Stăpâne, zilele în care,

De mă-mbie pomul cu fructul lui oprit,
Eu, cu bucurie, stând în ascultare
Să-Ți regăsesc voia în ce-am făptuit.
Când se-arată raza zorilor, pieziș,

Să alerg săltând voios, la părtășie,
Să nu stau cu frică, ascunsă în frunziș,
Căci ce-aș putea oare să-Ți ascund eu Ție?
La Crucea Ta Isuse, învăț cântul nou

Scris cu note mari de lacrimi ca de sânge,
Reverberează-n suflet Dragostea-ecou,
Privindu-Ți Chipul, de drag, iubirea-mi plânge.
32
Diverse
Când plouă cerul cu lacrimile-astrale,

Nu Te înduioșezi și nu le dai răspuns,
Cum grijuliu strângi lacrima din vale
Care stropește-altarul, Jertfa Ta, Isus.
Mi-ai plătit biletul, intrarea în Eden,

Când heruvimi lăsa-vor săbiile jos,
Îmi va fi brațul Tău leagănul sfânt, etern,
Te voi privi aievea, scump Isus Cristos.
Amin!
33
Mama
Te privesc florile geloase, mamă,

Trecând prin vremi petalele nu-ți scuturi
Și frumusețea ta nu o destramă
Nici mari furtuni, nici zborul lin, de fluturi.
Pe tine mamă, te caută culori

Să-și etaleze-n chipul tău, splendoarea,
Râuri de lumină, strai de sărbători,
Nu te umbrește norul și-nserarea.
Se tânguiesc miresmele spre moarte,

În vatra iernii li se stinge jarul,
Dar mamă, tu cu mâini împreunate,
Tămâiezi Cerul, flăcări e altarul.
Simfonia învață de la tine,

Când îți adormi odrasla în cântare,
Inflexiuni din armonii divine
Prin care treci de pământești hotare.
Te-a legat Iubirea în buchet ceresc,

Ești floare între flori, minunăție,
Dar din Dumnezeu, pe care roade cresc,
Urmașii Lui pentru Împărăție.
34
Diverse
Tu mamă ești iubire ce nu piere,

Când calci peste tărâmuri neumblate,
Tu ești, în inimi, fagurul de miere
Să îndulcești vieți, până la moarte.
Răsplătire nu ceri pentru tot ce dai,

Dar ai o plată-n Cer, la Dumnezeu,
Lupți să îți conduci odraslele spre Rai,
Da, acesta este mamă, visul tău.
35
Mamei
(sonet)
Ca buciumări de foc, în asfințit răsună

Ecou multiplicat în doruri și suspine,
Coroana amintirii, sclipiri diamantine,
Glasul duios, chipul tău blând măicuță bună.
Cum te-aș strânge-n brațe! Un hotar mă ține!

În curgerea vremii, pe-aceeași Cale bună
Dragostea divină ne ține împreună,
Isus ne e Ținta, voi fi în Cer cu tine.
Văd traiectoria, șirag de lacrimi grele

Din rugul jertfei tale, pentru mine arsă,
Ca un convoi lucind, din mii și mii de stele.
Clipă-i vremea, mamă ne întâlnim Acasă,

Din spice de aur lega-voi buchețele,
Să le purtăm în Cer, la haina de Mireasă.
Amin!
36
Diverse
Mama
Mamă, tu nu ești doar un simplu nume,

Două silabe, cel mai ușor cuvânt,
Tu ești o jertfă arsă-n întregime,
A Paradisului miresmă, pe pământ.
În tine e mormântul suferinței

Dar și un plai cu flori ca în poveste,
În tine-s rădăcinile Credinței,
Izvor de apă dulce-n tine este.
Ești brazda Iubiri-n care Dumnezeu

M-a pus să cresc pentru Împărăție,
Dulce Canaan e mamă, glasul tău,
Lacrima în rugi, o ploaie timpurie.
Pe brațul tău de rugăciune sfântă,

M-ai legănat cu-aceeași duioșie,
Din prima zi, până sunt nins la tâmplă,
Cu-atâta drag, cum doar o mamă știe.
Ești soarele care coboară din zenit,

Mai jos de nor, să-mi lumineze fața,
Îmi ești balsamul atunci când sunt rănit,
Ești zâmbetul care-mi redă speranța.
37
Poate ți-am fost cândva, un spin pe frunte,

O pată pe obraz, lacrimă arsă,
Dar nu s-a stins dragostea ta fierbinte,
M-ai așteptat să mă întorc acasă.
Mamă, mamă dragă, floare între flori,

Rază între raze, oază de alin,
Cu undele sacre, feeric mă-nconjori
Să-mi transformi în zâmbet, un amar suspin.
Nu este mormânt, chipul să-ți îngroape,

Cu mine-i viu secundă de secundă,
Din pasul următor, mă cheamă aproape,
E-un curcubeu, în brațe să mă prindă.
Mi-e dorul tău albie nesecată,

Susurânde lacrimi scaldă malul, sus,
Mamă mi-ai dăruit iubirea toată,
Care m-a condus pe urma Lui Isus.
Țin trăirea ta cucernic îndreptar,

M-ai sfătuit prin al Vieții Logos,
Simt lacrima ta în ploile de Har,
Mamă, suntem împreună în Cristos.
Amin!
38
Diverse
Edenul simulat
Adormiră flori, de Lună legănate,

Doar crinii au rămas să mai vegheze,
Străjuiau miresmele pe metereze
Când m-am născut trecând din noapte-n noapte.
Au adus zorii culori să mă-nfășeze,

Edenul simulat, cu poame coapte,
Cu fruct oprit, ispite și păcate,
Susur camuflat de gureșe cinteze.
Mi-e viața doar un abur, trecătoare,

Îmi conturează sufletul pe un traseu
Pe care numai Dragostea nu moare.
Când legăna-va Luna, pe mormântul meu,

Crini și bujori-făclii, comemorare,
Voi privi de-Acasă, slăvind pe Dumnezeu.
39
S-aducă Dumnezeu o
Primăvară...
Din depărtări, plutind pe vise-nlăcrimate,

Pe căi bătătorite de dor de străbun plai,
Cât nisipul mării, harnicele noastre
Rândunici, se-ntorc spre crângul florilor de mai.
Mărșăluiesc iubiri și doruri în aorte,

Inima le mână spre cuiburi părăsite,
Nu se pierd în raiuri nici în castele moarte,
În ademenirea morganelor ursite.
Sub palme-streașină, le-așteaptă cuiburi triste,

Ruine care plâng cu boabe mici de lut,
Sunt, încă, temelii care să mai reziste
Când viscolirea iernii și gerul le-a bătut.
A înverzit tăpșanul, cerul s-a-nseninat,

Se-ntorc să reclădească ziduri dărâmate,
Trăgănând suspinul pe un ram însângerat,
Le-nsuflețește dorul spre scumpa cetate.
Deasupra mărilor duc salbe de lumină,

Pe piepturile pline de sincere iubiri,
40
Diverse
Pe fracul de saten, azurul se anină

Și aurul din soare, pe noi îmbobociri.
S-au dus purtând pe aripi miresme de gutui,

Acum, când se întorc, le mai păstrează încă,
Amintiri de acasă, în țara nimănui,
În întristare, într-o durere-adâncă.
S-aducă Dumnezeu o primăvară-n care

Se vor întoarce iar în țară, peregrinii,
Sub brazde aburinde, pe-ntinse ogoare
Să semănăm Sămânța, să stârpim toți spinii.
Da, Împăratului Îi place doleanța

De-a ridica acele ziduri dărâmate,
Va binecuvânta, ne va-ntări speranța,
Ne va purta pașii spre veșnica Cetate.
Cu dor și noi ne-ntoarcem, Țara ne așteaptă,

Lăudând pe Domnul găsi-vom desfătare
Și vom purta cununi cu Dragostea din faptă,
Strălucind în Raza veșnicului Soare.
Chiar dacă dăm tributul forfecând văzduhul,

O Țintă-avem în față, rupem bariere,
Dragostea e Puterea, GPS ne-e Duhul,
Mergem spre Canaanul cu lapte și miere.
41
Isus, Comoara mea
Pe când n-am fost, era Golgota scrisă

Cu Sângele din Jertfa tămâiată,
Ca punct de foc, pe jalnica-mi abscisă,
Din care să mă-nalți spre Tine Tată.
Să-nflorești floarea sufletului meu

Tu Te-ai închis în clipă, lângă mine,
Cu-nmiresmări, culori din Empireu,
Cupe aurii de fericire pline.
Frântă, Te-a înțeles și veșnicia,

Mulțimea astrelor din Univers,
Cutremurată, Te-a-nțeles și glia,
Doar eu, Isuse, nu Te-am înțeles.
Am fost sărac și gol, nenorocit,

Scurmând adânc să caut bogăție,
Când Tu, din înălțime ai venit
Strălucitor, Isus — Comoară Vie.
Când ai venit cu brațele întinse,

Te-am răstignit pe crucea mea de lut,
De dragul meu ai suferit, Isuse
Și nu mi-ai spus ce crâncen Te-a durut.
42
Diverse
Cel mai frumos din mii și mii de tineri,

Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu,
Tu ai luat o cruce grea pe umeri,
Să porți poverile și-n locul meu.
M-ai cucerit, Isuse, pic cu pic

Și m-ai tămăduit prin Apa Vie,
Din clocotul Iubirii, mă ridic,
Un picur în imensa-Ți bogăție.
Ascunsă nu te port, Comoara mea,

Ci la vedere, fără de tăgadă,
Căci hoții nu te vor putea fura
Și moliile nu pot să Te roadă.
Tu-mi ești câștigul, fără Tine sunt

Un fir cosit, o pleavă fără scop,
Un abur ce se-ntoarce în pământ,
O veșnică scrâșnire în potop.
Isus, Comoara mea, Minune Vie,

Steagul biruinței, Dragoste, Sublim,
Pe brațe mă vei trece-n veșnicie,
Un prag de Aur în Nou Ierusalim.
Amin!
43
Te aștept pe aleea
sufletului meu
Dă-mi mâna frate, să stăm față în față,

Te aștept pe aleea sufletului meu,
Să ne-ntâlnim ca în dis-de-dimineață,
Precum se întâlnea Adam cu Dumnezeu.
Să ne ascundem de Ochiul ca para

Care defrișează jungle neumblate?
Ne ascund cotloane sau umbrele seara?
Pentru Dumnezeu sunt la vedere toate.
Privirea condamnă, încriminează gândul,

Ne clasează vorba, printre vinovați,
Nu putem zbura jugul străin purtându-l,
Hai să legăm rana, să ne iubim ca frați.
Cum s-acoperim cu frunza, goliciunea,

Când urlă a sufletelor sărăcie?
Din inul alb, subțire, Dragostea ar vrea
Să ne țese haina pentru veșnicie.
Trage asfințitul linia și-adună,

Gene arămii-săbii învăpăiate
44
Diverse
Copertează gândul, fapta rea ori bună,

Iar la judecată, vor sta-n față toate.
Mustră-mă frate, primesc mustrarea ta,

Creanga de măslin, flutură în fereastră,
Precum iertăm și Dumnezeu ne va ierta,
A murit Isus pentru iertarea noastră.
Să ne privim iar ca-n zilele senine,

Așteptând pe Isus, ca doi neamăgiți,
Căci nu știm unde vom petrece mâine,
Colindând prin viață sau ne-odihnim sub mirți.
E vremea să ne încingem cu ștergarul,

Să ne spălăm picioarele de tină,
Căci supărarea nu înmulțește Harul,
Ci Dragostea care, în ascuns, suspină.
Amin!
45
Lege de compoziție
Au coborât din Cer, proprietăți divine

În Legea Dragostei, a Tatălui lucrare,
Ea desăvârșește spre Viața viitoare,
Structurând cu Sânge un Trup pe o mulțime.
Comută, asociază frații-n încercare,

Tainic înmulțește cei doi pești și o pâine,
Semnul ei e-o Cruce cu râuri de rubine,
Cu Jertfa ispășirii pentru fiecare.
Sarcina-i e ușoară, jugul ei n-apasă

Iar cel care îl poartă, va fi biruitor
În structura vie, cu numele Mireasă.
Te-așteaptă Miel divin, sub scutul stâncilor,

Să o răpești la Cer, să-Ți fie-n veci Aleasă,
Te cheamă, „Vino Mire“, iubit Mântuitor!
Amin!
46
Diverse
Mă întorc...
La vatra pustiită, pe-al ciocârliei tril

Mă întorc să-mi regăsesc iubirea de copil,
Văd plopul de departe, se-nalță peste sat
Și-un nume ia proporții, în scoarță încrustat.
Ulicioara-mi pare un râuleț pe-o ie,

Pe când e-atât de largă în amintirea-mi vie,
Sub gardul aburind de ploaie, o băltuță,
Oglinda ei mă-mbie să intru-n ea, desculță.
Tăcerea mă-nfioară! Zombor de ce nu latră?

El întotdeauna mă-ntâmpina la poartă,
I-am auzit adesea, de peste zări, lătratul...
De ce tace astăzi? S-a dus și el, săracul.
S-au stins cei dragi, pe rând, s-a dus mama și tata,

Motanul meu, Milenti, a amuțit poiata,
Fântâna umple vadra, nu-s iezi să mai adape,
Doar ciripit de păsări îi tremură pe ape.
În ogradă, -n floare, mă-ntâmpină zambila,

Salută liliacul, din ciorchinii lila…
Nu-i părul, nici gutuiul, cireșul, pruni ciopor,
Papila amintirii mai simte rodul lor.
47
Trec pragul ce-mi fusese o margine de vis,

L-a înghițit pământul, parcă-i un fir nescris,
Târnațul nu mă-ncape, dar nu pot să-l acuz,
Pe-o bundă dorm în pace, păpuși de cucuruz.
Descui încet odaia, caut ceva anume,

În leagăn printre vise, pe cuptor, în rame,
Pe lavița-ncrustată cu doine bătrânești,
În fuiocul mesei, în scrinul cu povești.
Unde îmi ești iubire de prunc nevinovat?

Și cu emoții sfinte în piept, am așteptat,
Făcându-mi ochii roată, aștept acel ecou,
Să mi-l trimită Cerul, copil iubind, din nou.
Nu vine dintr-un sul ce l-am uitat pe grindă,

Rama amintirii nu poate s-o cuprindă,
Nici firida vremii, nici giuvaer ascuns…
Iubirea îmi răspunde din pieptul Lui Isus.
Azi, când umbra serii mă mână spre Acasă,

Mai mult decât truda, dorul în palme lasă,
În rana vindecată, lacrimi și suspine,
Cu inima de prunc, Isuse-alerg spre Tine.
cucuruz = porumb, târnaț = cerdac

fuioc = sertar, lila = violet
48
Diverse
Funia visului
(sonet)
Pe munții mei de vise ninge cu argint,

Raiuri pământești, prinse sub troiene,
Se descompun din ce în ce mai terne
Ca frunze moarte întoarse în mormânt.
Un vis, Isuse, l-am ancorat în Tine,

Îi torc fuiorul și fericită-Ți cânt,
Cu firu-i dulce, leg Cerul de pământ,
El flori de laur pe cale îmi așterne.
E funia Credinței, Nădejdii, Dragostei,

Nici plete de aur, nici de argint nu pot
Să-i destrame firul împletit în trei,
Doar cu ea alături, prin ape-adânci înot,

Mă-ascund în Tine, să văd prin ochii Tăi,
Din Cuvântul Tău mi-e visul întru tot.
Amin!
49
Plouă Harul cu bucurii divine
Plouă Harul cu bucurii divine,

Străluciri din Cer ne umplu inima
Când în mănunchiul facerii de bine
Împletim mireasma sfântă, Dragostea.
Prin mâna-ntinsă spre văduvă și-orfan,

Fluxul din Dumnezeu în suflet lasă
Lapte și miere din Noul Canaan,
Clip-uri din fericirile de-Acasă.
Ștergi o lacrimă, înseninezi un cer,

Ajuți un Crin să înflorească-n vale,
Sunt scrise cu aur Sus în fișier,
Sunt mărturii în fila vieții tale.
Ai simțit ce debordante bucurii

Aduc cu ele faptele-mplinite?
Coboară Cerul, te scaldă-n simfonii,
Unde sfinte te poartă înainte.
Cum fața scumpă a noului născut

Îți răsplătește chinul și nesomnul,
Tot așa simți plata binelui făcut,
O fericire dulce îți dă Domnul.
50
Diverse
Ca urmași Samariteanului milos,

Prin Dragoste depunem mărturia,
Cu fiecare pas mai lângă Cristos,
Cu pietre vii zidind Împărăția.
Credința nu-i de simțuri percepută,

S-o facem cunoscută, să se vadă,
Neobosit, o îmbrăcăm în faptă,
Spre-a fi prin noi, cerească ambasadă.
Amin!
51
„Cine sunt aceștia?“
Purtăm Credința în granițe abstracte,

Sub binecuvântarea ploilor de Har
O urcăm pe-o culme, îmbrăcată-n fapte,
Într-un un hotar concret, la Golgota-n Calvar.
Așa-am primit-o, cu Sânge și sudoare,

Curgând fierbinte pe lemnul de durere,
Dăruind la Cruce o Nădejde care
Curge din rană, ca fagurul de miere.
Ne-am născut din Iubire, Ea ne hrănește,

Trupul Și-L frânge, este Pâinea curată,
Prin hrana cerească, noi, plini de Putere,
Înaintăm spre Cer, spre Țara visată.
Isuse ești prețul, în dureri cumplite

Ești Dragostea care le rabdă pe toate,
Ne-ai atras la Tine biruind morminte,
Sfărâmând cu Viața, lespezi de păcate.
Ți-aducem laude-n miresme de tămâie,

Mai fericiți ca noi nu-s oameni pe pământ
Căci Tu ne-ai mântuit, ne închinăm doar Ție,
Ești Dumnezeu puternic, în Iubire frânt.
52
Diverse
Acum ne-aduni bucată cu bucată

Să întregești o pâine rumenită-n jar,
Zdrobiți în teascuri, desăvârșiți pe roată…
Îți pregătești Mireasa s-o duci la Altar.
Isuse, Jertfa Ta nu este în zadar,

Prin ea desăvârșești al omului statut,
Ești modelul care, trecând pe la Calvar,
Oferi o împlinire vaselor de lut.
Să trecem pragu-mbrăcați în haine albe,

Cântând Cântarea nouă, fredonând divin,
Uimiți, heruvimi și îngeri să se-ntrebe
„Cine sunt, oare-aceștia și de unde vin?”
Să purtăm Credința, Nădejdea, Dragostea,

La pragul când numai Dragostea rămâne.
Să fim biruitori, Tu ne-ai umplut de Ea
Și ne adăpostești în Dumnezeu, cu Tine.
Amin!
53
Îți mulțumesc, Isuse
Sunt atât de mărunt că mă pierd în clipită,

În al ei invizibil, filiform labirint,
Dar sunt o fărâmă de Isus mântuită
Și nespus de iubită, prețuită mă simt.
Aș fi stat rătăcind într-o lume obscură,

Cu pânze de păianjen obturând Lumina,
Cu roade amare pe lăstarii de ură,
Crezând că nu fac rău, că nu a mea e vina.
Dar sus la Golgota, pe ultima redută

Flutură Adevărul, al biruinței rug,
Deschizând Cărarea spre Cetatea sfântă,
Spre moștenirea la care trebuie s-ajung.
Isus este Ușa, s-a deschis în Lumină,

Dezlegând labirintul, al vieții mister,
Botezând în sfânt spectru nuanțe de tină,
Mă înalță ca ecou al Luminii, spre Cer.
O Nădejde-am găsit, de din anii-lumină,

Adăpostită în templul inimii mele,
Cu Regele Isus, dintr-o țară străină
Vom pleca spre Țara fără ger și durere.
54
Diverse
Îmi picură în vise ciorchini de liliac

Cu ochii împrejur, o rouă parfumată,
În vindecări divine cu-al Primăverii leac,
Spre Bucurii cerești ce nu pier niciodată.
Îți mulțumesc Isuse că m-ai răscumpărat,

M-ai învățat umblarea în sfântul Adevăr,
Mi-ai strămutat ființa, din neguri de păcat,
Din calea sinuoasă, în Drumul drept spre Cer.
Vreau să Te-ascult Isuse și-atunci când nu-nțeleg,

Să plâng de dragul Tău cum plâng de fericire,
Căci doar Tu pentru mine ești Paradis întreg,
Ești Viața, împlinirea, sfânta mea Iubire.
Amin!
55
Vreau s-alerg spre Tine
Din colțul ierbii-adun smaralde-nlăcrimate

În ale învierii bucurii nepământești,
Să stăvilesc prin ele întristări de moarte,
Căci Ți-ai dat viața Doamne, să mă mântuiești.
Trâmbițe dau semnale, timpul se grăbește,

Văd cum își trece trena prin vale, vaporos,
Dă-mi înțelepciune, să văd duhovnicește,
Să te aștept pe Tine, Iubitul meu Cristos.
Prin amintiri de-Acasă, în Duh mă înfior,

Se conturează-n suflet, malul celălalt,
Îndură-Te Isuse, vină-mi în ajutor,
Căci prea adâncă-i valea și Cerul prea înalt.
Se comprimă timpul, stă un hotar în drum,

Își vălurește vadul cursul, curmeziș,
Cu maluri munți de vise, văi un vechi album,
Cu tălpile-anotimpuri ascunse prin prundiș.
Vreau s-alerg spre Tine, sărind din creastă-n

creastă,
Când dorul mă topește, în abur să mă-nalți
56
Diverse
Spre norul tainic, la întâlnirea noastră,

Cu-acei în haine albe, în Sânge Sfânt spălați.
Amin!
57
Buchețel de ghiocei
Din humă, ghiocel plăpând,

Când frunze moarte te apasă,
Răsari o floare luminând
În haina albă de mireasă.
Firav ești, dar biruitor,

Din jugul lespezii de gheață
Deschizi cărarea florilor,
Simbolul pasului spre viață.
Duci a străbunilor culoare

Și mana cerului în sevă,
Tu clinchețești o taină mare,
Ca o neamăgită Evă.
Din coasta ta noi generații

Vestesc în roată, primăveri,
Viu, stăruind în abnegații,
Te dăruiești, nimic nu ceri.
Ți-ai dus poverile-n răbdare,

Zăpezi în lacrimi te-au scăldat,
Te mângâie priviri din Soare,
Ești solul binecuvântat.
58
Diverse
Îngâni izvoarele în susur

Și aduni raze în petale,
Deschizi ochi adormiți, de mugur,
Cu strălucirea feței tale.
În rugi ții capul aplecat,

Îți picuri roua la picioare,
Dar brațul sus stă necurmat,
Învață înspre Cer să zboare.
A primăverii avangardă,
Presari din albul pur, culori,
În urmă-ți roșu-n maci să ardă,
Să-nvie crini mirositori.
În floarea-ți castă-mi leagăn dorul,

Ca roua ei fața să-mi spele,
În rugi îmi chem Mântuitorul
În vadul lacrimilor grele.
Un viu mesaj duci în misive,

Mă chemi la pocăință sfântă,
Ca-n vremi apuse pe Ninive,
Să-mi pregătesc haina de nuntă.
Semenii tăi albesc poiene,

Sădesc în inimi bucuria.
59
Spre fericirile eterne

Ne poartă-n dor curat Mesia.
Din turma albă, un buchețel

După inima Ta, Stăpâne
Ți-aș da cu drag, să spună el
Suntem biruitori prin Tine.
Amin!
60
Diverse
Oglinzi
Când m-am privit în bobul de rouă,

Peregrin și el pe o floare,
Ca un fulger, imaginea nouă
S-a frânt sub o rază de soare.
Înfășată-n infim-paranteze,
Ca un abur dispersând ușor,
Dintr-un spațiu prea strâns în obeze
Am zburat într-un vis trecător.
Atunci, în căușul meu m-am privit,

În lacrima strânsă în palmă,
Mi-a răspuns un chip ofilit,
Erou în finalul de dramă.
Cum să fiu eu? Nu pot înțelege,
Să am fața aceea de plâns...
În Isus sunt odraslă de Rege,
De unde dar, amarul l-am strâns?
M-am oglindit în lacul liniștit

De pe mal s-a prăvălit o piatră
Mi-a răspuns un chip ce m-a uimit,
Schilodit în unda tremurată.
Cât de fragil și cât de schimbător
E omul, doar o flacără în vânt...
61
Prin Jertfa Lui Isus, curat Izvor,

Găsim statornicul așezământ.
Din seninul oglinzii de mare,

Un chip pistruiat de balize,
Ca un ecou luă amploare
Survolând cărări interzise.
Pe alocuri rechinii la pândă,
Printre valuri al algei voal,
Voiau din ascunsuri, să-l prindă,
Să-l coboare în regn vegetal.
De m-avânt peste anii- lumină,

Din oceanul de stele răspuns
Nu mă ajunge jos în țărână,
Voi pleca de aici cu Isus.
Nici n-aș dori răspuns instantaneu,
Punctând părerile astrale,
Doar Tu Isuse dai chipului meu
Reflexia imaginii reale.
Este mai fidelă decât toate,

Doar oglinda Cuvântului Tău,
Ea arată calități, defecte,
Prin ochiul viu al Lui Dumnezeu,
În luciul ei e sabia care
Despică și cioplește frumos,
62
Diverse
Ea îmi dă nesperata valoare,

Asemănarea cu Tine, Cristos.
Amin!
63
Mă balansezi pe zâmbete
de Soare
Ani orbitând pe cărărui de ornic,

Precum țărâna pe nucleu de Soare,
Îmi spun Isuse că-Ți rămân datornic
Pentru Iubire, milă, îndurare.
Aproximând în calcule savante,

În definiții zugrăvindu-Ți fața,
Să Te cuprindă, nimenea nu poate,
Când Te arăți pe rouă, dimineața.
Din roua zorilor, urmele Tale

Le țin în goana clipei, înainte,
Tu aduni rana spinilor din vale,
Să netezești cărarea mea, Iubite.
M-am născut în Tine a doua oară,

În flacăra Iubirii îmi dai formă,
Ai răsărit la orizont, spre seară,
Să-mi fii neprihănirea de la urmă.
De-aceea simt Golgota Ta Isuse,

Pentru că sunt și eu ascunsă-n Tine,
64
Diverse
M-ating ușor, cuvintele-Ți nespuse

Și-mi curge-n suflet șirag de rubine.
Dar am Isuse un câștig în Tine,

E infinitul înghițind clipita,
Fericirea, Puterea ce mă ține,
Este Iubirea, Împărăția Ta.
Mă balansezi pe zâmbete de Soare,

Îți anini Ceru-n ochii mei, Isuse,
E-atâta Rai că nu mai simt că doare,
Că sângerează încă, răni ne-nchise.
Decupând azurul cu un negru nor,

O poartă deschisă înspre Paradis,
Seceta-ntristării cheamă la Izvor,
Golgote mă poartă la locul promis.
Ca-n adâncul mării, în zile senine,

Când sub valuri taine se destramă,
Ochii Tăi ca para, lămuresc în mine
Păcatele ascunse sub mahramă.
Roiuri se ridică din adâncu-mi mut,

Zornăit de lanțuri, m-am eliberat
Mărturisind totul, vreau să Te ascult,
Să îmi fie traiul ca sticla, curat.
65
Mulțumesc Isuse că de-acum mă porți

În dimensiunea Dragostei dintâi,
Că o moștenire mi-a căzut la sorți
Prin Jertfa Iubirii, cerești bogății.
Mă balansezi pe zâmbete de Soare,

Îți anini Ceru-n ochii mei, Isuse,
E-atâta Rai că nu mai simt că doare,
Că sângerează încă, răni ne-nchise.
Amin!
66
Diverse
Pe malul ros de
lacrimile-amare
Pe malul ros de lacrimile-amare,

Sub vălul negru-al nopții-ntunecate,
Mi-aplec genunchii să culeg din vale
Comori de Aur, sfinte nestemate.
Mi-e crucea un altar stropit cu Sânge
Și jertfa de pe el e tămâiată
De o Iubire care nu se stinge,
Parfum, care nu piere niciodată.
Cu mâinile întinse înspre Cer,

Larg deschid ferestre, bolți de Paradis,
Coboară caldă în lutu-mi efemer,
Iubirea care prin moarte, a învins.
Cu ea alerg în căutarea castă,
Spre locul pregătit în Dumnezeu,
Pe vârf de munți sărind din creastă-n creastă,
Culegând flori de colț din sufletul meu.
Te chem Isuse în zori, pe răcoare

Când bunătatea-Ți se revarsă râu,
Adun fuiorul Razelor de Soare
Să torc un fir de Aur străveziu,
Un fir de dor, bătătorită cale
67
Până sus la poarta de mărgăritar,

Ajung acolo, Îți cânt Osanale,
Imnul biruinței Tale din Calvar.
De-atâtea ori, ca aburul pe ape,

Spre Cer mă-nalță Razele de Soare,
M-aduni în norul dragostei Agape,
Mă verși în Har pe-ntinsele ogoare.
Dacă mă frângi Isuse-n încercare,
Dă-mi Tu savoarea Pâinii din Calvar,
Întinde-mi mâna Ta când rău mă doare
Și când paharul este prea amar.
Din mâna Ta cer biruință, viață,

În lupta însângerată spre-asfințit,
Dincolo de-orizont e dimineață,
E locul care mi l-ai pregătit,
E învierea dincolo de moarte,
Nunta Mielului, dincolo de calvar,
E mâna care răsplătiri împarte,
Sunt porumbeii întorși la porumbar.
Amin!
68
Diverse
Sonet României
Țară iubită, dulce Românie,

De sub troian, din ghețuri, colți de clește,
Un ghiocel, speranța înflorește,
Culori spectrale strânse-n armonie.
Prin vremi mai porți o ie, românește,

Cu râu de doină dulce- amăruie,
În case ții mireasma de gutuie
Până când liliacul înflorește.
Mai curg cascadă, lacrimile noastre,

Dar Dumnezeu ți-a pregătit pomadă,
Un scut, când meteorii rupți din astre,
Sau orice altceva ar fi să cadă

Să-ți otrăvească Râurile caste,
Ți-a trimis Duhul Sfânt ca avangardă.
Amin!
69
Tăceri
Aud prin iarbă treceri ce se-ascund

Și clinchetul bobițelor de rouă,
Aud culorile-adormite-n prund
Și un senin când cu petale plouă.
Aud clipa-n clepsidră cum răsună,

În frunză aud doina, ca un susur,
Speranțe suspinând ușor, în urnă,
Un vuiet din fântâni fără de ciutur.
Se aud astrele bătând cadențe

Întru comanda Celui a tot Stăpân,
Îngeri cântă, se-nchină-n reverențe,
Toate-n ascultare neclintit, rămân.
Pe portativul Razelor de Soare

E scrisă a tăcerii simfonie,
Cu boabe mari de sânge și sudoare,
Un Râu nepământean de Apă Vie.
Tăcerea cursă sub brăzdări de bice,

Din suferința cărnii pironite,
Pildă scrisă de chinul de pe Cruce,
O Evanghelie fără cuvinte.
70
Diverse
O Iubire cuvântată fără grai

Prin Jertfa care mi-a plătit păcatul,
Prin Sângele care ne curge-n Rai,
Este Isus Cristos și nimeni altul.
Iubirea Ce-și scutură norii de jar,

Își plouă aleanul, retoric, duios
Ne-nalță ca abur spre Cer, triumfal,
Cu brațe întinse spre Tine, Cristos.
Cu străluciri se scriu tăceri de aur

Din răni, din suferință în răbdare,
O aură-mpletită-n ram de laur,
Cununa Dragostei nepieritoare.
Tăcerea e mută numai aparent

Căci într-o zi va rupe stăvilare,
Se deschide-o carte, va striga prezent
Spre-a fi ori veșnic chin, ori desfătare.
Nu este taină tăcerea, fără glas,

Alte dimensiuni chiar o ascultă,
Să ne silim în vremea ce-a rămas,
Ca și tăcerea să ne fie sfântă.
Amin!
71
Ești mereu încinsă

cu ștergarul
Dedicație doamnei prof. univ. dr. Coralia Adina
Cotoraci
Doctor, profesor, cuvinte estompate

Prin faldurile vremii trecătoare,
Dar tu, dând humei lăstari de sănătate,
Ai titlul scris cu străluciri de soare.
Cu fața înflorită în rodiu King,

Zâmbetul senin de înger păzitor,
Din glasul tău petale albe ning
Peste rănile ce-nsângerate, dor.
Prin mâinile-ți dibace, Cerul numai,

Binecuvântă, chinul îl alină,
Încinge un curcubeu din flori de mai
Și iar ridică ziduri din ruină.
Tu ești mereu încinsă cu ștergarul

Ca să slujești în Dragoste fierbinte,
Speli neputințele cu mâini de aur
Și ne ești soră și ne ești părinte.
72
Diverse
În jurul tău e pacea, auroră

Și armonia e la ea acasă,
Iar calea ta fotonii o măsoară
Căci traiectoria ți-e luminoasă.
Draga mea, scumpă, să nu uiți vreodată

Că ești un rod, ești facerea de bine,
Lucrarea ta e-atât de minunată
Căci Dumnezeu este mereu cu tine.
În valea mea de lacrimi și suspine

Ești mâna ce mă ține, grijulie,
Te doare,-ți pasă, te ocupi de mine,
Îi mulțumesc Lui Dumnezeu și ție.
Cum străluce roua-n petale de crin

Și după nor, azurul râde-n soare,
Să-ți fie răsplătită truda, deplin
Și să desfereci taine-n cercetare.
În galerii de-adâncuri celulare

Să ai mereu candela luminândă,
Să-ți hărăzească Domnul sorțul care
Ți-aduce căutarea la izbândă.
73
Regret
O văd pe mama peticind o bluză,

Iar cusătura, cu lacrimi o ‘nălbea;
Aud pe tata suspinând din frunză,
Între-orizonturi mai port doinirea sa.
Cu doi bujori, corole-nmiresmate,

Am biruit a sărăciei spată,
Bogată-n faguri dulci de sănătate,
Nu m-a învins amarul, niciodată.
Din mângâierea mâinilor asprite,

Ce-n suflet erau lanuri de mătasă,
Pornit-am să înșirui mărgărinte,
O salbă ce mă-ndepărta de casă.
Mă îmbarcam pe limbi de foc din vatră,

Să navighez în cosmos de visare
Și îmi crescură aripi, nu o dată,
Dar mai târziu s-au frânt în deșteptare.
Iar când am vrut s-o păcălesc pe mama,

Să ies în noapte la furat de stele,
Ea m-aștepta-n cerdac, căci și-a dat seama
De nebunia tinereții mele.
74
Diverse
Speram din submultiplu de secundă,

Să pot cuprinde-n brațe necuprinsul,
Cătam prin labirintul lui, nomadă,
O poartă unde-ncepe paradisul.
Aș fi rămas cu amintiri curate,

Dar când am aruncat privirea-n lume,
Ea se făcu o punte spre păcate,
Îmbrățișarea lor să mă înhume.
Mă înclinam spre hăul de scrâșnire,

Lacrimi grele țineau contra balansul,
Căci mama nu-nceta în mijlocire,
Cerând Lui Isus să-mi întoarcă pasul.
Însă El, întâi, păcatul meu l-a plâns

Cu lacrimi ca de sânge,-ntr-o grădină,
Boldul rătăcirii mele, l-a învins
Și m-a întors în snopul de Lumină.
Privind inelul ce-n deget mi l-a pus,

Mi-e inima întreagă, o cântare,
Leagă armonii, spre slava Lui Isus,
Cu fir de aur trecut prin cuptoare.
Mă doare în piept, mă doare că n-am stat

Din tinerețe doar lângă Dumnezeu,
75
Cu inima clocot, cu suflet curat,

Trăire sfântă,-n Iubire apogeu.
Amin!
76
Diverse
Mamă, o torță mi-e iubirea ta
Adesea vin pe prispa casei tale,

Să îți stropesc mușcatele din glastră,
Mă urc pe munte și cobor în vale,
Caut mamă, îmbrățișarea noastră.
Printre uluci mă cheamă-o levănțică,

Un drag parfum din ia ta frumoasă,
Dar timpul bariera nu-și ridică,
Să vin la tine mamă, nu mă lasă.
În ogradă, întreb cireșu-n floare,

Gutuile parcă-și aduc aminte
Că ai plecat pe Razele de Soare,
Preafericită, spre meleaguri sfinte.
Zoresc să te ajung dar sunt prea slabă,

Din Carul Mare jugul mă apasă,
Te-aud în armoniile din slavă,
Căci ai ajuns biruitoare-Acasă.
Chip înrourat în lacrima de dor,

M-alin sub cerul amintirii tale,
Printre stele-aș vrea să pot să mă strecor,
Mamă să-ți dau cea mai frumoasă floare.
77
Nu-nfloresc mamă crinii, fără tine,

Căci chipu-ți blând, îl duc eu înainte
Și-ndemnul de a cere-nțelepciune
Nu l-am lăsat să piară în morminte.
Mamă, prin jertfirea ta mi-ai arătat

Iubirea sfântă primită din Isus,
Sufletu-ți ca sticla, transparent, curat,
Ca străzile de Aur, unde ai ajuns.
Țin trăirea ta, oglindă să-mi fie

Și când îmi pieptăn cosița de argint,
Văd al tău Ghetsimani o mărturie,
Rugăciunile cum împlinite sunt.
Ajuns-am și bunică și părinte,

Pe prispa casei torc și eu fuiorul,
Iubirea-ți, mamă, este tot fierbinte,
O candelă nestinsă-mi este dorul.
Mamă, o torță mi-e iubirea ta,

Chiar vântul rece, îi ține nimbul sus,
Până când ne-om întâlni, o voi purta,
Căci m-a dus pe brațe, până la Isus.
Amin!
78
Diverse
Cât de bogată sunt!
Doamne! Doamne cât de bogată sunt!

Să port în inimă comorile de Sus,
Să mă ridici din colb, de pe pământ,
Pe străzile de Aur, la dreapta Ta, Isus.
La anii când steluțele se sting

Și când încovoiat, canoanele târăști,
Îmi înflorești obrajii-n rodiu King
Și mă-nfiori în bucurii dumnezeiești.
Tainice zboruri, în zgură blindate,

Tânjesc după-nălțimi, flămânde de Soare,
Mă treci prin cuptor, le dai libertate,
Prea mare-i câștigul, să-mi pese că doare.
Când mă aplec smerită la pământ,

Tu mă ridici ca vulturul spre Soare,
Acolo pe-nălțimi, mă-nveți să-Ți cânt,
Mă-mbrățișezi cu albastru din izvoare.
Ancoră îmi e Credința sfântă,

Cu braț de Aur Iubirea Ta mă ține,
Forțe de dor, mă atrag spre Țintă,
Spațiu se comprimă, m-apropii de Tine.
79
Mă-nconjori cu inimi iubitoare,

O corolă gingașă, petale de crin
Înflorind lutul ars în cuptoare,
Ca floarea Iubirii-n parfumul divin.
Pe brațul Tău sunt darul legănat

Din roade pârguite în Calvar,
În Jertfa-Ți sfântă m-ai înfășurat,
Să mă întorci Acasă, ca mărgăritar.
Nu merit Doamne, nu Ți-am dat nimic

În mâna Ta, din nou să mă frămânți,
Să faci în mine lutul tot mai mic,
Să mă întorci în Cer, Acasă, printre sfinți.
E vremea să îmi dăruiești mantia,

O haină care materia o-nvinge,
Să părăsesc pe totdeauna, glia,
Căci m-ai spălat în lacrima-ți de Sânge.
Isuse-Ți mulțumesc, Îți sunt datoare

Căci ești Comoara, starea mea divină,
Prin Iubire eu sunt nemuritoare
Și-aștept Împărăția Ta să vină.
Amin!
80
Diverse
Sufletul frumos, poezia
Poezia, acest suflet frumos,

Desferecă lutul, zenitul atinge
Când se înalță din colbul de jos
Un șoim, cu aripi albite în Sânge.
Sufletul frumos este Iubire,

Rămâne veșnic fără zbârcitură,
Versul lui vorbește prin trăire,
Poate învinge oceane de ură.
Spuma mării în căuș adună,

Țese la război voal de visare,
Slove împletește în cunună
Inimi să îmbrace-n sărbătoare.
Din florile de rodii, aprinsul,

Miresme suave, din floare de crin,
Armonios le leagă cu visul
Într-un curcubeu de zâmbet divin.
Trecând pe la inimi să adape,

Oază, dulce pentru sufletul setos,
Se întoarce ca pâinea pe ape,
Căci a fost cuiva, de mare folos.
81
Atunci când versul ei este de jar,

Concentrice sidefuri o-nconjoară,
În taina inimii, mărgăritar,
Urcă înalt pe-a valorilor scară.
Suspină în ea, doina din frunze

Îngânată în tril de ciocârlie,
Largi deschideri, în unghiuri obtuze
Cuprind Cerul, bolta străvezie.
Este o sabie care despică,

Brațe de oțel la hotar de țară,
Versuri eroi cântând fără frică,
Din imnuri strămoșești te înfioară.
Poezia e-un pas înainte

Ghidând spre Eden convoi de speranțe,
Dar e și lacrimi șuvoi, pe morminte,
Regretele târzii în instanțe.
Popas pe vârf de munte, e versul,

Prin ploile de Har, ozon curat, sfințit,
Când în celulă-ncape Universul,
Iar clipa Vieții este infinit.
Poezia este o stare divină,

Sufletul ca sticla, sufletul frumos
82
Diverse
Când în imnuri de slavă se-nchină

Adorâdu-L veșnic pe Isus Cristos.
Dacă va înceta versu-mi să cânte,

Cu stihul Adamic, obosit, înfrânt
Zângănind în cadențe pierdute,
Este că n-am luptat ceresc să cânt.
83
Iubirea mamei
(sonet)
Zâmbește postum, din unda de cristal,

Chipul mamei demult plecată-Acasă,
O amintire vie, preafrumoasă
Pe brațe de spumă se-ntoace la mal.
Fluxuri mereu peste mal îmi revarsă,

Din zâmbet, din glas, din priviri de opal,
Din pașii sub cruce urcând triumfal,
Iubirea mamei, atât de duioasă.
În curcubeu se-ntinde peste vale,

Ca raze sclipinde în picuri de Har,
Traiectoria vie a urmelor sale.
Din arderi de tot, jertfită pe-altar,

Mirozne o poartă brize astrale
Pe mama mea dragă, iubire de jar.
Amin!
84
Diverse
Mi-ai pregătit, Isuse, o haină

minunată
În dimineața aceea, pe răcoare,

Când m-am văzut străină, despuiată,
Tu ai știut Isuse, ce mă doare,
Mi-ai pregătit o haină minunată.
Puteai să îmi țeși veșmântul, din stele,

Beteală să-i fie un fir de argint,
Dar ai țesut din durerile mele,
Ca flori-cicatrice să spună ce sunt.
Când stau pe gherghef, în răbdare îndur,

Toată durerea se-adună în floare,
Broderie fină, cu aur de-Ofir,
Pe haina-mpărătească, lucitoare.
Puteai să-mpletești din raze de Soare,

O haină anume, pentru Paradis,
Dar Tu ai ales sămânța ce moare,
S-adune splendoarea Cuvântului scris.
Din lutul ’nădit cu Cerul, la Cruce,

Sub lacrima-n care Viață a curs,
85
E haina mea, în care mă voi duce

Să stau față-n față cu Tine, Isus.
La Crucea Ta, sub Sângele iertării

Înălbește iar urzeala pe război,
Ca albul alb de crin, ca spuma mării,
Apoi s-o țesem Isuse, amândoi.
Când voi ajunge pe-a Cerului alei,

Cu-acei ce haina în Sânge și-au spălat,
Să fiu o desfătare vie-n ochii Tăi,
Cu adorare să-Ți dau slavă, necurmat.
Amin!
86
Diverse
Privește în jur și învață
Privește departe, mult mai sus de nor,

Mai sus de albastru, de senin mai sus,
Fără orizont e-un Cer, strălucitor,
Bucurii nemărginite, în Isus.
Lipește-ți urechea de Susurul blând,

Din tainele sfinte cântarea-ți adună,
Dă-I slavă Lui Isus, în dor suspinând,
Păstrează cu grijă, cereasca Arvună.
Împarte-ți pâinea, pe ape întoarsă,

De șapte ori șapte... înmulțită iar,
E Lazăr la poartă, cheamă-l la masă,
Gustă bucuria prin darul din dar.
Citește pildele scrise în floare,

Epistole scrise, tainic, cu stele,
Psalmii lăsați de sămânța ce moare,
Răvaș de dor pe-aripi de rândunele.
Și-nvață de la păsări, de la crin,

Nu mai aduna poverile străine,
Slujește-I Domnului, dăruit deplin,
Adună-L pe Isus, bogat în tine.
87
Bagă de seamă ce-ți spune Stăpânul

Prin toate în care te înconjoară,
Își leagă pașii prin ele, destinul,
Să-ți fie trăirea mult mai ușoară.
E Candelă Cuvântul, să poți desluși,

În bezna adâncă din miezul de noapte,
Indicatoare spre străzile-aurii
Și Ținta strălucind atât de-aproape.
Învață de la toate, Creatorul

Ți le-a postat ștafete spre Acasă,
Auzi cum spun cât de aproape-i norul
La care te vei ridica... Mireasă!
Amin!
88
Diverse
Mi-s ochii o clepsidră

picurândă
Mi-s ochii o clepsidră picurândă

Socotind cu lacrimi ani și ani,
Puține clipe doar se mai perindă,
Am ajuns cu plânsu-n Ghetsimani.
Îmi este înroșită lacrima, de acum,

Cu razele târzii din sângerat apus,
Sunt ultimii stropi la sfârșit de drum,
Căci m-oi întoarce în apele de sus.
Acolo apa, în picuri, nu se-mparte,

Este o mare ca de sticlă, înseninată,
În părtășie sfântă, Iubire, unitate
Și nu va curge-n lacrimi, niciodată.
De pe ale timpului înalte creste,

Privesc suspinele pe firul de viață
Și nesfârșirea desfătărilor celeste
Care în Dragoste se îșiruie în față.
Cerul se face sul, timpul dispare,

Pământul nu-și găsește loc, odihnă,
89
Dar noi de pe culmea de dor și visare,

Pornim spre fericirea din Patria divină.
Nu vei da uitării, Isuse, ce-ai promis

Și lacrimi-mărturie, în burduf adunate
Ne vor fi roua dimineții în Paradis,
Soarele, Iubirea le va șterge toate.
Șirul lacrimilor care astăzi dor,

Eu le privesc prin ochii Tăi, Stăpâne,
Tu mi le-ai dat ca binecuvântat izvor,
Să fie-n Cer, Acasă, fericiri depline.
Amin!
90
Diverse
E mama, altoiul de Iubire

cerească
Ne-a trimis Dumnezeu, din locașul sfânt,

Să ne naștem într-o iubire de mamă,
Să o purtăm cu noi, până la mormânt,
Când din Calea Lactee, Acasă ne cheamă.
Este mama, altoiul de Iubire cerească,

Privirile ei sunt blânde raze de Soare,
Primit-a, sufletele-muguri să le crească,
Ea este și o jertfă și o cumplită apărare.
Brațele ei slabe, sunt leagănul dulce,

Glasu-i susurat, al păcii cântec duios,
Ea proaspăta hrană spre mugur aduce
Cu tot ce adună sfânt, din Cristos.
Milioane de miracole în palme ea ține,

Sub îndelungi mângâieri, doar ea știe
Din lacrimi de copil, înecate-n suspine,
Să deschidă un izvor de-aleasă bucurie.
Te însoțește mereu, din primul gângurit,

Cu tine-i peste ani, în dulce sau amar,
91
Sperând, ea niciodată altfel nu te-a privit,

Odor îi ești ca rege, odor ești ca tâlhar.
Va umple un burduf cu lacrimile-amare,

La Tatăl Dumnezeu, în Cer, să le trimită,
Cerând pentru odrasle milă și-ndurare,
Înțelepciune, putere, biruință în ispită.
Portretul ce-și poartă mireasma întreagă

Nu-și estompează prin vremi strălucirea,
La capăt de drum ți-e tot atât de dragă,
Este mama care ți-a dăruit toată iubirea.
Dar numai Tu Isuse, ești în Iubirea Ta,

Cu mult mai mult decât oricare mamă
Veșnic ne ții pe brațe, Tu nu ne vei lăsa,
Ești Raiul în care Dumnezeu ne cheamă.
Amin!
92
Diverse
În Cartea Iubirii Lui

Dumnezeu
În Cartea Iubirii Lui Dumnezeu

Și în burduful cu lacrimi amare,
Ai găsit Isuse, scris numele meu,
Ca o mireasmă smulsă de la greu,
M-ai salvat prin Jertfă și-ndurare.
M-ai învățat că Iubirea nu piere,

Este gol, pustiu al Iubirii mormânt,
Ea este Canaanul cu lapte și miere,
Cu rodul aromat, Bogăție, Putere,
Este Țara promisă celui ce-i sfânt.
M-ai chemat cu o Rază de Soare,

Ca pe-un mugur din scoarța bătrână,
Mi-ai trimis armonii să înfioare,
Să trezească mireasmă, culoare,
Într-un boț ne-nsemnat, de țărână.
Energii picurate din sferele divine,

Elementele în sinteză încunună,
Mă hrănești Isuse, cu sevă din Tine,
Să pornim prin dureri și suspine,
Pe calea rodirii bogate,-mpreună.
93
Înfruntând norii grei și furtună,

Va lega floarea rodul mult așteptat,
Biruința mea, în lupta cea bună,
Căci nu vei lăsa încercări să răpună
Ceea ce, Doamne, ai binecuvântat.
Căci în nor, poate fi o ploaie de Har,

Când mă ții Isuse, pe brațele Tale,
Tu chemi să răsară Soarele iar
Și nici o-ncercare nu este-n zadar,
Iar spinii, rănile sunt aur, pe Cale.
Dacă sunt o liră, Tu ești al meu cânt,

Ca floare, mi-ești culori petalelor
Și îmi ești mireasma purtată de vânt,
Isuse, sunt a Ta cu tot ce sunt,
Te slăvesc, Îți mulțumesc și Te ador.
Amin!
94
Diverse
Univers
Cobor într-o celulă a ființei mele,

Trec printre Soare, Lună, Luceafăr și stele,
Acolo-ntre ape de jos și Ape de sus,
Este Cerul de Sânge, Jertfa Lui Isus.
Pe un vârf de ac, este un Univers întreg,

Un nor umbrește Terra și pot să înțeleg
Isuse, cât de-aproape este venirea Ta!
Oare, voi fi gata pentru-a Te întâmpina?
Cu grijă cobor mai adânc, nucleul străbat,

E un penel, o daltă, o roată, minunat,
Lanț ne ținem strămoșii, mama, tata, eu,
Perfectă Ți-e lucrarea, Mărite Dumnezeu.
Cu uimire, sfială, urc încet pe-o spiră,

Scânteie smaraldul, duios cântă o liră,
Ce-aș mai adăuga sau ce-aș mai putea scoate?
Când e desăvârșire, armonie-n toate.
A fost, cândva în Eva, codul genetic spart,

Un șarpe a strecurat o genă de păcat,
Dar ai trimis Stăpâne, pe Fiul Tău Isus,
A adunat păcatu,-n Golgota l-a răpus.
95
Să nu lezez nimic, ies printre caractere,

Totuși Stăpâne, eu aș îndrăzni, ți-aș cere
Păzește-le pe toate, așa cum Tu le-ai pus,
Dar scrie acum pe ele, cu mâna Ta, „Isus“.
Când voi ieși afară,-n oglindă să privesc,

Din ea să îmi surâdă un chip dumnezeiesc,
Să știu, privindu-Ți Cerul albastru, infinit,
Căci sunt ca o celulă în care-ai coborât.
Amin!
96
Diverse
Gutuie-simbol
(sonet)
Îmi zâmbești gutuie, rază luminoasă,

Cu pufușorul gălbior, înmiresmat
Chiar dacă-n adiere nu e legănat,
Mi-ești o candelă pe dulap, în casă.
De mult nu ai băut, nici n-ai mâncat,

Și postul nici o zbârcitură nu îți lasă,
Parcă ești mai aur, mai frumoasă...
Cu ce îți este oare, miezul saturat?
Cum poți păstra rezervele de Soare,

Cum timpul, tinerețea nu ți-o fură,
Plină de aromă, pe cine aștepți oare?
Ești simbolul candelei din Scriptură,

Ce-o vor purta-nțeleptele fecioare
Cu fețele ca tine, fără zbârcitură.
Amin!
97
File din copilărie
Își șterge cerul vremii lacrima, tăcut,

Și-o rază străpunge departe-n adânc,
Picurând seninul pe-o vatră în trecut,
Transpare-un chip firav, cunoscut, de țânc.
I se-ngemănează razele pe pleoape,

Blânde primăveri de plai copilăresc,
Văd pragu-acesta atât de aproape
Căci întind pasul și peste el pășesc.
Se arcuiește semicercul de culori,

Frunte luminată-n coroana-curcubeu,
Simt și-acum, nestins, aceiași dulci fiori
Pe care i-am păstrat prin ani și ani, mereu.
Îmi scald, iar, talpa în picurii de rouă,

Vântul adie prin pleata-mi aurie,
Mă cheamă florile în culoarea nouă,
Precum o mamă, obrazul să-mi mângâie.
Din unda vremii, perechea de rubine

E-un plâns amar din tainica grădină,
Un Ghetsimani, nedespărțit de mine,
Dar și creanga dulce, de cireșe plină.
98
Diverse
Iar clipocește iazul, prin imagini vii,

Vadul bătrân spune o poveste veche,
Din fire de nisip ies chipuri de copii
Cântând zglobii, „Ieși, ieși apă din ureche“.
Ca un copil, le înțelegeam pe toate,

Prin soare și prin ploi, prin ușor și greu
Și n-am știut că lacrimi necurmate
Umpleau burduful în Cer, la Dumnezeu.
De acolo, din mireasma de tămâie,

Tatăl mă veghea cu fața aplecată,
Știa că va veni clipa, mai târzie,
Atunci, cu iubire, Îi voi spune Tată.
Acum, când uneori e cerul mohorât,

Chipul inocent se estompează în vremi,
Dar inima prin care, copil, am iubit,
Ea va răspunde, Isuse, când mă chemi.
Amin!
99
Buchet pentru mama
Acoperind zăpada cu priviri rugătoare,

Ochiuri de speranță am cerut, cu dor,
Atunci, înduioșată, mi-a dăruit o floare,
Primul ghiocel, curat, alb vestitor.
Din plânsul zăpezii, e lacrima dalbă

Răsărind sfios de sub pătura-i ruptă,
Cu brațe-nverzite, întinse să soarbă
Cu sete, din raze de soare se-nfruptă.
Mi-a intrat prin inimă gingașa floare,

Să îmi adune dragostea-n buchete
Și-apoi, din cupa ei de tainice izvoare,
Blând să ți-o cânte măicuță, la ureche.
Îți culeg, dragă mamă, albul buchet,

Căci și tu, de sub ghețuri, din ger,
M-ai învățat cum să ies și să-ndrept
Mâinile mele, rugătoare, spre Cer.
În translucida, albă, curată frăgezime,

Petala ghiocelului să-ți spună
Ce dor mi-a fost, măicuța mea, de tine,
Ce mult dorit-am să fim iar împreună.
100
Diverse
Și eu și ghiocelul cu petala lui,

Îți ștergem mamă, fața-nlăcrimată,
Căci tu mi-ești o floare a iubirii dintâi
Și nu aș putea să te uit, niciodată.
Acum aș vrea de la-un pahar cu apă

Până la-mbrățișarea cea mai dulce,
Să-ți spun prin toate, că mi-ești tare dragă
Și iartă-mă dacă ți-am fost și cruce.
Îți mulțumesc mult, pentru lacrimi grele,

S-au adunat în Cer, burduful l-ai umplut,
Dumnezeu a privit cu milă spre ele
M-a descătușat din amaru-mi trecut.
Cel mai frumos buchet, bucuria mare

Pe care astăzi, cu drag, ți-l dăruiesc,
Sunt pașii care îi străbat pe-o Cale,
Pe urmele lui Isus, spre Raiul ceresc.
Acest buchet, primește-l mamă bună,

Un clinchet de vis din Noua Cântare
Pe care-n Cer, o vom cânta-mpreună,
La Nunta Mielului, în sfânta Sărbătoare.
Amin!
101
Încurajare
Încurajare
Întristarea
Cum pălesc miresme în fața unui crin,

Culorile în fața unui curcubeu,
Cu a mea-ntristare, în fața Ta mă-nchin,
Căci Tu-ai răbdat Isuse, chinul cel mai greu.
Sub întristarea-mi care cercul strânge

Și cerul ei ca noaptea fără nici o stea,
Mă-ncingi în scuturi de lacrimă și Sânge
Și Rugul Jertfei Tale, este steaua mea.
Nu mă pot ține granițe de jale

Când Tu mi-ești Ușa spre bucurii cerești,
Cu fiecare geamăt, Îți cânt Osanale,
Tu vei veni Isuse, să mă izbăvești.
Mi-e uneori amarul, greu, neînțeles,

În graiul Crucii, o undă de durere,
Ecoul Jertfei, care păcatul mi-a șters,
Spune să mai rabd căci este spre-nviere.
Da, Doamne, după ploaie ceru-i mai senin,

În lacrimile mele răsfrângi Lumina Ta,
Boltești culorile din întristare, chin,
Ca noul Legământ în deal la Golgota.
105
Șuieră clipita, chinul se scurtează,

Ne vei șterge lacrimi, e vremea să revii,
Orizontu-ascunde raza din amiază,
Se arată norul, eterne bucurii.
Peste-ntristări Isuse, pun Numele Tău

Ca un balsam pe rană, ca roua pe crin,
Ca raza pe mugur, ca puntea peste hău,
Ca oaza în pustie; îmi fac cerul senin.
Amin!
106
Încurajare
Dincolo de iarnă
Cad fulgi ușor, în franjuri și dantele,

O haină albă-mbracă vechea vatră,
Ridică văi, coboară munți spre ele,
Într-o îmbrățișare minunată.
Se-ascund în alb culorile spectrale,

În hibernări să-și plăsmuiască visul,
Așteaptă în aleanuri clipa-n care
Vor îmbrăca-n splendoare, Paradisul.
Dar ce-i sub haină, nimenea nu știe,

Cum în odihnă sevele par moarte
Le pomenește geru-n liturghie,
Căci nu știe cum Viața, să le-asculte.
Sub haina albă, rămâne crezul viu,

În bulbi de ghiocei se scriu misive,
Se roagă spice, în boabele de grâu,
Se prind în horă brațe longevive.
Curg lacrimile râuri, sub troiene,

Susur camuflat de-ai gerului stobori,
Mai plâng în taină așteptări perene,
Dor de Soare veșnic, dincolo de nori.
107
Doar brazii rămân gerul să-l înfrunte

Pledând în verde nobil, tămâiet
Cum munții lor, cu pletele cărunte,
Poartă Primăvara veșnică în piept.
Un susur blând va trâmbița din unde,

Se vor încinge-n aur raze mii
Și albul iar în spectru va răspunde,
Dând culoare întinselor câmpii.
Din cumpăna solstițiului, candele

Reda-vor zilei raze de Lumină,
Va-nchide iarna pleoapele reci, grele,
Când din înalt o trâmbiță răsună.
Se va posta-n album măsura-n clipă,

Alta,-n milimetru, se va răsuci,
Vin pe a Iubirii veșnice aripă,
În Primăvară, eterne bucurii.
108
Încurajare
Adesea urc pe-al visului

Tabor
Capacul izbăvirii mă mai ține,

Ca heruvim cu aripile-ntinse,
Ridic spre Tine mâinile, Isuse,
Lege mi-e Iubirea, sfântă Pâine,
Nădejdea naște zbor curat, de vise.
Când visul rupe al lutului frâu,

Zboară departe de Calea Lactee,
Împletește un cer de curcubeie
Pe un zenit de aur străveziu,
Acolo, firul visului se-ncheie.
Pionier în Dragoste fierbinte,

Netezind drum convoiului de stele,
Ghid spre Viață, zbor visurile mele,
Firul lor mă poartă înainte
Aur spălat în suferințe grele.
Prieten, visul născut în Cristos,

Când umbrele nopții dau să coboare,
Îmi scrie răvaș cu raze de Soare,
Cheamă la țărm ca un far luminos,
Cu sfinte speranțe mângâietoare.
109
Alifie pe răni sângerânde,

Născut în dureri și în suspine,
Isuse, visul e dor după Tine,
Mă-nfioară în Duh, mă surprinde
Cu ilustrații din sfere divine.
Visul, tainic m-a luat de mână,

Părăsind trăirile pe-abscisă,
M-a dus departe, în Țara promisă,
Eu, firav crin, crescut în tină,
Intru mireasmă pe poarta deschisă.
Respir adânc Iubirea divină,

Râul susurând, cu îngerii cântă,
Cu cei îmbrăcați în haina de Nuntă,
Pomii cu roade dulci, se închină
Împăratului slavei, Lumină.
Adesea urc pe-al visului Tabor

Să mă întâlnesc Isuse cu Tine,
Mi-aș face o colibă și-aș rămâne,
Dar încă sunt datoare să cobor
În valea mea de lacrimi și suspine.
Amin!
110
Încurajare
Sunt un om prăbușit la
picioarele Tale
Sunt un om prăbușit la picioarele Tale,

În grea neputință, un nimic mi-e povară,
Mi-este clipa decenii în cântec de jale,
Doar dorul de-Acasă, mai repede zboară.
Nu merit, Doamne nu Îți mai cer nimic,

Decât să mă aștern-naintea Ta pe cale
Precum un covoraș de rămurele de finic,
Să simt doar sărutarea tălpilor Tale.
Nici nu-ndrăznesc privirea să-mi ridic,

Mi-s ochii în țărână,-n freatic, lacrima,
Ești tot mai mare și eu tot mai mic,
Isuse, Tu ești totul, eu, o urmă-a Ta.
Mă treci ca o rouă peste rănile Tale,

Un larg orizont, un răsărit îmi deschizi,
În raze mă-mbraci, în petale de floare,
Când Îți picuri mireasma ochilor blânzi.
Căci Cel Ce-a uscat al mării adânc

Și lacrima-mi amară o poate stăvili,
111
Mă prinzi de subsiori, ușor, să mă ridic,

Căci mi-ai pregătit nespuse bucurii.
Mă strângi la piept, ca pe o comoară,

Zburd iar, copil, pe-o pajiște în floare,
Când licuricii nu se-aprind spre seară,
Căci soarele nu mai apune, ci răsare.
Privirea Ta îmi este Lumina, noul Cer,

Inima Ta bate într-un dulce fâlfâit,
Țintă privesc în ochii-Ți blânzi și zbor,
Niciodată Doamne, nu m-ai părăsit.
Nu m-ai lăsat, Isuse, căzută-n încercare,

Mă umpli de Credință și de Nădejde iar,
În Cartea Vieții, m-ai scris, biruitoare,
Niciodată-n Iubire, nu-i lupta în zadar.
Amin!
112
Încurajare
Glasul Tău, Isuse
Un singur glas mă poate apăra

De strigătul durerilor, tot mai acut,
Un dulce grai, Isuse, vocea Ta
Spunând că mă iubești atât de mult.
Materii infinite străpunge, El vine

Să mângâie un bulgăraș de țărână,
Același glas se ridică din mine
Și pe altar, prin Jertfă, se-mpreună.
Coboară prin porți de mărgăritar,

Urcă în vuiet din adâncile ape,
Atinge-n Golgota, în greul Calvar,
Cântarea de Viață a Iubirii Agape.
Sorbindu-Ți glasul, sub pomul oprit,

Trăiesc Paradisul Tău, prin vale,
Undele lui dulci, firea mi-a amuțit
Și-a șarpelui voce amăgitoare.
Glasul Tău Doamne, îmi este toiag

Prin care scot apa din Stâncă,
El se ridică peste valuri, în larg,
Mă umple de Soare, de pace adâncă.
113
Cu el natura își cântă frumosul

Și mama își strânge odorul la piept,
Un grai minunat din Tine, Cristosul,
E cântul prin care, Isuse, Te-aștept.
El trezește urechea atomilor mei,

Fiecare fărâmă a mea îl dorește,
E glasul prin care Isuse, Tu vrei
Să mă slobozi din a lutului clește.
E glasul Tău, Păstorul meu iubit,

Aștept o clipă când mă vei chema,
S-aud Iubirea cum spune „s-a sfârșit“
Și-o veșnicie, în Cer, Îți voi cânta.
Amin!
114
Încurajare
Pe brațul Tău, Doamne
Pe brațul Tău, Doamne, curg Apele Vii,

Fântâni secate și întinse pustii
Se umplu de sfinte, curate izvoare,
Ghețari se topesc în clocot de Soare.
În mâna Ta, Doamne, rodește toiagul,

Ciobul răzleț își găsește întregul,
În mâna Ta-i biciul, alinarea dulce,
Calea Iubirii, trasată prin Cruce.
Bat clopote-ascunse, în palmele Tale,

Mormânt de păcate puse-n uitare,
Zac sub lespedea rănii-cicatrice,
Nimeni, nu mai poate s-o ridice.
La pieptul Tău, Doamne, surzii au rămas

Să asculte, tainic, al Duhului glas
Iar muții Îți sorb din priviri, armonia,
Umplând, prin cântările lor, veșnicia.
La picioarele Tale, e o lume de vis,

Durerea-i înfrântă de viu Paradis
Și vase cu lacrimi, cosițe-ștergare
Și temple-inimi în sfântă-adorare.
115
Pe urmele Tale nici orbii nu pier,

Ologii aleargă cu-avânt, înspre Cer,
Nu se rătăcesc nici cei fără minte
Căci brațe de îngeri îi poartă-nainte.
Cruci fără număr, pe umeri Ți-am pus,

Pe dealul durerii, le duci până sus,
Atâția prădați și răniți duci la han,
Pentru toți ai plătit, bun Samaritean.
Mi-ai ascuns vina în rana Ta, la Cruce

Și brațul Tău puternic, mă conduce,
Simt Isuse, că rana Ta mă doare,
Dar și alin la sfintele-Ți picioare.
Tu, Fiul Lui Dumnezeu, Isus Cristos

Frământând din lut, Jertfa de bun miros,
Fără cusur, desăvâșită-n toate.
Ne-ai îmbrăcat în Viața fără moarte.
În Tine Isuse, simt Ceru-n splendori,

Dar și-n răstigniri mă-nfior uneori,
Când lutul în săbii de foc este-ncins,
Mă strecor printre ele spre Paradis.
Amin!
116
Încurajare
Furtuna
O așchie de val, îmi răsucește calea,

Îmi poartă barca, în cercuri, ca un fulg,
Parcă-n vârtej, se suprapun plecarea
Cu Ținta, malul unde vreau s-ajung.
De unde oare vin cohorte de amar,

Ce idoli se-ntrepun, privirea au furat?
Să nu văd biruința scumpă, din Calvar
Și să mă las răpusă de valul înspumat.
Chiar lacrimile-mi sunt încremenite,

Tremur ca o trestie, mă-ndoi prelung,
Dar știu că mă-nsoțești printre ispite
Și nu mă vei lăsa, Isuse, să mă frâng.
Căci mi-am văzut durerile la Cruce

Și întristările-mi murind în palma Ta,
Iar când Tu-ai înviat, Isuse dulce,
Un sigilat mormânt, le-a fost Golgota.
Se ridică-acum, sunt doar niște stafii

Să urle îmbrăcate în spumele de val,
Dar Tu Stăpâne, Tu totul poți și știi
Și cred, cred, amuți-vei glasul infernal.
117
Știu că nu dormi Isuse, știu că-Ţi pasă

Și nu pot înțelege de ce mai întârzie
Cuvântul Tău, prin care marea furioasă
Să fie biruită de-a păcii dulce armonie.
Cuvântul Viu, chiar dacă nu-l vei spune,

Un gând de-al Tău îmi este îndeajuns
Să-mi fie-n pânze, vânt spre zări senine.
Vină, rămâi, rămâi la cârma mea, Isus!
Dar, poate-așa mă speli Tu, pe picioare,

Pentru că mă vrei curată, curată de tot,
Zăresc la brâul Tău, ștergarul, alinare.
Îți mulțumesc din inimă, Slăvite Savaot.
Amin!
118
Laudă
și
închinare
Laudă și închinare
Te laud Isuse
Te laud Isuse și-aș vrea să se vadă

Flăcări de Iubire unduind spre Tine
Și să-mi curgă-n suflet lacrima, cascadă,
Dorul triluind în ritmul de suspine.
Cântul să se-nalțe deasupra de cuvinte

Unde numai Duhul armonie leagă,
Limbi din focul sacru, Dragoste fierbinte,
Așa cum Tu meriți lauda întreagă.
Curg îngemănate și lacrimă și cânt,

Iubirea, în susur undele își poartă,
Te laud Isuse cu foc în tot ce sunt,
Cum nu pot lăuda pe-altcineva vreodată.
Pe țărmul alergării, un far strălucitor

Să-mi fie închinarea, imnul care-Ți cânt,
Să își îndrepte pașii, truditul călător,
Să-i bată-n piept Lumina, în pânze, Duhul Sfânt.
Lasă-mă să sorb din cântul de Acasă

Să îmi umplu gura cu laude divine,
Căci Te aștept Isuse, în dorul de Mireasă
Să-Ți spun adorarea, setea după Tine.
121
Să fii slăvit Isuse, în veci lăudat,

Ești Dumnezeu trecut prin greu cuptor de lut,
Răstignit pe lemnul cu Sânge încrustat,
Desăvârșit, ești Rai, așa Te-am cunoscut.
Te laud Isuse și-aș vrea să se vadă

Flăcări de Iubire unduind spre Tine
Și să curgă-n suflet lacrima, cascadă,
Dorul triluind în ritmul de suspine.
Amin!
122
Te-am cunoscut Isuse
Te-am cunoscut Isus, pe dealul Căpățânii

Când Te-ai lăsat zdrobit, să sorb Licoarea Ta,
Prin cuptoru-Ți greu, cunosc azi gustul Pâinii,
Te-am cunoscut și-acum nu Te mai pot lăsa.
Și Ți-am văzut Lumina, arcuind pe Cer,

În bogăția ei, culori de Empireu
Prinse în stropi de Har, ca un giuvaer,
Legământul sacru, în funii-curcubeu.
Ți-am auzit glasul în Susurul Blând,

În Râu de armonii din Țara fără nori,
Iubirea Ta Isuse curgând pe pământ,
Înmugurind viața, legând rod în flori.
Ți-am simțit răcoarea în cuptor aprins,

Ca o adiere când spicu-i legănat,
Legături au ars când flăcări s-au încins,
Dar pe mine Doamne, Tu m-ai protejat.
Cum despre crini mărturisesc miresme dulci,

Versul, cântul meu să spună despre Tine,
Să Te cunoască și tâlharii din spelunci,
Ești Jertfa salvării, Ești Cel Care vine.
123
Te-am cunoscut Isus, pe dealul Căpățânii

Când Te-ai lăsat zdrobit, să sorb Licoarea Ta,
Prin cuptoru-Ți greu, cunosc azi gustul Pâinii,
Te-am cunoscut și-acum nu Te mai pot lăsa.
Cu glasul inimii, căci versu-i prea sărac,

Te preamăresc Isuse, veșnic Împărat,
Mă umplu de Tine, în Tine mă îmbrac,
Te-ador, Îți mulțumesc, Tu m-ai răscumpărat.
Amin!
124
Doamne, în fața Ta
Doamne, în fața Ta mă-nchin cu adorare,

Cununi de laude-aștern la sfintele-Ți picioare,
Ca floarea legănată, m-aplec pân-la pământ,
Iar inima îmi saltă ca valul spumegând.
Când Te laud Doamne, mi-e gura fagur dulce,

Ești măreț în slavă, măreț ai fost pe Cruce,
Din seva învierii lauda mea curge
Din Râul de pe Cruce, prin al Tău sfânt Sânge.
Bătrânii înțelepți, la unison se-nchină,

Mă prind cu ei în cerc, să facem o cunună,
Te-nconjurăm Isuse, cu inima ferice,
Un lan copt, de aur, încununat în spice.
Așa aplecată, cu fața în țărână,

În creștet simt privirea-Ți, Raza de Lumină,
Se suturează duhul cu Duhul Tău Cel Sfânt
Și gura mea Te laudă într-un ceresc cuvânt.
Umpli de bucurii un căuș mic, de tină,

Când înaintea Ta, cu Dragoste se-nchină,
Așa cum primăvara îl umple de culoare,
Așa-l umpli de Tine, când stă în închinare.
125
Nici starul înălțat de fani, peste popoare,

Nu are bucuria mea, copleșitoare
Și mă fac tot mai mică, pe Tine Te înalț
Isuse Centrul Slavei, al biruinței braț.
Acum cunosc în parte, dar cât să știu mi-ai dat

Îmi spune că Tu meriți laudă ne-ncetat,
Smerit, născut în iesle, Tu veșnic Împărat
Ești mai presus de toate, Isuse, înălțat.
Slava Ta Isuse, aureolă sfântă,

Când Tu mă strângi la piept, duios mă înveșmântă,
E-atâta siguranță, e atât de bine,
Când Te slăvesc Tu-mi ștergi și lacrimi și suspine.
Amin!
126
Așteaptă-mă Isuse…
Așteaptă-mă Isuse, dincolo de mine,

Când fi-va zdrobit eul în al durerii teasc,
Dezleg ultima sfoară ce-n Babilon mă ține
Și precum mor în fire, în Dragoste, renasc.
Deschide Cale, Doamne, prin valurile-spume,

Spre dimensiunea Iubirii adevărate,
Oferă-mi piatra albă cu tainicul meu nume,
Prin Sângele iertării, spălării de păcate.
Curge-mă Isuse, din lacrimi și suspine

Pe marea ca de sticlă, în Apele de Sus,
La Tronul unde stau burdufurile pline,
Unde neîncetat, în mijlociri m-ai pus.
Poartă-mă Isuse, dincolo de cuvinte,

În graiul ce pătrunde în suflet ca o Rază,
Să mă îmbete cântul, peste un rod de minte,
Când Dumnezeu adânc mă cercetează.
Trimite-mă la lucru, căci este înspre seară,

Să câștig o pâine în trudă, cu sudoare,
De vor seca Izvoare ori foamea să mă doară,
Privește-mă Stăpâne, cu milă și-ndurare.
127
Cheamă-mă sfânt Părinte, dincolo de blestem,

În Paradisu-n care cercul se închide,
Din suferințe mute, din lumea-n care gem,
Din pribegii, din ale vremilor firide.
Du-mă cu Tine Doamne, dincolo de vis,

Unde se joacă raze prin iarba de mătasă
Și mă așteaptă totul, așa cum mi-ai promis,
Uitată este rana, lacrima este ștearsă.
Ridică-mă Isuse, dincolo de știință,

Pe-o culme-n absolutul cunoașterii totale,
Dă-mi prin Tine Doamne, deplină biruință,
Pe Muntele Cel Sfânt, să mă ridici din vale.
Leagănă-mi barca, Doamne, pe Râul din Cetate,

Sub pomul Vieții, aievea să stau la pieptul Tău
Și să ne înfruptăm, ceresc, din rodii coapte,
Căci Te ador Isuse, Fiul Lui Dumnezeu.
Amin!
128
Iubirea Ta, Isuse
Iubirea Ta, Isuse, ca cel mai dulce cântec,

În inimă-mi vibrează pe strune de vioară,
Din temnița de lut zăresc pe Cer un petic,
Prin el curge seninul, sufletu-mi înfioară.
Îmi risipește norul ce plouă cu criblură
De mă străpung ca ace, dureri învăpăiate,
Dar nu sunt circuit, ca apa în natură,
Căci Tu le-ai adunat și le-ai purtat pe toate.
Iubirea Ta, Isuse, mă-ntâmpină în poartă

Și mă îmbrățișează cu Raze vii de Soare,
Mă leagă-n părtășie cu frații laolaltă,
În pace ne proșternem la sfintele-Ți picioare.
Este căminu-n care îmi este cald și bine,
Pe masă-ntotdeauna mă-mbie Pâinea frântă,
De trec prin ape-adânci, e brațul ce mă ține,
Pe vârf înalt de munte, ea pardosul înfruntă.
Iubirea Ta, Isuse, nu are-asemănare,

Dar Tu în oameni semeni sămânța ei divină,
De-aceea, înmiresmat este un crin în vale
Și vas de cinste scoți dintr-un căuș de tină.
Căci germenul Iubirii sădit e-n fiecare,
El cere un areal ca pentru floarea rară,
129
O viață-n Tine Doamne, deplină ascultare

Și cea mai dulce Hrană, din zori până în seară.
Iubirea Ta, Isuse, se va întoarce-Acasă,

Cu snopi de spice grele ca aurul ceresc,
Ca rod al suferinței, în haina de Mireasă,
În sufletele-mamă ai celor care-o cresc.
O, cum Te-ai frânt Isuse, să-mparți Raiul în noi,
Ca roua dimineții, cu lacrimi îl stropim
Să frăgezim verdeața și-n ziua de apoi
Să ne transferi prin Tine în Nou Ierusalim.
Amin!
130
Umblând pe val
E-ngăduită vremea să umblu pe val,

Îmi vărs din ochi amărăciunea-ntreagă
Să dau privirii mele, seninul de opal
Și să o leg, Isuse, de privirea-Ţi dragă.
Debordând în mare, poverile străine,

Țin mâinile în rugăciuni, împreunate,
Poruncește Doamne și voi veni la Tine,
Mi-e punte Credința, Iubirea fără moarte.
Un fagure de miere fă Doamne glasul meu,

Să îl pot ancora în glasul Tău duios,
În unde împletite din om și Dumnezeu,
Să vin pe val la Tine, Iubitul meu Cristos.
M-ar cerne valul ca într-o sită rară,

Înspre adânc întunecat să mă prefire,
Dar mi-e porunca Ta, spre Cer o scară,
Țin pasul pe cadențe sfinte, de psaltire.
Trasează legănarea șerpuită rută,

Itinerar de spumă, străin, înșelător...
Cuante de Lumină, mă duc la Tine, țintă,
Ești gata-n orice clipă, să-mi vii în ajutor.
131
E-atât de greu, Isuse, dar Tu toate le știi

Și îmi vei întinde la vreme, mâna Ta,
Numai cu Tine ajung la sfinte bucurii,
Călcând prin Univers, liber, din stea în stea.
Eu mă încred în Tine, orice s-ar întâmpla,

În minunat Cuvânt, cerești promisiuni,
Este desăvârșită, dreaptă, voia Ta,
Iubirea, Jertfa Ta prin care ne aduni.
Mă poartă Duhul Tău spre Cer, departe,

Dimensiuni, rapoarte tind spre a nu fi,
Durere, întristare, par infimitate
Pe lângă infinite, sublime bucurii.
Ce-i valul și furtuna, ce-s norii-ntunecați?

E clipul inundat de-al veșniciei Soare
Când vom nunti în Cer, noi, surori și frați,
Cu Mirele iubit, în veșnica splendoare.
Amin!
132
Isuse, perle sacre sunt

urmele Tale
Isuse, perle sacre sunt urmele tale,

Lacrimile de Viață, picurate din Cer,
Lumina veșniciei, reflectată în vale,
Să transforme în aur, un lut efemer.
Călcând țărâna, cu talpa de Soare,

Ai punctat Pământul cu urme de jar,
Spre Cer, ai trasat o îngustă cărare
Însemnată prin altar lângă altar.
În groaza nopții eu, lujer tremurând,

Am fost adăpostit sub aripile Tale
Și nu aș mai pleca de-aici, nicicând,
Căci Tu ești biruința mea, din vale.
Am coborât la ape, în senina zi,

Iar Cerul mi-a zâmbit în curcubeu,
Niciodată, potop nu îmi vor mai fi
Căci Tu le stăvilești cu brațul Tău.
Călcând ușor, pe ramuri de finic,

Am ajuns vremi ce trebuie să doară,
133
Ca mâinile spre Cer, în rugă să ridic,

Arzând ca jertfă, pe altar de seară.
Venise vremea să cinez cu Iuda,

Obrazul să-nghețe în sărutarea lui,
Dar Tu Isuse, mi-ai dat Iubirea Ta,
Să pot, sub cruce, dealul să îl sui.
În Ghetsimani, să-nving a morții jale

Prin lacrimi de sudoare, de Viață vie,
Să-mi fie bucurie-mplinirea voii Tale,
Luptând pentru a Ta Împărăție.
Iar crucea să îmi fie-acel mormânt,

Al firii pământești, marea de uitare,
Să fiu prin Tine Doamne, tot ce sunt,
Chiar dacă știu că moartea firii, doare.
Să mă arunci pe ape, dacă va trebui

Să mă frâng și eu, Isuse, ca Tine,
Iar când mă voi întoarce,-n acea zi
Să mă aduni bogat, în coșuri pline.
Pe urmele pașilor Tăi, oasele albite

Sunt aripi întinse, pregătite de zbor,
Vitejii țin cadența spre Țintă-nainte,
Prin cântarea nouă, ajungem în Cer.
134
Nașterea
și
Învierea
Domnului
Nașterea și Învierea Domnului
La Betleem…
La Betleem se-ncinge bucuria,

Slava, în stea, lacrima își adună,
Călăuzind drumeții spre Mesia,
Îngeri cântă, aduc o veste bună.
La Betleem o carte se deschide,

Legată-n piele, cu slove nestemate,
În ea sunt scriși, cu literă de Sânge,
Mântuiții, spălații de păcate.
La Betleem a răsărit Lumina

Mânând apusul departe,-n răsărit,
Să-și lase aurul, tămâia, smirna,
La ieslea-n care Ceru-a coborât.
La Betleem veni Isus pe lume,

Ca o odraslă-a tinerei fecioare,
Din ușa oilor, o Cale-anume,
Până la poarta de mărgăritare.
La Betleem, din cele patru colțuri,

Vin să se-ncrie ai Cetății fii,
În Adevăr e Țara noastră, pururi,
Cu străzi de aur ca sticla, străvezii.
137
La Betleem, vii Dragoste curată,

Să învii ascultarea din morminte,
Din Ceru-ntreg, doar Tu-ai spus-Mă duc Tată,
Să Ți Se facă voia, Sfânt Părinte.
La Betleem, un gângurit vestește

Căci pe pământ Cuvântul s-a întrupat,
E proslăvit în coruri, îngerește
Și Cerul Îl privește înlăcrimat.
La Betleem, Comoara Cerului

O-ncojurăm cu darurile noastre,
Când se va-ntoarce în sânul Tatălui,
Vom fi o turmă, urmându-L printre astre.
La Betleem, Isus Mântuitorul

Își ia pe umeri, vrednic, o lucrare,
Învie morți, desferecă zăvorul,
Oferă tuturor, Eliberare.
La Betleem e poala unui Munte,

El se ridică în glorii, pân-la Cer,
E Iubirea, născută să înfrunte
Chiar boldul morții, în lutul efemer.
La Betleem mă-ntorc din nou, Isuse,

Să-Ți aduc darul până se mai poate,
138
Să plâng în bucurii lacrimi neplânse,

Căci Tu mi-ești Viața Vie, fără moarte.
Amin!
139
Un Împărat născut pe
paie reci
Isus Hristos Fiul Lui Dumnezeu,

Domnul slavei, al Dragostei zenit,
Cel mai frumos, Iubire-apogeu,
În cel mai slab sălaș Te-am găzduit,
Pe trena vieții-n cuibul de gheață,

În șuierarea vânturilor reci,
Pe patul de fân, fără verdeață,
La o răscruce oarbă de poteci.
Am plâns din țurțuri lungi, de stele,

La cântul îngerilor, minunat,
Sub lumina caldă-a feței Tale
Și inima-mi săracă, Te-a-nfășat.
Un Împărat născut pe paie reci,

În scârțâit de gozuri înghețate,
Lângă oițe, cuib de lilieci,
Ai coborât Viață fără moarte.
Ai primit, Isuse, scumpe daruri,

Sălașul meu era seif, de-acum,
140
Hotărât, Te voi păstra de-a pururi,

Din Betleemul- început de drum.
Ca-n valea oaselor, paie renasc

În spic de aur, roade pentru Cer,
Căci Tu, zdrobit în al Golgotei teasc,
Îmi dai un elixir să nu mai pier.
Nu Ți-am oferit un loc de-onoare,

Cu așternutul fin, împrospătat,
Acum, ce nu Ți-am dat mă doare,
Iubirea Ta la Cer m-a înălțat.
M-ai înfășat ca pe-un mărgăritar,

Să-mi dai valoare în sfânt trupul Tău,
Deși Ți-am fost numai un bob amar,
Prin Tine sunt un fiu de Dumnezeu.
Tu ești Omul, chipul de la-nceput,

Al Creatorului, sfânt gând, curat,
Ai suferit Isuse, Te-a durut
Plătind păcatul, ne-ai răscumpărat.
Din sânul Tatălui, Mlădiță sfântă,

Din al Fecioarei trup, ești lutul frânt,
Om smerit, IQ la cota-naltă,
Isus perfecțiunea pe pământ.
141
Mi-aș duce ieslea pe un Munte sfânt,

Isuse, Cel mai mare Împărat
Să Îți cinstesc venirea pe pământ,
Cu așternut viu de Aur curat.
Cât Te-am primit, atâta Cer avem,

Comoara veșnică numai Tu ești,
Puterea dezlegării de blestem,
Minunea desfătărilor cerești.
Împăratul meu, de slavă-mpodobit,

La Tine-mi trimit glasul, curcubeu,
Să-Ți cânt iubirea mea fără sfârșit
Și să mă odihnesc la pieptul Tău.
Prin vălul lacrimilor tremurând,

Torcând mereu al inimii fuior,
Adorm și mă trezesc cu Tine-n gând,
Te-aștept Isuse, scump Mântuitor.
Amin!
142
El, Jertfa izbăvirii...
Tu-ai fost privit prin Ochii fără vremi

Când ochii tăi nici nu s-au zămislit,
El, Jertfa izbăvirii, te-aștepta să-L chemi
Chiar de pe o cruce de tâlhar nemântuit.
Să poți cunoaște Cerul fără de obezi,

O Iubire sfântă, nețintuită-n cuie,
Primește-L pe Isus în inimă, să crezi
El este Mântuirea, altă salvare nu e.
El a murit, în grele chinuri te-a născut,

Ca, în spic de aur, bogat să înfrățești,
Prin chipul binecuvântat, de la-nceput,
Ca o podoabă sfântă, pe străzile cerești.
Când a trecut prin valea rănilor adânci

Și pe obraz I-au curs șiraguri de rubine,
Te-a învățat să ierți atunci când plângi,
Să-mpartă biruința, Iubirea, cu tine.
A ridicat ochii spre Cer, prin El să știi

Că poți privi departe, dincolo de durere,
Și dincolo de geamăt, sunt sfinte melodii,
Prin încercări să te nalți mai sus de stele.
143
Prin ochii Lui, dacă privești, vezi taine

Care-și desferecă splendid, mărgăritarul,
Râvnești s-aduni Comoara sfântă-n tine,
Devreme sau târziu, cu Soare plouă Harul.
Este-o proporție desăvârșită în toate

Când Isus Domnul, îți inundă-ntregul lut,
Pornești cu El spre Viața fără moarte
Căci învierea Lui e sfântul început.
Numai suprema Jertfă este salvarea ta,

Nu ai o altă binecuvântare mai presus,
Apleacă-te-n Iubire, la Cruce-n Golgota,
Dă-I inima întreagă, Mielului Sfânt, Isus.
Este fericirea, nu-ncape în cuvinte,

Trăirile cerești, cum nu poți contura
Să știi că Dumnezeu este al tău Părinte,
Că ai un loc promis, în Cer, la dreapta Sa.
Amin!
144
Slujire
Slujire
Pe prispa vieţii
Pe prispa vieţii mele, în afară,

Împrospătez muşcatele în glastră,
Pe cerul meu, doar porumbeii zboară
Sclipind în Soare, pe-ntinderea albastră.
Privesc în Duhul, mai presus de boală,

Jos, oase albe mute în mormânt,
Sclipesc altarele ca o beteală,
Respir ozonul, dincolo de ce sunt.
Acum mi-e socoteala sfântă, pură,

Din ecuaţii ample, erudite,
Am scos valori de Dragoste şi ură,
Cu plus şi minus, domenii infinite.
Ce bine-i Doamne, să mă plimb cu Tine,

Să conversăm în simţuri feerinde,
Să fiu fotonul Dragostei divine,
Când Raza Ta-n Iubire mă cuprinde.
Mulţumesc Isuse, că Te-am întâlnit

Și mă întorc în casa mea de lut,
Duc povara crucii, până la sfârşit,
Să fiu lumină, aşa cum Tu ai vrut.
147
Pe urma lacrimilor de căinţă,

Curge lutul meu, încet, înspre apus,
Dar sufletul se-nalţă prin Credinţă,
Răsăritul Vieţii mele eşti, Isus.
Încredinţată sunt că-n Tine am un loc,

Tu îmi eşti Raiul, sfânta desfătare,
Mă vei trece printre lungi săbii de foc
Și-ţi voi sluji la scumpele-Ți picioare.
Eu nu accept verdictul omenesc,

Tu, Domn al slavei, mi-ai plătit păcatul,
De dragul Tău, mai mult mă pocăiesc,
Te laud Doamne, Tu eşti Împăratul.
Amin!
148
Slujire
Pe-o filă de suflet
Pe-o filă de suflet vreau s-aștern Isuse,

Cu lacrimi, cu rouă, cu ploile de Har,
Un cântec de Iubire fără de hotar,
Dar rămân atâtea cuvinte nespuse,
E-o secetă de parcă trudesc în zadar.
Mă ustură în piept izvoarele secate

Și-aș limpezi un petic de cântare,
Să-l înnădesc prin Razele de Soare,
Dar azi Cheritu-mi șoptește „nu se poate“,
Doamne, se usucă seva și mă doare.
Mă trimiți Isuse, în râu-mi subteran,

În taina în care lacrima îmi susur,
Înrămez cântarea în unde de azur
S-o prind pe Cerul Tău, în Noul Canaan,
O candelă-a Iubirii, fără abajur.
Isuse vină iar și îmi inundă vadul,

Fă-mi Tu versul gheizer cu lapte și miere,
Să Îți cânt Iubirea, cu multă Putere,
Din adânc de suflet să țâșnească nardul,
Dragostea Ta Sfântă, care-n veci nu piere.
149
Sus la Golgota e-un Râu care nu seacă,

Rănile Iubirii varsă seve-n vale,
Ghetsimani, Betezda lacrimilor Tale,
Când îmi seacă seva, inima-i săracă,
Aici mă vindec și merg cântând pe Cale.
Amin!
150
Slujire
Scântei de Iubire
Sclipește-n noapte o pajiște de stele,

Duios îngână Cerul, feeria lor,
Lacrimi de Iubire, doruri menestrele,
Laude-nălțate spre Domnul domnilor.
Din Iubirea sfântă, scântei fără moarte

Luminează calea, din vasele de lut,
Poartă mărturia Jertfei, mai departe,
Vestea mântuirii prin sfântul Legământ.
Fundalul înnegrit de ură, de păcat,

Le accentuează conturul luminos,
Fărâme din Iubirea-n care-am înviat
Duc pe-ntreg pământul, chipul Lui Cristos.
În mijloc de codru, oază de Lumină,

Astâmpără foamea și setea de-Adevăr,
O beteală-a Crucii, aura divină
În care se scufundă Raze vii din Cer.
Clipiri de diamante dintr-un Rug aprins,

Purtate de talazul vânturilor reci,
Întețesc o Torță care nu s-a stins,
Stâlpul rezistenței, dăinuind în veci.
151
Într-o zi Isuse vei poruncii furtunii,

Vântul va întoarce scânteile-napoi
În Rugul aprins din dealul Căpățânii,
În Iubirea-n care ai ars și Tu și noi.
Când va suna goarna, în zborul triumfal

Va pleca Iubirea-n straie de Mireasă,
Vor fremăta în urmă-i, lacrimile val,
La brațul Mirelui se întoarce-Acasă.
Amin!
152
Slujire
Da Doamne, Te iubesc!
Întreabă-mă Isuse, să Îți răspund plângând,

Da, știi că Te iubesc! Dar ce nu știi Tu oare?
Să mă-nfioare unda din glasul Tău blând,
În dulcea mângâiere, mireasmă și iertare.
Trimite-mă cu turma, unde e iarba grasă,

Imaș scăldat în raze prin poarta Cerului,
Unde se-ngână-n susur, izvoarele de-Acasă,
Fluierul, sfânt doinește de dorul Mielului.
În inima mea, Domn ești numai Tu Isuse,

Din izvorul de sub Tronul Tău să-mi dai
Trezește pajiști verzi, mlădii ca de mătase,
Să Îți pot paște turma, pe un colț de Rai.
Da, Te iubesc Isuse, ține-mă-n slujba Ta,

Trudind pentru Împărăție, să fiu de ajutor,
Mi-am înțeles menirea, pe deal la Golgota,
Ție Ți-am dat totul, ești Domnul domnilor.
Tu îmi ești infinitul de splendori Cerești,

Mă vei vărsa la vreme, în apele divine,
Da, Te iubesc Isuse, dar și Tu mă iubești
Căci Ți-ai dat viața, în chinuri, pentru mine.
153
Acum, când simt cum Tu Te frângi în mine,

Ajută-mă să împart această hrană bună.
Chiar în suferință, în lacrimi și-n suspine,
E ceresc, e minunat căci suntem împreună.
Da, Te iubesc Isuse, Ți-aș spune iar și iar,

Căci Tu mi-ai dat Iubirea, neprețuit Tezaur,
Mereu strălucitoare și-n dulce și-n amar
Și-n valea plângerii și-n Cer pe străzi de aur.
De mă întrebi și-Ți las o umbră de-ntristare

Căci n-ai încredere deplină în cuvântul meu,
Cu brâul Adevărului, încinge-mă mai tare,
Ascunde-mă Isuse, cu Tine, în Dumnezeu.
Amin!
154
Trezire
și
veghere
Trezire și veghere
Iubirea Lui Cristos
Părea un mac aprins pe-al vieții asfințit,

Dar El, Cristos, era un Crin însângerat,
Își revărsa parfumul, sub bice strivit,
În rana Lui purta al lumi-ntregi, păcat.
Așa L-am cunoscut și m-a legat de Sine,

Din mii și mii de tineri, El cel mai frumos,
Ochii Lui, izvorul zărilor senine,
Floarea biruinței, Iubirea Lui Cristos.
Petala-I de fildeș pavează drum pe val,

Printre spini îmi umple fagurul cu miere,
E Calea mântuirii, sfântul ideal,
Frumusețea castă care-n veci nu piere.
Trupul Lui mi-e Pâinea, coasta Lui, izvor,

M-a sădit în El, în brazdele de bice,
Îmi pârguiește rodul, aromând ușor,
Lumina Lui cerne Aur peste spice.
Cu Raze dantelează norul negricios,

Îl plouă-n bucuria lacrimii de Har,
E taina Iubirii, prezența Lui Cristos,
E tămâierea Jertfei arse pe altar.
157
Când pâinea, cămașa, dușmanului le dai

Și poți fi pentru el samaritean milos,
Când în cuptor aprins, găsești un colț de Rai
Ai înțeles taina, Iubirea Lui Cristos.
Dragostea Lui naște simfonii divine,

Împlinește lutul, vom birui prin ea,
Haideți, iubiții mei, s-o înțelegem bine,
Să umplem candela, spre a-L întâmpina.
Amin!
158
Trezire și veghere
Venirea Ta Isuse, e aproape
Mai strigă glasul în pustie, încă,

Trezind mereu explozii de verdeață,
Frunza doinește Dragostea adâncă,
Un imn de slavă, Doamne, Îți înalță.
La Golgota se-albește Haina de Mireasă,

Cuptoare curăță în flăcări, zgura,
Se-adună ceata, să se-ntoarcă-Acasă
Trecând biruitori prin Valea Dura.
Din turla vremii, la chindii, ne cheamă

De parcă-ar fi o ultimă-nserare,
Bătrânul clopot, în clipiri de-aramă,
Bing-bang-ul serii sună-a deșteptare.
Vino Isuse să ne urci pe Munte,

În tainele schimbărilor la față,
Descătușați de orizonturi strâmte,
Să ne sclipească fața-a Dimineață.
Și să zburăm de-acolo mai departe,

Ca porumbeii înspre porumbare,
Cu aripi de Iubire fără moarte,
Pe Raza Ta Isuse, veșnic Soare.
159
Norul decupează albastrul zenit,

Venirea Ta Isuse, e aproape,
Te îmbracă Slava de Fiu Preaiubit,
Cu strălucirea Dragostei Agape.
Pentru că-n Tine Isuse, am crezut,

Nădejde scumpă ne este ce-ai promis,
Ți-ai pus Comoara în vasele de lut
Și ești al nostru viu, veșnic Paradis.
Amin!
160
Trezire și veghere
Semnele vremii
Vremea își coboară crestele, smerit,

Iar văile le saltă tot mai sus,
Linie, din răsărit până-n apus,
Medii aritmetice au socotit.
Tunet și fulger, ninsori, pe-același fus,

Arșiță, ger, anotimp monolit,
Semne prezise în vremi de sfârșit,
Fulger printre fulgi... Vine, vine Isus!
Clopoțesc ghiocei pe-al timpului mal,

Anunță Primăvara, clar, deslușit,
În sul spațiul buciumă pasul final.
Rămâne „A fi“ la prezent, Infinit,

Iubire, Viață, Dumnezeu real,
Rămân cei care în El au biruit.
Privind amurginda clipă bătrână
Precum un mal, erodată de viață,

Aval mă revărs, fărâme-n țărână,
Mă-ntorc un abur din ploi, ce se-nalță
Spre tainicul nor dorit ca să vină.
161
Privind amurginda clipă bătrână,

„A asfințit“, infinitul îmi spune,
„Dar te așteaptă veșnicia-n Lumină,
Acolo n-au loc dureri și suspine.“
Știu Isuse, mă vei trece pe brațe,

Cerescul prag, în Țara minunată,
Cu Sânge sfânt însemnat, spre Viață,
Iar moartea nu va intra niciodată.
Acolo-n splendori, culorile cântă

Lăudând pe Isus, îngeri se-nchină,
Iar pomii sunt grei de roadă bogată,
În Apa Vieții e-a lor rădăcină.
Dar, oricum ar fi, Isuse ești totul,

Toată splendoarea în Tine rămâne,
E legea Iubirii, Tu ești Chivotul,
Toiagul, mana Vieții e-n Tine.
Te rog Isuse, strâge-mă dulce,

Nimic pământesc să nu mă rețină,
Vreau să-mi duc pașii de trudă sub cruce
În pregătiri pentru Țara divină.
Chem numele Tău în al vieții amar,

El îmi umple toată gura cu miere,
162
Trezire și veghere
Prin încercare nu mai trec în zadar

Căci sfânt brațul Tău îmi este putere.
Ecleziastic definesc viața

Cât plânsul clepsidric încă mă curge,
Nu voi uita căci una mi-e speranța,
Doar Jertfa Ta Isuse, sfântul Sânge.
Amin!
163
Ruga mlădiată-n vechi doiniri
Într-un sălaș, sub vălul nopții, rece,

Când ceru-și leagănă făcliile de stele,
Un orologiu bate ceasul doisprezece,
Afară, la altar se pregătesc surcele.
E omul care-n noapte, iese-afară,

Ridică brațele spre cer, în limbi de foc,
El, cu putere, se roagă pentru țară,
În miresme de tămâie și de busuioc.
Dumnezeu răspunde rugăciunii care

E-o jertfă din iubire, arsă pe altar,
Pe-obrazul țării, din lacrima de jale
Nici o picătură nu curge în zadar.
Domnul așteaptă altare să mai fie

Așa cum cerul este plin de stele...
Astrele, toate să privescă-n gelozie
Cum glia strălucește mai tare ca ele.
Pe-obrazul țării, cândva îmbujorat,

Se împletesc, din fire îngălbenite,
Cuiburi străine, care vor fi odat”
Pietre-n ogoare, lespezi pe morminte.
164
Trezire și veghere
Bătrâna mamă, s-o aduceți cu suspin

În rugi, în fața Tronului de îndurare,
Voi, pui de lei cu brațe ca de crin,
Cu brâul Adevărului, ca cingătoare.
Feciori ai României, unde sunteți voi?

Vă cheamă Domnul să ieșiți afară,
Sunt urâciuni, sunt nedreptăți, nevoi.
Să mijlociți, în noapte, pentru țară!
Chiar nu vedeți căci rana s-a-nvechit

Și se-adâncește în fiecare zi mai tare?
Dragi fii, uniți-vă-n Credința de granit
Pentru fericirea țării, ridicați altare.
Aici e zestrea noastră din străbuni,

O dăruim, în generații, mai departe,
Graiul, Iubirea, cu post, cu rugăciuni,
Credința noastră îmbrăcată-n fapte.
Prin ruga mlădiată-n vechi doiniri,

Ne vom sălta deasupra de nevoi,
Dumnezeu, din oase va învia oștiri
Vom birui pentru că El este cu noi.
Amin!
165
Zidire
spirituală
Zidire spirituală
Când briza ofului adie, seara
Când briza ofului adie, seara,

Valsează marea-n fluxul de suspine,
Mulțumescu-Ți Doamne că mi-am dus povara
Și că tăria mea este în Tine.
Chiar dacă pâinea-mi este mai trudită,

În Tine sufletul mi se răsfață,
Pășesc spre mal, pe creste de ispită,
În Stâncă-mi este ancora de viață.
Curg înspre Tine-n lacrimi de căință,

De drag, de dor, Iubitul meu Isus
Tu mă transformi, Îți este cu putință,
În afluent al Apelor de Sus.
Privirea-Ți sacră, ochiul Tău ca para,

În adâncime, unda-mi cercetează,
Acolo unde mă pândește fiara,
În gândul nenăscut, el mă veghează.
Pe când un plod fără de chip am fost,

Pe brațul Tău mă așezase mama
Și vieții mele i-ai făurit un rost,
Te-ai pironit pe Cruce, să iau seama.
169
Vreau să-mi duc crucea, fără de cârtire,

Să ascult, să împlinesc, să-Ți fiu pe plac,
Să Te iubesc în știre și ne știre
Doar spre slava Ta să fie tot ce fac.
Iubitul meu Te-aștept, am o arvună,

Piatră scumpă-n inelul de la Tine,
Să-Ți aud glasul, „vină slugă bună,
Primește plata ce ți se cuvine“
Când briza ofului adie, seara,

Valsează marea-n fluxul de suspine,
Mulțumescu-Ți Doamne că mi-am dus povara
Și că tăria mea este în Tine.
Amin!
170
Zidire spirituală
Sub pleoape
Când zorii dimineții îmi profețesc,

În trâmbițe de aur, bunătatea Ta,
Doamne, ești sub pleoape, chip dumnezeiesc,
N-aș deschide ochii, nu Te-aș mai lăsa.
Ochii închiși spre fire, lărgesc zarea,

Orizonturile nu mă mărginesc
Când Tu Isuse îmi ești desfătarea
În lărgimea ochiului duhovnicesc.
Sub pleoape-s orb, fără luări aminte

Față de rana care încă doare,
Căci chipul Tău m-acoperă fierbinte
Și sunt doar în Iubire văzătoare.
Da, chipul Tău, el bezna risipește

Iar ochiul mi se umple de Lumină
Și nu-i ungher să mă ascund firește,
Aici pășesc în aria divină.
M-aplec în rugăciune, mă smeresc

Iar pleoapa mă desparte de țărână,
Pe retina ochiului duhovnicesc,
Nerăsturnat, e chipul de Lumină.
171
Cu ochii-nchiși, Isus, Te văd mai bine,

Faldurile lumii n-ascund chipul Tău
Și nu sunt umbre să Te poată ține,
Este o scumpă părtășie-n Dumnezeu.
Sub pleoape văd cădelnița Iubirii,

Îmi tămâiază jertfele pe-altare,
Să se ridice-n taina rugăciunii,
Mireasma închinării-n adorare.
Iar lacrime de dor ce se perindă

Să-Ți înconjoare chipul cu grăbire,
Cu strălucirea Ta-n a lor oglindă,
Îmi poleiesc obrazu-n strălucire.
Sub pleoape descopăr un tainic Eden,

Îl străjuiesc cu gene-mpreunate,
El mă inundă cu verdele etern,
De care Tu, Isuse, îmi faci parte.
Acolo, dimineața pe răcoare,

Mă-mpodobesc mărgelele de rouă
Și ne-ntâlnim în susur de izvoare,
Să Îți dau slavă în cântarea nouă.
Sub pleoape văd o lume paralelă,

Lacrima de dor o curge peste lut,
172
Zidire spirituală
Interferențe de acuarelă
Pictează chipul așa cum Tu l-ai vrut.
Când frații mei, cu ochii-nchiși se roagă,

Tu ești Isuse, Cerul lor sub pleoape
Și poarta se deschide largă, largă,
În plinătatea Dragostei Agape.
Amin!
173
Lacrimi vindecate
Lacrimi îmi curg pe-obraz, în susur blând,

Din roua dimineților din Rai,
Când mă hrănești Isuse cu dulcele Cuvânt,
Când, la fântână, Apa Vie-mi dai.
Din rodul toamnei am adunat sub pleoape,

Să plâng acum cu boabe aurii,
Căci Tu Isuse mi-ești mereu, mereu aproape,
Îmi dai să gust eterne bucurii.
Iar frunza-ngălbenită, ce-mi cade pe cărare,

Când vii Isuse, rodul să aduni,
E plânsul meu ceresc, cu aurul din Soare,
Când creanga o înalț în rugăciuni.
M-aplec la Crucea Ta, cu lacrimi vindecate

Să-Ți spăl picioarele care-au călcat
Traseul Jertfei Sacre, într-un chin de moarte,
Pentru ca să plătești al meu păcat.
Ridic ochii spre Cer, îmi este gheizer lacrima,

Țâșnind înfierbântată înspre Soare,
Un zbor din dorul meu, pentru-a Te-ntâmpina,
Să Te privesc Isuse drag, în adorare.
174
Zidire spirituală
Mi-aleargă priviri izbăvite de lacrimi de tină,

Din răsărit la apus, pe căi de Har,
Aștept, aștept un Fulger cu brațe de Lumină,
Să mă ducă, Mireasă, la Altar.
Mă retrag în Duh, curat să plâng în șoapte,

În declarațiile sfinte de iubit,
Mă-nfrupt nepământean, din rodii coapte,
Pe cerul meu, Isuse-ai și venit.
Amin!
175

Comori Ce Curg Prin Lacrimi PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comori Ce Curg Prin Lacrimi PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ana Haz

Ai deschis un cufăr cu adevărate comori. Bucură-te de

Diverse .......................................... ................ 7

Tremură sub geană

Tremură sub geană, roua licurindă,

Leagăne de aur unduiesc natura,

Of, năduful care ne-neacă suflarea,

Cheamă-ne pe nume, din acest pârjol

Adu Doamne ploi, răsfrânge Lumina,

Iată-mă Stăpâne, pe-o buclă, târziu,

Roșul asfințit de petale moarte,

Un prag de Aur îmi stă înainte,

Dorind să știu valoarea vieții mele,

Ca o mireasmă, în Har nestăvilit,

Desface paranteze-n zori, pe rouă

Isus Cristos, El spune ce valoare

El spune vântului destinul frunzei,

Îi mulțumesc pentru răspunsul care

Slăvit și înălțat în veci să fie,

Zenitul armoniilor divine

Zenitul armoniilor divine

În fir de Aur, eu le torc fuiorul

O-mbrobodesc mărgelele de lacrimi

Pășești pe ape, nu ești prea departe,

Aproape ești Isuse, întinzi mâna,

Mai dă-mi putere Doamne, -n așteptare,

Mai umple-mă cu Dragostea Ta sfântă,

Trimite-mi armoniile divine,

Zenitul armoniilor divine

Eu sunt țăran și din țărani mi-e neamul,

Eu m-am născut în leagănul-natură

Când mi-am cules culorile din șesuri,

Am dus povara crucii, cu durere

Mă mângâi într-un lan ca de mătase,

Miresme de fân, de mere, de gutui,

Mai port pe umeri șuba strămoșească,

Pornesc la câmp cu răsăritu-n gene,

Țăran e Tata, frații mei și eu,

Da, sunt țăran și sufletu-mi se leagă

Când muguri dau năvală, lacăte sunt sfărmate

Se scutură cireșul a nu știu câta oară,

Îmi înrămez în suflet un rod ce m-a uimit,

Și coama-i încărcată, păcatul meu îl plânge,

M-ai trimis Stăpâne, printre stele și nori,

Mi-ai sortit Florarul o clepsidră de flori

Nu știu cât voi mai sta la Betezda de cruci,

Într-o zi mă vei scoate din corsetul de lut,

Nu știu câte petale se vor mai scutura,

Îți mulțumesc Stăpâne pentru viața-ntreagă,

„Acasă“ înseamnă odihnă sub cruce,

„Acasă“ e talpa care dorul îți poartă

„Acasă“ e-un zâmbet dincolo de nori,

Cununi de miresme-mpletite, la poartă,

Pe creasta Iubirii, printre florile rare

De-aici, de pe Munte, văd Cerul mai aproape,

În cascade spumate curg clipele grele,

Desăvârșirea m-atrage, erorile pier,

Inima-mi clipește ca o flacără vie,

Viu strălucește Ținta spre care-am alergat,

Prin albii de lacrimi pelinul inundă

Din Râul de sub Tron, un picur mi-ai trimis

Acum lacrima-mi curge ca un susur blând,

Cea mai dulce oază, de lacrimă și dor,