Sunteți pe pagina 1din 167

SERIILE ENERGIEI NOI

“SHOUD 1: ATTRIBUTES OF YOU, GOD”


“SHOUD 1: ATRIBUŢIILE TALE, DUMNEZEUL”
PREZENTAT LA CERCUL CRIMSON
2 AUGUST 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi ne adunăm din nou ca o familie. Este o
onoare pentru mine Tobias, ca să fiu aici cu voi astăzi, ca să încep o nouă serie cu voi.
Este o mare bucurie pentru mine să vă privesc, să mă conectez cu fiecare dintre voi care
se află aici şi cu fiecare care s-a alăturat nouă.
Eu i-am spus la Cauldre mai demult că asta este o muncă dificilă, să nu se aştepte la o
mulţime de oameni (ceva râsete din audienţă, ce reflectă prezenţa a peste 100 de oameni
în acea cameră, plus mii de oameni care ascultau direct prin Internet). Este o muncă de
tip diferit pe care o faceţi. Asta este provocator. Asta trece prin sistemul Vechi, şi mai
provocator este faptul că trece prin sistemul Vechi din inăuntrul vostru.
Noi nu ne aşteptam ca să stăm aici pentru patru ani cu un grup aşa puternic şi un grup
iubitor de Shaumbra, un grup care s-a mărit dincolo de grupul mic de pe acest vârf de
munte. Asta s-a mărit în ceva ce a capturat atenţia lucrătorilor Energiei Noi din toată
lumea şi a capturat atenţia îngerilor, consiliilor şi ligilor de pe partea noastră a voalului.
Deci este o onoare specifică pentru mine, Tobias, să fiu aici cu voi astăzi şi să privesc
cum grupul vostru se măreşte, să vă privesc cum voi veniţi şi staţi în aceste scaune ca să
puteţi lua mai mult de la mine. (Mai multe râsete) Este o onoare ca să văd progresul pe
care voi a-ţi făcut în câţiva ani.
Aşa cum am spus înainte, asta este un curs pe care noi am crezut că o să ia multe,
multe vieţi. Dar, aici, aici voi sunteţi, trecând prin acceptarea a Tot Ce Este, trecând prin
înţelegerea că voi într-adevăr a-ţi ascensionat. Voi încă mai sânteţi pe Pământ şi încă mai
sunteţi în formă umană. Dar, voi a-ţi ascensionat, ce înseamnă că voi a-ţi trecut de la o
viaţă la cea următoare, şi mai important este că voi a-ţi schimbat conştiinţa de la sistemul
Vechi la cel Nou într-o singură viaţă.
Voi încă mai lucraţi cu toate aceste lucruri. Voi încă mai găsiţi ceva dificultăţi. Dar,
fiecare zi când noi lucrăm cu voi, noi găsim că voi eliberaţi mult mai mult din Vechiul ca
să îmbrăţişaţi din nou acele lucruri în modul Energiei Noi. Voi a-ţi trecut prin multe în
modul de eliberare...în relaţiile voastre...în planul vieţii voastre cu care a-ţi intrat în
această viaţă. Voi a-ţi eliberat serviciile voastre. Voi a-ţi eliberat chiar şi sănătatea
voastră. Voi a-ţi eliberat multe lucruri, în aşa fel ca acestea să poate să vină înapoi într-
un Nou şi într-o cale divină.
Deci, astăzi eu sânt puţin copleşit aici, fiind cu voi; puţin copleşit cu oaspeţii pe care
noi aducem aici. Şi, asta este un timp monumental.
Cauldre spune că noi câteodată devenim grandomani. Dar, permite-ne te rog să
continuăm fără întreruperi. (Râsete din audienţă şi chicotirile lui Tobias)
Asta este un timp monumental, timp care a decurs pentru trei, sau patru mii de
ani,perioadă de conştiinţă care este gata pentru schimbare. Şi, într-adevăr, aşa cum ştiţi,
voi sunteţi cei care conduceţi schimbarea. Asta este un timp monumental, când energiile
şi entităţile care au pavat drumul până acum şi care au deţinut un tip de energie
arhetipală, acum sunt gata să predea asta vouă. Au fost nişte exemple de acest fel în
multe comunicări de ale noastre şi discuţii de ale noastre în decursul anilor. Dar, este o
mare schimbare acum, şi este doar posibil...şi este posibil din cauza muncii pe care voi a-
ţi făcut-o. Nu este un tip de muncă pe care voi a-ţi crezut că este. Noi o să vorbim puţin
despre asta astăzi. Noi o să vorbim despre câteva energii arhetipale pe care numai sunt
valabile şi care vor să plece.
Da, dragi prieteni, daţi voie să respirăm împreună cu Spiritul aici, şi să împărtăşim
energia acestei întâlniri şi a acestei zile - foarte remarcabilă, spiritual este o zi istorică -
pentru că aici este un grup de lucrători ai Energiei Noi care sunt gata să facă pasul
următor, gata să intră - cum să spun - în câmpuri Noi, orizonturi Noi. O zi monumentală.
Şi, pentru asta este că maeştri au venit astăzi aici ca oaspeţii noştri, să stea cu voi, şi în
felul lor, să vă dea o mână de energie. În special sunt patru energii principale aici, şi încă
multe altele, multe alte energii care stau în Cercul al Doilea, al Treilea şi la fel în cele
înconjuratoare. Da, într-adevăr voi toţi - dacă voi sunteţi aici în persoană, dacă voi
ascultaţi sau citiţi - ei vă înconjoară într-un cerc drăgăstos, într-un cerc suportiv. Prin ce
treceţi voi, trec şi ei. Deci,ei au un interes în asta. Au un mare interes în tot ce faceţi voi.
Daţi voie la energia primului invitat de astăzi să intre, cel cu care sunteţi foarte
familiari, rolul căruia se schimbă acum pe Pământ şi se schimbă în special cu deschiderea
celor Şapte Sigilii şi apariţia Bibliei Noii Energii. Şi, într-adevăr dragul nostru invitat de
astăzi este Yeshua. El vine strălucind, dragi prieteni, strălucind cu dragoste şi
gratitudine, nu este vorba despre imaginea lui Yeshua despre care a fost vorba astăzi, cel
de pe cruce, cel care a suferit pentru voi. Asta este Energia Veche a lui Yeshua.
Aici este cel care este ca şi voi. Aici este cel cu care mulţi dintre voi a-ţi mers şi a-ţi
petrecut timpul împreună. Şi el, el vine astăzi ca să vă spuă că timpurile se schimbă.
Timpul lui se schimbă. Timpul lui în care energia lui a fost o parte integrală a
Pământului, trebuie să se schimbe acum, asta pentru că voi sunteţi deschişi şi că preluaţi
energia lui Hristos.
Deci, dragul de Yeshua, dragul de Yeshua, el poate fi eliberat. El poate fi eliberat din
energia asta intensă a Pământului ca să continue munca lui pe care voi numiţi Ordinul
Sananda, munca lui de pe partea cealaltă a voalului. El a iubit călătoria lui pe Pământ şi
el a iubit timpul fiind cu voi toţi. Dar, este timpul chiar şi pentru energia lui să plece, în
aşa fel ca voi, ca voi să fiţi acei Hristoşi.
Sunt mulţi, într-adevăr care sunt foarte stabiliţi în energia arhetipală a Yeshuei, a
Isusului. Şi ei o să continue să menţine asta. Şi el o să continue să fie acolo şi să lucreze
cu ei...dar cerând, cerând să dea drumul...cerând să se uite în înăuntrul lor...cerând să
găsească un învăţător care se numeşte Shaumbra, pentru că acel învăţător va ajuta pe ei să
înţeleagă că şi ei sunt Dumnezeu.
Yeshua intră şi spune că energia lui va fi întotdeauna disponibilă vouă, dar într-un fel
Nou, nu în felul scripturilor Vechi, nu în felul în care a-ţi fost ceruţi să treceţi prin el -
acele cuvinte care au fost atât de deformate. El spunea, “Drumul pe care merg este
drumul meu, dar şi voi puteţi merge pe un drum aşa cum am mers eu. Mergeţi pe drumul
vostru propriu, şi voi o să descoperiţi ce desigur nu a fost pierdut în primul rând”.
Yeshua străluceşte astăzi pentru că însfârşit a fost energie destulă de Shaumbra ca să
fie creată această carte Nouă, Biblia Noii Energii - VOI LA FEL SUNTEŢI
DUMNEZEU. El a aşteptat pentru această Biblie a Noii Energii, ca să înceapă
îndepărtarea lui. El o să lucreze cu voi din alte planuri şi nivele. El a fost rugat în special
ca să vină înapoi la acest grup, dar cu un nume diferit şi energie ataşată în mod diferit.
Deci, el va veni înapoi. El este aici astăzi într-un fel de...într-un fel de a spune adio, dar
numai la timpurile Vechi.
Mari maeştri vin aici astăzi ca să vă predea ştafeta, ca voi să faceţi munca acum, dragi
prieteni. Şi acum, intră în energia acestui grup, energia preaiubitului şi nobilului Buddha,
Guatama, care intră cu un zîmbet de la ureche la urechea cealaltă...fericit că a fost
uman...fericit că este divin...fericit că este un grup de umani pe Pământ care a ajuns la
înţelegerea a ce înseamnă integrare cu adevărat iluminată. Asta este contopirea umanului
cu Spiritul. Asta este acceptarea Sinelui şi a Divinului împreună.
Este timpul chiar şi pentru energia lui Buddha să plece. O să vedeţi voi, o să vedeţi
ceva interesant - cum să spun - o descriere a acestuia, portrete pictate despre el în multe
părţi pe Pământul vostru. Voi o să vedeţi o răzvrătire împotriva lui Buddha de cei care
numai ştiu cum să mânuiască energia, vor fi multe distrugeri a statuii lui. Şi, Buddha
înţelege asta, dragilor. El nu are nevoie de statui de metal, bronz sau chiar plastic, făcute
în onoarea lui.
El vine astăzi şi stă în spatele vostru. El a fost acolo ca să vă ghideze în multe căi, şi
să facă parte din călătoria voastră. El la fel se va întoarce cu un nume şi o energie nouă,
dar nu ca cel pe care voi puneţi pe un piedestal, nu imaginea celui pe care voi puneţi pe
altar, dar o imagine de un tip nou, o imagine ce a fost posibil să fie creată datorită muncii
pe care voi a-ţi făcut, progresul umanităţii.
Da, într-adevăr au fost progrese uriaşe. Câteodată este dificil. Câteodată - noi ştim
când voi priviţi în jurul lumii şi vă întrebaţi dacă umanitatea va înţelege asta vreodată.
(Ceva râsete)
Dar, dragi prieteni, dragi prieteni, uitaţi-vă la titlurile ştirilor voastre. Uitaţi-vă la
copertele revistelor voastre. Uitaţi-vă la oamenii din jurul vostru cum vorbesc...foarte
diferit faţă de acum zece, douăzeci sau treizeci de ani în urmă. Pe primelor pagini ale
revistelor sunt prezentate detalii despre meditaţii...detalii despre sănătate în Energia
Nouă...detalii care pun întrebări dacă Creştinismul ar putea să încerce să schimbe pe
Muslimi, subiecte care nu s-ar fi putut discuta acum câţiva ani în urmă. Astea sunt
subiecte principale. Ceea ce a-ţi considerat ceva nebunesc acum zece ani în urmă asta
este acceptat acum. (Câteva râsete)
Şi, voi a-ţi ajuns la nivele noi. Într-adevăr, când umanitatea începe abia să înţeleagă şi
să accepte în parte atribuţiile meditaţiei, voi eliberaţi meditaţia. (Mai multe râsete). Când
ziarele voastre vorbesc despre puterea rugăciunilor, voi ştiţi că nu trebuie să vă mai rugaţi
niciodată. Deci, într-adevăr voi treceţi la nivelul următor.
Dar, priviţi, priviţi la efectul ce l-aţi avut asupra conştiinţei Pământului. Asta nu
merge spre înapoi. Asta merge înainte. Şi, o parte din mesajele noastre în acest an vor fi
ca să vă ajutăm să înţelegeţi că lucrurile merg foarte repede înainte, foarte repede înainte,
de patru ori mai repede, dragi prieteni.
Voi vă grăbiţi spre un eveniment, o săritură quantum, pe care noi am vrea - cum să
spun - este o dată care se schimbă. Dar, noi vrem să spunem că se va întâmpla în vara
anului 2007. Asta este peste patru ani de acum, când conştiinţa va trece printr-o săritură
quantum. Este mare. Noi o să avem o petrecere cu voi în acea zi.
Dar, este multă muncă de făcut între acum şi atunci. Noi suntem puţin emoţionaţi aici.
(Râsete din audienţă)
Cauldre totdeauna se întreabă ce o să cuprindă ultima noastră comunicare. După cele
Şapte Sigilii, el a mers înapoi la casa lui, a stat singur în camera lui şi mi-a spus, “Tobias,
adio...nu este nimic altceva de discutat”. (Râsete din audienţă) “Tu ai închis Biblia
Veche. Tu ai scris cea Nouă. Deci, eu cred că este după noi”. Şi, într-un fel, el a avut
dreptate. Este după voi. Dar, dragi prieteni, noi nu putem să plecăm chiar acuma. Noi
avem prea multă veselie cu voi! (Râsete din audienţă)
Deci, energia minunată a lui Buddha vine astăzi, cu zâmbetul de la ureche la cealaltă
ureche, foarte apreciativ. Câţiva din voi poate a-ţi simţit o bătaie mică pe spatele vostru,
sau acea briză simţită în jurul gleznelor atunci când el a trecut pe lângă voi dar a fost şi el
foarte emoţionat. El este obosit de a fi statuie. (Mai multe râsete)
Asta este un lucru, dragi prieteni, pe seama căruia noi chicotim pe partea aceasta.
Atunci când este vorba de un uman măreţ, şi care este înălţat pe o statuie, este foarte
dificil pentru energia lui când vine înapoi la noi. Este foarte dificil pentru ei să elibereze
aceea identitatea a cine au fost ei în acea viaţă. Şi, oamenii trec pe lângă şi se înclină, sau
poate câteodată urăsc energia lor. Oamenii menţin aceea energie.
Noi nu ne dăm mari pe statui aici pe partea asta. (Mai multe râsete) De aceea este că
noi trimitem păsări din când în când ca să aibă grijă de acele statui. (Mai multe râsete)
Asta este ce noi gândim despre statui. Este interesant că umanii pun statui afară.
Deci, dragi prieteni, Buddha reprezintă mai mult energia modernă, conştiinţa voastră
curentă, anii acestor religii pe Pământ el vine aici astăzi ca să vă mulţumească într-un fel,
şi să ia rămas bun şi să predea ştafeta. El zâmbeşte pentru că ştie că voi a-ţi fost curajoşi
ca să spuneţi, “Eu la fel sunt Dumnezeu”, destul de curajoşi ca să daţi drumul la căile
Vechi, ceea ce s-a ţinut de voi.
Dacă inhalaţi asta chiar acuma, voi puteţi simţi libertatea de a da drumul la căile
Vechi. Vedeţi voi, a fost dificil pentru că voi a-ţi ajutat să creaţi acea Biblie. Voi sunteţi
în poveştile acelei cărţi, a Bibliei Energiei Noi. Voi, unii din voi a-ţi ajutat într-adevăr să
scrieţi acele pagini. Voi v-aţi conectat adânc cu acea călătorie. Deci, dragi prieteni, este
multă libertate în această zi.
Energia lui Mohamed vine astăzi ca să vă viziteze, energia arhetipală a lui Mohamed
care a avut o aşa influenţă, şi are o influenţă chiar acum pe Pământ...o energie foarte
paşnică, contrar ce voi vedeţi pe dinafară, cei care îmbrăţişează această energie pe
Pământ chiar acum...energie foarte, foarte devotată şi iubitoare. Dar, Mohamed intră şi
spune, în ciuda aparenţelor, că cei care într-adevăr înţeleg esenţa acelui crez, înţeleg cu
adevărat cele 5 cuvinte, “Voi la fel sunteţi Dumnezeu”. Asta este ceea ce ei încearcă să
spună pentru un timp aşa lung.
Dar, într-adevăr, umanii răsucesc cuvintele. Umanii le schimbă. Umanii spun că
astea nu au fost acolo de la profeţii originali. Mohamed intră, ştiind că o mare parte din
energia lui poate să plece, o mare parte din energia lui poate să vină înapoi pe partea
noastră a voalului ca să lucreze cu ordinele celestiale care ajută să elibereze acei oameni
pe Pământ care sunt ţinuţi în jos, care sunt înrobiţi...dar nu pentru a schimba - cum să
spun - energia acelor care sânt dictatori, cei care reţin înapoi astea. Asta (energia lui
Mohamed), vine înapoi pe această parte ca să lucreze cu oamenii care nu au încredere în
ei înşişi, care nu înţeleg sau nu simt natura divinităţii în ei înşişi. Asta este singurul lucru
ceea ce reţine pe oameni ca robi, ceea ce ţine pe ei într-un guvern tiranic - este lipsa de
încredere de sine a lor proprie.
Munca ce facem pe această parte este o constantă blândă reasigurare, constantă
reasigurare, trimiţând constant valuri de dragoste şi reasigurare că ei sunt iubiţi şi că calea
spre drumul Spiritului începe în înăuntrul lor. Noi nu încercăm să schimbăm cursul a
cine sunt ei. Noi nu încercăm să-i schimbăm cine sunt ei. Dar, câteodată este o
deschidere şi atunci noi suntem capabili să trimitem un mesaj, blând, care vine ca o briză,
care vine ca o simţire blândă sau un gând sau muzică, şi care spune, “Voi sunteţi într-
adevăr merituoşi”.
În al patrulea rând, energia lui Moses vine înapoi. El a fost o energie de bază
importantă pentru religiile lumii de astăzi. El este cel care într-adevăr a ajutat să
elibereze oamenii lui. El este cel care a ajutat să definească condiţiile de trai de uman şi
Spirit. Moses vine astăzi, aşa cum a făcut şi la alte întâlniri ale noastre, şi spune că este
timpul pentru el ca să-şi retragă energia lui. Este timpul ca el să lasă înţelepciunea,
iluminarea muncii lui cu voi.
Aceşti patru maeştri, Yeshua, Buddha, Mohamed şi Moses, şi sunt mulţi, mulţi alţii -
dar aceştia sunt cei patru care reprezintă cum să spun - cele mai cunoscute energii
arhetipale a anilor moderni - ei vin astăzi să vă confirme munca pe care a-ţi făcut-o, şi vă
cere să ţineţi acum energiile pe care ei au ţinut pentru aşa mult timp. Este mult mai
propriu pentru un înger uman care trăieşte pe Pământ ca să ţină asta, decât energia
arhetipale Veche.
Voi a-ţi văzut multe, multe energii plecând de aici în ultimii câţiva ani. Multe energii
au trecut peste prag în timpul întâlnirii şi adunării noastre. Multe energii au plecat prin
alte căi. Din nou, asta înseamnă că este multă onoare pentru voi şi pentru drumul vostru
pentru că acum voi puteţi accepta asta.
Este energia a cincea care intră, cea care este puţin mai diferită faţă de celelalte, dar
cea care a fost foarte importantă în conştiinţa voastră modernă şi cultura voastră modernă,
mult mai important decât mulţi dintre voi a-ţi realizat, este mult mai mult decât o poveste,
dar o parte din poveste s-a întâmplat în realitate. Câte ceva s-a întâmplat pe nivelul
multi-dimensional. Dar, împreună astea au pus fundaţia pentru conştiinţa voastră
contemporană, pentru credinţa voastră.
Energia care vine astăzi, da, este a Regelui Arthur, care vine ca să fie cu voi. A fost
Regele Arthur real? Într-un fel, într-un fel...nu chiar cum a fost descris în cărţile voastre,
nu chiar ca un rege uman, rege băiat. O parte s-a întâmplat într-un fel. Dacă mergeţi
înapoi pe pământurile originale a Britaniei, voi puteţi simţi asta acolo. Voi puteţi simţi
energiile lui. Dar, mai mult s-a întâmplat multi-dimensional.
A fost - cum să spun - s-a dezvoltat într-o energie pe care voi toţi a-ţi acceptat în
sinele vostru. Voi toţi vă relataţi la asta într-un fel sau altul. Voi toţi aveţi energia
Arthuriană în sinele vostru. Şi cu asta mai sunt şi energiile lui Lancelot, Guenevere,
Morgaine, Mordred şi restul caracterelor.
Dragi prieteni, ei sunt la fel gata să plece. Ei sunt gata să-şi ia rămas bun, pentru că
sunt schimbări care vor mătura acel pământ cu care ei sunt asociaţi - pământurile Angliei,
ce voi a-ţi numi, pământurile Marii Britanii. Sunt schimbări generale care vor veni în
următoarele 12 luni.
Noi vă dăm voie ca să observaţi ce se întâmplă. Şi, aşa cum voi priviţi evenimentele
pe acel pământ minunat, pământul care a dat naştere la energii pentru foarte mulţi dintre
voi, şi a dat naştere la energiile de pe întregul continent Europa, care a furnizat
deschiderea pentru acei care au venit la Americani, ca să găsească pământ liber...oh, toate
astea sunt ţesute împreună. Şi în centrul tuturor acestora se găsesc energiile Arthuriene.
Astea sunt aici. Astea sunt o parte integrală a cine sunteţi voi, sau cine a-ţi fost voi.
Dragi prieteni, de aici au pornit Cruciadele. De aici s-a început căutarea pentru Sfântul
Graal...toate metaforele, dar toate au avut loc în realitate.
Deci, Arthur vine astăzi aici şi spune că nu este nevoie ca să mai căutaţi Sfântul
Graal. Asta a fost întotdeauna în sinele vostru. Asta a reprezentat mereu cupa divinităţii
pe care voi aveţi, dar voi a-ţi sigilat în spatele zidului, sigilat în acele condiţii despre care
am vorbit la ultima noastră întâlnire. A fost întotdeauna acolo.
Arthur a fost omorât de fiul său, care este un metafor foarte interesant în sine. Arthur
s-a lăsat omorât de fiul său în ispăşirea pentru păcatele sale proprii. Vedeţi voi, el a fost
un războinic. El a fost un luptător. Lui i-a plăcut războiul. El nu s-a gândit când a tăiat
capetele sau înfingea sabia în inimi, până într-o zi când el a realizat că a fost ceva ce s-a
trezit în înăuntrul lui. Şi, asta a fost divinitatea lui proprie. A fost trezirea lui proprie.
Şi, el într-adevăr a fost atins the energii, de sămânţa lui Hristos, energii cu care mulţi
dintre voi a-ţi lucrat în zilele lui Yeshua şi imediat după Yeshua. El a fost atins de voi şi
de munca pe care a-ţi făcut. El a renunţat la sabia lui, şi el a creat un loc nou de pace, un
loc de prosperitate şi abundenţă, un loc cu multă libertate Şi, după asta el a permis să fie
şi el omorât pentru păcatele lui de război. Deci, energia lui vine astăzi aici, mulţumând
vouă pentru trezirea pe care a-ţi dat-o lui.
Au fost anumite mlădiţe de energii din munca lui, din munca voastră. Astea au fost
denumite cruciade...un lucru interesant, un lucru pe care mulţi care sunteţi chiar acum
aici, în momentul în care noi am spus acest cuvânt, energia voastră a căzut zece
nivele.(Râsete din audienţă) A fost un timp dificil atunci. Voi a-ţi fost cruciatorii. Voi
a-ţi fost cei care a-ţi încercaţi să căraţi cuvântul nou, a-ţi încercat să căraţi sămânţa
conştiinţei Hristosului prin toată lumea. Dar, dragi prieteni, aşa cum ştiţi, asta a scăpat
puţin de sub control. Dar, voi a-ţi fost pasionaţi...oh, aşa de pasionaţi, aşa pasionaţi încât
voi nu v-aţi permis să fiţi la fel de pasionaţi de atunci.
Arthur vine aici şi spune că ce a-ţi făcut voi a avut un efect asupra lumii. Asta a
schimbat lumea. Şi acum este timpul din nou pentru o schimbare. Şi, pentru asta sunteţi
voi aici. El îşi retrage energia lui. Dragul Lancelot, dragul Lancelot - noi o să vorbim
despre el un pic - el la fel îşi retrage energia lui, o energie iubitoare, dar câteodată o
energie care nu a onorat prea mult.
Morgaine care a menţinut echilibrul între lumină şi întuneric care nu a fost înţeles
pentru munca pe care ea a făcut-o,încercând să ţină porţile dimensionale
deschise...încercând, dragi prieteni, să menţină o înţelegere între toate părţile...menţinând
o înţelegere a misticului în timp când prin munca...cum să spun...biserica care înflorea în
acel timp, asta a fost înăbuşit...totul a fost ocupat. Biserica în acel timp a fost un amestec
a politicii...câteodată religios...foarte rar spiritual...încercând să se creeze confirmaţii în
toţi...încercând să facă pe ei să se supune la anumite idei şi concepţii despre Dumnezeu şi
Hristos. Deci, Morgaine care este o parte din voi, este la fel gata să lasă energia ei,
pentru ca ea să se reîntoarcă pe partea noastră şi să lucreze cu voi într-un fel complet
Nou, chiar şi cu un nume energetic Nou.
Mordred, cel care a creat un haos în palat...el deasemenea pleacă. Munca lui este
terminată. Numai este nevoie pentru el ca să-şi ia rolul dificil întunecos niciodată. Este
timpul pentru el să reîntoarcă energia lui în echilibru.
Şi, da noi nu putem uita pe draga Guenevere...cea care a iubit...cea care a fost plină de
pasiune...dar la fel şi cu conflicte...nesigură dacă ar trebui să fie în serviciu, sau să urmeze
inima ei...sau este vreo cale de a fi în serviciu în timp ce a-ţi urmat inima voastră? Ea a
făcut parte din energia voastră...ajutându-vă pe voi să încercaţi să înţelegeţi acest
echilibru...acest echilibru de dragoste şi îngrijire...la fel un echilibru de servire...încercând
să vă ajute să înţelegeţi cum să iubiţi deschis şi liber..dar într-un fel Nou.
Deci energiile lui Camelot se îmbină cu energiile lui Yeshua - o combinaţie
interesantă, aici astăzi - şi Buddha, Moses şi Mohamed care vă predau ştafeta - nu ca să
vă lase singuri, dragi prieteni - pentru că noi mereu spunem, “Voi nu sunteţi niciodată
singuri”,dar spunem că, “Este timpul pentru voi ca să căraţi sămânţa conştiinţei
Hristosului mai departe pentru cei care sunt gata pentru asta. Aceşti maeştri...ei au fost
cei care au ajutat la răspândirea conştiinţei Hristosului. Asta nu a fost doar despre
Yeshua. În sinele lui Buddha a fost conştiinţa Hristosului - şi în sinele lui Mohamed - şi
în sinele lui Moses la fel...şi mulţi alţii. Dar, acum este după voi.
Asta este o întâlnire monumentală astăzi. Şi, întâlnirile noastre în viitor o să fie tot
aşa, asta pentru că voi a-ţi trecut prin energia foarte veche şi dificilă. Voi sunteţi cei care
doriţi să deschideţi cele Şapte Sigilii şi să luaţi o cale complet Nouă. Monumental.
Să ştiţi că, discipolii, apostolii în timpul lui Yeshua, nu au crezut că ceea ce au făcut ei
a fost aşa de important. Ei au crezut că au fost oameni obişnuiţi, în căutare de răspunsuri,
răspunsuri prin Yeshua. Ei au ştiut puţin despre impactul muncii lor, impactul ce are o
durată de două mii şi ceva de ani mai târziu.
Noi ne uităm la voi toţi cu o mare onoare, Shaumbra. Voi nici nu începeţi să realizaţi
în mintea voastră de astăzi ce voi faceţi şi impactul muncii voastre. Voi nu aveţi
concepţia asta.
La ultima noastră întâlnire noi am vorbit despre cele Şapte Sigilii. Voi a-ţi revizuit
astea astăzi şi voi ştiţi în inima voastră ce sunt astea şi ce înseamnă astea. Cele Şapte
Sigilii au fost sfârşitul liniei Bibliei Energiei Vechi. Acum că voi a-ţi deschis astea, voi
puteţi să progresaţi în Energia Nouă. Voi puteţi să progresaţi cu Biblia Energiei Noi...aşa
simplu. Foarte simplu, voi la fel sunteţi Dumnezeu.
Privitor la cele Şapte Sigilii, dragi prieteni...asta o să ia un timp ca să înflorească în
plin. Şi, noi vă cerem de la voi, şi noi cerem de la Cauldre şi Linda să continue să lucreze
cu asta. Poate asta o să dureze un an. Poate o să dureze patru ani de muncă - o
deschidere continuă a acestor centre energetice, a acestor condiţii care au fost sigilate în
înăuntrul vostru. Asta nu este o afacere. Asta o să fie amintit mereu şi mereu.
Noi vă cerem şi vă provocăm pe Shaumbra să dezvolte multe căi unice de a prezenta
asta. Asta nu trebuie să fie doar o singură cale. Noi nu vrem să fie doar o cale. Luaţi
energia întâlnirii noastre de luna trecută şi lucraţi cu asta. Vedeţi voi, sunt multe tipuri
puternice de vindecare, re-echilibrare, asociate cu asta.
Voi nu trebuie să lucraţi doar cu Shaumbra. O să fie oameni care o să vină la voi, care
sunt gata pentru asta. Cele Şapte Sigilii, dacă vă uitaţi la energiile în spatele acestora, şi
dacă vă uitaţi la dezechilibrul din corpul lor, voi o să ajungeţi să reechilibraţi, realiniaţi
rapid doar permiţându-vă să simţiţi care dintre acele sigilii este cel mai dezechilibrat.
Sunt răni adânci în sigilul Separării la care se poate adresa. Voi nu trebuie să vorbiţi
în direct despre asta cu clienţii voştri, sau cu cei cu care lucraţi în direct. Dar, permiteţi-
vă să simţiţi adânc rănile în adâncime, rănile adânci asociate cu acea durere. Copilul a
fost abandonat de părinţii lui - asta este simţământul acestei răni. Dacă sunt probleme de
joasă extremitate cu acei cu care lucraţi, mergeţi acolo imediat şi înţelegeţi ce este
conţinut în acel Sigiliu pentru acea persoană.
Sunt cei dintre voi care lucrează cu muzica. Este - cum să spun o vibraţie în acel
Sigiliu.Este o vibraţie ce va permite reechilibrarea acelei Sigilii dacă umanul doreşte
asta. Prin muzică voi puteţi să lucraţi cu acele...prin diferite tipuri de tonalitate ale
vocii...prin diferite tipuri de muncă de energii...toate acestea.
Dragi prieteni, asta este esenţa reechilibrării Energiei Noi ce se poate face. Mulţi
dintre voi căutaţi pasiunea voastră şi vă întrebaţi ce să faceţi. Întoarceţi-vă înapoi şi
recitiţi asta. Revizitaţi din nou şi apoi mergeţi în înăuntrul vostru. O să fie multă
informaţie acolo pentru voi - cum să priviţi această informaţie de bază, acest material şi
să creaţi programe Noi.
Privitor la copii voştri, căutaţi unde sunt blocajele lor, unde sunt dezechilibrele în cele
Şapte Sigilii. Mulţi dintre ei, ca o informaţie, o să aibă dezechilibrul în Sigiliul de
Salvare, chiar acum. Acolo este unde ei au un timp dificil. Copii Energiei Noi au trecut
peste efort, dar ei au dificultăţi cu Salvare.
De aceea este că ei se uită la voi, într-un fel, pentru răspunsuri dar, ei devin
nemulţumiţi cu voi dincolo de credinţă (ceva râsete) pentru că ei vor să ştie că voi a-ţi
acceptat şi că sunteţi Dumnezeu. Apoi, ei caută şi în alte locuri unde ei nu găsesc umani
care au ajuns la acea înţelegere. Şi, apoi ei devin nemulţumiţi - şi ei se vor revolta - sau
se retrag - sau, dragi prieteni, ei devin dezorientaţi. Ei numai pot să se concentreze
nicicum.
Uitaţi-vă la Sigiliul Salvării, când lucraţi cu ei ca să-i ajutaţi să se reechilibreze.
Ajutaţi-i să înţeleagă că asta începe în înăuntrul lor. Şi, ei au acea iluminare deja în
înăuntrul lor. Ajutaţi-i ca ei să aducă asta la suprafaţă, să ajungă la un nou sens a sinelui
lor în Energia Nouă. Asta este aşa de simplu.
O să fie multă muncă de făcut cu cele Şapte Sigilii în cei patru ani care vin. Voi vă
întrebaţi ce să faceţi. Şi, noi vă spunem vouă astăzi - aici este o oportunitate sacră. Sunt
multe căi de a lucra cu asta - poveşti...modalităţi de vindecare - adunări. Asta nu trebuie
limitat numai la Shaumbra. Voi nici nu trebuie să vorbiţi despre cele Şapte Sigilii cu cei
cu care lucraţi. Fiţi doar conştienţi de dezechilibrul în ei. Fiţi conştienţi că acestea se
relatează la centrele celor Şapte chakre, care cu disperare încearcă să vină înapoi în
echilibru ca fiind un singur centru energetic.
Ce este făcut chiar acum, este monumental. Şi, noi o să continuăm să spunem mereu
şi mereu, în aşa fel ca voi să înţelegeţi, că voi nu veniţi aici doar ca să ascultaţi nişte
cuvinte frumoase pentru o oră şi ceva. Voi veniţi aici pentru că este o muncă Nouă. Voi
a-ţi ales ca să rămâneţi pe această planetă. Shaumbra a ales să crească, să înveţe şi să fie
cei care menţin această energie pe care alţii eliberează, pe care maeştri eliberează.
Deci, dragi prieteni, dragi prieteni, voi a-ţi întrodus Biblia Noii Energii. Asta este
într-un fel o metaforă. Va fi interesant să vedem unde merge asta. Dar, voi a-ţi întrodus
energia, şi asta a fost lucrul cel mai important. Voi a-ţi permis ca asta să iasă la iveală, şi
voi a-ţi îmbrăţişat asta.
Voi a-ţi ştiut aceste cuvinte pentru ani şi ani. Maeştri v-au spus într-un fel sau altul.
Dar, ele nu au pătruns în inima voastră până acum. Ele nu au trecut prin toate straturile şi
toate filterele voastre. A fost un concept, dar voi nu l-aţi practicat în viaţa voastră
zilnică. Voi a-ţi ţinut asta ca nişte concepte deştepte mici unde voi a-ţi jucat pe spirituali
unul cu altul - cine poate să vină cu cele mai bune cuvinte cheie? Şi, asta a fost bine,
pentru că a ajutat să aduceţi asta în realitatea voastră.
Apoi, voi a-ţi început să îmbrăţişaţi asta. Voi a-ţi început să simţiţi cu adevărat, să
simţiţi cu adevărat. Voi a-ţi început să ştiţi că voi la fel sunteţi Dumnezeu în această
haină numită condiţie umană.
Dar, voi la fel sunteţi Dumnezeu, într-un fel diferit, într-un fel diferit faţă de
Dumnezeul de Acasă. Vedeţi voi, Dumnezeul, Regele şi Regina, Mama/Tata/Dumnezeu,
imaginea pe care a-ţi avut în Energia Veche nu este aceeaşi ca voi Dumnezeul de acum,
nu este aceeaşi. Acel Dumnezeu nu a avut experienţa de a merge înafara Primului Cerc -
de a pleca de Acasă - de a dezvolta un nou sens de identitate...de a fi Creator în felul
vostru propriu.
Dumnezeul de Acasă are experimente numai prin voi. Voi sunteţi un tip foarte unic
de Dumnezeu, pentru că voi a-ţi avut toate acele experienţe. Voi a-ţi trăit în formă
umană. Dumnezeul de Acasă nu a făcut asta - doar prin voi.
Deci, când spuneţi că voi sunteţi la fel Dumnezeu, asta este diferit. Asta este diferit cu
certitudine de Energia Veche, iluzia Veche a unui om bătrân cu o barbă sură lungă, stând
în rai. Asta numai este.
Asta este diferit faţă de conceptul vostru de - cum spuneţi voi - a Tot Ce Este. Mulţi
dintre voi a-ţi ţinut conceptul, simţământul cum voi toţi sunteţi interconectaţi şi starea de
“Este” formează acel Unul şi acel unul este Dumnezeu. Asta la fel este diferit. Voi la fel
sunteţi Dumnezeu, înseamnă că voi sunteţi toate acele lucruri, dar voi a-ţi avut unica,
unica experienţă a călătoriei voastre ca un înger, a călătoriei voastre pe Pământ ca uman
şi acum devine un cerc plin, deci este diferit.
În anul care vine, dragi prieteni, noi o să schimbăm energia Shoud-ului cu voi, bazat
pe - cum să spun - cererea voastră. Noi o să continuăm să vorbim într-adevăr despre ce
se întâmplă pe partea noastră. Dar, noi o să vă vorbim despre - cum să spun - cumva
despre subiecte actuale a Pământului - ce se întâmplă pe Pământ...unde se îndreaptă
energiile Pământului.
Noi numim aceasta Seria Energiei Noi, pentru că într-adevăr voi cu adevărat mergeţi
în Energia Nouă acum...dar o parte din voi încă în cea Veche. Dar, asta este frumuseţea
acestuia - voi puteţi să fiţi în Vechi şi Nou în acelaşi timp. Voi puteţi.
În Seria Energiei Noi noi o să vorbim vouă. Noi o să avem Shoud cu voi despre
lucruri comune - cum se vor opera afacerile în Energia Nouă...bazat pe munca pe care o
faceţi acum - bazat pe tot ce noi vedem în termenele de tendinţă şi model...cum
afacererile, de exemplu vor ieşi din modul dualistic competitiv şi vor merge într-un mod
a Noi Energii. Şi, noi credem că voi o să fiţi surprinşi de câteva lucruri pe care voi o să
spuneţi (ceva râsete).
Noi o să vorbim despre biserici şi unde se îndreaptă ele, cum ele se îndepărtează sau
nu se îndepărtează în Energia Nouă, cum vor arăta adunările spirituale a Energiei Noi
bazate pe munca pe care o faceţi. Au trecut doar doi ani şi două luni decând am stat cu
voi şi am vorbit despre energiile bisericii şi am vorbit despre zidurile care vor cădea.
Uitaţi-vă la schimbarea în aceşti doi ani, la nivelul lor cel mai înalt. Uitaţi-vă cum
bisericile, bisericile patriarhale se schimbă.
Câteva biserici în inima lor de Dumnezeu chiar recunosc umanii, umanii care se
autonumesc homosexuali. Ce schimbare, dragi prieteni...asta este mai mult decât un titlu
din ziarele voastre, energia subliniată a echilibrului vine înapoi în câteva biserici. Cei
care nu se deschid pe ei înşişi ca să permite echilibrul masculin şi feminin şi acceptarea a
tot ce sunt ei...zidurile lor o să cadă jos. Ele vor cădea.
Noi o să vorbim despre probleme de sănătate. Noi o să vorbim despre biologia
voastră. Noi o să vorbim despre medicina Energiei Noi...Cauldre ne opreşte acum.
(Râsete din audienţă) El nu vrea ca să vorbim despre medicina sau asemenea lucruri. Dar,
voi o să vedeţi că nu este ceea ce voi gândiţi. Noi o să vorbim despre...noi nu prescriem
nimic, Cauldre. (Mai multe râsete) Voi o să vedeţi că energiile medicine şi medicina
chemicală pot lucra împreună. Şi, noi o să vorbim cum lucrează acestea ca să învingă
unul pe altul.
Noi o să vorbim despre comunitate. Noi o să vorbim despre locul unde umanii se
adună şi trăiesc şi lucrează împreună, şi despre guverne la fel. Noi o să vorbim despre
calea Energiei Noi, căile ce se vor întâmpla în zilele care vor veni foarte curând. Noi o să
vorbim despre astea pentru că voi creaţi energiile pentru aceste condiţii noi ca să existe.
Noi o să vorbim despre ele pentru că noi vrem ca voi să înţelegeţi pe toate nivelele ce se
întâmplă în lumea din jurul vostru. Când se pare că este haos, când este un conflict, când
sunt războaie şi bătălii...noi vrem ca voi să înţelegeţi că astea fac parte din proces care
este potrivit şi este un proces de schimbare, un proces de eliberare. Deci, noi o să trecem
peste câteva din aceste subiecte în acest an.
Noi o să provocăm mai mult ca niciodată, dragi prieteni, că ce este în inima voastră, să
urmaţi aceea pasiune a voastră. Fructul Trandafirului este conţinut înăuntrul acestei
deschideri a celor Şapte Sigilii. Asta este acolo.
Noi o să vă încurajăm să eliberaţi acele situaţii în care sunteţi. Voi ştiţi în care sunteţi
blocaţi. Dar, vouă vă este frică să eliberaţi. Noi o să vă încurajăm ca să urmaţi inima
voastră. Voi nu sunteţi destinaţi să urmaţi nişte drumuri întunecoase, mizerabile a
suferinţei. (Râsete din audienţă) Voi simplu a-ţi ales acesta. (Mai multe râsete) Şi, noi o
să vă ajutăm ca să înţelegeţi cum puteţi să eliberaţi asta, cum puteţi să daţi drumul la asta.
Noi o să aducem tipuri noi de invitaţi la întâlnirile noastre, invitaţi care - cum să spun
- noi vom aştepta...invitaţi de tipuri noi.
Într-adevăr, voi a-ţi arătat în toate felurile că voi sunteţi gata pentru Energia Nouă.
Voi a-ţi arătat în oricare fel că voi doriţi să luaţi conducerea, într-adevăr.
Dragi prieteni, voi la fel sunteţi Dumnezeu. Inspiraţi asta chiar acum înăuntrul. Voi
aveţi pe Yeshua care recunoaşte asta. Voi aveţi pe Buddha care recunoaşte asta. Voi
aveţi pe Moses şi Mohamed şi sigur pe Regele Arthur, şi pe toţi Cameloţii, care recunosc
asta. Voi a-ţi făcut acel pas peste linia de acceptare a acestuia. Şi acum, este timpul ca să
începeţi să trăiţi asta. VOI LA FEL SUNTEŢI DUMNEZEU.
Dumnezeul vă iubeşte mult, totdeauna va iubit. A fost totdeauna în înăuntrul vostru.
În înţelegerea dragostei Dumnezeului pentru voi, poate voi puteţi înţelege dragostea
pentru voi înşivă şi astfel, dragostea adevărată pentru alţi umani, pentru viaţa în jurul
vostru. Ca să înţelegeţi că sunteţi la fel Dumnezeu este să înţelegeţi compasiunea (primul
atribut)pe care Spiritul a avut totdeauna pentru voi - compasiune totală, dragoste totală,
chiar şi în momentele cele mai întunerice.
Când cădeaţi în prăpastie voi simţeaţi că Spiritul nu este acolo, dar Spiritul a fost
acolo. Spiritul a fost cu voi. Spiritul a fost acolo în compasiune totală cu voi, plângând
cu aceaşi lacrimi, experimentând aceaşi singurătate, simţând adâncurile întunericului cu
voi.
Uneori compasiunea Spiritului...compasiunea nu a putut fi simţită uneori, pentru că
era aşa de închisă că voi nici nu a-ţi recunoscut-o. Compasiunea în acele zile a fost de
parcă v-aţi simţit abandonaţi, şi voi v-aţi întrebat unde a fost Spiritul, compasiunea era
aşa de adâncă şi pură şi aşa integrată în inăuntrul vostru, că voi nici nu a-ţi simţit că este o
energie de afară. Compasiunea a fost atât de originală şi adevărată că voi aproape nici nu
a-ţi simţit-o. A fost aşa de închisă. A fost întotdeauna acolo.
Spiritul întotdeauna a avut compasiune în formă de totală acceptare, a tot ce sunteţi
voi, tot ce a-ţi fost voi, tot ce a-ţi făcut voi...totală acceptare, fără nici o încruntarea pe
faţa Spiritului, fără nici o sugerare că voi a-ţi făcut ceva greşit. Asta este o condiţionare
ce vine de la părinţii voştri, sau de la societate...nu de la Spirit. Spiritul totdeauna a avut
onoarea pentru tot ce sunteţi şi tot ce a-ţi făcut pentru că TOTUL a fost sacru.
Prin voi, Spiritul a experimentat răsăritul soarelui dimineaţa. Spiritul niciodată nu ar
fi putut să experimenteze fără ochii voştri şi simţămintele voastre şi inima voastră.
Spiritul a simţit durerea unei relaţii despărţite prin voi şi nu a simţit asta niciodată
înainte. Spiritul nici nu a înţeles o relaţie până ce voi nu a-ţi mers pe acel drum. Spiritul
a ştiut bucuria unei prietenii prin voi. A cunoscut veselia succesului prin voi. Asta a
cunoscut disperarea zilelor întunecoase prin voi.
Spiritul are totală compasiune pentru voi. Şi, compasiunea înclude acceptarea şi
onorarea. VOI LA FEL SUNTEŢI DUMNEZEU. Şi, dragi prieteni, voi sunteţi
reflectarea Spiritului.
Şi aşa cum intraţi în zilele Energiei Noi ale voastre, voi vă întrebaţi, “Ce înseamnă, Eu
la fel sunt Dumnezeu? Ce înseamnă asta?” Gândiţi-vă la compasiune pe care Spiritul a
avut pentru voi şi are pentru voi. Să aveţi asta şi pentru ceilalţi. Asta va fi cel mai
provocator lucru pentru voi ca iniţial să treceţi prin asta.
Să aveţi compasiune pentru cei care sunt nevoiaşi, pentru cei care suferă. Aveţi
compasiune pentru cei care sunt pierduţi şi cu probleme. Aveţi compasiune pentru cei
care au succese mari. Aveţi compasiune pentru cei care sunt sănătoşi. Aveţi compasiune
pentru fiecare uman.
Încetaţi să schimbaţi lumea. Dumnezeul nu a schimbat lumea. Dumnezeul nu a
intervenit în călătoria voastră. Dumnezeul doar va înconjurat în totală compasiune.
Puteţi fi şi voi Dumnezeu, şi să aveţi acea compasiune pentru fiecare uman pe care
onoraţi şi acceptaţi pentru călătoria lor? Încetaţi să schimbaţi lumea. Dumnezeul nu a
schimbat-o pentru că el va iubit.
Cea mai grea provocare pe care mulţi dintre voi o să aveţi în Energia Nouă, este aceea
onorare şi acceptare şi la fel totală compasiune, chiar dacă vedeţi pe cineva în mari
dureri. Oh, noi ştim ce vreţi voi să faceţi. Voi o să vreţi să ajutaţi şi să-i vindecaţi.
Acesta este potrivit dacă ei vă cer asta. Ei nu trebuie să vă întrebe folosând cuvinte.
Voi o să ştiţi, voi o să aveţi o cunoaştere de la Spirit - la Divin - cunoaştere de Spirit. Voi
o să verificaţi de două ori ca să fiţi siguri că asta este la cel mai adânc nivel a adevărului
vostru. Nu este pentru voi ca să-i schimbaţi. Aduceţi-vă aminte de compasiunea pe care
Dumnezeu a avut pentru voi şi a pus afară în Energia Nouă pentru alţii. Asta va fi
provocator.
Şi, după asta, dragi prieteni, să aveţi acesta şi pentru voi. Aveţi aceeaşi compasiune
pentru tot ce faceţi până la moment - totală compasiune pentru voi, compasiune pentru
orice dezechilibru fizic.
Una dintre cele mai dezechilibrate energii prin care treceţi chiar acum, este problema
greutăţii voastre fizice. Şi, noi suntem deja obosiţi din această cauză. (Râsete din
audienţă) Dumnezeul vă iubeşte indiferent dacă sunteţi graşi sau slabi, înalţi sau mici.
Aveţi compasiune pentru voi. Puteţi avea compasiune pentru voi înşivă? Puteţi găsi
bucurie în corpul vostru fizic? Puteţi să vă uitaţi la provocarea pe care a-ţi infiinţat pe voi
înşivă?
Dacă puteţi găsi compasiune şi dragoste pentru voi înşivă în corpul vostru pe care v-
aţi dat vouă înşivă, acel corp o să vină înapoi într-un echilibru binecuvântat. Eliberaţi
conceptul a ceea ce gândiţi că cum ar trebui să arătaţi, şi permiteţi corpului vostru să se
re-echilibreze în modul cel mai divin, mult mai bun decât voi puteţi imagina chiar acum.
Şi asta este o provocare pentru voi. Şi, da noi suntem puţin aprinşi cu asta aici. (Râsete
din audienţă)
Dragi prieteni, VOI LA FEL SUNTEŢI DUMNEZEU. Dumnezeul a avut totdeauna
compasiune totală pentru voi. Acum, în zilele care vin, să aveţi asta pentru toţi oamenii.
Să aveţi pentru Pământ. Să aveţi pentru tot regatul animal şi a plantelor de pe Pământ.
Compasiunea nu înseamnă indiferenţă. Asta înseamnă onorare.
Şi dacă este un înger uman care vrea să meargă pe un alt drum el o să vină la voi. Ei
sunt în căutare pentru Shaumbra chiar acum. Să nu le spuneţi cuvinte mormăite. Să
lucraţi cu ei la nivelul lor. Uitaţi-vă în ochii lor. Conectaţi-vă cu ei. Spuneţi de la inimă
voastră la a lor, nu de la gură la ureche, ci de la inimă la inimă, spuneţi că,” Tu la fel eşti
Dumnezeu. Eu te recunosc”. Asta va schimba felul în care începeţi munca şi felul cum
lucraţi cu ei. Deci, aveţi compasiune totală. Dragi prieteni, noi ne concentrăm pe
atributul de compasiune, că este important să lucraţi cu ea.
Înţelegeţi că a fost un alt invitat cu care noi am vrut să aşteptăm până acum. Şi noi
spunem asta foarte serios. Ca să vă ajutăm să înţelegeţi energia în spatele compasiunii,
una dintre cele mai simple atribuţii a Dumnezeului, noi aducem energia unui mare şi
sfânt, puternic şi curajos.
Acesta este mort. Supraomul este mort, dragi prieteni. (Râsete din audienţă)
Supraomul este mort. Supraomul vedeţi voi, a murit pentru că el nu a avut compasiune.
El a încercat să salveze lumea când lumea nu a vrut să fie salvată. El a intervenit cu totul
ce a fost în jurul lui. Nu a fost kryptonul ce l-a ucis. A fost din cauza lipsei de
compasiune. (Mai multe râsete)
Supraomul a fost o energie de tip arhetipal care a fost creat în acel timp când lumea
voastră - într-adevăr a avut nevoie de asta. Ei au avut nevoie de un tip de speranţă, de
cineva suprauman.
Dar, într-un sens, acea energie arhetipală a lucrat împotriva voastră. Nu este doar
supraom. Sunt toţi super-eroii, şi toate acele entităţi mari pe care voi a-ţi manifestat. Voi
a-ţi vrut un corp perfect, putere perfectă, viziune de raze X, abilitatea să faceţi toate acele
lucruri şi să salvaţi lumea.
Dar, dragi prieteni, Supraomul este mort acum, înlocuit de compasiune, înlocuit nu cu
imaginea corpului perfect care a fost puternic şi restul de atribuţii relatate la fiinţa fizică.
Acesta este acum mort. Voi a-ţi depus efort şi v-aţi bătut cu felul în care v-aţi gândit că
ar trebui să fiţi, supraumani. Şi acesta este dus..e mort.
Acesta este înlocuit de divinitatea voastră. Este înlocuit cu un echilibru natural pe
care ia corpul, şi mintea şi Spiritul - odată ce a-ţi eliberat Vechiul concept de a încerca să
fiţi Supraom şi Suprafemei. Voi v-aţi concentrat atenţia. Voi chiar a-ţi judecat
spiritualitatea voastră bazat pe toate acele lucruri superficiale. Astea s-au dus. S-au dus.
Astea sunt înlocuite de compasiune şi onorare pentru voi înşivă şi totul în jurul vostru.
Supraomul a uitat să se onoreze pe el însuşi. Şi aşa el a trebuit să plece. (Râsete)
Al doilea atribut a Spiritului - şi sunt încă multe altele; noi vă relatăm patru din ele
astăzi. Cel de al doilea atribut a Spiritului este simplu, bucurie şi celebrare. Spiritul este
în bucurie continuă şi celebrarea tuturor timpurilor şi tot ce se petrece...deci, deci, dragi
prieteni, în respect pentru ce faceţi,celebraţi chiar şi când aveţi o zi rea, sărbătoriţi asta,
ştiind acum cum este o zi rea. (Râsete din audienţă) Voi puteţi să vă opriţi să mai aveţi
astfel de zile pentru că Spiritul ştie acum. (Mai multe râsete) Voi a-ţi spus punctul
vostru de vedere.
Spiritul este în continuă sărbătorire...fie că este o bătălie...fie că este o zi de
naştere...fie că este o sărbătorire...fie că este un student care studiază...fie că este o
invenţie...este într-o bucurie şi sărbătorire continuă.
Voi la fel sunteţi Dumnezeu. Puteţi fi în bucurie şi sărbătorire constantă? Puteţi să
încetaţi să judecaţi ce este bine şi ce este rău? Puteţi să sărbătoriţi moartea unui apropiat
vouă? Puteţi să sărbătoriţi moartea voastră iminentă? Puteţi să fiţi în bucurie şi
sărbătorire când voi citiţi câte ceva despre lucruri criminale în lumea voastră? Dacă nu
puteţi, dragi prieteni, atunci voi nu vă permiteţi vouă înşivă să fiţi la fel Dumnezeu.
O să fie dificil la început, noi ştim. Dar, Dumnezeul, Spiritul este în bucurie şi
celebrare continuă. Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu înţelege implicaţiile a ce se
petrece, că nu înţelege adâncul experienţelor pe care umanii au. Dumnezeul este
conştient pe deplin despre întuneric şi lumină. Dar, Dumnezeul sărbătoreşte fiecare
experienţă în acestea.
Voi la fel sunteţi Dumnezeu. Şi, este timpul pentru bucurie şi sărbătorirea vieţii
voastre. Este timpul, aşa cum am spus să eliberaţi suferinţa prin care treceţi, în care v-aţi
plasat. În fiecare moment, bucurie şi sărbătorire...încetaţi să vă uitaţi la noi ca să faceţi
acesta. Voi trebuie să faceţi. Sărbătoriţi cu abundenţă în orice fel în viaţa voastră.
Sărbătoriţi totul.
Când voi vă întrebaţi ce înseamnă - să fiţi la fel Dumnezeu - asta înseamnă
compasiune. Asta înseamnă bucurie şi sărbătorire.
Dumnezeul totdeauna crează (al treilea atribut). Totdeauna este o mişcare de energie.
Este o expresie de dragoste şi asta este creare, totdeauna creând. Dumnezeu găseşte mare
bucurie şi celebrarea în creare.
Voi la fel sunteţi Dumnezeu. Voi sunteţi creatori în orice fel, creînd continu chiar
dacă voi ştiţi asta sau nu. Acum este timpul ca să fiţi creatori conştienţi.
Dragi prieteni, lucrând cu voi, noi ştim că voi aveţi acele vise noaptea. Noi o să
vorbim despre vise cu voi în una dintre discuţiile noastre viitoare. Dar, voi aveţi vise
noaptea şi unele din vise sunt groaznice şi înspăimântătoare. Câteva din ele sunt
provocative şi dificile şi nu au nici un sens.
Dar, în timpul recent, sunt mulţi, mulţi dintre voi aici - noi am fost chiar lângă voi în
acele vise groaznice. Voi a-ţi oprit visul vostru, şi voi v-aţi spus conştient: “Este doar un
vis. Eu pot să schimb asta. Asta este o iluzie pe care eu o creez. Şi, pentru că eu sunt
Creatorul, eu pot să schimb visul ca să fie cum eu doresc. Eu numai sunt o victimă a
viselor mele. Eu sunt Creatorul visului”
Aşa cum staţi voi aici, acum, voi sunteţi într-un vis. Asta este o iluzie. Încercaţi să
mă găsiţi. (Râsete din audienţă) Este o iluzie, ceea ce este foarte, foarte real. Asta este
un potenţial ce este jucat într-un fel foarte intens, concentrat şi foarte material. Dar,
vedeţi voi, că sunt alte potenţiale jucate pe alte nivele. Asta este una dintre cele unde este
prima concentraţie. Noi nu trebuie să ieşim din mijloc. Noi vom rămâne aici.
Dar, dragi prieteni, stând aici la fel ca Dumnezeu, voi puteţi să faceţi acelaşi lucru ce
a-ţi făcut în visul vostru. Opriţi-vă pentru un moment. Inspiraţi. Aşa. Voi puteţi să
schimbaţi acesta. Voi sunteţi Creatori. Voi nu sunteţi victimii vieţii voastre. Voi sunteţi
Creatorii acestora. Voi sunteţi Creatorii vieţii voastre. Şi, asta este lucrul ce vă face unic,
chiar şi pentru Spirit.
Voi la fel sunteţi un tip diferit de Dumnezeu. Vedeţi voi, Spiritul pe care voi ştiţi,
Dumnezeul tuturor lucrurilor, nu încearcă să specifice ce trebuie să fie creat. Acest Spirit
permite să fie făcut prin voi. Spiritul tuturor lucrurilor vrea doar să continue să creeze şi
să explore, să înveţe şi să crească.
Asta este o mare diferenţă între voi Dumnezeu şi Dumnezeul de Acasă. Voi puteţi să
schimbaţi creaţiile voastre. Voi puteţi să le direcţionaţi în orice fel. Dumnezeul
Regatului, de Acasă, nu are în particular - cum să spun - el şi ea a dat dreptul vouă de
alegere creativă. Voi puteţi să staţi aici astăzi şi să scimbaţi asta. Voi nu trebuie să fiţi
specifici.
Noi v-am vorbit în comunicarea noastră despre “să creaţi în dungi late” Să nu mergeţi
jos până la amănunt. Voi nu trebuie să vă îngrijoraţi cum corpul vostru procesează
mâncarea în energie. Asta se va îngriji pe un nivel divin. Este la fel şi cu creaţia
voastră. Creaţi în dungi late.
Dacă nu vă place ce creaţi, schimbaţi asta. Cum schimbaţi asta? Simplu, inspiraţi
adânc. Eliberaţi Vechiul. Amintiţi-vă că vă aflaţi într-un fel de stare reală de vis, şi acum
alegeţi un nivel general larg. Noi o să vă spunem cândva în viitor - cum să spun - despre
creaţii mai specifice. Dar, la început voi trebuie să înţelegeţi natura creaţiei.
Creaţi în dungi late. Schimbaţi dacă nu vă place. Dar creaţi. Faceţi ceva. Este natura
Spiritului şi voi la fel sunteţi Dumnezeu.
Dragi prieteni, conceptul că “voi la fel sunteţi Dumnezeu”... voi începeţi să-l înţelegeţi
şi să-l simţiţi. Şi, noi spunem că Supraomul este mort, deci voi să înţelegeţi că nu este
vorba doar despre a crea un corp perfect. Asta este un joc de copil. Noi vrem ca voi să
eliberaţi acea energie. Asta este despre creare pe cel mai divin nivel, nivelele cele mai
sofisticate.
Şi, dragi prieteni, Dumnezeul întotdeauna iubeşte (al patrulea atribut) Dumnezeul
întotdeauna iubeşte...iubeşte toate lucrurile...iubeşte experienţa vieţii...iubeşte expresia
Sinelui. Priviţi ariile în viaţa voastră pe care nu le iubiţi...arii întunecoasă, dificile arii din
înăuntrul vostru - permiteţi-vă să aveţi acea iubire. Permiteţi-vă să aveţi asta.
Aria în care noi vă rugăm să lucraţi merge înapoi la prima condiţie a Dumnezeului -
compasiune. Asta este cea care o să vină la voi în aceste săptămâni şi luni ce urmează, în
special în următoarele câteva zile - să aveţi compasiune totală. Asta nu înseamnă
indiferenţă. Nu înseamnă apatie.
Chiar opusul - în compasiune voi aveţi iubire totală, acceptare totală, pasiune totală
pentru alţii. Stând în spatele zidului scund asta nu înseamnă că nu vă pasă. Asta
înseamnă a ieşi înafară căii Energiei Vechi, calea dualistică. Asta înseamnă să aveţi o
privire cum lucrurile sunt create cu adevărat. Asta este ce noi cu adevărat vă cerem ca să
lucraţi acum pentru un timp.
Deci, noi avem multă,multă muncă de făcut. Aşa cum am spus, în patru ani sau aşa,
nu este o dată specifică - conştiinţa umană va creşte şi va trece printr-o săritură quantum.
Noi nu spunem că ceva special se va întâmpla în acea zi. Noi nu spunem că o să fie
titluri speciale în ziare. Dar, o să fie ceva ce se va întâmpla pe un nivel important,
aproape ca şi ce s-a întâmplat în “convergenţa armonică” a voastră. Nu a fost doar
alinierea planetelor. A fost o schimbare a condiţiilor.
Este o mare scimbare care vine în patru ani de acum încolo. Este multă muncă pentru
voi să faceţi. Este multă muncă pregătitoare - cum să spun - casa nouă pentru ce o să se
întâmplă după aceea. Lucrurile se vor accelera în jurul vostru. Înţelegeţi de ce se
întâmplă asta chiar acum.
Cu asta, energia iubitoare a lui Arthur, Buddha, Mohamed, Moses şi Yeshua vin să vă
îmbrăţişeze. Ei vor reveni într-un mod Nou cu un nume Nou. Dar, acum ei pleacă, ei
părăsesc Energia Veche. Ei părăsesc drumul pentru Nou, la acest grup pe care noi numim
Shaumbra. Voi nu sunteţi niciodată singuri. Dar, lucrurile se vor schimbă mereu.
ŞI AŞA ESTE

SERIA ENERGIEI NOI


“SHOUD 2: THE EXPANDING UNDERSTANDING OF SELF”
“SHOUD 2: EXTINDEREA ÎNTELEGERII SINELUI”
PREZENTAT LA CERCUL CRIMSON
13 SEPTEMBRIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi ne adunăm împreună din nou. Oh, atât eu,
Tobias şi toţi cei care fac parte din Consiliul Crimson, ne bucurăm de timpul pe care îl
petrecem cu voi! Nooă ne place timpul când muzica cântă (înainte de a începe
comunicarea)...când voi vă deschideţi inimile voastre...când voi vă permiteţi vouă înşivă
să simţiţi...când voi ne invitaţi în acest spaţiu.
Este o adevărată tranziţie ce ia loc aici. Este o mare plăcere să vă privim pe voi toţi în
acest timp...când daţi drumul puţin...când eliberaţi...şi când permiteţi dragostea Spiritului
să curgă în înăuntrul vostru şi în jurul vostru.
Ne ia un timp să ne ajustăm când venim aici. Energiile sunt foarte putrnice, chiar şi
pentru noi. Voi sunteţi foarte concentraţi în munca voastră! Voi sunteţi foarte pasionaţi!
Nouă ne place ca să stăm aici cu voi.
Munca cu aceste comunicări - pe care noi numim Shoud - devine mult mai uşoară.
Este o diferenţă profundă pentru mine, Tobias. Eu am venit printr-un Cauldre nervos şi
cumva tulburat, (Geoffrey Hoppe) El nu a fost sigur dacă eu voi apare! El nu a fost sigur
dacă energia lui a fost destul de clară pentru ca să-mi permite venirea mea cu cea mai
înaltă integritate. În acele primele zile...oh, dragi prieteni, voi eraţi aşa de diferiţi, mult
mai trişti, mult mai temuţi de voi înşivă!
Acum noi putem să ne alăturăm energetic şi să facem Shoud-ul într-o singură voce, şi
la fel în multe,multe voci. Ceea ce auziţi voi acum este mult mai mult decât eu, Tobias.
Voi îl auziţi pe Cauldre. El în sfârşit îşi permite lui însuşi să devină o parte din Shoud.
Uimitor! (Râsete din audienţă)
Voi vă auziţi pe voi înşivă, pentru că voi vă deschideţi inimile voastre, şi voi realizaţi
că noi toţi suntem conectaţi. Voi realizaţi că noi simplu aducem mesajele voastre înapoi
la voi. Voi vă deschideţi inimile voastre în dragoste şi încredere şi adăugaţi energia
voastră. De aceea, voi puteţi auzi vocea voastră intipărită în aceste cuvinte scrise în
vibraţia acestei energii. Voi vă permiteţi să vă auziţi pe voi înşivă pentru prima dată.
Voi vă permiteţi să auziţi persoana de lângă voi. Oh, pentru mult timp voi v-aţi închis
faţă de toţi de lângă voi şi în jurul vostru. Nivelul de încredere a celorlalţi a fost foarte,
foarte scăzută. Dar, acum, acum auziţi vocile lor intipărite în vibraţia acestor cuvinte. Cel
de lângă voi are înţelepciune şi dragoste şi compasiune!
Ascultaţi îngerii care vin aici să vă sărbătorească! Oh, ei stau în rând ca să vină la
acest eveniment, să fie cu voi. Acum voi puteţi asculta corul îngerilor care vin aici, care
se adună în Cercul al Doilea , al Treilea şi al Patrulea.
Ce călătorie minunată împărtăşim împreună, un timp minunat pe Pământ! Oh, da,
într-adevăr sunt şi dificultăţi şi provocări. Dar, nicicând în trecut nu s-a mişcat conştiinţa
atât de rapid. Niciodată vibraţia Pământului nu s-a mişcat atât de rapid.
Voi puteţi avea dovadă pentru asta în tehnologia în jurul vostru. Tehnologia simplu
urmează conştiinţa. Tehnologia voastră se schimbă foarte rapid. Dar, nu tehnologia este
care schimbă lumea. Este conştiinţa şi vibraţia care schimbă lumea. Asta are evidenţă în
tehnologie.
În ultimii cincisprezece ani, s-a dezvoltat mult mai multă tehnologie decât în toată
istoria lumii. Voi care a-ţi venit aici în jurul celui de al Doilea Război Mondial şi după, şi
mai vin de atunci...voi aduceţi un nou, îndrăzneţi, curajos drum la mişcările energiilor.
La generaţiile anterioare le-a fost frică să elibereze mostenirile, tradiţiile şi rădăcinile
familiei. Voi veniţi, câteodată în uimirea părinţilor voştri şi a părinţilor lor, voi nu vă
ţineţi de tradiţii. Voi rupeţi barierele. Voi a-ţi creat căile Noi. Ei îşi roteau ochii la voi.
Dar, voi a-ţi venit gata pregătiţi să faceţi schimbări.
Ceea ce este special la voi Shaumbra, este că voi doriţi să mergeţi în nivele foarte
dificile. Voi doriţi să continuaţi să reveniţi la aceste întâlniri, să continuaţi să mergeţi pe
nivele foarte dificile şi provocatoare din înăuntrul fiinţei voastre. Acest grup de
Shaumbra, noi admirăm mult.
Noi am glumit cu Cauldre şi cu voi toţi că ar fi mai uşor să vorbim despre timpurile
trecute în aceste întâlniri. Voi a-ţi observat, Shaumbra, că în Shoud-uri voi nu vorbiţi
despre zilele Vechi. Voi nu încercaţi să mergeţi înapoi şi să reaprindeţi energiile
Lemuriei şi a Atlantis-ului.
Oh, sunt mulţi, mulţi care sunt în această călătorie care sunt atraşi de trecut. Şi asta
este potrivit. Ei au nevoie de înţelegerea modului cum toate lucrurile au ajuns să fie. Dar
ei la fel pot să se piardă în asta.
Acum, acest grup de Shaumbra, voi a-ţi fost deja acolo şi a-ţi făcut asta. Voi vreţi să
mergeţi în Nou. Voi vreţi să mutaţi conştiinţa înainte. Acest grup de Shaumbra, este
foarte special.
Da, noi am putea să vorbim despre extratereşti, despre cei galactici. Asta este potrivit
pentru mulţi, pentru că ei au nevoie să înţeleagă că este mult mai mult în univers decât
lumea lor. Sunt mult mai multe lucruri ce se petrec. Este mult mai mult ce a transpirat în
trecut.
Acest grup nu alege să aducă în discuţie subiectele intergalactice, multi-dimensionale,
tipuri de energii“extraterestice” (Râsete din audienţă) Voi a-ţi fost acolo şi a-ţi făcut
acelea. Voi alegeţi să mergeţi la nivelul următor a descoperirii şi de bucurie şi să aveţi o
relaţie cu Divinitatea voastră. În loc să mergeţi la locuri îndepărtate, voi continuaţi să
mergeţi în înăuntrul vostru.
Voi sunteţi cei care alegeţi subiectele care sunt discutate în Shoud-uri. Noi suntem
purtătorii de energii. Noi simplu vă ajutăm să sărbătoriţi ceea ce învăţaţi. Acest grup de
Shaumbra, într-adevăr, nu alege să aducă în discuţie conspiraţiile.
Cauldre glumeşte cu noi şi spune că dacă am fi vorbit despre acele lucruri noi am fi
atras grupuri mult mai mari. Dar, nu este ceea ce a-ţi ales să aduceţi aici. Nu este ceea ce
a-ţi ales pentru a vă concentra pe ele.
Conspiraţie? Într-adevăr, multe din ele sunt reale. Într-adevăr, multe din ele sunt
supradramatizate. Acest grup nu alege să meargă acolo. Asta este ce este aşa special la
Shaumbra.
Voi veniţi aici pentru o muncă provocatoare. Voi veniţi aici pentru revelaţii interioare
despre voi înşivă şi despre relaţia voastră cu Spiritul. Voi veniţi aici ca să descoperiţi
Energia Nouă care este înăuntrul vostru. Într-adevăr, Shaumbra este specială în toată
lumea. Shaumbra pavează o cale Nouă, o cale foarte Nouă.
Deci, este o onoare pentru noi toţi ca să fim aici cu voi. Este o onoare pentru voi ca să
fiţi aici cu voi înşivă în această zi!
Dragi prieteni, în Seria Energiei Noi, voi a-ţi cerut, şi noi vă ajutăm ca să aduceţi prin
mesaje care sunt puţin mai dificile, un tip diferit de invitat. Noi am spus că noi o să
discutăm probleme actuale care apar pe planeta voastră, ajutându-vă să înţelegeţi ce vine
în faţa voastră, care sunt tendinţele şi tiparele, ajutându-vă să înţelegeţi de ce treceţi prin
simţăminte, emoţii şi experienţe.
Cu asta, noi aducem un invitat special astăzi. Noi vă cerem simplu să respiraţi şi să
simţiţi energiile acestui invitat. El este important în ceea ce se întâmplă în lume chiar
acum. Este important pentru conştiinţa acestei planete. Invitatul de astăzi este important
în discuţiile noastre.
Respiraţi şi permiteţi-vă să simţiţi energiile lui. El este unul care trăieşte curent pe
planeta noastră, dar o va părăsi foarte, foarte curând. Voi îl cunoaşteţi ca persoana care a
menţinut o tradiţie lungă, dar o tradiţie care este gata de schimbare.
Într-adevăr, este energia Papei Paul Ioan al II-lea, care vine să vă viziteze astăzi. El
tranziţionează chiar acum. El se depărtează din forma lui fizică. În acest moment el este
pe una dintre ultimele pelerinaje din serviciul lui. El va pleca foarte curând. El este
bătrân şi plăpând în corpul lui uman. Dar spiritul lui este puternic şi aprig ca
întotdeauna. El a venit într-un timp foarte important pentru Biserica Catolică, care aşa
cum ştiţi are originea în munca pe care voi toţi a-ţi făcut-o în timpul lui Hristos. De aici
s-au format multe, multe alte biserici.
El a venit într-un timp al schimbării, făcând o muncă foarte dificilă, echilibrând
Energia Veche cu cea Nouă. A fost o sarcină foarte dificilă pentru el, pentru că sunt
mulţi, mulţi umani care se menţin într-o foarte Veche energie a bisericii şi nu vor să o
părăsească. Ei vor să meargă înapoi la căile Vechi. Papa Ioan Paul al II-lea a venit ca o
punte de legătură cu Energia Nouă.
Într-adevăr, el a vrut să părăsească această planetă acum câţiva ani în urmă. El a luat
pe el însuşi o responsabilitate foarte dificilă. Dar, Energiile Vechi ale bisericii l-au
reţinut de la plecare. Ele nu vor să-l vadă plecat pentru că ele ştiu că ce va urma, o să fie
mari schimbări, schimbări dificile în cadrul bisericii. El este, într-adevăr pregătit să plece
acum şi este momentul pentru ca rădăcina bisericii să se schimbe.
O parte din energia lui încă mai rămâne ca Papă. El nu înţelege de ce ceilalţi se agaţă
de el. El nu poate să-şi sfârşească discursurile şi aşa ei termină în locul lui, oricum. El
nu a scris acum aceste discursuri, ca să spunem aşa. Observaţi diferenţa în cuvintele pe
care le rosteşte acum faţă de ceea ce a spus acum doi, trei, patru ani în urmă. El nu-şi mai
scrie cuvintele lui proprii. Câteodată, atunci când puterea lui revine, el va adaugă ceva ce
nu este scris în scriptură. Asta va cauza pe mulţi bătrâni ai bisericii să fugă (ceva râsete)
pentru că el ajunge la înţelegeri şi perspicacităţi Noi, chiar şi acum în munca lui.
El vine la această întâlnire ca să vadă un grup de umani care spuns curajoşi, “Eu La
Fel Sunt Dumnezeu”. El vine la această adunare nu ca unul firav, nesănătos, un om
bătrân, dar ca un înger vioi, un uman vioi, care înţelege nevoia pentru schimbare, care
înţelege că biserica ca atare trece prin multe dificultăţi şi multe schimbări. El este
preocupat de faptul că cât de bine o să facă biserica prin aceste schimbări.
El stă aici cu voi astăzi, cu voi toţi. El simte energia voastră şi vede ce progrese a-ţi
făcut voi. El vede cum voi a-ţi ajutat să creaţi biserica la început. Câţiva din voi a-ţi fost
aici ca învăţători pentru el în vieţile trecute. Apoi el vede cum v-aţi îndepărtat de la
primele biserici pe care le-aţi ajutat să construiţi şi că a-ţi plecat în călătoria voastră
singuratică şi cum a-ţi venit înapoi la o Nouă înţelegere în care puteţi spune “Eu la fel
sunt Dumnezeu”.
Este o plăcere să-l avem pe Ioan Paul al II-lea cu noi astăzi. El cere ca atunci când el
îşi face trecerea, să nu fiţi îngrijoraţi şi să nu jeliţi. El spune că energia lui o să fie mult
mai prezentă ca oricând în acest grup. El doreşte să lucreze cu Shaumbra şi să înveţe de
la Shaumbra. El este chiar uimit cum un grup aşa mic de umani poate să facă un aşa
impact în conştiinţă. El este chiar uluit cum un grup aşa mic de umani poate să treacă aşa
de repede printr-un proces aşa de dificil şi provocator.
Noi numim acest proces “extinderea înlegerii Sinelui” - procesul în care a-ţi trecut în
toate zilele acestei vieţi, dar în special în cei câţiva ultimii ani. Voi extindeţi identitatea
Sinelui vostru în timp ce sunteţi încă aici pe Pământ. Este un proces provocator. Şi
câteodată se pare că este un proces care nu se termină niciodată.
Acest proces merge în cicluri, aşa cum a-ţi învăţat. Nu este o cale dreaptă. Este o cale
circulară. De fiecare dată când completaţi cercul ,voi reveniţi, dar cu o înţelegere nouă, o
înţelegere extinsă a identităţii voastre. Voi o să înţelegeţi procesul despre care vorbim
noi aici pentru că voi a-ţi trecut prin el. Noi aducem asta înapoi la voi, ca să vă ajutăm să
înţelegeţi prin ce o să treacă alţi umani. Ah...este aşa bine ca să fi trecut prin aceste
experienţe şi aşa că voi puteţi să fiţi învăţători.
Primul pas în extinderea conştiinţei identităţii voastre este trezirea. Până la trezirea
voastră, voi eraţi adormiţi şi nu a-ţi fost conştienţi de asta. Voi simplu treceţi prin
mişcarea de a fi umani.
Vă aduceţi aminte de trezirea voastră? Vă adueţi aminte de bătaia în
uşă...simţământul neînduplecat pe care a-ţi avut înăuntrul, ceva ce nu a fost bine...acea
iritabilitate în adâncime, nivel adânc prin care a-ţi trecut...simţământul de a nu fi în
control cu voi înşivă...simţând că ceva se schimbă, dar voi nu a-ţi ştiut ce a fost asta?
Apoi voi a-ţi ajuns la un punct de trezire. Asta putea să fie o situaţie foarte dificilă,
poate un accident de maşină, şi apoi un timp în care a-ţi stat culcaţi în pat, timpul care a
fost necesar să mergeţi în înăuntrul vostru. Asta putea fi rezultatul unei experienţe sau
putea să fie o clasă în care a-ţi participat, o carte pe care a-ţi citit. Trezirea a venit ca
răspuns la aceea dorinţă săcâitoare care a fost în înăuntrul vostru, la acea bătaie în uşă pe
care voi a-ţi auzit dar, pe care l-aţi ignorat pentru aşa mult timp.
Trezirea a venit şi este frumoasă în multe feluri. Asta a fost inviorătoare. Asta a
purtat o energie nouă şi proaspătă. A fost o nouă speranţă şi un simţământ complet nou.
Voi a-ţi privit înapoi la cine a-ţi fost înainte de trezire şi nu a-ţi putut imagina că a-ţi fost
chiar aşa de închişi, aşa de limitaţi în concentrarea voastră.
După trezirea voastră voi vreţi să alergaţi afară şi să spuneţi tuturor ce a-ţi
experimentat. Voi vreţi să spuneţi la toţi despre acest simţământ interior nou pe care îl
aveţi. Voi vreţi să împărtăşiţi cu toţii visele voastre noi, nivelele energiei voastre noi.
Voi aflaţi rapid că atunci când voi vorbiţi cu ei, ei îşi rotesc ochii (râsete din
audienţă). Da, ei încep să vorbească în spatele vostru. Ei vin la voi şi spun, “Noi am
vorbit despre tine. Noi suntem îngrijoraţi”. Dar, voi ştiţi în inima voastră că asta a fost
real, că trezirea nu a fost doar o altă speranţă falsă. A fost real.
La trezire, sunt şi dificultăţi. Trezirea trezeşte totul din înăuntrul vostru, nu numai
binele, nu numai lumina. Totul. Oh, da, acum voi începeţi să aveţi experienţe,
simţăminte şi gânduri...retrăiri ale vieţilor trecute...retrăirea dificultăţilor şi
provocărilor...retrăirea timpurilor de dinainte de a veni pe Pământ. Astea vin în trezire.
Aproape că este o depresie care se scufundă în acest punct. Voi a-ţi crezut că trezirea
a fost ultimul răspuns, nu-i aşa? Voi a-ţi crezut că totul o să fie mai bine, că Dumnezeul
şi îngerii o să aibă grijă de toate astea, nu-i aşa?
Acum, la pasul al doilea a extinderii identităţii...acum după ce a-ţi trecut prin
trezire...voi a-ţi intrat în procesare. Voi a-ţi devenit experţi la procesare! Voi a-ţi mers la
vindecători şi facilitatori. Voi a-ţi mers la adunări şi cursuri. Voi nu a-ţi putut primi
destulă procesare. (Râsete din audienţă)
Procesarea a fost importantă pentru că ceva a fiermentat în înăuntrul vostru. Voi v-aţi
trezit. Acum a fost timpul să obţineţi o mai bună înţelegere. A-ţi simţit nevoia să vorbiţi
despre vieţile trecute. A-ţi simţit nevoia să vorbiţi despre dificultăţile din copilăria
voastră din această viaţă.
Voi a trebuit să fiţi supăraţi...cu soţii...cu părinţii voştri. Voi a trebuit să fiţi supăraţi
cu Dumnezeul. Da, este foarte bine să fii supărat cu Dumnezeul. Oh, asta ajută la
eliberarea unei imense cantităţi de energie Veche şi închise. Voi a trebuit să plângeţi.
Voi a trebuit să eliberaţi ceva emoţii. A trebuit să jucaţi un rol de victim câteodată. A
trebuit să eliberaţi asta. Trezirea a deschis acestea.
Voi a trebuit să discutaţi despre acestea. Da, câţiva din voi a-ţi avut soţi care au crezut
că nu o să opriţi niciodată să vorbiţi despre acestea (râsete din audienţă) prietenii au
început să vă ocolească atunci când i-aţi invitat la masă (râsete). Oh, ce timp minunat de
procesare! Dar, aceasta va servit bine. Procesarea a fost o parte importantă a noii voastre
înţelegeri a Sinelui.
Dar, apoi vine timpul de a merge mai departe. Cum o să ştiţi dacă asta este potrivit?
Oh, asta este atunci când voi repetaţi aceaşi poveste mereu. Sau, când vă găsiţi că sunteţi
mai mult fascinaţi de vieţile din trecut decât de această viaţă. Când voi mergeţi constant
în trecut...si constant readuceţi acele poveşti...constant creaţi ceva vieţi din trecut care vă
dă un tip de comfort unde sunteţi chiar acum...atunci procesarea este terminată asta este
timpul ca să mergeţi mai departe.
Apoi voi mergeţi la următorul pas, care este eliberarea. Asta este mai mult unde noi
v-am ridicat, Shaumbra. Eliberarea. Când noi am încpeut cu voi acum patru ani şi o
lună, voi a-ţi fost la acel pas de eliberare...cumva confuzi...mulţi dintre voi a-ţi vrut să
mergeţi înapoi la faza de procesare. Eliberarea este o parte foarte importantă a acestei
extinderi...extinderea identităţii voastre, eliberare...de a da drumul...de a lăsa să plece.
Asta este foarte dificil, aşa cum ştiţi.
Există o tendinţă de a dori să ajungeţi la o nouă înţelegere şi iluminare în timp ce voi
încă vă mai ţineţi de trecut. Noi am lucrat cu voi de multe ori în eliberare, de a da drumul
la Vechi. În timp ce voi eliberaţi, voi a-ţi pierdut slujbele voastre...a-ţi pierdut soţii...a-ţi
pierdut sensul identităţii a cine sunteţi. Dar, voi a trebuit să eliberaţi. A trebuit să daţi
drumul. Asta a fost probabil una dintre cele mai dificile şi provocatoare faze prin care a-ţi
trecut.
Asta va fi la fel şi pentru cei cu care lucraţi. Ei o să vrea să elibereze puţin cu
călăuzirea voastră, doar puţin. O să fie dificil pentru ei să elibereze complet şi deschis
faţă de cum ei au gândit că este. Amintiţi-vă cum a fost pentru voi. La întâlnirile noastre
de dinainte. Voi a-ţi fost de acord să eliberaţi puţin aici, puţin acolo.
După aceea voi a-ţi realizat că ciclul de eliberarea a început. Adesea a fost aproape
dificil să opriţi eliberarea. Asta a fost dificil pentru că a-ţi pierdut sensul identităţii ale
Sinelui vostru Vechi. Voi a-ţi mers în întuneric şi în vidul din viaţa voastră, în care a-ţi
simţit că totul s-a închis, unde a-ţi simţit ca şi cum eraţi în vid încă odată. Şi, da, asta a
adus înapoi memorii a vidului de când voi a-ţi plecat de Acasă. A fost de două ori dificil
pentru voi.
Eliberarea nu înseamnă că voi negaţi cine a-ţi fost şi ce a-ţi fost. Asta simplu a fost o
eliberare. Voi simplu a-ţi eliberat condiţiile Energiei Vechi din jurul acelor experienţe.
Vedeţi voi, experienţa încă mai există. Voi doar a-ţi eliberat reacţiile
voastre...simţămintele voastre...înţelegerile voastre...şi atitudinea voastră privitoare la
acea experienţă. De exemplu, experienţa dificilă prin care a-ţi trecut atunci când a-ţi fost
copil încă mai este acolo. Dar, voi a-ţi eliberat energia emoţională Veche care a
înconjurat asta...poate energia de victim. Voi a-ţi eliberat energiile de abuz şi a-ţi înţeles
că a-ţi jucat simplu aceea experienţă minunată cu alţi oameni.
Când voi a-ţi eliberat, voi nu a-ţi măturat asta sub covor. Voi a-ţi eliberat modul în
care voi a-ţi perceput acea experienţă. Mulţi dintre voi au perceput acele experienţe
vechi şi dificile cu o energie neechilibrată. Poate, a fost energia de a fi o victimă...o
energie de lucruri rele care tot timpul venea la voi...o energie care arăta că voi nu a-ţi
meritat nimic înafară de întuneric. Eliberarea este permiterea de a da drumul la percepţia
voastră în felul în care au fost lucrurile.
Unii dintre voi a-ţi spus că voi a-ţi eliberat, dar când a-ţi revenit la casele voastre, voi
a-ţi realizat că asta nu s-a întâmplat, că voi încă ascundeaţi acesta undeva. Există un
anumit comfort în atitudinile Energiei voastre Vechi. Câteodată este mai uşor să fii
victima decât să fii Creator, uneori este mai uşor să dai vina pe alţii decât să iei
responsabilitatea a cine sunteţi. Deci, voi spuneţi că a-ţi eliberat, dar însă cu adevărat vă
mai agăţaţi de căile Vechi.
Dar, voi ne-aţi permis ca să lucrăm cu voi. Voi ne-aţi permis să vă împingem. Voi
ne-aţi permis să vă mişcăm. Voi ne-aţi permis să venim în visele voastre, aşa cum am
făcut de nenumărate ori, şi să scoatem iadul afară din voi! (Râsete din audienţă)
În final, voi a-ţi eliberat şi a-ţi dat drumul. Multe schimbări s-a întâmplat în viaţa
voastră. Dar, voi încă vă mai găsiţi aici. Voi încă mai sunteţi în siguranţă. Voi încă mai
sunteţi în Acum, şi mai mult ca niciodată, VOI LA FEL SUNTEŢI DUMNEZEU.
Când voi cu adevărat, adevărat eliberaţi, voi transmutaţi energia. Voi a-ţi transmutat
energia şi a-ţi creat o întreagă vibraţie nouă. Când voi a-ţi transmutat Vechiul, voi a-ţi
schimbat potenţialul viitorului vostru.
Voi a-ţi călătorit de-a lungul drumului care a fost plin de dificultăţi...cu gropi, stânci,
baricade. Voi a-ţi persistat în plasarea acestor dificultăţi în faţa drumului vostru. Voi a-ţi
crezut că drumul trebuie să fie dificil, pentru că totdeauna a fost aşa.
Când voi a-ţi transmutat energia prin eliberare, voi a-ţi schimbat potenţialul viitorului
vostru. Viitorul este trecutul vindecat, dragi prieteni. Viitorul este trecutul vindecat.
Ascultaţi-vă pe voi înşivă prin vocea lui Cauldre, şi eu, Tobias. Ascultaţi-vă pe voi
înşivă. Simţiţi-vă pe voi înşivă. Voi a-ţi eliberat şi voi a-ţi trasnmutat. Voi a-ţi schimbat
potenţialul zilelor voastre de mâine.
(Pauză)
Următorul pas în extinderea identităţii Sinelui a fost permiterea integrării divinului şi
umanului. Aici este unde vă aflaţi chiar acum, într-un fel. O parte din voi nu vrea să
accepte că VOI LA FEL SUNTEŢI DUMNEZEU. Voi auziţi cuvintele, dar inima
voastră blocheză simţirea. Voi ştiţi că este timpul, dar voi nu simţiţi că sunteţi demni
pentru asta.Voi ştiţi că sămânţa Hristosului este în înăuntrul vostru. Dar voi nu simţiţi că
sunteţi destul de puri ca să permiteţi aceasta în viaţa voastră. Deci, voi reţineţi asta.
Voi depuneţi efort chiar acum. Voi auziţi cuvintele noastre despre integrare. Voi
auziţi cuvintele noastre de a fi Dumnezeu. Dar, voi nu ştiţi dacă sunteţi gata pentru asta.
Voi nu ştiţi dacă puteţi accepta asta.
Dragi prieteni, prin cuvintele unui învăţător înţelept, Dumnezeu este gata ca să fie om
acum. Este omul gata ca să fie Dumnezeu?
Aceste cicluri de extinderea identităţii nu sunt numai de cicluri singulare. Voi o să
treceţi prin ele din nou şi din nou. Voi a-ţi trecut prin mai multe treziri. Voi a-ţi trecut
prin mai mult decât un singur timp de procesare. Voi a-ţi trecut prin multe, multe
eliberări. Voi a-ţi trecut prin multe integrări.
Când atingeţi un nou nivel de iluminare - ceea ce voi numiţi trezire - voi ştiţi că este
timpul pentru procesare. Procesarea - în loc de a fi îngrozitoare şi dificilă, fiind o energie
de victimă - asta poate să fie de bucurie care vă catapultează în aşa fel ca eliberarea să
poate să fie foarte uşoară. Asta este făcut în graţie. Este făcut cu fineţea unui
profesionist, talentat, dansator de graţie.
Apoi, voi o să aveţi transmutare şi transformare în viaţa voastră. Un întreg nivel nou
de energie divină va veni în viaţa voastră. Apoi voi mergeţi înapoi prin ciclu din nou...o
nouă trezire...un nou tip de a ajunge la înţelegere prin procesare...o nouă eliberare...o
nouă transformare...un nou nivel de înţelegere a divinului. Voi a-ţi crezut că a fost un
singur program, dar voi treceţi prin el mereu şi mereu.
Unii dintre voi a-ţi devenit chiar frustraţi şi puţin depresaţi. Voi a-ţi spus, “Eu am
trecut prin această dificultate. De ce simt că m-am întors pe acelaşi căluşel din nou?”
Dragi prieteni, nu este un căluşel. Într-adevăr, asta se învârte, şi este circular. Dar, asta
este o serie de cicluri care continuă să extinde înafară şi înafară... o spirală care merge în
sus şi în jos...o spirală care merge în toate părţile...o spirală care este inter-dimensională.
Vorbind despre inter-dimensionalitate, noi ştim că voi puneţi întrebări despre asta,
despre diferite zone dimensionale. “Suntem în dimensiunea a cincicea chiar acum când
vorbim?” Nu, noi suntem în toate dimensiunile acum când noi vorbim. “Cum pot eu să
ajung în dimensiunea a şasea?” Asta este prin a fi în Momentul Prezent şi prin a permite
divinităţii voastre să treacă prin voi.
“Ce este în dimensiunea a doisprezecea?” Nu contează! Noi nu vedem dimensiuni pe
partea noastră aşa cum le vedeţi voi. Noi nu le segmentăm. Ele toate apar împreună în
Acum. Voi nu trebuie să faceţi o călătorie afară în acele dimensiuni. În mod simplu, voi
trebuie să vă extindeţi în acest Moment de Acum şi să le permiteţi dimensiunilor să vină
la voi.
Deci, voi treceţi prin aceste cicluri de extindere, extinderea conştiinţei Sinelui. Voi
veţi continua să treceţi prin acestea. Înţelegeţi că asta spiralează în sus şi în
jos...lateral...înăuntru şi înafară. Ele pot fi o binecuvântare şi o bucurie când voi realizaţi
că voi a-ţi atins sfârşitul unui ciclu, şi că sunteţi pregătiţi să începeţi un nou ciclu. O nouă
trezire vine la voi. Bucuraţi-vă de aceasta. Jucaţi-vă cu aceasta.
De fiecare dată, Shaumbra, când ajungeţi la completarea unui astfel de ciclu, un nou
nivel de divinitate se integrează cu umanul din voi. Ceva se întâmplă aici. Noi am vorbit
despre aceasta. Noi am dat unele definiţii noi.
De fiecare dată când ajungeţi la sfârşitul unui ciclu, voi creaţi Energie Nouă.
Completarea ciclului crează acum Energie Nouă. Această Energie Nouă este disponibilă
vouă în ciclul următor prin care veţi trece! Ciclul următor va fi mai uşor. El va deveni
mai larg. El va deveni mai definit. El va deveni mai profund. El va avea o mai mare
claritate la asta. Energie Nouă este creată când voi ajungeţi la sfârşitul fiecărui ciclu.
Energia Nouă este apoi disponibilă ca un potenţial pentru conştiinţa altor oameni. Ei
pot să aleagă să o atragă în timpul călătoriei lor. Unii dintre ei nu o vor recunoaşte. Unii
dintre ei nu vor dori să o folosească. Dar, ea va fi disponibilă.
Voi creaţi Energia Nouă. Această Energie Nouă va ajuta la schimbarea conştiinţei.
Energia Nouă va ajuta la crearea tehnologiei noi de care vor beneficia omenii şi
universul.
Mulţi dintre voi ajungeţi la completarea unui ciclu. Când voi ajungeţi în acest punct,
înţelegeţi ce se întâmplă. Înţelegeţi că voi simplu creaţi acum Energie Nouă şi treceţi la
nivelul următor.
(Pauză)
Mulţi dintre voi sunteţi blocaţi. Voi sunteţi blocaţi într-o energie foarte dificilă. Noi
nu am realizat importanţa acestei zone de blocaj. Nu, noi nu cunoaştem toate lucrurile.
Noi învăţăm prin voi. Dumnezeul nu cunoaşte toate lucrurile. Dumnezeul învaţă aşa cum
voi experimentaţi.
Deci, noi nu am cunoscut impactul acestei situaţii speciale, până când noi ne-am
întâlnit cu voi, acum opt săptămâni în urmă (la Conferinţa Energiei Noi din mijlocul
verii, Iulie 2003) şi am mers prin deschiderea celor Şapte Sigilii. Când noi am atins al
Cincilea Sigiliu, dragi prieteni, s-a declanşat alarma pe partea noastră! (Râsete din
audienţă) Noi am realizat că a fost un blocaj de energie foarte, foarte multă aici! Energia
de efort, de suferinţă, este încă intipărită foarte adânc în înăuntrul vostru şi că voi nu
completaţi acele cicluri într-un mod echilibrat.
Voi treceţi prin cicluri de trezire, procesare şi eliberare. Dar, când se ajunge la
integrarea cu Divinul, voi vă blocaţi. Dar voi încercaţi să treceţi la ciclul următor fără
completarea integrării esenţei divine. Voi nu vă simţiţi demni. Voi credeţi că trebuie să
suferiţi.
Apoi începeţi un nou ciclu în viaţa voastră. În înăuntrul ciclului - este clădit - trezirea,
procesarea, eliberarea, integrarea - dar în înăuntrul acestui ciclu voi mai clădiţi suferinţa
încă odată. Voi clădiţi un drum dificil. Noi ne-am uitat adânc în această energie. Şi, noi
trebuie să spunem că a trebuit să punem toate energiile noastre în crearea unui drum care
să ajută la înţelegerea de a trece prin asta.
Călătoria pe care Cauldre şi Linda şi cei doi doctori (Dr. Norma Delaney şi Dr. Garret
Annofsky) au făcut-o prin Europa recent nu a fost o coincidenţă. Oh, ei nu au planuit-o.
Noi am planuit-o. Noi a trebuit să schimbăm lucrurile din jur, repede pentru ei. Noi a
trebuit să-i luăm într-o zonă în care suferinţa este atât de profundă şi densă, atât de
Veche, unde a Cincicea şakra, al Cincilea Sigiliu era foarte închisă. Noi a trebuit să
mergem acolo, în acel ţinut. Noi a trebuit să facem aranjamentele ca să fim pe acel vapor
(pe Lacul Constance, Germania) ca să lucrăm cu această energie a suferinţei.
Permiteţi să vorbim despre suferinţă aşa cum este ea în raport cu biserica, aşa cum este
în raport cu libertatea spirituală. Permiteţi-ne să trecem prin unele energii aici, o
continuare a discuţiilor noastre avute cu mai puţin de o săptămână, (pe Lacul Constance)
Permiteţi-ne să vorbim aici despre biserici. Poate voi o să înţelegeţi importanţa prezenţei
Papei Ioan Paul al II-lea la întâlnirea noastră aici astăzi.
(Pauză)
În timpul Lemuriei, dragi prieteni, voi nu a-ţi avut biserici. Nu a existat religie. Nu a
existat nici înţelegerea lui Dumnezeu! Nu a fost nevoie de înţelegere în acel timp. Voi a-
ţi venit pe Pământ să experimentaţi cum este să fiţi în corp uman...şi la fel să ajutaţi la
echilibrarea biologiei...şi la fel să o ajutaţi pe Gaia să-şi dezvolte sistemul vieţii aici pe
Pământ.
Voi a-ţi avut dificultăţi în menţinerea energiei voastre în corpul fizic. Asta a fost
foarte provocator. Dar, a fost un joc plăcut de jucat. Aşa cum energiile au devenit mult
mai concentrate, voi a-ţi fost capabili să menţineţi pe voi înşivă în biologie.
În timpul Atlantis-ului, un timp dificil şi uneori prea dificil, voi a-ţi ajutat la
echilibrarea biologiei, astfel încât ea a luat forma sa de bază, pe care o aveţi astăzi. Au
fost multe cercetări făcute atunci despre modul de a crea acest vas de corp, şi cum să
arate oamenii în general, la fel.
Dar chiar în zilele Atlantis-ului, cu toate înţelegerile de a lucra cu energie, noi nu am
avut înţelegerea sau nici măcar noţiunea de Dumnezeu. Noi nu am vorbit în acei termeni.
Noi chiar nici nu am gândit în acei termeni. Noi nu am avut conştiinţa.
Într-un sens, tot ce am înţeles era omul. Omul a fost Dumnezeu în acel timp. Noi nu
prea am înţeles multe despre Pământ sau stele. Noi am ajuns la mari înţelegeri privitor
despre uman şi biologie.
Până acum 6.000 de ani în urmă nu a existat înţelegerea Dumnezeului aşa cum voi ştiţi
astăzi. Şase mii de ani în urmă abia a existat ceea ce voi numiţi religie. Asta nu a fost în
conştiinţa umanităţii în acel timp. Religia, aşa cum voi ştiţi, a apărut în jurul ultimilor
6.000 de ani.
Şi, da, - celui care a întrebat în gând - de aceea unele religii cred că omenirea are
numai 6.000 de ani vechime contrar evidenţelor ştiinţifice care spun altceva. A fost
numai acum 6.000 de ani când a început să fie înţelegere conştientă a lui Dumnezeu, şi
astfel religiile au fost formate.
În tot acest timp a fost o energie de suferinţă în conştiinţa umană. Această suferinţă
are originea cu mult timp înainte ca voi să veniţi pe Pământ. Ea s-a manifestat ca atare în
conştiinţa umană, în special în creşterea şi evoloţia umanităţii în timpul Lemuriei şi
Atlantis-ului. Şi a devenit mai intensă în special acum 6.000 de ani. A fost una dintre
cele Şapte Sigilii a Conştiinţei.
Energia suferinţei şi a efortului a provenit din faptul că a fost dificil să acceptaţi sinele
vostru şi identitatea voastră. Voi a-ţi gândit la voi ca la ceva prea distanţat şi diferit faţă
de Dumnezeu. Oamenii au simţit că au fost izgoniţi din rai, pedepsiţi ca au făcut ceva rău,
aşteptând un salvator care să vă tragă afară din mizeria condiţiei umane. Voi a-ţi crezut
că a trebuit să vă tărâţi pe mâini şi pe genunchi, să-l veneraţi pe Dumnezeu, să fiţi
devotaţi şi să suferiţi. Energia efortului şi suferinţei a fost profund întipărită în condiţia
umană pentru ceva timp.
Apoi a venit perioada lui Hristos. El a venit să vă înveţe un nou tip de Dumnezeu...nu
unul supărat, un om bătrân de Dumnezeu,nu un Dumnezeu care a fost plin de
pedepsiri...nu un Dumnezeu care a avut nevoie de veneraţie. Într-adevăr, dragi prieteni,
cât de ridicol...de ce ar vrea Dumnezeu ca voi să-l veneraţi...Pe ea? (râsete din audienţă)
asta nu are nici un sens. Hristos a venit ca să vă înveţe despre un nou tip de Dumnezeu.
Voi v-aţi încarnat pe Pământ în jurul acestei perioade, purtând sămânţa nouă a conştiinţei
Hristosului în voi. Hristos a fost purtătorul de cuvânt. Voi a-ţi fost mesangerii.
Dar, umanitatea era încă plină de vinovăţie, încă plină de multă suferinţă şi efort, încât
ei nu au putut auzi cuvintele voastre sau cuvintele lui Hristos. Într-adevăr, ei l-au ţintuit
pe Hristos pe cruce!
Dragi prieteni, crucea este un simbol divin, un tipar geometric sacru. Asta este
intersecţia divinului cu umanul. Linia orizontală reprezintă umanul şi linia verticală
reprezintă divinul. Ele se intersectează şi toate elementele sunt egale şi echilibrate. Nu
este o linie mai lungă decât cealaltă. Asta este un simbol sacru care a existat de foarte,
foarte mult timp. Asta a fost abuzat de mulţi.
Aşa cum acest noul potential de al cunoaşte pe Dumnezeu în înăuntrul era trezirea pe
planetă în acel timp, umanitatea a făcut ceva la acest simbol sacru. Ei au ţintuit un om pe
acest simbol ! Ei au plasat o energie oribilă pe acest simbol sacru. Ei au pus suferinţa pe
pragul revelaţiei divine. Asta stă acolo de atunci.
De aceea este că Ioan Paul al II-lea a venit astăzi. El înţelege. El şi-a făcut munca prin
încercarea de a ajuta să distanţeze această energie de suferinţă din umanitate.
Religiile fac multe ca să afecteze conştienţa umanităţii, decât orice altceva pe
Pământ! Dacă se produc schimbări în religii, atunci schimbări se vor produce şi în
conştiinţă. Apoi toate lucrurile pot să meargă înainte la ciclul lor următor cu uşurinţă,
graţie şi iubire.
Dar, dragi prieteni, Energia Veche a suferinţei este adânc întipărită pe planetă acum.
Asta trebuie să fie îndepărtată. Religiile voastre şi instituţiile spirituale - fie ca asta a fost
în Creştinism, Buddhism, Mohamedanism, ori celelate - continuă să menţină energia
suferinţei. Voi continuaţi să credeţi că trebuie să suferiţi în călătoria voastră spirituală.
Este timpul ca să eliberaţi aceasta.
Cu şase zile în urmă, noi am trecut prin procese foarte intense cu sute şi sute de
Shaumbra pe apă într-un vas îngust, ca să eliberăm acele energii. Noi am adus înăuntru
energiile Arhanghelului Mihail, care reprezintă puterea şi o nouă înţelegere a adevărului.
Şi la fel noi am adus energiile Arhanghelului Amael, care reprezintă speranţa, o nouă
speranţă pentru umanitate. Noi am lucrat cu acel grup (pe Lacul Constance), foarte
intens.
Noi continuăm energia acestei zile ca să ajutăm la eliberarea suferinţei despre care
voi credeţi că trebuie să facă parte din realitatea voastră. Noi am provocat acel grup în
acea zi ca să elibereze suferinţa din înăuntrul lor. Voi nu aveţi nevoie de aceasta în viaţa
voastră. Dar, voi credeţi în ea. Voi aproape că sunteţi înpotmoliţi în asta. Cu toate că
noi spunem, “Sunteţi gata să eliberaţi conştiinţa de masă”, voi aduceţi suferinţa cu voi.
Aceasta este aşa de înrădăcinat încât voi gândiţi că face parte din voi. Când voi părăsiţi
conştiinţa de masă, voi puteţi lăsa multe lucruri în urmă. Dar în geamantanul vostru, voi
căraţi suferinţa.
Multe din biserici de pe Pământ acum trebuie să se schimbe. Simbolul lor este un om
mort şi ţintuit pe o cruce.Acesta este primul lucru pe care-l vedeţi când intraţi în multe
biserici. Voi deschideţi uşile, şi ce fel de energie vă salută când voi intraţi în acele case
sfânte? Un om mort ţintuit pe o cruce!Dragi Shaumbra, este timpul să-l dăm pe Hristos
jos de pe cruce! El reprezintă suferinţa care a fost plasată direct în pragul divinului şi
umanului contopit. Cum pot oamenii să meargă înainte la o nouă înţelegere că Ei La Fel
Sunt Dumnezeu, dacă suferinţa, pedeapsa şi moartea îi salută.
Noi am cerut grupului nostru de pe Lacul Constance, acum o săptămână în urmă,
“Imaginaţi, imaginaţi dacă extratereştri ar veni să vă viziteze şi să vă ceară să-i duceţi la
altarul sfânt al vostru. Şi voi îi duceţi la biserica din vecinătate, deschideţi uşa şi acolo se
vede un om mort pe cruce. Ei înţeleg energia crucii, de asemeni. Imaginaţi pe copii mici
fiind duşi în biserici care de multe ori sunt aşa de întunecoase...plini cu Energia veche...şi
lacrimi..şi vechi, vechi rugăciuni...picturi pe pereţi cu capete tăiate...glorificate pe sticle
colorate. Ce fel de tip de religie este aceasta?
Noi am provocat grupul nostru acum o săptămână. Şi noi vă provocăm pe voi la fel.
Noi spunem acesta cumva în glumă, dar mult mai serioşi. Mergeţi la bisericile voastre.
Vorbiţi cu preoţii şi cu clericii şi cereţi-le să-l dea jos de pe cruce pe Hristos. (Râsete din
audienţă) Dragi Shaumbra, puteţi fi curajoşi? Sunteţi pregătiţi? (Mai multe râsete)
Acesta este un simbol, dar este un simbol puternic ce a penetrat prin multe din
structurile religioase voastre. Într-adevăr, puteţi avea crucea Divină ca simbolul cu
umani fericiţi, umani şi îngeri care se adună împreună în Acum? Puteţi să scăpaţi de
suferinţă? Există multă suferinţă asociată cu bisericile care merg înapoi, oh, chiar în
timpul dinainte ca voi să veniţi pe Pământ.
Există religii pe Pământ, chiar acum care tratează femeile ca pe cetăţeni de clasa a
doua. Acele femei au fost de acord să fie tratate astfel. Ele poartă o povară din trecut, un
timp lung înainte ca voi să veniţi pe Pământ, când energia feminină era în putere şi a fost
foarte abuzivă. Energia feminină a învăţat cum să fie seducătoare. Ele încă mai sunt.
(Râsete din audienţă)
A existat un abuz de putere, astfel că acum există multe femei care îşi permit să sufere
şi să continue să sufere pentru asta. Ele şi-au îmbrăcat un voal pe faţa lor. Ele nu au voie
să stea în biserici. Ele nu pot să-şi permite să fie văzute. Ele sunt acoperite de un giulgiu
al vinovăţiei. Ele suferă pentru răni vechi. Este timpul să elibereze aceasta.
Bisericile continuă să spună ca a-ţi fost alungaţi din Grădina Edenului, ca Adam şi
Eva au făcut ceva rău. Dragi prieteni, aceasta este o poveste veche. Să spunem la început
acesta nu este adevărat. Este o înţelegere greşită despre metaforele care au fost create
despre Grădina Edenului şi Adam şi Eva. Într-adevăr, asta reprezintă energia Adam
Cadman, de asemeni a Evei, energiile feminine, femininul. Aceasta reprezintă, într-un
sens, plecarea voastră proprie de Acasă, pentru a merge într-o călătorie minunată.
Dar, dragi prieteni, aceasta aparţine în mare parte religiilor. Ei spun că trebuie să
lucraţi drumul vostru înapoi la Dumnezeu. Cei care se autonumesc pioşi îşi găuresc
pielea lor...îşi dăunează corpul lor...se tăresc pe pământ...şi sângerează ca să fie văzuţi
demni în ochii lui Dumnezeu. Dragi prieteni, Dumnezeul nu are nevoie de aceasta, el nu
vrea aceasta. Nu se bucură de aceasta. Acestea sunt Energii Vechi care sunt blocate pe
Pământul vostru.
Este timpul pentru libertate spirituală pe Pământul vostru. Este timpul ca bisericile să
elibereze căile lor Vechi sau zidurile vor continua să se prăbuşească. Este timpul ca
omenii de pe Pământ să înţeleagă că Dumnezeul este iubire...că Dumnezeul este
compasiune...că Dumnezeul este creaţie...că Dumnezeul este profund şi cu o adevărată
înţelegere a tuturor lucrurilor. Voi o să vedeţi schimbări dramatice în biserici.
Schimbările o să continue atâta timp cât ele se ţin de Energiile Vechi.
În această zi, stând aici cu Shaumbra, continuând cu energia care a început în Europa,
vă cerem Shaumbra din întreaga lume să eliberaţi suferinţa din realitatea voastră
personală, să permiteţi Sigiliului al Cincilea să se deschidă. Voi nu faceţi acesta pentru
lume, chiar acum. Voi faceţi pentru voi înşivă. Lumea se va schimba prin acordare cu
voi.
Puteţi elibera suferinţa din viaţa voastră? Puteţi să o eliberaţi în aşa fel ca să permiteţi
integrarea pură a divinităţii şi a umanului?
Respiraţi adânc.
Voi a-ţi lăsat suferinţa să devină o parte a sistemului vostru de credinţă, chiar şi când
a-ţi eliberat tot restul, voi a-ţi uitat să eliberaţi suferinţa. Dumnezeul nu vrea ca voi să
suferiţi. Dumnezeul nu vrea să treacă prin toate aceste lucruri dificile şi lucruri
provocatoare. Spiritul vrea ca să aveţi bucurie - opusul suferinţei - bucurie în viaţa
voastră şi bucurie în creaţiile voastre.
Suferinţa voastră va făcut să fiţi în lipsă de abundenţă. Voi v-aţi concentrat pe
abundenţă şi a-ţi infiinţat un test între voi şi Spirit. “Spirit, dacă merit, dă-mi abundenţă”
Voi jucaţi un joc cu mai multă suferinţă şi mai puţină abundenţă, şi mai puţină încredere
în Spirit, şi mai puţină încredere în voi înşivă. Este un ciclu vicios.
Voi jucaţi un joc cu voi înşivă şi sănătatea voastră. Voi spuneţi, “Spirit fă-mă bine.
Fă-mă sănătos. Echilibrează-mă”. Dar, voi încă mai menţineţi energia suferinţei, deci voi
încă mai permiteţi corpului vostru să fie dezechilibrat. Voi încă mai permiteţi durerea.
Voi încă permiteţi să fiţi penetraţi de acest lucru numit cancer. Voi încă permiteţi
corpului vostru să sufere. Este timpul ca să eliberaţi aceasta.
Nu există un Dumnezeu care vrea ca voi să suferiţi. Nu există un Dumnezeu care să
vă ceară să suferiţi. Dumnezeul vă cere să fiţi în bucurie şi celebrare.
Eliberaţi suferinţa din înăuntrul vostru, Shaumbra. Aceasta nu trebuie să facă parte
din realitatea voastră.
Când viaţa voastră continuă să fie dificilă, când voi nu faceţi nici un fel de progres la
nivelul energiei voastre proprii pe care a-ţi vrea să le vedeţi, întrebaţi-vă pe voi şi
demnitatea voastră. Întrebaţi călătoria în care vă aflaţi. Întrebaţi cuvintele Shaumbrei... a
Shoud-ului...a lui Tobias. Întrebaţi Dumnezeul.
Priviţi. Energia suferinţei este profund intipărit în interiorul vostru. Asta a fost închis
în voi prin multe vieţi. Şi în această viaţă bisericile au ajutat ca să fie închise şi mai
adânc. Ele spun că voi nu sunteţi demni. Voi trebuie să lucraţi calea voastră înapoi la
Dumnezeu. Voi sunteţi păcătoşi. Într-o zi va fi o judecată. Poate voi veţi fi sau nu veţi fi
judecaţi. Frica, suferinţa, mai multă suferinţă...le aveţi profund însămânţate în înăuntrul
vostru căci calea înapoi la Dumnezeu este prin profundă suferinţă şi durere.
Dragi prieteni, schimbaţi acesta în acest moment. Voi nu trebuie să suferiţi pentru
nimic. Voi nu trebuie să suferiţi ca să înţelegeţi dualitatea. Voi nu trebuie să suferiţi ca
să înţelegeţi dragostea. Aceasta este Energie Veche. Voi nu aveţi nevoie de durere
pentru a înţelege bucuria...este Energie Veche. Voi puteţi înţelege împlinirea bucuriei
fără să trebuiască să treceţi prin dureri. Voi nu trebuie să suferiţi niciodată.
Dacă vă permiteţi să eliberaţi suferinţa chiar acum, în timpul nostru împreună, dacă
permiteţi acestui proces al suferinţei să fie eliberat, acesta poate să fie transmutat. Acesta
poate fi transformat în Energie Nouă. Acesta poate fi disponibilă pentru alţii, când ei
ajung la punctul unde ei realizează că nu trebuie să sufere, ei pot folosi Energia Nouă, pe
care voi a-ţi ajutat să creaţi. Tranziţia lor poate fi mai uşoară, din cauza a ce a-ţi făcut
aici.
Voi nu faceţi lumea să elibereze suferinţa. Voi permiteţi suferinţa să plece din viaţa
voastră proprie. Voi schimbaţi vibraţia umanităţii, schimbaţi potenţialul de mâine. Voi
faceţi asta pentru voi în acest moment de Acum în care ne aflăm.
Este timpul pentru o libertate spirituală nouă. Voi ajutaţi să creaţi acesta. Este o
libertate de la suferinţă - fără suferinţă - o libertate spirituală care va permite ca să
spuneţi, “Eu La Fel Sunt Dumnezeu” şi să meritaţi acesta la cel mai adânc nivel...libertate
spirituală unde este un echilibru a masculinului şi femininului... a umanului şi
divinului...a luminii şi întunericului...o libertate spirituală care permite să coboriţi jos de
pe căile Vechi a suferinţei...ale karmei...ale păcatului şi pedepsirii.
Ioan Paul al II-lea stă aici, cu voi. El întreabă dacă vreţi să fiţi învăţători a acestei
libertăţi spirituale. Voi nu trebuie să mergeţi în retorică sau dogmă cu alţii când voi îi
învăţaţi. Voi nu trebuie să aveţi reguli. Voi nu trebuie să aveţi cărţi cu subiecte lungi.
Voi puteţi să-i faceţi pe alţii să ştie că ei nu trebuie să sufere niciodată. Voi puteţi să-i
învăţaţi acesta în clase. Voi puteţi să-i învăţaţi pe fiecare în parte. Voi puteţi să-i învăţaţi
acesta atunci când îi învăţaţi despre cele Şapte Sigilii. Este despre a învăţa pe fiecare om
că ei pot fi liberi. Ei pot avea libertate spirituală în viaţa lor. Ei pot fi liberi de suferinţă.
Bisericile o să treacă prin schimbări importante. Aşa cum voi observaţi acesta, aşa
cum au loc schimbările, înţelegeţi că multe au fost posibile din cauza muncii voastre.
Este timpul pentru biserici să schimbe încă odată noţiunea despre Dumnezeu, o noţiune
care nu a fost cultivată de nici un fel, în 6.000 de ani sau mai mult, o noţiune a
Dumnezeului care este foarte Vechi şi foarte structurat.
În următorii patru ani, voi o să vedeţi multe schimbări în biserici, timpuri dificile. Fiţi
prezenţi şi fiţi gata să predaţi un nou tip de spiritualitate - a libertăţii -de iubire şi
acceptare,toleranţă şi onoare.
Acesta este în faţă, Shaumbra Acesta este ce este în faţă.Schimbările încep în această
zi când voi puteţi să spuneţi cu adevărat vouă înşivă, că nu trebuie să mai suferiţi
niciodată în viaţă voastră. Nimeni nu plasează acesta acolo pentru voi. Noi putem spune
acest lucru chiar acum - nu, nu îngerii voştri...nu karma voastră...nici chiar conştiinţa
umanităţii.
Asta nu trebuie să fie dificil. Nu trebuie să fie dificil nicicum. Când voi vă treziţi
dimineaţa reamintiţi-vă...respiraţi adânc...şi spuneţi. “Nu trebuie să mai fie dificil” Dacă
este dificil, opriţi-vă respiraţi adânc...reamintiţi-vă că nu există nimic care să vă facă să
suferiţi acum, decât sistemul Vechi de credinţă pe care l-aţi menţinut.
Da, suferinţa este puternică în conştiinţa umanităţii. Dar, voi nu trebuie să acceptaţi
asta, niciodată. Este o tendinţă de a vă reîntoarce la căile Vechi. Este o tendinţă ca
aceste căi Vechi să fie ca un magnet. Acestea nu se vor schimba peste noapte. Dar,
procesul începe aici şi acum. Când voi vă găsiţi într-o situaţie în care este suferinţă în
jurul vostru - în voi şi în alţi oameni - spuneţi-vă, reamintiţi-vă, nimeni nu alege suferinţă,
doar voi. Onoraţi pe ceilalţi dacă îşi menţin suferinţa lor. Dar, voi nu trebuie să acceptaţi
sistemul acesta de încredere niciodată.
Dragi prieteni, energia de crucificare a fost foarte puternică pe Pământ pentru 2000 de
ani. Unii din voi - aproape toţi de aici - a-ţi ajutat să puneţi acolo. Energia de
crucuficare...este gata acum să plece. Hristos este gata să se dea jos de pe cruce, într-
adevăr. El este obosit să fie acolo. (Râsete din audienţă).
Pentru cei care au întrebat - “Hristos a murit cu adevărat pe cruce?”, răspunsul este da,
el nu a continuat să trăiască ca om pe Pământ. Energia lui a stat foarte prezent pe
Pământ. Acesta încă mai stă aici. Acesta aşa este. Dar, omul, corpul a murit. Munca a
continuat. Munca continuă şi astăzi în voi şi prin voi.
Mulţi dintre voi a-ţi fost profund implicaţi în acele timpuri de acum 2000 de ani,
foarte profund implicaţi în suferinţa şi străduinţa ce a luat loc. Voi nu vreţi să daţi
drumul. Deci mulţi dintre VOI sunteţi încă ţintuiţi pe cruce. Când o să permiteţi vouă
înşivă să trăiţi fără efort, fără suferinţă? Daţi-l jos pe Hristos de pe cruce. Daţi-vă şi voi
jos de pe cruce!
Noi vă iubim foarte mult. Voi nu sunteţi niciodată singuri. Suntem împreună, acum,
în grup.
ŞI AŞA ESTE

SERIA ENERGIEI NOI


“SHOUD 3:THE ANSWER IS GREATER THAN THE QUESTION”
“SHOUD 3: RĂSPUNSUL ESTE MAI IMPORTANT DECÂT ÎNTREBAREA”
PREZENTAT LA CERCUL CRIMSON
4 OCTOMBRIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi ne adunăm în această energie minunată.
Este o plăcere pentru mine, Tobias, ca să fiu din nou cu voi. Când voi respiraţi (înainte
de comunicare) şi în timp ce cântă muzica, eu merg printre voi şi vă vorbesc. Eu dau
mâna cu voi, ca să spun aşa. Eu vă îmbrăţişez. Unii dintre voi simt acesta şi se întreabă,
“A fost Tobias? Au fost ceilalţi îngeri din jur? Sau ei aşteaptă să intră după ce Cauldre
începe să vorbească?” Nu, nu, noi mergem printre intervale înaintea începerii Shoud-
ului.
Noi suntem foarte încântaţi să vă revedem! Noi vă încurajăm să vă deschideţi astfel
ca noi toţi să putem aduce înăuntru energia sacră. Acesta este un timp special pentru
mine - înainte ca eu să încep Shoud-ul - ca să fiu cu voi. Uneori ne ia un timp lung să ne
contopim, deoarece nouă ne place să stăm cu voi.
Noi avem multe de vorbit astăzi. Unele s-ar putea să pară dezarticulate. Dar, dragi
prieteni, acestea se leagă împreună. Noi o să parcurgem un teritoriu vast astăzi, cu multe
subiecte diferite. Când voi citiţi sau ascultaţi acestea mai târziu, voi o să înţelegeţi cum se
leagă toate acestea. Toate se leagă în călătoria voastră.
Este multă, multă activitate pe partea noastră a voalului chiar acum. Îngerii merg
încolo şi încoace. Este multă activitate, energiile merg înainte şi înapoi, este multă
comunicare între regatul uman şi celestial. Noi suntem foarte, foarte ocupaţi pe partea
această a voalului chiar acum (chicotiri). Suntem aşa de ocupaţi încât noi am întârziat
astăzi puţin! Noi aproape că am uitat de întâlnirea noastră.
Vedeţi voi, noi nu avem calendar aici, dar avem conştiinţă energetică. Noi am ştiut că
a fost timpul de întâlnire, dar am fost atât de ocupaţi mişcându-ne în jurul altor energii,
dar noi am ajuns tocmai în timp, atunci când Linda (Benyo) vorbea despre Papa şi despre
profeţiile noastre. Noi am venit în aşa grabă că aproape că am întrerupt obiectele
electronice ale voastre, tastatura şi alte lucruri (se referă la problemele de dinainte de
comunicare cu microfoane şi echipamentul muzical) Deci, noi încercăm să fim puţin mai
tandri. Voi ştiţi cum este atunci când...întârzii la adunare, atunci voi acceleraţi pe
şosea...năvăliţi în sală...şi aveţi tendinţa de a încurca lucrurile uneori. (Râsete din
audienţă)
Dar, noi suntem aici, cu toţii. Noi la fel a trebuit să facem exerciţiul de respirare
pentru a potoli un pic energiile noastre.
Poate unii dintre voi a-ţi simţit activitatea pe partea noastră a voalului că a crescut,
activitatea a crescut în împrejurul vostru, şi activitatea a sporit chiar şi noaptea în visele
voastre? Se întâmplă multe, multe preparaţii pentru un eveniment care va apare într-un
viitor apropiat. Este vorba despre săritura conştiinţei, un timp important în schimbare şi
tranziţie pe Pământ. Acesta a avut nevoie de multe, multe schimbări ca răspuns la ceea ce
voi faceţi. Noi o să vorbim despre acesta astăzi.
Noi avem un grup de invitaţi minunaţi astăzi. Pe unii dintre ei îi cunoaşteţi - voi a-ţi
lucrat cu ei. Unii dintre ei vin într-un mod nou, un fel de schimbare a gărzii.
Cei care au venit sunt curierii voştri, echipa voastră. Voi aveţi mulţi curieri. Noi nu
vrem să vă dăm un număr exact. Noi nu vrem ca voi oamenii să comparaţi - eu am trei -
celălalt spune că are zece - celălalt are o mie (râsete din audienţă) Nu este chiar aşa. Nu
necesar este vorba de cantitate. Este mai mult o calitate. Aceşti curieri sunt într-adevăr
îngeri. Unii dintre ei au fost pe Pământ înainte, dar majoritatea nu au fost.
Ei nu sunt ca şi călăuzii voştri de dinainte. Călăuzii voştri au stat direct în câmpul
vostru energetic. Ei au menţinut un spaţiu în jurul vostru. Ei au fost acolo ca să
echilibreze energiile voastre. Ei au fost acolo ca să menţine acel spaţiu ocupat până ce
voi a-ţi fost gata să acceptaţi întregul vostru spaţiu, conştiinţa voastră întreagă, şi întregul
potenţial al divinităţii voastre. Călăuzii voştri, aşa cum ştiţi, au plecat din acel spaţiu de
mai mult timp. Unii dintre ei vin din când în când să lucreze ca curieri şi duc energiile
încolo şi încoace pentru voi.
Deci, curierii sunt diferiţi. Ei sunt aici. Ei se află aici în această cameră. Scopul lor
este să mişte energiile şi informaţia înainte şi înapoi. Ei la fel transportă dragoste şi
suport de la ambele părţi ale voalului. Noi cunoaştem că în unele literaturi ale voastre,
există un lucru numit “cordonul argintiu” care conectează oamenii cu partea celestială.
Într-un sens, este responsabilitatea curierilor să menţine integritatea cordonului de argint.
Vă rog să înţelegeţi, că acesta nu este exact un cordon argintiu. Este o conductă de
energie care conectează ambele părţi ale voalului. Curierii merg înainte şi înapoi. Ei vă
aduc tipuri noi de energii şi informaţii de pe partea noastră. Ei la fel ajută la echilibrarea
şi ajustarea diferitelor elemente ale energiei spirituale şi energia omenească din înăuntrul
vostru.
Voi faceţi multe schimbări, chiar şi acum, şi de aceea curierii voştri sunt foarte, foarte
ocupaţi. Ei ajută constant la reajustarea coeficientului energetic în înăuntrul vostru. Aşa
cum vă deschideţi şi permiteţi divinităţii voastre proprii să fie prezentă în momentul de
Acum, ei ajută la ajustarea acestor energii dintre voi şi noi de pe partea această a
voalului. Într-un fel, voi puteţi spune că ei sunt servitorii voştri. Ei sunt aici în serviciu
pentru fiecare dintre voi.
Aşa cum treceţi prin ciclurile voastre de schimbare - ciclurile despre care am vorbit la
ultima noastră întâlnire - ei de asemeni ajută la preluarea acelei Energii Noi, care este
creată şi depozitată în locuri potrivite. Voi acum creaţi Energia Nouă, dar nu există încă
mecanisme pentru a folosi această Energie Nouă în realitatea voastră umană. Curierii
voştri le depozitează pentru voi şi de asemenea aduc o parte din această energie înapoi pe
partea noastră a voalului unde este folosită în universul fizic şi de asemnea în toate
aspectele dimensionale.
Deci, ei sunt foarte, foarte ocupaţi chiar acum. Ei vin aici astăzi ca invitaţii noştri de
onoare. În acest spaţiu ce noi creăm împreună, ei pot veni mult mai aproape. Ei pot lua o
pauză aici pentru un moment în timp ce voi vă relaxaţi. Ei pot - cum să spun - ei pot sta
lângă voi. Ei comunică cu voi într-un mod complet diferit.
Toate activităţile se pot încetini aici în momentul nostru de Acum. Noi toţi putem
respira adânc. Curierii voştri se pot relaxa puţin şi să ajungă să vă cunoască într-un fel
complet nou.
Curierii voştri sunt aici în serviciu pentru voi. Ei nu pot face munca pentru voi.
Aceasta ar nega adevăratul motiv pentru care ei sunt aici şi adevăratul motiv pentru care
voi sunteţi aici. Ei nu pot crea lucruri pentru voi, dar ei pot menţine un echilibru
continuu a energiilor cu voi.
Când voi sunteţi conştienţi de prezenţa lor, sau când voi vă permiteţi să ştiţi că sunt
reali, acesta facilitează întregul proces. Face mult mai uşor. Voi nu trebuie să treceţi prin
toate provocările, ca cele prin care a-ţi trecut în aceste ultimele luni. Poate să fie un tip
de energie mult mai echilibrată în fiinţa voastră şi o mai bună conecţie între ambele părţi
ale voalului.
Deci, dragi prieteni, respiraţi adânc şi permiteţi la curierii voştri să fie cu voi, să stea
cu voi în acest spaţiu pregătit să răspundă la schimbarea conştiinţei voastre...pregătit să
ducă energiile înainte şi înapoi...pregătit să pună Energiile Noi care sunt create într-un loc
sigur pentru ca voi să le folisiţi la timpul potrivit. Într-adevăr o să se întâmple de multe
ori în zilele care vin când o să aveţi situaţii în viaţa voastră care necesită intrare completă
a Energie Noi. Acesta va fi disponibilă pentru voi. Aşa cum voi creaţi acest acum, acesta
este ţinut în siguranţă pentru voi până la timpul potrivit.
Unii dintre voi vă întrebaţi despre toate aceste lucruri. Noi vă întrebăm, “Este acest
lucru real? Pot fi într-adevăr curierii voştri aici? Pot veni curierii în acest spaţiu...fie că
staţi în casa voastră, fie că sunteţi în casa altcuiva...fie că sunteţi aici în această adunare
canion? Este ceva dintre acestea real? Există oare asemenea lucru ca curieri în primul
rând? Este această energie pe care o simţiţi chiar acum, această vibraţie...dar un nou tip
de vibraţie...este acesta real? Sau este pentru că voi doriţi să fie aşa?
Noi o să continuăm să vă întrebăm acesta mereu şi mereu, “Este ceva dintre acestea
real? Este munca pe care o faceţi aici - nu serviciul pe care îl aveţi în viaţă - dar munca
pe care o faceţi pe această planetă chiar acum...este acesta reală? Dacă voi permiteţi ca
acesta să fie, atunci acesta este cu adevărat real. Dacă voi vă permiteţi să fiţi în acel
spaţiu al iubirii de sine, al onorării de sine pentru călătoria pe care a-ţi ales-o într-adevăr,
atunci acesta este reală. Este reală într-un fel complet nou.
Serviciul vostru...nu este munca pe care o faceţi când vă sculaţi dimineaţa şi mergeţi
în unele birouri. Aceasta nu este munca voastră. Voi continuaţi să vă întrebaţi, “Ce vrea
Spiritul ca să fac eu chiar acum? De ce sunt pe această plenată? Eu am un fel de servici
la un nivel mai jos - ceva muncă ce este după mine fără însemnătate. Desigur, Spiritul
are alte planuri pentru mine. Desigur, eu ar trebui să fac un tip de muncă mai
importantă”.
Ştiţi voi care este munca voastră reală? Voi sunteţi mişcătorii de energii şi
menţinătorii de energii. Voi sunteţi cei care ajutaţi la extinderea conştiinţei. Voi sunteţi
cei care treceţi aceste lucruri prin corpul vostru, şi prin mintea voastră şi spiritul vostru -
toate aceste schimbări şi transformări - treceţi prin ele foarte rapid. Voi sunteţi cei care
luminaţi poteca pentru alţii.
În timp ce voi creaţi şi mişcaţi Energiile Noi, voi la fel menţineţi energiile. De aceea
este că aşa mulţi dintre voi s-au mutat în arii geografice diferite. Voi aveţi un coeficient
de energie înăuntrul vostru, un tip de lumină strălucitoare ca să spun aşa, de care este
nevoie în acele arii geografice pentru menţinerea echilibrului şi de a asigura un nou
potenţial pentru aceea arie.
Voi nu sunteţi mutaţi în arii specifice pentru că aceste arii au o formulă sau formaţiune
geologică. Voi nu sunteţi mutaţi pentru că acolo sunt munţi, sau ape, sau cristale. Voi nu
v-aţi mutat acolo pentru că aveţi nevoie de acele elemente. Voi a-ţi fost mutaţi acolo
pentru că aceea arie are nevoie de VOI.
Pământul - Gaia are nevoie de voi. Voi ştiţi că ea pleacă. Ea are nevoie de cei care
acceptă responsabilitatea Spiritului înăuntrul lor. Deci voi sunteţi mutaţi acolo ca să
menţineţi aceea energie, şi construiţi aceea energie, şi să o faceţi disponibilă pentru cei
care vin şi bat la uşa voastră.
Munca voastră nu este cum să câştigaţi un salariu. Munca voastră este să treceţi peste
tiparele Vechi. Şi sunt multe tipare vechi chiar acum. Noi avem nevoie de voi. Noi avem
nevoie de voi toţi ca să fiţi cei care provocaţi căile Vechi, mutându-vă în Nou, dar,
totodată menţinând echilibrul prin întregul proces.
Curierii voştri care sunt astăzi aici...ei sunt fericiţi. Ei sunt fericiţi că voi a-ţi creat şi
a-ţi permis acest spaţiu pentru ei. Ei ştiu că este mai multă muncă de făcut. Ei fac un
angajament cu voi. Şi, ei fac tot posibilul să facă cât mai uşor posibil. Ei cer un
angajament de la voi: A-ţi putea permite ca acesta să fie uşor,pentru o schimbare?
Noi am vorbit despre acesta în discuţia din luna trecută. Numai este nevoie de acestă
energie de suferinţă, nicicând. Există o diferenţă între lucruri care sunt o provocare şi
lucruri care sunt diferite. Puteţi să separaţi aceste două? Puteţi să separaţi cuvintele,
“dificil” sau “suferinţă” de la cuvântul “provocare”.
Voi, Shaumbra, iubiţi o provocare bună, chiar dacă voi reveniţi pe partea noastră.
Uneori noi facem ochi mari pentru că voi totdeauna vreţi o provocare. Voi totdeauna
vreţi să vă jucaţi cu energiile, cu greu vă opriţi şi doar să fiţi. Voi totdeauna vreţi să vă
jucaţi. Noi vă iubim pentru asta. Apoi voi mergeţi pe Pământ. Voi preluaţi
provocările...provocările de a construi imperiul Atlantis, provocările de a aduce sămânţa
divină în timpul lui Yeshua, provocările de a crea Energie Nouă şi de a crea căi noi.
Dar, acesta nu trebuie să fie dificil. Cu adevărat nu trebuie. Priviţi-vă pe voi înşivă şi
la ce alegeţi în viaţa voastră. Dacă este o lipsă de abundenţă şi dragoste, priviţi. De ce
oare alegeţi acesta? Care sunt energiile care sunt atât de imprimate în voi înşivă că voi
gândiţi că trebuie să aveţi aceea lipsă? Sau, de ce a-ţi alege acesta - numai ca să puteţi
spune că a-ţi sărit peste un obstacol mare? Uitaţi-vă la acestea. Acestea nu trebuie să fie
didicile.
Provocările sunt amuzante. Ele sunt vesele. Este ca şi cum a-ţi juca un joc intens.
Vouă vă place să faceţi acestea de dragul provocării, doar ca să exersaţi energiile voastre,
doar ca să ascuţiţi inteligenţa voastră proprie şi spiritul vostru propriu. Provocările pot fi
la fel foarte răsplătitoare. Dar vă rog să daţi drumul la dificultate şi suferinţă.
Luna trecută am vorbit despre ciclurile schimbării şi împlinirii. Acestea sunt cicluri
prin care treceţi şi prin care a-ţi trecut. Noi vă aducem în atenţia conştiinţei voastre în aşa
fel ca voi să înţelegeţi prin ce treceţi. Voi treceţi printr-o trezire. Apoi treceţi prin
procesare, ceea ce aduce înţelegere şi înţelepciune.
Apoi voi treceţi prin eliberare, de a da drumul complet, eliberând orice reţinere pe care
a-ţi avut. Nu, voi nu puneţi acestea undeva într-o cămăruţă. Voi nu le măturaţi sub
covor. Eliberarea este permisiunea ca acestea să plece la potenţialul lor cel mai înalt
Trezirea voastră generează o energie. Procesarea aduce înţelegere, dar înţelegerea este
limitată până când voi puteţi elibera tot ce a-ţi crezut că a-ţi fost. Când voi eliberaţi
acestea, atunci acestea trec la un nivel energetic complet nou.
Apoi acestea se reîntorc la voi. Acestea revin în forma integrării Acestea se contopesc
şi se reîntorc, aşa că fiecare viaţă trecută sau experienţă vine înapoi ca să vă servească
într-o cale Nouă. Înţelepciunea, înţelegerea şi iluminarea, veselia şi provocările pot veni
înapoi ca să vă servească într-un mod nou şi integrat.
Voi treceţi prin toate aceste cicluri. Şi, apoi voi treceţi prin ele încă odată. Dar, voi
puteţi elibera suferinţa şi dificultatea din ele. Voi puteţi permite ca acestea să fie o
bucurie.
Noi vă aducem la cunoştinţă acestea ca voi să aveţi o mai mare înţelegere a ciclurilor
implicate în proces, şi aşa voi aveţi o înţelegere când alţii vor veni la voi pentru sfaturi.
Când ei vin pentru sfaturi şi ghidare, voi puteţi spune, “Da, ei sunt la trezirea lor. Eu
cunosc dinamicitatea acestui proces. Eu cunosc bucuria. Eu cunosc veselia, dar eu la fel
ştiu că acestea aduc şi alte lucruri”. Când ei nu vor să se mute dincolo de procesare
pentru că este un anumit comfort în aceasta, voi, învăţătorii va trebui să ştiţi când este
timpul potrivit ca să spuneţi, “Permiteţi ca procesarea să înceteze. Permiteţi-ne să
eliberăm acum”. Voi o să ştiţi neliniştea adâncă asociată cu eliberare. Este ca şi cum a-
ţi da drumul la tot. Este ca şi cum ai muri şi te renaşti într-un fel complet nou.
Dinamicitatea acestor cicluri sunt cuprinse în multe elemente ale vieţii umane. Voi a-
ţi avut acestea cu ciclurile tuturor vieţilor voastre. Voi aveţi aceste cicluri în timpul
perioadelor a acestei vieţi ale voastre chiar acum când voi tranziţionaţi în Energia Nouă.
Noi înţelegem că sunt multe dinamici noi şi necunoscute în această parte a călătoriei
voastre. Noi ne ţinem strâns de această pistă. Curierii voştri sunt conştienţi constant
despre aceste lucruri şi încearcă să reechilibreze şi să reajusteze energiile.
În curând la un anumit punct, voi o să aveţi iluminarea cum acestea lucrează. Voi o să
fiţi uimiţi cum a-ţi fost capabili să continuaţi să mergeţi...continuaţi să trăiţi...continuaţi
să treceţi prin acest proces intens când voi vedeţi munca care este făcută de toţi curierii
voştri. Ei sunt cei care vin şi echilibrează când voi nu sunteţi siguri dacă vreţi să
rămâneţi pe această planetă...dacă acesta serveşte cuiva sau vouă. Ei sunt cei care aduc
energiile.
Curierii nu pot schimba felul în care vă simţiţi. Dar ei aduc energiile, ca şi cum
mutând acestea într-un potenţial, pe care voi puteţi să folosiţi atunci când voi aveţi
nevoie, când voi spuneţi, “Dar, trebuie să fie un motiv pentru care eu sunt aici. Trebuie
să fie un motiv pentru care eu continui să merg. “Acel potenţial a fost adus de curierii
voştri, ca şi un mesaj de la noi spunând, “Aici este de ce voi sunteţi pe Pământ chiar
acum”. Ei în permanenţă mişcă în jur energiile. Voi o să fiţi uimiţi de proporţia muncii
lor şi cum va ajutat ca să ajungeţi la acest punct. Voi sunteţi în final care folosiţi
energiile. Ei sunt cei care o mişcă în jurul vostru.
Aşa cum noi simţim energia Shaumbrei peste tot în lume chiar acum, noi vedem că voi
treceţi prin nişte experienţe interesante în acest timp special. Unele lucruri v-au lăsat
perplex - poate nu v-au dărâmat - dar simplu perplex. Unele dintre aceste lucruri despre
care v-aţi mirat, ingrijorându-vă puţin mai târziu este, “Oricum, ce este realitatea? Ce este
realitatea?” Voi a-ţi gândit că odată a-ţi ştiut, dar în aceste zile voi trebuie să vă întrebaţi
pe voi înşivă, “Acum, a fost acesta un vis?” (râsete din audienţă) “Sau, s-a întâmplat cu
adevărat?”.
Voi trebuie să vă întrebaţi pe voi înşivă, “Am avut aceea conversaţie cu aceea
persoană în viaţa reală? Sau, a fost ceva ce s-a petrecut în capul meu? Am fost cu
adevărat la cinema noaptea trecută? Sau, a fost acesta un vis sau o viziune pe care eu am
avut-o?”(mai multe râsete) “M-am întâlnit cu acea persoană pe care am cunoscut-o de
foarte mult timp? Sau a fost doar imaginaţia mea?”
Noi ştim că unii dintre voi cred că nu este ceva în regulă. Unii dintre voi pun pe baza
bătrâneţii. “Oh, acestea trebuie să fie prin ce au trecut bunicii mei”. (Mai multe râsete)
Dar nu este aşa. Călătoria lor a fost diferită. Acesta nu este deloc aşa. Prin ce treceţi voi
nu este rezultatul vârstei, ci mai degrabă rezultatul înţelepciunii şi extinderii.
Unii dintre voi se întreabă dacă nu cumva trebuie să ţină hăţurile mai strânse cu
imaginaţia, cu expresia voastră creativă, să vă ţineţi înapoi un pic. Dragi prieteni, daţi
drumul...daţi drumul la acesta. Voi într-adevăr mergeţi între lumi chiar acum. Voi cu
adevărat vă integraţi şi acesta face parte din proces.
Noi ştim că uneori este puţin tulburător pentru că voi numai sunteţi în stare să spuneţi
ce este real.Şi atunci noi continuăm să vă întrebăm,” Este acesta real? Este acesta real?”.
Doar dacă voi permiteţi să fie. Este visul vostru real? A-ţi observat că în ultimul timp
visele voastre sunt mult mai intense? Uneori voi nu vreţi să ieşiţi din visele voastre.
Visele sunt diferite acum. Ele s-au schimbat în ultimele două sau trei luni. Visele
voastre nu mai sunt de acelaşi tip de activitate ca şi înainte. Adesea voi vă folosiţi de
visele voastre ca să aflaţi soluţii la lucrurile care se întâmplă pe Pământ. Voi a-ţi trecut
printr-o experienţă a realităţii potenţiale înainte ca voi de fapt să le aduceţi în realitatea
voastră omenească. Acesta este ceea ce voi a-ţi putea numi un vis. În unele vise voi a-ţi
fost acolo în serviciu pentru alţii. Voi v-aţi dus ca să îi ajutaţi în visele lor. Voi a-ţi fost
acolo în serviciu pentru ei.
În unele vise, voi veniţi înapoi pe partea noastră a voalului. Şi voi predaţi în acele
clase. Este o curgere printr-o supapă care intră în visele voastre unde voi puteţi simţi sau
să vedeţi, chiar să aveţi imagini ale acestora. Voi toţi - voi toţi - ţineţi cursuri pe partea
noastră de trei sau patru nopţi pe săptămână. (Râsete) Voi învăţaţi acei îngeri care nu au
fost niciodată în formă umană despre procesare a integrării Divinului.
Vedeţi voi, despre aceasta este vorbă. De aceea a-ţi plecat voi de Acasă în primul rând
- ca să aveţi identitatea voastră unică, dar la fel ca să înţelegeţi că voi la fel sunteţi
Dumnezeu. Spiritul nu cunoaşte identitatea lui proprie. Voi da. Voi aveţi acel dar unic al
conştiinţei voastre proprii ale Sinelui, acum contopindu-se cu Dumnezeul. Îngerii de pe
partea noastră a voalului, în special cei care nu au fost niciodată pe Pământ, se adună în
jurul a ceea ce voi a-ţi numi o audienţă mare, audienţă imensă ca să audă cum este acesta.
Deci, voi aflaţi că sunt supape în visele voastre. Voi vă întrebaţi ce este real. Şi,
răspunsul este: “Totul este real. Totul este real”. Voi învăţaţi să eliberaţi acea energie
definită şi foarte concentrată pe care le-aţi plasat în voi în aşa fel ca voi să puteţi fi umani
pe Pământ. Acum, voi încă mai puteţi fi umani pe Pământ şi să aveţi acces la toate
celelalte energii inter-dimensionale - toate în acelaşi timp. Dar o să fie puţin ciudat la
început.
Un alt lucru care vă cauzează griji este că voi deveniţi foarte, foarte sensibili. Noi am
vorbit despre astfel de probleme atunci când am trecut prin Limbajul Ah-lui. Voi sunteţi
aşa de sensibili că uneori asta vă răneşte. Cu adevărat doare când voi auziţi anumite
sunete. Acesta vă sperie.
De fapt uneori doare de a fi în energia Gaiei, mama Pământ, o energie pe care voi
totdeauna a-ţi iubit. Acum voi sunteţi aşa de sensibili căci unele dintre energiile ei
cauzează iritaţii în corpul vostru mult mai mult decât înainte. Voi vă întrebaţi de ce. Voi
vă întrebaţi dacă nu cumva voi deveniţi prea sensibili. Ei bine, răspunsul este, “Da, a-ţi
devenit” Acesta va trece. Voi o să învăţaţi să integraţi toate aceste energii.
Acest nivel înalt de sensibilitate vă cauzează îngrijorări. Este dificil pentru voi ca să
fiţi cu alţi oameni. Voi sunteţi prea sensibili acum la energii. Voi vă întrebaţi dacă nu
este ceva în neregulă cu voi. Voi vă întrebaţi de ce vă simţiţi aşa de diferiţi şi ciudat, de
ce nu puteţi sta nicidecum în grupuri şi mulţimi de oameni. Uneori voi vreţi doar să
dormiţi pentru că credeţi că în somn voi nu o să fiţi sensibili. Dar, apoi voi aflaţi că
sunteţi sensibili chiar şi în starea de somn, starea voastră de vis.
Aceste sensibilităţi, dragi prieteni, lucrează pentru VOI. Voi puteţi simţi lucruri ca
niciodată înainte. Voi puteţi simţi energiile în camere. Oh, voi totdeauna a-ţi vrut să
faceţi acesta. Acum, voi faceţi acesta, dar nu întotdeauna vă place. (Râsete)
Voi puteţi simţi energiile. Da, noi ştim că unul dintre voi a simţit energia din ziua de
ieri a unui accident pe şosea. Apoi aceea persoană a mers la scena accidentului. Tu nici
nu ai ştiut că a fost acolo până ce nu ai văzut cu ochii tăi fizici. Dar tu ai simţit. Acesta ţi-
a făcut greaţă la stomac. Tu ai simţit agonia. Tu ai simţit durerea aceluia care a părăsit
Pământul în acel timp.
Da, voi simţiţi toate aceste lucruri - acesta face parte din procesul prin care treceţi.
Dar imaginaţi ce puteţi face acum cu noua sensibilitatea în termen de facilitare a
celorlalţi, ajutând pe ei prin procesul lor, fiind în stare să simţiţi energiile în camere şi să
înţelegeţi că nu sunteţi voi în aceea energie care a fost intipărită acolo pentru un timp aşa
lung.
Noi am ascultat la Cauldre (Geoffrey Hoppe) şi la alţii vorbind recent despre faptul că
lor nu le mai plac locurile vechi - casele vechi, clădirile vechi, locurile vechi. Acesta este
pentru că este prea multă energie în lucrurile vechi. Uneori este copleşitor. Locurile Noi
nu au o înmagazinare de energii. Locurile vechi au multe.
Voi nu o să ajungeţi să fiţi dezgoliţi de energii. Voi puteţi merge în multe, multe
nivele, de exemplu, într-o frumoasă casă veche. Voi puteţi simţi toate toată familia care a
trăit acolo,întreaga iubire şi bucurie, întreaga agonie, toate dificultăţile. Voi puteţi lăsa să
treacă prin voi. Voi puteţi simţi, dar nu trebuie să le posedaţi.
Aceste sensibilităţi înalte pe care le-aţi avut recent fac parte din întregul proces de
deschidere.
Noi ştim că mulţi dintre voi sunteţi prinşi între acea interesantă, dilemă ciudată - un
moment totul trece foarte repede, şi un alt moment trece foarte, foarte încet. Acum, care
dintre ele este real, Shaumbra? Este ceea ce trece rapid, sau ceea ce trece încet?
Amândouă!
Energiile se MIŞCĂ mai rapid. Voi vă mişcaţi mai rapid. Uneori este foarte greu să
menţinem pasul cu voi. Uneori este greu pentru curieri să menţină pasul cu voi. Uneori
voi spuneţi, “Eu am nevoie de o zi pentru mine însumi când totul încetineşte” . Dar, ce se
întâmplă? Voi o să aveţi aceea oportunitate ca să aveţi un timp când lucrurile pot
încetini. Şi, voi vă întrebaţi atunci, “De ce trec lucrurile aşa de încet? (Râsete) “Eu vreau
mai mult progres. Eu vreau ca acesta să se întâmplă rapid. Eu vreau să trec prin acesta
rapid”. Toate acestea sunt potrivite.
Într-adevăr, energiile se mişcă mai rapid. Într-adevăr, nivelul vostru de răbdare, nivelul
vostru de toleranţă este mai jos ca niciodată, aşa că vouă nu vă place când lucrurile merg
încet. Înţelegeţi că acesta face parte din proces care va continua pentru încă puţin timp.
Vorbiţi cu energiile rapide şi încete. Integraţi-le împreună. Cereţi de la curierii voştri
să vă arate unde este energia de echilibru. Acestea se află acolo pentru voi. Ei le-au adus
înăuntru pentru voi. Uneori voi trebuie doar să fiţi conştienţi că este acolo. Cereţi-le să
vă ajute ca să găsiţi acesta în aşa fel ca voi să nu vă simţiţi că lucrurile sunt cumplit de
încet, dar uneori aşa de repede încât voi nu ştiţi ce să faceţi.
Acesta am văzut noi recent la Shaumbra. Acesta vă cauzează îngrijorări. Voi vă
întrebaţi unde vă este mintea, şi ce petrece în înăuntrul vostru.
Apoi, există o altă dilemă interesantă, prin care voi treceţi. Este dificil să fiţi cu
oamenii. Uneori trebuie să vă forţaţi ca să fiţi cu alţi oameni. Uneori, trebuie să lucraţi cu
adevărat cu acesta. Uneori voi vreţi să le scuturaţi. Oh, voi toţi vreţi aşa de mult să vă
integraţi cu ei ...şi voi veţi fi...şi voi sunteţi. Dar, voi o să vă integraţi într-un nivel
complet nou.
Uneori vă întrebaţi de ce v-aţi născut aşa de diferiţi. De ce nu a-ţi putut să fiţi ca şi
ceilalţi? (râsete din audienţă) Dar, voi ştiţi, voi a-ţi ales în acest fel, ca să puteţi să vă
înălţaţi în adevărul vostru propriu. Voi o să ajungeţi la o nouă înţelegere şi integrare cu
ceilalţi oameni. Dar, între timp acesta este dificil.
Uneori vă temeţi ca să fiţi într-un grup. Deci, ce faceţi? Voi plecaţi ca să fiţi cu voi
înşivă. Apoi voi aflaţi că nu puteţi să staţi nici cu voi înşivă (râsete) Când voi sunteţi cu
voi înşivă, energia este foarte intensă. Trece foarte repede. Voi intraţi în conversaţiile
din capul vostru, apoi voi vreţi să găsiţi alţi oameni ca să numai vorbiţi nicicum cu voi
înşivă. Chiar că este o dilemă!
Este dificil să fiţi cu voi înşivă acum, pentru că vă schimbaţi foarte repede. Voi nici nu
ştiţi cine mai sunteţi. Este dificil ca să fiţi cu voi înşivă pentru că Vechiul încă mai trage
de voi. Voi încă mai auziţi voci din Vechi...toate întrebările care vin în mintea voastră...
toate întrebările, “Este acesta real? Ce fac eu aici? Este real?”
Deci, dragi prieteni, este bine ca să petreceţi timpul singuri. Dar, în acel timp să
respiraţi doar...doar respiraţi. Vorbiţi-vă vouă înşivă. Spuneţi vouă înşivă prin ce treceţi.
Puneţi-vă întrebări. Onoraţi fiecare parte din voi înşivă şi prin ce treceţi.
În acest timp dificil şi provocator de a nu fi cu alţii şi de a nu fi cu voi înşivă şi uneori
simţînd ca şi cum a-ţi vrea să ieşiţi afară din pielea voastră...acesta este un timp potrivit
ca să fiţi cu Shaumbra. Aşa cum am spus, nu este bine ca voi toţi să mergeţi şi să trăiţi
împreună în păduri. Nu pentru acesta sunteţi aici pe Pământ. Voi într-adevăr v-aţi enerva
unul pe altul după o perioadă scurtă. Dar, întâlniţi-vă cu Shaumbra.
Chiar şi astăzi unii dintre voi s-au întrebat dacă ei ar trebui să fie aici. O parte din voi
s-a temut de întregul prospect de a veni aici sau să vă întâlniţi cu grupurile voastre. Voi
nu a-ţi ştiut dacă puteţi să fiţi cu alţii astăzi. Energia nu a fost în locul potrivit. Dar, ce s-
a întâmplat când voi v-aţi întâlnit în energia Shaumbrei? Voi a-ţi respirat adânc. Voi a-ţi
spus, “Ah, mă bucur că sunt aici astăzi. Am avut nevoia de acesta. Am avut nevoie de
energia lor şi dragostea lor, şi confirmarea lor. A fost nevoie ca să stau în scaun aici
astăzi şi să-i am pe curierii mei cu mine. Eu am avut nevoia doar să iau o pauză mică de
la toate acestea.
Ce altceva se întâmplă chiar acum cu Shaumbra? Voi începeţi să vedeţi ceva lucruri
ciudate şi interesante cu ochii voştri umani. Voi începeţi să simţiţi tot felul de lucruri cu
simţurile voastre. Noi am observat că voi sunteţi uimiţi la ce a-ţi început să percepeţi.
În special, voi vedeţi prin măştile altori umani. Voi vedeţi aura lor pentru prima dată.
Voi vedeţi cum faţa lor se schimbă. Voi uneori sunteţi uluiţi de acestea. Voi rămâneţi cu
gura căscată şi ochi mari. Voi îi vedeţi cum trec printr-o metamorfoză chiar în faţa
voastră.
Şi ei se uită la voi, “Ce este greşit cu acea persoană?” (câteva râsete) “Ce văd ei?” Şi,
ce vedeţi voi? Voi vedeţi lucruri care sunt familiare, dar încă ciudate.
Voi vedeţi prin oameni, în special prin cei care au adus, ce voi numiţi “energia
gri”,energie reptiliană, energie de şopârlă. Acestea sunt termenele voastre, nu ale
noastre. Dar, voi vedeţi acesta pe feţele lor. Voi spuneţi, “Acea persoană arată ca un
extraterestru dintr-un alt loc”. Ce se întâmplă chiar acum cu schimbările energiei foarte
rapide şi foarte drastice pe Pământ nu este numai simţământul uman de a vedea care
devine mai larg şi mai deschis, dar într-un sens, unele din...cum să spun...unele din
agendele Vechi ies la suprafaţă chiar acum. Acestea vor continua să se întâmple.
Când Ordinul de Arc a creat acest loc numit Pământ, acesta a fost o modalitate de a
ajuta să se ajungă la o nouă înţelegere a energiilor în toate părţile cosmosului. Pământul
a fost creat ca un loc neutru unde voi puteţi să re-experimentaţi lucruri de dinainte,
“dinainte” ceea ce înseamnă înainte ca voi să fiţi umani, înainte ca voi să fiţi pe această
planetă. Pe Pământ voi puteţi trece prin experienţe Vechi în mod foarte lent...voi puteţi
merge în materie în aceste corpuri umane...voi puteţi să uitaţi cine a-ţi fost şi de unde a-ţi
venit. Pământul a fost desemnat în acest fel cu un scop ca voi să puteţi re-experimenta
lucrurile care s-au întâmplat acum o veşnicie de timp, în aşa fel ca voi să puteţi ajunge la
un punct de alegere şi un punct de înţelegere, în aşa fel ca trecutul să poate să fie
vindecat. Viitorul este trecutul vindecat.
Când acest loc Pământ, a fost creat şi chemarea a ajuns la îngeri, nu au fost doar ceea
ce a-ţi numi îngeri buni. Nu au fost doar îngeri de lumină. A trebuit să fie un echilibru
exact de energie pe Pământ ca şi în univers. Deci, o mare varietatea de îngeri au venit pe
Pământ.
Ceea ce voi numiţi reptilieni, gri, şopîrle - acestea sunt denumirile voastre, dar sunt
anumite atribuţii care sunt în mod nostim corecte despre acesta - ei au venit la fel. Ei au
făcut parte din sămânţa Pământului. Acum, toţi aceşti îngeri care au venit pe Pământ ca
să ajute la rezolvarea unei situaţii interesante, de a ajunge la noi înţelegeri pentru întregul
univers...ei au venit pe Pământ ca neutri. Acesta a trebuit să fie în acest fel.
Dar...dar, unii dintre îngeri din anumite familii celestiale au implantat în ei...ceea ce a
fost numit “agendă extraterestră”. Ei au avut o agendă care a fost adânc imprimat în
înăuntrul lor, reprezentînd agenda familiilor lor celestiale.
Să spunem că ei au venit de la cei “gri”. Ei nu au ştiut că au avut acel implant pus în
înăuntrul lor. Într-un sens, a fost o sugestie hipnotică plasată în înăuntrul lor care va crea
agenda gri pe Pământ. Nu a fost să fie în acest fel. Dar ei au făcut oricum. Şi noi toţi
ştim despre acesta. Ei nu au ascuns nimic.
Acum agenda lor iese la suprafaţă pe Pământ. De aceea este că voi Shaumbra, puteţi
începe să-i vedeţi că se manifestă fizic în faţa voastră. De aceea este că uneori voi nu
puteţi să fiţi cu anumiţi oameni şi vă simţiţi şi simţiţi că ceva încearcă să vă consume sau
uneori simţiţi că ceva încearcă să vă ia toată energia
Da, Cauldre îşi loveşte fruntea şi îşi roteşte ochii chiar acum. (râsete) “Tobias,
Tobias...oh, ce conservă de vierme ai deschis tu” Dar, noi spunem acesta pentru că este
un punct foarte important. Acesta se leagă de discuţia care se abate de la subiect . Noi o
să ajungem la subiect. (Chicotând)
Deci, cu toate energiile care se mişcă intens, îndreptat spre punctul de săritură în
conştiinţă, care este la patru ani distanţă, şi cu noua perspicacitate şi înţelegere, voi puteţi
să începeţi să vedeţi agendele “ascunse”.
Acum, trebuie să clarificăm un punct aici. Unii din voi care ascultă sau citesc acesta
se gândesc, “Oh, Doamne, există o agendă extraterestră implantată în înăuntrul meu!”
(râsete) Nu, nu, voi v-aţi descotorisit de acei..de acei care au avut implantat. Voi v-aţi
scăpat de ei de mult timp. Când a-ţi făcut acesta, s-a petrecut o transformare incredibilă.
Mare parte din acesta s-a petrecut în alte vieţi. Pentru câţiva acesta a luat loc în această
viaţă.
Voi v-aţi eliberat pe voi înşivă de legăturile trecutului. Acesta a fost dificil şi dureros
pentru că acesta a făcut parte din cine a-ţi fost. Voi a-ţi eliberat energiile în aşa fel ca voi
să puteţi fi liberi, ca să puteţi ajuta pe alţii să se mute în Energia Nouă.
Unele din acestea se manifestă în ce voi a-ţi chema conspiraţie, dar până la urmă
urmei nu este conspiraţie. Sunt încercări făcute de alţii fie ca să oprească schimbările
care au loc chiar acum, sau sunt încercări făcute de alţii ca să menţine controlul. Dar, nu
este nimic care să vă îngrijoreze. Voi sunteţi dincolo de acesta.
Din perspectiva noastră, nu sunt conspiraţii mari care să vă hipnotizeze pe voi toţi. Nu
sunt. La Cauldre îi place să spună, cea mai mare conspiraţie care este, este exact în faţa
voastră. Acesta este IRS-ul vostru ( Serviciul Intern de Venit), (râsete din audienţă) Voi
toţi sunteţi conştienţi de acesta. Voi toţi mergeţi alături de acesta. Unii nu merg. Dar,
acesta nu este o conspiraţie, până ce voi permiteţi să fie.
Voi vorbiţi despre lucrul numit Iluminatii. Illuminati au fost într-adevăr o
conspiraţie. A fost un grup care a folosit energii ca să încerce să controleze lumea. Dar,
ştiţi voi ce au aflat ei? Că nu a fost distractiv ca să controleze lumea. Acesta a creat mai
multă durere de cap decât au vrut ei. Ei au avut toţi banii de care aveau nevoie. Nu a fost
nevoie ca ei să cotroleze lumea. De fapt, ei au început să renunţe la control acum zece,
doisprezece ani în urmă. Ei au realizat că nu a fost prea distractiv. La fel a fost o energie
care a intrat în Pământ şi în timp se năştea şi prin voi, şi prin alţii care au mers într-o
călătorie spirituală dar, care nu a făcut parte din Energia Nouă. Acesta nu a avut loc în
Energia Nouă.
Să nu fiţi surprinşi când voi începeţi să vedeţi lucruri şi să simţiţi lucruri care apar ca
extratereştii. Într-adevăr, aceştia sunteţi voi din trecut. Şi, într-adevăr, câteva din tipul de
energii extratereşti o să încerce să vă sperie pe voi sau pe alţii.
Dar, mai mult ca orice - noi putem spune acesta - mai mult ca orice, ei vor să se
transforme chiar acum. De aceea îşi fac apariţia De aceea ei îşi fac feţele cunoscute vouă.
Ei înţeleg că este timpul pentru o schimbare. Ei înţeleg că Energia Nouă este aici. Şi,
Energia Nouă şi conceptul că “Voi la fel sunteţi Dumnezeu” depăşesc orice lucru ale
agendei Vechi. Ei o să-şi facă prezenţa vouă în aşa fel ca să poate si simtă energia
voastră...şi ca să începe să elibereze câteva din energiile Vechi imprimate în înăuntrul
lor...în aşa fel ca şi ei să poate să fie Dumnezeu. Este amuzant de pe partea noastră
pentru că noi vedem că nici una dintre acele agende Vechi nu au nici o putere peste
voi...numai dacă voi vreţi să jucaţi jocul lor.
Voi ştiţi, că sunt - cum să spun - spirite dezincarnate, strigoi, care vin lângă voi în
fiecare noapte. Ele se adună în jurul vostru pentru că ele văd o lumină şi ei simt o
vibraţie care este diferită. Dar, ele nu vă fac nimic. Ele nu pot să vă rănească. Ele nu pot.
Ele sunt atrase de lumina voastră. Ele nu pot lua nimic de la voi. Ele nu pot intra în
corpul vostru şi să-l stăpânească.
Oricare aici, care citeste sau ascultă - oricare care gândeşte că ei sunt cei care întră
înăuntru în corp şi posedă corpul - gândiţi din nou. (multe râsete) Nimic nu a intrat în
voi. Fizica Pământului nu a fost creat pentru acesta. Au existat câteva cazuri izolate dar a
fost un acord intens înainte ca un suflet să intră într-un corp pentru o viaţă, dar acestea
sunt foarte puţine.
Voi nu sunteţi cei care întră în corp şi poseda acesta. Voi sunteţi cei care ascendaţi.
Voi v-aţi mutat de la o viaţă la cealaltă în timp ce rămâneţi în acelaşi corp. Voi v-aţi
transformat conştiinţa voastră. Şi, da voi vă simţiţi complet diferiţi. Voi vă simţiţi ca şi o
nouă persoană pentru că voi sunteţi, într-un fel. Dar, nu a fost nici o entitate de dinafară
care a intrat în corpul vostru.
Deci, noi ne-am dat jos putin de pe pistă aici. Dar noi am vrut să vă ajutăm să
înţelegeţi de ce unele lucruri se petrec în viaţa aceasta nouă a voastră, de ce intră uneori
energii dezechilibrate şi ce trebuie să faceţi ca să le echilibraţi. Simplu respiraţi adânc.
Înţelegeţi că curierii voştri au adus înăuntru energia potrivită şi echilibrată. Acesta este
disponibilă vouă.
Să nu faceţi acesta dificil. Vedeţi voi, voi mergeţi înapoi la căile Vechi de încercare
pentru a vă muta de la o stare de conştiinţă la alta. Voi gândiţi că trebuie să treceţi prin
toate aceste dificultăţi şi provocări, şi chiar ne aduceţi şi pe noi înăuntru. Noi suntem
chiar acolo! Noi suntem la distanţa unei respiraţii!. Suntem aşa aproape.
Voi încercaţi să mergeţi înapoi pe căile Vechi de a intra în transă sau oricare din astfel
de lucruri. Înţelegeţi că acesta este chiar aici. Acesta se întâmplă repede. Voi puteţi să vă
mutaţi de la un nivel la următorul nivel. Voi puteţi bate pe umăr pe curierii voştri chiar
acum. Faceţi doar o trecere peste, şi permiteţi ca acesta să se întâmple. Voi sunteţi atunci
acolo. Acesta se întâmplă aşa de repede.
Totul prin care treceţi vă prepară pentru ceva despre care am vorbit înainte - o săritură
quantum a conştiinţei, o schimbare în Energia Nouă. Şi, acesta se apropie repede. A fost
prezis că va apare în anul 2012, a fost prezis de o veşnicie. Mulţi încă se mai ţin de
gândul că acesta va apare în 31 Decembrie 2012. Este sfârşitul Calendarului Mayan. Ei
trebuiau să-l sfârşească cumva. (Râsete din audienţă) Şi, a fost o estimare foarte bună din
partea lor, când să-l sfârşească. Mulţi încă mai menţin că această dată este un punct de
schimbare.
Dar, dragi prieteni, noi am lucrat la acesta de pe partea noastră, încercând să ajutăm
când va avea loc această săritură quantum. Cauldre ne-a întrebat...voi ne-aţi întrebat,
“Care este data? Care este data sacră şi magică?” Noi suntem încântaţi acum să
împărtăşim acesta cu voi, cu înţelegerea că, aşa cum noi putem vedea, nu se va întâmpla
nimic monumental în acea zi. Acesta va veni şi va pleca ca oricare zi. Dar, ce se va
întâmpla după acea zi va fi important.
În acea zi dacă vreţi să vă adunaţi împreună ca Shaumbra, puteţi celebra şi bucura,
într-adevăr o să fie minunat. Noi o să fim acolo dansând cu voi. Voi nu trebuie să scrieţi
cărţi despre lucruri catastrofice care se vor întâmpla în acea zi. Voi nu trebuie să aduceţi
elementul de frică în acesta. Nu este nimic ce trebuie să cumpăraţi ca să treceţi prin acea
dată.Nu sunt dispozitive mici metalice pe care trebuie să le puneţi pe degetele de la
picioare. (Râsete din audienţă) Această dată nu este o dată care este dictată dintr-un punct
de vedere celestial.
Este o dată care vine de la voi. Este o dată pe care noi vedem că ia loc săritura
quantum. Şi, este simplu, - 18 Septembrie 2007, o dată a completării şi o dată a
transformării.
Acum, această dată se poate schimba. Pot fi evenimente care să o mute mai devreme
sau mai târziu. Curierii au lucrat cu ea, de asemeni. Aceasta este ziua pe care noi vedem
că se întâmplă.
Vedeţi voi...ce se întâmplă între acum şi atunci este o schimbare intensă şi rapidă,
peste toată planeta voastră. Lucrurile încearcă să intră într-o aliniere. O să fie mulţi care
vor părăsi planeta Pământ pentru că, într-un sens, ei nu sunt pregătiţi să treacă prin
Energia Nouă. Ei sunt pregătiţi să treacă pe partea noastră cu corpul fizic dar nu în
conştiinţă.
Sunt Energii Vechi care nu vor să vadă această schimbare. Ei pot simţi că acesta vine
şi ei o să reziste aceasta. Noi am adus energia Papei luna trecută pentru că acesta de
asemeni este un semnal la biserci că schimbarea este acum iminentă. Şi, ei nu vor să-l
lase să plece pentru că ei ştiu că atunci când el pleacă, că acesta o să aducă schimbări în
biserici, schimbări care se îndreaptă spre data de 18 Septembrie 2007. Aşa că ei îl menţin.
Reptilienii, grii şi agendele extraterestre despre care am vorbit...ei ştiu la fel că aceasta
vine. Până acum recent au dubii despre când şi dacă. Dar ei ştiu că acesta vine. Ei o să-şi
facă prezenţa cunoscută. Ei o să fie cei care o să încerce să sperie pe alţii şi o să încerce
să spună că este o mare conspiraţie. Cei care strigă mai tare despre conspiraţie sunt
conspiratorii!
Într-adevăr, ei o să fie cei care o să scrie cărţi sub aparenţa - cum să spun - înveliş
spiritual şi religios. Eio să scrie cărţile care aduc teama despre aceste evenimente. Ei
sunt cei care vor încerca să facă tot felul de corelaţii între alte evenimente, alte lucruri
care s-au întâmplat înainte, poate chiar aliniere celestială, şi spun, “Aceasta este ziua
plăţii şi a judecăţii”. Ei o să încerce să sperie omenirea.
Aceasta nu este o zi de judecată de nici un fel. Este o zi de celebrare şi tranziţie.
Judecarea oricărui uman este eliberată în acea zi, dacă ei permit acest lucru să fie. De
aceea este că noi toţi ne mutăm spre acesta. De aceea este că voi simţiţi energiile
intensificându-se în jurul vostru chiar acum.
Voi o să vedeţi că tehnologiile se mişcă mai repede şi mai repede şi mai repede. Aşa
cum am spus înainte, mai multe licenţe vor fi înregistrate în următorii ani ca niciodată.
Voi o să vedeţi pătrunderi în domeniul medical, în domeniul tehnic, pentru că energiile se
mişcă atât de repede. Ele se întremează chiar acum.
O parte din acest motiv, o parte ceea ce a făcut acesta cu adevărat posibil sunt
comunicaţiile. Realizaţi voi că Internetul - prin care noi vorbim chiar acum - are doar
unsprezece ani? O clipă din timp! Priviţi cum acesta a influenţat Pământul vostru - doar
unsprezece ani! Radio, şi televiziunea şi telefoanele au fost în aplicaţii practice de
aproape 75 de ani...o cale de comunicare... a deschiderii.
Tipografia, care a fost prima schimabare majoră, a fost doar mai mult în anii recenţi
ai ciclurilor vieţii voastre totale pe Pământ, a fost doar foarte recent. Este interesat de
notat că atunci când tipografia a fost descoperită pentru prima oară, prima aplicare
comercială, prima comunicare care a ieşit, a fost Sfânta Biblie.
Cei care au lucrat la tipografie, care au tipărit cărţile...ei au fost torturaţi de alţi
oameni. Locul lor de afacere a fost arsă, arsă până la pământ pentru că a fost teama că
dacă se deschid comunicaţiile, toţi oamenii - în special comunicaţii despre ce a fost în
scriptura sfântă, ceea ce a fost păstrat de câţiva oameni din biserică - dacă acesta ar fi fost
pus în mâinile bărbaţilor şi femeilor simpli, acesta ar fi fost dificil. Ei probabil ar fi
pierdut control.
Comunicaţiile în următorii câţiva ani se vor intensifica. Există tehnologii pe care se
lucrează chiar acum, care desigur vă vor uimi Este dificil de explicat, dar ele implică un
tip de vibraţie holografică.
Este un limbaj nou care se va dezvolta în următorii câţiva ani. Vedeţi voi, oamenii
încă mai au restricţii din cauza limbilor lor. Sunt multe, multe limbi pe Pământ. Limbile
sunt incomplete. Este dificil pentru noi câteodată să comunicăm cu voi în cuvinte pentru
că limba Engleză este atât de limitată.
Există un limbaj nou care se dezvoltă chiar acum. Este mai mult un limbaj universal.
Este un limbaj care combină anumite tipuri de matematică, nou - ceea ce a-ţi considera
voi a fi - algoritmi digitali. Această va fi o limbă care poate fi scrisă, într-un fel , dar mai
mult ca orice, răsunător, răsunător, nu necesar vorbit. Aceasta o să fie un tip răsunător a
limbajului. O să fie, într-un sens, bazat pe unele cercetări, o parte din acesta este făcută
pe Internetul vostru.
S-ar părea că această limbă va apare prima dată pe Pământ, în următorii câţiva ani cu
ajutorul unui grup mic de copii. Vedeţi voi...ei o să se joace. Copii care înţeleg
tehnologiile, sau le place să se joace pe Internet, dar vor să comunice cu oamenii de
partea cealaltă a lumii...ei o să înceapă să se joace cu un nou tip de limbaj. Acesta va fi
un joc pentru ei, un cod secret. Dar într-o zi va fi descoperit. Vor fi nişte cercetători,
cineva care înţelege că acesta este mai mult decât un joc. Este o nouă metodă de
comunicare.
Comunicaţiile vor constitui o mare parte a ceea ce se întâmplă în următorii câţiva ani,
şi la fel ce se întâmplă după. Comunicaţiile ajută într-adevăr la deschiderea Primului
Sigiliu pentru umanitate, de separare. Vedeţi voi...cum toate acestea se întâmplă, sigiliile
încep să se deschide. Voi a-ţi trecut prin proces şi o să continuaţi să treceţi prin cicluri.
Umanitatea o să înceapă să deschidă Primul Sigiliul cu săritura quantum. Voi sunteţi
separaţi.
Puteţi să imaginaţi că acum sute de ani în urmă nu a fost comunicare automată sau
instantă ca şi cum sunt acuma? Acesta a trebuit să fie incredinţată de la persoană-la-
persoană. A fost lentă. Acum este instantaneu. Acum noi putem comunica cu voi toţi în
acelaşi timp prin Internet.
Comunicaţiile ajută la deschiderea primului Sigiliu. Aşa cum acesta se realizează,
acesta va ajuta la aducerea energiei de Acasă în energia Pământului. Toate acestea
lucrează împreună. Primul Sigiliu este sigiliul separării atunci când voi a-ţi plecat din
Regatul a Tot Ce Este. Oh, voi a-ţi purtat acesta cu voi în totdeauna - acea separare -acel
dor de a merge Acasă - acel dor de a simţi dragostea Spiritului . Dar acesta se va
deschide. Acesta se va deschide prin comunicaţii. Acesta va face parte din săritura
quantum.
Separarea la fel ajunge în voal. Acesta ajută la crearea elementelor voalului.
Separarea numai este, atunci când lucrurile vin înapoi împreună. Aşa cum energia de
Acasă vine la voi, voalul începe să dispară.
În acest timp de săritură quantum, acesta schimbă fizica tuturor lucrurilor. Acesta este
dificil de explicat vouă ce o să se întâmple după aceea. Acesta va lua putin timp. Nu se
va întâmpla peste noapte. Dar totul va începe să se schimbe. Voi a-ţi mers pe o cale
liniară cu totul ca tehnologiile...medicina...conştiinţa..toate lucrurile au fost liniare. Dar,
cu această săritură quantum toate lucrurile fizicii se schimbă. Noi o să vă ajutăm să
înţelegeţi aici...acesta este puţin dificil de comunicat.
Fizica şi realitatea voastră este alcătuită din energii care vibrează la anumite nivele.
Ele merg în cicluri. De exemplu, sunetul se propagă ca un ciclu. Se ridică , şi coboară,
depinzând de variaţie. Viteza şi distanţa ciclurilor determină modul în care percepeţi
sunetul.
Totul vibrează în jurul vostru, chiar acum. Aceasta este ceea ce ajută la crearea acestei
realităţi, acest lucru pe care voi numiţi materie şi masă. Corpul vostru nu este solid, deşi
se pare că este aşa. Sunt particule de energii care vibrează la viteze variate. Aceasta este
ceea ce alcătuieşte întreaga voastră realitate.
Chiar şi comunicaţiile sunt făcute din - vibraţii. Toate aceste elemente vibrează. Ele
merg în sus. Ele vin în jos. Ele merg cu viteze variate. Dar, există un ying - yang la
vibraţie. Acesta este ce crează totul în jurul vostru. Totul este despre vibraţie.
Când voi ajungeţi la acest punct ale săriturii quantum, elementele o să
înceapă...acestea nu o să mai vibreze niciodată. Realitatea nu o să mai fie creată de la
elemente care vibrează la nivele energetice opuse.
La săritura quantum va fi noul tip de fizică care va fi introdusă în realitatea voastră.
Acesta va lua un timp pentru ca oamenii de ştiinţă să înţeleagă, chiar să ştie că acesta
este acolo. Particulele nu o să mai vibreze pentru ca să creeze realitatea lor. În schimb,
particulele se vor extinde în orice direcţie. Energia se va extinde înăuntru şi înafară...şi
lateral...şi sus şi jos în unison. Voi nu o să aveţi nevoie de dualitatea energetică a
vibraţiilor ca să faceţi realitatea să se întâmple. În schimb, o să fie extinderea energiilor
care vor crea noua realitate. Va fi nevoie de un timp de pentru acesta să se integreze şi
oamenii de ştiinţă să înveţe cum să le folosească.
Ce este acesta? Acesta este Energia Nouă. Acesta este cu ceea ce a-ţi lucrat. Acestea
sunt modele pe care le-aţi ajutat să creaţi, pe care curierii au ajutat să înmagazineze până
la timpul potrivit.
Energia, ca atare, este neutră. Toate energiile pe care le-aţi folosit în crearea
universului şi crearea realităţii voastre aici pe Pământ au venit în formă neutră. Dar, după
aceea voi le activaţi. Voi le faceţi să se mişte. Voi le faceţi să vibreze. Voi le faceţi să se
opune una alteia, lucrând una împotriva alteia ca să se creeze ceva nou, să creaţi realitatea
voastră. Acesta a fost calea Veche.
După săritura quantum transformarea energiei va fi diferită. Nu o să mai fie forţe
opuse. Energia va fi transformată sau utilizată de voi acum ca - cum să spun - ca un
singur element care se extinde în toate direcţiile simultan. În acest fel va lucra acesta.
După data de 18 Septembrie 2007, acesta va fi disponibilă într-un fel nou. Acesta va
fi disponibilă pentru a ajuta cu tehnologiile şi invenţiile, să mute şi să schimbe conştiinţa.
Acesta este o energie potentă. Acesta lucrează foarte diferit faţă de Energia Veche a
vibraţiei. Acesta va schimba lucrurile pe Pământ foarte repede.
La ceea ce lucraţi chiar acum, dragi prieteni, este o dinamică care duce la acea dată de
18 Septembrie 2007. De aceea voi ascultaţi..citiţi...staţi în audienţă...şi începeţi întregul
proces, ca să puteţi trece prin propria voastră ascensiune şi integrare divină înainte ca
săritura quantum să se întâmple.
Voi ne întrebaţi tot timpul despre munca voastră, “Tobias, când voi avea o slujbă care
să fie însemnată?” (Râsete din audienţă) Uitaţi-vă la ceea ce faceţi. Voi ajutaţi la
schimbarea şi extinderea realităţii. Voi ajutaţi la sosirea acestei sărituri quantum a
conştiinţei ceea ce face disponibil un Nou tip de energie.
Noi o să avem mai multe de spus despre acesta. Dar, noi am vrut să împărtăşim vouă
despre această dată. Într-adevăr, aceasta este Seria Energiei Noi, şi noi o să ne
concentrăm pe ceea ce se întâmplăă în viaţa voastră, chiar acum, ce se întâmplă în lumea
din jurul vostru şi ce este Energia Nouă.
Între timp, noi vă cerem să nu încercaţi să descifraţi toate acestea. (Râsete) Noi am
menţionat acesta la un grup, recent. Noi am cerut ca ei să înceteze să descifreze totul.
Imaginaţi că vă treziţi dimineaţa, Shaumbra, şi că nu încercaţi să descifraţi nimic! (Mai
multe râsete) Imaginaţi că treceţi printr-o oră şi nu încercaţi să descifraţi nimic! Apoi
întindeţi imaginaţia voastră...încercaţi să treceţi prin dimineaţa fără să descifraţi nimic,şi
în final o zi întreagă
Vedeţi voi...voi încercaţi să descifraţi totul. Voi încercaţi să puneţi o înţelegere
intelectuală pe ceva care nu este de loc intelectual. De aceea este că aveţi dificultate
chiar acum. Voi încercaţi să descifraţi totul.
Este atât de nou. Este atât de diferit. Voi nu puteţi să descifraţi. Voi puteţi doar simţi
şi de a şti acesta - de a şti în inima voastră, nu în creierul vostru. Voi încercaţi să
descifraţi ce să faceţi în continuare. Voi încercaţi să descifraţi. “Trebuie să mă întorc la
stânga sau la dreapta?” Voi încercaţi să descifraţi ce vrea Spiritul să vă spună, aşa cum
scăpaţi o cutie de ouă pe podea. (Râsete) Spiritul nu încearcă să vă spună nimic altceva
decât că voi umblaţi în multe dimensiuni.
Câteodată ouăle alunecă din mâna voastră, cu adevărat. Voi vă întrebaţi, “Cum a fost
posibil să fac aşa ceva? Le-am ţinut bine. O parte din voi le ţinea. Cealaltă parte nu, şi
aşa ele au alunecat pe cealaltă parte. Spiritul nu încearcă să vă dea nici un mesaj. Spiritul
nu încearcă să vă spună să mergeţi în anumite direcţii.
Dacă voi încercaţi să încetaţi să mai descifraţi, acel lucru din înăuntrul vostru - noi am
vorbit despre acesta înainte - Sistemul de Ghidare Divină poate să înceapă să lucreze.
Acesta poate avea grijă de mai multe lucruri pământeşti umane pentru voi. Acesta poate
să ajute la echilibrarea voastră. Poate să vă ajute să aducă tot ce aveţi nevoie în viaţa
voastră chiar acum - abundenţă, sănătate, şi toate acele lucruri.
Dar, vedeţi voi...voi încercaţi să descifraţi totul, şi Sistemul de Ghidare Divină al
vostru intră într-un fel de oprire pentru că el vă iubeşte. El spune, “Ei vor să încerce să
descifreze astăzi” (Râsete) “Deci, noi luăm o zi liberă”(Mai multe râsete) “ Ei se amuză
mult încercând să descifreze totul. Ei vor să documenteze toate acestea. Ei vor să facă
hărţi şi grafice despre cum să se mute în Energia Nouă. Ei vor să proiecteze şi să
folosească în computer şi să descifreze.
Voi nu puteţi face acesta, dragi prieteni. Voi puteţi doar să cunoaşteţi acesta. Mai
târziu înţelegerea intelectuală va veni la voi. Încetaţi să descifraţi. Voi vă loviţi de ziduri
în fiecare zi. Noi am încercat să aducem acest mesaj peste tot prin voi. Voi a-ţi încercat
să înţelegeţi fiecare lucru mărunt, în mintea voastră. Mintea voastră operează pe baza
Energiei Vechi. Voi, Divin Umani, operaţi pe baza Energiei Noi.
Imaginaţi - o zi întreagă să nu descifraţi nimic. Voi o să fiţi surprinşi cât de multă
energie veţi avea. Voi o să fiţi surprinşi cât de clar veţi vedea lucrurile. Nivelul vostru
de claritate va creşte exponenţial. Voi nu o să mai aveţi acele minţi limitate. Voi nu o să
mai aveţi acele locuri ale depresiei.
Încetaţi să descifraţi. Acesta va fi dificil pentră că - vedeţi voi, noi deja ştim - voi o să
eliberaţi unele lucruri de descifrare, dar nu complet.Voi încă mai trebuie să aveţi
elementul acela de control. Voi încă nu aveţi acea încredere totală în voi înşivă. Deci,
voi faceţi mai puţină descifrare.
Noi vrem să spunem TOTALĂ “oprire a încercării de a descifra” Răspunsurile sunt
deja acolo, dar într-un mod complet Nou. Răspunsurile o să vină la voi într-un mod
complet Nou. Aşa cum am vorbit cu un grup recent, răspunsul care va veni la voi o să fie
mult mai important decât întrebarea pe care a-ţi fi putut pune.
Dar, voi sunteţi aşa de ocupaţi încercând să descifraţi fiecare lucru mărunt. Voi doar
vă obosiţi. Notaţi cuvintele noastre -voi o să aveţi nevoie de energia voastră în următorii
patru ani.
Încercaţi să descifraţi. Acesta va veni la voi. Vedeţi voi...voi credeţi că dacă încetaţi
să mai descifraţi cineva vine şi vă va lua în stăpânire. Noi deja v-am spus că ei nu pot
face acesta. Fizica nu permite acesta.
Noi trebuie să râdem uneori. Sunt acei care chiar încearcă să se dea pe ei înşişi la alte
entităţi. (Râsete) Celelalte entităţi nu vor acest lucru. (Mai multe râsete)
Deci, voi puteţi elibera controlul uman vechi şi să permiteţi la Ghidarea Divină să
intră. Voi puteţi înceta să descifraţi. Voi puteţi permite cunoaşterii să intră. Voi puteţi
permite ca răspunsul să fie acolo înainte de întrebarea pusă. Aşa lucrează acesta.
Când vă aflaţi că v-aţi blocat mintea, voi ştiţi ce trebuie să faceţi - respraţi adânc. Nu
uitaţi despre ce am vorbit aici astăzi. Nu uitaţi că voi sunteţi într-o călătorie mare. Nu
uitaţi că munca pe care o faceţi este importantă. Munca voastră face o mare diferenţă.
Vedeţi voi...când Pământul face săritura quantum, noi restul putem face la fel. Când
Pământul dintr-o stare vibraţională trece în energia care se extinde în toate direcţiile
simultan, atunci noi putem face la fel. Pe partea noastră a voalului noi existăm în realitate
vibraţională. Într-adevăr este frumos - vibraţia culorilor, sunetelor, şi energiilor. Ele
vibrează. Ele nu sunt liniare.
Când voi mergeţi în Energia Nouă, energia care se extinde, noi putem face la fel.
Atunci energia de Acasă poate să vină la voi. Nu o să mai fie separare. Atunci noi toţi ne
îmbarcăm într-un fel de viaţă complet nouă, si de creştere şi de a fi Dumnezeu în propriul
nostru adevăr.
Voi v-aţi întrebat despre semnificaţia acestei vieţi! Este mult mai mult decât vă puteţi
imagina vreodată. Permiteţi-vă să simţiţi acesta pentru un moment. Permiteţi-ne să vă
comunicăm acesta vouă, cu adevărat ce faceţi voi aici..nu ce voi gândiţi că faceţi, dar ce
într-adevăr faceţi. Permiteţi-vă să simţiţi acesta. Voi faceţi acesta fără să aveţi titluri mari,
sau să vă bateţi pe piept, fără să creaţi o entitate mare şi glorioasă ceea ce credeaţi că a-ţi
fi putut să fiţi. Voi doar faceţi acesta.
De aceea noi vă iubim atât de mult. De aceea voi nu o să fiţi niciodată singuri.
ŞI AŞA ESTE

SERIA ENERGIEI NOI


“SHOUD 4: WHEN THE DIVINE PLAN MEETS THE HUMAN PLAN”
“SHOUD 4: CÂND PLANUL DIVIN ÎNTÂLNEŞTE PLANUL UMAN”
PREZENTAT LA CERCUL CRIMSON
1 NOIEMBRIE 2003

Notă: Această comunicare a fost înregistrată la întâlnirea noastră lunară a Cercului


Crimson, cu o săptămână înainte de Concordanţa Armonică. Acesta conţine informaţii
actuale şi importante despre Concordanţa Armonică ce vine. Transmisia va constitui o
comunicare specială a lui Tobias şi o “Respiraţie a Spiritului” în lumea întreagă,o
experienţă de respirare vindecătoare cu Dr. Norma Delaney. Ascultaţi în direct la
Internet la:
www.crimsoncircle.com
Vă rugăm trimiteţi această comunicare sau această legătură la prietenii şi lucrătorii de
lumină de pretutindeni.
Tobias:Şi aşa este, dragă Shaumbra, că noi ne adunăm din nou cu un grup de îngeri
umani care îndrăznesc să schimbe energia Pământului, energia universului, şi energia
cosmosului...care îndrăznesc să vină în această viaţă sub circumstanţe umane foarte
dificile...care îndrăznesc să îndure unele dintre cele mai mari provocări pe care ei au avut
în oricare viaţă...care îndrăznesc să vină ca să schimbe ceva în numele a Tot Ce Este...să
se mute în Energia Nouă.
Este o onoare pentru mine Tobias, ca să fiu aici cu voi. Imaginaţi cum este pentru noi
toţi în Consiliul Crimson, toţi invitaţii şi vizitatorii de astăzi din regatul îngeresc, să
venim aici şi să adunăm toate energiile voastre, energiile miilor şi miilor voştri care astăzi
în acest moment de Acum v-aţi alăturat împreună, alăturat la inimă, alăturat la suflet şi
alăturat la Spirit.
Voi oferiţi permisiunea voastră de a fi aici şi permisiunea ca noi să adunăm energia
voastră, să le împreunăm într-un Shoud. Voi oferiţi permisiunea voastră ca să aveţi
energia voastră pusă în acest lucru numit Shaoud care apoi o să fie disponibilă pentru
mulţi dintre voi care mai vin, deci mulţi alţii care vor citi acesta, şi asculta la acesta o
lună mai târziu ...un an mai târziu...poate 10...poate 50...şi 100 de ani mai târziu...citind
informaţia pe care voi a-ţi adus la suprafaţă în Shoud...şi pe care voi permiteţi mie,
Tobias, şi la tot restul din noi să le contopim. Acesta este o mare onoare ca să fiu aici, să
stau cu voi.
Şi, voi probabil a-ţi observat că de fiecare dată când noi vă vizităm şi ne adunăm cu
Shaumbra că noi putem veni puţin mai aproape şi mai aproape de voi. Într-adevăr, noi
putem veni aici, şi noi putem simţi căldura focului vostru de astăzi în această cameră. Noi
acum putem veni foarte aproape şi de cei care ascultă. Şi noi de fapt începem să auzim
respiraţia voastră...nu numai să simţim...nu numai să ştim că este acolo. Dar, noi putem
începe să simţim respiraţia oamenilor. Noi începem să simţim inimile voastre. Noi
putem veni aşa de aproape.
Acum patru ani acesta nu a fost posibil. Voi deschideţi uşi noi. Voi deschideţi căile
în aşa fel ca Spiritul să poate să vină la voi, astfel ca toţi îngerii să poate să vină la voi
într-un fel complet nou.
Ştiţi voi, dragi prieteni, noi am vorbit despre acest lucru când noi spuneam, “Acesta va
veni la voi în această viaţă. Fiţi în momentul de Acum. Inspiraţi înăuntru viaţă.
Permiteţi-vă să simţiţi”.Şi, dinamica se schimbă în această Nouă Energie. Acesta vine la
voi. Tot de ce aveţi nevoie în realitatea voastră vine la voi.
Voi începeţi să experimentaţi acesta. Noi auzim acele “ah..hah” pe partea noastră a
voalului când voi realizaţi acesta, când voi realizaţi că voi nu aveţi nevoie de toate
aceaste energii haotice. Voi nu trebuie să mergeţi afară şi să căutaţi ceva. Acestea vin la
voi - acei oameni potriviţi...resursele potrivite...toate energiile...toţi îngerii. Acestea vin
la voi. Voi începeţi să înţelegeţi schimbarea imensă a tiparelor.
Oh, acest lucru necesită un timp. De aceea este că noi continuăm să repetăm de
nenumărate ori. Acesta este aşa de important. ACESTEA VIN LA VOI. Apoi, este
responsabilitatea voastră să dansaţi cu acestea...să acţionaţi cu acestea...să interacţionaţi
cu oamenii...cu evenimentele...cu oportunităţile...dacă voi alegeţi să acţionaţi cu acele
lucruri. Dar, ele vin la voi. Unii dintre voi a-ţi realizat chiar şi însemnătatea ascunsă în
acestea. Voi începeţi să aveţi acele adevărate “ah hah-uri”. Noi spunem, “Acestea vin la
voi”.
Ceea ce am spus cu adevărat energetic, dedesubtul acestuia este mesajul complet a
călătoriei voastre...motivul întreg de ce sunteţi aici pe Pământ...de ce a-ţi părăsit Ordinul
de Arc şi a-ţi venit pe Pământ. Acesta acum vine la voi, dragi prieteni. Regatul de Acasă
vine la voi. Voi nu mergeţi Acasă, aşa cum am spus noi cu foarte mult timp în urmă.
Voi nu mergeţi Acasă de aici. Voi nu muriţi ca să mergeţi înapoi în aceea singularitate
eternă. În schimb Regatul de Acasă vine la voi.
Acesta este împlinirea călătoriei. Regatul de Acasă vine la voi. Acesta vine la voi.Tot
de ce aveţi nevoie, sau doriţi sau creaţi vin la voi. Şi, alături de acestea, vine şi noua
relaţie cu Spiritul, energia Regelui şi Reginei.
Voi existaţi înafara a Tot Ce Este chiar acum. Credeţi sau nu, Cauldre încă mai
lucrează la descifrarea acestui lucru,chiar când noi spunem, “Încetaţi să descifraţi”.
(Râsete) Stând aici în acest moment, voi existaţi înafara a Tot Ce Este. Este fenomenal,
nu-i aşa? Cum poate să fie acesta? Simţiţi acesta. Simţiţi ce a-ţi creat.
Oh, voi a-ţi creat ceva. Voi a-ţi creat ceva, şi voi existaţi înafara regatului de Acasă,
ceea ce tradiţional voi numiţi rai. Dar, atunci când voi permiteţi ca acesta să vină la voi,
atunci raiul vine la voi, regatul de Acasa vine la voi. Acesta se extinde.
Regatul, oricât de mare este, a fost limitat datorită lui însuşi. Dumnezeul, a fost
limitat. Spiritul nu cunoştea toate acele lucruri despre creaţie...şi despre extindere...şi
despre adevărata împlinire...şi adevărata înţelegere a Sinelui. Când Spiritul a contemplat
întrebarea, “Cine sunt eu?”, Spiritul atunci a apărut în două forme - Regele şi Regina,
masculinul şi femininul. Ei v-au produs pe voi, într-un fel. Noi vorbim aici metaforic, nu
literal. Dragostea dintre Regele şi Regina a generat pe voi. Şi voi a-ţi plecat de Acasă.
Voi a trebuit să mergeţi înafara regatului de acasă, trecând peste Zidul de Foc, pentru a
merge înafara a Tot Ce Este.
Voi a-ţi fost într-o lungă călătorie de atunci. Dar, acuma regatul de Acasă vine la voi.
Voi a-ţi făcut acesta posibil pentru ca singularitatea regatului de Acasă, şi dragostea
Regelui şi Reginei să se extinde. Şi, acesta se extinde prin toate dimensiunile, peste toate
călătoriile şi experienţele pe care le-aţi avut vreodată.
Acesta este ca şi forţa de viaţă care aventurează afară prin ziduri, trece limita Zidului
de Foc. Acesta este o lumină uimitoare. Acesta este o conştiinţă uimitoare care apoi
călătoreşte peste experienţele veşnice pe care le-aţi avut, ca să se contopească cu voi în
moment.
Regatul de Acasa vine la voi. Tot de ce aveţi nevoie vine la voi. De aceea este că voi
sunteţi aici acum. De aceea este că voi sunteţi aici, ca să vă convingeţi de călătoria
voastră.
Noi o să vorbim mai mult despre călătoria voastră la sfârşitul discuţiilor noastre de
astăzi. Dar, permiteţi-ne să plantăm o energie aici chiar acum cu Shaumbra în această zi
magnifică cu acest grup magnific de îngeri umani.
Călătoria se sfârşeşte acum. Acesta se sfârşeşte. Voi a-ţi vorbit în comunicări şi
Shoud-uri despre călătoria voastră lungă, lungă, ca şi cum încă mai eraţi în acea călătorie,
ca şi cum încă mai aveţi mii şi mii de vieţi înaintea voastră, şi mai multe experienţe.
Permiteţi să se sfârşească călătoria acum. Noi plantăm aceea energie aici -energia
VOASTRĂ - cât continuăm discuţia de astăzi.
Dragi Shaumbra, noi avem un oaspete minunat astăzi. Mulţi dintre voi a-ţi simţit
energia invitatului nostru puternic, invitat foarte energizant. În mod normal acest invitat
nu intră în acest Prim Cerc aşa de aproape. Energia acestui drag stă în spate, pentru că el
are o tendinţă de a - cum să spun - aduce lucrurile la suprafaţă din inăuntrul vostru. El
este cel care a fost cu voi în călătoria voastră anterioară.
El a luat mai multe roluri. El a luat diferite - cum să spun înfăţişări, uneori umane,
uneori animale. El râde când noi spunem acest lucru. Dar, da, el este un pic de animal.
(câteva râsete) El stă în fundal de multe ori pentru că energia lui -- care cu adevărat face
parte din energia lui - este o parte arhetipală din voi - energia lui are tendinţa ca să aducă
aceasta la suprafaţă.
Dar, el vine astăzi pentru că lucrurile vin la suprafaţă. (mai multe râsete) Şi, voi a-ţi
simţit acesta. Voi continuaţi să întrebaţi, “Dragă Spirit, când se vor încetini un pic toate
acestea? Când voi înceta să mai trec prin atât de multe lucruri?”
Dragi prieteni, acesta va continua. Acesta va continua să fie intens în următorii câţiva
ani. De aceea este că noi constant , constant vă întrebăm pe voi să vă întâlniţi cu
Shaumbra. Da, fiţi aici pentru aceste întâlniri odată pe lună. Dar, întâlniţi-vă cu
Shaumbra. Adunaţi-vă în camerele voastră de zi sau bucătăriile voastre. Întâlniţi-vă la
restaurante. Întâlniţi-vă pentru discuţii comune. Întâlniţi-vă oriunde.
Noi putem vedea din această parte a noastră cum lucrează dinamica când voi vă
alăturaţi împreună fără o agendă.Voi daţi unul la altul curaj ca să continuaţi călătoria
voastră.
Dar, revenind la invitatul nostru...acest invitat drag vine astăzi aici pentru că multe
lucruri se petrec chiar acum. Şi, sunt probleme care vor apărea aici foarte curând care va
aduce la suprafaţă - cum să spun - una dintre cele mai dificile probleme pentru voi.
Acesta va fi un punct de decizie. Acesta este un punct al separării ce nu a-ţi văzut pentru
un timp, foarte, foarte lung.
Noi vă cerem să bineveniţi Archanghelul fricii - Rafael. Ce titlu ai tu, Rafael! Dar,
aşa cum ştiţi, frica este un mare motivator. Frica ajută să treceţi prin unele provocări şi
schimbări prin care voi treceţi. Rafael vă ajută, dragi Shaumbra, să transmutaţi frica.
Atunci când simţiţi dificultăţi, sau energii puternice şi stranii în jurul vostru - când voi
ştiţi intuitiv că acolo este o provocare pentru voi care a intrat în realitatea voastră - şi voi
încercaţi să negaţi acesta...voi încercaţi să pretindeţi că acesta nu este acolo...şi frica vine
la suprafaţă - Rafael este chiar acolo cu acea frică. Oh, nu este el care crează acesta - voi
sunteţi. Dar, el este acolo ca o energie potenţială pentru voi ca să folosiţi acesta ca să
transmutaţi frica în înţelepciune...în cunoaştere...în a vă muta într-o Energie complet
Nouă.
Voi de multe ori asociaţi energia lui Rafael cu cea a creării fricii, pentru că unde este
frică, acolo este Rafael. Deci, când voi simţiţi energia lui, uneori voi gândiţi, “Of, dragă
Dumnezeule, ce mai urmează?” De aceea este că el rămâne adeseori în fundal. Dar, dragi
prieteni, voi a-ţi simţit ceva din acesta în ultima vreme. Voi ştiţi că ceva se va întâmpla,
nu-i aşa? Voi ştiţi că acesta este chiar acolo, chiar acum în viaţa voastră.
Deci, Rafael vine astăzi pentru noi toţi, pentru voi toţi, să ajute la trasnmutarea
acestuia, să ajute să dea acestuia o nouă înţelegere, vă ajută ca să aflaţi de ce sunteţi în
acest loc în acest timp. Inspiraţi energia lui Rafael. Inspiraţi energia care transmută
frica. Aduceţi acea parte din voi înşivă...acel cadou pe care v-aţi dat vouă înşivă care vă
permite ca voi să aveţi putere...şi curaj... şi înţelepciune în timpurile dificile.
Acesta este interesant - noi ascultăm la unele discuţii de ale voastre despre
Arhangheli. Arhanghelii nu sunt umani, într-adevăr. Arhanghelii nu au sufletele
Dumnezeului aşa cum le aveţi voi. Ei au un fel de personalitate sau un caracter în jurul
lor. Dar, ei cu adevărat sunt energii arhetipale.
Metatron este acea parte din voi şi este vocea voastră în Spirit. Metatron este acea
parte care este aşa de pătrunzătoare şi intensă Şi, da, uneori este mai uşor să gândiţi
despre el ca şi un “el”, o personalitate, o entitate. Este în întregime VOI.
Rafael este o energie arhetipală care se manifestă cu voi în timpul fricii. Rafael -
Rafa, energie - a fost o parte importantă din Consiliul Crimson şi din Cercul Crimson.
Într-adevăr, energiile lui se arată în povestirile lui Tobit, sau Tobias, aşa cum voi ştiţi.
Acesta este povestea unei călătorii, şi este o poveste a fricii.
Deci, energiile lui Rafael sunt aici acum, deja lucrează cu voi la transmutare. Rafel
este voi. Energia lui vine din Ordinul de Arc. Acesta a fost construit într-un întreg
elaborat cod, într-adevăr, ceea ce se poate fi utilizat de voi atunci când a-ţi venit pe
Pământ..când voi a-ţi trecut prin toate experienţele voastre...când acest lucru numit frică
sau întuneric a venit asupra voastră. Rafa, energie, este despre transmutare.
Noi chicotim aici pentru că Cauldre ne cere să explicăm mai mult. Acest Ordin de
Arc, dragi prieteni, Arhanghelii, sunt energii arhetipale. Cum să spun, dacă vreţi să
vedeţi, într-un fel, este ca şi un cod elaborat. Permiteţi-vă să simţiţi acesta aici.
Voi puteţi spune că sunt piloane, piloane ce reprezintă fiecare Arhanghel sau cod
arhetipal. Şi, aceste piloane crează - cum să spun - cumva o poartă. Poarta, energiile ce
alcătuiesc Ordinul de Arc sunt un elaborat, serii elaborate a codurilor energetice pe care
voi a-ţi ajutat să scrieţi. Voi a-ţi ajutat să scrieţi acestea pentru că voi a-ţi ştiut că voi veţi
avea nevoie de anumite energii atunci când veţi veni pe Pământ.
Dar, voi la fel a-ţi ştiut că o să aveţi nevoie să ţineţi pe dinafară alte energii de a nu
interfera cu munca pe care voi faceţi. Codul, Ordinul de Arc, ţinea pe dinafară toate
înfluenţele de afară , în aşa fel ca voi să puteţi merge pe Pământ, şi să aveţi călătoria
voastră fără interferenţa de afară. Acesta ţine pe dinafară acei bărbaţi micuţ în farfuriile
zburătoare despre care vorbiţi. Acesta ţine pe dinafară, forţe mari, uriaşe care sunt afară
în cosmos...ce sunt afară în omniverse şi nivele multi-dimensionale.
Acesta este o poartă invizibilă -un cod -pe care voi a-ţi ajutat să scrieţi. Acesta nu a
fost niciodată spartă. Nu se poate sparge fiind- că deţinătorii de chei sunt aici, chiar aici.
Nu sunt deţinători de chei la poarta Ordinului de Arc. Ah... un cod elaborat pentru voi
toţi.
Cauldre ne-a cerut în mod special să explicăm acesta acum, chiar dacă acesta nu a
făcut parte din discuţiile noastre de astăzi.
Deci, mulţi dintre voi a-ţi trecut prin probleme de furie de la ultima noastră întâlnire,
nu-i aşa? Voi faceţi un lucru nostim cu furia..noi ştim. Voi faceţi un lucru nostim cu
furia, dragi prieteni. Voi încercaţi să negaţi, şi voi încercaţi să suprimaţi acesta. Când
voi lăsaţi acesta să iasă din stică, atunci voi vă simţiţi vinovaţi, şi voi împroşcaţi acesta pe
voi înşivă, cerând scuze că eraţi furioşi.
Dragi prieteni, furia este o reacţie naturală. Acesta este o emoţie naturală la lucruri
care au loc în jurul vostru. Voi nu puteţi mereu să o suprimaţi. Acesta va ieşi cumva.
Dacă furia nu iese afară prin acele cuvinte aspre pe care le spuneţi la partenerii voştri -
Cauldre (râsete din audienţă) - dacă nu iese afară atunci, acesta va ieşi când conduceţi, şi
voi puteţi avea un mic accident. Dacă nu iese afară, acesta se va manifesta însăşi în
corpul vostru fizic. Va apare ca iritaţii - urticarii...sau un potenţial de cancer..sau alte
mari imbalanţe - sau boli în înăuntrul corpului.
Furia este naturală. Şi, acesta se întâmplă chiar acum. Cel mai bine este să nu o
negaţi. Există căi de a mănui acesta. Dar, cel mai bine este să nu o negaţi.
Deci, pentru ce sunteţi atât de furioşi chiar acum? Mulţi dintre voi simt că sunt prinşi
în cursă, într-o sticlă. Voi puteţi vedea câteodată prin sticlă, deşi acesta este ceţos. Dar,
voi nu puteţi vedea destul de clar. Când voi reuşiţi să priviţi prin ea, acesta este
asemănător unei membrană de gumă. Acesta simplu se extinde, aşa cum voi încercaţi să
priviţi prin ea. Şi apoi ce se întâmplă? Acesta vă aruncă înapoi cu o forţă mare, înapoi în
sticlă.
Ce se întâmplă chiar acum este că voi într-adevăr începeţi să simţiţi Spiritul. Voi într-
adevăr începeţi să simţiţi că voalul se uşurează. Voi într-adevăr începeţi să simţiţi că
dualitatea se ofileşte. Ceva cunoaşteri vin la voi. Înţelegerile, iluminările, vin la voi în
unele zile. Dar, în ziua următoare, voi simţiţi că a-ţi mers înapoi la spaţiul vostru Vechi,
poate chiar mai rău.
Sunt probleme de furie într-o parte adâncă din voi, pe partea Spiritului. Voi sunteţi
furioşi. “De ce a a trebuit să există voalul în primul rând? De ce nu v-aţi deprins din
toate acestea, includând toate forţele îngereşti care vă suportă?”
Chiar şi atunci când voi veniţi pe partea noastră a voalului, încă mai există un voal
pentru voi. Pentru că voi treceţi prin cicluri ale experienţelor umane, voi încă mai căraţi
câte ceva din voal cu voi atunci când veniţi pe partea noastră. Oh, nu este că atunci când
voi ajungeţi aici, că voi înţelegeţi totul. Şi, acesta pricinuieşte mai multă frustrare. Şi
acea frustrare pricinuieşte ca voi să spuneţi,
“La naiba, eu merg înapoi pe Pământ şi voi descifra acesta!” (Râsete din audienţă)
Vedeţi voi ciclul în care alergaţi.
Aşa cum voi intraţi în divinitatea voastră proprie şi în Energia Nouă, dragi prieteni,
voi vă întrebaţi de ce a trebuit acesta să fie. De ce a trebuit să luaţi un corp uman ca să
înţelegeţi de ce sunteţi aici? De ce a trebuit să luaţi un anumit sex - masculin sau
feminin? De ce v-aţi închis faţă de cunoaştere, înţelegere?
De ce nu a-ţi strecurat acea cheie mică în buzunarul vostru atunci când a-ţi venit pe
Pământ, cheia pentru întreaga înţelegere, cheia la călătoria voastră, a cine sunteţi? De ce
nu a făcut Dumnezeu acesta simplu pentru voi, să o scrie şi să o pună într-o carte? (câteva
râsete) De ce voalul nu se îndepărtează mai repede? De ce există încă dualitate în jurul
vostru? De ce aspecte din viaţa voastră trecută încă mai vin la voi?
Şi, acesta pricinuieşte furie - furioşi pe voi înşivă, furioşi pe Spirit. Această furie
generează ceva, generează o energie care vă mută înainte. Voi puneţi întrebarea potrivită
chiar acum. De ce..de ce au trebuit să există toate acestea? De ce v-aţi voluntariat
vreodată la Ordinul de Arc ca să veniţi aici pe Pământ, să vă supuneţi la toate acestea?
Nu ar fi fost atât de rău dacă am fi avut o înţelegere despre ADN. De ce a trebuit să faceţi
toate acestea?
De ce îngerii, Arhanghelii şi restul din noi de pe partea această a voalului, am lăsat să
faceţi acesta? Noi ne aducem aminte că unii dintre voi a-ţi spus, “Atunci când eu voi
merge înapoi pe partea cealaltă, să nu mă lăsaţi să merg înapoi pe Pământ,orice spun eu!”
(Râsete) “Opreşte-mă. Eu sunt impulsiv. Eu ştiu că eu o să vreau să merg înapoi.
Spuneţi-mi Nu!” Închideţi-mă undeva!” (mai multe râsete) Noi dăm din cap...zâmbim
un pic, aşteptăm să veniţi înapoi..şi, să luaţi următorul vas care este pregătit pentru ca voi
să mergeţi înapoi pe Pământ. (Mai multe râsete) Nu vă putem opri. Nu este oprire pentru
voi de la călătoria voastră.
Deci, cum mânuiţi această furie chiar acum, această dorinţă de a ieşi din sticlă, ca
înelegerea, a şti, să vină înapoi la voi? Acesta este acolo, şi voi ştiţi acesta. Cum o să
vină înapoi la voi? Cum contopiţi divinul? Cum vă deschideţi ca Spiritul să poate intra?
Dragi prieteni, acesta este prin respiraţie. Acesta este atât de simplă. Acesta este
despre înţelegerea procesului prin care treceţi, călătoria incredibilă care va adus până la
acest punct. Acesta este despre - mai mult ca orice - spunând că Acum este timpul ca să
fiţi divini şi în Energia Nouă...că voi nu aveţi nevoie de alte lucruri în jurul vostru.
Voi le-aţi plasat acolo. Voi a-ţi plasat aceste lucruri ale ne-înţelegerii. Voi a-ţi plasat
voalul şi dualitatea în jurul vostru. Voi a-ţi construit sticla în care voi locuiţi chiar acum.
Voi sunteţi singurii care puteţi să spargeţi acesta. Noi nu putem.
Noi vă putem încuraja, şi noi vă putem iubi. Noi putem să vă spunem care sunt
simptomele. Şi, noi putem spune care este soluţia. Dar voi trebuie să faceţi. Voi nu
faceţi acesta prin închizându-vă în sticlă. Voi nu faceţi acesta ca să suferiţi. Voi simplu
faceţi luînd o respiraţie adâncă, şi spuneţi că acum sunteţi pregătiţi.
Ce se întâmplă totuşi când voi spuneţi că sunteţi pregătiţi? Pentru toate acele ţesuturi
ale sticlei în care trăiţi şi care se destramă - ce se întâmplă? Ah...intră frica. Apare frica.
Voi alergaţi prin mintea voastră. Voi aveţi nişte gânduri ca, “Ce dacă eu îndepărtez toate
acele realităţi pe care eu am construit în jurul meu? Să dărâm pereţii dualităţii? Ce dacă
eu îndepărtez toate celelalte manifestaţii ale realităţii pe care le-am pus eu însumi?”
Intră frica. “Dacă eu îndepărtez toate acelea, poate ceva mă preia..mă
înfluenţează...mă face să lucrez împotriva voinţei mele, pentru “întuneric”. Ce dacă eu
dărâm acesta şi aflu că în primul rând nu am existat niciodată? Poate că era mai bine să
trăiesc înăuntrul în sticla iluziei în care eram.
“Ce dacă eu eliberez? Ce dacă eu dau drumul la acest cadru din jurul meu...ce dacă
eliberez acesta şi aflu că nimic din acestea nu a fost real? Ce dacă eu eliberez, şi aflu că
într-adevăr ar fi trebuit să ascult la acei care au spus că este o singură salvare prin Isus
Cristos? Şi, acesta implică multă suferinţă şi mult studiu! Ce dacă ei au fost corecţi în
acesta? Ce dacă eu am scăpat acesta? Şi, ce dacă am fost lăsat în urmă?”
Toate aceste influenţe, dragi prieteni! Deci, voi sunteţi la acest punct de furie de, de
ce a-ţi creat acesta - sau - mai bine zis -de ce gândiţi că acesta a fost creat pentru voi -
dualitatea - de a nu şti...de neconectare...toate aceste lucruri.
Puteţi fi atât de îndrăzneţi, atât de curajoşi, ca să eliberaţi strânsoarea pe care aveţi în
recipientul realităţii înterioare în care trăiţi. Eliberaţi acesta. Eliberaţi în totalitate, nu
numai o parte din acesta. Este - cum să spun - este atât de împletit că voi nu puteţi să
ciobiţi prin acesta şi să faceţi o uşă sau un geam ca să vedeţi înafară ca să vedeţi dacă
într-adevăr doriţi să eliberaţi. Acesta cere credinţă şi încredere totală în voi înşivă şi în
Dumnezeul din înăuntrul vostru.
Problemele de furie pe care le aveţi la fel cauzează despresie şi tristeţe, parţial pentru
că voi sunteţi trişti şi deprimaţi şi se pare că nu puteţi să treceţi prin acesta. Vouă nu vi se
pare că vă mutaţi dincolo de acesta. Voi doriţi neapărat să aveţi aceea cunoaştere. Şi,
acesta este chiar acolo. Dar, voi nu puteţi pune încă mâna pe acesta. Acesta este ca şi
morcovul înaintea calului. La un moment dat calul oboseşte de acel joc. Devine
deprimat. Devine trist.
Dar, există un alt component. Acel component este de a eliberea ceva ceea ce voi a-ţi
crezut că este...din nou, trecând prin moarte ca să puteţi să vă renaşteţi. Dar, acum voi
ştiţi ceva diferit pe care voi nu a-ţi ştiut acum câţiva ani în urmă. Când voi eliberaţi
totalmente, totalmente, totalmente - când permiteţi la acel aspect Vechi ale voastre înşivă
să moară, când permiteţi ca renaşterea să ia loc în înăuntrul vostru...ah, da, atunci Vechiul
vine înapoi într-un fel complet Nou...dar, fără durere, fără dificultăţi şi provocări, fără
aspecte de coşmar. Vechiul vine înapoi la voi cu înţelepciune, şi înţelegere, şi Energie
Nouă.
Viitorul este trecutul vindecat.
Deci voi trăiţi în timpuri interesante. Noi vom continua să încercăm să vă ajutăm ca
să înţelegeţi prin ce treceţi. Prin ceea ce treceţi aici pe Pământ chiar acum este foarte,
foarte interesant. Şi, acesta se leagă de furia voastră.
Şi, săptămâna trecută voi a-ţi văzut una dintre cele mai mari explozii de energie solară
înregistrată vreodată, cunoscută vreodată, chiar şi de pe partea noastră a voalului.
Izbucniri solare... erupţii mari din soare...şi, voi credeţi că furia voastră nu are putere în
spatele acestuia! (câteva râsete) Ce se întâmplă prin conştiinţa voastră şi conştiinţa
umanităţii...voi eliberaţi aşa multă Energie Veche care pur şi simplu se reflectă în energia
soarelui. Marile explozii solare...ele vin fulgerător pe Pământ.
Voi a-ţi fost bombardaţi cu acestea în ultimile câteva zile. Şi, voi vă întrebaţi, dragi
prieteni, de ce corpul vostru se simtă aşa ciudat...de ce este mintea voastră
dezechilibrată...de ce vă simţiţi o agitaţie emoţională! Emoţiile apar când voi eliberaţi
lucruri. Emoţiile apar când voi permiteţi furia în înăuntrul vostru să se manifeste în felul
acela - mari energii vin de la soare - dar voi a-ţi creat acesta.
Voi eliberaţi lucruri care sunt înmagazinate. Noi am vorbit despre aceste energii fiind
înmagazinate în Gaia, în Pământ, şi ele într-adevăr sunt. Voi le eliberaţi pe acestea,
aspectele voastre din trecut. Acestea sunt la fel energii înmagazinate în toate planetele, în
soare, în stele, şi în galaxii. Şi, ele sunt ale voastre. Ele sunt energiile voastre. De ce
credeţi că anumite planete au calităţi astrologice sau influenţe la acestea. O parte din
energiile voastre sunt înmagazinate acolo.
Deci, ce se întâmplă este...voi aveţi aceste uriaşe explozii şi erupţii în soare - eliberări,
şi expresiile furiei voastre - spunând că acum este timpul ca regatul de Acasă să vină la
voi. O cantitate fenomenală de energii se mută de la soare direct în Pământ. Voi a-ţi
experimentat acesta în ultimele câteva zile.
Şi, acesta se manifectă exact unde trebuie - incendii, dragi prieteni, despre care a
vorbit Metatron. Incendii...a-ţi văzut acesta săptămâna trecută? A-ţi văzut acestea - chiar
şi în această arie ale acestor munţi - dar în special în ariile Sudului Californiei, şi în alte
locuri în lume? Multe energii şi atenţie au fost concentrate pe acest loc numit California,
energii curăţitoare, şi eliberarea energiilor care au fost acolo.
Într-adevăr, mii de oameni au pierdut casele lor. Un număr mic de oameni şi-au
pierdut viaţa. Nimic...nimic în comparaţie cu ceea ce ar fi putut să se întâmple cu câţiva
ani în urmă...cutremure catastrofice care ar fi luat întreaga regiune. Mii şi mii şi-ar fi
pierdut viaţa lor. Ei s-ar fi reîntors pe partea noastră a voalului. Într-adevăr, noi am fost
pregătiţi să mânuim acesta. În schimb, ceva incendii care au permis curăţirea într-un
teren care a fost - cum să spun - concentrare intensă - multă parte a mişcării întregii
Energii Noi...câteva incendii care au avut loc pentru ca terenurile şi Gaia să fie curăţate în
aşa fel ca noi toţi să mergem mai departe.
Toate lucrează împreună - furia voastră...izbucnirile solare, incendiile aici pe Pământ.
Uneori, Shaumbra voi încercaţi să faceţi lucrurile dificile. Când voi staţi în spatele
zidului scund pentru un moment şi faceţi acesta, foarte simplu, voi o să vedeţi ce creaţi cu
adevărat. Voi o să vedeţi cum toate acestea lucrează împreună.
Aceste incendii ajung pe teritorii care au experiementat recent multe schimbări. Aria
Californiei...pregătită pentu eliberare, pregătită să se mute în Energia Nouă şi să cureţe
trecutul, şi ei au îndepărtat un politician. Oh...interesant, interesant...cum este acest lucru
făcut...prea mult blestem a fost pus pe acel “gri”(gray). (Râsete din audienţă) Ţineţi
simplu, Shaumbra. Răspunsurile sunt acolo. Uneori răspunsul este conţinut în numele
însuşi. (Se referă la numele guvernatorului din California care pleacă, numele este Gray
Davis).
Ei sunt obosiţi de Energiile Vechi. Ei pun pe liber pe cel care a fost ales. Ei uită să -şi
asume responsabilitate. Şi, înţelegeţi lor le place să arate cu degetul la vecini şi spun,
“Voi a-ţi ales pe “gri-ul” nu eu”. Dar, ei toţi l-au ales, într-un sens, chiar şi cei care nu au
votat pentru el.
Ei l-au înlocuit cu cine?(Râsete) O stea? Ei l-au înlocuit cu o energie masculină foarte
puternică. Noi vă spunem un lucru interesant - cum să spun - un context despre acesta.
Oh, noi deja am verificat şi am primit permisiune de la Arnold. (Se referă la actorul
Arnold Schwarzeneger).
Această energie, acest suflet, pe care voi ştiţi ca şi noul guvernator a acestui teritoriu -
sau o să fie în curând - a fost o femeie în cele mai multe vieţi din trecut. El a venit în
această viaţă ca un masculin purtând energii foarte puternice feminine. Dar, partea
masculină - la partea nouă masculină - nu i-a plăcut acesta. El a simţit că era slab. El a
simţit că era nedemn. El a simţit că energiile feminine care erau o mare parte din el acum
o să râde de el şi îl va dispreţui din cauza societăţii voastre masculine.
Deci, ce face el? Îşi pompează fier! (Râsete din audienţă) El încearcă să învingă
energia feminină din el. El vine cu o mare putere. Dar, a fost o energie feminină
integrată în toate acestea pentru că lui la fel i-a plăcut să-şi arate trupul. (Audienţa râde în
timp ce Tobias arată la bicepsul lui Cauldre) El era mândru de fizicul lui. Lui i-a plăcut
să dea atenţie la corpul lui. O dinamică foarte interesantă!
Acum, el s-a mutat dincolo de acesta. El s-a mutat spre partea unde el poate ajuta
oamenii să înţeleagă unele din aceste lucruri care s-ar fi putut întâmpla pe Pământul
vostru - de sigur o versiune din Hollywood (ca şi filmul “Terminatorul”), unde erau
lucruri catastrofice, bătălii, şi lupte între lumină şi întuneric. El la fel îşi asumă rolul
întunericului ca să transformă acesta în lumină. Dragi prieteni, răspunsurile sunt foarte
simple.
El este acum guvernatorul unei - cum să spun - dintre cele mai puternice societăţi din
întreaga lume, guvernatorul unui teritoriu cu o incredibilă bogăţie, şi resursă incredibilă,
dar un teritoriu care de asemeni a devenit împovărat în Vechi cu “gândirea-energiei-noi”
Deci, oamenii din acel teritoriu aleg pe cineva care este puternic.
Dar, ei nu văd dincolo de suprafaţă. Ei nu văd energia feminină care o să iasă, care o
să vină în acest teritoriu. Acest lucru va fi încurajat de cei pe care el...cum să spun - aduce
în jurul lui, de cea cu care este însurat. Este un fel de a aduce energia feminină sub un
veşmint masculin. Priviţi ce se întâmplă în acest teritoriu.
Deci, evenimente fenomenale...acestea se leagă împreună. Voi nu trebuie să fiţi
oameni de ştiinţă de rachete sau metafizicieni ca să descifraţi acesta. (Câteva râsete)
Există un alt eveniment care apare cam într-o săptămână de acum încolo. Voi l-aţi
denumit Concordanţă Armonică. Oh, dragi prieteni, este mult mai mult în spatele
acestuia decât ceea ce văd ochii! Înainte ca noi să discutăm despre acesta noi vrem să
specificăm ceva - nu este un eveniment care vă schimbă pe voi; voi sunteţi cei care a-ţi
creat acest eveniment.
Acest eveniment, Concordanţa Armonică, alinierea anumitor stele, anumite
planete...s-ar fi întâmplat oricum. Acesta s-ar fi întâmplat într-un fel sau altul. Dar...dar,
dacă conştiinţa umanităţii nu ar fi fost corectă, voi a-ţi fi scăpat acest eveniment. A fost
un potenţial care a intrat într-o aliniere. Dar, poate voi nu a-ţi fi observat acesta
niciodată. Acesta poate ar fi putut să vină înapoi într-un timp foarte, foarte lung.
Dar, conştiinţa a fost corectă. Acesta a fost observat. Şi, acesta acum este cuprins de
lucrătorii pentru iluminare, fiinţe spirituale. Chiar mulţi din treptele superioare a
organizaţiilor voastre religioase au un pic de înţelegere despre ce se întâmplă.
La o săptămână de acum o aliniere interesantă va lua loc...de asemeni la un timp de
eclipsă lunară...o ascundere şi apoi o dezvăluire, o lumină şi apoi întuneric. Concordanţa
Armonică este alinierea planetelor în Steaua lui David. Şi, în special în această arie în
care noi stăm chiar acum - această arie ale munţilor din Coloradă - o să fie aproape o
aliniere perfectă. Acesta va fi experimentat pretutindeni pe Pământ. Este alinierea
planetelor care crează Steaua lui David, perfectă. Steaua lui David...este creată prin două
triunghiuri echilaterale care se suprapun una peste alta.
(notă:Steaua lui David din 8 Noiembrie 2003, va fi creată de următoarele şase planete,
spus din punct de vedere astrologic: Soarele, Luna, Marte, Jupiter, Saturn, şi Chiron.
Soarele, Marte şi Saturn-ul formază un mare aspect în elementul apă. Luna, Jupiter şi
Chiron va forma un mare aspect în elementul pământului. Aceste două aspecte se
suprapun pe cer în forma Stelei lui David. “În coincidenţă” cu această formaţie va fi o
eclipsă totală de lună cu Luna în semnul Taurului. (Pentru mai multe informaţii este o
pagină în revista actuală , Astrologul Muntelui, care descrie această eclipsă şi Steaua lui
David. Descrierea este foarte similară discuţiilor lui Tobias. Sunt multe alte surse pe
Internet referitor la acest aveniment).
Acesta este de asemeni simbolul Merkabah. Dar, ce este cu adevărat, şi ce este cu
adevărat Merkabah...noi ne amuzăm de multe ori atunci când oamenii fac acele rotaţii a
lui Merkabah. Voi vă săpaţi pe voi înşivă tot mai adânc. Voi nu înţelegeţi natura simplă a
simbolului şi propriul vostru Merkaba.
Două triunghiuri echilaterale, unul peste celălalt care crează Steaua lui David...ele
reprezintă esenţa dualităţii. Un punct în sus. Un punct în jos...sus şi jos. Un triunghi este
energia masculină. Acesta este energia care se relatează la...energia care iese... energia
de acţiune...şi altele.
Inversul este femininul. Acesta este energia conectată şi energia de îngrijire. Acesta
este vasul. Da, acesta este vasul. Acesta este cupa, despre care mulţi dintre voi a-ţi citit
(se referă la romanul intitulat, “Codul Da Vince”, autor Dan Brown).
Aceste două energii se suprapun - masculin şi feminin. Ele sunt în sus şi în jos. Ele
de asemeni reprezintă a - ceea ce voi a-ţi spune - lumină şi întuneric, bun şi rău. Şi, ele
sunt reprezentativele divinului şi umanului.
Ele au fost separate. Nu puteţi vedea acesta? Ele au fost separate pentru un timp
foarte, foarte lung. Esenţa energiei separării sunt energiile masculine şi feminine, de
Adam şi de Eva. De când voi a-ţi plecat de Acasă, vedeţi voi - de când voi a-ţi început să
exploraţi Sinele - voi v-aţi divizat pe voi înşivă. Voi faceţi acesta acum în forma fizică, de
masculin şi feminin. Este o energie masculină şi una feminină, un ying şi un yang.
Aşa este Steaua lui David...separată, despărţită în două (ca şi un diamant care este
spart în două) Ce se întâmplă când aceste două părţi sunt aduşi înapoi într-o aliniere
împreună? În loc de şase puncte, sunt patru.
Dragi prieteni, opriţi rotirea energiilor lui Markaba în direcţiile opuse. Ce se întâmplă
cu acestea? Credeţi voi că o să deveniţi mai puternici sau mai deştepţi? Voi doar
intesificaţi energiile dualităţii. Pentru un moment poate o să fie bine. Nu este ceva ce
vine de la noi - rotirea acestor energii. Noi trebuie să lovim capul nostru. Noi trebuie să
lovim capul nostru când vedem că faceţi acest lucru.
Energiile erau menite să fie aduse împreună. Şi, de acum în şapte zile va fi
momentul. Acesta va fi potenţialul pentru acesta să înceapă,ca aceste două triunghiuri
echilaterale să revină împreună
Este o forţă interesantă sau influenţă în alinierea care are loc. Una dintre elemente, una
dintre planete care este acolo cauzează ceva frică. Acesta cauzează ceva durere şi ceva
tristeţe. Unii dintre voi cu adevărat simte acesta chiar acum.
Este energia lui Chiron, Războinicul Rănit...victima...războinicul care se simtă vinovat
pentru ceea ce a făcut...rănile, karma şi amintirea trecutului. Deci, Războinicul Rănit
trebuie să vină chiar acum să facă parte din Steaua lui David care spune, “Eşti pregătit să
eliberezi rănile?”...pentru că acesta impiedică cele două părţi, să se împreuneze. Acesta
este ce impiedică unirea masculinului şi femininului ca să se realizeze - este Războinicul
Rănit, Chiron. Chiron este care menţine separarea raiului de Pământ.
Rana este adâncă. Acesta face parte din motivul furiei pe care voi experimentaţi. De
ce...de ce rana? Se va vindeca rana vreodată? Sau trebuie să continuăm cu acest ciclu,
un ciclu care poate să se rotească zece sau mii de ani?
Alinierea care vine - care o să fie acolo oricum - alinierea este foarte, foarte rară. Este
şi eclipsa care se produce cu ea, ascunderea energiei lunii, ascunderea, - cum să spun -
ceva care vine între masculin şi feminin. Dar, este şi un timp al curăţirii.
Nu este evenimentul care cauzează schimbarea. Sunteţi voi care pricinuiţi pe voi
înşivă să vedeţi evenimentul. Dar, în înăuntrul acestuia sunt energii potenţiale şi o
realizare a unde vă aflaţi chiar acum. În acest timp de aliniere...acesta este ca un afişier
imens pe cer...arătându-vă unde vă aflaţi cu acesta...arătându-vă toate variabilele care
sunt implicate...arătând separarea masculinului de feminin, binele de rău, umanul de rai.
Dar, înţelegeţi că energia lui Chiron este aşa de puternică că poate voi scăpaţi întregul
punct. Energia lui Chiron este aşa de copleşitoare, rănile sunt adânci că voi poate scăpaţi
această oportunitate, acest eveniment să treacă pentru că rănile sunt aşa de adânci...şi aşa
de triste. Sau va aduce înapoi..acesta va aduce înapoi reamintirea locului unde a-ţi fost.
Acesta o să fie o săptămână foarte intensă pentru mulţi dintre voi, un timp pentru
respiraţie adâncă. Acesta va aduce înapoi - fie că la intelectul vostru sau doar la simţirea
voastră interioară - reamintirea unui timp foarte, foarte de mult, înainte de a veni voi pe
Pământ, mai mult ale acelor timpuri înainte ca voi să veniţi pe Pământ.
Din nou, voi vă permiteţi ca să fiţi conştienţi de acest eveniment. Evenimentul aduce
înăuntru potenţialul pentru schimbare. Dar, aduce de asemeni şi memorii din trecut.
În opt zile de acum - va fi un eveniment semnaficativ! Noi am spune la nivelul nostru,
în felul nostru de gândire, acesta este mult mai semnificativ decât lucrul pe care numiţi
Convergenţă Armonică Acela a fost un potenţial de trezire. A fost o măsurarea a
Pământului.
Dar, acesta este un semnal de necrezut, un semn necrezut spune, “Sunteţi pregătiţi?
Sunteţi pregătiţi să aduceţi masculinul şi femininul în corpul vostru...în realitatea
voastră...să treceţi peste noţiunile de Vechi a ceea ce voi a-ţi gândit că este masculin şi
feminin? Sunteţi pregătiţi să aduceţi înapoi şi să nu fiţi stânjeniţi de acesta? Sunteţi
pregătiţi să spuneţi că nu a fost niciodată o lumină şi întuneric, că nu a fost nimic greşit în
călătoriile voastre de până acum, timpul când călătoria voastră s-a oprit. Sunteţi pregătiţi
ca să permiteţi la regatul de Acasă, energia divinului şi energia umanului să se
contopească?”
Voi vorbiţi despre acesta. Voi filozofaţi despre acesta. Dar, voi încă nu simţiţi că
sunteţi demni. Voi încă simţiţi că trăiţi în înăuntrul sticlei şi divinul nu poate să intră.
Acesta va fi un eveniment semnificativ. Ce ar trebui să faceţi în acea zi? Sărbătoriţi!
Sărbătoriţi faptul că voi sunteţi chiar conştienţi că acesta este aici. Sărbătoriţi faptul că
toate energiile se liniază acum ca să aducă vindecarea înapoi la Steaua lui David.
Acesta nu a fost intenţionat niciodată ca să fie despărţită. Acesta nu a fost niciodată
intenţionat să se rotească în direcţii opuse. Acesta a fost o unitatea completă. Acesta este
contopirea totală. Dacă este vreo rotire care ia loc, acesta este atunci când triunghiurile
se contopesc din nou împreună. Ştiţi voi ce se întâmplă când voi rotiţi acest element
nou? Acesta crează un cerc Acesta are patru puncte când vă uitaţi bidimensional, dar
acesta crează un cerc. Cercul pe care chiar şi astrologii văd în această formă, înseamnă
reamintirea completării, a călătoriei terminate, timpul de a merge la un Nou nivel.
Oh, da şi atunci frica apare. “Sunt eu demn? Este acesta real? Poate nu ar fi trebuit
să fac acest pas. Eu îmi amintesc când eu am făcut acel pas care s-a îndreptat spre şi prin
Zidul de Foc. Poate eu voi lăsa mai întâi pe altcineva să facă acesta!” Frica apare. De
aceea este că Rafael se află aici.
Deci, dragi prieteni,...multe apar în această săptămână. Respiraţi în acea zi.
Respiraţi...continuu. Respiraţi respiraţia Spiritului în rănile care mai sunt acolo.
Chiron a trebuit să vină înapoi, pentru că are nevoie de vindecare. El este un aspect.
El face parte din voi. El încă mai este rănit. Voi a-ţi amânat cumva acesta. Vouă nu vă
place când Chiron intră în planul vostru. Voi încercaţi să împiedicaţi acesta. Voi chiar că
încercaţi să-l ascundeţi în spatele altor planete.
Dar, el vine cu forţe pline acum ca rănile să fie vindecate, ca noi să mergem înainte,
Shaumbra, şi pentru voi să mergeţi înainte. Permiteţi-vă si fiţi vindecaţi.
Înţelegeţi...înţelegeţi că nu a fost niciodată nimic greşit. A fost doar experienţă.
Înţelegeţi că aşa cum Spiritul vă iubeşte atât de mult, aşa şi voi vă puteţi iubi pe voi
înşivă.
Respiraţi adânc, Shaumbra.
După această dată interesantă de Noiembrie /08/03, chiar un interesant-cum să spun -
nu numai numerologie, ci o interesantă energetică a numerelor. Acesta este unsprezece
(pentru luna Noiembrie, a-11- lună) care pe partea noastră a voalului chiar acum, noi
vedem reprezentând “dualitatea”. Este un opt - Noiembrie 8 - opt, pe partea noastră
reprezintă simbolul “infinităţii” Este un cinci pe care adăugaţi la numerele anului
(2+0+0+3=5) Acesta este numărul nostru de “schimbare”. Este “infinitul” în centru,
dualitatea de pe o parte, schimbare de cealaltă parte.
Ce dinamică interesantă! Parte din voi vrea să stea în dualitatea Veche. Dar, voi
realizaţi că acesta se pare că este ca şi infinitul, sau o eternitate, dacă voi nu mergeţi
înainte. Deci, voi trebuie să vă schimbaţi. De ce oare credeţi că noi l-am adus pe Rafael
ca să vă ajute să vă mutaţi dincolo de acesta? Foarte interesant, numere interesante în
toate acestea!
Şi, bineînţeles sunt oameni care studiază acesta în detaliu. Uitaţi-vă la - cum să spun -
la Internetul vostru şi voi o să vedeţi tot felul de informaţii interesante. Dar, nu uitaţi că
atunci când citiţi acesta, menţineţi acesta simplu. Este o tendinţă de a încerca să deveniţi
mult prea complicaţi cu acesta.
Chiron vine pentru un singur scop - vindecare, vindecarea rănilor. Acesta înseamnă că
voi eliberaţi noţiunile Energiei Vechi despre ceea ce a fost acesta.
În acest timp de 8 Noiembrie - şi pentru fiecare zi care urmează - este timp pentru
planul divin să se întâlnească cu planul uman. Voi le-aţi ţinut pe acestea separat, ca şi
cele două triunghiuri au fost separate în Steaua lui David. Voi le-aţi ţinut separat - planul
vostru divin de planul vostru uman. Şi, acesta la fel aduce o furie.
Planul vostru divin a fost să meargă afară şi să experimenteze, să creeze un sens al
Sinelui, identitate de sine, astfel ca într-o zi voi să puteţi moşteni tronul. Acesta a fost
planul divin. Planul uman a fost simplu de a supraveţui...simplu de supraveţuire aici pe
Pământ...să aveţi mâncare, adăpost şi haine, asemenea lucruri.
Planul vostru divin era ca să vă dea tot de ce aveţi nevoie în această viaţă -toate
resursele, toate uneltele - să vă dea totul. Şi, acesta este acolo. Dar, acesta nu era să se
întâlnească cu planul vostru uman. Planul vostru uman, destul de ciudat, a fost să vă dea
minimul necesar...minimul necesar.
Vedeţi voi..acesta este interesant pentru că voi cereţi abundenţă. “Dragă Spirit,
plăteşte factura această. Dă-mi banii de care am nevoie” Oh...dar când voi vă uitaţi la
planul vostru uman, acesta a fost chiar opusul - să vă daţi cât mai puţin posibil, să învăţaţi
cât mai repede posibil în călătoria voastră. Oh..voi ne-aţi spus..voi v-aţi spus vouă înşivă,
“Eu pot să indur orice. Această şedere mică pe Pământ ca fiinţă umană...eu nu trebuie să
am nimic”. Planul vostru uman a fost o necesitate minimă.
Permiteţi acuma ca planul uman să se contopească cu planul divin, care este o mare
abundenţă de oricare fel. Voi v-aţi gândit că acesta a fost invers. Voi v-aţi gândit că
divinitatea nu va permis acesta. Dragi prieteni, a-ţi fost VOI care nu a-ţi permis acesta.
Permiteţi la planul vostru divin şi planul vostru uman să se împreuneze. Planul divin a
fost marea reintegrare a energiilor masculine şi feminine. Acesta mereu a făcut parte din
plan. Separarea ce a luat loc a fost pentru ca voi să experimentaţi şi să vă înţelegeţi pe
voi înşivă cu adevărat. Noi nu vorbim despre corpul masculin şi feminin. Noi vorbim
despre energiile ying şi yang, femininul şi masculinul, ambele sunt apropiate. A fost
pentru planul divin să le aducă înapoi, împreună.
Planul vostru uman a fost ca voi să deveniţi - să fiţi bărbaţi sau femeie, şi să exageraţi
oricare a-ţi fi fost, şi să simţiţi separaţi şi îndepărtaţi de la cealaltă energie. Parte din
acesta a fost ca voi să puteţi experimenta cum a fost să aveţi acea energie masculină
exteriorizată. Cealaltă parte din acesta a fost ca voi să experimentaţi energia de îngrijire
şi iubitoare feminină. Dar, planul divin şi planul uman nu s-au întâlnit. Acum este timpul
ca să le împreunaţi. Voi sunteţi la punctul conştiinţei. Voi sunteţi la punctul iluminării în
care ele pot să se împreuneze acum.Ele nu trebuie să fie separate.
Planul divin trebuia să ajungă în cerc plin pentru înţelegerea Sinelui. Vouă vi s-a dat
un dar unic de la Spirit. Acesta s-a numit conştiinţă de Sine...identitatea voastră
proprie...nu mai în unitatea mare a Tot Ce Este. Dar, vouă vi s-a dat abilitatea să aveţi o
amprentă spirituală unică numai al vostru propriu, şi să dezvoltaţi acesta. Planul uman a
fost limitat. Acesta a fost - încercarea să luaţi ceea ce puteţi. Acesta a fost - încercarea,
la început, să dezvoltaţi identitatea Sinelui în această viaţă fără consideraţie la toate
celelalte vieţi ale voastre.
Dar, atunci când ajungeţi la un anumit punct, voi ajungeţi la un nivel în care spuneţi,
“Planul acum trebuie să se schimbe” Acesta trebuia să distrugă Sinele pentru că poate
este Sinele care cauzează vouă toate aceste probleme. Psihologia voastră modernă
vorbeşte despre distrugerea Sinelui, despre anihilarea Sinelui. Există în lume cei care
practică anihilarea egoului şi Sinelui în termeni foarte brutali. Noi încă mai adunăm părţi
şi fragmente din ei pe partea noastră a voalului. Ei sunt împrăştiaţi şi rănile lor sunt
adânci.
Planul divin este realizarea Sinelui. Planul uman pe care mulţi dintre voi a-ţi avut este
anihilarea Sinelui. Puteţi să aduceţi acestea împreună şi să înţelegeţi Sinele care a servit
un scop aici? Puteţi să contopiţi planul divin cu planul uman acum? Ele nu trebuie să fie
separate.
Planul uman a fost pentru moarte, tulburări şi boli. Planul uman a spus că voi trebuie
să aduceţi aceste lucruri în realitatea voastră ca să obţineţi o înţelegere nouă. Voi a
trebuit să vă îmbolnăviţi. Voi a trebuit să primiţi o boală care să vă aducă înapoi pe calea
voastră. Voi a trebuit să aveţi moarte, în aşa fel ca voi să nu fiţi în capcane sau pierduţi
aici pe Pământ. Planul divin este despre viaţă şi despre creaţie. Acesta este totul -
experienţă.
Puteţi aduce aceste două elemente împreună - divinul şi umanul acum, încât ei numai
trebuie să fie separaţi? Puteţi să traversaţi acel loc gol,să treceţi prăpastia în aşa fel ca
planul divin să se întâlnească cu planul uman?
Sunteţi la acel punct, dragi Shaumbra, în care voi să puteţi aduce Steaua lui David
înapoi împreună -Steaua adevărată a lui David, nu pe cea care este descris în graficele
voastre în care ele sunt separate - poate puţin suprapuse - dar separate. Puteţi să vindecaţi
rana din Steaua lui David, să le aduceţi înapoi împreună acum, contopind planul divin şi
planul uman din nou împreună?
Planul uman a dorit separare...izolare...a cerut ca voi să vă simţiţi singuri de multe ori
în călătoria voastră. Planul divin...aşa cum am spus de nenumărate ori...nu a fost să fie
singur niciodată.. să nu fie niciodată izolat...totdeauna să ştie de unde vine şi de ce sunteţi
voi în călătoria voastră.
Puteţi să vă opriţi să vă mai ascundeţi de la voi înşivă şi de la alţii? Puteţi să ieşiţi
afară acum ca şi divin umani, să fiţi învăţători- facilitatori - gazde..orice termen folosiţi,
dar divin umani strălucitori? Puteţi să contopiţi împreună acel plan divin şi planul uman
acum, ca să vă înfăţişaţi , şi să fiţi cine într-adevăr sunteţi?
Planul uman a fost pentru a avea lecţii, lecţii şi lecţii. Tot ce echivalează cu aceste
lecţii este suferinţa. Se spune că voi nu ştiţi destule. Se spune că trebuie să daţi vouă
înşivă o lovitură în cur şi o altă lovitură la cap. Planul divin totdeauna a fost simplu legat
de experienţe, dar experienţe ale bucuriei vieţii şi creativităţii.
Voi a-ţi ignorat planul divin, şi voi a-ţi ales suferinţa prin lecţii, acele lucruri pe care
voi numiţi lecţii. Nu este vorba despre lecţii. Nu este vorba despre a încerca să dovediţi
ceva la Spirit. Este vorba despre a trăi în Acum şi de a experimenta darul adevărat a cine
sunteţi, darul adevărat al vieţii, darul adevărat al compasiunii.
Este timpul pentru planul divin să întâlnească planul uman. Putem face acest lucru
împreună în acest moment? Putem permite ca vindecarea să ia loc pentru rănile lui
Chiron, războinicul, războinicul care a-ţi fost voi toţi, nu numai pe Pământ, dar mai mult
în alte regate? Puteţi să permiteţi la planul divin să îmbrăţişeze planul uman acum...să
traversaţi acel loc gol...să opriţi separarea între cele două...să aveţi compasiune totală şi
onoare unul pentru altul?
Puteţi să faceţi în acest fel, aşa cum dărâmaţi zidurile sticlei în care trăiţi voi, în aşa fel
ca voi să simţiţi şi să cunoaşteţi acest simplu plan divin şi să faceţi să lucreze împreună în
armonie cu planul vostru uman? Puteţi permite acesta? Puteţi permite vindecarea Stelei
lui David să ia loc în acest moment?
O parte din acest proces de vindecare, a înţelegerii rănilor,rana voastră este simplu o
diviziune. Acesta este tot - o diviziune, o tăietură care desparte. O parte din acesta este
de a lua responsabilitate pentru toate călătoriile voastre, pentru toate călătoriile de până
acum. Dar, cu responsabilitatea vine iluminarea...iubirea...înţelegerea...şi compasiunea
pentru ce a-ţi creat ceea ce a-ţi creat. Responsabilitatea este de a şti că voi a-ţi făcut
ceva...ceea ce a-ţi creat...dar la fel de a şti că acolo a fost un plan divin pentru acesta.
Voi credeţi că din cauza...cum să spun...percepţiei voastre de distrugeri şi de haos,
lucrând cu forţele întunecoase...voi credeţi că pentru acestea trebuie să vă fie ruşine. Voi
a-ţi purtat aceea rană cu voi pentru un timp lung. Unii dintre voi aici v-aţi permis să fiţi
înrolaţi de forţele întunecoase. Oh, filmele voastre descriu acesta aşa de bine (se referă la
filmul Războiul Stelelor)
Voi treceţi dincolo pe partea întunecoasă. Voi lucraţi pentru ei din cauza furiei
voastre. Şi, apoi voi vă simţiţi vinovaţi pentru acesta, şi vă faceţi pe voi înşivă să
suferiţi. Noi vorbim despre lucruri care au luat loc cu mult timp în urmă, într-un loc
foarte, foarte îndepărtat (unii din audienţă murmură atunci când se referă din nou la
filmul Războiul Stelelor) . Dar, dragi prieteni, acesta a fost doar la o distanţă de respirare.
Deci, voi a-ţi făcut aceste lucruri pentru o mai mare înţelegere şi experienţă. Voi a-ţi
făcut aceste lucruri pentru ca toate lucrurile să poate să înainteze, toate lucrurile să poate
să se extinde. Voi a-ţi făcut aceste lucruri pentru că voi a-ţi iubit pe alţii.
Oh...cu mult timp de a veni pe Pământ, voi a-ţi găsit ce înseamnă ca să iubiţi o altă
entitate. Excelent! Excelent! A fost potenţialul, voi ştiţi, că voi a-ţi fi putut iubi doar pe
voi înşivă. Gândiţi-vă ce ar fi creat acest lucru (câteva râsete)
Înafara a Tot Ce Este, înafara Primului Cerc, voi a-ţi învăţat să iubiţi pe altcineva, o
altă entitate. Şi, noi nu vorbim aici despre bărbat/femeie sau sex. Noi vorbim despre
dragoste, dragoste pură, şi compasiune pură pentru o altă fiinţă, o trăsătură ce a-ţi luat de
la Spirit. Spiritul are dragoste adevărată şi compasiune pentru voi. Ce zi a fost acesta, în
Regat, atunci când a-ţi învăţat să iubiţi pe altcineva dinafara voastră.
Dar, în acea dragoste voi v-aţi luptat cu alţii ca să protectaţi pe cei pe care a-ţi iubit.
Şi, în acea dragoste voi a-ţi simţit cea mai adâncă formă de trădare când ei au plecat de la
voi. În acea dragoste voi a-ţi simţit cum este să fiţi supăraţi pentru ce v-au făcut alţii. Voi
a-ţi dat inima voastră lor. De ce nu v-au dat ei inima lor înapoi la voi?
În toate aceste vindecări şi toate aceste transformări ale energiei,este despre a lua
responsabilitate pentru că voi a-ţi creat acestea. Să nu încercaţi să descifraţi. Să nu
încercaţi să mergeţi înapoi în acele vieţi trecute şi să le reluaţi. Voi nu trebuie să alergaţi
la facilitatorii de ziua de Luni şi să aveţi sesiuni despre vieţile trecute. Voi le cunoaşteţi.
Este chiar aici. Voi nu trebuie să cunoaşteţi detaliile.
Este despre a lua responsabilitate şi să vă iubiţi din noi pe voi înşivă...luînd
responsabilitate pentru toate călătoriile voastre. Aşa cum am spus înainte, voi fie sunteţi
victimi sau creatori. Energia lui Chiron este în mod curent o victimă. Puteţi vedea acesta
în voi înşivă...cum blestemaţi incidentele, şi oamenii, şi îngerii şi lucrurile care s-au
întâmplat în trecut?
Nu este nevoie pentru blestem. Noi ştim ce s-a întâmplat. Ei ştiu că luând
responsabilitate şi înţelegere, pentru acestea au existat motive divine...a existat un plan
divin în spatele acestora. Acestea sunt motivele pentru tot ce s-a petrecut.
Responsabilitatea este un lucru foarte interesant. Chiar şi în viaţa voastră practică în
care trăiţi acum, este aşa de importantă. Noi suntem întrebaţi mere şi mereu; “Dragă
Tobias, ce putem să facem ca să schimbăm guvernele lumii?” Luaţi responsabilitate
pentru voi înşivă. Guvernele sunt simplu manifestaţiile conştienţei grupului, fie că
aceştia sunt dictatori,fie că sunt conducători corupţi Acestea sunt o manifestaţie ale
poporului care reportează la ei.
Când voi luaţi responsabilitatea pentru voi înşivă, voi vă găsiţi pe voi înşivă imediat
înafara conştiinţei de masă. Voi poate trăiţi într-o anumită structură politică, ca una
dictatorială. Dar, când luaţi responsabilitatea pentru voi înşivă, voi nu sunteţi afectaţi de
dictatură. Poate voi trăţi într-un teritoriu a corupţiei. Dar, când luaţi responsabilitate, şi
voi înţelegeţi că voi nu mai sunteţi corupţi - voi sunteţi divini - atunci voi puteţi să trăiţi
pe acel teritoriu de corupţie, dar voi nu trebuie să deveniţi o parte din acesta.
Conducătorii sunt în mod strict o reflecţie a conştiinţei oamenilor. Acesta este totul.
Vouă vă place să puneţi blestemele lucrurilor pe conducătorii voştri. Vouă vă place să-i
învinovăţiţi. Vouă vă place să spuneţi, “Eu nu am votat pentru ei” (câteva râsete) Dar,
dragi prieteni, voi la fel sunteţi responsabili. Ei sunt manifestaţiile conştiinţei grupului.
Cum schimbaţi guvernele din lume? Oh, voi puteţi să scrieţi cărţi complexe despre
noi structuri...şi teorii noi...şi sisteme noi... sau un nou tip de socialism..sau democraţie.
Şi, acestea nu o să facă nici un bine niciodată. Voi doar schimbaţi o mână cu alta.
Schimbările au loc când luaţi responsabilitate, când voi, şi ceilalţi, şi ceilalţi şi ceilalţi
i-au responsabilitate. Acesta se va întâmpla în Noua Energie...dacă continuaţi să faceţi
munca voastră. Voi o să începeţi un întreg lanţi de reacţii de “Eu sunt responsabil” pentru
că, “Eu sunt creatorul”.
Voi o să ieşiţi afară din starea de victimă. Voi nu trebuie să mai blestemaţi guvernul
niciodată. Voi trebuie să înţelegeţi că voi a-ţi ajutat să infiinţaţi acesta. Voi nu o să aveţi
biserici pe care să le blestemaţi. Luaţi responsabilitatea pentru voi înşivă. La un moment
dat când destui oameni îşi i-au responsabilitate pentru creaţiile lor, nevoia de guvern, aşa
cum ştiţi voi astăzi, dispare.
Ceea ce vedem noi cu adevărat - şi noi spunem acesta foarte deschişi fără să fim
obraznici. Aşa cum mult mai mulţi oameni din lume i-au responsabilitate pentru fiinţa
lor, nevoia pentru guverne dispare. Nevoia pentru servicii - pentru lucruri ca spitalele
voastre şi drumurile voastre, şi alte lucruri de care aveţi nevoie ca să funcţionaţi ca umani
- vor fi predate la întreprinzători private care sunt conduşi de un grup de oameni
voluntari, nu aleşi. Interesant...întoarcerea responsabilităţii pentru serviciu înapoi la voi,
la intreprinzători private. Acesta se pare puţin temător pentru unii dintre voi.
Dar, dragi prieteni, când fiecare îşi ia responsabilitate, atunci nu este nevoie nicicum
pentru a infiinţa aceste lucruri de tip ierarhic şi energie guvernamentale foarte masculine
pe care le vedeţi aproape în toate teritoriile din lume. Este doar un grup mic de voluntari
care ajută să conducă industriile private, care indeplinesc serviciul. Guvernul vă serveşte
pe voi. În acest fel a fost acesta proiectat să există, nu altfel.
Dar, ghiciţi ceva...voi a-ţi predat responsabilitatea. Voi a-ţi predat responsabilitatea
voastră lor, la acei slujitori, şi aşa ei au crescut...au crescut...au crescut...şi au crescut. Voi
a-ţi renunţat la existenţa voastră proprie pentru altcineva. Deci, într-adevăr ei au devenit
o reflecţie al corupţiei...al controlului puternic...al disciplinei energiei masculine...al
imbalanţei...şi toate acele lucruri. Ei sunt o reflecţie a acestora.
Luaţi responsabilitate, şi voi o să vedeţi schimbări guvernamentale. Încetaţi să scrieţi
toate acele planuri noi. Miezul, esenţa simplă, este încă despre responsabilitate pentru
voi înşivă.
Deci, peste o săptămână începând de astăzi, formaţiunea celestială, Steaua lui
David...folosiţi acest timp pentru a vă vindeca inăuntrul...pentru acele reziduri care încă
mai sunt în voi...pentru credinţa că trebuie să există o dualitate...pentru credinţa că planul
divin nu poate să lucreze împreună cu planul uman...pentru credinţa că umanul şi Spiritul
sunt două lucruri diferite. Folosiţi acest timp ca să aduceţi împreună elementele
masculine şi feminine. Acestea sunt formele cele mai de bază a separării divine. Acesta
este miezul.
Permiteţi...permiteţi ca femininul să intră în voi dacă sunteţi bărbaţi. Încetaţi să vă
simţiţi stânjeniţi despre acesta. Încetaţi să simţiţi că acesta vă face mai puţin puternici
faţă de, tare puternici. Dacă sunteţi bărbaţi, respiraţi energia feminină în acea zi.
Dacă sunteţi femei, permiteţi energiilor masculine să intră. Dacă sunteţi femei,
permiteţi-vă să vindecaţi rana - rana lui Isis. Într-adevăr, ea la fel este aici astăzi. Ea a
trebuit să vină să-l confrunte pe Rapha. Rana lui Isis - foarte multe din voi, cele care sunt
în fizic de femeie şi intuitiv femeia înţelege exact despre ce vorbesc eu - este rana cea
mai mare dintre toate.
Permiteţi-vă să respiraţi energiile masculine înapoi în voi. Şi, aşa cum faceţi,
permiteţi la această energie arhetipală a lui Isis--Mama...Creatoarea...cea care dă naştere
şi care dă viaţă -să se vindece. Voi ştiţi cum a fost abuzată, foarte abuzată. Acesta a
cuazat reacţia -confruntarea, în special în societatea voastră contemporană. Dar, acesta a
continuat de mult mai mult decât această viaţă recentă pe Pământ.
Energia masculină pe care voi a-ţi permis să devină puternic, femei...voi a-ţi permis la
acesta să devină mai puternic pentru că voi vă ascundeţi de la cine sunteţi voi şi ce a-ţi
făcut voi. Rana lui Isis este adâncă, mai adâncă decât al lui Chiron. Voi ştiţi exact
despre ce vorbim noi. Voi a-ţi încercat să ascundeţi acesta. Voi a-ţi fost supăraţi din
această cauză. Voi nu ştiţi ce să faceţi cu acesta. Voi a-ţi predat responsabilitatea la
bărbaţi.
Este timpul pentru divinul să întâlnească umanul. Este timpul pentru bărbat să
întâlnească femaia. Este timpul pentru voi ca să eliberaţi acum pe Isis. Rana a fost
adâncă. Dar, timp de şapte zile, noi toţi putem să vindecăm acest lucru. Toate acestea
aparţin trecutului nostru - nu este doar un lucru uman - toate acestea aparţin trecutului
nostru.
Voi a-ţi adus evenimentul vindecării Stelei lui David în conştiinţă. Şi, acum noi toţi
putem face ceva cu acesta. Să nu uitaţi că energiile lui Rafa o să fie cu voi. Rafael o să
fie cu voi ca să vă ajute să transmutaţi energiile. Energiile lui Isis o să fie acolo - cu
lacrimi -pentru vindecare. Voi nu sunteţi singuri o săptămână de acum încolo şi
niciodată.
ŞI AŞA ESTE!

SERIA ENERGIEI NOI


“SHOUD 5: YOUR NEW ENERGY PASSION”
“SHOUD 5: PASIUNEA ENERGIEI VOASTRE NOI”
PREZENTAT LA CERCUL CRIMSON
13 DECEMBRIE 2003

Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi împreunăm energiile noastre din nou în acest timp
minunat, festiv al anului pentru mulţi dintre voi, un timp când anul vostru ajunge la un
sfârşit, toate activităţile... terminarea tuturor proiectelor şi planurilor. Şi, acum voi puteţi
să vă bucuraţi şi să sărbătoriţi. Voi puteţi să vă relaxaţi puţin. Voi puteţi confirma toate
realizările voastre, tot ce aţi învăţat anul trecut. Voi puteţi chiar să priviţi înainte, la anul
ce vine, dar priviţi înainte în considerarea Energiei Noi, fără anticipări cu înţelegerea că
într-adevăr această energie vine la voi.
Ce mod plăcut este de a începe adunarea noastră aici cu această muzică (Tobias se referă
la muzica cântată de Ralph Nichols înaintea comunicării). Noi am înregistrat această
muzică pe partea noastră a voalului (Ceva râsete) Noi poate cântăm aici. Noi avem felul
nostru propriu de adunare şi cluburi, dacă doriţi.
Aşa cum am spus înainte, iubim muzica umană. Este mult suflet în ea. Această muzică
spune povestea. Auziţi povestea care spune că nu mergeţi niciodată singuri (se referă la
lirica cântecului cântat înainte de comunicare) Eu, Tobias, pot să spun cuvinte ca; “Voi
nu sunteţi niciodată singuri”. Dar, să auziţi cântând, să auziţi exprimat în muzică, dragi
prieteni, este o bucurie pentru noi.
Dacă numai Cauldre ar putea să cânte un pic, noi am putea sfârşi întâlnirile noastre cu
această muzică. (Râsete) Noi suntem norocoşi astăzi căci el este puţin în afara minţii lui,
puţin mai mult dezorientat decât normal, şi acest lucru este bine pentru că este foarte
deschis. El râde chiar acum. El poate să fie aşa deschis ca noi să putem transmite înapoi
energiile voastre, înapoi la Shaumbra, într-adevăr, aducând toate aceste energii înăuntru
pentru voi, în sprijinul vostru şi în sărbătorirea voastră. De aceea am venit aici astăzi.
Într-adevăr, nu este vorba despre cuvinte, deşi noi avem multe, multe cuvinte de folosit
astăzi. Este vorba despre a fi în energia Shaumbrei, fiind în energia celorlalţi care
împart... (ceva râsete şi murmuri pentru că cineva întârziat intră, deschizând uşa care
scîrţiie şi permite la suflul vântului să intră în cameră)... fiind cu ceilalţi care împart
experienţa cu voi.
Noi vă cerem aici, Shaumbra, să vă luaţi un moment pentru a simţi, să vă deschideţi
inimile, să ne simţiţi pe toţi care venim înăuntru la voi acum. Într-adevăr, uşa se deschide
(ceva râsete la referinţa lui Tobias uşa care s-a deschis înainte), ca noi să putem intra. Voi
ne-aţi invitat înăuntru. Voi ne-aţi permis să fim în acest spaţiu. Noi vă cerem tuturor să vă
deschideţi şi să simţiţi, să respiraţi, pentru că este ceva foarte special în aer, ceva foarte
special azi aici. Aceasta este, o Energie Nouă. Voi aţi creat-o.
Luaţi-vă un moment pentru a simţiţi această Energie Nouă şi ceea ce aduce ea. Permiteţi
Energiei Noi să curgă în voi chiar acum - nu îngerii, nu eu, Tobias - ci Energia Nouă.
Simţiţi tiparul acesteia, aşa cum curge în voi. Simţiţi dinamica energiei, punînd jos
barierele şi carapacele voastre proprii, şi staţi într-un loc unde puteţi să absorbiţi această
energie chiar acum. Permiteţi doar ca această energie să intre în voi. Noi facem o pauză
pentru un moment, ca să puteţi simţi cum este atunci când această energie vine la voi.
(O pauză scurtă pentru a simţi ceea ce Tobias a descris)
Vedeţi voi... energiile curg înăuntru. Ele curg înăuntrul vostru, aducîndu-vă o Nouă
conştiinţă, aducîndu-vă o Nouă înţelegere, şi talente, şi capacităţi, aducându-vă
înţelegere... dar foarte diferită faţă de ceea ce aţi avut-o înainte. Acesta este cea mai mare
provocare pentru Shaumbra. Voi ştiţi că lucrurile se schimbă. Voi ştiţi că ele devin foarte
diferite. Dar, voi continuaţi să menţineţi şi să vă uitaţi înapoi pentru răspunsuri, în spaţii
Vechi. Voi încă mai încercaţi să jonglaţi lucrurile din viaţa voastră, încercaţi să faceţi ca
lucrurile să se întâmple. Acestea se întâmplă oricum. Voi încă încercaţi să forţaţi lucrurile
din realitatea voastră.
Luaţi-vă acest moment şi simţiţi cum ele vin la voi. Sunt energii făcute de voi, sunt
energii care curg acum în realitatea voastră aici ca şi Divin Umani, stând în aceste
scaune, ascultând prin sistemul de Internet. Simţiţi cum este să aveţi aceste energii
necondiţionate lăsîndu-le să curgă înăuntrul vostru.
(O altă pauză scurtă pentru a simţi energiile)
Deci, este o plăcere pentru noi toţi să fim aici să vedem prin ce treceţi... cât de mult
progresaţi... să vedem cum învăţaţi să eliberaţi Vechiul cu adevărat şi să aduceţi înăuntru
Noua... .cum ajungeţi să înţelegeţi cu adevărat ce înseamnă să fiţi la fel Dumnezeu... să
eliberaţi aşteptările vechi... să fiţi la fel Dumnezeu.
Noi avem un invitat foarte, foarte special astăzi. Energia invitatului nostru este foarte
simplă, foarte iubitoare, şi foarte hrănitoare. Acest invitat nu are agendă. Acest invitat
este plin de compasiune şi dragoste pentru voi. A fost un timp îndelungat, un timp lung
de când voi într-adevăr v-aţi permis să simţiţi acest lucru – de la această fiinţă pe care o
aducem noi astăzi.
A fost multă separare în voi pentru acest potenţial al invitatului nostru drag. Dar, acum
este un timp bun pentru a aduce acest potenţial înăuntru. Deci, noi vă cerem să ieşiţi din
capul vostru pentru un moment, să vă relaxaţi, să simţiţi nivelul cel mai intim şi sacru di-
năuntrul vostru... aşa cum vă invităm în energia lui Elohim, A Dumnezeului. Chiar un
invitat! Energia Dumnezeului, a Spiritului, şi A Tot Ce Este... simplu, iubitor şi
necondiţionat... nu un om cu o barbă albă care stă pe un tron mare.
Este timpul pentru a elibera toate aşteptările voastre şi gândurile a ceea ce aţi gândit cum
că - Dumnezeul a fost.. o fiinţă care judecă... cineva care are favoriţi de orice fel... un tip
de Dumnezeu desenat în cărţi vechi (se referă la testamentul Vechi) şi chiar în cea nouă
(se referă la Testamentul Nou). Este foarte dificil pentru noi să definim Dumnezeul, aşa
cum este, aşa că noi nu încercăm, pentru ca voi să nu intraţi în intelectul vostru, şi să
încercaţi să descifraţi, nu este altceva decît, “Este simplu. Este iubitor. Este compasiune
necondiţionată.”
Vedeţi voi... în călătoria voastră anterioară aţi încercat să găsiţi Dumnezeul. Aţi aşteptat o
manifestare exterioară. Aţi aşteptat ca ceva să apară în faţa voastră. Pe parcursul acestei
vieţi voi v-aţi întrebat mereu şi mereu cînd apar nişte semne. Aţi cerut ca o prezenţă să
apară în faţa voastră. Pentru cea mai mare parte din voi aceasta nu s-a întâmplat, pentru
că nu v-aţi tulburat... şi nu aţi început să vă gândiţi că Dumnezeul a fost în afara voastră...
şi nu v-aţi gândit că Dumnezeul putea să vină doar ocazional.
Spiritul a fost mereu înăuntrul vostru, dar a fost adormit într-un fel. Acum recunoaşte-ţi,
dragostea Dumnezeului, Dumnezeul care sunteţi voi, Dumnezeul tuturor lucrurilor,
Elohim-ul, poate să intre şi să fie cu voi. Atunci când încercaţi să descifraţi aceste lucruri,
când încercaţi să înţelegeţi cu mintea voastră – aşa cum fac unii acum – înţelegerea
devine fugitivă, nu-i aşa? Şi pleacă. Trece prin inimă, prin suflet şi prin spirit.
Dumnezeul nu se supune explicaţiilor sau definiţiilor, ci simplu “es-te”. Vă puteţi
deschide acum ca să simţiţi acest “es-te” a Spiritului aici în această cameră? Puteţi să fiţi
într-un loc de pace cu voi înşivă... să cunoaşteţi că prezenţa Dumnezeului este în
moleculele aerului... în celulele corpului vostru... în lumina care străluceşte împrejur?
Esenţa Dumnezeului dansează în foc. Curge înăuntrul vostru prin mîncarea pe care doar
ce aţi mîncat-o.
Dar, Dumnezeul nu este impersonal. Dumnezeul nu este simplu o energie. Dumnezeul
are caracterul tuturor creaţiilor, dragostea a Tot Ce Este. Dumnezeul are o astfel de
prezenţă în voi şi în jurul vostru. Şi, este potrivit în această zi, la această adunare în urma
alinierilor recente a stelelor ca energia Dumnezeului să poată fi aici.
Nu există un loc îndepărtat numit “Rai”. Nu este un punct, o cale lungă de aici care
menţine energia Spiritului şi care să fie limitată de această cale. Aceasta este peste tot
împrejur. A fost întotdeauna înăuntrul vostru, aşteptînd să iasă la suprafaţă. Este simplu.
Este iubitor, plin de compasiune necondiţionată.
Permiteţi-vă să simţiţi această energie a Spiritului di-năuntrul şi di-mprejur. Şi, simţiţi
caracterul, simţiţi căldura şi dragostea... şi din nou, fără ca să încercaţi să definiţi această
energie. În momentul în care energia Dumnezeului este definită se schimbă imediat.
Acesta se limitează imediat. Este dificil pentru oamenii care întotdeauna prelucrează în
mintea lor, pentru oamenii care îşi deschid inimile chiar acum. Începe-ţi să simţiţi cu
adevărat, simţiţi cu adevărat.
Avem un alt număr de invitaţi pe care am vrea să-i aducem în Primul Cerc. Şi, într-
adevăr, când ne adunăm ca şi acum, sunt multe, multe, multe entităţi. Mulţi dintre ei stau
în ceea ce noi numim Cercul înconjurător al doilea, al treilea, al patrulea. Energiile lor nu
ajung aşa aproape ca să cauzeze - cum să spun - interferenţă. Dar, sunt invitaţi care vin şi
stau direct cu voi, care vin în spaţiul vostru, în casele voastre, în camerele de zi ale
voastre, în locul vostru de adunare pe acest munte, în locul de adunare minunată al
Shaumbrei.
Noi o să-i numim pe aceşti invitaţi - cum să spun - este dificil de tradus în cuvinte umane,
deci noi nu căutăm pronunţarea exactă. Dar, voi puteţi să le numiţi pe acestea “fetele lui
Isis”, care vin astăzi aici. Ele au început să intre în realitatea voastră, în spaţiul vostru
după ce a avut loc Concordanţa Armonică. O să continue să fie aici pentru un anumit
timp, lucrînd cu voi în vindecarea rănilor lui Isis, pentru a integra energia masculină şi
feminină.
Ele vin astăzi într-un grup de treisprezece. Sunt dintr-un ordin - cum să spun - al relaţiei
dintre surori... din nou, cuvintele sunt limitate. Departe la nivelul celest ele au menţinut
balanţa acestei energii feminine, ajutînd încontinuu la echilibrarea şi menţinerea unui
spaţiu, ştiind că aspectul feminin din voi toţi, din toţi îngerii trebuia să meargă într-o
călătorie trecînd prin multe experienţe. Deci, acest grup în special, fetele lui Isis, ordinul
relaţiei dintre surori ale lui Isis, a rămas în urmă pentru a menţine o energie a echilibrului.
Şi, ele vin acum, ştiind că aţi ales să vă vindecaţi, aducând înapoi toate energiile. Ele vin
astăzi... în special pentru cei care trec printr-un efort de vindecare a rănilor vechi... un
simţămînt că nu merita să daţi drumul... simţind o ruşine pe care aţi trăit-o în trecut... şi
pentru cei care aţi fost abuzaţi fizic. Pentru voi femei care aţi fost abuzate fizic, acesta
este un semn că nu v-aţi simţit merituoase, şi că v-aţi deschis la acest tip de abuz. Dar,
acum este timpul ca să vindecaţi aceste răni.
Rănile voastre, dragilor, sunt foarte adânci... cicatricele sunt cauzate de la rănile iniţiale
ale lui Isis. Şi, apoi sunt poverile pe care le-aţi luat asupra voastră în această viaţă iar unii
le-aţi luat din vieţile nu de mult trecute... supunându-vă la energiile masculine care v-au
abuzat fizic... şi emoţional, şi mental... ceea a cauzat închiderea... a cauzat reţinerea... a
cauzat refugiul într-un loc al fricii şi neîncrederii în voi înşivă.
Surorile lui Isis, fetele lui Isis, au venit astăzi ca să fie cu fiecare dintre voi. Este timpul
să transformaţi aceste stări. Cum faceţi acest lucru? Cum faceţi aceasta? În primul rând,
voi începeţi prin a respira şi prin a vă deschide simţurile la această stare de eliberare. Voi
aţi fost foarte închişi. Aţi căutat rezolvări pentru eliberare pe căi neobişnuite. Aşa cum
ştiţi, inimile voastre au fost închise. Voi aţi căutat satisfacţie şi confirmare pentru
eliberare pe alte căi.
Este timpul ca să înţelegeţi că voi aţi cărat o povară pentru toată feminitatea, pentru toate
Isis-ele. Este timpul să înţelegeţi că v-aţi pus pe voi înşivă, prin experienţa abuzului, în
numele tuturor femeilor din cultura şi societatea voastră, şi de asemenea a energiilor
feminine ai lui Isis. Aţi permis ca acest lucru să se întâmple pentru a merge în
profunzimea supărării, profunzimea durerii, şi profunzimea înţelegerii, înţelegerii pure.
Noi ştim că depuneţi efort pentru eliberarea acestui lucru. Aveţi dificultatea de a vă
deschide, din această cauză.
Deci, într-adevăr, energia acestui grup, ce vine de la Isis, intră ca să lucreze cu voi. Ele vă
cer ca să fiţi deschişi şi sinceri cu voi înşivă, chiar dacă nu puteţi să fiţi cu cei din jurul
vostru, chiar dacă nu puteţi să fiţi deschişi cu sfătuitorii voştri. Fiţi foarte deschişi, foarte
sinceri şi oneşti cu voi înşivă recunoscînd experienţele prin care aţi trecut.
Vedeţi voi... mulţi dintre voi vă jucaţi cu voi înşivă. Vă spuneţi că aţi cauzat problema, că
aţi făcut ceva ce l-ar determina pe un bărbat să vă abuzeze. V-aţi gîndit că aţi atras acest
lucru prin nişte acţiuni greşite. Acest lucru va fost spus şi l-aţi crezut. Este ceea ce
societatea încă continuă să vă spună.
Eliberaţi acea noţiune de abuz şi fiţi oneşti cu voi înşivă în ceea ce priveşte incidentele
care au avut loc în viaţa voastră. Pentru unii dintre voi, într-adevăr... a fost doar abuz
emoţional. Pentru alţii, a fost abuz fizic şi emoţional. Înfruntaţi dilema. Înfruntaţi ceea ce
s-a întâmplat. Şi, apoi iertaţi-vă pe voi înşivă. Aveţi compasiune pentru voi înşivă.
Înţelegeţi că aţi făcut această experienţă energetică în numele lui Isis, dar nu mai este
necesar să faceţi acest lucru niciodată, nici o femeie nu mai trebuie să-l facă.
Odată ce confirmaţi că sunteţi gata să aveţi înţelegere pentru evenimente - nu negaţi ceea
ce s-a întîmplat. Avînd înţelegerea tuturor evenimentelor - surorile lui Isis, fetele lui Isis,
pot să lucreze cu voi şi să vă ajute la transmutarea acelei energii în înţelepciune,
înţelegere şi comp asiune. Voi încă mai... mulţi dintre voi încă mai menţineţi acele stări
vechi, dureri vechi care au fost experimentate în timp ce eraţi în formă umană.
Deci, noi ne aducem tot sprijinul. Deşi o să fie dificil, nu o să intervenim asupra acestui
lucru de loc. O să fie dificil pentru voi şi de aceea vă îndemnăm încontinuu să vă adunaţi
împreună cu Shaumbra, şi cu alţii, discutînd experienţele voastre.
Înţelegeţi că aşa cum vă deschideţi, aşa cum treceţi prin procesare, o să ajungeţi la o nouă
înţelegere, şi iluminare, şi un nou sens al integrării. Deci, înţelegeţi că aşa cum treceţi
prin această foarte dificilă experienţă - vindecînd, ajutaţi la vindecarea energiei feminine
de peste tot. Făcînd acest lucru pentru voi înşivă, are un efect şi o implicaţie în toate
celelalte.
Ne-am adunat recent împreună cu voi pentru evenimentul numit Concordanţa Armonică.
Şi, a fost chiar un eveniment... incredibil din perspectiva noastră, pe partea noastră a
voalului. Noi ne-am uitat cum aţi stat împreună... cum aţi sărbătorit... cum aţi simţit
energetic impactul alinierii... cum aţi simţit chiar diviziunea di-năuntrul vostru
unificându-se.
Într-adevăr, diamantul a fost spart, ceea ce voi numiţi Steaua lui David. Au fost cele două
părţi, opusul, oglinda unul pentru altul. Ei au servit un scop. Dar ,a fost timpul de a le
aduce înapoi împreună.
Voi aţi început un proces în 8 Noiembrie 2003. Şi, acest proces va continua să se
făurească, şi să se făurească şi să se mişte, toate fiind direcţionate înspre acea dată despre
care am vorbit anul 2007.
Voi aţi început o cale nouă minunată a reintegrării tuturor acestor energii împreună,
punând Steaua lui David înapoi împreună, în felul în care a trebuit să fie. Voi aţi avut un
impact energetic înăuntrul vostru la acea dată când v-aţi adunat.
Dar, de asemenea a afectat şi conştiinţa generală a Pământului. Voi aţi ajutat la ridicarea
nu numai a vibraţiei dar de asemeni al nivelului Energiei Noi. Vedeţi voi... vibraţia aşa
cum am vorbit despre ea înainte este un atribut al Energiei Vechi, lucrurile vibrînd înapoi
şi înainte. Voi aţi ajutat la ridicarea acelui nivel de vibraţie peste tot Pământul. Dar, de
asemeni aţi ajutat să aduceţi această informaţie înăuntru ca să crească Energia Nouă.
Energia Nouă nu vibrează. Acesta se extinde în toate direcţiile simultan. Ea merge în
toate direcţiile în acelaşi timp... chiar diferit faţă de energia vibraţională.
Cînd v-aţi adunat împreună la Concordanţa Armonică, aţi ajutat să aduceţi înăuntru mai
mult din această Energie Nouă, pentru a face mai uşor accesul la energiile lui Dumnezeu,
energiile de Acasă, lăsîndu-le să vină aici, pentru a face mai uşor accesul la energia
divinului di-năuntrul vostru, pentru a creşte şi pentru a se extinde în afară. Acest timp a
fost plăcut pentru voi. Într-adevăr o să mai fie şi alte pietre de marcare pe drum, alte date
şi timpuri care ajută la - ceea ce aţi numi - a ancora această energie, a ajuta să o aduceţi
înăuntru.
Procesul a început. Schimbările se întâmplă. Ele intră în voi şi prin voi chiar acum. A fost
o plăcere pentru noi să împărtăşim această procesiune, această ceremonie cu voi, această
vindecare a acestei răni foarte Vechi, ceea ce noi am numi ultima rană mare pentru a fi
vindecată înainte de anul 2007.
În adunarea noastră din luna trecută noi am vorbit despre călătorie, am spus că această
călătorie ajunge la un sfârşit. A fost interesant să simţim reacţiile voastre, să vedem cum
v-aţi simţit, ce aţi gândit despre această călătorie. Dar, într-adevăr călătoria ajunge la un
sfârşit. Voi aţi trecut prin multe experienţe. Aţi depus efort. Aţi lucrat prea tare. Aţi trecut
prin multe provocări în viaţa voastră.
Este timpul ca toate acestea să sfârşească. Nu mai este nimic de căutat. Nu mai este nimic
de încercat pentru a se obţine în spiritul Energiei Vechi. Călătoria se sfîrşeşte. Şi, acum
experienţa începe. Călătoria se sfârşeşte. Şi, bucuria începe. Călătoria se sfârşeşte, şi
realizarea şi manifestarea începe.
Nu mai este nimic de cercetat. Nu a fost nimic pierdut vreodată din tot ceea ce voi a
trebuit să găsiţi. Doar v-aţi permis să treceţi prin ceea ce a părut a fi o mare călătorie, o
căutare, pentru a găsi divinul, pentru a găsi soluţia. Şi, ceea ce aţi descoperit, într-adevăr,
este că ceea ce aţi căutat a fost mereu acolo. Dar, a trebuit să treceţi prin această
experienţă. Voi a trebuit să treceţi prin toate învăţăturile voastre, prin toate vieţile voastre,
şi prin această trecere să ajungeţi la o înţelegere totală că ceea ce aţi căutat a fost
întotdeauna acolo.
Este ca şi analogia cu un bucătar şef în bucătărie, care trece în revistă toate preparatele...
.căutând reţete culinare noi... fierbînd tipuri de produse... adăugând ingrediente noi...
diferite tipuri de ingrediente amestecate ca să vadă cum lucrează acestea... pentru a găsi
diferite căi de creare de arome... pentru a găsi diferite căi de topire şi amestecare de surse
energetice diferite în mâncare ca să apară ceva care să fie foarte satisfăcător. Voi toţi aţi
fost bucătari şefi în bucătărie, lucrând, creând experienţe de arte culinare excelente pentru
voi înşivă.
Dar, acum fierberea s-a terminat. Fierberea s-a terminat. Este timpul de a sta la masă şi de
a vă bucura... de a avea un ospăţ şi o celebrare... de a mânca şi a ura... şi de a experimenta
tot ce aţi făcut până acum.
Deci, dragi prieteni, călătoria într-adevăr este terminată... în afară de cazul că voi vreţi să
o continuaţi. O cale complet nouă de trăire şi experimentare începe. Toate acestea se
schimbă. Nu mai este nevoie de urmărire. Acesta vine la voi. Toate acestea îşi găsesc
drumul spre voi. Noi o să spunem mereu, şi mereu până ce voi realizaţi acest lucru cu
adevărat Totul vine la voi.
Nu trebuie să alegeţi niciodată - cum să spun - provocări în viaţa voastră chiar acum.
Când vă gândiţi la acest lucru, dragi Shaumbra... când vă gândiţi la aceasta, la majoritatea
largă a provocărilor din viaţa voastră chiar acum nici nu sînt ale voastre. Sînt lucruri pe
care le luaţi de la alţi oameni. Voi preluaţi provocările şi durerile lor. Voi luaţi rolul de
îngrijirea lor, care uneori cauzează posesivitate. Sigur vă cauzează o povară.
Fără să încercăm să fim foarte specifici, noi spunem că 90 la sută a problemelor din viaţa
voastră chiar acum, dificultăţile, sunt relatările altor oameni. Doar o cantitate mică este cu
adevărat a voastră. Este timpul să eliberaţi aceasta. Cel puţin să confirmaţi ce este, dar în
acelaşi timp eliberaţi. Noi o să vorbim despre acest lucru într-un moment.
Uneori voi vă gîndiţi că viaţa este aşa de dificilă şi provocatoare că dacă daţi drumul la
problemele lor şi permiteţi ca ei să-şi trăiască viaţa lor - da, în totalitate - voi o să aveţi
puţină povară. Acum, mulţi dintre voi o să simţiţi de asemeni că aveţi prea puţin de făcut
pentru că voi aţi fost atât de ocupaţi să aveţi grijă de alţii şi să căraţi poverile lor.
Dar, dragi prieteni, noi o să vă spunem chiar acum că sunt foarte multe de făcut în
Energia Nouă. Nu se aseamănă cu Vechiul. Dar, este o cantitate uriaşă de lucruri de făcut.
Energia Nouă este despre exprimare. Nu este nicicum despre provocare sau suferinţă sau
de a încerca de a găsi răspunsul. Este despre exprimare. Dumnezeul este - exprimare,
pură exprimare.
Este timpul ca călătoria să se sfârşească, şi să realizaţi că totul o să vină la voi... să
realizaţi că voi aţi avut energii şi talente, şi abilităţi care mereu au fost acolo dar au fost
adormite. Ele au fost latente. Ele au aşteptat timpul potrivit.
Unii dintre voi aţi avut talentul de a fi muzicieni, dar v-aţi gândit că nu v-aţi născut într-o
familie de muzicieni, sau că aţi avea talent nativ. O să fiţi surprinşi aşa cum daţi drumul
călătoriei şi intraţi în timpul experienţei cât de talentaţi sunteţi, cât de repede puteţi să
învăţaţi ce este muzica într-adevăr. Voi o să aveţi o înţelegere complet nouă. Nu vor fi
simple corzi şi note. Vor fi vibraţiile, armoniile, şi Energia Nouă lucrînd împreună.
Mulţi dintre voi nu vă gândiţi că sunteţi atît de deştepţi. Vă gândiţi că IQ-ul (gradul de
inteligenţă) nu este la nivelul celorlalţi. Gradul de Inteligenţă... ... noi nu prea ne îngrijim
de acest lucru pe partea noastră. Aceasta este calea umană de a se măsura unul pe altul,
unii să-i întreacă pe ceilalţi.
Este diferenţă între a fi deştept şi a fi înţelept. Dar, dragi prieteni, aşa cum voi terminaţi
călătoria, şi intraţi într-un timp de experienţe, voi o să înţelegeţi şi o să realizaţi cât de
înţelepţi sunteţi. Şi, înţelepciunea vă va ajuta să manifestaţi ceea ce numiţi
deşteptăciune... inteligenţă... abilitatea de a folosi concepţii ca niciodată înainte...
capacitatea de a înţelege mersul lucrurilor fără să treceţi prin căile Vechi şcolăreşti de
învăţare... fără a studia toate detaliile plictisitoare... ... .dar şi capacitatea de a fi mereu
prezenţi în moment... de a fi capabili să ţineţi o floare în mâna voastră şi să înţelegeţi
intuitiv cum toate acestea lucrează.
Mai târziu voi puteţi să citiţi despre cercetările ştiinţifice specifice.
O să înţelegeţi dincolo de aceste cercetări ştiinţifice, ceea ce şi oamenii de ştiinţă pot şti,
cum intră viaţa în floare şi o creează.
Aşa cum terminaţi călătoria voastră şi intraţi în experienţă, o să aveţi o inteligenţă
complet nouă, nu numai o inteligenţă a creierului uman, dar o inteligenţă divină. Da, noi
ştim pe mulţi dintre voi care deja experimentează acest lucru.
Aşa cum călătoria voastră se sfîrşeşte, nu trebuie să încercaţi să înţelege-ţi oamenii. Nu
trebuie să treceţi prin procesul mental ca să-i înţelegeţi. Nu este necesar să folosiţi
principiile psihologice ale Energiei Vechi nu puneţi nişte cutii în jurul lor pentru ai ajuta
să înţeleagă. Puteţi să fiţi în prezenţa celorlalţi, şi foarte uşor să simţiţi şi să citiţi energia
lor. Şi, prin faptul că-i cunoaşte-ţi o să vină la voi. Voi o să aveţi un nivel nou de
înţelegere şi empatie pentru alţi entităţi umane.
Aşa cum vă daţi jos de pe călătoria Veche, şi intraţi în experienţe, o să aflaţi că este foarte
uşor să manifestaţi abundenţă financiară în viaţa voastră. Voi vă gândiţi acum că
deoarece nu înţelegeţi bursa de piaţă, sau că este doar un grup mic de oameni care într-
adevăr înţeleg curgerea banilor, că nu sunteţi contabili sau experţi financiari, şi că din
această cauză nu sunteţi în fluxul abundenţei.
Când opriţi călătoria, şi vă permiteţi să vă aflaţi în plină experienţă şi expresie a vieţii
umane, toate au să vină la voi. Oportunităţi înăuntrul structurii curente, înăuntrul
structurii financiare curente, o să vină la voi. Veţi cunoaşte cum energia - ceea ce este
banul – curge şi vine la voi.
De asemenea o să înţelegeţi că strângerea banilor, stocarea banilor nu o să vă servească
nicicum. Ca abundenţa să vină la voi eliberaţi-o, dragi prieteni. Vedeţi voi?
Pentru mulţi dintre voi abundenţa a venit în viaţa voastră. Dar, voi staţi pe această
abundenţă, şi vă este frică că va pleca. Apoi, voi vă întrebaţi de ce nu intră mai mulţi bani
şi deveniţi şi mai fricoşi.
O să vedeţi că dîndu-vă jos de pe calea Veche şi intrînd într-un punct Nou a experienţei
vieţii, a sărbătoririi vieţii, puteţi merge şi cheltui bani. Vă face acest lucru să vă simţiţi
vinovaţi, Shaumbra? Cheltuiţi bani! Cumpăraţi lucruri pentru voi înşivă! Şi, bani noi o să
vină la voi. Cumpăraţi aceea perechea de pantofi pentru voi înşivă. Uneori noi obosim să
mergem lîngă voi când picioarele voastre vă dor! (Râsete din audienţă)
Dragi prieteni, aşa cum permiteţi călătoriei voastră să ajungă la un sfârşit, o să aveţi o
înţelegere complet nouă despre voi înşivă şi de ce vă aflaţi aici, de ce oare aţi venit în
acest loc. Nu o să depuneţi efort pentru această înţelegere. O să aveţi o realizare divină.
Voi deja primiţi acele licăriri. Acestea deja intră.
Într-adevăr, acesta este timpul de a vă opri să mai fierbeţi.
Este timpul ca să ieşiţi din bucătărie, şi să mergeţi la ospăţ, ospăţul pe care voi l-aţi creat,
un ospăţ care este atât de îmbelşugat, atât de răsplătitor şi îmbogăţit. Unii dintre voi o să
vă simţiţi vinovaţi pentru acest lucru. Cum pot eu să sărbătoresc când este atâta muncă de
făcut în lume? Cum pot eu să mă bucur de viaţă când sunt atât de mulţi care suferă? Noi o
să vorbim despre acesta într-un minut.
Între timp noi vrem să împărtăşim cu voi un gând foarte simplu, o noţiune foarte simplă.
Voi vă miraţi cum de acest lucru numit Energie Nouă lucrează. Vă miraţi când, de ce, şi
cum. Treceţi prin toate aceste întrebări în mintea voastră. Vă întrebaţi când eu, Tobias, o
să instalez o structură specifică şi o cale, lucruri specifice pe care voi trebuie să le faceţi
zilnic şi să le aduceţi în viaţa voastră.
Dragi prieteni, noi avem un fel de secret aici între voi, Dumnezeu şi eu. Se va întâmpla
oricum. (Ceva râsete) Această tranziţie întreagă în Energia Nouă şi eliberarea dualităţii se
va întâmpla oricum. Voi aţi permis acest lucru. Aţi permis acesta. Voi v-aţi deschis la
această Energie Nouă. Roata se întoarce. Mişcarea începe. Energia se clădeşte. Se va
întâmpla oricum.
Puteţi alege să vă străduiţi cu acesta... să lucraţi împotriva acesteia... să vă întrebaţi... să
încercaţi să descifraţi această stare de lucruri... să încercaţi să dezvoltaţi o tehnică
specifică şi căi care de fapt fac ca totul să devină să fie o sclavie. Sau, simplu ştiţi că
acest lucru se întâmplă. Se va întâmpla cu voi sau fără voi. Se întâmplă. Se va întâmpla
în viaţa voastră.
Nu trebuie să vă întrebaţi dacă aţi luat o decizie greşită sau dacă aţi făcut un lucru greşit.
Nici una dintre acestea nu contează. Aşa cum am spus înainte, nu contează în care
direcţie mergeţi chiar acum-înainte, în ambele părţi, înapoi, în sus sau în jos.
Deja aţi început mişcarea. Spiritul înăuntrul, Dumnezeul tuturor lucrurilor aduc mişcarea
într-un loc potrivit şi direcţie dreaptă. Se va întâmpla oricum, acest lucru pe care voi îl
mutaţi în Energia Nouă. Acesta este deja.
Da, treceţi prin ceva dificultăţi şi turbulenţe - toate legate de menţinerea aspectelor din
trecut, toate legate de faptul de a nu fi siguri pe ceea ce o să se întâmple în viitor. Dar, se
va întâmpla.
Noi vorbim în special aici pentru Shaumbra. Noi nu vorbim despre restul lumii. Mulţi alţi
umani de pe Pământ nici chiar acum nu au permis acestui proces să se manifeste. Deci, ei
continuă să meargă în dualitate şi să se joace în dualitate. Ei continuă călătoria sufletelor
lor.
Shaumbra este puţin diferit. Voi aţi permis. Ne-aţi permis să intrăm şi să lucrăm cu voi.
Voi v-aţi permis în miezul fiinţei voastre să deveniţi îngeri Divin Umani.
Deci, noi vă întrebăm, “Puteţi să staţi şi să vă relaxaţi? Puteţi să ştiţi că acest lucru se va
întâmpla? Puteţi să eliberaţi acele lucruri care ar putea să fie ancore în viaţa voastră sau
să vă ţină înapoi?
Puteţi să nu vă agitaţi aşa mult întrebîndu-vă cum este acest proces?” El vine la voi. Se
întâmplă.
Sunt mulţi care vă suportă, mulţi care merg cu voi.
Noi ajutăm facilitarea unui proces. Vă întrebaţi ce fac curierii voştri. Voi spuneţi
curierilor că aveţi nevoie de un nou serviciu. Ei au alte lucruri mai bune de făcut. (Râsete
din audienţă)
Ei vă aducă mari schimbări, mari schimbări în înţelegere. Ajută la aducerea în interior a
Energiei Noi. Ajută la menţinerea echilibrului vostru cu partea noastră a voalului. Ei vă
ajută luînd din înţelepciunea pe care o aveţi şi o duc în alte dimensiuni. Vedeţi voi... în
timp ce staţi, aici, chiar acum, fiinţe spirituale din alte dimensiuni, aşteaptă, aşteaptă ca
voi să faceţi progrese. Progresul vostru înseamnă progresul lor.
Aşteaptă ca voi să descoperiţi originea voastră divină, şi apoi pot şi ei să descopere acest
lucru.
Curierii sunt foarte ocupaţi, merg în toate părţile cu energia. Un lucru simplu, ca şi cum
ai găsi un serviciu bun, dragi prieteni... totul va veni la voi. Voi sunteţi Creatorii. Voi
sunteţi acei Creatori.
Manifestarea energiei o să vină într-adevăr la voi. Acest lucru se va întâmpla cu adevărat.
Acest proces întreg are multe mişcări ce merg spre acest punct. Această săritură quantum
despre care am vorbit şi care se va întîmpla în 2007... dragi prieteni, cu adevărat nu prea
aveţi multe de făcut ca să facilitaţi acest lucru. Se întâmplă. Acesta va veni.
Deci, daţi-ne voie să facem o schimbare de energie aici pentru un moment. Permiteţi-ne
să vorbim despre ceva ce noi am plantat energetic în Ah-ta-rah recent, locul care este
Australia de astăzi.
Permiteţi-ne să vorbim despre pasiune şi compasiune în această zi, şi să aducem în
interior toate aceste energii.
Ca şi umani în această viaţă aţi avut multe pasiuni. Voi aţi venit în această viaţă cu o
dorinţă puternică de a face o schimbare, ca să schimbaţi lucrurile de pe Pământ. Voi aţi
avut această pasiune ca forţă şi entuziasm în aproape toate vieţile voastre. Aţi avut
pasiune pentru un serviciu. Poate, v-aţi îngrijit de sănătate altora. Aţi avut pasiune de a
ajutaţi pe alţii. Aţi avut o pasiunea de a vindeca pe alţii fizic sau mental. Poate, aţi fost
bucătari, sau sunteţi bucătari. Aţi avut o pasiune să creaţi mîncăruri minunate pe care alţii
le-au savurat. Poate aţi fost un om de afaceri. Aţi avut pasiunea de a fi într-o afacere
legată de mediul înconjurător, să ajutaţi o companie, să scoateţi un produs...
Poate, aţi avut o pasiunea de a fi învăţător, un învăţător la şcoală pentru a lucra cu copii,
pentru ai ajutaţi să fie tot ce ei pot fi . Pasiunea voastră poate a fost o plăcere. Pasiunea
voastră poate a fost familia voastră, sau animalul preferat de casă. Pasiunea voastră poate
a fost simplu de a vă întâlni împreună cu oameni care erau de asemeni spirituali.
Dar, voi aveţi o pasiune, un entuziasm încurajator. Acesta s-a schimbat de multe ori în
această viaţă, pasiunea care aţi avut-o ca şi copil, urmând pasiunea din tinereţe, şi apoi ca
adult. Dar, acolo totdeauna a fost o pasiune fundamentală în spatele acesteia - pasiunea de
a aduce Energia Nouă în această lume... pasiune de a schimba conştiinţa... de a schimba
percepţia altor oameni despre viaţă... pasiunea de a vă reuni cu Shaumbra... de a crea
acest lucru numit procesul de Ascensiune.
Pentru mulţi dintre voi pasiunea a dispărut. Pasiunea a plecat. Şi, nu a mai fost acolo
niciodată. Nu aţi mai găsit motivaţia puternică, obişnuită pentru a vă trezi dimineaţa. Nu
aţi mai regăsit acel entuziasm fundamental niciodată. V-aţi întrebat ce i s-a întâmplat
pasiunii voastre. Şi, în fiecare zi, aţi căutat ceva ca să o înlocuiţi. V-aţi întrebat când o să
vă dea Spiritul o nouă pasiune, un nou entuziasm.
Mulţi dintre voi aţi simţit un gol în adîncul fiinţei voastre pentru că nu a fost găsită nici o
pasiune în viaţa voastră. V-aţi simţit nemulţumiţi cu Spiritul, nemulţumiţi cu voi înşivă,
gîndindu-vă că este timpul plecării. V-aţi uitat invidioşi la alţii care aveau multă pasiune
în viaţă, dorind ca această stare să se reîntoarcă şi la voi, întrebîndu-vă dacă acest lucru
aparţine Energiei Noi, întrebându-vă dacă această stare este fără pasiune, atunci este şi
fără viaţă, fără bucurie şi expresie.
Pasiunea a plecat, într-un fel, pentru că a aparţinut Energiei Vechi. A trebuit să plece.
Pasiunea Energiei Vechi în general a fost bazat pe provocări, sau efort, sau încercarea de
a schimba ceva. Pasiunea Energiei Vechi a lucrat în multe cazuri cu elemente opuse.
Totdeauna a existat forţa opusă a pasiunii, indiferent de ceea ce aţi făcut. Permiteţi-vă să
simţiţi acest lucru pentru un moment. Chiar dacă pasiunea a avut atât de minunate merite,
a fost bazat pe dualitate, bazată pe Energiea Veche. Deci, pasiunea a plecat.
Şi, aici staţi şi vă întrebaţi, “Ce urmează?”. Voi v-aţi uitat de jur împrejur, sub pat, în
debara, încercând să găsiţi aceea pasiune, încercând să o reaprindeţi. Nu aţi ştiut? Voi
puteţi să reaprindeţi focul acela vechi. Voi puteţi să vă păcăliţi puţin, dar nu puteţi să
reaprindeţi cu adevărat acea pasiune.
Există o Nouă pasiune care intră acum, şi nu este bazată pe caracteristicile Energiei
Vechi. Nouă nu ne place să folosim termenul pasiune. Noi chiar vă provocăm Shaumbra
să veniţi cu un cuvânt nou pentru ca el să exprime mai mult decît pasiunea. Este bucuria
şi exprimarea şi experienţa vieţii ca atare. Nu sunt elemente dualiste
Aşa cum Energia Veche este bazată pe vibraţii - înainte şi înapoi, în sus şi în jos -
pasiunea Energiei Vechi a fost bazată pe acelaşi lucru. Energia Nouă, aşa cum am
explicat mai înainte, este bazată pe energie care se mişcă în toate direcţiile simultan.
Acesta se extinde şi se contractă. Pasiunea Energie Noi este aceiaşi prin mişcarea sa
simultană în toate direcţiile. Şi, acesta este bazată pe bucurie şi exprimarea energiei
Creaţiei.
Aţi căutat în toate locurile Vechi ca să reaprindeţi pasiunea voastră. Este una Nouă care
se mută înăuntru. Acesta este una Nouă care se naşte în interiorul vostru în acest moment
de acum în care noi vorbim. Încetaţi să căutaţi în locuri Vechi, Shaumbra, pasiunea
voastră.
Permiteţi-vă să fiţi în vid pentru o vreme, dacă este nevoie de acest lucru. Permiteţi-vă să
fiţi fără pasiune, ca să eliberaţi toate Energiile Vechi asociate pasiunilor care au fost.
Această pasiune a Energie Noi este foarte diferită. Face ca pasiunea Energiei Vechi să se
simtă mică, mititică, neimportantă. Pasiunea Energie vechi a fost o forţă fundamentală.
Pasiunea Energiei Noi este o forţă de exprimare. Este diferită.
Şi, din nou, nouă nu ne place ca să numim acesta pasiune care este atât de asociată cu căi
Vechi de gândire şi cu o cale veche de a fi. Deci, noi vă rugăm pe voi toţi să daţi un nume
nou pentru pasiune. Începeţi să simţiţi acest lucru în interiorul fiinţei voastre, pentru
aceea pasiune nouă, pasiunea Energiei Noi, care începe să intre, aceea exprimare Nouă a
vieţii. Apoi, folosiţi această stare ca să simţiţi energia cuvântului pe care l-aţi folosi ca să
descrieţi pasiunea din Noua Energie.
Aşa cum această Energie Nouă intră, dă un înţeles nou vieţii şi morţii. Moartea este un
lucru nostim în realitatea voastră. Multor oameni le este frică de moarte. Chiar şi vouă,
Shaumbra, vă este frică de acest lucru. Voi ştiţi că acest lucru este inevitabil.
Ne întrebaţi mereu, “Cum putem să evităm moartea?” Şi, noi vă spunem, “Voi nu puteţi”.
Voi puteţi să schimbaţi dinamica morţii, dar voi nu puteţi să staţi în acest corp uman
pentru totdeauna. Noi o să vorbim despre acesta într-un minut.
Dar, dragi prieteni, această pasiune a Energiei Noi vă dă un înţeles complet nou faţă de
viaţă şi moarte, şi de asemenea înţelesul prezenţei voastre aici.
Pentru a vă permite vouă înşivă să simţiţi şi să experimentaţi noua pasiune, este nevoie de
compasiune totală. Pasiunea Energiei Noi necesită totală compasiune. Ce este totală
compasiune? Ceea ce simte Dumnezeu pentru voi, Dumnezeul care este în această
cameră astăzi ca un invitat. Dumnezeu are totală compasiune.
Am simţit atunci când am menţionat că Dumnezeul este aici... am simţit că v-aţi
scufundat imediat (rîsete din audienţă), săgeata de lumină... mîna lui Dumnezeu, întinde
mîna. “Ah, te-am găsit acum. Aici eşti. Te-ai ascuns”. Nu, nu este aşa.
Dumnezeu are compasiune totală. Am spus acest lucru într-un fel diferit. O să întrebăm
încă odată astăzi. Puteţi avea totală compasiune, Shaumbra pentru orice? Orice... orice...
pentru că Dumnezeul are iubire totală şi compasiune pentru voi... .pentru orice aţi făcut
voi... orice lucru murdar... orice lucru nostim... orice lucru plăcut... orice mare, mare,
lucru mare pe care l-aţi făcut... totul, dragi prieteni.
Unii dintre voi se ascund în parte acum de energia lui Elohim care este în cameră, care
este în interiorul fiecăruia. Voi ştiţi că puteţi să faceţi acesta. Puteţi să vă ascundeţi de
Dumnezeu. Puteţi să vă ascundeţi de Dumnezeu. Puteţi să închideţi părţi din voi. Religiile
voastre vă învaţă că Dumnezeu poate să vadă totul şi că ştie totul... nu este adevărat! Voi
puteţi să vă ascundeţi de îngeri şi de Dumnezeu. Dar, când faceţi acest lucru, voi vă
ascundeţi şi de la voi înşivă.
Deci, dragi prieteni, este momentul de a avea totală compasiune, aşa cum face
Dumnezeu. Puteţi să aveţi compasiune pentru toţi în familia voastră? Nu? Respiraţi
adânc. Puteţi să-i onoraţi şi să nu încercaţi să-i schimbaţi – nici pe fetele voastre, şi băieţii
voştri, nici pe soţii voştri şi părinţii voştri? Puteţi să-i acceptaţi pe ei în totalitate?
Încetaţi să-i schimbaţi, Shaumbra. Ei sunt în călătoria lor încă. Voi poate aţi terminat-o pe
a voastră, dar ei încă mai sunt în călătoria lor. Onoraţi-i, aşa cum Dumnezeul a onorat
fiecare pas al vostru în călătoria voastră.
Puteţi să încetaţi să încetaţi să pretindeţi copiilor voştri, să fie ca voi?
Începeţi să-i onoraţi. Ei au venit cu o energie complet diferită faţă de energia cu care aţi
venit voi. Ei au venit cu o structură şi tip diferit de karma faţă de ce-a cu care aţi venit
voi. Încetaţi să-i schimbaţi pe ei.
Acceptaţi-i. Acesta este un lucru dificil. Este o diferenţă între a încerca să-i schimbaţi şi a
fi o forţă de ghidare în viaţa lor.
Încetaţi să-i schimbaţi pe partenerii voştri. Voi aţi încercat acest lucru şi ei v-au părăsit.
Cel care vine - onoraţi-l fără nici o condiţie. Vă întrebaţi de ce aveţi probleme de relaţii
chiar acum. Acesta este pentru că încercaţi să-i schimbaţi. Nu puteţi să acceptaţi totul la
ei şi acest lucru se întîmplă pentru faptul că voi nu aţi acceptat totul despre voi.
Puteţi să aveţi totală compasiune pentru oamenii care sunt bolnavi, cuprinzând şi copii?
Puteţi să vă uitaţi la ei şi să-i onoraţi pentru călătoria lor, dragi prieteni... un lucru dificil
de făcut, în special cu cei foarte tineri? Unii dintre ei intră aici, ştiind că ei o să aducă o
boală, ştiind că ei o să aducă o situaţie cumva deformată în corpul lor. Ei aleg acest lucru.
Puteţi să-i onoraţi în totalitate, şi să nu încercaţi să-i schimbaţi. Încetaţi să faceţi din ei
ceea ce voi vreţi ca ei să fie?
Puteţi onora ţările care sunt în război? Noi ştim că am făcut câteva sprâncene să se ridice
în trecut atunci când am spus, “Încetaţi să vă rugaţi pentru pace. Ei se distrează luptându-
se unul cu altul. “Permiteţi-le să aibă jocul lor. De asemenea trec prin câteva probleme
vechi karmice, trec prin câteva străduinţe şi dificultăţi pe care le au cu ei înşişi. Puteţi să-i
onoraţi cu compasiune şi pe ei atunci când citiţi ziarele, cînd citiţi despre războaie, despre
acte teroriste? Acest lucru nu înseamnă că încurajaţi aceste fapte, nu înseamnă că afirmaţi
că este o acţiune foarte bună. Simplu îi onoraţi.
Au fost momente când ne-am uitat la voi şi uneori am dat doar din cap în direcţia pe care
aţi luat-o. Dar, v-am onorat pentru acest lucru, şi am fost imediat lângă voi. Cu direcţie
sau nu, am fost acolo imediat lângă voi, pentru că aţi ales să experimentaţi ceva Şi, la
urmă toţi am învăţat ceva. Voi aţi învăţat, iar noi am învăţat de la voi. Puteţi fi atât de
plini de compasiune pentru a onora totul, totul?
Mediul înconjurător... ... noi ştim că voi sunteţi îngrijoraţi pentru mediul înconjurător
pentru că acesta este locul preţios al Geei. Şi, voi preluaţi acum. Noi ştim că voi sunteţi
îngrijoraţi de calitatea apei voastre, a aerului şi terenului vostru. Dar, puteţi voi să faceţi
un pas înapoi, şi să onoraţi acest lucru, şi să înţelegeţi procesul şi să înţelegeţi mai mult
ca orice că energiile Geei şi Pământului sunt mult mai puternice ca energiile umanilor?
Geea poate să se îngrijească de ea însăşi bine (ceva râsete) ca şi mulţi dintre voi, inclusiv
eu şi voi, am experimentat în Atlantida.
Puteţi să-i onoraţi pe cei care mor şi să înţelegeţi că moartea este doar un proces simplu?
Voi treceţi prin acest lucru de multe ori.
Puteţi să onoraţi fiecare lucru, având atâta compasiune ca Dumnezeu pentru voi? Puteţi să
aveţi compasiune pentru vecinii voştri, pentru cei care v-au cauzat iritări în toţi aceşti ani,
puteţi să-i onoraţi?
Una dintre cele mai mari păcăleli umane este că voi încercaţi întotdeauna să schimbaţi
totul în afara voastră. Atunci când ajungeţi la acest loc al Energiei Noi, este totală
compasiune pentru tot. Tot! Acest lucru vă va afecta până în profunzime. Ştim, acest
lucru deja. Onoraţi totul. Încetaţi să schimbaţi orice lucru.
Foarte simplu este principiul de a sta în spatele zidului scund, stând în afara dualităţii. Ei
încă mai sunt în dualitate. Voi nu mai sunteţi. Atunci când aveţi totală compasiune, şi
când voi sunteţi un Divin Uman aici pe Pământ, o să înţelegeţi cum să aplicaţi pasiunea
Noii Energii pe care o aveţi. Voi nu o să mergeţi ca să fixaţi lumea sau să o schimbaţi.
Voi o să aveţi o înţelepciune adâncă şi înţelegere. Aceasta creează potenţialul pentru cei
care vor să se schimbe.
Voi aţi vrut să vă schimbaţi într-un moment anume din viaţa voastră.
Voi aţi spus, “Dragă Spirit, eu vreau să mă schimb. Eu vreau să cunosc Dumnezeul din
înăuntrul meu”. Acesta a înfiinţat un curs total al evenimentelor în viaţa voastră. Sunt
multe lucruri potenţiale care au venit spre voi care le-aţi creat pentru voi înşivă. Noi v-am
ajutat să creaţi pe partea această având totală compasiune şi acceptare pentru fiecare
uman.
Nu încercaţi să-i schimbaţi niciodată. Nu încercaţi să-i fixaţi. Nu încercaţi să-i vindecaţi
până ce ei nu vin la voi, până ce ei nu caută schimbare înăuntrul vieţii lor, pentru că doar
atunci ei acceptă potenţialul pe care voi îl aduceţi
Atunci când compasiunea Noii Energii... cînd pasiunea voastră nouă începe să se nască şi
să se exprime din plin în interiorul vostru atunci o să înţelegeţi cum lucrează lucrurile cu
adevărat, cum să folosiţi energiile voastre, când să le folosiţi. Vedeţi voi... chiar şi acum
încă vă mai străduiţi cu calea Energiei Vechi, luptându-vă... înapoi şi înainte.
Pasiunea Nouă este foarte diferită, pasiune Nouă, se bazează pe totală compasiunea. Este
atât de simplu. Poate să fie o forţă de ghidare în viaţa voastră începând din acest moment.
Observaţi-vă pe voi înşivă. Observaţi cum reacţionaţi la lucruri. Observaţi de câte ori voi
încercaţi să le schimbaţi. Vouă nu vă place. Respiraţi adânc. Aveţi totală compasiune
pentru tot... tot, nu ţineţi nimic, dragi prieteni.
Vreţi să aveţi o încercare mâine dimineaţă? Citiţi ziarele. Citiţi articolele. Vedeţi dacă
puteţi să aveţi compasiune pentru cel căruia ia ars casa peste noapte... pentru cei care au
pierdut pe cineva într-un accident... pentru cei care au fost răpiţi, pentru cei care au murit
în război sau au pierdut o mână sau un picior în război. Dacă vi se pare dificil, respiraţi
adînc.
Înţelegeţi că nu sunt accidente. Înţelegeţi că ei şi-au oferit acele experienţe. Nu trebuie să
acceptaţi acel fel de a trăi niciodată. Voi nu trebuie să treceţi prin străduinţe dificile în
viaţa voastră niciodată. Fiindcă cineva a fost rănit într-un fel sau altul acest lucru nu
înseamnă că trebuie să acceptaţi aceea energie în viaţa voastră. Dar, aveţi compasiune
pentru ei şi viaţa lor.
Aveţi compasiune de asemeni şi pentru moarte. Aşa cum am spus, acesta o să vină
cumva. Acesta se schimbă în Energia Nouă pînă în punctul în care voi puteţi să alegeţi
cum vreţi să plecaţi. Voi nu aţi fost făcuţi ca să trăiţi în acest corp al vostru pentru
totdeauna. Acest corp este temporar. Acest corp a fost proiectat în aşa fel de voi şi de noi,
ca voi să nu vă pierdeţi. Corpul uman a fost proiectat ca să moară la un anumit moment.
Lucrul minunat este că voi puteţi să veniţi înapoi şi să creaţi un alt corp, unul tânăr, vioi,
bine prezentat. (Râsete din audienţă)
Dar, aveţi compasiune pentru moarte, şi înţelegeţi că nu este o pedeapsă de la Dumnezeu.
Este o cale periodică pentru experimente. Aveţi compasiune pentru faptul că, dragi
prieteni, da, într-o zi voi o să eliberaţi corpul fizic pe care îl căraţi cu voi. Într-o zi voi o
să luaţi o identitate şi un nume diferit.
Dar, esenţa a ceea ce sunteţi în această viaţă o să fie mereu acolo... o să fie acolo. Aceasta
nu va pleca niciodată. Esenţa nu merge în mormânt. Numele... identitatea pe care o aveţi
chiar acum nu dispare. Acesta face parte mereu din voi.
Aveţi compasiune pentru întregul proces numit moarte. Încetaţi să vă fie frică. Încetaţi să
vă gândiţi că doar pentru că vă ocupaţi de matafizică şi spiritualitate o să evitaţi moartea.
Dacă pentru acest lucru sunteţi aici - ca să evitaţi moartea - atunci este mai bine să plecaţi
acum.
Înţelegeţi şi aveţi compasiune în timp ce trăiţi în acest corp, că puteţi celebra, că puteţi să
vă bucuraţi, puteţi să sărbătoriţi acum la masa vieţii. Voi aţi fost prea mult în bucătărie,
prea mult timp. Şi, acum voi puteţi să sărbătoriţi.
De asemenea, aveţi totală compasiune pentru voi înşivă şi pentru tot ce aţi făcut vreodată,
aşa cum Dumnezeu are pentru voi, aşa cum Spiritul are pentru voi. Când aveţi amintiri
despre lucrurile pe care le-aţi făcut în această viaţă sau alte vieţi, încetaţi să negaţi sau să
vă ascundeţi de ele. Aveţi compasiune.
În realitate voi niciodată nu aţi rănit pe cineva. Voi credeţi că aţi omorât mulţi în bătălii
sau în acte ticăloase. Voi nu i-aţi omorât. Mulţi dintre ei sunt înapoi în viaţa voastră chiar
acum, oricum (Câteva râsete) Pe unii dintre ei aţi vrea să-i omorîţi într-o zi. (Câteva
râsete)
Voi nu puteţi distruge esenţa unui suflet. Voi puteţi să vă jucaţi tot felul de jocuri cu el,
dar, nu-l puteţi distruge niciodată. De asemenea aveţi totală compasiune pentru voi
înşivă.
Faptul de a aduce în viaţa voastră pasiunea Energiei Noi care este atît de diferită faţă de
pasiunea Energiei Vechi, trebuie să aveţi totală compasiune... compasiune pentru tot şi
toţi, să nu reţineţi nimic. Dumnezeul, care este în această cameră, care este cu voi chiar
acum aşa cum ascultaţi... v-a judecat vreodată pe voi Dumnezeu, a făcut oare altceva în
afară de a vă iubi dulce şi drăgăstos? Acum, energia lui Elohim vă spune să faceţi acelaşi
lucru.
Energia este foarte ridicată aici!
Într-adevăr sunteţi primul mare grup de umani care sunteţi îndemnaţi să faceţi acest
lucru... să aveţi compasiunea aşa cum are Dumnezeu, compasiune pentru tot şi toţi. Au
fost indivizi, grupuri mici de umani care au ajuns la înţelegerea acestui proces. Este
pentru prima dată - celora cărora le vorbim acum - cărora le-a fost introdus conceptul de
compasiune aşa cum are Dumnezeu, unui grup de umani.
Am dori să vorbim în mare despre încă un alt subiect în timp ce vorbim despre corpul
vostru fizic, dragi prieteni. Noi ştim că voi vă necăjiţi pentru acest lucru. Voi vă
îngrijoraţi pentru corpul vostru fizic. Vă întrebaţi ce o să se întâmple. Vă întrebaţi despre
gripă şi boli, şi alte lucruri.
Prima dată, înţelegeţi de ce aţi ales un corp fizic ca să începem cu începutul. Aţi vrut să
experimentaţi. Voi aţi vrut să veniţi în această lume materială, această lume a materiei şi
masei. Aţi vrut să simţiţi cum sunt lucrurile într-adevăr, ce este creaţia. Este dificil pentru
entităţile de pe partea noastră a voalului să aibă un nivel de simţire pe care voi îl aveţi pe
Pământ.
Deci, voi aţi luat un corp fizic ca vehicol. Nu necesar să-l posedaţi. Voi doar îl
împrumutaţi acesta. Aveţi responsabilitatea de a avea grijă de el, şi de al iubi şi îngriji.
Dar, acest lucru nu este aşa cum ştiţi. Sufletul vostru nu este ascuns undeva înăuntrul
acestuia. Într-un sens, corpul este animalul locuit de un spirit... de Dumnezeu... de voi.
Corpul vă permite să lucraţi în această realitate fizică. Corpul este ca şi orice organism de
pe Pământ. Este influenţabil. Fiecare organism pe Pământ are un ciclu - naştere, a trăi, şi
a muri. Aşa are şi corpul vostru.
Aşa cum am spus înainte, atunci când corpul se sfârşeşte, voi continuaţi. Voi puteţi să
veniţi înapoi pe partea noastră a voalului. Voi puteţi să zăboviţi în jurul Pământului fără
un corp, aşa cum fac multe entităţi... chiar câţiva vin şi pleacă de aici astăzi. Sau, voi
puteţi să alegeţi să vă reîncarnaţi într-un nou corp.
Biologicul se schimbă foarte rapid acum. Acesta se schimbă foarte rapid pentru că
aduceţi înăuntrul său Energia Nouă. O să fie multe căi noi pentru a facilita reechilibrarea
corpului. Un lucru pe care vi l-aţi dăruit voi înşivă, biologicul voastră, are abilitatea
naturală de a vă vindeca, de a reveni în echilibru. Acest echilibru este deja în voi. Este o
parte intrinsecă a sistemului vostru biologic – reechilibrarea se produce atunci cînd voi îi
permiteţi să se producă.
Dacă sunt lucruri înăuntrul biologicului (corpului fizic) vostru care sunt în afara
echilibrului, care sunt bolnave sau care au disfuncţii, simplu respiraţi adânc. Respiraţi de
multe ori. Daţi permisiunea corpului vostru să vină înapoi în echilibru. El are abilitatea
naturală de vindecare şi reparare.
El are abilitatea naturală chiar de a re-creşte un membru. Dar, această abilitate nu a fost
folosită un timp îndelungat - re-creşterea unui braţ sau a unui picior, deşi acest lucru se
face, dar într-un sens mai crud, cu dinţii sau ţesuturi. Dar biologicul, are abilitatea de a re-
creşte membre. Acest aspect nu este unul dintre cele mai puternice aspecte ale structurii
ADN-ului vostru chiar acum. Dar, are abilitatea de a se reîntoarce dacă voi îi permiteţi să
o facă.
O să vedeţi mari descoperiri, chiar în anul următor din timpul vostru, în cercetările
medicale. O să vedeţi mult mai multe în următorii ani. Vor fi mult mai accelerate după
data anului din 2007. Dar, dragi prieteni, totuşi calea cea mai rapidă şi cea mai uşoară
este ca să permiteţi corpului vostru să se reechilibreze el însuşi.
Voi o să vedeţi avansări în medicină cînd- cum să spun – medicii nu vor mai tăia afară
părţi din corp Noi considerăm de pe această parte a voalului că este ceva crud. Chiar şi în
zilele Atlantidei noi am folosit energiile directe, energiile direcţionate - în general prin
cristale, dar de asemeni de la aparate pe care noi le-am făcut – pentru a schimba modelele
vibraţionale în ţesuturi, sau uneori şi pînă la ADN. Medicina contemporană a mers
departe pînă la a tăia jos membre, crezând că aceasta este rădăcina, cauza, crezând că
dacă există o arie canceroasă în corpul vostru, aceasta este problema şi trebuie operată şi
eliminată.
Dragi prieteni, acest lucru este departe de adevăr. Cancerul, începe în alte părţi ale
corpului, spiritului şi minţii. Operînd, este o situaţie temporară. A opera şi a scoate afară
părţi ale corpului fizic înseamnă a nu onora acea parte a corpului vostru.
Există şi multe beneficii în medicina modernă acum. Nu spunem să nu le folosiţi.
Dar, spunem fiecăruia dintre voi - când mergeţi la doctor, chiar şi când trebuie să mergeţi
la spital, daţi voie corpului vostru să facă parte din procesul întreg de echilibrare. Aduceţi
energia împreună cu voi pentru a facilita echilibrarea, la medic. Sunt unii care deja au
început acest proces, unii care se află chiar acum în această arie. Şi, acest aspect va
continua să crească. Şi, noi încurajăm foarte mult această munca.
Atunci când mergeţi să vedeţi un medic specialist, care nu înţelege Energia Nouă sau
natura Spiritului, aduceţi cu voi o energie prin care să facilitaţi înţelegerea. Ei nu trebuie
să-şi mişte mâna. Ei nu trebuie să realizeze nici un ritual. Ei ajută la menţinerea unui
spaţiu – corpul fizic. Ei ajută la crearea unui nou potenţial în voi, o reechilibrare a
corpului.
Aşa cum pătrundeţi în Energia Nouă, o să găsiţi că corpul vostru se reechilibrează mult
mai repede şi mult mai bine. Noi ştim că mulţi dintre voi aţi întrebat - şi continuaţi să
întrebaţi - despre avansarea medicinei. O să fie ceva. Nu o să învingă cancerul
deocamdată, deoarece este prea adânc în conştiinţa umană chiar acum. Este acolo pentru
un scop. Nu va fi învins, va fi controlat, dar nu învins.
O să vedeţi o înmulţire al altor tipuri de boli care vor apare. Unele deja au apărut.
Dezechilibrul zahărului în corp atinge proporţii epidemice... cu diabetul... cu zahărul din
sânge. Dragi prieteni, acestea toate vă arată să acceptaţi ”dulciuri” (dragoste) în viaţa
voastră. Acest aspect face referire la dragostea de sine. Se referă la abilitatea de a permite
celorlalţi să vă iubească şi să îi iubiţi. Acest aspect va continua să crească, şi să crească, şi
să devină chiar o problemă. Şi, când sunt luate medicamente, problema se va manifesta
altundeva.
Voi o să continuaţi să vedeţi probleme ca şi AIDS, care se referă la sistemul imunitar – în
abilitatea de a se vindeca, în abilitatea de a lăsa ca biologicul să se îngrijească pe el însuşi
- pentru că trăiţi încă o lipsă al meritului de sine. Este o stare- cum să spun – de lăsare a
energiilor negative să consume persoana.
Din perspectiva noastră nu vedem că SIDA va avea vindecare, va fi eradicată din viaţa
voastră. O să fie sub control.
O să vedeţi o creştere remarcabilă în problema sănătăţii mentale punct în care guvernul,
guvernul vostru, nu o să fie în stare să găsească soluţii pentru această problemă. Ei o să
trebuiască să închidă uşi, să închidă ochii privind această problemă. Or să dea droguri ca
şi bomboane pentru că acest lucru va ajuta la reducerea efectelor. Oamenii au un timp
foarte dificil chiar acum. Este Energia Nouă care intră, dualitatea Veche încearcă să
plece. Există forţe care cauzează mintea ca să iasă un pic afară. Acestea vor continua.
Mesajul nostru astăzi, Shaumbra, este că voi nu trebuie să acceptaţi nici unul dintre aceste
lucruri. Voi nu trebuie să acceptaţi acestea. Puteţi permite biologicului vostru să se re-
echilibreze pe el însuşi. Noi vă încurajăm pe toţi chiar acum să vă echilibraţi energiile
unul altuia... unul cu altul. Acesta lucru este uşor de învăţat. Staţi doar cu cealaltă
persoană în compasiune totală. Nu încercaţi să-i schimbaţi. Nu încercaţi să-i fixaţi.
Staţi împreună unul cu unul. Unul dintre voi este cel care menţine spaţiului energetic, ca
şi un creator a potenţialelor, ca un prieten şi un însoţitor... celălalt doar stă în acea energie
şi permite să intre în sistemul lui ca să-l ajute pentru reechilibrarea biologicului său. Doi
oameni stau împreună... sau puteţi face un grup. Dar, acesta lucrare necesită venirea
dintr-un loc al compasiunii totale.
Dacă ajutaţi pe altcineva la echilibrare, nu încercaţi să-l fixaţi. Nu faceţi mişcări magice
gesticulând cu mâna peste tot. Nu încercaţi să imploraţi toate aceste energii de dinafară.
Simplu staţi cu ei într-un loc de totală iubire şi compasiune. Şi, acesta este lucrul cel mai
bun pe care-l puteţi face pentru un alt om... cel mai mare lucru. Va avea efectul cel mai
remarcabil în ajutorarea echilibrării biologicului lor.
Încercaţi acest lucru, Shaumbra, unul cu celălalt. O să fiţi provocaţi. O să vreţi să începeţi
să faceţi ceva. O să credeţi că trebuie să proiectaţi energia voastră pe ei, că trebuie să-i
vizualizaţi într-un corp sănătos. Nu este aşa, Shaumbra... fiţi în compasiune totală. Fiţi
Dumnezeu stând cu ei. Această stare creează o energie potenţială pe care ei pot să o
absoarbă în ei, sau nu. Este dreptul lor la decizie. Voi doar creaţi potenţialul Energiei
Noi. Doar atît. Acesta lucru aşa este, Shaumbra.
Deci, dragi prieteni, cu acesta noi ştim că ziua s-a prelungit. Nouă ne place să stăm cu voi
Shaumbra. Uneori noi vorbim şi vorbim încontinuu (râsete din audienţă) numai ca să
putem fi cu voi. Dar, simţim uscăciunea din gâtul lui Cauldre. Noi putem... noi ştim că
unii vă rotiţi ochii, întrebând când facem încheierea. Dar, permiteţi-ne, permiteţi-ne doar
să stăm cu voi pentru un moment, doar să fim cu voi şi cu Dumnezeu în acest spaţiu
minunat pe care noi toţi îl creăm împreună. Călătoria a luat sfârşit şi sărbătorirea vieţii
începe.
Voi nu sunteţi niciodată singuri la masă.
ŞI AŞA ESTE!

SERIA ENERGIEI NOI


“SHOUD 6”:
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
3 IANUARIE 2004

Tobias: Şi aşa este, Shaumbra, cînd noi continuăm cu energia acestei zile memorabile şi
iubitoare, o zi în care suntem onoraţi de prezenţa lui Quan Yin...de implementarea
energiei sigure...de abilitatea de a face alegeri în viaţa voastră acum de pe o platformă a
echilibrului, şi a exprimării. Din nou, vă spunem că toate acestea sunt făcute fără efort,
pur şi simplu.
Noi ştim că din cauza situaţiei voastre, din cauza trecutului vostru, voi o să încercaţi să
faceţi aceste lucruri mai complicate. Voi o să depuneţi efort iar după aceea, o să vă
aduceţi aminte despre ceea ce am vorbit astăzi aici. Fără efort. Totul devine graţios.
Devine chiar frumos, dragi prieteni.
Acum, v-am auzit pe unii dintre voi vorbind tare sau în vorbind mintea lor în timpul
pauzei. Spunea-ţi: “Este bine, Tobias, că ai vorbit despre o energie sigură. O să aduci
această energie şi pentru noi? O să ne garantezi siguranţa ei? Cum poţi să spui asemenea
cuvinte, Tobias? Cum poţi să spui că noi suntem acum în siguranţă? Ce s-a schimbat? Ce
o să faceţi voi toţi de pe partea cealaltă a voalului ca să ne asiguraţi că noi suntem în
siguranţă?
Este foarte simplu. Acest lucru ne duce la ultima noastră discuţie a ultimul Shoud, unde
am vorbit despre compasiune. Vedeţi voi...când aveţi compasiune – cînd nu încercaţi să
schimbaţi nimic, cînd nu încercaţi să modificaţi pe nimeni, ci pur şi simplu onoraţi totul
şi pe toţi – şi astfel întreg universul, Spiritul, şi Tot Ce Este, tot ceea ce este are
compasiune pentru voi toţi.....vedeţi voi. Este atât de simplu.
Când nu încercaţi să-i schimbaţi pe alţii, ei nu încearcă să vă schimbe. Dacă nu încercaţi
să afectaţi şi să judecaţi lucrurile, acestea nu vă afectează şi nu vă judecă. Este un
principiu de bază al energiei pe Pământ. Şi, întotdeauna a fost şi va continua să fie.
Când sunteţi plini de compasiune, tot ceea ce vine spre voi este compasiune. Dacă voi nu-
i judecaţi pe alţii - în schimb îi onoraţi şi îi acceptaţi – ceea ce vine înapoi la voi este
acceptare nu judecată. Şi, acest lucru este sigur...vedeţi voi. Nici o entitate, numită
entitate întunecată, nu poate să vină la voi şi să vă apuce, să vă înfulece, pentru că, dacă
voi sunteţi într-un loc al compasiunii, ei nu vă pot face nici un rău. Acest lucru se poate
întâmpla doar când sunteţi în afara echilibrului...când judecaţi...când nu-i onoraţi pe
ceilalţi ....când încercaţi să-i schimbaţi împotriva voinţei lor, una dintre acele energii pot
veni. Deci, este foarte simplu. Aşa cum am spus înainte, nu noi am creat aceste lucruri.
Noi suntem pur şi simplu mesagerii.
Când sunteţi în compasiune, totul în jurul vostru suportă compasiunea voastră. Şi, atunci
există doar siguranţă. Acest lucru este sigur. Asociat cu dinamica energiei lui “patru”,
Energia Nouă, creează o platformă sigură pentru ca voi să trăiţi...să fiţi...să exprimaţi... să
vă bucuraţi...şi să sărbătoriţi viaţa.
Menţineţi pur şi simplu energia compasiunii, Shaumbra. Menţineţi simplu...fără efort.
Acestea fiind spuse, noi suntem încântaţi să ascultăm întrebările voastre dacă vă simţiţi în
siguranţă să le puneţi. (Rîsete din audienţă)
Întrebare de la Shaumbra 1 (prin din Internet, citită de Linda) Recent, balena Keiko, a
murit această ştire fiind aflată în lume.
Este o poveste în spatele acestei balene, o poveste pe care o pot înţelege toţi?
Tobias:Într-adevăr, se poate spune că balenele, şi delfinii, şi multe alte animale acvatice,
duc - cum să spun -duc un atribut energetic minunat. Mulţi dintre voi, cei care sunteţi în
forma umană, cînd aţi venit prima oară să vizitaţi Pământul a-ţi proiectat energiile voastre
în balene şi în delfini. Acest lucru nu înseamnă că voi a-ţi avut un suflet de balenă sau de
delfin. Voi pur şi simplu...le-aţi folosit ca pe un taxi. Au fost un vehicol pentru voi. A-ţi
permis energiilor voastre să meargă în energiile lor. Şi, ele v-au furnizat un minunat
spaţiu, în corpul lor şi în fiinţa lor energetică, în aşa fel încît voi să vă obişnuiţi cu toate
energiile Pământului.
Au cărat de asemenea - cum să spun - o amintire foarte puternică a trecutului vostru, a
drumului pe care voi la-ţi ales ca să veniţi pe Pământ. De asemenea au adus mereu o
energie foarte puternică pentru Gaia. Au susţinut locurile şi energiile pentru voi şi pentru
Pământ un timp foarte lung. Sunteţi foarte conectaţi în special la aceste tipuri de fiinţe
vii.
Deci, recent când această balenă a trecut pe partea cealaltă, şi sa aflat la ştiri, a fost un
memorandum. De asemenea reaminteşte ce multă energie a menţinut această prietenă a
voastră. Prin plecarea ei această energie se reîntoarce la voi. Nu este nevoie de tristeţe.
Aveţi compasiunea şi înţelegerea ciclului întreg a tuturor lucrurilor. Dar, este timpul
pentru reamintire, pentru înţelegere - cel puţin din punctul de vedere energetic –
reamintire a călătoriei care va adus aici, pe Pământ, în primele zile ale venirii voastre.
Şi, de asemenea înţelegeţi că aceste fiinţe sunt într-un sens, este dificil de descris - sunt
îngeri în felul lor. În timp ce ele părăsesc planeta, cel puţin corpul lor fizic, energiile lor
rămîn disponibile ca să lucraţi cu ele. Într-un fel, ele devin curierii voştri. Deci, încă un
lucru eliberat, şi încă un lucru de onorat! Mulţumesc.
Întrebare de la Shaumbra 2: (O femeie la microfon)
Serviciul meu este cam haotic, şi inconstant şi pretenţios. Am un şef care mă solicită
foarte tare. Îmi este greu să folosesc ceea ce tu sugerezi - să permit, să mă relaxez şi să
dau voie. Ai alte sugestii pentru mine?
Tobias: Într-adevăr, a permite este în funcţie de fiecare atitudine. A-i permite să aibă
pretenţii înseamnă să-i permiţi să-şi facă jocul...să controleze...şi să manipuleze...prin
agende...prin jocuri de putere. Ce minunat este să joci acest joc......dacă vrei să fi în acest
joc! Tu-ţi poţi permite de asemenea să-ţi îndepărtezi energia de la acel joc. Tu ai înţepenit
acolo.
Nu este nici o doctrină divină care ti-a spus că trebuie să fii acolo. Ne-am gândit că am
spus acest lucru în comunicarea de astăzi; dacă vrei să pleci, tu eşti în siguranţă să faci
acest lucru (ceva râsete). Suntem încântaţi că ai venit înapoi ca să primeşti mai mult din
această energie.
A permite înseamnă să înţelegi că ei trec prin procesul lor, să înţelegi însă că tu nu trebuie
să participi niciodată...decît dacă tu doreşti să participi...numai dacă tu doreşti. Există
potenţial afară chiar acum pentru tine. Putem vedea acest lucru din perspectiva noastră.
Acest potenţial te înconjoară chiar acum. Este simplu pentru tine să alegi.
Acum, nu trebuie să cunoşti specific totul şi nici numele acestora lucruri potenţiale. Ceea
ce-ţi este necesar face o alegere pentru tine de pe platforma de siguranţă despre care noi
am vorbit mai înainte...alegere - nu prea mult proiectată spre necesităţile tale materiale -
dar îndreptată pentru împlinirea spiritului tău - alegere pentru a avea bucurie în viaţa ta –
alegere pentru a fi cu oamenii cu care tu alegi să fii...alegere pentru abundenţă fără
suferinţă......vezi tu. Aceste lucruri te aşteaptă. Nu trebuie să fii în acel serviciu.
Nici unul de aici - nici unul dintre voi aici nu a-ţi fost puşi să fiţi undeva, la serviciu, sau
să aveţi un anumit soţ sau soţie, sau o anumită relaţie. Voi a-ţi ales. Voi a-ţi ales toate
acestea. Aşa cum am spus la începutul săptămânii, nu mai folosiţi termenul, “Ei mi-au
spus”, pentru că noi nu spunem niciodată. Poate, “Ei m-au sfătuit, dar nu că au spus. A
fost şi este întotdeauna alegerea voastră. Chiar şi acum, este libertatea voastră ca alegerea
să o faceţi dintr-un loc foarte sigur. Veţi fiţi uimiţi cîte lucruri au să se grăbească să vină
în viaţa voastră. Mulţumesc.
Shaumbra 2:Mulţumesc.
Întrebare de la Shaumbra 3: (prin Internet, citit de Linda)
Dragă Tobias, sunt într-o situaţie de viaţă ciudată. Un membru al familiei se pare că
trăieşte şi respiră conflict, dramă şi energie de supărare. Sunt încurcat, şi nu ştiu cum să
tratez acest lucru. Din această cauză am fost şi sunt şi eu foarte supărat, cărînd această
stare. Poţi te rog să mă ajuţi să înţeleg ce se petrece? Eu te iubesc!
Tobias: Într-adevăr, este de înţeles - aşa cum deja tu faci. Îţi dai seama că este supărarea
lor, şi drama lor, şi conflictul lor. Şi, aşa cum am mai spus astăzi, acest lucru nu trebuie
să te afecteze niciodată. Poţi să fii conştient de acest lucru, dar tu nu trebuie să fii copleşit
de această stare. Dacă găseşti că este o situaţie dificilă fiind în apropiere, îndepărtează-te
pentru un timp. Acest lucru îţi va da o mai bună perspectivă a dinamicii şi a jocului.
Înţelege că sunt mulţi, mulţi oameni pe Pământ care iubesc drama. Acesta este un ciclu
de dute - vino pe care ei trebuie să-l alimenteze. Este starea de dualitatea în joc, iar ei
iubesc acest lucru.
Deci, aşa cum am spus, ai compasiune pentru ei, dar ai compasiune şi pentru tine însuţi.
Tu nu trebuie să rămîi în acea situaţie. Acum, poate te întrebi cum să te îndepărtezi de la
această situaţie. Ies la suprafaţă cîteva elemente ale fricii. Pur şi simplu, du-te pe aceea
platformă de siguranţă, şi de acolo fă alegerea ta. Fă alegerea de a te elibera de toate
acestea. O să fii uimit de toată dinamica nouă care intră în joc.
Întrebarea de la Shaumbra 4 (o femeie la microfon)
Hello, Tobias. Mama mea a murit cu câteva zile în urmă. A murit în ajun de Crăciun.
Cum o duce, în special în lumină...Ea a avut un fel de încredere în timpul vieţii, cum că
nu este nimic dincolo de o viaţă umană. Cum o duce ea?
Tobias:Pentru că noi lucrăm cu tine regulat - cum să spun - am fost disponibili atunci
când ea a trecut pe partea noastră. Trecerea ca atare a fost chiar uşoară. Nu a fost o
traumatizantă. Şi, noi înţelegem exact aşa - atunci când ea a fost conştientă de trecere,
primele gânduri sau cuvinte pe are ni le-a adresat au fost, “Mindy a avut dreptate!”
(râsete şi aplauze din audienţă). Acest lucru a încântat-o foarte mult pentru că mereu a
fost o parte din ea, aşa cum ştii, care a depus efort să se alinieze cu energiile tatălui tău,
pe de o parte, iar o parte a vrut să se alinieze cu tine.
Întotdeauna a fost rezervată o parte din ea, să fie cu adevărat alături de tine. Dar, a simţit
în acelaşi timp că rolul ei în viaţă este să aibă o a doua feminitate, o relaţie energetică cu
tatăl tău. Ea a ascultat ceea ai spus tu - în linişte, desigur. A auzit cuvintele şi într-adevăr
a simţit energia. Dar, nu şi-a permis ei însăşi să sondeze sau să pună întrebări pe care într-
adevăr ar fi vrut să le pună.
În ultimele zile, aşa cum ştii, a fost o conectare mai diferită şi mai profundă între voi
două. Ea s-a bizuit pe tine, cu toate că nu au fost nevoie de cuvinte. Energiile au fost
acolo, şi au făcut parte din viaţa ta în ultima lună. Ea s-a ţinut în special – de energia ta -
când a trecut, şi de aceea a fost totul atât de paşnic.
Când a ajuns pe partea noastră, ea ia avut alături pe toţi cei din Consiliul Crimson -
desigur la cererea ta, pentru a o saluta.
Chiar acum ea este – cel mai bine spus - se odihneşte. Energia ei nu este disponibilă
chiar acum. Vor trece câteva luni până când tu o să o simţi înapoi. Ea îşi ia puţină vacanţă
după o viaţă dificilă, dificilă mental. Când ea o să vină înapoi la tine, energia ei o să fie
diferită. Tu nu o vei recunoaşte în mama ta pe care ai cunoscut-o. O să fie mult mai
înviorată, mai deschisă, mai veselă, într-adevăr.
O să vezi că conectarea pe care voi două a-ţi avut-o ca surori în viaţa anterioară, vine
înapoi, prin ajutorul ei - aşa cum tu deja şti - cu un nou tip energetic. Nu este un sfat, este
o muncă de facilitare energetică pe care ai vrut să o faci.
Şi, aşa cum ti-am spus, trecerea ei deschide o uşă complet nouă pentru o relaţie de
împlinire ce vine în viaţa ta.( Ceva râsete la un gest făcut în linişte de cea care se află la
microfon ....de“Da”).Tu ai rezistat la această relaţie de împlinire în viaţa ta până acum.
Ea nu este disponibilă chiar imediat. Dar, la una dintre adunările noastre în următoarele
trei sau patru luni, noi te vom invita să vii la microfon, şi o să auzim ce o să-ţi spună ţie,
ca fiica ei.
Shaumbra 4:Mulţumesc.
Tobias:Într-adevăr.
Întrebare de la Shaumbra 5: (prin Internet, citită de Linda)
Dragă Tobias, aş vrea să ştiu mai mult despre relaţiile Energiei Noi în ceea ce priveşte cei
cu care suntem căsătoriţi. Cum creăm modelele Energiei Noi în interiorul relaţiilor
existente? Putem elibera fără să rupem relaţiile cu partenerii noştri? Sau, vorbeşte doar
frica? Cunosc mulţi care au această problemă acum. Mulţumesc.
Tobias:
Dorim să fim în stare să vorbim foarte dulce aici, prin Cauldre.
Mulţi dintre voi o să trebuiască.......mulţi dintre voi o să treceţi prin procesul de eliberare
a relaţiei voastre din Energia Veche. Când spunem eliberare, această stare trebuie să vină
din interiorul cel mai profund al fiinţei voastre, să eliberaţi total – nu să eliberaţi într-o
oarecare măsură, sau un fel de eliberare, sau un pic – ci să eliberaţi complet. Şi, cînd
sunteţi sinceri văzînd cu cine sunteţi, şi cînd cu adevărat eliberaţi, pentru ca partenerii
voştri să poată pleca, câţiva dintre ei vor dori să plece...câţiva au să vrea să plece.
Au să fie situaţii în relaţii ce par că vin dinafară, dar ele sunt de fapt generate din interior,
ceea ce va determina ca voi să mergeţi în direcţii separate. Trebuie să doriţi să aşezaţi
totul pe o linie. Trebuie să doriţi să eliberaţi în totalitate.
Pentru câţiva dintre voi, acest lucru nu înseamnă ca fiecare să meargă pe drumuri
separate, în schimb se cere o refacere completă în cadrul relaţie. Acest lucru va cauza -
cum să spun – va trebui făcută o evaluare totală, din toată inima în relaţia
voastră............în ceea ce privesc banii...în ceea ce priveşte sexul...în ceea ce priveşte
compasiunea pe care o aveţi unul faţă de celălalt.....în ceea ce priveşte ţelurile voastre
proprii şi dorinţele voastre de viaţă.
Noi nu dorim să definim modul în care arată o relaţie în Energia Nouă în detaliu, doar
spunem că aceste relaţii nu mai sunt construite pe două părţi neîmplinite, dar care se
împreunează în încercarea de a fi un întreg împlinit - care, aşa cum ştiţi, nu a mers
niciodată. Mai degrabă se întîlnesc două entităţi umane care sunt împlinite, în energia lor
proprie, întîlnirea lor însemnînd astfel sărbătorirea în bucuria vieţii. Aşa cum mulţi
Shaumbra o ştiu, în inima lor, este necesară o eliberare adevărată. Apoi, dacă este potrivit
ca totul să revină pe un nivel nou şi o Energie Nouă, va reveni.
Noi nu.......Cauldre ne forţează să punem aici o notă legală (câteva râsete). Nu promovăm
despărţirea. Noi simţim că relaţiile sunt minunate. Aşa cum am spus mai înainte în
Shoud, eu aştept cu nerăbdare relaţia mea proprie, plăcută! Dar, mai spunem că această
relaţie ar trebui să fie bazată pe compasiune şi dragoste pe Energie Nouă, în locul karmei
Vechi, sau în locul fricii.
Întrebare de la Shaumbra 6: (O femeie la microfon)
Hello, Tobias. Eu am trecut printr-un episod foarte interesant joi noaptea. Am simţit că
acel moment a avut de a face cu ceea ce ai comunicat despre angajamentul nostru făcut în
Atlantida. Eu cred că am eliberat în totalitate acel angajament. Eşti drăguţ să comentezi
acest lucru...Orice comentariu este bine venit?
Tobias:Într-adevăr...într-adevăr... aici, acum câteva zile noi am avut un Shoud pentru
grupul care s-a adunat pentru celebrare. Noi am vorbit acelui grup în special pentru că ei
au fost împreună în Templul Tien în Atlantida. Acestea au fost temple fenomenale unde
noi am studiat natura umană.
Noi doar am început să avem un simţămînt al divinităţii, un simţămînt al Dumnezeului.
Am înţeles Dumnezeul aşa cum îl înţelegeţi voi astăzi. Nu am avut religii în trecutul
acelor zile. Ne-am bazat mai mult pe ştiinţă şi am fost mai practici. Dar, am început să
simţim că suntem mai mult decît entităţi umane pe Pământ. A exista o forţă călăuzitoare.
Deci, în Templul Tien-ului a fost un grup. Mulţi Shaumbra au fost atunci acolo. Dacă vă
permiteţi, puteţi să vă conectaţi şi să simţiţi dacă a-ţi fost acolo - în Templul din Tien.
Noi am făcut un angajament atunci, acolo. Am fost şi eu acolo cu mulţi dintre voi.
Am făcut un angajament în timp, că vom ajunge să înţelegem divinul, că vom ajunge să
înţelegem ceea ce voi numiţi Dumnezeu. Am făcut un angajament că vom urma o cale ce
ne va aduce la punctul de conectare al umanului cu divinul.
Noi am înţeles noţiunea ciclului prin vieţi. Am înţeles foarte bine ceea ce numiţi
reîncarnare. Dar, concepţia noastră despre Dumnezeu a fost foarte copilăroasă, foarte
imatură, comparată cu ceea ce simţiţi voi acum. Am făcut un angajament profund, prin
luni de ceremonii sacre, intense ceremonii, ca la un moment dat o să realizăm
împreunarea, divinului cu umanul.
Aceasta este o cale pe care mulţi dintre voi, în special cei care au fost în noaptea trecută
acolo, au urmat-o. Angajamentul a fost atât de profund încît voi nici nu la-ţi mai
recunoscut în interiorul vostru, nici nu a-ţi ştiut că este acolo, ci a-ţi crezut că face parte
din machiajul general. A fost într-un fel un jurământ.
Deci, am provocat grupul din noaptea trecută ca din profunzimea fiinţei lor să elibereze
angajamentul. Acest lucru a fost aproape un sacrilegiu să le cerem să elibereze ceea ce a
fost atât de mult timp o parte din ei – ceea ce sunteţi voi, dragii mei. Atunci când va-ţi
permis să faceţi acest lucru, a avut loc un impact energetic profund şi va continua să
cauzeze - cum să spun - fiori şi cutremurări în interiorul vostru pentru un timp.
Dar, permiţându-vă să eliberaţi angajamentul – cu alte cuvinte, înţelegeţi călătoria care se
sfârşeşte, şi astfel divinul cu umanul se contopesc. Prin eliberarea acelui angajament, voi
eliberaţi o mare greutate, o mare povară, şi o responsabilitate. Şi, acum voi puteţi să
începeţi să trăiţi pur şi simplu această contopire a divinului cu umanul, în loc să alergaţi
după ea.
O să fie dinamică în viaţa voastră. Se va schimba. Voi vă gândiţi că ultimii ani au fost
plini de schimbări. (Râsete din audienţă şi chicotirile lui Tobias) Sunt mult mai multe
care au să vină! Dar, sunt schimbări în împliniri, schimbări în a vă aduce pe un nivel
complet nou în interiorul fiinţei voastre în primul rând, apoi manifestând acest lucru în
afară.
Fiţi foarte deschişi la orice lucru. Şi - cum să spun - Quan Yin ne cere să spunem
următorul lucru. Auziţi...auziţi lucrurile. Nu vorbim aici numai pentru urechile voastre.
Auziţi sufletul vostru, sufletul oamenilor din jurul vostru şi al umanităţii întregi. Quan
Yin este maestră în a auzi cântecul entităţilor umane, din inimilor lor. Este foarte
important pentru voi să auziţi acest cîntec interior.
Dacă depuneţi efort şi încercaţi să descifraţi modul în care trebuie să auziţi, atunci
mergeţi în direcţie greşită. Pentru a auzi pur şi simplu îmbrăţişaţi şi vă deschideţi,
simţindu-vă în siguranţă. Fiţi pe acea platformă sigură, şi auziţi ce se petrece în jurul
vostru.
Shaumbra 6:Mulţumesc, Tobias.
Întrebare de la Shaumbra 7: (prin Internet, citită de Linda)
Dragul meu Tobias, în primul rând, mulţumesc. În conversaţia cu oamenii care sunt
interesaţi din punct de vedere spiritual, uneori mi se pun întrebări la care nu ştiu să
răspund. Ei mă întreabă; “De ce nu crezi că există negativitate, rău, spirite rele...oamenii
care fac ritualuri magice negre şi care ne pot răni? Dacă crezi că este o energie bună,
iubitoare şi pozitivă, atunci nu este şi cealaltă polaritate?”. Această întrebare mi-a fost
pusă de mai multe ori în ultimele săptămâni, ceea ce m-a făcut să mă gândesc, şi să mă
îngrijorez în ceea ce priveşte acest aspect. Fiind nou în acea clasă, te rog să-mi spui cum
să răspund la această întrebare. Eu nu sunt prea sigur de răspunsul pe care este bine să-l
dau.
Tobias:Într-adevăr, totul este doar energie. Cum vrei să aplici această energie? Vrei să o
aplici aşa cum spui, în dualitate, înspre partea întunecoasă? Vrei să o aplici spre lumină?
Ambele pot fi în dezechilibru.
Există lumină în dezechilibru, dragi prieteni. Mulţi dintre voi a-ţi experimentat acest
lucru în viaţa voastră. Această stare este ca şi lumina “zahărului pe băţ” care nu are
substanţă sau tărie în sine. Ea se sfarmă când menţionaţi ceva despre întuneric.
Există întuneric în dezechilibru, desigur, ceea ce voi numiţi rău sau negativ. Toate aceste
lucruri există. Există în camera aceasta chiar acum. Sunt forţe negative şi întunecoase
aici, de asemenea. Ele însă nu vin să deranjeze sau să schimbe ceva, pentru că voi sunteţi
într-un loc al compasiunii.
Au venit aici din curiozitate, întrebându-se ce se petrece Sunt obişnuite cu lumina
acoperită cu zahăr. Da, încearcă să vă sperie. Dar, nu găsesc această posibilitate aici.
Găsesc o stare foarte echilibrată, găsesc doar energie.
Există rău. Există întuneric. Voi toţi a-ţi jucat şi acest rol. Toţi a-ţi avut un timp minunat
prin această experienţă. Există lumină de asemenea. Şi, voi a-ţi avut un timp minunat de
experienţă şi acolo. Acum voi sunteţi doar energie. Pur şi simplu explică-le în felul
acesta. Ei încă mai sunt în dualitate...vezi tu. Vor să aibă forţe opuse. Pe platforma sigură
nu sunt forţe care se opun. Acest lucru este simplu.
Întrebare de la Shaumbra 8: (Un bărbat la microfon)
Tobias, întrebarea mea vine de fapt dintr-o exprimare a lui Geoff, mediatorul. El a
menţionat la sfârşitul unei zile de învăţătură în Sante Fe, recent, că dacă nu-ţi place viaţa
ta...călătoria ta...locul unde te afli...contractul tău, poţi să schimbi, dacă nu-ţi place, doar
cerînd acest lucru. Deci, întrebarea mea este - cât timp ia această schimbare? Cum să pun
întrebarea vis a vis de această schimbare? În al doilea rând, cât de mult durează ca să
vedem această schimbare, şi să ştim că ea s-a manifestat? Şi, poţi te rog să ne răspunzi
cât mai simplu fără efort? (râsete din audienţă)
Tobias:Într-adevăr...aici este Cauldre, pricinuind toate aceste tulburări (mai multe râsete).
Într-un sens, tu deja ţi-ai permis ca schimbarea să aibă loc. Dar, noi vedem privind
energia ta, că tu ai un picior pe frână şi în acelaşi timp ai un picior pe accelerator. Această
atitudine nu lucrează întotdeauna bine, după cum ştii, în special pe aceste drumuri
noaptea (se referă la drumul înzăpezit din Colorado în acea perioadă).
Este vorba despre, simţământul pe care îl aveţi pe platforma de siguranţă pentru a permite
schimbării să pătrundă în viaţa voastră, pentru a coborî din ciclul karmic Vechi, să astfel
să ieşiţi din Energia Veche. Aşa cum am spus de multe ori, acest lucru se întâmplă
oricum. Acest lucru se va întâmpla oricum pentru că voi a-ţi permis să se întîmple.
Să dăm un timp în care se va produce schimbarea nu este potrivit. Dar - cum să spun -
dacă tu vorbeşti altor Shaumbra care sunt în cameră, au să-ţi dea poate o idee bună.
Această schimbare se poate produce în cîţiva ani sau în cîteva decenii. (râsete)
Dar, poate fi mai uşor dacă stai în afara elementului de suferinţă, dacă permiţi schimbării
să vină foarte graţios, fără efort în viaţa ta. A specifica de la cine, ce, când, unde şi de ce
trebuie să determine schimbarea este fără rost. Totul vine la tine la timpul potrivit.
Lucrul cel mai bun pe care ţi-l spunem, este că tu încerci să intri în mintea ta. Noi nu te
blestemăm. Tu încerci să te uiţi la lucruri sigure. Tu încerci să cauţi calea cea mai înaltă
prin potenţialul său.
Pur şi simplu fă alegerea pentru tine... de pe platforma de energie în siguranţă. Fă
alegerea de a trece prin acele schimbări într-un fel iubitor şi graţios. Timpul este
neimportant pentru acest lucru, într-un fel.....Acesta nu contează. Este de fapt vorba
despre cât conflict, şi suferinţă există în trecutul tău.
Pentru Shaumbra care ascultă, care sunt aici, în această cameră, astăzi, vă spunem că
timpul nu este un element important. Este de fapt vorba despre cît efort depuneţi, despre
cât de mult menţineţi lucrurile Vechi, lucruri care devin o povară, şi lucruri care sunt
dureroase. Sunt sigur că mulţi Shaumbra care fac parte din acest Shoud astăzi ar spune că
dacă ar trebui să facă totul de la început, ei ar elibera mult mai repede, mult mai repede.
Ei ar înceta să reziste.
Dar, desigur, vezi tu că ei nu au...ei nu au ştiut ce o să se întâmple. Nu a fost nimeni care
a trecut prin aceste experienţe înainte. Ei au fost deschizătorii de drumuri noi.
Mulţumesc...dar, schimbarea se va întâmpla mai repede decât te gîndeşti. (Ceva râsete)
Întrebare de la Shaumbra 9 (Un bărbat la microfon)
Hello, prietenul meu bătrân. Eu aş vrea să-ţi mulţumesc pentru răspunsul la întrebarea
despre Pământul Nou pe care am scris-o - tu cred că m-ai privit. Şi eu aş vrea să fiu
îndrăzneţ şi să vorbesc în numele nostru de Shaumbra pentru un moment. Noi avem
foarte multă pasiune. Îţi mulţumim. Eu aş vrea să ştiu - noi am vrea să ştim - cum o duci?
(Râsete din audienţă)
Tobias:Mulţumesc. Chiar bine! (Mai multe râsete) A fost o plăcere să o aduc pe Quan
Yin astăzi aici. Noi a trebuit să aşteptăm un timp. A fost foarte uşor astăzi cu toate aceste
energii, pentru că este o audienţă mare şi prin cei care ascultă în direct, şi care au făcut
parte din adunarea noastră de astăzi. Deci, energia a fost foarte bine întemeiată – a fost
foarte uşor pentru mine, Tobias şi pentru ceilalţi să ajute la aducerea în interior a acestui
element energetic sigur.
Noi am fost foarte ocupaţi pe partea noastră pentru pregătirea datei de 18 Septembrie
2007. Deci, noi am fost foarte, foarte ocupaţi cu acest lucru. Eu nu prea am putut să fiu
în ultimul timp în vilişoara mea (cîteva râsete. Tobias se referă la “vila lui de vis” pe care
a descris-o mai de mult) Eu însă găsesc timp să mă întâlnesc pentru o discuţie şi pentru a
rîde cu Sfântul Germain, regulat.
Eu sunt - cum să spun - eu am făcut un angajament să lucrez pe partea aceasta a voalului
atâta timp cât sunt cei din primul val de Shaumbra încă pe Pământ şi vor călăuzire şi
ajutor.
Eu aştept foarte, foarte mult cu nerăbdare să vin înapoi pe Pământ, pe Pământul Vechi.
Aştept cu nerăbdare să vin înapoi pentru că peisajul s-a schimbat şi se schimbă mereu
radical. Deci, eu voi veni înapoi pe Pământul Vechi. Dar, o să fie un loc diferit datorită
muncii pe care voi a-ţi depus-o. Mie îmi este foarte, foarte dor.
Aceasta a fost cea mai dificilă decizie pe care.......Cauldre îmi spune că eu mă abat de la
subiect (râsete) Dar, tu ai întrebat. (Mai multe râsete) A fost o decizie foarte dificilă să
părăsesc Pământul în ultima mea viaţă, cu puţin înainte de Yeshua, când Arhanghelul
Mihail a venit la mine...şi m-a întrebat dacă eu doresc să merg înapoi în regatele
celeste...şi să nu vin înapoi pe Pământ până ce acest grup remarcabil de oameni cunoscuţi
sub numele de Shaumbra o să-şi facă munca...o să treacă prin ciclurile mai multor vieţi
până vor aduce Energia Nouă, şi vor construi acest loc numit Pământul Nou.
Deci, eu am angajamentul meu profund de a sta pe această parte. Dar, oh, dragi prieteni,
cât de mult doresc eu să mă reîntorc pe Pământ, ştiind ceea ce ştiu acum! (Mai multe
râsete) Mulţumesc.
Shaumbra 9:Mulţumesc.
Linda: Ultima întrebare.
Întrebare de la Shaumbra 10: (O femeie la microfon)
Hello, Tobias. Hello tuturor. Sunt foarte recunoscătoare că mă aflu aici. Sunt pentru
prima dată aici, şi este minunat. Întrebarea mea se referă la tristeţea şi supărarea pe care
eu o simt datorită părinţilor mei, şi datorită situaţiei lor, şi alegerilor trecute din viaţa lor.
Eu simt că depun efort continuu cu supărare şi tristeţe. Ei găsesc acest lucru ca o
manifestare normală în viaţa mea datorită alegerilor nepotrivite pe care le fac...uneori, şti
tu, în ceea ce priveşte relaţiile cu cei pe care îi iubesc, şi multe alte alegeri.
Eu de asemenea...eu mă chinui cu un lucru pe care mama mea mi la spus. Ea are 53 de
ani şi este foarte bolnavă, şi aşteaptă să moară. Eu găsesc...eu gândesc că este o persoană
minunată care a avut o viaţă grea, şi este o entitate cu multe talente. Mă chinuiesc aceste
lucruri, în sinea mea. Cred că am nevoie de sfaturi, sau de înţelegerea pe care nu o găsesc
în mine, deşi o am dar nu sunt capabilă să o văd... ştii tu ce spun eu?
Tobias:Într-adevăr...supărarea şi strădania prin care treci acum apare numai ca rezultat al
situaţiei tale cu familia biologică. Dar, noi te îndemnăm să respiri adânc şi să mergi în
interior pentru o înţelegere reală, pentru a vedea de unde vine supărarea şi strădania. Toţi
cei care sunt aici astăzi...şi care ascultă pe Internet - înţeleg aceste provocări ale supărării
şi strădaniei tale. Această stare vine deoarece a existat un proces de trezire în interiorul
tău.
Acum, tu ajungi în faza de supărare şi frustrare. Te întrebi de ce te afli aici... unde te vei
duce de aici... de ce viaţa trebuie să fie atât de dificilă. Este de fapt supărarea ta,
frustrarea ta şi efortul tău. Dar, tu vezi toate acestea ca fiind exteriorizate în mediul tău.
Vezi aceste stări în părinţii tăi...în întrebările tale personale despre viaţă...în întrebările
tale puse despre locul unde vei merge de aici înainte. Tu vezi aceste trăiri particulare în
părinţii tăi.
Noi îţi cerem să priveşti pe mai multe nivele...să stai în spatele zidului scund...şi să vezi
ce se întâmplă în interiorul tău...atunci vei înţelege că nu trebuie să treci printr-un proces
lung şi dificil de trezire. Mulţi Shaumbra au trecut printr-un proces de trezire înaintea ta.
Acest fragment al călătoriei tale poate să fie fără efort. Îţi cerem să stai în spatele zidului
scund, pe această platformă a energiei de siguranţă şi să faci alegerea de aţi permite să
treci prin toată această trezire a procesului de integrare divină fără toate rănile adânci care
par că fac parte din el.
Noi îţi cerem să-i priveşti pe părinţii tăi într-o lumină complet nouă. Ei sunt cei care au
venit - cum să spun - să fie învăţători pentru tine. Într-un fel, tu poţi spune că au venit aici
în serviciu tău – Pare ciudat dar ei au venit cu adevărat pentru a fi în serviciu tău. Este o
poveste foarte lungă în spatele acestei relaţii, foarte lungă, iar ea are de a face cu karma
străbună. Într-un fel, tu ai fost selectată să-i aduci pe străbunii tăi în afara unui ciclu
karmic răutăcios. Deci, părinţii tăi au venit ca să fie în serviciu tău.
Mama ta biologică ştie că se apropie timpul când tu ajungi într-un punct final, de aceea,
munca ei, într-un sens este finalizată. Ea manifestă un dezechilibru în corpul ei şi de
aceea spune că este timpul să plece. Vorbeşte cu ea - nu neapărat prin cuvinte - vorbeşte
energetic. Vorbeşte de la suflet la suflet. Fă în aşa fel ca ea să înţeleagă că într-adevăr tu
apreciez şi onorezi serviciul pe care ţi la făcut.
Ea nu trebuie să părăsească Pământul acum, dacă ea alege acest lucru. Poate să readucă
corpul ei în echilibru. Poate să meargă afară şi să-şi trăiască viaţa pentru ea însăşi un
timp. Dă-i voie să ştie acest lucru. Vorbeşte cu ea de la suflet la suflet şi dă-i voie să ştie
că tu ajungi la acest punct de trezire, şi că tu ai suportul familiei de aici, pe cei cunoscuţi
sub numele de Shaumbra. Dă-i voie să ştie că acum poate să-şi trăiască viaţa din plin.
Şi în special în următoarele câteva zile, Quan Yin vrea ca tu să şti că ea - nu trebuie să ştii
cine este ea - o să vină şi o să lucreze cu tine. Energiile lui Quan Yin o să lucreze cu tine
foarte puternic pentru a vindeca cîteva lucruri despre care noi nu vrem să discutăm aici,
cîteva lucruri personale din interiorul tău. Acesta este darul ei pentru tine.
Shaumbra 10:Mulţumesc foarte mult.
Tobias:Mulţumesc.
Deci, acestea fiind spuse, Shaumbra ne apropiem de final în această energie. Dar, noi
cerem - Quan Yin cere şi ea încă odată - daţi voie respiraţiei pentru ca într-adevăr să
întemeiăm această energie sigură, o energie, o platformă, de pe care puteţi să lucraţi acum
şi care este construită din compasiune - compasiune pentru fiecare om, şi compasiune
pentru voi înşivă - o platformă sigură a energiei care este bazată pe “patru”, elemente
energetice ne-competitive şi ne-conflictuale. Respiraţi această stare în interior şi
întemeiaţi această energie sigură mai mult ca orice. Shaumbra, permiteţi-vă să fiţi tot
ceea ce sunteţi. Este necesar acum pentru voi să fiţi ceea ce sunteţi.
ŞI AŞA ESTE!

SERIA ENERGIEI NOI


“SHOUD 7” ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI”
7 FEBRUARIE 2004

Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi continuăm în această zi. A fost o onoare pentru mine
Tobias, să fiu cu voi atît de direct. Mie îmi place să aduc invitaţi, desigur, şi sunt deja
mulţi care aşteaptă să vină aici. Ei vor să fie în centrul acestei energii de îngeri care au
ajuns atât de departe, îngeri care lucrează cu Energia Nouă. Dar, a fost bine să vă am pe
voi toţi doar pentru mine, astăzi.
Într-adevăr, precum frumoasa muzică spune, “Străluciţi, Shaumbra” Să nu fugiţi acum.
Voi a-ţi ajuns atât de departe. Voi a-ţi completat marele ciclu aici pe Pământ. Voi a-ţi
ajuns atât de departe cu toate învăţăturile voastre.
Şi, acum este timpul ca să fiţi învăţători. Noi v-am vorbit despre acest lucru de la
începutul începutului. Este timpul să fiţi învăţătorii Energiei Noi, să fiţi învăţătorii
divinului dar şi ai umanului. Unii dintre voi vă gândiţi că nu aveţi ceea ce este necesar
pentru ai învăţa pe alţii. Unii dintre voi aşteptaţi, aşteptaţi să aveţi mai multe cunoştinţe şi
mai multă înţelegere. Dar, nu sunt alţii care posedă ceea ce posedaţi voi ca experienţă, nu
sunt alţii care deţin baza experienţei, înţelepciunii, cunoaşterii voastre.
Noi ştim că sunteţi îngrijoraţi pentru faptul că dacă deschideţi gura sau dacă vă deschideţi
pentru a vă exprima, poate nu o să iasă nimic. Dar, noi vă cerem să străluciţi...... dăruind
din strălucirea vieţii voastre celorlalţi..... dăruindu-le studenţilor..... şi tuturor celorlalţi cu
care veniţi în contact în fiecare zi. Ei sunt studenţii voştri, voi ştiţi acest lucru. Voi a-ţi
înfiinţat în acest fel, prin experienţa voastră, metode interesante de a realiza lucrurile.
Dar, cei cu care lucraţi - cei care sunt în familia voastră, cei care sunt prietenii voştri - ei
sunt studenţii voştri. Ei învaţă de la voi, poate nu lucruri - cum să spun - dintr-o carte, dar
ei învaţă atît de mult doar privindu-vă, doar observându-vă. Fiind doar prezenţi în energia
voastră...... ei învaţă. Ei vor la fel ca şi voi, să strălucească. Ei vor la fel ca voi să
îmbrăţişeze viaţa, vor să-i ajutaţi să înveţe cum să îmbrăţişeze viaţa.
Eu, Tobias, am fost cu voi de multe ori, în ultimele câteva mii de ani. A fost o înţelegere
pe care noi toţi am făcut-o unul cu celălalt când Sămânţa divină al Christos-ului a venit
prima dată pe Pământ. Am mers în această călătorie împreună.
Eu, Tobias, vreau ca voi să îmbrăţişaţi viaţa. Eu vreau să văd toată muncă, toată
învăţătura şi toate eforturile voastre culminând. Eu vreau să îmbrăţişaţi viaţa, să staţi aici
pe această planetă. Eu vreau ca să fiţi cei care o să-mi fiţi învăţătorii atunci când o să
revin pe Pământ.
Eu vreau ca voi să fiţi cei care arătaţi celorlalţi că puteţi să înfrângeţi un proces care
există de cînd Pământul...... procesul ciclului karmic... procesul naşterii şi al morţii......
procesul de a reveni înapoi mereu şi mereu. Eu vreau să fiţi cei care să arătaţi celorlalţi că
puteţi să învingeţi chiar şi procesul de îmbătrânire a corpului fizic. Arătaţi cum se poate
aduce viaţă în biologic, fiind în corp fizic...... cum se aduce reîntinerirea forţei de viaţă
înapoi în corp...... să fiţi mai tineri în aparenţă..... să faceţi corpul mult mai viu, mai
puternic, mai activ..... Să arătaţi că nu este necesar să tăiaţi părţi din corpul vostru atunci
când are o boală..... Să arătaţi că puteţi lua viaţă, forţa de viaţă energică, energia
Spiritului, şi permiţându-i să curgă în partea neechilibrată a corpului vostru, îl reîntăreşte
şi astfel se vindecă singur. Acest lucru a fost proiectat de voi, pentru a vă vindeca singuri.
Dar, când tăiaţi o parte din corp, când sufocaţi forţa de viaţă energetică care curge prin
voi, atunci nu se mai întâmplă nimic. Corpul se deteriorează.
Eu, Tobias, am o mare, mare dragoste pentru fiecare dintre voi. Eu vă ştiu pe fiecare după
nume. Lucrez cu voi toţi. Nu există nici o excepţie aici. Şi acest lucru m-a îngrijorat,
pentru că unii dintre voi sufocaţi, înăbuşiţi viaţa. Faceţi acest lucru poate pentru că aveţi
anumite aşteptări, şi desigur pentru că îmbrăţişaţi părţi mici ale vieţii, vă miraţi că alte
lucruri se întâmplă în jurul vostru
Este timpul să îmbrăţişaţi fiecare moment, totul în viaţa voastră. Găsiţi bucurie chiar şi în
cele mai întunecate lucruri. Există un dar în fiecare. Există o perlă şi în întunericul cel
mai profund. De aceea am ales această zi, această energie, pentru a vă întreba; “Alegeţi
voi să îmbrăţişaţi viaţa chiar acum?”
Cu aceasta eu aş fi încântat să vă vorbesc, să vă răspund la întrebări, şi să vă pun şi eu, de
asemenea, câteva întrebări.
Întrebare de la Shaumbra 1 (prin Internet - citită de Linda):
Dragă Tobias, aici este o dragă Shaumbra care a încercat într-adevăr să urmeze ceea ce
spui. A fost incredibilă, o Shaumbra total dedicată. Ea nu mai are cartilaj la genunchi şi
se confruntă cu decizia de a trăi cu acea durere sau de a face ceva la genunchi pentru ca
să-i fie mai uşor. Poţi să dai o confirmare sau o informaţie?
Tobias:Într-adevăr... noi ştim că a fost dureros, dificil, o provocare pentru tine. Şi, îţi
spunem ţie chiar acum că tu poţi să reîntăreşti acea zonă. Tu poţi să eliberezi ceea ce
medicii ţi-au spus.
Încă odată Cauldre intervine şi spune că el nu este responsabil pentru sfaturile medicale
(râsete din audienţă) pe care eu, Tobias, le dau. Dar, de asemenea este timpul ca şi el să
treacă peste acele tipare de gânduri restrictive.
Tu poţi să readuci forţa energică a vieţii în genunchii tăi. Genunchii, cei care te ţin, cei
care te transportă, cei care îţi permit să trăieşti în mişcare fiecare zi.... Genunchii au avut
de dus mari poveri din cauza multor probleme pe care tu le-ai cărat, în special probleme
pe care le-ai cărat pentru alţii. Tu poţi realiza refacerea genunchilor
Este un timp potrivit - cum să spun - să lucrezi cu un cineva, care lucrează cu energii. Ei
nu te vindecă dar îţi pot arăta cum să aduci energia necesară în acea zonă.
Dar, înainte de a face acest lucru, vrem ca tu să te întrebi pe tine însăţi, “Alegi tu să
îmbrăţişezi viaţa chiar acum?” Acest lucru nu depinde dacă genunchii tăi se fac bine.
Tu nu poţi să-mi ceri acest lucru mie, Tobias, sau Spiritului.
Noi auzim că spui, “Eu voi îmbrăţişa viaţa atunci când genunchii mei se fac bine”
Genunchii tăi se fac bine dacă îmbrăţişezi viaţa, dacă permiţi energiei să curgă prin ei.
Sunt alte aspecte fizice de asemenea care vor deveni mult mai echilibrate pentru tine. Tu
ai avut cîteva dificultăţi. Şi, noi ştim că având un corp fizic poate să fie o povară. Dar,
dacă poate să fie o povară, atunci poate să aibă şi potenţialul de a fi o bucurie.
Noi o să-ţi vorbim...... noi o să vorbim tuturor Shaumbra la adunarea noastră viitoare
despre cum se folosesc energiile imaginaţiei..... despre cum să le aduceţi în realitatea
voastră..... despre cum să le manifestaţi... şi despre cum să creaţi într-un mod complet
nou. Este un mod de a crea pe care voi a-ţi dorit să-l faceţi de mult timp. Noi o să vorbim
despre acest lucru. Dar, în acelaşi timp, este potrivit să aduceţi forţa energiei de viaţă, să
lucraţi cu oricare de aici din această cameră care înţelege cum se lucrează cu Noua
Energie.
Linda: (Cerînd recomandări.)
Ai putea să faci o trimitere mai clară?
Tobias:Acest lucru va fi la alegerea celei care a pus întrebarea. Sunt mulţi în această
cameră care te pot ajuta. Ei au să te caute înainte să pleci.
Linda:Mulţumesc.
Întrebare de la Shaumbra 2 (O femeie la microfon)
Tobias, eu aleg să îmbrăţişez viaţa.
Tobias: Noi am vrut să punem această întrebare! (Râsete)
Shaumbra 2:Luna trecută am experimentat curgerea Energiei Noi. Eu am experimentat
fiind în siguranţă, ceea ce ar fi putut să fie o situaţie primejdioasă.
Tobias:Într-adevăr..... tu, pur şi simplu ai ţinut energia pentru altcineva. Nu a fost vorba
despre tine. Tu ai fost - cum să spun - ai fost ajuns în acel loc pentru a permite altcuiva să
treacă prin procesul minunat de curăţire. Dar, a fost totul în siguranţă, într-adevăr.
Shaumbra 2:Da, şi eu am mai experimentat ceva din seriile evenimentelor despre care mi-
ai vorbit în Santa Fe. Oricum, eu continui să experimentez energia joasă, prin oboseală şi
durere de cap. Eu mă gândesc că am eliberat cîte ceva din frică şi din respiraţia scurtă pe
care am experimentat-o săptămâna trecută. Dar, celelalte simptome continuă. Eu mă
gândesc că anumite stări au legătură cu situaţia serviciului meu nou..... Cred că am găsit
ca o situaţia potrivită. Poţi să-mi vorbeşti despre toate acestea?
Tobias:
Într-adevăr..... aici sunt câteva elemente particulare în joc. Unul dintre ele este condiţia
biologică pe care o ai, o ajustare la noul tău mediu. Corpul tău se reajustează la acest nou
mediu. Şi, multe energii ale corpului sunt devotate faţă de reajustarea ta. Dar, de
asemenea sunt şi alte câteva refaceri care se manifesta în corpul tău. Multă energie fizică
a fost dedicată acestui lucru chiar acum.
Shaumbra 2: Mulţumesc.
Întrebarea de la Shaumbra 3: (prin Internet citită de Linda)
Întrebarea mea se referă la a fi între energia Veche şi cea Nouă. Eu fac parte din Energia
Nouă, dar este greu să te simţi în siguranţă. Eu mi-am părăsit serviciul pentru a lucra
pentru vindecare, dar până acum nu am clienţi care să plătească. Am lăsat Vechiul în
urma mea, dar Energia Nouă nu a sosit. Unde mă aflu eu? (Cîteva râsete din audienţă)
Tobias:Într-adevăr..... noi am abordat special acest subiect astăzi împreună cu voi - cu voi
toţi - despre îmbrăţişarea vieţii. Tu eşti între cele două lumi, nu numai între Vechi şi Nou,
dar uneori nemergînd nici în Vechi şi nici în Nou. Este un proces provocator şi dificil.
Este un proces care se va întâmpla oricum. Acest proces se va dezvolta oricum. Este pur
şi simplu vorba despre a îmbrăţişa viaţa chiar şi în perioada aceea provocatoare dintre
cele două lumi.
Este vorba despre a înţelege că - cum să spun - tu ai părăsit un serviciu din Energia Veche
pentru a o urma pe cea Nouă. Dar, într-un fel, tu poţi spune; mulţi umani nu sunt încă
gata pentru munca Nouă pe care o poţi oferi. Au să fie mulţi, şi mai mulţi care vor veni.
Dar tu, te-ai aventurat într-o arie complet Nouă. Acum, chiar şi în - cum să spun - în
serviciul Energiei Vechi în care ai fost implicată înainte, tu totuşi ţi-ai adus aportul în ai
învăţa pe alţii - aşa cum am răspuns şi la întrebarea precedentă; voi toţi sunteţi acolo unde
sunteţi ca învăţători, într-un fel sau altul.
Noi îţi spunem - şi răspundem tuturor întrebărilor de felul acesta de astăzi. Este vorba
despre îmbrăţişarea energiei vieţii cu adevărat, chiar acum. Acest lucru va crea un tip de
strălucire, şi va fi locul de unde voi o să emanaţi energia voastră. Şi, acest lucru, o să ţii
aducă într-adevăr pe cei noi la uşa ta. Dar, este vorba despre îmbrăţişarea vieţii chiar şi în
momentul acesta dificil în care mergi între Vechi şi Nou.
Tu eşti înzestrată..... noi nu prea folosim cuvântul “vindecător”. Tu eşti o entitate care
facilitează, înzestrată. Vei mai descoperi multe din talentele tale proprii. Uneori încă te
mai bizui pe metode Vechi. Vezi tu..... apare un conflict, în a te baza pe vechi – prin ceea
ce tu numeşti - metode de vindecare.
Cea mai bună şi mai convingătoare vindecare sau facilitarea vindecării are loc în
momentul de acum şi aici. Tu deja ţi-ai descărcat informaţia legată despre cum vrei să
lucrezi. Permite-i să vină la tine în moment. Eliberează metodele vechi de care ai fost
ataşată. Şi, astfel o să ştii exact ce trebuie să faci. Mulţumesc.
Întrebare de la Shaumbra 4 (prin Internet, citită de Linda)
Tobias, tu ai declarat că tot ceea ce avem nevoie este în faţa noastră. Noi nu am văzut
încă acest lucru. Păi, Tobias, eu nu sunt unul dintre aceia care se concentrează pentru
bani, dar totuşi de ce banii nu sunt acolo unde sunt şi eu pentru ai vedea? Singurii umani
pe care îi cunosc, şi care au o direcţie clară, ştiind unde merg, şi de asemenea neavînd
probleme în ceea ce priveşte abundenţa, sunt pacienţii mei din azil.(Râsete întârziate) Poţi
tu să-mi spui- unde sunt banii? (Mai multe râsete)
Tobias:Într-adevăr..... tu ştii că noi ştim că tu ştii răspunsul la această întrebare (Mai
multe râsete) Tu nu ai permis ca această abundenţă să vină în realitatea ta, chiar acum,
din o mulţime de cauze variate. Cum să-ţi spun - tu găseşti că eşti mai fericit cu tine
însuţi chiar acum fără abundenţă. Aceasta este alegerea ta - nu a noastră. Tu doreşti
abundenţă, dar tu ştii că ea nu aduce fericire, deci tu ai anulat această posibilitate de la
tine putere.
Acum întrebarea adresată ţie este: “Poţi să-ţi permiţi abundenţă şi să stai în acelaşi timp
într-un loc de echilibru cu tine însuţi? Poţi să ai abundenţă şi să fii fericit? Acum, noi nu
vorbim numai despre bucuria de a fi capabil să-ţi plăteşti facturile sau să mergi în
vacanţe, ci despre adevărata fericire.
Vezi tu...... tu eşti foarte bun în serviciul pe care-l faci în azil. Tu eşti tandru şi iubitor.
Eşti puternic cu cei cu care stai. Şi, tu dăruieşti mult umor şi multă bucurie în timpul
vieţii, celor din azil. Altfel pentru ei ar putea fi atât de înspăimântător, dureros şi
supărător. Tu faci glume cu ei, râzi cu ei, îi ţii de mână. Tu ai învăţat cum să respiri
alături de ei. Şi, astfel tu ai găsit bucuria de a fi.
Şi, astfel îţi aduci aminte de perioada în care banii nu ţi-au adus bucurie, pentru că tu nu
urmai pasiunea ta. Deci, tu te scarpini pe cap chiar acum, şi te întrebi; “Unde sunt banii?”
Dar, te-ai întrebat cu adevărat ce ai face dacă ai avea banii doriţi, chiar acum?
Tu ajungi la o nouă maturitate în interiorul tău, o maturitate ce ţi-ar permite să ai
abundenţă. Într-adevăr, noi vrem ca tu să ai abundenţă. Dacă noi am putea să-ţi dăm
monede de aur, noi ţi le-am da.....oh, dar voi nu folosiţi monede de aur (râsete din
audienţă) Dacă noi am putea să-ţi dăm dolari, noi am face acest lucru. Dar, noi nu
putem.... nu putem. Această abundenţă depinde de tine. Ea este acolo unde eşti şi tu.
Tu ai fost născut într-o energie a banilor. Totdeauna a existat această energie foarte
puternică, cu tine. Dar, tu ai vrut să experimentezi de asemeni cum este - cum să spun -
să te joci în extreme în ceea ce priveşte bani, şi apoi să nu-i ai.
Deci, aceasta este..... Noi îţi redirecţionăm întrebarea înapoi către tine; “Când o să
îmbrăţişezi viaţa pentru a fi fericit şi plin de abundenţă?” Bucuria pe care o ai acum în
sufletul tău..... noi ştim că atunci când te duci la culcare ai o satisfacţie. Corpul tău este
obosit într-adevăr, dar, tu ai o satisfacţie în inima ta.
Noi îţi cerem să faci acest serviciu la azil. Dar, aşa cum ştii, noi te încurajăm să abordezi
acest lucru pe un nivel nou. Tu trebuie să începi să-i înveţi pe alţii cum este să fi într-un
azil. Tu ai exerciţiu. Ştii cum este să fii acolo. Este timpul pentru ca tu să-i înveţi pe
Shaumbra. Începe să-i înveţi pe Shaumbra cum este să lucrezi cu acei care vor trece în
lumea de dincolo de voal. Tu ai multe de împărtăşit. Noi o să continuăm să - cum să spun
– să te “îmboldim” până cînd faci acest lucru.
Întrebare de la Shaumbra 5 (o femeie la microfon)
Hello, Tobias. Mai întâi eu vreau să fac un comentariu. Tu ne vorbeşti mult despre a lucra
cu oamenii în timpul somnului. Eu nu-mi aduc aminte niciodată visele. Dar, întrebarea
mea are de a face cu...... De fapt eu îţi mulţumesc astăzi că ai trecut prin ceea ce am trecut
eu nu de mult. Şi, aşa cum ştii, eu am luat decizia de a merge mai departe, de a-mi urma
inima. Eu m-am reconectat în clipa în care m-am dus să văd balenele, în Martie anul
trecut. Şi, simt totul atît de real acum. Eu mă bucur de Energia Nouă din jur. Simt însă că
este ceva ce eu împreună cu alţi doi Shaumbra care s-au mutat de aici - Casey şi Robin -
avem de făcut în această arie. Şi ei simt acest lucru.
Dar, este ceva despre care tu ne-ai putea vorbi, un potenţial legat de ceea ce am avea de
făcut în acest timp?
Tobias:Într-adevăr, orice alegi să faci, noi ne vom da suportul. Dar nu vrem să fim în
postura de a lua decizii pe care voi trebuie să le luaţi. Tu ai simţit ceva. Tu ai sentimentul
că este bine, într-adevăr.
Singurul lucru pe care noi putem să-l propunem aici, cei care te ajutăm, sau te sfătuim –
este de a permite lucrurilor să fie foarte fluide. Permite-le să fie foarte deschise. Începînd
să faci această muncă, ea o să devină, aşa cum am spus noi înainte, un mod de viaţă
propriu
Permite-le să înflorească şi să crească, chiar în direcţii pe care poate tu nu le-ai anticipat.
Fii cu multă înţelegere, de asemenea. Acest lucru este foarte important. Fă totul cu multă
înţelegere.
Dar, într-adevăr, tu doreşti să te exprimi, să te joci cu aceste energii. Într-adevăr..... este
nevoie de acest lucru chiar acum. Deci, noi desigur ne vom da suportul în a te sprijini în
ceea ce faci.
Referitor la visele tale...... Sunt entităţi ca şi tine care merg foarte adânc în visele lor......
vise care sunt la nivele dificil de înţeles pentru mintea umană - făcute din - cum să spun -
simboluri şi energii care nu sunt din regatele umane. Deci, când te trezeşti, tu nu îţi
aminteşti aceste vise pentru că ele nu pot fi procesate prin mintea umană, şi pentru că tu
ai mers foarte, foarte adânc în vise.
Dacă alegi să-ţi aduci aminte de visele tale, pur şi simplu permite-ţi să-ţi aduci aminte de
ele, să-ţi aduci aminte de simboluri, chiar dacă sunt greu de înţeles. Cere-ţi ţie însăţi să ţi
le aduci aminte în termene de simboluri.
Tu, într-adevăr - şi toţi Shaumbra - visaţi toată noaptea. Sunt studii ştiinţifice care spun că
voi visaţi doar o parte din noapte. În rest este foarte puţină, sau aproape nici o activitate
în creier. Acest lucru se datorează faptului că voi a-ţi mers atât de mult în afara încît
creierul într-adevăr se opreşte, sau funcţionează la minim. De fapt, voi a-ţi mers atât de
departe. Dar, visele - ceea ce sunt doar un mod de călătorie - visele continuă. Mulţumesc.
Shaumbra 5:Mulţumesc.
Întrebare de la Shaumbra 6 (prin Internet, citită de Linda)
Tobias, eu m-am întrebat - de ce sunt oare atât de obosită tot timpul? Crezi că este vorba
de Energia Nouă? Dar, noi avem serviciu şi anumite lucruri de făcut. Cât de mult o să
dureze această stare?
Tobias:Într-adevăr, dacă tu...... care ai pus această întrebare - dacă tu îmbrăţişezi viaţa,
dacă reaprinzi forţa energiei de viaţă în interiorul tău alegând să fii în viaţă în fiecare
moment, tu o să realizezi că energiile se vor reîntoarce mereu la tine. Tu care, ca şi mulţi
alţii, nu eşti sigură dacă vrei să fii aici, nu eşti sigură ce înseamnă acest lucru cu Energia
Nouă, tu ratezi mult din experienţele fiecărei zile din viaţa ta, judecând câteva experienţe
ca fiind umile sau triviale, lucruri care sunt în realitate - cum să spun – o necesitate
umană. Dar, în toate experienţele - în toate - este un dar minunat. Deci, îmbrăţişează
întreaga viaţă, în totalitatea sa. Respiră acest lucru regulat în interiorul fiinţei tale. Şi,
energia de viaţă pe care ai sufocat-o se va reîntoarce la tine. Mulţumesc.
Întrebare de la Shaumbra 7: (o femeie la microfon)
Tobias, îţi mulţumesc pentru clarificarea legată de Energia Nouă şi îmbrăţişarea vieţii.
Îmi este de un real folos.
În aceşti termeni, eu am întrebări legate de relaţia mea cu mama mea. Iată deci: Mama
mea a fost anul trecut aproape de finalul vieţii. Acum zece luni soţul ei a fost ucis pe
neaşteptate. Eu am avut grijă de ea stându-i alături în Michigan. Unul dintre paradoxurile
care continuă să se întâmple este că am o presimţire clară că pentru ea se apropie
moartea. Şi, tu ştii, eu încerc să am grijă de ea şi într-un fel să mă descurc şi cu viaţa mea
aici în Colorado. Şi, tu ştii, eu încerc să planific ceea ce trebuie să fac pentru moartea ei.
Şi, chiar înainte de acel moment, eu am o presimţire foarte clară că nu mai este data
morţii ei, că data a fost schimbată. Acest lucru s-a întîmplat de trei ori pînă acum. Deci,
în termenele Noii Energii şi îmbrăţişând viaţa, poate tu poţi să-mi spui despre această
situaţie a mamei mele şi despre călătoria mea împreună cu ea în acest timp.
Tobias:Într-adevăr..... ea îşi petrece mult din timpul ei conştient, pe partea noastră a
voalului, trecând încet prin proces, dar aceasta este alegerea ei. Tu eşti, intuitivă, ştiind
astfel că ea are - cum să spun - date alese, dar nu este vorba despre o dată calendaristică
ci despre o marcare energetică. Ea a ales acest lucru, şi totuşi, dintr-o mulţime de cauze, a
ales să nu plece. Una dintre cauze este - cum să spun – de a sta mai mult timp cu tine. Şi,
pe de altă parte este vorba despre îngrijorarea ta, un motiv pentru care ea a ales să nu
plece încă.
Este bine în acest moment ca ea să ştie că tu eşti într-un loc sigur..... echilibrată
energetic..... că nu este necesară nici o parte din energia ei, aici pentru tine..... Şi spune-i
că trecerea pe partea cealaltă a voalului o să fie mult mai uşoară faţă de cum anticipează
ea.
De asemenea este - cum să spun - este important ceea ce ea va aduce energetic înapoi, şi
de asemenea ceea ce o să împărtăşească cu tine. Dar, fă ca ea să înţeleagă că nu are
nevoie de trup aici, pentru ca voi două să puteţi continua să comunicaţi.
De asemenea este important ca tu, să o laşi să plece cu bucurie. Ştim că tu ştii acest lucru.
Elibereaz-o în bucurie şi fă-o să înţeleagă că nu există moarte. Este doar o recirculare şi
transformare a energiilor. Mulţumesc.
Shaumbra 7:Mulţumesc.
Întrebare de la Linda (Shaumbra 8):
Tobias, eu am două dosare pline cu întrebări. Aş putea să le citesc mereu şi mereu, dar
multe din întrebări sunt la fel. Sunt mulţi oameni care au dureri mari chiar acum. Există o
cauză pentru acest lucru, în acest timp?
Tobias: Aşa cum am vorbit detaliat astăzi, este vorba despre îmbrăţişarea vieţii. Este
vorba despre a nu şti dacă voi Shaumbra, alegeţi să fiţi aici sau alegeţi să veniţi înapoi pe
partea noastră. Şi, într-adevăr, durerea se intensifică dacă voi nu îmbrăţişaţi viaţa. De
aceea am fost eu atât de determinat să vă vorbesc despre acest lucru astăzi cînd v-am spus
că,” Este timpul să îmbrăţişaţi viaţa”.
După modul în care veţi îmbrăţişaţi viaţa, toate lucrurile se vor reîntoarce la voi,
indiferent dacă este vorba despre abundenţă... sau despre relaţii... sau despre un nou tip de
pasiune, dar o pasiune diferită faţă de pasiunea Energiei Vechi. Îmbrăţişând viaţa creaţi o
dinamică complet nouă. Şi, apoi durerea despre care vorbeşti şi provocările, vor dispărea
miraculos.
Noi vă vedem pe mulţi că nu trăiţi. Şi, aşa cum am spus şi în discuţia de astăzi, viaţa este
un dar. Fiecare entitate va trece această cale, va trece prin ea, când se manifestă în
materie. Ei vin în viaţă în creaţie. Fiecare entitate va veni prin această cale. Este un dar.
Dar, foarte mulţi dintre voi sunteţi obosiţi şi istoviţi. Mulţi dintre voi aveţi aşteptări care
nu se pot împlini - ceea ce noi numim “aşteptări supraumane”. Apoi voi vă simţiţi
frustraţi şi dezamăgiţi.
Mulţi dintre voi a-ţi aşteptat energia pentru salvare. Prin aceasta noi înţelegem că l-aţi
aşteptat pe Yeshua sau alţi maeştri. Dar, mai mult voi aşteptaţi, mâna Spiritului să
vină...... şi să vă dea lucrurile care le cereţi... şi să facă lucrurile să meargă pentru voi......
chiar să vă spună ce trebuie să faceţi.
Shaumbra, în Energia Nouă voi de asemeni sunteţi Dumnezeu. Voi sunteţi Creatorii. Voi
sunteţi cei care faceţi alegerile. Este după voia voastră. Noi ştim că este dificil, şi nu
negăm acest lucru. Dar, noi încercăm să vă ajutăm să înţelegeţi cum să depăşiţi energia
joasă... durerea... frustrarea...... zidurile pe care le-aţi pus în calea voastră. Noi o să
încercăm să vă ajutăm să depăşiţi aceste lucruri astăzi, vorbindu-vă despre îmbrăţişarea
viaţii, despre îmbrăţişarea vieţii.
Noi am vrea să adăugăm o notă aici la întrebarea anterioară despre mama celei care a pus
întrebarea (se referă la Shaumbra 7). Energia a venit înapoi în timp ce noi vorbeam.
Mama ta a ales acum o dată. Şi, ea spune că va rămîne pentru acea dată (râsete din
audienţă) Ea, într-un fel, a simţit energia discuţiei noastre, şi cum să spun, a decis – dar
din nou nu este vorba despre o dată calendaristică. Este o “marcare conştientă”. Dar, ea
ştie că este timpul să plece. Deci, mulţumesc.

Linda:Ultima întrebare, dacă tu alegi acest lucru.


Tobias: Într-adevăr.
Întrebare de la Shaumbra 9 (O femeie la microfon):
Hello, Tobias. Eu sunt curioasă în ceea ce priveşte comentariile tale despre a fi în Noua
Energie..... Suntem noi siguri în corpul nostru în Noua Energie?. Eu am venit aici în
Noiembrie pentru a lucra la cartea mea despre proprietate reală... şi m-am lovit de un zid
de sticlă. Apoi o lună mai târziu când am mers acasă... am alunecat pe nişte trepte cu
gheaţă. Şi, astfel numai de ieri eu am început să merg cîte o jumătate de oră pe jos... şi am
alunecat din nou pe gheaţă şi am căzut pe genunchi. Nu a fost ceva grav, dar eu sunt
curioasă ce înseamnă toate acestea? Mi se pare că nu contează dacă eu sunt în Kansas sau
Colorado. Deci, întrebarea este, cum să stau conectată la şi în corpul meu?
Tobias: Într-adevăr... tu eşti aici la microfon şi ne vorbeşti. Tu eşti întreagă. Tu eşti
împreună. Tu eşti în siguranţă. Tu ai ajuns departe (câteva râsete întârziate). Trăind în
realitatea aceasta materială ea vine cu provocările sale. De multe ori se întîmplă cîte ceva,
iar Shaumbra vrea să ştie ce încearcă Spiritul să spună. Este simplu, trăind în plan
material acesta are riscurile sale.
Tu eşti în siguranţă - voi toţi sunteţi în siguranţă - în punctul în care voi puteţi să fiţi voi
înşişi. Noi nu înţelegem, a fi în siguranţă doar la nivel fizic. Sunteţi în siguranţă prin a fi
voi înşivă. Voi nu trebuie să vă îngrijoraţi pentru nici o energie închisă care vă poate
prelua. Voi nu trebuie să vă îngrijoraţi că veţi fi posedaţi. Aici este vorba despre o cu
totul altă discuţie.
Voi nu trebuie să vă îngrijoraţi că vă pierdeţi mintea. Mulţi Shaumbra au fost într-adevăr
îngrijoraţi pentru acest lucru. Noi vă vorbim despre “sigur”, ceea ce înseamnă că nu
trebuie să vă îngrijoraţi pentru energiile voastre din afară, sau îngrijoraţi de cele care vă
pot prelua. Voi numiţi acest lucru - ego sau vă spuneţi că mintea vă joacă farse. Este în
siguranţă să fiţi cine sunteţi voi.
Din când în când o să vă loviţi de cîte un perete... aşa cum Cauldre şi Linda o fac (râsete).
Shaumbra 9: Tu vorbeşti figurativ, pentru voi doi.
Tobias: Exact.
Shaumbra 9: Exact?
Tobias: Din când în când o să cădeţi. Acest lucru face parte din experienţa umană. Poţi să
îmbrăţişezi acest lucru înţelegând că face parte din viaţă... că tu ai acest corp şi că poţi
simţi lucrurile prin corpul tău... să te opreşti şi să te minunezi înţelegând ce înseamnă
toate acestea? Este în siguranţă să fii cine eşti. Tu înţelegi - tu i-ai sfătuit pe mulţi.
Înţelegi ce înseamnă să NU fii în siguranţă cu tine. Dar, acum tu poţi să fii cine eşti tu.
Şi, în general... fizic... voi toţi o să fiţi în siguranţă. Nu o să fie... cum să spun - accidente
care vin din senin... atâta timp cât îmbrăţişaţi viaţa. Deci, mulţumesc pentru întrebarea ta.
Shaumbra 9:Mulţumesc.
Tobias: Cu aceasta, dragi Shaumbra, a fost o zi minunată... o zi intensă... o zi pe care noi
nu o s-o uităm un timp. A fost bine pentru mine, Tobias, să fiu aici cu voi ca acum - aşa
cum am spus la începutul sesiunii - să simt diferenţa de energie - energiile care sunt
furnizate... cuvintele care sunt spuse... grupul de suport care este aici... şi mai mult ca
orice, energiile divinului de sine... care trebuie să ştie... acea energie divină...”mai mare
ca voi” care vrea să intre. Dar, care încă nu poate să vină până cînd voi nu îmbrăţişaţi
viaţa în întregul ei. Cum poate divinul - care este ca un copil, jucăuş şi inocent - cum
poate să vină divinul dacă voi nu sunteţi aici, sau dacă vă întrebaţi - oare să plec?
Dacă vă întrebaţi - să continui oare; sau dacă staţi pe “gard”, şi nu sunteţi siguri, atunci
divinul o să stea pe gard împreună cu voi.... Dacă faceţi reclamaţii în ceea ce priveşte
viaţa, divinul care vă iubeşte atât de mult o să facă reclamaţii în ceea ce vă priveşte. Dacă
vă închideţi, atunci totul în jurul vostru se va închide, astfel răspunzându-vă. Dacă nu
sunteţi siguri dacă vreţi să continuaţi aici, cum să poată abundenţa, şi dragostea şi
sănătatea şi prosperitatea să intre în viaţa voastră?
Dacă îmbrăţişaţi viaţa – puneţi-vă braţele în jurul fiecărui moment – şi viaţa astfel vine la
voi. Vă răspunde.
Acum, noi am făcut cîteva aranjamente pentru a cânta la sfârşitul acestui Shoud. Şi,
cântecul minunat ce-l aveţi... şi cuvintele... Cauldre spune - cuvintele sunt scrise pe
hârtiile voastre
Mulţi cunoaşteţi cuvintele. Titlul este “Ceea Ce Are Nevoie Lumea Acum” dar, noi vrem
să modificăm puţin cuvintele. În loc de, “ce are nevoie lumea acum este dragoste, dulce
dragoste”, noi am vrea să cântăm - dacă simţiţi astfel - “Ceea Ce lumea mea are nevoie
acum, este viaţă, dulce viaţă”. “Ceea Ce lumea mea are nevoie este viaţă, dulce viaţă”.
A fost o plăcere să fiu aici cu voi. Şi, nu uitaţi această zi pentru că într-o zi voi o să le
vorbiţi studenţilor voştri despre acest lucru. Ei o să ajungă într-un punct în conştiinţa lor
când o să le vorbiţi despre alegerea vieţii.
ŞI AŞA ESTE!

SERIA ENERGIEI NOI


SHOUD 8: “IMAGINATION”
SHOUD 8: “IMAGINAŢIA”
PREZENTAT LA CERCUL CRIMSON
6 MARTIE 2004

Şi aşa este, dragi învăţători şi Shaumbra, că noi ne împreunăm în această zi în această


energie iubitoare, în această energie foarte dulce, cu adevărat diferită faţă de conversaţia
familiei noastre mici din luna trecută (râsetele audienţei şi chicotirile lui Tobias). A fost o
lună minunată pentru mine Tobias, în a vedea schimbările şi transformările care au avut
loc, pentru că mulţi dintre voi v-aţi întrebat dacă să vă aducem acel mesaj vouă, - mesajul
de a îmbrăţişa viaţa. Noi suntem pregătiţi să mergem cu voi la un nivel complet nou. A
fost necesar să discutăm lecţia trecută pentru un singur lucru. Voi ne-aţi provocat să
discutăm despre valoarea vieţii înainte să deschidem o nouă uşă, motivul pentru care ne
aflăm noi azi aici.
Într-adevăr, energia este dulce, iar noi dansăm printre intervalele sălii în timp ce muzica
cântă. Muncim cu voi ajutându-vă pentru schimbare şi trecere, de la o energie
vibraţională la o energie lărgită - nu este o muncă de loc uşoară. Dar, când veniţi în acest
loc, când vă împreunaţi ca Shaumbra în toată lumea, voi ne permiteţi să facilităm
procesul de mutare în acest loc numit Noua Energie.
Astăzi noi, o să trecem într-adevăr printr-o deschidere cu voi, avînd permisiunea voastră.
Astăzi noi avem o minunată invitată, o invitată specială... Nu sunt numai eu, Tobias, cu
Shaumbra. Noi avem o musafiră.
Dacă a-ţi observat, Shaumbra, a fost nevoie de multă muncă de eliberare chiar şi înainte
de această adunare... muncă de eliberare realizată de vânturi ce au venit şi au curăţit
această zonă, (se referă la vânturile foarte puternice în Denver, munţii Boulder din
regiunea Colorado care s-a manifestat aproape în timpul comunicării)... au curăţit nu doar
această zonă muntoasă, dar au realizat şi transferul energiilor de aici către toţi cei care au
ascultat direct prin Internet. Vânturile au fost pentru voi toţi ca să vă ajute să faceţi o
schimbare. Vânturile au fost pentru toţi cei care o să citească mai târziu această lecţie.
Mulţi dintre voi citiţi această lecţie mai târziu şi totuşi o să puteţi auzi chiar şi atunci
vânturile... chiar şi când ascultaţi... A fost o curăţire, ceea ce trebuia să fie... mentalităţi
Vechi şi concepţii Vechi care au fost înţepenite, atât de înţepenite încît voi nici nu le-aţi
mai observat.
Chiar şi astăzi stând aici, sunt unii printre voi care încă mai au o energie turbulentă...
Există o parte din voi pe care a-ţi dispreţuit-o... chiar a-ţi urât-o... v-aţi pus în întuneric...
şi v-aţi bătut cu el un timp foarte lung... aţi avut o stare a voastră în care v-aţi simţit
vinovaţi sau ruşinaţi... ceva ce v-a făcut să vă simţiţi mai puţin importanţi decît
Dumnezeu, de asemenea... Atîtea stări pe care le-aţi considerat o parte urâtă din voi...
ceva care a fost ascuns atât de adânc, încît există încă un strat ce se va deschide acum. Şi
noi vă cerem să aduceţi acea parte - fiecare parte din voi – aduceţi-o la suprafaţă astăzi,
pentru că este mai multă lumină iubire şi suport acum, aici. Dacă voi v-aţi putea permite
vouă înşivă să vă deschideţi şi să vă împărtăşiţi acea parte din voi vouă înşivă acum şi
aici... să nu mai urâţi... ci să îmbrăţişaţi acea parte recunoscută din voi.
Voi ştiţi - ştiţi cui ne adresăm acum - voi ştiţi despre ce vorbim noi. Nu există judecată în
partea noastră. Noi vă iubim mult. Aceste lucruri, cum ar fi judecata, v-aţi dat-o vouă
înşivă ca experienţe. Nu este nimic pentru care să vă ruşinaţi, în ochii Dumnezeului. Şi,
voi de asemeni sunteţi Dumnezeu.
Au fost lucruri pe care voi... experienţe pe care voi vi le-aţi dat vouă înşivă. Şi, poate
rezultatul nu a fost cel pe care voi l-aţi gîndit. Poate, voi aţi simţit că v-aţi înţepenit în
ceva numit de voi viciu. Poate, a fost ceva care a-ţi simţit că este dincolo de voi, în afara
controlului vostru, sau a fost un demon înăuntrul vostru....
Această zi este pentru vindecarea tuturor acelor demoni. Şi, voi puteţi să-i eliberaţi chiar
acum ca noi să-i putem vedea - şi voi să-i puteţi vedea de asemenea – pentru a înţelege
valoarea care v-aţi dat-o vouă înşivă. Orice întuneric... orice ce a-ţi dispreţuit la voi
înşivă... puteţi să deschideţi acum, pentru că timpul şi energia este diferită. Voi puteţi să
vă uitaţi la aceste lucruri pe care le-aţi cărat ca pe nişte gunoaie, cu un sentiment de
vinovăţie. Voi puteţi să daţi drumul acelor lucruri şi să vă uitaţi la ele, şi să vedeţi darul
care-l conţine chiar şi în cele mai mizerabile lucruri. Toate au fost un dar pentru voi
înşivă. Este timpul să vă opriţi să vă bateţi cu acele părţi a ceea ce sunteţi voi.
Voi ştiţi... de multe ori vă auzim că vă vorbiţi vouă înşivă. Voi vă spuneţi că a-ţi fi dorit
să fiţi mai puternici. Voi vă spuneţi că a-ţi fi dorit să aveţi mai multă voinţă şi
determinare pentru a învinge anumite lucruri. Nu este vorba despre a avea mai multă
putere. Nu este vorba despre a dori să vă eliberaţi viaţa. Într-un fel, când voi încercaţi să
negaţi acele lucruri din voi care nu vă plac, nu faceţi decît să le daţi mai multă energie.
Este de fapt vorba de a înţelege de ce v-aţi dat vouă înşivă acel lucru, de ce s-a
manifestat, sau cum de a venit în creaţie – manifestare - într-un fel anume... de ce nu v-a
mai servit... şi de ce-l puteţi elibera. Nu trebuie să încercaţi să forţaţi lucrurile, Shaumbra,
în afara voastră - este vorba despre eliberare. Eliberare, înseamnă a elibera cu iubire şi cu
cea mai mare înţelegere.
Spiritul, Iehova, se uită la voi acum şi iubeşte fiecare parte din voi, chiar şi acele părţi de
care vă este ruşine, chiar şi acele părţi despre care aţi simţit că au cauzat căderea în afara
graţiei Spiritul şi a voastră. Spiritul iubeşte fiecare parte, fiecare parte fără nici o condiţie.
Şi, în această energie pe care noi o împărţim astăzi, vă cerem să vă deschideţi, să
permiteţi ca vindecarea să aibă loc. Şi, vindecarea înseamnă a avea înţelepciune. Nu este
vorba despre a desfiinţa ceva. Nu este vorba despre o luptă, şi nici despre a învinge, sau
despre a fi dat afară din viaţa voastră de braţe puternice. Este vorba despre a veni în
sfârşit la locul înţelegerii, locul unde voi vă puteţi uita chiar la lucrurile dificile şi
provocatoare care vă aparţin, şi astfel să găsiţi adevărul şi înţelepciunea în toate acestea...
nu să vă blestemaţi pe voi înşivă pentru o întoarcere greşită, sau pentru că nu aveţi tărie,
aveţi înţelegere... totală înţelegere.
Deci, în Shoudul de astăzi noi o să lucrăm cu voi pentru a vă ajuta să vedeţi înţelepciunea
în ceea ce v-aţi ales pentru voi înşivă, chiar şi alegerile pe care voi le-aţi crezut greşite.
Noi vă cerem să respiraţi adânc şi să vă deschideţi în totalitate la dragostea şi înţelegerea
Spiritului, noi toţi cei din Consiliul Crimson şi ordinul To-bi-wah, şi - mai mult ca orice
vă cerem - să vă deschideţi vouă înşivă - ajutaţi să transmutaţi - ajutaţi să transformaţi
aceste zone ale marelui întuneric în zona celei mai mari lumini care poate străluci. Acesta
se poate face, Shaumbra.
Deci, sunteţi aici pe Pământ în anul 2004. De ce sunteţi aici - voi vă întrebaţi de multe
ori? Vă întrebaţi, ce este această viaţă? Ce este acest timp? Ce urmează? De ce simţiţi de
atâtea ori că parcă aşteptaţi, aşteptaţi ceva care să se întâmple?
Voi sunteţi aici simplu ca să experimentaţi viaţa. Puteţi să-i permiteţi să fie atât de
simplă? Voi sunteţi aici să experimentaţi viaţa... orice doriţi voi. Voi puteţi experimenta
cum este să aveţi dureri, cum este să ţineţi la acele lucruri ale întunericului din interiorul
vostru.
Voi puteţi experimenta bucuria fiecărei zi, bucuria de ai privi pe alţi oameni în propria lor
creaţie. Voi puteţi experimenta cum este să aveţi o mare dragoste şi o mare înţelegere
pentru alţii. Voi puteţi experimenta cum este să primiţi iubirea şi înţelegerea lor.
Voi sunteţi aici pe Pământ chiar acum pentru a experimenta... pentru a simţi... pentru a
învăţa... pentru a şti cum este să trăieşti... să trăieşti. Este atât de simplu. Voi nu trebuie să
complicaţi lucrurile. Sunteţi aici să experimentaţi pur şi simplu.
De ce călăriţi? De ce plătiţi bani ca să fiţi speriaţi (câteva râsete) - ca să experimentaţi...
ca să spuneţi că a-ţi făcut acest lucru... să simţiţi cum este îngrijorarea de a merge în sus
şi sus şi sus, ştiind că o să fie o cădere adâncă şi dramatică, doar ca apoi să vă ridicaţi din
nou. Este o experienţă.
Voi de asemenea sunteţi aici pe Pământ chiar acum - pentru prima dată în viaţă – pur şi
simplu ca să vă bucuraţi, să vă bucuraţi Acum, ciudat cum pare, această noţiune de a vă
bucura cu adevărat de viaţă este relativ nouă.
Voi totdeauna a-ţi fost, într-un fel, într-o şcoală aici. A-ţi învăţat. Voi v-aţi dat multe
experienţe, unii dintre voi multe încercări A-ţi încercat să aveţi cât mai multe experienţe
posibile. În vieţile mai recente voi a-ţi încercat să vă învingeţi karma pământească.
Şi, în toate vieţile pe care le-aţi petrecut aici pe Pământ, ceea ce a-ţi făcut voi a fost o
reîntoarcere şi o retrăire a experienţelor care s-au petrecut cu mult timp înainte ca voi să
veniţi pe Pământ, cu mult timp înainte ca voi să luaţi un corp fizic - lucruri care s-au
întâmplat când a-ţi fost în dimensiunile îngereşti, încercând să găsiţi un drum înapoi spre
Acasă, încercând să înţelegeţi cine a-ţi fost şi cine au fost ceilalţi. Multe lucruri s-au
întâmplat... ceea ce voi a-ţi numi bătălii. Dar, au fost şi multe lucruri minunate.
Noi am spus grupului nostru înainte, că seriile - Războiul Stelelor, şi chiar multe filme
ştiinţifico-fantastice – exprimă lucruri care s-au întâmplat cu foarte mult timp în urmă,
acum fiind o reconstituire a acelor evenimente. Voi nu a-ţi avut atunci corp fizic. Voi nu
a-ţi călătorit în nave metalice. Dar, esenţa este aceiaşi.
Şi, astfel a-ţi venit pe Pământ să retrăiţi acele momente... să retrăiţi legăturile de dragoste
cu alţi oameni... să retrăiţi duelurile, dezbinările cu alţii... să retrăiţi încercarea acumulării
puterii. Voi a-ţi venit pe Pământ pentru a le elibera. Nu a fost karma. Nu a fost Spiritul
care va forţat să faceţi toate aceste lucruri. Voi a-ţi ales să le faceţi pentru a câştiga o mai
mare perspicacitate şi înţelegere. Multe din vieţile voastre au existat pentru ca voi să
mergeţi înapoi prin situaţii vechi într-o manieră foarte lentă, în formă umană, avînd astfel
abilitatea să faceţi alegeri conştiente, şi apoi să înţelegeţi impactul alegerilor voastre.
Dar, toate acele experienţe se schimbă în această viaţă, din locul în care sunteţi acum. În
această viaţă, chiar acum, voi de fapt puteţi să vă bucuraţi de viaţă. Călătoria voastră se
sfârşeşte. Şi, cu adevărat puteţi să vă bucuraţi de viaţă.
Noi am vorbit despre acest lucru mai de mult. Voi puteţi să vă aşezaţi pentru sărbătorirea
vieţii. Voi puteţi să vă bucuraţi de tot începând de la mâncare... la relaţii... o plimbare în
pădure... sau pe malul mării. Voi puteţi să vă bucuraţi doar înţelegând că trăiţi... doar
pentru că trăiţi. Voi sunteţi acum, aici să experimentaţi viaţa şi să vă bucuraţi de ea.
De asemenea sunteţi aici prin alegerea voastră pentru a fi printre primii care merg în acest
loc numit Noua Energie, ajutînd la tranziţie - nu numai pentru voi înşivă, dar şi pentru a
pune energie pentru toţi ceilalţi care vă vor urma. Da, într-adevăr, ştim că mulţi dintre voi
a-ţi fost obosiţi şi istoviţi datorită trecerii prin atîtea schimbări, datorită multor eliberări
din vieţile trecute. Uneori voi sunteţi istoviţi de acest lucru numit viaţă. Dar, a-ţi ales să
fiţi aici acum, să fiţi primii care aduceţi Noua Energie în interior, să o integraţi în viaţa
voastră, şi apoi să o împărtăşiţi cu ceilalţi.
Puteţi spune că sunteţi “echipa avansată”, cercetaşii, care merg înaintea celorlalţi, merg în
afara conştiinţei de masă, ajutînd să creaţi toate cadrele, cadrele energetice pentru acest
lucru numit Energie Nouă. În acelaşi timp cât faceţi treaba voastră aici pe Pământ, voi
sunteţi şi pe Pământul Nou în timpul somnului, ajutând să creaţi toate energiile necesare.
Voi puteţi spune că sunteţi aici în serviciu vostru şi al celorlalţi chiar acum prin alegerea
voastră... nu mai este karma... nu mai sunt lecţii... nu mai este vorba de călătorie acum.
Voi sunteţi aici să experimentaţi ceea ce alegeţi... să vă bucuraţi de viaţă oricum doriţi...
şi de asemenea să ajutaţi la tranziţia înspre Energia Nouă.
Şi, în sfârşit scopul cel mai mare şi ordinul cel mai mare pentru care sunteţi aici, este să
fiţi învăţători. Prin ceea ce a-ţi trecut - experienţele şi înţelepciunea pe care a-ţi câştigat-o
– vă dă dreptul să-i învăţaţi pe alţii. Învăţătura merge mult dincolo - mult dincolo – de
ceea ce voi vă puteţi imagina.
Staţi aici chiar acum, conectaţi cu Saumbra din toată lumea. Voi îi învăţaţi pe alţii. Voi
întemeiaţi o energie care va fi la dispoziţia celorlalţi care vin pe acest drum.
Voi puteţi imagina crearea acestui glob, acest masiv, dinamic glob, mingea vie a energiei,
o bibliotecă a tot ceea ce voi învăţaţi chiar acum şi care va fi disponibilă pentru ceilalţi.
Vedeţi voi... ai învăţa pe alţii nu trebuie să fie prin cuvinte rostite. Nu este necesar să staţi
în faţa unui grup. Voi îi învăţaţi pe alţii chiar acum Voi dăruiţi înţelepciune altora care
vor veni pe drum. Chiar acum în acest moment voi predaţi acest lucru. Nu ştiţi pentru
cine, sau când o să aibă loc transferul de informaţie. Munca profundă pe care o realizaţi la
nivelele interioare adânci - ceea ce voi numiţi nivele psihologice a ceea ce sunteţi voi –
această muncă face o diferenţă pe acest Pământ... face o diferenţă pentru cei care vor veni
după voi... şi face o diferenţă în întregul univers.
Ieşiţi în afara minţii voastre pentru un moment, acum şi aici alăturându-vă nouă în simţire
ajutînd astfel să schimbaţi Pământul, ajutînd astfel să schimbaţi universul şi omniversul.
De fiecare dată când a-ţi trecut printr-o bătălie sau printr-o provocare în interiorul vostru
şi a-ţi făcut o alegere, a-ţi ajuns la un nou nivel de înţelegere, şi astfel a-ţi ajutat să
schimbaţi lumea.
Este ciudat cum mulţi umani nu trec prin stări în mintea lor aşa ca voi. Cauldra chicoteşte
aici, spunîndu-mi, Tobias, “maestrul evidenţei” (câteva râsete) Ceea ce trece prin mintea
şi prin inimile multor umani nu este exact prin ceea ce treceţi voi. Ei nu au aceleaşi
întrebări. Ei nu au aceleaşi provocări pe care să şi le dea lor însăşi. Nu au aceleaşi vise pe
care le aveţi voi.
Unii dintre voi a-ţi aflat acest lucru într-un mod mai dificil, în clipa în care v-aţi dus la
sfătuitorii care nu înţeleg natura Energiei Noi spirituale, ei încercînd să vă trateze cu
metode Vechi, iar acest lucru vă nemulţumeşte pe amândoi. Ei nu înţeleg ce se petrece în
interiorul vostru. Omida din cocon trece prin iad, trece prin transformare... ei nu înţeleg
acest lucru.
Voi sunteţi învăţători în primul rînd. De partea aceasta a voalului se dă acest titlu de
învăţător. Acest titlu este cel mai mare din toate titlurile. De fapt nu este titlul... nu este
nume... şi nu există un rol mai mare ca acesta.
Este ciudat că pe Pământul vostru învăţătorii nu primesc creditul cuvenit - învăţătorii care
sunt în şcolile voastre - pentru că pe partea noastră a voalului, aceasta este cea mai mare
disciplină, cea mai mare rânduire. Voi sunteţi învăţătorii vieţii... învăţătorii Spiritului....
învăţătorii corpului, ai minţii, şi ai sufletului... înregistrând toate informaţiile voastre
energetic... nu neapărat prin cărţi, dar energetic... şi astfel lăsaţi informaţia în „bibliotecă”
pentru cei care vă urmează.
Deci, întrebarea din fiecare dimineaţă cînd vă sculaţi, pentru fiecare dintre voi, este,
“Cum o să aleg să-i învăţ pe alţii astăzi?” Vedeţi voi... voi îi învăţaţi pe alţii chiar dacă
sunteţi conştienţi de acest lucru sau nu. Alţii vă privesc, vă provoacă uneori, nu pentru că
vor să vă facă greutăţi pentru un timp, dar ei vor să afle ce înţelegeţi voi. Ei vor să afle
profunzimea şi convingerea din sufletul vostru.
Deci, ei vă provoacă, poate vă ridiculizează, poate vă tachinează în ceea ce priveşte
credinţa voastră ciudată şi diferită. Ceea ce ei vă întreabă cu adevărat este: “Învăţători, cât
de multă înţelepciune aveţi voi? Cât de bine v-aţi învăţat experienţele? Ce puteţi să-mi
împărtăşiţi?”
Învăţători, Shaumbra, cum o să predaţi mâine? Cum o să-i învăţaţi pe ceilalţi în
următoarea zi? Cum o să vă împărtăşiţi, spunându-le cine sunteţi voi şi ce ştiţi voi? O să
fie prin exemplu? O să fie prin activitate? O să fie împărtăşindu-vă experienţa printr-o
carte sau printr-un cântec? O să fie dînd sfaturi? O să fie doar prin menţinerea spaţiului
divinităţii şi permiterea energiei voastre să strălucească acum, fără nici o restricţie, fără
reţinere, exprimând tot ceea ce într-adevăr sunteţi?
În fiecare dimineaţa întrebaţi-vă, “Cum o să predau astăzi? Cum o să împărtăşesc acest
dar al vieţii? Cum o să împărtăşesc simplitatea şi minunile vieţii aici pe Pământ? Cum o
să împărtăşesc libertatea pe care o am în interiorul sufletului meu, ştiind că Spiritul mă
iubeşte pentru tot ceea ce am făcut vreodată... fără nici o condiţie?
Cum o să le împărtăşesc altora faptul că nu există pedeapsă aici pe Pământ? Noi nu
suntem surghiuniţi aici. Noi nu suntem îngeri căzuţi. Noi suntem aici pentru a
experimenta, pentru a ne bucura şi pentru a ajuta să înfiinţăm o energie a Noului, şi apoi
să-i învăţăm pe alţii acest.
Deci, noi vă provocăm cu această întrebare pe voi toţi, Shaumbra - cum o să predaţi în
fiecare moment, al fiecărei zile? Voi nu trebuie să fiţi un expert. Nu trebuie să fiţi pontifi.
Voi toţi a-ţi făcut acest lucru în trecut. Şi, uitaţi-vă la ceea ce a-ţi făcut - bisericile! (ceva
râsete)
Cum o să-i învăţaţi pe alţii - prin exemplul vostru, prin lumina voastră, prin energia
voastră, prin creativitatea voastră, prin simţurile voastre?
Deci, la ultima noastră întâlnire a Shaumbrei, într-adevăr, noi am... eu, Tobias, am avut o
discuţie directă cu voi. A fost timpul să pun întrebarea despre viaţă şi moarte. A fost
timpul de a vă uita la semnificaţia de fi aici, aducând Spiritul la viaţă pe acest loc numit
Pământ, şi acum aducând divinitatea în interior pentru a se alătura vouă, aducând
divinitatea în interior pentru a se contopi cu umanitatea voastră.
Mulţi dintre voi nu a-ţi trăit, după cum am spus, aşteptând ceva - nu suntem siguri ce -
dar nu a-ţi trăit, nu a-ţi simţit că voi sunteţi Creatorii, nu a-ţi simţit că aţi făcut o alegere
în acest sens. Deci, noi v-am dat un imbold pentru alegere - trăiţi sau muriţi.
Suntem încântaţi să spunem că aproape toţi a-ţi ales viaţa. Câţiva nu. Ei au fost pregătiţi
să vină înapoi pe partea noastră, pregătiţi să lucreze aici cu noi ca să vă ajutăm, să vă
ajutăm în acest proces uneori minunat dar uneori plin de provocări. Noi am văzut multă
schimbare energetică în perioada aceea scurtă din luna trecută, mai multă decât am văzut
în multe, multe, multe comunicări. Acel moment v-a făcut să realizaţi de ce sunteţi aici şi
ceea ce sunteţi voi.
Înainte de a trece la nivelul următor trebuie să vă spunem, şi - cum să spun - lucrând cu
toate energiile voastre şi a celor de pe partea noastră, am avut multe dezbateri despre
când ar fi timpul pentru această deschidere. Şi, astăzi este într-adevăr ziua potrivită... într-
adevăr. Astăzi este ziua pentru multă eliberare, pentru multă deschidere, şi astfel sunteţi
gata pregătiţi pentru un nou nivel.
Noi vă cerem să simţiţi cu toţii energia. Nu ghiciţi... nu ghiciţi acest lucru. Ieşiţi afară din
mintea voastră. A gîndi este un joc uman Vechi, o Energie Veche. Noi nu vă cerem să fiţi
psihologi. Noi vă cerem să fiţi cei care simt, cei care simt energia, să fiţi mişcătorii de
energii. Noi vă cerem să simţiţi. Acum, voi nu puteţi rezista, nu-i aşa? Voi intraţi în
mintea voastră, încercînd să ghiciţi!
Respiraţi adânc şi simţiţi energia invitatei noastre dragi şi speciale, o invitată care ne va
acompania pentru un timp aici. Respiraţi adânc şi mirosiţi esenţa acestei dragi invitate.
Simţiţi cum energia ei este potrivită grupului. Da, într-adevăr ea vine foarte puternic. Ea
lucrează cu mulţi dintre voi.
Şi, într-adevăr noi o cunoaştem. Noi o numim Myriam conform energiei ei (se pronunţă
Mye-REE-um) Myriam... da, într-adevăr Miriam, aşa cum voi o ştiţi (acum pronunţă
numele ei MEER-ee-um)... Miriam Magdala... Maria Magdalena. ( În restul textului dacă
Tobias spune Mye-REE-um, numele ei se va citi M-y-r-i-a-m, cu “y”. dacă Tobias spune
MEER-ee-um, atunci numele ei se va citi M-i-r-i-a-m, cu “i”)
Noi o ştim conform energiei ei ca Myriam, o dragă care vine din genealogia lui Abraham,
care a mai fost cunoscut sub numele de Deborah, care a condus una dintre cele
doisprezece triburi din Israel, un mare, mare conducător al bărbaţilor şi femeilor. Myriam
îmbrăţişează energia Quan Yin de asemenea, şi ajută să aducă această energie la viaţă.
Myriam este o învăţătoare, o discipolă, o apostolă care a mers cu Yeshua, prima dată ca
studenta lui Yeshua şi a învăţat multe, iar apoi ea a crezut în puterea ei proprie şi dreptul
ei propriu să stea alături de Yeshua... a trebuit să fie un echilibru feminin, voi ştiţi acest
lucru.
În special atunci, Yeshua nu a putut să menţină toate energiile pentru el însuşi. Deci,
Myriam i s-a alăturat. Oh, ceilalţi, Ioan, Pavel, (pauză)... Ringo şi George - oh, incorect
grup (multă râsete în audienţă, cu Tobias tachinând, se referă la grupul Beatles) - ar fi
Petru şi toţi ceilalţi. Ei au fost geloşi din cauza ei, au fost geloşi pentru atenţia dată de
Yeshua lui Myriam. Dar, ei au înţeles de asemeni scopul prezenţei ei, echilibrul.
Multe lucruri au fost interpretate greşit în scripturi. În timp ce apostolii au fost mai
aproape de Yeshua, au înţeles necesitatea echilibrului feminin. Multe lucruri au fost
deformate, după cum ştiţi, în revizuirea scripturilor, chiar punând-o pe cea care înţelegea
- cum să spun - arta magică... Myriam, şi care a ştiut cum să mânuiască energiile
invizibile, într-o postură ireală.
Deci, ei au prezentat-o ca fiind întunericul, au prezentat-o ca vrăjitoare, şi ca prostituată.
Este scris că Yeshua a trebuit să scoată din ea şapte demoni. Dragi prieteni, acest lucru
este departe de adevăr. Yeshua a lucrat cu ea, aşa cum ea a lucrat cu Yeshua, în a ajuta la
contopirea energiilor celor şapte chakre, deschizându-le – la fel cum am făcut noi cu voi -
cele Şapte Sigilii pentru a elibera vechile credinţe şi energiile din spatele acestora.
Poate, voi puteţi să le numiţi pe acestea demoni. Acestea erau însă doar credinţe Vechi ce
erau prinse în cele şapte chakre. Myriam şi Yeshua au lucrat împreună să deschidă aceste
chakre... nu demonii... ci simplu a le deschide... iar apoi au contopit şi unificat cele şapte
chakre în una singură. Şi, când integrarea a fost completă şi a fost realizată o chakră a
extinderii energiilor, când a fost doar o singură chakră, atunci ea a început să lucreze
pentru ceea ce a venit să facă.
Myriam, care aduce energia şi lui Quan Yin, o să ni se alăture în călătoria noastră înapoi
pe pământul meu natal, motiv pentru care eu sunt foarte emoţionat. Sunt multe poveşti de
spus... noi avem multe locuri unde o să-l luăm pe Cauldra şi pe Linda. Eu o să mănânc
câteva din mâncărurile mele preferate. Şi, Cauldre se îngrijorează puţin de teama
indigestiei. Dar, eu am avut şi atunci indigestie, şi voi avea din nou dacă eu cred că am
nevoie (râsete din audienţă) Ce bucurie! Deci, Myriam o să ni se alăture în această
călătorie, şi încă alţi cîţiva.
Da, Myriam intră acum. Noi o să ne referim la - noi vorbim cu Cauldre - o să ne referim
la ea în Shoud, ca fiind Maria Magdalena, unii dintre voi sunteţi mai familiari cu acea
energie, înţelegând-o. Biserica a trebuit să o categorisească ca fiind rea. Acest lucru este
amuzant, deoarece ei nu au schimbat povestea lui Myriam întâlnindu-l pe Yeshua după
răstignire şi după moartea corpului fizic - vorbind cu Yeshua, împărtăşind cu el. Multe
lucruri nu au fost înţelese despre acest întreg incident. Suntem aici să clarificăm acest
lucru astăzi.
Dar, noi suntem aici ca să aducem în interior această învăţătoare minunată. Deci, vă
cerem să respiraţi în interior şi să îmbrăţişaţi energiile Mariei Magdalena, Myriam.
Da, multe se petrec în conştienţa umană chiar acum prin filmele voastre! Credeţi că este
vreo greşeală în acesta? Oh, într-adevăr, filmul despre cea mai mare suferinţă din trecut
este chiar în faţa voastră, înapoi în ochii tuturor oamenilor. “Patimile lui Hristos” (se
referă la ultimul film) descrierea mizeriei şi suferinţei, în esenţă prin film se pune
întrebarea oamenilor - nu în cuvinte, ci energetic - continuaţi să alegeţi suferinţa în viaţa
voastră?
Yeshua pur şi simplu a jucat pentru noi toţi. Continuaţi să alegeţi suferinţa şi persecuţia,
arătând cu degetul, şi strigând un nume? Sau doriţi să eliberaţi acest lucru acum?
Sunt unii care o să se uite la film, şi care au să fie cuprinşi de drama filmului, şi care
poate au ales să continue să sufere. Sunt alţii care vor realiza însă că este timpul... este
timpul să-l coboare de pe cruce pe Yeshua. Este timpul să se sfârşească cu suferinţa. Este
timpul să ne oprim în a arăta cu degetul. Este timpul de a înţelege călătoria aleasă.
Deci, energiile lui Myriam vin astăzi. Când l-a întâlnit pe Yeshua după răstignire, a fost
singură la locul întîlnirii. Şi, ei s-au întâlnit, într-adevăr, şi ei au avut o dragă , dulce şi
iubitoare relaţie. Ei nu au fost căsătoriţi niciodată. Ea nu a avut copii. Au avut însă un
respect enorm şi multă dragoste unul pentru celălalt. Dar, în acel timp, în acea societate,
nu a fost - cum să spun - potrivit pentru ca ei să se lege printr-o căsătorie sau să aibă
copii. Dar, dragostea a fost mereu prezentă. Admiraţia a fost reciprocă.
A fost nevoie de echilibru. Biserica însă a scos acest aspect din scripturi pentru că au vrut
să fie doar energie masculină. Dar, Myriam a fost la fel de importantă ca şi Yeshua... într-
un fel, a fost o învăţătoare pentru el. Chiar şi după ce el a învăţat de la preoţii din temple
şi de la mistici, el a învăţat foarte mult şi de la ea. Este un lucru despre care noi o să
vorbim astăzi, este o deschidere pe care o facem astăzi.
Yeshua ia spus lui Myriam (la acea întîlnire, după moarte Lui) să nu-l atingă, nu pentru
că ea ar fi fost pătată sau că nu ar fi meritat, ci pentru că pur şi simplu energia lui a fost
atât de înaltă în acel moment, iar dragostea lor a fost atât de puternică. Lui Yeshua i-a
fost frică că dacă ea îl atinge în spiritul lui, va dori să meargă cu El, va dori să-şi lase
corpul fizic imediat pentru a fi cu el pe partea cealaltă a voalului. Deci, iată de ce a
rugat-o să nu îl atingă.
El i-a cerut ca ea să continuă să-i înveţe pe alţii, să continue să scrie, să continue să
menţină energia feminină. Yeshu i-a spus la acea întâlnire, la acea adunare, că energia
feminină o să fie subiect de abuz şi de atac pentru mii de ani care urmau, deoarece
omenirea a devenit ancorată în energia masculină. Şi, energia feminină a permis ca acest
lucru să se întâmple, a permis să fie învinsă.
Deci, Yeshua a rugat-o pe Myriam să menţină energiile... să împărtăşească cu alţii starea
de echilibru... şi aceia la rîndul lor să împărtăşească cu alţii. Vor fi entităţi care vor
menţine energiile feminine până cînd timpul le va permite acestor energii să vină înapoi
în echilibru cu energia masculină.
Unii dintre voi a-ţi lucrat într-adevăr cu Myriam, a-ţi mers la ea - aşa cum voi a-ţi numi –
în clase, la adunări unde ea v-a făcut să simţiţi şi să menţineţi energiile feminine. Unii
dintre voi, câţiva aici, a-ţi fost cei care a-ţi menţinut energiile de atunci - aceste energii
feminine – astfel voi nu a-ţi dat naştere vreunui copil de atunci. Nu a fost loc în interiorul
fiinţei voastre energetice pentru copii pentru că voi a-ţi menţinut o energie feminină
pentru toate celelalte entităţi până cînd timpul a fost potrivit.
Timpul este potrivit acum să vă eliberaţi, să daţi drumul. Timpul este potrivit acum.
Voi nu mai trebuie să căraţi pe umerii voştri acea lucrare, pentru că acum sunt zeci de mii
de Shaumbra care strălucesc alături de voi, în echilibru. Sunt milioane de entităţi în lume
care sunt gata pentru trezirea lor spirituală. Deci, este timpul să vă eliberaţi.
Energia lui Myriam vine aici, azi, pentru a face mai uşoară această eliberare. Mulţi dintre
voi a-ţi fost conştienţi, fiind suportul acestor energii întotdeauna. Acum nu mai trebuie să
continuaţi să suferiţi pentru acest lucru. Este timpul să vă eliberaţi.
Deci, Maria ni se alătură în această zi pentru o deschidere interesantă. Ea a fost o
învăţătoare. A fost maestra imaginaţiei... a imaginaţiei... ajutându-l chiar pe Yeshua să
înţeleagă cum se lucrează cu imaginaţia, şi cum se foloseşte.
Deci, ea vine astăzi să treacă printr-o deschidere împreună cu toţi Shaumbra - dacă vă
daţi permisiunea - este după voia voastră. Acest lucru nu vă forţează în nici un fel. Dar,
este timpul. De aceea noi a trebuit să vorbim luna trecută despre a alege viaţa, pentru că
voi în realitate nu a-ţi ales viaţa, iar acum vă deschideţi la acest dar dinamic al
imaginaţiei.
Oh, nu este imaginaţia despre care ştiţi. Acea imaginaţie este foarte limitată. Ceea ce vine
din minte este limitat. Imaginaţia despre care o să vă vorbim este imaginaţie “spirituală”
sau de “suflet”. Ea este gata să fie deschisă în interiorul vostru.
A trebuit să trecem luna trecută prin discuţia noastră mică despre alegerea vieţii, deoarece
voi nu a-ţi fost siguri că alegeţi viaţa, dar a-ţi fi încercat să vă deschideţi imaginaţiei, iar
apoi voi a-ţi fi putut avea nişte repercusiuni interesante. Această deschidere poate să aibă
un efect opus intenţiei voastre, să vă cauzeze dificultăţi fizice, la fel mentale, şi dureri.
Deci, a fost momentul de a vă întreba ce alegere faceţi pentru a putea să ne mutăm la
acest nou nivel. Acesta este un tip diferit de imaginaţie.
Transmitem aici multă informaţie către voi energetic. Noi o să vorbim despre acest lucru
în următoarele Shoud-uri. Noi o să vă explicăm pentru ca mintea voastră să fie
satisfăcută. Dar, o să trecem prin deschidere împreună cu voi.
Imaginaţia nu se află într-un loc special din corpul vostru fizic. Ea este o materie al
Spiritului şi conştiinţei. Este un dar natural şi original pe care voi l-aţi avut, dar pentru un
timp a fost limitat sau închis. Nu este nevoie ca voi să luaţi o decizie în acest moment.
Această decizie vine în clipa în care sunteţi gata.
Dar, este totuşi vorba despre a vă permite să vă deschideţi la darul “Energiei Noi a
Imaginaţiei” Şi, apoi cei care vin înăuntru, care vin şi inundă cu această energie -
Myriam, Maria, cei care sunt curieri, cei care sunt în Cercul Crimson – au să vină să vă
ajute blând, foarte blând începînd să deschidă energia imaginaţiei. Se va deschide ca o
floare, ca şi un lotus, peste o perioadă de timp, treptat şi blând. Dar, se va deschide.
Atunci când Myriam i-a vorbit lui Yeshua la reînviere, a făcut-o prin imaginaţie... vedeţi
voi. Apostolii au întrebat-o după aceea “L-ai văzut sau nu pe Yeshua cu ochii tăi fizici?
Iar, ea a spus, “Nu l-am văzut cu ochii mei fizici, pentru că aceştia au fost închişi......
lumina a fost aşa de strălucitoare. L-am văzut pe Yeshua cu inima mea”. Ceea ce a spus
ea cu adevărat aşa a fost, “Eu l-am văzut pe Yeshua în imaginaţia mea”.
Când apostolii s-au întîlnit au mai întrebat-o - “L-ai auzit pe învăţător cu urechile tale?”
Iar, ea a spus, “Urechile mele au răsunat. Urechile mele au vibrat, şi zgomotul a fost atât
de înălţător şi frumos că eu nu am putut auzi cuvintele lui prin urechile mele. Dar, eu am
auzit cuvintele lui prin imaginaţia mea”.
Iar, ei au mai întrebat-o, “L-ai atins pe învăţător?” Şi, ea a răspuns; “El m-a rugat să nu
fac acest lucru”. El m-ai cerut să mă imaginez pe mine însămi împreună cu el, iubindu-l,
împărţind fiecare moment împreună cu el, ca şi în zilele în care a fost în corpul lui fizic.
Dar, el mi-a cerut să nu-l ating”.
Şi, unii dintre apostoli au spus, “Atunci, într-adevăr, tu nu l-ai văzut pe învăţător apărând
în faţa ta”. Iar, ea a spus, “Într-adevăr, eu l-am văzut, pentru că imaginaţia este măreaţă.
Este mult mai convingătoare, şi conţine mai multă realitate decât ochii mei, decît urechile
mele, şi decît pot simţi simţurile mele”.
Şi, din acea clipă apostolii au crezut-o, pentru că a împărtăşit cu ei energia ei, adevărul ei,
şi dragostea ei din acel moment. Şi astfel, ei au înţeles.
Ea a devenit învăţătoarea imaginaţiei, învăţătoarea regatelor nevăzute. A lucrat cu mulţi
dintre voi în această viaţă, ajutându-vă să mergeţi în nevăzut, ajutându-vă să vă folosiţi
imaginaţia.
Dar, noi ajungem într-un punct diferit, pe un nivel diferit aici, pentru ca într-adevăr să vă
deschideţi. Când Cauldre mă contactează pe mine, Tobias, - şi când noi vă vorbim aşa
cum facem şi acum – comunicarea nu se face prin mintea lui. Mintea este ocupată chiar şi
acum pur şi simplu cu traducerea energiilor noastre... este foarte ocupată. Nu este
necesară comunicarea nici prin ceea voi numiţi inimă. Comunicarea este realizată printr-
un lucru numit imaginaţie.
Cauldre îşi foloseşte imaginaţia, iar noi lucrăm cu el prin imaginaţie ca să facem această
conectare. Prin imaginaţie noi putem transmite mult. Cauldre trebuie să se deschidă,
trebuie să aibă destulă încredere în el însuşi pentru a lăsa această energie să curgă prin el.
Noi am discutat cu voi, cu unii dintre voi, despre terminologie. Ştim că sunt câteva - cum
să spun - preconcepţii inerente despre imaginaţie. Voi nu credeţi acest lucru, nu-i aşa?
Voi a-ţi învăţat să nu aveţi încredere în imaginaţie. Noi vă auzim că spuneţi, “Oh, este
doar imaginaţia voastră”.
Dar, noi alegem să continuăm să o numim - imaginaţie. Este diferită. Este Nouă. Este
imaginea lui “intră în realitate”. Dacă imaginaţia atinge o coardă... este scris în scripturi
că voi a-ţi fost creaţi în imaginea lui Dumnezeu. Imaginaţi-vă acest lucru! Imaginaţi-vă
pe voi, care sunteţi de asemeni Dumnezei, imaginaţi-vă acest loc numit Pământ, şi apoi
manifestaţi-l, imaginaţi-vă un lucru numit corp uman, şi manifestaţi-l. Toate s-au
manifestat ca rezultat al imaginaţiei... imagine... imagine.
Deci, acum că sunteţi Divini Umani - întemeiaţi Divin Umani - noi putem să vă
deschidem imaginaţia la nivele şi regate noi.
Priviţi în felul următor. Imaginaţi-vă un actor - care poate să fie bărbat sau femeie.
Cauldre ne cere să explicăm - un actor care are multe manuscrise diferite din care să
aleagă. Citeşte toate manuscrisele. Şi, în timp ce le citeşte, le simte. Îşi imaginează cum o
să fie atunci când le joacă pe scenă. Are zeci şi zeci de manuscrise, şi încearcă să-l
găsească pe cel pe care-l alege să-l joace.
În sfârşit face selecţia. Merge pe scenă, şi începe să joace. Începe să joace un rol din mai
multe roluri potenţiale din manuscris. Dar, cu toate că este pe scenă să-şi joace rolul,
joacă doar esenţa, şi nu detaliile... vedeţi voi. Improvizează, în timp ce înaintează. Îşi
aduce aminte de esenţa din piesă. Dar, permite tuturor energiilor să curgă. Permite
energiilor imaginative şi energiilor creative să aibă o viaţă de a lor. Altfel, piesa, jocul, ar
fi foarte rigid, foarte limitat. Nu ar exista nici o bucurie. Deci, pur şi simplu ia esenţa
manuscrisului şi-i permite să curgă pe scenă. Imaginaţia voastră este la fel.
Din acest moment încolo voi aveţi multe...., multe manuscrise potenţiale pentru a le alege
în viaţa voastră, aveţi multe manuscrise de ales. Voi înşivă a-ţi scris fiecare manuscris.
Într-adevăr, voi a-ţi primit ajutor pe partea noastră, dar acestea sunt totuşi creaţiile
voastre. Este deci aşa cum voi alegeţi să fie, care rol vreţi să-l jucaţi, pe care vreţi să-l
aduceţi la viaţă în realitatea voastră fizică. Deci, voi vă imaginaţi toate aceste potenţiale.
Imaginaţia este ca şi o stare de vis. Sunt simţăminte... culori... reacţii... consecvenţă...
direcţii... mai multe posibilităţi în interiorul fiecărui potenţial. Aveţi toate acele
posibilităţi potenţiale din care să alegeţi. Acestea se află în imaginaţie. Ce a-ţi vrea să vă
imaginaţi pentru voi înşivă? Care manuscris vreţi să aduceţi în viaţa voastră?
Poate, vă simţiţi vinovaţi să aduceţi manuscrisul ce vă aduce bogăţie, ce vă aduce
celebritate şi avere. Poate, vă gândiţi că nu meritaţi acest lucru, astfel alegeţi alt
manuscris. Dar, aici este imaginaţia voastră cea care lucrează. Apoi aduceţi-o în interior
şi manifestaţi-o. Voi jucaţi rolul.
Imaginaţia este toată aria creativă care a fost închisă în condiţia umană, închisă în mulţi
dintre voi. Voi a-ţi fost învăţaţi să gândiţi logic, a-ţi fost învăţaţi că imaginaţia este pentru
visători, nu pentru cei care fac. Este chiar opusul.
De aceea Myriam vine astăzi ca să vă ajute energetic şi să împărtăşească cu voi marele
potenţial al imaginaţiei.
Imaginaţia stă cumva între inimă şi minte, cumva între inimă şi minte în această zonă
creativă... această zonă unde voi puteţi explora potenţialul... zona unde puteţi visa cu
ochii deschişi scenarii potenţiale... şi apoi să le aduceţi în viaţa voastră. Mulţi dintre voi
a-ţi visat cu ochii deschişi de când a-ţi venit pe Pământ în această viaţă. Voi a-ţi fost
cicăliţi, chiar pedepsiţi pentru acest lucru.
A visa cu ochii deschişi este una dintre părţile imaginaţiei. A visa este una dintre părţile
imaginaţiei. A visa nu include tot potenţialul imaginaţiei. Este doar un aspect al
imaginaţiei. Imaginaţia este reală... este foarte, foarte reală.
Uneori mergeţi în regatele imaginative şi regatele eterice. Voi vă jucaţi rolul acolo, dar
nu-l aduceţi şi înapoi pe Pământ. Ceea ce se întâmplă acum este că noi lucrăm cu voi în
deschiderea acestor conducte, deschizând acele căi de energii curgătoare, să vă ajutăm să
realizaţi că puteţi aduce acele lucruri în realitatea voastră. Voi puteţi să vi le imaginaţi iar
apoi să le aduceţi la viaţă. Vedeţi voi... sunteţi alegătorii vieţii acum, deci puteţi aduce
lucruri la viaţă. Şi, apoi să le aduceţi în interior pur şi simplu prin respiraţie.
Imaginaţia, dragi prieteni, nu este controlul minţii. Este antiteza controlului minţii. Este
necesar ca mintea să se dea la o parte pentru ca imaginaţia să lucreze.
Imaginaţia nu este vizualizare. Vizualizarea, aşa cum o ştiţi, este funcţia minţii. Mulţi
dintre voi a-ţi făcut cursuri de controlul minţii şi de vizualizare. Aceste cursuri au fost
folositoare, dar este timpul să vă mutaţi dincolo de ele.
Vizualizarea, dragi prieteni... este ceea ce vi s-a spus să faceţi dacă vreţi ceva în viaţă, să
vizualizaţi. Vizualizaţi maşina roşie dorită în calea voastră. Acest mod de abordare este o
funcţie a minţii, care a lucrat în acest fel şi a fost foarte bună într-o perioadă. De multe ori
însă acest mod de abordare va nemulţumit, făcându-vă să vă întrebaţi unde aţi greşit.
Vizualizarea, într-un fel, v-a ajutat un timp, dar noi nu sugerăm acest lucru pentru că este
limitat. De ce să vă limitaţi pe voi înşivă la o maşină roşie, când puteţi să aveţi viaţă, când
puteţi avea abundenţă, şi dragoste, şi toate lucrurile? De ce vă limitaţi?
Imaginaţia nu este controlul minţii. Dacă vă aflaţi în mintea voastră, respiraţi adânc şi
ieşiţi din ea. Deschidem un centru complet nou, undeva între inimă şi mintea. Noi nu
vorbim de localizare fizică sau geografică. Vorbim de conştient. Este vorba despre
creaţie. Este vorba de a aduce în interior întreg potenţialul.
Nu este nimic ce trebuie forţat. Nu trebuie să depuneţi efort pentru acest lucru. Permiteţi-
vă vouă înşivă să vă înălţaţi, să vă deschideţi... să fiţi liberi.
Exploraţi potenţialul chiar acum. Să facem o mică călătorie împreună, pentru ca voi să
simţiţi cum este.
Să facem o călătorie, doar una simplă. Myriam, Yeshua, eu, Tobias, şi voi... mergem pe
plajă... plimbându-ne... noi în robele noastre... voi în costumele voastre amuzante (râsete
din audienţă)... plimbându-ne pe plajă... simţind apa... aerul... relaxarea... simţind
dragostea pe care noi am avut-o unul pentru celălalt... râsetele şi bucuria ce am avut-o
împreună.
Vedeţi voi... aceasta este imaginaţia voastră. Începînd să aveţi încredere în voi înşivă,
culorile vor deveni mult mai strălucitoare şi mult mai intense, culori pe care poate voi nu
le-aţi văzut cu ochii voştri fizici până acum. Voi începeţi să priviţi şi alte lucruri. Acestea
nu vor mai fi atât de transparente. Vor începe să aibă profunzime.
Aceasta este imaginaţia, dar este reală. Aşa cum Myriam a învăţat discipolii, imaginaţia
este mult mai reală decât realitatea umană. Societatea voastră vă învaţă să ignoraţi, să
discreditaţi imaginaţia. Este timpul să-i daţi imaginaţiei locul cuvenit.
După cum vă deschideţi şi după cum permiteţi ca acest centru să se deschidă, totul devine
mult mai definit, mult mai detailat, mult mai pe înţelesul vostru. O să începeţi să auziţi
cuvintele pe care Yeshua vi le spune. O să fiţi capabili să simţiţi atingerea mâinii lui
Myriam pe spatele vostru unde v-a durut... simţind alinare.
Este acest lucru real, Shaumbra? Este adevărat că putem face noi acest lucru împreună?
Doar dacă voi permiteţi să fie!
Daţi-ne voie să folosim imaginaţia voastră aici pentru un moment. Puneţi-vă chiar acum
în momentul de Acum unde corpul vostru poate să se reechilibreze singur... să
întinerească singur... şi să elibereze acele toxine de care corpul nu are nevoie... eliberarea
efortului depus de unele ţesături... eliberaţi acea stare numită procesul de îmbătrânire –
imaginaţi-vă acest lucru! – cum procesul de îmbătrânire scade... cum voi puteţi să aduceţi
înapoi tinereţea şi vitalitatea.
Imaginaţi-vă sănătoşi în fiecare moment. Imaginaţi-vă corpul vorbindu-vă, spunându-vă
ce fel de mâncare doreşte - într-o zi poate vă spune că doreşte puţine hidrocarburi,
următoarea zi vă spune că doreşte foarte gras... în următoarea zi nu vrea altceva decât
prăjiturică (cîteva râsete)
Imaginaţi-vă vorbindu-i corpului vostru, ascultându-l, având o relaţie cu corpul vostru
astfel încât voi să-l puteţi aduce înapoi în echilibru redându-i sănătatea şi vitalitatea.
Vedeţi voi... acest loc numit imaginaţie... nu trebuie să-l forţaţi. Voi nu trebuie să
depuneţi efort. Acest gest de a lucra cu imaginaţia este simplu.
Acum această imagine a corpului sănătos – perfect sănătos şi echilibrat – luaţi-l acum din
afară, din regatele eterice şi respiraţi-l în această realitate. Chiar aici... chiar acum...
întemeiaţi acest lucru. Acceptaţi-l. Stăpâniţi-l. Şi, trăiţi-l. Este atât de simplu... nu făcînd
hocus-pocus... nici făcînd vrăji. Imaginaţi, respiraţi, trăiţi...... vedeţi voi.
Voi nu trebuie să treceţi prin toate detaliile împreună cu corpul vostru. Corpul ştie ce are
de făcut. Este esenţa pe care a-ţi imaginat-o şi pe care a-ţi respirat-o înăuntru. Un
potenţial... vedeţi voi... Sunt potenţiale care se găsesc chiar la uşa alăturată de un corp
decăzut, potenţial pentru un corp bolnav sau infirm... potenţial pentru cei fără corp. Noi
v-am făcut să vă concentraţi pe potenţial.
Imaginaţi-vă potenţialul corpului sănătos, echilibrat. Alegeţi acest potenţial... respiraţi-l
în interior... şi daţii viaţă. Voi nu trebuie să treceţi prin detalii. Nu trebuie să fiţi un
doctor, un om de ştiinţă, sau un doctorand pentru a şti ce se întâmplă în momentul în care
respiraţi în interior această energie. Corpul ştie ce să facă. Este simplu, doar că mintea
voastră vrea să controleze din nou. Inima voastră ştie ce să facă. Sufletul vostru ştie ce să
facă.
Acum, noi vorbim despre acest lucrul simplu numit imaginaţie în termeni simpli. Dar,
este atât, atât de reală. Şi, voi puteţi începe să vă jucaţi cu ea. Începeţi să o folosiţi în
viaţa voastră. Voi sunteţi cei care scrieţi scenariile. Ce alegeţi voi? Cum alegeţi să trăiţi?
Ce alegeţi să vă imaginaţi?
Din nou, voi nu trebuie să vă îngrijiţi de detalii. Alegeţi abundenţă? Imaginaţi-vă că trăiţi
în abundenţă... trăind în abundenţă, le alegeţi pe amândouă... trăirea şi abundenţa. Voi nu
trebuie să vă imaginaţi detaliile. Voi nu trebuie să vă imaginaţi câţi bani aveţi în contul
vostru bancar. Pur şi simplu simţiţi.
Simţiţi pentru un moment, aşa cum vă vorbim acum, aici. Simţiţi cum este să aveţi
abundenţă în viaţa voastră. Este o simţire bună? Poate aveţi un pic de vinovăţie? “Oh,
prea multă abundenţă... nu mai este destul şi pentru ceilalţi! ”Să nu vă îngrijoraţi pentru
ceilalţi acum. Noi o să vorbim despre acest lucru mai târziu.
Daţi-vă vouă înşivă abundenţa. Voi o să aveţi nevoie de aceasta când îi învăţaţi pe alţii.
Daţi vouă înşivă acel dar al abundenţei. Imaginaţi-vă o viaţă în care voi nu trebuie să vă
îngrijoraţi de plata facturilor niciodată. Da... imaginaţi-vă o viaţă în care mâncarea de
care aveţi nevoie şi instrumentele de care aveţi nevoie sunt acolo pentru voi. Imaginaţi-vă
acest lucru!
Voi sunteţi Creatorii. Voi sunteţi imaginaţia. Dacă alegeţi acum, respiraţi, Această
realitate în viaţa voastră şi întemeiaţi-o. Respiraţi-o în interiorul vostru. Daţii viaţă. Daţi
viaţă abundenţei - în viaţa VOASTRĂ. Să nu vă îngrijoraţi de detalii. Totul o să vină la
voi.
Este mult mai mult, dragi prieteni, decât întâlneşte urechea voastră, şi ochii voştri în
această zi. Este vorba despre o nouă cale de a trăi. Este vorba despre imaginaţia creativă.
Este vorba despre a îmbrăţişa viaţa, şi apoi este vorba despre alegerea modului în care
vreţi să vă trăiţi viaţa.
Vedeţi voi... voi vă extindeţi energiile voastre acum. Voi vă permiteţi vouă înşivă să
simţiţi din nou, deschizându-vă spre acest lucru numit imaginaţie. Este unul dintre cele
mai noi instrumente. Este un instrument foarte nou.
Pentru cei ca voi care... unii dintre voi care ascultă spun, “Oh, eu am făcut acest lucru
înainte! Acesta este un program nou - noi l-am numit imaginaţie - dar este Nou şi diferit.
Noi o să vorbim despre acest program în mai multe Shoud-uri cu voi - dar, chiar acum,
atingem doar esenţialul.
După cum vă deschideţi la acest nivel nou al imaginaţie, unii dintre voi o să aveţi îndoieli
la început. O să spuneţi, “oh, este doar imaginaţia mea” Mai bine spuneţi; “Aceasta ESTE
imaginaţia mea” Şi, devine reală Devine reală. Voi sunteţi Creatorii. Imaginaţi-vă esenţa
şi apoi inspiraţi-o în viaţa voastră.
După cum permiteţi deschiderea energiilor imaginaţiei în interiorul realităţii umane, unii
dintre voi vă puteţi simţi puţin în afară sau vă puteţi simţi dezechilibraţi mai mult ca de
obicei. Unii dintre voi vă puteţi simţi puţin ameţiţi uneori, pentru că într-adevăr voi
schimbaţi dinamica energetică particulară. Când se întâmplă acest lucru, respiraţi adânc.
Întemeiaţi-vă. Nu vă închideţi. Nu trebuie să vă închideţi. Întemeiaţi-vă. Voi puteţi să vă
deschideţi să extindeţi energia voastră, şi să întemeiaţi în acelaşi timp.
Mulţi dintre voi o să fugiţi în mintea voastră încercând să aveţi control, mintea voastră
încearcă să vă ceară detaliile. Spuneţi-i minţii voastre să ia o vacanţă pentru o perioadă.
Mintea pur şi simplu încearcă să vă protejeze... încearcă să vă ajute... încearcă să fie
sigură că nu faceţi nici o mişcare greşită pentru voi înşivă. Spuneţi-i minţii voastre că este
eliberată de această datorie. Mintea poate să se concentreze pe alte lucruri – cum ar fi
logica, şi acumularea informaţiilor. Mintea trebuie să vă servească, nu să vă direcţioneze
sau să conducă.
Spuneţi-i minţii voastre să se retragă din drum. Voi o să vă jucaţi cu acest lucru numit
imaginaţie. Voi o să învăţaţi cum să o aduceţi şi cum să o manifestaţi în viaţa voastră.
Voi o să învăţaţi cum să o folosiţi. Voi o să învăţaţi cum să creşteţi cu această imaginaţie.
Mintea voastră nu trebuie să vă controleze. Atunci când inspiraţi în interior imaginaţia -
orice alegeţi să vă imaginaţi - este foarte puternic!
Dar, trebuie să-i daţi viaţa ei proprie. O să aveţi tendinţa de a controla, şi de a-i spune
exact ce să facă, şi cum să crească. Voi o să fiţi observatori pentru un timp, observând
cum intră în viaţa voastră şi cum îşi ia viaţă proprie, într-un fel. Este ca şi actorul care
merge pe scenă cu esenţa scenariului - dar apoi lasă ca totul să curgă liber... liber...
intrând în moment... şi chiar schimbând uneori anumite părţi din scenariu.
Respiraţi în interior imaginaţia - orice lucru pe care-l alegeţi să vi-l imaginaţi - şi apoi
daţii o viaţă proprie. Daţi-i voie să-şi ia direcţia ei proprie. Observaţi. Observaţi ce se
întâmplă. Observaţi ce se întâmplă în jurul vostru şi în interiorul vostru. Dacă credeţi la
un moment dat că alegerea nu a fost potrivită, sau că această imaginaţie care aţi adus-o în
interior vă oboseşte, pur şi simplu eliberaţi-o. Scoateţi-o afară din realitatea voastră. Voi
a-ţi creat-o, voi puteţi să o eliminaţi. Dar, nu încercaţi să-i controlaţi jocul. Nu încercaţi
să folosiţi acest lucru pentru a controla alţi oameni, Shaumbra. Această experienţă este
pentru voi acum. Noi o să lucrăm cu voi mai târziu încercând să vă facem înţelegeţi cum
îi afectează pe alţii.
Nu încercaţi să schimbaţi vremea... vedeţi voi... dar imaginaţi-vă pe voi înşivă că vă
adaptaţi sau adoptaţi vremea. Vremea este acolo pentru un scop. Aceasta îi serveşte şi pe
alţii de asemeni, nu numai pe voi. Dacă nu vă place vremea din locul în care sunteţi,
imaginaţi-vă pe voi înşivă în alt loc unde vremea ar fi mult mai bună pentru voi,..... vedeţi
voi.
Imaginaţia nu este pentru a încerca să-i schimbaţi pe alţii. Este pentru voi chiar acum.
Nu forţaţi acest lucru. Nu depuneţi efort. Dacă depuneţi efort opriţi-vă un timp. Reveniţi
înapoi, la această experienţă, mai târziu. Nu vă limitaţi acum, şi nu aşteptaţi nici un
rezultat. Voi o să observaţi o perioadă pentru a vedea cum lucraţi cu imaginaţia voastră şi
cum aduceţi ceea ce vă imaginaţi în viaţa voastră.
Da, într-adevăr, Myriam vă va ajuta, o să lucreze cu voi. Ea este maestra şi învăţătoarea
imaginaţiei creative. Ea ştie cum lucrează energia imaginaţiei. Ştie cum să treacă peste
realitatea în care sunteţi voi.
Această imaginaţie vă va permite să începeţi să vă înălţaţi în dimensiunile noi, de
asemenea. Da, într-adevăr, ea lucrează pe două căi - voi aduceţi lucrurile în viaţa voastră,
dar de asemenea puteţi începe să călătoriţi în alte dimensiuni. Când faceţi acest lucru, să
nu părăsiţi niciodată statutul vostru. Să nu vă lăsaţi niciodată corpul vostru în urmă. Să nu
încercaţi proiecţie astrală. Voi nu sunteţi o rachetă (câteva râsete) Este vorba de a fi în
momentul de Acum, complet prezent în corpul uman, dar extinzând în exterior energiile
voastre pentru a vă deschide în alte regate.
Alăturaţi-vă nouă pentru un moment cu energiile imaginative - da, voi faceţi bine, - cu
energiile imaginative. Permiteţi-ne să intrăm împreună în următoarea dimensiune - ceea
ce voi a-ţi numi - dimensiune peste - dar nouă nu ne place acest nume. Permiteţi-ne să
mergem împreună în a patra dimensiune pentru un moment. Unii dintre voi au depăşit
bine această fază chiar acum, dar daţi-ne voie să mergem împreună în a patra dimensiune,
care este mai aproape de energia Pământului.
Acest termen este interesant - ceea ce voi numiţi - dimensiune. Noi o numim zonă de
energie. Este zona în care energiile dezîncarnate au tendinţa să se agaţe, zona sufletelor
legate de pământ care au părăsit corpul fizic, dar nu au venit înapoi pe partea noastră a
voalului în totalitate. Ei stau în această dimensiune. Aici este locul unde mulţi dintre voi -
cum să spun - în visele voastre fugiţi ca într-o ascunzătoare. Această energie este o
energie foarte asemănătoare cu energiile Pământului, dar nu are forme fizice.
Această zonă de energie este locul unde noi vă întâlnim de multe ori. Este foarte dificil
pentru noi de foarte multe ori să venim aproape de voi, deci noi vă întâlnim în a patra
zonă de energie. Noi trebuie să scriem un cântec (cîteva râsete) despre acest lucru - ”Vă
întâlnim la a Patra”.
Simţiţi doar pentru un moment acest lucru. Permiteţi imaginaţiei libertatea de aici (din a
patra dimensiune), vă rog. Permiteţi imaginaţiei voastre să aibă libertatea ei. Lăsaţi-o să
se înalţe pentru un timp. Noi stăm în spatele vostru. Nu trebuie să vă fie frică. Lăsaţi-o să
se înalţe pînă aici pentru un moment. Este o energie minunată. Da, într-adevăr, voi uneori
întâlniţi energii demonice aici, dar ei nu pot să vă facă nici un rău, nu pot să vă facă
nimic. Ei nu au putut niciodată, şi voi ştiţi.
Dar, imaginaţi-vă..... da, puteţi să aveţi destulă încredere în voi înşivă pur şi simplu să vă
imaginaţi? Prin imaginaţie voi puteţi merge în multe alte dimensiuni. Şi, din nou, vă rog
să nu consideraţi aceste dimensiuni ca fiind într-o ordine numerică sau liniară. Dacă
faceţi acest lucru voi o să înţepeniţi în călătoria inter-dimensională. Dimensiunile se
încrucişează fiecare, cu fiecare. Nu există ierarhie. Pur şi simplu sunt doar diferenţe
energetice între ele, doar diferenţe energetice între ele. Cu imaginaţia voastră puteţi să vă
înălţaţi la orice dimensiune.
Acum, puneţi-vă întrebarea de ce a-ţi vrea să faceţi acest lucru, Shaumbra? Unul din
motive este să ajutaţi la eliberarea acestui lucru numit voal. După cum vă începeţi
călătoria în amândouă direcţiile - inter-dimensionale, în afară şi înăuntru - aceste călătorii
ajută la eliberarea voalului. Acest lucru vă ajută - cum să spun - să vă „ascuţiţi”
imaginaţia. Uneori este mai uşor să veniţi în celelalte dimensiuni prin imaginaţia voastră
decît să vă jucaţi un pic. De asemenea aici voi veţi întîlni entităţi cu care lucraţi regulat.
Şi, în această zonă de energie va fi mai uşor să ieşiţi în afara minţii voastre... vedeţi
voi...... şi să vă deschideţi...... să vă daţi libertate... să daţi aripi imaginaţiei voastre. Deci,
este potrivit să vă jucaţi în acea zonă energetică.
Noi vă sugerăm ca atunci când mergeţi în zonele de energie în care a-ţi călătorit şi în care
v-aţi aventurat şi înainte, să chemaţi şi energiile lui Myriam ca să vă acompanieze.
De asemenea este timpul de a aduce în viaţa voastră - viaţa VOASTRĂ - ceea ce
alegeţi..... vedeţi voi. Voi sunteţi Dumnezeu de asemeni. Voi sunteţi făcuţi în imaginea
Dumnezeului. Voi sunteţi Dumnezeu, cel care poate să-şi imagineze, cel care poate şi să
manifeste şi să aducă imaginaţia în materializare.
Deci, dragi prieteni, daţi-vă voie pentru un moment, dacă alegeţi imaginaţia , şi daţi
permisiunea să se deschide această zonă a Energiei Noi numită imaginaţie, un instrument
puternic despre care nu v-am putut vorbi până cînd nu am trecut de problema îmbrăţişării
vieţii. Noi o să mergem împreună în câteva locuri noi, pentru a avea o cale nouă şi pentru
a trăi pe Pământ.
Metatron vine acum şi întreabă, “Sunteţi pregătiţi să mergeţi în acele locuri Noi cu noi?
Sunteţi pregătiţi, Shaumbra, să mergeţi dincolo de visele voastre nesăbuite?”
Deci, noi o să venim să vorbim cu voi toţi în imaginaţia voastră, într-adevăr. Să nu ne
discreditaţi , şi să nu vă discreditaţi pe voi înşivă spunând, “Acesta a fost doar imaginaţia
mea”. Noi o să intrăm. Noi o să vă vorbim vouă. În felul acesta Cauldre vorbeşte cu noi -
în imaginaţie. Noi o să vă vorbim......
Dacă mintea voastră stă în cale, respiraţi adânc. Eliberaţi mintea de datoriile ei de a păzi
palatul. Acesta a aparţinut Energiei Vechi. Sunteţi într-un loc sigur. Noi o să venim în
interior şi o să vă vorbim. Dacă doriţi, o să călătorim împreună. Permiteţi imaginaţiei
voastre să se înalţe.
Care este diferenţa între imaginaţie şi deziluzie? Nu prea mare! (râsete din audienţă) Nu
prea mare! Cei pe care voi îi vedeţi deziluzionaţi au foarte multă imaginaţie. Dar, este
vorba de a aduce în viaţa voastră ceea ce este potrivit prin imaginaţie, ceea ce vă
corespunde, ceea ce alegeţi voi... vedeţi voi.
Deci, când sunteţi în regatele imaginative, respiraţi adânc şi întrebaţi-vă ce vi se
potriveşte pentru viaţa voastră chiar acum? Ce vi se potriveşte? Ce alegeţi să aduceţi
înapoi în viaţa voastră? Cum alegeţi să trăiţi? Cum alegeţi să îmbrăţişaţi viaţa? De aceea
noi a trebuit să trecem prin lecţia de luna trecută. Ce fel de echilibru doriţi voi? Ce fel de
învăţători o să fiţi voi? Şi ce o să predaţi astăzi? Acesta este diferenţa între imaginaţie şi
deziluzie – în a vedea cât de potrivit este pentru voi ceea ce alegeţi?
Într-adevăr, cei care sunt împărţiţi în multe părţi şi în multe bucăţi sunt doar mari
imaginatori. Ei joacă un joc minunat cu ei înşişi. Cei care creează poveşti în fantezia lor
despre viaţa, şi care nu se potriveşte cu realitatea dată – sunt cei pe care voi îi vedeţi
deziluzionaţi - într-adevăr, pentru că ei doar îşi imaginează.
Dar, ei imaginează printr-o perspectivă neechilibrată. Ei nu-şi suportă viaţa lor, astfel ei
merg în regatele imaginative. Şi, ei locuiesc acolo. Dar, ceea ce fac ei este negat prin ceea
ce sunt cu adevărat. Ei au măturat prea multe lucruri sub covor, ascunzând multe lucruri
de ei înşişi.
De aceea am spus la începutul adunării noastre, “Deschideţi fiecare parte din voi înşivă şi
permiteţi ca vântul să treacă prin ele”... vedeţi voi. Permiteţi soarelui să strălucească şi
vântului să treacă prin ele - un alt cântec pe care noi am vrea să-l scriem (râsete din
audienţă).
Acesta este diferenţa între imaginaţia şi deziluzie.
Este timpul să aveţi încredere în voi înşivă... vedeţi voi... este timpul să aveţi încredere în
toate. Voi a-ţi pus imaginaţia de-o parte pentru că v-a fost frică de abilitatea creaţiei
voastre proprie. Cea mai mare temere dar şi cel mai mare dar al vostru este acest lucru
numit imaginaţie.
În trecut voi a-ţi văzut ceea ce se poate face cu imaginaţia. Dar, voi a-ţi învăţat multe de
atunci. Este timpul să vă deschideţi. Este timpul să deschideţi imaginaţia de la locul
Nou... în Noua Energie.... în energia sigură... şi în energia care îmbrăţişează viaţa.
Noi vă iubim foarte mult, şi o să lucrăm cu voi în fiecare zi în imaginaţie. Alăturaţi-vă
nouă în acel loc, şi nu o să fiţi singuri.
ŞI AŞA ESTE!
SERIA ENERGIEI NOI
“SHOUD 9: IMAGINATION AND THE NEW GOD”
“SHOUD 9: IMAGINAŢIA ŞI NOUL DUMNEZEU”
PREZENTAT LA CERCUL CRIMSON
3 APRILIE 2004

Şi aşa este, dragi Shaumbra, dragi învăţători, că noi ne împreunăm din nou. Energia s-
a schimbat de la ultima noastră comunicare. Voi v-aţi schimbat. Ah... întotdeauna este
nevoie de puţină energie să începem aici, deoarece nouă ne place într-adevăr doar să
stăm, să fim cu voi, şi să împărtăşim cu voi. Nouă ne place să auzim râsetele voastre în
această zi, râsete pentru lucruri nătânge (se referă la râsetele de mai înainte, din timpul
recapitulării materiei din luna trecută referitoare la o eroare tipografică pe care Linda şi
Geoff au transformat-o într-o interacţiune veselă între ei doi). Noi iubim simţirea voastră
de dragoste.
Noi iubim simţămintele voastre cu mult mai puţină suferinţă chiar aici şi acum. Totul
se schimbă Shaumbra. Se schimbă. Noi putem spune acest lucru - aşa cum suntem noi...
gândurile vin de la Cauldre... el ne cere o confirmare. Da, noi putem spune acest lucru -
timpurile cele mai dificile sunt deja în spatele vostru. Într-adevăr, ele sunt ( murmure şi
apoi aplauze din partea audienţei).... Putem vedea acest lucru energetic în voi ca indivizi.
Noi putem vedea această stare ca energia a Shaumbrei.
Voi a-ţi trecut prin “noaptea întunecată a sufletului” şi a-ţi ieşit pe partea cealaltă. Voi
a-ţi trecut Podul Săbiilor - ceea ce înseamnă eliberarea karmei voastre, eliberarea crezului
vostru Vechi, eliberarea limitelor voastre. Şi, voi a-ţi întâlnit Podul Săbiilor nou şi
diferit.
Da, într-adevăr, încă mai sunt urme ale Energiei Vechi. Acest lucru nu se modifică
peste noapte. Noi am crezut că întregul proces s-ar putea să dureze multe, multe vieţi.
Dar, voi a-ţi lucrat, - şi cum să spun - într-un fel, voi v-aţi luptat în felul vostru pentru
acest lucru. Şi, apoi voi a-ţi realizat că această luptă nu mai trebuie să fie în interiorul
vostru sau în exteriorul vostru. Voi a-ţi dat acestei munci pasiunea voastră deplină. Voi
v-aţi dat toată energia voastră. Şi, apoi a-ţi realizat că este timpul să vă opriţi din luptă, că
este timpul să sfârşiţi cu efortul, să puneţi punct suferinţei, şi să fiţi în acest moment de
Acum.
Nouă ne-a plăcut cuvântul folosit de prezentatorul vostru (se referă la David
McMaster) cel care duce energia lui David. El a spus că “acesta este momentul prezent”,
pentru că este un prezent. Este un dar. Acest dar vine la voi. Momentul este un prezent,
fiecare moment.
Voi a-ţi învăţat să vă eliberaţi aşteptările din energia duală. A fost foarte dificil să daţi
drumul la tot ceea ce v-aţi gândit că a-ţi fost, şi să fiţi cine sunteţi voi într-adevăr. De
aceea, noi spunem că partea cea mai dificilă s-a terminat. Au să fie eforturi şi provocări
pentru că voi trăiţi în lumea dualităţii.
Dacă veniţi înapoi pe partea noastră acum, voi nu trebuie să înfruntaţi dualitatea. Dacă
vă duceţi pe Pământul Nou şi vă luaţi rezidenţă permanentă - şi fiecare dintre voi are
dreptul la acest lucru - voi nu trebuie să depuneţi efort pentru a trăi în dualitate. Dar, voi
alegeţi să staţi aici, deci o să fie lucrurile simple, şi lucruri iritante care se manifestă în
viaţa voastră (râsetele audienţei).
Aşa cum eu, Tobias, am spus recent pe pământul meu din Israel, unul dintre cele mai
dificile lucruri de care aş putea fi provocat, venind înapoi pe Pământ în forma umană, ar
fi să mă obişnuiesc cu circulaţia voastră (mai multe râsete). Aceasta este într-adevăr o
pedeapsă a umanităţii. Dar, într-un fel, este de asemeni şi un simbol al congestiei, ceea
ce se întâmplă la nivel energetic. Voi încercaţi să mergeţi repede, iar apoi energia
încearcă să vă încetinească.
Dragi Shaumbra, au să se manifeste lucruri ca şi cu bagaje pierdute. Acest fel de
întâmplări au fost, voi ştiţi. Noi am întrebat recent de ce a fost pierdut bagajul unei dragi
Shaumbra, gândindu-ne că a fost un scop mistic pentru acest lucru, că Spiritul ar fi
încercat să-i spună ceva la acel drag Shaumbra. Cauza a fost că energia liniei voastre
aeriene este neechilibrată (mai multe râsete). Bagajele se pierd. Aşa cum voi spuneţi,
“Lucrurile se întâmplă”... (Tobias chicoteşte)... sau ceva asemănător (mai multe râsete
din audienţă, ştiind că Tobias glumeşte aici referindu-se la fraza ordinară Americană,
“Căcaturi se întâmplă”).
Nouă ni s-a spus - cum să spun - se presupune că cei ca noi care nu suntem în formă
fizică nu ar trebui să înjurăm. Deci... noi ar trebui să fim spirituali (mai multe râsete).
Dacă a-ţi putea iscodi unele discuţii de-ale noastre, unele jocuri pe care la jucăm noi aici,
a-ţi fi îngroziţi (mai multe râsete). Noi suntem veseli. Noi bem un pahar de vin... fumăm
o ţigară. Da, într-adevăr, noi jucăm şi cărţi din când în când.
Dar, dragi prieteni, nu este ceea ce aveţi voi, căci voi puteţi într-adevăr să gustaţi vinul
şi să simţiţi cum intră în biologicul vostru. Nu este aşa - voi puteţi atinge un alt uman...
să-i simţiţi pielea şi energia – aici, la noi nu este aşa.
Întreaga călătorie în a veni pe Pământ are un scop şi un înţeles.
Este o cauză pentru acest lucru. Este vorba de a aduce energia la viaţă, de a o
manifesta în materie, şi de a o aduce la viaţă.
Dragi prieteni, când voi a-ţi plecat de Acasă, voi a-ţi plecat pentru că voi a-ţi ştiut că
într-o zi voi o să moşteniţi tronul. Acest lucru vi s-a dat vouă de Rege şi de Regină.
Dumnezeul - Tot Ce Este - va spus, “Într-o zi voi o să moşteniţi tronul”. Deci, voi a-ţi
plecat de Acasă pentru a învăţa cum este să fiţi în afara Casei... cum este să nu aveţi un
tron... cum este să simţiţi că voi sunteţi simpli muritori limitaţi.
Voi v-aţi dat vouă înşivă experienţa, pentru ca într-o zi, când staţi pe tron... ceea ce
înseamnă Creatori în dreptul vostru deplin – să trataţi lucrurile dintr-un loc al experienţei
şi înţelepciunii. Voi a-ţi avut experienţe în viaţa voastră proprie. A-ţi cunoscut cele înalte
şi cele joase... pentru că altfel cum a-ţi fi putut moşteni tronul fără o înţelegere completă?
Deci, voi v-aţi dăruit vouă înşivă această uriaşă călătorie. Voi v-aţi dăruit vouă înşivă
toate aceste experienţe pentru ca într-o zi cînd o să fiţi pe deplin, Creatori pe deplin,
Creatori conştienţi de dreptul vostru propriu, să înţelegeţi implicaţiile.
Să folosim o analogie umană. Ar fi ca familia voastră, părinţii voştri care au posedat
un imperiu de afaceri. Şi, voi a-ţi fi fost singurul copil. Şi, ei ar fi spus, “Într-o zi această
companie - toate aceste companii şi marea avere - o să fie a ta”.
Voi a-ţi avut destulă înţelepciune pentru a şti, că ar fi important să vă lăsaţi familia
pentru o perioadă, să lăsaţi confortul acelui imperiu de afaceri pe care-l au părinţii voştri.
Acest lucru era necesar pentru a descoperi cum este pe dinafară, lăsînd toate acele lucruri,
putînd astfel ajunge să înţelegeţi, să realizaţi că voi de asemenea sunteţi Dumnezeu în
dreptul vostru deplin. Acestea s-au manifestat astfel pentru ca într-o zi - în această
analogie - într-o zi când voi moşteniţi averea familiei, imperiul familiei, să ştiţi cum este
să fiţi în afara acestui imperiu. Voi a-ţi aflat de îndemânarea şi talentele voastre, şi astfel
nu mai este doar o preluare a unei companie de la altcineva. Voi a-ţi ştiut că v-aţi
dezvoltat înţelepciunea voastră proprie. De aceea a-ţi plecat de Acasă.
Într-o zi voi o să moşteniţi tronul. Voi o să fiţi Creatori cu dreptul vostru propriu,
dragi Shaumbra.
Priviţi pentru un moment... simţiţi pentru un moment până unde a-ţi ajuns într-un timp
foarte scurt. Voi sunteţi diferiţi acum faţă de cum a-ţi fost acum o lună. Voi sunteţi
diferiţi faţă de cum a-ţi fost fără îndoială acum un an. Noi v-am vorbit diferit cu patru ani
în urmă, când am început comunicările.
Noi ştim că uneori vouă vi se pare că procesul este încet şi monoton. Şi, noi putem
înţelege acest lucru. Dar, acordaţi-vă un moment.... Simţiţi cine sunteţi chiar acum.
Simţiţi ce a-ţi învăţat în interiorul vostru. Să nu vă îngrijoraţi de cele de dinafară chiar
acum, ci simţiţi cine sunteţi acum - adevărul şi profunzimea pe care o aveţi acum faţă de
cei patru ani care au trecut, sau zece ani în urmă.
Voi aveţi o conştienţă complet diferită.
Într-adevăr, pentru că a-ţi vrut ca toate acestea să meargă înainte foarte repede.... a fost
dificil uneori. Voi a-ţi simţit că o să ieşiţi din mintea voastră. Şi, într-un fel, voi a-ţi ieşit.
Voi v-aţi îndepărtat de acest lucru numit ”mental”. Voi sunteţi diferiţi acum.
Permiteţi-vă această plăcere. Din când în când retrageţi-vă pentru puţin timp şi simţiţi
cine sunteţi acum. Simţiţi de unde a-ţi venit. Uneori într-o călătorie voi trebuie să vă
uitaţi înapoi şi să vedeţi până unde a-ţi ajuns. Atunci când vedeţi doar drumul din faţa
voastră, vi se pare că nu prea a-ţi progresat. Dar, atunci când vă opriţi pentru un moment
şi reflectaţi, cînd vă uitaţi înapoi, vedeţi cât de departe a-ţi ajuns.
Deci, Shaumbra, astăzi în acest Shoud, noi o să ţinem această lecţie mai scurtă şi
dulce. Cauldre ne cere să definim aici ce înseamnă mai scurtă (ceva râsete) - sub două ore
astăzi! Acest timp este foarte scurt pe partea noastră. Eu, Tobias am vorbit deja o vreme.
Şi aşa cum ştiţi, eu pot să vorbesc, şi să vorbesc, şi să vorbesc pentru că este o plăcere
să fiu aici cu voi, să împărtăşesc toate aceste lucruri cu voi.
Voi toţi a-ţi lucrat foarte mult, în special în această ultima lună, chiar că - cum să spun
- nu a fost chiar aşa de dificil. A fost multă energie care a izbucnit din voi din momentul
când noi am vorbit despre a îmbrăţişa şi a alege viaţa. Oh... energiile s-au mişcat foarte
repede în interiorul vostru şi în interiorul conştienţei umanităţii.
Shaumbra din toată lumea ni s-a alăturat în ultima săptămână, săptămâna de dinaintea
călătoriei noastre în Israel, în energiile noastre. Noi ştim că voi a-ţi fost acolo cu noi.
Chiar dacă nu a-ţi fost în corp, voi a-ţi fost în spirit. Noi am simţit dragostea şi suportul
vostru. Noi am simţit că voi a-ţi participat la această călătorie, la această aventură, şi la
această experienţă.
Noi am mutat multă energie împreună. Şi, o să vorbim despre acest lucru într-un
moment. Dar, noi am mutat multă energie. Am creat un potenţial. Am plasat acest
potenţial în teren şi în conştienţă, un potenţial care are abilitatea, să afecteze umanitatea,
să afecteze toată conştienţa. Voi a-ţi făcut parte din această mişcare, Shaumbra, pentru că
voi a-ţi adăugat energia voastră şi identitatea voastră, conştienţa voastră, la ceea ce a fost
făcut acolo.
A existat o cauză pentru care am mers acolo. A fost mai mult decât a simţi aerul, şi de
a gusta mâncarea, şi de a vizita pământul meu natal. A fost o cauză. Noi o să vorbim
despre acest lucru într-un moment.
Shaumbra - cum să spun - noi ne mutăm la un nou nivel cu voi. Noi ne mutăm la un
nivel diferit, unde voi participaţi mai activi în ceea ce este făcut aici. Noi ne mutăm la un
nivel nou unde noi putem să înaintăm mai repede împreună cu voi. Putem lucra împreună
pentru a deschide complet noi arii potenţiale... noi arii ale conştienţei... lucruri pe care voi
doar le-aţi visat înainte... lucruri ce poate voi nici nu le-aţi visat. Deci, noi o să ne
mişcăm mai repede.
Noi am petrecut patru ani şi ceva lucrând cu voi, ajutându-vă să eliberaţi Energiile
Vechi şi credinţele Vechi. Acum, noi putem avea mai multe lucruri vesele, mai multe
lucruri dinamice, mai multe lucruri interesante. Voi a-ţi trecut prin cele mai aspre timpuri.
Noi vă cerem să respiraţi adânc, Shaumbra, să simţiţi energiile musafirilor noştri.
Avem doi invitaţi. Aceste energii sunt chiar diferite. Din nou, nu încercaţi să descifraţi
acest lucru cu mintea voastră. Simplu, este vorba despre a simţi energiile acelora care
intră astăzi.
Prima invitată este o parte importantă din munca pe care o facem cu voi chiar acum.
Energiile ei au fost cu noi pe pământul Israelului. Energiile ei au fost aici la ultima
noastră întâlnire. Ea, vine din nou pentru a ne putea muta la nivelul următor cu voi, prin
folosirea acestei imaginaţii creative, imaginaţia divină din viaţa voastră, pe care o aplicaţi
practic în viaţa voastră... nu mai este filozofie... nu este - cum să spun - cuvinte simple
calde şi pline de confort - nu sunt explicaţii pentru ce vă aflaţi aici. Noi ne mutăm într-o
energie mult mai practică cu voi.
Deci, într-adevăr Myriam vine înapoi aici, mai aproape de cum a venit acum o lună,
pentru că voi toţi a-ţi lucrat cu energia ei în visele voastre.... şi în realitate. Ea vine pentru
o altă discuţie despre imaginaţie. Oh, noi o să vorbim despre acest lucru pentru o
perioadă de timp. Acest lucru este o zonă dinamică. Acest lucru face parte din energia
Creatorului. Este timpul să folosim imaginaţia în viaţa voastră şi să vedem cum vă
afectează, nu numai pe voi, dar totul în jurul vostru.
Deci, într-adevăr Myriam este aici, fericită, foarte fericită că a fost cu noi în recenta
călătorie. Oh, ea chiar a mers în locul care a fost satul ei bătrân... da, într-adevăr, şi a
sărbătorit, chiar dacă a fost târziu în aceea după amiază, chiar dacă călătorii care au fost
cu noi au fost obosiţi. Ei au sărbătorit viaţa ei. Ei au sărbătorit energia ei cu o degustare
de vin... vin de calitatea medie care este mai bun, (râsetele audienţei)... dintr-un pahar de
hârtie. Dar, a fost din inimă. Acel grup a dorit să o onoreze şi să se onoreze pe ei înşişi, şi
s-au oprit la marginea drumului, în timp ce soarele cobora, să o sărbătorească pe ea, în
vechiul ei sat. Deci, ea este bucuroasă să fie aici, bucuroasă să vină înapoi.
Noi avem un alt invitat în această zi. Noi vă cerem să simţiţi energiile şi să respiraţi
adânc... din nou. Nu mergeţi în mental. Simplu, întâi simţiţi. Gândirea vine mai târziu.
Mai întîi simţirea.
Vedeţi voi... noi aducem musafiri care au fost în forme umane sau care încă mai sunt...
unii care îşi trag sufletul de azi pe mâine. Musafirul nostru mai de demult, Papa - voi
ştiţi, o mare parte din spiritul lui nu mai este aici. Corpul lui este, dar o mare parte din
spiritul lui deja s-a îndepărtat. Cei din jurul lui - cum să spun - energetic îl ţin aici,
încercând cu disperare să menţină energia în echilibru - biserica va exista - cel puţin până
peste anul 2007.
Ei ştiu că încearcă să menţină ceva ce este Vechi şi care vrea să plece. Acest lucru vă
sună familiar, Shaumbra? Vechiul vrea să plece. Papa vrea într-adevăr să plece acum, dar
ei sunt... într-un fel, fac energii rituale pentru al reţine. Ce păcat... ce păcat!
De multe ori noi aducem musafiri care au fost în forme umane, sau care sunt în formă
umană. Celălalt musafir al nostru este o energie arhetipală, energie care nu este - cum să
specific - nu este o fiinţă umană, nici chiar o fiinţă îngerească specifică. Cei ca -
arhanghelul Mihail - Gabriel - Rafael – şi mulţi alţii pe care noi îi aducem înăuntru...
Metatron, sunt energii arhetipale.
Aceştia sunt energii arhetipale. Ei au personalitatea lor proprie. Ei au tipul lor propriu
de energie. Dar, ei sunt energii arhetipale. Ei sunt aici pentru a lucra cu voi. Ei reprezintă
aspecte din voi. Ei reprezintă sisteme de suport pe care voi le-aţi creat pentru voi înşivă şi
pe care le puteţi chema cînd aveţi nevoie. Ei nu sunt - cum să spun - o imagine umană cu
aripi, dar pot apărea în faţa voastră în acea formă, atunci când voi aveţi nevoie de ei.
Musafirul nostru de astăzi nu este un arhetip – cu care voi a-ţi fost obişnuiţi în mod
normal - şi nici nu a fost în formă umană. Musafirul nostru de astăzi vine împreună cu
Myriam. Şi, acest musafir diferă puţin. Este energia Adevărului. Energia Adevărului
intră. Nu este un singur Adevăr - deci dacă a-ţi încercat să-i identificaţi energia - dacă
mintea voastră a încercat să descifreze, şi se pare că nu a putut - cum să spun - să plaseze
această energie undeva - dacă vi se pare că va evitat... acest lucru se întîmplă pentru că
energia Adevărului se schimbă mereu şi evoluează. Într-un sens, voi puteţi spune că totul
este un Adevăr, dar sunt doar dimensiuni mai mari şi diferite aspecte ale acestuia care se
dezvăluie în viaţa voastră.
Energia Adevărului intră acum şi noi o să o punem în locuri ce cer deschiderea şi
extinderea conştienţei voastre pentru a înţelege că există un mai mare Adevăr care stă în
faţa voastră... faţă de forma materială... care poate fi determinată sub raport cantitativ,
matematic... care poate fi... cum să spun - procesat de un computer. Noi mergem într-o
zonă care este mult mai mare, şi nu este limitată. Nu este limitată.
Energia Adevărului întotdeauna se schimbă. Deci, înţelegeţi, aşa cum noi aducem
înăuntru această energie a Adevărului Nou, ea se va schimba. Peste un an va fi diferită,
chiar şi peste şase luni o să fie diferită.
Dar, este timpul să vă deschideţi la un Adevăr complet Nou, să-l aduceţi în viaţa
voastră. Aceasta este energia VOASTRĂ a Adevărului. Este un potenţial care a aşteptat
să vină în interior... a aşteptat ca voi să simţiţi că sunteţi la locul potrivit... a aşteptat să
simţiţi că a-ţi dat drumul la destule credinţe Vechi şi astfel puteţi să aduceţi Adevărul
Nou în interior. Acesta face parte din voi. De asemenea, face parte din toate lucrurile.
Noi ştim că vorbim - cum să spun - vag aici, deci vă cerem să respiraţi în interior şi să
simţiţi energia unui Adevăr Nou... un Adevăr extins... un Adevăr care creşte.
Adevărul nu este just în starea lui pură. Acesta nu are pretenţia să fie SINGURA cale.
Este necesar să fie calea în momentul prezent.
Adevărul nu stă nemişcat. Acesta se mişcă întotdeauna.
Adevărul are claritate când îl aduceţi în viaţa voastră. Are claritate în ACEL moment
din viaţa voastră, şi voi înţelegeţi lucrurile pe o cale Nouă şi diferită.
Adevărul este echilibrat... vedeţi voi.
Adevărul vi se potriveşte ca un costum care este bine făcut. Dar, aşa cum ştiţi, chiar şi
un costum nou în final devine vechi. Acesta se uzează. Acesta devine mai mic sau mai
larg. Firele încep să se roadă. Iese din modă... vedeţi voi.
Adevărul se schimbă. Iese din stil. Noi v-am spus la începutul acestei serii şi la
începutul celei de dinainte că şi lucrurile despre care noi vorbim astăzi... poate le vom
contrazicem într-un an, pentru că Adevărul întotdeauna se schimbă.
Adevărul vine înăuntru ca musafir împreună cu Myriam. Adevărul vă cere să fiţi
flexibili, să permiteţi schimbări.
Ah... de multe ori umanii se tem de schimbări în viaţa lor. Ei devin foarte confortabili
în meseria lor proprie (râsete), pentru că ei aşa înţeleg acest lucru. Ei pot să mânuiască
obişnuinţa. Uneori este mai uşor să staţi în relaţii mizerabile pentru că voi ştiţi ce se va
întâmpla în următorul moment. Este mizerabil, dar voi ştiţi ce se întâmplă (mai multe
râsete).
Când voi ieşiţi în afara acelei relaţii, voi nu mai ştiţi ce se va întâmpla.
Voi nu ştiţi dacă chiria va putea fi plătită. Voi nu ştiţi dacă o să fiţi singuri în restul
vieţii voastre. Voi nu ştiţi ce se va întâmpla... vedeţi voi. Deci, umanii au tendinţa să
reziste la schimbări.
Această energie a Adevărului care intră acum, este ceea ce voi... este un potenţial pe
care voi l-aţi creat, şi care intră acum înăuntru. Acesta doreşte flexibilitate. Acesta
doreşte abilitatea de a se exprima, de a se schimba şi de a creşte. Acesta este locul unde
mergem noi, Shaumbra, în locuri Noi – în dimensiuni Noi – spre înţelegeri Noi... şi fără
doar şi poate spre căi Noi de trăire.
Uneori este - cum să spun - vă va speria. Uneori, voi poate, o să aveţi nevoie de o
pauză - cum să spun – de o vacanţă. Poate va trebui să vă opriţi un pic, pur şi simplu
pentru a asimila tot Noul care intră în viaţa voastră. Acest lucru este minunat!
Să vă aduceţi aminte, dragi Shaumbra, să nu încercaţi să vă agăţaţi de Adevăr, ci
lăsaţi-l să devină o parte din voi, care creşte şi curge. Să nu încercaţi să fiţi rigizi în ceea
ce priveşte Adevărul. Nu încercaţi să-l impuneţi altora. Nu încercaţi să-l posedaţi.
Bisericile chiar acum, religiile, religiile mari din lume, încearcă să posede Adevărul...
vedeţi voi. Ei încearcă să spună, “Aceasta este SINGURA cale”. A fost o cale acum 2000
de ani, sau 4000 de ani. Nu înseamnă că este calea de astăzi. Este multă supărare chiar
acum, multe conflicte pe Pământ, fiind cauzate de cei care încearcă să menţină un
Adevăr... să posede... să-l distribuie în bucăţi... să controleze şi să-l posede.
Adevărul pe care voi o să-l învăţaţi în viaţa voastră nu are nevoie să fie posedat... ci
pur şi simplu să fie... să fie respirat în... să fie adus în viaţă... şi să fie în libertate.
Deci, noi aducem înăuntru această Energie complet Nouă a Adevărului, aici. Unii
dintre voi întreabă, “Este Adevărul Nou construit pe Vechi?” Acesta este o întrebare
interesantă.
“De ce sunt eu aici?” (râsete pentru că Tobias glumind se referă la interacţiunea
amuzantă dinainte de comunicare). Întrebări mari din mintea bărbaţilor şi femeilor!
Da, într-adevăr, Adevărul Nou este construit pe cel Vechi, dar din nou acesta nu este
liniar. Acesta nu este - cum să spun - nu este limitat de ceea ce a-ţi învăţat în trecut. Este
esenţa a tot ce a-ţi învăţat înainte, Adevărurile pe care le-aţi îmbrăţişat înainte, fac parte
din acest Adevăr Nou. Dar, acest Adevăr Nou merge dincolo - merge mult dincolo.
Adevărul nu este limitat cum a-ţi ştiut înainte.
Într-un fel, noi mereu vă spunem, “Viitorul este trecutul vindecat”. Adevărul este
construit pe trecut... dar este vindecat... este echilibrat. Deci, acum poate să curgă în
direcţii complet Noi. Nu este limitat de ceea ce a-ţi ştiut înainte.
Deci, dragi prieteni, împreună cu energia lui Myriam, să respirăm înăuntrul Noul
Adevăr care este al VOSTRU. Vedeţi voi... acesta nu vine de la noi. Noi nu-l delegăm.
Noi nici nu-l definim. Şi, noi vă cerem ca nici voi să nu-l definiţi. Acesta este un Adevăr
pe care l-aţi creat individual, ca Shaumbra. Acesta doreşte să vină în viaţa voastră.
A fost o onoare şi o plăcere pentru mine, Tobias, să merg înapoi pe pământul unde am
petrecut multe, multe vieţi, care cuprinde şi viaţa când am fost Tobias (se pronunţă Toe-
BYE-us), Tobias ( de data această pronunţă TO-bee-us) sau Tobit, sau orice nume folosiţi
voi pentru mine. A fost mai mult decât a merge înapoi la povestea amintirilor.
Într-adevăr, eu am simţit - aşa cum am călătorit împreună - eu am simţi locurile pe
unde am mers. Cauldre împreună cu mine am umblat mult. Locurile pe care eu le-am mai
văzut înainte... într-un sens, erau la fel. Şi, într-un alt sens, acestea nu semănau de loc.
Energia s-a schimbat drastic. Peisajul ca atare este puţin diferit. Este mai multă verdeaţă
decât în timpul meu. Sunt mai multe flori şi mai mulţi copaci. Energia este diferită. Este
o energie grea. A fost aproape dureros, într-un fel, să merg înapoi acolo, şi să simt
conflictul care a avut loc peste ani.
A fost dificil să fiu în compania Shaumbrelor care trăiesc pe terenul Israelului, ştiind
că ei menţin energia de aşa de mult timp... atît de lung timp, foarte lung timp, în serviciul
vostru, în serviciul umanităţii. Ei menţin o energie, aşteptând timpul potrivit. Noi ştim că
ei sunt obosiţi. Dar, este multă dragoste în inima lor, multă bucurie pentru că au ales să
fie în serviciul Spiritului şi a Tot Ce Este, menţinând astfel energia în acest loc. Cu mulţi
dintre ei am mers şi în timpul meu în Israel. Şi, ei încă mai sunt acolo. Eu sunt aici.
Aerul a fost acelaşi. Este o dulceaţă. Este o aromă în aer. Nu este doar oxigenul. Este o
energie care se poate mirosi în aer.
Şi, după acesta am tânjit eu.
Aşa cum Cauldre a menţionat mai înainte, a fost o împlinire a unui acord - nu a unui
contract – a unui acord între el şi mine, ca să mergem înapoi încă odată. Vedeţi voi...
vedeţi voi... Cauldre - care a fost ştiut atunci ca fiind fiul meu, ca tânărul Tobias - el şi cu
mine am avut un acord, cum că o să mergem înapoi pe acel pământ la timpul potrivit
pentru a face ceva împreună cu toţi Shaumbra, cu voi toţi.
Noi am vrut să mergem înapoi pentru a ajuta la plantarea energiei, un potenţial care va
fi disponibil pentru alţii. Am vrut să mergem înapoi, împreună cu Shaumbra încă odată.
Am vrut să mergem înapoi la câteva locuri sfinte, în câteva locuri sacre. Am vrut să
mergem înapoi să eliberăm o energie - de fapt două energii – care au fost în pământ -
exact, în pământ.
Atunci când Pământul a fost format, pentru prima dată, cu mult timp înainte ca voi să
aveţi forma fizică, mulţi dintre voi a-ţi venit aici ca îngeri şi a-ţi plantat o energie în
Pământ. Pământul a menţinut această energie pentru voi. Gaia a menţinut-o pentru voi. În
acel loc pe care-l ştiţi ca fiind Israel, foarte aproape de el - cum să-i spun - “Lacul”
Galileei (cîteva râsete deoarece Tobias foloseşte cuvintele lui Cauldre pentru a descrie
Marea Galileei) a fost pusă o energie în pământ. Şi, aceasta a fost energia divinului
contopitor, contopirea umanului şi Dumnezeului. A fost un potenţial care a fost pus
acolo... vedeţi voi. Va veni la suprafaţă la timpul potrivit.
A fost energia Dumnezeului mergând pe Pământ ca uman, realizat în forma materiei.
A fost energia în care nu a existat separare între uman şi divin sub nici o formă. A fost
pusă acolo de foarte mult timp, aşteptând timpul potrivit pentru a ieşi la suprafaţă. Nu
este de mirare că Abraham a fost atras de acea zonă, atras de pământul acela numit
Canaan (pronunţat KAY-nen), Canaan (acum pronunţă CANN-en)... locul unde şi-a făcut
casa... iar peste milenii de timp alte grupuri au mers acolo?
Bisericile din lumea Vestică au pornit din acel loc. Au început acolo. Yeshua a mers
acolo. Conducătorii religioşi, toţi au mers acolo ca şi la Mecca, pentru religiile
Abrahamice – chiar în acel loc.
Oh, pământul ca atare... sunt multe pământuri mai frumoase în lume, locuri mult mai
frumoase. Dar, acest teren din Israel a menţinut energiile unui timp când Dumnezeul a
putut să meargă pe Pământ, un timp al “Voi de asemeni sunteţi Dumnezeu”.
În acelaşi timp, multe religii au simţit acea energie, şi au încercat să o posede, au
încercat să o facă a lor. Mulţi dintre ei au aşezat tabere acolo. Ei au pus deţinătorii
energiei lor proprii acolo. Oh, într-adevăr, chiar şi metafizicul, chiar şi deţinătorii de
Vârstă Nouă. Dar, sunt cei care menţin energii de tipuri diferite. Sunt cei care deţin
energii care nu vor să dea drumul niciodată la calea Veche, vor să ţină un capac peste
această energie, vor să pună cuie pe capac şi să o ţină cît mai jos, să nu iasă afară
niciodată. Sunt însă cei care menţin energii, şi care sunt acolo, ca Shaumbra, pur şi
simplu pentru a menţine echilibru, menţin echilibrul în dualitate, astfel ca acele energii
să poate să vină la suprafaţă la timpul potrivit.
Deci, noi am mers acolo nu de mult cu Shaumbra - cu mulţi dintre voi care v-aţi
împreunat energetic – pentru ca noi să putem elibera Energiile Vechi care au fost ataşate
de acel loc, încît să putem lăsa acele energii să aibă libertatea lor dacă aleg acest lucru.
Noi de asemenea am mers acolo - într-un sens cu o cheie - să deschidem uşa, şi să
permitem acestei Energie complet Nouă a divinului uman să curgă acum, într-un sens,
aşa cum cereţi voi Gaiei să elibereze acele energii pentru a fi folosite de întreaga
umanitate.
Voi, Shaumbra, voi a-ţi atins uşor acest lucru deja de un timp. Voi a-ţi atins acele
energii care au fost menţinute în pământul sfânt. Dar, voi le ajutaţi acum ca să se
deschidă, să fie mult mai disponibile în toată lumea, ajutîndu-le să se manifeste mai uşor
pentru toţi cei care vor să le folosească.
Noi am mers în acel loc, am revizitat acest loc, ca să aşezăm Energia Nouă pentru cei
care vor să o îmbrăţişeze, pentru cei care aleg să o îmbrăţişeze în viitor. Noi am mers
acolo să aşezăm o energie a Dumnezeului Nou... vedeţi voi.
Este timpul să-i daţi drumul Dumnezeu-lui Vechi. Dumnezeul Vechi, dragi prieteni se
agaţă foarte puternic... este menţinut de umanii care vor să controleze... umani care sunt
speriaţi... umani care nu înţeleg că există un Adevăr Nou. Deci, noi am mers acolo pentru
a proclama în felul nostru energetic propriu că este timpul pentru un Dumnezeu Nou pe
Pământ. Vedeţi voi... Dumnezeul este pur şi simplu o reflecţie a conştienţei umane...
aceasta este tot.
Realizaţi voi că în zilele Atlantidei noi nici nu am înţeles conceptul de Dumnezeu?
Noi nu am avut un Dumnezeu. Dacă cineva ar fi venit la noi şi ne-ar fi vorbit despre
Dumnezeu, noi nu am fi avut nici o idee la ce se referă. Noi am încercat să găsim sursa
vieţii, să o alimentăm, ceea ce a aprins toată viaţa. Dar, noi nu am înţeles noţiunea de
Dumnezeu.
În Atlantida noi ne-am uitat în interiorul corpului uman pentru a încerca să găsim
sursa vieţii, alimentarea vieţii. De ce? De ce - ca să putem lua această sursă. Să o putem
scoate afară din corpul cuiva şi să o punem în corpul nostru propriu. Dar, acest lucru nu a
fost un lucru spiritual. A fost un lucru ştiinţific. Când noi nu am reuşit să descoperim în
interiorul corpului această sursă a vieţii, atunci am început să ne gândim că ar trebui să
fie afară undeva, în stele. Noi am încercat să găsim diferite căi pentru a o aduce la noi.
Religia aşa cum o ştiţi - înţelegerea Dumnezeului aşa cum ştiţi acum - este doar de
6000 de ani vechime. Iniţial, cînd conştienţa Dumnezeului a început să vină în umanitate,
erau mulţi dumnezei. A fost dumnezeul ploii... al prafului... al soarelui... al lunii... al
tuturor lucrurilor. Erau dumnezeii păsărilor. Erau dumnezeii maimuţelor, fiecare tip de
dumnezeu pe care voi îl puteţi imagina. Acest lucru a devenit foarte încurcat, pentru a
ţine linia lor (cîteva râsete în audienţa). Apoi, a apărut întrebarea; care dumnezeu a fost
mai puternic... care a fost mai mare. Şi, apoi au început războaie între dumnezei, create
în mentalul umanilor.
Nu a fost Dumnezeu până în timpul lui Abraham când - cum să spun; Dumnezeul i-a
vorbit lui Abraham şi i-a spus, “Numai eu exist... un Dumnezeu... acesta este tot. Noi nu
trebuie să avem mulţi dumnezei. Există doar “unul”. A fost într-adevăr conştienţa
umanităţii care i-a vorbit lui Abraham, spunându-i că este timpul pentru a înţelege că
Dumnezeu este în interior... că este doar un singur Dumnezeu... că nu sunt dumnezei
separaţi care se bat între ei, în concurenţă, pentru control. Vedeţi voi... aceasta era
conştienţa umană din acel timp. Aceasta este tot ceea ce conştienţa poate înţelege.
Deci, Dumnezeul a venit la Abraham, şi a spus, “Eu Sunt. Unul”. Şi, conştienţa a
îmbrăţişat acest lucru. Umanitatea a îmbrăţişat acest lucru. Acest fapt a atras împreună,
încă odată, foarte multe entităţi, pe care noi le numim “familia lui Hapiru”, cei care sunt
evreii. Ei au lucrat cu această noţiune, cu această înţelegere, mult înainte ca umanii să
vină pe Pământ. Deci, ei au fost atraşi împreună (laolaltă), şi atunci a fost un singur
Dumnezeu. Ceilalţi dumnezei se pare că au dispărut. Ei au devenit unul.
Dar, umanii au încercat să controleze acest lucru, şi să-şi facă Dumnezeul lor în felul
lor. Dumnezeul a devenit un bărbat... un bărbat alb... cu o barbă. Şi, era bătrân, şi el avea
o dispoziţie rea (râsetele audienţei)... Într-un moment, el a spus, “Eu vă iubesc. Eu vă
iubesc mult”. Şi în momentul următor el a spus, “Voi o să mergeţi în iad pentru
totdeauna” Ce fel de Dumnezeu este acesta?
A fost un Dumnezeu care după toate probabilităţile a dat tot felul de reguli lui Moise.
Moise însă nu a primit reguli sau porunci de la Dumnezeu. Erau obligaţii de la Spirit. Dar
aceasta este complet o altă poveste.
Yeshua a venit pe Pământ să încerce să-i ajute pe oameni să înţeleagă că Dumnezeul
este în interiorul lor. Că este unul. Că sunt mulţi. Dar, acesta începe din interior.
De la Abraham, şi de la toţi descendenţii lui, în toate energiile din acea zonă au apărut
multe religii - religia Christică - religia evreiască - Musulmanii - şi multe, multe alte
religii - toţi au pretins că au un adevăr despre Dumnezeu - toţi au susţinut că dacă nu
urmaţi acel adevăr, Dumnezeu vă va trimite în nişte locuri teribile.
Omul a creat Dumnezeul... vedeţi voi. Conştienţa umanităţii este Dumnezeul. Este
timpul ca aceasta să se schimbe. Este timpul pentru a merge la un nivel complet nou al
Adevărului, Shaumbra. Unii ar numi acest lucru, blasfemie. Unii ar numi-o Satana. Unora
le-ar fi frică, pentru că acest lucru a fost întipărit în umani - adânc, întipărit foarte adânc.
A fost foarte adînc întipărită ideea acelei energii al lui Dumnezeu – cum că trebuiesc
menţinute căile vechi. Cum că noi trebuie să-L mulţumim pe Dumnezeu. Noi trebuie să-L
venerăm pe Dumnezeu.
Acum, Shaumbra, voi aveţi multă înţelepciune. De ce ar vrea Dumnezeu să fie
venerat?
Să vă onoraţi pe voi înşivă, da, să vă iubiţi pe voi înşivă, să aveţi înţelegere pentru voi
înşivă... ah da, aceasta este Noua conştienţă a lui Dumnezeu.
A fost timpul să mergem înapoi în acele zone, Shaumbra. A fost mai mult decât o
călătorie simplă, să mergem energetic înapoi, împreună cu voi toţi. Mulţi dintre voi a-ţi
fost acolo în timpul lui Yeshua, chiar a-ţi fost şi în timpul lui Moise, şi în timpul lui
Abraham. Voi a-ţi urmat... voi de fapt a-ţi condus complet acest lucru. Mulţi dintre voi a-
ţi fost acolo în primele zile ale bisericii, cu Petru. Mulţi dintre voi a-ţi ajutat la începerea
„construcţiei” bisericilor din toată lumea.
Unii dintre voi a-ţi obosit de ceea ce a-ţi început în trecut, şi a-ţi început o biserică
complet nouă, într-un fel complet nou. Dar, aceasta s-a bazat pe Energia Veche,
conştienţa veche a lui Dumnezeu – care spune - Dumnezeu este bărbat... Dumnezeu
pedepseşte... Dumnezeu este separat... vedeţi voi... totdeauna privit separat... trăind
undeva în rai, dar care nu s-a manifestat aici pe Pământ.
Shaumbra, călătoria NOASTRĂ împreună, acordul NOSTRU împreună... cu mine,
Tobias, cu arhanghelii, cu voi - a fost de a merge înapoi, acolo, pentru a elibera Vechea
înţelegere şi Vechea conştienţă despre Dumnezeu, de ai da drumul acesteia. Conştienţa
ACEEA a servit un timp. Conştienţa ACEEA trebuie să fie eliberată acum... de cei care
aleg acest lucru.
A fost timpul pentru a merge acolo cu fiecare dintre voi, dar în Energia Nouă a
Dumnezeului, o Nouă conştienţă a lui Dumnezeu în întreaga umanitate. Şi, acest lucru l-
am făcut noi, împreună. Noi toţi am mers înapoi, acolo. Noi toţi am participat la acest
lucru.
Este timpul pentru un Dumnezeu Nou pe Pământ - un Dumnezeu care are înţelegere...
un Dumnezeu care trăieşte pe Pământ... un Dumnezeu care nu mai este separat.... un
Dumnezeu care iubeşte bucuria... un Dumnezeu care iubeşte să creeze şi să se exprime...
un Dumnezeu care este imaginaţie. Unii dintre voi întreabă acum... scărpinându-se pe
cap, şi spunînd, “Este Dumnezeu personal? Este un Dumnezeu singur, poate undeva în
rai, poate în alte dimensiuni?”
Acesta este o întrebare la care este dificil de răspuns. Este ca şi întrebarea, “De ce sunt
eu aici? (râsetele audienţei). Da, într-adevăr, este un - cum să spun - este o energie
singulară a Spiritului. Şi, voi vă conectaţi la aceasta tot timpul. Dar, această energie a fost
ţinută la distanţă, separat. Face parte din voi.
Nu este un Dumnezeu care trage de sfoară, şi care vă face să jucaţi ca şi o marionetă.
Nu este un Dumnezeu care are reguli, nicidecum... nu reguli. Puteţi să trăiţi fără reguli,
Shaumbra? Lumea voastră este plină cu aceste reguli. Se pare că oamenii au nevoie de
acest lucru cu disperare. Ei fac mereu mult mai multe reguli, tot timpul.
Pe partea noastră noi ne amuzăm de regulile noi şi legile noi care au fost create. De
ce? Oh, voi spuneţi; “Noi trebuie să ţinem sub control lumea”. Atunci când voi încercaţi
să controlaţi pe cineva, atunci încep să apară probleme. Ei se răzvrătesc. Voi v-aţi
răzvrătit, Shaumbra... fiecare din voi. Când au fost impuse reguli pentru voi, v-aţi
răzvrătit.
Într-adevăr, este un Dumnezeu, dar nu ceea ce v-aţi putut imagina ieri, nu o persoană
în cer... nu Energia Veche... ci un Dumnezeu fără judecată... fără orice fel de reguli. Deci,
voi spuneţi, “Păi, cum poate Dumnezeul să fie palpabil dacă nu sunt reguli, unde este acel
lucru “iubitor”? Cine controlează totul?”
Este o energie care trece prin tot ceea ce puteţi voi înţelege pe Pământ, o energie -
ceea ce voi a-ţi putea numi, pe partea noastră, Adevăr. Simţiţi pentru un moment. Acesta
nu are legi. Este Adevăr. Sunt multe nivele ale acestuia. Nu este vorba despre control,
pentru că voi nu aveţi nevoie să aveţi nici un control când Adevărul se desfăşoară. Voi
trebuie să aveţi controlul numai atunci când Adevărul este limitat şi este ascuns.
Există o energie pe partea noastră şi a voastră. Este Noul Dumnezeu... Noua
conştienţă... un Nou Adevăr... unde toate lucrurile sunt...cum să spun - într-o curgere...
unde toate lucrurile sunt echilibrate în propriul lor fel... unde toate lucrurile vor să se
exprime. Dar, NU este Dumnezeul Vechi, cel cu barbă, individul bărbos de pe un scaun
înalt.
Deci, noi am mers înapoi, acolo, Shaumbra, ca să dăm drumul la Energia Veche. Sunt
milioane de fiinţe umane în această lume chiar acum care vor să îmbrăţişeze viaţa, ei vor
să îmbrăţişeze un tip diferit de Dumnezeu, diferit de cel care-i supune. Ei înţeleg în unele
părţi ale fiinţei lor că acele religii nu au nici un sens pentru ei, că acele religii se bat una
cu alta, pentru a demonstra a cui este Dumnezeu, şi ce fel de favoruri o să le dea
Dumnezeu. Ei înţeleg că este timpul să se mute, dar nu ştiu unde să meargă.
Deci, Shaumbra, împreună am pus o energie potenţială în terenul sfânt pentru un Nou
Dumnezeu... sună destul de incredibil! Şi, era... acesta, era într-adevăr! Noi am făcut
acest lucru în linişte. Noi am făcut-o cu onoare, pentru toţi cei care menţin orice credinţă,
de care se ţin încă. Dar, am pus un potenţial acolo pentru căutători... pentru cei care caută
un Nou adevăr... pentru cei care sunt singuri în viaţa lor, deoarece ei nu au simţit prezenţa
Spiritului în interiorul lor... pentru cei care nu au fost satisfăcuţi cu retorica şi dogma...
pentru cei care ştiu că este timpul să meargă înainte.
Aşa cum am spus grupului Shaumbra care s-a întâlnit acolo; energiile vor urca acum
pe acel pământ, pe terenul natal. Noi nu o să facem nici o prorocire, aici. Noi nu o să
spunem exact ce o să se întâmple, în afară de faptul că energiile s-au accelerat
extraordinar.
Acum depinde ce aleg umanii. O să aleagă conflict sau rezolvare?
Din perspectiva noastră noi putem vedea chiar acum, dragi prieteni, că este - cum să
spun - sunt multe lucruri care se pot întâmpla acolo. O să se întâmplă repede. Acest lucru
va atrage atenţia lumii, conştienţa lumii va fi concentrată acolo.
Şi, când conştienţa lumii este concentrată pe terenul Israelului, atunci ceva va ieşi din
inima oamenilor din toată lumea, în special la cei din Israel. Acest lucru va cauza o
revărsare a înţelegerii şi a dragostei că încă odată acest loc va schimba conştienţa
umanităţii... încă odată o să-i mute pe toţi la o Nouă înţelegere, la o Nouă înţelepciune...
poate într-o zi când voi nu mai învăţaţi din războaie, când voi nu mai trebuie să învăţaţi
din boli... poate într-o zi în care nu mai este karma sau păcat pe Pământ.
Deci, a fost o muncă incredibilă ceea ce a-ţi făcut voi, Shaumbra. A fost o muncă
incredibilă a celor care se află pe terenul Israelului, care au lucrat pentru viaţă, care au
ţinut energia. Şi, le-am spus lor - când am fost acolo – că acum pot elibera terenul. Ei îl
pot elibera. Ei nu mai trebuie să fie cei care menţin energiile, niciodată.
Acum energiile se mişcă. Ele curg. Ei pot alege să stea acolo. Ei pot alege să meargă
oriunde. Sunt liberi.
Deci, noi am împlinit un acord pe care l-am avut cu toţii. Şi, acum este timpul să vă
mutaţi la un Nou nivel. Acum, este timpul să grăbiţi puţin lucrurile.
Deci, permiteţi-ne să vorbim despre imaginaţie - un lucru minunat. Imaginaţia este
una dintre energiile de bază în Noua Energie. Voi o folosiţi ca bază pe Pământul Nou.
Pământul Nou este creat prin imaginaţia voastră. Dar, lucrul minunat este că voi acum
aveţi experienţa de a vă afla în forma umană, în materie. Deci, voi puteţi acum - cum să
spun - să aduceţi în interior acele energii, prin imaginaţie, pe Pământul Nou.
Aşa cum am spus înainte, voi puteţi să fiţi pe Pământul Nou, şi puteţi să manifestaţi un
corp fizic când vreţi să faceţi sex, să faceţi dragoste. Ce cale fină în a avea un corp fizic
cu care să experimentaţi acest lucru! Voi puteţi să creaţi un corp uman pe Pământul Nou
când voi vreţi să aveţi o mâncare bună. Nu a-ţi vrea să exersaţi şi să simţiţi corpul în
perfecţiunea sa? Dar, când voi nu alegeţi să aveţi un corp uman, voi îl puteţi elibera. Şi
atunci voi sunteţi doar energie, sau spirit.
Dar, voi creaţi Pământul Nou prin imaginaţia voastră prin contopirea tuturor acestor
energii. De asemenea puteţi să începeţi să vă folosiţi imaginaţia aici pe Pământ.
Să vorbim simplul despre proces. Din nou, imaginaţia nu vine de la mental. Acesta nu
vine dintr-un loc specific al corpului. Noi nu vrem ca oamenii să înceapă să scrie,
spunând că, “Imaginaţia este cuprinsă în totalitate în degetul mare al piciorului stâng”
(ceva râsete). Umanii au tendinţă de a face acest lucru. Imaginaţia este o parte
inseparabilă a energiei voastre, dar o parte care a fost închisă pentru foarte mult timp.
Într-un fel, imaginaţia voastră este ca şi starea voastră de vis, deşi, starea voastră de
vis are tendinţă să fie foarte eterică, foarte - cum să spun - instabilă uneori. Dar, de dragul
discuţiei noastre de aici, gândiţi-vă la imaginaţia voastră ca la o stare de vis. Noi nu
încercăm să creăm o logică pentru acest lucru. Voi visaţi în timp ce sunteţi prezenţi în
momentul de Acum în corpul vostru. Dar, voi vă permiteţi să visaţi - să vizualizaţi, să
aveţi viziunea întregului potenţial. Deci, într-un fel, puteţi spune că energia voastră
imaginativă se exteriorizează pentru a se juca cu întregul potenţial. Dar, nu încearcă să
definească şi să limiteze.
Voi aveţi potenţialul, de exemplu, să faceţi o muncă de un anumit tip; alt potenţial -
potenţialul de a sta în serviciul în care sunteţi acum - potenţialul de a fi şomeri...
potenţialul de a crea proprie voastră afacere - potenţialul de a fi lucrători de energie -
potenţialul de a scrie cărţi sau de a compune muzică... toate aceste lucruri variate, sunt ca
şi un vis. Ieşiţi din voi în exterior şi jucaţi-vă cu un potenţial – unul sau mai multe – cum
doriţi. Simţiţi energia.
Ieşiţi şi jucaţi-vă cu energia, cu visul, sau cu imaginaţia, de pildă cum ar fi să scrieţi o
carte. Simţiţi acest lucru. Nu încercaţi să definiţi acest lucru. Simţiţi cum este să vă
împărtăşiţi experienţele interioare prin cuvinte, altora. Simţiţi cum este să vă exprimaţi pe
voi înşivă pe hârtie. Simţiţi cum este să aveţi o altă pereche de ochi pentru a citi cuvintele
voastre, şi pentru a simţiţi energia voastră. Permiteţi imaginaţiei voastre să se conecteze
la toate căile, pînă aici. Simţiţi cum este să fie conectată cu voi acea carte pe care a-ţi
scris-o. Visaţi acest lucru. Aveţi viziunea acesteia şi simţiţii energia.
Acum, mergeţi la un alt potenţial, potenţialul de a fi şomer. Vouă nu vă place serviciul
vostru. Vreţi să-l părăsiţi. Ştiţi că este timpul să plecaţi de acolo. Deci, voi înfiinţaţi prin
imaginaţia voastră potenţialul de a fi concediaţi (râsete). Oh, da, simţiţi acest lucru pentru
un moment. Simţiţi cum este să vă eliberaţi de serviciul vostru care poate că nu vă place.
Simţiţi cum este să nu aveţi un serviciu, nimic, cum este să nu aveţi nici un scop de a vă
scula dimineaţa. Simţiţi cum este să aveţi timp pentru voi înşivă. Simţiţi cum este pur şi
simplu să fiţi cu voi înşivă.
Acum, aşa cum vedeţi, iată ce se întâmplă. Mintea voastră umană începe să lucreze.
“Dar, cum este posibil să am bani? Cum o să plătesc facturile? Cum o să găsesc un alt
serviciu? Spirit, ce vrei să fac eu?”
Noi vrem ca voi să visaţi, într-adevăr.
Simţiţi cum este să eliberaţi Energia Veche al serviciului. Aceasta creează, într-un
sens, un vid care permite la Nou să intre. Voi nu trebuie să vă îngrijoraţi de mărunţişuri
aici. Noi vă cerem să simţiţi energia. Aceasta este visare. Este visare.
Mergeţi la un alt potenţial, la crearea afacerii voastre proprii. Şi, imediat mentalul
sare, şi spune, “Dar eu nu ştiu nimic despre cum pot să conduc afacerea mea proprie
(ceva râsete). Cum o să completez formularele pentru taxe? Ce trebuie să fac?” Vedeţi
voi... voi v-aţi limitat pe voi înşi-vă în acel moment.
Permiteţi-vă să visaţi acum, pentru a începe afacerea voastră proprie. Ah... voi v-aţi
permis vouă să visaţi la acest lucru înainte, nu-i aşa? Şi, voi nu v-aţi gândit că o să
meargă... GÂNDIŢI-VĂ că va merge. Voi, nu v-aţi permis vouă înşivă să împliniţi şi să
treceţi prin acest vis.
Doar pentru că visaţi nu înseamnă că trebuie să alegeţi ceea ce visaţi. Pur şi simplu
exploraţi potenţialele. Aceasta este imaginaţia pusă la lucru... explorarea potenţialelor.
Într-un anumit punct voi alegeţi un potenţial. Voi spuneţi, “Oh, mie îmi place acest
potenţial de a fi şomer. Se simte bine pentru o perioadă. Mie îmi place - să dorm târziu,
să am timp cu mine. Eu am ajuns să fiu separat de cine sunt eu”. Deci, dragi prieteni, a
fost un moment, un punct în care voi a-ţi visat acest lucru, şi a-ţi făcut alegerea.
Din nou, iată un alt punct unde Shaumbra are dificultăţi. Ei nu vor să facă o alegere.
Ei vor ca alegerea să fie făcută pentru ei, de către altcineva, sau de altceva.
Aduceţi-vă aminte - când voi v-aţi mirat de ceea ce au spus călăuzii voştri să faceţi? Ei
nu au spus niciodată! (râsetele audienţei) Voi a-ţi creat acel lucru. Călăuzii au fost acolo
să menţină energia pentru voi, să menţină echilibrul. Ei niciodată nu v-au spus ce să
faceţi.
Multor Shaumbra le este frică să facă schimbări. Ei cred că Spiritul are o agendă
pentru ei, are ceva, un destin, ceva plănuit.
Nu, Shaumbra, nu are, totul depinde de voi. Ce alegeri faceţi voi? Cum a-ţi vrea să
îmbrăţişaţi viaţa?
Îmbrăţişaţi să fiţi şomeri pentru o perioadă. Lucrul cel mai amuzant care se întâmplă
aici, este că voi adăugaţi energia voastră acestui lucru. Voi îmbrăţişaţi acest potenţial.
Voi îl aduceţi înăuntrul. Voi aflaţi că compania vă dă un pachet de despărţire la care voi
nu v-aţi gândit niciodată că o să-l primiţi. Angajarea este un scandal în multe ţări din
lume. Poate un prieten vă întreabă dacă nu vreţi să-i faceţi un serviciu care nu vă ia toată
energia, care nu - cum să spun - brutalizează energia voastră, şi unde voi a-ţi putea lucra
doar o zi - două pe săptămână, dar cu mai mult randament decât a-ţi făcut-o în locul din
care tocmai plecaţi... vedeţi voi.
După cum alegeţi să îmbrăţişaţi potenţialul, un alt potenţial, mai mare, începe să se
dezvăluie în spatele acestuia. În general, când mergeţi şi simţiţi energia, voi nu realizaţi
tot ce înconjoară această energie. Sunt potenţiale în alte potenţiale.
Deci, voi îmbrăţişaţi şi alegeţi acest lucru numit şomaj. Voi vă spuneţi, “Este timpul să
eliberez acel serviciu Vechi. Îmi dau voie să aleg şomajul”. Apoi, pur şi simplu voi
respiraţi acest lucru înăuntru.
Ce înseamnă acest lucru - să respiraţi înăuntrul? Cum puteţi să respiraţi înăuntru
şomajul? (ceva râsete). Ceea ce faceţi voi, este; luaţi acest potenţial pe care l-aţi ales, şi-l
lăsaţi să intre în realitatea umană, în momentul de Acum. Voi nu-l ţineţi acolo, undeva
sus, într-un loc la distanţă, un loc visător. Acum, voi îl aduceţi în interior. Nu este o cale
mai uşoară sau mai rapidă, decât prin respiraţie. Respiraţi potenţialul pe care l-aţi ales
înăuntru.
Oops... noi simţim că apare frica aici (cîteva râsete) “Poate eu am făcut o alegere rea.
Ştiu eu ce fac?” Noi o să vorbim despre acest lucru într-un moment.
Acum, trebuie să clarificăm. Cauldre ţipă la noi. El nu cere... nici noi nu cerem tuturor
Shaumbra să meargă în şomaj mâine (mai multe râsete). Acesta este un simplu exemplu,
un simplu exemplu. Noi nu vrem e-mail, şi nici Cauldre nu vrea să spuneţi, “Ok, eu am
părăsit serviciul meu. Acum ce?” (multe râsete) Acesta este doar un exemplu.
Deci, voi respiraţi în realitatea voastră potenţialul ales. Dacă observaţi că mentalul
vostru stă în cale, depune efort, încearcă să descifreze, eliberaţi, eliberaţi. Nu este timpul
sau locul pentru ca mentalul să fie implicat. Voi inhalaţi o energie. A-ţi putea spune
metaforic că Spiritul respiră viaţă în voi. Voi respiraţi viaţă acum. Voi o aduceţi în
realitatea voastră.
Şi, acum, că a-ţi respirat viaţă în interior, voi a-ţi ales un potenţial, l-aţi respirat
înăuntru - voi i-aţi permis să vină prin poarta eterică în realitatea voastră umană.
Deschideţi uşa. Deschideţi poarta. Respiraţi-l în interior.
Acum, ce faceţi? Daţii libertate. Nu încercaţi să-l controlaţi.
I-aţi dat libertate. Permiteţi-i să găsească nivelul cel mai înalt al Adevărului din
realitatea voastră. Atunci când mentalul controlează potenţialul, el nu poate fi liber pentru
a găsi nivelul cel mai mare al Adevărului. Deci, respiraţi în interior iar apoi daţii
libertatea de a se manifesta. Este necesar să-i daţi voie să aibă o viaţă proprie.
Acum, ca Creatori ce sunteţi - voi ca, Creatori - urmăriţi cum se desfăşoară
(manifestă) acel potenţial în viaţa voastră. Nu încercaţi să controlaţi sau să definiţi. Acest
gest ar însemna că limitaţi un Adevăr şi o creaţie. Voi urmăriţi doar desfăşurarea acestuia
potenţial în manifestarea sa. Pentru că sunteţi într-o energie sigură, voi puteţi face acest
lucru fără frică. Pentru că voi sunteţi într-o energie sigură – deoarece voi a-ţi eliberat
dualitatea din viaţa voastră proprie - puteţi urmări desfăşurarea acestei Creaţii în căile
sale sacre, căi pe care voi niciodată nu vi le-aţi imaginat cu mintea umană Veche. Dar,
acum, în imaginaţia Energiei Noi voi puteţi să-i permiteţi acesteia să curgă.
Acesta este locul unde toate lucrurile pe care voi le numiţi “sincronicitate” încep să se
manifeste. Toate bucăţile încep să se împreuneze. Curgerea se manifestă în viaţa voastră.
Vine la voi... totul. Prezentul, în momentul de acum, vine la voi. Acesta este diferit faţă
de calea în care a-ţi trăit-o înainte şi de calea în care alţi umani trăiesc chiar acum.
Acest lucru are nevoie de puţină muncă. Oh, să nu-i zicem muncă. O să vă ia puţin
timp în învăţarea folosirii energiei, în aplicarea energiei.
Când faceţi acest lucru complex – dacă aveţi ritualuri, diferite tehnici şi metode - voi o
să aflaţi că potenţialul ales va pleca. Când însă îi oferiţi simplitate fină, atunci se va
manifesta în adevărata libertate. Poate avea astfel, cel mai înalt Adevăr din realitatea
voastră. Este Foarte simplu, Shaumbra!
Noaptea trecută noi am lucrat cu Cauldre. El ne-a vorbit despre această energie a
imaginaţiei. Noi i-am spus să ţină calea simplităţii. Respiraţi în interior. Nu definiţi.
Aduceţi-vă aminte că acest lucru a fost predat în lecţia cu dunga lată. Nu definiţi. Creaţi
în dungi late. Daţi viaţă proprie oricărui potenţial ales, şi urmăriţi-l cum se dezvoltă.
Aceasta este uluirea adusă de creaţie.
Când Spiritul v-a creat, el v-a dat drumul creaţiei. El v-a dat libertate totală... v-a dat
libertate totală. V-a urmărit şi v-a iubit de atunci. El nu vă dă reguli. Nu vă pedepseşte.
Acest lucru este la fel ca imaginaţia voastră şi la fel cu creaţia voastră proprie. Acum,
poate voi vă gândiţi, “Este ciudat. Acestea sunt creaţiile mele. Ar trebui să fiu în stare să
spun ce să facă”. Aceasta este Energia Nouă! Este vorba doar despre a urmări cum se
dezvoltă creaţia. Nu este nimic mai frumos decât să urmăreşti cum se dezvoltă creaţia.
Este bucuria naşterii unui copil care se vede aşa de mic. Voi daţi naştere la ceva. Voi
urmăriţi cum se dezvoltă. Creatorul are cea mai mare bucurie în a vedea energiile
exprimându-se pe ele însăle... vedeţi voi... fără control.
Voi nu trebuie să respiraţi în interior detaliile. Nu trebuie să le descifraţi cu mentalul.
Din nou, când am vorbit cu Cauldre noaptea trecută - noi am avut o discuţie despre
cum să împărtăşim experienţa. Dar, el vrea să ţină acest lucru la nivel personal.
Deci, noi am încercat să-i spunem, “Ţine acest lucru simplu. Să nu dai detalii. Acestea
se îngrijesc ele însăle de ele. Ţine acest lucru simplu. Respiră în interior energia, esenţa
energiei care ai imaginat-o, dar, nu o defini”.
Ce s-a întîmplat a fost o experienţă incredibilă pentru Cauldre. A fost dincolo de
crezul lui sălbatic. A fost dincolo de limita Adevărului Vechi. A fost dincolo de orice şi-
ar fi putut el imagina. Acum, el şi-a dat lui însuşi experienţa... noi nu am făcut nimic
pentru el... noi pur şi simplu am spus să menţină acest lucru în simplitatea sa. El are o
nouă înţelegere acum despre cum lucrează imaginaţia, despre cum curge totul în viaţa
voastră. Nu mai este nevoie de efort! Nu este nevoie de limite!
Ce poate să limiteze imaginaţia şi creaţia voastră? În primul rînd - sistemele de
încredere Vechi. Sistemele de încredere Vechi sunt ca şi celulele din puşcărie pentru
imaginaţia. Acestea limitează. Una din cauzele pentru care am făcut călătoria în Israel a
fost pentru a lăsa să plece credinţele vechi, să se deschide uşile celulelor din puşcărie a
credinţelor Vechi.
Shaumbra, voi a-ţi descoperit cum credinţele vechi vă creează probleme. Voi chiar şi
acum aveţi credinţe care - noi trebuie să vă spunem - sunt încă limitate. Voi încă nu
înţelegeţi potenţialul pe deplin. Uneori încă vă vedeţi pe voi înşivă fiinţe umane limitate,
pentru că acesta este felul în care voi a-ţi trăit, aşa că este tot ce puteţi vedea în faţa
voastră. Sistemele de credinţă sunt puşcăria imaginaţiei.
Acum, noi ştim că voi vă simţiţi goi fără credinţe. “Bine, dar eu trebuie să am
încredere în ceva” vă spuneţi.
De ce? De ce? Voi puteţi să aveţi încredere în tot şi în nimic în acelaşi timp.
Sistemele de credinţe vă pot crea probleme în Energia Nouă. Adevărul se extinde tot
timpul. Multe sisteme de credinţe sunt adânc, foarte adânc întipărite în voi... voi nici nu
vedeţi acest lucru... credinţa despre Dumnezeu.... Noi am lucrat cu Shaumbra în clasele
noastre din toată lumea. Este uimitor cum Shaumbra spune un lucru şi crede altceva...
încă mai menţine credinţa Veche despre Dumnezeu.
Sisteme vechi de credinţă despre bani... o altă credinţă crucială pentru Shaumbra. Voi
credeţi că banii sunt limitaţi. Voi credeţi că trebuie să lucraţi mult pentru ei. Voi credeţi
că nu meritaţi mulţi bani. Voi credeţi că singura cale spre rai este să nu aveţi bani, sau să
nu vă daţi vouă înşivă libertatea curgeri ce vine prin voi, abătând curgerea abundenţei în
jurul vostru. Noi vedem cum unii dintre voi fac acest lucru. Voi sunteţi canale de curgere
excelente, dar voi abateţi curgerea în jurul vostru.
Un alt sistem de credinţă... este sistemul de credinţă că biologicul se va sfîrşi...
sistemul de credinţă că voi aveţi această linie ereditară, biologică. Este timpul să daţi
drumul la toate aceste lucruri.
Priviţi sistemele voastre de credinţă care apar în viaţa voastră. Şi, acesta este lucrul cu
care Myriam o să lucreze cu voi în următoarele 30 de zile - punând sistemele de credinţă
chiar în faţa voastră (cîteva râsete), aşa o să puteţi vedea ce vă limitează. Nu sunt prea
multe “au”-ri aici... au să fie mai multe “ah hah”. Voi nu trebuie să mai aveţi acele “au”-
ri niciodată. Lăsaţi ACEL sistem de credinţă să plece (mai multe râsete) O să fie un “ah
hah” minunat. “Eu nici nu ştiu cum am menţinut acea credinţă Veche”.
Din nou, noi vă spunem că o să fie interesant, în timp ce daţi voie la toate sistemele de
credinţă vechi să plece. Voi o să vă simţiţi puţin goi pentru un timp. Dar, apoi o să
realizaţi cum sistemele de credinţe sunt într-adevăr Adevăruri Vechi, Adevăruri pe care
aţi încercat să le posedaţi, adevăruri prin care alţii au încercat să vă posede pe voi. Este
timpul să daţi drumul la toate acestea.
Noi nu putem face munca cu această imaginaţie largă, deschisă, dacă voi îmbrăţişaţi
sistemele de credinţe Vechi. Este o onoare, şi este ceva de învăţat din fiecare sistem de
credinţă. Dar, acestea trebuie să plece de asemenea... trebuie să treacă prin voi.
Un alt lucru care limitează imaginaţia este frica de a fi un Creator. Voi toţi ştiţi ce
înseamnă acest lucru... frica pe care o simţiţi. “Dacă eu sunt un Creator plin de sine... oh,
Doamne, dacă eu cauzez mai multe războaie? Ce dacă eu omor mai mulţi oameni?”
Shaumbra, voi a-ţi trecut de această experienţă! Voi a-ţi învăţat acea lecţie. Acum,
mergeţi dincolo de acest lucru.
Voi sunteţi într-un loc de echilibru Nou. Dacă puteţi să auziţi aceste cuvinte, dacă
puteţi să simţiţi vibraţia noastră, voi sunteţi dincolo toate aceste lucruri. Voi nu trebuie să
vă îngrijoraţi că aţi putea crea greşit, că aţi crea ceva care este în dezechilibru. Dacă
sunteţi prezenţi în totalitate în momentul de Acum, dacă voi sunteţi cu noi energetic chiar
acum, voi nu trebuie să vă îngrijoraţi pentru aceste lucruri.
Este o frică pe care am menţionat-o mai înainte, frica de a lua decizii greşite. Cu
adevărat, nu există decizii greşite. Sunt doar diferite căi de a experimenta lucrurile. Dacă
vă opriţi şi vă uitaţi la ele ca fiind bune sau rele - daţii drumul acelei dualităţi – şi acea
frică o să plece.
Există de asemeni energia conştienţei de masă care limitează imaginaţia şi creaţia.
Într-un fel, puteţi spune că voi sunteţi atraşi în aceasta - sau a-ţi fost aduşi în aceasta - că
voi sunteţi reţinuţi de aceasta. Sunt alte lucruri acum în viaţa voastră - creaţiile
imaginaţiei – care pot fi mult mai provocatoare în dorinţa de a se manifesta, datorită
energiei duale şi a conştienţei de masă din jurul vostru.
Unii dintre voi ar vrea să zboare, să se înalţe departe, prin această imaginaţie. Şi, voi
vă supăraţi pentru că acest lucru este dificil de adus în această realitatea. Noi o să lucrăm
cu voi în discuţiile care apar despre cum puteţi să fiţi în această realitate, şi totuşi
îndepărtaţi de la limitele acesteia, de la regulile ei, şi de la legile ei. Dar, chiar acum sunt
anumite imaginaţii care pot fi mai dificil de manifestat decât altele datorită conştienţei de
masă şi conştienţei de grup, energii pe care familia voastră sau prietenii voştri le-au pus
pe voi. Noi o să vă vorbim, şi o să revedem încă odată cum să recunoaşteţi ceea ce este
în interior şi ceea ce este în afara voastră, şi cum să eliberaţi aceste energii.
De asemenea, dragi prieteni, aşa cum am menţionat noi la ultima noastră întâlnire, este
foarte important să vă imaginaţi şi să creaţi pentru voi înşivă. Voi sunteţi supăraţi... aveţi
probleme când încercaţi să faceţi acest lucru pentru altcineva. În primul rând experienţa
este pentru voi înşivă... toată. Acest lucru despre care noi am vorbit înainte – este necesar
să devină echilibrat în primul rînd în voi înşivă. Lumea o să simtă acest lucru şi apoi,
poate o să aducă acea energie în ei înşişi.
Noi nu încercăm să salvăm lumea. Lumea nu are nevoie să fie salvată. Apropo, acesta
este un sistem de credinţă Veche. A fost pus - cum să spun – în conştienţa de masă de
religii şi multe grupuri - că lumea trebuie salvată. Lumea este minunată şi este bine aşa
cum este. Lumea alege experienţele lor proprii. Permiteţi să oprim salvarea lumii.
Imaginaţi-vă şi creaţi pentru voi înşivă. Să nu aveţi limite întrebîndu-vă ce s-ar putea
întâmpla. Să nu gândiţi într-un fel logic şi liniar. Noi o să mergem la ceva locuri noi.
Deci, între acum şi timpul pentru a doua întâlnire, permiteţi-vă să visaţi potenţialele.
Permiteţi-vă să faceţi alegeri. Respiraţi apoi în realitatea voastră şi urmăriţi cum se
dezvoltă. Priviţi cum energiile din interiorul vostru şi din jurul vostru încep să se
schimbe. Priviţi cum supărarea voastră proprie pentru unele lucruri din viaţa voastră
încep să dispară. Priviţi cum totul are o netezime şi curge spre voi. Priviţi cum acea
energie puternică şi aspră de a trăi ca un uman pe Pământ începe să plece, înlocuită fiind
de o curgere... o strălucire...o blândeţe...şi o uluire.
Dragi Shaumbra, noi suntem încântaţi că am ajuns la acest punct împreună, împlinind
acordul nostru, de a merge înapoi pe pământul sfânt, aşezând o energie a Dumnezeului
Nou, şi doresc să-l îmbrăţişeze. Noi nu-i forţăm. Noi pur şi simplu punem această
energie acolo ca un potenţial. Este timpul pentru un Dumnezeu Nou pe Pământ chiar
acum, este nevoie mare. Este timpul pentru o nouă conştienţă a Dumnezeului, timpul de a
aduce Dumnezeul în sine... nu prin separe... nu prin reguli... doar prin a trăi... şi prin a
imagina... şi prin a crea.
Deci, într-un sens, noi putem spune că am sfârşit o energie împreună, unul cu altul, şi
ridicăm una Nouă, una Nouă ce cuprinde un Adevăr Nou, un Adevăr mai înalt, şi sigur un
Adevăr care este mai bucuros. Aşa cum am spus la începutul discuţiilor de astăzi, partea
cea grea este terminată acum. Acum noi zburăm împreună.
ŞI AŞA ESTE!
SERIA ENERGIEI NOI
“SHOUD 10: IMAGINATION AND THE NEW SAFE ENERGY”
“SHOUD 10: IMAGINAŢIA ŞI ENERGIA NOUĂ SIGURĂ”
PREZENTAT LA CERCUL CRIMSON
1 MAI 2004

Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi ne împreunăm în familia noastră, în cercul nostru, în
această energie minunată. Şi, dacă unii dintre voi vrea să ştie ce s-a întâmplat, noi o să vă
explicăm acest lucru în câteva minute (se referă la pierderea conectării la internet în
timpul muzicii, înainte de a începe comunicarea)
Este o mare bucurie şi onoare pentru mine, Tobias, să fiu aici. Energiile Shaumbrei devin
tot mai înalte, tot mai uşoare, şi mult mai dinamice. Chiar şi pe partea noastră a voalului,
noi vă respirăm înăuntru (câteva râsete) prin dragul de Cauldre, folosind sensurile lui, de
asemeni şi ale noastre, pentru a simţi cu adevărat ceea ce trece prin voi, ceea ce se petrece
aici.
Oh, într-adevăr - cum să spun - acest grup s-a schimbat faţă de primele zile când noi v-am
vorbit. S-a schimbat în multe feluri: în mărime, în cantitatea energiei, cum lucraţi şi
mânuiţi energia. Aceasta se schimbă foarte mult căci este timpul acum pentru - cum să
spun - tehnologia voastră de aici, Internetul, mânuirea cantităţii de energie care vine prin
acest intermediu. Noi trebuie să ne mutăm la un sistem diferit, ceea ce şi facem. Deci,
dragi prieteni, voi aveţi calitatea de a supraîncărca circuitele din când în când (ceva râsete
şi chicotirile lui Tobias). Deci, toţi care ascultaţi prin... să nu vă îngrijoraţi, nu aţi pierdut
nici o energie. Toată energia se află aici.
Este important ca atunci când înregistrarea această se termină si se adaugă în pagina
Internet să fie inclus cântecul care s-a cântat înainte de a începe comunicarea, cântecul
vostru uman, (“Over the Rainbow”) “Deasupra Curcubeului”. A fost mult mai mult ceea
ce s-a întâmplat în timpul cântecului, decât cuvintele simple care au ieşit prin difuzoare.
Noi o să vorbim despre acest lucru astăzi.
În acelaşi timp, Shaumbra, respiraţi şi simţiţi-vă în siguranţă pur şi simplu la această
întâlnire a noastră cu îngerii, aici, acum. Simţiţi-vă atât de mult în siguranţă încât să vă
puteţi deschide imaginaţia. Este mult mai mult în această deschidere, mult mai mult decât
ştiţi chiar acum. Deci, energiile de aici se mişcă.
Noi ştim că Shaumbra a mers dincolo de Energia Veche a suferinţei, Energia Veche a
învăţării lecţiilor, a orice fel de lecţii. Nu mai este nevoie să învăţaţi lecţii... este nevoie să
experimentaţi pe voi înşivă, viaţa, şi creaţia. Este vorba să vă bucuraţi de viaţă.
Întrebaţi-vă pe voi înşivă, Shaumbra, o întrebare interesantă. Întrebaţi-vă în Acum, dar şi
în zilele care vin - De ce aţi ales să rămâneţi? Voi aţi avut oportunitatea de a veni înapoi,
mulţi dintre voi, de multe ori. Voi aţi avut oportunitatea să veniţi înapoi. Voi aţi avut
oportunitatea să părăsiţi acest Pământ care este uneori dificil, care este dureros de multe
ori. Dar, voi sunteţi cei care aţi ales să rămâneţi. Voi sunteţi cei care acum câteva luni aţi
ales din nou să îmbrăţişaţi viaţa împreună cu noi... da, într-adevăr, să vă înrolaţi pentru o
nouă rundă a serviciului aici... cu privirea în sus, aşa cum se spune în termenul vostru...
să aveţi o nouă perioadă în serviciul Spiritului şi al umanităţii.
Dar, este şi un alt element interesant ţesut în acest timp, nu numai în serviciu, nu numai
oferindu-vă pe voi înşivă, aşa cum aţi făcut un timp îndelungat. Dar, acum voi v-aţi dat
un dar vouă înşivă. V-aţi onorat pe voi înşivă ca să spuneţi că puteţi face mult mai multe
servicii.
Voi puteţi să vă re-înrolaţi pentru Spirit. Dar, acum voi puteţi să vă permiteţi să vă
bucuraţi. Voi puteţi să vă permiteţi toată abundenţa pe care viaţa o oferă. Voi puteţi să vă
permiteţi, Shaumbra, câteva plăceri ale vieţii... acestea nu sunt păcate (râsete). Au fost
entităţi care... v-au dat această energie a păcatului. Vi s-a spus că abundenţa şi bucuria nu
sunt lucruri bune.
Shaumbra, fiţi lipsiţi de orice constrângere pentru o vreme. Nu vă lăsaţi copleşiţi. Nu o să
devină un demon. Din nou, aşa cum am spus de multe ori - “Voi ştiţi mult mai bine, chiar
acum” . Este timpul să vă dăruiţi binecuvântarea şi onoarea bucuriei vieţii şi tot ceea ce
are ea să vă ofere... tot ce are să ofere.
Dragi Shaumbra, când ne alăturăm vouă, ca şi acum, odată pe lună, noi petrecem o oră
sau cam aşa ceva - uneori puţin mai mult! - dar în general o oră cu voi. În acest timp, cît
suntem împreună, se întâmplă multe lucruri aici. Voi veniţi în această energie sigură ,
chiar dacă voi sunteţi în corp fizic, sau ascultaţi prin Internet. Vă împreunaţi în această
energie sigură unde puteţi respira adânc şi puteţi să vă relaxaţi. Voi ne puteţi permite,
nouă, de pe partea noastră a voalului, să venim aici şi să vă dăm un masaj spiritual... să
înţelegem nevoile voastre energetice... fiind foarte aproape, să vă dăm suportul nostru...
să vă spunem că vă iubim... să vă spunem că ceea ce faceţi are un impact mare în tot.
Deci, în această oră voi ne daţi voie să lucrăm cu voi energetic. Acest lucru ia aproape o
oră. Cu câteva comunicări, voi vă gândiţi, că ar trebui să fie puţin mai lung timpul, dar
este doar o oră. Aceste întâlniri durează doar o oră pentru a furniza acest tip de energie.
Da, uneori noi facem - cum să spun - tindem să hoinărim un pic la sfârşitul Shoud-ului,
pentru că noi pur şi simplu aşteptăm să - cum să spun - aşteptăm pentru ca, o cantitate
potrivită de energie să vă fie furnizată... şi de asemenea să ne permitem nouă înşine să
aducem înapoi cantitatea potrivită de energie pentru voi... energii pe care le-aţi eliberat
din voi înşivă, Energii Vechi, sau ceea ce aţi numi energii negative de care nu mai aveţi
nevoie. Acest lucru ne ia un timp pentru a le aduna în aşa fel încât să nu deranjeze
realitatea voastră Nouă, astfel încât energiile negative să nu mai fie în drumul vostru.
Deci, da, îngerii vin cu mături şi mătură în jurul vostru (ceva râsete). Ca şi atunci când
mergeţi la frizer - voi pierdeţi ceea ce nu mai aveţi nevoie. Este măturat. Şi, acest lucru îl
facem timp de o oră.
Dar, este şi mai mult ceea ce faceţi voi. Voi sădiţi o energie aici, chiar aici, chiar în acest
moment de Acum. Voi toţi... voi, sădiţi o energie pentru ca alţii să o folosească, cei care
poate ascultă acest material într-un an sau zece de acum încolo sau care poate citesc
aceste informaţii în clipa în care apar zile provocatoare, dificile şi întunecoase. Din
întâmplare poate Internetul, deschide o anumită pagină a Cercului Crimson, şi din
întâmplare văd o comunicare sau un Shoud. Deci, dragi prieteni, voi sădiţi o energie
pentru ei chiar acum, o mlădiţă de onoare şi înţelegere. Voi sădiţi această energie pentru
ei, ca să poată să se conecteze cu această energie, să poată să înţeleagă că este mai mult în
viaţă decât ceea ce au cunoscut şi au văzut.
Nu sunt limite în viaţă, chiar dacă ei au fost conduşi să creadă acest lucru, să creadă în
limite. Nu este nici o separare din partea lui Dumnezeu, aşa cum li s-a spus. Viaţa nu
trebuie să fie singuratică şi neîmplinită. Nu înseamnă să fie doar o serie de provocări sau
de încercări. Voi sădiţi pentru ei, şi le permiteţi să ştie că sunt Dumnezeu şi ei de
asemenea. Sădiţi, şi îi ajutaţi să treacă prăpastia lor spirituală proprie.
Acest lucru se întâmplă. Voi ştiţi cum este. Călăuzele voastre, ca şi ale lor, au fost cu voi
în toată călătoria, tot timpul, ajutându-vă să menţineţi lucrurile în echilibru. Dar,
călăuzele a trebuit să plece atunci când voi aţi ajuns la marginea râpei. Şi, când v-aţi uitat
peste râpă şi nu aţi văzut decât întuneric, vouă vi s-a spus că exisă şi o altă parte. Dar, voi
nu aţi putut vedea acel loc... ci doar întuneric... doar o prăpastie uriaşă. Voi aţi fost acolo,
voi toţi. Voi ştiţi cum este.
Sunt mulţi, mulţi, mulţi alţii care vin din spate. Călăuzele lor de asemenea vor pleca la un
moment dat. Acel întuneric va veni şi în viaţa lor... acea singurătate.... acea disperare.....
şi frica de a trece prăpastia spirituală de la Energia Veche la cea Nouă..... de la crezul
Vechi de dualitate şi separare la crezul Nou de armonie... şi expresie, şi creaţie... şi
imaginaţie.
Deci voi sădiţi această energie pentru ei, chiar acum. Voi creaţi o energie pe care ei o pot
atinge, o energie care este o chemare de pe partea cealaltă a prăpastiei, de pe partea
cealaltă pe care ei nu o pot vedea, o energie ce îi cheamă şi le spune, “Aceasta se poate
îndeplini. Voi trebuie să faceţi pentru voi înşivă! Dar, se poate îndeplini”. Auziţi vocea de
pe partea aceasta, vocea care este acum în Energia Nouă, care vă dă iubire şi suport,
spunându-vă că toată frica voastră, toate grijile voastre, toate îndoielile le veţi învinge.
Voi sădiţi această energie pentru ei chiar acum în această oră în care vorbim. Vedeţi voi...
chiar acum, stând doar aici, permiţându-ne să fim în serviciu vostru, permiţându-ne să
curăţim energiile din jurul vostru, sunteţi în serviciu pentru ceilalţi. Nu-i aşa că acest
lucru este interesant, Shaumbra - lanţul serviciului, o linie lungă a serviciului care este
într-adevăr mai mult ca un cerc al serviciului?
Deci, permiteţi-ne să avem această oră cu voi. Permiteţi-ne să vă îmbrăţişăm şi să vă
iubim. Permiteţi-ne să râdem împreună cu voi astăzi, pentru că voi faceţi acelaşi lucru
pentru alţii în acest moment. Cât de binecuvântat şi sacru este acest timp împreună.
Într-adevăr, noi nu trebuie să spunem multe cuvinte. Noi ştim că voi începeţi să simţiţi
energiile. Voi într-adevăr începeţi să acceptaţi că energiile au fost totdeauna acolo pentru
voi. Voi într-adevăr începeţi să le simţiţi.
Oh, da, trăind într-o lume încă şi mai este provocatoare şi mai dificilă uneori. Dar, începe
să fie mai uşoară, mult mai uşoară. Noi o să vorbim despre acest lucru astăzi.
Dar, daţi-ne voie să vă cerem să respiraţi în interior energia musafirului nostru....
musafirul nostru... pentru că, noi nu suntem siguri. Respiraţi în interior această energie...
ar trebui să vă fie familiar tuturor. Voi a-ţi lucrat cu energia lui. Respiraţi-o în interior.
Nu încercaţi să gândiţi din nou. Nu este un joc de-a ghicitul.
A fi psihic, apropo, este o Energie foarte Veche. Este o ghicitoare spirituală. Tot ceea ce
faceţi este pentru că voi credeţi că aveţi destul - cum să spun – cu un procentaj de noroc
în a avea câteva pretenţii că sunteţi psihici. Noi mergem dincolo de psihic. Noi nu trebuie
să jucăm acel joc. Noi mergem într-un loc unde putem explora multiple potenţiale prin
imaginaţia simultană, nu liniară, ci simultană.
Acum, dragi prieteni, simţiţi energiile de astăzi. Să nu încercaţi să le daţi un nume. Este
pur şi simplu vorba despre simţirea tuturor acestor energii care vin în interior. Simţiţi
cum se rotesc în jurul vostru... da, aşa cum vă mângâie fruntea... cum vă mângâie spatele
şi umerii, despre care noi ştim că v-au împovărat recent, în diferite feluri. Simţiţi
energiile musafirului nostru drag aşa cum ajută – cum să spun - vă ajută, cu permisiunea
voastră, la reconstruirea câtorva energii din jurul vostru.
Voi nu trebuie să intraţi în detalii despre cum arată aceste lucruri. Aceasta este munca
lor... vedeţi voi. Înţelegeţi voi? Ei o să vă ajute la - cum să spun - re-ţeserea,
restructurarea, şi aducerea în interior a Energiilor Noi din jurul vostru. De aceea sunt ei
acolo. Vor să facă acest serviciu pentru voi. Daţi-le voie să-l facă, vă rugăm. Permiteţi-le
să facă în acest moment de Acum pe care-l petrecem împreună.
Inhalaţi înăuntru energiile Ordinului Sananda care vine astăzi aici... ceea ce noi numim
Casa lui Sananda... o energie foarte interesantă care a fost - cum să spun - o parte din
Shoudu-rile voastre recente.
Acum, este ceva confuzie în ceea ce priveşte Sananda. Este unul din Ordinul de Arc. Este
unul dintre stâlpii Ordinului de Arc. Şi, el reprezintă energia Christosului. Reprezintă
energia seminţei Christosului în germinare şi înflorire. Sananda este energia lui Christos.
Este energia... este Ordinul care ajută la naşterea energiei voastre Christice în interiorul
vostru în momentul de Acum. Deci, într-adevăr, această energie va fost foarte apropiată
pentru o perioadă de timp, a fost o parte din voi şi din ceea ce sunteţi voi.
Sunt multe, multe entităţi în interiorul Casei Sananda, mulţi îngeri. Cel pe care îl ştiţi cel
mai bine este energia lui Yeshua, sau Jesus, care vine din Casa lui Sananda. Prin
conştiinţa multor entităţi de pe Pământ, cu mii de ani în urmă, care au lucrat în cooperare
cu Ordinul lui Sananda, cu această entitate pe care voi aţi cunoscut ca Yeshua, care a
venit pe Pământ pentru o cauză simplă - să vă arate, să fie exemplul pentru mulţi că
energiile Christosului pot fi aduse pentru a se manifesta în realitatea voastră umană acum.
Yeshua a servit o cauza mult mai mare, mult mai amplă. Voi toţi aţi făcut parte din
energia lui Yeshua. Mulţi dintre voi aţi avut suspiciunea secretă pe care aţi alungat-o
imediat, suspiciunea că poate voi aţi fost Christos. Dar, apoi v-aţi gândit, “Oh, eu nu ar
trebui să gândesc asemenea lucru. Este un păcat. Eu nu pot să mă gândesc că am fost
Christos, sau Maria sau Maria Magdalena, sau oricare altul. Acesta este doar închipuirea
mea. Este ego-ul meu care preia”.
Shaumbra, voi aţi ajutat la crearea acestor entităţi şi identităţi. Voi FACEŢI parte din
această energie, din această creaţie. Voi sunteţi o parte din ea. Deci, când Yeshua a venit
şi a umblat în formă umană, voi aţi fost suportul acelei energii. Voi aţi ajutat la crearea
acelei energii împreună cu alte entităţi din jurul lumii şi cu cei de pe partea noastră a
voalului.
Mulţi dintre voi aţi fost aici în acel timp, cu mii de ani în urmă. Voi aţi umblat cu Yeshua,
aţi vorbit cu el. Dar, de asemenea el a fost voi. Aşa cum am spus înainte, Yeshua în
Ordinul Sananda nu este o fiinţă care umblă de jur împrejur. Nu are un suflet ca şi voi.
Acesta a fost o manifestare a conştiinţei voastre.
De asemenea în interiorul Casei lui Sananda sunt energiile Mamei Maria, o mare parte
din naşterea seminţei Christosului. Este o poveste a Mariei şi a fiului Christos pe Pământ.
Este doar o parte din poveste. Este o metaforă pentru energiile naşterii Mariei, care este
în Casa lui Sananda.
Energiile lui Myriam, cea pe care o numiţi Maria Magdalena, face parte de asemenea din
Casa lui Sananda, parte din imaginaţie... vedeţi voi... după naşterea seminţei lui Christos,
trebuie să se ajungă la exprimare prin imaginaţie. Acesta este rolul pe care Myriam la
jucat pe Pământ, învăţătoarea “imaginaţiei”. Acesta este rolul pe care ea îl joacă cu voi
chiar acum.
În Casa lui Sananda este energia lui Josif, tatăl lui Yeshua, care reprezintă o figură de tată
ferm şi echilibrat... vedeţi voi... puternic, dar liniştit, călăuzind fără a controla. Energiile
lui vin înăuntru acum, ca parte a Sanandei, pentru a înlocui noţiunea Veche a figurii
tatălui. Energia lui Josif este foarte prezentă cu noi acum şi vă ajută să ajungeţi la Noua
înţelegere a unei figuri masculine de tată, şi pentru a înlocui câteva din înţelegerile Vechi
pe care le-aţi avut.
Într-adevăr, de asemenea, tot din Casa lui Sananda au fost energiile lui Abraham, şi
energiile lui Moses, şi multe, multe, multe alte energii ale altor entităţi. Unele entităţi
individuale din interiorul Sanandei au venit aici în grup înainte. Desigur Moses a fost
unul dintre musafiri... Yeshua a fost un invitat de câteva ori la acest spectacol Tobias
(ceva râsete)... şi într-adevăr şi Maria.... şi Myriam.
Dar, acum noi aducem, în acest timp, acest timp potrivit, energia totală a lui Sananda. Noi
am introdus aducând înăuntru această energie cu o săptămână în urmă în “teritoriul
necunoscutului”, ceea ce voi numiţi Norvegia. Deci, a fost introducerea preliminară. Şi,
acest grup complet vine înăuntru pentru că este într-adevăr timpul naşterii seminţei lui
Christos. Mulţi dintre voi aţi trecut prin naştere, voi ştiţi. Voi asociaţi acest lucru cu
câteva dificultăţi şi provocări, cu o pierderea a identităţii voastre proprii, cu pierderea a
ceea ce aţi crezut că aţi fost, cu unele dureri fizice, dar cu câteva din marile înţelegeri noi.
Deci, acum este o problemă - acum această naştere ajunge la sfârşit - acum este timpul
pentru exprimare. Acum este timpul pentru creşterea acestei energii a lui Christos în
interiorul realităţii voastre. Acum este timpul pentru imaginaţie şi contopire. Energia lui
Christos - ceea ce voi numiţi Înălţimea de Sine a voastră, vrea să vină să se joace cu voi,
acum. Cu adevărat vrea să vină în interior.
Voi aţi primit acest sentiment, prin aceste voci netede mai demult. Acestea nu vin de la
noi. Noi spunem acest lucru mereu. Noi vă vorbim într-un fel diferit. Acestea nu vin de la
nişte energii din afară sau entităţi din afară. Tot ceea ce vi se întâmplă, chiar acum, vin
din interiorul vostru... din energia divină a lui Christos, vine de la voi... în realitatea
voastră... în momentul de Acum, aşa cum respiraţi... aşa cum îmbrăţişaţi viaţa... aşa cum
vă deschideţi. Câteva dintre aceste simţiri pe care le-aţi primit nu de mult - ca şi simţirea
părţilor şi bucăţilor care se împreunează - toate acestea intră în acest joc. Această energia
Christică vrea să fie parte din voi şi să fie parte din viaţa voastră.
De asemenea este respectul de sine care a fost pierdut, care a fost împrăştiat, şi care vrea
să vină înapoi pentru a se împreuna. De ce chiar şi vieţile din trecut - acum că le-aţi
eliberat - de ce acele aspecte vor să vină înapoi? De ce unele fragmente din voi pe care le-
aţi înmormântat - literal şi figurativ - pe care le-aţi înăbuşit şi ascuns... de ce ar vrea unele
fragmente care sunt în alte dimensiuni să vină înapoi acum?
Acest lucru se manifestă pentru că voi le permiteţi şi pentru că le creaţi o energie sigură.
Energii dezechilibrate şi fragmentate vin în interior când sunt în siguranţă. Voi creaţi
spaţiul în momentul de Acum, când totul este din nou în siguranţă. De aceea voi aţi simţit
că energiile au venit înapoi la voi. Dar, daţi-le crezare. Daţi crezare. Unii dintre voi cred
că au fost contactaţi din afară. Dar, asumaţi-vă faptul că ele vine din interior.
Chiar acum - cum să spun - aceasta este o energie dinamică foarte complexă, un tip al
energiei grilajului care ar fi o pictură uluitoare dacă cineva ar fi capabil să o perceapă şi
să o picteze. Dar, este o reţea de energie uluitoare în jurul vostru - menţinută şi suportată
de mulţi din partea noastră, dar care de fapt emană din voi – şi care previne interferenţa
din exterior chiar acum, pentru că voi aţi ales acest lucru, pentru că în acest proces de
naştere voi aveţi nevoie de un spaţiu sigur. Voi nu trebuie să aveţi alte energii care
intervin.
Dacă aţi simţit lucruri, sau aţi auzit lucruri, poate din afara voastră, sau străine vouă, şi
ştiţi că sunt diferite trăirilor voastre, respiraţi adânc. Ghiciţi....!
Sunteţi voi, părţi sau bucăţi care vor să vină înapoi, vieţi din trecut vor să fie în energia
Nouă Lărgită, chiar dacă ele trăiesc în realităţile lor proprii. Şi, mai mult ca oricând este
Divinul, şi este energia Christosului de sine care a fost în cocon mult timp, şi care vrea să
vină în interior chiar acum. Acest lucru se întâmplă.
În timpul muzicii care a fost cântată, au fost ţesute - de noi cu acordul vostru - ceva foarte
frumos, câteva energii foarte complexe şi minunate. De aceea spunem că este important
să includeţi acele energii când faceţi înregistrările voastre aici, ca alţii să le poată simţi de
asemenea. Acestea energii, sunt energii care suportă venirea la voi, care suportă fiinţa
divină din realitatea voastră, şi suportă multă energia sigură.
Nouă ne place cântecul care a fost cântat. Şi a fost - cum să spun - o serie de întâmplări -
întâmplări cu energii, într-un fel dincolo de coincidenţa care a făcut să se împlinească.
Noi o să - cu permisiunea lui Cauldre - noi o să împărtăşim o poveste, să vă ajutăm să
înţelegeţi. Vedeţi voi, Cauldre a fost chiar ocupat împreună cu partenera lui, Linda, nu
demult... au călătorit de jur împrejur..... ducându-ne în multe, în diferite părţi ale lumii,
pentru o muncă foarte interesantă, făcută în zone diferite... muncă de transformare...
muncă de deschidere... şi muncă a imaginaţiei... Multă muncă a fost făcută. Deci, el a fost
chiar foarte ocupat. Şi, ieri el a realizat că nu a fost selectată nici o muzică pentru astăzi.
Şi, într-un fel el a intrat în panică, neştiind ce muzică ar trebui cântată, gândindu-se cu
mintea lui umană limitată...pe care o are uneori. El s-a gândit să meargă înapoi - cum să
spun – alegând ceva muzică veche, ceva din trecut. El nu a fost satisfăcut de alegerea
făcută, dar a simţit că este important să fie muzică.
El a fost puţin distrat - de noi (ceva râsete) - căutând o bucată de hârtie, un dosar de care
a avut nevoie, dar necăjit fiind în interiorul său pentru aceea muzică, întrebându-se ce
muzică să cânte, când deodată ceva ascuns sub alte hârtii a ieşit la iveală. A fost un
pachet de două luni primit, şi, care nu a fost deschis, care a fost uitat de Cauldre. S-a uitat
la pachet şi pentru scurt timp s-a gândit, “Eu nu am timp să-l deschid acum. O să-l
deschid mai târziu”.
Dar, o stare a trecut prin el, o aluzie, şi apoi un ghiont a venit să-l convingă să deschidă
pachetul atunci. Acest lucru l-a iritat într-un fel, pentru că, (mai multe râsete) nu era
tocmai ceea ce el ar fi vrut să facă... deoarece el era foarte ocupat.... Dar, a deschis
pachetul. Şi, spre uimirea sa, a fost un CD cu muzică pe el... muzica pe care o auziţi
astăzi... în special cântecul care se numeşte (Over the Rainbow) “Deasupra
Curcubeului”... de cântăreaţa... cea care a fost cunoscută sub numele de Eva Cassidy...
CD special prin faptul ca a fost înregistrat înainte ca ea să treacă pe partea noastră, având
un tipar precis, ţesut în energiile muzicii... aşteptând special ca Cauldre să deschidă acel
pachet, şi acea muzică să cânte... Apoi, el a râs de el însuşi, şi a venit să ne vorbească.
Este mult mai mult în această muzică decât pot vedea ochii. Este mult mai mult în întreg
filmul ceea ce este important de înţeles chiar acum. Da, într-adevăr, a fost o scrisoare
minunată care a acompaniat acest CD. Şi, noi apreciem şi onorăm pe cel care a trimis
acest CD de asemenea, pentru că timpul a fost impecabil, iar cel care la trimis şi-a urmat
inima, trimiţându-l. Din păcate, au fost două luni de întârziere pentru a deschide pachetul.
Dar, timpul a trebuit să aştepte.
Daţi-ne voie să vă vorbim despre filmul numit (Wizard of Oz), “Vrăjitorul din Oz” şi
despre muzica din acest film, “Deasupra Curcubeului”. Acest film a fost un succes. A
fost popular în timpul vostru din anii 1930, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial,
care ce a fost cu adevărat o luptă între lumină şi întuneric, o luptă pentru a vedea în ce
direcţie va merge Pământul, o luptă pentru a vedea dacă energiile întunericului sau
luminii vor domina.
Noi trebuie să spunem că Pământul a ajuns la o înţelegere, şi acum începe să ajungă la
conştiinţa că nici o parte nu a câştigat sau a pierdut. A fost vorba despre împreunarea
energiilor. A fost vorba despre a nu a nu mai exista luptă înainte şi înapoi între
elementele luminii şi întunericului. Aceasta este de fapt ceea ce a fost al Doilea Război
Mondial, şi nu cine câştigă până la urmă, ci cum energiile pot fi împreunate.
Deci, acest film şi această muzică au ieşit înainte de acel război mondial. Acest film a
adunat oamenii. Le-a dat o muzică. Le-a dat o speranţă pentru puţinele orele di-nainte de
marele întuneric care s-a abătut în întreaga lume.
Dar, de asemenea, acest film a ajutat la crearea picturii şi vibraţiei, energiile acestui lucru
cunoscut acum nouă, ca fiind Pământul Nou - vedeţi voi. Într-un fel deasupra de
curcubeu, dragi prieteni, există acest Pământ Nou la care se lucrează chiar acum. Unii
deja locuiesc pe el. Pământul Nou va creşte continuu, şi se lucrează continuu la el.
Este mult mai mult în acest film, de asemenea, lucruri la care vă puteţi raporta - într-un
sens, viaţa fără promisiune... negru şi albul de la începutul filmului... furtuna care venea...
furtuna, tornada care a schimbat energiile... da, într-adevăr vortexul care a creat impulsul
pentru schimbare... energiile care au fost numite întuneric şi care a trebuit să vină să
împingă toate celelalte energii înainte. Dacă tornada nu ar fi venit să schimbe energiile, să
le mişte, să le învârtă, atunci ar fi fost dificil de mers la următorul nivel. Ar fi fost dificil
de trecut peste curcubeu.
Voi aţi văzut acest lucru în viaţa voastră - dificultăţile - furtuna care se rostogoleşte
pentru a vă scoate întru totul din centru... pentru a vă scoate în afara poziţiei voastre
neutre... furtuna care se rostogoleşte pentru a modifica drastic realitatea... pentru a mătura
afară lucrurile din viaţa voastră... serviciu, da... relaţii... noţiuni Vechi... credinţe Vechi...
limite Vechi. Furtuna a venit în viaţa voastră pentru a vă ajuta să faceţi schimbarea. Acea
furtună, într-un fel, vine şi în viaţa celorlalţi. Acea furtună este - în felul ei unic - chiar pe
Pământ în următorii câţiva ani, o furtună care va ajuta la crearea schimbării.
Dar, în film, în poveste, Dorothy se trezeşte pe partea cealaltă, pe terenul culorilor, pe
terenul Pământului Nou, pe terenul lui Oz unde lucrurile sunt magice... pe acest frumos
Nou Pământ.
Acum, mulţi dintre voi cunoaşteţi restul povestirii. Povestea Oraşului Emerald, care, într-
un fel este - cum să spun - energetic conectat la Pământul Nou, la frumuseţea, magia, şi
măreţia Pământului Nou.
Şi, Dorothy trebuie să urmeze un drum. Şi, mulţi dintre voi ştiţi ce înseamnă acesta. Pe
parcursul drumului ea trebuie să înveţe - despre inimă, şi despre mental, şi despre a-şi
învinge frica. Ea până la urmă găseşte drumul spre oraş, oraşul Emerald, din nou,
simbolic, acest oraş reprezintă Pământul Nou.
Şi, până la urmă, aşa cum ştiţi povestea, ea trebuie să facă ce? Să se reîntoarcă acasă! Ea
trebuie să atingă roşeaţa ei - oh, mă scuzaţi - papucii de rubin (râsete din audienţă) Atunci
când am ajutat la comunicarea acestui manuscris, noi am insistat pentru culoarea crimson
(stacojiu), dar scriitorul a simţit că culoarea rubinului se potriveşte mai bine. (Mai multe
râsete).
Deci, dragi prieteni, noi vă cerem aici o favoare specială. Noi vă cerem să puneţi din nou
acel cântec. Şi, noi vă cerem în acest timp - apropo, aceasta este bucata 3, Maestrul
Sunetului (se referă la John Kuderka, expertul de sunete pentru Cercul Crimson)
Noi o să vă rugăm să ascultaţi această muzică într-un fel diferit acum. Noi o să vă rugăm
să vă deschideţi imaginaţia voastră. Noi vă cerem să aduceţi în interior energiile
Pământului Nou, aici, aşa cum ascultaţi, aşa cum auziţi problemele care se dizolvă, ca şi
picăturile de lămâie în acest loc Nou, pentru că Pământul Nou nu are probleme, nu are
provocările dualităţii pe care le-aţi avut pe Pământul Vechi. Noi vă cerem să ascultaţi şi
să simţiţi energiile dorinţei pe o stea. Şi, când vă treziţi, norii rămân mult în spatele
vostru - mult în urmă... o metaforă pentru a părăsi dualitatea... metaforă pentru a intra
într-o Energie complet Nouă.
Din nou, ascultaţi energiile, nu numai cuvintele şi muzica, ci întreaga energie care vine
înăuntru. Eu am vorbit chiar despre a îndrăzni să vă visaţi visele, a îndrăzni să vă
permiteţi ca visele voastre să devină realitate. Este vorba despre imaginaţie, de a vă visa
visele, a îndrăzni să le lăsaţi să vină, prin a vă deschide imaginaţia. Această deschidere o
să vă ia deasupra curcubeului. O să vă ia spre energiile Pământului Nou, spre Energia
Nouă. Şi, va permite la tot ceea ce visaţi să intre în realitatea voastră, în momentul vostru
Nou.
Aduceţi-vă aminte... tot timpul Dorothy a căutat să meargă acasă, chiar şi când a fost în
oraşul Emerald, chiar şi când a fost în acel loc măreţ, ea totuşi a căutat să ajungă acasă.
Ea a permis imaginaţiei particulare să se ridice. Ea şi-a permis ei însăşi să meargă înapoi
în momentul Acum. Şi-a permis ei însăşi să aducă o parte din Energia Nouă, o parte din
Pământul Nou.
Ea, într-un fel, trecând deasupra curcubeului, pentru prima dată, a făcut un pas uriaş, a
trecut într-un Nou nivel. A fost în stare să meargă în Energia Nouă. Dar, apoi a făcut un
alt lucru frumos şi minunat: a completat cercul venind înapoi, aducând totul în Acum-ul
ei.
Aceasta este o decizie pe care mulţi o îmbrăţişaţi. Mergeţi acum pe Pământul Nou?
Treceţi la această energie? Sau, mergeţi pe Pământul Nou, apoi completaţi cercul, şi
aduceţi înapoi în Acum aşa cum a făcut Dorothy? Când faceţi acest lucru, totul este
diferit.
Deci, cu energia lui Sananda acum, şi cu tot ceea ce este ţesut în acest cântec specific, şi
cu redarea aceasta specifică a cântecului, noi vă cerem să respiraţi în interior, să vă
deschideţi imaginaţia, şi să vă permiteţi să fiţi o pasăre mică, albastră, împreună cu noi,
acum şi aici.
Tobias continuă să vorbească în timp ce se cântă “Deasupra de Curcubeu”:
Respiraţi adânc, Shaumbra. Acest cântec a fost scris pentru voi.
Respiraţi-l în interior, Sananda.
Respiraţi în interior energia pe care noi toţi o creăm împreună.
Versurile cântecului “Deasupra Curcubeului” sunt următoarele:

Undeva, deasupra curcubeului, cale înaltă,


Este un teren de care am auzit odată într-un cântec de leagăn.
Undeva, deasupra curcubeului, cerul este albastru,
Şi visul pe care îndrăzneşti să-l visezi se adevereşte.
Într-o zi eu voi dori să fiu pe o stea
Şi să mă trezesc când norii sunt departe de mine.
Unde problemele se dizolvă ca picătura de lămâie
Deasupra vârfului coşului
Acolo mă vei găsi.
Undeva deasupra curcubeului, păsări albastre zboară,
Păsările zboară deasupra curcubeului
De ce, oh de ce nu pot şi eu?
Unde problemele se dizolvă ca picătura de lămâie
Deasupra vârfului coşului
Acolo mă vei găsi.
Undeva deasupra curcubeului, păsări albastre zboară
Păsările zboară deasupra curcubeului,
De ce, oh de ce nu pot şi eu?

Şi, mulţumiri lui Bob care a jucat acest cântec cu toată prezentarea.
Dragi prieteni, filmul, şi acest cântec, au fost una dintre cele mai mari comunicări din
timpurile recente, conţinând multă energie în spatele muzicii şi în spatele sunetului, chiar
împreună cu imaginile de pe ecran. Deci, noi cerem tuturor Shaumbra să revadă filmul,
între momentul de acum şi întâlnirea noastră viitoare, pentru că acest film conţine multă
energie şi informaţie, care are de a face cu cei care sunt gata să se trezească. Da, sunt
multe nivele în acest film. Se poate viziona pur şi simplu din plăcere. Se poate viziona de
asemenea mai târziu, şi astfel voi o să vedeţi metaforele şi simbolurile. Voi o să ajungeţi
la noi înţelegeri.
Revedeţi acest film acum, când mergeţi cu Noua Energie, pentru a vedea cum este o
poveste legată de călătoria voastră. Aceasta este o poveste despre drumul în Energia
Nouă. Este o poveste despre Pământul Nou, toate aduse împreună. Este o poveste despre:
alegeţi voi să aduceţi această energie a Pământului Nou înapoi la voi? Priviţi toate
caracterele şi simbolurile, chiar şi vrăjitoarea de pe Teritoriul Oz-ului, rolul care a fost
jucat, chiar şi felul în care vrăjitoarea a fost învinsă... şi s-a dizolvat.
Deci, sunt multe metafore, şi vă împărtăşim aceste lucruri astăzi, pentru că noi ne mutăm
în acest întreg tărâm al energiei imaginaţiei creative.
Şi, totul începe cu acest spaţiu sigur. Noi v-am vorbit despre spaţiul sigur într-un Shoud,
nu cu mult timp în urmă. Am înfiinţat energia acolo, şi continuăm acest lucru astăzi. Am
vorbit despre faptul că Energia Nouă este o energie sigură. Este în echilibru. Este energia
lui “patru”. Este la fel ca o masă care are patru picioare, în loc de trei picioare, sau doar
două picioare. O masă cu două picioare este foarte echilibrată. Dar, o masă cu patru este
sigură.
Deci, chiar acum Shaumbra, noi cântăm acest cântec pentru voi, pentru că în acest cântec
sunt de asemenea energii “sigure”. Când sunteţi în locuri sigure, voi puteţi să vă
deschideţi imaginaţia voastră... când locul este în siguranţă. Când lumea din jurul vostru
nu este în siguranţă, când ziarele sunt pline cu poveşti de război... poveşti cu tot felul de
crime... ce se întâmplă? Oamenii stau înăuntru. Voi staţi înăuntru.
Dar voi, chiar acum, pur şi simplu staţi într-o energie sigură. Da, acolo pot fi tot feluri de
lucruri care se întâmplă în jurul vostru. Dar, energia voastră este în siguranţă, pentru că
voi o creaţi în siguranţă. Este o noţiune foarte simplă. Nu are nevoie de multe explicaţii
sau de multă gândire. Dacă alegeţi un spaţiu sigur, acesta este acolo unde sunteţi. Noi am
mai vorbit că nu este nevoie să creaţi acele ziduri de lumină albă în jurul vostru. Este
vorba despre a recunoaşte că voi sunteţi întotdeauna într-un spaţiu sigur. Când călătoriţi
într-un avion, avionul devine un spaţiu sigur, pentru că voi sunteţi în acel avion. Când
conduceţi maşină, aceasta devină un spaţiu sigur... dacă alegeţi acest lucru. Fiecare
moment, din fiecare Acum, este un spaţiu sigur.
Acum, unii dintre voi gândiţi, “Da, dar ce se întâmplă dacă eu merg afară şi sunt călcat de
o maşină? Ce se întâmplă atunci, Tobias? Cum este spaţiul sigur, atunci?” Ce se întâmplă
de fapt?
Unde merge atenţia voastră? Unde merge imaginaţia voastră? Afară într-un spaţiu
nesigur! Voi vă permiteţi, vouă înşivă, să mergeţi acolo. Este vorba despre a fi în acel
spaţiu sigur în fiecare moment al timpului.
Voi încă mai existaţi într-o lume a dualităţii, deci o să mai existe toate aceste lucruri care
se vor întîmpla în jurul vostru. Dar, voi puteţi fi în centrul furtunii, şi să nu vă afecteze în
nici un fel. În fiecare moment voi puteţi fi în spaţiu sigur. Când sunteţi în această stare de
siguranţă, voi protejaţi tot ceea ce este în jurul vostru.
Prima oară o să observaţi în animalele voastre de casă. Ele absorb, simt, şi rezonează cu
energia voastră. Dacă sunteţi într-un spaţiu sigur, ele or să fie într-un spaţiu sigur. Nu o să
mai fie nevoie să proceseze o mare cantitate de energie pentru voi, să preia boli, sau -
cum să spun - dezechilibre din partea voastră.
Animalele fac acest lucru pentru voi, ştiţi voi... da. Dar, când staţi şi sunteţi în spaţiul
sigur de Acum, animalele nu mai trebuie să facă acest lucru.
Acest lucru va începe să-i „afecteze” şi pe alţii din jurul vostru. Oh, a fost o perioadă de
timp când - cum să spun - voi aţi simţit că ei vă părăsesc. Aţi simţit o separare între voi şi
familie, între voi şi cei iubiţi. Dar, acum când începeţi fiecare moment în energia sigură,
şi cei din jurul vostru vor începe să simtă această energie de asemenea. Această stare
schimbă relaţia voastră cu cei apropiaţi. Această stare îi schimbă şi pe ei, dacă aleg acel
potenţial pe care voi îl radiaţi din interiorul vostru. Voi faceţi acest lucru în linişte. Voi
faceţi acest lucru de fapt fără să-l predicaţi. Faceţi acest lucru fără să vă mişcaţi mâinile,
pentru a mişca energia. Voi pur şi simplu sunteţi. Voi sunteţi în energia sigură.
Într-un fel această energie poate să nu fie sigură în jurul vostru deoarece oamenii încă
mai joacă jocul lor în dualitate. Pot fi războaie sau crime în jurul vostru. Dar, nu sunteţi
voi acele războaie sau crime... nu sunteţi voi.
Voi spuneţi, “Dar, dacă eu sunt într-o energie sigură, cum se poate să citesc ziarele şi văd
toate acele lucruri? Nu trebuie să mă îngrijorez? Nu trebuie să mă îngrijorez pentru toate
aceste lucruri teribile?”
Nu, Shaumbra, acum este diferit, şi voi sunteţi diferiţi. Poate să fie haos în jurul vostru.
Energia voastră este sigură. Energia voastră este echilibrată, pur şi simplu mergând în
Energia Nouă. Voi o să vedeţi căci continuând să faceţi acest lucru – să păstraţi energia
sigură Acum – totul se schimbă în jurul vostru, şi cum, după o scurtă perioadă de timp
acel haos care există în jurul vostru se pare că pleacă.
ENERGIA SIGURĂ ESTE FUNDAŢIA PENTRU IMAGINAŢIE.
Când voi simţiţi şi vă permiteţi să fiţi în energii sigure, atunci imaginaţia poate să se
exprime cu adevărat, să se joace, şi să se deschidă. Deci, noi vorbim despre siguranţă şi
despre lucruri din jurul vostru din realitatea voastră fizică, şi vorbim despre faptul că voi
puteţi să fiţi în siguranţă şi să nu fiţi afectaţi de acele lucruri citite, văzute sau auzite.
Dar, acum să trecem în interiorul vostru. Ah... uneori voi chiar simţiţi că este mai puţin
sigur aici în interior (râsete) decât în exterior. De aceea voi folosiţi multe din energiile
voastre în exterior, încercând să vă ţineţi activi, încercând să ocupaţi momentul pentru că
voi nu vreţi să mergeţi în interiorul vostru. Noi vă cerem să simţiţi pentru un moment
acest lucru.
Noi ştim că de multe ori vi s-a părut nesigur în interior, cu luptele care se dau în mintea
voastră, vi s-a părut că este nesigur chiar să fiţi în acest corp fizic, întrebându-vă cu teamă
când o să se predea, când o să vă trădeze. Într-un fel, voi v-aţi ascuns pe voi înşivă în
interiorul vostru, pentru că v-aţi simţit în nesiguranţă; demonii, energiile ce par că vă
copleşesc, şi totuşi foarte nesiguri în interior, într-un fel, reprezentat în filmul „Vrăjitorul
din Oz” de vrăjitoare şi de toţi soldaţii ei.
Deci, Shaumbra, cum să vă aduceţi siguranţa înapoi în interiorul vostru, cum să vă simţiţi
echilibraţi în interiorul vostru? În primul rând, pur şi simplu prin a respira această stare de
echilibru în interior. Într-adevăr, această respiraţie face minuni. În al doilea rând, este
prin a nu încerca de loc să anihilaţi ceea ce voi numiţi întuneric sau dezechilibru. Această
atitudine a cauzat o problemă pentru foarte mulţi dintre voi, care aţi fost dezechilibraţi, de
exemplu la lumină. Totul a trebuit să fie doar lumină, şi nu aţi recunoscut întunericul.
Lumina şi întunericul merg împreună. Ele lucrează împreună. Acest lucru a fost
descoperit în cel de-al Doilea Război Mondial. Lumina şi întunericul lucrează împreună.
Este vorba despre a recunoaşte că aceste stări fac parte din voi. Este vorba despre a
recunoaşte faptul că, dragi prieteni, răutatea despre care v-aţi îngrijorat de multe ori în
viaţa voastră - nu răutatea de dinafară, ci răutatea di-năuntru, întunericul interior - acesta
nu o să vă consume. Acesta nu o să vă consume. Acesta nu vrea acest lucru. Şi, nu poate
să vă consume. Face parte din voi. Întunericul vrea să se mute cu voi în această Energie
Nouă. Are o mare dorinţă să fie acolo după cum lumina în interiorul vostru o face, vedeţi
voi. Voi nu-l puteţi lăsa în urma voastră.
Este vorba despre înţelegere, şi despre a vă simţi atât de siguri încât să puteţi lăsa jos
acele bariere şi ziduri, pentru a lăsa jos toate lucrurile mentale mici pe care le-aţi creat,
toate trucurile mici pe care le-aţi făcut în interiorul vostru pentru a vă păzi de demonii şi
de spiritele rele din interiorul vostru. Unii dintre voi, în interior, arătaţi ca nişte fortăreţe
cu tot felul de ziduri zidite în tot felul de armamente, care păzesc energiile. Şi, acestea
sunt energiile voastre proprii. Acestea toate sunt în interior. Unii dintre voi v-aţi izolat
foarte mult în interiorul vostru - neavînd frică de exterior - dar având frică de ceea ce este
înăuntrul vostru. Voi puteţi să fiţi într-o energie sigură acum şi să invitaţi fiecare parte din
voi în această energie sigură. Nu trebuie să mai existe lupte mentale niciodată.
Unii dintre voi pur şi simplu aţi fost aiuriţi... pur şi simplu. Şi, apoi ne-aţi chemat pe noi,
sau aţi chemat Spiritul. Voi ne-aţi chemat să venim în interior. Şi, aşa a fost un timp, un
moment scurt, când voi aţi ascultat pentru că aţi fost disperaţi (ceva râsete). Dar, apoi voi
aţi ascultat tot mai mult. Şi, voi aţi început să ascultaţi de voi înşivă. Voi aţi început să
aveţi mai multă încredere în voi înşivă.
Este timpul să vă simţiţi atât de siguri în interiorul vostru încât chiar Divinul să poată
veni. Nu este nici o parte din voi care este un şacal, sau un demon, sau un monstru, sau
părţi din voi care să vă posede. Totul este divin. Totul este glorios.
Noi ştim că unii dintre voi aţi fost foarte prudenţi când am început să vorbim în felul
acesta. Voi aţi petrecut mult timp în viaţa voastră – chiar multe vieţi trecute –
baricadându-vă în interiorul vostru, fiindu-vă frică de aspectele întunecoase ale fiinţei
voastre. Este timpul să le daţi drumul. Este timpul să vă simţiţi deschişi, şi siguri, şi să
aveţi încredere că puteţi să luaţi toate acele ziduri jos acum. Voi puteţi să daţi jos acei
pereţi. Voi puteţi să scăpaţi de toate armele pe care le-aţi creat, arme mentale, vedeţi voi,
pentru a ţine întunericul din interior, afară.
Voi v-aţi jucat cu câteva trucuri minunate, chiar cu voi înşivă... v-aţi rupt în bucăţele... aţi
creat drumuri secrete în interiorul vostru... aţi creat coduri elaborate a energiilor...
tunele... uşi... bariere... scheme... şi trucuri în interiorul vostru, în aşa fel ca să nu arătaţi
acel întuneric. Voi aţi atribuit această stare ca venind din exterior. Voi aţi blestemat
lumea din exterior de multe ori.
Dragi prieteni, noi v-am cerut să ascultaţi acel cântec, muzica care a fost creată cu mult
timp în urmă. Noi l-am creat pentru ca voi să simţiţi energia aici şi acum. Şi, voi puteţi să
vă simţiţi în siguranţă în interiorul vostru, în aşa fel încât să puneţi jos apărătoarea, aşa de
siguri încât voi să daţi drumul trucurilor mentale Vechi pe care le-aţi jucat cu voi înşivă.
Când ajungeţi în acest spaţiu sigur în interior şi în exterior, o energie care vă permite să
fiţi tot ceea ce sunteţi voi - tot ceea ce sunteţi voi - atunci imaginaţia poate cu adevărat, să
aibă cu adevărat o scenă pe care să lucreze, în clipa în care voi puteţi să vă deschideţi
toate aceste energii pentru a putea intra. Aici este locul unde imaginaţia are aripi şi poate
să zboare. Este un lucru minunat. Este locul unde voi puteţi să vă deschideţi acum.
Să vorbim aici despre imaginaţie. Noi ştim că unii dintre voi încă-şi pun întrebări legate
de acest lucru, că încearcă să descifreze, să lucreze cu această energie, dar nu sunt siguri
cum. Ce este imaginaţia? Ce este mintea? Ce sunt visele? Ce este realitatea? Imaginaţia
din nou, nu se află într-un singur loc în corpul vostru. Este un aspect a ceea ce sunteţi voi,
aspect care a fost din totdeauna acolo. A fost închis pentru mult timp.
Din nou, aşa cum am spus, vouă vi s-a spus să nu visaţi cu ochii deschişi. Vi s-a spus că
ideile voastre sunt nebune. Nicidecum, Shaumbra! Ideile voastre au fost doar înaintea
timpului lor de manifestare.
Visarea cu ochii deschişi a făcut parte din întregul proces de trezire prin care aţi trecut. A
fost important să faceţi acest lucru. Această întreagă zonă a imaginaţiei este energia
divină care intră. Este aspectul din voi care are aripi, şi deci care poate să meargă afară şi
să exploreze potenţialele.
Să folosim un exemplu. Să spunem că voi vreţi să urmăriţi programul la televizor.
Imaginaţi-vă că staţi în scaunul vostru, sau pe canapeaua voastră, şi priviţi televizorul.
Acum, televizorul nu are imagine. Nu este nimic pe ecran. Nu este nici o imagine până nu
aprindeţi televizorul. Deci, voi spuneţi că nu este nimic în el. Este doar un aparat de
televizor. Ah... dar este oare aşa? Este, oare Shaumbra?
Voi sunteţi în... este calea de Dimensiunea a 3-a, 3-D, în a privi televizorul, pentru că în
interiorul cutiei - chiar şi înainte de a deschide televizorul cu telecomanda voastră - sunt
sute şi mii de potenţiale de selectat. Deci, deschideţi televizorul vostru. Unii dintre voi au
acces la mai multe canale, unii la sute şi sute de canale, aproape înspăimântător câte
canale aveţi.
Dar, voi deschideţi canalul vostru favorit imediat la început. Şi, voi vă spuneţi vouă
înşivă, “Deci, este un program pe ecran. Este un program care vine spre televizorul meu,
programul la care îmi place să mă uit”. Sau, este acolo? Este acolo? Este doar o realitate
pe care voi aţi selectat-o prin imaginaţie, cea pe care aţi adus-o înăuntru?
Pentru că în spatele acestui canal sunt sute de alte programe... şi acelea sunt tot acolo. Voi
nu le vedeţi. Ele nu sunt conţinute în interiorul cutiei de televizor la care priviţi, dar ele
sunt acolo.
Încercaţi un lucru... în loc să aveţi un singur televizor, puneţi o duzină de televizoare în
aceeaşi cameră. Deschideţi fiecare televizor cu un program diferit. Acum, voi spuneţi,
“Dar, Tobias, acest lucru pare foarte încurcat. Noi avem tot felul de zgomote şi tot felul
de imagini. Cum pot eu să mă conectez la toate acestea?” Ah... gândire limitată a
Energiei Vechi, pentru că pur şi simplu, chiar şi figurativ voi puteţi să vă conectaţi cu
toate acele programe, simultan.
Acest lucru este un pic - cum să spun - un exemplu a felului în care lucrează imaginaţia,
când voi eliberaţi limitele TV-ului vostru atunci acesta nu mai este un televizor. Este un
instrument pentru potenţialele tuturor programelor care pot fi aduse în interior, sute şi
sute de programe diferite care pot fi aduse în interior prin acea cutie, nu numai un
program, ci sute. Acestea există simultan în momentul de Acum, fiecare din ele este gata
să fie selectat. Voi nu trebuie să selectaţi doar un program. Voi puteţi selecta mai multe.
Atenţia voastră, concentrarea voastră, şi energiile voastre pot simţi şi percepe multe
programe în acelaşi timp, multe, multe potenţiale.
Ceea ce noi vă spunem aici, Shaumbra, este: NU VĂ LIMITAŢI. Permiteţi imaginaţiei
voastră să aibă aripi. Permiteţi realităţii voastre să treacă peste, să meargă peste curcubeu.
Nu este vorba despre un program sau despre o singură realitate care se joacă în faţa
voastră chiar acum. Voi vedeţi doar una. Voi sunteţi atât de obişnuiţi cu acest lucru,
sunteţi încuiaţi în acest lucru, voi vedeţi doar o singură realitate.
Dar, pe lângă această realitate chiar acum sunt aproape un număr infinit de realităţi, dar
să spunem că sunt mii şi mii şi mii de alte realităţi care există chiar aici, chiar acum...
vedeţi voi. Acesta este locul unde noi permitem concentrării noastre să fie. Şi, este aşa
cum noi o percepem. Unele realităţi nu vor fi percepute în termene normale umane aşa
cum sunteţi obişnuiţi. Acestea nu vor fi obligatoriu percepute în termeni fizici.
În timp ce noi am cântat cântecul mai înainte, voi aţi auzit ceva, da. Voi aţi auzit muzica,
poate aţi simţit vibraţia muzicii. Dar, în acelaşi timp simultan, au fost sute de energii
diferite la lucru, energii care poate nu au putut fi percepute cu ochi, cu urechile şi cu
pielea. Dar, ele au fost acolo. Voi le-aţi pus acolo, şi noi le-am pus acolo ca să vă dăm
acest exemplu, energii care s-au învârtit de jur împrejur şi care vă pot atinge.
Voi nu trebuie să staţi doar acolo, doar într-o realitate. Voi puteţi acum să fiţi deschişi la
toate celelalte realităţi care există în acelaşi timp. Sună încurcat, dragi prieteni? Acest
lucru se întâmplă pentru că voi nu sunteţi încă obişnuiţi cu acest lucru. Dar, voi o să
ajungeţi să simţiţi. Voi puteţi avea multiple realităţi şi multiple potenţiale care există în
momentul de Acum.
Acesta este o altă neînţelegere; voi credeţi că trebuie să mergeţi afară, în celelalte
realităţi. Nu, din contră, acestea vin la voi. Acestea vin în momentul Extins de Acum în
care vă aflaţi. Aici, este locul unde ne contactaţi pe noi chiar în această clipă. Voi sunteţi
umanii care staţi pe un scaun, sau pe canapeaua voastră, sau alţii staţi întinşi pe podea.
Dar este şi o altă realitate care există, unde sunteţi, în acelaşi timp, în energia Casei
Sananda. Voi sunteţi cu noi. Noi avem o altă conversaţie cu voi chiar acum, o conversaţie
complet diferită la care puteţi participa.
Unii de aici pun piciorul pe frână. Voi spuneţi, “Dar, Tobias, se pare că eu voi înnebuni
cu toate aceste lucruri!” Aduceţi-vă aminte... voi sunteţi în energia sigură. Voi sunteţi în
energia sigură în interiorul vostru şi în exteriorul vostru. Şi, noi o să continuăm să lucrăm
cu voi să şi să ne dăm suportul. Într-adevăr, această fundaţie a energiei sigure este
importantă aici. De aceea noi am făcut presiuni de mult timp. De aceea noi am împins
punctul cu voi, pentru a alege îmbrăţişarea vieţii, pentru a alege să rămâneţi aici sau nu.
Deci, voi sunteţi în energia sigură, şi acum puteţi să vă deschideţi spre celelalte tărâmuri.
Voi puteţi avea multiple realităţi care se întâmplă în acelaşi timp. Imaginaţia voastră are
aripi. Aceasta se poate înălţa şi poate aduce energiile înapoi la voi. Este vorba despre a
respira această posibilitate în interior. Este vorba despre a vă simţi în siguranţă şi
confortabili pentru ca aceste lucruri să înceapă să se întâmple în viaţa voastră, în timp ce
sunteţi în forma umană, în momentul de Acum. Acest lucru nu este prin a nega omenirea.
Este vorba despre extinderea omenirii, în acelaşi timp.
Aşa cum permiteţi imaginaţiei să se înalţe, ea o să înceapă să atragă un set complet nou
de lucruri spre voi; oameni... oportunităţi... resurse... şi energie. Atunci când vă
concentraţi doar pe dimensiunea a treia, voi aţi limitat ceea ce aţi adus la voi energetic.
Dar, acum aşa cum ne deschidem spre alte tărâmuri, multe lucruri pot veni înapoi la voi.
Imaginaţia nu încearcă să - cum să spun - noi nu încercăm să fim specifici aici. Unii
dintre voi aţi depus efort pentru acest lucru în ultimele luni. Voi aţi vizualizat, nu aţi
imaginat. Vizualizare este însă ceva care vine din mental. Este un exerciţiu mental. Voi
aţi încercat să vizualizaţi ceva. Şi, noi ştim că este o linie foarte fină între cele două.
A imagina înseamnă a permite energiilor voastre să meargă în exterior, să se înalţe, să
zboare, să privească, să simtă potenţialele diferite care există. Mergeţi şi simţiţi energiile
întunecate, sau ceea ce aţi numi potenţiale negative ale realităţii. Dar, la fel priviţi-le şi pe
cele pozitive. Permiteţi-vă să vă înălţaţi şi să simţiţi toate scenariile, diferite scenarii. Şi,
faceţi o selecţie... sau două... sau trei... sau patru... vedeţi voi. După aceea respiraţi în
interior, în momentul vostru de Acum.
Când noi vă spunem că nu trebuie să fiţi specifici, voi nu trebuie să vă imaginaţi o casă
nouă. Acesta înseamnă vizualizare. Voi imaginaţi-vă. Simţiţi o viaţă unde se are grijă de
toate lucrurile materiale ale voastre... vedeţi voi. Este atât de simplu. Voi încercaţi să
faceţi acest lucru complex.
Când voi vă imaginaţi... imaginaţi chiar aici, cu noi pentru un moment. Visaţi pentru un
moment cum ar fi să aveţi lucruri materiale în viaţa voastră, şi acestea sunt îngrijite
pentru voi... maşina este acolo.... casa este acolo.... facturile sunt plătite... toate aceste
lucruri. Visaţi la acest lucru. Ah... ce uşurare! Ah... energia de uşurare intră pentru că voi
nu trebuie să vă îngrijoraţi pentru acestea. Au grijă ele de ele.
Voi la fel nu trebuie să vă agăţaţi de acest lucru. Sunt acolo. Acestea nu merg nicăieri.
Voi nu trebuie să le înhămaţi sau să le puneţi în capcană. Imaginaţi-vă doar ...imaginaţi-
vă că energia intră. Respiraţi-o în realitatea voastră şi permiteţi-i să se manifeste. Să nu
deveniţi exacţi, sau să încercaţi să controlaţi. Permiteţi-i să se manifeste.
Respiraţi în interior energia biologică care este puternică şi sănătoasă, biologicul cu care
sunteţi conectaţi. Şi, imaginaţi-vă acel potenţial. Vedeţi voi... mulţi dintre voi... vă
îngrijoraţi că îmbătrâniţi... auziţi această ştire... voi auziţi căci chiar dacă beţi apă în
aceste zile voi tot o să muriţi. Voi sunteţi înfricoşaţi de viaţă din punctul de vedere
biologic. Deci, ce se întâmplă? Imaginaţia, prin absenţa voastră merge exact acolo unde
sunt grijile. Acel potenţial este selectat. Acesta vine la voi... chiar în viaţa voastră.
Cum ar fi să vă imaginaţi biologicul, care vă serveşte pe voi, şi care este puternic şi
sănătos? Nu intraţi în detalii. Voi nu trebuie să vă îngrijoraţi pentru colesterol, sau pentru
alte lucruri. Este vorba despre a selecta acea realitate, acel potenţial, inhalaţi-l în interior,
având un spaţiu sigur în interiorul vostru pentru ceea ce manifestă acest potenţial. Acest
potenţial intră pentru a fi în interiorul vostru. Aşa cum vă imaginaţi, aşa cum imaginaţi
ceea ce vă doriţi, SIMŢIREA care o alegeţi pentru viaţa voastră, vine la voi.
Încă mai sunt lucruri care trebuie să le faceţi pentru un timp, lucruri pe care corpul fizic
trebuie să le facă ca acestea să se întâmple. Voi încă trebuie să staţi în spatele volanului
ca să conduceţi o maşină. Voi încă mai trebuie... cum să spun... să faceţi anumite lucruri
fizice, chiar lucruri pământeşti. Într-adevăr, acestea se vor schimba. Dar, pentru acum
încă mai sunt acele lucruri. Dar, voi vă puteţi folosi imaginaţia pentru a aduce toate acele
lucruri în viaţa voastră.
Acesta este doar începutul. Acest început serveşte doar necesităţile umane. Apoi,
imaginaţia poate să meargă la lucru. Voi puteţi să lucraţi cu acestea, să începeţi o nouă -
cum să spun - o serie de descoperiri noi în tărâmurile pe care nu le-aţi atins până acum -
cum să spun – în a înţelege că aceste descoperiri trec peste orice nevoi pământeşti, peste
orice nevoi emoţionale, peste orice nevoi fizice. Acum puteţi începe - cum să spun - să
aduceţi astfel de energii în viaţa voastră care sunt pline de creativitate, de înţelegere şi
care va face această viaţă umană de 3-D, foarte mică şi limitată. Voi puteţi începe să
existaţi multi - dimensional, toţi în acest moment de Acum.
Dar, mai întâi este vorba despre a crea spaţiul sigur, despre a crea energia care este sigură
în exterior. Voi nu sunteţi îngrijoraţi de lumea exterioară nicicum, şi în special sunteţi
siguri în interiorul vostru.
Deci, noi contopim energiile în această zi împreună cu voi. Da, noi zicem cuvintele, dar
voi sunteţi cei care vă permiteţi să simţiţi tot ceea ce facem noi aici. Voi contopiţi
energiile de siguranţă cu energiile imaginaţiei astăzi vă permiteţi să vă deschideţi spre
alte tărâmuri.
Deci, dragi Shaumbra, mergeţi dincolo de aceste cuvinte.
Permiteţi imaginaţiei să se înalţe. Permiteţi-vă să vă extindeţi şi începeţi să trăiţi, nu
numai ca uman, dar ca un multi - real Divin Uman. O să fie - cum să spun – câteva
lucruri interesante în următoarea lună, ceva - cum să spun - evenimente interesante, şi
schimbări în viaţa voastră, în sensul de a fi capabil să accesaţi alte nivele. Voi începeţi să
vedeţi pur şi simplu necesitatea nevoilor umane... şi vedeţi că nu mai sunt atât de
importante. Voi sunteţi capabili să călătoriţi în alte spaţii şi să le aduceţi înapoi cu voi.
Toate acestea au legătură cu ceea ce este făcut pe Pământul Nou chiar acum. Tot ceea ce
creaţi acolo, puteţi să aduceţi înapoi aici. Voi puteţi trece peste curcubeu.
Pe Pământul Nou nu sunt probleme cu care aţi fost obişnuiţi aici pe Pământul Vechi. Pe
Pământul Nou nu sunt limitele fizice pe care le aveţi pe Pământul Vechi. Pe Pământul
Nou este permis imaginaţiei să se exprime pe ea însăşi, deschis, fără frică. Îi este permis
imaginaţiei să se înalţe la noi nivele.
Pământul Nou este un spaţiu sigur pentru toţi de aici, pentru toţi cei care vizitează
Pământul Nou. Aceasta este o energie echilibrată, nu este în conflict, nu este în dualitate.
Pământul Nou este locul unde toate lucrurile pământeşti, ceea ce voi numiţi - cum să spun
– locul unde se are grijă de lucrurile esenţiale. Acest lucru permite tuturor celor care sunt
acolo să exploreze alte tărâmuri, să înveţe cum să folosească energiile Creatoare într-un
fel complet nou şi diferit.
Este posibil chiar acum, pentru a traversa toate aceste momente, să aduceţi înapoi în
această realitate ceea ce vă este necesar, să începeţi să lucraţi cu ele chiar aici. Pentru
acest lucru suntem noi aici, în această zonă nouă, vorbindu-vă despre imaginaţie,
vorbindu-vă despre Energiile Noi, pentru a le aduce împreună. Voi nu trebuie să plecaţi...
să vă lăsaţi corpul vostru fizic ca să mergeţi pe Pământul Nou. Voi puteţi să începeţi să
aduceţi spre voi acele energii acum. Voi puteţi să le aduceţi înapoi acum. Acest lucru este
posibil. Nu a fost posibil acum un an, sau acum cinci ani. Este vorba doar despre a
permite acestei energii să vină în viaţa voastră, să vă imaginaţi această energie în viaţa
voastră, dragi Shaumbra.
Voi aveţi - cum să spun - adunarea voastră anuală a Shaumbrei care vine acuşi, peste
câteva luni. Voi vă întâlniţi în locul numit Santa Fe. Detaliile - detaliile umane - se
lucrează la ele chiar acum, dar, mai mult ca orice, detaliile pe partea noastră sunt bine
lucrate. Şi, sunt câteva lucruri aici pe care noi o să vi le oferim de pe partea noastră.
Conferinţa o să fie despre energia sigură, Energia Nouă sigură. În această conferinţă vom
vorbi despre crearea unui spaţiu atât de sigur, deoarece împreună cu Shaumbra noi putem
într-adevăr, putem într-adevăr să spargem zidurile, pentru a deschide imaginaţia într-un
fel complet nou, pentru a avea ceva - ceea ce voi numiţi - descoperiri uluitoare şi
profunde, călătorii, şi o înţelegere Nouă. Nu este necesar să trăiţi acele - cum să spun -
acele lucruri umane Vechi pe care le-aţi trăit; efortul şi suferinţa. Noi mergem la
tărâmurile Noi chiar acum.
Deci, la adunarea noastră, în câteva luni, la Santa Fe, o să fie din nou vorba despre
energia sigură, despre imaginaţie, despre înălţarea la Noi nivele. Noi o să aducem multă
energie de pe partea noastră. Şi, noi cerem ca toţi cei care participă şi care prezintă acolo,
să-şi deschidă imaginaţia, să ajute la crearea acestui spaţiu de energie sigură. Noi o să
folosim acest moment - cum să spun – ca un punct de lansare adevărată pentru munca
nouă pe care noi toţi o să o facem împreună.
Deci, dragi Shaumbra, voi aţi ajuns până aici. Acum, este timpul să vă folosiţi energiile
imaginaţiei, care vin dintr-un spaţiu sigur, pentru ca astfel să permiteţi, la toate nevoile de
bază umană, să fie îngrijite pentru voi acum. Nu are sens pierderea energiilor pe acele
lucruri. Permiteţi imaginaţiei să aleagă potenţialul şi să-l aducă înapoi, în interior... să
aleagă toată energia necesară pentru a avea grijă de toate lucrurile de bază. În acest fel
noi putem lucra împreună mult mai aproape în interiorul tărâmurilor Noi, şi în interiorul
Energiei Noi a Pământului.
A fost o plăcere să lucrăm cu voi din nou, nu numai să împărtăşim cuvintele noastre, dar
să împărtăşim toate celelalte activităţi. Noi vă cerem, ca fiecare dintre voi, în luna
următoare, să revadă filmul acesta minunat (Vrăjitorul din Oz). Acest film a fost creat de
cineva care a fost foarte iluminat, având numele de L. Frank Baum, care a fost un
Shaumbra, într-adevăr, şi care a avut o mare înţelegere a Energiei Noi şi a Vârstei Noi, şi,
care a ajutat la scrierea cărţii, “Vrăjitorul din Oz”, şi la scrierea multor alte cărţi. Dar,
într-adevăr această carte, “Vrăjitorul din Oz”, scrisă de el, a trecut dincolo, pentru a aduce
Energia Nouă la voi, şi a ajutat la crearea picturii locului numit Pământul Nou.
Cu aceasta, noi vă cerem tuturor să înţelegeţi că îi puteţi permite imaginaţiei să se înalţe.
Voi puteţi respira această stare în interior. Respiraţi în interior energia sigură din jurul
vostru. Permiteţi imaginaţiei să ştie că este în siguranţă pentru a se juca, în interiorul şi în
exteriorul vostru, şi de asemenea în jurul vostru.
Deci, energiile lui Sananda sunt astăzi aici pentru aşi da suportul în tot ceea ce faceţi,
oriunde vom merge din acest punct încolo.
ŞI AŞA ESTE!
SERIA ENERGIEI NOI
“SHOUD 11: ENERGY SEEKS RESOLUTION”
“SHOUD 11: ENERGIA CAUTĂ REZOLUŢIE”
PREZENTAT LA CERCUL CRIMSON
5 IUNIE 2004

Şi aşa este că noi ne împreunăm din nou în această energie minunată al Shaumbrei. Oh,
într-adevăr, noi uneori suntem copleşiţi atunci când venim în spaţiul vostru, atunci când
ne daţi voie să intrăm... suntem copleşiţi de emoţiile voastre... de iubirea voastră... şi de
înţelegerea voastră care creşte... copleşiţi de felul în care într-adevăr vă deschideţi şi vă
permiteţi vouă înşivă să fiţi în această stare pe care noi o numim Energie Nouă. Noi
trebuie să respirăm pe partea noastră acum pentru a ne echilibra energiile, deoarece voi
sunteţi foarte puternici, foarte iubitori acum, aici.
Voi nici nu vedeţi cine sunteţi. Acesta este un lucru minunat şi amuzant. Când veniţi
înapoi pe partea noastră a voalului şi când vă salutăm - ceea ce facem totdeauna - când
voi veniţi înapoi aici noi râdem şi râdem şi râdem împreună cu voi pentru că nu aţi văzut
cine într-adevăr sunteţi. Voi ne vedeţi pe ca fiind cei care stau undeva în regatele celeste
îndepărtate, având o privire generală a lucrurilor, şi fiind entităţi măreţe. Şi, acest lucru
este adevărat... noi suntem! (râsetele audienţei)
Dar, când veniţi înapoi aici, holurile camerelor celeste se extind pentru a va întâmpina.
Lumina voastră, energia voastră, iluminează şi radiază prin toate coridoarele caselor
arhanghelilor. Voi sunteţi cei care într-adevăr sunteţi fiinţe măreţe, cei care au o marea
înţelepciune. Voi nu vedeţi cine sunteţi. Voi vedeţi că... drumul vostru este limitat, şi
alegerile voastre sunt limitate.
Dragi prieteni, noi vă servim. Ştim că uneori este greu să vedeţi măreţia voastră proprie
când sunteţi ţinuţi în acest loc numit corp fizic şi este dificil chiar să vedeţi dincolo de
realitatea dimensională în care existaţi. Fiinţe măreţe... măreţe, fiinţe măreţe... fiecare
dintre voi... conducători... folosind termenele voastre - conducătorii legiunilor mari de
îngeri... pionieri care aţi creat stele şi galaxii întregi şi sisteme solare.
Dar, aici fiind umani chiar acum, voi nu vă daţi acel credit. Voi nu vă permiteţi să vă
uitaţi acolo. Voi nu vă permiteţi să recunoaşteţi cine sunteţi voi în profunzimea fiinţei
voastre. Vă aşezaţi în punctul cel mai de jos al tuturor entităţilor, fizice şi ne-fizice, situaţi
în sistemul de credinţă al Energiei Vechi, şi credeţi că trebuie să lucraţi pentru a putea
veni înapoi la graţia lui Dumnezeu.
Dragi prieteni, este chiar contrar acestui lucru. Întoarceţi acea hartă cu josul în sus. Voi
sunteţi în vârf. Şi, noi vă cerem să scoateţi unele matriţe Vechi chiar acum, acordaţi-vă un
moment şi permiteţi-vă să vă aduceţi aminte cât de măreţi sunteţi. Unii dintre voi tremură
la gândul de a fi măreţ. Voi credeţi că dacă vă permiteţi această simţire, poate abuzaţi de
acest lucru, şi poate aveţi un ego îngâmfat. Din nou vă spunem, voi nu mai sunteţi în
aceea energie. Nu trebuie să vă îngrijoraţi pentru aceste lucruri.
Permiteţi-vă vouă înşivă aici doar pentru un moment să vă aduceţi aminte cine sunteţi
într-adevăr şi de unde aţi venit... cum v-aţi oferit serviciul Spiritului şi a Tot Ceea Ce
Este... cum aţi sărit pe Pământ pentru a învăţa despre aceste lucruri incredibile. Este mult
mai mult în fiecare dintre voi, decât realizaţi. Noi nu lăsăm pe nimeni pe dinafară aici.
Dacă numele vostru este pronunţat aici pe partea noastră, atunci o tăcere cade peste grup,
pentru că ne reamintim cum ne-aţi luat şi pe noi prin clădirea acestui întreg univers fizic,
cum ne-aţi luat şi pe noi prin creaţia omniversului. Când numele vostru este pronunţat pe
partea noastră, este făcut cu respect şi reverenţă şi o anumită cantitate de admiraţie pentru
ceea ce aţi făcut.
Voi sunteţi într-un loc nostim pe Pământ, nefiind în stare să vedeţi aceste lucruri, şi,
crezând că noi suntem cei măreţi, că noi ştim totul, că noi am reuşit, şi voi nu. Este chiar
contrariul. Noi suntem slujitorii voştri. Când veniţi înapoi pe partea noastră... oh, este o
perioadă de ajustare; este un timp când voi lucraţi împreună cu noi pentru a elibera unele
limite ale călătoriei umane pe care doar voi aţi făcut-o.
Noi suntem aici să vă servim. Voi sunteţi conducătorii. Lucruri înfricoşătoare, nu-i aşa!
(Râsetele audienţei)
Şi, într-adevăr, noi nu ştim toate răspunsurile pe partea noastră. Altfel, voi nu aţi fi pe
Pământ. De ce oare aţi fi pe Pământ dacă noi deja cunoaştem răspunsul? (Mai multe
râsete) Noi am trimite o echipă să vă adune şi să vă aducă înapoi aici, pentru că şi voi aţi
avea răspunsul pe care-l avem şi noi, de asemenea.
Prin voi, noi învăţăm. Prin voi, Spiritul învaţă. Da, într-adevăr, percepţia voastră,
percepţia realităţii este cumva limitată, şi cumva anapoda când sunteţi pe Pământ. Dar,
noi am lucrat cu voi recent în această serie vorbindu-vă despre imaginaţie, ajutându-vă să
vă deschideţi această imaginaţie din nou. Uneori noi am venit la voi cu bare metalice
spirituale (mai multe râsete) pentru a vă ajuta să vă deschideţi, pentru a vă ajuta să
înţelegeţi că nu mai trebuie să trăiţi nicicum în interiorul limitelor dimensiunii a 3-a.
Voi nu sunteţi cine credeţi că sunteţi! Voi sunteţi Mari Maeştri. Noi nu ne spunem
“maeştri” pe partea noastră a voalului.
Este un titlu rezervat vouă... în totdeauna... cei care au mers pentru prima dată... cei care
au trecut prin toate dificultăţile şi provocările de a se pune pe ei înşişi într-un corp fizic
limitându-se astfel în realitatea dimensională a 3-a... apoi uitând, nu numai cine aţi fost pe
partea această a voalului, dar uitând cine aţi fost în fiecare viaţă. Noi dorim să vă aduceţi
aminte acum şi permiteţi-vă vouă înşivă să vă reamintiţi măreţia a cine sunteţi, pentru că
în măreţie există o cantitate anumită a umilinţei, şi o anumită cantitate de linişte.
Dar, noi vă cerem ca în adunarea noastră de astăzi să vă permiteţi vouă înşivă să simţiţi
cât de necrezut sunteţi. Vedeţi acestea toate prin ochii noştri dacă doriţi. Simţiţi ce simţim
noi atunci când intrăm în această cameră a Maeştrilor. Voi o să înţelegeţi de ce ni se taie
răsuflarea, de ce suntem uneori aruncaţi în afara echilibrului când începem comunicarea
cu voi.
Vedeţi voi... ironia şi umorul este că noi suntem aici şi vă vorbim vouă... în timp ce voi ar
trebui să fiţi cei care ne vorbesc nouă. Şi, voi faceţi acest lucru. Voi deveniţi mult mai
buni. Voi veniţi înapoi aici în starea voastră de somn, noaptea, în visele voastre. Din nou,
voi petreceţi mai mult timp adunând energiile noastre.
Deci, dragi Shaumbra - cum să spun - mulţi dintre voi i-aţi pierdut pe cei dragi vouă.
Mulţi dintre voi sunteţi în procesul de ai pierde pe cei dragi chiar acum. Mulţi o să-i
piardă pe cei dragi, pe cei care sunt aproape de voi, în următorii câţiva ani. Noi înţelegem
cât de dificil este acest lucru. Noi vă cerem, să înţelegeţi că sunt motive pentru acest
lucru, şi este iubire în totul. Mulţi care pleacă acum, aleg acest lucru pentru motive
specifice relatate de timpul în care trăiţi, de schimbările energiilor planetei.
Voi o să-i vedeţi din nou. Noi ştim că acest lucru este adevărat. Cei care au trecut pe
partea noastră... şi cei care o să treacă - voi nu o să trebuiască să-i căutaţi în ceruri,
încercând să-i găsiţi pentru a vă reuni cu ei. Voi o să FIŢI cu ei din nou. Şi, acesta o să fie
într-un fel mult mai real şi original faţă de felul în care aţi fost cu ei pe Pământ. Mulţi
dintre ei au să vină înapoi la voi într-o altă formă a corpului fizic şi cu un alt nume. Dar,
ei o să se reîncarneze să fie cu voi în aşa fel ca voi să fiţi învăţătorii lor.
Unii dintre ei au rămas aici pe partea noastră a voalului să vă asiste şi să lucreze cu voi.
Acest lucru a făcut parte din acea înfiinţare cu care voi aţi fost de acord. Şi, dacă nu a mai
existat un acord de mult timp, acesta a fost un aspect cu care aţi fost de acord în toate
schimbările pe care le-aţi făcut, în progresele pe care le-aţi făcut în viaţa voastră proprie.
Vedeţi voi... vine un moment de echilibru când o parte din energiile celor faţă de care aţi
fost atât de apropiaţi în vieţile trecute, pot să vă servească mult mai bine de pe partea
aceasta a voalului, de pe partea noastră a voalului.
Unii dintre voi aveţi animale de casă. Oh... oh, noi auzim ce spun oamenii, ”Dar, este
doar o pisică, sau este doar un câine”. Nu, dragi prieteni, şi ei merg dincolo de această
titulatură. Ei, într-un sens, pleacă - cum să spun - de exemplu câinele. Câinele care vă
devine atât de apropiat şi atât de legat de voi, părăseşte conştiinţa electromagnetică a
“câinelui”. Ei părăsesc “gândul spiritului grup al câinilor”(râsetele audienţei), şi astfel ei
vin în energia voastră spirituală şi electromagnetică. Devin o parte din voi. Ei lucrează cu
voi şi pentru voi.
Sunt mulţi care întră şi stau în Cercul al Doilea astăzi, unii care au fost umani şi cei care
au fost animale de casă, într-adevăr, stau în Cercul al Doilea şi cer să vă iluminaţi inima.
Ei sunt bine. Nu este nici un fel de iad aici - cum să spun – aşa cum se vorbeşte pe
Pământ... numai dacă umanii care părăsesc corpul fizic vor cu adevărat să meargă acolo
şi simt că ei trebuie să fie acolo. Dar, acest lucru nu este permanent.
Este multă călăuzire aici pe partea noastră, în special cu munca pe care o faceţi voi
împreună cu Consiliul Crimson şi împreună cu ceilalţi arhangheli. Voi sunteţi legaţi şi
aici şi atunci când cineva apropiat vouă, care vă iubeşte vine pe partea noastră, are
imediat prieteni. Imediat sunt înconjuraţi de îngeri speciali pe partea noastră. care îi
salută şi primesc venirea lor înapoi cu bucurie.
Când aveţi o inimă grea, când menţineţi un cântec de jale în inima voastră, uneori este
dificil pentru cei care au trecut pe partea noastră să treacă în totalitate. Deci, noi vă cerem
- şi ei vă roagă - să le daţi drumul atunci când este potrivit - să le daţi voie să treacă pe
partea noastră şi să aducă înapoi conştiinţa a cine sunt ei într-adevăr... să îi eliberaţi ca ei
să poate să vă servească într-un fel Nou de aici de pe partea noastră sau să se întoarcă pe
Pământ. Voi o să FIŢI cu ei din nou.
Deci, dragi Shaumbra, noi avem un musafir minunat astăzi. Da, într-adevăr, noi vă cerem
să simţiţi energia musafirului. Este unul care dorea de mult timp să vină. Şi, energia este
potrivită. Unii dintre voi aţi lucrat cu acest drag. Unii dintre voi aţi întrebat des când o să-
l aducem pe acest drag să facă parte din grupul vostru. Deci, noi vă cerem să simţiţi
energia musafirului nostru, pentru că timpul este foarte potrivit. Toate elementele şi
energiile se împreunează.
Acest drag care are numele de Kout Hume La Sing, într-adevăr, energia lui Kuthume vine
să ne viziteze. El vine în acest timp special când sunt energii care dansează pe Pământ,
energii care dansează în cosmos de asemenea.
Pe partea noastră a voalului sunt câţiva dintre noi... noi avem clubul nostru special, să
spun aşa. Noi suntem cei care am fost pe Pământ. Suntem cei care am mers în „pantofii
voştri”, şi ne-am întors pe partea această să vă asistăm şi să vă ghidăm.
Energia lui Kuthume este o parte foarte importantă din Ordinul To-bi-wah, într-un fel,
mai modern, mai contemporan - cum să spun - proiecţia energiei lui To-bi-wah pe
Pământ, pentru că el a trăit în secolul al 19-lea. El a fost uman, aşa cum am fost eu, sau ca
dragul de Sfântul Germaine. Într-adevăr, Kuthume şi Sfântul Germaine au petrecut mult
timp împreună pe Pământ în corp fizic, lucrând împreună.
Kuthume a fost numit Maestru, pentru că în ultima lui încarnare pe Pământ el a fost
capabil să echilibreze propriile lui energii. El a fost capabil să facă ceva despre care noi o
să vorbim astăzi. A fost un timp diferit o eră diferită pe Pământ, şi ce a învăţat el şi ceea
ce i-a învăţat pe alţii nu a fost auzit. Dar, timpul este potrivit acum pentru Kuthume să
vină înapoi, să vină afară şi să se joace.
El ajută la aducerea energiilor de înţelepciune şi dragoste împreună, în acelaşi timp. El
vine la această întâlnire a Shaumbrei astăzi în roba lui de caşmir aurie, mergând printre
grupul de aici - mergând chiar şi printre cei care sunt conectaţi de Internet - împărtăşind
dragostea lui, şi înţelegerea lui. El o să petreacă câtva timp acum cu fiecare dintre voi,
ajutându-vă cu această nouă arie a energiei echilibrate în Energia Nouă, abilitatea de a
merge printre lumi, lumea Nouă şi lumea Vechiului. Într-adevăr el este un Maestru în
acest lucru.
Kuthume este un înţelept, cel cu care noi petrecem mult timp lucrând pe partea noastră.
Kuthume când a fost pe Pământ - cum să spun - el a avut o relaţie apropiată cu cea pe
care voi numiţi Madam Blavatsky şi Sfântul Germaine. Cei trei au jucat jocuri unul cu
celălalt, pentru că ei au ştiut cum să meargă între lumi. Ei s-au arătat unul altuia, chiar şi
când nu au fost în formă fizică. Au comunicat unul cu altul cu cuvinte nespuse. Ei au
ajutat la înfiinţarea unei energii, cu mult, mult timp în urmă aici pe Pământ, având acea
abilitate de a merge între lumi.
Şi, acest lucru îl faceţi voi acum, dragi prieteni. Mergând între lumi acum totul este
diferit. Există lumea Energiei Noi şi Energiei Vechi.
Voi de asemenea învăţaţi să mergeţi între lumea fizică şi ne-fizică, mergând între lumea
masculină şi cea feminină. Acestea sunt lumi diferite, după felul în care este perceput pe
Pământ. Aceste lumi au fost separate.
Ei (Kuthume şi Madam Blavatsky)au învăţat să umble între cele două lumi, înapoi şi
înainte ca într-adevăr să aducă energiile tuturor părţilor. Kuthume vine să vă ajute să
umblaţi în lumi variate care există în jurul vostru acum. Voi sunteţi pregătiţi pentru acest
lucru. Aţi cerut acest lucru. Aţi cerut ca această deschidere să se întâmple.
Au să fie momente în care voi o să-l simţiţi pe Kuthume venind la voi în starea voastră
normală de trezire, pentru că el este foarte iniţiat.
El nu trebuie să se arate doar noaptea în timpul visului. El este iniţiat să vină în timpul
zilei.
El şi-a ţinut energia înapoi pentru un timp. El a dorit să vină înăuntru. Unii dintre voi aţi
avut câteva indicii despre venirea lui. El s-a abţinut până când timpul a fost potrivit şi
energiile au fost potrivite pe Pământ, şi evenimentele care se întâmplă acum şi care se vor
întâmpla în curând. Energia lui Kuthume poate fi chemată oricând, în special nu pentru a
răspunde la întrebări specifice, dar să ajute pe cei - cum să spun - poate să vă ia de braţ,
să vă ghideze aşa cum învăţaţi să mergeţi între lumi.
Într-adevăr aşa cum Cauldre a spus recent, şi el are frica lui proprie, a simţit că îşi pierde
echilibrul şi că a avut acea ameţeală, dar nu acesta a fost cauza. A fost vorba despre
deschidere şi despre a umbla între lumi. Când faceţi acest lucru, acest lucru are tendinţa
să cauzeze un dezechilibru fizic şi chiar emoţional. Voi sunteţi obişnuiţi să menţineţi un
tipar rigid şi strâns în lumea voastră din dimensiunea a treia. Voi sunteţi obişnuiţi să fiţi
foarte limitaţi şi foarte liniari.
Acum, în timp ce vă deschideţi, această nouă stare cauzează câteva senzaţii în corpul
vostru şi câteva în mintea voastră, de asemeni. Unele senzaţii pot fi necomfortabile la
început. Uneori voi o să simţiţi foarte cald corpul vostru - altă dată foarte rece – fără ca
cei din jurul vostru să simtă vre-o schimbare de temperatură. Acesta este primul semn şi
cel mai evident. Uneori voi o să vă simţiţi uşori. Unii dintre voi o să simţiţi greaţă, pentru
că toate energiile voastre se schimbă. Noi vă cerem ca în acest timp simplu să respiraţi
adânc şi să înţelegeţi că acestea se întâmplă pentru că corpul vostru se ajustează la
schimbările în dimensionalitatea voastră.
Uneori voi deveniţi foarte uituci în mentalul vostru. Şi, acest lucru ne încântă foarte mult
(râsetele audienţei), pentru că voi încetaţi să folosiţi acel cap al vostru atât de mult. Şi,
voi trebuie să mergeţi şi să vă bazaţi pe sistemul de ghidare divină şi cunoaştere divină
pentru un răspuns. Capul vostru se pare că este într-o poziţie încuiată unde nimic nu este
perceput sau procesat.
Voi uneori nu vă amintiţi nici numele vostru. Acest lucru se întâmplă pentru că o parte
din voi vă împinge şi vă cere să folosiţi inteligenţa divină acum. Aceasta depăşeşte...
înlocuieşte tot ceea ce mintea voastră putea să facă.
Unii dintre voi vor blestema toate aceste simptome de îmbătrînire... sau femeile -
menopauza. Unii dintre voi merg la medic şi primesc un foarte tradiţional - cum să spun –
bilet cu analiză. Şi, ei vă trimit acasă cu aceea bucăţică de hârtie, spunându-vă să vă opriţi
şi să cumpăraţi medicamentele în acelaşi timp. Noi nu suntem împotriva acestui lucru,
dar noi vă spunem ca înainte să luaţi acele medicamente, să vă întrebaţi corpul vostru
fizic şi mentalul vostru dacă această alternativă este potrivită pentru voi. Într-un fel, voi
vreţi mai întâi să treceţi prin ceva senzaţii ceea ce se întâmplă chiar acum. Voi nu vreţi să
puneţi un alt zid în loc.
Acum, este timp în care noi am văzut umani care au încercat să se deschide foarte repede.
Acest lucru poate cauza un mare dezechilibru. Întrebaţi-vă fiinţa voastră cât de departe
puteţi să vă extindeţi şi să vă deschideţi.
Kuthume vine în acest timp să vă ajute pe fiecare dintre voi în multe lucruri pe care el le-
a învăţat, recent, când a fost pe Pământ. El vă întreabă pe voi toţi cei care ascultaţi - şi pe
toţi care cei care se conectează într-un un timp, mai târziu - să nu vă referiţi la el ca
“maestru”, încă odată , pentru că VOI sunteţi Maeştri. El o să vi se adreseze astfel. El o să
vă numească Maestrul Bill sau Maestra Maria în onoare şi respect. Şi, aşa o să ştiţi că
această energie este aproape de voi. Dar, el vă cere să nu vă adresaţi lui, aşa cum se
adresează el vouă. Acest fel de abordare – Maestru - este chiar stânjenitor pentru el.
O să fie aici pentru a vă ajuta să mergeţi între aceste lumi şi să împărtăşească cunoştinţele
pe care le-a obţinut el când a fost pe Pământ. El o să ajute de asemenea la aducerea
energiilor Sfântului Germaine la timpul potrivit. Deci, poate voi veţi simţi - cum să spun
o teamă dublă de la cei doi care intră.
Dar, dragi prieteni, dragi Shaumbra, noi ştim că voi sunteţi serioşi în ceea ce priveşte
această deschidere. Noi ştim că voi nu o să fiţi satisfăcuţi stând în interiorul acestei
realităţi superficiale a dimensiunii a 3-a. Noi ştim că vă explodează venele, să spun aşa,
vrând să vă deschideţi, dar încă nu sunteţi siguri ce înseamnă acest lucru. Deci, noi
trimitem toate energiile potrivite să lucreze cu voi Noi vă cerem doar să ascultaţi şi să fiţi
conştienţi de energiile lor.
Apropo, acestea sunt energiile, celor doi, Kuthume şi Sf. Germaine pe care i-aţi cunoscut
înainte şi cu care aţi mai lucrat. Există o încredere care deja realizată cu aceste două
entităţi. Este o încredere suplimentară care joacă un rol important pentru că ei au fost pe
Pământ, de-a lungul mai multor încarnări. Deci, voi puteţi să vă adresaţi lor nu ca şi
acelor fiinţe care nu au fost niciodată pe Pământ şi nu au empatia sau experienţa ca să ştie
până unde pot lucrurile să se deschidă, sau cât de repede pot să se deschidă, şi totuşi să
stea în echilibru.
Noi suntem rugaţi să adăugăm o notă acestui grup - cum să spun - suntem întrebaţi mereu
şi mereu până când eu, Tobias, o să rămân pe această parte, înainte de a veni înapoi pe
Pământ pentru o altă încarnare. Este acordul meu, şi angajamentul meu, să stau aici pe
această parte cel puţin până în timpul de săritură quantum în anul 2007. Dincolo de acest
timp noi nu prea suntem siguri. Sunt multe elemente din acel moment care intră în joc.
Cauldre şi eu avem o mică discuţie aici (ceva râsete). Dincolo de 2007, dragi prieteni,
nici nu o să fie potrivit să facem tipul acesta de comunicare, ceea ce numim acum Shoud,
ceea ce facem noi acum. Deci, dinamica tuturor lucrurilor se va schimba, dinamica felului
cum o să lucrez cu voi, dacă aleg să stau pe această parte a voalului. După 2007 dinamica
se va schimba considerabil.
S-a căzut de acord în Ordinul To-bi-wah, că în timpul în care eu vin înapoi pe Pământ, şi
mă reîncarnez în corp fizic, ca cel drag, dragul meu prieten, Sf. Germaine - o să preia
scaunul meu în Ordinul To-bi-wah. El va fi cel - cum să spun - vine la voi în căi diferite,
şi la fel mă va asista şi pe mine - da, eu am ajutor special -mă va asista de pe partea lui de
voal. Dar, dragi prieteni, voi mai aveţi încă câţiva ani să lucraţi cu mine.
Deci, Kuthume vine în această zi şi este foarte activ cu energiile voastre a tuturor chiar
acum. El într-adevăr merge la fiecare dintre voi, chiar şi cei care sunt pe Internet cei care
nu sunt aici în fizic, dar care sunt aici energetic. Şi, el face ceva - cum să spun - mişcări
foarte profunde cu voi pe care le veţi simţi sub diferite forme. Voi poate vă simţiţi un pic
- cum să spun - ameţiţi... da, acesta este cuvântul potrivit... ameţiţi după ce plecaţi de aici
sau un pic de dezorientare. El vă cere din nou să respiraţi şi să menţineţi echilibrul, şi
totuşi să fiţi în stare să vă extindeţi. Acesta este făcut cu acord, ceva ce noi am alcătuit la
ultima noastră adunare cu voi să ajutăm la facilitarea unor schimbări acum.
Deci, noi vă cerem să binecuvântaţi prezenţa dragului Kuthume.
Dragi prieteni, să ne uităm pentru un moment aici la energiile Pământului chiar acum.
Câteva foarte, foarte interesante lucruri se întâmplă pe Pământ în jurul vostru, chiar şi în
voi. Sunt evenimente energice ce sunt cauzate de - cum să spun – câteva aspecte cosmice
care au loc. Într-adevăr, în câteva zile voi o să aveţi tranzitul planetei Venus trecând între
Soare şi Pământ. Acesta fapt este, singur, simplu, dar pentru o mare parte dintre umani,
doar un eveniment matematic care se întâmplă periodic (ciclic) în funcţie de cum
planetele trec prin orbita Soarelui. Există anumite perioade de timp când apar astfel de
fenomene.
Voi o să vedeţi un asemenea fenomen în următoarele zile când o să fie o eclipsa cauzată
de Venus în trecerea ei între Pământ şi Soare. (Evenimentul ca atare se va întâmpla în 8
iunie 2004. Acesta nu va fi vizibil la Nord şi Sudul Americii, dar se poate vedea în parte
în Europa, Africa, Orientul Mijlociu, India, Sudestul Asiei şi Australia) Dar, este o
furnizare importantă a energiei care va avea loc, şi care trece dincolo de evenimentele
simple calculate matematic din punct de vedere ştiinţific. În timpul acestui proces scurt,
în timpul eclipsei, chiar dacă nu o vedeţi, o să fie un curajos potenţial de schimbare
pentru cei care vor să îmbrăţişeze acest potenţial şi să-l aducă în viaţa lor. Această eclipsă
duce la schimbarea de percepţie a două ingrediente esenţiale a calităţilor umane, să spun
aşa.
Prima schimbare potenţială pentru voi ca indivizi - dacă doriţi acest lucru - este percepţia
financiară şi a banilor, şi cum să aduceţi aceste lucruri în viaţa voastră. Cu dinamica
energiei întregi a Pământului şi a planetei Venus şi a Soarelui, este un timp perfect pentru
noi să vă ajutăm în facilitarea acestei schimbări. De aceea este că Kuthume vine din nou
să vă ajute la schimbul între lumi, la schimbul gândirii voastre, Shaumbra, a banului, a
finanţelor.
Dacă există un loc în special la care vă concentraţi în dimensiunea treia, acest loc, această
frământare, este, despre cum să aduceţi bani în viaţa voastră. Este timpul ca această
atitudine să se schimbe.
Aşa cum v-am spus mereu şi mereu, noi vrem ca voi să aveţi abundenţă. Voi percepeţi
abundenţa şi posibilitatea ei de manifestare numai prin canale foarte specifice - un
serviciu la care să mergeţi regulat, un lucru pe care să-l faceţi regulat. Vedeţi voi, de
multe ori sunteţi limitat de un serviciu care vă plăteşte 15 dolari pe oră. Deci, voi
calculaţi câte ore puteţi lucra într-un an, şi acesta este nivelul vostru de abundenţă. Şi, voi
vă menţineţi în perimetrul acestuia. Mulţi dintre voi nici nu vă concepeţi într-un serviciu
ce ar putea fi plătit cu 500.000 de dolari pe an. Mulţi dintre voi nu concepeţi să intre bani
de la ceva ce nu este un serviciu, ceva pentru care voi nu lucraţi. Voi credeţi că sunteţi
limitaţi într-o cale a carierii specifice, şi o plată la oră.
Deci, în timpul acestui tranzit cu planeta Venus, cu facilitarea lui Kuthume - noi o să-i
ajutăm pe cei care doresc o mare schimbare de percepţie, în conştiinţă, şi în realitatea
banilor.
Acesta vă va durea un pic (râsetele audienţei). Într-un sens, acesta gest poate este ca şi o
mare chelfăneală celestă pe care noi o să v-o dăm vouă (mai multe râsete) - cu
permisiunea voastră - pentru că voi v-aţi găsit foarte închişi în această întreagă arie.
Acesta este cauzată de multe vieţi a jurămintelor de sărăcie. Este cauzată, în fond, de
percepţiile voastre proprii limitate. VOI credeţi că sunteţi limitaţi. Voi uitaţi că sunteţi
Maeştri. Apoi, încercaţi să creaţi abundenţa şi banii prin muncă grea, şi voi epuizaţi
corpul vostru osândit (mai multe râsete) muncind şi muncind la mai multe servicii,
crezând că dacă abuzaţi mai mult de corpul vostru, acesta poate aduce mai mulţi bani.
Sau, voi credeţi că banul este manifestat prin mental. Nu este. Acesta lucru nu este astfel
fiindcă un uman este mai deştept decât celălalt. Noi ne uităm la ceva - cum să spun - la
conducători şi la cei bogaţi, şi la cei care sunt în fruntea societăţilor. Ah, ei nu sunt aşa de
deştepţi de loc (mai multe râsete). Acest fapt acum lucrează împotriva lor.
Noi ne uităm la acest grup de Shaumbra... şi deştepţi, când noi vorbim despre
deşteptăciune, noi înţelegem înţelepciunea voastră, ceea ce aţi învăţat şi abilitatea voastră
să puneţi în jocul realităţii. Nu este despre a măsura IQ, (inteligenţa). Cu cât mai repede
este acest IQ test eliberat din sistemul vostru şcolar, din educaţia voastră, cu atât este mai
bine. Acesta a fost una dintre cele mai limitate şi devastatoare unealtă. Energia este foarte
dezechilibrată. Deci, acest lucru nu are de a face cu IQ-ul. Este vorba despre înţelepciune
spirituală. Este vorba despre cunoaştere. Şi, este vorba despre a vă permite vouă înşivă să
vă deschideţi complet încă odată.
Deci, noi o să lucrăm cu voi. Noi o să continuăm această muncă de abundenţă şi finanţe
în adunarea voastră viitoare. Noi am avut un timp minunat cu o vorbitoare, care ştie cum
să aducă abundenţă înăuntru, şi care a lucrat cu Kuthume chiar mai mult decât poate să-şi
amintească. Deci, noi o să fim pe scenă împreună cu ea, la adunarea noastră care va fi în
minunatul loc numit Santa Fe, pentru ca ea să transmită mesajul ei adunării noastre.
Munca va continua de acolo. Acesta nu înseamnă că trebuie să fiţi acolo pentru a
înţelege. Ea va găsi o reacţie copleşitoare faţă de munca ei, acest fapt cauzând o privire
mai profundă asupra mai multor lucruri diferite.
Deci, acest timp de acum al tranzitului lui Venus va aduce schimbarea potenţialului de
energie pentru voi... pentru voi... ce se va întâmpla nu numai pentru că aceste planete se
aliniază, ci şi pentru că alte energii sunt corespunzătoare acestui moment, de asemenea.
Noi trebuie să punctăm aici – pentru că nu este vorba doar de faptul că Venus intră în
tranzit ceea ce cauzează aceste schimbări. Noi am găsit că este o oportunitate minunată
de a lucra cu toate energiile planetei Venus, într-adevăr, şi cu energiile voastre a tuturor.
Deci, voi sunteţi cei care creaţi evenimentul. Noi vă ajutăm să alegeţi timpul potrivit cu
Venus.
Deci, ce altceva ar fi important acum pentru această schimbare rapidă, această schimbare
foarte rapidă în viaţa voastră, în acest timp al energiei lui Venus? Ar fi vorba despre
iubire în viaţa voastră - iubire în viaţa voastră - şi ar fi vorba despre cum să ieşiţi din
concepţiile Vechi, şi din relaţiile Vechi. Kuthume vă va ajuta să înţelegeţi cum puteţi
umbla între două lumi. Voi puteţi trăi pe Pământ ca umani unde voi presupuneţi să aveţi
un prieten, unde voi presupuneţi să aveţi o relaţie de dragoste. Acesta vă va ajuta să
înţelegeţi iubirea dintr-o perspectivă diferită, de asemeni.
Kuthume va începe cu iubirea faţă de voi înşivă. Şi, aici unii dintre voi vor simţi
presiunea cea mai intensă... da... iubire pentru voi înşivă... căci v-aţi neglijat în ceea ce vă
priveşte. Şi, acest fapt se leagă şi de felul în care aţi uitat cine sunteţi. Voi aţi uitat cum să
vă iubiţi pe voi înşivă.
Cândva, undeva, a fost „pictat” un episod a experienţei voastre, în care iubindu-vă pe voi
înşivă, nu este bine. Această „pictură” a adus negativitatea, în loc de un fapt pozitiv.
Deci, ieşiţi afară din cămăruţa a cine sunteţi voi, noi o să vă cerem să ieşiţi din cămăruţă,
în sensul de a vă reaminti cum să vă iubiţi pe voi înşivă, să învăţaţi cum să vă iubiţi pe
voi înşivă în felul Energiei Noi.
Există o polaritate şi o energie opusă, dacă aţi vrea să o numiţi în acest fel, felul de a vă
iubi pe voi înşivă. Aţi fost învăţaţi mereu şi mereu să nu faceţi acest lucru, că acesta este
legat de ego, că este dezechilibrat. Dragi prieteni, acesta este departe de adevăr! De ce nu
v-aţi iubi pe voi înşivă? De ce nu v-aţi iubi pe voi înşivă în primul rând? Când vă iubiţi,
voi, puteţi înţelege cum este să iubiţi pe altcineva.
O persoană care se urăşte pe ea însăşi şi declară iubire la toată lumea, este doar “cineva
care se bagă sub pielea cuiva”(multe râsete din audienţă) Ei încearcă să-şi găsească
iubirea lor proprie, pentru ei înşişi, proiectând-o în alţii, şi astfel pretind că-i iubesc pe
alţii. Şi, noi vedem că nu prea fac acest lucru. Ei doar pretind că-i iubesc pe alţii. Ei sunt
disperaţi în căutarea dragostei pentru ei înşişi în alţii. Ei nu caută acest lucru în interiorul
lor. Astfel ei încearcă să proiecteze această stare. Ei încearcă să pretindă faţă de alţii că îi
iubesc pe ceilalţi cu disperare cu toate că pe dedesubt caută o iubire reală, iubire
adevărată.
Voi i-aţi văzut? I-aţi întâlnit? Unii dintre voi aţi fost ei (mai multe râsete) în trecut. Dar,
voi acum sunteţi capabili să vedeţi dezechilibrul în cei care declară că iubesc totul, dar
atunci când iubirea este pusă pe ei, ei nu pot mânui lumina iubirii.
Deci, cu Kuthume care intră acum să facă schimbarea şi formarea energiei, el de asemeni
o să vină în faţa voastră să vă reamintească să iubiţi... şi, să vă iubiţi pe voi înşivă într-un
fel complet Nou.
Deci, aşteptaţi, dragi prieteni - dacă doriţi - aşteptaţi să vină câteva energii interesante
înăuntru pentru voi în următoarele săptămâni. Priviţi şi simţiţi. Fiţi conştienţi tot timpul.
Noi avem energiile pe o parte a schimbării percepţiei iubirii, şi de asemeni schimbarea
percepţiei banului. Deci, un echilibru foarte interesant!
Unii dintre voi o să fiţi împinşi până pe muchie de cuţit în timpul acesta, dincolo chiar de
nivelul de confort. Respiraţi adânc, şi înţelegeţi că voi treceţi doar printr-un proces. Voi
eliberaţi câteva percepţii din miez, foarte Vechi câteva „realităţi” foarte Vechi. Voi o să
aveţi multă călăuzire de pe partea noastră în perioada aceasta. Voi însă o să faceţi munca.
Dar, o să aveţi o călăuzire uriaşă. Aşa cum am spus, Kuthume vă va apărea vouă, o să-şi
facă simţită prezenţa în preajma voastră în timpul orelor când sunteţi trezi. El o să fie cel
care o să vină la voi cu roba de caşmir auriu.
Deci, dragi prieteni, sunt şi alte evenimente interesante chiar acum pe Pământ. Acestea
sunt energiile a două comete care se află în joc chiar acum cu grila electromagnetică a
pământului. Acestea nu sunt - cum să spun - ceva comete de profil înalt. Sunt vizibile. O
să fiţi în stare să le vedeţi. Acestea vin pe neaşteptate. Oamenii de ştiinţă nu le-au văzut
că vin, şi deodată ele au fost acolo. Noi suntem uimiţi cum de s-a întâmplat aceste
lucruri! (ceva râsete)
Cele două comete sunt transportatori de energii, pur şi simplu transportatori de Energie
Nouă. A fost - cum să spun - aţi lucrat cu această energie.
Noi v-am spus mai demult că această energie a celor două comete are să vină. Dar, acesta
nu s-a jucat încă în realitatea voastră. Acesta nu a fost să vină în viaţa voastră zilnică.
Acum este - cum să spun – momentul de facilitare a acestor energii care sunt aduse de
aceste comete. Cometele vor veni şi vor pleca, dar ele au să lase în urmă începuturile
adevărate ale Energiei Noi în viaţa voastră, care nu sunt reţinute în alte regate, şi care vin
acum în viaţa voastră.
Aceste două comete au de a face cu întreaga schimbare a percepţiei iubirii şi banilor.
Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că voi aţi creat aceste posibilităţi, Maeştri. Voi aţi
cerut aceste lucruri. Voi aţi simţi că timpul este perfect.
În timp ce toate acestea se întâmplă, energiile totale ale dualităţii pe Pământ, pendulează
înapoi şi înainte. Pendulul realizează momente mari chiar acum pe Pământ. Acest fapt
cauzează stres şi constrângere multor oameni care stau neclintiţi în dualitate. Acest fapt
face ca evenimentele lumii să determine un tip complet nou al dinamicii energetice. Acest
fapt aduce - cum să spun – câteva clătinări în instituţiile Vechi.
Pendulul va continua să câştige inerţie între perioada de acum şi 18 septembrie 2007. Nu
lăsaţi ca acest fapt să vă dezechilibreze. Este doar lumea dualităţii care manifestă acest
lucru. Voi puteţi să menţineţi o energie sigură. Braţul pendulului nu trebuie să vă
lovească şi să vă arunce în afară.
Dar, voi o să continuaţi să vedeţi ce apare; lucruri aiurite care se întâmplă pe Pământ,
aiurite - cum să spun - activităţi în arii care au fost - cum să spun - inactive pentru o
perioadă de timp, pentru un timp de, şi care se manifestă dintr-o dată având un nou tip de
conflict între energii, şi aşa cum am spus noi mai demult, aduce câteva schimbări ale
Pământului. Dar, acestea sunt mai puţine faţă de ceea ce s-a prezis.
Voi o să vedeţi câteva nebunii uneori în jurul vostru, în special stând mult mai mult în
energia sigură şi echilibrată, totul o să pară puţin mai aiurit (ceva râsete). Noi vă cerem să
înţelegeţi aceste lucruri... să le daţi voie acestor activităţi să se manifeste.
Vă cerem să înţelegeţi că voi nu trebuie să fiţi prinşi în ele. Dar, puteţi avea o mare
înţelegere pentru ele.
Grila electromagnetică a Pământului se schimbă într-adevăr chiar acum. Totdeauna a fost
un fel de - cum să spun - un fel de ritm a grilei electromagnetice, un dans. A fost o putere
specială a grilei. Şi, aceasta se schimbă chiar acum. Ceea ce a fost nu mai este oricum.
Oamenii simt acest fapt în corpul lor şi în mentalul lor, în special în mentalul lor, pentru
că multă conştiinţă este menţinută în zona electromagnetică a Pământului, şi după cum
această zonă se schimbă, afectează mintea deoarece este - cum să spun - translatorul
conştiinţei.
Există indicaţii în comunitatea ştiinţifică că toate energiile Pământului se schimbă,
mergând într-o stare de flux, comunitatea ştiinţifică nu mai este sigură cum să acţioneze.
Lucrul care a fost folosit pentru a măsura pulsul Pământului, rezonanţa Schuman, a fost
într-un fel stabilă şi neclintită aproape 2000 de ani... apropo, un program interesant.
Schimbarea a început cu 2000 de ani în urmă. Este frecvenţa - sau ceea ce este măsurat în
hertz, sau cicluri - a vibraţiilor conştiinţei Pământului... ceea ce cuprinde umanitatea şi
Gaia.
Acesta se schimbă de 2000 de ani, dar în ultimele şase luni s-a schimbat nebuneşte.
Această schimbare nu a urmat nici un tip de hartă precisă. Pentru mulţi ani a fost
neclintită. A început să se schimbe cu 2000 de ani în urmă. Acum 14 ani din timpul
vostru, a început să se ridice foarte repede. Totdeauna a fost măsurată cu o aproximaţie
de 7,5 cicluri. A început să se ridice în ultimii 14 sau 15 ani până în punctul unde a atins
o medie de 13,5 hertz. Aceasta se schimbă din timp în timp. Acum se duce înapoi şi
înainte între 7,5 şi înalt până la 80 de hertz. În general creşte prin ceea ce se numeşte -
cum să spun - tip de “crosă de hochei” în progres.
Mulţi oameni au un timp dificil să se ajusteze acestor transformări. Corpul şi mintea,
amândouă se leagă de această frecvenţă a Pământului şi a conştiinţei - ceea ce se numeşte
rezonanţa Schuman, ele sunt legate de acesta. Pământul şi corpul de asemenea sunt legate
de puterea generală electromagnetică pentru orientare. Acestea se schimbă chiar acum.
Grila electromagnetică a Pământului se schimbă. Influenţa magnetică se diminuează.
Aproape că nu este la fel de multă menţinere electromagnetică pe Pământ ca şi în urmă cu
10 sau 20 de ani. Totul a continuat să se schimbe foarte repede. Dar, această putere
magnetică a Pământului nu se reduce ea însăşi. Va merge înapoi şi înainte, creând un
tipar nou foarte neobişnuit, dacă aţi privi această mişcare pe o hartă.
Şi, apropo, dragi Shaumbra, toate acestea se pot vedea prin datele colectate de guvernul
vostru. Sunt date ce pot fi observate, date ştiinţifice.
Deci, prin schimbarea punctelor electromagnetice ale Pământului, intensitatea forţei
magnetice se schimbă, se schimbă chiar şi gravitaţia Pământului, şi rezonanţa Schuman...
toate acestea afectând corpul şi mintea. Toate aceste lucruri menţineau o concentrare în
realitatea dimensională a 3-a... vedeţi voi. Şi, acum acestea se schimbă.
Mulţi oameni nu pot mânui aceste schimbări în corpul şi în mentalul lor. Ei nu înţeleg ce
se întâmplă. Voi, Shaumbra, aveţi o înţelegere diferită. Voi aţi trecut prin schimbări
dificile. Voi nu mai sunteţi legaţi de conştiinţa de masă. Voi uneori încă mai puteţi simţi
schimbarea în corpul şi în mentalul vostru. Dar voi nu mai sunteţi subordonaţi acesteia.
De aceea v-am întrebat mai de mult, “Sunteţi pregătiţi să părăsiţi conştiinţa de masă?”...
ca noi să vă putem scoate din acele energii ale conştiinţei de masă cu care aţi lucrat la un
moment dat... pentru a nu fi chiar aşa de subordonaţi influenţei electromagnetice a
Pământului, pentru echilibru şi ajustare... pentru ca voi să nu trebuiască să fiţi
subordonaţi ciclurilor Pământului pentru a menţine echilibrul. Voi v-aţi permis să părăsiţi
aceste cicluri de mult.
Deci, noi menţionăm aceste lucruri pentru a vă ajuta să înţelegeţi toate lucrurile care se
petrec în lumea din jurul vostru. Ei nu sunt siguri – unii oameni şi animalele, şi chiar
copacii - nu sunt siguri cum să-şi găsească echilibrul deoarece acesta se schimbă.
Dacă luaţi un grup de păsări, de exemplu, ele sunt legate prin energia spiritului grup a
păsărilor, mentalul spiritului grup al păsărilor. Într-adevăr, mentalul păsărilor nu este
mintea care se află în corpul fizic. Nu este creierul, pentru că creierul păsărilor este foarte
mic (multe râsete din audienţă referitor la jocul cuvintelor folosit de Tobias despre
cuvântul înjositor “minte de pasăre” folosit pentru o persoană care nu este prea deşteptă)
aşa cum ştiţi. Acesta a fost gluma lui Kuthume, nu a mea (mai multe râsete). Şi, a fost o
glumă bună din partea lui, pentru început (mai multe râsete).
Creierul di-năuntrul pasării, de exemplu, este foarte mic. Ele nu au nevoie să prelucreze
cantităţi mari de informaţii. Este destinat ca un dispozitiv mic de folosirea datelor, pe o
zonă de progres atâta timp cât sunt pe Pământ. Ceea ce fac ele este; se leagă la energia
electromagnetică, a frecvenţei, prin ceea ce s-ar numi frecvenţa păsării.
Voi vă întrebaţi cum pot să zboare - sute în acelaşi timp - zbor în formaţii. Nu fac asta
pentru că au telefoane celulare mici şi vorbesc una cu cealaltă(mai multe râsete). Ele se
conectează la frecvenţa electromagnetică a “păsărilor”. Şi, toate se acordează cu această
frecvenţă.
Şi, când frecvenţa păsării spune, “Schimbă aripa în acest fel sau altfel”, atunci toţi
schimbă. Ele pur şi simplu răspund la frecvenţa păsărilor. Ele nu au nevoie de un creier
mare pentru a depozita informaţii pentru că le primesc din afară.
Acest fapt se întâmplă cu aproape toate animalele sălbatice. Ele se leagă la frecvenţa
speciei lor. Copacii vorbesc unul cu altul, comunică prin undele electromagnetice pe
frecvenţa lor specifică. Corpul vostru face acelaşi lucru. Celulele şi moleculele îşi
vorbesc pe o anumită frecvenţă, frecvenţe electromagnetice care permite comunicarea.
Acestea nu au nevoie de un creier.
Dragi Shaumbra, este o frecvenţă aici de asemenea, o frecvenţă spirituală, pe care voi
ajutaţi să fie creată. Aceasta se numeşte frecvenţa, ”Shaumbra”. Aceasta nu este o energie
electromagnetică tipică la fel ca şi cea care înconjoară Pământul. Este un tip de frecvenţă
multi - dimensională. Nu se întâmplă de multe ori ca umanii să se lege în general de orice
tip de frecvenţă. Umanii au învăţat cum să se stăpânească pe ei înşişi în interiorul
elementelor lor biologice proprii. Ei, umanii se bazează mult pe mintea şi corpul lor. Ei
ignoră ecoul comunicaţiilor care merg între corp şi minte sau doar în interiorul corpului.
Ei, umanii, nu comunică unul cu altul pe aceste tipuri de frecvenţă.
Deci, noi am lucrat cu voi, Shaumbra - voi aţi lucrat silitori - aţi ajutat să construiţi acest
Nou tip de - “frecvenţă”, este cuvântul cel mai bun într-adevăr - Cauldre ne întreabă aici -
un Nou tip de frecvenţă care este o parte a energiei electromagnetice. Este o parte - cum
să spun - spiritual - magnetic. Este parte de cosmo - magnetic - sau cos-metic, aşa cum aţi
numit-o voi (râsetele audienţei).
Şi aceasta a fost gluma mea! (Mai multe râsete).
Deci, voi începeţi să creaţi această frecvenţă pe care o puteţi aborda şi o puteţi folosi să
comunicaţi mai bine unul cu celălalt. Folosiţi, ca să comunicaţi cu alţi umani atunci când
ei îşi permit să abordeze această frecvenţă. Acest tip de frecvenţă nu este rezidentă aici pe
Pământul Vechi. Este creată şi menţinută pe Pământul Nou. Este furnizată ca un tip direct
de verigă între Vechi şi Nou pentru cei dintre voi care aleg să meargă pe Pământul Nou
după ce părăsiţi corpul fizic şi astfel vă veţi putea conecta şi veţi putea comunica uşor cu
Pământul Vechi.
Deci, dragi Shaumbra, este mai mult decât cele spuse, se întâmplă mai multe transformări
la nivel energetic pe Pământ, şi în jurul vostru, toate acestea conducând la acest
eveniment din 2007, săritura quantum, în ziua 18, luna Septembrie, când nu prea o să se
întâmple nimic (ceva râsete) dar după această dată totul se schimbă în mod radical.
Deci, în timpul acesta noi dorim ca voi să fiţi foarte conştienţi de tot ceea ce se întâmplă
în jurul vostru de asemenea. Noi dorim ca voi să observaţi totul, să simţiţi şi să ascultaţi,
pentru că voi veţi fi multi-dimensionali, pentru că voi învăţaţi să procesaţi informaţie, nu
numai în creierul vostru, dar şi în centrul vostru divin, cu această frecvenţă a Saumbrei
complet nouă. Noi dorim ca voi să ascultaţi şi să fiţi conştienţi cu fiecare parte a fiinţei
voastre.
Răspunsurile au să fie în general foarte, foarte simple, până la un moment dat când va
apare îndoiala privind răspunsurile pe care le primiţi pentru voi înşivă. Când voi întrebaţi,
când voi observaţi corpul vostru, de exemplu, răspunsurile au să fie foarte simple. Voi
deja o să ştiţi cu adevărat ce să faceţi. Voi pur şi simplu nu sunteţi singuri.
Răspunsul la întrebări cum ar fi; ce să faceţi cu cariera voastră proprie, cu relaţia voastră
proprie, sunt exact în faţa voastră. Simplu. Vouă uneori vă este frică să le priviţi şi să
luaţi o hotărâre. Voi vă întrebaţi cum au să apară aceste răspunsuri. Voi vă întrebaţi
despre efectele care apar odată cu deciziile luate. Să nu vă mai îngrijoraţi pentru toate
acestea. Luaţi decizia, şi toate celelalte bucăţi necesare picturii complete au să intre în
joc.
Voi creaţi scenarii uneori atunci când trebuie să luaţi o decizie. Vă este frică de cele mai
proaste situaţii, şi atunci vă blocaţi pe voi înşivă din această cauză. Faceţi o alegere în
fiinţa voastră, în acest moment de Acum. Toate elementele atunci au să intre în joc pentru
voi. Dar, dacă nu faceţi niciodată alegerea, atunci elementele nu pot lucra niciodată
pentru voi. Acest lucru este atât de simplu.
Fiţi atenţi la ceea ce se întâmplă în lumea din jurul vostru. Se schimbă, dar nu este rău.
Există o tendinţă de a judeca aceste schimbări, uneori sunteţi ruşinaţi de umanitatea
voastră proprie, sunteţi ruşinaţi de prietenii voştri umani. Noi vrem ca voi să fiţi
conştienţi de mişcarea energiei chiar acum. Să nu o judecaţi. Pur şi simplu fiţi conştienţi
de ea şi de mişcarea ei. Fiţi conştienţi de cei care trec pe partea noastră – fiţi conştienţi de
ce fac acest lucru - răspunsurile sunt chiar simple.
Uneori voi încercaţi să găsiţi răspunsul adânc, adânc, adânc în interiorurl creierului
vostru. Voi nu trebuie să mergeţi acolo. Răspunsurile sunt la suprafaţă chiar acum pentru
voi.
Fiţi foarte conştienţi de ceea ce se petrece în corpul vostru. Şi, din nou, aşa cum am spus
noi, “Aruncaţi afară regulile şi dietele”. Ascultaţi corpul vostru. Acesta ştie cum să
comunice. Acesta ştie cum să vă vorbească vouă şi lui însuşi de asemenea. Nu va vorbi
exact în cuvinte umane, în limbaj uman. Acesta vă va vorbi în cunoaştere. Vă va vorbi pe
frecvenţa Shaumbra.
Deci, fiţi foarte conştienţi în lunile care vin cu ceea ce într-adevăr se întâmplă acolo afară
şi înăuntrul fiinţei voastre biologice.
Deci, noi am avut veselie aici la deschiderea noastră, am observat cum Kuthume a mers
la fiecare dintre voi, şi va reamintit mai întâi de energiile lui, şi de a vă pregăti pentru
lucru aici. Acest fapt ne dă oportunitatea să discutăm un pic.
Acum, de fapt înainte să mergem la mâncare (audienţa oftează şi râde)... unii dintre voi
aţi crezut - cum să spun - că noi ajungem să terminăm (mai multe râsete) Dar, restul este
foarte scurt.
Eu aş vrea să vă spun o mică poveste. A trecut un timp de când nu am spus o poveste. Eu
aş vrea să dedic povestea soţiei mele pe care am avut -o în zilele lui Tobias, cu mulţi,
mulţi ani în urmă... Annei şi energiei ei. Eu voi numi această poveste “Anna,
Luptătoarea”. În timp ce eu îi dedic energia din dragoste şi umor, vă spun că această
poveste nu este o poveste întreagă despre ea.
Dar, ea înţelege, şi eu am întrebat-o înainte de această adunare dacă pot să împărtăşesc
această poveste. Povestea de asemenea este şi a voastră. Şi, povestea are implicaţii în
ceea ce se întâmplă chiar acum în vieţile voastre.
Anna a fost un înger, ca şi voi care aţi ales să veniţi pe Pământ şi să vă luaţi un corp fizic
şi să treceţi prin multe, multe, multe vieţi - noi nu o să trecem prin toate vieţile astăzi - ea
a ales să treacă prin multe vieţi pe Pământ. Şi, ca mulţi dintre voi, ea a învăţat că trebuie
să ajusteze pe acest Pământ energiile de dualitate foarte grele şi dure ale corpului fizic.
În special, în zilele Atlantei, zile în care Anna a avut mari dorinţe şi ambiţii. Şi, ea a
descoperit posibilitatea de tratarea a energiilor inerente ale Pământului, plusul şi minusul,
sau yin şi yang - pentru a desăvârşi ceea ce a vrut să facă - şi în cele din urmă a făcut – s-
a decis că trebuie să fie o luptătoare. A trebuie să fie tenace. A trebuit să lupte pentru ceea
ce a simţit că este bine. A trebuit să se lupte pentru partea ei literală şi figurativă.
În zilele Atlantei, în special, Anna a fost în Templul lui Tien cu noi. O parte din
responsabilitatea ei a fost să lucreze cu cei din afară, să lucreze cu organizaţii, şi cu
tipurile de guverne, şi cu grupurile Atlantului, şi la sfârşitul zilei, să lucreze cu cei care au
căutat să consume şi să înfrângă tot Atlantisul. Şi, Anna a învăţat să devină o luptătoare
minunată, luptând pentru drepturile noastre, cei care eram în templu, şi în fine luptând
pentru cei care au fost persecutaţi de energiile lui Azura, care a încercat - cum să spun -
să preia totul.
Dar, dragi prieteni, această calitate de a fi o luptătoare a continuat pentru Anna, chiar şi în
viaţa în care eu m-am căsătorit cu ea, în timpul lui Tobias. Ea a fost o dragă şi iubitoare
soţie. S-a ocupat de familie. Ea într-adevăr, într-adevăr a purtat pantalonii în familie
(râsetele audienţei).
Dacă nu ar fi fost ea, eu poate aş fi trăit abătut şi nu m-aş fi întors înapoi. Dacă nu ar fi
fost ea, eu poate aş fi fost închis, în aceea viaţă fiind considerat puţin lunatic, pentru că
mie mi-a plăcut să conduct o orchestră fără nici un muzician prezent (multe râsete)... aşa
cum încă aş vrea să fac. Da, eu am avut o orchestră în imaginaţia mea care a cântat tot
timpul. Şi, noi am compus muzică, şi am cântat pur şi simplu numai pentru mine.
Deci, Anna a fost într-adevăr o luptătoare, şi ea a ajutat - cum să spun - să menţine
gospodăria în ordine. Ea m-a ajutat să merg drept pe multe căi. Şi, eu fiind un lunatic, ea
a spus lumii că eu pur şi simplu sunt strălucit şi că ceilalţi este bine să ignore câteva
comportamente excentrice. Deci, ea a fost o luptătoare şi acasă. Şi - cum să spun - noi am
avut multe argumente unul pentru altul în timpul nostru petrecut împreună, uneori chiar
certându-ne - cum să spun - chiar cu pasiune.
Ea a adus cu ea aceste calităţi de luptătoare şi de supravieţuire făcând lucruri folositoare,
când eu, Tobias, am fost orbit de caca unei pasări. În acel timp eu nu am mai putut
călători pentru rege. Nu am mai putut fi cumpărătorul regelui. Eu nu am mai putut
asigura existenţa familiei.
Deci, energia Annei care a fost o luptătoare şi supravieţuitoare s-a ridicat. Şi, a început să
facă afaceri cu familia regală. Cu toate că noi am fost evrei, ea a început să facă afaceri
cu cei din familia regală. A cusut şi a ţesut ceea ce a adus bani familiei, punând mâncare
şi puţin vin pe masa noastră. Deci, prin această energie de luptătoare şi de
supravieţuitoare într-adevăr a înaintat.
Anna este pe Pământ acum, nu cea pe care mulţi dintre voi ştiţi, nu - cum să spun - dar ea
este pe Pământ, şi noi avem o relaţie minunată în acest timp.
Deci, dragi prieteni, energia ei, energia de luptătoare a continuat şi ea s-a bazat pe această
energie mult mai mult decât trebuia - dacă acest fapt vă sună familiar vouă - ea s-a bazat
pe această energie de luptătoare în multe vieţi, în Europa, în zilele războiului, dar şi în
alte zile - cum să spun - Ea a fost o luptătoare.
Şi, ea a venit în această viaţă pe Pământ unde trăieşte cu acea energie tenace de
supravieţuitoare. Ea a venit ca Shaumbra. Ea a venit pentru a alege să dezvolte energia ei
spirituală proprie, să se mute în afara dualităţii. Şi, a încercat să se folosească de energia
de luptătoare / supravieţuitoare pentru a se lupta pentru calea ei în dualitate, şi să lupte
pentru calea ei în Energia Nouă - dacă acest lucru vă sună familiar la oricăruia dintre voi.
Ea a încercat să lupte cu lucrurile existente în mintea ei şi în corpul ei. Şi, în acest proces,
ea s-a epuizat. Cu toate că am fost apropiaţi unul de celălalt, a fost foarte dificil de
comunicat cu ea în această viaţă.
Luptele ei au fost intense - luptele în relaţii - şi serviciu - şi în toate aspectele din viaţa
ei... dar în special în călătoria ei spirituală... a încercat să lupte cu calea ei... a încercat să
lupte cu întunericul din interiorul ei, aşa cum am vorbit la ultima noastră întâlnire... a
încercat să lupte cu calea ei, prin mentalul ei.
Ceea ce s-a întâmplă, dragi Shaumbra, a fost că toate aceste energii s-au intensificat atât
de mult încât până la urmă, ea, a fost implicată într-un accident de maşină şi a fost foarte
aproape de a veni înapoi la mine, pe partea aceasta. Ea a fost în spital pentru o perioadă
lungă de timp. Era în refacere, şi a fost nevoită să se bazeze pe alţii să o servească să-i
aducă medicamente şi mâncare. A trebuit să se bazeze pe alţii să-i golească plosca. A
trebuit să se bazeze pe ei pentru orice lucru mic. Energia ei de luptătoare /
supravieţuitoare nu a putut face nimic.
Chiar şi în convalescenţă acasă, ea a trebuit să se bazeze pe alţii care au avut grijă de ea.
Şi, în timp ce a încercat să aducă înapoi energia de luptătoare, aceasta pur şi simplu nu a
lucrat. Ea şi-a dat seama că acesta ar arunca-o în afara procesului ei de vindecare, şi astfel
corpul ei ar putea recădea, iar ea ar deveni mai bolnavă cu fiecare gest în care ar încerca
să aducă înapoi energia de luptătoare. Ea a realizat că i-a supărat şi pe alţii cu energia ei
de luptătoare când a adus-o în manifestare. Ea a aflat acest lucru în interiorul corpului,
minţii şi spiritului ei. A aflat că nu mai putea bate aceiaşi cale.
A descoperit ceva frumos pur şi simplu într-o noapte când Kuthume a venit la ea... pentru
că s-a părut că eu nu pot ajunge până la ea. El a mers la ea, şi ea a văzut şi a simţit auriul
copleşitor care a venit de la Kuthume. Şi, ea a ascultat... a ascultat. Kuthume a călăuzit-o
într-un principiu foarte simplu, dar profund, care lucrează şi pentru voi chiar acum... este
foarte simplu. Viaţa nu are nevoie de nici un efort. Este fără nici un pic de stres.
Iar, principiul este acesta, TOATE ENERGIILE CAUTĂ REZOLUŢIE. Fiecare
bucăţică de energie din interiorul vostru şi din jurul vostru, din trecut, şi din momentul de
Acum caută rezoluţie.
Voi spuneţi, “Dragă Tobias, noi am aşteptat să auzim acest lucru” Dar, este atât de simplu
şi profund. Corpul vostru doreşte să se vindece pe el însuşi chiar acum. Şi într-adevăr o
face. Dar, corpul nu poate face acest lucru dacă interveniţi, dacă încercaţi să dictaţi şi să
aveţi pretenţii, dacă sunteţi precum Anna, şi încercaţi să luptaţi cu drumul vostru prin
dezechilibru, dacă încercaţi să gândiţi drumul vostru prin această luptă.
În mod natural corpul doreşte să-şi găsească rezoluţia perfectă şi echilibrul perfect.
Fiecare părticică de energie doreşte rezoluţie, doreşte echilibru, şi apoi vrea să se extindă.
Imaginaţi-vă că principiile simple lucrează pentru voi în viaţa voastră... în corpul vostru...
în mintea voastră. Oh, acele energii din mintea voastră... ele vor să fie echilibrate. Ele vor
rezolvare la orice conflict care este acolo. Ele vor mai mult decât vreţi voi. Fiecare
părticică de energie din viaţa voastră personală doreşte rezolvare.
Toate energiile vor să vină înapoi în felul Noii Energii. Ele caută acest lucru. Ele au să o
facă într-un mod natural dacă le permiteţi. Dacă vă menţineţi în spaţiul sigur, vă opriţi să
luptaţi cu calea voastră trecută, deveniţi observatorii, şi vedeţi că fiecare părticică a
energiei doreşte şi găseşte rezolvare. Fiecare părticică a energiei caută echilibru.
Întunericul nu caută să învingă lumina, şi nici invers. Ele caută să ajungă la o nouă
înţelegere, şi aceasta să se extindă în Energia Nouă.
Fiecare aspect al vostru din trecut caută rezoluţie. Ele nu trebuie să fie împinse sau forţate
sau obligate sau păcălite.
Noi am vorbit mai înainte despre finanţe, banii în viaţa voastră, dezechilibrul acesta fiind
chiar acum în interiorul vostru. Dezechilibrul energiilor abundenţei caută rezoluţie. Ele
vor această rezolvare neapărat.
Voi sunteţi cei care staţi în drumul acesteia... voi credeţi că trebuie să controlaţi fiecare
părticică şi bucăţică... voi aveţi energia Annei, dorinţa de a vă lupta şi de a depune efort.
Toată fiinţa voastră doreşte abundenţă. Aceasta doreşte să extindă abundenţa.
Toată fiinţa voastră doreşte echilibru mental, doreşte să nu trebuiască să luaţi
medicamente, să nu trebuiască să mergeţi la sfătuitori în fiecare săptămână. Chiar şi
părţile din voi care sunt cele mai - cum să spun - ascunse şi vă creează cele mai mari
păcăleli, ele fac acest lucru pentru că doresc să se re-echilibreze. Ele nu ştiu cum să vă
atragă atenţie, deci ele fac totul într-un fel aiurit - mintea voastră vă vorbeşte în felul cel
mai aiurit posibil. Aceasta doreşte echilibru.
TOATE ENERGIILE CAUTĂ REZOLUŢIE, ECHILIBRU, ŞI APOI
EXTINDERE.
Întunericul nu vrea să fie lăsat afară în frig niciodată şi nici lumina. Energia de iubire din
interiorul vostru nu doreşte să fie ignorată niciodată. Este atât de uşor, Shaumbra, în
special când voi sunteţi în conştiinţa în care sunteţi. În special când vă mutaţi în Energia
Nouă, acest lucru este foarte uşor.
Noi o să vă cerem aici o favoare specială. Noi vă cerem o sesiune de treizeci de minute
ale energiei de rezoluţie sigure la adunarea voastră viitoare de Shaumbra la Santa Fe,
condusă de cea care aduce energia lui Quan Yin, condusă de Maestra Respiraţiei... doar
treizeci de minute în acest an (râsetele audienţei... în conferinţa din anul trecut sesiunea
de respiraţia a fost mai lungă, de 45 de minute). Voi aţi devenit atât de puternici. Va fi
respiraţia, dar va fi şi şederea voastră într-un spaţiu sigur împreună... un loc unde voi nu
faceţi nimic... voi nu trebuie să împingeţi elementele... sau să le cereţi ceva... sau să
cerşiţi de la ele... unde voi puteţi fi într-un spaţiul sigur, permiţând energiilor să se re-
echilibreze pe ele însă-le într-un mod natural.
Ştiţi voi, că tehnica cea mai eficientă şi puternică pe care o puteţi folosi unul cu celălalt
este: - doi umani stând împreună liniştiţi, unul care menţine energia, iar celălalt permite
ca re-echilibrarea să aibă loc... fără mişcări de mâni... fără împingerea energiilor... fără să
faceţi mişcări circulare cu mâna... fără a scana, fără incantaţie, sau orice altă metodă, ci
pur şi simplu stând într-un spaţiu sigur.
Toate energiile caută rezolvare. Orice dezechilibru care este în interiorul vostru doreşte
echilibrare. Stând în acel spaţiu sigur pentru câteva minute, voi permiteţi tuturor
problemelor să intre în echilibru. Desigur, voi o să simţiţi că ceva se întâmplă în
interiorul vostru, în timp ce energia ajunge la un nou echilibru. Voi o să simţiţi
schimbările din biologicul voastră şi din mentalul vostru.
Uneori sistemul vostru o să trebuiască să arunce şi să scape de lucruri care nu vă mai
servesc. Uneori voi o să treceţi prin câteva procese fizice interesante. Şi, Cauldre verifică
aici - da, în special simptome precum gripa, gripă pentru care doctorii se scarpină în cap,
dându-vă tot felul de medicamente... prea multe. Corpul vostru pur ţi simplu se ajustează.
Corpul eliberează lucruri care nu-i mai servesc. Elementele vin înapoi împreună.
Energia caută rezolvarea în mod natural. Întunericul şi lumina nu vor să se lupte.
Masculinul şi femininul nu vor să aibă diferenţe unul cu altul. Susul şi josul nu vor să
scape unul pe altul.
Dragi prieteni, toate energiile caută rezoluţie. Acestea nu vin înapoi - cum să spun -
simplu într-o starea de singularitate. Ele vin înapoi multiplicate, dar echilibrate şi doresc
extindere. Este simplu. Este unul dintre lucrurile pe care noi vă rugăm să NU le faceţi
complexe. Este foarte simplu.
Voi puteţi practica acest lucru în momentul de Acum când stăm împreună. Permiteţi
corpului şi mentalului vostru să intre în echilibru... toate corpurile doresc acest lucru.
Fiecare celulă în fiinţa voastră doreşte să fie echilibrată, sănătoasă, vie şi energizată. În
energia sigură acesta se poate întâmpla.
Deci, dragi Shaumbra, acesta este mesajul nostru simplu de astăzi... aşa cum permiteţi
energiilor să vină înapoi în echilibru, aşa cum permiteţi să-şi găsească rezolvarea lor, vă
oferiţi încă o oportunitate să aveţi imaginaţia deschisă... să fiţi capabili să vedeţi dincolo
de a 3-a dimensiune în care trăiţi... să vedeţi dincolo, să vedeţi toate celelalte realităţi... să
vedeţi un potenţial mai mare pentru viaţă, viaţă pe Pământ, viaţă pe Pământul Nou... un
potenţial ce merge mult dincolo, pur şi simplu trăind în corp fizic pentru 80-90 de ani...
un potenţial ce cuprinde spiritul şi la fel fizicul... potenţial pe care voi toţi îl aveţi fiind
într-un corp, dar şi în spirit.
Voi ajutaţi să creaţi acest lucru. Voi ajutaţi să faceţi acest lucru. Kuthume vine acum să
faciliteze această experienţă multi - dimensională în care intraţi. Fiţi atenţi la tot ce este în
voi şi în jurul vostru.
Noi l-am întrebat - cum să spun – pe Cauldre dacă vrea să fie voluntar pentru o
experienţă în dezechilibru pentru ai da înţelegere şi empatie, să se ajute pe el însu-şi să
înţeleagă cum este - cum să spun - o anomalie atunci când corpul se schimbă. Noi nu
spunem că nu este bine să vedeţi un doctor. Este întotdeauna bine să vă controlaţi de două
ori.
Dar, controlaţi-vă mai întâi pe voi înşivă. Întrebaţi-vă de ce treceţi prin această
experienţă... ce se întâmplă în interiorul vostru? Controlaţi aceste stări împreună cu noi
cei de pe partea aceasta. Într-adevăr, controlaţi şi cu medicii profesionali dacă credeţi că
este necesar, pentru că ei uneori au perspicacitate şi înţelepciune de asemenea. Şi, voi o
să vedeţi - aşa ca şi Cauldre - că şi ei de asemenea pot fi în Energia Nouă.
Deci, dragi Shaumbra, a fost o plăcere să fim aici cu voi. În câteva zile o să avem acest
tranzit al planetei Venus. Noi o să vă oferim o palmă energetică mică pentru voi (ceva
râsete) să vă ajutăm să faceţi schimbarea, schimbarea acestor probleme Vechi al
finanţelor şi a iubirii. Şi, apoi vom pleca de acolo cu voi. Unii dintre voi încă mai văd -
cum să spun - partea din urmă a cometelor care au fost aşa de aproape de Pământ, şi care
au furnizat o energie incredibilă. Unii dintre voi poate văd aceste comete prin telescoape
sau prin alte instrumente. Ele sunt aici pentru ca să furnizeze toate energiile acestui timp
potrivit.
Noi aşteptăm adunarea noastră de luna viitoare, adunarea Shaumbra. Oh, noi ne pregătim
aici. Noi chiar coacem prăjiturele de ciocolată pentru voi (ceva râsete). Noi o să avem
chiar o distribuţie ce se vor alătura vouă, vor veni mulţi invitaţi. Şi, din nou, noi o să vă
cerem o perioadă de treizeci de minute pentru permiterea energiilor să se întoarcă înapoi
în echilibru. Când sunt sute de Shaumbra împreună în cameră, şi zeci şi zeci de mii legate
prin internet, când stăm cu toţii în energia sigură şi permitem energiilor să ajungă la
rezoluţie, noi o să realizăm o schimbare uriaşă în voi şi un potenţial uriaş pentru Pământ.
Dragi Maeştri, aduceţi-vă aminte cine sunteţi. Aduceţi-vă aminte de ce aţi ales să veniţi
aici pe Pământ. Spuneţi-vă vouă înşivă acest lucru tare. Voi ştiţi cine sunteţi. Comunicaţi-
vă vouă. Uneori vouă vă este frică să spuneţi prin cuvinte cine sunteţi. Spuneţi-vă. Uitaţi-
vă în oglindă şi comunicaţi-vă vouă. Aduceţi-vă aminte că sunteţi Maeştri... de ce sunteţi
pe Pământ... şi de ce aţi ales să rămâneţi aici
ŞI AŞA ESTE!

SERIA ENERGIEI NOI


SHOUD 12 : "THE DARKNESS IS YOUR DIVINITY"
SHOUD 12: "ÎNTUNERICUL ESTE DIVINITATEA VOASTRĂ"
PREZENTAT LA CONFERINŢA DE VARĂ A NOII ENERGII ÎN SANTA FE,
NEW MEXICO,
17 IULIE 2004

Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi ne-am împreunat în acest spaţiu al Noii Energii, în
această energie sigură... AH, în energia Shaumbrei. Este o încântare să ascult muzica
voastră, să simt profunzimea experienţelor voastre şi a sufletelor voastre. Este o mare
încântare pentru mine Tobias, să fiu capabil să vin atât de aproape de voi în această zi
unde noi aducem un mesaj care este puţin diferit decât de obicei. Dacă vă permiteţi, voi o
să simţiţi o esenţă complet diferită a ceea ce noi aducem.
Într-adevăr, noi comunicăm cele spuse de voi. Noi vă ţinem în braţele noastre. Noi
simţim ce emană din inima voastră şi din sufletul vostru. Noi inspirăm acestea înăuntru.
Noi inspirăm acestea prin toate coridoarele omniversului... inspirăm prin Spirit...
inspirăm prin toţi îngerii... prin toate aspectele a cine aţi fost voi în trecut... şi apoi, noi
expirăm acestea înapoi la voi, tandru, peste corpul vostru uman. Tandru, noi expirăm în
aşa fel ca voi să puteţi simţi pe faţa voastră... pe mâna voastră... şi în inima voastră...
expirând afară esenţa voastră înapoi la voi, în aşa fel ca voi să simţiţi şi să vă puteţi
reaminti cine sunteţi într-adevăr... expirând înapoi ca acestea să aprindă flama divină în
înăuntrul vostru şi apoi în tot restul lumii.
Astăzi noi inspirăm vibraţiile voastre, inspirăm energiile voastre, şi în special
înţelepciunea voastră. Astăzi noi inspirăm un mesaj pe care voi l-aţi pus împreună, nu
numai pentru voi înşivă pentru că voi deja ştiţi ce este conţinut în înăuntrul cuvintelor şi
al energiei acestui Shoud. Noi inspirăm înăuntru un mesaj ca toată omenirea să privească,
persoană la persoană, entitate la entitate, şi eventual ca toată omenirea să-l înţeleagă.
Este un mesaj simplu. Este un mesaj foarte curajos. Este un mesaj care va determina
pe unii să intre într-un loc de frică sau de supărare. Dar, dragi prieteni, este un mesaj pe
care mulţi, mulţi în afara acestei familii a Shaumbrei aşteaptă să-l audă pentru a se elibera
de unele lucruri care i-au tras înapoi... de a-i elibera pe ei de întunericul ce îi obsedează...
de a-i elibera de întunericul ce i-a întemniţat în înterior... şi de a-i elibera de poverile pe
care le-au cărat cu ei.
Deci, dragi Shaumbra, noi toţi de pe partea noastră a voalului - toţi îngerii care s-au
adunat aici şi s-au adunat cu Shaumbra de pretutindeni din lume - i-au acest moment
pentru a vă inspira înăuntru. Permiteţi-ne să venim atât de aproape ca să fim o parte din
voi, să împărtăşim Acum-ul sacru şi preţios cu fiecare dintre voi. Şi, permiteţi-ne să
expirăm toate acestea înapoi la voi. Permiteţi-ne să expirăm înapoi la fiecare dintre voi
care s-au împreunat aici, care sunt conectaţi cu această energie. Permiteţi-ne să expirăm
prin voi pentru toţi ceilalţi oameni care sunt pregătiţi să audă acest mesaj pentru ca ei să
privească acest moment.
Împreună, Shaumbra, noi ne-am îndreptat spre acest timp, în special în această serie în
care ne aflăm chiar acum, seria Energiei Noi. În aceste ultime luni noi am vorbit despre
Energia Nouă şi ce este, faptul că într-adevăr aceasta este Energia Nouă. Nu este doar un
termen. Într-adevăr este Energia Nouă.
Când aţi plecat de Acasă - din Regat - a existat o cantitate finită de energie care a
plecat cu voi. Şi, partea pe care aţi vrut să experimentaţi, partea a ce voi aţi dorit
eventual să creaţi a fost Energia Nouă. Deci, pentru veşnicie voi simplu aţi luat energiile
care deja existau şi aţi învăţat cum să le sculptaţi... aţi învăţat să vă jucaţi cu ele... aţi
învăţat cum să le transformaţi dintr-o energie în alta... de la o vibraţie la alta... până de
curând, simplu, jucându-vă cu energiile existente.
Dar, în acest ultim an, Shaumbra, Energii Noi au fost create pentru prima dată în afara
tărâmului de Acasă. Aceasta înseamnă, pur şi simplu, că voi aţi învăţat să fiţi Creatori în
felul vostru propriu, Creatori ai Energiei complet Noi. Încă mai este nou. Încă mai este
ceva ce necesită o perioadă de timp pentru a se asimila, de a fi adus în realitatea voastră.
Dar, în fiecare moment - fiecare moment nou - voi învăţaţi mult mai mult despre acest
miracol al Energiei Noi.
În această serie, noi am vorbit despre Imaginaţie. Noi am vorbit despre deschidere -
nu numai a minţii voastre, dar şi a inimii voastre - de a vă deschide şi să vă permiteţi să
vă înălţaţi, de extindere dincolo de limitările dimensiunii liniare umane în care vă aflaţi -
să treceţi dincolo de - OH, într-adevăr de a sta în moment şi de a sta foarte împământaţi -
dar mergând dincolo de acestea. Imaginaţia este un dar pe care voi întotdeauna l-aţi
avut, dar pentru multe, multe vieţi aici pe Pământ, voi l-aţi închis, v-aţi concentrat pe
realitatea 3D.
Dar, este timpul să permiteţi Imaginaţiei să se înalţe din nou, să vă deschideţi şi să
recunoaşteţi toate gândurile şi toate simţirile ce vin. Voi aţi blocat multe din ele în trecut
pentru că ele au fost dureroase, sau pentru că voi nu aţi avut încredere în voi înşivă, sau
pentru că voi aţi scos afară o parte din experienţele voastre.
Pentru cei dintre voi care nu credeţi că aţi simţit vreodată, este pentru că voi nu aveţi
încredere. Voi negaţi o parte vitală, o parte foarte importantă din voi. Voi vă închideţi,
folosind strict doar mintea, procesând doar prin creier. Dar, noi am lucrat cu voi pentru
deschidere, permiţând ca totul să treacă, gândurile trăsnite, pe care voi uneori le judecaţi
ca fiind gânduri iluzorii.
Ele nu sunt iluzorii, deloc. Ele sunt potenţiale care poate nu s-ar fi manifestat aici pe
Pământ. Ele sunt scenarii care poate au apărut în alte nivele dimensionale. Acestea sunt
ale voastre. Poate, ele nu se întâmplă aici pe Pământ, dar acest lucru nu face ca ele să fie
greşite. Şi, acestea nu vă fac nebuni.
Aşadar, noi am lucrat la deschiderea Imaginaţiei, să permitem ca toate acestea să
curgă liber, să vină la voi şi prin voi. Şi, noi v-am spus că acum este în siguranţă să faceţi
acest lucru. Voi aţi creat Energia Nouă, energia sigură. Nu este nevoie să vă îngrijoraţi
de demoni, şi de sperietori, şi de diavol, şi de toate celelalte entităţi întunecoase care să
vină să vă mănânce, să vă controleze, să vă facă sclavi... nu, deloc.
Voi staţi în acest moment de Acum în energie sigură, în energie sacră. Şi, sunteţi în
siguranţă să vă deschideţi la tot... la tot... tot ce sunteţi.
Noi am vorbit despre a fi în momentul de Acum şi să vă permiteţi să vă exprimaţi încă
odată... să nu vă reţineţi, înapoi... permiţându-vă să fiţi împământaţi în momentul de
Acum... dar deschişi în totalitate şi dezvoltaţi ca să vă puteţi exprima. Dragi prieteni,
această energie sigură - această energie lărgită din plin, împământată în momentul de
Acum - este cea care determină miracolele.
Dar, adevăratul miracol - adevăratul miracol - este reamintirea a cine sunteţi voi,
reamintirea a cine sunteţi. Miracolul adevărat este conştiinţa deschisă şi liberă.
Chiar şi Yeshua în acel timp v-a vorbit despre acesta. Miracolul nu este vindecarea
braţului cuiva. Miracolul într-adevăr nu este transformarea apei în vin, sau multiplicarea
peştilor şi pâinilor. Acesta este un joc de copii ce vine ca un rezultat natural de a avea o
conştiinţă total deschisă şi reamintirea - reamintirea totală - a cine sunteţi voi. În acel
spaţiu, spaţiul sigur, toate acele lucruri se întâmplă foarte uşor. Ceea ce voi aţi numi
miracole fizice sau 3D nu mai sunt miracole pentru că voi înţelegeţi cum se întâmplă ele.
Voi nu trebuie să pierdeţi vieţi de energii încercând să fiţi lucrători de energii
miraculoase sau magicieni. Acesta se întâmplă natural atunci când miracolul deschiderii
şi conştiinţei libere apare. Dar acesta nu poate să apară până ce voi nu sunteţi în acea
energie sigură. Acestea nu apar dacă mai sunt lucruri care sunt reţinute, lucruri de care
mai sunteţi speriaţi, lucruri pe care le-aţi blocat în magaziile sufletului vostru. Şi, voi
deja ştiţi acest lucru, Shaumbra. Voi deja ştiţi acest lucru.
Să vorbim pentru un moment. Permiteţi-ne să vorbim pentru un moment despre
energiile luminii şi întunericului, energiile originale ale dualităţii, cele două energii de
bază şi primare care au existat până acum. Este lumina, ceea ce noi numim energia AH
(se pronunţă ca un "A" lung). Şi este întunericul, ceea ce noi numim energia OH
(pronunţat cu un "O" lung). Ele emană de la aceiaşi sursă. Ele sunt simplu expresii
diferite. AH-ul şi OH-ul - sunetele originale, dragi Shaumbra, vibraţiile originale pătrund
cumva neterminate prin limbajul uman.
Luaţi un moment aici ca împreună să ascultăm la AH, muzica reală şi vibraţia lui AH -
ce aţi experimentat când prima dată aţi plecat de Acasă, energia luminii - AH.
Luaţi un moment ca să simţiţi energia lui OH. Ascultaţi la OH - negativul,
întunericul!
AH... şi OH... sunt sunetele originale, vibraţiile originale când aţi plecat de Acasă...
părţile originale din voi... AH şi OH... fac parte unul din altul şi foarte adânc
îndrăgostiţi... ca şi doi îndrăgostiţi împărtăşind o experienţă împreună... angajându-se să
fie împreună pentru totdeauna... angajându-se să fie în serviciu unul altuia, angajându-se
să se iubească unul pe altul necondiţionat.
Astfel, energiile AH şi OH din înăuntrul vostru au început experienţa în afara
tărâmului de Acasă. A existat o imensă iubire între ei doi, o mare înţelegere şi
împărtăşire, astfel că energia OH - energia întunecoasă - a spus la energia AH, "Eu te
iubesc atât de mult încât eu voi prelua toate durerile tale. Eu am atâta înţelegere pentru
tine că voi prelua tot ce nu iubeşti în tine. Eu am atâta bucurie în călătoria în care te vei
îmbarca încât eu voi prelua tot ce nu-ţi place din călătoria ta. Eu te iubesc atât de mult".
Şi pe parcursul epocilor şi a multor vieţi pe Pământ, energia AH şi OH s-au jucat
împreună, s-au suportat împreună, s-au iubit una pe alta.
Energia OH a preluat toate atribuţiile "întunericului", toate atribuţiile "negativului",
toate atribuţiile durerii în onoare şi înţelegere pentru energia AH. Energia OH şi-a
permis însăşi să fie separată în conştiinţă de la energia AH pentru că energia AH nu mai
putea suporta să se uite la OH deloc. Deoarece întunericul a fost absorbit în înăuntrul
energiei OH, acesta a devenit împovărat. Acesta a devenit infirm. Acesta a devenit urât.
Acesta a devenit ruşinos în ochii energiei AH.
Dragi prieteni, noi vorbim aici despre separarea luminii şi întunericului, realitatea a
ceea ce este energia luminii şi întunericul. Ele nu sunt ceea ce umanitatea înţelege acum
despre ele.
Omenirea continuă să lupte cu lumina şi întunericul. Omenirea continuă să încerce să
anihileze întunericul.
Omenirea continuă să încerce să arunce tot ceea ce nu iubeşte despre ea însăşi în
întuneric, în energia lui OH. Oamenii, indivizii, fac acelaşi lucru lor înşişi. Toate
lucrurile de care se tem... tot ceea ce resping... tot ceea ce ei neagă despre ei înşişi, este
aruncat în energia lui OH. Şi energia OH a preluat acest rol, a preluat întregul rol al
întunericului.
Şi, aşa cum ştiţi, atunci oamenii gândesc că ei trebuie să se lupte cu întunericul. Ei
trebuie să anihileze întunericul. Ei trebuie să scape de întuneric. Dar, Shaumbra, aşa cum
ştiţi, aceasta nu se poate face. Totul este unul şi acelaşi.
Noi vrem ca toţi dintre voi care sunteţi pregătiţi - toţi care aţi ajuns la acest punct al
Energiei Noi Sigure - să vă uitaţi ce este întunericul într-adevăr. Oh, ar putea fi ca un
iubit care a dat totul pentru voi, care a preluat toate dubiile de sine ale voastre pentru
dragostea voastră. Acesta ar fi ca un însoţitor şi un iubit care a preluat tot ce nu v-a
plăcut despre voi înşivă. Ar fi ca şi un iubit care ar face orice în serviciu pentru voi, ca
voi să puteţi avansa, ca să puteţi continua să experimentaţi şi să trăiţi.
Aşa că, dragi prieteni, luaţi un moment ca să vă uitaţi la energia OH, energia
întunecoasă. Nu este ceea ce pare să fie, deloc. Omenirea, indivizii continuă să se lupte
cu lumina şi întunericul în înăuntrul lor. Aceasta înfiinţează o barieră, un perete, ce
împiedică energiile de la integrarea a tot ce ele sunt cu adevărat. Le împiedică să
trăiască cu adevărat în Energia Nouă. Prin separarea luminii şi întunericului în înăuntrul
umanilor, aceasta îi reţine de la experimentarea bucuriei şi miracolelor pe care viaţa le
oferă.
Dragi prieteni, noi vă cerem să luaţi un moment cu noi. Priviţi dincolo de evidenţa
întunericului, a energiei OH. Permiteţi-vă să simţiţi înţelegerea pe care această energie o
are, iubitul care ar face totul pentru voi.
Toate energiile caută rezoluţie. Şi, în acest moment întunericul caută să fie eliberat din
rolul pe care l-a jucat în înăuntrul vostru. Caută să fie eliberat de la locul de aruncare...
de demon... răul şi diavolul... necunoaştere... de la ură. El a cărat această povară pentru
foarte mult timp.
El vrea să vină înapoi la voi. El vrea să vă iubească într-un fel complet nou. El vrea să
fie îndrăgostit într-un fel complet nou. Nu este deloc ceea ce voi aţi gândit că era.
Toate energiile caută rezoluţie. Şi, ceea ce voi aţi numit
"întuneric"..."negativul"..."răul"... , simplu, face parte din voi.
Dragi prieteni, ÎNTUNERICUL ESTE DIVINITATEA VOASTRĂ. El a fost ascuns
până acum. El a fost ascuns de prea mult timp. Oh, da, într-adevăr, divinul ESTE
întunericul. Aceasta vă va face să meditaţi pentru mult, mult timp.
Noi nu am vorbit cu Cauldre înainte de Shoud, pentru că noi am ştiut că el nu s-ar fi
urcat pe scenă niciodată (ceva râsete). Noi am avut ceva probleme ca să aducem aceste
cuvinte prin el.
Dar, în această energie sigură pe care noi o împărtăşim împreună, eu aş vrea să priviţi
într-un fel complet nou, ceea ce este într-adevăr energia AH şi OH. OH - divinitatea ce
v-a iubit atât de mult încât a preluat toate poverile şi durerile voastre, tot întunericul
vostru - caută rezoluţie. Ea vrea să vină înapoi chiar acum. Vrea să înceteze să joace
jocul dintre AH şi OH, şi simplu să fie tonul unificat în înăuntrul vostru. OH caută să
revină.
OH... şi voi aţi chemat-o de foarte mult timp. Însă, voi aţi negat ce a fost acolo, nu-i
aşa? Aţi strigat la divinitatea voastră, "Unde, oh, unde este? Unde este îngerul de aur?
Unde este Dumnezeul din înăuntrul meu? De ce divinitatea mea... de ce m-a părăsit
Dumnezeul meu? De ce sunt singur aici pe Pământ? De ce nu aud vocea Spiritului?"
Dragi prieteni, divinitatea a fost acolo tot timpul. Ea este OH. Ea este ceea ce voi aţi
etichetat întuneric, negativul. A fost terenul spiritual unde aţi aruncat tot ce nu v-a plăcut
despre voi înşivă. Este timpul pentru ca acest concept să plece acum.
Ea este umbra care a fost acolo întotdeauna, dragi prieteni, totdeauna mai aproape de
voi decât de orice altceva... Umbra de care v-aţi temut de multe ori... Umbra la care nu aţi
vrut să vă uitaţi pentru că erau părţi din voi pe care aţi vrut să le negaţi, aţi vrut să le
respingeţi, pe care nu le-aţi iubit.
Oh, energia OH v-a iubit foarte mult că a preluat toate acestea cu mare compasiune, cu
mare înţelegere, pe care nu le puteţi imagina vreodată. OH a preluat orice dezechilibru,
orice suferinţă, fiecare lucru nedorit şi neîncrederea de sine. Voi le-aţi aruncat acolo, şi
dragostea lui OH, ascunsă de voalul întunericului, le-a menţinut în aşa fel ca voi să puteţi
continua să experimentaţi.
Umbra a fost întotdeauna acolo. Aşa cum am spus la un grup acum şase luni în urmă,
gândiţi-vă în felul următor. O umbră poate să existe când lumina străluceşte pe o
identitate spirituală unică - Voi. Când lumina de Acasă şi sursa Dumnezeului străluceşte
pe sufletul vostru, fiinţa voastră individuală, aceasta formează o umbră. Acele fiinţe care
nu au suflet, nu au umbră. Sunteţi doar voi care aţi primit cadoul identităţii spirituale
adevărate şi de creatori. Sunteţi doar voi care aveţi o umbră.
Vă cerem în acest moment să recunoaşteţi Umbra - ea este Voi - să recunoaşteţi
întunericul - el este voi - să recunoaşteţi pe OH. Energia OH este unul dintre cele două
sunete ce cuprind energiile voastre - OH... AH... inhalare... şi exhalare.
Voi aţi petrecut mult timp luptându-vă cu întunericul, respingând întunericul pe care l-
aţi crezut duşmanul vostru adevărat. Voi aţi petrecut mult timp luptându-vă cu
întunericul în înăuntrul propriei voastre minţi şi din propria voastră inimă, devenind astfel
obosiţi, temuţi şi izolaţi. Dar, energia OH, întunericul, a menţinut simplu, înţelegerea cea
mai mare pentru voi.
Puteţi să-i permiteţi fără frică să intre în viaţa voastră? Puteţi să înţelegeţi, Shaumbra,
că întunericul menţine divinitatea voastră?
Energiile caută rezoluţie. Caută să vină înapoi - cei doi iubiţi se reunesc după o lungă
separare.
Răspunsurile la rugăciunile voastre, răspunsurile la toate lacrimile voastre pe care le-
aţi vărsat - întrebându-vă unde este Spiritul - a fost chiar acolo, ascuns în spatele
lucrurilor de care nu v-a plăcut despre voi înşivă şi despre lumea din jurul vostru.
Shaumbra, putem să celebrăm împreună aici? Putem să acceptăm ceea ce voi numiţi
întuneric? Puteţi să acceptaţi ce noi numim energia OH în realitatea voastră? Puteţi să
întruchipaţi energia OH?
Puteţi să permiteţi la energia AH şi OH să vină înapoi în dragoste, împărtăşind o
experienţă complet nouă într-o Energie Nouă şi Sigură? Puteţi permite aceasta în pofida
tuturor pregătirilor, tuturor programelor, tuturor propagandelor ce au existat despre
energia întunericului? Puteţi să permiteţi unirea acestor două energii să vină înapoi să
creeze împreună o întruchipare divină şi umană, aici în momentul de Acum în acelaşi
timp?
Acesta, Shaumbra, este un pas curajos. Şi, sunt mulţi în afara acestei camere care nu
ar înţelege aceasta. Sunt mulţi care ar considera aceasta ca o şmecherie. Sunt mulţi care
ar considera aceasta ca o erezie.
Dar, aceştia sunt cei care încă se mai luptă cu ei înşişi, încă se luptă cu alte naţiuni,
încă mai urăsc aspecte din ei înşişi. Aceia sunt care încă mai pontifică, dar nu
întruchipează Energia Nouă, nu întruchipează energia Dumnezeului şi iubirii împreună cu
Tot Ce Este în momentul Acum.
Sunt cei din afara acestei camere care încă mai preferă să aibă lupta Energiei Vechi
între lumină şi întuneric, pentru că îi ajută pe ei să câştige o nouă înţelegere a lor înşişi.
Oh, uneori ei devin dependenţi de acest joc al luminii şi întunericului. Sunt unii în afara
energiei Shaumbrei care continuă să aibă un loc unde să arunce toate bagajele lor... toată
ura lor... toată separarea lor... toată energia celor Şapte Sigilii despre care am vorbit anul
trecut. Ei au nevoie de un loc unde să arunce toate acestea.
Shaumbra, noi inspirăm energia până unde aţi ajuns voi, înţelegerea şi înţelepciunea
unde energia AH şi OH revin împreună acum într-o nouă iubire şi o nouă înţelegere.
Shaumbra, permiteţi-ne să trimitem un nou mesaj curajos la conştiinţa umanităţii astăzi,
că lumina şi întunericul sunt aceleaşi, nu este un exerciţiu mental, dar o realitate pe care
noi permitem să întruchipăm în înăuntrul nostru.
Permiteţi-ne să trimitem un mesaj energetic lumii, că lumina şi întunericul caută să
revină împreună. Permiteţi-ne să trimitem un mesaj la lume că întunericul nu este ceea ce
pare să fie, absolut deloc. El se află acolo unde divinitatea locuieşte, el este iubirea
incredibilă şi înţelegerea divinităţii care v-ar iubi atât de mult încât ar prelua tot
întunericul în numele vostru.
Împreună, Shaumbra, permiteţi să întruchipăm energiile OH şi AH. Permiteţi-ne să
eliberăm gândirea veche mentală şi imaginea a ceea ce a fost întunericul şi ce a fost
divinitatea. Permiteţi-le să curgă împreună în acest spaţiu sigur şi sacru. Aici este
vindecarea sufletului, chiar aici, întunericul şi lumina revin împreună.

ŞI AŞA ESTE

SERIA ENERGIEI NOI


SHOUD 12: "ÎNTUNERICUL ESTE DIVINITATEA VOASTRĂ"
COMENTĂRI DE LA GEOFFREY HOPPE REFERITOR LA SHOUD 12
18 IULIE 2004

Geoff: Eu vreau să vorbesc pentru un moment, un moment scurt aici, eu nu vreau să fiu
emoţionant sau...

Linda: Plângăreţ?

Geoff: ...sau încurcat...sau plângăreţ despre acesta.

Linda: Eu urăsc când tu devii plângăreţ.

Geoff: Eu m-am gândit că voi menţiona ceva despre comunicarea de ieri. A fost o
comunicare foarte interesantă, eu m-am aşezat, şi cu toţii am respirat. Şi, de fapt am
făcut şi o mică greşeală. Respiraţia trebuia să fie înainte de a începe comunicarea. Deci,
eu mă aflu pe scaunul meu, respirănd împreună cu Norma, şi eu într-adevăr am fost
plecat (ceva râsete din audienţă) Eu înţeleg, într-adevăr plecat foarte departe. Eu am fost
pregătit să aduc toate energiile înăuntru.

Linda: Noi am văzut. Noi am observat.

Geoff: Eu credeam că reflectorul nu trebuia să fie îndreptat spre mine.

Linda: Acesta este imitare bună (mai multe râsete)

Geoff: Dar, oricum. Eu intru adânc, şi deodată aud că intră Tobias. Şi, el spune, "Tu
urmezi". Şi, eu mă gândesc, "Oh, asta este adevărat. Noi am uitat să facem lucrul nostru
mititel, ştiţi voi, discuţia noastră mică aşa cum făceam întotdeauna, ştiţi voi, despre unde
mergem de aici...Ştirile Shaumbrei". Şi eu m-am gândit,
"Oh, doamne, eu trebuie să mă reîntorc repede la mine".

Deci, noi am avut mica noastră conversaţie. Apoi, eu m-am aşezat, şi a început să cânte
muzica. Şi eu din nou am fost plecat. Şi, în momentul când Tobias a intrat, eu am ştiut că
ceva este diferit pentru că normal el intră cu o energie foarte veselă. El este atât de fericit
când este aici. Şi, voi ştiţi, el devine foarte expresiv. Bine, la deschidere lui de ieri, acest
lucru a fost diferit. Şi, el începe să intră în lucruri imediat. El nu a făcut tipicul de...tipic
el spune, voi ştiţi, "bucuros să fiu aici, aici este musafirul nostru". El conversează. El
glumeşte puţin. De obicei, voi ştiţi, se fac 30 de minute până ce intră într-adevăr în
subiect. El se înveseleşte mult doar vorbind.

Bine, el a început să intră în subiect imediat. Şi, în câteva minute eu m-am gândit, "Eu
mă întreb dacă mă aflu
în locul bun. Eu nu ştiu dacă sunt conectat pentru că lucrurile sunt foarte, foarte diferite".
Şi acea îndoială de sine a venit peste mine dar, imediat Tobias a spus, "Continuă". Eu am
ştiut atunci imediat că nu a fost doar Tobias. De sigur, am fost noi toţi. Dar,de obicei,
voi ştiţi, eu comunic cu Tobias. Dar, eu am ştiut că au fost multe alte entităţi toate intrând
în acelaşi timp, cuprinzând toate energiile musafirilor care au fost aici în acest sfârşit de
săptămână. Şi, el a început să vorbească. Şi, eu m-am gândit, " Acest lucru este atât
ciudat". Şi când el a ajuns la punctul unde el a trebuit să spună "cuvintele", mai întâi eu
aud şi apoi ies cuvintele din gura mea. Şi, la acel punct eu l-am oprit pe Tobias. Şi, eu
am spus, "Acele cuvinte nu o să iasă din gura mea (râsetele audienţei). Voi ştiţi că eu fost
deschis şi am acceptat să fac multe lucruri în comunicare, dar acele cuvinte nu o să iasă
din gura mea". Şi, să ştiţi, eu de fapt am avut nişte licăriri că, "ce o să se gândească
mama mea chiar acum?" (mai multe râsete)
Aşadar, noi ne-am oprit, şi am avut o mică discuţie. Şi, Tobias parcă a chicotit. El a
spus, "Eu vreau să-ţi arăt ceva", în timp ce am spus, "Eu nu pot să spun acele cuvinte. Eu
nu pot să spun "divinitatea este întunericul vostru". Şi, eu mă gândesc la toate
ramificaţiile celorlalţi, voi ştiţi, spunând despre această comunicare că "Oh, acesta este un
cult" Ei sunt veneratorii demonului "Ei sunt...voi ştiţi, este tot ce am spus noi că ei sunt,
voi ştiţi, întunericul".

Atunci, Tobias a spus, "Opreşte-te pentru o secundă. Eu vreau să-ţi arăt ceva" Şi, a fost
ceva, parcă s-au deschis nişte porţi incredibile, şi lumina această incredibilă a emanat din
spate. Şi, eu am văzut energia lui Yeshua...Quan Yin...Tobias...Kuthumi...Maria...Maria
Magdalena...şi tot anturajul. Şi ei au strălucit cu toţii, spun, zâmbeau şi erau fericiţi.

Şi, Tobias a spus, "Tu deja ai spus acele cuvinte. Tu deja ai căzut de acord cu noi toţi
prezenţi aici reprezentând pe toţi Shaumbra că o sa dai afară aceea energie". Şi, din
momentul în care Tobias a spus că, "tu deja ai spus acele cuvinte", ele au şi venit afară
din gura mea. Şi, a fost incredibil şi înfricoşător în acelaşi timp.
De sigur, pentru restul comunicării, eu am fost cumva aruncat undeva. Eu încă am
încercat să-mi menţin echilibrul în lucruri. Dar, eu am simţi de asemeni o...probabil o
dragoste, cea mai incredibilă iubire ce am simţit în întreaga mea viaţă în timp ce Tobias a
vorbit despre acele două energii. Şi, el nu a vrut să se adreseze energiilor ca lumina şi
întuneric. El le-a numit AH şi OH, cele două sunete originale.
Şi, aşa cum a vorbit despre energia OH fiind atât de înţelegătoare şi având atâta iubire,
acesta mi-a luat toată flecăreala...toată neîncrederea de sine...toată frica...tot întunericul
meu...toate detestările şi resentimentele...supărarea...ura ce s-a construit în mine peste
ani...toate sentimentele de insucces din vieţi şi timpuri înainte de Pământ...şi eu am
realizat ce a făcut aceea parte din mine şi că a menţinut acea parte divină. Acesta m-a
aruncat complet, căci am avut un timp dificil să fac comunicarea.

Dar, eu cred că acesta a ajutat la energia comunicării. Eu am simţit într-adevăr despre ce


a vorbit Tobias. Eu nu pot imagina cum au sunat cuvintele când au ieşit. Dar, eu am
simţit cea mai mare iubire ce poate fi...şi nu o iubire ce vine de la o distanţă mare şi un
Dumnezeu distant...nu o iubire ce vine de la o altă entitate...dar o iubire ce vine chiar de
aici (inima)care mă iubeşte atât de mult încât ar lua tot întunericul şi ar menţine până la
timpul în care eu sunt gata să vin înapoi şi să întruchipez tot ce sunt eu.

Şi, eu am realizat că nu a fost doar despre mine. A fost despre noi toţi. Eu am realizat în
acel moment de asemeni că Tobias şi ceilalţi au aşteptat pentru un timp lung să aducă
acest mesaj , că ei trebuiau să facă alte lucruri care să ne conducă la acest mesaj. Dacă
Tobias ar fi venit acum cinci ani în urmă, şi ar fi spus, "Întunericul vostru este divinitatea
voastră", atunci acea comunicare ar fi fost singura mea comunicare pe care aş fi făcut.
(râsetele audienţei)

Dar, este un proces prin care noi toţi o să trecem, ajungând la punctul când în final noi
putem spune, "Acesta sunt doar eu. Acesta este divinul. Acesta a fost ascuns de fapt sub
toate acestea. A fost piatra preţioasă în mijlocul acelui lucru". Eu până la urmă am
înţeles ce este întunericul. Eu până la urmă am înţeles cum amândouă energii lucrează
împreună. Şi, mai mult ca orice, eu am înţeles cum totul vrea să vină înapoi împreună.
Energia caută rezoluţie.

Şi, eu am făcut ceva pentru mine noaptea trecută după ce m-am dus în cameră. Eu am
permis energiei OH eliberarea pentru că a cărat aceea povară. Eu nu am nevoie de ceva
ce să menţină întunericul meu niciodată, pentru că cu adevărat acesta nu ese întunericul.
Acesta a fost doar o experienţă.

Deci, a fost o comunicare fenomenală, şi mi-a luat un timp să mă reîntorc la mine.

Eu trebuie să spun că am fost supărat pe Tobias.

Linda: Într-adevăr (râsetele audienţei)

Geoff: Când acel lucru m-a lovit, eu am fost supărat. Eu de fapt m-am simţit că am fost
şmecherit. Eu am simţi că el ar fi trebuit să-mi spună înainte, că ar fi trebuit să mă
informe ce o să vină...

Linda: El a vrut doar să se certe cu tine o dată.


Geoff: Aşa (multe râsete de la fiecare) Dar, când...eu nu am să uit niciodată, cum a spus,
"Dar permite să-ţi arăt ceva", şi el a deschis porţile, şi eu am putut să-i văd pe toţi, şi de
fapt erau energiile tututuror Shaumbra.
Şi, el a spus, "Dar tu deja ai spus acele cuvinte". Eu deja am fost de acord să fac acest
lucru. Deci, eu m-am dus în cameră, şi am înjurat de câteva ori la el (mai multe râsete)

Linda: Eu am părăsit camera.

Geoff: Da, ea a plecat. Linda m-a lăsat o oră bună să fiu cu mine însumi. Dar,
oricum...eu de când am experimentat o mare alinare şi eliberare, o MARE, MARE...şi eu
simt că noi o să punem împreună...o să mergem la nişte locuri incredibile. Deci, este atât
de glacial!

S-ar putea să vă placă și