Chico Xavier

EMISARII LUMINII

Cap. 1 - CONFRUNTAREA CU EPOCA NOUĂ

Atât timp cât un basm vorbe şte despre intervenţia

zânelor în cazul unor duhuri tutelare, despre locuri
misterioase şi tainice, şi despre minunile din pădurile
necunoscute, copiii sunt ochi şi urechi, arătând o mare
bucurie şi interes pe chipurile lor fascinate. Dar când
povestitorul î şi modifică abordarea, pentru a aduce
atenţia asupra unor realităţi instructive, mintea copilului
se retrage, supărată şi plictisită... Nu înţelege
promisiunea unei vieţi viitoare, cu toate muncile şi
responsabilităţile sale.
Inimile ce sunt încă slabe adoră visele şi aşteaptă un
eroism câştigat cu uşurinţă; ele preferă să facă un
minimum de efort posibil şi nu înţeleg imediat munca
divină pe care o implică procesul de desăvârşire continuă
a fiinţei; de aceea, ele se retrag, tulburate şi surprinse, de
la orice învăţătură adevărată. Cu toate acestea, viaţa le
aşteaptă cu legile sale implacabile şi le va revela treptat
adevărul, nu prin vociferări spectaculoase, ci cu
seninătatea unei mame.
Revelaţiile lui Andre Luiz ne amintesc de această
imagine.
Atât timp cât spiritele înţelepte şi binefăcătoare aduc
o viziune a Cerului, lărgind astfel cadrul speranţei umane,
surorile şi fraţii noştri încarnaţi ne ascultă cu mare
bucurie şi încântare. Este consolarea sublimă, este
confortul după care tânjesc de foarte mult timp. Sufletele
se adună să primească mesaje din Ceruri. Pe de altă
parte, dacă mesagerii din tărâmurile înalte dezvăluie
anumite faţete ale vieţii spiritelor, vorbindu-le celor
încarnaţi despre muncă, despre efortul personal,
responsabilităţi şi lupte constructive, despre necesitatea
studiului şi a îmbunătăţirii personale, ace ştia nu- şipot
ascunde nemulţumirea.
Contrar cu ceea ce au crezut la început, ei nu mai văd
un Rai al comodităţii, o regiune a privilegiaţilor, o fericire
odihnitoare, şi nici nu sunt martori la evenimente
miraculoase. În loc de a fi înconjuraţi de un paradis, ei
simt că se află în vecinătatea unui atelier de lucru foarte
activ, în care muncitorii nu evoluează cu ajutorul
privilegiului unei protecţii speciale, ci mai degrabă cu
preţul propriilor lor eforturi; astfel, victoria sau înfrângerea
vine doar de la con ştiinţa lor. Ei percep legea nemuritoare
care, fără să facă decizii eronate, deţine controlul asupra
vieţii în numele Celui Etern. Ei înţeleg că ţărmul frumuseţii
divine şi al palatelor încântătoare ale păcii îl aşteaptă pe
spirit pe alte continente vibraţionale ale Universului, dar î
şi dau seama totodată că este responsabilitatea lor să
muncească şi să lupte, să fie sârguincioşi şi să se
desăvârşească pentru a atinge acest ţărm - înotând prin
marele ocean al experienţei umane.
Cei mai mulţi se sperie şi caută să se retragă. Ei se
aşteaptă la un Rai lipsit de griji după moartea trupului,
acela în care au crezut sau le-a fost indus de afirmaţiile
doctrinare. Nimeni însă nu poate contrazice Legea
dumnezeiască; Adevărul va fi întotdeauna victorios, iar
viaţa veşnică va continua să ne înveţe, încet şi cu o
răbdare maternă.
Spiritismul Creştin de astăzi are o mare şi sublimă
misiune în lume.
 Nu este suficient să definim pur şi simplu
caracteristicile sale precise, spunând că este
Mângâietorul umanităţii; este, mai ales, necesar să
dezvăluim trăsătura sa de mişcare eliberatoare în sfera
con ştiinţei şi a sufletului.
Moartea corpului fizic nu este sfârşitul. Este doar un
capitol următor în cartea evoluţiei şi a dezvoltării fiinţei. În
momentul morţii fizice nimeni nu trebuie să aştepte soluţii
finale şi definitive, căci ştim că o sută de ani de activitate
în lume nu reprezintă decât o fracţiune mică şi relativă de
timp pentru orice creştere spirituală în viaţa veşnică.
Un câmp infinit de slujire aşteaptă dăruirea
lucrătorilor Adevărului şi ai Binelui divin. Probleme uriaşe
se ridică în faţa spiritelor curajoase, încarnate în aceste
vremuri cu misiunea glorioasă de a pregăti Noua Epocă şi
de a contribui la restabilirea credinţei vii şi la lărgirea
înţelegerii fiinţelor umane. Este esenţial să venim în ajutor
religiei, îngropate în prezent în arhivele teologice ale
bisericilor din piatră, şi să sprijinim ştiinţa, care a devenit
un geniu satanic al distrugerii, pentru ca ea să acţioneze
în direcţia Binelui.
Spiritualitatea victorioasă străbate acum lumea,
regenerându-i sursele morale şi trezind fiinţele la
imaginea reală a dobândirii lor. Se fac apeluri noi către
femeile şi bărbaţii neîncrezători ai secolului al XX-lea,
care le arată orizonturi mai largi şi le dezvăluie că spiritul
trăieşte mai presus de civilizaţiile pe care războaiele le
mistuie sau le transformă, în voracitatea lor milenară
nebunească.
În confruntarea cu această Epocă Nouă şi luând în
considerare marele demers al reînnoirii fiinţei, cooperarea
servitorilor credincioşi ai Adevărului şi ai Binelui este cu
atât mai necesară, pentru ca omenirea să trăiască noua
credinţă, să se îmbunătăţească şi să se înalţe pe calea
către o lume mai bună, astfel încât învăţăturile lui lisus
Hristos să triumfe mai presus de ideologiile care sună
atât de frumos, dar răspândesc doar cuvinte goale.
În îndeplinirea acestei sarcini nobile, fiinţele încarnate
şi cele dezîncarnate, pline de bunăvoinţă, se adună şi
construiesc podul de lumină necesar omenirii pentru a
traversa abisul ignoranţei şi al morţii.
Din acest motiv, dragă cititorule, Andre Luiz vine încă
o dată la tine pentru a-ţi povesti despre serviciul divin al
„Emisarilor Luminii” şi pentru a explica faptul că oamenii
sunt fiinţe eterne, ce trăiesc temporar în templul viu al
cărnii terestre; el lămureşte, de asemenea, de ce corpul
subtil nu este un corp alcătuit dintr-un abur nebulos, cum
ar crede oamenii, ci, mai degrabă, este o structură vie
după care sunt modelate celulele fizice; că pretutindeni
sufletul prime şte în funcţie de ceea ce a creat personal, şi
că legăturile de iubire şi de ură ne urmează în fiecare
arenă a vieţii; că există multe alte activităţi, în afară de
strădania obişnuită a vieţii zilnice, ce sunt îndeplinite de
con ştiinţele încarnate; că reîncarnarea este ghidată de
puteri spirituale sublime; că după pragul mormântului
sufletul continuă să lupte şi să înveţe, să se perfecţioneze
şi să slujească planurilor lui Dumnezeu, continuând să
crească şi să se îndrepte către gloria nemuritoare menită
pentru noi de către Tatăl Ceresc.
Dacă citiţi această carte şi vă simţiţi speriaţi, dacă
afirmaţiile Mesagerului pot părea revoluţionare pentru voi,
îndreptaţi-vă către rugăciune şi mulţumiţi-I Domnului
pentru experienţa de învăţare; rugaţi-L pe Dumnezeu să
vă lămurească şi să vă ilumineze, astfel încât acea iluzie
să nu vă ţină prin şi în capcana ei. Amintiţi-vă că
revelaţia Adevărului este progresivă; în timp ce căutaţi
ajutorul divin pentru sufletul vostru, acordaţi atenţie
îndatoririlor sacre pe care Pământul le-a aranjat pentru
voi în fiecare zi. Fiţi conştienţi că moartea trupului nu vă
conduce la stagnare, ci către noi planuri de îmbunătăţire
şi de muncă, de reînnoire şi de strădanie binecuvântată,
în care veţi trăi mult mai mult şi mult mai intens.
Emmanuel
Pedro Leopoldo, 13 mai 1945
 Cap. 1 – PSIHOGRAFUL

Îndată ce conversaţia referitoare la problemele de

interacţiune cu locuitorii planului fizic s-a încheiat,
Instructorul Alexandre, care îndeplineşte funcţii
importante în planul nostru, mi-a spus cu bunătate:
- Îţi pot înţelege dorinţa. Dacă doreşti, poţi veni cu
mine la centrul nostru, atunci când apare o ocazie.
- Da, am răspuns încântat, subiectul mediumnităţii
este fascinant.
Alexandre a zâmbit cu bunăvoinţă şi a fost de acord:
- Acesta este, fără îndoială, cazul celor care îi
analizează influenţa morală.
Mai târziu am primit ocazia de a vizita centrul şi am
aşteptat cu un interes nedisimulat instrucţiunile
practice.
Când a venit momentul, m-am folosit de influenţa
prestigioasă a lui Alexandre pentru a intra în marea sală
în care el î şi îndeplinea sarcinile de conducere.
Dintre zecile de scaune aranjate pe rânduri, doar 18
erau ocupate de fiinţe încarnate. Celelalte erau ocupate
de masele de spirite invizibile ochilor obişnuiţi din
planul fizic.
Era o mare adunare de spirite suferinde - o audienţă
mare de suflete în nevoie.
Am observat plasarea unor filamente luminoase,
care îi separau pe asistenţii din planul spiritelor în
grupuri diferite, fiecare grup afişând propriile sale
caracteristici. În jurul zonelor de acces erau postaţi
gardieni, iar din cauza zgomotului vocilor de afară, mi-
am dat seama că şi aici intrarea fiinţelor încarnate era
supusă unui control strict. Spiritele în nevoie care
fuseseră lăsate înăuntru erau tăcute şi circumspecte.
 Am intrat cu mare grijă, fără să atrag atenţia
publicului, care asculta cu emoţie cuvintele lămuritoare
şi nobile ale instructorului sârguincios al centrului.
Un număr mare de spirite-lucrătoare supravegheau
cu atenţie sala; iar în timp ce mentorul devotat vorbea
din toată inima, cei 18 încarnaţi şi-au păstrat atenţia
strict focalizată asupra scopurilor înalte şi pure. Era
minunat să simt vibraţiile lor individuale. Fiecare emana
raze de lumină care se diferenţiau foarte mult de ale
celorlalţi, prin intensitate şi culoare. Aceste raze se
centrau la aproximativ 60 de centimetri de trupurile lor
şi stabileau un curent de putere destul de diferit de
energiile din planul nostru. Acest curent nu era limitat
la sfera în care el se deplasa; în anumite puncte el
emitea elemente vitale precum un izvor miraculos, care î
şi avea sursa în inima şi în mintea umană aflată acolo.
Energiile fiinţelor încarnate se amestecau cu fluidele
robuste ce veneau de la numărul de lucrători din planul
nostru. Aceste fluide formau un cadru preţios de
beneficii pentru spiritele nefericite care erau încă
puternic ataşate de senzaţiile fiziologice.
Asemenea energii mentale nu sunt iluzorii, de şi ele
pot părea astfel din punctul de vedere al fiinţei
pământeşti, ce este mai puţin iluminată în ceea ce
priveşte rezervele infinite de potenţialităţi care se află
dincolo de materia grosieră.
După ce s-a încheiat cuvântarea mângâietoare,
reflectam asupra acestor noi lecţii adăugate experienţei
mele de învăţare, când prietenul meu m-a rugat să
particip la şedinţa mediumnică.
Deoarece era interesat să beneficieze din plin de
avantajul timpului disponibil, el m-a abordat în mod
direct:
- Nu avem deloc timp de pierdut.
 Şi arătând către un mic grup din apropiere, format
din şase spirite, el a explicat:
- Prietenii noştri autorizaţi aşteaptă.
- Pentru o comunicare? - am întrebat.
Instructorul a dat din cap şi a adăugat:
- în orice caz, nu toţi î şi vor atinge scopul în acela şi
timp. Unii vor trebui să aştepte săptămâni, luni, ani...
- Nu mi-am imaginat că sarcina poate fi atât de grea,
am adăugat, surprins.
- Vei vedea, a spus Alexandre cu amabilitate.
Şi arătând către un tânăr aflat într-o stare profundă
de concentrare, înconjurat de asistenţi din planul
nostru, el a explicat cu grijă:
- Există şase spirite care pot oferi, potenţial, o
comunicare, dar în prezent doar un singur medium de la
această întâlnire se află în condiţia de a fi de ajutor. Prin
urmare, suntem obligaţi să considerăm faptul că grupul
de învăţăcei şi de lucrători tereştri va putea fi capabil să
primească doar mesaje legate de interesele generale ale
grupului. Nu există nicio posibilitate pentru nicio muncă
mai presus de aspectele obişnuite.

- Credeam că un medium este, mai presus de toate,

un simplu aparat, am afirmat eu.
 - Un aparat care se poate uza, a remarcat Alexandre,
şi privim aici la un aparat extrem de delicat.
Observându-mi privirea surprinsă, el a continuat:
- Mai întâi trebuie să ne dăm seama că, atunci când
vorbim despre munca mediumnică, predomină factorii
morali. Pentru a fi credincios unui mandat superior,
mediu- mul trebuie să fie curat şi senin, precum oglinda
cristalină a suprafeţei lacului. Altfel, undele de nelinişte
ar tulbura proiecţia energiilor noastre spirituale asupra
materialităţii pământeşti, în acela şi mod în care apele
tumultuoase nu pot reflecta imaginile sublime ale
cerului şi ale naturii înconjurătoare.
Arătând către medium, instructorul a continuat cu o
voce fermă:
- Acest frate nu este doar un simplu instrument.
Este un spirit care trebuie să fie la fel de liber cum
suntem noi; pentru a putea fi de folos în comunicarea
dorită, el trebuie să se nege pe sine, cu altruism şi
umilinţă - ace ştia fiind factorii primari pentru a obţine
accesul la interacţiunea cu planurile superioare. El
trebuie să rămână tăcut, pentru ca ceilalţi să vorbească;
să renunţe la el însu şi, pentru ca ceilalţi să primească.
Pe scurt, trebuie să servească precum un pod de
întâlnire a intereselor divergente. Fără această înţelegere
conştientă a spiritului care slujeşte, el nu ar putea fi de
niciun folos scopurilor spirituale constructive. Desigur,
el este responsabil pentru menţinerea resurselor
lăuntrice, precum: toleranţa, umilinţa, disponibilitatea
fraternă, răbdarea şi iubirea creştină; cu toate acestea,
şi noi trebuie să ne realizăm partea, pentru a-i fi un
sprijin exterior, deoarece, dacă prietenul nostru de aici
nu se bucură de o hrană spirituală sau de o pace
relativă ori dacă îi lipse şte ajutorul pentru a obţine
strictul necesar al vieţii, nu-i putem cere această
cooperare, ce necesită un mare sacrificiu de sine.
Responsabilităţile noastre, prin urmare, sunt legate de
cele mai mici detalii ale sarcinii pe care o desfăşurăm.
În timp ce reflectam asupra ideii că un medium ar
trebui să aştepte cu bucurie compensaţia divină,
Alexandre a spus:
- În orice caz, dragă prietene, trebuie să ne aducem
aminte că avem încă de-a face cu o muncă incompletă.
Răsplata va veni mai târziu.

În acest punct al conversaţiei el m-a invitat să mă

apropii de „instrumentul mediumnic” şi, aşezându-şi
mâna dreaptă pe fruntea mediumului, el a spus:
- Observă. Acest bărbat este un medium-psihograf
obişnuit. Înainte de a începe sarcina pe care o
desfăşoară acum, asistenţii noştri i-au pregătit
facultăţile lăuntrice, astfel încât sănătatea sa fizică să
nu fie vătămată. Transmisia mesajului nu cuprinde doar
o banală „utilizare a mâinii sale”. Sunt implicate mai
multe procese, ample şi complexe.
Datorită curiozităţii mele ştiinţifice profunde,
instructorul mi-a oferit susţinerea magnetică a
personalităţii sale energetice şi am putut astfel să observ
un vast laborator de energii vibrante în trupul
mediumului. Puterea mea de percepţie vizuală era acum
mai mare decât a unui aparat de radiografie şi avea
caracteristici mult mai ample. Glandele tânărului au
devenit sub privirea mea centri luminoşi care semănau
cu ateliere electrice perfecte. M-am focalizat în special
asupra creierului său. Conductorii medulari formau un
fitil lung, ce susţinea lumina mentală, ce se asemăna cu
flacăra intensă a unei lumânări foarte mari. Centrii
metabolici m-au umplut de surpriză. Creierul emana
scânteieri luminoase de forme şi structuri elaborate.
Lobii cerebrali mi-au adus aminte de curenţii dinamici.
Celulele corticale şi dendritele fine ale fibrelor nervoase
erau ni şte elemente conductoare foarte delicate ale unor
energii tainice şi imponderabile. În mijlocul acestei
aranjări de lumină mentală inefabilă, glanda pineală
emitea raze intense, albăstrui.
- Ai încheiat observaţia? - a întrebat instructorul,
întrerupându-mi uluirea. Transmiterea mesajelor de la
un tărâm la altul, în munca de înnobilare spirituală a
omenirii, a continuat el, necesită mult efort, bunăvoinţă,
cooperare şi un scop consistent. Bineînţeles,
antrenamentul mediumului şi dorinţa de a coopera
facilitează munca; în orice caz, a sluji ca medium nu
este un proces automat. Sunt necesare multă înţelegere,
oportunitate şi capacitate de conştientizare.
Am fost impresionat.
- Crezi că un medium poate improviza starea
receptivă? - a întrebat el. În niciun caz. Pregătirea
spirituală a unui medium trebuie să fie neîncetată. Orice
incident poate tulbura aparatul senzitiv al mediumului,
a şa cum lovitura unei pietre întrerupe funcţionarea
unei supape. Mai mult decât atât, cooperarea noastră
magnetică este fundamentală pentru îndeplinirea
sarcinii. Examinează materia cu atenţie. Observăm
acum particularităţile corpului subtil. Poţi vedea că
fiecare centru glandular este o sursă de putere electrică.
În fiecare tip de activitate mediumnică, glanda pineală
joacă cel mai important rol. Prin intermediul energiilor ei
bine echilibrate, mintea umană intensifică puterea de a
transmite şi de a primi razele specifice planului nostru.
În glanda pineală se află noul simţ al fiinţei umane; cu
toate acestea, la cei mai mulţi oameni potenţialul divin
se află încă în stare incipientă sau latentă.
Într-adevăr, observasem că glanda pineală a
mediumului emitea o lumină din ce în ce mai intensă.
Mutându-şi atenţia de la creier la aparatul corporal
ca întreg, instructorul a continuat:
- Procesul de primire a mesajelor nu este deloc
simplu, iar lucrătorii încarnaţi nu sunt conştienţi de
mecanismul său intrinsec, exact a şa cum copiii crescuţi
în mediul lor familial nu sunt conştienţi de sacrificiile
făcute de părinţii lor şi de cheltuielile necesare traiului
zilnic. Cu mult înainte de şedinţa care se desfăşoară
acum, acest servitor spiritual a fost deja obiectul atenţiei
noastre speciale, astfel încât gândirea grosieră să nu
apese asupra tărâmului său lăuntric. A fost pregătit în
mod adecvat pentru această sarcină, iar din momentul
în care a venit aici a început să fie asistat de mai mulţi
lucrători din planul nostru. Înainte de orice altceva,
celulele sale nervoase au primit un factor magnetic de
susţinere, pentru a nu exista nicio pierdere dăunătoare
la nivelul corpusculilor Nissl, necesari în procesele
mentale. Sistemul nervos simpatic - în special zona
autonomă a inimii - a primit sprijin energetic, iar
sistemul nervos central a fost ajutat în mod adecvat,
pentru ca sănătatea lucrătorului nostru bine-intenţionat
să nu fie compromisă. Sub influenţa noastră, nervul vag
a fost întărit pentru a suporta orice şoc de la viscere.
Glandele suprarenale au primit energie suplimentară,
pentru a accelera producerea de adrenalină, necesară în
eventualitatea unei pierderi a rezervelor neurale.

În acel moment am observat că mediumul părea

aproape dezîncarnat. Expresiile sale corporale, dense,
păreau să fi dispărut, atât de intensă era lumina care-l
înconjura, şi care provenea de la centrii corpului său
subtil.
După o lungă pauză, Alexandre a continuat:
- Din perspectiva noastră, el nu este o structură
alcătuită din calciu şi acoperită de carbohidraţi şi
proteine, ci reprezintă expresia mult mai semnificativă a
fiinţei nemuritoare, copilul Dumnezeului Veşnic.
Conform acestei noi abordări asupra anatomiei sale,
observă gloria fiecărei unităţi minuscule a trupului.
Fiecare celulă este un motor electric care are nevoie de
combustibil pentru a lucra, a trăi şi a sluji.
Fără să se preocupe de uimirea mea, instructorul şi-
a modificat atitudinea şi a afirmat:
- Să lăsăm deocamdată observaţiile noastre şi să
acţionăm.
A făcut cu mâna unuia dintre cei şase comunicatori,
care a venit bucuros către noi.
 - Calixto, a rostit serios Alexandre, aici se află şase
prieteni disponibili pentru comunicare, dar posibilităţile
nu sunt grozave. Vei fi singurul care va scrie. Ocupă-ţi
poziţia. Aminte şte-ţi de misiunea ta de a aduce
mângâiere spirituală, şi evită orice ton personal. Ocazia
prezentă este foarte limitată şi trebuie să luăm în
considerare interesele generale.
După ce am făcut cunoştinţă, Calixto s-a aşezat
lângă medium, care l-a întâmpinat cu semne evidente de
bucurie. Calixto l-a îmbrăţişat cu braţul stâng; apoi,
ridicându-şi mâna către creierul tânărului, el i-a atins
centrul memoriei cu vârfurile degetelor, ca şi cum aduna
material din amintirile mediumului. Puţin câte puţin,
am putut vedea că lumina mentală a comunicatorului a
început să se combine cu radiaţiile mediumului. Zona sa
motorie a emanat o culoare şi o intensitate diferite.
Alexandre s-a apropiat mai mult de perechea medium-
comunicator şi şi-a plasat mâna dreaptă pe lobul frontal
al mediumului, controlându-i structura inhibatoare şi
căutând să evite orice interferenţă cu aparatul
mediumnic, cât de mult posibil.
Calixto exprima o mare bucurie pe chipul său,
precum un servitor fericit care se bucură de
binecuvântarea pe care i-o oferă serviciul său. Arătând
semne de profundă recunoştinţă faţă de Dumnezeu, el a
început să scrie, asumându-şi controlul braţului
tovarăşului său şi începându-şi misiunea cu aceste
cuvinte frumoase:
- Fie ca pacea lui Iisus să fie cu voi!
 Cap. 2 - GLANDA PINEALĂ

În timp ce Calixto îşi transmitea mesajul, folosind

trupul mediumului ca releu, m-am folosit de sprijinul
energetic pe care mi l-a oferit Alexandre şi mi-am
focalizat întreaga atenţie asupra mediumului. Pe măsură
ce observam detaliile creierului am fost copleşit de
starea de minunare la vederea acelei lumini tot mai
intense, emanate de glanda pineală. Glanda minusculă
devenise acum un nucleu de lumină, iar razele sale
formau o floare de lotus, cu petale sublime în jurul ei.
I-am examinat cu atenţie şi pe ceilalţi încarnaţi.
Această glandă afişa un anumit grad de luminozitate în
toţi, dar la niciunul nu strălucea atât de intens ca în
mediumul aflat în acţiune.
O lumină blândă cobora din tărâmurile superioare
în nucleul glandei, care arăta precum o floare magnifică.
Mi-am dat seama că o varietate de vibraţii foarte fine
acţionau atunci, fiind imperceptibile ochilor mei.
Studiasem funcţionarea glandei pineale în timpul
muncii mele modeste de doctor, cât mă aflasem pe
Pământ; aici, conform autorilor clasici, funcţionarea sa
era restricţionată la controlul sexual în timpul copilăriei.
Ei spuneau că nu era altceva decât un centru de control
al instinctelor, până când roţile experienţei sexuale se
puteau învârti cu regularitate pe calea vieţii umane.
După aceea, activitatea glandei des- creştea în putere, se
micşora şi dispărea, astfel încât glandele genitale să
poată prelua cu succes acest domeniu al energiei.
 Însă observaţiile mele actuale erau în mare conflict
cu definiţiile cadrelor oficiale de pe Pământ.
Deoarece cel mai bun mijloc pentru un ignorant este
să aştepte pe cineva cu mai multă cunoaştere, l-am
aşteptat pe Alexandre să mă ilumineze, după încheierea
şedinţei.
După câteva minute, bunul mentor a venit la mine.
Nu a aşteptat să-i explic neînţelegerile mele.
- Îţi înţeleg perplexitatea, a spus el. La un moment
dat, şi eu m-am confruntat cu ea. Glanda pineală a
devenit acum o revelaţie pentru tine.
- Într-adevăr, am fost de acord eu.
- Nu este un organ mort, aşa cum se presupune pe
Pământ, a continuat el. Este glanda vieţii mentale. În
timpul pubertăţii ea trezeşte forţele creatoare din
organismul uman, iar după aceea îşi continuă funcţia ca
cel mai avansat laborator al elementelor psihice ale
fiinţei umane. Neurologii obişnuiţi nu-i înţeleg prea bine
funcţionarea. Dar într-o zi psihiatrii îi vor descoperi
secretele. Psihologii convenţionali au trecut cu vederea
peste ea. Freud a eşuat să o interpreteze corect, când a
exagerat influenţa „libidoului” în studiul disfuncţiei
congenitale umane. În timpul perioadei timpurii de
dezvoltare a fiinţei - în faza de reajustare a acestui
centru important al corpului subtil preexistent - glanda
pineală pare să-şi restrângă acţiunea doar asupra
funcţiei sexuale; dar aceste observaţii trebuie rectificate.

La vârsta de aproximativ 14 ani glanda pineală trece

de la starea staţionară, în ceea ce priveşte atribuţiile sale
esenţiale, la starea de funcţionare deplină în fiinţa
reîncarnată. Ceea ce a reprezentat până atunci un
simplu control, devine acum o sursă creatoare şi un
canal de evadare. Glanda pineală se reajustează ordinii
organice a trupului şi îşi redeschide lumea minunată de
senzaţii şi impresii în tărâmul emoţiilor. Fiinţa devine
atunci înclinată să-şi recapituleze sexualitatea şi să-şi
analizeze pasiunile experimentate în trecut, care reapar
ca nişte impulsuri puternice.
Am rămas profund surprins.
După o pauză în expunerea sa, Alexandre a
continuat:
- Ca organ al manifestării celei mai rafinate a
corpului eteric, glanda guvernează fenomenele neurale
ale emoţiilor, într-un anumit mod, ea clarifică legăturile
divine naturale, ce conectează existenţele umane în
luptele neîncetate pentru desăvârşirea sufletului, şi
permite să putem întrezări din măreţia capacităţilor
creatoare cu care sunt înzestrate fiinţele umane.
- Uimitor! - am exclamat eu. şi glandele genitale? Ce
poziţie au ele?
Instructorul a zâmbit şi a explicat:
- Sunt prea mecanice pentru a stoca principiile
creatoare, deoarece acestea sunt subtile şi aproape
imponderabile. Glandele genitale sunt controlate în
întregime de forţa magnetică a cărei sursă principală
este glanda pineală. Glandele genitale secretă hormoni
sexuali, dar glanda pineală - dacă pot să spun astfel -
secretă „hormoni psihici” sau „unităţi de putere”, care
acţionează în mod benefic asupra energiilor
reproducătoare. Cromozomii din sacul seminal nu pot
scăpa de influenţa absolută şi determinatoare a glandei
pineale.
Alexandre a făcut un gest semnificativ şi a
continuat:

- În orice caz, nu examinăm aici problemele

embriologiei. Să ne focalizăm asupra subiectului iniţial
şi să analizăm glanda pineală ca fiind glanda vieţii
spirituale a omului.
 Eram uimit, astfel că am rămas tăcut, dornic să aud
noi explicaţii.
- Deoarece secretă energii psihice subtile, a
continuat el, glanda pineală menţine controlul asupra
întregului sistem endocrin. Conectată de minte prin
intermediul principiilor electromagnetice ale câmpului
vital - pe care ştiinţa obişnuită nu a reuşit încă să-l
identifice - ea comandă puterile subconştiente, sub
directa determinare a voinţei. Ţesuturile neurale îşi
formează structura de „fire telegrafice” pentru a da
ordine imediate tuturor zonelor celulare, iar sub
direcţionarea glandei pineale energiile psihice sunt
furnizate către toate zonele autonome de depozitare ale
organelor. Deoarece este una dintre cele mai importante
surse creatoare, atributele sale sunt vaste şi
fundamentale. În capacitatea sa de controlor al lumii
emoţiilor, poziţia sa în ceea ce priveşte experienţele
sexuale este esenţială şi absolută. În general, noi toţi, fie
în prezent sau în trecut, am pervertit acest punct focal
sacru de energii creatoare, transformându-l într-un
magnet anemic în mijlocul senzaţiilor bazale ale naturii
noastre animalice. Cât de multe vieţi am irosit
încredinţându-ne potenţialul spiritual celor mai
inferioare reprezentări ale plăcerii materiale! Din
nefericire, separaţi de Legea folosinţei, noi îmbrăţişăm
disiparea emoţională, şi acesta este motivul, dragul meu
prieten, pentru pervertirea multi-milenară a energiilor
reproducătoare, şi de aceea am devenit împovăraţi de
obligaţii morale faţă de toţi cei pe care i-am rănit cu
nebunia şi nechibzuinţa noastră. Dispreţul regretabil
faţă de acest potenţial sacru cauzează fenomenele jalnice
ale eredităţii fiziologice, care ar trebui să constituie,
invariabil, un depozit de achiziţii pure şi binecuvântate.
Din orice punct de vedere evolutiv, pervertirea planului
nostru mental conştient produce pervertirea planului
psihic inconştient, care este responsabil cu desfăşurarea
şi realizarea dorinţelor şi a ordinelor noastre celor mai
adânci în tărâmul acţiunilor automate. O voinţă
dezechilibrată dereglează focalizarea potenţialului nostru
creator. De aici apare nevoia de reguli morale pentru cei
care sunt cu adevărat interesaţi să dobândească valorile
eterne ale spiritului. Altruismul, abnegaţia, continenţa
sexuală şi disciplina emoţională nu sunt doar precepte
de natură religioasă. Ele sunt măsuri cu un conţinut
ştiinţific pentru îmbogăţirea efectivă a personalităţilor
noastre. Nu vom scăpa niciodată de Lege, ale cărei
articole şi paragrafe venite de la Supremul Legislator
sunt valabile în întregul Univers. Nimeni nu poate păcăli
vreodată Natura. Centrii vitali dezechilibraţi vor forţa
sufletul să rămână în stări de dezechilibru. În momentul
morţii fizice nu este bine ca sufletul să se bazeze pe
gesturile şi cuvintele convenţionale, dacă fiinţa
respectivă nu a luat în considerare purificarea sa.
Justiţia care guvernează viaţa eternă nu a fost niciodată
înfrântă. Este adevărat că sentimentele profunde din
momentul final al spiritului încarnat joacă un rol major
în procesul regenerării dincolo de mormânt, dar ele nu
reprezintă realizarea necesară.
Instructorul a vorbit cu un ton sublim - cel puţin
aşa am simţit. Pentru prima dată auzeam comentarii
despre conştiinţă, virtute şi sfinţire, bazate pe concepte
strict logice şi ştiinţifice în domeniul raţiunii.
Gândurile mele despre acest subiect deveneau în
mod evident mai limpezi. A primi un corp fizic prin
intermediul reîncarnării nu este ca şi cum primeşti o
barcă pentru a pleca într-o nouă aventură şi eşti lăsat în
voia sorţii; înseamnă să primeşti o responsabilitate
precisă în munca de învăţare, de elevare şi de
perfecţionare, în eforturile noastre evolutive sau
izbăvitoare.
- Acum înţelegi că funcţionarea glandei pineale este
îndreptată către dezvoltarea mentală a fiinţei umane şi
către îmbunătăţirea valorilor sufletului? - a întrebat
instructorul.
- Da, am răspuns, foarte impresionat.
- Deoarece secretă „unităţi de energie”, a continuat
el, poate fi comparată cu o moară puternică, ce are
nevoie să fie utilizată şi controlată în munca de
iluminare, de rafinare şi de îmbunătăţire a personalităţii
noastre, şi nu pentru a fi minimalizată prin consumul
excesiv al rezervelor psihice de către emoţiile inferioare.
Complacerea în mlaştina senzaţiilor inferioare, precum
porcii, înseamnă a o menţine în curenţii toxici ai
exceselor de natură animalică, iar prin risipirea excesivă
a energiilor subtile, va fi foarte dificil pentru omenire să
se ridice din cufundarea teribilă în întuneric - o
cufundare ce este prelungită după moartea fizică. În
lumina acestor aspecte, este imperativ să acordăm o
atenţie deosebită şi să ne asigurăm că rezervele noastre
de energie sunt implicate în cele mai sincere eforturi,
care au ca scop dezvoltarea capacităţilor superioare.
Materialiştii raţiunii pure, maeştrii moştenirilor
intelectuale vaste au perceput de mult timp această
realitate; iar în scopul de a prezerva tinereţea,
frumuseţea şi eugenia, ei au adoptat practica a tot felul
de sporturi. Ca modalităţi de combatere a pericolelor
potenţiale ale acumulării excesive a energiilor neurale -
după cum sunt numite secreţiile electrice ale glandei
pineale - ei i-au sfătuit pe tinerii din toate ţările să
practice canotajul, jocurile cu mingea, săriturile şi
alergatul. În acest mod, calităţile legitime şi organice
normale ar fi prezervate pentru a fi de folos eredităţii.
Această măsură, deşi parţial satisfăcătoare, este
incompletă şi lacunară. Fără îndoială, exerciţiile fizice şi
antrenamentele controlate sunt factori valoroşi pentru
sănătate; competiţiile sportive oneste sunt o fundaţie
nepreţuită pentru socializarea umană; dar pot fi limitate
doar la faptul că oferă beneficii oaselor şi de multe ori
degenerează în pasiuni extrem de nesănătoase. Pe
Pământ există foarte puţini oameni care recunosc
necesitatea de a conserva energiile psihice pentru
îmbogăţirea spiritului etern. Oamenii au uitat că Iisus a
vorbit despre virtute ca fiind un sport al sufletului; ei
uită adeseori că, indiferent de problema îmbunătăţirii
lăuntrice, nu umbra materiei trebuie să fie corijată, ci
materia însăşi.
Am ascultat lecţia sa cu emoţie şi mare uimire.
- Înţelegi acum cât de important este altruismul?
Poţi percepe măreţia Legii creşterii spirituale prin
intermediul sacrificiului de sine? Sângerarea stimulează
producerea celulelor ce susţin viaţa în măduva spinării;
curăţarea copacilor de ramurile inutile aduce frumuseţe,
creştere şi rodire. Cel care practică Binele cu adevărat
trăieşte în mijlocul vibraţiilor constructive şi înălţătoare
ale recunoştinţei, fericirii şi bucuriei. Nu este o simplă
teorie a speranţei, ci un principiu ştiinţific, iar fără
aplicarea lui în traiul de zi cu zi sufletul nu se poate
elibera, deoarece devine descentralizat prin pervertirea
în tărâmurile joase ale firii umane.
Alexandre a observat că lecţia devine prea lungă,
astfel că a concluzionat:
- Prin urmare, conform cu ceea ce am afirmat,
funcţia glandei pineale în viaţa mentală este foarte
importantă.
- Da, am spus eu, pot înţelege acum influenţa ei
considerabilă asupra sexualităţii şi pot înţelege,
totodată, tragedia sexuală îndelungată şi sfâşietoare a
omenirii. Pot percepe clar motivul dramelor care se
petrec continuu, suferinţele care par să dureze la
nesfârşit, neliniştile care conduc la crime, complicaţiile
aduse de suferinţă în casele şi inimile oamenilor.
- Şi, deoarece fiinţele umane sunt dispuse mereu să-
şi pervertească centrii sacri ai personalităţii lor, a
concluzionat solemn Alexandre, ele sunt întotdeauna
pregătite să acumuleze noi datorii, în loc să fie
determinate să-şi îndrepte sau să-şi plătească datoriile
existente.
- Înţeleg, înţeleg.

Deoarece în mintea mea apăruseră o mulţime de

întrebări, am dorit să clarific:
- Nu ar fi mai rezonabil să...
Instructorul m-a întrerupt şi a spus:
- Ştiu deja ce doreşti să întrebi.
Şi zâmbind, a spus:
- Vrei să întrebi dacă nu ar fi mai bine să fie oprite
toate experienţele sexuale şi să fie anihilată posibilitatea
renaşterii fizice. O asemenea întrebare este însă
nefondată. Nimeni nu trebuie să acţioneze împotriva
Legii. Utilizarea respectabilă a comorilor vieţii, uniunea
înălţătoare şi intimitatea demnă reprezintă, în esenţă,
programul creşterii spirituale. De aceea, este crucial să
distingem între armonie şi dezechilibru, şi să evităm
astfel stagnarea în abisurile îngrozitoare.
Cu aceste cuvinte Alexandre a tăcut, precum un
mentor înţelept care oferă discipolului timpul necesar
pentru asimilarea lecţiei.
 Cap. 3 – DEZVOLTAREA MEDIUMNICĂ

Îndatoririle mele obişnuite nu mi-au permis călătorii

lungi sau frecvente împreună cu Alexandre, însă am
profitat din plin de toate momentele mele libere.
Întotdeauna era ceva de învăţat, şi am descoperit o
mare plăcere în a urmări această activitate misionară
intensă a comunicării mediumnice.
- În seara aceasta, a spus prietenul meu devotat, vei
observa câteva demonstraţii referitoare la dezvoltarea
mediumnică.
Am aşteptat cu mare interes experienţa de învăţare.
La momentul potrivit m-am îndreptat către locul de
întâlnire al grupului.
Erau în desfăşurare multe activităţi în tărâmul lumii
spiritelor, chiar cu mult timp înainte de venirea
spiritelor încarnate. Un număr considerabil de lucrători
desfăşura un volum mare de acţiuni de natură
spirituală.
Admiram caracteristicile asistenţei magnetice oferite
spiritelor suferinde, când Alexandre a subliniat:
- În acest moment eforturile noastre sunt mai
fructuoase în rândul dezîncarnaţilor nefericiţi.
Activităţile binefăcătoare ale acestui centru sunt
îndreptate în principal asupra lor, deoarece fiinţele
încarnate, chiar şi cele care arată deja un interes în
practica spiritistă, sunt foarte rar dispuse să beneficieze
cu adevărat de valoarea reală a cooperării noastre.
 Iar după o lungă pauză, el a continuat:
- Tranziţia de la animalitatea grosieră către
spiritualitatea superioară este foarte lentă şi dificilă. Iar
în acest sens, printre oameni există întotdeauna un
ocean de cuvinte şi doar câteva picături de acţiune.
În acel moment, primul dintre prietenii noştri din
planul fizic a întrat în sală.
- Vom vedea..., a spus un bărbat cu o mustaţă
mare. Astăzi vom vedea dacă avem noroc.
- Nu am venit la şedinţele acestea în mod
consecvent, a remarcat un tânăr, deoarece sunt foarte
descurajat... cât de mult am ţinut un creion în mână,
dar fără niciun rezultat?
- Ce păcat! - a răspuns un alt bărbat. Dificultăţile
sunt, într-adevăr, descurajatoare.
- Mie mi se pare că nu merităm nimic în ceea ce
priveşte încurajarea din partea binefăcătorilor noştri
invizibili! - a adăugat o femeie în vârstă. De câte luni
încerc să-mi dezvolt capacitatea mediumnică? Uneori
simt vibraţii spirituale intense lângă mine, dar nu
reuşesc să trec de manifestările iniţiale.
Discuţia a continuat, interesantă şi plină de culoare.
 După câteva minute, cu prezenţa altor mici grupuri
de experimentatori care veniseră nerăbdători, şedinţa de
dezvoltare a început.
Liderul întâlnirii a rostit o rugăciune emoţionantă,
pe care toţi cei prezenţi au rostit-o mental.
Optsprezece oameni se aflau într-o stare de
aşteptare.
- Unii dintre ei, a explicat Alexandre, speră să-şi
dezvolte capacitatea psihografică; alţii doresc să-şi
dezvolte abilitatea de încorporare. Din nefericire,
aproape toţi confundă puterile psihice cu funcţiile
fiziologice. Ei cred în mecanismul absolut al demersului
şi se aşteaptă la un progres (ce nu poate fi decât
problematic şi relativ), dar uită că tot edificiul dezvoltării
sufletului necesită disciplină, educaţie, efort şi
perseverenţă. Mediumnitatea constructivă este limba de
foc a Duhului Sfânt, o lumină divină pentru care este
necesar să se menţină aprins fitilul iubirii creştine şi
uleiul bunăvoinţei pure. Fără o pregătire necesară,
călătoria celor care caută să-şi forţeze intrarea în
tărâmul invizibil se transformă aproape întotdeauna
într-o călătorie în tărâmul întunericului. Ei
experimentează senzaţii puternice şi se confruntă cu
stări de perplexitate sfâşietoare. Ei fac descoperiri
surprinzătoare şi sfârşesc în nelinişte şi nesiguranţă
perpetuă. Nimeni nu poate trăda Legea cu impunitate.
Pentru a creşte spiritual, niciun suflet nu se poate
dispensa de îmbunătăţirea lăuntrică, prin propriile sale
eforturi.
Adresându-se în special celor din jurul său,
instructorul a recomandat:
- Să observăm.
 S-a apropiat de un tânăr aflat într-o postură de
aşteptare, cu creionul la îndemână, cufundat într-o
adâncă tăcere.
Alexandre mi-a oferit ajutorul său magnetic viguros,
şi l-am putut observa pe tânăr îndeaproape. Centrii săi
glandulari emiteau radiaţii palide. Glanda pineală, mai
ales, semăna cu o sămânţă minusculă, care licărea într-
o anumită măsură.
- Observă-i sistemul genital, a sugerat pe un ton
grav instructorul.
Am fost uluit. Glandele reproducătoare emiteau o
lumină foarte slabă, care părea a fi compusă din roiuri
de corpusculi negri, ce afişau o mobilitate
surprinzătoare. Îşi aveau originea sub vezica urinară şi
vibrau pe toată lungimea cordonului spermatic, formând
grupuri compacte în veziculele seminale, în prostată şi
în substanţa mucoasă a uretrei; invadau canalele
seminale şi se luptau cu celulele sexuale, distrugându-
le. Cele mai viguroase dintre aceste fiare microscopice
erau localizate în epididim (deasupra testiculului), unde
absorbeau cu lăcomie embrionii delicaţi ai vieţii
organice. Am rămas şocat. Care era semnificaţia acestei
mafii de organisme întunecate? Păreau magnetizate
unele de altele, lucrând pe aceeaşi lungime de undă
distructivă. Puteau fi oare manifestările extrem de puţin
cunoscute ale sifilisului?
Deşi mi-am pus în tăcere această întrebare,
Alexandre mi-a explicat:
- Nu, Andre. Ceea ce privim acum nu este spirocheta
pallida a lui Schaudinn, şi nici o altă nouă formă
capabilă de a fi analizată material de către bacteriologii
umani. Aceştia sunt bacilii torturii sexuale, produşi de
foamea febrilă după cele mai grosiere plăceri.
Dicţionarele lumii medicale nu cunosc nimic despre ei,
iar în absenţa unei definiţii care să fie potrivită
cunoaşterii tale, îi putem numi pur şi simplu „larve”. Au
fost hrănite de acest lucrător, nu numai datorită
incontinenţei în domeniul emoţiilor ca atare, prin tot
felul de experienţe sexuale, ci şi prin contactul său cu
spiritele triviale care sunt în rezonanţă cu înclinaţiile
sale; sunt entităţi care îl frecventează sub forma unor
vampiri imperceptibili. Sărmanul tânăr nu poate înţelege
deocamdată că trupul este doar o umbră vagă a corpului
subtil. El nu a înţeles că prudenţa în aspectele sexuale
este echilibrul vieţii, iar atunci când primeşte avertizările
noastre cu privire la cumpătare, el crede că ascultă nişte
lecţii învechite ale caracterului dogmatic, care aparţin
exclusiv domeniului credinţei religioase. Sub pretextul
că acceptă planul raţiunii pure şi al logicii, el crede că
sexul nu are nimic de-a face cu spiritualitatea, ca şi cum
spiritualitatea nu ar fi o existenţă în sine. El uită că
totul este spirit, manifestare divină şi energie eternă.
Greşeala prietenului nostru este aceeaşi cu a tuturor
persoanelor religioase, care gândesc că sufletul este
complet separat de corpul fizic, când, de fapt, întreaga
manifestare psiho-fizică îşi are originea în influenţa
spiritului.
 Noi valuri de gânduri se revărsau asupra mea.
Începeam să discern definiţii mai directe despre aspecte
ce rămăseseră teribil de necunoscute în domeniul
patogeniei generale, încă nu-mi revenisem din surpriza
uriaşă, când instructorul mi-a atras atenţia asupra unui
domn în vârstă, care urmărea să-şi dezvolte capacitatea
psihografică.
- Observă-l pe acest prieten, a spus el cu bună
ştiinţă. Miroşi ceva familiar?
În jurul chipului palid se putea percepe, într-adevăr,
o atmosferă neplăcută. Trupul bărbatului părea a fi un
butoi de o formă bizară, din interiorul căruia anumiţi
vapori uşori evadau în mod continuu. Se putea vedea cât
de dificil îi era să-şi menţină cursul gândirii şi
seninătatea. Nu am avut niciun dubiu. Acel bărbat
consuma alcool în mod regulat.
Am profitat de situaţie pentru a-i observa
particularităţile organice.
Sistemul gastrointestinal părea a fi îmbibat în
lichior, deoarece această substanţă îi invadase întregul
stomac. Începea să-şi facă simţită prezenţa în pereţii
esofagului şi îşi manifesta influenţa de-a lungul
întregului sistem digestiv, până la holurile fecale.
Mărimea ficatului său m-a uluit. Forme minuscule şi
înfricoşătoare se postaseră vorace de-a lungul venei
portalului hepatic, luptând disperate cu elementele
sanguine proaspete. Întreaga structură a organului
fusese alterată şi era devorată. Lobulii cilindrici
modificaţi adăposteau celule slăbite şi bolnave. Splina
afişa anomalii ciudate.
- Alcoolul, a explicat Alexandre cu o voce serioasă, îl
distruge treptat. Examinezi acum anomaliile mai mici.
Acest om s-a îndepărtat complet de centrii echilibrului
vital, întregul sistem endocrin a fost afectat de acţiunea
toxinei, în zadar munceşte măduva osoasă pentru a-i
îmbunătăţi circulaţia. În zadar fac eforturi centrii săi
genitali pentru a aduce ordine în funcţiile lor specifice,
căci alcoolul excesiv produce modificări masive chiar în
structura cromatinei. Rinichii lucrează, de asemenea, în
zadar, căutând să excreteze elementele corozive, căci
acţiunile fatale ale alcoolului distrug un mare număr de
nefroni în fiecare zi. Pancreasul perturbat nu mai poate
să îşi îndeplinească funcţia - descompunerea alimentelor
- în mod precis. Larvele distructive omoară celulele
hepatice. Distrugerile profunde modifică însăşi condiţia
sistemului nervos vegetativ; iar dacă nu ar exista
glandele sudori- pare, continuarea vieţii sale fizice ar
deveni, probabil, imposibilă.
Alexandre a arătat către punctele bolnave şi a
explicat subiectul cu o asemenea înţelepciune profundă
şi simplitate, încât nu mi-am putut ascunde uluirea.

Apoi, instructorul m-a condus lângă o bătrână cu

un chip plăcut. După ce a examinat-o cu atenţie, el a
adăugat:
- Observ-o pe această soră. Este un candidat pentru
dezvoltarea capacităţii de încorporare.
 O lumină foarte slabă emana din organizarea ei
mentală şi am putut observa imediat obezitatea trupului
ei. Stomacul era teribil de întins, iar intestinele păreau
să fi trecut prin modificări foarte stranii. Ficatul extrem
de mărit afişa o agitaţie nedefinită. Am putut vedea şi
aici mari anomalii, de la duoden şi până la colonul
sigmoid. Am avut impresia că nu privesc la un sistem
digestiv normal, ci, mai degrabă, la o mare distilerie,
plină de pateuri cu carne şi fierturi grase, ce miroseau
puternic a oţet şi condimente. Într-o mare parte a zonei
abdominale supraîncărcate cu mâncare se aflau mulţi
paraziţi familiari, dar lângă aceştia se aflau alţi
corpusculi, similari limacşilor voraci, ce formau colonii
vaste, de la muşchii şi ţesuturile stomacului până la
valva ileocecală. Aceşti paraziţi atacau sucurile nutritive
cu o putere de distrugere înspăimântătoare.
Observându-mi uimirea, instructorul m-a ajutat cu
explicaţii:

- Această sărmană prietenă a cedat mâncatului

excesiv. Toate glandele ei şi toţi centrii neurali lucrează
pentru a face faţă cerinţelor sistemului digestiv.
Neglijentă faţă de fiinţa ei, a căzut într-o lăcomie vulgară
şi a devenit prizoniera entităţilor de joasă speţă.
Deoarece am rămas tăcut, incapabil să spun ceva
din perspectiva acestor noi învăţături, Alexandre a
considerat:
- Conform cu ceea ce ai văzut, poţi judeca măsura în
care este necesară educaţia în tărâmul fizic. Mintea
încarnată s-a împodobit cu realizări intelectuale şi a
creat cultul raţiunii pure, dar a uitat că raţionamentul
uman are nevoie de lumina divină. Fiinţele umane
obişnuite observă foarte puţin şi simt chiar şi mai puţin.
Datorită urgenţei faţă de noua cunoaştere, şi în lumina
valului regenerator al Spiritualismului - care ajunge
acum la naţiunile ceva mai educate de pe Pământ,
tulburate de mult timp în urma unei suferinţe colective -
este necesar să ne folosim cât mai bine capacităţile de
cooperare, pentru ca surorile şi fraţii noştri să aprecieze
oportunităţile fericite pe care le au, de a sluji şi de a se
izbăvi.

Mi-am dat seama că Alexandre se referea indirect la

marea mişcare spiritistă, deoarece ne aflam la activităţile
unui centru doctrinar. Nu mă înşelam, căci bunul
mentor a continuat serios:
 - Spiritismul Creştin reprezintă reînnoirea
Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, iar
mediumnitatea este unul dintre fundamentale sale vii. În
orice caz, mediumnitatea nu este limitată la aşa-numiţii
mediumi. Toate fiinţele posedă această capacitate,
deoarece ea conţine percepţia spirituală, o calitate ce ar
trebui să fie încurajată în noi toţi. Dar nu este suficientă
doar capacitatea de percepţie. Este esenţial să sfinţim
această calitate, pentru ca ea să devină un slujitor activ
al Binelui. Cei mai mulţi dintre candidaţii pentru acest
tip de dezvoltare nu sunt însă dispuşi să treacă prin
munca preliminară de curăţare şi purificare a vasului
receptor. Ei separă cu intransigenţă materia de spirit, în
tabere opuse, pe când noi, elevii Adevărului, nu am
reuşit încă să definim strict graniţele dintre aceste două
aspecte. Ceea ce ştim cu siguranţă este că întreaga
organizare universală se bazează pe vibraţii pure.
Bineînţeles, prietene drag, a adăugat el zâmbind, nu
dorim ca lumea să devină un cimitir al tristeţii şi al
dezolării. A participa la misiunea înălţătoare a funcţiei
sexuale, în sensul său respectabil, a avea parte de un
aperitiv banal sau a te bucura de o masă bună nu
indică, în niciun caz, o deviere spirituală; dar excesele
reprezintă o pierdere lamentabilă de energie, care reţin
sufletul în planurile inferioare de manifestare. De aceea,
pentru cei care s-au închis singuri în temniţele
întunericului, nu este uşor să-şi dezvolte percepţii
avansate. Nu putem lua în considerare mediumnitatea
constructivă fără echilibrul benefic adus de ştiinţa
sublimă a unei existenţe sănătoase pentru cei care
doresc să o practice.
- Oh! - am exclamat. Atunci de ce să nu le vorbim
despre aceste lucruri surorilor şi fraţilor noştri de aici?
De ce nu le dăm o avertizare severă?
 Alexandre a zâmbit cu bunătate şi a subliniat:
- Nu, Andre. Să fim răbdători. Ne aflăm într-un
proces de evoluţie şi de antrenament. Prietenii noştri nu
sunt nici rebeli şi nici răi în mod intenţionat. Ei sunt
doar bolnavi şi greşit-îndrumaţi din punct de vedere
spiritual. Ei nu se pot transforma peste noapte, astfel că
este datoria noastră să-i ajutăm pe calea educativă.

Instructorul s-a oprit, a zâmbit şi a adăugat:

- Este adevărat că ei visează să construiască
uluitoare castele fără fundaţie, să facă descoperiri
măreţe fără să studieze nimic. Cu toate acestea, vor
ajunge treptat să înţeleagă că mediumnitatea superioară
sau percepţia înaltă nu constituie activităţi mecanice ale
personalităţii, ci cuceriri ale spiritului, iar pentru
această realizare nu se pot dispensa de începuturile
dureroase şi de munca necesară, cât şi de educaţie
personală sistematică şi perseverentă. În orice caz, cu
excepţia iluziilor copilăreşti, ei sunt nişte tovarăşi buni
în această luptă. Avem grijă de ei cu afecţiune, nu
numai pentru că sunt surorile şi fraţii noştri mai tineri,
ci şi pentru că merită creditul pentru cooperarea
frecventă pe care ne-o oferă, de multe ori inconştient.
Mlădiţele firave şi verzi de astăzi se vor transforma în
copacii viguroşi de mâine. Triburile primitive de ieri
conţin umanitatea de astăzi. Din acest motiv, toate
şedinţele noastre sunt constructive; şi chiar dacă paşii
lor sunt încă şovăitori pe cale, vom face tot ce ne este în
putinţă pentru a-i apăra împotriva plasei periculoase a
vampirismului.
 Cap. 4 – VAMPIRISMUL

Conform cu ceea ce am dedus din conversaţia

despre prietenii încarnaţi, şedinţele de dezvoltare
mediumnică realizau foarte puţin. Cu toate acestea, nu
la fel se petrecea şi în planul nostru, unde toate
chipurile arătau o mare satisfacţie, începând cu
Alexandre, care exprima triumf şi bucurie.
Munca durase mai mult de două ore şi, chiar dacă
nu rostisem niciun cuvânt în timp ce reflectam la toate
detaliile lecţiei serii, am observat efortul intens făcut de
lucrătorii din planul nostru. Un mare număr dintre ei
ajutaseră nu numai spiritele din planul pământesc, ci şi
rândurile lungi de spirite suferinde din planul nostru.
Alexandre, instructorul nostru devotat, a acţionat în
mii de moduri diferite. şi atingând subiectul care mă
impresionase cel mai mult în timpul observaţiilor mele la
aceste întâlniri valoroase, el s-a apropiat şi a spus
fericit:
- Mulţumesc Domnului, am avut o noapte
fructuoasă. Am realizat foarte multe împotriva
vampirismului.
Oh! Deci vampirismul era subiectul care mă
preocupa. Văzusem acei bacili ciudaţi de natură psihică,
care erau complet necunoscuţi chiar şi microbiologiei
avansate. Nu aveau forma sferică sau cea de bastonaşe,
precum multe dintre tipurile de bacterii cunoscute; dar
formau colonii dense şi înspăimântătoare. Am observat
cum atacau elementele vitale ale corpului fizic şi cum
acţionau cu o imensă putere distructivă asupra celulelor
mai delicate.
 Care era semnificaţia acelei lumi noi? Ce tip de
agenţi erau aceştia, caracterizaţi de o forţă fatală şi
înspăimântătoare? Erau toţi oamenii supuşi influenţei
lor?
Nu mi-am putut înfrâna gândurile, astfel că mi-am
expus deschis îndoielile şi fricile în faţa ghidului meu.
Alexandre a zâmbit şi a remarcat:
- Foarte bine! Foarte bine! Ai venit să observi
lucrarea mediumnităţii şi cauţi să te integrezi în rolul
tău de medic. Este firesc. Dacă te-ai fi specializat într-o
altă profesie, ai fi identificat alte aspecte ale subiectului
respectiv.
Şi încurajându-mă fratern, el a adăugat:
- Arăţi că eşti bine pregătit pentru medicina
spirituală care aşteaptă studiile tale.
După o pauză lungă, el a continuat:
- Lăsând la o parte liliecii care sug sânge, vampirul,
aşa cum este el înţeles de către oameni, este considerat
a fi stafia unui mort care-şi părăseşte cripta în mijlocul
nopţii pentru a se hrăni cu sângele celor vii. Nu ştiu cine
a fost autorul unei asemenea definiţii, dar la modul
fundamental ea nu este în întregime greşită. Tot ceea ce
trebuie să ne amintim este că, pentru noi, un vampir
este orice entitate indolentă care foloseşte şi abuzează pe
nedrept potenţialul altor fiinţe; cât despre vampirii care
vizitează fiinţele umane, este necesar să ne dăm seama
că ei desfăşoară scopuri sinistre de fiecare dată când
găsesc adăpost în învelişul de carne al oamenilor.
Alexandre s-a oprit puţin, lăsându-mă să asimilez
faptul că îmi expusese doar preliminarele unei explicaţii
mult mai serioase, apoi a continuat:
- Eşti conştient de faptul că în tărâmul bolilor
pământeşti fiecare specie de microbi are mediul său
preferat. Pneumococul îşi face culcuş, în general, în
plămâni; bacilul Eberth se găseşte în intestine, unde
produce febra tifoidă; bacilul Klebs-Loeffer se instalează
în membranele mucoase, unde cauzează difterie. Când
organismul oferă condiţii speciale, proliferează bacilii
Hansen sau Koch. Dar crezi că asemenea formaţiuni
microscopice sunt restricţionate doar la carnea efemeră?
Nu gândeşti că şi Macrocosmosul este plin de surprize
de diferite forme? în planul infinitezimal, descoperirile
urmează aceeaşi ordine surprinzătoare. Andre, prietenul
meu, bolile psihice sunt cu mult mai deplorabile.
Patogenia sufletului se manifestă în multe moduri
diferite şi sfâşietoare; mânia, lipsa de cumpătare,
irosirea sexuală şi feluritele grade de degradare mentală
produc creaţii inferioare care afectează foarte profund
viaţa lăuntrică a fiinţei. Un trup bolnav indică aproape
întotdeauna o minte bolnavă. Aşa cum este înţeleasă în
planul gândirii pământeşti, organizarea fiziologică nu
trece mai departe de vasul de lut din cadrul tiparului
preexistent al corpului spiritual. Când acest tipar este
afectat în structura sa de către loviturile vibraţiilor
inferioare, vasul reflectă imediat toate aceste aspecte.
Am înţeles unde dorea să ajungă instructorul meu
cu aceste explicaţii. Însă ideile sale cu privire la aceste
noi perspective microbiene ridicau anumite întrebări.
Cum rămânea cu problema formării lor iniţiale? Boala
psihică putea fi inclusă în acelaşi tipar simptomatic, pe
care îl considerasem până atunci în ceea ce priveşte
bolile organice generale? Bolile sufletului puteau fi
contagioase? şi ar putea să apară într-un plan în care
fenomenele patologice ale cărnii nu mai sunt prezente?
Virchow a afirmat că trupul uman „este un tărâm
sau o ţară celulară, în care fiecare celulă este un
cetăţean, iar boala este un conflict între aceşti cetăţeni,
cauzată de invazia elementelor exterioare”. De fapt, de
când se naşte, fiinţa umană trebuie să lupte împotriva
multelor tipuri de tulburări climaterice, împotriva
otrăvurilor şi a bacteriilor de variate feluri. Cum aş fi
putut explica noua imagine care era în conflict acum cu
informaţiile şi cunoaşterea mea sărăcăcioase?
Nu-mi puteam înfrâna curiozitatea. Luând în
considerare experienţa admirabilă a lui Alexandre, am
întrebat:
- Ascultă, prietenul meu. Cum apar procesele
morbide de natură psihică? Nu rezultă boala ca urmare
a atacului forţelor exterioare? Cum putem explica
aceasta în planul nostru? Pervertirea personalităţii
spirituale este cea care produce creaţiile vampirice, sau
acestea domină sufletul, impunând anumite boli asupra
lui? Dacă ele domină sufletul, există posibilitatea de a fi
contagioase?
 Ghidul meu a ascultat cu atenţie, apoi a explicat:
- Mai întâi există procesul de semănare, apoi recolta.
Când găsesc un sol potrivit, grăuntele de grâu şi
sămânţa de buruiană se vor dezvolta în modul propriu şi
în acelaşi timp. În acest sens, pornind de la natură şi
până la eforturile agricultorului vedem pur şi simplu o
expresie a Legii. Ai observat zona larvelor cu o uluire
justificabilă. Să nu ai îndoieli. În bolile sufletului, exact
la fel ca în afecţiunile trupului, mediul precedă
izbucnirea bolii. Acţiunile produc efecte, sentimentele
generează creaţii, iar gândurile dau naştere formelor şi
consecinţelor în moduri infinit de variate. Şi, deoarece
fiecare spirit reprezintă un univers în şi prin el însuşi,
fiecare dintre noi este responsabil cu energiile pe care le
pune în circulaţie în curenţii vieţii. Mânia, disperarea,
ura şi viciile oferă un câmp deschis pentru germenii
psihici periculoşi din planul sufletului. Şi, la fel cum se
petrece cu bolile trupeşti, contaminarea aici este un fapt
împlinit, odată ce neglijenţa sau nevoia de luptă
stabileşte mediul adecvat printre spiritele de pe acelaşi
nivel. Desigur, în tărâmul materiei dense această lege
funcţionează într-un mod violent, în timp ce printre noi
ea se dezvoltă cu alterări naturale. În plus, nu poate fi
altfel; eşti conştient de faptul că mulţi oameni sunt
înclinaţi să se arunce singuri în abis. Fiecare pervertire
individuală a personalităţii produce formele întunecate
care rezultă din ea, iar aceste forme - la fel ca buruienile
care se răspândesc în sol datorită nepăsării persoanei
responsabile cu această muncă - se extind şi în zonele
învecinate, unde nu predomină spiritul de vigilenţă şi de
apărare.
Demonstrând o extremă precauţie în examinarea
faptelor, şi avertizându-mă asupra oricărei judecăţi
nedemne în evaluarea Muncii Divine, el a adăugat:
- Ştiu că perplexitatea ta este enormă; cu toate
acestea, nu trebuie să uiţi de condiţia noastră ca foşti
recidivişti în abuzul Legii. Din prima zi în care raţiunea
a pus stăpânire pe mintea umană, ideea de Dumnezeu a
creat principii religioase care au sugerat reguli pentru
un trai bun. Cu toate acestea, pe măsură ce cunoaşterea
intelectuală a devenit mai rafinată, oamenii au început
să acorde un respect tot mai mic darurilor sacre. Cu
puţine excepţii, părinţii sunt primele străji corupte,
acţionând în detrimentul copiilor lor. În general, până la
vârsta de 20 de ani, şi din cauza inerţiei „străjilor” casei,
o femeie devine o păpuşă, iar un bărbat un manechin de
vanităţi bolnave: ambii sunt mult mai interesaţi de
precizia croitorilor lor decât de a fi iluminaţi de
învăţătorii lor. Iar când ating vârsta mariajului ei sunt
adeseori extrem de ignoranţi sau cumplit de degradaţi.
Trebuie apoi să ne dăm seama că, în decursul
experienţelor noastre pământeşti, în cele mai multe
cazuri noi înşine am fost campionii înăspririi şi
pervertirii, acţionând împotriva forţelor noastre vitale. În
mijlocul exceselor sexuale şi alimentare din anii noştri
timpurii nu am făcut nimic altceva decât să ne
dezvoltăm tendinţele inferioare şi să ne cristalizăm
obiceiurile nefaste. Prin urmare, este de mirare că avem
atât de multe boli ale trupului şi atât de multe
degenerări psihice? Tărâmurile Superioare nu evită
niciodată să ofere resurse celor aflaţi în nevoie, ci,
folosindu-se de fiecare împrejurare, ele îi ajută pe
surorile şi pe fraţii noştri să-şi restabilească moştenirea
spirituală, fie lucrând cu ajutorul naturii, fie inspirând
descoperirea unei noi surse medicale sau regeneratoare.
La rândul nostru, pe măsură ce eliminăm fluidele dense
în urma morţii fizice şi evoluăm în înţelegere şi
competenţă, devenim ajutoarele directe ale oamenilor,
însă, în ciuda acestui fapt, plasa ignoranţei rămâne mai
departe foarte deasă. Iar vampirismul este un aspect
foarte semnificativ, deoarece, dacă Tatăl este Supremul
îndurător, El este, de asemenea, şi infinit de drept.
Nimeni nu-I poate zădărnici planurile, iar moartea
trupului surprinde aproape întotdeauna sufletul într-o
condiţie parazitară îngrozitoare. De aceea,
promiscuitatea este larg răspândită printre fiinţele
incarnate ce sunt indiferente la Legea dumnezeiască, dar
şi Printre cei dezîncarnaţi, care au rămas insensibili la
aceasta. Complet nepregătite şi trăind mult mai mult cu
nişte senzaţii animalice decât cu sentimente şi gânduri
pure, creaturile umane care au trecut pragul
mormântului continuă, în foarte multe cazuri, să fie
atrase de mediile caselor în care şi-au hrănit emoţiile. O
ignoranţă deplorabilă le stăpâneşte mintea, care este
plină de particularităţi şi întemniţată în magnetismul
pământesc, amăgindu-se singure şi întărindu-şi vechile
iluzii. Larvele pe care le-ai observat sunt preţul obişnuit
al fiinţelor nefericite care au căzut în acest tip de
condiţie parazitară.
- Dumnezeule! - am exclamat, extrem de uluit.
Alexandre a adăugat:
 - Asemenea larve posedă un magnetism animalic
foarte puternic.
Observând, probabil, că multe întrebări tulburătoare
creau un conflict în mintea mea, instructorul a
continuat:
- Bineînţeles, fauna microbiană respectivă nu poate
„fi servită pe farfurie”; mai degrabă, este suficient ca
spiritul dezîncarnat să se agaţe de spiritele încarnate
precum buruiana dăunătoare care se agaţă de ramura
unui copac şi îi suge esenţa vitală.
Nu-mi puteam ascunde mirarea.
- De ce eşti atât de surprins? - a întrebat ghidul meu
grijuliu. Ce putem spune despre perioada în care ne-am
aflat în planul fizic? Mesele noastre zilnice nu erau
menţinute cu preţul viscerelor vitelor şi ale păsărilor?
Sub pretextul că eram în căutare de noi surse de
proteine, am omorât nenumărate găini, vite, capre şi alte
animale. Le-am extras ţesuturile musculare şi le-am
ronţăit oasele. Fără să ne preocupăm că omorâm
sărmanele fiinţe, care ne cereau susţinerea pe propria
lor cale de creştere şi învăţare, pentru a fi mai de folos
muncii Tatălui, noi ne-am amplificat instinctele primare
de exploatare şi am acţionat asupra acestor fiinţe
nevinovate astfel încât ele să ajungă în cel mai eficient
mod pe farfuriile noastre. Porcul obişnuit a fost pus de
noi la un regim de îngrăşare, iar sărmanul animal,
adeseori doar pe socoteala deşeurilor, a trebuit să-şi
creeze rezerve de grăsime pentru folosul nostru, până
când a devenit complet epuizat, sub apăsarea grăsimii
bolnave şi abundente. Am pus la îngrăşat gâştele,
pentru ca ficatul lor să ajungă hipertrofiat, în scopul de
a obţine pateuri pentru delicateţuri faimoase, fără să ne
preocupăm de greşelile pe care le-am comis, cu scuza că
o facem în numele îmbunătăţirii artei culinare. Nu am
simţit nicio întristare la vederea sfâşietoare a vacilor
duse la abator, în scopul de a ne umple tigăile cu arome
îmbietoare. Cu o responsabilitate ştiinţifică am mărit
necesarul nostru pentru o varietate de proteine şi
grăsimi, dar am uitat că mintea noastră, atât de
productivă în descoperirea de convenienţe şi confort, ar
putea oferi mijloacele de a găsi noi elemente şi modalităţi
de a ne îmbunătăţi rezervele de proteine din organism
fără să cerem sprijinul industriilor morţii. Am trecut cu
vederea faptul că amplificarea produselor lactate pentru
a ne suplimenta dieta este o sarcină înălţătoare; va veni
însă un timp pentru omenirea de pe Pământ când
grajdul, întocmai precum casa, va fi sacru.
- Dar, prietenul meu, am rostit eu, ideea că mulţi
oameni de pe Pământ trăiesc la mila vampirilor invizibili
este în mod evident dezagreabilă şi tulburătoare. Cum
rămâne cu protecţia din planurile superioare? şi cu
asistenţa spiritelor angelice şi protecţia iubitoare a
superiorilor noştri?
- Andre, prietene drag, a spus amabil Alexandre,
trebuie să afirmăm adevărul, chiar dacă acest lucru va fi
împotriva noastră. În toate zonele Creaţiei, Dumnezeu
Tatăl a aşezat fiinţe din ordine superioare şi inferioare
pentru a evolua cu ajutorul cooperării şi al iubirii, al
organizării şi al ascultării. Am îndrăzni oare să afirmăm,
de exemplu, că ne-am purtat frumos cu fiinţele aflate
sub nivelul nostru? Nu le- am devastat vieţile,
întruchipând entităţi diabolice pe calea lor? Desigur, nu
dorim să creăm un principiu al protecţiei false pentru
fiinţele iraţionale, obligate aşa cum sunt - cum suntem -
să coopereze cât mai mult cu abilităţile şi energiile lor
pentru creşterea şi armonia vieţii, nici nu dorim să
sugerăm conservarea periculoasă a elementelor
cunoscute ca fiind dăunătoare. Dar este necesar să
clarificăm faptul că, în ceea ce priveşte indiferenţa faţă
de soarta animalelor, la care participăm în sfera
activităţilor umane, nimeni dintre noi, cu o conştiinţă
limpede, nu ar fi capabil să arunce primul piatra.
Creaturile inferioare şi nevoiaşe ale planetei nu ne
consideră ca fiind superiorii lor generoşi şi inteligenţi, ci,
mai degrabă, nişte persecutori nemiloşi. Ele au încredere
în forţele naturii care dezlănţuie furtuni furioase, dar fug
disperate la apropierea oamenilor, cu excepţia
animalelor domesticite care, încrezătoare în cuvintele şi
atitudinile noastre, cedează satârului de la abator
aproape întotdeauna cu lacrimi de amărăciune,
incapabile să discearnă cu raţionamentul lor primitiv
unde începe cruzimea noastră şi unde se încheie
înţelegerea noastră.

Dacă nici nu-i protejăm, nici nu-i educăm pe cei pe care

ni i-a încredinţat Tatăl, ca pe nişte seminţe fragile de
raţionament în vasele grosiere ale instinctului, dacă
abuzăm tot mai mult de incapacitatea lor de a se apăra
şi a se prezerva, cum putem cere ajutor de la superiorii
noştri binefăcători şi înţelepţi, ale căror simple
instrucţiuni sunt dificil de suportat din cauza condiţiei
noastre deplorabile de creaturi ce au încălcat Legea
ajutorului reciproc? în rolul tău de medic nu poţi ignora
faptul că, dacă un embriolog priveşte un fetus uman în
primele sale zile, separat de mediul său natural, el nu va
putea fi capabil să spună cu siguranţă dacă ceea ce vede
în acele zile timpurii este o fiinţă umană sau un cal.
Unui legist îi este dificil să spună dacă pata de sânge
găsită la locul crimei este umană ori aparţine unui câine
sau unei maimuţe. Animalele au, de asemenea, sistem
endocrin, rezerve de hormoni, procese specifice de
reproducere la fiecare specie, şi tocmai din acest motiv
au fost nişte ajutoare preţioase şi fidele ale ştiinţei în
descoperirea celor mai eficiente modalităţi de a trata
bolile umane, luând parte în mod activ la apărarea
civilizaţiei. Între timp...
Instructorul meu s-a oprit; luând în considerare
gravitatea subiectului, am întrebat cu emoţie:
- Cum putem rezolva asemenea probleme
sfâşietoare?
- Ele sunt problemele noastre, a clarificat bunul
meu prieten cu seninătate. Nu este dreptul nostru să
condamnăm pe nimeni. Atunci când abandonăm fazele
primitivismului nostru, trebuie să ne trezim conştiinţa
faţă de responsabilitatea colectivă. Misiunea superiorilor
este de a-i educa şi a-i ajuta pe inferiori. Iar abuzul
nostru faţă de natură s-a cristalizat în toate ţările, de
multe secole. Nu putem reînnoi sistemele economice ale
naţiunilor peste noapte, nici nu putem înlocui brusc
obiceiurile adânc înrădăcinate şi corupte ale alimentaţiei
neadecvate; acestea reflectă erorile noastre multi-
milenare. Dar de pe poziţia noastră de copii îndatoraţi
lui Dumnezeu şi Naturii, trebuie să continuăm munca
educaţiei, să-i trezim pe semenii noştri încarnaţi mai
experimentaţi şi mai iluminaţi faţă de noua eră în care
oamenii vor cultiva solul planetei cu iubire, iar animalele
vor fi folosite într-un spirit de respect, educaţie şi
înţelegere.
După o scurtă pauză, instructorul meu a remarcat:

- O asemenea realizare este de cea mai mare

importanţă în viaţa umană, deoarece, fără iubirea faţă
de cei aflaţi sub nivelul nostru, nu ne putem aştepta la
grija protectoare a celor de deasupra; fără respectul
pentru ceilalţi nu putem spera la respectul din partea
celorlalţi. Dacă am fost nişte vampiri nesătuii ai
creaturilor fragile ce ne înconjoară în forma
pământească, abuzând de puterea raţiunii pentru a
domina slăbiciunea inteligenţei lor, nu este surprinzător
că cei mai mulţi oameni, din cauza naturii animalice
care îi ţine strâns în plasa ei, cedează faţă de
nenumărate boli, din cauza vampirismului spiritelor din
planurile invizibile, care sunt în rezonanţă cu ele.
Explicaţiile lui Alexandre au fost oferite fără
infatuare sau critică, dar m-au atins foarte adânc. Ceva
nou se trezea în fiinţa mea. Era spiritul de veneraţie şi
respect faţă de toate fiinţele, recunoaşterea efectivă a
Puterii Paterne a Stăpânului Universului.
Ghidul meu amabil mi-a întrerupt starea lăuntrică
de minunare şi de adorare a Tatălui, subliniind:
 - După cum poţi vedea, dezvoltarea mediumnică
autentică este o problemă a ascensiunii spirituale a
candidaţilor la percepţiile sublime. Cu toate acestea,
Andre, nu contează că prietenii noştri, nerăbdători faţă
de dezvoltarea psihică, au venit aici fără o pregătire
adecvată. Chiar dacă sunt începători în acest domeniu,
ei au primit multe beneficii deoarece au fost ajutaţi
împotriva vampirismului otrăvitor şi distructiv. Ai fost
surprins de larvele care le sugeau energiile spirituale;
acum vei vedea spiritele exploatatoare care au rămas în
afara sălii, aşteptându-le întoarcerea.
- Afară? - am întrebat alarmat.
- Da, a răspuns Alexandre. Dacă surorile şi fraţii
noştri ar reuşi să folosească în mod eficient loviturile
necesare ale disciplinei asupra lor înşişi, ar câştiga
foarte multă forţă împotriva influenţei spiritelor
nefericite care sunt pe urmele lor; din nefericire însă rari
sunt aceia care sunt capabili să-şi menţină voinţa
necesară atunci când este momentul aplicaţiei directe a
luminii pe care au primit-o. După ce cercul nostru
magnetic protector este rupt la final - el fiind pregătit, de
altfel, la începutul fiecărei şedinţe - cei mai mulţi
participanţi uită de binecuvântările pe care le-au primit
şi se întorc la aceeaşi stare deplorabilă în care se aflau
cu câteva ore înainte, subjugaţi de vampirii cruzi şi
persistenţi.
- Oh! Ce lecţie! - am exclamat.
Observând că prietenii noştri încarnaţi erau gata de
plecare, instructorul m-a invitat:
- Haide cu mine pe stradă, să vezi cu ochii tăi.
 Cap. 5 - EXERCITAREA UNEI INFLUENŢE

Puteam acum să observ diferenţa în mediul din jur.

Pentru noi, spiritele dezîncarnate, atmosfera din
interior era impregnată cu elemente regeneratoare şi
confortante; dar afară aerul era apăsător. Am devenit
hipersensibil la emanaţiile aspre ale străzii. Luminile
electrice erau precum nişte mici globuri ce emiteau o
lumină foarte slabă, izolată de întunericul apăsător.
Inspirând noii curenţi de aer am observat o diferenţă
nedefinită. Oxigenul părea amestecat cu un magnetism
neplăcut.
Încă o dată am înţeles sublimul rugăciunii şi
lucrarea spiritualităţii înalte în cadrul vieţii lăuntrice a
oamenilor.
Rugăciunea, meditaţia înălţătoare şi gândirea
elevată transformă şi purifică atmosfera.
Instructorul Alexandre mi-a întrerupt consideraţiile
lăuntrice:
- Diferenţa este în mod evident inexprimabilă. Între
vibraţiile armonioase ale scenariului interior al
centrului, iluminat de rugăciune, şi străzile publice pline
de emanaţii inferioare, există diferenţe izbitoare. Gândul
elevat sfinţeşte atmosfera din jurul lui şi posedă
proprietăţi electrice pe care oamenii obişnuiţi nu şi le
pot nici măcar imagina. Strada, pe de altă parte, este un
cadru antic de vibraţii antagoniste, în mijlocul
substanţelor psihice întunecate şi al bacteriilor
periculoase ale diverselor surse, deoarece majoritatea
trecătorilor emană continuu nu numai imense colonii de
microbi şi virusuri, ci şi tot felul de gânduri greşite.
 În timp ce reflectam la această lecţie, am observat că
mai multe grupuri de spirite nefericite şi agitate se aflau
în apropiere. Se puteau auzi cele mai interesante şi mai
pitoreşti conversaţii; cu toate acestea, erau absurde şi
neadecvate, în cel mai bun caz.
Alexandre a arătat către un mic grup de spirite
dezîncarnate extrem de dezechilibrate.
- Acel grup de prieteni alcătuieşte cohorta aproape
permanentă a spiritelor noastre încarnate care se întorc
la casele lor.
- Adevărat? - am întrebat fără să vreau.
- Da, a rostit instructorul meu cu atenţie. Asemenea
spirite nefericite nu au permisiunea de a intra în centru
în timpul şedinţelor specializate, cum a fost cea din
această seară; dar le este permis să vină la întâlnirile de
asistenţă generală. În seara aceasta însă a fost necesar
să ajutăm alţi prieteni, pentru a atenua consecinţele
dăunătoare şi torturante ale vampirismului asupra lor.
Am fost impresionat de excelenţa explicaţiilor sale.
Tot ceea ce implica o asemenea muncă nobilă asculta de
o ordine dinainte stabilită; totul era calculat, programat
şi prevăzut.
- Acum, a continuat cu un ton vesel Alexandre,
observă-i pe colaboratorii noştri pământeni în timp ce
pleacă. Observă modul în care se întorc instinctiv în
braţele spiritelor ignorante care îi exploatează.
Am privit cu atenţie. Cu toţii păreau să iasă din sală
într-o stare de linişte şi pace.
Când au ajuns la uşa de lângă noi, au început toţi
să-şi ia rămas-bun:
- Mulţumim Domnului! - a exclamat o femeie cu o
manieră rafinată. Ne-am rostit rugăciunile în pace şi am
avut rezultate grozave.
 - Mă simt mult mai bine! - a spus una dintre
persoanele în vârstă. Şedinţa mi-a adus alinare. Sufletul
îmi era împovărat de griji, dar acum mă simt alinată şi
fericită. Cred că rugăciunile mi-au îndepărtat norii grei
din inimă. Am primit un mare ajutor pentru că le-am
ascultat şi am participat la procesul de dezvoltare
mediumnică în scopul de a ne ajuta semenii! Ah! Cât de
generos este Iisus.
Un domn distins a remarcat:
- Spiritismul este confortul nostru. În lumina unui
asemenea adevăr, angajamentele noastre sunt foarte
extinse. Nu degeaba a plasat Domnul în mâinile noastre
lampa sublimă a credinţei. Oamenii suferinzi plâng
pretutindeni în jurul nostru, iar cei ignoranţi se
îndepărtează şi merg pe calea largă a răului.
Instrumentele pentru munca noastră vin la noi din
Ceruri. Trebuie să lucrăm din greu pentru a deveni noi
înşine colaboratorii credincioşi ai Noii Revelaţii!
- Chiar aşa! - a fost de acord cineva din grup, mişcat
de îndemnul său. Avem mari îndatoriri de împlinit; nu
putem pierde timpul. Doctrina mângâietoare a Spiritelor
este comoara noastră de lumină şi de consolare. Oh,
prietenii mei, cât de multă muncă avem de făcut! Iisus
ne cheamă să slujim. Este esenţial să răspundem.
 În timp ce recunoşteam caracteristicile de
recunoştinţă şi de laudă ale conversaţiei, mi-am
exprimat admiraţia sinceră şi am lăudat credinţa
colaboratorilor de la centru. Ei dovedeau că sunt
înflăcăraţi în credinţa lor, având încredere în viitor şi
fiind interesaţi să extindă beneficiile divine în numele
durerii şi al nevoilor celorlalţi.
Observându-mi gândurile de laudă, Alexandre a
zâmbit şi a remarcat:
- Nu fi prea impresionat. Problema nu ţine de
entuziasm, ci de efortul perseverent. Nu putem grăbi
rezultatele care au nevoie de timp. Doar puţini prieteni
îşi pot menţine uniformitatea emoţiilor şi a idealismului
în creşterea lor spirituală. Particip în mod activ la acest
grup de aproape nouă ani, cu doar câteva întreruperi,
iar în fiecare lună văd o paradă de noi promisiuni şi de
jurăminte de slujire. Cu toate acestea, la primul conflict
cu adevăratele nevoi ale muncii, doar foarte puţini
rămân credincioşi conştiinţelor lor. În timpul vremurilor
de pace, există multe laude; în timpul perioadelor
dificile, dezertările sunt camuflate sub pretextul faptului
că nu sunt înţeleşi de ceilalţi. Trebuie să spun că, în cele
mai multe cazuri, surorile şi fraţii noştri ajută şi sunt
caritabili faţă de semenii lor în ceea ce priveşte nevoile
materiale, dar aproape întotdeauna continuă să fie mai
puţin buni cu ei înşişi, deoarece uită să aplice lumina
evanghelică asupra vieţii lor practice. Ei promit prea
multe prin cuvinte, în timp ce lucrează foarte puţin în
sfera sentimentelor. Cu puţine excepţii, ei se supără la
primul contact cu o strădanie mai grea, chiar după ce şi-
au reafirmat cele mai bune intenţii de reînnoire şi, în
general, când se întorc la locul lor de rugăciune în
fiecare săptămână, ei se află în aceeaşi condiţie,
solicitând ajutor şi confort din afară. Este dificil pentru
ei să-şi îndeplinească promisiunile pe care şi le fac
singuri, de a colabora cu Iisus, baza fundamentală a
adevăratei iluminări.
Deoarece Alexandre a tăcut, i-am observat cu mare
atenţie pe trecători. Încarnaţii radiau încă bucurie şi
pace, în urma timpului scurt petrecut împreună cu
binefăcătorii lor invizibili. Raze minunate de
spiritualitate emanau de pe frunţile tuturor.
Arătând către ei, instructorul meu a explicat:
- Se află încă sub influenţa revărsării de lumină pe
care au Primit-o în urma supunerii lor faţă de munca
spirituală, combinată cu rugăciunea. Dacă ar fi capabili
să-şi menţină această stare mentală şi să pună în
practică regulile de perfecţionare pe Care le învaţă, le
comentează şi le predau, ar fi uşor pentru ei să atingă
nivelurile superioare ale vieţii; cu toate acestea, Andre,
aşa cum şi noi obişnuiam să fim, sunt prea
neexperimentaţi şi firavi. Fiecare dintre obiceiurile
nedemne pe care sufletul le-a dobândit în decursul
continuu al secolelor funcţionează precum o entitate vie
în lumea sentimentelor noastre, condu- cându-ne către
regiunile tulburate şi oferind elemente care ne
conectează de spiritele nefericite ce rătăcesc în planurile
joase. Examinează-i cu mare atenţie pe prietenii noştri
încarnaţi.

I-am observat cu interes. Îşi rosteau politicos unii

altora ultimele salutări ale serii, radiind o bucurie
luminoasă.
- Să însoţim grupul care este cel mai puternic
afectat de tulburări sexuale, a exclamat învăţătorul meu,
oferindu-mi o experienţă nepreţuită.
Un tânăr, împreună cu o doamnă în vârstă şi o
tânără pe care le-am identificat curând că sunt mama şi
sora lui s-au îndreptat către casă.
I-am urmat îndeaproape.
La câţiva metri de locul în care însoţitorii noştri în
lupta zilnică îşi ţinuseră întâlnirea, atmosfera generală a
străzii devenea brusc mai apăsătoare.
Trei spirite cu o înfăţişare sumbră, complet oarbe
faţă de prezenţa noastră - din cauza nivelului vibraţional
inferior al percepţiilor lor - s-au apropiat de trioul
nostru.
Unul dintre spirite s-a aplecat către doamna în
vârstă şi am observat instantaneu că fruntea ei a devenit
opacă, ciudat de întunecată. Expresia ei facială s-a
modificat, de asemenea. Bucuria ei luminoasă a
dispărut şi a făcut loc unor semne de nelinişti profunde.
Devenise complet transfigurată.
- Oh, copiii mei! - a exclamat mama, care părea a fi
o fiinţă răbdătoare şi bună. De ce ne simţim atât de
diferit în timpul muncii spirituale? După ce plecăm din
locul nostru de slujire şi de rugăciune îmi doresc să-mi
păstrez acelaşi nivel de bună-dispoziţie şi de pace
lăuntrică. Dar nu se petrece aşa. Îndată ce revin pe
calea efortului practic simt că esenţa învăţăturilor
evanghelice rămâne în mine, dar într-un mod vag, fără
acea claritate a momentelor iniţiale. Fac un efort sincer
de a continua în aceeaşi stare şi dispoziţie, dar îmi
lipseşte ceva pe care nu-l pot defini exact.
În acel moment, celelalte două spirite, care
păstraseră o anumită distanţă, l-au luat nonşalant de
braţ pe tânăr, şi am fost martor la acelaşi fenomen.
Claritatea sa mentală a devenit înceţoşată şi două linii
ce exprimau îngrijorare şi descurajare i-au apărut pe
chip, care şi-a pierdut aura de fericire încrezătoare şi
luminoasă. El a răspuns cu o voce tristă şi înceată:
- Este adevărat, mamă. Imperfecţiunile noastre sunt
enorme. Crede-mă că situaţia mea este şi mai rea. Tu te
simţi neliniştită, abătută şi tristă... asta este ceva
aproape nesemnificativ pentru mine, căci eu mă simt o
victimă a gândurilor rele. M-am însurat cu mai puţin de
opt luni în urmă şi, cu toate că soţia mea este atât de
devotată, inima îmi este uneori plină de tentaţii
inadecvate. Mă întreb de ce am aceste idei ciudate şi,
spun sincer, nu am niciun răspuns. Atracţia invincibilă
faţă de mediile scandaloase îmi tulbură spiritul, căci
simt că sunt înclinat totuşi către bunătate şi
comportament corect.
 - Cine ştie, fratele meu? Poate că te afli sub
influenţa unor spirite mai puţin elevate, a remarcat
politicos tânăra femeie.
- Da, a suspinat tânărul. De aceea caut să-mi
dezvolt calităţi de medium - pentru a localiza cauza
acestei situaţii.
În acel moment ghidul meu mi-a şoptit cu
amabilitate:
- Să ajutăm acest prieten şi să-i vorbim.
Şi-a aşezat mâna dreaptă pe fruntea tinerei,
menţinând un influx magnetic puternic în timp ce-i
transmitea gânduri benefice. Am observat că, atunci
când a atins părul cârlionţat al femeii, mâna sa
protectoare a declanşat scântei luminoase, pe care doar
eu le-am perceput. Tânăra a părut că devine din ce în ce
mai echilibrată şi demnă în înfăţişarea ei aproape
copilărească. Ea a rostit cu fermitate:
- În acest caz aş spune că dezvoltarea calităţilor
mediumnice ar trebui să fie ultima resursă, căci înainte
de ne confrunta duşmanii, moştenitorii ignoranţei,
trebuie să ne înarmăm inimile cu lumina iubirii şi a
înţelepciunii. Dacă ai descoperi persecutorii invizibili din
jurul activităţilor tale, cum ai putea să le oferi un
beneficiu creştin fără pregătirea spirituală necesară? O
reacţie educaţională inteligentă împotrivă răului este
întotdeauna o parte importantă a datoriei noastre, dar
înainte să luăm în considerare dezvoltarea psihică - ce
poate fi prematură - trebuie să ne elevăm ideile şi
sentimentele. Nu putem conta pe o capacitate psihică
adecvată fără să ne întărim intenţiile, iar pentru a fi utili
tărâmurilor spiritelor trebuie ca mai întâi să învăţăm să
trăim spiritual, chiar dacă ne aflăm în trupul de carne.
Deşi acest răspuns era surprinzător de valoros
pentru mine, nu a generat prea mult interes în ceilalţi
doi, care deveniseră aproape neutralizaţi de acţiunea
vampirilor lor.
Mama şi cu fiul s-au arătat chiar foarte deranjaţi de
remarcile pe care le auziseră. Cuvintele fetei, pline de
lumină adevărată, fuseseră tulburătoare.
- Copilă dragă, nu eşti suficient de matură pentru a
oferi o opinie cu privire la acest subiect, a exclamat
mama pe Un ton iritat.
Şi precum un bun cultivator al suferinţelor
învechite, ea a considerat:
- Când vei străbate drumurile pe care picioarele
mele k-au călcat, când iluzia lipsită de speranţă te va
lovi în faţă, atunci vei înţelege cât de greu este să menţii
în inimă pacea şi lumina!

- Iar dacă într-o zi vei experimenta truda pe care am

cunoscut-o eu, a adăugat tânărul trist, vei vedea că am
toate motivele să mă plâng împotriva sorţii mele şi că nu
am altă soluţie decât să rămân în cercul indeciziilor care
mă tulbură. Fac tot ce pot pentru a mă elibera de ideile
întunecate şi continui să lupt împotriva tentaţiilor
neaşteptate; dar mă simt departe de libertatea spirituală
de care am nevoie. Nu că nu aş vrea aceasta, dar...
 Alexandre şi-a luat mâna de pe fruntea tinerei şi a
răspuns stării mele de uluire:
- Spiritul ataşat de sora noastră în vârstă a fost
soţul ei, un bărbat care nu şi-a dezvoltat potenţialul
spiritual şi care a trăit într-un egoism feroce în cadrul
familiei. Cele două spirite nefericite care se agaţă din
răsputeri de tânăr sunt doi tovarăşi ignoranţi şi
perturbaţi pe care el i-a „achiziţionat” în contactul cu
prostituţia.
Eram extrem de nedumerit, astfel că instructorul a
continuat:
- Fostul soţ şi-a considerat căsătoria doar o uniune
a trupurilor, pentru a-şi împlini impulsurile carnale ale
vieţii umane; si, deoarece şi-a petrecut timpul de
educaţie pământeană fără să cultive niciun fel de idei
nobile şi a fost interesat doar de plăcerea oferită de
satisfacerea simţurilor, nu se simte suficient de puternic
pentru a-şi părăsi cercul domestic, unde însoţitoarea sa
a început doar acum, după dezîncarnarea lui, să se
preocupe de aspectele legate de viaţa spirituală. Cât
despre tânăr, deoarece a trecut de la o acţiune
nechibzuită la alta, a creat legături puternice cu spiritele
care-l ţin împotmolit în mlaştina senzaţiilor din sfera
prostituţiei; cele două spirite persistente care se agaţă
acum de el sunt întru totul acordate pe vibraţia
câmpului său magnetic. Sărmanul tânăr nu şi-a dat
seama de pericolele cu care s-a confruntat şi a devenit
un prizonier inconştient al tovarăşilor invizibili, care
sunt slabi şi dependenţi aşa cum este el.
- Dar nu există nicio cale de a-i elibera? - am
întrebat, afectat de această scenă.
Ghidul a zâmbit cu afecţiune părintească şi a
considerat:
 - Cine ar trebui să rupă lanţurile, dacă nu ei înşişi?
Nu au dus niciodată lipsă de ajutor din afară, din partea
prieteniei noastre neîncetate; cu toate acestea, ei se
hrănesc unii pe alţii în planul senzaţiilor subtile, ceva
imposibil de conceput pentru cei care nu le-au verificat
mecanismele interioare. Desigur, ei caută acum mijloace
de eliberare. Urmăresc să se apropie de sursa iluminării
elevate; se simt obosiţi de situaţie şi au, de fapt,
aspiraţie pentru o viaţă nouă; dar această dorinţă vine
deocamdată doar de pe buze, şi nu din inimă, fiind o
căutare foarte vagă, aproape imperceptibilă. Dacă şi-ar
cultiva cu adevărat o hotărâre benefică, şi-ar transforma
stările şi energiile personale, făcând din ele factori
determinând în sfera acţiunii regeneratoare. Dar ei
aşteaptă acum miracole inacceptabile şi îşi neagă
energiile, singurele pârghii disponibile pentru a-şi
îndeplini dorinţa.
- Dar nu am putea să-i facem pe aceşti vampiri
inconştienţi să plece? - am insistat eu.
- Persoanele în chestiune i-ar face pur şi simplu să
se întoarcă, a explicat Alexandre zâmbind. Încercarea
despre care vorbeşti a fost deja făcută, în scopul de a-i
ajuta indirect şi pe ei; dar sora noastră de aici a declarat
că îi este prea dor de soţul ei, iar prietenul nostru tânăr
a afirmat că, dacă ar face altfel, s-ar simţi mai puţin
bărbat în sinea lui, confundând astfel umilinţa cu
laşitatea, şi detaşarea de impulsurile inferioare ca fiind
sentinţa către o stare nesfârşită de plictiseală. Emisia
plângerilor lor mentale a ajuns în punctul în care
gândurile lor interioare au devenit nişte veritabile
evocări ale acestor stări mizerabile, iar din cauza
atracţiei puternice faţă de dorinţa neîncetată de hrănire,
tovarăşii lor nefericiţi li s-au alăturat din nou.
 - Sunt atraşi unii de alţii în acest mod, oriunde
merg? - am întrebat.
- Aproape întotdeauna. Se hrănesc unii pe alţii, fiind
într-un schimb permanent de emoţii şi de sentimente
foarte profunde.
Preocupat să fac ceva bun, ni-am oferit:
- Nu am putea să le îndrumăm pe aceste spirite să
dobândească forţa de care au nevoie? Nu ar fi bine să fie
instruite şi îndemnate să caute echilibrul spiritual şi
respectul de sine?
- Nici aceste mijloace, a spus senin Alexandre, nu au
fost ignorate. Asemenea măsuri sunt îndeplinite cu
hotărâre, folosind metode adecvate; cu toate acestea, de
vreme ce aceşti încarnaţi au devenit nişte magneţi
puternici de atracţie, este nevoie de timp şi de răbdare
spirituală. Un mare număr de lucrători din planul
nostru sunt dăruiţi sarcinii, şi aşteptăm ca seminţele
învăţăturilor să rodească fructe. În orice caz, poţi să fii
sigur că acestor prieteni le-au fost oferite toate tipurile
de asistenţă. Dacă nu toţi au avansat pe calea
spiritualităţii înalte, este pentru că s-au înrobit de
bunăvoie slăbiciunii şi ignoranţei. Ei culeg ceea ce au
semănat.
Ne-am focalizat din nou atenţia asupra conversaţiei
care se desfăşura:
- Fac tot ce pot, repeta tânărul, în mod evident
descurajat, dar se pare că nu-mi pot găsi pacea
lăuntrică.
- Şi eu la fel, a remarcat mama cu deznădejde. Simt
o mică îmbunătăţire doar în grupul de rugăciune. După
aceea spiritul îmi este asaltat de cele mai rele emoţii.
Trăiesc fără pace, fără sprijin. Oh, copiii mei! Este atât
de nedrept să rătăcesc astfel prin lume, precum un
naufragiat fără direcţie!
 - Ştiu ce vrei să spui, mamă, a răspuns fiul, ca şi
cum era mulţumit că cineva îi hrăneşte gândurile
neliniştite ce-i umpleau spaţiul mental. Ştiu ce vrei să
spui, deoarece tentaţia mi-a transformat viaţa într-o
junglă a întunericului dens. Nu ştiu ce altceva să fac
pentru a rezista acestor gânduri perturbatoare. Vai de
noi dacă Spiritismul nu ar fi apărut în vieţile noastre ca
o sursă sacră de consolare sublimă!

Alexandre şi-a pus încă o dată mâna dreaptă pe

fruntea tinerei, iar ea a tradus gândurile sale cu o voce
respectuoasă şi plină de afecţiune:
- Sunt de acord că Spiritismul este fântâna
mângâierii noastre, dar nu pot uita că Doctrina este o
şcoală pregătitoare binecuvântată. Dacă rămânem
ataşaţi de cerinţele confortului nostru, am putea sfârşi
uitând de faptul că este important să lucrăm. Cred că
învăţătorii adevărului spiritual doresc mai întâi de toate
transformarea noastră lăuntrică, astfel încât să putem
participa la viaţa superioară; dar dacă ne înclinăm fiinţa
doar către mângâiere, fără să clădim în noi forţa
necesară, nu vom fi decât nişte mici copii spirituali.
Dacă ne dorim compania ghizilor noştri binevoitori doar
cu intenţia de a primi avantaje personale, cum vom
dobândi iluminarea spirituală? Nu ne aflăm aici pe
Pământ pentru a învăţa? La renaşterea noastră aici am
primit acest trup doar pentru a nu face nimic? Nu
putem crede, desigur, că prietenii noştri din sferele
superioare se află aici pentru a ne lipsi de capacitatea de
a merge pe propriile noastre picioare. Bineînţeles,
binefăcătorii noştri din Tărâmul de Dincolo nu doresc să
fim în veşnicie nişte nevoiaşi ai casei lui Dumnezeu, ci
nişte spirite aflate în munca glorioasă a Binelui, să fim
generoşi, puternici, înţelepţi şi fericiţi aşa cum ei sunt
deja.
Şi dorind să-şi demonstreze afecţiunea de fiică, ea a
rostit cu o tonalitate diferită şi duioasă, ce venea din
sufletul ei:
- Mamă, ştii cât de mult te iubesc, dar ceva din
adâncul conştiinţei mele nu îmi permite să comentez
necesităţile tale într-un alt mod decât prin a exprima
învăţăturile superioare pe care Doctrina ni le-a întipărit
în inimile noastre. Nu pot înţelege creştinismul fără să
practic în mod plenar exemplul lui Hristos.
Alexandre a oprit operaţia magnetică; deoarece am
rămas uimit de uşurinţa cu care tânăra îi primise
gândurile, mai ales că observasem anterior
complexitatea procesului de psihografie, am verbalizat
întrebările care mi-au asaltat mintea.
Fără ezitare, Alexandre a explicat:
- Andre, ai fost martor acum la activitatea simplă de
transmisie mentală şi nu trebuie să uiţi că schimbul de
gânduri este o mişcare liberă în lume. Fiinţele
dezîncarnate şi cele încarnate din toate sferele activităţii
pământeşti trăiesc în mijlocul celei mai mari reţele de
schimburi ale ideilor. Fiecare minte este o lume virtuală
de recepţie şi emisie, iar fiecare atrage alte minţi ce sunt
similare cu ea. Cele triste le preferă pe cele deprimate;
cele ignorante se adună la un loc; minţile criminale
împărtăşesc acelaşi subiect; cele bune stabilesc legături
reciproce de muncă şi realizare. Aici vedem fenomenul
intuitiv, care este comun tuturor fiinţelor în- tr-un grad
mai mic sau mai mare de intensitate, nu numai în
planul constructiv, ci şi în sfera exprimărilor mai puţin
elevate. Prin urmare, am observat o soră mai în vârstă şi
pe fiul ei adult care s-au adaptat complet să fie
exploataţi de către cunoştinţele lor dezîncarnate, înrobite
de ignoranţă şi infirmitate, şi astfel au stabilit un
schimb perfect de vibraţii inferioare. Deoarece ei s-au
transformat în gazde eficiente, atât cât le permite
potenţialul lor psiho-fizic, ei vorbesc sub influenţa
directă a vampirilor lor nefericiţi. De asemenea, în
analiza noastră am observat-o şi pe această tânără, care
tocmai a împlinit 16 ani în noua sa existenţă, înclinaţiile
ei însă sunt destul de diferite. Este capabilă să
primească gândurile noastre şi să le transmită într-un
limbaj edificator. Ea nu este implicată în munca tehnică
mediumnică, ci în lucrarea binecuvântată de
spiritualizare.

Şi arătând către tânăra înconjurată de o minunată

aură luminoasă, el a adăugat:
 - Ea continuă să-şi menţină vasul psihic în aceeaşi
stare de puritate în care l-a primit de la binefăcătorii ei,
care au pregătit-o pentru încarnarea actuală. Încă nu a
fost atrasă de planul emoţiilor mai puternice, iar
potenţialul ei de a primi mesaje ce ţin de intuiţia
superioară rămâne limpede şi flexibil. Celulele ei sunt
încă pe deplin libere de influenţele toxice; până acum,
organele ei vocale nu au fost pervertite de calomnie, de
răzvrătire şi de ipocrizie; centrii sensibilităţii ei nu au
suferit devieri; sistemul ei nervos se bucură de o
armonie excelentă, iar inima ei, învăluită de sentimente
bune, comunică şi se bucură de frumuseţea adevărurilor
eterne cu ajutorul unei credinţe sincere şi mângâietoare.
Mai mult decât atât, deoarece nu are nicio datorie
serioasă din trecut - o condiţie care o eliberează de
contactul cu spiritele perverse ce roiesc în întuneric - ea
poate reflecta cu acurateţe la cele mai profunde gânduri.
Deoarece trăieşte mult mai aproape de planul înalt al
spiritului în starea sa prezentă, tot ce avem nevoie este
un schimb magnetic pentru a o face să transmită ideile
noastre esenţiale.
- Aceasta înseamnă că fata este suficient de pură
pentru a continua să se bucure de asemenea condiţii în
întreaga sa viaţă? - am întrebat.
Alexandre a zâmbit şi a răspuns:
- Nu în această măsură. Ea încă reţine beneficiile pe
care le-a adus din sfera de manifestare a spiritelor, iar
cărţile fericirii se află încă în mâinile ei, în scopul de a
atrage cele mai bune foloase în jocul vieţii; dar va
depinde de ea dacă va câştiga sau va pierde în viitor.
Conştiinţa ei este liberă să aleagă.
- Prin urmare, am continuat eu, nu este dificil
pentru toate fiinţele să se pregătească pentru a primi
influenţa benefică din planurile superioare?
 - Nu, deloc, a clarificat el. În ceea ce priveşte spiritul
de slujire şi de echilibru sufletesc, toate sufletele
îndreptăţite pot comunica perfect cu mesagerii divini şi
pot primi programele lor ce implică muncă şi iluminare,
indiferent de tehnica mediumnică dezvoltată în prezent
în lume. Nimeni nu este privilegiat în cadrul Creaţiei; ci,
mai degrabă, există lucrători credincioşi care sunt
răsplătiţi în mod drept, oriunde se află.
Foarte impresionat de remarcile sale, am simţit cum
gândurile mele începeau să se piardă într-un ocean de
noi concluzii binecuvântate.
 Cap. 6 – RUGĂCIUNE

După ce şi-a luat rămas-bun de la mama şi sora sa,

tânărul s-a îndreptat către casă.
L-am urmat îndeaproape. Mă durea să-l văd în acea
postură de victimă, flancat de cele două siluete
întunecate.
Observaţiile cu privire la microbiologia psihică mă
impresionaseră puternic. Ştiam totul despre modificările
circulatorii care produc embolia, infarctul şi cangrena.
Ca doctor, tratasem nenumărate cazuri de infecţii care
implicaseră artrita şi miozita, ulcerul gastric şi abcesele
miliare. Examinasem în detaliu manifestările cancerului
şi tumorile maligne în procesele patologice complicate.
Văzusem multiple expresii microbiene în tratamentul
leprei, sifilisului şi al tuberculozei. De pe poziţia mea de
apărător al vieţii îmi petrecusem multe zile într-un duel
cu moartea, simţind inutilitatea metodelor mele
profesionale în lupta cu virusurile ciudate care grăbesc
distrugerea organismului, bătându-şi parcă joc de
eforturile mele. Cu toate acestea, ca doctor, în
majoritatea cazurilor în care am putut să mă bazez pe
intervenţia extraordinară a naturii, gândeam că
înţelesesem câteva modalităţi de a lupta cu problemele
de sănătate. Când diagnosticul era difteria, nu ezitam să
folosesc seroterapia (cu ser Roux) şi ştiam cât de
eficientă era o traheotomie în cazul acestei boli. În
cazurile de congestie ştiam întotdeauna că trebuie să
deblochez şi să amplific circulaţia sanguină. Când era
vorba despre eczeme, îmi aduceam, desigur, aminte să
recomand băi cu amidon, unguente cu bismut,
medicamente pe bază de arsenic şi sulf. Când
diagnosticul era de edeme, îmi aminteam să folosesc
veratrină, calomel, cafeină şi teobromină, după ce
analizam simptomele în detaliu. În cazurile de cancer
făcusem operaţii, dacă radioterapia se dovedise
ineficientă. Pentru toate tipurile de simptome ştiam cum
să folosesc regimuri şi diete, tipuri diferite de aplicaţii,
carantine şi intervenţii, dar... ce aş fi făcut în acest caz?
Un alt tip de pacient mergea în faţa noastră, iar
diagnosticul său era diferit, cu totul în afara
cunoştinţelor mele despre simptome şi modalităţi
învechite de vindecare. În orice caz, era un pacient cu o
condiţie foarte gravă. Văzusem paraziţii macabri şi
observasem disperarea sa lăuntrică produsă de atacul
neîncetat. Nu exista niciun remediu pentru el? Era cu
totul părăsit, fiind mai degrabă nefericit decât bolnav
fizic? Ce era de făcut pentru a-i uşura suferinţele teribile
care se manifestau prin acea extenuare continuă
chinuitoare? Ajutasem până atunci spirite tulburate şi
suferinde, uşurându-le de durerile lor atroce. Eram pe
deplin conştient de efortul constant al coloniei noastre
de spirite în diminuarea suferinţei fiinţelor dezîncarnate
din planurile inferioare; dar în acest caz, mulţumită
abordării magnetice a lui Alexandre, venerabilul şi
generosul instructor care mă însoţea, observam cum o
fiinţă încarnată era prada unei forme unice de viciu.
Cum să-mi manifest ajutorul care era atât de important?
În afară de aceasta, idei noi începuseră să iasă la
suprafaţă. Oare manifestările microbiene din planul fizic
le urmau şi pe fiinţele dezîncarnate? Puteau să atace
sufletul desprins de trupul de carne? în timp ce
trecusem printr-o tortură inexprimabilă în zonele
inferioare, fusesem şi eu, desigur, o victimă a aceloraşi
influenţe nemiloase. Deci unde se afla remediul
vindecător? Care era soluţia pentru asemenea suferinţe?
 Exprimând un interes patern, Alexandre a venit în
ajutorul meu:
- Aceste întrebări lăuntrice, Andre, sunt de mare
ajutor sufletului tău. Ai început să observi manifestările
vampirice, care nu sunt limitate doar la mediile fiinţelor
încarnate. Aproape întreaga suferinţă din zonele
inferioare îşi are originea jalnică în asemenea
manifestări de vampirism. Fiinţele care se îndepărtează
de Adevăr şi de Bine în timp ce străbat calea lungă a
evoluţiei se alătură altor fiinţe, pentru a-şi continua
schimburile magnetice de natură inferioară. Criminalii
de toate tipurile, cei cu o voinţă slabă, cu tulburări de
caracter, cei care s-au îmbolnăvit singuri, cei
încăpăţânaţi şi recalcitranţi în toate situaţiile şi
timpurile alcătuiesc comunităţi de suferinzi şi de
penitenţi de acelaşi nivel de vibraţie, târându-se grei ca
plumbul înspre regiunile invizibile vederii umane. Cu
toţii emană energii pline de ură şi creează forme oribile,
deoarece întreaga materie mentală este influenţată, în
planurile subtile, de o putere maleabilă Care îi dă formă.
- Dar, am obiectat eu, consider că domeniul medical
este mult mai amplu după moartea trupului.
A Absolut, a răspuns calm Alexandre, mai ales dacă
înţelegem măsura calităţilor morale în toate
evenimentele vieţii.
 - În orice caz, am continuat eu, aceste descoperiri
noi din domeniul microbiologic m-au umplut de groază.
Ce putem face împotriva vampirismului? Cum putem
lupta cu aceste forţe mentale degradante? în lumea
fizică avem clinici de specialitate, tehnici chirurgicale şi
antidoturi folosite în felurite metode de vindecare. Dar ce
putem face aici?
Alexandre a zâmbit meditativ şi a răspuns, după o
pauză mai lungă:
- După cum poţi vedea, Andre, tratamentele antice
folosite în temple, importanţa credinţei în procedurile
medicale în vremurile străvechi, precum şi ideea că
entităţile diabolice produc cele mai ciudate boli la
oameni nu erau complet lipsite de adevăr. Nu există
nicio îndoială că, în ceea ce priveşte spiritele încarnate,
expresiile şi manifestările mentale depind de echilibrul
trupului, aşa cum muzica perfectă şi calitativă depinde
de un instrument de valoare. Ştiinţa medicală va atinge
înălţimi sublime în ziua în care va descoperi în sfera
trupului efemer atingerea sufletului etern. Fiecare celulă
fizică este instrumentul anumitor vibraţii mentale. Cu
toţii suntem moştenitorii Tatălui Ceresc, care creează,
prezervă, perfectează, transformă sau distruge; iar în
fiecare zi, cu ajutorul potenţialului nostru de generatori
de energii latente, creăm, reînnoim, îmbunătăţim sau
distrugem ceva. Pot înţelege surpriza raţionamentului
tău în faţa acestui peisaj nou care se desfăşoară în faţa
ochilor tăi. Lupta pentru perfecţiune este imensă. Iar în
ceea ce priveşte lupta împotriva vampirismului în
multele afecţiuni ale sufletului, în acest plan în care ne
desfăşurăm activităţile, nu ducem nici noi lipsă de
procese de purificare şi de vindecare, care au o natură
exterioară; cu toate acestea, în examinarea subiectului
în esenţa sa, am fost constrânşi să realizăm că fiecare
dintre copiii lui Dumnezeu trebuie să-şi fie propriul său
medic; iar până când acest adevăr nu este acceptat pe
deplin şi principiile sale nu sunt aplicate, fiinţa va fi
supusă unor dezechilibre continue.
Înţelegându-mi surpriza, Alexandre a arătat către
tânăr, care urma să intre în casa sa după această mică
plimbare, şi a spus:
- Împotriva vampirismului există o mulţime de
metode de medicaţie spirituală, şi pe care noi le putem
dezvolta în diferite moduri; dar pentru a-ţi oferi o
demonstraţie practică, să vizităm casa prietenului
nostru. Acolo vei descoperi cel mai puternic antidot.
 Curios, am observat că spiritele nefericite păreau
acum teribil de supărate. Ceva le împiedica să-şi urmeze
victima înăuntru.
- Desigur, a subliniat bunul meu tovarăş, ştii deja
că rugăciunea stabileşte graniţe vibratorii.
Da, fusesem deja martor la asemenea manifestări.
- Aici, a continuat el, trăieşte o soră care a fost
destul de norocoasă să cultive rugăciunea ferventă şi
dreaptă.
Am intrat în casă. În timp ce prietenul nostru se
pregătea de culcare, Alexandre a explicat motivul pentru
pacea sublimă existentă între acei pereţi modeşti.
- O casă, a spus el, este nu numai un lăcaş pentru
trup; mai presus de toate, este o locuinţă pentru suflete.
Sanctuarul casei locuit de persoane care iubesc
rugăciunea şi sentimentele înălţătoare devine un câmp
sublim pentru cele mai frumoase înfloriri şi recolte
spirituale. Prietenul nostru nu are un echilibru stabil,
nu s-a aşezat pe adevăratele fundaţii ale vieţii, după
oscilaţiile extreme şi experienţele frivole din adolescenţa
sa; cu toate acestea, iubita sa, o tânără creştină, a
garantat liniştea acestei case cu prezenţa ei, datorită
emisiei constante şi abundente de energii luminoase şi
purificatoare care îi hrănesc spiritul.
Am fost eminamente surprins. Cu adevărat,
atmosfera de linişte din casă era profundă şi
mângâietoare. În fiecare cameră şi în jurul fiecărui
obiect existau vibraţii de pace inalterabilă.
Tânărul a intrat în dormitorul modest, nerăbdător
să se odihnească.
Alexandre m-a luat într-un gest patern de mâna
dreaptă şi ne-am îndreptat către uşă - care se închisese
cu un sunet; aici a bătut uşor în ea, ca şi cum ne aflam
în faţa unui sanctuar în care nu puteam intra fără
respectul religios cuvenit.
O femeie foarte tânără, pe care am perceput-o
imediat ca fiind soţia prietenului nostru, aflată în afara
corpului ei fizic prin intermediul somnului, a răspuns la
uşă şi l-a întâmpinat cu căldură pe instructor. După ce
m-a salutat la prezentarea făcută de Alexandre, ea a
exclamat fericită:
- Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea
de a ne ruga împreună. Vă rog, intraţi. Doresc ca
locuinţa noastră să fie un templu viu al Domnului
nostru.
Am intrat în camera privată şi cu greu mi-am putut
înfrâna uimirea.
Chiar în acel moment tânărul se aşeza în pat, cu
grija evidentă de a nu-şi trezi soţia adormită.
Am contemplat scena minunată şi înălţătoare. Patul
era ^conjurat de o luminozitate intensă. Am observat fire
foarte subtile de energie magnetică ce legau sufletul
nobilului nostru Prieten de forma ei fizică, în timp ce
aceasta dormea liniştită.
 - Iertaţi-mă, a spus ea cu bunătate, privindu-l pe
instructor. Trebuie să mă întorc la treburile mele
urgente.
- Te rog, mergi liniştită, Cecilia, a spus instructorul
cu tandreţea unui părinte care oferă binecuvântarea. Am
trecut numai să te vizităm.
Cecilia i-a sărutat mâinile şi a implorat:
- Nu uitaţi să ne oferiţi binecuvântările voastre.
Alexandre a zâmbit şi a rămas tăcut câteva minute,
pierdut în contemplare.
În timp ce el era absorbit lăuntric, am observat
scena tandră: soţia, desprinsă de corpul fizic, s-a aşezat
în capul patului, iar în acelaşi timp tânărul, care părea
că-şi aranjează pernele, şi-a lăsat capul în poala
corpului ei subtil. În timp ce-i mângâia părul, Cecilia şi-
a înălţat privirea către Cel înalt, într-o rugăciune
ardentă. O lumină sublimă a înconjurat-o complet şi am
putut să mă acordez cu gândurile sale cele mai
profunde, în timp ce ascultam cererea ei - iluminarea
spirituală a partenerului ei, pe care părea că-l iubeşte
fără limite. Mişcat de frumuseţea rugăminţilor ei, am
fost surprins să văd cum inima femeii devine un focar
strălucitor de lumină, din care emanau nenumărate
particule strălucitoare ce se proiectau cu rapiditatea
unor raze în trupul şi sufletului soţului ei. Particulele
radiante intrau în trupul lui, răs- pândindu-se în toate
direcţiile, în special în zona sexuală, unde observasem
acele mari anomalii psihice. Aici particulele se adunau
în număr foarte mare, distrugând formele minuscule,
întunecate şi îngrozitoare ale vampirismului devorator.
Dar elementele mortale nu au rămas inactive, ci s-au
luptat disperate cu agenţii luminii. Ca şi cum ajunsese
la o oază, tânărul şi-a pierdut expresia de extenuare
chinuitoare. Acum arăta mai calm, devenind treptat tot
mai puternic si mai fericit, pe măsură ce trecea timpul-
Având acum energiile sale vitale restabilite, şi-a
îmbrăţişat încet soţia iubitoare, în timp ce ea a rămas
alături de el într-o îmbrăţişare maternă, după care a
adormit fericit.
Scena intimă a fost incredibil de frumoasă.
Mă pregăteam să cer explicaţii, când instructorul m-
a rugat blând să plecăm.
După ce am ajuns în afara dormitorului, el mi-a
vorbit părinteşte:
- Ai văzut suficient. Acum poţi trasa propriile tale
concluzii.
- Da, am răspuns. Sunt foarte uimit de ceea ce am
văzut, dar aş dori să aud gândurile tale lămuritoare.
- Să nu ai nicio îndoială, a continuat instructorul, că
rugăciunea este cel mai eficient antidot în cazul
vampirismului. Rugăciunea nu este o mişcare mecanică
a buzelor, nici o repetare neînsufleţită a minţii. Ea este
vibraţie, energie şi forţă. Fiinţa care îşi mobilizează
energiile personale m rugăciune realizează fapte de
importanţă indescriptibilă. Acest gen de stare psihică
dezvăluie puteri necunoscute, ne revelează originea
divină şi ne pune în contact cu sursele superioare. În
acest act spiritele aflate în orice formă pot emite raze de
putere uluitoare.
 După o scurtă pauză, Alexandre a declarat, făcând
ca lecţia să fie şi mai convingătoare:
- Şi trebuie să fii conştient de faptul că formele de
viaţă inferioare de pe Pământ se hrănesc aproape în
exclusivitate cu raze. În fiecare minut, miliarde de raze
cosmice ce îşi au originea în stele şi în planetele aflate la
distanţe foarte mari de Pământ coboară asupra
oamenilor; la fel se petrece şi cu razele solare, razele de
căldură şi de lumină pe care ştiinţa pământeană de-abia
începe să le descopere. Razele gamma din radiu, care se
dezintegrează neîncetat în sol, precum şi cele ale
diferitelor forme emanate de apă şi de metale, ajung la
locuitorii Pământului prin intermediul picioarelor lor,
exercitând o influenţă considerabilă. Iar în direcţia
orizontală, fiinţele umane experimentează acţiunea
razelor magnetice transmise de plante, de animale şi de
semenii lor pământeni.
Starea de uimire m-a făcut să rămân tăcut, dar
instructorul meu a continuat după o scurtă pauză:
- Şi ce putem spune despre emanaţiile de natură
psihică pe care le regăsim împrejurul omenirii,
provenind din coloniile fiinţelor dezîncarnate care
înconjoară Pământul? în fiecare secundă, Andre, fiecare
dintre noi primeşte miliarde de raze de toate tipurile, iar
noi ne emitem propriile energii specifice; acestea
acţionează asupra planului vieţii, uneori în regiuni foarte
îndepărtate de noi. În acest cerc de schimburi continue,
razele divine emanate de rugăciunea înălţătoare sunt
convertite în factori de nivel înalt pentru o cooperare
eficientă şi definitivă în vindecarea trupului, reînnoirea
sufletului şi iluminarea conştiinţei. Toate rugăciunile
elevate sunt o sursă de magnetism creator şi însufleţitor,
şi oricine cultivă rugăciunea cu un echilibru adecvat în
planul emoţiilor devine gradat un punct focar radiant de
energii divine.
Explicaţiile instructorului mi-au atins cele mai
adânci cute ale sufletului. Dorind să verific un alt
detaliu al experienţei sublime, am întrebat:
- Sunt suficiente doar eforturile singulare ale soţiei
pentru a restabili echilibrul psihic al prietenului nostru
bolnav?
Alexandre a zâmbit şi a răspuns:
- Ajutorul Ceciliei este valoros pentru soţul ei, dar
abilitatea ei de a emana energii divine îi aparţine doar ei,
fiind fructul incoruptibil al eforturilor sale individuale.
Pentru el este un „ajutor compasiv suplimentar”, pe care
îl va ataşa Permanent la moştenirea personalităţii sale,
prin muncă Proprie. Primirea ajutorului binefăcător nu
înseamnă că beneficiarul devine neapărat bun. Prietenul
nostru are nevoie să se dedice singur şi cu o mare
fervoare pentru a utiliza binecuvântările pe care le
primeşte, deoarece întregul ajutor din exterior poate fi
întrerupt; căci fiecare dintre copiii lui Dumnezeu este
moştenitorul potenţialului sublim şi trebuie să acţioneze
ca fiind propriul său medic.
 Cap. 7 - AJUTOR SPIRITUAL

- Trebuie să te întorci acum la activităţile tale? - a

întrebat Alexandre când am ajuns înapoi pe stradă.
- Nu, încă mai am timp, am răspuns.
Interesul meu în continuarea lecţiei era enorm.
Alexandre poseda o experienţă medicală vastă;
cunoştinţele mele erau palide în comparaţie cu ale lui.
- Mai târziu am o întâlnire pentru instruirea
surorilor şi fraţilor noştri încarnaţi, a continuat el, şi ne-
am bucura dacă ai participa.
- De ce nu? Nu pot lăsa să-mi scape această ocazie.
Am părăsit zona.
Spiritele tulburate se învârteau în jurul casei,
aşteptând parcă o ocazie de a intra.
În timp ce Alexandre şi-a continuat lecţia sublimă,
am mers pas cu pas, exact aşa cum făceam când trăiam
pe Pământ.
Se apropiau zorii zilei. Un număr enorm de fiinţe
dezîncarnate au trecut pe lângă noi. Cele mai multe
dintre ele veneau din planuri inferioare şi purtau
veşminte întunecate; din când în când totuşi am întâlnit
grupuri luminoase, grăbindu-se să-şi îndeplinească
sarcinile care păreau a fi foarte importante.
- Întotdeauna există sarcini urgente de realizat,
atunci când îi ajutăm pe surorile şi fraţii noştri legaţi de
Pământ, a spus amabil instructorul meu, iar în
majoritatea timpului ajutorul nostru este mai eficient
noaptea, când lumina soarelui nu descompune anumite
resurse ale cooperării noastre...
 Nu a apucat să-şi încheie fraza, când o doamnă în
vârstă şi cu înfăţişare plăcută ne-a abordat pe
neaşteptate.
- Justina, sora mea, Domnul să te binecuvânteze! -
a întâmpinat-o Alexandre.
Cu o privire extrem de necăjită, prietena sa a
răspuns cu un respect afectuos, şi a explicat:
- Alexandre, am venit să te caut deoarece am mare
nevoie de ajutorul tău. Te rog să mă ierţi.
Şi înainte ca instructorul să o poată întreba ce
anume o tulbura, femeia a continuat:
- Fiul meu Antonio nu este deloc bine...
Acum Alexandre a fost cel care a întrerupt discuţia:
- Bănuiesc ce anume se petrece. Când l-am vizitat
luna trecută am observat nişte probleme de natură
circulatorie.
- Da, da, a continuat mama îngrijorată. Antonio
trăieşte într-un cerc de gânduri extrem de dezordonate,
în ciuda faptului că are o inimă bună. În seara aceasta a
mers la culcare cu atât de multe gânduri nefondate, cu o
asemenea anxietate inutilă, încât creaţiile sale mentale
s-au transformat într-o adevărată tortură. Am căutat să-
l ajut cu abilităţile mele slabe, dar, din nefericire,
dezechilibrul său mental este atât de mare, încât
ajutorul meu a fost cu totul inutil, iar creierul său este
pe punctul de a face un accident vascular fatal.
Percepând gravitatea momentului, ea a adăugat cu
tristeţe:
- O, Alexandre, ştiu foarte bine că trebuie să ne
supunem dorinţele proprii Voii lui Dumnezeu, dar fiul
meu are nevoie de câteva zile în plus pe Pământ. Cred că
în două luni voi obţine indirect pentru el soluţia la toate
problemele care au afectat pacea familiei sale.
Autoritatea ta ne-ar putea ajuta! Inima ta orientată către
Hristos este în măsură să ne aducă acest bine!
Realizând urgenţa aspectelor implicate, Alexandre a
exclamat:
- Să mergem! Nu avem timp de pierdut!
După câteva momente am intrat într-o locuinţă
confortabilă. Doamna cea tulburată ne-a condus la un
dormitor mare, unde fiul ei, capul familiei, era întins pe
aşternuturile albe. Părea că se află pe patul de moarte.
Antonio se apropia ca vârstă de 70 de ani şi afişa
toate semnele unei arterioscleroze avansate.
Situaţia devenea pentru mine profund instructivă;
tocmai intrasem într-un tărâm valoros de noi observaţii.
Am putut identifica în mod limpede faza
premergătoare agoniei, în toate exprimările sale fizice şi
spirituale. Sufletul confuz şi inconştient era incapabil să
se mişte; fiind aproape complet desprins, rămăsese
lângă trupul nemişcat, care respira extrem de greoi, în
timp ce Alexandre s-a aplecat patern deasupra lui, mi-
am dat seama că priveam la un caz foarte grav de
tromboză la una dintre arterele care irigau cortexul
motor al creierului - într-adevăr, atacul vascular era
iminent. În doar câteva clipe victima urma să se
dezîncarneze.
Alexandre şi-a focalizat întreaga atenţie asupra
pacientului, atingându-i creierul subtil şi rostind cu o
autoritate senină:
- Antonio, rămâi treaz! Trebuie să ne ajuţi să te
ajutăm! Parţial desprins de trup, muribundul şi-a
deschis ochii subtili, în afara învelişului fizic, dând
semne vagi de conştienţă. Instructorul a continuat:
- Ai fost rănit de propriile tale gânduri, din cauza
unui conflict nejustificat. Grijile tale excesive au creat
elemente de dezorganizare cerebrală. Întăreşte-ţi dorinţa
de a câştiga controlul asupra celulelor tale fizice, în timp
ce noi suntem gata să te ajutăm. Acest moment este
decisiv pentru nevoile tale.

Pacientul nu a răspuns, dar am putut vedea că

Antonio a înţeles avertismentul în străfundul
capacităţilor conştiinţei sale şi că urmărea să intre într-o
stare suficient de bună pentru a-şi aduce contribuţia
proprie.
După aceea, Alexandre a început mai multe
proceduri magnetice complexe asupra trupului
neînsufleţit, aducând energii noi în zona coloanei
vertebrale. După câteva momente, el şi-a plasat mâna
dreaptă deasupra ficatului şi apoi a menţinut-o o vreme
asupra creierului fizic, în regiunea motorie. M-a chemat
lângă el şi a spus:
- Andre, te rog să ne ajuţi cu rugăciuni. Voi chema
câţiva fraţi şi câteva surori aflaţi la datorie în această
seară, pentru a ne ajuta.
Iar după ce s-a gândit câteva momente, a remarcat:
- Grupul fratelui Francisco nu poate fi prea departe.
După ce a spus aceasta, Alexandre s-a concentrat
intens.
După nici un minut, un grup mic de opt spirite -
patru fraţi şi patru surori - au intrat în cameră într-o
tăcere reverenţioasă.

Cu toţii ne-am salutat, iar instructorul s-a adresat

respectuos spiritului care părea că este responsabilul
grupului.
- Francisco, aici avem nevoie de emanaţii de la
câţiva dintre prietenii noştri încarnaţi, ale căror vehicule
fizice se află într-o odihnă echilibrată în acest moment.
În timp ce noul frate îl observa cu atenţie pe
bărbatul muribund, Alexandre a adăugat:
 - După cum poţi vedea, este un caz foarte serios.
Trebuie să fim foarte atenţi în alegerea unui donator de
fluide.
Francisco s-a gândit un moment şi a sugerat:
- Prietenul nostru Afonso ar putea fi de ajutor. Eu
voi merge după el, în timp ce grupul nostru va ajuta
acţiunea ta de vindecare, emanând energii magnetice cu
ajutorul rugăciunilor.
Francisco a plecat imediat.
Doamna în vârstă s-a apropiat de Alexandre şi a
spus cu respect:

- Dacă este nevoie de fluide de la fiinţe încarnate,

poate că le putem obţine de la nepoatele mele. Dorm în
camera alăturată.
- Nu, a răspuns amabil Alexandre, nu ar fi potrivite
în acest moment. Avem nevoie de cineva suficient de
echilibrat în câmpul mental.
Mama îngrijorată s-a dat la o parte, ştergându-şi
ochii.
Ca răspuns la gestul amabil al instructorului, am
venit mai aproape pentru a-l observa mai bine pe
pacient, în timp ce mi-am menţinut lăuntric atitudinea
de rugăciune.
 - Antonio este văduv de 20 de ani, a explicat
Alexandre, şi este pe cale să se întoarcă la noi, în lumea
spiritelor. Dar mai are nevoie de câteva zile în tărâmul
fizic pentru a-şi putea rezolva cum se cuvine nişte
aspecte foarte serioase. Domnul ne va acorda plăcerea
de a-i restabili temporar puterea.
Apoi, fie pentru că mi-am focalizat atenţia asupra
grupuri de spirite care se rugau în tăcere, fie pentru că
dorea să mă lămurească şi mai mult, instructorul a
explicat:
- Acesta este grupul fratelui Francisco. Este unul
dintre grupurile nenumărate de slujire, care ne vin în
ajutor atunci când avem nevoie de cooperare. Multe
spirite se dăruiesc muncii de acest tip, în special
noaptea, când activităţile noastre de asistenţă pot fi mai
intense.
O adevărată lume de întrebări mi-a inundat mintea,
dorind să rezolve problemele momentului; însă cazul de
faţă era foarte serios, astfel că am decis să rămân tăcut.
Nu a durat mult până la întoarcerea lui Francisco,
însoţit de prietenul încarnat la care se referise anterior
Alexandre.
Nu era timp pentru salutări. Instructorul l-a luat de
mâna dreaptă şi l-a condus imediat către patul
muribundului, spunându-i cu autoritate, dar cu o mare
afecţiune:
- Afonso, nu avem nicio secundă de pierdut. Pune-ţi
ambele mâini pe fruntea pacientului şi roagă-te.
Afonso nu a ezitat o clipă. Oferind impresia că era
veteran în acest tip de asistenţă, el a părut complet
netulburat de prezenţa noastră şi s-a concentrat doar
asupra sarcinii sale.
Atunci l-am văzut pe Alexandre operând precum un
adevărat magnetizor. Mi-am adus aminte de vechea mea
muncă medicală şi de cazurile extreme care implicaseră
transfuziile de sânge. Am putut recunoaşte clar
eforturile sale de a transfera fluidele tonice de la Afonso
către trupul muribund al lui Antonio.
Ca un ucenic ce caută să-şi îmbunătăţească
facultăţile analitice din perspectiva acestei lecţii
valoroase, am observat că înfăţişarea pacientului se
modifica treptat. În timp ce instructorul îşi mişca
mâinile deasupra creierului lui Antonio, pacientul a
început să dea semne tot mai mari de îmbunătăţire.
Extrem de uimit, am văzut cum forma sa subtilă se
reunea încet cu cea fizică, fiecare integrându-se
armonios, celulă cu celulă, ca şi cum se aflau într-un
proces de reajustare.
După un sfert de oră - după calculele mele -
intervenţia magnetică laborioasă s-a încheiat. Alexandre
a chemat-o pe doamna în vârstă şi a subliniat:
- Justina, cheagul a fost resorbit şi am putut să
ajutăm artera cu resursele noastre, dar Antonio va mai
avea de trăit cel mult cinci luni. Ai cerut acest ajutor
pentru a-l ajuta să rezolve nişte aspecte urgente, aşa că
nu irosi ocazia, deoarece reparaţiile pe care tocmai le-am
făcut nu vor dura mai mult de 150 de zile. şi nu uita să-l
avertizezi cu ajutorul intuiţiei despre grija pe care
trebuie să şi-o poarte în ceea ce priveşte stările excesive
de îngrijorare, în special nopţile. Acela este momentul în
care apar cele mai grave dezechilibre circulatorii, din
cauza neglijenţei multor oameni care se folosesc de orele
sacre ale odihnei fizice pentru a crea fantome nemiloase
în spaţiul viu al gândirii. Dacă prietenul nostru ignoră
necesitatea de a-şi corecta aceste aspecte, este posibil să
se dezîncarneze înainte de cele cinci luni. Este esenţială
o grijă deplină.
 Foarte mişcată, mama i-a mulţumit cu lacrimi de
fericire.
Alexandre i-a cerut „ajutorului” încarnat să-şi
îndepărteze mâinile de pe fruntea pacientului, iar atunci
am observat Ceva neaşteptat. Având acum funcţiile
organice reintegrate şi cât de cât armonioase, Antonio şi-
a deschis ochii ca şi cum era beat, şi a început să strige:
- Ajutor! Ajutor!... Ajutaţi-mă, pentru numele lui
Dumnezeu! Mor! Mor!
Câteva femei tinere îmbrăcate în alb au venit
alergând, surprinse şi tremurând; ne-am dat seama că
fiicele grijulii şi sensibile ale tatălui neliniştit veniseră
să-l asiste.
- Tată! Tată! - au strigat ele. Ce s-a întâmplat?
- Mor! Bolnavul vocifera cu glas ascuţit. Chemaţi
doctorul... Grăbiţi-vă!
- Dar cum te simţi, tată? - a întrebat una dintre ele,
plângând convulsiv.
- Simt că mor; simt că ameţesc şi nu pot gândi.
Multe fiinţe încarnate au iscat o forfotă teribilă,
creând o confuzie imensă, călcându-se în picioare unele
pe altele şi nefiind absolut deloc conştiente de prezenţa
noastră.
Alexandre l-a rugat pe fratele Francisco să-i ofere
instrucţiuni lui Afonso pentru a merge acasă. Apoi
Alexandre s-a pregătit de plecare; dar, văzând surpriza
pe care mi-a oferit-o comportamentul alarmant al
tinerelor femei, a zâmbit şi a spus:
- De obicei, când prietenii noştri încarnaţi strigă cu
lacrimi disperate după ajutor, munca noastră de
asistenţă este încheiată. Să mergem.
Pacientul pe jumătate lucid era încă agitat, în timp
ce la telefon era chemat de urgenţă doctorul.
 Femeia în vârstă ne-a spus la revedere cu o mare
emoţie, rămânând lângă pacient şi veghindu-l cu
devoţiune şi umilinţă.
Când am ajuns din nou pe stradă, l-am rugat pe
instructorul meu să-mi permită o conversaţie de
încheiere cu fratele Francisco, care ne însoţise cu
amabilitate.
Alexandre, amabil ca de obicei, a fost de acord.
- Micul nostru grup, a explicat liderul grupului,
adresându-se cordial, este unul dintre nenumăratele
grupuri de asistenţă care acţionează în planul fizic.
Există mii de spirite-lucrătoare ca noi, care slujesc în
această direcţie. Suntem legaţi de diversele regiuni mai
evoluate din lumea spiritelor.
- Grupul tău vine din colonia noastră? - am întrebat.
- Da. Activităţile noastre sunt întrepătrunse cu
îndatoririle unor instructori din Nosso Lar.
- Şi există sarcini specifice pentru fiecare asemenea
grup?
- Cu siguranţă. Al nostru, de exemplu, a subliniat
amabil Francisco, este devotat alinării celor extrem de
bolnavi şi aflaţi pe moarte. În mod normal, lupta
bolnavilor este mai acerbă şi mai grea noaptea. În timpul
zilei, razele soarelui distrug o mare parte a creaţiilor
mentale inferioare ale bolnavului dezechilibrat. Dar nu
este cazul şi în timpul nopţii, când magnetismul lunii
favorizează creaţiile de toate tipurile, bune sau rele. În
consecinţă, trebuie să fim vigilenţi. foarte puţini dintre
surorile şi fraţii noştri încarnaţi cunosc măsura
asistenţei noastre. Ei se află într-un plan de vibraţii
foarte diferit de al nostru şi nu pot înţelege, nici percepe
ajutorul nostru. Dar acest aspect nu este important. Alţi
binefăcători, mult mai evoluaţi decât cei de care suntem
direct conştienţi, ne veghează cu devoţiune şi ne inspiră
în cadrul îndatoririlor noastre obişnuite, fără ca noi să le
putem vedea formele de exprimare în munca ce aparţine
planului divin.
Văzând că zâmbeam admirativ faţă de idealul său de
altruism senin şi înălţător, Francisco a zâmbit şi a
adăugat:
- Da, prietene, a cere înţelegere şi rezultate de la
fiinţele şi din situaţiile care nu sunt capabile să le ofere
este mai crud decât a cere o răsplată imediată.
Acesta era adevărul convingător. Fratele Francisco
raţiona cu cea mai înaltă logică. Cei care ajută pe
cineva, dar sunt interesaţi de recunoaştere şi răsplată,
au aproape întotdeauna ochii închişi faţă de asistenţa
divină şi invizibilă pe care o primesc de la Cel înalt. Ei
cer ca ceilalţi să le observe poziţia de binefăcători, dar
nu-şi amintesc niciodată că mul- ţi prieteni înţelepţi şi
grijulii le oferă cel mai bun ajutor din planurile
superioare fără să ceară nici cel mai mic semn de
recunoştinţă.
- Există multe surori şi mulţi fraţi, a continuat
Francisco, întrerupându-mi reflecţiile, care, datorită
afinităţii lor, îşi asumă după moartea trupului anumite
sarcini de ajutor fratern, după ce au atins primele trepte
pe scara purificării. Din ceea ce am reuşit să constat, o
asemenea muncă în numele bărbaţilor şi femeilor este
una dintre cele mai eficiente si mai vrednice. Atât timp
cât se bucură de o sănătate fizică excelentă, fiinţele
încarnate rareori înţeleg tulburările şi suferinţele celor
aflaţi pe moarte sau care sunt bolnavi în faze extrem de
grave. Cu toate acestea, deoarece fiinţele dezîncarnate
au o perspectivă mai clară, ştim că sunt posibile
adevărate realizări spirituale sublime în asemenea
cazuri, în doar câteva zile, chiar după mulţi ani de
eforturi zadarnice în planul fizic. Pe patul lor de moarte
oamenii sunt mai blânzi şi mai umani. S-ar putea spune
că boala implacabilă slăbeşte instinctele cele mai joase şi
atenuează flăcările puternice ale pasiunilor josnice; ea
„dezanimalizează” sufletul, deschizând în jurul lui canale
binecuvântate prin care poate pătrunde lumina
Infinitului. Durerea doboară lent zidurile grele ale
indiferenţei, ale egoismului îndârjit şi ale mândriei
excesive. Atunci este posibilă înţelegerea mai
cuprinzătoare. Lecţii admirabile îi binecuvântează pe cei
care percep măreţia moştenirii divine, chiar dacă într-o
măsură foarte mică. Eroismul lor este amplificat, iar
mesajele vii de iubire şi de înţelepciune vor fi înscrise
pentru totdeauna în inimile lor. În noaptea întunecată a
morţii, zorii vieţii eterne încep să strălucească. Iar în
lumina sa nedefinită, principiile noastre sunt acceptate
cu uşurinţă; sensibilitatea exprimă caracteristici
sublime, iar lumina nemuritoare aruncă surse de putere
infinită asupra cavităţii spiritului.
Francisco a tăcut îndelung, apoi a concluzionat:
- În acest mod ne putem desfăşură munca eficientă
de asistenţă, aducând o valoare nouă tărâmului
fraternităţii şi bunătăţii adevărate. Nu ai observat
niciodată răbdarea neaşteptată a celui grav bolnav,
calmul anumitor pacienţi incurabili şi resemnarea
supremă a majorităţii celor care se află în pragul morţii?
Adesea de neînţeles celor încarnaţi, care sunt aproape
de ei, aceste manifestări sublime conţin eforturile
fructuoase ale grupurilor noastre itinerante de asistenţă.
Francisco a rostit adevăruri sublime. Într-adevăr,
seninătatea oamenilor infirmi sau extrem de bolnavi,
precum şi resemnarea inexplicabilă a muribunzilor
necredincioşi nu ar fi putut avea alte origini. Bunătatea
divină este infinită şi există pretutindeni manifestări
generoase ale providenţei paterne a lui Dumnezeu, care
îi alină pe cei trişti, îi calmează pe cei deznădăjduiţi, îi
ajută pe cei ignoranţi şi îi binecuvântează pe cei
nefericiţi.
 Cap. 8 – DESPRE PLANUL VISELOR

După câteva minute de conversaţie plăcută, fratele

Francisco l-a întrebat pe Alexandre despre obiectivele
întâlnirii din acea seară.
- Da, a explicat afabil Alexandre, vom realiza aceeaşi
muncă de instruire de bază pentru prietenii noştri, în
ceea ce priveşte problemele întâmpinate în
mediumnitate şi psihism, dar fără să intrăm prea mult
în detalii specifice.
- Dacă îmi permiţi, a spus Francisco, aş dori să
aduc nişte colaboratori care lucrează frecvent cu noi. Am
fi foarte fericiţi dacă i-am vedea că beneficiază de
momentele lor din timpul somnului.
- Desigur. Lucrarea din această seară este menită
să-i pregătească pe colaboratorii noştri încă încarnaţi.
Vom fi la dispoziţia ta şi vom fi bucuroşi să-i primim pe
colaboratorii voştri.
Mişcat, Francisco i-a mulţumit şi l-a întrebat:
- Putem face aranjamentele?
- Imediat, a spus instructorul, fără ezitare. Aduceţi-i
pe Prietenii voştri la locul ales.
Grupul „ajutoarelor de urgenţă” a plecat în drumul
său, lăsându-mă într-o lume de noi gânduri.
Conform cu ceea ce auzisem mai devreme,
Alexandre Urma să se adreseze în acea seară unei mici
adunări de studenţi. Îndată ce am rămas singuri, el a
explicat cu bunăvoinţă:
- Nucleul studenţilor noştri încarnaţi a devenit
destul de mare; cu toate acestea, le lipsesc anumite
calităţi esenţiale pentru a funcţiona la potenţialul lor
deplin. Din acest motiv este imperativ să-i înzestrăm pe
aceşti prieteni cu o cunoaştere mai constructivă.
 Şi, pentru că a considerat că era de ajutor să-mi
ofere informaţii personale pentru lămurirea mea, el a
adăugat:
- În lumina acestor aspecte necesare am înfiinţat un
curs de educaţie metodică pentru a îmbunătăţi situaţia.
Nu toată lumea ştie cum să folosească orele de somn
fizic pentru a dobândi asemenea calităţi, dar dacă nu ar
exista câţiva agricultori care să meargă pe câmp pentru
a semăna câteva seminţe pentru o recoltă bună,
comunitatea rurală nu ar avea niciodată o producţie
bogată.

Zâmbind, el a spus:
- Există peste trei sute de membri la centrul nostru
de studii, dar numai 32 au fost capabili să rupă plasa
senzaţiilor fiziologice inferioare, în scopul de a asimila
instruirea noastră. şi există nopţi în care chiar şi unii
dintre aceştia îşi încalcă angajamentele, răspunzând
tentaţiilor lumeşti; prin urmare, participarea generală
este chiar şi mai mică. Ca o compensaţie, pe de altă
parte, din când în când ne bucurăm de participarea
neaşteptată a altor colaboratori, cum este cazul din
această seară, când fratele Francisco va aduce câţiva
prieteni.
 - Surorile şi fraţii care participă îşi amintesc detalii
despre munca şi studiul la care iau parte, precum şi
informaţiile auzite? - am întrebat curios.
Alexandre s-a gândit pentru un moment şi a
răspuns:
- Mai târziu experienţa îţi va arăta cât de redusă
poate fi capacitatea senzorială. Fiinţa eternă are o
memorie completă şi reţine lăuntric toate învăţăturile,
intensificându-le şi apreciindu-le în funcţie de starea sa
evolutivă. Fiind sclava limitărilor necesare, fiinţa din
planul fizic nu poate merge însă atât de departe. Din
cauza presiunilor şi luptelor cu care se confruntă
spiritul, creierul fizic este un aparat cu un potenţial
limitat şi depinde foarte mult de iluminarea stăpânului
său în ceea ce priveşte amintirea anumitor
binecuvântări divine, în consecinţă, Andre, depozitarea
acestor amintiri în cartea temporară a celulelor
creierului diferă enorm printre studenţi şi variază fie la
suflet la suflet. În orice caz, trebuie să adaug că
beneficiile rămân în memoria tuturor celor fie bună-
credinţă, chiar dacă în starea lor trează nu sunt siguri
fie originea acestora. Clasele cum sunt cele la care vei fi
martor în seara aceasta transmit mesaje de o utilitate
practică inimaginabilă. Când studenţii se trezesc, după
participarea la ele, ei trăiesc stări de uşurare, de odihnă
şi speranţă; totodată, dobândesc noi valori educaţionale.
Este adevărat că nu- Şi pot aminti detaliile, dar vor
reţine esenţa, simţindu-se reînvigoraţi într-un mod pe
care nu-l pot explica. Acest fapt le va permite să-şi
reînceapă strădania zilnică în corpul fizic, dar şi să-şi
ajute semenii şi să-şi combată cu succes propriile
imperfecţiuni. Gândurile lor devin mai limpezi,
sentimentele sunt elevate, iar rugăciunile lor sunt mai
respectuoase şi mai productive, prin aceasta
îmbogăţindu-şi observaţiile şi eforturile zilnice.
- Ce păcat, am spus eu, profitând de pauza mai
lungă, că nu toţi membrii grupului pot participa, în
număr mare, la clasele de această natură. Ar fi cu
adevărat semnificativă acţiunea adunării a trei sute de
fiinţe unite în acelaşi scop înălţător, în care să
primească împreună binecuvântările sublime ale
iluminării.
- Fără îndoială, a răspuns Alexandre cu optimismul
său obişnuit. Cu toate acestea, nu putem forţa pe
nimeni. Fiecare pas reprezintă o ascensiune; fiecare
ascensiune necesită un efort de urcare. Dacă prietenii
noştri nu îşi folosesc puterea, dacă desconsideră
drepturile lor divine, uitând şi uneori chiar dispreţuind
îndatoririle lor sacre, încredinţate de Tatăl Ceresc, cum
am putea interveni şi să facem aceasta în locul lor, când
realizarea personală, eternă şi divină, este o lege
primordială?
Remarca sa era profundă şi incontestabilă.
În acel moment am ajuns în faţa unei clădiri mari şi
impresionante prin liniile sale modeste, dar bine
luminată.
- Acum să trecem la treabă! - a ordonat el decisiv.
- Dar, am obiectat eu, clasele nu sunt ţinute la
sediul grupului, unde se desfăşoară sarcinile ce ţin de
responsabilitatea ta?
- Dacă munca, a răspuns el amabil, ar fi menită
doar pentru spiritele libere de corpurilor lor fizice, ne-am
putea desfăşura demersurile noastre acolo, cu un mare
succes, dar în acest caz trebuie să-i adăpostim pe
surorile şi fraţii noştri încarnaţi, care vin la noi în
condiţii foarte speciale; de aceea, avem nevoie să
profităm de resursele magnetice ale prietenilor noştri,
care se luptă încă pe Pământ.
Când am ajuns în faţa intrării, unde exista un flux
continuu de spirite din planul nostru, instructorul a
explicat:
- Aceasta este o instituţie spiritistă elevată, dedicată
slujirii celor nevoiaşi, celor suferinzi şi deprimaţi.
Spiritul sacru al familiei evanghelice este viu în acest loc
al dragostei creştine, pe care Spiritismul l-a construit cu
ajutorul unui misionar venerabil al lui Hristos. Aici
putem să ne desfăşurăm munca într-un mod mai
eficient în ceea ce priveşte menirea sa.
- Cât de interesant, am spus eu, este faptul că avem
nevoie de împrejurări domestice pentru instruirea
semenilor noştri încarnaţi!
- Da, a comentat Alexandre cu multă înţelepciune.
Nu trebuie să uiţi de marile lecţii oferite de învăţătorul
însuşi apostolilor Săi. Prima instituţie vizibilă a
creştinismului a fost casa modestă a lui Simon Petru din
Capernaum. Una dintre primele manifestări ale
Domnului nostru în prezenţa oamenilor a fost înmulţirea
bucuriilor familiale la un ospăţ de nuntă, în cadrul
confortabil al casei. Iisus a vizitat adesea caselor
păcătoşilor mărturisiţi, aprinzând o lumină nouă în
inimile lor. Ultima întâlnire cu discipolii s-a petrecut tot
într-o casă. Primul centru de serviciu creştin din
Ierusalim a fost în casa simplă a lui Petru, pe atunci un
bastion de neclintit al noii credinţe. Desigur, fiecare casă
de rugăciune, care este ghidată cu demnitate,
funcţionează ca un far aprins în întuneric, arătând calea
dreaptă călătorilor lumii; dar nu putem uita că mişcarea
vitală a ideilor şi a realizărilor este bazată pe biserica vie
a spiritului, aflată în inima creaturilor lui Dumnezeu.
Până când oamenii nu vor adera la credinţa care se află
în propria lor fiinţă, fiecare expresie religioasă este
redusă doar la un simplu ritual exterior. De aceea,
Andre, în viitorul omenirii bisericile materiale ale
creştinismului vor deveni şcoli-biserici, orfelinate-bi-
serici şi spitale-biserici, unde liderii credinţei nu vor
transmite doar cuvintele interpretării religioase; în acele
lăcaşuri copiii vor primi susţinere şi instruire; tinerii vor
primi pregătirea necesară pentru realizări demne ale
caracterului şi sentimentelor umane; cei în vârstă vor
primi sprijin şi speranţă. Spiritismul evanghelic este
marele restaurator al bisericilor apostolice iubitoare şi
harnice ale trecutului. Adepţii săi credincioşi vor fi
ajutoarele nepreţuite pentru transformarea ministerelor
teologice în şcoli ale spiritualităţii, şi a catedralelor din
piatră în case primitoare ale lui Iisus.

Aş fi dorit foarte mult să pot asculta mai departe

explicaţiile fascinante ale instructorului meu, dar în acel
moment am păşit pragul clădirii.
Am observat că era ora 1:55 dimineaţa.
După numărul mare de spirite care se grăbeau să ne
întâmpine, mi-am dat seama că exista un interes viu în
conferinţa instructivă din acea noapte. Nu numai
studenţii erau conectaţi în mod direct de activităţile lui
Alexandre, ci şi alţii ce fuseseră aduşi acolo de către cei
dragi din planul spiritelor.
Un mic grup de prieteni s-a apropiat de noi cu o
atitudine ceva mai familiară, în special cel care i s-a
adresat direct lui Alexandre:
- Nu au ajuns toţi aici? - a întrebat instructorul, cu
o grijă atentă după primele salutări.
Am perceput în mod clar că se referea la surorile şi
fraţii încarnaţi care urmau să participe ca membri ai
grupului pentru care el era unul dintre lideri.
- Lipsesc doar doi, a explicat spiritul. Vieira şi
Marcondes încă nu au ajuns.

- Trebuie să începem, a spus Alexandre. Cel mult la

orele 4 trebuie să încheiem.
Şi arătându-şi grija ca prieten, el a adăugat:
- Mă întreb dacă au avut vreun accident. Mai bine
să aflăm.
Cu o atitudine calmă, dar hotărâtă - una dintre
trăsăturile sale de caracter - el i-a sugerat asistentului
care îi oferise informaţia:
 - Sertorio, în timp ce merg să fac aranjamentele
pentru cursul din această noapte, te rog să vezi ce s-a
petrecut.
Cu respect, subordonatul său a întrebat:
- Cum ar trebui să procedez dacă fraţii noştri se află
sub influenţa spiritelor criminale?
- În acest caz, lasă-i acolo unde sunt, a răspuns
ferm instructorul. Acum nu este momentul pentru
conversaţii lungi cu cei care se leagă în mod voit de
planurile joase. De îndată ce munca noastră se va
încheia, poţi aranja pentru resursele necesare.
Mesagerul se pregătea să plece, când instructorul,
observând dorinţa mea intensă de a-l însoţi, a adăugat:
- Dacă doreşti, Andre, poţi merge pentru a-l susţine
pe emisar. Sertorio se va bucura de compania ta.
M-am simţit foarte fericit, i-am mulţumit şi l-am
salutat pe ajutorul său, care a răspuns cu un zâmbet
cald.
Am plecat.
Era esenţial să rezolvăm cererea lui Alexandre cât
mai repede; dar, pentru a-mi satisface curiozitatea,
Sertorio a explicat cu bunătate:
- În timp ce suntem încarnaţi pe Pământ nu suntem
Pe deplin conştienţi de munca pe care o facem în timpul
somnului fizic; cu toate acestea, asemenea acţiuni sunt
indescriptibile şi imense. Dacă oamenii ar aprecia cu
adevărat valoarea pregătirii spirituale prin lumina
acestui gen de acţiune ar realiza fără îndoială cele mai
înalte acţiuni în planul fizic, chiar în timp ce sunt legaţi
de învelişurile lor fizice. Din nefericire, majoritatea dintre
ei se folosesc de odihna din noapte pentru a căuta
distracţii frivole sau mai puţin Vrednice. Ei îşi slăbesc
apărarea, iar anumite impulsuri - reprimate, de cele mai
multe ori, în starea de veghe - se revarsă din toate
direcţii, din cauza lipsei acute de educaţie spirituală
practică şi trăită cu adevărat.
Eram interesat de o explicaţie completă, astfel că am
întrebat:
- Dar este acesta cazul şi cu studenţii cursurilor
avansate de Spiritualism? Ar putea studenţii unui
învăţător de calibrul lui Alexandre să fie victimele unui
asemenea comportament?
- De ce nu? - a răspuns fratern Sertorio. Să nu ai
îndoieli în această direcţie. Câţi oameni predică
Adevărul, dar nu aderă lăuntric la el? Câţi repetă
formule de speranţă şi de pace, în timp ce sunt obsedaţi
şi înclinaţi să-i persecute pe ceilalţi cu toată fiinţa? Ei
sunt întotdeauna acei „mulţi chemaţi”, în toate
domeniile creşterii şi dezvoltării fiinţei. Cei „aleşi” însă
sunt întotdeauna foarte puţini şi rari.
Completându-şi gândurile şi acţionând ca pentru a
se păzi pe sine de crearea oricărei noţiuni false de
individualism în munca lui Dumnezeu, Sertorio a
adăugat:
- Este necesar să ne reajustăm definiţia despre „cei
aleşi”. Semenii noştri astfel clasificaţi nu sunt favorizaţi
de o graţie divină specială, căci aceasta este întotdeauna
aceeaşi sursă de binecuvântare pentru toţi. Ştim că
„alegerea” în orice tip de demers constructiv nu exclude
„calitatea”, iar dacă oamenii nu contribuie cu calităţi
superioare la munca divină, atunci nu trebuie să se
aştepte în niciun caz la distincţia de a fi „aleşi”. Putem
înţelege însă că Dumnezeu îşi cheamă toţi copiii pentru
a coopera la munca Sa magnifică, dar numai cei
devotaţi, cei perseverenţi, cei sârguincioşi şi cei
credincioşi vor clădi calităţile eterne care îi fac demni de
fapte măreţe. Realizând că aceste calităţi sunt fructul
propriilor noastre întreprinderi, nu trebuie să uităm
niciodată că alegerea divină începe cu eforturile fiecăruia
dintre noi.

Teoria însoţitorului meu era, cu adevărat,

interesantă şi instructivă, dar în acel moment am ajuns
la o mică locuinţă, în faţa căreia Sertorio s-a oprit şi a
spus:
- Aici locuieşte Vieira. Să vedem ce se petrece.
L-am urmat în tăcere.
În câteva secunde ne aflam într-un dormitor
confortabil, în care dormea un bărbat în vârstă, care
făcea un zgomot foarte ciudat. Am putut vedea limpede
că forma sa fizică era legată strâns de corpul subtil,
chiar dacă erau parţial deconectate una de cealaltă.
Lângă el se afla un spirit foarte neobişnuit, îmbrăcat
complet în negru. Am văzut că prietenul nostru adormit
se afla sub influenţa unei terori sfâşietoare. Strigăte
ascuţite ieşeau din gâtul său, înecat într-o stare de
adâncă durere, în timp ce spiritul întunecat făcea
gesturi pe care nu le puteam înţelege.
Sertorio s-a apropiat de mine şi a rostit:
- Vieira suferă un coşmar îngrozitor.
Arătând către spiritul ciudat, el a continuat:
- Cred că el însuşi a atras acest musafir care îl
sperie.
 Cu mare blândeţe, Sertorio a început o conversaţie
cu spiritul:
- Prietene, eşti o rudă a bărbatului care doarme?
- Nu, nu. Suntem cunoştinţe vechi.
Şi foarte nerăbdător, el a adăugat:
- În timp ce vorbea neglijent cu familia sa în această
seară, Vieira m-a chemat prin amintiri repetate şi m-a
acuzat de nişte greşeli pe care nu le-am făcut.
Bineînţeles că acest lucru m-a supărat. Nu am suferit
destul pentru aceasta de la moartea mea? Trebuie să
mai ascult şi mărturii false spuse de prieteni
calomniatori? Nu mă aşteptam la o asemenea
comportare din partea lui, pentru că aveam legături
afective care ne-au unit familiile timp de mulţi ani.
Vieira a fost întotdeauna o persoană de încredere.
Datorită surprizei pe care am avut-o, m-am decis să
aştept ca el să meargă la culcare, pentru a-i da
explicaţiile necesare.
Musafirul ciudat s-a oprit pentru un moment, a
zâmbit ironic şi a continuat:
- În orice caz, din momentul în care am început să-i
explic situaţia trecutului, informându-l de adevăratele
motive pentru acţiunile şi deciziile mele în viaţa
corporală, astfel încât el să nu-mi mai defăimeze numele
- chiar şi neintenţionat - Vieira a început să aibă această
privire îngrozită şi pare că nu doreşte să asculte
adevărurile mele.
Interesat de lecţii noi, m-am apropiat de persoana
încarnată, al cărei trup se odihnea în poziţie orizontală,
şi am perceput transpiraţia rece care îi udase
aşternuturile. Nu părea să înţeleagă corect ajutorul care
venise la el. Ne-a privit cu surpriză şi nelinişte, strigătele
sale devenind şi mai puternice.
Conştient de dezaprobarea tăcută a lui Sertorio,
musafirul din zonele inferioare i-a spus:
- Consideri că ar trebui să ascultăm impasivi
batjocura nechibzuinţei? Nu ar trebui ca un prieten
necredincios, care se foloseşte de împrejurarea morţii
pentru a defăima şi a crea tulburare, să fie mustrat şi
pedepsit? Dacă Vieira a considerat că are dreptul să mă
acuze, inconştient de anumite detalii despre problemele
vieţii mele private, nu ar fi corect să-mi îndure acum
explicaţiile până când sunt şi eu mulţumit? Nu ştie că
morţii continuă să trăiască? Nu ştie Ca amintirea
fiecărui prieten trebuie să fie menţinută sacră?
Ce tupeu! Eu, în noua mea condiţie de fiinţă
dezîncarnată, l-am auzit oferind discursuri îndelungate
despre respectul pe care îl datorăm celorlalţi... Deci, nu
crezi că am toate motivele pentru a cere o asemenea
înţelegere?
 Sertorio şi-a afişat atitudinea deschisă şi a răspuns:
- Poate că ai dreptate, dragul meu frate. Cu toate
acestea, cred că ar trebui să-ţi ierţi prietenul. Cum am
putea cere comportamente exemplare de la ceilalţi, dacă
noi înşine nu suntem deocamdată fiinţe ireproşabile?
Haide să fim toleranţi şi generoşi unii cu ceilalţi!
Şi în timp ce spiritul a început să reflecteze la aceste
cuvinte, Sertorio mi-a şoptit discret:
- Vieira nu va putea veni în noaptea aceasta.
Nu puteam evita impresia tristă pe care scena o avea
asupra mea. Probabil pentru că exprimam o rugăminte
intensă pe chipul meu, în numele sărmanului nostru
frate ce părea gata să se dezîncarneze de frică, asistentul
lui Alexandre a continuat:
- A-l înlătura forţat pe musafir, a cărui prezenţă a
fost posibilă datorită lui Vieira însuşi, nu este o sarcină
compatibilă cu poziţia mea actuală. Dar îl putem ajuta
trezindu-l.
Şi fără să clipească el l-a zguduit puternic pe
bărbatul adormit, strigându-l tare pe nume.
 Vieira s-a trezit, confuz, pe jumătate adormit şi
foarte obosit; după care a exclamat cu o faţă albă ca
varul:
- Mulţumesc lui Dumnezeu că m-am trezit! Ce
coşmar îngrozitor! Chiar m-am luptat cu stafia
răposatului Barbosa? Nu! Nu se poate!
Nu ne-a văzut, nici nu era conştient de spiritul
întunecat care se afla acolo de cine ştie cât timp. În timp
ce plecam, am observat că încă se întreba ce mâncase la
cină, căutând să afle un motiv pentru spaima dureroasă
cu ajutorul unor scuze fiziologice. Departe de a-şi
examina conştiinţa în ceea ce priveşte aspectele de
calomnie şi de nechibzuinţă, el a căutat să plaseze lecţia
în stomacul său, într-un efort de a scăpa de realitate.
Cu toate acestea, Sertorio nu mi-a permis reflecţii
detaliate. Chemându-mă la datoria imediată, el a spus:
- Să-l vizităm acum pe Marcondes. Nu avem timp de
Pierdut.
Două minute mai târziu am intrat într-un alt
apartament Privat; aici scena era însă şi mai
tulburătoare şi uluitor de jenantă.
Marcondes se afla, într-adevăr, acolo, fiind parţial
deconectat de corpul fizic, care se odihnea liniştit sub
aşternuturile dantelate. Nu era sub influenţa terorii - ca
în primul caz - ci afişa o postură relaxată, specifică unei
persoane care se află sub influenţa opiului. Lângă el se
aflau trei entităţi feminine, în poziţii compromiţătoare,
cu expresii batjocoritoare pe feţele lor.
 Văzându-ne brusc, Marcondes nu şi-a putut
ascunde uimirea, în special când l-a văzut pe Sertorio,
care era o veche cunoştinţă. Ruşinat, s-a ridicat şi a
căutat să ofere nişte explicaţii:
- Prietene, a început să-i spună asistentului lui
Alexandre, ştiu că ai venit să mă cauţi... Nu ştiu cum să
explic aceasta...
Dar nu a putut să continue şi şi-a prins capul în
mâini, ca şi cum dorea să se ascundă de el însuşi.
În acest moment al scenei jenante, am observat că,
dincolo de orice îndoială, spiritele vizitatoare erau dintre
cele mai rele pe care le văzusem în zonele inferioare ale
întunericului.
Enervate de retragerea bruscă a prietenului nostru,
care se arătase trist şi umilit, ele au început să facă o
zarvă uriaşă, apropiindu-se de noi fără cel mai mic
respect.
- Nu puteţi să ni-l luaţi pe Marcondes! - a spus una
dintre femei, în mod empatic. La urma urmei, am venit
prea de departe pentru a-mi irosi timpul în acest mod!
 - El singur ne-a chemat în seara aceasta, a spus cu
insolenţă a doua, şi nu va pleca sub nicio condiţie.
Sertorio a ascultat calm, demonstrându-şi
compasiunea lăuntrică.
Al treilea spirit părea să posede nişte instincte chiar
şi mai primitive. Ni s-a adresat cu o privire plină de
sarcasm, iar după ce m-a făcut să înţeleg că nu era
prima dată când Sertorio venea în această casă pentru
aceleaşi motive şi în aceleaşi circumstanţe, a spus:
- Nu sunteţi decât nişte intruşi. Marcondes este
slab, dacă se lasă influenţat de prezenţa voastră. În orice
caz, nu ne vom lăsa. Va trebui să-l luaţi cu forţa de la
noi.
Şi râzând sarcastic, ea a subliniat cu ironie:
- Şi noi avem de ţinut un curs - un curs despre
plăcere. Marcondes nu va pleca.
Spre deosebire de mine, Sertorio nu i-a acordat nicio
atenţie. Cuvintele şi exprimările acelei creaturi au
început însă să mă enerveze. Dar Sertorio a rămas
extrem de amabil. Victima a rămas, de asemenea, umilă
şi abătută. Care era motivul pentru asemenea insulte?
Doream sa spun ceva pentru a clarifica situaţia, în nişte
termeni mai clari, când Sertorio m-a oprit:
- Abţine-te, Andre! Un singur minut dacă cedăm
provocărilor ispititoare ale planurilor inferioare ne poate
face să pierdem un secol.
Iar apoi, cu o seninătate de invidiat, el i s-a adresat
lui Marcondes, cerându-i fără nicio urmă de criticism:
- Marcondes, prietene, ce ar trebui să spun în
numele tău în noaptea aceasta?
Marcondes a răspuns, cu lacrimi în ochi şi umil:
- Oh, Sertorio, cât de greu este să-ţi menţii inima pe
calea dreaptă şi îngustă! Iartă-mă... Nu ştiu cum s-a
petrecut aşa ceva... Nu-mi pot explica!
 Sertorio însă, care nu era interesat de hrănit regrete,
indicând că dorea să se folosească de restul timpului
disponibil, l-a întrerupt:
- Da, Marcondes. Fiecare alege compania pe care o
preferă. În viitor vei înţelege că suntem prietenii tăi fideli
şi că îţi dorim tot binele.
Femeile au izbucnit din nou într-o serie de insulte şi
batjocoriri. Marcondes a început iarăşi să ne spună cât
de rău îi părea, dar mesagerul lui Alexandre m-a luat de
mână şi am revenit pe stradă.
- Să ne întoarcem, a spus el hotărât.
- Dar cum rămâne cu acest caz? - am întrebat. Nu îl
vei trezi din somn?
- Nu. În acest caz nu putem. Marcondes trebuie să
rămână în acea situaţie pentru ca mâine amintirile
neplăcute să dureze mai mult; în acest fel îşi va întări
repulsia faţă de actele rele.
- Atunci ce ar trebui să facem? - am întrebat uimit.
- Vom spune instructorului nostru ce anume se
petrece, a răspuns calm Sertorio. Asta este ceea ce
trebuie să facem.

Şi rezumându-şi consideraţiile extinse pe care le-ar

fi putut oferi cu privire la subiect, el a subliniat:
 - Deocamdată, Andre, o datorie superioară ne
cheamă în călătoria noastră către Dumnezeu. În orice
caz, după ce munca din noaptea aceasta se va încheia,
mă voi întoarce să văd ce se poate face în numele
sărmanilor noştri prieteni. Deocamdată nu trebuie să
pierdem timpul. Discursurile lui Alexandre nu sunt
menite doar pentru a-i pregăti pe surorile şi pe fraţii
noştri care sunt încă legaţi de învelişurile fizice, ci sunt,
de asemenea, importante şi pentru noi, care avem
Nevoie să ne îmbunătăţim abilităţile de a-i ajuta eficient
pe Semenii noştri încarnaţi.
- Da, am fost eu de acord. Cu toate acestea,
situaţiile lui Vieira şi Marcondes m-au mişcat profund.
Sertorio m-a întrerupt, concluzionând cu încredere:
- Susţine-ţi sentimentele elevate şi sacre. Dar să nu
cazi într-un sentimentalism morbid. Să fii sigur că
amândoi primesc asistenţă la timpul potrivit; nu uita
însă că, dacă îşi încătuşează singuri inimile în acea
temniţă, este firesc să dobândească anumite experienţe
utile, în detrimentul propriei lor dezamăgiri.
 Cap. 9 - MEDIUMNITATEA ŞI FENOMENELE
NEOBIŞNUITE

Un număr considerabil de spirite încarnate,

eliberate temporar din corpurile fizice prin intermediul
somnului, erau adunate în sala imensă. Lângă masa
principală, la care era aşezat Alexandre, se aflau
studenţii direcţi şi permanenţi ai instructorului generos
şi înţelept. Ceilalţi erau aşezaţi în rânduri succesive.
Am calculat că audienţa de spirite depăşea probabil
o sută, fără să număr spiritele dezîncarnate, care
veniseră în număr mult mai mare. În afară de grupul
fratelui Francisco, care adusese fiinţele aflate sub grija
sa, alte grupuri de aceeaşi natură participau împreună
cu studenţii lor interesaţi de lecţii noi.
Am observat însă ceva neobişnuit: doar acei ucenici
care lucrau îndeaproape cu Alexandre aveau
permisiunea de a-şi exprima îndoielile, cerinţele şi
întrebările, nu verbal, ci transmise dinainte lui, înainte
de începerea conferinţei.
Răspunzând curiozităţii mele, Sertorio mi-a explicat
cu amabilitate:
- Există multe şcoli de acest gen pentru fiinţele
încarnate care doresc să se folosească în mod util de
momentele somnului fizic. Este firesc ca discipolii
permanenţi ai diferitelor sectoare să aibă dreptul de a
pune întrebări. După cum poţi vedea, nu există
favoritisme, ci este vorba doar de organizare, chiar dacă
studenţii care vin ocazional vor avea, la rândul lor, alte
drepturi la centrele de care aparţin.
 Satisfăcut de această explicaţie, am întrebat:
- Care este tema din această seară? Este vreun
program dinainte stabilit?
- Întotdeauna există un plan organizat pentru acest
gen de activitate, a răspuns el. Dar Alexandre
improvizează asupra subiectului după ce primeşte
întrebările şi remarcile participanţilor obişnuiţi. El
analizează atent întrebările adresate de majoritatea
studenţilor şi oferă instrucţiuni astfel încât să
mulţumească şi aspectele de care sunt interesate
grupurile mai mici.
- Şi îmi poţi spune care este tema solicitată de
majoritatea participanţilor pentru această noapte?
- Cred că se referă la mediumnitate şi la fenomenele
neobişnuite, în general.
Cu un gest de bunătate, însoţitorul meu m-a invitat
să mă alătur grupului de asistenţi ai instructorului
devotat, care se afla acum pe podium pentru a-şi începe
discursul instructiv.
Figura sa venerabilă şi impunătoare se evidenţia
acum chiar mai mult decât în alte ocazii. Radiind lumina
care emana din fiinţa sa, Alexandre avea controlul deplin
asupra întâlnirii dintre lucrători şi studenţi, nu prin
mijloacele magnetismului captivant pe care îl deţin
vorbitorii zeloşi, ci prin simpla sa bunătate şi
ascendenţă lipsită de pretenţii.
Având atenţia tuturor focalizată asupra sa,
Alexandre şi-a început cuvântarea cu o rugăciune
adresată lui Dumnezeu, rugându-L să dăruiască
înţelegere publicului său şi, la rândul său, să fie înţeles
de ei. Pentru mine, o asemenea rugăciune era
emoţionantă şi nouă; era cu totul spirituală şi fără nicio
urmă de individualism. Cu toate acestea, cu cât mai
mult căuta să devină lipsit de orice personalitate,
afirmând că era doar un instrument al Voinţei Divine, cu
atât mai măreţ devenea în ochii mei, ca un adevărat
reprezentant al înţelepciunii, umilinţei, prudenţei,
loialităţii, încrederii şi luminii.
La finalul rugăciunii mişcătoare a început să se
adreseze audienţei în cuvinte directe şi ferme:
- Fraţi şi surori, în continuarea muncii noastre, în
această noapte vom aborda subiectele Pe care le-aţi
adresat în cerinţele voastre în legătură cu îndrumarea m
procesul mediumnităţii, având ui vedere problemele cu
care vă confruntaţi în strădania zilnică şi Pe care le
consideraţi a fi piedici fie natură psiho-fiziologică. Doriţi
să obţineţi realizări merituoase în tărâmurile revelaţiei
superioare şi aspiraţi la cuceriri glorioase şi la împliniri
sublime; cu toate acestea, este important să vă corectaţi
atitudinile mentale, din perspectiva vieţii umane. Cum
ar putea cineva să construiască fără să ridice mai întâi o
fundaţie bună sau să-şi atingă scopurile fără să înceapă
măcar? Credinţa nu este redusă la o simplă adunătură
de promisiuni sclipitoare, iar suma îngrijorărilor care vă
apasă inimile nu este nicidecum un indicativ al
realizărilor spirituale. Ridicarea unei împărăţii lăuntrice
cu ajutorul luminii divine necesită eforturi perseverente
şi detaşate. Nu aveţi cum să ridicaţi doar cu ajutorul
cuvintelor temple ale credinţei vii. La fel ca în cazul
oricărui proiect banal, alegerea materialelor şi efortul de
a le obţine, planurile dinainte structurate, procedurile
necesare, analizarea stabilităţii, testele de rezistenţă,
fermitatea liniilor, armonia întregului şi grija pentru
finisări sunt toate aspecte esenţiale.
Alexandre a tăcut puţin, a privit publicul cu atenţie,
părând că îi transmite valuri energetice de magnetism
creator, apoi a continuat:
- S-au adunat aici mulţi fraţi şi multe surori care
doresc să-şi dezvolte percepţiile mediumnice; cu toate
acestea, ei se aşteaptă la simple manifestări
fenomenologice, considerând în mod greşit că energiile
spirituale sunt limitate la mecanismul simplu al unor
energii oarbe şi fixe, fără niciun efort de pregătire,
disciplină şi acţiuni constructive. Ei doresc clarvedere,
claraudiţie şi întregul alai de mijloace de comunicare cu
tărâmurile superioare; dar au învăţat ei să vadă, să audă
şi, mai presus de toate, să servească în tărâmul muncii
lor zilnice? Au dobândit ei măiestria şi stăpânirea
deplină a tuturor impulsurilor inferioare, pentru a merge
pe calea către planurile înalte? Poate un fetus să meargă
şi să vorbească în planul fizic? Ar trebui să-i dăm unui
copil de 5 ani drepturile încredinţate unui adult de 50?
Dacă legile umane, efemere şi încă imperfecte, stabilesc
linii de demarcaţie pentru cei neexperimentaţi, ar putea
fi legile divine eterne la mila dorinţelor nechibzuite ale
fiinţelor individuale? Prietenii mei! Desigur, există multe
forme mediumnice şi procese care se desfăşoară în
lumea materiei în care trăiţi. Cu toate acestea, trebuie să
recunoaşteţi valoarea muncii înainte de a vă odihni, să
acceptaţi îndatorirea fără să revendicaţi, să vă realizaţi
micile sarcini înainte de a vă preocupa de fapte măreţe şi
să puneţi planurile Domnului mai presus de toate grijile
individuale! Este imperativ necesar să evitaţi apropieri
nepotrivite în comunicarea cu puterile invizibile şi să vă
păziţi împotriva fascinaţiei temporare şi a obsesiei
subtile şi perverse! Din punct de vedere colectiv, nu
suntem două rase opuse sau două mari armate strict
separate de liniile vieţii şi ale morţii, ci o mare şi infinită
comunitate a fiinţei, fiind separaţi unii de alţii de
limitările vibraţionale, chiar dacă suntem aproape
întotdeauna uniţi în aceeaşi misiune a mântuirii finale!
Să nu credeţi că moartea trupului sfinţeşte fiinţa care l-a
locuit. Aşa cum razele soarelui nu devin contaminate la
contactul cu o mlaştină, tot astfel pacientul rebel
continuă să fie bolnav chiar şi după ce îşi schimbă
locuinţa. Corpul fizic reprezintă doar un vehicul ce poate
fi folosit o Perioadă de timp, iar un vas spart nu
înseamnă izbăvirea sau elevarea proprietarului său
temporar. Ne folosim de această analogie pentru a vă
spune că locuitorul tărâmului invizibil acum pentru
ochii voştri este un frate sau o soră, care nu este
întotdeauna dintr-un ordin superior vouă în ceea ce
priveşte sferele evolutive. Dezîncarnarea nu înseamnă
sfinţire. Spiritele care v-au precedat în cealaltă lume
sunt implicate într-un proces de învăţare, care nu este
cu mult diferit de al vostru. Electronii şi fotonii care vă
alcătuiesc corpul fizic alcătuiesc, de asemenea, şi vasele
prin care noi, spiritele, ne manifestăm în funcţie de alte
caracteristici vibraţionale. Este necesar, prin urmare, să
acordaţi atenţie posibilităţilor voastre lăuntrice,
minunilor divinităţii voastre potenţiale.
În dorinţa voastră copleşitoare de a interacţiona cu
planul invizibil, speraţi într-un mod oarecum firesc ca
mesagerii cereşti să se afle la dispoziţia voastră; aspiraţi
la revelarea Adevărului divin şi la elementele simple ale
siguranţei senine; cu toate acestea, pentru ca aceste
lucruri să se petreacă, este esenţial să vă organizaţi şi să
vă dezvoltaţi calităţile spirituale, de pe poziţia fiinţelor
divine ce sunteţi în realitate. În fiecare centru de
spiritism pe care îl aveţi la îndemână, o întreagă armată
de lucrători ai lui Hristos munceşte în vederea
spiritualizării, chemându-vă către sentimente elevate,
către virtuţi active şi către tărâmurile superioare ale
vieţii lăuntrice; cu toate acestea, tendinţa voastră de a
materializa toate exprimările spiritului este încă foarte
puternică, deoarece aţi neglijat să spiritualizaţi materia.
Voi cereţi lumina, în timp ce aproape întotdeauna
rămâneţi în întuneric; solicitaţi fericire, în timp ce
semănaţi suferinţă; doriţi iubire, în timp ce încurajaţi
separarea; căutaţi credinţa, în timp ce vă îndoiţi chiar şi
de voi înşivă.
Posibilitatea de a face schimb de emoţii cu planurile
invizibile care vă înconjoară nu reprezintă în niciun caz
realizarea indispensabilă înălţării divine pentru nimeni
dintre noi, deoarece problema gloriei mediumnice nu
constă în a fi instrumentul unor inteligenţe superioare,
ci în a fi instrumentul credincios al lui Dumnezeu.
Pentru ca sufletul încarnat să obţină o asemenea
realizare, el trebuie să-şi dezvolte propriile sale principii
divine. O ghindă este din punct de vedere potenţial un
stejar. O mână de seminţe minuscule reprezintă recolta
de grâu de mâine. Embrionul aviar insignifiant va deveni
în câteva zile o pasăre puternică ce străbate distanţe
mari.
Alexandre devenea din ce în ce mai energic şi mai
percutant. Raze delicate, strălucind de o lumină
magnifică, se revărsau de sus peste fruntea sa.
 - Mediumnitatea, a continuat el, încântându-ne
inimi- este un „mijloc de comunicare”, iar Iisus ne-a
spus: „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi
mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune”. Prin ce
nechibzuinţă de neînţeles vă puteţi imagina că aţi putea
ajunge la realizările sublime fără să iubiţi Spiritul
Adevărului, care este Domnul însuşi? Ascultaţi-mă,
dragii mei fraţi şi dragele mele surori! Dacă sunteţi
hotărâţi să intraţi în slujba divină, nu e3dstă nicio altă
cale decât prin Domnul, Cel care deţine lumina infinită a
Adevărului şi fântâna inepuizabilă a Vieţii!
Nu există nicio altă poartă către mediumnitatea
cerească, nici către accesul la echilibrul divin la care
aspiraţi în sanctuarul tainic al inimii! Doar prin El şi
prin a trăi învăţăturile Sale sublime veţi ajunge la
libertatea sacră ce există în sferele spiritualităţii,
câştigând pâinea eternă care vă va satisface pe deplin
foamea. Fără Hristos, mediumnitatea este doar „un
mijloc de comunicare”, şi nimic altceva; este o simplă
posibilitate de informaţii precum multe altele, care pot fi
dobândite la fel de uşor de către cei interesaţi să aducă
necazuri, mărind astfel numărul captivilor nefericiţi, în
orice caz, nu uitaţi că legea divină nu a susţinut
niciodată captivitatea şi nu a autorizat niciodată sclavia!
Aţi uitat de cuvintele divine care declară: „Sunteţi
dumnezei”?
La rostirea ultimei fraze, instructorul a exprimat o
înfăţişare mult diferită. Părea că în mijlocul pieptului
său apăruse o lumină sublimă, cu nuanţe indigo - o
lumină pe care ne-o transmitea tuturor în raze de
bucurie inexprimabilă. Părul său semăna cu nişte fire de
lumină ce aveau strălucirea safirului. Privirea sa
devenise şi mai sublimă, şi mai profundă. Iar mulţi
dintre noi, atât dezîncarnaţi, cât şi încarnaţi, plângeau
de recunoştinţă şi de bucurie, atinşi de o emoţie
inexplicabilă.
După o scurtă pauză, învăţătorul iubitor şi înţelept
a continuat:
- Prietenii mei, insistenţa voastră de a rămâne într-o
condiţie abrutizată vă joacă feste! Sunteţi aureola
spirituală a Pământului, deoarece aţi fost încununaţi de
Domnul Universului. Raza splendidă a raţiunii
iluminează sanctuarul conştiinţei voastre; sublimul vă
invită să treceţi pe o treaptă superioară; surorile şi fraţii
mai mari vă cheamă să trăiţi împreună cu Tatăl; cu
toate acestea, încă zăboviţi de bunăvoie în fauna
iraţionalităţii primitive. În câmpul vibraţional al minţii
umane, otrava viperelor nerecunoscătoare, instinctul
lupilor hămesiţi, şiretenia vulpilor, impulsul ucigaş al
tigrilor, vanitatea şi mândria leilor pot fi încă simţite. Să
nu credeţi că aceste atribute sunt simple trăsături ale
trupului muritor. Ele sunt calităţi pe care spiritul le
reţine în adâncul său, în timp ce îşi uită moştenirea
divină, în orice caz, moartea fizică îi prinde pe oameni în
comportamentul pe care l-au cultivat. Planurile lor
vibraţionale sunt modificate, dar esenţa lor spirituală
rămâne aceeaşi; acesta este motivul pentru care există
manifestări mai puţin evoluate în sferele mediumnice ale
activităţilor voastre. De multe ori, în loc să cultivaţi
calităţile benefice şi să atingeţi realizările sublime cu
ajutorul lui Iisus, voi nutriţi interesele meschine ale
împrejurărilor umane, în planurile efemere ale
simţurilor. Ignorând greşelile enorme din cercurile
dezvoltării mediumnice, voi credeţi că este posibil să
depăşiţi domeniul greoi al vibraţiilor dense - cristalizat
de viciile adulate în multe secole - doar prin mişcarea
automată a celulelor fizice. Fără nicio pregătire, încercaţi
să traversaţi graniţele vibraţionale, invocând puteri
invizibile de orice latură pentru a vă antrena abilităţile
psihice, precum o persoană inconsecventă ce alege
dintr-o mulţime instructori la întâmplare, uitând că nu
toţi trecătorii de pe străzile publice Se află în poziţia de a
o supraveghea, de a o învăţa sau de a-i oferi beneficii.
Dacă cele mai simple maşini de pe Pământ au nevoie de
lucrători instruiţi în- tr-un curs pregătitor, astfel ca
departamentul de producţie să nu fie afectat nici de
calitate, nici de cantitate, cum vă aşteptaţi ca
mediumnitatea sublimă să fie redusă la o muncă
automată, la o manifestare pură a mecanismelor
fiziologice, fără să vă asumaţi educaţia şi
responsabilitatea necesare? Este întotdeauna posibil să
deschidem mijloace de comunicare între voi şi
tărâmurile invizibile vouă, dar nu uitaţi că afinităţile
sunt legi imuabile care vă conectează şi vă unesc în
planurile infinite ale spiritului! Fără beneficiile pregătirii
adecvate veţi sfârşi inevitabil în compania celor care
evită procesele instructive ale lui Dumnezeu; iar fără
binecuvântarea responsabilităţii, veţi întâlni fără
îndoială fiinţe iresponsabile. Aţi putea obiecta, spunând
că fenomenele neobişnuite sunt indispensabile în cadrul
experimental al realizărilor ştiinţifice, şi că neobişnuitul
trebuie invocat pentru a promova noi convingeri; cu
toate acestea, suntem primii care recunoaştem faptul că
drumurile voastre pe Pământ se desfăşoară în mijlocul
fenomenelor uimitoare. Aţi rezolvat cumva misterul
combinării hidrogenului şi al oxigenului pentru a forma
picătura de apă? Aţi explicat toate secretele cu privire la
respiraţia plantelor? Prin ce ordini ale naturii cucuta
otrăvitoare şi ucigaşă înfloreşte lângă grâul hrănitor? Ce
spuneţi despre tulpina ţepoasă care iese din pământ şi
oferă o floare precum o cupă graţioasă de parfum
ceresc? Aţi rezolvat toate întrebările cu privire la formele
fizice care locuiesc planeta în toate speciile diferite? Care
este definiţia voastră la raza de soare? Aţi văzut vreodată
axa imaginară care menţine stabilă lumea? Dacă
asemenea fenomene care se desfăşoară neîncetat nu
trezesc sufletele adormite, oferindu-le un concept legitim
despre existenţa lui Dumnezeu, cum vă aşteptaţi să
distrugeţi sfidarea milenară a oamenilor care solicită
manifestări premature ale spiritelor evoluate? Nu,
prietenii mei! Este imperativ să renunţaţi complet la
vorbele goale, pentru a începe dezvoltarea facultăţilor
divine din interiorul vostru. Pasiunea pentru fenomenele
neobişnuite poate fi la fel de distructivă şi de obsesivă
pentru suflet, pe cât este alcoolul care intoxică şi
omoară centrii vieţii fizice! Mulţimea voastră de ipoteze,
în cele mai multe cazuri, nu este decât un dans
macabru al argumentelor care evită realităţile universale
şi amână la infinit creşterea reală a spiritului. Suntem
de acord cu voi că este necesară experimentarea, că
cercetarea intelectuală este punctul de început pentru
marile iniţiative evolutive; că o curiozitate sănătoasă
poate fi mama ştiinţei întreprinzătoare; că fiecare proces
de cunoaştere necesită un câmp de observaţie şi de
muncă, exact aşa cum materialul educaţional este
indispensabil pentru şcolile elementare. Cu toate
acestea, trebuie să ne dăm seama că elementele de
învăţare nu ar trebui folosite de studenţi ca nişte simple
jucării de distracţie. Mai mult, chiar dacă studenţii
ajung să fie edificaţi în ceea ce priveşte lecţiile lor,
trebuie să ne dăm seama că informaţia nu este totul,
deoarece instruirea educaţională este doar o parte a
experienţei de învăţare. Ce putem spune despre ucenicii
care studiază continuu, fără să înveţe vreodată să pună
corect în practică ceea Ce studiază? Dar despre semenii
noştri, surori şi fraţi, care deţin cuvinte minunate
pentru a-i lumina pe ceilalţi, dar care nu ating niciodată
o stare de revelaţie lăuntrică? A cataloga calităţile nu
este acelaşi lucru cu a le trăi. A arăta drumul călătorilor
nu implică neapărat cunoaşterea directă şi personală a
călătoriei. Există statisticieni excelenţi care nu au vizitat
niciodată sursele originale ale informaţiilor lor, precum
şi geografi eminenţi care rareori îşi părăsesc casele. Ne
referim la aceste exemple pentru a vă face să vă daţi
seama că, chiar dacă este posibil să menţineţi aceste
tipuri de atitudine în perioada limitată a existenţei pe
Pământ, nu la fel este cazul şi în împărăţia infinită a
vieţii spiritului, în ale cărei sfere aţi început să
participaţi, în ciuda condiţiei voastre de creaturi legate
de vehiculele inferioare ale trupurilor. Mediumnitatea nu
este o calitate a trupului efemer, ci o expresie a
spiritului nemuritor. În mod firesc, schimbul optim
dintre cele două sfere necesită condiţia sănătoasă a
vasului sacru al potenţialului fiziologic, pe care Domnul
vi l-a încredinţat pentru a atinge starea de sfinţire. În
orice caz, trupul este un instrument înălţător în mâinile
artistului, care trebuie să fie divin inspirat. Dacă doriţi o
dezvoltare avansată, atunci abandonaţi planurile
inferioare. Dacă intenţionaţi să comunicaţi cu fiinţe
înţelepte, atunci creşteţi în cunoaştere, preţuiţi-vă
experienţele şi amplificaţi lumina raţiunii! Dacă aspiraţi
la compania sublimă a sfinţilor, atunci sfinţiţi-vă prin
strădania zilnică, deoarece entităţile angelice nu rămân
ascunse într-o veselie celestă, ci lucrează pentru
îmbunătăţirea lumii, aşteptând să vă ridicaţi la starea
angelică. Dacă doriţi prezenţa binelui, atunci deveniţi voi
înşivă buni! Fără amabilitate şi blândeţe, fără înţelegere
fraternă şi atitudine spirituală constructivă, nu veţi
reuşi să înţelegeţi spiritele amabile, prietenoase,
evoluate şi constructive. Aşa cum nu gândim că este
rezonabil ca Platon să le vorbească triburilor primitive
despre filosofia avansată sau Francisc din Assisi să
coopereze cu cei răi, este, de asemenea, inadmisibil să
presupunem fraternizarea spiritelor iluminate şi elevate
cu sufletele încă puternic întemniţate în cele mai joase şi
mai dense manifestări ale existenţei corporale. În
activităţile voastre spiritualiste, amintiţi-vă că nu
participaţi la o doctrină sectară a unor fiinţe aflate în
tranzit pe planetă. Sunteţi implicaţi într-o mişcare
globală, divină, pentru eliberarea conştiinţelor în
revelaţia sublimă a vieţii eterne şi a calităţilor
nemuritoare pentru toate fiinţele de bună-credinţă! Dacă
aţi acceptat acest principiu, nu vă mai complăceţi în
atitudinea exclusivă şi îngâmfată a celor care cred că au
descoperit în mediumnitate doar al şaselea simţ!
Mediumnitatea nu este un dar al celor privilegiaţi, ci este
o calitate comună tuturor oamenilor şi necesită o
bunăvoinţă sinceră în tărâmul progresului. Pentru
moment este incontestabil faptul că avem nevoie de
acţiuni puternic stimulatoare, la care anumite fiinţe
sunt chemate să depună mărturie în planul iluminării
colective şi în răspândirea credinţei binefăcătoare şi
înălţătoare. Dar editorul ne va revela că serviciul de
această natură aparţine tuturor fiinţelor, căci suntem
spirite nemuritoare. Să nu aveţi nicio îndoială! Nu
permiteţi tiparelor vibraţionale ale forţelor fizice să
stingă lumina glorioasă a certitudinii divine a acestui
moment, deoarece noi toţi, dragii mei prieteni, ne
confruntăm cu spiritualitatea noastră nesfârşită,
reînnoind energiile pervertite în decursul secolelor şi
străbătând calea către transformări pe care nici nu vi le
puteţi imagina în sferele evoluţiei voastre actuale!
Haideţi, de astăzi înainte, să ne înălţăm în spiritul
Domnului, care ne-a invitat la ospăţul luminii! Să ne
înălţăm pentru viitor, nu în sensul de a dispreţul
Pământul, ci cu scopul de a ne îmbunătăţi calităţile
individuale, pentru a fi cu adevărat de folos în realizările
ce vor veni! Să ne iubim cu adevărat unii pe ceilalţi,
împlinind preceptele evanghelice. Să ne îmbunătăţim în
fiecare zi, îndreptându-ne către mântuirea finală.

Încheind minunata prelegere a nopţii, Alexandre a

concluzionat după o pauză lungă, cu următorul apel
emoţionant:
- Să ne unim în angajamentul sacru al cooperării
adevărate cu Iisus!
Dacă mâinile umane pot modifica structura
geografică a planetei, construind noi drumuri, ridicând
oraşe magnifice şi oferind o nouă înfăţişare căilor
navigabile ale Pământului, haideţi să ne intensificăm
eforturile spirituale şi să re- înnoim condiţiile milenare
de raţiune primitivă; haideţi să construim căi solide
pentru adevărata fraternitate, întărind munca de
înălţare a sentimentelor şi a gândurilor omenirii,
stabilind fundaţiile creştine pentru sfinţirea cursului
relaţiilor dintre oameni!
Nu vă complăceţi în dezvoltarea prematură a
facultăţilor voastre psihice! A vedea fără a înţelege sau a
auzi fără a discerne poate produce dezastre
considerabile inimii noastre. Căutaţi, înainte de toate, să
progresaţi în virtute şi să vă spiritualizaţi sentimentele.
Amplificaţi-vă echilibrul, şi Domnul va deschide pentru
voi uşile cunoaşterii noi!

Dacă dorinţa de a vă transforma vecinul vă

torturează sufletul, amintiţi-vă că există mii de
modalităţi de a ajuta fără să impuneţi, şi că doar după
ce fructul este copt vor exista suficiente seminţe pe care
să le semănaţi şi în celelalte zone necesare.
Depărtaţi-vă de excesul de cuvinte deşarte, lipsite de
fapte! Nu mă refer aici doar la faptele bune realizate în
placul fizic, ci mai ales la construcţiile tăcute ale
abnegaţiei, ale eforturilor zilnice de a-L înţelege pe Iisus
Hristos, ale răbdării, speranţei şi iertării, ce sunt
exprimate în cadrul uşilor închise ale sufletului, în
marele tărâm al experienţelor noastre lăuntrice.
În toate demersurile lumeşti transformaţi-vă
conform voinţei Tatălui Ceresc! Iar în efortul vostru de
credinţă nu căutaţi ca spiritele din ordinele superioare
să coboare la voi, ci învăţaţi cum să vă înălţaţi către ele,
conştienţi de faptul că modurile de comunicare sunt
aceleaşi pentru toţi şi că este mult mai vrednic să vă
înălţaţi inima pentru a primi binele infinit, decât să
solicitaţi sacrificiul binefăcătorilor.
 Nu rupeţi niciodată firul de lumină care ne leagă pe
fiecare în parte de Spiritul Divin! Nu permiteţi
egoismului şi vanităţii, poftelor joase şi tiraniei eului
individual să păteze capacitatea de a reflecta Lumina
Divină. Amintiţi-vă că în capacitatea noastră de a sluji şi
în situaţiile noastre de muncă suntem pentru Dumnezeu
ceea ce pietrele preţioase de pe Pământ sunt pentru
soarele creator: cu cât mai mare este puritatea pietrei,
cu atât mai mare este abilitatea de a reflecta lumina
soarelui.

Puneţi pe planul doi demonstraţia fenomenelor

neobişnuite legate de munca voastră şi amintiţi-vă că
spiritul este totul!
Alexandre a tăcut, rămânând într-o rugăciune
tăcută. Surprins şi mişcat, am observat că învăţătorul
generos trecuse printr-o transfigurare sublimă, chiar în
faţa ochilor noştri. Era prima dată de la întoarcerea mea
în noul plan când am fost martor la un asemenea
eveniment remarcabil. Veşmintele sale deveniseră albe-
ca-zăpada; fruntea sa emana o lumină intensă, iar
mâinile sale întinse raze strălucitoare; iar atunci când
acestea ne-au atins, ne-au umplut de o încântare
neobişnuită. Am fost copleşit de emoţii profunde.
Incapabili să definim cauza acelor vibraţii divine,
aproape toţi am plâns de bucurie, inimile fiind pline de o
fericire neaşteptată.
După câteva momente de extaz sublim, am văzut că
Sertorio mi-a înţeles minunarea. Este adevărat că
fusesem până atunci martor la rugăciuni ale spiritelor
din ordinele superioare, în mai multe ocazii, şi că aceste
rugăciuni fuseseră însoţite întotdeauna de cele mai
minunate fenomene luminoase, dar nu mai observam o
asemenea transfigurare!
 Atingându-mi blând braţul, însoţitorul meu a
subliniat:
- Toate puterile de natură superioară s-au adunat în
jurul lui Alexandre în acest moment, transformându-l
într-un releu al binecuvântării divine pentru noi. De
aceea radiază şi străluceşte cu o asemenea intensitate.
Am înţeles frumuseţea scenei şi sublimul lecţiei.
După câteva secunde, Alexandre şi-a reluat
înfăţişarea sa obişnuită, oferind o rugăciune de
recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi încheind cu bucurie
întâlnirea divină.
 Cap. l0 – MATERIALIZARE

Datorită interesului meu în studiul fenomenelor de

materializare, nu am ezitat să solicit asistenţa eminentă
a lui Alexandre, iar el s-a pus la dispoziţia mea cu multă
amabilitate.
- Grupul nostru, a afirmat el amabil, nu este
implicat în acest tip specific de muncă, dar nu va fi nicio
problemă pentru noi să cerem sprijinul altor prieteni
care se ocupă de aceasta. Ei sunt lucrători devotaţi la
centrele implicate în asemenea activităţi.
Şi deoarece îmi exprimam o mare curiozitate
ştiinţifică, învăţătorul meu a continuat:
- Această muncă implică o mare responsabilitate. În
afară de faptul că este necesar potenţialul deplin al
instrumentului mediumnic, solicită totodată mobilizarea
tuturor elementelor cooperante ale fiinţelor încarnate,
prezente la întâlnirile realizate în acest scop. Dacă ar
exista o înţelegere globală perfectă şi un respect pentru
darurile vieţii, şi dacă ne-am putea baza pe calităţile
morale spontane şi consolidate într-un mod corect în
mintea colectivă, asemenea manifestări ar fi cât de
naturale posibil, fără niciun prejudiciu adus
mediumului şi asistenţilor. Dar este ceva foarte rar să
găsim fiinţe încarnate care îndeplinesc condiţiile
spirituale pe care îl solicită acest tip de muncă. Din
acest motiv, din cauza incertitudinii colaborării efective,
şedinţele de materializare implică un mare risc pentru
trupul mediumului; şi tocmai de aceea este necesar un
mare număr de colaboratori din planul nostru.
- Înţeleg, am spus eu, profitând de scurta pauză a
bunului instructor. De multe ori, când suntem în
învelişul de carne, suntem incapabili să efectuăm o
cercetare intelectuală.
- Întru totul adevărat! - a exclamat Alexandre
binevoitor. Dacă cercetările ştiinţifice ar fi însoţite de
sentimente adevărate, de un caracter drept şi de o
conştiinţă profundă, realizările ar fi diferite, deoarece
lumina spiritualităţii ar lumina drumul. Dar suntem
aproape întotdeauna împresuraţi de solicitări pline de
pretenţii exagerate şi, de aceea, eşecurile sunt
inevitabile.
Instructorul binevoitor a continuat cu o serie de
explicaţii morale, sublime şi înălţătoare, şi am aşteptat
cu nerăbdare momentul în care puteam să observ aceste
activităţi prodigioase realizate de spiritele lucrătoare, şi
care produc o atât de mare uimire cercetătorilor
pământeni.
Atent ca întotdeauna, Alexandre a făcut toate
aranjamentele necesare. Prieteni amabili mi-au fost la
dispoziţie, răspunzând curiozităţii mele benefice şi
aducându-mi la cunoştinţă toate măsurile luate. În
seara anunţată, Alexandre mi-a oferit plăcerea de a mă
însoţi la o casă rezidenţială, unde un gen diferit de
întâlnire urma să se desfăşoare.
Întâlnirea era programată să înceapă la orele 21, dar
cu 50 de minute înainte ne găseam în camera privată,
primitoare şi confortabilă în care un mare număr de
lucrători din planul nostru veneau şi plecau.
Munca era supravegheată de Fratele Calimerio, un
spirit dintr-o ordine superioară celei a lui Alexandre.
După ce a fost întâmpinat cu căldură, Alexandre m-a
prezentat şi a spus:
- Am venit aici pentru a răspunde setei de
cunoaştere a tovarăşului meu. Andre doreşte să înveţe
despre munca de materializare şi mi-am luat libertatea
de a-l aduce; dar nu suntem aici doar ca simpli
observatori. Dacă este cu putinţă, am dori să lucrăm
alături de ceilalţi.
- Alexandre, a răspuns Calimerio cu mare bunătate,
exprimând maniere extrem de rafinate, munca aparţine
tuturor celor care ne aflăm aici. Oferă-i noului nostru
prieten tot ceea ce îi putem pune la dispoziţie şi iertaţi-
mă că nu vă pot asista personal. Sarcina mea este de a
supraveghea munca din această seară, dar, vă rog,
simţiţi-vă ca acasă.
Şi fixându-şi ochii lucizi asupra mea, el a subliniat:
- A observa în scopul de a participa înseamnă a
realiza o muncă divină.
Am intrat cu mare respect în casă. Am fost uimit să
observ diferenţa considerabilă în mediul ambiant. Spre
deosebire de celelalte întâlniri la care participasem, nu
exista o mulţime de spirite suferinde la uşa locuinţei.
Camera privată în care urma să se desfăşoare munca
fusese izolată de un cordon larg de 20 de metri, alcătuit
din lucrători din planul nostru.
Observându-mi surpriza, Alexandre a explicat:
- Este vital să avem cea mai mare grijă ca emisiile
Mentale de natură inferioară să nu afecteze sănătatea
fizică a colaboratorilor noştri încarnaţi sau puritatea
substanţei necesare pentru apariţia fenomenelor. De
aceea trebuie să izolăm locul activităţilor noastre şi să-l
apărăm împotriva spiritelor nedemne, creând bariere
vibraţionale adecvate.
 Am observat amploarea acestor precauţii şi am
întrebat:
- Dacă o asemenea grijă este necesară pentru zona
noastră de serviciu, nu este valabilă şi pentru fiinţele
încarnate care urmează să fie asistenţii noştri?
Alexandre a zâmbit, conştient de subtilitatea
întrebării mele, şi a răspuns:
- Pericolul principal în aceste demersuri se află în
lipsa de pregătire a prietenilor noştri încarnaţi care,
invocând autorităţi ştiinţifice, evită de obicei principiile
fundamentale ale elevării morale. Când ei nu manifestă
grija cuvenită pentru asemenea desfăşurări, eşecul poate
avea manifestări teribile, deoarece surorile şi fraţii noştri
care stabilesc graniţele vibraţionale din afara camerei nu
pot împiedica intrarea spiritelor inferioare care sunt
complet îngemănate cu victimele lor încarnate. Acestea
sunt fiinţe persecutate, care se simt atât de bine în
compania persecutorilor lor, încât sunt ca nişte mame
pământene care se agaţă de copiii lor, intrând ;n locuri
consacrate anumitor servicii ce nu sunt adecvate unui
spirit infantil. Când persoanele inconştiente încep să
lucreze în asemenea condiţii, ameninţările sunt extrem
de deconcertante.
 - Prin urmare, am îndrăznit eu, victimele
vampirismului nu trebuie să vină aici.
- Tehnic, nu ar trebui, a spus instructorul cu un
zâmbet, în special deoarece există alte centre unde pot fi
ajutate; uneori însă caritatea fraternă atrage după sine
toleranţa, chiar şi în mediile precum este acesta.
Iar după o scurtă pauză, el a subliniat:
- De aceea, întâlnirile pentru munca de
materializare sunt destul de rare; hemogenia aici trebuie
să fie mai intensă. Cele mai multe activităţi ale noastre
sunt dedicate eforturilor carităţii creştine. În acest
mediu însă munca este limitată la anumite demonstraţii
legate de cunoaşterea spirituală. Cu toate acestea,
oamenii în general nu sunt deocamdată capabili să
înţeleagă esenţa divină a unor asemenea demonstraţii şi,
de obicei, ajung la ele plasând raţiunea mai presus de
sentimente. Datorită aşteptărilor cu privire la
experiment, ei irosesc adeseori ocazia de a coopera, iar
rezultatele sunt nefaste. În ziua în care vor putea să le
înţeleagă cu inima iluminată, vor primi o bucurie
asemănătoare cu cea care s-a revărsat peste ucenicii foi
Iisus când, în spatele uşilor închise şi într-o comuniune
sublimă de iubire şi credinţă, ei au primit vizita
învăţătorului - perfect materializat după învierea Sa - în
casa umilă din Ierusalim, şi care este descrisă în
naraţiunea evanghelică (Ioan 20:19).
Deoarece Alexandre a tăcut câteva momente, mi-am
amplificat observaţiile.
Am fost uimit să remarc eforturile a 20 de spirite din
ordine superioare, care agitau aerul ambianţei. Prin
gesturile lor ritmice păreau a fi nişte preoţi antici care
realizau operaţii magnetice pentru purificarea aerului.
Răspunzând minţii mele iscoditoare, Alexandre a
explicat:
 - Nu sunt hierofanţi care fac anumite gesturi
convenţionale, ci lucrători iluminaţi care pregătesc
mediul prin ionizarea atmosferei şi prin combinarea
resurselor pentru anumite efecte electrice şi magnetice.
Munca la acest nivel necesită procese accelerate de
materializare şi dematerializare a energiilor. În câmpul
vizual al prietenilor noştri încarnaţi, spiritele
manifestatoare sunt aproape întotdeauna fiinţe strâns
conectate de Pământ şi de planurile sale senzoriale, dar
organizatorii adevăraţi ai muncii ca atare sunt ghizii
reali şi competenţi din tărâmul spiritelor, care deţin o
vastă cunoaştere şi o mare responsabilitate.
După câteva minute a sosit un număr de lucrători
din planul nostru, aducând cu ei mici aparate care,
datorită razelor pe care le emiteau în toate direcţiile, îmi
păreau a fi mici instrumente cu potenţial electric ridicat.
Curiozitatea mea nu cunoştea margini.
- Aceşti prieteni, a explicat Alexandre, sunt
responsabili cu realizarea condensării oxigenului în
întreaga casă. Mediul pentru materializarea unei entităţi
din planul invizibil ochilor umani necesită un nivel
foarte ridicat de ozon; mai mult, 0 asemenea operaţie
este crucială pentru a extermina toate larvele şi toate
reziduurile microscopice ale activităţilor de natură
inferioară. Ozonizarea relativă a ambianţei interioare
este necesară, fiind o procedură bactericidă.
Şi făcând un gest semnificativ, el a adăugat:
- Ectoplasma sau energia neurală care va fi extrasă
din abundenţă din medium nu poate suporta
pătrunderea anumitor elemente microbiene fără să lase
consecinţe teribile.
Curând după aceea am fost surprins să văd munca
realizată de câteva spirite care veniseră de afară cu o
cantitate mare de material luminos.
 - Acestea sunt resurse din natură, m-a informat
amabilul instructor, care sunt adunate de aceşti
lucrători din planul nostru în scopul acestei munci.
Materialul constă din elemente din plante şi apă şi este,
desigur, invizibil ochilor umani, care sunt structuraţi
pentru vibraţii mult mai inferioare.
- Va fi folosit în munca din această seară? - am
întrebat.
- Da, a lămurit răbdător Alexandre. Va fi activat de
ghizii noştri.
În acel moment, persoanele încarnate familiarizate
cu întâlnirea au intrat în cameră şi şi-au ocupat locurile.
Au început o conversaţie uşoară comentând printre
altele despre munca pe care o realizaseră cu ocazia altor
întâlniri precedente.

Foarte curând a intrat în încăpere mediumul, o

femeie tânără, afabilă şi binevoitoare, însoţită de mai
multe spirite, printre care se evidenţia o fiinţă cu o
poziţie mai elevată, care părea să fie liderul grupului de
lucrători. Aceasta exercita un control considerabil
asupra femeii, care era conectată de ea prin nişte fire
foarte subţiri de o natură magnetică.
Observându-mi curiozitatea neostenită,
supraveghetorul meu a exclamat:
- Operatorul mediumnic este fratele Alencar. El a
fost medic pe Pământ, ca şi tine. Calimerio este cel
responsabil, de fapt, cu munca din sfera noastră.
Observându-mi uimirea, Alexandre a repetat:
- Alencar este supervizorul responsabil cu
instrumentul mediumnic pentru materializarea
activităţilor în sine. Să mergem la el.
Foarte mişcat, am fost salutat de noul nostru
prieten, care ne-a întâmpinat cu căldură:
- Prezenţa voastră va fi foarte utilă pentru noi, a
spus el, privind în special către instructorul meu,
deoarece avem nevoie de colaboratori care să ofere
asistenţă magnetică trupului mediumului.
- Suntem la dispoziţia ta, a spus fericit Alexandre.
Ne vom lua locul între asistenţii tăi.
Alencar ne-a mulţumit cu un gest de profundă
mulţumire.
Printre colaboratori se afla unul care îi era foarte
drag instructorului. Era Veronica, ce fusese o asistentă
medicală admirabilă pe Pământ şi care m-a destins cu
limbajul ei prietenos.
- Frate Alexandre, a spus ea după o scurtă
conversaţie călduroasă, să începem asistenţa magnetică.
Este necesar să stimulăm procesele digestive, astfel
încât instrumentul mediumnic să poată funcţiona fără
obstacole.
Nu era timp pentru întrebări suplimentare. În orice
caz, Alexandre mi-a aruncat o privire cu înţeles,
invitându-mă să observ procesul îndeaproape.
 El, Veronica şi alţi trei asistenţi direcţi ai lui Alencar
şi-au aşezat mâinile în coroană în jurul capului femeii,
în timp ce eu am privit cum energiile lor combinate
formează un flux Magnetic viguros, care s-a proiectat
peste stomacul şi ficatul Mediumului. Aceste organe au
început imediat să vibreze într-un ritm nou. Energia s-a
concentrat treptat în jurul Plexului solar şi s-a răspândit
în întregul sistem nervos autonom. Am fost uimit să văd
că procesul chimic digestiv s-a accelerat imediat.
Glandele stomacului au început să secrete cantităţi mari
de pepsină şi acid clorhidric, transformând rapid
holurile alimentare. Am observat producţia elevată a
enzimelor digestive şi am văzut că pancreasul lucrează
din greu pentru a injecta doze mari de tripsină în partea
superioară a intestinelor, care se asemănau cu un
depozit imens de bacili acidofili. Am profitat de ocazie
pentru a studia ficatul, care părea a fi într-un proces de
transformare sub acea influenţă specială, şi am observat
poziţia sa de organ intermediar, nu numai cu funcţii
precise în producerea bilei, ci având şi un rol important
în fenomenele nutritive legate de viaţa celulelor
sanguine. Celulele hepatice se grăbeau să stocheze
resursele nutritive de-a lungul venelor interlobulare,
care semănau cu nişte mici canale de lumină.
În doar câteva minute, stomacul a fost golit complet.
- Acum, a exclamat cu căldură Veronica, să
pregătim sistemul nervos pentru eliberarea energiilor.
Am privit diferenţierea fluxurilor magnetice din
perspectiva acestei noi operaţii. Asistenţii s-au
îndepărtat puţin, iar în timp ce Alexandre şi-a proiectat
energia personală deasupra zonei creierului, Veronica şi
colegii ei şi-au revărsat resursele peste întregul sistem
nervos central, fiecare ocupându-se de o anumită zonă a
nervilor cervicali, toracici, lombari şi sacrali.
 Energiile proiectate în trupul mediumului au
declanşat o purificare energetică, eficientă, iar eu am
fost uimit să văd cum reziduurile întunecate sunt
extrase din centrii vitali.
Sub emisia luminoasă revărsată din mâna dreaptă a
lui Alexandre, creierul tinerei femei a început să aibă o
strălucire intensă, ca şi cum era o oglindă de cristal.
Cele mai importante glande străluceau precum nişte
centri viguroşi, însufleţiţi de elemente sublime. Sub
revărsarea razelor spirituale direcţionate asupra ei, se
putea percepe munca divină în care mediumul era
obiectul, o lucrare intensă care îi restabilise echilibrul
electric în toate celulele sale organice.
După ce şi-a încheiat sarcina, Alexandre a observat
curiozitatea mea nedisimulată, astfel că a explicat:
- Instrumentul mediumnic a fost supus operaţiilor
magnetice menite să-i ajute trupul în procesele de
nutriţie, circulaţie, metabolism şi activitate
protoplasmică, astfel încât echilibrul său fiziologic să fie
menţinut indiferent de surprizele neaşteptate ce ar putea
apărea.
Am continuat să analizez munca desfăşurată şi am
observat că Veronica şi-a plasat acum mâna dreaptă pe
capul femeii, insistând pentru un timp asupra centrului
sensibilităţii.
- Sora noastră Veronica, a explicat instructorul
amabil, aplică pase magnetice ca pregătire pentru
desprinderea necesară a corpului ei subtil de trup.
 În acel moment, ceva straniu s-a petrecut în sfera
muncii noastre spirituale. Un şoc vibraţional puternic s-
a simţit în încăpere. Doi lucrători s-au apropiat de
Alencar, unul dintre ei explicând alarmat:
- Dl P. tocmai ce a ajuns, dar condiţia lui este
indezirabilă.
- Ce s-a petrecut? - a întrebat Alencar, fără să-şi
piardă calmul.
- A băut foarte mult alcool şi trebuie să luăm măsuri
pentru a-l izola.
Arătându-şi neplăcerea, Alencar a şoptit în timp ce
se îndrepta spre intrare:
 - Acest lucru este foarte serios! Trebuie să-i
neutralizăm influenţa imediat.
Alexandre m-a invitat să observ cazul de aproape.
Deoarece o stare de uimire mă copleşise brusc, el a
explicat:
- În acest gen de fenomene, Andre, factorii morali
sunt elemente organizaţionale decisive. Nu avem de-a
face cu mecanisme care nu presupun niciun efort, ci cu
manifestări sacre ale vieţii, în care nu ne putem
dispensa de obiectivele înalte şi de rezonanţele vibratorii
adecvate.
În acel moment dl P. a intrat pe uşă.
Părând că se află într-o dispoziţie excelentă, nu se
putea spune că era o ameninţare pentru echilibrul
general, mai ales că nu afişa niciun semn exterior de
ebrietate.
Cu toate acestea, urmând instrucţiunile lui Alencar,
mai mulţi lucrători l-au înconjurat rapid, ca asistentele
medicale care se ocupă de un pacient grav bolnav.
Incapabil să-mi înfrânez impresiile, am întrebat:
- Care este problema? Acest om pare calm şi normal.
- Da, a explicat cu bunătate Alexandre, dar
aparenţele nu înseamnă totul. Într-o asemenea stare,
respiraţia sa emană fluide otrăvitoare. Într-un context
diferit el ar fi fost tratat cu generozitate, dar aici,
datorită muncii speciale care urmează să se desfăşoare,
vaporii etilici pe care îi emană prin nas, gură şi pori sunt
extrem de dăunători lucrării noastre. După cum vezi,
este foarte importantă pregătirea morală, pentru orice
procedură. O dependenţă sau un viciu de orice gen îl va
tulbura în primul rând pe cel dependent, dar şi pe
ceilalţi.
 Mi-am adus aminte de efectul alcoolului asupra
trupului uman, dar, de îndată ce m-am gândit la aceste
lucruri, Alexandre a explicat rapid:
- Ştii că dozele mici de alcool intensifică procesul
digestiv şi ajuta la diureză, dar în cantităţi excesive el
este o toxină distructivă.
Emanaţiile cantităţilor mari de alcool ingerate de
fratele nostru sunt foarte dăunătoare elementelor
delicate ale materiei maleabile ce urmează a fi folosită în
eforturile noastre, şi sunt un pericol grav pentru
energiile exteriorizate ale mediumului însuşi.
Într-adevăr, se putea percepe din ce în ce mai
intens, deşi oarecum vag, mirosul caracteristic al
fermentaţiei alcoolice.
Am observat că dl P. era acum înconjurat de spirite
implicate în activităţile respective şi era neutralizat de
influenţa lor, exact aşa cum reziduurile sunt înlăturate
de albinele harnice într-un stup foarte activ.
Munca progresa într-un ritm normal.
În mijlocul urărilor de succes din partea tovarăşilor
încarnaţi şi pe jumătate încrezători, mediumul a fost
condus într-un mic separeu improvizat, după care a
urmat o scurtă rugăciune. În mod evident, se desfăşură
o întâlnire ca multe altele, în care prietenii noştri legaţi
de cele lumeşti emiteau solicitări tăcute, iar vibraţiile
mentale începeau să intre în mod activ în conflict unele
cu altele, aducând complicaţii în loc de a ajuta la munca
din acea seară, care necesita un nivel foarte înalt de
armonie. În strălucirea blândă şi slabă a luminii roşii
care înlocuise becul puternic obişnuit, emisiile
luminoase ale gândurilor prietenilor noştri încarnaţi
erau uşor observabile. În realitate, mica adunare nu
poseda spiritul înţelegerii divine pentru munca aflată în
desfăşurare. Nimeni nu putea înţelege însemnătatea
evenimentului pentru omenirea pământeană. Cine era
doritor de revelaţii celeste putea vedea că întâlnirea era
dominată profund de eul individual. În timp ce unii au
dat curs solicitărilor lor, albi hotărau care spirite
dezîncarnate ar trebui să se manifeste în fenomenele de
materializare. Cu toate acestea, am căutat să îmi
înfrânez nemulţumirea, deoarece toţi lucrătorii din
ordinele superioare aflaţi în cameră se comportau foarte
calm, tratând participanţii încarnaţi cu o grijă devotată,
aşa cum se manifestă fiinţele învăţate în prezenţa
copiilor dragi inimilor lor.
Mai multe spirite lucrătoare au început să combine
radiaţiile magnetice ale publicului nostru terestru, în
scopul de a compila materialele necesare în acest
demers, în timp ce Calimerio, proiectându-şi rezerva sa
transcendentă de energii asupra mediumului, a finalizat
desprinderea acestuia de trupul său, proces care a durat
câteva minute. Veronica şi ceilalţi asistenţi o susţineau
pe femeia-medium, care, deşi era parţial eliberată din
vehiculul ei fizic, rămăsese oarecum confuză şi
îngrijorată lângă trupul ei, aflat acum într-o stare de
transă profundă.
Mai departe am observat că, sub acţiunea ghidului
nobil, energiile neurale au început să se manifeste în
exterior sub forma unui flux abundent, precum un abur
alburiu şi dens.
Percepând tulburarea vibraţională din atmosferă,
datorată atitudinii inacceptabile a încarnaţilor prezenţi,
Calimerio i-a spus supraveghetorului mediumnic:
- Alencar, trebuie să oprim vibraţiile discordante.
Prietenii noştri nu ştiu cum să ne ofere un ajutor
armonios cu emisiile lor mentale. Ar fi mai bine dacă s-
ar abţine să se concentreze în acest moment. Spune-le
să cânte ori să pună muzică. Caută să le distragi atenţia
needucată.
Dar Alencar, ce era serios preocupat cu multele
îndatoriri pe care trebuie să le îndeplinească, i-a cerut
ajutorul lui Alexandre, care s-a supus imediat.
- Andre, a spus el serios, haide să construim un gât
ectoplasmic. Nu avem timp de pierdut.
Amintindu-şi că nu aveam experienţă, el a adăugat:
- Nu trebuie să te îngrijorezi. Tot ce trebuie să faci
este să mă ajuţi să vizualizăm detaliile anatomice ale
laringelui.
Eram confuz, astfel că instructorul meu a continuat:
- Energiile neurale ale mediumului sunt o materie
maleabilă, foarte sensibilă la creaţiile noastre mentale.
Alexandre a luat o mică parte din efluviile lăptoase
care ieşeau în special din gura, nasul şi urechile
instrumentului mediumnic şi, ca şi cum ţinea în mâini o
cantitate mică de ghips lichid, el a început să o
manipuleze, dându-mi impresia că era complet detaşat
de circumstanţele exterioare şi că ştia exact ce face în
timp ce se focaliza asupra creaţiei respective.
Puţin câte puţin, în faţa ochilor mei uimiţi am văzut
cum este creat un instrument delicat de producere a
vocii. Era bine-delimitat de linii cartilaginoase, sculptat
perfect din materia ectoplasmică; firele rafinate ale
coardelor vocale se evidenţiau, clare, elastice şi complete
în cavitatea epiglotei. Când a fost gata, Alexandre a
testat câteva note mişcând cartilajul aritenoid.
Un gât perfect luase formă sub controlul mental şi
acţiunea tehnică a instructorului meu.
Am fost uluit să văd că acum, cu ajutorul micului
instrument improvizat şi cu ajutorul sunetelor vocilor
umane înregistrate în cameră, vocile noastre puteau fi
auzite pe deplin de toţi încarnaţii prezenţi. În mod
evident mulţumit de succesul muncii sale, Alexandre a
vorbit cu ajutorul gâtului artificial, aşa cum cineva
foloseşte o portavoce lumească:
- Dragi prieteni, fie ca Pacea lui Iisus să fie cu voi!
Ajutaţi-ne cântând! Puneţi muzică şi încetaţi să mai
gândiţi!
Îndată s-a auzit muzică în cameră şi am văzut cum
fratele Alencar, după ce s-a conectat profund cu trupul
mediumului, a început să prindă contur chiar lângă
medium, fiind susţinut de Calimerio şi alţi câţiva
lucrători.
Treptat, cu ajutorul energiilor neurale exteriorizate
şi al diverselor elemente fluidice din interiorul casei, în
completare la anumite resurse din natură, Alencar a
apărut perfect Materializat în faţa celor încarnaţi.
Am fost surprins când mi-am dat seama că
mediumul Se afla în centrul întregului proces. Fire
extrem de fine o conectau de forma lui Alencar, iar când
i-am atins uşor trupul, Alencar a afişat semne evidente
de îngrijorare, la fel ca tânăra femeie-medium. Expresiile
entuziaste şi incontrolabile ale spectatorilor, care căutau
să salute în mod direct mesagerul materializat, au avut o
repercusiune dezagreabilă asupra corpului
intermediarului.
 Fratele Alencar a ţinut un discurs scurt în faţa
prietenilor noştri extaziaţi din planul fizic. Dar ceea ce
m-a atins profund nu au fost cuvintele schimbate între
el şi privitori, ci mai degrabă frumuseţea fenomenului,
realitatea materializării. Aceasta oferea o mare speranţă
viitorului omenirii în ceea ce priveşte credinţa religioasă,
filosofia nobilă a nemuririi şi ştiinţa elevată în serviciul
raţiunii iluminate.
Alexandre mi-a spus:
- Priveşte măreţia a ceea ce se petrece. Mediumul
îndeplineşte rolul unei entităţi materne, în timp ce
Alencar, sub influenţa benefică a lui Calimerio, trece
printr-o conexiune filială temporară cu privire la
instrumentul mediumnic. Toate formele care se
materializează sunt „copiii temporari” ai energiilor
maleabile ale intermediarului. Persoana care
conversează cu cei încarnaţi este Alencar, dar învelişul
său din acest moment este născut din energiile pasive
ale mediumului şi din energiile active ale lui Calimerio,
cel mai înalt lider ierarhic al acestei întâlniri. Dacă în
planul nostru l-am suprasolicita pe medium, aceasta i-
ar dăuna şi lui Alencar, care se află sub procesul
materializării; dacă prietenii noştri pământeni i-ar afecta
forma materială temporară a lui Alencar, ei l-ar răni
foarte grav pe medium, provocând consecinţe
dezastruoase şi impredictibile.
Uluit de fenomen, am întrebat:
- Dar o asemenea energie neurală este proprietatea
doar a câtorva fiinţe privilegiate?
- Nu, a răspuns Alexandre. Toţi oamenii o posedă,
într-o măsură mai mare sau mai mică. Dar trebuie să
înţelegem că nu am ajuns încă în vremea în care
asemenea materializări pot fi larg răspândite. Ştii că
această materie necesită o stare de sfinţire. Fiinţele
umane nu vor putea să abuzeze de cursul progresului
spiritual aşa cum o fac pe Pământ pe calea evoluţiei
materiale, unde darurile divine minunate sunt
transformate în forţe ale distrugerii şi ale suferinţei.
Prietenul meu, în acest domeniu al realizărilor sublime,
de care ne simţim legaţi, ignoranţa, vanitatea şi intenţiile
rele acţionează ca nişte agenţi care îşi trasează propriile
limitări.
Impresionat de minunile la care eram martor, am
observat că, la cererea lui Alencar şi cu ajutorul
cooperării generoase a lui Calimerio, au fost
materializate palme şi flori, ca Mesaje de afecţiune
pentru cei care participau la întâlnire.
O mare bucurie se simţea în toţi cei prezenţi, cu
excepţia dlui P., care arăta semne de disconfort
inexplicabil, în timp Ce se afla sub influenţa mai multor
spirite-lucrătoare care îi Neutralizau influenţa
dăunătoare.
După mai multe minute minunate de eforturi şi de
încântare, împreună cu atitudini de recunoştinţă faţă de
Dumnezeu, seara s-a încheiat, iar noi toţi am lucrat
pentru a ne asigura că mediumul era complet reintegrat
în vehiculul său psiho-fizic.
Simţeam cum inima îmi este copleşită de fericire şi
speranţă; trebuie să recunosc însă că, în comparaţie cu
manifestările de slujire şi de binecuvântări sublime la
care fusesem martori, cei încarnaţi nu au înţeles, de
fapt, foarte multe. Erau ca nişte copii fără griji, mai mult
interesaţi de spectacolul rar decât de aspiraţia de a se
dărui serviciului divin. Sincer, am fost dezamăgit. Atât
de mulţi emisari celeşti făcând un asemenea efort pentru
o mână de oameni care păreau foarte departe de scopul
de a servi în numele Binelui şi al Adevărului!
 Mi-am exprimat opinia în faţa instructorului meu
devotat, iar Alexandre a răspuns liniştit:
- Ce putem spune atunci despre Iisus? Crezi că El a
lucrat doar pentru galileenii care nu L-au înţeles? Crezi
că El a predicat doar în Templul din Ierusalim? Nu,
prietene; poţi să fii sigur că toate acţiunile, bune sau
rele, sunt pentru întreaga omenire. Pentru moment,
prietenii noştri pământeni nu ne înţeleg, nici nu sunt
dăruiţi în întregime lui Iisus, dar semănatul este viu şi
în timp el va produce recolta. Nimic nu se pierde.
Şi zâmbind, a concluzionat după o pauză mai lungă:
- Este adevărat că ai fost mereu interesat, de pe
poziţia de doctor, să vezi rezultatele muncii tale, dar nu
uita de efortul tăcut al agricultorilor care însămânţează
câmpurile; adu-ţi aminte că seminţele plasate în
sarcofagele egiptene cu mii de ani în urmă au început să
producă un material minunat în solul Pământului.
 Cap. 11 – MIJLOCIRE

Într-o seară, după un discurs ţinut de Alexandre

colaboratorilor noştri încarnaţi, instructorul a fost
abordat de două femei care veniseră la acel curs avansat
de iluminare în condiţii foarte speciale, deoarece erau
fiinţe încă legate de vehiculele lor carnale. Îl căutaseră
pe instructorul nostru în timp ce erau temporar
desprinse de corpurile fizice în timpul somnului.
Femeia mai în vârstă era în mod evident mai elevată,
fapt perceptibil prin lumina care o înconjura. Părea a fi
bine cunoscută şi foarte apreciată de Alexandre, care a
întâmpinat-o cu o expresie vădită de afecţiune. Tânăra
însă era învăluită în întuneric şi avea o expresie
tulburată şi plină de teamă.
- Dragul meu prieten! - a exclamat cea mai liniştită
dintre cele două, adresându-se bunului instructor după
salutările iniţiale, am adus-o pe verişoara mea Ester,
care şi-a pierdut soţul în circumstanţe jalnice.
Şi în timp ce cealaltă femeie îşi ştergea tăcută
lacrimile, foarte melancolică, prima a continuat:
- Alexandre, sunt conştientă de natura elevată şi
stringentă a muncii tale; dar îndrăznesc să îţi cer
ajutorul în jalea noastră pământească! Dacă rugămintea
noastră este absurdă, te rugăm să ne ierţi cu o inimă
plină de bunătate şi înţelegere. Suntem doar nişte femei
necăjite! Iartă-ne dacă ciocănim la uşa ta binevoitoare
cu problemele noastre sfâşietoare!
- Etelvina, prietena mea, a spus tandru instructorul,
pretutindeni necazul sincer merită să primească ajutor.
Dacă există suferinţă în lumea carnală, ea există şi aici,
unde suntem eliberaţi de rămăşiţele noastre fizice, iar în
toate sferele trebuie să fim pregătiţi să ne oferim
colaborarea sinceră. Aşa că spune-mi despre ce este
vorba şi linişteşte-te!
Ambele femei au părut uşurate şi au început să
vorbească liniştit.
Mulţumită, Etelvina a prezentat-o pe însoţitoarea ei,
care a început să-şi relateze povestea tristă. În urmă cu
12 ani se căsătorise cu al doilea soţ pe care i-l rezervase
destinul; primul, pe care îl iubise foarte mult, se
sinucisese în împrejurări misterioase. La început, fusese
foarte îngrijorată despre situaţia acestui prim soţ mult-
iubit, al cărui nume era Noe. Cu toate acestea,
devoţiunea lui Raul, al doilea soţ pe care i-l trimisese
Cerul după Noe, reuşise să o scoată din stările de
tristeţe şi construiseră o căsătorie iubitoare, plină de o
înţelegere tandră. Primiseră trei copilaşi de la Providenţa
Divină şi trăiau în armonie deplină. Chiar dacă avea
unele crize de melancolie, Raul era dăruit şi credincios.
De multe ori dorise să-i aline rănile ascunse, dar în
zadar! Partenerul ei de viaţă nu îşi deschidea inima în
faţa ei! în orice caz, viaţa curgea fericită şi liniştită în
sanctuarul înţelegerii lor reciproce. În ciuda dăruirii lor
faţă de îndatoririle casnice sacre, au apărut nişte
duşmani ascunşi, care i-au jefuit de fericirea construită.
Raul a fost ucis în mod inexplicabil. Nişte prieteni
anonimi i-au găsit trupul pe stradă şi i-au comunicat
soţiei surpriza teribilă. Fusese ucis cu un pistol în
inimă, dar pistolul care se afla lângă trupul lui mort nu
era al lui. Ce mister ascundea crima feroce? Mulţi
oameni din oraş, precum şi poliţia erau convinşi că
fusese o sinucidere; de aceea, toate investigaţiile penale
fuseseră suspendate. Cu toate acestea, intuiţia femeii îi
spunea că fusese vorba despre o crimă. Ce motive avea
un bărbat onest şi harnic pentru a se sinucide pur şi
simplu? De ce s-ar fi sinucis Raul când totul le mergea
atât de bine în ceea ce priveşte viitorul? Desigur,
resursele lor financiare nu erau foarte mari, dar ştiuseră
cum să echilibreze cheltuielile necesare cu veniturile
regulate. Nu, nu. În viziunea ei, soţul ei părăsise
Pământul din cauza unei crime odioase. Datorită
bunătăţii sale, Ester nu dorea să dea vina pe nimeni şi
nici nu căuta răzbunarea, ci dorea doar să-şi liniştească
inima zdrobită. Cu ajutorul intermedierii lui Alexandre,
a întrebat ea, era posibil să-l viseze pe soţul ei pentru a
obţine direct de la el veşti şi pentru a-i oferi afecţiunea
pe care ei încă o nutresc pentru el acasă? Din cauza
copiilor mici, a unei mătuşi în vârstă şi a unui unchi
care depindeau de ea, văduva îngrijorată se afla într-un
impas financiar teribil, ca urmare a condiţiei neaşteptate
de văduvă. În orice caz - a adăugat ea cu lacrimi în ochi
- dorea să muncească şi să se dăruiască creşterii
copiilor, şi să înceapă o viaţă nouă; dar înainte de a face
aceasta spera să obţină o oarecare alinare pentru
sufletul ei. Dorea cu disperare să ştie ce s-a petrecut şi
care era situaţia soţului ei> pentru a se împăca şi a
accepta situaţia.
La finalul relatării ei lungi şi sfâşietoare, a
concluzionat lăcrimată, adresându-se instructorului:
- Ai milă, prietene generos! Poţi să-mi spui ceva? Ce
s-a Petrecut cu Raul? Cine l-ar fi putut omorî? şi de ce?
 Văduva suferindă părea înnebunită de mâhnire şi
copleşită de cele mai chinuitoare întrebări; cu toate
acestea, departe de a fi nemulţumit de întrebările ei
inoportune, Alexandre şi-a asumat o poziţie părintească,
a luat-o cu blândeţe de mâini şi a răspuns:
- Fii liniştită şi curajoasă, prietena mea! Nu este
posibil să explicăm lucrurile în acest moment. Este
important să cercetăm cu grijă, pentru a rezolva
problema cu atenţia cuvenită. Mergi acasă şi odihneşte-
ţi mintea asuprită... Există necazuri ce nu sunt rezolvate
de puterea raţiunii lumeşti. Este indispensabil să
cunoaştem refugiul rugăciunii, încredinţând problemele
Tatălui Suprem. Bazează-te pe credinţa sinceră, ai
încredere în Providenţă şi vom vedea ce se poate face în
ceea ce priveşte informaţia şi ajutorul fratern. Vom
examina cu mare atenţie problema!
Ambele femei au mai depănat câteva comentarii
triste despre ce s-a petrecut, iar apoi şi-au luat la
revedere în cuvinte de recunoştinţă şi alinare.
Rămas singur cu mine, şi sesizând probabil nevoia
mea de pregătire şi de înţelegere, instructorul a explicat:
- Prietenii noştri încarnaţi consideră adeseori că
suntem nişte simpli ghicitori şi că, datorită faptului că
trăim acum în afara învelişului carnal, posedăm darurile
sublime ale divinaţiei. Ei uită că efortul personal şi
munca autentică alcătuiesc o lege valabilă în toate
planurile evolutive.
Cu un zâmbet patern, el a adăugat:
- În orice caz, trebuie să ne amintim că, dacă ne-am
afla pe Pământ şi ne-am confrunta cu asemenea situaţii,
nici noi nu am acţiona diferit.
Chiar a doua zi am avut puţin timp liber şi
Alexandre m-a invitat să merg cu el la casa lui Ester.
Urma să-şi înceapă investigaţia pornind de la casa
femeii.
- Dar de ce? - am întrebat eu. Nu ar fi mai practic să
ne folosim puterile mentale pentru a-l evoca direct pe
soţul dezîncarnat? în acest mod Raul ar fi auzit fără
dificultate şi apoi am şti ce să facem pentru a o ajuta pe
văduvă.
Dar instructorul, fără să mă dojenească pentru
ideea Mea, a răspuns:
- Bineînţeles că aceasta ar fi cea mai uşoară metodă,
iar M multe cazuri trebuie să ne folosim de asemenea
resurse; în orice caz, Andre, pentru a fi completă, munca
de mijlocire sau intervenţie necesită ceva din partea
noastră. Acordând surorii noastre Ester puţin din timpul
nostru şi din abilităţile noastre, vom dobândi o mai mare
cunoaştere cu privire la situaţia generală şi, în acelaşi
timp, vom îmbogăţi calitatea Autorului nostru. Cei care
fac bine sunt primii beneficiari; cei care aprind lumina
sunt primii care sunt iluminaţi.
Arătând că nu doreşte să mai vorbească despre
aceasta, Alexandre a devenit tăcut, iar în timp ce plecam
am putut încă o dată să înţeleg faptul că, la fel ca pe
Pământ, munca de cooperare fraternă în tărâmul
spiritelor necesită efort, toleranţă şi stăruinţă.
 Casa sărmanei văduve se afla pe o stradă modestă;
chiar dacă arăta relativ confortabilă, părea a fi locuită de
multe spirite de natură inferioară. Am observat aceasta
fără dificultate, văzându-le cum vin şi pleacă, chiar
înainte să intrăm în casă. Am intrat fără ca aceste
spirite dezîncarnate nefericite să ne perceapă prezenţa,
din cauza nivelului vibraţional inferior care le caracteriza
percepţia. Familia alcătuită din văduvă, trei copii şi un
cuplu în vârstă se afla în jurul mesei, în faţa unui prânz
foarte simplu. Cu toate acestea, un fenomen pe care nu-l
mai văzusem înainte mi-a tulburat foarte tare
observaţiile; şase spirite înveşmântate în umbre
întunecate se alăturaseră mesei, părând că se hrănesc
prin absorbţie cu acea hrană.
- Oh, Dumnezeule! - am strigat, uluit şi adresându-
mă instructorului. Este real? Dezîncarnaţii stau la
masă?
Alexandre a răspuns calm:
- Prietenul meu, scenele degradării mentale, ale
ignoranţei şi ale suferinţei în casele unde lipseşte
fundaţia religioasă sunt imense. Acolo unde nu există
nicio organizare spirituală, nu există apărare pentru
pacea mentală. Acest aspect este intuit de către toţi cei
care apreciază gândirea corectă.
După o scurtă pauză, în care el a privit cu multă
înţelegere scena, a continuat:
- Cei care se dezîncarnează într-o stare de
ataşament excesiv faţă de cei pe care i-au lăsat în urmă
(şi care sunt, de asemenea, ataşaţi) rămân aproape
întotdeauna conectaţi de casă, de fostele situaţii casnice
şi de fluidele vitale ale familiei. Ei mănâncă împreună cu
rudele lor şi dorm în aceleaşi camere în care şi-au
părăsit corpurile fizice.
 - Dar mănâncă într-adevăr, bucurându-se de
aceleaşi arome ca înainte? - am întrebat, şocat să văd
satisfacţia spiritelor adunate acolo, în timp ce absorbeau
fericite emanaţiile din farfuriile aburinde.
Alexandre a zâmbit şi a spus:
- Eşti atât de uimit să îi vezi cum se hrănesc cu
mâncare, inhalând-o? Dar ce spui despre noi? Eşti oare
inconştient de faptul că fiinţele încarnate îşi primesc mai
mult de 70 % din hrana lor normală de la elementele
atmosferice colectate cu ajutorul canalelor respiratorii?
Ştii că substanţele gătite la foc trec prin dezintegrări
profunde. Ei bine, surorile şi fraţii noştri care sunt
dependenţi de senzaţiile fiziologice descoperă în
asemenea elemente dezintegrate aceleaşi arome pe care
le experimentau în corpul carnal.
- Totuşi, am considerat eu, se pare că este destul de
neplăcut să-ţi mănânci hrana în timp ce menţii
compania inevitabilă a unor străini, în special a tipului
de fiinţe pe care le privim acum.
- Dar nu trebuie să uiţi, a indicat instructorul, că
aceştia nu sunt indivizi necunoscuţi. Sunt un grup de
rude menţinute aici chiar de încarnaţii înşişi, din cauza
vibraţiilor lor dense, specifice ataşamentului morbid.
Alexandre s-a gândit pentru un moment şi a
continuat:
- Să acceptăm însă ipoteza ta. Chiar dacă masa
familială ar fi înconjurată de entităţi dezagreabile, care
nu au legături de sânge, putem înţelege că sufletele se
adună laolaltă ca urmare a rezonanţelor lor specifice şi a
faptului că fiecare spirit îşi menţine tovărăşia pe care o
preferă.
Şi dorind să-mi ofere baze solide pentru învăţătura
mea, el a reflectat:
 - Masa de familie este întotdeauna un receptacul
pentru influenţe de o natură invizibilă. Dacă fiinţele
umane o folosesc în timp ce se gândesc la bine, spiritele-
lucrătoare din apropiere vin şi participă la câmpul
binecuvântat al gândurilor bune. Dacă familia rămâne
într-un plan înalt, realizând acţiuni spirituale şi
aspirând către experienţele superioare ale vieţii, ghizii
iluminării spirituale vor veni mai aproape, împrăştiind
asupra sferei conversaţiei constructive seminţele ideilor
noi, care apoi vor creşte cu frumuseţea sublimă a
spontaneităţii. Cu toate acestea, prin aceleaşi elemente
ale legii afinităţii, conversaţiile defăimătoare vor atrage
calomniatori invizibili, în timp ce sarcasmul va atrage,
desigur, spirite sarcastice şi batjocoritoare, care vor
inspira discuţii nedemne, deschizând astfel un canal
foarte larg frivolităţii şi perturbării.
Arătând către grupul de la masă, Alexandre a
adăugat:
- În acest caz, aceşti indivizi trişti au atras rudele
dezîncarnate de pe acelaşi nivel cu ei; este un vampirism
reciproc. Ascultă la ceea ce vorbesc.
Am ciulit urechile şi am observat că, într-adevăr,
conversaţia era foarte mizerabilă.
- Nu m-am gândit niciodată că voi suferi atât de
mult! - a exclamat mătuşa în vârstă a lui Ester,
plângându-se amarnic. Împreună cu Agostino am
muncit atât de mult de când eram tineri!... Acum că
suntem bătrâni şi ne lipsesc resursele de a face faţă
vieţii, trebuie să purtăm povara unei sărmane nepoate
văduve! Ce soartă îngrozitoare!
Şi în timp ce lacrimile îi curgeau pe obrajii ca de
ceară, bătrânul a întărit:
 - Chiar aşa! Pentru o asemenea viaţă grea şi
trudnică, să avem o aşa răsplată amară! Nu aş fi
anticipat niciodată o bătrâneţe atât de pustie!
La auzul acestor declaraţii, spiritele îmbrăcate în
tunici negre au părut a fi şi mai atinse, îmbrăţişând cu
fervoare cuplul de bătrâni.
Deşi era tristă, văduva a spus cu resemnare:
- Este adevărat că încercările noastre au fost dure,
dar trebuie să avem încredere în bunătatea lui
Dumnezeu.

Alexandre şi-a concentrat întreaga atenţie asupra ei

şi am observat că peste sufletul femeii s-a aşternut o
anumită dispoziţie. Cu ochii strălucind, ca şi cum fi
perceput influenţa noastră spirituală, exterioară, ea şi-a
amintit vag visul din noaptea precedentă:
- Mulţumită Providenţei, m-am trezit în această
dimineaţă simţindu-mă mult mai liniştită. Am visat că
verişoara Etelvina m-a adus în prezenţa unui mesager
ceresc, care mi-a binecuvântat sufletul, uşurându-mi
mâhnirea adâncă din ultimele câteva zile! Oh, ce fericită
aş fi dacă mi-aş putea aminti acel vis luminos!
- Haide, mami, spune-ne! - a exclamat micuţa fată
de şapte ani, care până atunci fusese tăcută.
 Femeia a continuat bucuroasă:
- Copila mea, nu pot descrie starea minunată pe
care am trăit-o. Nu-mi pot aminti totul precis, dar ştiu
că emisarul lui Iisus m-a ascultat cu răbdare şi apoi m-a
învăluit în cuvinte de încurajare şi iubire. În loc să mă
dojenească, el m-a primit cu bunătate şi cu toleranţă
divină, mi-a ascultat plângerile până la final, precum un
doctor plin de iubire. Evident că m-am trezit în această
dimineaţă cu o stare diferită. Deci, haideţi să ne
acceptăm situaţia, căci Dumnezeu ne va ajuta. Îndată ce
mă voi recupera complet, voi începe să muncesc pentru
a ne asigura traiul, făcând o muncă onestă, să avem
speranţă şi credinţă.
În lumina cuvintelor încurajatoare ale lui Ester,
copiii au zâmbit unii altora, iar cuplul de bătrâni a
încetat să se mai tânguiască.
Doream să mă fac vizibil însoţitorilor dezîncarnaţi şi
neiluminaţi din cameră, pentru a le vorbi şi a le sonda
experienţele, dar Alexandre m-a descurajat:
- Ar fi o pierdere de timp, a spus el. Dacă doreşti să-i
ajuţi, revino aici în alt moment, căci concepţiile mentale
adânc înrădăcinate în decursul multor ani nu pot fi
spulberate prin simplele explicaţii verbale ale unei
singure zile, în acest moment avem un scop diferit.
Trebuie să obţinem informaţii despre Raul. Mai mult,
dacă i-am asculta acum pe surorile şi pe fraţii noştri, ne-
am da seama imediat că sunt capabili să vorbească doar
despre doleanţe triste, care nu ne-ar fi de niciun folos.
Şi arătând puţin interes în conversaţia celor
încarnaţi, el a considerat:
- Să-l căutăm pe unul dintre fraţii care are în grijă
această zonă. Avem nevoie de informaţii de bază pentru
a ne structura imediat Munca de intermediere.
 Alexandre s-a îndreptat către celelalte camere, astfel
că şi eu am Părăsit modesta cameră în care familia îşi
servea cina, deşi doream să-mi continui observaţiile. Dar
instructorul nu avea timp de Pierdut.
După câteva minute, ne-am aflat faţă în faţă cu un
spirit care arăta umil, deşi demn, şi căruia Alexandre i
s-a adresat cordial:
- Prietene, eşti supraveghetorul din această tură?
- Da, la dispoziţia ta, a răspuns el cu luare-aminte.
Instructorul i-a explicat în câteva minute ce doream.
Atunci supraveghetorul a explicat ceea ce ştia. Îl
cunoscuse destul de bine pe Raul şi îl ajutase de multe
ori, oferindu-i asistenţă spirituală continuă; cu toate
acestea, nici el, nici ceilalţi prieteni nu reuşiseră să-l
împiedice să comită acea sinucidere rece şi calculată.
- Sinucidere? - a întrebat Alexandre, căutând să
obţină mai multe detalii. Văduva lui crede că a fost
crimă.
- Ei bine, a spus noul nostru prieten, a ştiut bine
cum să o mascheze. Se gândea de foarte mult timp la
actul nefericit; în ziua finală a cumpărat un pistol
pentru a-şi duce la îndeplinire planul. S-a împuşcat
foarte aproape de inimă şi a mânuit arma în aşa fel încât
să evite amprentele, apoi a aruncat-o departe de el. În
acest mod a reuşit să-şi înşele rudele, facându-le să
creadă că fusese realizată o crimă odioasă.
- Şi ai reuşit să-l vezi în ultimele momente ale
acestei tragedii? - a întrebat patern Alexandre.
- Da, a explicat spiritul. Câţiva prieteni şi cu mine
am căutat să-l ajutăm, dar, deoarece a fost o moarte
intenţionată, rece şi planificată, nu am fost capabili să-l
îndepărtăm din balta de sânge în care se afla, fiind
reţinut acolo de vibraţii extrem de dense şi de
chinuitoare. Am continuat să lucrăm pentru a-l ajuta,
până la sosirea unei „bande” de spirite joase care l-au
abuzat pe nefericit şi au făcut ce-au vrut cu el, din
cauza rezonanţei sale cu energiile lor mizerabile. După
cum puteţi înţelege, nu am reuşit să-l smulgem din
mâinile acelor tâlhari ai întunericului, în timp ce l-au
luat cu ei.

Instructorul a părut mulţumit cu această explicaţie,

şi când mi-am dat seama că dorea să încheie
conversaţia, am îndrăznit să întreb:
- Dar... care a fost motivul sinuciderii sale? Nu ar fi
de dorit să auzim ce are de spus supraveghetorul despre
aceasta?
- Nu, a explicat Alexandre calm. Îl vom întreba chiar
pe Raul.
Ne-am luat rămas-bun, dar o întrebare a continuat
să mă obsedeze. Nu am putut să mi-o înfrânez, astfel că
m-am adresat ghidului meu generos:
- O „bandă” de spirite? Ce înseamnă aceasta?
Alexandre, care acum părea să fie ceva mai
îngrijorat, a explicat:
- „Banda” pe care a menţionat-o înseamnă o
mulţime de spirite delincvente dedicate practicii răului.
Chiar dacă influenţa lor este limitată datorită multelor
tipuri de bariere protectoare care înconjoară grupurile
surorilor şi fraţilor noştri încarnaţi, precum şi sferele
noastre de acţiune, ele pot provoca multe necazuri, dacă
îşi concentrează impulsurile energiilor lor colective
nefaste.
Eram foarte uimit, astfel că instructorul a adăugat:
- Nu fi atât de surprins, prietenul meu. Moartea
fizică nu este o cufundare miraculoasă care le
converteşte instantaneu pe spiritele rele în făpturi
benefice, şi pe spiritele ignorante în înţelepţi. Ele sunt
fiinţe dezîncarnate care se agaţă de împrejurimile casei
lor, aşa cum face iedera care se caţără pe ziduri. Altele -
chiar foarte multe, de fapt - se răzvrătesc în cadrul
cercurilor ignorante ale nivelului lor şi formează aşa-
numi- tele legiuni ale întunericului, care s-au opus chiar
şi lui Iisus prin diverse fiinţe posedate. Ele se
organizează într-un mod diabolic în grupuri criminale, şi
vai de cei care devin tovarăşii lor! Cei care se împiedică
şi cad amarnic pe calea evolutivă, nerespectând
oportunităţile divine, devin sclavii suferinzi ai acestor
puteri tranzitorii, dar teribile, ale întunericului. Ei
rămân înlănţuiţi pentru foarte multă vreme.
- Dar supraveghetorul regional, ca păzitor al acestui
loc, am cercetat eu surprins, nu putea preveni
sinuciderea nefericită?
- Dacă ar fi fost victima unei crime, da, a răspuns
instructorul, deoarece, atunci când sunt victime reale,
oamenii emană anumiţi curenţi de energii magnetice
care îi pun în contact cu spiritele ce oferă asistenţă- Dar
într-o sinucidere premeditată, fără interferenţa unor
complici ascunşi - precum este acest caz - dezechilibrul
sufletului este teribil şi produce o incapacitate totală a
minţii de a se acorda şi a rezona cu sferele superioare.
- Dar, am întrebat în continuare uimit, nu ar fi
putut fi ajutat deloc de spiritele-protectoare?
 Cu un gest de toleranţă fraternă, Alexandre a
subliniat:
- De vreme ce libertatea lăuntrică este înzestrarea
naturală a tuturor copiilor Creaţiei, nu este posibil să se
intervină rapid pentru a se acorda asistenţă tuturor
celor care cad în abisurile suferinţelor prin propriile lor
acţiuni intenţionate, cu deplina conştienţă a ceea ce ei
fac. În asemenea cazuri, durerea acţionează ca o măsură
de ajutorare în procesul de corectare indispensabilă a
faptelor greşite. Dar... ce putem spune despre cei răi
care par fericiţi că sunt astfel? - este posibil să te întrebi.
Ei sunt spiritele suferinde, mizerabile şi împietrite
sufleteşte ale tuturor veacurilor; în ciuda faptului că ele
îşi dau seama de decăderea lor spirituală, şi-au
construit în decursul timpului un veşmânt periculos de
insensibilitate şi împietrire în jurul inimilor. Disperate şi
deziluzionate, nutrind stări veninoase de mânie, ele se
aruncă in curentul întunecat al răului şi rămân acolo
până când în conştiinţa lor răsare o nouă rază de
lumină.
Subiectul prezenta o şansă de explicaţii nepreţuite,
dar Alexandre a făcut un gest, indicând faptul că nu
avea timp Pentru discuţii suplimentare, iar după o
scurtă pauză, a adăugat:
 - Andre, ajută-mă cu câteva momente de rugăciune.
Deoarece deţin acum o informaţie concretă de la
supraveghetor, trebuie să-mi mobilizez abilităţile pentru
a descoperi locul în care se află fratele nostru nefericit.
Am început să mă rog şi am observat că Alexandre
devenise foarte tăcut. După câteva minute, el a vorbit
din nou într-un mod aparte, ca şi cum se întorcea dintr-
o călătorie surprinzătoare:
- Putem începe. Fratele nostru sărman este
semiconştient, fiind sub influenţa unui grup periculos
de vampiri într-o zonă din apropiere.
Am plecat, urmându-i paşii îndeaproape, într-o
deplină tăcere, în ciuda curiozităţii mele uriaşe.
Curând ne aflam departe de enclavele suburbane şi
am ajuns în faţa unui mare abator.
Uimirea mea nu cunoştea margini în timp ce
observam atitudinea vigilentă asumată de ghidul meu,
care a intrat hotărât pe marea uşă de la intrare, pin
vibraţiile care umpleau aerul mi-am dat seama că, în
noua mea etapă de experienţe spirituale, acesta era unul
dintre cele mai respingătoare locuri pe care le
întâlnisem. Urmându-l îndeaproape pe Alexandre, am
văzut mai multe grupuri de spirite din regiuni inferioare,
răspândite în întreaga zonă. În hala în care erau
măcelărite vitele am fost martor la o scenă absolut
îngrozitoare. Un mare număr de dezîncarnaţi aflaţi într-o
stare mizerabilă se îmbrânceau să ajungă la şuvoaiele de
sânge proaspăt, ca şi cum încercau să bea lichidul
pentru a-şi stinge setea devoratoare.
Alexandre a remarcat uluirea dureroasă care mă
copleşise, şi a explicat senin:
- Vezi, Andre? Aceste surori şi aceşti fraţi mizerabili
nu ne pot vedea, datorită stării lor deplorabile de
abrutizare şi inferioritate. Ei sug energiile provenind de
la plasma sanguină a animalelor. Sunt nişte spirite
lihnite, care merită compasiunea noastră.
De foarte puţine ori în viaţa mea simţisem o
asemenea respingere acută. Scenele cele mai jalnice la
care fusesem martor până atunci în zonele inferioare nu
mă afectaseră cu o asemenea groază. Dezîncarnaţi care
să aibă nevoie de un asemenea gen de hrană? Un abator
înţesat de spirite perverse? Ce însemnau toate acestea?
Mi-am adus aminte de cunoştinţele mele limitate de
istorie şi despre vremurile când oamenii primitivi ofereau
sângele boilor şi al ţapilor unor presupuşi zei. Era
posibil ca scena oribilă care se desfăşura chiar în faţa
ochilor noştri să fie reprezentarea sacrificiilor antice de
pe altarele din piatră? Mi-am permis ca primele mele
impresii să-mi pună mintea pe jar, până în punctul în
care am simţit că ideile mele erau prinse într-un vârtej
agonizant.
 Alexandre, amabil ca întotdeauna, a explicat cu
căldură:
- De ce simţi o asemenea groază, prietenul meu? Vi-
no-ţi în fire, sparge cochilia interpretării personale şi
intră în câmpul larg al raţiunii. Când ne aflam pe
Pământ nu eram şi noi clienţii fideli ai măcelăriilor? îmi
amintesc că în vechea mea casă măcelărirea porcilor era
o sursă de bucurie familială. O carcasă de carne şi de
grăsime însemna abundenţă în bucătărie şi confort în
stomac. În aceeaşi măsură, aceşti dezîncarnaţi - de nivel
inferior, cum eram şi noi - se adună în jurul animalelor
moarte, ale căror şuvoaie de sânge le oferă elemente
vitale puternice. Fără îndoială că scena este deplorabilă,
dar nu depinde de noi să pronunţăm judecăţi- Fiecare
lucru, fiecare fiinţă, fiecare suflet se află într-un proces
evolutiv adecvat necesităţilor sale. şi dacă noi am trecut
deja prin zonele inferioare şi ştim cât de dificil este să
avansezi pe calea evolutivă, trebuie să urmărim să
menţinem o aspiraţie autentică de a ajuta, mobilizându-
ne cele mai bune abilităţi pentru a sluji semenilor noştri.
 Avertizarea a fost de un mare ajutor. Cuvintele pline
de învăţăminte ale lui Alexandre mi-au pătruns adânc
sufletul, corectându-mi atitudinea mentală, şi am putut
privi cu seninătate la scena din faţa mea; observând că-
mi recuperasem echilibrul, Alexandre mi-a arătat un
spirit aflat într-o stare deplorabilă, ca un robot, care
rătăcea printre celelalte făpturi. După ce i-am privit ochii
lipsiţi de expresie, am observat că veşmintele sale erau
pline de sânge.
- El este sinucigaşul pe care îl căutăm, a exclamat
cu hotărâre instructorul.
- Cum? - am întrebat, uimit. De ce ar avea nevoie de
el aceşti vampiri?
Aceste tipuri de spirite mizerabile, a explicat
Alexandre, se folosesc în mod abuziv de fiinţele recent
dezîncarnate şi lipsite de apărare, precum sărmanul
Raul, în Primele zile după moartea lor fizică, extrăgându-
le forţele vitale după ce le-au exploatat corpurile fizice.
Am fost şocat. Mi-am adus aminte de cunoştinţele
religioase antice referitoare la ispitirile diabolice, dar
instructorul mi-a întrerupt gândurile, rostind cu
atitudinea celui ferm focalizat asupra misiunii sacre de
asistenţă:
 - Andre, nu fi impresionat în mod distructiv. Fiecare
persoană, fie că este încarnată sau dezîncarnată, şi care
deviază de la calea dreaptă şi îngustă a Binelui, poate
deveni un spirit periculos al răului. Nu avem timp de
pierdut. Să acţionăm chiar acum pentru a-l ajuta pe
acest sărman frate.
Urmându-l pe mentorul plin de bunăvoinţă, m-am
apropiat de creatura mizerabilă. Alexandre şi-a plasat
mâna dreaptă peste capul lui Raul şi l-a învăluit într-un
flux de energii magnetice viguroase. În câteva momente
Raul a fost înconjurat de lumină, ce a fost imediat
percepută de fiinţele întunericului. Am văzut că cele mai
multe dintre ele s-au retras, strigând îngrozite. Văzând
luminozitatea care învăluia victima, ele au devenit palide
şi înspăimântate. Unul dintre persecutorii mai curajoşi a
spus cu voce tare:
- Să-l abandonăm pe acest om sorţii sale. „Spiritele
puternice” sunt interesate de el. Să-l lăsăm în pace!
Ca şi cum se temeau de ceva ce nu puteam încă
înţelege, persecutorii au plecat grăbiţi, în urma
revărsării de lumină din Tărâmurile Superioare.
Mintea îmi era copleşită de întrebări dureroase.
Scena era tipică acelor legende străvechi despre demonii
care le abandonează pe sufletele care până atunci au
fost prizoniere scopurilor lor infernale. Cuvintele spiritele
puternice” fuseseră pronunţate cu un sarcasm
nemascat. Datorită luminii strălucitoare care îl învăluia
pe sinucigaş, ei ştiau că suntem prezenţi; chiar şi în
timp ce fugeau îngroziţi, încă mai strigau insulte şi
batjocuri către noi.
Treptat, marele abator a început să se golească de
vampirii voraci. Încheindu-şi operaţiunea magnetică,
Alexandre l-a luat de mână pe prietenul nostru nefericit,
care părea în continuare amorţit de influenţa malefică.
Conducându-l afară, înspre câmpurile din depărtare,
Alexandre mi-a spus cu amabilitate:
- Nu pune la inimă cuvintele lor răutăcioase. Aceste
surori şi aceşti fraţi nefericiţi merită toată compasiunea
noastră. Să ne ocupăm de problema pe care o avem de
rezolvat.
El a sugerat să îl sprijin pe noul nostru prieten, care
părea inconştient de asistenţa noastră. După ce am
mers câteva Minute ne-am oprit sub un mare copac cu
un frunziş bogat şi l-am aşezat pe iarba proaspătă pe
fratele nostru poticnit.
Impresionat de ochii său lipsiţi de orice expresie, am
ce- fut instructorului o explicaţie. El a răspuns imediat,
în stilul său prietenos:
- Sărmanul om şi-a pierdut temporar memoria.
După ce energiile sale vitale i-au fost îndelung jefuite,
fiind practic supte de persecutori, a rămas într-o stare
de inconştienţă lamentabilă.

Am fost foarte surprins, astfel că Alexandre a

continuat:
- La ce te aştepţi? Crezi că legea efortului minim ar
putea domina aici? Forţa de atracţie a răului este foarte
puternică, în special pentru cei care cad de bunăvoie în
capcanele sale.
 Apoi s-a aplecat patern deasupra sinucigaşului
nefericit şi l-a întrebat:
- Frate Raul, cum te simţi?
- Eu... eu... a rostit nedesluşit nefericitul, ca şi cum
era cufundat într-un somn foarte adânc, nu ştiu... nu
ştiu nimic.
- Îţi aduci aminte de soţia ta?
- Nu... a răspuns într-un mod vag sinucigaşul.
Instructorul s-a ridicat şi mi-a spus:
- Este complet inconştient. Trebuie să-l trezim.
Mi-a spus să rămân să-l supraveghez, în timp ce el
urma să plece să caute resursele necesare.
- Nu putem să-l trezim singuri? - am întrebat
surprins -
Alexandre a zâmbit şi a observat:
- Este destul de evident că nu eşti un veteran al
muncii de intermediere. Ai uitat că îl vom trezi nu numai
la starea sa de conştienţă, ci şi la cea de suferinţă? în
curând vom sparge cochilia magnetismului inferior care
îl ţine închis pe Raul, iar el se va întoarce la situaţia sa
anterioară. Va simţi tortura pieptului perforat de glonţ şi
va urla plin de teroare când se va confrunta cu situaţia
dureroasă a vieţii de după moarte - o situaţie pe care
singur şi-a creat-o. În asemenea cazuri, primele impresii
sunt cu adevărat înspăimântătoare şi trebuie să treacă
mai multe ore până când va simţi o cât de mică alinare.
Deoarece ne aşteaptă şi alte sarcini, cel mai indicat este
să-l încredinţăm grijii altor prieteni.
Comentariile sale m-au pătruns adânc.
După 20 de minute, Alexandre s-a întors însoţit de
doi fraţi care erau dispuşi să se ocupe de creatura
nefericită, şi în scurtă vreme am ajuns la un centru
spiritual pentru situaţii de prim ajutor, localizat chiar pe
Pământ. Era limpede faptul că organizaţia se ocupa doar
de cazurile de urgenţă, pentru că mijloacele aflate la
dispoziţie erau destul de rudimentare.
Percepându-mi gândurile, Alexandre a explicat:
- Nu putem instala o instituţie cu servicii complete
în cadrul acestor planuri de vibraţii antagoniste ale
locuitorilor Pământului, astfel că munca de ajutorare
aici are deficienţe incontestabile, desigur. Acest loc este
un spital mobil, care depinde de abnegaţia unui mare
număr de colaboratori.
Îndată ce Raul a fost aşezat pe un pat cu
aşternuturi albe, Alexandre a început să aplice pase
magnetice deasupra zonei sale cerebrale. Nu a durat
mult până când el a lăsat să-i scape nişte urlete
disperate şi adânci, care mi-au pătruns inima.

- Mor! Mor! - striga el cu o durere imensă, căutând

acum să se urce pe pereţi. Vă rog să mă ajutaţi!
Şi apucându-se strâns de piept, a strigat cu o voce
ascuţită:
- Inima mi-e zdrobită! Ajutor!... Nu vreau să mor!
Câteva asistente grijulii aveau mare grijă de el, dar
pacientul părea copleşit de groază. Scos din minţi şi
într-o stare de suferinţă imensă, el a continuat să strige
cu putere, ca şi cum se trezise dintr-un coşmar teribil.
 - Ester! Ester! - a strigat creatura mizerabilă,
amintindu-şi de soţia sa. Vino şi ajută-mă, pentru
numele lui Dumnezeu! Ajută-mă! Copiii mei!... Copiii
mei!
Alexandre s-a apropiat de el părinteşte şi a spus:
- Raul, fii răbdător şi ai încredere în Puterea Divină!
Caută să fii curajos şi să te confrunţi cu situaţia pe care
ţi-ai creat-o singur; nu striga în zadar numele soţiei tale
devotate şi nici numele copiilor pe care i-ai lăsat în
vechiul peisaj al lumii. Uşa fizică a casei tale s-a închis
odată cu ochii tăi. Daca ai fi cultivat iubirea creştină şi
ai fi profitat de oportunităţile încredinţate de Dumnezeu,
ţi-ar fi fost uşor în asemenea momente să te întorci la
casa dragă şi să-i vezi pe cei pe care-i iubeşti, chiar dacă
ei nu îţi pot percepe prezenţa. Dar acum, prietene, este
prea târziu... va trebui să aştepţi o altă şansă de muncă
şi purificare, deoarece aceea pe care ai avut-o cu numele
pământesc de Raul s-a încheiat.
Cu o groază imensă pe chipul său, Raul a răspuns:
- Deci sunt mort? Dar îmi simt inima zdrobită de
durere! şi hainele mele sunt îmbibate de sânge! Aşa
arată moartea? Este o nebunie!
Senin, bunul instructor a vorbit din nou:
- Nu ţi-ai îndreptat singur pistolul către piept? Nu ţi-
ai localizat singur inima pentru a-ţi lua viaţa? Oh,
prietene, oamenii pot să se păcălească unii pe ceilalţi,
dar nimeni nu poate păcăli Justiţia divină.
Afişând o ruşine profundă în momentul în care şi-a
dat seama că fusese descoperit, sinucigaşul a izbucnit în
lacrimi şi a murmurat:
- Ah! Cât de mizerabil sunt! De o mie de ori
mizerabil!
 Alexandre nu i-a mai vorbit în acel moment. L-a
încredinţat cu iubire grijii surorilor şi fraţilor
responsabili cu munca de asistenţă, şi a spus:
- Să mergem, Andre! Noul nostru prieten se află
într-o criză care nu se va încheia mai devreme de vreo
70 de ore. Ne vom întoarce mai târziu să-l vedem.
Înapoi la munca mea, am aşteptat cu nerăbdare
momentul în care puteam să revin la observaţiile mele
educative. Complexitatea muncii de mijlocire mă
impresionase cu adevărat. Rugăciunile simple ale soţiei
dăruite şi pline de dor fuseseră sursa numeroaselor
activităţi puse în mişcare de ghidul meu şi a lecţiilor
valoroase pentru mine. Cum urma să procedeze
Alexandre în final? Ce dezvăluiri avea Raul pentru noi,
fiinţe interesate de bunăstarea lui? Va fi consolată soţia
lui în condiţia ei de văduvă?
Cu atât de multe întrebări în minte am aşteptat
momentul potrivit. După patru zile, instructorul m-a
invitat să ne întoarcem la subiectul nostru, ceea ce m-a
făcut foarte fericit, deoarece aveam posibilitatea de a-mi
continua învăţăturile pentru evoluţia mea personală.
L-am găsit pe Raul plin de durere; cu toate acestea,
era mai liniştit şi capabil să susţină o conversaţie
lămuritoare. S-a plâns de rana sa deschisă, de inima sa
nestăpânită, de suferinţa acută şi de deznădejdea sa
uriaşă; cu toate acestea, ştia că nu se mai află în planul
fizic, chiar dacă un asemenea adevăr îl făcea să plângă
în agonie.
- Linişteşte-te acum, a spus instructorul meu cu o
bunătate indescriptibilă. Situaţia ta este dificilă, dar ar fi
putut fi mai rea. Există sinucigaşi care rămân ataşaţi de
corpurile lor neînsufleţite o perioadă de timp
nedeterminată, privindu-le cum putrezesc şi sunt
mâncate de viermii voraci.
 - Vai mie! - s-a tânguit creatura nefericită, pentru
că, în afară de a fi un sinucigaş, sunt şi un criminal.
Şi arătând că are mare încredere în noi, Raul ne-a
relatat povestea sa tristă, încercând să-şi justifice actul
extrem pe care îl săvârşise.
În tinereţe se mutase de la ţară în marele oraş, la
invitaţia lui Noe, prietenul său din copilărie. Acest
prieten, un tovarăş devotat şi adevărat, l-a prezentat în
anumite ocazii logodnicei sale dragi, cu care spera să-şi
construiască un cuib de fericire domestică în viitor. Dar
vai! Din ziua în care Raul a văzut-o pe Ester pentru
prima dată, nu şi-a mai putut lua gândul de la ea.
Tânăra femeie întruchipa ceea ce el, Raul, considera a fi
cel mai înalt ideal pentru o căsătorie fericită. În prezenţa
ei el se simţea cel mai fericit bărbat de pe Pământ.
Privirea ei îi hrănea sufletul, ideile ei erau o continuare a
gândurilor lui. Dar cum ar fi putut să o facă să simtă
imensa lui afecţiune pentru ea? Noe, bunul său prieten
din trecut, devenise un obstacol care trebuia înlăturat.
Ester ar fi fost incapabilă de a-şi încălca angajamentul.
Noe era infinit de bun şi de iubitor pentru a cauza o
despărţire. Atunci a fost momentul când ideea
îngrozitoare a unei crime s-a născut în mintea lui Raul.
Trebuia să-şi elimine rivalul. Nu dorea să renunţe la
fericirea sa pentru nimeni. Tovarăşul său trebuia să
moară. Dar cum să-şi desfăşoare planul fără să aibă
Probleme cu poliţia? Orbit de patima sa violentă a
început un studiu detaliat despre cum să-şi ducă la
împlinire scopul criminal şi a descoperit o formulă abilă
de a-şi elimina prietenul dăruit şi credincios. A început
să ingereze o otravă teribilă, dar bine-cunoscută, în doze
foarte mici, mărind treptat doza până când organismul
său a devenit obişnuit cu cantităţi ce puteau fi letale
pentru oricine altcineva. Când a atins nivelul necesar de
rezistenţă, şi-a invitat prietenul la cină şi a pus otrava
odioasă într-un vin îmbietor, din care a băut şi el fără să
aibă nicio problemă. Dar Noe a murit în câteva ore, iar
pentru ceilalţi concluzia a fost un caz de sinucidere.
Raul a păstrat secretul teribil pentru totdeauna; după ce
a curtat-o cu bunătate pe logodnica îndurerată, a reuşit
să-i câştige simpatia şi s-au căsătorit. Obţinuse ceea ce
dorise cel mai mult, ca Ester să fie soţia sa; copiii au
venit ulterior pentru a-i îmbogăţi viaţa, dar... conştiinţa
sa fusese lovită dincolo de orice posibilitate de reparare.
În scenele cele mai intime din cadrul familiei, el îl vedea
pe Noe cu ochii minţii, cum îi reproşa comportamentul.
Sărutările soţiei şi îmbrăţişările copiilor nu puteau
îndepărta viziunea implacabilă. În loc să se estompeze,
remuşcarea sa s-a intensificat. La muncă, atunci când
citea, la masa familiei, în dormitor, victima continua să
îl privească în tăcere. La un moment dat a dorit să se
predea justiţiei lumeşti şi să-şi mărturisească odioasa
crimă; dar simţea că nu avea dreptul să o tulbure pe
soţia sa, nici nu dorea ca viitorul copiilor săi să fie unul
al agoniei şi tulburării. Societatea îl respecta, onorându-i
viaţa de familie. Colegii distinşi îi apreciau compania.
Cum ar fi putut să-şi dezvăluie secretul în asemenea
circumstanţe? în ciuda soţiei iubitoare şi a copiilor
tandri, curând a devenit epuizat, la capătul rezistenţei
spirituale prelungite. Se temea că va înnebuni, îi era
frică de spitalele de psihiatrie şi de moarte, şi astfel
căuta mereu să fugă de necesitatea de a-şi mărturisi
crima; dar această nevoie creştea cu fiecare zi. În acel
moment, ideea de sinucidere a început să se dezvolte în
mintea sa torturată. Nu mai putea rezista. Îşi va
ascunde ultimul act al dramei sale tăcute, aşa cum
făcuse şi cu prima tragedie. A cumpărat un pistol şi a
aşteptat. Într-o zi, după muncă, a făcut un ocol în
drumul spre casă şi şi-a aţintit pistolul către inimă,
atent să nu lase amprente. După ce s-a împuşcat, a
făcut un efort suprem pentru a arunca departe arma
ucigaşă. Nu se putea gândi la nimic altceva, în afară de
tortura indescriptibilă din pieptul său sufocat. În timp ce
ochii i se închideau, a simţit că nişte fiinţe doresc să-l
ajute; dar foarte curând a văzut cum o veritabilă gloată
întunecată şi nevăzută îl iau din acel loc dureros... Din
acel moment, o stare generalizată de slăbiciune l-a
stăpânit complet. S-a simţit întemniţat într-un fel de
somn adânc şi agonizant, plin de coşmaruri nemiloase.
În cele din urmă şi-a recăpătat conştiinţa în acea simplă
cameră, doar după ce Alexandre i-a restabilit energiile
epuizate.
Încheindu-şi lunga şi amara mărturisire, Raul şi-a
simţit pieptul presat, iar lacrimi grele au început să-i
curgă pe faţă.
Foarte mişcat, nu ştiam ce să spun. Acea dramă
secretă ar fi atins chiar şi inimi de piatră. Alexandre
însă, exprimând măreţia realizărilor sale spirituale
elevate, a rămas senin şi a spus:
- Raul, în abisul cel mai întunecat există
întotdeauna loc pentru speranţă. Nu te lăsa dominat de
ideea că lucrurile nu se vor rezolva. Gândeşte-te la
oportunităţile reînnoite; Meditează asupra măreţiei lui
Dumnezeu. Transformă-ţi remuşcarea într-un scop de
regenerare.
 După o scurtă pauză în care nefericita fiinţă a plâns
încontinuu, mentorul a continuat:
- Adevărul este că nenorocirile tale actuale nu pot
dispărea ca prin miracol. Cu toţii culegem ceea ce am
semănat, iar noi, care am învăţat ceva astăzi, am trecut,
de asemenea, prin lecţia de a începe din nou şi din nou
de la capăt, de multe ori. Fii liniştit şi ai curaj.
Apoi Alexandre i-a povestit despre motivul care se
afla la baza interesului nostru, explicând că munca de
asistenţă fraternă fusese pusă în mişcare de rugăciunile
soţiei sale devotate şi deznădăjduite. I-a dat veşti despre
ea, despre copii şi despre mătuşa şi unchiul său. I-a
spus cât de dor îi era lui Ester şi cât de mult îşi dorea să
îl vadă chiar şi pentru o clipă în timpul somnului
corpului ei fizic.
Auzind aceste veşti, sinucigaşul a devenit şi mai
trist, spunând:
- Oh, nu! Nu sunt vrednic! Starea mea mizerabilă
doar îi va spori mâhnirea!
Cu toate acestea, instructorul l-a bătut părinteşte pe
umăr şi a promis că va interveni pentru a rezolva
problema.
 Am plecat încă o dată. Observându-mi uimirea
profundă, Alexandre a spus:
- În mica dramă pe care o observăm, prietene, poţi
începe să-ţi imaginezi amploarea şi complexitatea
sarcinilor noastre în munca de mijlocire. Prietenii noştri
încarnaţi ne solicită uneori asistenţa, chiar dacă nu au
nicio idee despre cum este situaţia reală. Iar în ceea ce
priveşte societatea umană, Raul este considerat victima
unor criminali necunoscuţi, când, în realitate, el a fost
propria sa victimă. Conform soţiei sale, el era soţul ideal,
pe când, în realitate, el este un asasin şi un sinucigaş.
Am înţeles dificultăţile morale în care ne aflam,
conformându-ne solicitării care ne condusese la o
asemenea sarcină; cuvintele instructorului nu afişau
altceva. Înţelegând acest lucru, am îndrăznit să întreb:
- Crezi că sora noastră Ester este pregătită să facă
faţă realităţii pe care am descoperit-o?
Alexandre a dat din cap şi a răspuns:
- Doar cei care sunt complet liberi de pasiuni sunt
capabili să accepte adevărul întreg. Ester este o
persoană foarte bună, dar nu deţine controlul complet
asupra ei înseşi. Nu îşi controlează emoţiile, ci emoţiile o
controlează. Din această perspectivă, nu-i putem oferi
adevărata cunoaştere a situaţiei actuale. Este pregătită
să fie alinată, dar nu să audă adevărul.
Afirmaţia instructorului m-a şocat într-o oarecare
măsură. Cum puteam omite detaliile tragediei? Nu
însemna aceasta evitarea realităţii? Prin ce proces o
puteam alina pe soţia îndurerată dacă îi ascundeam
detaliile reale ale faptelor săvârşite?
Alexandre mi-a înţeles întrebările şi a remarcat:
- Ce drept avem să îndurerăm inima unei sărmane
văduve, sub pretextul de a fi sinceri? De ce am păta
speranţele liniştite a trei copii adorabili, posibil
otrăvindu-le destinul, doar pentru a ne înfăţişa ca nişte
campioni ai realităţii? Există mai multă bucurie în
dezvăluirea întunecimii crimei decât în dezvelirea sursei
de mângâiere? Andre, fratele meu, viaţa ne cere mai
mult decât să fim extrem de discriminând! Fiecare
cuvânt îşi are timpul potrivit, aşa cum fiecare revelaţie
apare la momentul oportun! Nu putem concepe o formă
de asistenţă care îşi zdrobeşte solicitantul. Rugăciunea
lui Ester nu trebuie să devină un vehicul al descurajării
şi, de aceea, nu toţi primesc din Planurile Cele mai
înalte munca de asistenţă atunci când o doresc ei.
Am notat aceste remarci.
În acea zi am mers cu Alexandre la autorităţile
Ministerului de Asistenţă, pentru a cere colaborarea
uneia dintre surorile care lucrase cu echipa de prim
ajutor, în scopul de o ajuta mai eficient pe Ester. A fost
aleasă Romualda, o fiinţă dăruită şi amabilă, care ne-a
însoţit înapoi pe Pământ, şi care a primit cu atenţie
instrucţiunile venerabilului nostru instructor. Alexandre
nu a stăruit asupra unor instrucţiuni detaliate;
Romualda urma să o pregătească spiritual pe văduvă,
astfel încât să-l poată vizita pe soţul dezîncarnat în
următoarea noapte. Apoi urma să rămână cu Ester timp
de două săptămâni, lucrând pentru a-i restabili energiile
psihice şi pentru a o ajuta în celelalte aspecte, cu scopul
de a-şi reorganiza viaţa financiară, găsind un serviciu
onest şi onorabil.
Am fost profund emoţionant faţă de grija cu care
instructorul delicat a pregătit toate aranjamentele
necesare.
La ora stabilită pentru întâlnirea soţilor, am plecat
către spitalul mobil de prim ajutor, unde instructorul s-a
ocupat personal de toate pregătirile. I-a recomandat lui
Raul să fie într-o dispoziţie bună, insistând că trebuie să
evite chiar şi cele mai mici plângeri şi să se abţină de la
orice gest care putea arăta nerăbdare şi tulburare. Apoi
a ordonat ca rana deschisă şi sângerândă - foarte
vizibilă în zona distrusă a corpului subtil - să fie
acoperită, pentru ca soţia sa să nu perceapă niciun
sentiment de suferinţă. Surprins de această lecţie despre
comportamentul pe care urma să-l adopte, Raul a fost
fericit să fie de acord cu toate instrucţiunile.
După câteva minute, Romualda a intrat cu Ester, ai
cărei ochi arătau angoasă şi expectativă. Alexandre a
luat-o de braţ şi a ghidat-o către soţul ei, care era întins
pe un pat cu aşternuturi albe.
- Raul! Raul! - a strigat văduva singuratică, eliberată
temporar din corpul fizic şi sfâşiindu-mi inima cu tonul
plin de durere al vocii.
Mâhnirea ei era imensă. Dorea să spună multe, dar
nu putea. Genunchii îi tremurau şi a sfârşit prin a
îngenunchea lângă patul soţului ei, plângând. Am
observat că ochii acestuia erau plini de lacrimi care nu
curgeau. Alexandre l-a privit cu fermitate, dându-i de
înţeles că trebuia să fie curajos pentru conversaţia
dureroasă care urma. Precum un copil care doreşte să
împlinească aşteptările tatălui, sinucigaşul a urmat
întru totul gesturile ghidului generos. Iar când
Alexandre a dat din cap către el, Raul i-a luat mâna
soţiei sale înlăcrimate şi a spus:
- Te rog să nu mai plângi, Ester! Ai încredere în
Dumnezeu! Ai grijă de copilaşii noştri şi ajută-mă cu
credinţa ta! Eu sunt bine... Nu există niciun motiv să ne
întristăm! Draga mea, moartea nu este finalul. Acceptă
Voia Tatălui, aşa cum şi eu mă străduiesc să o accept...
separarea noastră este doar temporară... Nu te voi uita
niciodată! Vei fi în inima mea oriunde voi merge! şi mie
îmi este dor de prezenţa ta, de dăruirea ta, dar Cel înalt
ne va învăţa cum să ne transformăm dorul în speranţă!
Cuvintele sinucigaşului, precum şi tonul blând al
vocii sale m-au surprins. Raul exprima un mare
potenţial pentru blândeţe şi sensibilitate psihologică, de
care nu fusesem conştient până atunci. În acel moment
am observat, în urma ascuţirii percepţiei mele vizuale,
liniile foarte fine de lumină ce legau fruntea lui
Alexandre de creierul lui Raul, şi am înţeles că
instructorul îi transmitea un influx magnetic puternic,
pentru a-l susţine în acea situaţie dificilă.
Ascultându-i cuvintele mângâietoare, văduva a
părut că-şi recâştigă seninătatea şi a exclamat cu
lacrimi în ochi:
- Raul, ştiu că acum suntem separaţi de abisul
mormântului!... Ştiu că trebuie să aştept hotărârile
Providenţei divine pentru a mă alătura ţie pentru
totdeauna... Ascultă-mă! Ajută-mă cât sunt pe Pământ,
pentru a suporta văduvia neaşteptată şi plină de durere!
Ridică-te şi vino acasă, pentru a oferi spiritului meu lovit
de tristeţe speranţe încrezătoare! Apără-ne de cei răi...
nu mă lăsa singură cu cei mici, care au atât de multă
nevoie de tine... Cere-I lui Dumnezeu această graţie şi
vino să ne ajuţi până la capăt!
 Rămas în continuare în patul său, Raul i-a mângâiat
cu blândeţe părul şi a răspuns:
- Ai curaj şi credinţă, Ester! Aminteşte-ţi că sunt
oameni care suferă mult mai mult decât noi, şi împacă-
te cu situaţia... Voi deveni mai puternic şi voi continua
să lucrez Pentru noi... Aşa cum tu speri în ajutorul meu,
aşa sper şi eu în încrederea ta. Domnul nu ne
încredinţează probleme pe Care nu le putem duce! Mergi
acasă şi bucură-te! Nu-ţi fie teamă de necesităţile
zilnice; nu vom duce niciodată lipsă de binecuvântarea
pâinii de zi cu zi! Caută bucuria într-o muncă onestă şi
seamănă binele cu fiecare ocazie pe care o oferă lumea!
Practica Binelui oferă trupului sănătate, Iar spiritului
fericire. Dumnezeu este bun şi drept, şi ne va
binecuvânta copiii, astfel încât ei să fie fericiţi alături de
tine. Nu mai aştepta! întoarce-te plină de încredere! Fii
sigură că sunt viu şi că moartea trupului este doar o
transformare necesară!
Realizând că întâlnirea urma să se încheie, soţia
neliniştită a exprimat o imensă curiozitate şi durere; şi
privindu-l înlăcrimată pe soţul ei, a întrebat:
- Raul, înainte de a pleca, spune-mi sincer... ce s-a
petrecut? Cine ţi-a luat viaţa?
 Am observat atunci o angoasă teribilă în ochii lui, la
întrebarea neaşteptată. Probabil că ar fi dorit să-şi
mărturisească adevărul, să arunce lumină asupra
trecutului său, dar ajutorul magnetic oferit de Alexandre
a venit rapid. O lumină intensă a fost transmisă prin
mâna sa dreaptă, care în acel moment al conversaţiei
era ţinută în mod protector deasupra capului
sinucigaşului. Expresia facială a acestuia s-a modificat,
iar echilibrul şi curajul i-au revenit. Calm încă o dată,
Raul i-a spus soţiei sale:
- Ester, lucrările Justiţiei Divine nu sunt la
dispoziţia noastră pentru a le ghici... poţi fi sigură că
suntem instruiţi în fiecare zi şi în tot ceea ce se petrece...
să învăţăm să căutăm... Voia lui Dumnezeu.
Sărmana văduvă dorea să prelungească discuţia; în
ochii ei suferinzi se putea citi dorinţa intensă de a
continua să se bucure de mângâierea sublimă a
momentului, dar Alexandre a luat-o de braţ şi i-a spus
că era momentul să-şi ia la revedere. Soţia înlăcrimată
nu a opus rezistenţă. Concentrându-şi întreaga forţă de
afecţiune în cuvinte, ea şi-a luat rămas-bun de la
sinucigaş şi i-a sărutat mâinile cu infinită tandreţe.
După ce a ieşit din spitalul spiritual de urgenţă,
instructorul a încredinţat-o grijii Romualdei şi s-a întors
la mine.
Eram incapabil să-mi ascund uimirea imensă cu
privire la această muncă de asistenţă.
Alexandre a observat sentimentele mele şi a vorbit
cu emoţie:
- După cum ai văzut, munca de asistenţă necesită
foarte mult efort şi devoţiune fraternă. Nu putem uita că
Raul şi Ester sunt două fiinţe infirme din punct de
vedere spiritual şi că în aceste condiţii ele au nevoie de
foarte multă înţelegere din partea noastră. Din fericire,
văduva se întoarce acasă Plină de curaj reînnoit, iar
Raul, deoarece a devenit conştient de măsura grijii care i
se oferă şi de amploarea ajutorului Pe care i-l poate oferi
partenerei sale încarnate, se va grăbi să dezvolte noi
factori şi energii în inima sa.
Cu toate acestea, impresionat de nivelul de
distrugere suferit de corpul său subtil, am întrebat:
- Dar cum rămâne cu rana sa? Cât timp va trebui
Raul să îndure o asemenea suferinţă?
- Poate că mulţi ani, a răspuns instructorul cu o
voce gravă. Dar aceasta nu-l va opri să lucreze intens
asupra conştiinţei sale, făcând eforturi să merite o şansă
care să-l regenereze profund.

Multe alte întrebări au izvorât în mintea mea. Cu

toate acestea, instructorul trebuia să plece să rezolve
alte sarcini dificile, în care nu puteam să-l însoţesc.
Am cerut permisiunea să urmăresc personal munca
de asistenţă a Romualdei şi am primit acceptul său
generos. Doream să ştiu cât de mult fusese alinată
văduva îndurerată şi să descopăr cum beneficiase de pe
urma reuniunii care se desfăşurase ca o asemenea
concesie înaltă.
 A doua zi m-am întors la casa modestă chiar în
momentul prânzului. Romualda fusese foarte ocupată.
Ambianţa interioară luase o înfăţişare nouă. Spiritele pe
care le văzusem anterior acolo nu dispăruseră complet,
dar erau semnificativ mai puţine. Sprijinind-o pe Ester,
sora grijulie m-a salutat cu căldură. Mi-a spus că
văduva se trezise simţindu-se mult mai bine şi că ea,
Romualda, făcuse tot posibilul să o ajute pentru a-şi
aminti pe deplin visul. Aşa cum era firesc, sărmana
femeie nu reuşise să-şi amintească toate detaliile, dar
păstrase cele mai importante impresii, ce i-au permis să-
şi aprindă speranţa divină în suflet şi să-şi restabilească
bu- na-dispoziţie. Ea a sugerat să văd cu ochii mei
efectele minunate ale Providenţei.
Într-adevăr, chipul văduvei dobândise o nouă
expresie. Avea ochi strălucitori şi limpezi, şi le povestea
mătuşii, unchiului şi copiilor visul sublim pe care îl
avusese noaptea precedentă. Cu toţii ascultau atent, mai
ales copiii, care păreau să-i împărtăşească bucuria
lăuntrică.
Ester şi-a încheiat povestea profund emoţionată.
Atunci am observat că mătuşa în vârstă face un gest de
neîncredere, întrebând-o:
- Chiar crezi că l-ai vizitat pe Raul în lumea de
dincolo?
- De ce nu? - a răspuns văduva fără să clipească.
Încă îi simt mâinile peste ale mele şi ştiu că Dumnezeu
mi-a acordat această graţie pentru a-mi găsi din nou
puterea de a munci. Astăzi m-am trezit complet refăcută
şi fericită! Pot întâmpina viitorul cu o speranţă nouă! Voi
face eforturile necesare şi voi fi victorioasă.
- Oh, mami, cât de mult ne mângâie cuvintele tale! -
a exclamat unul dintre copilaşi, cu ochii strălucitori. Cât
de mult aş fi vrut să fiu cu tine, să-l ascult pe tati în acel
vis minunat!
În acel moment, bătrânul, care mânca în tăcere, a
afirmat următoarele, ca un exemplu perfect al
necredinţei umane:
- Este interesant de notat că, deşi Raul a fost
capabil să-ţi aline inima de femeie, nu a putut să
clarifice nimic despre crima care l-a trimis în mormânt.

Ester era conştientă de ironia comentariului, dar,

influenţată de binefăcătoarea ei aflată în apropiere, a
răspuns rapid:
- Dragă unchiule, uneori nu ştim cum să fim
recunoscători pentru binecuvântările divine. Îmi
amintesc de acest adevăr atunci când ascult
raţionamente ca cele rostit de dumneata. Mi-e ruşine
când îmi amintesc că am pus aceeaşi întrebare
sărmanului Raul, în timp ce era întins palid şi epuizat în
patul său. A fost o bucurie suficientă pentru mine să-l
văd şi să-l aud într-o lume pe care acum nu o înţeleg-
Sunt sigură că l-am vizitat undeva. Ce interes putem
avea în a descoperi cine au fost criminalii, dacă nu
suntem capabili să-i înviem corpul fizic? Cât despre
îngrijorările noastre cu privire la pedepsirea vinovaţilor,
fără să luăm în considerare propriile noastre fapte rele,
putem fi atât de absurzi încât să dorim să fim mai drepţi
decât Dumnezeu?

Unchiul a devenit tăcut şi gânditor, şi am observat

că cei mici se simţeau foarte fericiţi cu replica mamei lor.
Inima lui Ester pătrunsese în zona lucidă şi sublimă
a credinţei vii, absorbind pace, fericire şi speranţă
pentru o nouă viaţă.
Când mi-am luat rămas-bun, am felicitat-o pe
Romualda pentru munca ei elevată. Servitoarea amabilă
mi-a adus la cunoştinţă planurile ei de serviciu. Urma să
rămână aproape de văduvă, insuflând asupra ei curaj şi
speranţă, iar în următoarea săptămână plănuia să o
ajute să-şi găsească un serviciu bine-plătit.
M-am minunat să aud acest plan, în special în ceea
ce prieşte ajutorul material; dar Romualda a adăugat
foarte calmă:
- Când surorile şi fraţii noştri legaţi de Pământ
merită, Putem coopera în numele lor cu toate resursele
disponibile atât timp cât ajutorul nostru nu le împiedică
libertatea conştiinţei.
Atunci am întrebat-o dacă acceptă ajutorul meu în
ziua Programată pentru sarcinile finale.
 Romualda a acceptat cu bunătate, iar după o
săptămână mi-a trimis vorbă cu privire la concluzia
muncii ei de asistenţă.
M-am întors în casa văduvei în compania
lucrătorului nobil, care a sugerat:
- Te rog, ajut-o pe prietena noastră de aici, în timp
ce merg să o aduc pe persoana desemnată să o asiste.
Am făcut deja toate aranjamentele necesare şi nu avem
deloc timp de pierdut.
Am rămas acolo plin de curiozitate, iar după
aproximativ trei ore cineva a bătut la uşă. O doamnă
distinsă, urmată de Romualda, venise să o caute pe
Ester, pentru a-i oferi un serviciu onest la atelierul ei de
cusut. Văduva a plâns de emoţie şi bucurie. În timp ce
era înconjurată de o bucurie generală, ea a aranjat
anumite detalii cu privire la muncă. Sora care a asistat-
o mi-a spus cu mulţumire:
- Acum, frate Andre, putem să ne întoarcem în pace.
Munca ce ne-a fost încredinţată s-a încheiat, mulţumită
lui Dumnezeu.
Cap. 12 - PREGĂTIRE PENTRU EXPERIENŢELE UNEI
VIEŢI NOI

Alexandre şi cu mine ne pregăteam să ne întoarcem

la sediul muncii noastre spirituale, când ghidul a fost
abordat de un prieten dintr-un ordin înalt. Acesta m-a
salutat de asemenea, exprimând o mare consideraţie şi
căldură.
- Voi fi scurt, a spus el instructorului meu, care l-a
ascultat cu bunăvoinţă. Nu am timp pentru explicaţii
lungi.
Expresia sa facială s-a modificat şi a întrebat:
- Îţi aminteşti de vechiul nostru prieten
Segismundo?
- Bineînţeles, a răspuns Alexandre. Amândoi îi
suntem datori pentru favoruri importante în trecut.
- Ei bine, a rostit musafirul, are o nevoie urgentă de
ajutor. Ştiu că nu eşti specialist în munca de
reîncarnare, dar simt nevoia să-ţi cer ajutorul din partea
prietenilor mei.
Noul nostru tovarăş a tăcut puţin şi apoi a
continuat:
- Îţi aminteşti că, în ciuda faptelor mari de bunătate
realizate în trecut, prietenul nostru a comis, de
asemenea, şi multe greşeli?
- Da, da, a răspuns instructorul meu, povestea sa
este ^că foarte vie în amintirea mea.
- Segismundo urmează să se întoarcă în fluxul vieţii
fizice, a continuat celălalt. Situaţia necesită acest fapt şi
nu trebuie să irosim ocazia de a-l direcţiona către
mântuirea de care are nevoie. El ştie că Raquel, sărmana
femeie pe care a îndepărtat-o de la drumul drept pe
vremea când eram cu toţii conectaţi de puternice
legături de afecţiune, şi Adelino, soţul nefericit pe care
fratele nostru l-a ucis într-un duel lamentabil, s-au
întors pe Pământ de ceva timp, iar în urmă cu patru ani
ei s-au reunit prin actul căsătoriei. Totul a fost pregătit
pentru ca Segismundo să se întoarcă în compania
victimei şi a duşmanului său din trecut, în scopul de a-
şi purifica sufletul. În conformitate cu permisiunea
acordată de Superiorii noştri, el va fi al doilea copil al
cuplului. Dar în acest moment ne confruntăm cu faptul
că nu-l putem mobiliza în această direcţie. Din
nefericire, Adelino, care va fi viitorul său tată, îl respinge
cu putere de îndată ce adoarme, şi astfel acţionează
împotriva eforturilor noastre cele mai bune de a-i aduce
împreună. Din această perspectivă, munca de pregătire
pentru această nouă experienţă fizică a devenit foarte
înceată şi neplăcută.
- Şi ce ne poţi spune despre Segismundo? - a
întrebat mentorul meu îngrijorat. Care este atitudinea
lui predominantă?
Herculano, mesagerul care ne vizita, ne-a informat
cu interes fratern:
- La început el a fost încurajat de cele mai înalte
speranţe. Dar acum, după ce a văzut că vechiul său rival
îi trimite gânduri de ură şi de gelozie, uitând de
angajamentele făcute în lumea spiritelor, el se simte
părăsit şi insuficient de puternic pentru a-şi răscumpăra
greşeala trecută. Uneori, tristeţea îl umple fie o adâncă
răzvrătire, iar într-o asemenea stare nefastă el împiedică
ajutorul din partea noastră.
Vizitatorul a tăcut pentru un moment şi a adăugat
cu o voce rugătoare:
- Eşti dispus să ne ajuţi în acest proces dificil de
reîncarnare? îmi amintesc de prietenia ta cu amândoi.
Poate că intervenţia ta afectuoasă îl va convinge pe
Adelino.
- Poţi conta pe mine, a răspuns grijuliu instructorul.
Voi face tot ce pot pentru ca această şansă să nu fie
irosită.
În timp ce Herculano zâmbea mulţumit, Alexandre a
concluzionat:
- Săptămâna viitoare voi veni cu tine când îi vei
vorbi lui Adelino în lumea spiritelor, pentru a rezolva
problema apropierii celor doi. Să ne încredem în ajutorul
divin.
Herculano i-a mulţumit şi a plecat profund mişcat.
Rămas singur cu devotatul meu mentor şi prieten,
am început să reflectez la posibilitatea de a contribui la
acest caz. Nu avusesem niciodată ocazia de a urma
îndeaproape un proces de reîncarnare şi să studiez
descendenţa spirituală în ceea ce priveşte embriologia.
Nu ar fi fost interesant să beneficiez de această
experienţă? Cu aceste aspecte în minte, m-am adresat
instructorului, dar fără să-mi menţionez direct intenţiile:
- Consider remarcabilă solicitarea de astăzi, am
spus. Când mă aflam în lume, nu mi-am imaginat
niciodată varietatea sarcinilor încredinţate
binefăcătorilor şi misionarilor dezîncarnaţi. Amploarea
muncii în dimensiunea noastră l-ar uimi pe orice
muritor.
- Fără îndoială, a răspuns amabil Alexandre. Aici
munca se desfăşoară în toate direcţiile. Cererea lui
Herculano a adus în atenţie una dintre cele mai
importante probleme ale fericirii umane: aceea a
apropierii fraterne, a iertării reciproce şi a semănării
dragostei cu ajutorul legii reîncarnării.
Alexandre s-a gândit câteva momente, apoi a
continuat:
 - Acesta este un caz tipic. Povestea vieţii lui
Segismundo este mult prea complexă pentru a fi
explicată în doar câteva cuvinte. Dar este suficient să
amintim că el, Adelino şi Raquel sunt principalii
protagonişti ai unei tragedii cumplite care s-a petrecut
pe vremea ultimului meu pelerinaj pe Pământ. Ca
urmare a unei izbucniri pătimaşe, Adelino a devenit
victima unui omor, Segismundo a crimei, iar Raquel a
prostituţiei. Fiecare dintre ei s-a dezîncarnat sub
vibraţiile intense ale urii şi ale disperării, şi au suferit
mulţi ani în zonele inferioare. Ulterior, datorită
intervenţiei unor prieteni iluminaţi, foştii soţi s-au întors
în corpurile fizice pentru a-şi purifica legăturile
emoţionale şi pentru a se uni cu foştii adversari. Dar aşa
cum se petrece aproape întotdeauna, eroii în promisiuni
şi-au slăbit intenţiile când a venit vremea să le
îndeplinească, deoarece au devenit mult mai ataşaţi de
propriile lor dorinţe, decât de înţelegerea Voinţei Divine.
Aflându-se acum în posesia darului vieţii fizice, Adelino
refuză să-l ierte pe Segismundo, prin aceasta repetând
în mod greşit calea urmată în trecut. Chiar înainte ca
fostul său ucigaş să aibă şansa de a se reîncarna,
Adelino arată că nu doreşte să ajute. Este acelaşi cerc
vicios dintotdeauna: când se află în afara oportunităţii
binecuvântate a muncii pământeşti şi este capabil să
înţeleagă măsura nevoilor sale, Adelino se angajează şi
face promisiuni de loialitate şi împlinire, dar îndată ce
dobândeşte comoara unui corp fizic, el revine la
împietrire spirituală şi la dispreţul faţă de legile lui
Dumnezeu.
Mentorul meu a tăcut câteva secunde, apoi a
remarcat:
- În orice caz, voi căuta să-i ajut să-şi amintească
angajamentele făcute.
 Realizând că aceasta putea fi o şansă nepreţuită, am
întrebat:
- Ar fi posibil să te însoţesc? Cred că aş învăţa foarte
multe. Cu siguranţă mi-aş îmbogăţi cunoaşterea
necesară pentru a-mi servi semenii, şi mi-ar fi de mare
folos personal. Nu ştiu cât de mult mi se va permite să
studiez în compania ta şi doresc să apreciez iluminarea
oferită de o asemenea ocazie.
Alexandre a zâmbit cu compasiune şi a spus:
- Nu am nicio obiecţie. Cu toate acestea, consider că
mi ar trebui să observi această muncă fără o cunoaştere
prealabilă a subiectului. În fiecare caz de înălţare
spirituală adevărată şi folositoare nu ne putem dispensa
de fundaţiile Necesare. Am prieteni buni în cadrul
departamentului de Planificare a Reîncarnării, un
serviciu important în colonia noastră de spirite, care este
legat direct de activităţile
Ministerului Elucidării. Dacă ai petrece câteva zile în
acea instituţie, vei obţine o idee mai corectă despre
sarcina noastră, prin observarea directă a acestei munci.
Un mare număr de reîncarnaţi urmează formatul
standard pentru toată lumea, în ceea ce priveşte cazurile
care implică reîncarnarea în scopuri pur evolutive. Cu
toate acestea, un anumit procentaj nu urmează acelaşi
plan. Pe măsură ce sufletul creşte în învăţare şi
cunoaştere, şi prin aceasta şi în responsabilitate,
procesul reîncarnării individuale devine tot mai complex
şi mai precis - fiind o excepţie de la regula generală. În
lumina acestui fapt, cele mai elevate colonii de spirite au
servicii speciale pentru reîncarnarea lucrătorilor şi
misionarilor lor.
Aceste explicaţii erau relevante şi ademenitoare;
conştient de importanţa lor pentru mintea mea săracă
din punct de vedere spiritual, Alexandre a continuat:
 - Când mă refer la lucrători, nu vorbesc despre cei
care sunt în întregime buni şi mântuiţi, ci mai ales la cei
care afişează în prezent un număr mare de calităţi
superioare, cei care se află pe calea de a obţine victoria
completă asupra condiţiilor şi expresiilor mai grosiere
ale vieţii. În general, aşa cum este şi cazul nostru, ei
sunt spirite îndatorate, dar posedă bunăvoinţă,
perseverenţă şi sinceritate, iar aceasta le acordă dreptul
de a influenţa factorii reîncarnării lor şi să evite astfel
tiparele normale, într-o anumită măsură. Desigur,
asemenea modificări nu rezultă întotdeauna în condiţii
plăcute pentru viaţa fizică pe care urmează să o trăiască.
Munca de rectificare presupune sarcini enorme.
Dorind să sublinieze cât mai puternic conceptul de
responsabilitate asupra minţii mele, instructorul a
continuat cu o şi mai mare seriozitate:
- Problema eşecului este, totodată, o chestiune de
învăţare, iar răul indică o situaţie de dezechilibru, care
necesită restabilire şi corijare. Progresul ne oferă putere,
iar noi petrecem mult timp învăţând cum să folosim în
mod armonios această putere. Raţionamentul oferă un
cadru sigur pentru cunoaşterea noastră; cu toate
acestea, Andre, aproape toţi dintre noi, care trudim pe
Pământ, petrecem secole în vederea iluminării noastre
lăuntrice, deoarece nu este suficient să dobândim idei şi
abilităţi; este necesar să fim şi responsabili. Mai mult
decât atât, nu este corect să posedăm doar informaţiile
care apar prin procesele gândirii, ci trebuie să deţinem şi
lumina care izvorăşte din iubire.
- Şi astfel se obţin strădaniile succesive în
reîncarnările repetate ale sufletului! - am exclamat,
foarte impresionat.
- Da, a continuat Alexandre. Avem nevoie de
strădania care corectează, reînnoieşte, restabileşte şi
perfectează. Reîncarnarea este mijlocul, iar educaţia
divină este scopul. De aceea, alături de milioanele de
fiinţe care evoluează, există şi Milioane care se reeducă
în tărâmul sentimentelor, deoarece ele deţin deja
anumite valori ale vieţii, dar le lipsesc altele care sunt la
fel de importante.
Simţindu-mi dificultatea de a înţelege complet
învăţătura sa, instructorul a spus:
- Deşi ai fost medic pe Pământ, cred că nu ai fost
complet străin de studiile Evangheliei.
- într-adevăr, am răspuns, am amintiri despre
aceasta.
- Atunci ştii că Iisus ne-a lăsat hrană pentru gândire
cu privire la aceste aspecte, când a spus că, dacă mâna
noastră sau ochiul nostru ne sminteşte, ar trebui să ne
lepădăm de ele pentru a putea intra în templul vieţii.
Depinde de noi să transformăm această imagine literală
într-o simplă interpretare a spiritului: dacă am eşuat
deja de multe ori în vieţile noastre, când ne-am bucurat
de autoritate, bogăţie, frumuseţe fizică sau inteligenţă,
este logic să nu mai primim alte şanse similare în
munca de rectificare.
Am înţeles clar la ce se referea Alexandre cu aceste
explicaţii prietenoase.
- Pentru reglarea acestui tip de muncă avem în
colonia noastră de spirite departamentul Planificării
Reîncarnării, de exemplu, unde există şansa de a primi
instrucţiuni valoroase.
Şi având grijă de nevoile mele precum un tată
iubitor, a doua zi instructorul m-a familiarizat cu
această instituţie impresionantă.
Centrul de serviciu era foarte activ, fiind alcătuit din
mai multe clădiri şi numeroase dependinţe. Copaci
primitori mărgineau grădinile vaste, oferind un aspect
încântător peisajului. Curând mi-am dat seama că
institutul era caracterizat de o mare activitate. Spirite
individuale sau mici grupuri veneau şi plecau, chipurile
tuturor exprimând o concentrare semnificativă. Cei mai
mulţi păreau total nepreocupaţi de prezenţa noastră,
deoarece treceau pe lângă noi fie singuri, cufundaţi în
gânduri profunde, fie în grupuri prietenoase, discutând
discret despre aspecte serioase şi captivante, după cum
am putut observa. Multe dintre aceste spirite care
treceau pe lângă noi ţineau mici suluri alcătuite dintr-o
substanţă similară pergamentelor, şi de care nu
avusesem nici cea mai mică idee până atunci.

Ca de obicei însă Alexandre mi-a venit în ajutor:

- Spiritele pe care le vedem aici sunt lucrători
interesaţi de încarnări viitoare. Nu toţi sunt conectaţi în
mod direct de un asemenea scop, căci un mare număr
dintre ei este implicat în munca de intermediere,
obţinând favoruri de această natură pentru prieteni
apropiaţi. Sulurile albe pe care le Poartă cu ei sunt mici
grafice de materie organică, pregătite de ghizii din planul
nostru - specialişti în cunoaşterea biologică a existenţei
pământeşti. Conform nivelului de progres al celui care se
reîncarnează, şi în funcţie de munca ce îi Va fi
încredinţată în timpul vieţii fizice, este necesar să fie
trasat un plan adecvat pentru ca fiinţa respectivă să-şi
atingă scopurile.
- Şi cum rămâne cu legea eredităţii fiziologice? - am
întrebat.
- Funcţionează cu un control absolut asupra tuturor
fiinţelor aflate pe calea evoluţiei, dar, bineînţeles, este
supusă influenţei celor care obţin calităţi superioare
ambianţei generale. Mai mult decât atât, când fiinţele
individuale interesate de noi experienţe în tărâmul fizic
merită anumite servicii de intermediere, puterile
superioare pot imprima anumite modificări asupra
materiei, începând cu dezvoltarea embriologică, dacă ele
determină că acele modificări sunt necesare pentru
munca mântuitoare.
În acest punct al conversaţiei iluminatoare,
Alexandre m-a invitat să intrăm.
Curând am ajuns într-unul dintre marile birouri ale
clădirii principale, unde unul dintre mulţii prieteni ai
instructorului a venit să ne întâmpine cu amabilitate.
Alexandre m-a prezentat Asistentului Josino, care
m-a primit cu o mare bunătate şi cu maniere nobile.
Instructorul a explicat motivul vizitei noastre. Dorea să
mi se permită vizitarea instituţiei de planificare de câte
ori era posibil în acea săptămână, deoarece aveam
nevoie să dobândesc o înţelegere bine fondată referitoare
la munca de asistenţă legată de activităţile de
reîncarnare. Asistentul Josino a promis că va face tot ce
poate, spunând că mă va prezenta colegilor săi, pentru
ca învăţăturile primite să nu fie lipsite de niciun detaliu
important, şi că îmi va expune propriile sale experienţe
observaţiei mele, pentru ca eu să beneficiez cât mai mult
din ele; iar în final, în măsura în care era posibil, îmi va
ghida dorinţa de a învăţa.

M-am simţit grozav în legătură cu toate acestea, nu

numai datorită primirii călduroase, ci şi datorită
mediului educaţional. Nu departe de noi se aflau două
statui extraordinare, aşezate pe piedestale luminoase.
Una era o reprezentare delicată a trupului masculin, iar
cealaltă a modelului feminin. Erau remarcabil de
frumoase în perfecţiunea lor anatomică, nu numai ca
formă, ci şi prin detaliile organelor şi a glandelor.
Anumite aparate electrice făceau ca ambele figuri să
pulseze cu viaţă şi căldură, emanând efluvii luminoase
precum cei mai elevaţi bărbaţi şi femei din planul fizic.
Observându-mi uimirea, Alexandre a zâmbit şi i-a
spus Asistentului Josino, cu intenţia clară de a auzi şi
eu:
- Este posibil ca Andre să nu fie suficient de
conştient de respectul şi recunoştinţa noastră faţă de
aparatul fizic terestru.
- Într-adevăr, am adăugat eu, până acum nu am fost
conştient că trupul este obiectul unui asemenea interes
printre noi. Nici măcar nu ştiam că în colonia noastră se
află o asemenea instituţie.
 - Şi de ce nu, prietene? - a intervenit călduros
Asistentul. Corpul fizic reprezintă o binecuvântare de la
Tatăl Ceresc. El constituie lucrarea magnifică a
înţelepciunii dumnezeieşti şi suntem suficient de
norocoşi să contribuim la îmbunătăţirea lui continuă.
Cât de mult îi datorăm aparatului uman pentru mileniile
sale de slujire în numele creşterii noastre pe calea vieţii
eterne? Nu vom fi niciodată capabili să realizăm
importanţa unei asemenea datorii. Şi privind la modelele
care mă uimiseră, el a afirmat:
- Întregul nostru zel în munca reîncarnării rămâne
departe de ceea ce ar trebui să facem în numele
îmbunătăţirii aparatului organic.
Deşi ezitam, am îndrăznit totuşi să întreb:
- Toate centrele spiritualităţii superioare au sectoare
dedicate acestui tip de muncă?
Alexandre a fost cel care a răspuns, în maniera sa
obişnuită, plină de atenţie:
- Asemenea sarcini sunt realizate cu o infinită grijă
în toate coloniile spiritualităţii superioare. Asistenţa
oferită pentru reîncarnarea spiritelor noastre exprimă
recunoaşterea pe care o simţim faţă de aparatul fizic ce
ne-a oferit atât de multe beneficii în decursul timpului.
Mi-am adus aminte însă că tatăl meu pământesc se
întorsese în experienţa corporală direct din zonele
inferioare, astfel că am întrebat:
- Şi cei care se reîncarnează direct din zonele
inferioare... primesc la rândul lor acelaşi ajutor generos?
Dorind să imprim asupra întrebării mele cea mai
profundă sinceritate, am adăugat:
- Tatăl meu, în ultima mea călătorie terestră, s-a
întors în planul fizic în nişte circumstanţe foarte triste,
cu puţin timp în urmă...
Alexandre m-a întrerupt:
 - Înţelegem. Dacă a fost o fiinţă cu un raţionament
clar, dar neiluminat, atunci s-a aflat într-o stare de
prăbuşire după moarte şi nu ar fi putut să se întoarcă la
oportunitatea binecuvântată a şcolii fizice fără munca de
mijlocire şi fără un ajutor puternic din partea inimilor
iubitoare din planul nostru. În acel caz, ar fi primit
ajutor de la binefăcătorii din planurile superioare, care i-
ar fi sprijinit promisiunile legate de munca izbăvitoare.
Dar, dacă a fost un individ care trece printr-un demers
pur evolutiv - o circumstanţă în care nu s-ar fi întors în
împrejurări triste - a primit asistenţa binecuvântată a
lucrătorilor spirituali, care veghează asupra îndeplinirii
obişnuite a muncii de reîncarnare.
În lumina explicaţiilor instructorului, am înţeles
diferenţele, iar mintea mea s-a liniştit.
Apoi, fie pentru că discuţia ajunsese la o problemă
foarte delicată despre familia umană, fie Pentru că
doreau să mă lase cufundat în gânduri în acea sală
vastă, instructorul şi Asistentul Josino au rămas tăcuţi,
obligându-mă să găsesc noi motive pentru conversaţii
care să-mi ofere învăţătură.
Atunci am început să observ cu atenţie modelele
masculine şi feminine aflate la mică distanţă.
Josino şi-a pus cu blândeţe mâna pe umărul meu şi
a spus:
- Apropie-te de aceste modele instructive. Vei
beneficia foarte mult dacă le vei privi cu atenţie.
Nu-mi puteam ascunde recunoştinţa. I-am lăsat pe
cei doi prieteni respectabili şi m-am apropiat de figurile
afişate acolo. M-am oprit să contemplu modelul
masculin, ale cărui linii erau perfect armonioase, foarte
asemănătoare cu arta elenistică.
Modelul, construit dintr-o substanţă luminoasă,
părea a fi cea mai perfectă lucrare anatomică pe care o
studiasem vreodată. Figura umană nemişcată părea a fi,
într-un anume mod, divină.
Am fost uimit când am privit detaliile. Nu văzusem
niciodată perfecţiunea fiziologiei în asemenea detalii.
Întregul sistem muscular era alcătuit din fibre
strălucitoare. De la ligamentele frontale şi până la
ligamentul inelar al tarsului, firele de lumină simbolizau
diversele zone ale musculaturii generale. Unele fibre,
precum cele din zona orbiculară a pleoapelor, zona
triunghiulară a buzelor, pectoralul mare, muşchiul
pectineu, eminenţele tenare şi hipotenare, şi până la
muşchiul extensor al degetelor erau chiar şi mai
strălucitoare. De la examinarea suprafeţei am trecut la
observaţii mai profunde, identificând caracteristicile
minunate ale reprezentării circulaţiei limfatice şi
sanguine. Ah! Toate organele se aflau acolo, vibrând
supuse sub influenţa aparatelor electrice, în scopuri pur
educaţionale. Venele erau înfăţişate lumini cenuşii, în
timp ce regiunile sângelui arterial erau de un roşu-
aprins.
Uimit, am transmis gânduri de pură admiraţie
înţelepciunii divine care ne oferă acest aparat pământesc
sublim pentru creşterea noastră spirituală neîncetată.
Am fost impresionat de alcătuirea perfectă a vaselor
distribuite în jurul trunchiului celiac, care semănau cu
nişte mici râuri de lumină, şi am putut vedea, aşa cum
erau bine evidenţiate în acea lumină, venele cave
superioare şi inferioare, jugularele externe şi interne,
arterele şi venele axilare, vena portă, artera mezenterică
superioară şi artera splenică, aorta descendentă, vasele
iliace şi ganglionii inghinali.
Sistemul nervos acoperea aceste minuni organice,
asemănându-se cu o mantie radioasă alcătuită din cele
mai delicate fire de lumină feerică. Zona creierului arăta
precum o lampă de culoare albastră foarte blândă, a
cărei luminozitate era legată direct de cerebel, coborând
prin măduva spinării până la plexul sacral, unde
punctul focal strălucitor căpăta o expresie mai intensă,
diminuându-se apoi în marele nerv sciatic.
Apoi mi-am început observaţiile asupra formei
feminine la fel de radioase, concentrându-mi abilităţile
analitice asupra sistemului endocrin, expus ca o
constelaţie printre celelalte piese organice. De la glanda
pineală, situată între emisferele cerebrale, şi până la
organele de reproducere, glandele păreau să formeze un
sistem luminos minunat, Precum mici stele de viaţă
adunate laolaltă pe verticală, precum nişte antene
sclipitoare care atrag lumină din tărâmurile Cele mai
înalte. Fiecare glandă înfăţişa forma ei specifică,
expresiile ei vibratorii şi caracteristicile sale particulare.
Toate glandele străluceau în culori diferite, deşi primeau
în modul lor specific nuanţele glandei pineale, care
semăna cu un mic soare albăstrui, menţinând în câmpul
său de atracţie magnetică toate celelalte glande, foarte
similar cu soarele nostru dătător de viaţă, ce garantează
astfel coeziunea şi deplasarea marii sale familii de
„planete şi asteroizi”.
Uimirea mea nu cunoştea margini.
În orice caz, trebuie să mărturisesc că surpriza mea
a fost şi mai mare atunci când am observat efluviile
strălucitoare care emanau din centrii genitali, care se
asemănau, la modul colectiv, cu un mic sanctuar plin de
lumină.
M-am adresat instructorului meu cu o privire
întrebătoare, iar explicaţia sa nu a întârziat să apară:
- În general pe Pământ, a spus Alexandre zâmbind şi
venind mai aproape, există încă foarte multă ignoranţă
cu privire la misiunea divină a sexualităţii. Cu toate
acestea, pentru cei dintre noi care dorim să valorificăm
oportunităţile de progres, maternitatea şi paternitatea
pământească sunt sacre. Facultatea creatoare
reprezintă, de asemenea, divinitatea din bărbaţi şi femei.
Pentru noi, pântecul matern reprezintă poarta
binecuvântată către mântuire; pentru un număr mare
de oameni din sfera pământească, viziunea Raiului este
un simbol al odihnei şi fericirii, în timp ce pentru noi
viziunea Pământului înseamnă munca înălţătoare şi
constructivă. În orice caz, nu vom atinge tărâmul promis
al strădaniei mântuitoare fără ajutorul forţelor creatoare
asociate ale bărbaţilor şi femeilor.
Cu această perspectivă reînnoită am înţeles
caracterul sublim al energiilor sexuale şi mi-am amintit
cu compasiune de toate fiinţele încarnate care nu erau
capabile deocamdată să manifeste respect şi înţelegere
vizavi de organele reproducătoare sacre. Instructorul
meu însă, precum o antenă receptivă a emisiilor mele
mentale, m-a avertizat cu bunătate:
- Te rog, uită de orice expresii ale amintirilor
neconstructive. Cei care aduc ofense sexualităţii prin
scris, acţiune sau vorbire simt deja foarte nefericiţi pe
propria răspundere.
Am reţinut lecţia şi am binecuvântat noua
experienţă care începuse.
Alexandre şi-a luat la revedere şi m-a lăsat în marea
instituţie de planificare, unde Asistentul Josino, ocupat
cu îndatoririle aflate în responsabilităţile sale, m-a lăsat
în grija lui Manasses, un frate care lucra la serviciile de
informaţii ale instituţiei. El m-a primit cu căldură,
înconjurându-mă cu bunătate şi grijă.
Am simţit imediat că experienţa de învăţare acolo
începuse cu mari beneficii. Manasses era precum o carte
vie. Opiniile şi informaţiile sale conţineau instrucţiuni
nepreţuite.
Pe măsură ce ne-am apropiat mai mult de
pavilioanele de planificare şi de proiecţie, în care foarte
mulţi colaboratori trasau planurile pentru reîncarnările
neobişnuite, noul meu tovarăş a fost abordat de un
spirit prietenos, care i-a cerut anumite informaţii.
Manasses m-a prezentat cu bucurie. Era un coleg care,
după 15 ani de muncă în activităţile de ajutorare, urma
să se reîntoarcă în tărâmul fizic pentru a-si repara
greşelile trecutului. Părea puţin ezitant şi se putea
percepe că trăieşte o anumită stare de frică şi indecizie.
- Nu te lăsa dominat de sentimente distructive, i-a
spus Manasses, căutând să-l binedispună. Problema
renaşterii nu este atât de complicată. Bineînţeles,
necesită curaj şi o atitudine corectă.
- Cu toate acestea, a răspuns spiritul oarecum cu
tristeţe, mi-e teamă că voi acumula şi mai multe datorii,
în loc să le plătesc pe cele vechi. Este atât de dificil să fii
victorios în experienţa corporală, din cauza pierderii
temporare a memoriei care vine odată cu reîncarnarea.
- Dar ar fi mult mai dificil să fim victorioşi dacă am
fi capabili să ne amintim, a răspuns Manasses imediat.
Şi cu un zâmbet a adăugat:
- Dacă am poseda mari virtuţi şi realizări minunate,
nu ar mai fi necesar să recapitulăm lecţiile deja
experimentate în corpul de carne. Iar dacă am avea
numai răni şi fapte greşite de amintit, atunci ar trebui
să binecuvântăm uitarea pe care ne-a acordat-o
temporar Domnul Dumnezeu.
 Celălalt a încercat să zâmbească şi a obiectat:
- Îţi înţeleg optimismul şi mi-aş dori să fiu ca tine.
Mă voi întoarce, încredinţându-mă ajutorului fratern al
tuturor celor de aici.
Şi cu o voce diferită el a întrebat:
- Îmi poţi spune dacă modelul meu este gata?
- Cred că poţi să-l verifici mâine, a răspuns
Manasses cu bună-dispoziţie. Am observat deja modelul
iniţial şi te felicit pentru că ai acceptat sugestia grijulie a
prietenilor bine-îndrumaţi în ceea ce priveşte deficienţa
piciorului tău. Cu siguranţă că vei întâmpina mari
probleme la începutul strădaniei tale, dar faptul că vei fi
hotărât îţi va aduce mult bine.
- Da, a răspuns celălalt, oarecum alinat. Va fi
necesar să mă înarmez împotriva anumitor tentaţii de
natură inferioară, iar piciorul infirm mă va ajuta să mă
focalizez asupra aspectelor mai importante. Va fi un
antidot pentru vanitate, o strajă împotriva devastării ce
poată fi creată de egoismul excesiv.
- Foarte bine! - a răspuns Manasses, exprimându-şi
deschis optimismul.
- Şi îmi poţi spune durata aproximativă de timp ce
îmi va fi acordată în noua mea formă fizică?
 - Cel puţin 70 de ani, a răspuns fericit noul meu
însoţitor.
Celălalt şi-a exprimat aprecierea, iar Manasses a
continuat:
- Aminteşte-ţi de binecuvântarea pe care ai primit-o,
Silverio, iar după ce te vei bucura de ea în planul fizic,
nu te întoarce aici înainte de a ajunge la 70 de ani.
Profită de ocazie. Toţi prietenii tăi te aşteaptă să te
întorci în colonia noastră de spirite în condiţia glorioasă
a unui „desăvârşit”.
Cu o rază de speranţă în ochi, Silverio i-a mulţumit
şi a plecat.
Ultimele remarci ale lui Manasses mi-au trezit şi mai
mult curiozitatea. Nu mi-am putut înfrâna întrebările
care mi-au invadat mintea, astfel că am întrebat
deschis:
- Prietenul meu, ce înseamnă un „desăvârşit”?
El a zâmbit indulgent şi a răspuns cu un ton vesel:
- Este titlul care se aplică acelor rari fraţi şi rare
surori care au fructificat toate potenţialităţile
constructive ce le-au fost oferite de trupul pământesc. În
general, când ne întoarcem în tărâmul fizic, aproape toţi
ratăm oportunităţile importante şi ne irosim inutil
energiile fiziologice. Rătăcim de colo-colo, facem ceva util
pentru noi şi pentru ceilalţi, dar adeseori irosim cam 50-
60-70 % sau chiar mai mult din potenţialul nostru. De
multe ori ne agravăm condiţia, deoarece ne folosim
energiile sacre ale vieţii ocupându-ne de activităţi
nevrednice, care ne degradează mintea şi ne împietresc
inima. Dar cei care se folosesc de mecanismul fizic ca
nişte lucrători credincioşi vor dobândi drepturi
importante în planul nostru. Deoarece devin lucrători
loiali şi productivi, „desăvârşiţii” sunt liberi să-şi aleagă
trupul ulterior la întoarcerea pe Pământ, în misiunile lor
de iubire şi de iluminare; sau pot primi un vehicul fizic
înnobilat pentru a-şi continua sarcinile pe drumul către
sferele superioare ale muncii.
Această informaţie a reprezentat o revelaţie
valoroasă pentru mine. Nu exista nimic mai drept decât
acordarea resurselor depline servitorului credincios.
Totodată, mi-am adus aminte de diversele
comportamente smintite la care cedează creaturile
umane în toate ţările; mi-am amintit de sistemele bizare
de credinţă şi de feluritele situaţii neghioabe care le
complică progresul evolutiv şi creează legături de
înrobire, înlănţuindu-le în ataşamentul faţă de situaţiile
temporare ale existenţei materiale, hrănind erori şi
fantezii, distrugând trupul şi otrăvind sufletul. Într-un
moment de minunare şi exaltare, am răspuns:
- Aducându-mi aminte de captivitatea spiritelor
încarnate în Planurile senzoriale, aduce mângâiere
faptul că există o răsplată pentru acele rare fiinţe care
trăiesc arta sublimă a echilibrului spiritual chiar în timp
ce se află în corpul fizic.
- Da, a spus Manasses cu o privire aprobatoare.
Oricât de ciudat pare să fie, aceste excepţii există cu
adevărat în lume. Asemenea fiinţe se reîntorc frecvent
aici, printre fiinţele anonime, fără semne pământeşti
care să le facă reclamă, dar cu mijloace imense de
spiritualitate superioară.
Şi arătând că dorea să mă lămurească şi mai mult
chiar prin prisma situaţiei sale, el a adăugat:
- Deja de mulţi ani fac eforturi pentru a atinge
condiţia unui „desăvârşit”; dar până acum am rămas la
etapa de pregătire.
Am înţeles că, întocmai ca şi mine, Manasses purta
cu el bagajul amintirilor nu foarte fericite ale modului în
care s-a folosit de trupul său în vieţile anterioare, astfel
că am modificat cursul conversaţiei:
- Cunoşti vreo fiinţă desăvârşită care s-a întors pe
Pământ?
- Da.

- Cu siguranţă, am continuat eu curios, că

asemenea fiinţe şi-au ales trupuri perfecte.
Noul meu tovarăş şi-a modificat brusc expresiile
faciale şi a subliniat:
- În ciuda meritului lor, niciuna dintre aceste fiinţe
pe care le-am văzut nu şi-a ales forme perfecte. Ele au
cerut să le fie pregătită o existenţă sănătoasă, fiind
preocupate mai degrabă de rezistenţa, echilibrul,
durabilitatea şi forţa instrumentului care urma să le
servească. Totodată, au cerut măsuri care să le
micşoreze temporar magnetismul personal, evitând o
înfăţişare fizică extrem de frumoasă, prin aceasta
ascunzându-şi frumuseţea sufletelor - în scopul de a-şi
garanta eficienţa sarcinilor. Au făcut aceasta deoarece,
trăind sub influenţa regulilor înfăţişării fizice pe Pământ,
mulţi oameni - care ar fi putut să le perceapă adevărata
poziţie spirituală - ar fi căutat să-i distrugă pe asemenea
misionari ai Binelui, prin intermediul vibraţiilor
distructive ale geloziei, invidiei, antipatiei făţişe şi al
conflictelor fără temei, în consecinţă, lucrătorii
conştienţi îşi organizează cel mai adesea sarcinile în
forme exterioare mai puţin atrăgătoare, evitând astfel
dinainte pasiunile devastatoare din partea sufletelor
dezechilibrate.
Am înţeles măsura explicaţiei sale şi am reflectat la
măreţia principiilor spirituale care guvernează viaţa
umană. După o pauză lungă, Manasses a adăugat:
- Întocmai precum copiii, Minţile tinere se joacă
inconştiente cu focul emoţiilor; dar spiritele mature, în
special când ating starea de «desăvârşire», evită orice
existenţă care le-ar putea distrage de la calea către
împlinirea Voinţei divine.
Apoi, la invitaţia noului meu prieten, am intrat într-
una dintre camerele dedicate muncii de proiectare. Mici
ecrane ce afişau părţi ale trupului uman erau plasate
într-o manieră ordonată de jur-împrejur. Am avut
impresia clară că mă aflu într-un mare centru pentru
anatomişti, înconjurat de asistenţi competenţi şi harnici.
Peste tot se aflau schiţe şi desene de membre, ţesuturi,
glande, fibre, toate tipurile de organe şi pentru toate
tipurile de preferinţe.
- După cum ştii, a observat Manasses grijuliu, în
munca de recapitulare sau în sarcinile specializate de pe
Pământ, reîncarnarea nu este niciodată un fenomen
banal. De aceea lucrează aici sute de tehnicieni
specializaţi în embriologie şi biologie generală, pentru a
ghida vieţile ulterioare ale tuturor surorilor şi fraţilor
care sunt conectaţi de noi printr-un efort colectiv.

Cu sentimente de reverenţă spontană, am contempli

lucrătorii care erau aplecaţi cu grijă asupra muncii lor
proiectând viitorul atâtor spirite. Cât de complexă era
oportunitatea unei noi naşteri! Ce activităţi intense
necesita ea din partea spiritelor binefăcătoare! Ca
răspuns la gestul meu de surpriză, Manasses a rezumat
situaţia într-un mod semnificativ:
- Eşti conştient de faptul că oamenii primitivi sau
semi-primitivi folosesc resursele, ce sunt întotdeauna
sacre, ale Naturii, pentru a-şi construi casele după
modele simple şi rudimentare, în timp ce oamenii care
au atins deja un anumit nivel de ideal şi şi-au dezvoltat
facultăţile superioare îşi construiesc casele realizând
dinainte anumite modele.
Arătând către scena cu tehnicienii ocupaţi, el a
adăugat cu un zâmbet:
- Singura diferenţă pe care o facem aici este că ne
ocupăm de planurile viitoarelor învelişuri carnale.
Trupul uman este cea mai importantă reşedinţă pentru
noi atunci când suntem constrânşi să petrecem timp pe
Pământ. Nu Putem uita că însuşi învăţătorul Divin l-a
numit templul lui dumnezeu.
Impresionat, am observat cu atenţie munca
desfăşurată în jur. Eram gata să trecem mai departe,
când o soră arătând foarte respectabil s-a apropiat şi l-a
salutat călduros pe Manasses. El i-a răspuns cu
amabilitate şi ne-a făcut cunoştinţă:
- Ea este sora noastră Anacleto.
Am salutat-o şi m-am simţit atras de prezenţa ei.
- Este una dintre lucrătoarele noastre cele mai
admirabile, a subliniat lucrătorul Ministerului
Comunicării.
Femeia a zâmbit, puţin ruşinată să fie obiectul
opiniei deschise a colegului ei. Dar Manasses a
continuat în stilul său optimist obişnuit:
- Anacleto plănuieşte să se întoarcă pe Pământ în
câteva zile, cu sarcina de a realiza un mare sacrificiu de
sine, ce implică patru spirite care au îndurat chinuri
mari, timp de peste 40 de ani, în regiunile abisale ale
zonelor inferioare.
- Nu consider că este vorba despre vreun sacrificiu
de sine, a intervenit femeia, zâmbind. Doar îmi voi
îndeplini datoria.
Şi cu o stare firească şi senină, ea m-a privit intens
şi a rostit:
- Mamele care nu au fost capabile să-şi încheie
munca de iubire ce le-a fost încredinţată de Tatăl
Ceresc, referitoare la copiii lor iubiţi, trebuie să fie
suficient de puternice pentru a-şi relua munca
imperfectă. Acesta este şi cazul meu. Nu trebuie să
menţionăm sacrificiul acolo unde este vorba doar despre
îndeplinirea îndatoririlor.
 Eram interesat de povestea acestei surori modeste şi
binevoitoare, şi de aceea mi-am adunat curajul pentru a
o întreba:
- Te vei întoarce în curând? Trebuie să spun că
hotărârea ta arată devoţiune şi bunătate. Nu pot ignora
faptul că şi mama mea s-a întors, de asemenea, în
planul fizic plină de o dăruire sublimă.
Am observat că îşi reţinea cu discreţie lacrimile,
probabil atinsă de remarca mea sinceră. Mi-a oferit cu
amabilitate mâna ei dreaptă; dându-mi impresia că nu
dorea să continue cu acest subiect, ea mi-a spus cu
emoţie:
- Îţi mulţumesc pentru cuvintele tale mângâietoare.
Dacă îţi vei aduce vreodată aminte de mine, te rog să mă
ajuţi cu gândurile tale bune.
În acest punct al scurtei conversaţii, Manasses a
întrebat:
- Ai primit deja toate planurile?
- Da, a răspuns ea, nu doar în ceea ce-i priveşte pe
sărmanii mei copii, ci şi pe cele legate de viitoarea mea
formă personală.
- Şi eşti mulţumită?
 - Foarte! - a răspuns ea. În cadrul Legii Tatălui
nostru, justiţia este plină de îndurare, iar eu sunt încă o
mare debitoare.
Apoi şi-a luat la revedere cu bucurie şi împăcare.
Manasses mi-a perceput curiozitatea şi a explicat:
- Anacleto este un exemplu viu de tandreţe şi
devoţiune, dar se va întoarce în lupta corpului fizic
pentru a realiza anumite corecţii în inima ei maternă.
Din cauza lipsei sale de prevedere în trecut, cei patru
copii ce i-au fost încredinţaţi de Dumnezeu au eşuat
într-un mod îngrozitor. Ca mamă, ea a nutrit anumite
concepte şi stări de afecţiune care nu au corespuns
realităţii. Soţul ei a fost un om onest şi muncitor, care,
deşi avea o mulţime de îndatoriri, nu uita niciodată să
manifeste în societate comportamentul omului cu un
caracter bun. Întotdeauna afişa o energie constructivă,
binefăcătoare. Deşi îi era foarte devotată, soţia sa îi
zădărnicea influenţa acasă, manifestând o iubire
maternă combinată cu un exces de tandreţe nechibzuită
şi nerezonabilă. Ca urmare a acestui comportament, cele
patru suflete nu au găsit resursele necesare pentru
călătoria lor de izbăvire. Trei băieţi şi o fată, a căror
pregătire intelectuală necesita cele mele ardente
sacrificii, au cedat foarte repede unor comportamente
fizice şi morale degradante, sub pretextul că se ocupă de
obligaţiile lor sociale. Conduita lor a fost atât de
scandaloasă, încât şi-au pierdut trupurile timpuriu şi au
intrat în tărâmul întunecat într-o stare mizerabilă. Când
Anacleto s-a întors în lumea spiritelor a înţeles problema
şi s-a hotărât să muncească din greu nu numai pentru
propria sa reîncarnare, ci şi pentru copiii ei, care o vor
urma în încercările lor purificatoare pe Pământ.
 - Cât timp a fost necesar pentru ca ea să obţină
această îngăduinţă? - am întrebat, foarte impresionat.
- Mai mult de 40 de ani.
- Nici nu-mi pot imagina sacrificiile ei viitoare! - am
exclamat.
- Da, a explicat Manasses, viaţa ei va fi foarte grea,
deoarece doi dintre băieţi se vor întoarce ca paralitici, iar
al treilea va avea dizabilităţi mintale. şi ca ajutor în
văduvia ei prematură o va avea doar pe fiică, ce se va
lupta cu propria ei rectificare necesară.
Nu am apucat să-mi exprim imensa uimire
referitoare la I mecanismele muncii de reîncarnare, când
o altă soră ne-a abordat, căutându-l pe Manasses.
După salutările pline de afecţiune, ea s-a adresat cu
bunăvoinţă noului meu prieten:
- Am nevoie de buna ta intervenţie pentru a-mi
modifica planul.
Şi desfăşurând o mică hartă ce înfăţişa trupul
perfect desenat al femeii, ea a indicat:
- Priveşte cu atenţie la planul meu legat de sistemul
endocrin. Ştiu că prietenii mei mi-au făcut o favoare
plănuindu-l într-un mod foarte armonios în cele mai
mici detalii, dar doresc anumite modificări.
- Cum aşa? - a întrebat surprins Manasses.
Nou-venita a indicat pe desen unde se afla gâtul şi a
spus:
- Am fost sfătuită de binefăcătorii mei de aici să evit
reintrarea în planul Pământului cu o formă corporală
perfectă. Dacă aş evita aceasta, aş putea avea o şansă
mai bună de a reuşi în sarcina pe care o plănuiesc; aş fi
recunoscătoare dacă glandele tiroide şi paratiroide nu
are fi atât de perfect evidenţiate. După cum ştii,
Manasses, sarcina mea nu va fi uşoară. Am nevoie să
redobândesc o mare moştenire spirituală. Trebuie să evit
orice posibilitate de eşec, iar o armonie fizică perfectă m-
ar putea împiedica să-mi ating scopurile.
Noul meu însoţitor mi-a aruncat o privire expresivă
şi i-a spus femeii:
- Ai dreptate. Seducţia fizică este un pericol real, nu
doar pentru cei care îi manifestă influenţa, ci şi pentru
cei care sunt supuşi ei.
- Aş prefera un trup neatractiv, a răspuns ea. Nu
sunt interesată de un trup ca al lui Venus, ci mă
preocupă mântuirea în eternitate a spiritului meu.
Manasses a promis că va pune o vorbă bună pentru
ea, iar îndată ce i-a spus la revedere femeii, a început
să-mi arate cele mai interesante reprezentări ale
organelor corpului uman.
Foarte impresionat, admiram numeroasele diagrame
aliniate într-o ordine perfectă, care demonstrau grija
spirituală ce precedă munca de reîncarnare, când
prietenul meu a spus:
- Medicina umană va fi foarte diferită în viitor, când
ştiinţa va putea înţelege dimensiunea şi complexitatea
factorilor mentali în cadrul bolilor corpului fizic. Foarte
rare sunt cazurile când problemele fizice nu sunt legate
direct de o cauză psihologică. Toate organele sunt
supuse influenţei morale. Preocuparea excesivă faţă de
simptomele patologice amplifică boala; emoţiile
puternice pot vindeca sau distruge trupul. Dacă acest
lucru se poate petrece în sfera activităţilor normale ale
luptei fizice, imaginează-ţi tărâmul vast de observaţie pe
care ni-l oferă planul spiritelor, cu miile de suflete
dezîncarnate ce ajung aici în fiecare zi, în stări
mizerabile de dezechilibru mental. Doctorii viitorului vor
cunoaşte aceste adevăruri şi nu-şi vor limita practica
profesională doar la oferirea unor diagnostice tehnice. Ei
vor fi ghidaţi mult mai mult în munca lor vindecătoare,
pentru a acţiona în funcţie de dimensiunile spirituale
implicate, în care iubirea creştină va juca un rol foarte
important.
Dorind să-şi continue explicaţiile cu privire la
munca de reîncarnare, Manasses a luat o mică diagramă
şi mi-a indicat trăsăturile principale, spunând:
- Aici este planul pentru reîncarnarea viitoare a unui
Prieten apropiat. Observi zonele întunecate ce străbat
colonul descendent până la deschiderea sigmoidă?
Aceasta arată că el va suferi de un ulcer grav în această
zonă, îndată ce va deveni adult. Trebuie însă să ştii că el
a ales aceasta.
 Pentru că privirea mea arăta o curiozitate extremă,
Manasses a explicat:
- În urmă cu mai mult de o sută de ani, acest
prieten a comis o crimă teribilă, înjunghiind mortal un
bărbat; aşa cum se petrece adesea, imediat după omor
victima dezîncarnată s-a ataşat puternic de el, iar de la
sămânţa crimei plantate în acel moment de către
nefericitul ucigaş au rezultat recolte îngrozitoare pentru
foarte mulţi ani. După cum ştii bine, ura reciprocă
produce o magnetizare puternică; eliberată din legăturile
cărnii, victima a început să se răzbune zilnic, omorându-
l lent pe criminal, prin atacuri sistematice pline de
gânduri mortale. În final, pe lângă remuşcarea naturală
ce i-a fost impusă de situaţie, când ucigaşul s-a
dezîncarnat, corpul său subtil s-a aflat într-o stare
mizerabilă. Şi-a regretat fapta şi a îndurat multă vreme
în tărâmurile purgatoriale, iar după o lungă şi
purificatoare suferinţă s-a apropiat de victimă, ajutând-o
cu intenţii lăudabile de salvare şi penitenţă.
 S-a dezvoltat moral, s-a împrietenit cu mulţi
binefăcători, a câştigat afecţiunea diverselor grupuri din
planul nostru şi a obţinut mijlociri preţioase. Cu toate
acestea... datoria a rămas. Iubirea însă a transformat
caracterul celui îndreptat. Când se va întoarce pe
Pământ, prietenul nostru nu va trebui să moară într-un
mod sângeros; dar oriunde se va afla în această perioadă
de vindecare completă în trup - pe care a dispreţuit-o
anterior - el va purta această rană în fiinţa sa, în fiecare
zi câştigându-şi reînnoirea necesară. Va experimenta
mâhnirea, din cauza permanentei suferinţe fizice, şi îi va
fi mereu greu de pe urma ulcerului, până în ziua plăţii
sale finale în corpul fiziologic. Cu toate acestea, dacă
poate rămâne credincios acestor noi angajamente, va
dobândi deplina eliberare în viitor.
În timp ce analizam planul cu întreaga atenţie,
Manasses a continuat:
- După cum vedem, justiţia este întotdeauna
împlinită, dar îndată ce spiritul doreşte să fie
transformat cu adevărat din punct de vedere spiritual,
duritatea procesului izbăvitor este diminuată. Petru
însuşi ne-a amintit, cu multe secole în Urmă, că
„dragostea acoperă mulţimea păcatelor”.
 Impresionat, am examinat planul educativ şi,
deoarece nu găseam cuvintele potrivite pentru a-mi
exprima uimirea, am rămas tăcut, profund mişcat.
Înţelegându-mi starea lăuntrică, tovarăşul meu a
continuat:
-Planurile pentru corpurile fizice viitoare, de care se
ocupă departamentul nostru, sunt nenumărate, iar din
cele mai multe putem concluziona că toţi cei care sunt
infirmi în trup sunt, de fapt, suflete care trec prin
lucrarea imensă a cuceririi de sine. Nimeni nu poate
înşela Voia lui Dumnezeu în procesul evoluţiei fără să
treacă apoi printr-o muncă reparatorie imensă; iar cei
care caută să înşele mersul firesc al lucrurilor - fazele
adecvate ale legilor divine - sfârşesc prin a deveni cei
înşelaţi. Viaţa este o simfonie perfectă. Atunci când
dorim să nu cântăm armonios notele ce ne sunt
încredinţate, şi să nu le manifestăm cât mai bine cu
putinţă, suntem constrânşi să ne oprim şi să facem o
muncă grea, care să recompună armonia stricată.
Am rămas la acea instituţie valoroasă câteva zile,
timp în care mi-am dat seama că existenţa umană nu
este nici pe departe un act accidental; de asemenea, am
înţeles că în tărâmul ordinii divine justiţia îşi
îndeplineşte zilnic misiunea, respectând planurile cele
mai înalte care comandă darul vieţii, pentru a sluji
fiecăruia, în funcţie de nevoile sale importante.
 Cap. 13 – REÎNCARNAREA

Am fost fericit şi mişcat de invitaţia lui Alexandre de

a-l însoţi în vizita la casa lui Adelino şi a lui Raquel,
unde urma să aibă loc reîncarnarea lui Segismundo.
O mulţumire profundă emana din spiritul meu,
deoarece aceasta era prima dată când primeam o
cunoaştere directă cu privire la fenomenul reîncarnării.
Încă din primii mei ani de studii medicale fusesem
fascinat de legile biogenetice. Însă nu avusesem vreodată
ocazia să-mi extind observaţiile şi experienţele. În
colonia de spirite la care mă conduseseră Providenţa
dumnezeiască şi intervenţiile generoase ale prietenilor
mei, primisem adeseori lecţii referitoare la acest subiect.
Dar până în acel moment nu observasem de aproape
procesul prin care spiritul unei fiinţe dezîncarnate
plonjează în tărâmul materiei dense.
În lumina acestor aspecte, l-am însoţit pe ghidul
meu grijuliu cu o stare de aşteptare bucuroasă şi
emoţionantă.
Alexandre mi-a explicat cu mare bunătate că într-o
viaţă anterioară primise multe favoruri de la persoanele
implicate în acest caz de reîncarnare şi că era fericit că
avea acum ocazia de a le fi de ajutor. A vorbit despre
dificultăţile muncii de eliberare spirituală şi a lăudat
legile bunătăţii divine, care îi cheamă pe toţi copiii
Creaţiei la acte de „mijlocire” şi de cooperare fraternă.
După conversaţia instructivă şi alinătoare am ajuns
la casa lui Adelino, aşezată într-o zonă suburbană
pitorească şi încântătoare, arătând precum un cuib
înconjurat de o masă de vegetaţie.
Era aproximativ ora 18.
 Am fost foarte surprins să-l văd pe Herculano
aşteptându-ne în prag; însă instructorul mi-a spus că îl
anunţase de vizita noastră şi îi ceruse să-l aducă pe
Segismundo pentru munca iminentă.
Tovarăşul nostru ne-a întâmpinat cu afecţiune şi s-a
adresat instructorului meu:
- Segismundo a venit cu mine şi aşteaptă înăuntru.
- Este excelent, a spus Alexandre cu bună-
dispoziţie. Îmi voi dedica seara prietenilor noştri. Să
vedem ce se poate face.
Am intrat în casă. Cuplul, Adelino şi Raquel, luau
masa în compania unui copilaş, despre care am ghicit că
era primul lor născut. Nu foarte departe, un spirit se
odihnea într-un fotoliu. Când ne-a văzut intrând s-a
ridicat imediat şi l-a salutat pe instructorul meu.
Alexandre l-a îmbrăţişat cu afecţiune.
Herculano se afla lângă mine şi mi-a explicat
discret:
- Acesta este Segismundo.
Am privit cum spiritul, plângând convulsiv, îl
îmbrăţişa pe Alexandre. Instructorul l-a ţinut în braţe
precum un tată, iar după ce l-a ascultat câteva minute,
i-a spus cu multă compasiune:
- Linişteşte-te, prietene! Cine nu are probleme,
durere şi lupte? şi pentru că suntem cu toţii îndatoraţi
unii altora, nu ar trebui să fie un motiv de fericire şi de
exaltare faptul că primim şansa sublimă de mântuire şi
de achitare a datoriilor? Nu este nevoie de lacrimi!
Fratele şi sora noastră mănâncă acum. Nu ar trebui să-i
deranjăm cu emanaţii magnetice de disperare.
Şi ajutându-l pe Segismundo să se aşeze în fotoliu,
ca şi cum era bolnav şi slab, Alexandre a continuat:
- Fii curajos. Aceasta va fi o ocazie divină pentru
viitorul tău spiritual. Vom pregăti totul. Nu te îngrijora.
 - Dar, prietenul meu, a spus printre lacrimi
Segismundo, prevăd o mulţime de obstacole imense.
Şi a adăugat cu o voce umilă:
- Îmi dau seama că am fost un mare criminal şi
doresc să-mi ispăşesc vechile nelegiuiri. Dar, în ciuda
promisiunilor pe care le-a făcut în lumea spiritelor
pentru viaţa sa actuală, Adelino a eşuat să mă ierte
pentru greşelile trecute.
Mişcat, Alexandre l-a ascultat, a zâmbit patern şi a
răspuns:
- Segismundo, de ce-ţi otrăveşti inima? De ce nu-l
ierţi tu, mai degrabă? Nu-ţi complica situaţia nutrind
stări de dezamăgire nejustificată. Ridică-ţi nivelul
energetic, prietene! Pune-te în situaţia fostului tău
adversar, victimă a faptei tale necugetate din trecut. Nu
ai avea şi tu aceleaşi dificultăţi? Fii calm şi prudent; nu
rata şansa binecuvântată de a tolera ceva neplăcut
sentimental, pentru a-ţi repara trecutul şi pentru a-ţi
îndeplini necesităţile prezentului. Haide, adună-te! Acest
moment este unul al recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi
al armoniei cu semenii tăi!
Segismundo şi-a şters ochii, a făcut un efort să
zâmbească şi a murmurat:
- Ai dreptate.
Herculano, care îl privise cu compasiune, a rostit:
- A fost foarte deprimat şi descurajat.
- Este firesc, a răspuns ferm Alexandre, deoarece în
asemenea circumstanţe fiinţele trăiesc anumite
dezechilibre, declanşate de necesitatea de a se întoarce
în corpul de carne. Segismundo însă abordează
fenomenul într-un mod exagerat, amplificându-şi
suferinţa cu tot felul de aşteptări şi griji nejustificate.
Aruncându-şi privirea asupra cuplului aşezat la
masă, el a spus cu afecţiune:
 - Să-i observăm pe Adelino şi Raquel. Să vedem ce
fel de asistenţă au nevoie.
L-am urmat în tăcere.

Capul familiei se afla într-o stare taciturnă, vorbind

cu soţia sa doar monosilabic. Se putea vedea clar că
soţia făcea un efort, dar el a rămas în aceeaşi stare
apăsătoare.
- Nu ai încheiat afacerea pe care sperai să o faci? - a
întrebat femeia, căutând să aibă o conversaţie
afectuoasă.
- Nu, a răspuns el sec.
- Dar nu eşti în continuare interesat de ea?
- Ba da.
- Vei călători săptămâna viitoare dacă afacerea nu
va fi încheiată până duminică?
- Poate.
Oarecum dezamăgită, soţia a tăcut o vreme, apoi a
spus:
- Care este scuza companiei pentru această
amânare?
Soţul a privit-o cu răceală şi a răspuns laconic:
 - Niciuna.
În acest punct, Alexandre a făcut un gest
semnificativ din cap şi ne-a spus îngrijorat:
- Condiţia spirituală a lui Adelino este foarte
proastă, căci manifestarea sublimă a fericirii casnice
moare atunci când soţii îşi pierd bucuria de a mai vorbi
unul cu celălalt. În această stare el nu poate fi deloc de
folos lucrării pe care sperăm să o îndeplinim.
Alexandre a făcut câţiva paşi în jurul micii familii şi
a spus:
- Voi căuta să trezesc fibrele sensibile ale inimii sale,
pentru a-l Pregăti cât mai bine în scopul de a ne asculta
diseară.

După ce a spus acestea, ghidul devotat s-a apropiat

de copilaş, un băieţel frumos de vreo trei ani, plasându-
şi mâna dreaptă peste inima lui. Am văzut cum micuţul
a zâmbit cu o nouă strălucire în ochii albaştri, după care
a rostit cu o voce plină de infinită tandreţe:
- Mami, de ce este trist tati?
Capul familiei a părut surprins, în timp ce femeia a
răspuns emoţionată:
- Nu ştiu, micuţule Joao. Cred că este îngrijorat
pentru afacerea lui.
 - Ce este o „afacere”, mami? - a continuat copilaşul
inocent.
- Implică o luptă a vieţii.
Micuţul a privit-o pe mama lui cu atenţie, şi a
întrebat:
- Afacerea îl face pe tati fericit?
- Da, aşa este, a răspuns femeia zâmbind.
- Atunci de ce este trist acasă?
Tatăl era extrem de mişcat în timp ce urmărea
dialogul, iar buna mamă a explicat cu răbdare:
- În luptele zilnice ale muncii sale, tatăl tău trebuie
să se înţeleagă cu toată lumea şi nu poate supăra pe
nimeni. Deci, ceea ce pare tristeţe în ochii tăi este doar
oboseală. Când vine acasă aduce o mulţime de griji cu
el. Chiar dacă tatăl tău trebuie să fie prietenos şi amabil
cu toată lumea, pentru ca să nu supere pe nimeni, acest
lucru nu se aplică şi aici, unde se poate gândi la
problemele care-l preocupă cel mai mult. Aceasta este
casa lui, fiul meu, unde are dreptul să nu-şi ascundă
cele mai adânci griji.
Copilul a ascultat cu atenţie, privind când la mamă,
când la tată, apoi a spus:
- Dar nu e bine, nu-i aşa, mami?
Capul familiei, mişcat în cele mai adânci cute ale
sufletului de tandreţea fiului şi de umilinţa sinceră a
soţiei sale, a simţit că norii grei ai gândurilor fac loc
seninătăţii şi eliberării mângâietoare. Brusc transformat,
a zâmbit şi i-a spus micuţului cu o voce foarte diferită:
- Ce vorbeşti acolo, micuţule Joao? Nu sunt trist. De
fapt, sunt foarte fericit, aşa cum am fost în ultima zi a
excursiei noastre la munte! Mama ta a explicat foarte
bine ce se petrece. Când tatăl tău este tăcut, nu
înseamnă că este supărat. Uneori este necesar să fim
tăcuţi pentru a gândi mai bine.
 Soţia a zâmbit larg, observând transformarea subită
a soţului ei. La rândul său, băieţelul nu şi-a ascuns
bucuria pe chipul său inocent, iar îndată ce tatăl şi-a
încheiat explicaţiile iubitoare, el l-a întrebat pe Adelino,
fiind încă înconjurat de radiaţiile magnetice ale bunului
nostru instructor:
- Taţi, de ce nu te rogi cu mine seara?
Tatăl a schimbat câteva priviri semnificative cu soţia
sa şi i-a spus copilaşului:
- Am fost foarte ocupat serile, dar mă voi întoarce
mai devreme astăzi pentru a te însoţi în rugăciunile tale.
Şi zâmbind cu o bucurie părintească, a adăugat:
- Ştii cum să te rogi singur?
Micuţul a răspuns cu satisfacţie:
- Mami mă învaţă în fiecare seară cum să mă rog
pentru tine. Vrei să vezi?
Şi lăsând jos furculiţa, a ridicat instinctiv privirea
către în sus, şi-a împreunat mâinile şi a recitat:
- Dumnezeule drag, te rog să veghezi asupra
tăticului meu în toate căile vieţii. Oferă-i sănătate, pace
sufletească şi curaj în strădaniile sale zilnice. Amin!
Tatăl, care fusese atât de rezistent şi de nepoliticos
la început, a fost profund mişcat, iar ochii i s-au umplut
de lacrimi. Atins în fibrele cele mai adânci, l-a privit
tandru pe fiu şi a rostit blând:
- Ai crescut foarte mult. Astăzi, micuţule Joao, mă
voi ruga şi eu.
Cu sufletul despovărat, Adelino şi-a privit tovarăşa
de viaţă, mândru de devoţiunea ei, şi 3 adăugat:
- Cuvintele micuţului Joao mi-au făcut un mare
bine, inima mi-era tristă şi grea. Nici eu nu-mi puteam
defini exact starea sufletească... Ultimele câteva nopţi au
fost agitate, pline de agonie şi coşmar! Am tot visat că
cineva mă abordează ca un duşman puternic. Uneori îi
mulţumesc lui Dumnezeu dimineaţa când mă trezesc,
deoarece mă simt mai bine să înfrunt chipurile
înşelătoare ale oamenilor, decât să lupt toată noaptea în
acele vise nemiloase.
Surprinsă, soţia a remarcat cu dragoste:
- Cred că ar trebui să-ţi iei nişte zile libere.
Mişcat de bunătatea soţiei, Adelino a continuat:
- Mi-a fost frică de mine! îndată ce mă pun în pat,
simt instinctiv o umbră care mă apasă. Adorm cu o stare
de nelinişte imensă, iar coşmarul începe fără să pot fi
capabil să explic ceva.
- Visele sunt întotdeauna la fel? - a întrebat cu
atenţie soţia.
- Întotdeauna la fel, a răspuns el emoţionat. Pot
vedea un bărbat care se apropie de mine, întinzându-şi
mâinile precum un cerşetor obişnuit, cerându-mi
ajutorul; dar când mă uit la faţa lui, mă copleşeşte o
teroare inexplicabilă... Am sentimentul că doreşte să mă
omoare pe la spate... Uneori doresc să-i vin în
întâmpinare şi să-mi depăşesc sentimentele de groază;
dar întotdeauna sfârşesc într-o stare de ură şi de
împotrivire! Oh! Ce coşmaruri lungi şi teribile!
Iar cu o voce diferită, el a adăugat:
- Cred că sufăr de o mare tulburare nervoasă, dar
numi pot da seama care este cauza.
- De ce nu mergi să consulţi un doctor? - a întrebat
cu afecţiune soţia.
Soţul s-a gândit câteva clipe, ca şi cum spiritul său
rătăcea prin amintiri îndepărtate. Apoi, fixându-şi ochii
strălucitori asupra tovarăşei sale, a spus:
- Poate că nu este nevoie să apelez la doctori. Poate
că micuţul nostru are dreptate... Eforturile grele ale
lumii m-au făcut să uit de credinţa în Dumnezeu. De cât
timp nu m-am mai rugat?
 Cu ochii înlăcrimaţi şi meditativi, el a continuat:
- Când eram băiat, mama mea m-a învăţat să mă
rog. Plecat în faţa Voii Celui înalt, simţeam Bunătatea
Divină în toate şi îngenuncheam cu încredere la
picioarele mamei mele iubitoare, rugându-mă pentru
binecuvântările cereşti... Apoi au apărut emoţiile
simţurilor, luptele cu oamenii răi şi experienţele dificile
ale efortului de a-mi câştiga pâinea zilnică... De atunci
mi-am pierdut credinţa inocentă, iar acum simt că
trebuie să o recâştig.

Mişcată, soţia şi-a şters lacrimile. Trecuseră mulţi

ani de când soţul ei nu mai manifestase asemenea
emoţii. Impresionată, ea s-a ridicat şi a spus cu
tandreţe:
- Vino mai devreme astăzi, ca să ne putem ruga
împreună.
Şi căutând să dea o notă veselă conversaţiei, ea l-a
chemat pe copilaş şi a rostit:
- Taţi se va ruga cu noi mai târziu, Joao.
Faţa micuţului s-a luminat de o fericire nedefinită.
Privindu-şi cu mare iubire mama, el a spus:
- Voi spune toate rugăciunile pe care le cunosc,
mami.
 După masă şi cu acea atitudine transformată,
Adelino a spus la revedere cu o bunătate pe care
Herculano a clasificat-o ca fiind neobişnuită.
Încredinţând copilul grijii mamei lui, Alexandre a
spus foarte fericit:
- Din fericire, munca noastră de pregătire arată
acum foarte promiţătoare. Am obţinut foarte multe în
doar câteva Minute.
În ceea ce mă priveşte, surpriza imensă îmi copleşise
spiritul. De ce erau atât de grijulii? Nu se putea ca
Alexandre celelalte spirite binefăcătoare şi evoluate să
organizeze întreaga muncă legată de reîncarnarea lui
Segismundo? Nu erau ei maeştri ai puterii care depăşea
toate obstacolele?
Dându-mi de înţeles că dorea să răspundă
nelămuririlor mele interioare, Alexandre s-a adresat cu
amabilitate lui Herculano:
- Nu trebuie şi nici nu putem să forţăm pe cineva să
facă ceva. Este important ca Adelino să fie într-o stare
bună pentru munca viitoare.
Apoi a început să vorbească cu Segismundo despre
conduita sa mentală, sfătuindu-l să se pregătească cu
toate resursele lăuntrice, pentru a reuşi în viaţa sa fizică
viitoare. Au sosit apoi şi alte spirite-prietene ale fiinţelor
legate de evenimentele ce se desfăşurau între cele două
lumi, fapt ce a sporit fericirea camaraderiei fraterne.
Prezenţa instructorului era însă un imbold pentru buna-
dispoziţie generală. Alexandre ştia cum să conducă
discuţii înalte şi cum să împărtăşească tuturor o stare
de optimism. Tocmai ce vorbeam despre dificultăţile
reîncarnării din cauza conflictelor vibraţionale cauzate
de lipsa de înţelegere a oamenilor, când capul familiei s-
a întors acasă, căutând să întreţină emoţiile plăcute ale
acelei zile.
 Foarte plăcut surprinşi, soţia şi copilul l-au primit
cu inimile deschise, angajându-se într-o conversaţie
mângâietoare şi înălţătoare. Au petrecut mai mult de o
oră citind aspecte spirituale şi schimbând idei plăcute,
timp în care Adelino a căutat să-şi recâştige seninătatea
lăuntrică, printr-o comuniune spirituală profundă cu
mica sa familie.
Când mama dăruită i-a adus aminte copilului că
este ora de culcare, micuţul Joao i-a amintit tatălui de
promisiune şi a întrebat:
- Tati, ştii ce ar trebui să facem înainte de
rugăciune?
Adelino a zâmbit şi l-a rugat să explice.
Cu o însufleţire surprinzătoare, băiatul a rostit:
- Mami spune că ar trebui să chemăm mesagerii lui
Dumnezeu să ne asiste.
- În regulă, a răspuns tatăl bine-dispus, cheamă-i
pentru noi.
Băiatul a rostit câteva cuvinte de invitaţie,
împreunându-şi palmele, iar apoi cei trei au intrat în
dormitor.
Alexandre părea foarte mulţumit de memoria
spontană a băieţelului, şi a spus:
- Am fost invitaţi să luăm parte la rugăciunile lor.
Să-i însoţim.
Grupul nostru a fost însoţit de trei spirite-prietene
ale lui Raquel, care fuseseră chemate la apelul dăruit al
lui Herculano, în scopul de a ajuta la soluţionarea
problemei.
Scena desfăşurată în dormitor era foarte
emoţionantă. Băiatul se afla aşezat în genunchi, rostind
rugăciunea Tatăl Nostru, cu emoţiile firii sale de copil.
Adelino şi soţia sa urmăreau cu atenţie rugăciunea. De
partea noastră, am continuat să observăm în tăcere şi să
colaborăm la acel demers spiritual cu cele mai înalte
energii ale sentimentelor noastre. Am observat că soţia
era înconjurată de o luminozitate intensă care îşi avea
originea în inima ei şi îi înconjura pe soţ şi pe copil cu
radiaţii blânde. Foarte mişcat, Adelino a vărsat pe
ascuns o lacrimă atunci când fiul său, după ce şi-a
încheiat rugăciunile scurte în cuvinte, dar mari în spirit,
i-a sărutat cu tandreţe mâinile.
După câteva momente, cei trei s-au culcat, fericiţi şi
împăcaţi.
Atunci Alexandre a rostit:
- Acum, prietenii mei, să ne rugăm împreună. Este
important să avem o conversaţie serioasă cu Adelino în
ceea ce priveşte această situaţie.

Instructorul a implorat cu voce tare protecţia divină

pentru cuplu, iar noi l-am urmat în tăcere profundă.
Vibraţiile gândurilor noastre de rugăciune s-au unit
precum părţile unei substanţe luminoase, formând un
întreg ce s-a revărsat peste patul marital sub formă de
curenţi subtili de lumină, plini de energii magnetice
revigorante şi regenerante.
În acel moment am văzut cum Raquel îşi părăseşte
corpul fizic în mijlocul radiaţiilor luminoase, părând
inconştientă de ceea ce se petrecea. Fericită, ea a
îmbrăţişat unul dintre spiritele care se afla cu noi, o
doamnă în vârstă pe care Alexandre ne-o prezentase mai
devreme ca fiind bunica dinspre mamă a lui Raquel.
Bătrâna doamnă dezîncarnată a invitat-o pe nepoată să
se roage cu ea, iar Raquel a fost de acord cu o mare
bucurie.

Cu toate acestea, soţia lui Adelino părea a fi

conştientă doar de prezenţa doamnei amabile, bunica ei.
Pe noi ne-a privit cu indiferenţă, ca şi cum nu ne aflam
acolo. M-am gândit că era ceva ciudat şi l-am rugat pe
instructor să explice. Alexandre a venit în ajutor, în
ciuda naturii delicate a muncii pe care o desfăşura:
- Nu fi atât de uimit. Fiecare dintre noi trebuie să fie
capabil să vadă doar ceea ce îi oferă beneficii autentice.
Mai mult decât atât, nu ar fi corect să-i mărim percepţia
prietenei noastre pentru a ne însoţi în sarcina din
această noapte. Ea ne va ajuta cu rugăciunile ei, dar nu
va fi necesar să urmărească în detaliu explicaţiile cerute
de condiţia soţului ei. Cei care fac ceea ce pot primesc
răsplata păcii. Raquel a făcut tot ceea ce a putut pentru
succesul îndatoririlor care au adus-o în lume. Prin
urmare, nu este necesar să fie avertizată sau deranjată.
Să ne focalizăm asupra lui Segismundo şi a lui Adelino.
Mulţumit de explicaţiile sale şi impresionat de
Justiţia Divină manifestată în cele mai mici detalii ale
activităţii noastre spirituale, am observat că tovarăşa lui
Adelino se adâncise în rugăciune ferventă nu departe de
noi.
În acel moment, soţul lui Raquel a început
retragerea laborioasă din forma sa fizică. Spre deosebire
de soţia sa, nu era înconjurat de o aură radioasă şi
părea că se deplasează cu mare dificultate, în timp ce
Adelino privea în jur cu mare teamă şi grijă, Alexandre a
remarcat:
- Observi lecţia? Observă specificităţile vieţii în
spirit. Adelino şi Raquel sunt spirite care au fost
asociate prin multe vieţi comune, împărtăşind aceeaşi
cupă a tristeţii şi a fericirii pământene. În prezent,
trupurile lor sunt întinse unul lângă altul în acelaşi pat;
dar fiecare trăieşte într-un plan mental diferit, căci este
foarte dificil să reuneşti sufletele în legăturile domestice,
chiar dacă sunt din aceeaşi sferă. Raquel, în afara
învelişului ei de carne, o poate vedea pe bunica ei, de
care este legată prin acelaşi nivel de vibraţie. Pe de altă
parte, Adelino îl poate vedea doar pe Segismundo, de
care este atras prin intermediul sentimentelor de ură
cărora le-a permis să se dezvolte încă o dată în inima sa.
Cuvintele instructorului au fost întrerupte de un
ţipăt pătrunzător. Plin de groază, Adelino a recunoscut
prezenţa vechiului duşman şi a urmărit inutil să fugă.
Mişcându-se cu mare greutate, a căutat neliniştit să se
întoarcă în corpul fizic, precum un copil înspăimântat
care caută adăpost. Însă Alexandre l-a abordat cu o
autoritate plină de dragoste, întinzându-şi mâinile, care
emanau raze mari de lumină. Cuprins în aceste raze
magnetice, Adelino a început să tremure, ca şi cum
vedea şi altceva în afară de figura fostului său duşman.
Datorită emanaţiilor magnetice energice ale lui
Alexandre, el a reuşit gradat să-l perceapă pe venerabilul
nostru ghid; atunci, copleşit de gândurile emise de
Alexandre, a căzut în genunchi, plângând convulsiv. I-
am observat gândurile lui Adelino în acel moment
emoţionant şi am remarcat că el asocia viziunea
luminoasă cu rugăciunile fiului său. Putea vedea figura
stranie a lui Segismundo şi prezenţa strălucitoare a lui
Alexandre, şi făcea un mare efort să aducă în memorie
ceva dintr-un trecut îndepărtat - pe care nu-l putea
înţelege precis. Îşi imagina în mod evident că mentorul
nostru era un emisar din Ceruri, trimis să-l salveze de
coşmarurile nemiloase; orbit de lumina intensă, a rămas
plângând, într-o stare de frică amestecată cu bucurie,
implorând pace şi protecţie.
Bunul instructor i s-a adresat cu seninătatea unui
tată iubitor şi experimentat, l-a ajutat să se ridice şi a
spus:
- Adelino, primeşte pacea pe care ţi-am adus-o în
numele Domnului!
Şi ţinându-l aproape de pieptul lui, a continuat:
- De ce îţi este frică, fratele meu?
Privindu-l printre lacrimi şi arătând către
Segismundo, Adelino a mărturisit cu tristeţe:
- Mesager al lui Dumnezeu, eliberează-mă din acest
coşmar nefericit! Dacă ai venit în urma rugăciunilor
fiului meu inocent, te rog, ajută-mă, fie-ţi milă!
Şi arătând către sărmanul prieten, el a continuat:
- Stafia aceasta mă înnebuneşte! Mă simt bolnav si
mizerabil!
Alexandre l-a privit cu stăruinţă şi a întrebat:
 - În acest mod îi întâmpini pe fraţii noştri mai
nefericiţi? în acest mod te comporţi în faţa planului
suprem? Ce s-a petrecut cu conceptele tale de înţelegere
umană? De ce fugi de cei care sunt doborâţi de soarta
lor? întotdeauna este foarte uşor să ne iubim prietenii,
să admirăm oamenii buni şi să-i înţelegem pe cei
inteligenţi, să ne apărăm rudele, să lăudăm obiectele
afecţiunii noastre, să-i veghem pe cei care ne iubesc, să-i
lăudăm pe cei drepţi şi să-i preaslăvim pe eroii faimoşi.
Dar dacă ne admirăm lăuntric pentru asemenea lucruri,
trebuie să ne dăm seama că ele reprezintă o muncă deja
împlinită în procesul nostru evolutiv. Dar oamenii ca
noi, prietene, nu au obţinut încă mântuirea finală. De
aceea furtuna este binefăcătorul nostru, dificultatea este
maestrul, iar duşmanul este instructorul eficient.
Modifică-ţi vibraţiile gândurilor! întâmpină-l cu
mărinimie pe cerşetorul care-ţi bate la uşă, dacă nu ai
dobândit suficientă lumină pentru a-l primi cu dragostea
de care ne-a vorbit Iisus!
Impresionat la auzul acestor cuvinte exprimate cu
asemenea tandreţe paternă, Adelino a vărsat lacrimi
abundente şi l-a privit pe Segismundo în ochi. Ca şi cum
îi aproba noua atitudine, Alexandre a remarcat:
- Priveşte-l pe acest sărman care îţi cere ajutorul!
Priveşte starea sa de umilinţă şi de nevoie. Pune-te în
locul lui şi gândeşte-te. Nu te-ar durea indiferenţa
celorlalţi? Nu te- ar sfâşia cruzimea lor? Ţi-ar plăcea să
fii numit stafie doar pentru că te arăţi precum o fiinţă
suferindă? Adelino, prietene, deschide-ţi poarta inimii
faţă de cei care vin la tine în numele Tatălui
Atotputernic.
Precum un copil temător, Adelino s-a întors către
bunul mentor şi a spus:
 - Oh, mesager al Cerului, mi-e teamă, mi-e foarte
teamă!... Există ceva între această fiinţă a umbrelor şi
mine, care mă face să simt o aversiune profundă! Cred
că doreşte să îmi răpească viaţa, să-mi distrugă casa
fericită, să-mi otrăvească pentru totdeauna inima!
Mi-am dat seama că prezenţa lui Segismundo trezise
în fiinţa lui Adelino amintiri din trecutul său sumbru.
Ca victimă a trecutului, el era incapabil să ghicească
faptele, dar la nivel emoţional percepea amintirile
imprecise ale evenimentelor, ceea ce îl umplea de o
nelinişte dureroasă.
După o scurtă pauză, Alexandre a continuat:
- Nu trebuie să permiţi energiilor distructive şi
nefaste să-şi facă cuib în sufletul tău. Întotdeauna este
posibil să transformi răul în bine, atunci când fiinţa
decide în mod ferm să-L slujească pe Dumnezeu. Ia în
considerare marile adevăruri ale vieţii eterne, prietene!
Chiar dacă acest frate ar veni la tine ca un duşman,
chiar dacă te-ar căuta ca un inamic nemilos, trebuie să
îi arăţi spiritul tău fratern. Toate împăcările sunt dificile
atunci când nu suntem experimentaţi în practica iubirii,
dar fără această reconciliere umană integrarea noastră
glorioasă în Dumnezeu nu ar fi niciodată posibilă!
Şi pentru că soţul lui Raquel plângea abundent,
instructorul a remarcat:
- Nu plânge! Linişteşte-ţi inima şi beneficiază de
această sacră oportunitate!
Adelino şi-a şters lacrimile şi a cerut umil:
- Te rog, ajută-mă, în numele iubirii de Dumnezeu!
Observându-i sinceritatea profundă, Alexandre l-a
invitat pe Segismundo să vină mai aproape. Acesta s-a
ridicat, poticnindu-se şi arătând îngrijorat.
 Asistând-o pe fosta victimă, Alexandre a prezentat-o
fostului ucigaş:
- Acesta este prietenul nostru Segismundo, care are
nevoie de ajutorul tău în această muncă de izbăvire.
Primeşte-l cu braţele tale fraterne şi ajută-l, în numele
lui Iisus!
Adelino nu a ezitat; în ciuda efortului lăuntric
imens, vizibil percepţiei noastre spirituale, el i-a strâns
mâna fostului duşman, profund mişcat.
- Iartă-mă, frate! - a exclamat Segismundo, cu o
infinită umilinţă. Domnul te va răsplăti pentru binele pe
care mi l-ai făcut!
Adelino l-a privit în ochi, căutând să alunge ultimele
umbre de neînţelegere, şi a răspuns:
- Sunt la dispoziţia ta... Voi fi prietenul tău!
Fostul ucigaş s-a înclinat respectuos şi a sărutat
mâinile lui Adelino. Actul binevoitor al lui Segismundo l-
a câştigat. Acel spirit suferind şi trist, care se înclina cu
respect şi îi săruta mâinile cu afecţiune nu putea să fie
rău. Atunci am observat un fenomen aparte. Corpul
subtil al lui Adelino a început să se elibereze de norii
cenuşii, eliberându-l de apăsarea lui din creştet până la
tălpi, şi revelându-şi forma luminoasă. Acum radiaţii
foarte delicate îi înconjurau corpul, permiţând stării
elevate şi nobile să strălucească prin el.
Alături de mine, Herculano a spus cu o voce şoptită:
- Iertarea lui Adelino a fost sinceră. Întunericul dens
al urii a fost împrăştiat în mod eficient. Slavă Domnului!
Alexandre a îmbrăţişat cele două suflete reconciliate
şi le-a sfătuit încă o dată cu remarci fraterne pline de
înţelepciune şi bunătate. În timp ce se pregătea să plece
cu noi, el a recomandat ca soţul lui Raquel să se
odihnească o vreme. Am observat că, încurajaţi de
spiritele-prietene, soţul şi soţia s-au întors în corpurile
fizice pentru a schimba impresii cu privire la
evenimente, pe care le-au atribuit viselor, în funcţie de
nuanţele mentale ale fiecăruia.
Când am plecat, Alexandre a comentat patern, cu
vădită satisfacţie:
- Cu ajutorul lui Iisus, sarcina a fost îndeplinită cu
succes.
Şi privind către Segismundo, el a adăugat:
- Cred că poţi începe procesul definitiv de
reîncarnare săptămâna viitoare. Îl vom urmări cu mare
atenţie. Nu te îngrijora de nimic.
 În timp ce Segismundo zâmbea, împăcat şi
încrezător, instructorul s-a întors către Herculano,
explicând:
- Am văzut deja diagrama viitorului corp fizic al
prietenului nostru. Am privit cu atenţie la imaginile bolii
de inimă de care va suferi ca adult, ca o consecinţă a
greşelii comise în trecut. Segismundo va experimenta
mari tulburări în nervii cardiaci, în special în zonele care
reglează tonusul cardiac. Cu toate acestea - a spus el, cu
atenţia perfect concentrată asupra lui Herculano -
trebuie să-l ajuţi să realizeze că, de fapt, încercările
ispăşitoare conduc sufletul încarnat în situaţii
periculoase şi dificile, în scopul de a recapitula
experienţele; cu toate acestea, situaţiile asumate nu îl
obligă la noi eşecuri spirituale dacă este impregnat de o
adevărată bunăvoinţă şi dăruire în munca sa evolutivă.
Învăţăcelul dăruit poate câştiga mult timp şi virtute dacă
urmăreşte să înţeleagă lecţiile şi să le pună în practică.
Justiţia Divină nu a fost niciodată împlinită fără iubire.
Iar atunci când credinţa sinceră faţă de Dumnezeu este
vie în inima umană, există întotdeauna loc pentru şi mai
multă îndurare, despre care vorbeşte Iisus în predicile
Sale.
Apoi Alexandre m-a invitat să îl însoţesc, în timp ce
îşi lua rămas-bun de la ceilalţi, subliniind:
- Ne vom revedea în ziua legării iniţiale a lui
Segismundo de materia fizică. Cu acea ocazie voi avea
nevoie de cooperarea „Constructorilor” noştri, pe care i-
am rugat să-mi arate diagramele cromozomiale
referitoare la reîncarnarea lui Segismundo.
Am plecat.
Nu-mi puteam opri întrebările care îmi acaparaseră
mintea; eram tulburat de curiozitatea ciudată legată de
grija extremă acordată lui Adelino şi lui Segismundo,
pentru ca ei să se împace unul cu celălalt înainte de
reuniunea lor în corpul fizic. Nu ar fi fost mai bine să fie
aranjată reîncarnarea spiritului aflat în nevoie fără nicio
amânare? De ce i se acorda o asemenea afecţiune
soţului lui Raquel, de vreme ce el trebuia să fie fericit că
ia parte la această sublimă faptă de izbăvire? Nu aveau
spiritele suficientă putere pentru a distruge orice
rezistenţă?
Alexandre m-a ascultat cu răbdare, afişând un
zâmbet părintesc, şi a răspuns:
- Surpriza ta este firească. Încă nu te-ai familiarizat
cu munca de asistenţă sau de organizare în această
latură a vieţii.
După o scurtă pauză, el a continuat:
- Fiecare fiinţă, precum fiecare spirit, este o lume de
sine stătătoare, iar fiecare minte este precum cerul...
Razele soarelui şi ploile benefice coboară de pe
firmament în numele planetei; cu toate acestea, în
momentul frecării elementelor atmosferice, din acelaşi
cer coboară şi fulgerul distructiv. La fel se petrece şi cu
mintea umană. Energiile echilibrante şi tonice pentru
miliardele de celule ale organismului fizic provin din
minte, iar atunci când ea este tulburată, emană raze
magnetice de o putere extrem de distructivă pentru
comunităţile de celule care o slujesc. Gândurile pline de
mâhnire ale lui Adelino distrugeau substanţa genetică,
otrăvind cromatina din interiorul sacului seminal. Chiar
dacă ar fi răspuns chemării naturii şi s-ar fi angajat în
uniune sexuală, nu ar fi fost capabil să atingă obiectivul
sacru al creaţiei. Condiţia deplorabilă a vieţii sale
lăuntrice distrugea celulele germinale în momentul
naşterii lor; şi chiar dacă nu le distrugea pe toate,
otrăvea caracteristicile genelor, făcând ca acţiunile
noastre să fie foarte dificile... În cazul lui Segismundo,
deoarece este strâns legat de Adelino în procesul activ al
mântuirii, nu putem ignora asistenţa fraternă şi
iubitoare pe care i-o acordăm acestuia. De aici provine
nevoia de muncă intensă pentru a-i trezi sentimentele.
Doar iubirea oferă viaţă, fericire şi echilibru. Deoarece
şi-a modificat dispoziţia lăuntrică, Adelino va emite de
acum încolo energii magnetice care vor proteja
elementele destinate serviciului nobil al procreaţiei.
Cuvintele instructorului nu ar fi putut fi mai logice.
Începeam să înţeleg semnificaţia muncii sublime ce se
desfăşurase în scopul de a-i permite soţului lui Raquel
să devină mai blând şi mai uman. Deoarece nu găseam
cuvintele potrivite pentru a-mi exprima uimirea,
Alexandre a zâmbit şi a subliniat după o lungă pauză:
- După cum ai văzut, aici în planul nostru nu se
petrec miracole pentru cei care practică ideea efortului
minim. Iar când predicăm pretutindeni necesitatea
practică a iubirii, nu susţinem principiile simple ale unei
esenţe religioase, ci dorim să atingem imperativele reale
ale vieţii înseşi.

În decursul explicaţiilor legate de cazul interesant al

lui Segismundo, bunul instructor a atins subiecte de
mare importanţă pentru mine. A menţionat uniunea
sexuală şi a denumit procreaţia ca fiind obiectivul ei
sacru. Nu era momentul potrivit pentru a auzi mai multe
despre acest subiect delicat? L-am asaltat cu întrebări
înflăcărate. Alexandre nu a fost surprins şi mi-a ascultat
întrebările cu o seninătate imperturbabilă. Îndată ce m-
am oprit pentru a asculta ce avea de spus, el mi-a
răspuns amabil:
- Viaţa sexuală a fost atât de înjosită de majoritatea
oamenilor reîncarnaţi, încât a devenit acum foarte dificil
pentru noi să aducem lumină în gândirea umană cu
privire la acest subiect. Este suficient să spunem că
uniunea sexuală dintre majoritatea fiinţelor umane este
încă prea apropiată de modul în care este ea exprimată
de animalele iraţionale. Din acest punct de vedere există
încă o imensă neglijenţă criminală şi o indiferenţă
sistematică faţă de legile divine. La acest nivel orice
comentariu din partea noastră ar fi de prisos. Este
domeniul fiinţelor pe jumătate brute, în care multe minţi
admirabile preferă să rămână în curenţii inferiori ai
evoluţiei. De asemenea, este incontestabil faptul că acolo
se manifestă totodată şi munca spiritelor constructoare
altruiste, deoarece acestea colaborează la formarea
bazală a trupurilor destinate pentru a servi spiritele ce
se reîncarnează în tărâmurile dense. Cu toate acestea,
trebuie să ne amintim că munca în asemenea planuri
grosiere este realizată în masă, cu specificităţile
mecanismelor primitive. Dragostea în aceste planuri
joase este precum aurul pierdut în cantitatea imensă a
minereului, ceea ce necesită eforturi imense şi procese
laborioase pentru a se revela experţilor. Dar în viaţa şi
fiinţa acelor oameni care acţionează conştienţi în scopul
elevării lor, uniunea sexuală este mult diferită. Aici ea
cuprinde schimbul sublim al energiilor subtile, ce
simbolizează hrana divină pentru minte şi inimă, iar
puterea creatoare se manifestă nu pentru copiii cărnii, ci
în primul rând pentru faptele generoase şi realizările
sufletului pentru viaţa eternă.
Alexandre a tăcut puţin, zâmbind patern, apoi a
continuat:
- Aminteşte-ţi, Andre, că m-am referit la obiectivele
sacre ale Creaţiei, şi nu doar la munca de procreaţie,
care poate fi împlinită de cei care iubesc, fără să fie
obiectul exclusiv al căsătoriei. Spiritul care urăşte sau
întreţine o atitudine greşită în faţa Legii lui Dumnezeu
nu poate crea nicăieri o viaţă superioară.
Mi-am dat seama că problema era foarte dificil de
explicat, dar, dorind să-mi clarifice toate îndoielile,
instructorul dăruit a continuat după o scurtă
întrerupere:
- Este necesar să modificăm conceptul sexului şi să
ne abţinem să-l plasăm strict la nivelul organelor
trupului uman efemer. Să considerăm sexul ca fiind o
calitate pasivă sau activă, un agent al sufletului sau un
factor receptiv. Când ajungem la o asemenea înţelegere
ne dăm seama că toate manifestările sexuale evoluează
odată cu fiinţa individuală.
Atât timp cât suntem cufundaţi în mlaştina
vibraţiilor dense şi otrăvitoare, putem percepe doar
senzaţiile din acel plan. Pe măsură ce progresăm pe
calea echilibrului lăuntric, adunăm material din
experienţele şi oportunităţile valoroase, care ne ajută să
obţinem îndreptare, forţă, cunoaştere, fericire şi putere.
Armonizându-ne cu legile supreme descoperim
iluminarea şi revelaţia sublimă, în timp ce spiritele din
ordinele superioare dobândesc înţelegerea profundă a lui
Dumnezeu. Dacă am înlocui expresia de „uniune
sexuală” cu „uniunea calităţilor”, am înţelege că întreaga
viaţă universală se bazează pe acest fenomen divin, a
cărui sursă se află în Dumnezeu însuşi, Tatăl Creator al
tuturor lucrurilor şi fiinţelor.
Cuvintele lui Alexandre mi-au deschis noi orizonturi
în minte. Aspectele obscure ale problemei au devenit mai
limpezi. Dându-mi de înţeles că pauzele din conversaţie
erau menite timpului de reflecţie, instructorul amabil a
continuat după o pauză lungă:
- Această „uniune a calităţilor” dintre corpurile
cereşti este cunoscută sub numele de magnetismul
planetar al atracţiei; între suflete ea este numită iubire,
iar la elementele chimice este denumită afinitate. Prin
urmare, nu ar fi posibil să reducem acest fundament al
vieţii universale, limitându-l la activităţile simple ale
anumitor organe ale corpului fizic. Paternitatea şi
maternitatea sunt îndatoriri sublime; dar ele nu
reprezintă singura muncă divină în tărâmul creaţiei
infinite. Cel care se manifestă în domeniul virtuţii, al
ştiinţei sau al artei angrenează aceleaşi principii ale
interschimbului, dar pe planuri diferite, deoarece pentru
o asemenea fiinţă schimbul de calităţi apare în sferele
superioare. Există fertilizare fizică şi fertilizare psihică.
Prima necesită aranjamentele formei fizice pentru a
împlini temporar cerinţele vieţii, în domeniul
experienţelor necesare ale vieţii. A doua însă este
independentă de închisoarea limitărilor fizice şi apare în
cadrul domeniului magnific al sufletului, în procesul
minunat al eternităţii. Când ne referim la dragostea
Celui Omnipotent, când aspirăm intens la Dumnezeu,
spiritele noastre, dornice de Principiul creator etern, nu
caută altceva decât acest schimb de calităţi cu sferele
sublime ale Universului.
Alexandre a tăcut mai mult timp, ca şi cum era
captivat de aceste concepte. Eu însă eram complet
fascinat. Nu auzisem niciodată de o asemenea gândire
profundă în ceea ce priveşte definiţia sexualităţii în viaţa
Universului.
- Ce păcat, a continuat el grav, că majoritatea
fraţilor şi a surorilor noştri încarnaţi au dispreţuit
facultăţile creatoare ale sexului, şi le-au retrogradat la
condiţia de plăceri inferioare. Dar cu toţii vor trebui să
plătească ceea ce datorează acestui dar sacru, prin a
cărui poartă au primit graţia de a munci şi de a învăţa
pe Pământ. Fiecare act creator este plin de emoţiile sacre
ale Divinităţii şi tocmai aceste emoţii sublime ale
participării sufletului la puterile creatoare ale Naturii
sunt înjosite de oameni, coborându-le cu neglijenţă în
tărâmurile abuzului şi ale dependenţei. Ei caută să
coboare lumina în mlaştinile întunecate şi înjosesc actul
sexual, care este un act sacru, facându-l o pasiune
degradantă la fel de deplorabilă precum beţia sau
drogurile. În orice caz, Andre fără ca vreun ochi muritor
să le vadă chinul lor purificator sufletele nefericite care
au căzut în acest abis vor fi pedepsite sever de către
legile divine.
În acest punct al explicaţiei iluminatoare am
îndrăznit să întreb, sesizând că respectabilul meu
prieten dorea să facă o nouă pauză:
- Dar nu este uniunea sexuală o lege a naturii în
tărâmul fizic?
Alexandre a zâmbit cu bunăvoinţă şi a răspuns:
- Nimeni nu contestă acest aspect al exprimării
sexuale în sfera corporală, dar toate legile naturale din
cadrul experienţei umane - ca pretutindeni, de altfel -
trebuie exercitate pe baza legii universale a ordinii şi a
binelui. Cei care evită binele se confruntă cu nelegiuirea;
cei care evită ordinea cad în dezechilibru. Din acest
motiv, uniunile sexuale care au loc fără a se ţine cont de
aceste imperative sublime devin cauzele generatoare de
suferinţă şi perturbare. Mai mult decât atât, nu trebuie
să uităm că actul sexual în existenţa umană poate fi
unul dintre instrumentele iubirii, fără ca iubirea în sine
să însemne doar actul sexual. Din acest motiv, bărbaţii
şi femeile ale căror suflete devin libere de închisorile
formei fizice, evadează treptat din domeniul absolut al
senzaţiilor carnale. Pentru ei, uniunea sexuală fizică
încetează să mai fie o impunere, deoarece ei învaţă să-şi
împărtăşească şi să facă schimb de calităţi divine direct
la nivelul sufletelor, hrănindu-se reciproc cu aceste
schimburi magnetice valoroase pentru Creaţia Infinită,
generând realizări spirituale pentru eternitatea
glorioasă, fără necesitatea fuziunii celulare. Pentru
asemenea fiinţe, uniunea tandră şi sublimă nu se
limitează la emoţiile de câteva minute, ci cuprinde
integrarea şi contopirea unui suflet cu un altul, pentru o
viaţă completă în tărâmul Spiritualităţii Superioare. Iar
în ceea ce priveşte efectele prezenţei fizice, de cele mai
multe ori o privire, un cuvânt, un simplu gest de
afecţiune şi de înţelegere sunt suficiente pentru aceste
făpturi pentru a primi magnetismul creator din partea
inimii fiinţei iubite, care le oferă puterea şi curajul de a
realiza cele mai dificile sarcini înălţătoare.
Alexandre a tăcut puţin, apoi, dând din cap cu
înţeles, a remarcat:
- Nu există nicio creaţie fără procreare. Formele
fizice sunt rezultatul uniunii fizice. Construcţiile
spirituale îşi au originea în uniunile spirituale. Universul
este copilul lui Dumnezeu. De aceea, actul sexual, fiind
o calitate activă sau pasivă a principiilor şi fiinţelor, este
o manifestare cosmică, exprimată în fiecare sferă
evolutivă, până când atingem Armonia perfectă, în care
acele calităţi devin echilibrate în inima Tatălui Ceresc.
 Nu am îndrăznit să întrerup tăcerea care a urmat.
Instructorul venerabil era cufundat profund în gânduri
şi nu a revenit la subiect, probabil pentru a mă îndemna
să meditez mai adânc asupra acestor noi revelaţii.
Am aşteptat cu nerăbdare momentul în care puteam
reveni la observaţiile asupra cazului lui
Segismundo. Acest caz era cu adevărat fascinant şi
tocmai de aceea am fost în mod evident foarte bucuros
când am primit invitaţia lui Alexandre de a ne întoarce
la casa lui Adelino. Bunul instructor a afirmat că era
necesar să vizităm cuplul şi pe prietenul nostru ce urma
să se reîncarneze, cu o zi înainte de prima legătură cu
materia organică.
Când am ajuns la casa familiei i-am găsit pe
Herculano şi pe Segismundo în compania mai multor
spirite. Alexandre m-a informat că erau „spiritele-
constructoare”, care urmau să asiste la formarea
fetusului prietenului nostru.
Ca şi înainte, cuibul casnic era îmbăiat în soarele
asfinţitului, iar familia se afla la masa de seară. Însă
acum Adelino afişa o dispoziţie spirituală diferită. Era
înconjurat de o atmosferă clară de optimism, bunătate şi
bucurie. Bunul meu instructor a fost foarte mulţumit de
noua situaţie şi a început să analizeze diagramele
cromozomiale, cu ajutorul spiritelor-constructoare. Am
căutat fără succes să descifrez acele caractere specifice,
ce se asemănau cu nişte arabescuri minuscule.
Alexandre, amabil şi binevoitor ca întotdeauna, a
subliniat:
- Acesta este un studiu dincolo de capacitatea ta de
înţelegere actuală. Analizez acum geografia genelor la
nivelul cromozomilor, pentru a determina cât de mult
vom putea lucra cu resursele magnetice, în numele
prietenului nostru Segismundo, la organizarea
aspectelor ereditare.
Am consimţit şi am început să-l observ pe
Segismundo, care părea epuizat şi descurajat. Îi era
dificil să stea în picioare. Asistat de devotatul Herculano,
făcea eforturi să vorbească cu noi, în timp ce era întins
pe un pat într-o stare de completă prostraţie.
Părea mulţumit de simpatia mea fraternă, iar în
timp ce ceilalţi îi studiau situaţia, am avut o scurtă
conversaţie cu el. Mi-a adus aminte încă o dată de
starea stresantă a celor care se află în pragul unei noi
experienţe pământene:
- Pentru o vreme m-am simţit ceva mai vesel, a spus
el cu tristeţe, dar energiile mă părăsesc acum... Mă simt
slăbit şi incapabil să fac ceva... În timp ce am luptat
pentru transformarea spirituală a viitorului meu tată,
m-am simţit mai încrezător şi mai echilibrat... dar
acum... că am obţinut darul de a mă întoarce la lupta
fizică... mă tem că aş putea eşua din nou.
- Nu te îngrijora, am răspuns, căutând să-l alin.
Ocazia pentru izbăvirea ta este una dintre cele mai
bune. Mai mult, vei avea mulţi prieteni care te vor urma
îndeaproape pentru a te ajuta să ai succes în noua viaţă.
Segismundo a încercat să zâmbească şi a rostit:
- Da, ştiu... Împreună cu toţi ceilalţi fraţi care mă
ajută acum, Herculano mă va urma cu atenţie şi
credinţă... Sunt sigur de aceasta. În cadrul procesului
de iluminare spirituală actuală, renaşterea în trupul de
carne reprezintă un factor foarte serios în procesul
nostru evolutiv... Dumnezeu să aibă milă, dacă eşuez
din nou!
I-am oferit cuvinte de încurajare şi bună-dispoziţie.
Tocmai atunci instructorul meu, încheind cu analizarea
diagramelor, a venit la noi şi a spus cu autoritate
afectuoasă:
- Segismundo, este de necrezut că devii tot mai slab
chiar în momentul culminant al realizării tale actuale.
Restabileşte-ţi credinţa şi speranţa, căci nu poţi intra în
tărâmul materiei în acelaşi mod precum surorile şi fraţii
noştri ignoranţi şi nefericiţi, care trebuie să fie aproape
complet inconştienţi pentru a pătrunde din nou în
sanctuarul pântecului matern. Pune-ţi la treabă
imaginaţia creatoare. Vizualizează momentele iniţiale ale
condiţiei fetale, formând modelul adecvat în minte. Vei
descoperi cea mai eficientă asistenţă în capacitatea
maternă nobilă a lui Raquel şi vei primi colaborarea
neclintită din partea noastră; dar să nu uiţi că eforturile
tale personale de adaptare şi de acceptare vor fi foarte
importante, pentru a ieşi victorios din această ocazie.
Nu-ţi irosi timpul cu aşteptări neliniştite, temătoare şi
pline de durere. Ridică-ţi nivelul energiilor tale mentale.
Segismundo a ascultat cu respect avertizarea. Am
observat că vorbele mângâietoare ale lui Alexandre au
avut un efect minunat asupra lui. Brusc s-a simţit mai
bine şi a făcut un efort de a-şi alunga povara de griji
inutile.
Impresionat de explicaţia venerabilului mentor, nu
am ezitat să-i adresez o altă întrebare:
- Prin urmare, am întrebat profund impresionat,
există spirite care se reîncarnează fără să fie conştiente
de ceea ce se petrece?
- Desigur, a răspuns el politicos, exact aşa cum
există mii de fiinţe care se dezîncarnează zilnic pe
Pământ fără nici cea mai mică idee despre ce se petrece
cu ele. Doar sufletele iluminate au o înţelegere reală a
situaţiei adevărate cu care se confruntă în momentul
morţii trupului. Acelaşi lucru se aplică şi aici.
Majoritatea celor care se întorc în viaţa corporală pe
Pământ sunt magnetizaţi de spiritele binefăcătoare care
le-au organizat noile sarcini izbăvitoare şi sunt conduşi
către templul matern al cărnii precum nişte copii
adormiţi. Stadiul iniţial, care este, în general, obligaţia
lor în formarea fetusului, este atunci îndeplinit de
mintea mamei şi de prietenii din planul nostru, care îi
asistă. Nenumărate spirite se reîncarnează pe Pământ în
aceste condiţii, conduse acolo de autorităţile superioare
din sfera noastră de acţiune, în funcţie de necesităţile
specifice ale anumitor suflete încarnate, familii şi
grupuri.
Explicaţia nu putea fi mai logică şi am admirat încă
o dată darul prietenului meu iubitor de a expune
lucrurile în mod limpede şi simplu.
Am rămas ceva mai mult în acea căsuţă primitoare,
iar după ce a alinat spiritul lui Segismundo şi şi-a luat
la revedere aproape de miezul nopţii, Alexandre a vorbit
cu Herculano şi cu spiritele-constructoare în felul
următor:
- Ne vom întoarce mâine-seară pentru conectarea
iniţială şi pentru a-l încredinţa pe fratele nostru grijii
prietenilor noştri.
Unul dintre spiritele-constructoare, ce părea a fi
conducătorul grupului, l-a îmbrăţişat cu emoţie şi a
spus:
- Ne bazăm pe ajutorul tău pentru divizarea
cromatinei în uterul mamei.
- Cu mare drag! - a răspuns el bine-dispus.
Reîntorcându-ne la celelalte sarcini, nu am putut
să-mi opresc fluxul de idei trezit de reîncarnarea lui
Segismundo. Cum putea fi înţeles ajutorul în aceste
circumstanţe? Era Raquel conştientă de colaborarea
noastră? Cum ar interpreta cuplul acţiunile din planul
nostru, dacă ar deveni conştient de măsura implicării
noastre? Alexandre mi-a întrerupt frământarea lăuntrică
şi a rostit, ca şi cum îmi ascultase gândurile:
- În cazurile ca acesta, Andre, ajutorul nostru este
realizat cu aceeaşi sfinţenie care caracterizează asistenţa
unui doctor responsabil şi sincer, care ajută la o sarcină
şi o naştere obişnuită. Modelarea fetală şi dezvoltarea
embrionului se supun legilor fizice naturale, aşa cum se
petrece cu organizarea formelor în celelalte regnuri ale
Naturii; cu toate acestea, în toate cazurile, elementele de
asistenţă din planul spiritelor coexistă cu aceste legi, în
concordanţă cu planurile evolutive sau mântuitoare.
Asistenţa noastră, prin urmare, în acest tip de
procedură, este una dintre cele mai obişnuite sarcini.
Am înţeles deplina semnificaţie a explicaţiei, mi-am
liniştit mintea şi am aşteptat următoarea zi.
Dar, pe măsură ce ziua trecea, curiozitatea mea a
început din nou să mă îmboldească. La ce oră vom
merge la casa lui Adelino? Fără niciun obiectiv
impropriu, eram îngrijorat pentru momentul primei
conectări cu materia al lui Segismundo. Alexandre va
acţiona în momentul uniunii sexuale sau fenomenul
ascultă de alte determinări diferite? Instructorul a
zâmbit tăcut, conştient de angoasa mea mentală. Orele
au trecut unele după altele; observându-mi nerăbdarea,
Alexandre a explicat cu bunătate:
- Prezenţa noastră nu este necesară în momentul
uniunii celulare. Asemenea momente de uniune
conjugală sunt sublime şi inviolabile în casele bine-
întemeiate. Ştii că fecundarea ovulului matern se petrece
doar la câteva ore după actul sexual. Elementul
masculin (spermatozoizii) desfăşoară o călătorie lungă
până să ajungă la ţelul său.
Şi zâmbind, a adăugat:
 - Avem timp.
Am înţeles cât de delicate erau explicaţiile sale, dar
eram dornic de mai multe informaţii, astfel că am
întrebat:
- În opinia ta, toate uniunile sexuale sunt
inviolabile?
- Nu toate, a răspuns serios instructorul. Nu uita că
am spus în „casele bine-întemeiate”. Toate fiinţele
încarnate care îşi clădesc cuibul conjugal pe
fundamentele dreptăţii superioare câştigă prezenţa
martorilor respectuoşi, care le garantează intimitatea
actelor lor celor mai intime, consolidând graniţele
vibraţionale şi apărându-le de forţele nedemne. Ei îşi
bazează munca pe gândurile elevate pe care le găsesc în
mediul intim al cuplului. Cu toate acestea, nu la fel se
petrece şi în casele în care cuplurile aleg compania
martorilor din sferele joase. Femeia care este
necredincioasă principiilor nobile ale vieţii maritale şi
soţul care asociază casa sa cu prostituţia nu se pot
aştepta ca actele lor intime să fie încununate de
veneraţie şi sfinţenie; aceste acte sunt împărtăşite de
martorii perverşi pe care ei înşişi i-au ales. Ei devin
victimele ignorante ale grupurilor de spirite pervertite,
care iau parte la emoţiile lor fiziologice, inducându-le
cele mai deplorabile vicii. Chiar dacă aceste cupluri
nefericite se află temporar în poziţii sociale foarte înalte,
ele nu-şi pot ascunde condiţia lăuntrică mizerabilă,
deoarece caută cu nerăbdare plăcerile desfrânate, fiind
dominate de o senzualitate incontrolabilă şi bizară.
Răspunsul remarcabil al lui Alexandre m-a surprins.
Am înţeles atunci pe deplin că fiecare dintre noi este
subiectul propriei sale alegeri, oriunde ne-am afla. Dar o
nouă întrebare mi-a apărut în minte şi am căutat să-i
dau glas, pentru a-mi clarifica raţionamentul.
 - Înţeleg dimensiunea amplă a explicaţiilor tale, am
spus respectuos. Dar luând în considerare pericolul
anumitor atitudini înjositoare ale oamenilor care şi-au
luat responsabilitatea de a clădi o casă, care ar fi
situaţia, de exemplu, pentru o soţie credincioasă şi
devotată care are un soţ neloial, înclinat către aventuri
sexuale? Femeia nobilă şi virtuoasă va fi la mila
martorilor criminali pe care i-a ales bărbatul?
- Nu! - a spus vehement Alexandre. Răul nu poate
tulbura ceea ce este cu adevărat bun. În asemenea
cazuri, soţia va asigura mediul casnic, chiar dacă
aceasta va necesita un mare altruism şi un sacrificiu
imens din partea ei. Actul care necesită prezenţa ei
nobilă este sacru, chiar dacă partenerul ei se coboară la
niveluri inferioare chiar şi animalelor. În asemenea
cazuri însă soţul nechibzuit va deveni gradat orb faţă de
virtute, iar uneori se va transforma în sclavul deplin al
spiritelor perverse pe care le-a ales să-i fie tovarăşii
obişnuiţi, iar acestea vor fi prezente în toate activităţile
şi aspectele din afara sanctuarului familiei. Când ajunge
în acest punct este foarte dificil să-l opreşti din căderea
în abisurile fatale ale nelegiuirii şi ale întunericului.
- Oh, Dumnezeule! - am exclamat. Cât de multă
muncă le aşteaptă pe sufletele curajoase! Cât de multă
ignoranţă este de depăşit!
- Ai spus-o bine, a adăugat serios instructorul, căci,
de fapt, cele mai multe tragedii conjugale continuă
dincolo de mormânt, creând iaduri îngrozitoare pentru
cei care le-au trăit în planul fizic. Este foarte dureros să
observi măsura nelegiuirilor săvârşite în timpul
existenţei corporale, şi Dumnezeu să-i ajute pe cei
cărora le lipseşte prevederea de a-şi depăşi pasiunile
josnice la momentul potrivit! Trezirea lor va fi o suferinţă
absolută!
 Am tăcut. Grijuliu, Alexandre a rămas de asemenea
în tăcere profundă, ceea ce m-a dus cu gândul la
capacitatea sa admirabilă de a se concentra.
Erau orele 22 când ne-am îndreptat către casa lui
Raquel.
Mica familie tocmai se culcase. Herculano şi ceilalţi
ne-au întâmpinat cu o atitudine plină de afecţiune.
Liderul spiritelor-constructoare s-a adresat
instructorului meu:
- Am aşteptat colaborarea ta pentru a ne începe
munca magnetică asupra pacientului.
Am intrat în cămăruţa în care se odihnea
Segismundo. Era încă tulburat, cu o privire tristă şi vagă
în ochi.
Nu mi-am putut reţine o întrebare:
- De ce suferă atât de mult Segismundo? - l-am
întrebat discret pe Alexandre.
- De ceva vreme încoace, mai ales în ultima
săptămână, trece prin procesul de conectare fluidică
directă cu viitorii săi părinţi. Herculano este responsabil
cu ajutorul oferit în această direcţie. Pe măsură ce
această legătură se intensifică, începe să-şi piardă
punctele de contact pe care le-a consolidat în sfera
noastră prin asimilarea elementelor din planul nostru.
Un asemenea proces este necesar pentru ca învelişul
subtil să-şi recâştige plasticitatea caracteristică şi, în
faza în care se află acum, acest lucru îl face să sufere.
 Această remarcă era nouă pentru mine, astfel că am
continuat:
- Dar corpul subtil al lui Segismundo nu este acelaşi
cu cel pe care l-a adus cu el atunci când s-a dezîncarnat
ultima dată?
- Ba da, a confirmat instructorul, în esenţă este
acelaşi; dar odată cu trecerea timpului şi în lumina noii
diete şi a noilor obiceiuri într-un mediu foarte diferit, el
a încorporat anumite elemente din sferele noastre de
viaţă, la care este necesar să renunţe acum pentru a
intra cu succes în fluxul vieţii corporale. Luptele dintre
conexiunile fluidice primordiale şi emoţiile rezultate
înving în cele din urmă rezistenţele de acest tip, iar în
noaptea aceasta vom încheia munca noastră,
mobilizându-ne resursele magnetice pentru a-l ajuta.
- Oh! - am exclamat eu. Nu este aceasta ceva similar
cu moartea corpului fizic pe Pământ?
Alexandre a zâmbit şi a consimţit:
- Evident, atât timp cât considerăm moartea
corpului fizic o simplă abandonare a învelişului atomic
pământesc.
Mi-am dat seama că nu era timp pentru disertaţii
îndelungate asupra subiectului. Văzând că Alexandre
începuse să îşi focalizeze atenţia asupra spiritelor-
constructoare, m-am abţinut de la întrebări
suplimentare.
Urmat de prietenii săi, Alexandre s-a apropiat de
Segismundo şi l-a întrebat vesel:
- Ei bine? Te simţi mai puternic?
Şi bătându-l uşor pe obraz, a adăugat:
- Ar trebui să fii fericit; momentul decisiv a sosit.
Toate exprimările noastre de recunoştinţă faţă de
Dumnezeu sunt insignifiante prin comparaţie cu şansa
sublimă care ţi s-a oferit.
- Da... a spus Segismundo, respirând greu. Sunt
recunoscător... nu mă uita... am nevoie de ajutor.
Privindu-l neliniştit pe Alexandre, a rostit apoi cu
greutate:
- Mi-e frică... Mi-e foarte frică.
Alexandre s-a aşezat lângă el ca un tată, şi a spus
cu blândeţe:
- Nu hrăni monstrul fricii în inima ta. Acesta este un
moment pentru încredere şi curaj. Uite, Segismundo!
Dacă ceva te preocupă, împărtăşeşte totul cu noi;
spune-ne despre luptele tale lăuntrice. Deschide-ţi
sufletul, prieten drag! Aminteşte-ţi că momentul trecerii
tale finale dintr-un plan în altul se apropie foarte repede.
Este esenţial să-ţi păstrezi acum gândurile curate, fără
niciun fel de reziduuri!
Segismundo a vărsat câteva lacrimi şi a vorbit cu
dificultate:
- Ştii că am iniţiat un mic proiect de asistenţă la
periferia coloniei noastre de spirite... A fost autorizat de
Superiorii noştri, şi chiar dacă se desfăşoară frumos-
simt că nu este încheiat şi că sunt încă foarte
responsabil pentru el... Nu ştiu dacă am făcut lucrul
corect... cerând să mă întorc pe pământ înainte de a-mi
încheia munca acolo... În orice caz, mi-am dat seama că
pentru a putea merge mai departe... trebuia să mă
împac cu propria mea conştiinţă, căutându-i pe foştii
adversari... pentru a-mi ispăşi greşelile...
Şi în timp ce Alexandre şi ceilalţi prieteni ascultau în
tăcere, Segismundo a continuat:
- De aceea... am insistat atât de mult să mă întorc...
Cum aş putea să-i conduc pe ceilalţi la o transformare
spirituală deplină... În conformitate cu învăţăturile lui
Hristos... fără să-mi fi plătit propriile datorii? Cum aş
putea să-i învăţ pe surorile şi fraţii suferinzi... dacă eu
însumi sufăr... de rănile dureroase cauzate de trecutul
meu nemilos? Dar acum... că acest nou început dificil
este aproape... mă simt torturat de frica de a eşua din
nou. Când Raquel şi Adelino s-au întors pe Pământ...
mi-au promis ajutorul lor fratern şi sunt sigur... că vor fi
doi binefăcători pentru mine... dar sunt torturat de griji
şi nelinişti în faţa acestui viitor necunoscut.
Profitând de scurta pauză, Alexandre a vorbit
deschis şi cu optimism:
- Nu există niciun motiv să te îngrijorezi atât de
mult, Prietene! Renunţă la grijile faţă de demersurile din
planul nostru. Toate activităţile noastre, când sunt
realizate în acord cu legile divine, se auto-susţin şi ne
aşteaptă oricând pentru recolta fructelor delicioase ale
vieţii eterne. Doar răul este condamnat la distrugere şi
doar greşeala necesită procesul laborios al rectificării. De
aceea, fii senin şi fericit. Insistenţa ta de a te întoarce în
planul pământesc a fost bine-gândită.
Izbăvirea din greşelile trecutului îţi va garanta o
lumină transformatoare nouă şi strălucitoare. Ţi- ne-te
de scopul tău. Cea mai mare bucurie a elevului
credincios este să profite de şcoala sa, să primească
învăţăturile ei sublime şi să culeagă beneficiile ei. Prin
urmare, Segismundo, fericirea ta de a te întoarce pe
Pământ acum trebuie să fie enormă. Purifică-ţi mintea în
apa vie a încrederii în Dumnezeu şi mergi înainte. Nu
poţi lua cu tine nimic în noua ta viaţă în afară de
moştenirea divină pe care deja ai dobândit-o cu
eforturile tale de a înainta către viaţa eternă, şi care este
conţinută din ideile nobile şi iluminarea lăuntrică pe
care spiritul tău a obţinut-o. Nu te împovăra acum cu
amintiri despre aspectele exterioare ale activităţilor
noastre în acest plan. A persista în asemenea stări ar
putea avea consecinţe foarte serioase, deoarece
inadaptarea ta ar perturba dezvoltarea fetusului şi ar
cauza moartea prematură a noului tău vas fizic în
timpul primelor momente de viaţă. Nu te lăsa prins de
frici copilăreşti. Este adevărat că ai datorii de plătit, dar
cine nu are? Nu le vom îndrepta niciodată dacă
rămânem deznădăjduiţi şi abătuţi. Este esenţial să ne
creăm speranţe benefice noi.
Segismundo a gesticulat că este de acord şi a făcut
un efort să zâmbească, arătând că era mai puţin abătut.
- Nu tulbura munca ta valoroasă din acest moment.
Aminteşte-ţi de binecuvântările pe care cu toţii le-am
primit, şi nu-ţi fie teamă!
 În timp ce Alexandre a rămas tăcut, am observat că
Segismundo, cuprins de emoţii puternice, nu avea
puterea să continue conversaţia. Dar am văzut că ia
mâna dreaptă a lui Alexandre cu un efort imens, şi o
sărută respectuos, ca semn al recunoştinţei sale.
Am reflectat atunci la volumul enorm de ajutor pe
care cu toţii îl primim la întoarcerea în tărâmul fizic.
Acei binefăcători devotaţi l-au ajutat pe Segismundo
încă din prima zi şi chiar şi acum, confruntaţi cu
posibilitatea ca el să se răzgândească, erau acolo pentru
a-i alina neliniştile, pentru a-l înveseli şi a-l încuraja să
aibă succes.
Spiritele-constructoare au început munca de
magnetiza- re a corpului său subtil, în care au fost mult
asistate de eforturile instructorului altruist, care a
rămas dăruit şi neclintit în fiecare aspect al procesului.
Chiar dacă este posibil să nu fiu înţeles de cititorul
obişnuit, trebuie să spun că „ceva” din forma lui
Segismundo a fost eliminat. Aproape imperceptibil, pe
măsură ce operaţiile magnetice se intensificau, el a
devenit mai palid. Privirea sa părea că pătrunde alte
tărâmuri. A devenit treptat distant şi mai puţin lucid.

La un moment dat, Alexandre i-a vorbit cu

autoritate:
 - Segismundo, ajută-ne! Păstrează-ţi clare
obiectivele şi mintea focalizată!
Am avut impresia că Segismundo căuta din greu să
se supună acestui sfat.
- Acum, a continuat Alexandre, conectează-te de
forma embrionară, împreună cu noi. Vizualizează că te
întorci în adăpostul matern al cărnii pământeşti!
Aminteşte-ţi de formatul fetal; devino cât mai mic!
Imaginează-ţi nevoia de a fi din nou copil, pentru a
putea învăţa să devii bărbat!
Mi-am dat seama că Segismundo avea nevoie să
aducă o contribuţie personală foarte mare pentru a
asigura succesul. Am fost surprins să văd că, sub
influxul magnetic din partea lui Alexandre şi a spiritelor-
constructoare, forma subtilă a lui Segismundo a început
să se micşoreze.
Întregul proces nu era nici rapid, nici uşor.
Eforturile pe care toate spiritele le făceau pentru a
realiza micşorarea necesară erau imense.
Segismundo părea din ce în ce mai puţin conştient.
Nu ne mai privea cu aceeaşi luciditate, iar replicile sale
la întrebările blânde erau incomplete.
În final, am fost extrem de uimit să văd că forma
prietenului nostru semăna cu cea a unui copil.
Fenomenul m-a uluit şi nu-mi puteam opri
întrebările care se treziseră în minte. Văzând că
Alexandre şi spirite- le-constructoare se pregăteau
pentru o scurtă pauză înainte de a intra în dormitor, m-
am apropiat de venerabilul instructor, care mi-a
perceput instantaneu curiozitatea.
 M-a primit politicos ca de obicei şi a spus:
- Ştiu. Continui să fii apăsat de setea ta de
cunoaştere.
Am zâmbit timid, dar vesel, şi am întrebat:
- Cum este posibil ceea ce tocmai am văzut? Nu
ştiam că renaşterea cuprinde asemenea proceduri
complexe în lumea spiritelor!
- Munca elevată are loc pretutindeni, a spus
Alexandre, vădit intenţionat. Un rai al trândăviei este,
probabil, cea mai mare iluzie a principiilor teologice, care
au ascuns astfel semnificaţia divină a adevăratei religii.
A tăcut puţin, făcând un gest semnificativ, apoi a
continuat:
- Cât despre starea ta de uimire, nu există niciun
motiv pentru ea. Dezîncarnarea normală impune o
modificare la fel de profundă a corpului fizic. Pentru
oamenii legaţi de planul terestru, bolile terminale sunt,
într-o oarecare măsură, un proces prelungit de
micşorare, care eliberează în cele din urmă sufletul din
legăturile sale fiziologice. Sunt oameni care devin
aproape de nerecunoscut după câteva săptămâni ţintuiţi
la pat. şi nu trebuie să uităm că trupul uman este foarte
departe de plasticitatea corpului subtil, care este extrem
de sensibil la influenţele magnetice.
 Explicaţia era cât se poate de logică.
- Dar ceea ce am văzut că s-a petrecut la
Segismundo este valabil pentru toate cazurile? - am
întrebat.
- Nu, deloc, a răspuns cu amabilitate instructorul.
Procesele reîncarnării, cât şi cele care ţin de moartea
corpului fizic, diferă extrem de mult de la o persoană la
alta, şi nu cred că există două care sunt exact la fel.
Gradele de uşurinţă şi obstacolele depind de foarte mulţi
factori ce sunt adeseori corelaţi cu starea de
conştientizare a persoanei care se întoarce în planul fizic
sau îl părăseşte. Există spirite din ordine superioare
care aproape că nu au nevoie de niciun ajutor din partea
noastră atunci când se întorc în sfera grosieră, în
misiuni de slujire şi de iluminare spirituală. Pe de altă
parte, unii dintre fraţii şi surorile noastre care vin din
zonele inferioare au nevoie de un ajutor mult mai
complex decât este cazul la Segismundo.
- Dar nu ar trebui ca reîncarnarea să-i implice doar
pe cei care se arată pregătiţi pentru ea? - am întrebat
curios.
- Nu trebuie să uităm că reîncarnarea este
desfăşurarea repetată a lecţiilor necesare, a replicat
înţeleptul instructor. Pământul este o şcoală divină, iar
iubirea, cu ajutorul activităţilor de „mijlocire”, trimite
milioane de elevi înapoi la şcoala planului corporal, în
fiecare zi.
Alexandre a tăcut câteva momente, apoi a continuat:
- Reîncarnarea lui Segismundo urmează instrucţiuni
în mare parte obişnuite, şi este un caz tipic pentru
majoritatea reîncarnărilor de acest tip, deoarece fratele
nostru aparţine de imensa clasă de spirite obişnuite care
populează tărâmul fizic, care nu sunt nici exagerat de
bune, nici rele în mod voit. Dar trebuie să adaug că
reîntoarcerea pe Pământ a anumitor spirite din zonele
inferioare necesită o muncă grea şi răbdătoare din
partea lucrătorilor din planul nostru. Asemenea fiinţe ne
constrâng la procese complexe, pe care nu le poţi
înţelege acum.
Explicaţiile lui Alexandre m-au atins profund şi mi-
au satisfăcut predilecţia pentru înţelegere intelectuală;
cu toate acestea, noi întrebări au răsărit în mintea mea
însetată, astfel că am întrebat respectuos, plin de
curiozitate intensă şi autentică:
- Asistenţa la care am fost martori este disponibilă
pentru toate fiinţele? Aici ne aflăm într-o casă cu
fundamente benefice, după cum ai spus şi tu. Dar...
dacă ne-am afla într-o casă tipică a dezmăţului carnal?
Dacă ne-am confrunta cu pasiuni criminale şi
perversiuni smintite?
Instructorul s-a gândit profund şi a răspuns:
- Andre, un diamant pierdut în noroi pentru o vreme
rămâne în continuare un diamant. Acelaşi lucru se
aplică şi paternităţii şi maternităţii umane, care, în
esenţă, sunt întotdeauna divine. Pretutindeni este oferită
asistenţă din sferele superioare, atât timp cât munca
implică Voia lui Dumnezeu. În orice caz, trebuie să ne
amintim că sub asemenea circumstanţe munca de
asistenţă este un adevărat sacrificiu. Vibraţiile adverse
şi rebele ale pasiunilor necontrolate care izvorăsc din
sufletele dezechilibrate compromit chiar şi cele mai bune
eforturi ale noastre. De aceea, de multe ori în aceste
locuri de iresponsabilitate şi vicii, pentru a ne extinde
asistenţa noastră şi pentru a urma ordinele ministerului
nostru, trebuie ca mai întâi să ne luptăm cu entităţile
monstruoase din planurile inferioare. Ele domină vieţile
bărbaţilor şi ale femeilor care aleg fără raţiune drumul
periculos al instabilităţii emoţionale, pe care călătoresc
asemenea spirite ignorante şi dezechilibrate. În
asemenea cazuri, colaborarea noastră nu poate fi mereu
fructuoasă, deoarece părinţii înşişi au înjosit măreţia
circumstanţelor ce le-au fost încredinţate, lăsând ca
potenţialităţile lor sacre să fie pervertite de monştrii
nemiloşi ai întunericului, care persecută astfel copiii
născuţi de ei. Anumite suflete eroice aleg să intre în
existenţa corporala în aceste momente, pentru a se
întări şi a rezista în mod suprem împotriva răului, chiar
din primele zile din pântece. Cu toate acestea, trebuie să
ne amintim că este necesar să fim foarte puternici în
credinţă şi curaj, pentru a nu ceda, în renaşterile de
acest tip, cele mai multe spirite îşi împlinesc planul
benefic al ispăşirii corective. Multe eşuează, dar există
întotdeauna multe care adună cele mai bune beneficii
spirituale în experienţele lor, pe drumul către viaţa
eternă.
Alexandre a comentat asupra subiectului în cuvinte
de o frumuseţe inspiratoare. Am început astfel să înţeleg
originea anumitor fenomene teratologice şi a anumitor
malformaţii congenitale care pe Pământ produc dureri
de piept foarte severe. Explicaţiile lui Alexandre mă
îndreptau către o zonă nouă şi fascinantă de studiu:
încercările rectificatoare şi obligatorii.
Alexandre a invitat spiritele-constructoare şi pe
Herculano să se alăture, pentru a analiza împreună
diagramele cromozomiale. Le-am urmărit cu interes
munca, deşi îmi lipsea complet abilitatea de a descifra
cu precizie desenele meticuloase pe care le vedeam.
Din cauza lipsei elementelor necesare pentru o
comparaţie analogică, îmi este imposibil să descriu
determinările precise la care a ajuns acel mic grup de
spirite autoritare, dar pot spune că, după ce au încheiat
partea tehnică a conversaţiei, instructorul meu a fost
fericit să adauge:
- Cu excepţia tubului arterial din structură, care se
va dilata pentru a forma inima, totul va merge bine.
Toate genele din această zonă vor funcţiona complet
normal.
După o scurtă pauză, el a subliniat:
- Membrele şi organele vor fi excelente, iar prietenul
nostru ştie cum să beneficieze de oportunităţile viitoare;
probabil că va fi capabil să restabilească controlul
sistemului circulator, dacă rămâne în serviciul spiritual
pentru o perioadă de timp binecuvântată în munca
terestră. Succesul său va depinde de propriile sale
eforturi.
Şi întorcându-se către spiritele-constructoare, le-a
spus cu amabilitate:
- Prieteni, Herculano va rămâne de partea lui
Segismundo timp de şapte ani în noua sa existenţă, timp
în care procesul efectiv de reîncarnare va fi încheiat.
După acea perioadă munca sa ca prieten şi ghid va fi
uşurată, căci îl va urmări pe fratele nostru de la
distanţă. Ştiu că însoţitorul nostru devotat va lua toate
măsurile posibile pentru a asigura o dezvoltare fetală
armonioasă, fie ajutându-l direct pe Segismundo, fie
apărând-o pe Raquel de orice atacuri malefice. În orice
caz, vă rog să fiţi foarte atenţi la formarea iniţială a
glandei timusului, care, după cum ştiţi, este crucială
pentru copil încă din momentul vieţii sale în pântec.
Este necesar ca sistemul glandular să fie în
echilibru perfect până când se formează măduva spinării
care va produce celulele sanguine roşii. Diversele
diagrame ale aranjamentelor cromozomiale vor facilita
acest lucru.
Unele dintre spiritele-constructoare au privit cu o
mai mare atenţie diagramele.
În timp ce ochii mei erau focalizaţi asupra
caracterelor microscopice, permiţându-mi să observ
îndeaproape celula ovulului, m-am apropiat de
instructor; văzând că era disponibil întrebărilor mele,
am întrebat:
- Aceste hărţi afişează geografia genelor distribuite
în cromozomi. Să înţeleg că legea eredităţii este
nelimitată? La renaştere fiinţa va primi amprenta
deplină a caracteristicilor părinţilor săi? Sunt bolile sau
tendinţele criminale cu totul transmisibile?
- Nu, Andre, a răspuns supraveghetorul meu cu o
voce serioasă, ceea ce avem aici este un fenomen fizic
natural. În forma sa cea mai densă, organismul nou-
născutului derivă din trupurile părinţilor, care îi dau
viaţă şi îi creează caracteristicile cu ajutorul propriului
lor sânge; cu toate acestea, în acest imperativ al legii
divine cu privire la procesul reproducerii formelor fizice,
nu ar trebui să înţelegem că este vorba despre o negare
a principiilor libertăţii spirituale, inerente în ordinea
Creaţiei Infinite. De aceea fiinţele umane moştenesc
tendinţe, şi nu calităţi. Tendinţele învăluie fiinţele încă
din primele zile ale renaşterii lor în noua viaţă, nu
numai în trupul lor efemer, ci şi în mediul general în
care au fost chemate să trăiască, în scopul de a avansa
pe calea evolutivă. Calităţile sunt rezultatul eforturilor
individuale ale sufletului încarnat de a se apăra, educa
şi îmbunătăţi în cadrul binecuvântat al noilor
experienţe. Dacă spiritul reîncarnat este înclinat către
tendinţe inferioare, el le va dezvolta atunci când le va
descoperi din nou în scenariul experienţei umane, prin
aceasta irosind un timp preţios şi o ocazie sublimă de a
evolua. Pe de altă parte, dacă un suflet se întoarce în
lume şi rămâne focalizat asupra muncii de creştere
lăuntrică, el va depăşi orice cerinţe joase din partea
trupului şi a mediului în care trăieşte, triumfând astfel
peste condiţiile adverse şi obţinând victorii extrem de
importante pentru viaţa eternă. Prin urmare, niciun
suflet sănătos nu se poate plânge de forţele distructive
sau de circumstanţele copleşitoare în ceea ce priveşte
mediul în care renaşte. Purtăm întotdeauna cu noi
lumina libertăţii lăuntrice, care ne arată drumul către în
sus. Dacă practicăm ascensiunea spirituală, vom
progresa mereu. Aceasta este legea.
În lumina explicaţiilor anterioare ale lui Alexandre,
cu privire la importanţa asistenţei lui Segismundo până
la vârsta de şapte ani, oferită de Herculano, am căutat
să obţin mai multe informaţii despre acest subiect. Mi-
am cerut iertare în faţa lui Alexandre că nu puteam
rezista să pun câteva întrebări delicate: De ce era nevoie
de o asemenea precauţie faţă de sângele viitorului nou-
născut? Procesul de reîncarnare era cu adevărat complet
doar după primii şapte ani de existenţă umană?
Ca întotdeauna, mentorul nobil m-a ascultat cu
răbdare, zâmbind ca un tată iubitor, şi a răspuns cu
bunăvoinţă:
 - Eşti conştient că trupul uman desfăşoară activităţi
vegetative ca atare, dar este posibil să nu ştii că cel care
dă formă elementelor celulare este corpul subtil, şi el
este puternic înrădăcinat în sânge. În organizarea fetală,
elementele sanguine sunt un dar din partea trupului
mamei. Curând după naştere are loc o perioadă de
asimilare diferită a energiilor organice, în care şinele
reîncarnat repetă consolidarea noilor sale experienţe. În
acest nou ciclu de viaţă fizică, doar începând cu vârsta
de şapte ani poate începe să acţioneze asupra propriului
proces de formare sanguină, care este elementul
fundamental pentru echilibrul corpului subtil sau al
formei pre-existente. De aceea, sângele poate fi
considerat ca fiind fluidul divin ce stă la baza
activităţilor noastre în planul fizic, iar prin curgerea sa
continuă în cadrul organismului fiziologic el ne oferă
simbolul mişcării eterne a energiilor sublime ale Creaţiei
Infinite. Când circulaţia sa este împiedicată, rezultă
dezechilibre sau boli, iar dacă obstacolele îi opresc
complet curgerea, tonusul vital al trupului este stins în
planul fizic, urmând atunci moartea şi retragerea
imediată a sufletului.
 Foarte impresionat de revelaţiile prietenului meu,
am remarcat:
- Oh! Cât de mare este responsabilitatea oamenilor
faţă de corpul lor material!
- Ai mare dreptate, a adăugat instructorul, când te
referi cu asemenea admiraţie la această datorie suverană
a spiritului reîncarnat. Fără tendinţa de a fi foarte
responsabilă în menţinerea vasului său fizic, nicio fiinţă
nu poate fi capabilă să obţină progresul spiritual.
Spiritul renaşte în corpul carnal pentru a cultiva
calităţile divine ale fiinţei, dar cum ar putea să-şi
împlinească aceste cerinţe dacă el distruge aparatul
organic - platforma fundamentală pentru munca ce
urmează să fie făcută? Ai menţionat legea eredităţii mai
devreme. Corpul terestru este, de asemenea, un
patrimoniu ce este transmis în decursul mileniilor, şi pe
care omenirea l-a perfecţionat în decursul vremurilor.
Plasma, o compoziţie sublimă creată atunci când
influxul divin a infuzat apa mării în timpurile primitive,
este fundaţia primordială a organizării fiziologice. Când
ne întoarcem pe Pământ trebuie să ne folosim de această
moştenire care a evoluat într-o anumită măsură în
corpul uman.
Am fost uimit de aceste explicaţii, astfel că, după o
scurtă pauză, Alexandre a continuat:
- După cum ştii, din acest motiv, în timp ce ne aflăm
în tărâmul fizic suntem, de fapt, creaturi marine care
respiră pe uscat. Noi nu putem trăi fără sare în
alimentaţia noastră. Organismul nostru fiziologic este, în
esenţă, compus din 60 % soluţie salină, a cărei
compoziţie este în mare măsură similară cu apa mării,
prin conţinutul său de sodiu, calciu şi potasiu. În planul
fiziologic al fiinţei reîncarnate gustul sărat se regăseşte
în sânge, transpiraţie, lacrimi, precum şi în alte secreţii.
Corpusculii adaptaţi la mările calde ar putea trăi
confortabil în fluidele organice. Putem face analogii
extrem de uluitoare în această direcţie.
Nu ştiam ce să răspund la asemenea comentarii,
astfel că Alexandre a continuat după o pauză
semnificativă:
- După cum vezi, atunci când renaştem primim o
moştenire sacră împreună cu trupul, pe care trebuie să
o menţinem prin perfecţionarea vasului corporal.
Energiile noastre fizice ar trebui să evolueze la fel ca
sufletele noastre. Dacă ni se oferă acest vas de slujire
pentru noi experienţe înălţătoare, este necesar să oferim
şi noi ceva în ceea ce priveşte trupul, prin eforturile
noastre în muncă şi educaţie, şi astfel să ne extindem
ajutorul aducând respect şi echilibru spiritual. În viitor,
omenirea va înţelege că celulele trupului nu sunt doar
părţi ale cărnii, ci însoţitori în evoluţia noastră, care
merită recunoaştere şi ajutor efectiv. Până când nu vom
înţelege această armonie din sfera organică, este inutil
să căutăm pacea.
Discursul sclipitor, înţelept şi mărinimos al
instructorului a generat întrebări sublime, dar el mi-a
adus aminte de munca ce ne aştepta, astfel că şi-a
încheiat explicaţiile pentru moment.
Era ora 2 dimineaţa.
Eram acum înconjuraţi nu numai de Alexandre şi de
spiritele-constructoare, ci şi de mai multe spirite-
prietene ale familiei.
Adunând la un loc toate spiritele, Alexandre a vorbit
solemn, fiind personajul cu cea mai înaltă poziţie a
întâlnirii:
- Iar acum, dragi fraţi şi surori, să intrăm în
dormitor, pentru ca bucuria uniunii spirituale să aibă
loc.
 Plasându-l pe Segismundo în braţele spiritului care
fusese mama iubitoare a Iui Raquel, el a subliniat:
- Fie ca tu, dragă soră, să transporţi această
comoară sacră. Inima filială care ne aşteaptă va simţi o
fericire fără seamăn la contactul cu tandreţea ta. Raquel
merită din plin această bucurie.
Şi întorcându-se către ceilalţi, el a explicat:
- Vom începe acum cu actul iniţial, direct, de legare
a lui Segismundo la materia organică. Mai mult, mă
aştept să îl vizitaţi frecvent pe fratele nostru ce se
reîncarnează, în special în perioada de gestaţie a
trupului său viitor. Sunteţi pe deplin conştienţi de
valoarea colaborării atente în această muncă. Doar cei
care au semănat multă afecţiune pot primi ajutorul
multor prieteni, iar Segismundo merită să primească
această răsplată pentru sentimentele sale nobile şi
munca elevată desfăşurată împreună cu noi toţi în
decursul ultimilor ani, în care el s-a dăruit unor
activităţi importante de binefacere şi fraternitate.
Curând după aceea am intrat în dormitorul
cuplului; cadrul intim era divin de frumos. Pe patul din
lemn, între aşternuturile moi, două trupuri se odihneau
nemişcate, în binecuvântarea somnului; însă Adelino şi
Raquel ne aşteptau în spirit, conştienţi de măreţia
momentului. La trezirea în sfera densă a luptei şi
învăţării din planul fizic, creierele lor fizice nu îşi vor
aminti perfect scena spirituală în care urmau să fie
personajele principale; dar evenimentul va fi gravat
pentru totdeauna în memoria lor veşnică.
 Prietenii invizibili ai casei - spirite-prietene din
planul nostru - umpluseră dormitorul cu flori de lumină.
Obţinuseră permisiunea să intre la miezul nopţii în
viitorul loc de naştere al lui Segismundo, în scopul
iubitor de a decora calea noului său început.
Peste o sută de prieteni se aflau acolo pentru a-i
aduce un omagiu plin de dragoste.
Alexandre a mers înaintea noastră, salutând cu
afecţiune cuplul care se afla temporar în afara vasului
fizic.
Apoi cei prezenţi şi-au exprimat felicitările
armonioase, umplând inimile viitorilor părinţi cu o
mângâiere celestă.
Scena era minunată şi emoţionantă.
Două spirite de lângă mine au comentat cu
fraternitate:
- Este întotdeauna dureros să te întorci în corpul
carnal după ce ai experimentat planurile luminii divine;
cu toate acestea, dragostea creştină este atât de sacră,
încât, chiar şi în aceste circumstanţe, sublimă este
fericirea celor care o practică.
 - Da, a răspuns celălalt spirit. Segismundo a luptat
din greu pentru a se izbăvi, şi în această luptă a fost un
servitor dăruit faţă de noi toţi. Merită din plin bucuria
acestui moment.
Atunci am observat că spiritul care fusese invitat să
poarte fiinţa ce se reîncarna rămăsese la o scurtă
distanţă de Raquel, între spiritele-constructoare.
Tocmai ce reflectam la acest aspect, când cineva m-a
atins uşor pentru a-mi atrage atenţia.
Era Alexandre, zâmbind patern şi explicând:
- Să-i lăsăm pe prietenii noştri câteva minute în
starea minunată de mulţumire şi afecţiune. Vom începe
munca la momentul potrivit.
Uluit de atât de multe lucruri noi care aveau loc, nu
am avut şansa să-mi coordonez gândurile, în lumina
multelor aspecte care apăruseră în acea noapte; de
aceea, întrebările se învârteau în mintea mea.
Instructorul a perceput frământarea mea, şi probabil că
de aceea era atât de răbdător.
Profitând de moment, am arătat către Segismundo,
care era ghemuit în braţele primitoare ce îl susţineau, şi
am întrebat:
- Fratele nostru care se reîncarnează va arăta în
final aşa cum arăta atunci când a trăit printre noi?
Deoarece instrucţiunile sale sunt bazate pe forma
subtilă pre-existentă, va avea aceeaşi înălţime şi maniere
care l-au caracterizat în sfera noastră?
Alexandre a răspuns fără ezitare:
- Gândeşte-te cu atenţie, Andre! Am vorbit despre
forma pre-existentă, adică modelul de configuraţie tipică
sau, mai adecvat, de „uniforma umană”. Detaliile
anatomice şi contururile se vor forma în conformitate cu
principiile echilibrului şi ale legii eredităţii. Forma fizică
a prietenului nostru Segismundo va depinde de
cromozomii tatălui şi ai mamei. Însă la acest factor
primordial se va adăuga influenţa modelului mental al
lui Raquel, acţiunile proprii ale lui Segismundo şi
asistenţa spiritelor-constructoare, care vor acţiona ca
lucrători de o natură divină, invizibilă ochilor
pământeni, precum şi ajutorul afectuos al spiritelor-
prietene care îl vor vizita constant pe Segismundo în
timpul lunilor de formare a noului său trup. Ia în
considerare toţi aceşti factori şi vei avea o idee despre
semnificaţia templului fizic pe care îl va primi ca un dar
din partea Autorităţii Superioare a lui Dumnezeu, în
scopul de a beneficia de ocazia binecuvântată de a-şi
ispăşi trecutul şi de a-şi ilumina viitorul în timp şi
spaţiu. Unii fiziologi de pe Pământ afirmă că viaţa
umană este doar rezultatul unor întâlniri organice,
uitând că aceste întâlniri aparente ale forţelor organice
nu sunt decât aplicaţia avansată a legii cooperării
spirituale.
- Prin urmare, am insistat eu, Segismundo va avea
în final o formă fizică pe care nu o vom recunoaşte?
Instructorul m-a lămurit repede:
- Dacă am fi direct legaţi de cazul său, am avea toate
informaţiile cu privire la viitorul său, dar colaborarea
noastră în acest eveniment este temporară şi nu are o
semnificaţie majoră în decursul timpului. În orice caz,
ghizii lui Segismundo din sferele superioare vor veghea
asupra planului care a fost trasat pentru beneficiul său.
Observă că am spus beneficiu, şi nu destin. Mulţi
oameni confundă un plan constructiv cu fatalismul. Atât
Segismundo, cât şi fratele nostru Herculano deţin
informaţiile despre care vorbim, deoarece nimeni nu
merge la şcoală pentru o perioadă mai scurtă sau mai
lungă de timp fără un scop specific şi fără să cunoască
regulile la care trebuie să se supună.
 În acest moment, mentorul generos a tăcut, iar după
o vreme a continuat:
- Contururile anatomice ale formei fizice -
desfigurate sau perfecte, scunde sau înalte, frumoase
sau modeste - fac parte din regulile educative. În
general, reîncarnarea sistematică este întotdeauna un
curs laborios de muncă împotrivă defectelor morale pre-
existente, care se arată în lecţiile şi în conflictele
prezente. În majoritatea cazurilor, detaliile anatomice
imperfecte, circumstanţele adverse şi mediile ostile sunt
cele mai bune locuri de învăţare şi de izbăvire pentru cei
care renasc. Din acest motiv este trasată dinainte o
diagramă a încercărilor folositoare, la fel ca manualul
unui elev de la o şcoală obişnuită. În lumina acestor
aspecte, diagrama corespunzătoare lui Segismundo a
fost plănuită în mod cuvenit, luând în consideraţie
cooperarea fiziologică a părinţilor săi, fundalul casnic şi
asistenţa fraternă ce îi va fi oferită de nenumăraţii
prieteni aflaţi de partea sa. Deci, poţi să-ţi imaginezi că
prietenul nostru se întoarce la o şcoală - Pământul - iar
prin aceasta el îşi îndeplineşte un scop: să dobândească
noi calităţi. Pentru a reuşi acest lucru el trebuie să se
supună regulilor şcolii, renunţând într-o oarecare
măsură la libertatea de care s-a bucurat în planul
nostru.
- Dar atunci nu putem numi o asemenea încercare
un „destin fixat dinainte”? - am întrebat.
Alexandre a răspuns cu răbdare:
- Să nu cazi în eroarea asumată de mulţi oameni.
Aceasta ar implica o formă obligatorie de conduită
spirituală. Desigur, fiinţele renasc având o relativă
independenţă şi fiind supuse uneori unor condiţii
specifice mai grele, în scopuri educaţionale; dar
asemenea imperative nu suprimă niciodată impulsul
liber al sufletului în scopul său către evoluţie ori
dimpotrivă, către stagnare sau cădere în condiţii
inferioare. Există un plan de sarcini spirituale
înălţătoare ce trebuie îndeplinite de către spiritele care
se reîncarnează, în care ghizii lor stabilesc norma
aproximativă de calităţi eterne pe care sunt înclinate să
le dobândească în timpul existenţei lor fizice tranzitorii.
Spiritul care se întoarce în tărâmul fizic poate fie să-şi
îmbunătăţească această normă şi să depăşească
predicţiile superiorilor săi, făcând eforturi intense, fie să
cadă, să eşueze şi să adune şi mai multe datorii faţă de
semenii săi, nesocotind astfel oportunităţile sfinte ce i-
au fost încredinţate.
Alexandre s-a oprit, probabil reflectând la timpul
petrecut în conversaţia noastră; ca şi cum era nevoie de
o încheiere, el a adăugat:
- Fiecare plan care este trasat în planurile
superioare are ca obiective principale făptuirea binelui şi
ascensiunea spirituală, iar fiecare suflet care se
reîncarnează, chiar şi aflat în condiţii aparent disperate,
are resursele necesare pentru a continua să se
desăvârşească.
Curând după aceea instructorul m-a invitat să vin
mai aproape de cuplu.
Alexandre ne-a reamintit că timpul ne presa şi că
trebuia să livrăm comoara sacră cuplului fericit.
Spiritele-constructoare l-au rugat pe Alexandre să
rostească rugăciunea potrivită acelui act de încredinţare,
şi o tăcere profundă s-a lăsat peste toate spiritele
prezente.
Instructorul tocmai urma să înceapă rugăciunea,
când Raquel s-a apropiat de el şi l-a rugat cu umilinţă:
- Dragul meu prieten, dacă este posibil, aş dori să-l
primesc pe noul meu fiu aşezată în genunchi!
 Alexandre a consimţit cu un zâmbet. Între Raquel
îngenuncheată şi Adelino care, precum noi toţi,
rămăsese în picioare, el a început să se roage, extrem de
mişcat, întinzându-şi mâinile generoase către Ceruri:
- Tată al Iubirii şi al înţelepciunii, binecuvântează
copiii Casei Tale terestre, care, în acest moment
urmează să împărtăşească împreună cu Tine facultăţile
divine creatoare! Doamne, în îndurarea Ta, revarsă
binecuvântarea Ta asupra acestei case iubitoare,
transformată într-un refugiu reconcilierii. Ne-am adunat
afc1 ca prieteni ai vechilor strădanii, pentru a-l însoţi pe
prietenul nostru, care se întoarce pentru a-şi mărturisi
umilinţa şi înţelegerea faţă de Legea Ta!
O, Tată! întăreşte-l pentru a trece cu bine marele
râu al uitării temporare şi ajută-ne să-i menţinem vie
speranţa. Ajută-ne acum şi pentru totdeauna să
depăşim răul!
Celor care, odată cu naşterea noului copil, primesc
acum o nouă misiune de îndrumare în această casă,
acordă-le generozitatea Ta şi Lumina sfântă care
împrăştie întunericul! Doamne Dumnezeule, întăreşte-le
noţiunea de responsabilitate, deschide-le uşa către
încrederea sublimă şi păstrează-i în bucuria
binecuvântată a iubirii Tale dăruite! Restabileşte-le
energiile, astfel încât să poată primi cu bucurie misiunea
altruistă până la capăt şi sfinţeşte-le bucuria, astfel
încât să nu se piardă în abisurile fanteziei!
Doamne, acesta este un act de încredere în
bunătatea Ta infinită, pe care dorim să o onorăm în
veşnicie! Binecuvântează munca noastră iubitoare şi,
mai presus de toate, Tată, îţi implorăm graţia pentru
sora noastră care s-a oferit cu veneraţie sacrificiului
divin al maternităţii. Miruieşte inima ei cu mărinimia Ta
paternă, intensifică starea ei veselă şi sporeşte-i credinţa
pentru vremurile ce vor veni! Fie ca ea să primească
gândurile noastre cele mai bune şi mai pure, şi Mările
noastre de pace şi speranţă!
Mai presus de toate, Doamne Dumnezeule, fie ca
Voia Ta să se facă în toate zonele Universului şi fie ca
noi, umilii servitori ai împărăţiei Tale, să nutrim o
bucurie constantă de a Te asculta şi a Te servi în
veşnicie!
Alexandre a încheiat şi am observat că încăperea se
umpluse de o lumină nouă. Am văzut că toate spiritele
emanau raze luminoase care se revărsau peste Raquel,
în timp ce ea plângea copleşită de emoţii sublime. Cu
toate acestea, fenomenul radios nu era limitat doar la
aceasta. Îndată ce Alexandre a devenit tăcut, ceva a
răspuns rugăminţii sale. Un fluturat blând, care a
răsunat aproape imperceptibil în urechile noastre, s-a
simţit deasupra capetelor. Am fost extrem de uimit când
am privit în sus şi am văzut o coroană divin de
frumoasă, care a coborât din Ceruri şi s-a aşezat pe
capul lui Raquel, în timp ce ea era îngenuncheată în
tăcere. Am avut impresia că era compusă din turmaline
eterice, pe care un fierar miraculos le transformase în
ceva splendid şi strălucitor. Strălucirea ei era prea
puternică pentru ochii noştri şi chiar şi Alexandre, când
a privit-o, s-a înclinat cu reverenţă. Susţinută de spirite
cu mult superioare nouă şi invizibile ochilor mei,
coroana sublimă a fost aşezată pe capul lui Raquel.
În ciuda emoţiilor momentului, l-am văzut pe
Alexandre deplasându-se către femeia care îl ţinea în
braţe pe Segismundo, indicând că acum trebuia să aşeze
spiritul ce se reîncarna în braţele mamei sale.
Raquel, care oferea impresia că nu văzuse coroana
luminoasă, şi-a ridicat ochii înlăcrimaţi şi a primit
comoara pe care i-o încredinţa Cerul. Alexandre şi-a
întins mâna dreaptă şi a ajutat-o să se ridice, şi am
văzut cum Adelino se apropie de soţia sa, o îmbrăţişează
tandru şi o sărută pe fruntea acoperită de picături de
lumină.
În acel moment - O, mister divin al Creaţiei Infinite a
lui Dumnezeu - am văzut-o cum apasă forma de copil a
lui Segismundo de inima ei, cu atâta putere şi iubire,
încât părea că este o preoteasă a Puterii Divinităţii
Supreme. Segismundo s-a conectat de ea precum o
floare de tulpină. Atunci am înţeles că cel care urma să
fie carne din carnea ei era de acum încolo suflet din
sufletul ei.
Alexandre a sugerat ca toţi prietenii prezenţi să
părăsească dormitorul, cu excepţia mea, a spiritelor-
constructoare şi a lui Herculano, şi să-l ia pe Adelino,
care era fericit şi împăcat, la o mică plimbare afară.
Apoi, ghidând-o cu mare grijă pe Raquel către corpul ei
fizic, el ne-a spus:
- Acum să îl ajutăm pe prietenul nostru la primul
său contact cu materia densă.
Raquel s-a trezit cu un sentiment de fericire
nedefinită în inimă. Instinctiv, şi-a îmbrăţişat soţul
adormit, precum un marinar norocos care ajunge într-
un port al păcii şi siguranţei. Traversase vălul dens al
vibraţiilor care separă tărâmul fizic de cel al spiritelor şi
nu păstrase amintiri clare ale bucuriei sublime trăite cu
doar câteva momente în urmă. Cu toate acestea,
sentimentele ei de exaltare rămăseseră; speranţele Io
copleşeau şi o încredere intensă în viitor îi încălzea
acum inima. „Voi fi mamă pentru a doua oară?” - se
gândea ea fericită. Această idee, care i-a apărut în minte
în mod evident nu la întâmplare, i-a alinat sufletul cu o
bucurie imensă. Era pregătită pentru misiunea divină a
maternităţii; se va încrede în Domnul, ca im servitor al
Bunătăţii Sale infinite.
Soţia lui Adelino nu putea vedea că Alexandre şi
spiritele-constructoare îi înconjurau mintea cu lumină
sublimă, îmbăindu-i ideile în apa vie a dragostei
spirituale.
Observând că forma lui Segismundo se conectase de
ea printr-un proces divin de uniune magnetică, am
primit indicaţia instructorului de a observa îndeaproape
munca sa de a-i oferi lui Segismundo ajutorul final,
pentru a se lega cu totul de materia densă.
Arătând către organele reproducătoare ale lui
Raquel şi trimiţând lumină către ele, Alexandre a
evidenţiat măreţia evenimentului desfăşurat sub
observaţia noastră, spunând:
- Acesta este altarul sublim al maternităţii umane.
În prezenţa acestui tabernacul venerabil, căruia îi
datorăm lumina divină a vieţilor noastre, trebuie să
cooperăm în munca de iubire, păstrându-ne conştiinţa
îndreptată către Măreţia Supremă.
Am observat structura feminină a surorii noastre
încarnate cu o stare de veneraţie pe care nu o mai
simţisem înainte.
Asistat de ajutorul magnetic al mentorului iubitor,
am început să observ detaliile procesului de fertilizare.
Prin canalele naturale, elementele masculine
germinative alergau în căutarea ovulului, ca şi cum
fuseseră pregătite dinainte pentru o cursă eliminatorie
de aproximativ trei milimetri pe minut. Surprins, am
văzut că erau milioane de asemenea elemente,
aruncându-se înainte în masă, în instinctul impulsiv al
unei competiţii sacre.
În tăcerea sublimă a acelor minute am înţeles că
Alexandre, ca misionar cu cea mai înaltă poziţie în
grupul operator, desfăşura un proces de ghidare a
misiunii esenţiale a legăturii primordiale. Conform cu
ceea am observat, după ce el a studiat cu atenţie viitorul
ovul matern, a putut vedea dispoziţiile cromozomiale ale
tuturor celulelor masculine germinative, prezidând astfel
munca preliminară de determinare a sexului trupului ce
urma să se formeze.
Profund absorbit în munca sa, el a urmărit
progresul de înaintare a minusculilor competitori care
alcătuiau substanţa fertilizatoare, pentru a-l identifica
pe cel mai potrivit dintre ei şi pentru a-şi fixa asupra lui
puterea sa magnetică; prin aceasta mi-a oferit impresia
că îl ajuta să-şi depăşească competitorii, pentru a fi
primul care să penetreze micul sac matern. Elementul
asupra căruia s-a focalizat a câştigat o energie nouă în
comparaţie cu ceilalţi şi a avansat rapid către ţinta sa.
Celula feminină, care, în comparaţie cu proiectilul
spermatic microscopic, arăta precum o mică lume
rotundă de zahăr, amidon şi proteine, aşteptând raza
dătătoare de viaţă, a suferit sfâşierea membranei sale
precum o mică navă atacată de torpile. Apoi a devenit
extrem de rigidă, închizându-şi porii minusculi, ca şi
cum era gata să se retragă în adâncurile sale pentru a-l
primi pe musafirul aşteptat faţă în faţă, în timp ce
împiedica intrarea oricărui alt competitor ce pierduse
marea cursă. Aflat în continuare sub influxul magnetic
luminos al lui Alexandre, elementul victorios şi-a
continuat marşul, după ce a traversat periferia ovulului,
având nevoie de mai mult de patru minute pentru a
ajunge la nucleu. Ambele forţe, masculine şi feminine,
formau acum un întreg, transformându-se în faţa
ochilor mei într-un focar foarte rafinat de lumină.
Complet absorbit în munca sa, instructorul a atins
minuscula formă cu mâna sa dreaptă, menţinând
ajutorul său asupra diviziunii cromatice - ale cărei
particularităţi sunt încă de neînţeles pentru mine - cu
atitudinea unui chirurg încrezător în abilităţile sale
tehnice. Apoi Alexandre a proiectat forma micşorată a lui
Segismundo, care întrepătrundea organismul subtil al
lui Raquel, peste acel glob microscopic de lumină
impregnat de viaţă, şi am văzut cum viaţa latentă începe
să se trezească.
Trecuse exact un sfert de ceas din momentul în care
elementul activ pătrunsese nucleul ovulului pasiv.
După o aplicaţie magnetică îndelungată, secondat
de eforturile spiritelor-constructoare, Alexandre s-a
apropiat de mine şi a spus:
- Legătura iniţială s-a încheiat. Fie ca Dumnezeu să
ne vegheze.
Observând mirarea cu care urmăream acum
procesul diviziunii celulare, în care vezicula germinală se
forma rapid, instructorul a subliniat:
- Trupul mamei va furniza toate elementele nutritive
necesare formării corpului fizic bazai, în timp ce forma
micşorată a lui Segismundo, ca un model viu, va acţiona
precum un magnet între nişte pilituri de fier, oferind
consistenţă înfăţişării sale fizice viitoare.
 Eram complet uluit de ceea ce mi se permisese să
observ. Sesizând că fenomenul de micşorare a corpului
subtil al lui Segismundo era pentru mine ceva uimitor,
Alexandre a adăugat cu amabilitate:
- Andre, nu uita că reîncarnarea semnifică un nou
început în procesul de evoluţie sau de îndreptare.
Aminteşte-ţi că cele mai dezvoltate organisme ale casei
noastre planetare au început iniţial de la amibe. Prin
urmare, a reîncepe înseamnă a „recapitula” sau a ne
„întoarce la început”. De aceea, în dezvoltarea sa
embrionică, trupul viitor al unei fiinţe nu poate fi diferit
de formarea unei reptile sau a unei păsări. Ceea ce
aduce diferenţierea formei este starea ei evolutivă,
conţinută în modelul organismului subtil al fiinţei care
preia fluidele cărnii. Astfel, la întoarcerea în sfera
grosieră, ca în cazul lui Segismundo, este indispensabil
ca trupul să „recapituleze” toate experienţele pe care le-a
trăit în decursul lungii istorii a evoluţiei noastre, chiar
dacă numai pentru câteva ore sau zile, repetând rapid
fazele prin care a trecut sau lecţiile pe care le-a învăţat,
şi oprindu-se în punctul în care are nevoie să continue
procesul de învăţare. Curând după forma microscopică a
amibei în procesul fetal al lui Segismundo, vor apărea
semnele erei acvatice ale evoluţiei noastre şi tot astfel
toate perioadele de tranziţie sau fazele evolutive pe care
le-a traversat creatura în călătoria ei neîncetată către
desăvârşire, o călătorie în care şi noi ne aflăm acum, în
cadrul umanităţii.
Era deja foarte târziu.
Observând că Alexandre urma să plece în curând,
m-am focalizat încă o dată asupra formării fetale. Ovulul
fertilizat era însufleţit de o viaţă profundă, pe măsură ce
evolua în vezicula germinală.
Bunul instructor m-a invitat să plecăm şi a spus:
 - Munca mea aici s-a încheiat. În orice caz, Andre,
considerând necesitatea ta de a aduna mai multă
experienţă, le pot ruga pe spiritele-constructoare să
accepte cooperarea ta fraternă în munca de
supraveghere, de fiecare dată când ai şansa să vii aici.
M-am bucurat foarte mult. Într-adevăr, doream
foarte mult aceasta. Studiul embriologiei din privinţa
noii paradigme era minunat şi fascinant.
Pe măsură ce bucuria mea lăuntrică se amplifica,
Alexandre a făcut aranjamentele cu ceilalţi, cu privire la
asistenţa mea cooperantă şi la planurile mele de
învăţare.
Câteva momente mai târziu, în timp ce ne luam la
revedere, Herculano a afirmat cu multă bunătate şi
căldură că mă va aştepta de fiecare dată când eram
capabil să mă întorc la casa lui Adelino, pentru a lua
parte la munca de supraveghere.
 Cap. 14 - GRIJĂ OCROTITOARE

A doua zi, după ce m-am odihnit puţin în finalul

activităţilor şi sarcinilor mele zilnice obişnuite, m-am
întors cu nerăbdare la casa lui Raquel.
Era târziu noaptea, dar le-am găsit pe spiritele-
constructoare şi pe prietenul credincios al lui
Segismundo acolo, lucrând în mediul afectuos care
caracterizează întâlnirea spiritelor superioare.
Apuleio, care conducea grupul de spirite, m-a
întâmpinat politicos.
Spre deosebire de ziua precedentă, soţia lui Adelino
nu se simţea bine fizic. Deşi trupul se odihnea, era
foarte agitată şi frământată.
- Sora noastră Raquel începe să simtă procesul de
adaptare, a explicat liderul. Pentru câteva zile va fi
indispusă; dar va trece repede această perioadă.
- Îi va fi greu să doarmă? - am întrebat.
- Mai târziu va fi bine, a răspuns el, dar acum
somnul ei va fi redus, până când se formează straturile
blastodermice. Este efortul de formare iniţială a
fetusului şi nu ne putem lipsi de nicio colaborare activă.
Foarte interesat, am observat activitatea celulară
extraordinară în dezvoltarea structurii noului trup ce se
forma şi am remarcat grija avută de spirite pentru a se
asigura că discul embrionic era modelat cu precizie.
- Ingineria organică, a spus cu multă blândeţe
liderul grupului, necesită fundaţii perfecte. Corpul fizic
este o construcţie delicată şi complexă. Este necesar să
avem grijă cu mult calm şi cunoaştere de fundaţiile sale.
Mi-am dat seama că segmentarea celulară şi
ajustarea celulelor la modelul corpului subtil micşorat
era un proces mecanic simplu şi direct, care se supunea
dispoziţiilor naturale ale câmpului organic, în timp ce
întreaga entitate microscopică a dezvoltării structurii
celulare primea influxul magnetic al spiritelor generoase,
făcându-mă să concluzionez că fiecare celulă-fiică era
pregătită în mod adecvat pentru a susţine sarcina de a
iniţia viitorul aparat fizic.
Dorind să justifice grija oferită acestui proces,
Apuleio mi-a explicat amabil:
- Misiunea de a construi mecanismul fetal este o
mare responsabilitate. Trebuie să înlăturăm obstacolele
şi să asistăm organismul unicelular al embrionului
înăuntrul pântecului matern, astfel încât reîncarnarea,
uneori planificată şi aranjată cu o imensă dificultate, să
nu fie un eşec de la început, din cauza lipsei de
colaborare din tărâmul nostru, unde s-au făcut
angajamentele respective.
Am ascultat cu atenţie cuvintele sale experimentate
şi învăţate, pentru a beneficia de întregul lor conţinut
educativ.
- De aceea, a continuat el, avortul spontan este
foarte rar datorat cauzelor ce provin din sfera noastră de
acţiune. Ca o regulă generală, el îşi are originea în
refuzul neaşteptat al părinţilor de a-şi onora
angajamentele sacre sau în excesele acţiunilor
nechibzuite, criminale şi frivole ale mamelor care nu
sunt pregătite pentru responsabilitatea şi înţelegerea
acestei misiuni divine. Cu toate acestea, chiar şi atunci,
dacă întâlnim vase materne mai puţin nobile, facem tot
ce putem pentru a ne opune planurilor lor de evitare a
datoriei, când asemenea evadări reprezintă doar nişte
toane ale gândirii iresponsabile, fără nicio bază legată de
planurile spirituale constructive. Desigur, interferenţa
noastră în situaţiile în care există o luptă cu prietenii
noştri reîncarnaţi, care şi-au uitat temporar
angajamentele, are limitele ei. Dacă părţile interesate, ce
reneagă sistematic deciziile lor spirituale, perseverează
împotriva noastră, atunci suntem obligaţi să le lăsăm de
capul lor. De aceea există multe cupluri umane fără
copii: ele şi-au anulat facultăţile lor generatoare. Dacă
aceasta nu este o decizie a vieţii lor prezente, ca urmare
a setei de satisfacţii egoiste, au făcut astfel în trecut,
cauzând anomalii serioase în organizarea lor psihică. În
acest caz, aceste fiinţe experimentează perioade
dureroase de însingurare şi de nevoie de afecţiune, până
când clădesc într-un mod lăudabil veneraţia pe care cu
toţii o datorăm legilor lui Dumnezeu.
Explicaţiile liderului spiritelor-constructoare mi-au
limpezit mintea în ceea ce priveşte problemele serioase
ale strădaniilor umane.
Interesat de a învăţa în mod direct, am căutat să
adopt poziţia unui lucrător, din dorinţa de a face o
muncă prin care să ajut procesul de asistenţă magnetică
pentru organizarea celulară.
În noaptea precedentă fusesem impresionat de
anumite detalii ale muncii desfăşurate. Prin ce proces
fusese posibil să fie situată în organele generative ale lui
Raquel conexiunea iniţială a lui Segismundo cu trupul
său viitor? şi cum puteam înţelege problema celui mai
apt element masculin? Oare fiinţele de statutul lui
Alexandre puteau face asemenea alegeri în fiecare caz de
fertilizare?
Apuleio m-a ascultat cu bunăvoinţa caracteristică
spiritelor din ordinele superioare, şi a spus:
- Pasivitatea nu înseamnă absenţa cooperării. Când
Raquel a acceptat sarcina maternităţii, a făcut-o cu
determinare şi ascultare constructivă. L-a primit pe
Segismundo în organismul ei subtil, iar prin mobilizarea
puterilor naturale ale minţii ei a plasat modelul viu în
zona uterului. A făcut aceasta cu aceeaşi spontaneitate
ca în alte procese organice ce sunt supervizate de
activităţi mecanice subconştiente, al căror automatism
semnifică şi transmite experienţele multimilenare
dobândite de sufletul reîncarnat. Pentru femei,
adaptarea energiilor creatoare este la fel de uşoară
precum este pentru bărbaţi atitudinea patriarhală şi
protectoare, atât timp cât persistă legăturile paterne.
Conştient de intenţia mea de a beneficia de aceste
informaţii astfel încât să le pot folosi în cadrul planului
meu, pentru a le transmite cititorilor încarnaţi, Apuleio a
subliniat:
- Ar fi foarte dificil pentru noi să explicăm oamenilor
fenomenul adaptării energiilor creatoare în pântecul
matern, în cadrul procesului reîncarnării. Deocamdată
tendinţa celor mai mulţi fraţi şi celor mai multe surori
încarnaţi este direcţionată către aspectul fizic al
explicaţiilor noastre. Trebuie sa aşteptăm ceva mai mult
pentru a le oferi informaţii care să fie înţelese de ei.
Şi zâmbind, a continuat:
- Folosindu-şi abilitatea de absorbţie oferită de
corpul lor subtil, ei se hrănesc în fiecare zi cu forme-
gând, fără să aibă nevoie de gurile lor fizice, dar, cu
toate acestea, nu pot percepe încă aceste fenomene în
experienţele lor zilnice. Acasă, pe stradă, la muncă sau
la joacă, fiecare persoană primeşte hrana mentală adusă
de cei care îi înconjoară, condimentată după
magnetismul personal al fiecărui individ. În majoritatea
cazurilor, ei depind de această hrană pentru a
experimenta stările lăuntrice de fericire sau de tristeţe,
de plăcere sau de suferinţă, în special procentul imens
al fiinţelor încarnate care nu reuşesc deocamdată să-şi
controleze emoţiile. După cum poţi vedea, oamenii
absorb materia mentală tot timpul, întreaga zi,
depunând-o în zonele cele mai adânci ale structurii lor
fiziologice.
Liderul Constructorilor a părut amuzat de expresia
mea de surpriză la primirea acestei explicaţii simple
asupra unui subiect atât de complex, şi a adăugat:
- Când ai fost înveşmântat în fluidele corporale în
timpul ultimei tale experienţe pe Pământ, nu ai simţit
niciodată un fel de dezechilibru la nivelul ficatului
atunci când aveai neînţelegeri verbale? Nu ai trăit
niciodată o tulburare momentană în inima ta la primirea
veştilor rele? De ce simţeai uneori stări de dezechilibru
organic, când situaţia părea satisfăcătoare şi fericită?
Răspunsul este că în timpul acestor momente oamenii
primesc o „anumită cantitate de energii mentale” în
câmpul lor de gândire, aşa cum un cablu primeşte o
încărcătură electrică pozitivă. Punctul de recepţie se
află, de fapt, în creier, dar dacă persoana nu este în
sincron cu legea controlului emoţional - care ne solicită
să selectăm emanaţiile mentale care ajung la noi - ea va
adapta energia perturbatoare în fiinţa sa, în celulele sale
organice, aducând mari prejudicii zonelor vulnerabile.
Apuleio, cu o mare seninătate, a tăcut pentru câteva
momente, apoi a reluat:
- Dacă este foarte greu de explicat fiinţelor încarnate
asemenea incidente obişnuite, care se repetă frecvent -
chiar de zeci de ori pe zi - cum am putea să le informăm
cu precizie şi detalii specifice despre adaptarea
modelului viu în pântecul matern, proces menit pentru
dezvoltarea fetusului? Trebuie să aşteptăm ca timpul să
aducă laolaltă experienţele noastre.
Mişcat de explicaţiile sale, am remarcat:
 - Ai dreptate. Chiar şi acum, în ciuda faptului că
sunt dezîncarnat, nu sunt pregătit să primesc anumite
veşti fără ca aceasta să-mi afecteze sfera emoţională.
- Foarte bine! - a spus liderul cu o voce plină de
satisfacţie. Aceasta se petrece datorită faptului că te afli
pe drumul lung al controlului de sine. Doar după ce ai
dobândit acest control vei şti cum să selectezi energiile
care vin către tine, aşezându-le în zonele cele mai
profunde ale sufletului doar pe cele care au un conţinut
constructiv şi benefic.
Apoi, dându-mi de înţeles că dorea să continue cu
subiectul, Apuleio a rostit:
- În ceea ce priveşte observaţiile tale referitoare la
colaborarea lui Alexandre în alegerea elementului
masculin pentru fertilizare, trebuie să subliniez că nu ne
putem baza pe acest tip de asistenţă în fiecare caz - totul
depinde de meritele personale. Cu toate acestea, atunci
când factorul magnetic nu provine din cooperarea unui
spirit de nivel superior, trebuie să ne amintim că el va
prevala oricum, deoarece ştim că planul pasiv este, de
asemenea, impregnat cu energiile atracţiei. Dacă
elementul masculin al fertilizării este plin de energii
pozitive, oul feminin va fi plin de energii receptive. Dar
dacă ovulul este magnetizat de energii dezechilibrate, va
exercita, bineînţeles, o atracţie specială asupra
elementului care este cel mai apropiat de natura sa
intrinsecă. Prin urmare, prietene, în toate cazurile de
fertilizare în lumea fizică, celula masculină care ajunge
prima la ovul în scopul de a-l fertiliza nu este cea mai
capabilă în sensul de a fi superioară celorlalte, ci mai
degrabă în sensul că atunci are loc procesul de
„rezonanţă magnetică”. Aceasta este legea, care îi
uimeşte de multe ori pe geneticieni, atunci când ei
observă modificări neaşteptate în structurile diferitelor
tipuri din cadrul aceloraşi specii. Celulele deţin,
totodată, un gen de „magnetism individual” independent
în câmpul manifestărilor referitoare la viaţă.
Liderul a zâmbit şi a continuat:
- Aşa cum o femeie îşi poate exercita influenţa
decisivă în alegerea unui partener, de cele mai multe ori
şi celula feminină îşi poate exercita în acelaşi mod
influenţa pentru alegerea elementului masculin care să
o fertilizeze. Desigur, ne referim aici la aspecte legate de
ştiinţa fizică, şi nu la probleme legate de spirit, precum
misiunile necesare, încercările spirituale şi îndatoririle.
Observând atitudinea mea întrebătoare tăcută,
liderul a adăugat:
- Da, în funcţie de îndatoririle stabilite pentru
anumite spirite ce se reîncarnează, autorităţile din
planul nostru au suficientă putere pentru a interveni în
legile biogenetice - în anumite limite, desigur - ajustând
aranjamentele pentru obiective specifice.
În acest moment conversaţia noastră a fost
întreruptă.
Un mic grup de spirite-prietene aveau nevoie de
prezenţa lui Apuleio în afara dormitorului.
Foarte amabil, liderul misiunii m-a invitat să-l
însoţesc.
Grupul s-a prezentat rapid. Era compus din două
spirite-femei, prietene cu Raquel, şi un prieten al lui
Segismundo; toţi trei doreau să-şi exprime afecţiunea şi
dăruirea în procesul care se desfăşura. Veniseră din
colonia noastră de spirite pentru a-şi asista rudele
încarnate, şi sperau să se folosească de această ocazie
pentru o vizită iubitoare.
Liderul i-a ascultat cu atenţie şi cu multă
amabilitate, dar, spre surpriza mea, a spus:
 - Vă mulţumim foarte mult pentru consideraţia
voastră; cu toate acestea, datorită responsabilităţii
noastre faţă de organizarea primordială a noului trup al
fratelui nostru Segismundo, nu putem autoriza o vizită
în acest moment. Profităm de timpul limitat al armoniei
relative pe care ni-l oferă mintea maternă, pentru a
desfăşura munca delicată a magnetizării celulare, care
este foarte urgentă.
Şi zâmbind prietenos, el a adăugat:
- Cu toate acestea, după 21 de zile, când embrionul
va ajunge la configuraţia sa fundamentală, prietenii
noştri pot fi vizitaţi oricând, căci atunci atât mama, cât
şi fiul vor fi capabili să-şi părăsească trupurile cu
uşurinţă. Deocamdată, prietenul nostru Segismundo nu
poate pleca, iar sora noastră Raquel, chiar şi în starea
de somn fizic, trebuie să rămână aproape de noi.
- Desigur! - a răspuns domnul din planul nostru. Nu
dorim deloc să tulburăm procesul de dezvoltare.
- Ştim că Raquel ar fi foarte impresionată de
îmbrăţişarea noastră personală, a comentat una dintre
femei. Dar fericirea neaşteptată poate fi, de asemenea,
un şoc.
- Şi exact aceasta trebuie să evităm acum, a
răspuns Apuleio, mulţumit. În orice caz, aş dori să vă
informez că Segismundo are nevoie de sprijin din partea
noastră. Am fost instruiţi să-i informăm pe toţi prietenii
săi despre reîncarnarea sa prezentă, astfel ca ei să poată
veni aici ori de câte ori pot, nu numai pentru a-l
încuraja spiritual, ci şi pentru ca el să colaboreze cu
vibraţiile lor de prietenie, în scopul organizării
armonioase a fetusului.
- Ne vom întoarce cât de curând putem, a exclamat
al treilea vizitator, care rămăsese tăcut până atunci.
Trebuie să colaborăm pentru beneficiul lui Raquel.
 Şi zâmbind, el a adăugat:
- Avem o serie de excursii spirituale planificate
pentru următoarele nopţi. Vom face tot ce putem pentru
a-i oferi sufletului ei încredere şi fericire. Mai mulţi
prieteni au luat cunoştinţă de aceasta.
- Foarte bine! - a răspuns amabil Apuleio.
Curând după aceea vizitatorii şi-au luat rămas-bun,
iar eu am notat încă o lecţie preţioasă din planul
spiritelor.
Rămaşi din nou singuri, Apuleio mi-a explicat cu
amabilitate:
- Momentul este delicat şi nu putem fi tulburaţi.
Şi astfel am revenit în fiecare noapte în camera în
care se desfăşura munca de reîncarnare, învăţând şi
cooperând pentru o mai bună înţelegere a generozităţii
Spiritelor-Binefăcătoare şi a înţelepciunii dumnezeieşti
manifestate în toate fiinţele şi lucrurile.
Cu ajutorul magnetic aplicat de spiritele-
constructoare fiecărei celule, după formarea veziculei
germinale, s-au format cele trei straturi blastodermice,
folosind modelul creat mental de către Raquel pentru
viitorul său copil. Acest model a fost apoi aplicat peste
modelul viu al lui Segismundo în procesul reîncarnării.
Am observat că munca tehnicienilor din planul
nostru era foarte asemănătoare cu munca pe care o
observasem în şedinţele de materializare a spiritelor
dezîncarnate. Tehnicienii lucrau în numele lui
Segismundo; totodată, se bazau pe ajutorul din partea
lui Raquel, care, în acest caz, funcţiona precum un
„medium” al vieţii, în timp ce spiritele au mobilizat
prietenii şi au folosit resursele magnetice şi ajutorul
direct şi benefic din partea lui Adelino, viitorul tată al lui
Segismundo, exact ca în şedinţele mediumnice, unde
asistenţa instructorului este necesară pentru a
impregna forţele pasive ale mediumului. Comparaţia era
completă; singura diferenţă era că în munca de
materializare a spiritelor dezîncarnate era nevoie doar de
câteva ore de pregătire pentru o renaştere incompletă şi
tranzitorie, în timp ce în acest caz erau necesare nouă
luni consecutive pentru reîncarnarea tangibilă a
sufletului, într-o manieră mai mult sau mai puţin
îndelungată şi definitivă.
Pe măsură ce treceau zilele, noul trup al lui
Segismundo se forma celulă cu celulă, conform unui
plan simplu şi inteligent.
Mi-am continuat observaţiile metodice şi am
remarcat că, în conformitate cu specificaţiile modelului
viu, stratul blastodermic inferior al celulelor începuse să
formeze tubul intestinal, în timp ce stratul superior
desfăşura acelaşi impuls de răsucire, formând canalele
epidermice şi neurale. Stratul din mijloc îşi asumase o
formă foarte specială, pentru a da naştere primelor
contururi ale măduvei spinării, muşchilor şi vaselor de
sânge.
În anumite zone, tubul intestinal a început să se
dilate, formând astfel primele contururi ale stomacului
şi ale diferitelor tipuri de pliuri, iar imediat după aceea a
afişat anumite mişcări ale invaginaţiei externe şi interne,
organizând treptat straturile inferioare şi superioare,
pliurile, vilozităţile şi glandele. Canalul cutanat a
început sarcina complicată de structurare a pielii, în
timp ce tubul neural s-a îndoit în sine însuşi, Pregătind
zona encefalică. Între timp, substanţele stratului
mijlociu s-au modificat într-un mod surprinzător. Cu
fiecare zi, lecţiile pe care le-am primit au devenit din ce
în ce mai frumoase şi am observat aranjările minunate
prin care şira spinării era împărţită în vertebre ce
învăluiau tubul neural în Partea superioară şi tubul
intestinal în partea inferioară.
Lucrarea spiritelor-constructoare, împreună cu
dăruirea lui Herculano, a continuat să-mi reveleze lecţii
noi.
Ar fi imposibil de descris detaliile implicate în
construcţia plină de grijă a noului sălaş corporal pentru
Segismundo. Cu toţii lucrau cu o devoţiune de neegalat,
dezvoltând un mare sistem care să garanteze
organizările celulare. Uneori, în timpul primelor faze de
formare a celor mai importante organe, ei se opreau
pentru a se ruga, rugându-L pe Iisus să binecuvânteze
munca desfăşurată; atunci am observat că din Ceruri se
revărsau lumini sclipitoare, revărsându-se peste spaţiul
dormitorului, încurajând acţiunile lucrătorilor dăruiţi.
Munca avea astfel trăsăturile unei adevărate
revelaţii divine. Pentru a ne focaliza asupra
particularităţilor ei ar fi necesar să renunţăm la scopul
instrucţional al observaţiilor noastre simple şi să trecem
la câmpul tehnic ca atare, ceea ce ar fi un efort
descriptiv care a fost deja obiectul lungilor consideraţii
ale experţilor asupra acestui subiect şi care a oferit
cercetătorilor informaţii de natură strict materială, la un
nivel intelectual.
Prima celulă fertilizată a devenit o adevărată lume
plină de o organizare activă şi înţeleaptă. Embrionul s-a
dezvoltat în mod remarcabil.
Partea anterioară a tubului intestinal a dat naştere
esofagului, în timp ce intestinul, cu aranjamentele sale
complexe, s-a plasat în regiunea posterioară; la nivel
intern, el a ajuns să fie perfect plisat, ceea ce a indicat,
în zona profundă, că se formaseră deja pliurile şi
vilozităţile, în timp ce proeminenţele sale s-au conturat
înspre exterior şi s-au transformat gradat în diferitele
glande.
Formarea zonelor cerebrale, pregătirea glandelor
sudoripare şi a glandelor sebacee, a organelor autonome,
a vaselor de sânge, a muşchilor şi oaselor a continuat
foarte rapid.
În a douăzecea zi, Apuleio a părut foarte mulţumit.
Mi-a spus că munca de bază era încheiată. Unii dintre
asistenţi puteau pleca acum. Pentru continuarea lucrării
doar doi dintre ei, care erau apropiaţi de eforturile
neîncetate ale lui Herculano, era necesar să rămână.
În acea zi, forma fizică viitoare a lui Segismundo,
aşa cum era înfăţişată în lichidul amniotic, mi-a dat
impresia perfectă a unui peşte. Nu lipseau nici măcar
deschizăturile de comunicare sau branhiile, căci erau
perfect revelate în înfăţişarea fetusului, oferindu-ne
astfel munca de recapitulare a experienţelor din
decursul veacurilor, pe vremea când eram creaturi
marine.
În cea de-a 21-a noapte, uşa magnetică spre
dormitorul lui Raquel a fost deschisă pentru vizita celor
dragi.
Multe spirite-prietene aşteptaseră acest moment
fericit.
Desprinsă din trupul ei prin influenţa dulce a
somnului, viitoarea mamă se simţea uşurată şi aproape
fericită.
Apuleio şi asistenţii săi, precum şi Herculano, au
fost întâmpinaţi cu bucurie şi emoţie.
Au sosit prieteni şi din partea lui Adelino, care
doreau fie asemenea să-l felicite şi să-i ofere orice
asistenţă posibilă.
Am observat că şi Segismundo se simţea uşurat.
Firele delicate care îi leagă pe cei încarnaţi de trupurile
fizice atunci când sunt desprinşi temporar în timpul
somnului îl conectau şi pe el de structura fetală. În timp
ce Raquel se mişca, se putea mişca şi el, dar îi era
imposibil să părăsească compania mamei. Raquel l-a
ţinut în braţele ei iubitoare, în timp ce vorbea şi zâmbea
împreună cu noi, în afara materiei dense.
Am observat că toată lumea făcuse o pauză, cu
excepţia lui Herculano, care nu a părăsit dormitorul şi a
rămas să vegheze foarte atent. Spiritele-constructoare
urmau să ia o pauză lungă de la munca lor; prietenii lui
Adelino l-au luat către alte planuri, pentru a-i oferi
anumite informaţii necesare acestuia, astfel că am
însoţit grupul format, împreună cu Raquel şi copilul,
într-o adunare de speranţă şi fericire. Mai mulţi prieteni
dragi i-au dus pe amândoi într-o grădină mare,
localizată chiar pe Pământ, iar în momentul în care
soarele îşi anunţa reapariţia în emisferă, ne-am rugat
împreună, lăudând bunătatea lui Dumnezeu care ne
oferise atâtea binecuvântări pe căile noastre.
Curând după aceea am observat că mulţi dintre
prietenii dezîncarnaţi prezenţi la întâlnire pregăteau
tonice şi balsamuri din emanaţiile plantelor şi florilor,
revărsându-le asupra lui Raquel şi a bebeluşului, pentru
a le aduce putere şi vigoare în faţa încercărilor ce
urmau. A fost emoţionant şi minunat să fiu martor la
grija lor fraternă, la acele demonstraţii de devoţiune şi
tandreţe. Fermecat, am învăţat încă o lecţie în planul
spiritelor. Aşa cum păsările migratoare, care ştiu cum să
caute chiar până la distanţe mari cele mai moi materiale
şi pene pentru cuib, şi să aducă hrana preţioasă puilor
lor, tot astfel sufletele mamelor devotate şi iubitoare ştiu
cum să străbată distanţe uriaşe pentru a găsi elementele
iubitoare pentru formarea cuibului de carne în care se
va naşte copilul preaiubit.
 Munca de organizare fetală a continuat normal prin
prisma obiceiurilor onorabile ale cuplului care, zi de zi,
părea mai integrat în urma asistenţei oferite din sfera
noastră de acţiune.
Dezvoltarea formei viitoare a lui Segismundo a
obligat-o pe Raquel să facă adevărate sacrificii organice;
cu toate acestea, în fiecare noapte - către dimineaţă - cei
dragi lor din planul nostru au continuat să-i însoţească
pe amândoi în excursii spirituale frecvente. Munca lui
Herculano a câştigat asistenţa multor prieteni. Rare au
fost nopţile în care spiritele ce îi erau recunoscătoare lui
Segismundo nu au venit să vegheze la armonia noii sale
reîncarnări, oferindu-i atât lui, cât şi casei şi părinţilor,
tot ajutorul necesar.
Pe măsură ce perioada mea de observaţii de bază se
apropia de final, m-am întors mai rar în casa lui Adelino.
În ciuda interesului meu continuu în lucrarea ce se
desfăşura, m-am întors doar din când în când, în
momentele în care l-am însoţit pe Alexandre pentru alte
genuri de servicii.
În orice caz, în seara dinaintea naşterii noii forme
fizice a lui Segismundo, am mers acolo împreună cu
venerabilul meu instructor, care dorea să fie prezent şi
să ofere asistenţă mamei în momentul culminant.
După eforturi îndelungate, în care am putut vedea
încă o dată elevarea sublimă a unei mame-soţii,
Segismundo a renăscut...
Surprins de asistenţa spirituală viguroasă din
planul nostru oferită acestui moment, l-am auzit pe
Alexandre spunând cu emoţie:
- Munca iniţială de reîncarnare este pregătită.
Munca deplină, cu integrarea completă a prietenului
nostru în elementele fizice, va avea loc în următorii şapte
ani!
 Uimit şi mişcat în cele mai adânci cute ale
sufletului, am participat la rugăciunile de recunoştinţă
ce au fost oferite lui Dumnezeu, recunoscând în inimile
noastre această comoară divină - binecuvântarea unui
trup de carne pentru experienţele noastre în perioada de
învăţare pe Pământ.
 Cap. 15 - UN EXEMPLU DE EŞEC

Considerând cât de mult învăţasem din cazul lui

Segismundo, mereu amabilul Alexandre i-a spus
liderului spiritelor-constructoare, în timp ce ne luam
rămas-bun:
- Apuleio, îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut
pentru Andre în decursul ultimelor zile. Prietenul nostru
nu va uita niciodată ajutorul tău amabil.
Liderul a zâmbit şi mi-a oferit câteva cuvinte de
încurajare; însă chiar când urma să plecăm, instructorul
meu a remarcat:
- În orice caz, încă mai are nevoie să-şi consolideze
cunoaşterea pe care a dobândit-o. Andre a urmărit un
caz normal de reîncarnare, în care un soţ decent a cedat
din start rugăminţilor noastre pentru ca Segismundo să
renască având o stare necesară de seninătate. A
observat îndeaproape o inimă maternă sensibilă şi
devotată, iar în timpul studiului său s-a aflat în
dormitorul conjugal, protejat de puterea sacră a
rugăciunii şi alinat de grija şi protecţia oferite de
planurile superioare. Consider că ar fi bine pentru el să
observe şi un proces diferit, care se petrece cu sutele
pretutindeni, în care ne confruntăm cu tot felul de
obstacole. În acest mod ar putea să înţeleagă măsura şi
complexitatea eforturilor noastre de a-i apăra pe cei
nechibzuiţi, care dispreţuiesc responsabilitatea morală,
fugind de angajamentele lor.
Şi cu un gest de afecţiune fraternă el a întrebat:
- Este posibil să ai un caz ca acesta, din care Andre
să înveţe lecţii valoroase?
 - Da, avem, a răspuns amabil Apuleio. Cazul
Volpini.
Deoarece Alexandre nu era familiarizat cu acest caz,
el a continuat:
- Curând după organizarea muncii de bază pentru
reîncarnarea lui Segismundo, am preluat alte Cazuri de
aceeaşi natură. Unul dintre ele a implicat sarcina de a-l
supraveghea pe fratele Volpini. Poţi fi sigur că i-am oferit
întreaga asistenţă necesară pentru ca munca să nu
eşueze; dar, judecând din experienţa mea, cazul este
complet irealizabil.
- Prin urmare, a răspuns instructorul meu cu
evidentă cunoaştere, spui că viitoarea mamă nu s-a
ridicat la aşteptările din planul nostru...
- Mi-e teamă că nu, a continuat Apuleio. Când apar
probleme din partea tatălui sau când acestea răsar pur
şi simplu în urma unor influenţe ale spiritelor malefice,
avem întotdeauna la dispoziţie resurse pentru a proteja.
Dar când dizarmonia vine de la mamă este foarte dificil
să stabilim o supraveghere eficientă. Sărmana femeie a
cauzat deja inconştient două avorturi, din cauza
nesăbuinţei sale, iar acum se pare că va fi victima
propriei sale nesocotinţe, pentru a treia oară. Am oferit
tot ajutorul de care am avut parte, dar în zadar.
Obsedată de ideea de a căuta şi a primi doar plăcere în
viaţă, sora nefericită s-a asociat cu spirite dezîncarnate
de cea mai joasă speţă. Pentru a-şi amplifica planurile
lor sinistre, ele au separat-o de soţul ei, din dorinţa de a-
i atrage sufletul în sfera emoţiilor inferioare.
Alexandre asculta tăcut. Apuleio a făcut o pauză
lungă, apoi a continuat:
- Volpini a ajuns acum în cea de-a şaptea lună de
gestaţie în noua sa formă fizică, dar noaptea de mâine va
fi decisivă pentru el. Am primit deja o rugăminte de la
colaboratorii noştri, care au făcut tot ce au putut şi
caută să împiedice acţiunile extravagante pe care
viitoarea mamă le-a planificat pentru diseară. Dar nu
cred că ne va asculta. Compoziţia fetusului nu este într-
o stare adecvată ca să mai poată îndura asemenea
instabilitate, iar dacă sărmana femeie nu îşi trezeşte
conştiinţa faţă de datoria ei, va iniţia al treilea eşec în
această seară. Am fi foarte bucuroşi dacă Andre ar veni
cu no
Alexandre părea foarte preocupat de aceste aspecte;
dorind să nu facă remarci neconstructive, el a
considerat:
- Prietenul nostru va merge cu voi. Uneori, pentru a
putea să ne păstrăm sănătatea cât mai bine trebuie să
recunoaştem bolile diverse; pentru a cultiva binele nu
trebuie să ignorăm existenţa răului.
În acea seară, împreună cu Apuleio şi doi dintre
însoţitorii săi, am ajuns la o reşedinţă confortabilă şi
distinsă.
Ceasul impunător de pe perete arăta ora 19:55.
L-am urmat pe lider într-o cameră bine mobilată, în
care erau prezente trei spirite dezîncarnate cu o
înfăţişare înspăimântătoare. Din cauza nivelului lor
vibraţional foarte scăzut, nu ne-au observat. Discutau şi
plănuiau tot felul de lucruri mizerabile, pe care mai bine
nu le menţionăm aici. La un anumit moment al
conversaţiei au deschis însă subiectul reîncarnării:
- Nu ştiu prin ce mijloace infernale, a spus unul
dintre acei duşmani perverşi ai binelui, acel intrus este
atât de rezistent. Trebuie să scăpăm de el cât mai repede
posibil.
- Aceasta se petrece, a spus al doilea, pentru că
nişte „mâini angelice” lucrează în spatele scenei.
 - Ah, ducă-se în iad! - a exclamat celălalt, care părea
mai nemilos. Vom vedea cine este mai puternic.
Cesarina este deja nouăzeci la sută a noastră. Se
potriveşte perfect planurilor noastre. Cum să ne încurce
planurile un copil? Trebuie să luptăm până la capăt
pentru aceasta.
- Dar, a rostit al treilea, care rămăsese tăcut până
atunci, am încercat în zadar să scăpăm de el timp de
şase luni deja!
- Dar am reuşit multe în acest timp, a răspuns cel
care părea cel mai înverşunat. Nu cred că va rezista prea
mult. Trebuie să reuşim să încheiem treaba în seara
aceasta. Un copil ar putea să ne jefuiască de partenerul
nostru de nădejde. Cesarina şi-ar focaliza întreaga
atenţie asupra lui şi asta ar fi o pierdere enormă pentru
noi. Chiar dacă ar acţiona acele „mâini angelice”,
„braţele noastre demoniace” funcţionează foarte bine.
Am câştigat deja de două ori; ce ne-ar opri să câştigăm
şi a treia oară?
- Iar dacă apare copilul, a spus unul dintre ei, soţul
se va întoarce. N-am putea să-l mai împiedicăm dacă s-
ar petrece aceasta.
- Nu se va petrece niciodată!
- A replicat adversarul cel mai feroce, cu o voce
sinistră.
Cât de diferită era această scenă în comparaţie cu
dormitorul lui Raquel, în care făcusem atâtea observaţii
minunate cu privire la demersul muncii de reîncarnare!
Camera era complet lipsită de apărare magnetică, iar
vizitele spiritelor din sferele superioare, o caracteristică a
ambianţei formării noului trup al lui Segismundo, erau
considerabil absente.
- Vezi? - a întrebat cu bunătate Apuleio. Sarcina
noastră nu se desfăşoară întotdeauna în grădinile
iubirii. De multe ori trebuie să muncim în mijlocul unor
adevărate furtuni ale urii, care dezintegrează elementele
cele mai dăruite ale cooperării noastre magnetice. Acesta
este un caz tipic.
Mi-am adus aminte că sanctuarul familial al lui
Adelino era umplut în fiecare zi de spiritele dragi din
planul nostru, şi am întrebat:
- Dar viitoarea mamă nu are rude în sfera noastră,
care să o ajute?
- Oricare ar fi situaţia, a răspuns el, există
întotdeauna prieteni buni în zonele de deasupra celor în
care ne aflăm; dar în anumite circumstanţe noi ne
distanţăm de bunăvoie de ele. Cesarina are mulţi
asemenea prieteni pe care să se bazeze; dar îi ţine la
distanţă prin atitudinea ei.
Impresionat, am reflectat:
- Chiar şi aşa, nu are un tată sau o mamă în sferele
noastre, care să se sacrifice pentru a o apăra?
- Are un tată care o iubeşte din toată inima, a
explicat Apuleio, dar el a suferit atât de mult, fără să
merite aceasta, din cauza fiicei sale nechibzuite şi
împietrite, încât superiorii din colonia noastră de spirite
au fost constrânşi să-l supună unui tratament de uitare
temporară a fiicei sale dragi, până când el va putea să se
apropie de ea fără să treacă printr-o asemenea agonie
emoţională.
Acest subiect era nou pentru mine. Prin urmare,
existau modalităţi de a induce starea de uitare în lumea
spiritelor?
Apuleio a zâmbit amabil şi a spus:
- Să nu ai nicio îndoială. În sfera noastră, duritatea
şi nerecunoştinţa nu pot ameninţa iubirea pură. Când
sufletele reîncarnate sunt rezistente la apreciere şi
înţelegere, noi ne distanţăm în mod natural de ele -
chiar dacă sunt nişte bijuterii preţioase inimilor noastre
- până când ele se integrează în cunoaşterea legilor lui
Dumnezeu şi doresc să le urmeze împreună cu noi. În
orice caz, chiar dacă noi suntem foarte iubitori, putem fi
slabi şi să simţim că nu avem curajul de a fi separaţi de
ele. În acest caz, dacă merităm ajutorul Superiorilor
noştri, putem fi binecuvântaţi cu un tratament magnetic
care să ne cauzeze uitarea temporară.
Tocmai atunci Cesarina a intrat în cameră, urmată
de spiritele-constructoare care aveau grijă de Volpini,
spiritul care se reîncarna.
În timp ce femeia s-a aşezat în faţa unei oglinzi mari
şi a început un machiaj elaborat pentru o petrecere,
colaboratorii lui Apuleio s-au apropiat şi ne-au salutat
cu amabilitate.
- Din nefericire, i-a spus unul dintre ei lui Apuleio,
situaţia este foarte serioasă. Nu ne putem continua
eforturile noastre de asistenţă cu speranţa unui succes.
Sora noastră se scufundă din ce în ce mai mult într-o
instabilitate distructivă. După ce s-a unit de bunăvoie
cu aceşti nefericiţi adversari - a spus el arătând către
spiritele degradante care o înconjurau - acum se
complace în plăceri josnice şi abuzuri de toate tipurile.
Devierile ei sexuale din ultimele zile au fost regretabile;
în mod sistematic, a băut cantităţi mari de băuturi
alcoolice, considerând că nu-i fac niciun rău. Adăugând
toate acestea la vibraţiile perturbatoare ale câmpului ei
mental ne-am dat seama că situaţia lui Volpini este
irealizabilă, în ciuda eforturilor noastre celor mai nobile.
Apuleio a ascultat tăcut ştirile grave şi apoi a
remarcat:
- Ştiu deja despre planurile ei din această seară.
- Da, a spus celălalt, am apelat la autoritatea ta
deoarece fetusul nu va fi capabil să reziste unui alt atac.
 Liderul m-a invitat să o examinez pe femeia
însărcinată. Lângă ea se aflau spiritele din lumile
inferioare, menţionate mai devreme, care au continuat
să arate că erau complet inconştiente de prezenţa
noastră.
Cu grija excesivă a femeilor extrem de vanitoase şi
de insensibile, Cesarina se folosea de anumite tertipuri
pentru a-şi ascunde sarcina avansată. Acest lucru ne-a
arătat că se pregătea pentru o seară extrem de incitantă.

Cu ajutorul liderului spiritelor-constructoare, mi-am

focalizat atenţia asupra fetusului şi nu mi-am putut
ascunde surpriza şi compasiunea.
Cazul lui Volpini era foarte diferit de procesul de
reîncarnare la care fusesem martor în casa lui Raquel.
Forma fizică a embrionului afişa pete purpurii, semne
ale unor forme de traumatism şi rănire. Mici „monştri”
vizibili doar ochilor noştri înotau în jurul lichidului
amniotic, invadând cordonul ombilical şi luând în
posesie cele mai delicate elemente nutritive, rezervate
corpului în formare. Întreaga placentă fusese invadată
de ei, ceea ce mi-a oferit un sentiment teribil-
Din cauza anormalităţii intense a organelor
reproducătoare ale femeii, mi-am dat seama că avortul
nu era departe.
Apuleio mi-a adresat un gest expresiv, indicând că şi
era foarte îngrijorat.
Deodată, şi-a oprit examinarea şi ne-a spus:
- Dacă această sărmană femeie, obsedată cum este
de plăcerile criminale, nu se abţine în seara aceasta,
fetusul va fi expulzat până mâine.
După ce s-a gândit câteva momente, el a subliniat:
- Voi căuta să folosesc o ultimă cale.
Apuleio a mers apoi într-o altă parte a casei şi s-a
întors cu o femeie în vârstă.
Arătând către femeie, el a spus:
- Aceasta este proprietara casei. Este o veche
prietenă a Cesarinei şi este receptivă la influenţa
noastră. Voi căuta să mă folosesc de ajutorul ei, pentru
ca în viitor nefericita noastră soră să nu poată afirma că
nimeni nu a avertizat-o.
Cu un gest de bunătate, pe care îl observasem deja
şi la multe alte spirite din ordinele superioare, el şi-a
plasat mâna dreaptă pe fruntea bătrânei, care s-a
apropiat de Cesarina cu o atitudine foarte iubitoare, şi a
spus:
- Prietena mea, mi-e teamă pentru tine... Te rog, nu
pleca. Ai grijă la prieteniile nevrednice. Te afli într-o
condiţie delicată, Cesarina. De ce comiţi aceste excese?
O petrecere a unei zile de naştere într-un bar nu poate fi
ceva bun pentru nevoile tale actuale. Te-am primit în
casa mea ca şi cum ai fi propria mea fiică, şi trebuie să
am grijă de tine. Sper să te întorci din nou la soţul tău,
căci cu siguranţă el lipseşte doar din cauza unei simple
chestiuni de incompatibilitate a personalităţilor. Dar
dacă nu te păzeşti de rău, cum vei putea să faci faţă
situaţiei?
Una dintre fiinţele nefericite ale ignoranţei şi
întunericului, care o persecuta pe Cesarina din cauza
neglijenţei sale, a îmbrăţişat-o ca şi cum dorea să-i
transmită magnetismul său ciudat şi periculos. Am
văzut că şi celelalte spirite inferioare o observau cu
atenţie pe femeia în vârstă şi îi ascultau cuvintele
sensibile, deoarece toate făceau semne de dispreţ şi
neplăcere, care nu merită să fie menţionate aici.

Permiţând să fie învăluită de influenţa rea, ce

elimina imediat intenţiile benefice, Cesarina a râs
zgomotos şi a spus:
- Nu-ţi face griji, draga mea Francisca. Nu trebuie
să-mi ţii conferinţe despre virtute... Am o obligaţie
diseară şi nu o pot ignora!
- Nu sunt de acord, Cesarina, a răspuns femeia într-
un mod imperativ, sub influenţa inspiraţiei directe a lui
Apuleio, şi nici nu predic virtutea în faţa conştiinţei tale
responsabile. Doresc să-ţi trezesc sentimentele profunde
de soţie şi de mamă. Bărbatul a cărui invitaţie
intenţionezi să o accepţi nu poate fi de încredere; nu
merită consideraţia ta. Mai mult decât atât, trupul tău
trebuie protejat. Nu te îngrijorează că îi faci rău
copilului? Nu te-ai gândit la viitor?
Respectabila prietenă a continuat să o avertizeze cu
severitatea unei mame, în timp ce viitoarea mamă a lui
Volpini a rămas într-o stare nefastă de evidentă
rezistenţă.
Conversaţia a continuat timp de două ore, în care
Apuleio s-a folosit de o infinită dragoste, logică şi
răbdare; dar spre finalul acelei perioade, o maşină a
claxonat afară.
Închizându-şi caseta de cosmetice, Cesarina şi-a
îmbrăţişat prietena dezamăgită şi a spus:
- La revedere. Mă întorc mai târziu. Trebuie să plec.
Maşina a plecat pe străduţele pavate. Spiritele
perturbate au însoţit-o în maşina care dispărea în viteză,
în timp ce noi am rămas acolo, aşteptând ca Apuleio să
vorbească.
Oarecum trist, liderul eforturilor benefice s-a
adresat colaboratorilor săi:
- Întoarceţi-vă la colonie şi odihniţi-vă. Nu mai este
nimic de făcut acum. V-aţi îndeplinit cum trebuie
îndatoririle.
Şi privind semnificativ către mine, el a adăugat:
- Eu voi merge cu Andre să-l luăm pe Volpini şi să-l
ducem într-un loc adecvat.
Sentimentul era de mare consternare. Spiritele din
ordinele superioare pot fi bine echilibrate, dar nu sunt
insensibile.
L-am însoţit în tăcere pe Apuleio timp de câteva
minute, până când am ajuns la o clădire din care ieşea
un zgomot asurzitor.
 Sala cea mare şi camerele private erau pline de
femei şi de bărbaţi agitaţi, excitaţi de muzica tare şi
ameţitoare; însă mulţimea de spirite inferioare aduse
acolo de aceeaşi iluzie a plăcerii periculoase era cu mult
mai mare.
- Păzeşte-te bine, a avertizat liderul. Nu multe fiinţe
dezîncarnate neexperimentate pot pătrunde în medii ca
acesta pentru a realiza o muncă de protecţie.

Nu este în intenţia noastră de a descrie scenele

deplorabile care se desfăşurau în faţa ochilor noştri. Să
spunem doar că nu am avut nicio dificultate în a o
localiza pe Cesarina, care se afla în compania unui
domn fără scrupule. Amândoi ţineau în mâini pahare
elegante, pline cu băuturi alcoolice.
Apuleio s-a apropiat şi l-a înlăturat pe Volpini, care
o îmbrăţişa pe Cesarina ca un copil semi-conştient. Apoi
am văzut cum administrează cu mare grijă pase
magnetice întregii zone uterine. L-am ţinut în braţe pe
Volpini, care mi-a fost încredinţat pentru a putea să
acţioneze mai eficient, după care Apuleio l-a luat înapoi
şi a spus:
 - L-am deconectat pe spiritul care se reîncarna de
sanctuarul matern; cu toate acestea, nu putem uita să
administrăm ajutorul necesar mamei nechibzuite. Ea
trebuie să continue lupta terestră cât de bine poate,
pentru a obţine măcar câteva beneficii din această
oportunitate.

Am plecat şi am condus însoţitorul prematur

deconectat la un centru de ajutorare; în orice caz, după
ce am participat la toate sarcinile ce mi-au fost
încredinţate, doream să văd, mai ales ca medic, ce urma
să i se petreacă sărmanei femei care eşuase în misiunea
ei sublimă.
La primele ore ale dimineţii am ajuns la casa pe care
o vizitasem cu o seară înainte.
Am fost surprins să văd că Cesarina nu se afla
acasă. După câteva minute, o vecină i-a spus femeii în
vârstă, prin care Apuleio îşi manifestase influenţa, ceea
ce doream să aflu.
- În această dimineaţă Cesarina a fost dusă la spital
într-o stare foarte gravă, a explicat vecina îngrijorată.
 În timpul scurtei conversaţii am primit informaţia de
care aveam nevoie şi m-am grăbit să o vizitez pe
sărmana creatură pe care o lăsasem la petrecerea
extravagantă din seara trecută.
Am fost profund şocat să descopăr că Cesarina
tocmai dăduse naştere unui copil mort, şi se afla într-o
stare foarte gravă.
 Cap. 16 – ÎNCORPORARE

De fiecare dată când sarcinile mele obişnuite mi-au

permis, mi-am continuat studiile asupra diferitelor tipuri
de fenomene mediumnice şi m-am întors în planul
pământesc pentru a învăţa şi pentru a lucra împreună
cu grupul în care Alexandre avea rolul ghidului.
Cu toate acestea, datorită îndatoririlor mele în
colonia noastră de spirite, disponibilitatea mea de a face
aceasta nu era atât de asiduă, astfel că am căutat să
beneficiez de fiecare mică oportunitate care să adauge
experienţelor mele.
Într-una din întâlnirile la care am participat, unul
dintre colaboratorii din sfera noastră s-a apropiat de
instructorul nostru compasiv şi a afirmat cu umilinţă:
- Prietenii noştri încarnaţi au făcut mai multe
solicitări pentru reîntoarcerea fratelui nostru Dionisio
Fernandes, care, după cum ştii, se află în prezent într-
un centru de asistenţă. Ei pretind că familia sa este
neconsolată, că ar fi util pentru el să le facă o vizită şi că
ar fi interesant de auzit un vechi coleg vorbind despre
demersurile sale doctrinare.
Alexandre asculta tăcut, astfel că prietenosul
colaborator a continuat după o scurtă pauză:
- Am dori să fim autorizaţi cum se cuvine pentru a-l
duce acolo... Ar putea comunica prin intermediul stării
de mediumnitate a surorii noastre Otavia, astfel încât să
poată fi cât de cât auzit de prieteni şi de familia sa.
Mentorul s-a gândit câteva momente şi a răspuns:
- Nu am nicio obiecţie, dragul meu Euclides, în ceea
ce priveşte argumentele tale; dar, chiar dacă grupul
nostru de colaboratori încarnaţi este alcătuit din oameni
excelenţi, nu cred că ei sunt corespunzător pregătiţi
pentru a profita din plin de experienţă. Deşi deţin prea
mult în zona de investigaţie şi raţionament, au lipsuri în
sfera sentimentelor profunde şi a înţelegerii adevărate.
Ei plasează experimentele mai presus de înţelegere, iar
mediumii, după cum ştii, nu sunt nişte filtre mecanice...
În plus, Dionisio nu se află în sfera noastră de foarte
mult timp şi până acum nu a fost capabil să părăsească
locuinţa care îl îngrijeşte şi îl găzduieşte. Adaugă la
aceşti factori lipsa de detaşare a familiei, rezonanţa
slabă cu credinţa vie, diferenţele vibratorii ale noului
plan la care prietenul nostru caută în prezent să se
adapteze, emoţia adâncă pe care o va simţi la o
asemenea reuniune - care este, probabil, prematură - Şi
instabilitatea naturală a mediumului, şi vom fi cu toţii
de acord că nu este momentul potrivit pentru un
asemenea demers.
Apărând solicitarea urgentă a cercului, Euclides nu
s-a descurajat şi a insistat:
- Îmi dau seama că vorbele tale sunt bine gândite şi
cu intenţii bune ca întotdeauna. Sunt de acord că nu
vom avea succes în obiectivul dorit; cu toate acestea, aş
dori să îmi repet rugămintea. Chiar dacă ceea ce s-ar
petrece nu ar fi mai mult decât un simplu experiment...
este vorba despre faptul că aceştia sunt fraţi şi surori
sârguincioşi, cărora le datorăm mult aici, în munca de
asistenţă zilnică a celor pe care-i avem în grijă, şi am fi
fericiţi să le arătăm recunoştiuţ3 şi afecţiunea noastră
sinceră.
 Alexandre a zâmbit cu bunătatea sa caracteristică,
şi a rostit:
- Este pur şi rezonabil să susţin cerinţa ta; şi, de
vreme ce insişti asupra aranjamentelor pentru a ne
mulţumi prietenii, care simt de asemenea că merită
încrederea şi afecţiunea ta, poţi să le spui că Dionisio va
veni. Îl voi aduce chiar eu.
Euclides a fost extraordinar de fericit şi i-a
mulţumit. Alexandre a încheiat conversaţia adăugând:
- Poţi să le promiţi că se va petrece mâine seară.
Este întotdeauna mai uşor să oferi cu bucurie decât să
primeşti cu prudenţă.
Am plecat.
Deoarece îl întrebasem despre procesul fenomenului
de încorporare, bunul meu instructor mi-a explicat cu
amabilitate:
- Din punct de vedere mediumnic, măsurile sunt
aceeaşi ca cele folosite în cazurile obişnuite de
psihografie, cu excepţia faptului că trebuie să avem
mare grijă să protejăm centrul limbajului din zona
motorie, făcând ca asistenţa noastră magnetică să se
reflecte în muşchii vorbirii, localizaţi în gură, gât,
laringe, piept şi abdomen.
Ca răspuns la multele mele întrebări, instructorul
mi-a oferit mai multe explicaţii de natură morală asupra
subiectului, comentând despre problemele implicate în
răspândirea beneficiilor adevăratei mângâieri creştine
printre inimile terestre ce sunt preocupate cu cerinţe
iraţionale de natură intelectuală. Am admirat profunda
sa înţelepciune şi înţelegerea sublimă pe care o avea cu
privire la slăbiciunile umane. Tocmai atunci am sosit la
centrul de ajutorare la care fusese plasat Dionisio. Era
localizat în zonele inferioare, nu departe de suprafaţa
planetei.
După ce a vorbit cu bunele spirite care erau dăruite
servirii iubirii creştine în aceste zone, el m-a condus la
proaspătul dezîncarnat, care părea că se află într-o stare
de mare agitaţie.
- Dionisio, a spus amabil Alexandre, după salutările
uzuale, îţi aminteşti de grupul nostru de studiu spiritist?
- Bineînţeles! şi îmi lipseşte foarte mult! - a suspinat
Dionisio.
- Prietenii noştri din grup îţi solicită prezenţa, măcar
câteva minute, a continuat cu bunătate instructorul, şi
am decis să te duc acolo, astfel încât să poţi vorbi nu
numai cu ei, ci şi cu familia ta.
- Ce binecuvântare! - a exclamat Dionisio, aproape
izbucnind în lacrimi de bucurie.
- Dar ascultă-mă, prietene, a răspuns Alexandre
blând, dar ferm. Este esenţial să petreci timp gândindu-
te la acest eveniment. Aminteşte-ţi că vei folosi un
aparat neuro-muscular care nu îţi aparţine. Prietena
noastră Otavia va acţiona ca intermediarul tău. În orice
caz, în lumina solicitărilor surorilor şi fraţilor noştri
încarnaţi, trebuie să fii pe deplin conştient de
dificultăţile cu care se confruntă un medium pentru a
satisface particularităţile tehnice implicate în
identificarea spiritelor comunicatoare. Înţelegi?
- Da, a răspuns Dionisio, cumva îmbufnat. Acum
mă aflu în lumea adevărului şi trebuie să îl onorez. Îmi
amintesc că adeseori am fost temător la primirea
comunicărilor din planurile invizibile prin intermediul
Otaviei. Am ezitat adesea, crezând că era victimă a unor
înşelăciuni nesfârşite.
Alexandre a răspuns foarte calm:
- Ei bine, acum este rândul tău să încerci. şi aşa
cum în trecut ţi-a fost foarte uşor să te îndoieşti de
ceilalţi, te rog să le ierţi slăbiciunea surorilor şi fraţilor
noştri încarnaţi în cazul că se îndoiesc de tine. Este
posibil să nu fim capabili să ne îndeplinim scopurile;
chiar şi aşa, colaboratorii noştri insistă să primească
vizita ta, şi nu trebuie să-i refuzăm.
Înainte ca Dionisio să mai adauge ceva, Alexandre a
încheiat:
- Concentrează-te foarte atent asupra subiectului;
cere ajutorul luminii divine în rugăciunile tale şi
aşteaptă-mă. Te voi conduce la casa mediumului cu
câteva ore înainte de întâlnire, astfel încât să te
armonizezi mai uşor cu Otavia.
 Apoi ne-am luat rămas-bun, lăsându-l pe Dionisio
într-o stare de recunoştinţă profundă.
Eram foarte interesat de caz şi l-am rugat pe
Alexandre să-mi permită să-l urmez îndeaproape.
A doua zi am fost autorizat să-l însoţesc pe
instructor la instituţia în care era îngrijit Dionisio.
Alexandre i-a oferit ajutorul necesar pentru vizita
planificată.
Cu bunătatea sa obişnuită, Alexandre ne-a condus
la casa Otaviei, femeia-medium. Euclides, prietenul
binevoitor din ziua precedentă, ne aştepta acolo
politicos.
Lăsându-mă în compania noilor mei colegi,
venerabilul mentor şi-a luat la revedere cu mare
amabilitate, spunând:
- Întâlnirea prietenilor noştri încarnaţi va începe la
ora 20, dar mă voi întoarce între orele 18 şi 19 pentru a
merge cu voi la centru.
Şi privind către mine, a concluzionat cu blândeţe:
- Profită de timpul tău cu Euclides, dragul meu
Andre. Un lucrător bun are întotdeauna lecţii valoroase
de oferit.
Mişcat, Euclides i-a mulţumit zâmbind şi ne-a
condus în casă, în timp ce Alexandre a plecat în direcţia
opusă.
Am păşit într-o cameră modestă.
- Sora noastră Otavia meditează şi se roagă de obicei
în această parte a casei, a explicat amabilul ghid. De
aceea, atmosfera de aici este liniştitoare, luminoasă şi
confortabilă. Simte-te ca acasă. Deoarece astăzi este o zi
dăruită muncii mediumnice, ea va încheia mai devreme
decât de obicei pregătirea mesei, pentru a se putea ruga
şi pregăti cum se cuvine.
 Am privit marele ceas de pe perete. Era fix ora 16 şi
mi- am exprimat dorinţa de a o vedea pe sora care urma
să acţioneze ulterior ca un intermediar între cele două
planuri.
Lăsându-l pe Dionisio acolo, Euclides m-a condus la
o mică bucătărie, unde o femeie în vârstă pregătea cu
atenţie câteva feluri simple de mâncare. Totul era curat,
ordonat şi într-o armonie domestică. Cu toate acestea,
am observat că femeia părea un pic tristă şi palidă.
Percepând observaţia mea subtilă, însoţitorul meu
mi-a spus:
- Otavia este un excelent colaborator în munca
noastră spirituală, dar, din cauza încercărilor necesare
pentru izbăvirea ei, este căsătorită cu un bărbat
ignorant, aproape nemilos. Atât timp cât soţul ei brutal
este absent în timpul orelor sale de muncă, locuinţa este
liniştită şi fericită, deoarece prietena noastră nu oferă
găzduire spiritelor perverse ale întunericului. În orice
caz, când nefericitul Leonardo pătrunde în acest mic
sălaş, situaţia se schimbă, deoarece sărmanul soţ este
un adevărat spin ascuţit din grădina casei sale. El este
însoţit de elemente periculoase, entităţi din zonele
inferioare.
- Nu a reuşit deloc să se alăture soţiei în misiunea ei
spiritualizantă? - am întrebat cu interes.
- Deloc, a explicat fără ezitare Euclides. Nu este
străin de o înţelegere superioară, dar este încăpăţânat în
greşelile sale. Îi permite soţiei să ne ajute datorită
insistenţelor membrilor familiei sale. Aceştia sunt dăruiţi
cauzei noastre, iar sub influenţa noastră binefăcătoare
ei nu îl lasă să o împiedice în misiunea sa. Cu toate
acestea, sarcina nu este uşoară, căci, în timp ce Otavia
ascultă de spiritele Binelui, soţul este foarte supus
semănătorilor răului. Uneori este suficient doar să
trasăm un plan constructiv cu ajutorul ei, şi Leonardo
cedează imediat slujitorilor întunericului, tulburându-ne
acţiunile şi creându-ne probleme serioase.
Observând că eram conştient de starea de tristeţe a
mediumului, Euclides a adăugat:
- Ieri am dorit să înalţ spiritele prietenilor noştri
încarnaţi, cei care se bazează pe asistenţa mediumnică a
surorii noastre. Dar îndată ce le-am promis bucuros că
Dionisio va veni cu adevărat, situaţia psihică a soţului ei
nesăbuit a devenit foarte rea. Astăzi, Leonardo s-a trezit
mai agitat decât de obicei, s-a îmbătat înainte de prânz,
şi-a insultat soţia umilă şi chiar a devenit abuziv fizic.
Buna femeia s-a speriat atât de tare, încât a suferit un
şoc nervos care i-a afectat ficatul, iar în prezent trece
printr-o tulburare gastrointestinală puternică.
Alimentaţia ei a fost deficitară întreaga zi, şi nu a reuşit
să-şi menţină armonia mentală necesară pentru a ne
împlini cu precizie scopurile. Am adus deja mai multe
resurse care să o ajute, inclusiv ajutorul magnetic al
unor spirite-medicale competente, care au urmărit să-i
ridice nivelul energetic la o condiţie adecvată. Este
singurul motiv pentru care sărmana femeie nu se află
acum în pat, chiar dacă se simte încă slăbită, în ciuda
întregului ajutor oferit.
Puţin abătut, Euclides a considerat după o scurtă
tăcere:
- După cum ştii, armonia nu este ceva ce poate fi
obţinut brusc; aşa cum noi, fiinţele dezîncarnate
devotate Binelui, ne străduim continuu pentru a atinge
iluminarea lăuntrică, tot astfel şi mediumii, în condiţia
de creaturi umane, sunt receptivi la vicisitudinile şi
dezechilibrele tărâmului fizic.
 - Oh! - am exclamat, privind-o pe sărmana femeie.
Nu este nimeni care ar putea să o înlocuiască? Pare că e
pe punctul de a se prăbuşi.
- Această muncă intensă necesită pregătire şi
instruire adecvată, a rostit cu înţelepciune Euclides, şi
nu există nimeni altcineva care o poate înlocui pe Otavia
în acest moment.
- Nu consideri că ar trebui să se afle într-o stare mai
bună pentru a fi mai de folos? - am întrebat.
- Cine ştie? - a răspuns atent Euclides. Activitatea
de mediumnitate misionară nu este incompatibilă cu
starea de bine, iar din punct de vedere practic, toţi
oamenii care se bucură de un relativ confort material ar
putea căuta oportunităţi excelente de a sluji în domeniile
lor de muncă şi creştere. Cu toate acestea, atunci când
sunt favorizate de liniştea existenţei lor fizice, sufletele
încarnate rămân în zona de slujire adecvată nevoilor lor
individuale; şi, de vreme ce împlinirea precisă a datoriei
lor reprezintă un mare efort, rareori trec dincolo de
graniţele îndatoririlor lor pentru a căuta sfera divină a
altruismului. În orice caz, eforturile adevărate intensifică
aspiraţiile lăuntrice. Când este acceptată prin prisma şi
înţelegerea credinţei vii, suferinţa este o sursă creatoare
a aripilor spirituale.
În acest punct al explicaţiei binevoitoare, tovarăşul
meu a zâmbit şi a remarcat:
- Cu aceasta nu doresc să spun că mediumnitatea
constructivă trebuie să fie apanajul inimilor încătuşate
de durere. În niciun caz. Misiunile Spiritualităţii
Superioare aparţin tuturor celor de bună-credinţă. Doar
mi-am exprimat convingerea că există suflete care caută
cu ardoare idealul Binelui şi al Adevărului, şi care se
folosesc de obstacole pentru a ascensiona mai rapid
muntele mântuirii divine.
 Femeia a încheiat sarcina pregătirii mesei simple, iar
înainte ca soţul ei să se întoarcă acasă ea s-a retras în
camera privată unde, aşa cum ne spusese Euclides,
obişnuia să-şi spună rugăciunile pregătitoare.
Am intrat în cameră în compania ei.
Euclides l-a ajutat pe Dionisio să se aşeze lângă ea,
iar în timp ce mediumul se concentra asupra
rugăciunilor, prietenul dedicat i-a aplicat pase
magnetice, pentru a-i întări nervii viscerelor şi pentru a-i
oferi ceea ce am perceput a fi doze puternice de energie,
nu doar fibrelor ei nervoase, ci şi zonei nevrogliei.
Otavia L-a rugat pe Iisus să-i ofere suficientă energie
pentru a-şi împlini sarcina, şi am fost mişcaţi de
rugămintea ei tăcută, simplă şi sinceră. A meditat
asupra promisiunii pe care o făcuseră spiritele-prietene
în seara precedentă, în ceea ce priveşte comunicarea din
partea lui Dionisio, care se dezîncarnase recent.
Detaşându-se de problemele de natură materială, ea a
căutat să atingă o stare de pregătire adecvată pentru o
contribuţie mediumnică eficientă. Puţin câte puţin, sub
influenţa lui Euclides, s-a format un cordon fluidic care
a legat mediumul de spiritul-comunica- tor. Euclides i-a
sugerat prietenului nostru dezîncarnat să-i vorbească
Otaviei cu întreaga sa putere mentală, pentru a stabili
un mediu favorabil muncii din acea seară.
Dionisio a început să-i vorbească despre nevoile sale
ca spirit, spunând că spera ca prezenţa sa să fie simţită
de familia sa pământeană şi de vechii colegi din studiile
spiritiste. Am observat că mediumul îi înregistra
prezenţa şi limbajul sub forma unor imagini aparent
imaginare şi a unor amintiri în câmpul ei de gândire. Am
observat cu interes lăţimea graniţei vibratorii care ne
separă de spiritele încarnate, deoarece, chiar dacă
abilităţile mediumnice ale Otaviei erau bine-dezvoltate,
încă a fost necesar să începem munca de comunicare ca
şi cum eram foarte departe, depăşind treptat cercurile
dense de rezistenţă.
Dialogul unic a durat o vreme, iar la finalul
conversaţiei preliminare interesante dintre medium şi
spiritul-comunica- tor, care fusese amplu coordonat de
atingerea fraternă a lui Euclides în fiecare detaliu, mi-
am dat seama că Otavia părea mult mai în conexiune cu
subiectul. Era, evident, în acord cu ceea ce Dionisio
intenţiona să facă.
Totul mergea bine. Încă admiram acea muncă
neaşteptată de pregătire mediumnică, când ceva foarte
serios s-a petrecut. Sosise capul familiei, distrugând
violent liniştea vibraţiilor în care eram cufundaţi.
Strigând tare chiar din momentul în care a intrat în
casă, el a obligat-o pe soţie să se ridice brusc. Bărbatul
nefericit părea o brută tiranică. Un număr mare de
spirite rele şi nesăbuite îi alcătuiau anturajul.
Otavia i-a servit masa, realizând un miracol de
răbdare evanghelică.
După ce soţul şi cei doi copii mari au încheiat masa
simplă, nobila femeia i-a spus în particular soţului ei:
- Leonardo, după cum ştii, voi pleca la întâlnire
diseară. Voi pleca înainte de ora 20.
- Cum? - a exclamat soţul ei, în starea de beţie în
care se afla, netezindu-şi mustaţa căruntă. Nu pleci
nicăieri diseară! Nu va fi nicio şedinţă! Nu diseară!
Şocat de atitudinea sa vijelioasă, l-am întrebat pe
Euclides, care urmărea evenimentele cu mare calm:
- Şi acum?
- Am prevăzut deja aceasta, a răspuns el cu o
evidentă tristeţe în ochi, şi am rugat-o pe una dintre
surorile noastre să o aducă pe una dintre mătuşile
temperamentale ale lui Leonardo, care va interveni în
favoarea dorinţelor noastre. Nu va dura mult până când
vor sosi. El va renunţa fără să mai lupte.
Într-adevăr, în timp ce Otavia îşi ştergea lacrimile în
tăcere şi curăţa masa, s-a auzit un ciocănit la uşă.
Leonardo a mers să vadă cine era, iar un spirit vesel
a intrat în casă, însoţit de o doamnă în vârstă cu un
chip primitor şi zâmbitor.
Colaboratorul lui Euclides a venit la noi şi ne-a
salutat cu un zâmbet. Profund uimit de faptul că exista
atât de multă muncă implicată în organizarea acestui
mic act de consolare, am fost foarte atent la conversaţia
care s-a desfăşurat între cei încarnaţi.
- Slavă Domnului că lupta de azi s-a încheiat, a
spus femeia respectabilă mediumului, după salutările
iniţiale. Am venit ca să mergem împreună la întâlnire.
Otavia a căutat să-şi ascundă angoasa şi a făcut un
efort să zâmbească, spunând:
- Îmi pare rău, buna mea Georgina, nu pot merge
diseară... Leonardo nu se simte prea bine şi vrea să
meargă devreme la culcare.
- Ştiu, ştiu, a remarcat musafira cu bunătate în glas
şi severitate în atitudine, în timp ce a aruncat o privire
către bărbatul casei. Otavia, ai un angajament şi nu poţi
să-l eviţi!
Apoi a mers şi l-a atins pe umeri pe nepotul ei, care
era întins pe canapea, spunându-i direct:
- Fiule, dacă doreşti să te complaci în plăceri şi să-ţi
amâni progresul spiritual fiind nesăbuit şi rău-
intenţionat, eu nu te opresc. Dar trebuie să te avertizez
în ceea ce priveşte misiunea soţiei tale la centrul nostru
spiritual de spiritism şi îţi cer să nu te aşezi în calea ei şi
a hotărârilor superioare. Otavia este o soţie exemplară.
Ţi-a tolerat insolenţa întreaga viaţă şi te-a făcut tatăl a
doi copii mari, care au fost strict educaţi sufleteşte şi
intelectual. Nu o împiedica să-şi îndeplinească acum
slujirea divină. Aş putea să fiu împotriva ta şi să o
conving să te înfrunte, dar prefer să te avertizez că
acţiunile tale împotriva Binelui nu vor rămâne
nepedepsite.
Am observat că vorbele femeii venerabile fuseseră
rostite cu emisii puternice de energii magnetice, care l-
au învăluit pe Leonardo şi l-au forţat să se gândească
mai bine. După ce a raţionat câteva momente, el a cedat:
- Otavia poate merge oriunde doreşte, atât timp cât
merge cu tine.
Doamna i-a mulţumit şi l-a încurajat să studieze
aspectele spirituale. Când cele două femei erau gata să
plece la centrul de studii, Alexandre s-a întors pentru a
ne însoţi.
Mi-am dat seama că instructorul observase imediat
starea de slăbiciune a mediumului. El a perceput
dificultăţile care se opuneau comunicării promise din
partea lui
Dionisio, dar, în loc să se refere la avertizările din
seara precedentă, a fost cel care arăta acum un
optimism sporit şi am observat că îi stimula astfel şi
entuziasmul lui Euclides, în scopul slujirii Binelui.
 Am ajuns la sala mare a centrului de spiritism la
orele 19:45.
Ca de obicei, lucrătorii din planul nostru erau
numeroşi, participând la multe sarcini de asistenţă,
pregătire şi vigilenţă. În timp ce un număr de prieteni
doritori, împreună cu soţia şi copiii spiritului-
comunicator aşteptau ca Dionisio să vorbească, am
făcut un efort pentru a îmbunătăţi starea receptivă a
Otaviei.
Ca şi în alte ocazii, Alexandre a avut mare grijă să
ofere un exemplu de cooperare constructivă şi
armonioasă. El a cerut unor colaboratori să lucreze
asupra sistemului endocrin al Otaviei şi să
îmbunătăţească funcţionarea ficatului ei, normalizându-
i funcţiile; de asemenea, să stabilească un anumit
echilibru la nivelul stomacului şi intestinelor, pentru
nevoile momentului, astfel încât aparatul mediumnic să
funcţioneze în cea mai mare armonie posibilă.
Îndată ce mica adunare de surori şi fraţi încarnaţi a
fost pregătită, slujba a început la ora 20, cu o rugăciune
emoţionantă din partea fratelui care direcţiona centrul.
Cu ajutorul magnetic oferit din partea noastră,
mediu- mul se simţea ceva mai puternic.
Încă o dată am observat cu uimire fenomenul
luminos al glandei pineale, în timp ce urmăream munca
esenţială făcută de Alexandre în tehnica de pregătire
mediumnică. Am observat că, în acest caz particular,
instructorul neobosit s-a focalizat asupra celulelor
cortexului cerebral, elementelor centrului limbajului,
precum şi asupra părţilor şi ţesuturilor centrului
vorbirii.
După rugăciune şi îndată ce a fost obţinut echilibrul
vibraţional al ambianţei, cu ajutorul cooperării mai
multor lucrători din planul nostru, Otavia a fost
desprinsă parţial şi cu mare grijă din vehiculul ei fizic.
Dionisio s-a apropiat de ea şi a început să utilizeze
parţial capacităţile ei. Otavia a rămas la mică distanţă,
deşi putea să se întoarcă în trupul ei oricând dorea, la
simpla intenţie. A rămas astfel relativ conştientă de ceea
ce se petrecea. Dionisio era capabil să vorbească singur,
dar folosind facultăţile care nu-i aparţineau şi pe care
trebuia să le utilizeze cu mare grijă, sub controlul direct
al proprietarului real şi cu supravegherea iubitoare a
prietenilor şi a binefăcătorilor subtili, care i-au
monitorizat discursul cu privirea, pentru a-l menţine
într-o stare adecvată de echilibru emoţional. Mi-am dat
seama că procesul normal de încorporare era oarecum
asemănător cu altoirea unui pom fructifer; cu alte
cuvinte, planta străină îşi afişează propriile caracteristici
şi îşi oferă soiul său de fructe, dar copacul pe care se
altoieşte nu-şi pierde trăsăturile specifice, ci continuă să
opereze în funcţie de vitalitatea sa. La fel se petrecea şi
aici, Dionisio fiind un element care adera la facultăţile
Otaviei, folosindu-se de ele în producerea trăsăturilor
caracteristice spirituale care îi erau unice, dar
rămânând subordonat mediumului. Fără capacităţile ei
mentale, fără forţa şi receptivitatea ei, spin* tul-
comunicator n-ar fi fost capabil să-şi reveleze propriile
trăsături participanţilor; prin urmare, nu era logic
posibil să se izoleze complet influenţa grijulie a Otaviei.
Corpul ei fizic era templul ei şi de ea depindea să se
protejeze de orice factori destabilizatori. Niciunul dintre
spiritele dezîncarnate nu avea dreptul să-i comande să
se îndepărteze mai mult, deoarece era responsabilitatea
ei să-şi păzească puterile fiziologice şi să le apere
împotriva oricărui rău, atât în acel mediu, lângă noi sau
departe de asistenţa noastră grijulie şi iubitoare.
 În orice caz, atmosfera noastră de armonie nu a fost
capabilă să calmeze complet aşteptările tulburătoare ale
semenilor noştri încarnaţi.
Printre noi domnea disciplina şi autocontrolul;
printre ei exista dezechilibru şi nelinişte. Ei cereau ca
Dionisio-o- mul să vorbească direct cu ajutorul gurii
Otaviei, dar sfera noastră a intenţionat să le oferim fiinţa
lui Dionisio, prin intermediul transmisiei mediumului.
Familia umană îl aştepta pe acelaşi tată emoţional, aflat
încă sub influenţa intereselor şi a sentimentelor
pământeşti, în timp ce noi îl ajutam pe fratele nostru să-
şi păstreze sufletul integru şi liniştit, pentru beneficiul
spiritual al membrilor familiei sale lumeşti.
Spiritul-comunicator vorbea într-o stare emoţională
puternică, dar Alexandre, care avea grijă de Dionisio,
împreună cu Euclides, care era responsabil de medium,
îi monitorizau conduita şi cuvintele, astfel încât să
exprime doar subiectele menite înălţării conştiinţei
tuturor membrilor adunării; acest fapt a făcut ca el să fie
singur responsabil pentru toate imaginile mentale
nefaste pe care vorbirea sa le-ar fi putut crea în minţile
şi inimile ascultătorilor.
În consecinţă, spiritul-comunicator a reuşit să
demonstreze o admirabilă demnitate spirituală în timpul
întregului mesaj transmis, realizând adevărate miracole
de disciplină lăuntrică pentru a evita anumite situaţii de
familie, şi şi-a înfrânat lacrimile care îi izvorau din
inimă.
După ce a vorbit aproape 40 de minute familiei şi
colegilor de strădanii fizice, Dionisio şi-a luat la revedere
cu mare emoţie, repetând o rugăciune intensă de
recunoştinţă, pe care i-a dictat-o Alexandre.
Asistenţa noastră se desfăşurase în armonie
completă. Spiritul care se manifestase oferise toate
elementele posibile pentru identificarea sa personală,
dar congregaţia mică a încarnaţilor nu a primit darul pe
care-l aşteptase. Îndată ce starea de focalizare a fost
întreruptă la încheierea şedinţei, ei au început să
evalueze experienţa: patru cincimi din audienţă nu a
acceptat autenticitatea manifestării. Doar soţia lui
Dionisio şi câţiva prieteni au simţit cu adevărat cuvintele
lui vii şi înălţătoare. Propriii săi copii era cufundaţi în
îndoială şi negare.
Când a fost chestionat de alţi membri încarnaţi,
copilul cel mai mare a afirmat:
- Imposibil. Nu putea fi tatăl meu. Dacă ar fi fost
spiritul-comunicator, ar fi vorbit despre situaţia dificilă a
familiei.
Un alt copil al lui Dionisio a adăugat cu nesăbuinţă:
- Nu cred în această manifestare. Dacă ar fi fost cu
adevărat tata, mi-ar fi răspuns la întrebările mele tăcute.
Cum este posibil ca părinţii din cealaltă lume să nu-şi
amintească de afecţiunea pe care le-o datorează copiilor?
Diverse insinuări calomnioase au început să se
răspândească în grupul adunat într-un colţ al camerei.
Doar văduva şi trei participând au rămas lângă medium,
încurajând spiritul său de slujire, adresându-i cuvinte şi
gânduri de înţelegere şi bucurie.
În grupul în care copiii lui Dionisio rosteau cuvinte
nerecunoscătoare, unul dintre cârcotaşi, influenţat de
scientism, a afirmat solemn:
- Nu putem accepta pretinsa încorporare a lui
Dionisio. Otavia cunoaşte toate detaliile vieţii sale
trecute; se află aproape zilnic în contact cu familia sa,
iar spiritul-comunicator nu a dezvăluit nicio
particularitate prin care să poată fi identificat.
După ce şi-a scuturat scrumul de ţigară în micul
vas din apropiere, el a adăugat sardonic:
 - Problema mediumnităţii este una foarte serioasă în
cadrul Doctrinei Spiritiste; animismul este un obstacol
larg răspândit. Comunicarea dintre lumea fizică şi
planul invizibil este plină de decepţii lamentabile.
Unul dintre tinerii prezenţi, care privea uimit, a
intervenit brusc:
- Dar crezi că Otavia este capabilă cu adevărat să ne
înşele?
- Nu în mod conştient, a răspuns adeptul
scientismului, cu un aer de superioritate. Dar
inconştient, da. Cei mai mulţi mediumi sunt victimele
propriilor lor iluzii emoţionale. De obicei, personalităţile
comunicatoare sunt, în realitate, creaţiile mentale ale
mediumului. Am studiat cu răbdare subiectul, pentru a
evita orice concluzii neplauzibile, aşa cum se petrece la
mulţi alţii. Trebuie să evităm ridicolul, prieteni.
Zâmbind în continuare sarcastic, el a subliniat
triumfător:
- Cufundat în hipnoză adâncă, subconştientul îl
poată amăgi chiar şi pe cel mai valoros investigator.
Ca şi cum cuvintele sale încâlcite şi referinţele
nepreţuite reprezentau concluzia finală asupra
subiectului, el a continuat emfatic:
- Pentru a corecta abuzul imaginaţiei în Spiritism,
metafizica a fost creată pentru a ne ghida cercetarea
intelectuală şi nu putem uita că Richet însuşi a murit în
îndoială. Zeci de ani de studiu sistematic al fenomenelor
nu au fost suficienţi pentru el. Chiar şi materializările
nu i-au adus certitudinea supravieţuirii după moarte.
Prin urmare...
Micul grup îi asculta cuvintele ca şi cum era un
oracol infailibil.
Într-un alt colţ al camerei, acelaşi subiect era
dezbătut discret.
 - Nu cred că manifestarea a fost autentică, a spus o
femeie destul de tânără soţului ei şi prietenilor. La urma
urmei, comunicarea a fost excepţional de banală... Nu a
fost nimic nou. Cred că rostirile Otaviei au venit de la ea.
Nu am simţit niciun semn distinct cu privire la prezenţa
posibilă a vechiului nostru prieten. Tărâmul
dezîncarnaţilor pare să fie foarte neinteresant, dacă cei
care ne-au precedat ne aduc asemenea frivolităţi,
precum acelea pe care ni le-a transmis pretinsul
Dionisio.
- Probabil că au fost nişte perturbaţii, a spus soţul
ei. Nu suntem complet protejaţi de spiritele înşelătoare
ale planului invizibil.
Grupul şi-a înăbuşit râsetele.
Nu am experimentat niciodată o dezamăgire atât de
mare ca în acele momente în care ei analizau procesul
încorporării mediumnice.
Nici măcar unui dintre ei nu s-a gândit la
dificultăţile pe care Euclides, bunul spirit-colaborator, a
trebuit să le înfrunte pentru a aduce confortul acelei
adunări din acea seară. Nimeni nu s-a gândit la efortul
pe care evenimentul îl reprezenta pentru medium, care
era interesat să slujească această cauză a Binelui cu
atâta iubire. Semenii noştri încarnaţi păreau să se
comporte ca şi cum li se cuvenea totul. Conform celor
prezenţi, spiritele-binefăcătoare nu ar fi nimic altceva
decât nişte simpli servitori ai capriciilor lor, venind de
dincolo de mormânt doar pentru a participa la dorinţa
lor frivolă de ştiri proaspete. Cu foarte rare excepţii,
nimeni nu s-a gândit la mângâierea, înălţarea sau
învăţăturile aduse de experienţă. În loc de recunoştinţă
şi observaţii constructive, erau cultivate neîncrederea şi
batjocura.
 Alexandre a observat că Euclides urmărea scena cu
o dezamăgire îndreptăţită, înrăutăţită oarecum şi de
avertizările din seara precedentă; dar fiind mereu dăruit
iubirii şi bunătăţii, instructorul a sugerat ca el să plece,
încredinţându-i sarcina de a-l duce imediat înapoi pe
Dionisio la centrul din lumea spiritelor, unde el se
recupera.
Instructorul s-a apropiat de mine, conştient de
marea mea surpriză:
- Nu fi surprins, Andre. Surorile şi fraţii noştri
încarnaţi suferă de limitări complicate.
Cu un chip încrezător şi zâmbitor, el a subliniat:
- În plus, după cum poţi vedea, majoritatea au
creiere hipertrofiate şi inimi mici. Prietenii noştri din
lumea terestră critică în general prea mult şi simt prea
puţin, şi adoră să fie înţeleşi; cu toate acestea, rareori
doresc să-i înţeleagă pe ceilalţi. Dar munca este o
concesie de la Dumnezeu şi trebuie să avem încredere în
providenţa Tatălui, lucrând întotdeauna pentru a reuşi
cât mai bine.
A oferit apoi câteva recomandări unor prieteni care
au rămas în acel loc de împlinire spirituală, şi a spus:
- Să mergem.
Când am plecat, un domn din apropierea uşii îi
spunea directorului centrului de slujire:
- Cu toţii avem dreptul să ne îndoim.
Nu am auzit replica directorului, dar, cu atitudinea
unui tată bun şi optimist, Alexandre a spus:
- Aproape toţi încarnaţii care profită de cooperarea
noastră simt că au dreptul să se îndoiască. Foarte rar
vedem o fiinţă încarnată care simte că are datoria să
ajute.
 Cap. l7 - CONSILIERE OFERITĂ SPIRITELOR

Tocmai se încheiase munca la una dintre întâlnirile

noastre regulate de studiu evanghelic, când un spirit cu
o înfăţişare foarte plăcută s-a apropiat de noi şi l-a
salutat pe instructor, care a răspuns cu o bucurie
spontană.
Era o mamă iubitoare, care a explicat în mod sincer
necazurile dureroase care-i invadaseră sufletul. Imediat
după ce au început să converseze, ea a cerut ajutorul lui
Alexandre:
- Oh, prietenul meu, chiar şi astăzi continui să mă
zbat pentru sărmanul meu Marinho. În ciuda celor mai
ardente eforturi ale mele, sărmana fiinţă este încă
prizonieră a puterilor întunecate. Dar sper că reînnoirea
sa este posibilă şi îţi solicit cooperarea pentru a ajuta
sufletul său nefericit!
- Încă o şedinţă de consiliere? - a întrebat mentorul,
evident preocupat.
- Da, a spus mama tulburată, ştergându-şi ochii.
Am cerut deja sprijinul multor altor prieteni care
lucrează la postul de asistenţă a spiritelor. Ştiu că
munceşti acolo ca instructor şi cu toţii mi-au promis că
îmi vor acorda asistenţă fraternă.
- Ai observat vreun semn de transformare lăuntrică
la Marinho? - a întrebat Alexandre.
Ea a dat din cap şi a spus:
- De mai mult de zece ani caut să-l descurajez să
urmeze calea răului, influenţându-l în mod indirect. De
mai multe ori l-am condus în situaţii de clarificare şi
iluminare, dar fără rezultate, după cum ştii. Cu toate
acestea, am observat că înclinaţiile sale s-au modificat
puţin. Nu mai simte acelaşi entuziasm când primeşte
sugestiile malefice de la nefericiţii săi tovarăşi de revoltă
şi disperare. Simte o nedefinită plictiseală în poziţia sa
instabilă, iar de câteva ori am avut satisfacţia să-l
conduc să se roage singur, deşi nu am reuşit să-l fac să
iasă din adâncurile stării sale de răzvrătire.

Venerabilul spirit a tăcut puţin şi apoi a continuat

cu o voce rugătoare:
- Cine ştie, poate că acum este momentul divin al
iluminării sale lăuntrice! Am suferit atât de mult pentru
acest sărman fiu, care s-a îndepărtat de calea Binelui, şi
poate că este posibil ca Dumnezeu să-mi acorde graţia
de a-l aduce pe calea cea bună... Pentru aceasta îmi
adun cea mai pură dragoste.
Apoi, privindu-l pe mentorul meu cu o lumină
intensă în ochi, ea a implorat:
- Oh, Alexandre! Mă bazez pe susţinerea ta decisivă!
Trebuie să lucrez pentru Marinho, căci mă simt parţial
vinovată pentru ghinionul lui; şi trebuie să-ţi
mărturisesc, prietenul meu, că sunt obosită, într-o stare
de profundă epuizare spirituală!
 - Ştiu ce vrei să spui, a exclamat Alexandre, mişcat.
Lupta constantă pentru a elibera un fiu iubit, închis în
abisurile întunericului, este suficientă pentru a ne
epuiza pe toţi. Dar ai răbdare. Dacă Marinho începe
acum să se simtă plictisit de tovarăşii săi de pe calea
devierii criminale, atunci va fi mai uşor să ajutăm
spiritul său şi să-l aducem înapoi pe calea adevăratei
creşteri spirituale. Dacă nu ar fi aşa, nu m-aş aventura
să-l ajut. Ai încredere în ajutorul nostru şi să facem tot
ce este posibil pentru el, atât cât putem. Sunt pregătite
toate lucrurile necesare?
- Da, a răspuns respectabila mamă. Câţiva prieteni
mă vor ajuta să-l aduc, în timp ce alţii se vor ocupa de
Otavia, pentru a o pregăti şi ajuta pentru iniţierea
subiectului la momentul potrivit în timpul şedinţei.
- Foarte bine atunci, a concluzionat cu atenţie
Alexandre. Voi fi acolo în seara destinată acestui aspect
şi voi ajuta cât de mult pot în numele său.
După ce femeia şi-a luat la revedere, profund
emoţionată, am rămas din nou singuri.
- De ce o consiliere în mediul fiinţelor încarnate? -
am întrebat. Este o asemenea măsură necesară pentru
acest nivel de muncă?
- Nu, a explicat instructorul, nu este o măsură
crucială. Există mai multe grupe de lucrători din planul
nostru care sunt dăruite exclusiv acestui tip de
asistenţă. Activităţile de regenerare din colonia noastră
sunt pline de instituţii dedicate carităţii fraterne, în
direcţia iluminării celor care s-au pierdut pe cale.
Posturile şi centrele de salvare, precum şi organizaţiile
de urgenţă din diversele departamente din sfera noastră
de acţiune se pot baza pe centrele avansate de slujire, de
acelaşi tip. În anumite cazuri însă ajutorul
magnetismului uman poate influenţa mai intens nevoile
celor care sunt prizonieri ai sferelor senzoriale ale
tărâmului fizic. Dar chiar şi atunci, colaborarea
prietenilor noştri încarnaţi, deşi este considerabilă, nu
constituie un factor absolut şi indispensabil. În orice
caz, de fiecare dată când este posibil şi util, putem să ne
folosim de ajutorul mediumilor şi al instructorilor
umani, nu numai pentru a facilita soluţia dorită, ci şi
pentru a oferi instruire vie semenilor noştri încarnaţi,
prin aceasta trezind inimile lor către aspectele spirituale.
Mentorul a zâmbit şi a continuat:
- Dacă ajutăm spiritele dezechilibrate, ei se vor ajuta
apoi între ei; atunci când consiliem spiritele, vor fi şi ei
consiliaţi.
Mulţumit de aceste explicaţii, am început să
reflectez la cazul personal al spiritului blând care ne
vizitase. De ce un spirit iluminat muncea de atât timp
pentru cineva care se bucura de întuneric? Era corect ca
inimile materne să fie legate de copiii lipsiţi de regrete?
Instructorul mi-a răspuns la întrebări, spunând:
- Prietena dăruită care ne-a vizitat este o sărmană
mamă ce se străduieşte şi luptă încă din momentul
morţii sale fizice.

- La cine se referea, pentru a fi ajutat? - am întrebat.

- Un fiu care a fost preot în planul fizic.
 - Preot? - am întrebat foarte uimit.
- Da, a spus Alexandre. Devierile sufletului care a
primit sarcina unei vieţi religioase sunt întotdeauna mai
serioase. Există preoţi care, contrar tuturor speranţelor
din planul nostru, cedează complet înţelesului strict
literal al învăţăturilor credinţei. Ei primesc titlurile
preoţiei precum doctorii care nu deţin iubirea pentru
munca de vindecare ori precum avocaţii care nu au nicio
înclinaţie faţă de respectarea legii. Ei urmăresc propriile
lor interese imediate, căutând privilegiile umane, iar la
finalul existenţei lor tranzitorii descoperă că au eşuat
mizerabil. Cu toate acestea, obişnuiţi cu tămâia altarului
şi cu supunerea sufletelor încarnate, ei nu-şi recunosc,
în general, propria cădere şi preferă să se retragă într-o
stare lamentabilă de revoltă, care îi face să devină nişte
spirite ale întunericului. În asemenea cazuri, a subliniat
instructorul cu o voce diferită, trebuie să ne dăm seama
că o asemenea condiţie se aplica pe scară largă tuturor
femeilor şi bărbaţilor ce deţin o inteligenţă notabilă, care
au fost binecuvântaţi cu o educaţie lumească excelentă,
dar care s-au îndepărtat de adevărata cale a ascensiunii
morale. Este ceva obişnuit ca oamenii mai sensibili şi
mai educaţi să creeze o lume specifică lor, sperând să
evite legea - adică necesitatea de a oferi mărturie vie în
sferele virtuţilor înălţătoare. Obişnuiţi cu dobândirea pe
cale uşoară a avantajelor convenţionale în timp ce se
află pe Pământ, ei caută să-şi rezolve problemele
spirituale cu ajutorul aceloraşi mijloace atunci când
părăsesc planul fizic. Dar când îşi dau seama că
întâlnesc atunci doar legea care impune ca fiecare să fie
răsplătit conform faptelor sale, ei îşi înrăutăţesc adeseori
situaţia, alăturându-se spiritelor de acelaşi tip. Printre
aceste tipuri de creaturi există foarte mulţi preoţi şi
slujitori ai diferitelor religii. Dacă ne referim doar la cei
ai congregaţiilor creştine, putem vedea că cei mai mulţi
dintre ei nu urmează exemplul învăţătorului Divin. Ei îşi
închid ochii şi urechile în faţa sacrificiilor serviciului
divin. Simon Petru, Ioan Evanghelistul şi Pavel Apostolul
reprezintă personaje foarte îndepărtate de ei. Ei se agaţă
exclusiv de deciziile convenţionale ale Consiliului; ei
studiază doar cărţi despre teologie şi rezolvă toate
întrebările transcendente ale sufletului cu ajutorul
programelor absurde, sub stăpânirea cultului exterior.
Ei construiesc biserici elaborate, uitând de templul viu
al spiritului lăuntric. Ei plătesc omagiu Domnului în
acelaşi mod în care romanii mândri venerau statuia lui
Jupiter, căutând să mituiască puterea cerească cu
ofrande materiale însemnate. Dar vai de ei! Ei uită de
inima umană; depreciază spiritul de omenie şi ignoră
tulburările oamenilor pe care au fost trimişi să-i
servească. şi orbiţi de propria lor smintire ei încă
anticipează un Rai fabulos care să le întroneze vanitatea
lor criminală şi trândăvia lor insensibilă.
Ca şi cum era purtat de reflecţii adânci, Alexandre a
tăcut pentru câteva momente, după care a continuat:
- Pentru ei, Andre, moartea trupului este un
eveniment îngrozitor. Puţini se confruntă cu deziluzia
necesară şi benefică. Cei mai mulţi însă fug de procesul
dureros de readaptare la realitate şi se cufundă în
tărâmurile joase ale nonconformismului înşelător,
organizând grupuri primejdioase de suflete rebele, cu
care ne luptăm apoi noi... Aproape toate cultele
religioase vorbesc despre un iad al torturii şi al pedepsei
îngrozitoare, în care condamnatul experimentează o
persecuţie nesfârşită. Dar foarte puţine predică adevărul
conştiinţei căzute în fiinţa noastră; puţine explică faptul
că tărâmul iadului şi expresiile sale diabolice îşi au
începuturile în sfera lăuntrică a propriilor noastre
suflete.
Amabilul mentor a tăcut din nou, iar după câteva
clipe de gândire a reluat:
- Poţi înţelege... Cei care cad din cauza ignoranţei îşi
acceptă îndreptarea cu bucurie, atât timp cât menţin un
nivel de bunăvoinţă sinceră. Cei care iau în seamă
sugestiile de mândrie şi cad astfel în dezechilibru
experimentează o mare dificultate în a accepta orice
corecţie care poate să le aducă o creştere lăuntrică.
Aceştia trebuie să adune un mare volum de umilinţă
înainte de a iniţia reînnoirea de care au atât de multă
nevoie.
Observând că mentorul devenise din nou tăcut, am
întrebat:
- Dar dacă greşeala intenţionată aparţine, prin
urmare, preotului în chestiune, cum putem explica
tortura mamei sale?
Alexandre a răspuns fără să ezite:
- Există cazuri sublime de altruism în planul nostru,
a rostit emoţionat Alexandre, în care fiinţele sunt gata să
se sacrifice pentru ceilalţi timp de foarte mulţi ani. Dar
în acest caz particular, prietena noastră este parţial
vinovată. Ca mamă ea a urmărit să-i forţeze înclinaţiile
tânărului ei fiu. În realitate, el renăscuse atunci pentru
o sarcină elevată în domeniul filosofiei spiritualiste, şi
nu era nicidecum pregătit pentru munca preoţească de a
conduce sufletele. Cu toate acestea, mama sa l-a obligat
să intre la seminarul teologic, prin aceasta violându-i
idealurile şi contribuind indirect la amplificarea vanităţii
sale. Interpretându-i înclinaţiile către filosofie ca o
chemare către preoţie, ea i-a impus sutana iezuiţilor, pe
care el a pătat-o cu o vanitate excesivă. Desigur, sora
noastră era motivată de cele mai nobile intenţii; dar
acum simte că este datoria ei să împărtăşească suferinţa
fiului - o suferinţă pe care el nu a trăit-o încă la modul
deplin, din cauza crustei de insensibilitate cu care cei
rebeli îşi apără sufletul înapoiat.

Alexandre a tăcut din nou, astfel că am întrebat:

- Dar dacă fiul a fost împins într-o situaţie dificilă,
pentru care nu era pregătit corespunzător, este cu
adevărat demn de a fi condamnat atât de mult?
Instructorul a zâmbit, remarcând întrebările mele
nesfârşite, şi a explicat:
- Mama a greşit prin lipsă de prevedere, pe când el a
eşuat din cauza abuzului criminal faţă de serviciul divin.
Din dragoste excesivă, cineva ne poate deschide uşa
unui castel, dar pentru că ni s-a uşurat misiunea nu
înseamnă că suntem nevinovaţi, dacă defăimăm darul
primit şi distrugem comorile care ni se înfăţişează acolo.
De aceea, această mamă dăruită este implicată în
corecţia iubitoare a unei greşeli, în timp ce fiul nefericit
va avea de ispăşit erori serioase.
Această explicaţie a încheiat conversaţia noastră
asupra subiectului.
În seara dinainte pregătită am însoţit micul grup
care-l căuta pe Marinho pentru a-i oferi ajutor spiritual.
 Mica noastră expediţie era alcătuită din patru
spirite: Alexandre, mama lui Marinho, un alt lucrător şi
eu. Am fost foarte surprins să descopăr că celălalt spirit,
Necesio, urma să acţioneze ca interpret pentru preotul
nefericit. Necesio fusese, la rândul lui, un preot rebel şi
se menţinuse multă vreme în planul vibraţional accesibil
percepţiei spiritelor din ordinele inferioare. Alexandre
mi-a spus că Marinho nu putea să ne vadă, dar că îl va
putea vedea pe fostul său coleg, care îi va vorbi în
speranţa că va fi receptiv la sugestiile noastre.
Admirând înţelepciunea ce guverna asemenea
activităţi de cooperare fraternă, am urmat atent grupul,
care se îndrepta către o biserică veche.
Dacă aş fi fost încă în trupul de carne, probabil că
scena mi-ar fi cauzat o groază teribilă, dar acum starea
de a fi dezîncarnat îmi impunea o disciplină emoţională.
Biserica era plină de personaje criminale. Nenumărate
spirite din zonele inferioare erau adunate acolo,
cultivând dincolo de moarte aceleaşi idei ale efortului
minim, în direcţia spiritualităţii religioase. Câţiva preoţi
în veşminte negre se aflau la altar, în timp ce un altul,
care părea să fie liderul grupului’ comenta de la amvon
despre puterea bisericii exclusiviste de care aparţineau,
expunând cu mare şiretenie noile teorii despre Rai şi
fericire.
Uluit, l-am auzit pe Alexandre explicând cu
amabilitate:
- Nu fi surprins. Cei disperaţi şi cei leneşi se adună
de asemenea după tranziţia morţii fizice, conform
propriilor lor înclinaţii personale. Ca şi în cazul
adunărilor fiinţelor rebele în planul fizic, cei mai
inteligenţi şi mai ageri îşi asumă controlul. Multe rele
sunt practicate inconştient de către aceşti fraţi nefericiţi.
 - Oh! - am exclamat uimit. Cum pot să afişeze o atât
de mare ignoranţă? Cine ar putea crede ceea ce tocmai
vedem aici? Dacă sunt conştienţi despre ce este
Adevărul, de ce se mai complac să practice răul?
- Este o chestiune de acţiune malefică inconştientă,
a răspuns cu bunătate Alexandre.
- Dar, am spus eu confuz, prin ce manifestare
absurdă aleg sufletele care sunt conştiente de distanţa
ce le separă de planul corporal să nu urmeze legile
Binelui?
Instructorul a zâmbit şi a răspuns:
- Ei bine, poţi găsi acelaşi fenomen în omenirea
încarnată. Oamenii cunosc învăţăturile lui Hristos de
două mii de ani. Cunosc foarte bine suferinţele
învăţătorului şi ale ucenicilor Săi, fiind conştienţi de
lecţiile ieslei şi ale Crucii. Au fost binecuvântaţi cu
puterea comorilor evanghelice. Cu toate acestea, ei s-au
implicat în aşa-numitele războaie sfinte, exterminându-
se unii pe alţii în numele lui Iisus. De exemplu, au
stabilit tribunale ale inchiziţiei, în care oameni din toate
clasele sociale au fost torturaţi cu miile în numele
dragostei Domnului nostru. După cum vezi, ignoranţa
este antică, iar simpla modificare a hainei impusă de
moartea fizică nu modifică sufletul fiinţei. Nu există
„raiuri inevitabile”; există doar realităţi.
Fără să-mi ascund uimirea, am întrebat:
Dar cum trăiesc asemenea creaturi nefericite?
Ascultă de propriile lor organizaţii? Au nişte sisteme
speciale?
- Majoritatea, a explicat instructorul, este compusă
din spirite dezîncarnate aflate într-o stare parazitară. Ele
influenţează în mod natural energiile psihice ale
persoanelor de care se ataşează şi atmosfera caselor care
le primesc. Cu toate acestea, să nu crezi că nu există
organizaţii în zonele inferioare. Ele există şi chiar în
număr mare, în ciuda elementelor de mândrie şi de
răzvrătire care le inspiră fundamentele, în aceste genuri
de grupuri domină spiritele care afişează o perversitate
deliberată. Ceea ce vedem aici este mai degrabă o
adunare a sufletelor suferinde şi pierdute. Încă nu ai
văzut şi experimentat o vizuină adevărată a iadului.
Şi cu un gest expresiv, el a subliniat:
- Nu trăim în pace cu aceste centre ale răului
organizat. Trebuie să luptăm cu ele până când va apărea
victoria totală a Binelui.
Încă o dată am simţit măsura şi magnitudinea
muncii care îi aştepta pe servitorii credincioşi ai lui Iisus
după moartea corpului fizic.
Ascultam cu interes predica inocentă a liderului
dezîncarnat, când noul nostru colaborator ne-a făcut un
mic semn de la distanţă, în efortul de a evita contactul
cu mulţimea, din cauza condiţiei sale de vizibilitate faţă
de cei prezenţi - Alexandre a răspuns imediat, urmat de
mama tulburată şi de mine.

Însoţitorul nostru îl localizase pe Marinho şi ne

chema la muncă.
Sărmanul suflet medita într-un colţ întunecat al
unei zone vechi a bisericii. Mama sa grijulie s-a apropiat
de el şi l-a atins pe frunte, dar, aşa cum se petrece cu
cele mai multe fiinţe de pe Pământ, atunci când sunt
influenţate de suflete superioare, sărmanul fiu a simţit
doar o vagă bucurie în inimă. Dar putea să-l vadă pe
noul nostru prieten, cu care a început un dialog
interesant:
Curând după ce a primit salutul său afectuos,
Marinho l-a întrebat surprins:
- Şi tu ai fost preot?
- Da, a răspuns cu simpatie Necesio.
- Aparţii de cei supuşi sau de luptători? - a întrebat
Marinho, oarecum ironic, dând impresia că îi considera
supuşi pe toţi colegii săi care cultivau umilinţa
evanghelică, iar luptători pe cei care, după ce
descoperiseră că realitatea lor spirituală nu era în acord
cu falsele promisiuni ale cultului exterior, cedaseră
corvezii nerecunoscătoare a rebeliunii şi a disperării.
- Aparţin grupului celor care au bunăvoinţă, a
răspuns inteligent Necesio.
Incapabil să ne perceapă prezenţa lângă el, Marinho
l-a privit sarcastic, dar şi cu tristeţe pe însoţitorul
nostru, şi a întrebat:
- Ce doreşti?
- Ştiu că tu, prietene, a explicat cu emoţie Necesio,
experimentezi anumite dificultăţi lăuntrice, pe care le-
am suferit şi eu. Problema cunoaşterii binelui, povara de
a continua să rămân pe calea răului, nevoia de afecţiune
şi plictiseala faţă de compania de speţă joasă au
însemnat o mare suferinţă pentru mine.
Pe măsură ce preotul trist îşi modifica expresia
facială, Necesio a continuat:
- Este foarte amarnic să realizezi imposibilitatea de a
trăi fără speranţă, în timp ce te menţii în continuare în
iluzia că trăieşti.
 - Oh! Da, este atât de adevărat! - a exclamat
Marinho, pătruns de remarcă.
- Atunci de ce nu lucrezi împotriva acestui fapt?
- Dar cum? - a întrebat Marinho cu o voce plină de
durere. Pe Pământ ne-a fost promis un Rai care ni se va
arăta datorită titlurilor şi poziţiei noastre, dar moartea a
arătat o situaţie evident opusă. Nu am slujit
sacramentele? Nu an1 fost înveşmântaţi cu putere? Ne-
au încredinţat puterea, dar aici ne-au impus umilinţe
dureroase... La cine să apelăm? Neascultarea este acum
o datorie.
Am observat că însoţitorul nostru dorea să
răspundă cu argumente solide bazate pe Evanghelii, şi
să-i vorbească despre vanităţile lumeşti şi interpretările
umane arbitrare în domeniul legii divine; dar înainte ca
Necesio să poată imprima vreun semn de dispută în
conversaţie, Alexandre l-a avertizat cu amabilitate:
- Nu argumenta.
Necesio şi-a modificat dispoziţia şi a oferit cu
politeţe:
- Da, prietene, fiecare conştiinţă duce propriile sale
lupte şi probleme. Nu am venit să aduc argumente
pentru reînnoirea ta într-un mod coercitiv. Am fost rugat
de unii prieteni dintr-un plan superior să te invit la o
întâlnire. Ei sunt interesaţi de fericirea ta.
- Vor să mă facă din nou să-mi modific abordarea? -
a întrebat curios Marinho.
- Evident, au fost informaţi de noua ta stare
lăuntrică, a adăugat hotărât Necesio, şi probabil că
plănuiesc să-ţi ofere câteva noi avantaje. Cine ştie?
Marinho s-a gândit câteva minute şi apoi a pus
întrebări despre potenţialii săi binefăcători. Dar
însoţitorul nostru l-a informat senin:
 - Nu avem timp pentru prea multe explicaţii.
Prietene, cred că vei profita mult din aceasta, aşa cum
am făcut şi eu. Deci, dacă Vrei să-ţi rezolvi situaţia, nu
avem niciun minut de pierdut.
Se putea vedea limpede că Marinho se cufunda în
tărâmul întunecat al indeciziei; dar mama sa iubitoare l-
a îmbrăţişat cu şi mai multă afecţiune, cerându-i mental
să meargă fără ezitare împreună cu mesagerul. Incapabil
să ofere vreo rezistenţă acelei impuneri magnetice
viguroase a iubirii materne, el a exclamat hotărât:
- Să mergem!
Necesio i-a oferit braţul precum un frate şi am ieşit
grăbiţi printr-una din micile uşi laterale.

În doar câteva minute am intrat în binecunoscuta

sală de rugăciune şi muncă spirituală.
Am observat că mulţi lucrători din planul nostru se
ţineau de mâini, formând un curent de protecţie în jurul
mesei consacrate muncii de seară. Această scenă era
nouă pentru mine.
Alexandre a explicat discret:
- Acest lanţ magnetic este necesar pentru
eficacitatea sarcinii noastre de consiliere. Această pânză
de energi1 benefice oferă o protecţie indispensabilă. Fără
ea nu am avea elementele necesare pentru a împiedica
intrarea spiritelor perverse şi îndărătnice.
Instructorul a arătat clar că nu era momentul
pentru conversaţii şi l-a ajutat pe Necesio să-l plaseze pe
Marinho în interiorul cercului magnetic, unde am fost
surprins să observ prezenţa mai multor spirite
suferinde, ce fuseseră aduse de micile grupuri ale
spiritelor-prietene, şi care, la rândul lor, aşteptau ocazia
consilierii.
Observând mediul în care se afla acum, Marinho a
dorit să se retragă, dar a fost incapabil să o facă.
Graniţa vibratorie stabilită de colaboratorii noştri la o
mică distanţă de acea masă a fraternităţii îl împiedica să
evadeze.
- Este o farsă! - a strigat el furios.
- Linişteşte-te! - a răspuns Necesio cu chipul senin.
Vei trăi o stare de mare uşurare. Aşteaptă! Vei putea să
vorbeşti despre angoasa ta şi să asculţi cuvintele pline
de compasiune ale unui instructor creştin încarnat. şi
apoi, cine ştie? Poate că vei fi capabil să poţi vedea o
fiinţă dragă ce trăieşte într-o sferă superioară şi care
aşteaptă îmbunătăţirea şi iluminarea ta.
- Nu vreau! Nu vreau să o fac! - a urlat nefericita
făptură.
- Vrei să cunoşti adevărul, prietene? - a întrebat cu
bunăvoinţă însoţitorul nostru. Poţi ghici de la cine
provine asistenţa de astăzi? îţi poţi aminti de persoana
care m-a trimis să te găsesc?
Preotul dezîncarnat l-a privit cu teroare în ochi, dar
Necesio, fără să-şi piardă calmul, a vorbit după o pauză
semnificativă:
- Mama ta!
Marinho şi-a ascuns faţa în mâini şi a izbucnit în
hohote de plâns.
 În acel moment, ajutat de mai mulţi asistenţi,
Alexandre a început să administreze doze abundente de
energie magnetică organismului Otaviei. Atunci am
înţeles că, aşa cum exista o nevoie de asistenţă din
planul nostru pentru demersul mediumnic în cazul
comunicării cu spiritele dezîncarnate iluminate, în acest
caz cooperarea trebuia să fie şi mai amplă, din cauza
condiţiei dureroase şi deplorabile a participanţilor. De
aceea, Otavia - mediumul - primea cantităţi uriaşe de
resurse magnetice pentru a-şi împlini cu succes sarcina.
Câteva minute mai târziu a fost aranjată
încorporarea lui Marinho, care a preluat trupul
intermediarului într-o stare de mare agitaţie. Aflată
acum temporar desprinsă din vehiculul ei fizic, Otavia a
fost un pic confuză din cauza expunerii la fluidele
dezechilibrate şi nu a exprimat aceeaşi luciditate pe care
o observasem anterior. În orice caz, asistenţa pe care o
primea din planul nostru era mult mai mare.
Un instructor de poziţie ierarhică elevată l-a înlocuit
pe Alexandre alături de medium, în timp ce ghidul meu
a început să-l inspire direct pe colaboratorul încarnat
care conducea întâlnirea.
În timp ce se desfăşura aceasta, mai multe spirite-
ajutătoare adunau energiile mentale emanate de surorile
şi fraţii noştri prezenţi, inclusiv pe acelea care izvorau
abundent din trupul mediumului. Deşi scena nu era
nouă pentru mine, am fost surprins datorită
caracteristicilor diferite ale muncii îndeplinite în această
seară.
Nu mi-am putut înfrâna curiozitatea şi l-am întrebat
pe un prieten care realiza această acţiune.
- Această materie, a explicat el amabil, reprezintă
energii maleabile viguroase, care le vor permite
binefăcătorilor din planul nostru să se facă vizibili
surorilor şi fraţilor tulburaţi şi bolnavi ori le vor permite
să materializeze temporar anumite imagini şi scene ce
sunt necesare pentru retrezirea emoţiilor şi a încrederii
sufletelor nefericite. Cu asemenea tipuri diferite de raze
şi energii emanate de fiinţele încarnate putem desfăşura
anumite servicii importante pentru toţi aceia care sunt
încă legaţi de tiparul vibraţional al oamenilor obişnuiţi,
în ciuda faptului că sunt foarte departe de corpurile lor
fizice.
Am înţeles explicaţia şi am realizat că, aşa cum era
posibil să realizezi o şedinţă de materializare pentru
fiinţele încarnate, într-o altă măsură aceeaşi sarcină
putea fi îndeplinită şi pentru fraţii noştri dezîncarnaţi,
aflaţi în condiţii inferioare.
Admirând excelenţa şi dimensiunea activităţilor
supraveghetorilor noştri, mi-am focalizat atenţia asupra
conversaţiei care se desfăşura între Marinho - prin
intermediul capacităţii mediumnice a Otaviei - Şi
instructorul uman, ghidat intuitiv de către Alexandre.
La început, preotul a afişat o disperare intensă şi a
rostit cuvinte pătimaşe care îi arătau starea de
răzvrătire. Cu toate acestea, instructorul uman i-a vorbit
cu o mare pace creştină, dezvăluindu-i superioritatea
Evangheliei vii asupra Evangheliei interpretate.
La un anumit punct al consilierii, am observat că
Alexandre l-a chemat pe unul dintre colaboratorii care
manipulau fluidele şi energiile adunate din cameră,
sugerând să o ajute pe mama lui Marinho să devină
vizibilă fiului ei. Cu ajutorul celorlalţi lucrători, femeia
dezîncarnată s-a supus imediat, în timp ce Alexandre şi-
a părăsit momentan poziţia de lângă instructor, pentru a
aplica pase magnetice peste organele vizuale ale lui
Marinho. Atunci am înţeles că se află în joc nebănuitele
şi minunatele principii ale cooperării. Mama iubitoare s-
a lăsat învăluită în vibraţiile dense timp de câteva
minute, în timp ce fiul ei şi-a înălţat percepţia vizuală la
cel mai înalt nivel posibil lui în acel moment, pentru ca
amândoi să iniţieze o reuniune temporară cu consecinţe
binefăcătoare pentru el.
Alexandre s-a întors lângă instructorul uman şi am
fost surprins să-l aud pe prietenul nostru încarnat
provocându-l pe Marinho care se afla într-o stare de
exasperare; acţionând deschis cu ajutorul intuiţiei, el a
rostit cu o voce caldă, plină de sinceritate şi dragoste
fraternă:
- Priveşte în jur, fratele meu! - a exclamat
instructorul cu emoţie. Recunoşti fiinţa care se află
lângă tine?
Preotul a lăsat să scape un strigăt teribil:
- Mama mea! - a spus el, alarmat de durere şi de
ruşine. Mama mea!

- De ce nu te abandonezi iubirii Tatălui nostru

Ceresc, fiul meu? - a vorbit mama, îmbrăţişându-l cu
mare emoţie. Să încetăm aceste argumente inutile şi
aceste dezbateri intelectuale. Marinho, uşa către iluziile
noastre pământeşti s-a închis odată cu ochii noştri
fizici... Nu aduce cu tine aici greşelile trecutului!
Ascultă-mă! Nu te mai răzvrăti. Fii umil în faţa
Adevărului. Nu mă mai face să sufăr!
Fiinţele încarnate prezente la întâlnire puteau vedea
doar trupul Otaviei controlat de preot, care era invizibil
ochilor lor fizici. Marinho era gata să izbucnească în
lacrimi. Dar noi puteam vedea imaginea completă.
Femeia dezîncarnată a venit lângă fiul ei şi a început să-l
sărute cu lacrimi de recunoştinţă şi iubire, păstrându-şi
totodată o stare de linişte şi echilibru. Plângeau
amândoi, părând a alcătui o singură fiinţă.
Câştigând forţe noi, mama a continuat:
- Iartă-mă, fiul meu drag, dacă în zilele trecute ţi-am
condus inima către responsabilităţi bisericeşti,
modificând direcţia înclinaţiilor tale. Lupta ta prezentă
îmi sfâşie sufletul. Fii puternic, Marinho, şi ajută-mă!
Renunţă la tovarăşii tăi răi! Nu este nimic vrednic în a fi
rebel. Nu vom putea niciodată scăpa de legea Celui
Veşnic. Oriunde vei fi, vocea divină va fi auzită în
adâncul conştiinţei tale.
În acel moment am observat că preotul şi-a adus
aminte instinctiv de prietenii săi şi a fost lovit de o
teamă cumplită. Acum, când se reunise cu mama sa
grijulie şi dăruită lui Dumnezeu, şi simţea vibraţiile
mângâietoare ale acelui mediu de fraternitate şi
credinţă, era plin de teama de a se întoarce la colegii săi
împietriţi în rău.
A strâns-o de mână pe mama sa şi a întrebat-o cu o
stare de încredere:
- Oh, dragă mamă, nu pot rămâne cu tine pentru
totdeauna?
Spiritul iubitor l-a privit cu o iubire reînnoită şi a
răspuns printre lacrimile abundente:
- Încă nu, fiul meu! în acest moment este necesar să
te îndepărtezi de dezechilibru şi să tai toate legăturile
care te ţin încătuşat în zonele inferioare, abandonându-
le pentru totdeauna; dar trebuie să-ţi transformi
condiţia vibratorie, prin reînnoirea lăuntrică spre bine;
astfel, reîntâlnirea noastră va fi curând posibilă în Casa
Divină. Dar să nu-ţi fie teamă. Vom face toate
aranjamentele pentru resursele necesare noii tale vieţi,
de îndată ce îţi modifici sincer ţelurile spirituale. Arată-
ne bunăvoinţa ta plină de credinţă, iar Iisus ne va ajuta
cu toate celelalte!... Avem aici un prieten dăruit care ne
va oferi asistenţă nepreţuită. Mă refer la Necesio, bunul
frate care te-a adus la întâlnirea cu mine. El îţi va pune
la dispoziţie mijloacele preţioase pentru modificarea
comportamentului tău. La început, Marinho, vei
experimenta dificultăţi şi supărări, şi vei fi persecutat de
vechii tăi tovarăşi, care vor deveni adversarii tăi; dar fără
lupta care ne permite să dobândim adevăratele valori,
nu vom găsi locul nostru adevărat în munca lui
Dumnezeu.

Fiul nefericit a promis că se va transforma.

 După ce l-a încurajat cu o tandreţe chibzuită, femeia
devotată l-a plasat în grija lui Necesio, care era mulţumit
să primească misiunea de a-l ghida în sfera noilor sale
îndatoriri.
După ce şi-a luat rămas-bun de la mama altruistă,
care s-a întors în compania noastră, preotul a continuat
să vorbească timp de câteva momente cu instructorul
uman al întâlnirii, surprinzându-l cu transformarea sa
bruscă.

Într-adevăr, Domnul acordase un dar. Dăruirea

maternă a produs efecte sănătoase în acea inimă
disperată şi deziluzionată.
Marinho nu putea fi smuls din întuneric şi adus la
lumină doar cu ajutorul cooperării iubitoare din planul
nostru, dar primise ajutorul fratern şi urma să utilizeze
aceste noi elemente pentru a putea merge pe calea Vieţii
Superioare. Uimit de justiţia Tatălui nostru Ceresc, mi-
am dat seama că mama sa dăruită nu-i putea oferi
propria sa recoltă de lumină, dar putea să planteze în
inima lui sămânţa valoroasă, pe care el să o crească
precum un bun muncitor.
Alte grupuri venind din alte regiuni şi-au adus
fiinţele aflate în grijă pentru a primi instruire, urmând
planul stabilit dinainte pentru ele.
Patru spirite au primit acest gen de beneficii direct
prin intermediul Otaviei şi al altui medium.

În toate cazurile, magnetismul a fost folosit în mare

măsură de către instructorii noştri. Un caz anume s-a
evidenţiat în această seară. Era vorba despre un sărman
om de afaceri care nu era conştient de faptul că murise
şi a afişat o doză mare de încăpăţânare când a fost
confruntat cu adevărul; atunci, unul dintre spiritele
supraveghetoare ale planului ierarhic al lui Alexandre şi-
a impus voinţa puternică asupra lui şi l-a făcut să vadă
de la distanţă rămăşiţele sale ce se descompuneau
undeva pe Pământ. În faţa acestei scene bărbatul
nefericit a ţipat plin de mâhnire şi în final a cedat în faţa
dovezilor.
 În toate sarcinile desfăşurate, materia maleabilă
adunată de la emanaţiile colaboratorilor încarnaţi a fost
folosită cu eficienţă. A fost utilizată nu numai de către
prietenii noştri de o condiţie mai nobilă, care aveau
nevoie să se facă vizibili spiritelor-comunicatoare, ci a
fost folosită şi pentru producerea momentană a scenelor
temporare şi a formelor-gând, care au avut un efect
benefic asupra minţilor spiritelor nefericite care se
luptau cu starea lor. Unul dintre spiritele aflate în
nevoie, care preluase trupul mediumului cu mare
entuziasm, a dorit să atace participanţii din jurul mesei,
în timp ce aceştia îşi ofereau asistenţa fraternă. Dar
înainte să-şi pună planul sinistru în acţiune, am văzut
cum tehnicienii din planul nostru au muncit intens
pentru a compune o formă ce nu avea viaţă proprie, pe
care au făcut-o vizibilă imediat şi au aşezat-o lângă
potenţialul agresor. Era un schelet cu o înfăţişare
teribilă, la care spiritul s-a zgâit cu uluire, făcându-l să
tremure cu umilinţă şi să uite de planul său nebunesc
de a-i răni pe binefăcători.
După această complexă muncă din sfera noastră,
şedinţa s-a încheiat cu mari beneficii pentru toţi.
Noi lumi de gândire germinau în fiinţa mea.
În fiecare caz individual munca fusese precum o
lecţie diferită pentru sufletul meu. Ameţit de difuzia de
lumină ce devenea tot mai intensă şi mai vie în sfera
mea mentală, am realizat că spiritele celeste puteau
manifesta cel mai frumos şi mai eficient ajutor pentru
spiritele întunericului; inspirate de compasiune şi de
dragoste infinită, ele stabileau depozite abundente de
binecuvântări lângă spiritele suferinde; dar cei în nevoie
puteau primi beneficiile divine doar dacă aspirau să
adere, cu forţele lor proprii, la munca Binelui, în
conformitate cu Legea Eternă a lui Dumnezeu.
 Cap. 18 – PERSECUTARE

La sfatul supraveghetorilor experimentaţi, grupul

căruia Alexandre îi acordase ajutorul său preţios urma
să se întâlnească pentru a se ocupa de anumite cazuri
de obsesie (persecutarea altor fiinţe), detaliile fiind
aranjate dinainte pentru aceste şedinţe. Era necesar să
fie redusă la minimum eterogenitatea vibratorie a
mediului ambiant, ceea ce l-a constrâns pe directorul
centrului spiritist să limiteze numărul încarnaţilor
implicaţi în serviciile de asistenţă spirituală.
Acest domeniu al activităţilor noastre a avut
întotdeauna un impact asupra mea, iar din acest motiv,
după ce am obţinut permisiunea lui Alexandre de a-l
însoţi, l-am întrebat cu aceeaşi curiozitate obişnuită:
- Fiecare persoană persecutată este un medium, în
adevăratul sens al cuvântului?
Instructorul a zâmbit şi a considerat:
- Prietenul meu, cu toţii suntem mediumi, chiar şi
noi cei dezîncarnaţi, deoarece suntem intermediari ai
Binelui care vine din sferele superioare, atunci când ne
elevăm fiinţele sau suntem purtătorii răului cules din
zonele inferioare, atunci când ne pierdem echilibrul. Însă
cei persecutaţi sunt mai mult decât nişte mediumi cu
energii perturbate; ei sunt aproape întotdeauna fiinţe
bolnave şi reprezintă o legiune de spirite bolnave
invizibile ochilor umani. De aceea, în toate cazurile,
obsesia este un caz special care necesită foarte mare
atenţie, prudenţă şi grijă.
Aducându-mi aminte de conversaţiile pe care le
auzisem printre semenii noştri încarnaţi, dar şi de
informaţiile de la Alexandre şi de la alţi colaboratori
harnici ai instructorului, am adăugat:
- Conform cu ceea ce spui, înţeleg dificultăţile legate
de vindecare; cu toate acestea, îmi amintesc de
optimismul manifestat de prietenii noştri care au
comentat despre condiţia celor persecutaţi, care sunt
aduşi pentru tratament.
Mentorul meu generos mi-a zâmbit părinteşte şi a
remarcat:
- Deocamdată ei nu pot vedea altceva decât actul
prezent în drama ce se întinde pe nenumărate decenii a
fiecărui individ. Ei nu iau în considerare faptul că atât
fiinţa persecutată, cât şi cel care o persecută sunt două
suflete care au o viaţă comună îndelungată, fiind legate
puternic în tulburările specifice lor. Surorile şi fraţii
noştri încarnaţi procedează corect fiind optimişti şi
implicându-se cu bucurie în acest gen de muncă,
deoarece din fiecare efort vrednic va rezulta ceva
indestructibil în tărâmul spiritelor. Cu toate acestea, ei
ar trebui să fie moderaţi în promisiunile lor de
îmbunătăţire imediată în planul fizic şi în niciun caz nu
ar trebui să formuleze judecăţi premature pentru fiecare
caz; şi având în vedere viziunea lor limitată în trupul
pământesc este foarte dificil să identifice cine este
adevărata victimă.
După o scurtă pauză, el a continuat:
- Şi eu am observat optimismul exagerat al
prietenilor noştri încarnaţi; unii dintre cei mai
inconsecvenţi au mers atât de departe încât să facă
promisiuni formale de vindecare familiilor pacienţilor.
Desigur, beneficiile ce vor fi culese de pacienţi sunt
enorme; dar, chiar dacă trebuie să fim optimişti, nu
putem decât dezaproba entuziasmul dezechilibrat şi fără
un ţel superior.
 - Eşti deja familiarizat cu toate cazurile? - am
întrebat.
- Da, a răspuns Alexandre fără ezitare. Dintre cele
cinci care vor fi obiectul următoarei întâlniri, doar o
femeie tânără a arătat un oarecare potenţial pentru o
îmbunătăţire relativă. Ceilalţi vor veni doar pentru a
primi ajutor, în scopul de a evita înrăutăţirea
încercărilor lor necesare.
M-am gândit că acest caz particular pe care îl
menţionase era foarte interesant, astfel că am întrebat:
- Această tânără se bucură de un gen diferit de
protecţie?
Instructorul a zâmbit şi a explicat:
- Nu este vorba despre protecţie, ci de efort personal.
Cei persecutaţi nu sunt doar bolnavi şi reprezentativi
pentru celelalte spirite bolnave, ci sunt fiinţe care au
aproape întotdeauna o încărcătură de probleme
spirituale chinuitoare. Dacă le lipseşte o voinţă
puternică de educare personală şi autodisciplină, ele îşi
vor prelungi în mod sigur durata condiţiei lor dureroase
şi după moartea fizică. De exemplu, ce se petrece cu un
bărbat care este indiferent faţă de gestionarea casei
sale? Desigur, va fi asaltat de o mie şi una de probleme
în fiecare zi şi va sfârşi prin a fi învins, devenind o
marionetă a circumstanţelor. Acum, imaginează-ţi că
acest bărbat neglijent este înconjurat de duşmani pe
care i-a atras prin atitudinea lui - adversari care sunt
atenţi la toate gesturile sale mărunte şi care sunt
motivaţi, în general, de scopuri sinistre... Dacă el nu se
trezeşte la realitatea situaţiei sale şi nu ia măsuri pentru
a rezista, invocând şi primind ajutorul exterior oferit de
prietenii săi, este rezonabil că presupunem că el va
ajunge şi va rămâne înfrânt. În acest mod pot fi definite
cele mai multe cazuri spirituale pe care le tratăm. Dar
aceasta nu este o caracteristică exclusivă a cazurilor de
obsesie. Există şi procese eliberatoare minuţioase şi
sârguincioase în care, după ce sunt îndepărtate
elementele de tulburare şi de întuneric, situaţiile
ispăşitoare continuă, în toate exemplele de acest gen nu
se poate însă realiza ceva fără sprijinul celor interesaţi
direct în vindecare. Dacă persoanele persecutate sunt
mulţumite de starea lor de dezechilibru, atunci este
necesar să aşteptăm finalul orbirii lor, diminuarea stării
de răzvrătire sau îndepărtarea ignoranţei care le
împiedică să înţeleagă adevărul. Deşi suntem chemaţi cu
fervoare de către cei care îi iubesc pe aceşti nefericiţi
bolnavi, când ne confruntăm cu obstacole de această
natură, nu putem face nimic altceva decât să semănăm
binele pentru o recoltă viitoare, fără vreo speranţă a
unui beneficiu imediat.
Alexandre a tăcut câteva momente şi, deoarece a
văzut că aveam nevoie de explicaţii suplimentare, a
continuat:
- Tânăra la care m-am referit a căutat să-şi
restabilească forţele psihice singură. S-a luptat constant
împotriva atacurilor spiritelor rele, folosindu-şi toate
resursele - rugăciune, autocontrol şi meditaţie. Nu
aşteaptă miracolul vindecării fără efort, iar în ciuda
faptului că este teribil de persecutată de fiinţe mai puţin
evoluate, ea a profitat de toate tipurile de asistenţă pe
care spiritele-ajutătoare din planul nostru le-a proiectat
în sfera ei personală. Deci, diferenţa dintre ea şi ceilalţi
este că, prin faptul că îşi foloseşte propriile energii -
chiar dacă încet - ea va intra în contact cu influxul
nostru de asistenţă, în timp ce ceilalţi vor continua -
după cum indică toate împrejurările - să rămână în
starea impasivă a celor care abandonează de bunăvoie
lupta constructivă.
 Am înţeles explicaţia şi am aşteptat seara în care era
oferită asistenţă celor persecutaţi, după cum numea
Alexandre acest tip de muncă.
După câteva zile mă aflam în marea sală
binecunoscută, plin de un mare interes, însoţindu-l pe
instructor.
Nu se aflau mulţi încarnaţi de data aceasta. În jurul
mesei erau doar doi mediumi, şase fraţi şi surori mai
experimentaţi în cunoaşterea şi practica problemelor
spirituale, împreună cu fiinţele persecutate ce urmau să
primească tratament.
Cei cinci pacienţi afişau trăsături speciale. Doi
dintre ei, o femeie relativ tânără şi un domn în vârstă
erau extrem de agitaţi; alţi doi, fraţi tineri, păreau a se
afla într-o stare de completă incapacitate mentală; iar
ultimul, tânăra femeie la care se referise Alexandre,
făcea un efort imens pentru a se controla şi a se elibera
de atacurile îndreptate către ea.
Mai multe spirite primitive îi înconjurau pe pacienţi.
Niciunul nu ne putea percepe prezenţa, din cauza
nivelul lor vibraţional inferior, dar se simţeau confortabil
la contactul cu cei încarnaţi. Vorbeau unele cu altele cu
mare interes, iar prin discuţiile lor îşi expuneau
planurile teribile de asalt şi răzbunare.
 Priveam cu atenţie la ceea ce făceau, când am fost
surprins de sosirea a doi lucrători din planul nostru.
Spiritele persecutoare le-au privit cu teamă.
- Aceştia sunt interpreţii pentru spiritele
persecutoare, a explicat Alexandre. Din cauza condiţiei
lor, ei pot fi văzuţi de aceşti persecutori, în timp ce îşi
păstrează legătura strânsă cu noi.
Observând seninătatea cu care zâmbeau în direcţia
noastră, fără să dezvăluie un contact direct cu
instructorii din planul nostru, ghidul meu a explicat:
- Au primit deja instrucţiuni precise pentru munca
din această seară.
Spiritele persecutoare, adunate acolo într-o stare de
perturbare suferindă, şi-au modificat cumva maniera de
a vorbi, la vederea acelor doi misionari. Judecând după
această nouă stare, mi-am dat seama că amândoi
misionarii erau deja cunoscuţi de către ele.
Unul dintre cruzii persecutori le-a spus discret
tovarăşilor săi:
- Au sosit predicatorii. Din fericire, nu au venit cu
nicio altă solicitare.
 - Nu ştiu ce vor aceşti emisari, a spus altul cu o
ironie subtilă. La urma urmei, sfaturile şi apa sunt
oferite tuturor celor care le cer.
- Se pare că i-au invitat pe cei aşezaţi la masă să ne
obosească, până când uităm de scopurile noastre de a
servi justiţia cu propriile mâini.
- Cuvintele vor fi spulberate îndată ce vor fi rostite, a
adăugat altul.
În acest moment, misionarii nou-sosiţi au început să
se adreseze spiritelor întunericului. Unul dintre ei a
vorbit cu bunătate unei femei dezîncarnate nefericite,
care era legată de unul dintre pacienţii retardaţi mintal:
- Deci, sora mea, se pare că te simţi mai bine, eşti
ceva mai puternică! Este minunat!
Femeia a izbucnit într-un hohot de plâns. Dar
misionarul a continuat cu răbdare:
- Linişteşte-te! Răzbunarea înrăutăţeşte fapta rea.
Pentru a restabili fericirea pierdută, prietena mea,
trebuie să uităm de toate relele. Atât timp cât nutreşti
gânduri de ură nu vei reuşi să obţii îmbunătăţirea pe
care o doreşti. Nu vei putea experimenta nicio pace
profundă până când nu vei ierta din toată inima.
- Asta ar fi aproape imposibil, a răspuns femeia.
Acest om a dezonorat idealurile mele feminine; m-a
ispitit la corupţie, mi-a batjocorit soarta şi mi-a
transformat destinul într-un curs nesfârşit de rele. Nu
este corect ca el să plătească acum? Nu susţineţi voi că
Tatăl Ceresc este drept? Ei bine, nu-L văd pe Tatăl, deci
trebuie să îmi fac dreptate cu propria forţă.
Şi pentru că spiritul-sfătuitor o privea cu
compasiune, ea a întrebat:
- Tu ce ai fi făcut dacă erai femeie? Pune-te în
situaţia mea şi gândeşte-te ce ai face. Ai dori să o ierţi pe
persoana rea care ţi-a azvârlit inima în mlaştina
suferinţei? Ţi-ai închide uşile memoriei pentru a-ţi şterge
cele mai frumoase sentimente ale caracterului tău? Nu
cred. şi tu ai acţiona aşa cum fac eu. Pentru iertare
există anumite condiţii. Iar ca victimă, condiţia pe care o
impun este ca persecutorul meu să experimenteze, la
rândul lui, batjocura soartei. El m-a dezonorat pentru a
câştiga respectul celorlalţi. Dar cum rămâne cu ceea ce
îmi datorează? în trecut nu meritam şi eu respectul
tuturor? Nu m-am pregătit şi eu pentru o viaţă harnică
şi onestă, cu scopul ferm de a-L sluji pe Dumnezeu?
Am urmărit discuţia cu mare interes, admirând
individualitatea ce caracterizează fiecare persoană, chiar
şi dincolo de moartea trupului.
Interpretul din sfera noastră a privit-o fără niciun
pic de supărare şi a remarcat:
- Prietena mea, toate punctele de vedere sunt
aparent foarte respectabile. Dar este necesar să
analizăm calm ce procent din partea noastră se află în
toate dezastrele care ni se petrec. Doar în foarte puţine
situaţii putem cu adevărat să susţinem că suntem
victime. În cele mai multe momente de acest gen trebuie
să împărţim vina. Nu putem evita ca o pasăre de pradă
să zboare pe cerul de deasupra noastră, dar o putem
ţine la distanţă, pentru a nu-şi face cuib pe capul
nostru.
În acest punct, femeia a luat o înfăţişare tristă şi a
exclamat cu asprime:
- Cuvintele tale sunt rezultatul predicii religioase, pe
când eu caut dreptatea.
Şi cu un râs sarcastic ea a încheiat:
- De fapt, chiar dreptatea pe care a proclamat-o
Iisus.
 Misionarul nu a reacţionat la sarcasmul gestului
care a însoţit comentariul impertinent, ci i-a spus cu
bunătate:
- Dreptatea! Cât de multe crime sunt comise în lume
în numele ei! Cât de mulţi bărbaţi şi cât de multe femei
doar încurajează tirania umană în timp ce caută
dreptatea pentru ei înşişi! L-ai menţionat pe învăţătorul
Divin. Ce tip de dreptate a cerut pentru El însuşi când a
fost răstignit pe cruce? în ceea ce priveşte dreptatea,
prietena mea, Hristos ne-a lăsat reguli pe care nu le
putem uita. Învăţătorul a vegheat în toate acţiunile
legate de dreptatea pentru ceilalţi. El a apărat interesele
spirituale ale comunităţii pe întreaga cale, până la actul
Său suprem de sacrificiu de sine. Dar atunci când a
venit momentul încercării Sale, El a tăcut şi S-a
resemnat până la capăt. Evident, învăţătorul nu a
intenţionat ca această atitudine să desconsidere
serviciul sacru al judecăţii drepte în lumea fizică, ci a
preferat să o adopte pentru El însuşi şi să stabilească
standardul de discernământ şi de hotărâre pentru toţi
ucenicii Evangheliei Sale, pentru o varietate de situaţii
diferite. Atunci când avem de-a face cu interesele altora,
sora mea, trebuie să fim rapizi în ceea ce priveşte justiţia
dreaptă; însă atunci când aspectele dificile şi dureroase
implică şinele fiinţei, merită să ne moderăm impulsurile
de justificare. Viziunea noastră incompletă nu ne
permite întotdeauna să percepem volumul întreg al
datoriei pe care o purtăm. Iar dacă avem datorii, este
mai bine să ne abţinem. Crezi că Iisus a avut datorii
care să ducă la condamnarea Sa? El a ştiut ce crimă se
săvârşea; a avut motive solide pentru a cere ajutorul din
partea Legii; dar El a preferat să rămână tăcut şi să
treacă prin acea nelegiuire, aşteptând înţelegerea
noastră. Aceasta pentru că învăţătorul Divin ne-a
învăţat să „ne iubim unii pe alţii”, mai presus de
porunca „dinte pentru dinte” a vechilor prevederi ale
Legii, şi a practicat aceasta neşovăit. El a confirmat
caracterul legitim al justiţiei, dar a proclamat divinitatea
iubirii. El a arătat că este întotdeauna un act eroic să-i
apărăm pe cei care merită, dar s-a abţinut să-şi facă
dreptate Lui însuşi, astfel încât discipolii doctrinei Sale
să înveţe să aprecieze înţelepciunea umană şi fidelitatea
divină atunci când au de-a face cu problemele serioase
ale personalităţii, evadând astfel din nebunia pe care
patimile umane le pot dezlănţui asupra căilor lumeşti.
În lumina acestei argumentaţii minunate şi
puternice, femeia a tăcut, fiind în mod vizibil foarte
impresionată.
Alexandre, care a fost profund mişcat de explicaţiile
interpretului, mi-a spus:
- Munca de iluminare spirituală a fiinţelor după
moartea fizică necesită multă atenţie şi blândeţe din
partea noastră. Trebuie să ştim cum să semănăm în
„pământul uitat de Dumnezeu” al inimilor deziluzionate
care au părăsit tărâmul fizic sub influenţa furtunilor de
ură şi a chinurilor necunoscute. Cartea sacră spune că
la început a fost Cuvântul... şi aici, în ceea ce priveşte
haosul pustiu al spiritelor nefericite, trebuie să folosim
cuvântul în procesul de iluminare. Nu putem crea fără
iubire, şi doar atunci când suntem cu adevărat pregătiţi
vom reuşi să ne limpezim fiinţa şi să ne înălţăm cu
succes către viaţa veşnică.
Îndată ce spiritul care fusese atât de prudent
avertizat a devenit tăcut, am observat că prima femeie
tânără arăta semne de iritare puternică, fapt care i-a
îngrijorat pe încarnaţii prezenţi. Mai mulţi persecutori -
invizibili ochilor tereştri - se aflau lângă ea, impunând
tulburări teribile asupra ei. Dar printre aceştia se
evidenţia un nefericit persecutor, cu o atitudine extrem
de nemiloasă. Se agăţase de întregul ei trup, luând în
stăpânire toţi centrii de energie organică, şi am văzut
cum victima se lupta aproape fără niciun rezultat,
încercând să reziste.
Bunul meu instructor mi-a perceput surpriza:
- Andre, acesta este un caz de posedare completă.
Adresându-se interpretului care îşi prezentase
argumentele cu câteva momente mai devreme, el a
recomandat să stabilească un uşor dialog cu
persecutorul fioros, astfel încât să mă pot edifica asupra
subiectului.
Simţind atingerea mâinii iubitoare a misionarului
nostru, sărmana creatură a strigat:
- Nu! Nu! Nu căuta să mă înveţi despre calea raiului!
îmi cunosc situaţia şi nimeni nu poate scăpa de mâna
mea răzbunătoare!
- Nu dorim să te forţăm, fratele meu, a subliniat
prietenul nostru cu o seninătate evanghelică. Linişteşte-
te! Atât timp cât continui să- ţi hrăneşti scopurile
răzbunătoare, te vei pedepsi doar pe tine. Nimic altceva
în afară de propria ta conştiinţă nu te deranjează.
Lanţurile care te menţin prizonierul chinului şi al durerii
au fost produse de propriile tale mâini!
- Nu-i aşa! - a strigat creatura. Nu-i aşa! Cum
rămâne cu ea? întrebarea sa a fost însoţită de o privire
înspăimântătoare, apoi a continuat:
- Tu, care predici virtutea, justifici sclavia oamenilor
liberi? Crezi în dreptul de a construi cartiere de sclavi
pentru a-i umili pe fiii aceluiaşi Dumnezeu? Această
femeie a fost crudă cu noi toţi. În afară de răzbunarea
mea, şi în alte inimi arde ura care nu o vor lăsa să se
odihnească. O vom persecuta oriunde va merge.
Cu un gest sinistru, el a continuat:
 - Mi-a vândut soţia şi copiii doar ca pe un capriciu!
Nu este drept să sufere până când mi-i va aduce înapoi?
Oare Iisus, Supremul Mântuitor, salută sclavia?
Interpretul nostru a răspuns foarte calm şi
respectuos:
- Învăţătorul nostru nu ar aproba niciodată sclavia;
dar, prietene, El a afirmat că trebuie să ne iertăm unii
pe ceilalţi, altfel nu ne vom elibera niciodată din
păienjenişul faptelor noastre greşite. Cine dintre noi,
foşti locuitori ai Pământului, poate să spună că are un
trecut lipsit de nelegiuiri? în acest moment, ochii tăi
privesc vinovăţia unei surori nefericite. Dar sufletul tău,
dragă frate, rămâne tulburat de vârtejul răzvrătirii. De
aceea, memoria ta este dezechilibrată şi nu poate aduce
la lumină lucrurile importante pentru tine. Deoarece nu-
ţi poţi aminti cu precizie trecutul, nu ar fi mai rezonabil
în cazul tău să-L aştepţi pe Judecătorul Cel Drept? Cum
poţi judeca şi executa pe cineva cu propriile mâini, dacă
nu eşti capabil să evaluezi măsura propriilor tale
datorii?
Persecutorul a părut lovit de aceste argumente, dar
a rămas departe de intenţia de a renunţa la poziţia sa, şi
a răspuns aspru:
- Observaţiile tale ar putea fi valoroase pentru cei
slabi, dar nu şi pentru mine; sunt foarte conştient de
subtilităţile folosite de predicatorii din sfera voastră. Nu
voi renunţa la scopurile mele. Situaţia mea nu va fi
rezolvată doar cu nişte cuvinte.
Înţelegând împietrirea adversarului şi regretând
ignoranţa sa, misionarul a continuat fratern:
- Nu este vorba despre subtilitate, ci mai degrabă
despre bun-simţ. Mai mult, nu doresc să elimin motivele
tale individuale, de vreme ce legături puternice leagă
influenţa ta de mintea victimei. Dar fac apel la
sentimentele nobile care încă vibrează în inima ta,
pentru a te face să-ţi dai seama că, fără o iertare
reciprocă, nu ne vom lichida niciodată datoriile.
Creditorul solicitant este în general orb la angajamentele
sale. În esenţă, plângerea ta pare legitimă; dar este
ciudată metoda ta de colectare a datoriei, în care nu văd
niciun avantaj, căci activităţile tale ca răzbunător nu
numai că îţi adâncesc rănile, ci te fac să pari şi mai
puţin lipsit de înţelegere în ochii tuturor celorlalţi.
Rănit probabil mai profund în vanitatea sa,
persecutorul a tăcut, în timp ce interpretul s-a întors
către noi, întrebându-l pe instructorul meu dacă
magnetismul era adecvat în acel moment pentru a-i
induce spiritului nefericit capacitatea de a vedea câteva
reminiscenţe ale scenelor trecutului său îndepărtat.
Dar Alexandre a raţionat:
- Nu ar fi adecvat să-i expansionăm acum amintirile.
Nu le va putea înţelege. Înainte de a-i amplifica
înţelegerea, suferinţa sa trebuie să continue încă o
vreme.
Profitând de pauza lungă, am observat-o în detaliu
pe femeia persecutată. Înconjurată de spiritele agresive,
trupul ei devenise precum un sălaş pentru acel
persecutor extrem de crud. El îi ocupase întregul trup,
din cap până în picioare, declanşând mari reacţii asupra
tuturor centrilor de energie celulară. Filamente fine, dar
viguroase, îi uneau pe amândoi, iar în timp ce
persecutorul afişa o imagine psihologică de luciditate
satanică, femeia nefericită prezenta în faţa
colaboratorilor încarnaţi imaginea opusă, dezvăluind o
stare de tulburare şi de inconştienţă extremă.
- Salvaţi-mă de diavol! Salvaţi-mă de diavol! - striga
ea fără încetare, mişcându-i pe încarnaţii aşezaţi în jurul
mesei simple. O, Dumnezeule! Când va înceta chinul
meu?
Cu ochii ieşiţi din orbite, ca şi cum se holba la
duşmani invizibili vederii obişnuite, ea a strigat după
câteva momente de tăcere:
- Au venit cu toţii din iad! Sunt aici! Sunt aici! Oh,
nu! Nu!
Strigătele ei erau precum nişte şuierături lungi şi
agonizante.
Răspunzând privirii mele întrebătoare, Alexandre a
explicat:
- Această tânără afişează un caz abominabil de
posedare. A fost vânată încă din copilărie de către
adversarii tenaci din trecutul ei. Dar, atât timp cât a
rămas singură şi în cadrul ambianţei protectoare a
părinţilor, ea a reuşit cumva să scape de influenţa
deplină a duşmanilor ei persistenţi, chiar dacă le-a
perceput acţiunile într-un anumit mod. Dar din
momentul în care a preluat responsabilităţile căsătoriei,
unde, cel mai adesea, soţia primeşte partea mai mare a
sacrificiului, ea nu a mai rezistat. Curând după naşterea
primului copil a căzut într-o stare de intensă prostraţie,
prin aceasta oferindu-le persecutorilor îngrozitori şansa
aşteptată; de atunci ea experimentează încercări extrem
de dureroase.
Doream să dau glas întrebărilor pe care le aveam
despre caz, dar instructorul meu prietenos mi-a indicat
că urma să înceapă partea celor încarnaţi în
desfăşurarea întâlnirii.
Era necesar să rămânem atenţi şi într-o cooperare
fraternă.
Plăcut surprins, am observat emisiile magnetice ale
celor adunaţi acolo în scopul activităţilor de asistenţă,
fiind motivaţi de cele mai sfinte imbolduri ale carităţii
mântuitoare. Tehnicienii noştri avansaţi au profitat de
fluxul abundent de energii benefice, alcătuind resurse
admirabile de ajutor, nu numai pentru fiinţele
persecutate, ci şi pentru persecutorii nefericiţi.
Dintre cei cinci pacienţi infirmi fizic, doar cea de-a
doua femeie tânără, la care ne referisem anterior, a fost
capabilă să beneficieze sută la sută de pe urma
ajutorului nostru. Am fost martor la eforturile ei
curajoase de a reacţiona împotriva atacului spiritelor
periculoase care o înconjurau. Învăluită în curentul
vibraţiilor noastre fraterne, ea şi-a recăpătat
normalitatea organică absolută, chiar dacă temporar. Se
simţea calmă, aproape fericită.
Deşi era foarte activ în munca desfăşurată,
Alexandre mi-a adus la cunoştinţă acest fapt.
- Această soră, a spus el, este pe cale, de fapt, să fie
vindecată. Ea şi-a dat seama în timp că medicaţia,
oricare ar fi aceasta, nu este suficientă pentru
restabilirea echilibrului fizic. Ştie că ajutorul din partea
noastră trebuie folosit de către pacienţii doritori de
vindecare. Din acest motiv ea îşi dezvoltă capacitatea
deplină de rezistenţă, cooperând cu noi pentru binele ei.
Observă.
Într-adevăr, simţindu-se asistată de ambianţa
noastră extinsă de vibraţii protectoare, tânăra a emis un
flux viguros de energii mentale, eliminând toate ideile
malefice pe care persecutorii nefericiţi i le depozitaseră
în minte. Imediat, a început să absoarbă gândurile
regeneratoare şi constructive pe care i le oferea influenţa
noastră. Aprobând examinarea mea detaliată cu un gest
semnificativ, Alexandre a continuat:
- Doar pacienţii care au devenit de bunăvoie propriii
lor doctori obţin o vindecare profundă; acelaşi principiu
se aplică şi în domeniul dureros al obsesiei. Dacă
victimele capitulează necondiţionat în faţa adversarilor
lor, vor ceda complet şi vor ajunge să fie posedaţi,
devenind nişte marionete la cheremul persecutorilor.
Dacă au o voinţă slabă şi indecisă, se vor obişnui cu
cercul de neregularităţi, o situaţie foarte dificil de
corectat, deoarece, puţin câte puţin, vor deveni un focar
al atracţiei mentale puternice pentru persecutorii înşişi.
În asemenea cazuri, activităţile noastre sunt limitate la
sarcina simplă de asistenţă, cu rezultate ce vor fi vizibile
într-un viitor îndepărtat. Cu toate acestea, atunci când
descoperim pacienţi care sunt interesaţi de vindecarea
lor şi care profită de resursele noastre pentru a le aplica
în evoluţia lor spirituală, putem prevedea câştiguri
imediate.
Deoarece Alexandre a tăcut, am continuat să observ
munca ce se desfăşura în cameră.
Plin de o sinceritate minunată, consilierul încarnat
era centrul unei scene remarcabile. Zona pieptului său
devenise un punct focar radiant, iar fiecare cuvânt ce
ieşea de pe buzele sale părea un şuvoi de lumină ce
ajunge la ţintă în mod direct, fie că era vorba despre
urechile tulburate ale pacientului sau despre inimile
persecutorilor nemiloşi. Cu adevărat, cuvintele sale erau
de o simplitate încântătoare, dar substanţa emoţională a
fiecărui cuvânt era surprinzătoare în sublimul,
frumuseţea şi nobleţea sa.
Observându-mi uimirea, Alexandre a venit în
ajutorul meu şi a explicat:
- Aceasta este o şcoală spirituală. Instructorul uman
este responsabil cu transmiterea lecţiilor. Cu toate
acestea, poţi observa că, pentru a preda cu succes, nu
este suficient să ştie disciplina cursului şi să o predea.
Înainte de orice altceva, este necesar să o simtă şi să-i
trăiască esenţa în inima sa. Oamenii care predică binele
ar trebui să practice cu adevărat binele, dacă doresc ca
vorbele lor să nu se risipească precum ecoul într-un
tambur gol. Cei care predică virtutea în timp ce îi trăiesc
măreţia în fiinţa lor rostesc cuvinte încărcate de un
magnetism binefăcător, făcând să se trezească lucrarea
spirituală în sufletele care îi ascultă. Fără această
caracteristică, consilierea este aproape întotdeauna
inutilă.
După ce am fost martor la scena impresionantă,
explicată de analiza instructorului, am înţeles că
transmiterea adevărată nu este un fenomen pur
ideologic, ci un fapt ştiinţific în manifestările mentale
magnetice.
Cu excepţia sărmanei surori care era posedată,
celelalte fiinţe persecutate se eliberaseră deocamdată de
influenţa directă a persecutorilor lor; cu toate acestea,
cu excepţia tinerei femei care a rezistat eroic, ceilalţi
afişau o nelinişte specifică, fiind cumva doritori să se
reunească încă o dată cu sfera de atracţie a
persecutorilor lor. Asistenţii noştri îi înlăturaseră deja pe
persecutori, expulzându-i din acele trupuri infirme şi
torturate; dar aceşti indivizi, care căutau îmbunătăţirea
fizică şi psihică, erau caracterizaţi de o absenţă
lăuntrică, rămânând foarte departe spiritual de
învăţăturile instructorului încarnat, oferite cu
sentimente admirabile sub influenţa mentorilor din
Planul Superior. Atitudinea lor era cea de nemulţumire
şi nelinişte. Se putea spune că nu puteau suporta să
rămână separaţi de persecutorii lor invizibili. Deoarece
fusesem obişnuit cu pacienţi care demonstrau măcar cât
de cât o aparentă dorinţă de vindecare, am fost uluit de
atitudinea mentală a acestui mic grup, atât de
lamentabil neinteresat de remediul ce le era oferit, cu
dragoste, de către Spiritualitate.
 Alexandre mi-a observat surpriza şi a subliniat:
- În general, 90 % din cazurile de obsesie pe care le
observăm sunt alcătuite din probleme dureroase şi
complicate. Aproape întotdeauna persoanele persecutate
suferă de o orbire regretabilă în ceea ce priveşte
infirmitatea lor. Chiar dacă ele nu răspund chemării
adevărului, din cauza individualismului lor profund
cristalizat, ele sunt responsabile oricum şi devin prăzi
uşoare şi inconştiente ale duşmanilor periculoşi din
regiunile activităţilor decăzute. În mod normal, acest gen
de cazuri are loc datorită unor legături puternice şi
profunde de afecţiune greşit orientată sau datorită unor
legături oribile de ură care, în toate împrejurările,
semnifică o încredere dezechilibrată ce s-a transformat
într-o condiţie monstruoasă.
Supraveghetorul meu a făcut o pauză lungă pentru
a verifica munca desfăşurată, dar, precum cineva care
dorea să mă ajute cu lecţii nepreţuite în lupta concretă,
el a continuat, în ciuda responsabilităţilor pe care le
avea de îndeplinit atunci:
- De aceea, Andre, chiar şi pentru psihiatrii
iluminaţi de revelaţiile spiritismului creştin, cele mai
multe dintre aceste cazuri sunt extrem de
deconcertante. Prin prisma influenţelor sentimentale,
fiecare din aceste probleme necesită o soluţie diferită.
Mai mult, este important să notăm că semenii noştri
încarnaţi văd doar o latură a problemei, în timp ce
fiecare dintre aceste procese este caracterizat de infinite
particularităţi ce alcătuiesc trecutul fiinţei încarnate şi
al protagoniştilor dezîncarnaţi. Când îl privesc pe cel
persecutat, ei se focalizează doar asupra aspectului
imperativ imediat - să elimine persecutorul. Dar cum
este posibil să se elimine într-o clipă lanţurile seculare
sudate de angajamentele reciproce ale vieţii în comun?
Cum să separi fiinţe care se agaţă cu anxietate una de
cealaltă deoarece ele înţeleg că în tortura unei asemenea
uniuni se află pacea izbăvirii lor? Cu adevărat, nu există
niciun caz care să implice o rezolvare instantanee. Acest
lucru este extrem de rar. Ceea ce vedem atunci este
rezultatul final al unui proces laborios de mântuire. Sau
descoperim un pacient care, de fapt, făptuieşte acte
violente împotriva lui pentru a-şi scurta vindecarea.
Analizând măsura obstacolelor până la recuperarea
completă a bolnavului fizic, am considerat:
- Prin urmare, am putea concluziona...
Alexandre nu m-a lăsat să închei. Întrerupându-mi
afirmaţia, el a răspuns:
- Ştiu ce doreşti să spui. În lumina dificultăţilor cu
privire la experienţa ta firească de învăţare, te întrebi
dacă munca noastră este cumva inutilă şi dacă nu ar fi
mai bine să-i lăsăm sorţii pe cei persecutaţi. Nu este o
observaţie fără sens. Dacă te-ai afla pe Pământ, în
trupul de carne, şi ai vedea că fiul tău iubit este pe cale
să moară, considerat incurabil de către medicina
umană, ai avea curajul să-l abandonezi capriciilor
circumstanţelor? Nu te-ai încredinţa refugiului
neaşteptat al Providenţei Divine? Nu ai aştepta cu
nerăbdare manifestarea favorabilă din partea naturii?
Cine poate afirma că este atât de stabilit în centrul
inimii sale încât să spună cu precizie matematică dacă
va reacţiona sau nu împotriva răului, dacă va fi înclinat
către trândăvie sau muncă activă? Adevărul este că nu
putem folosi niciun argument intelectual pentru a scăpa
de îndatoririle noastre de a ne extinde asistenţa fraternă
celor ignoranţi şi suferinzi. Este imperativ să ne
îndeplinim partea noastră de responsabilitate,
înţelegând că procesul de amplificare a iubirii este
totodată şi o muncă a timpului. Niciun cuvânt, niciun
gest şi niciun gând în slujba Binelui nu este pierdut.
Am înţeles valoarea remarcii sale şi am tăcut.
Deoarece instructorul meu se întorsese să participe activ
la munca ce se desfăşura, am continuat să-i analizez pe
cei bolnavi fizic, în timp ce consilierul încarnat îşi
dezvolta munca iluminatoare de evanghelizare.
Tânăra femeie care luptase împotriva influenţei
periculoase a locuitorilor întunericului arăta o stare de
normalitate în organismul ei fiziologic. Arăta ca o
persoană care îşi mobilizase toate capacităţile defensive
pentru a-şi menţine intact echilibrul propriului sălaş;
ceilalţi însă afişau condiţii organice deplorabile.
Nefericita femeie posedată exprima tulburări serioase de
la creier şi până la nervii lombari şi sacrali,
demonstrând o dezorganizare completă a centrului
senzitiv, precum şi o relaxare îngrozitoare a fibrelor sale
motorii. Aceste dezechilibre apăreau nu numai în
sistemul nervos, ci şi în glande şi în foarte multe organe.
Printre ceilalţi pacienţi persecutaţi, degradarea fizică era
la fel de mare. Doi dintre ei arătau intoxicaţii la rinichi şi
anormalitate la nivelul ficatului. Un altul afişa un
dezechilibru straniu la nivelul inimii şi al plămânilor,
indicând o tendinţă către infarct, în plus faţă de pre-
tuberculoza avansată.
În timp ce examinam cu atenţie aceste condiţii
clinice serioase, supraveghetorul grupului celor
încarnaţi devenise un interpret al marilor binefăcători
din planul nostru de acţiune şi răspândea mesaje ample
de iubire creştină şi cunoaştere evanghelică, îndeplinind
cu mare loialitate faţă de Hristos acţiunea de a semăna
dragoste, lumină şi iertare.
Dorind ca eu să cresc spiritual de pe urma acestor
activităţi constructive, Alexandre a spus:
 - Observă munca fraternităţii autentice. Nu există
miracole de transformare bruscă şi nici promovarea
imediată către sferele superioare a celor care se complac
în tărâmurile joase. Sarcina este aceea de a semăna, de
a aduce grijă. persistenţă şi veghere. Lanţurile grele ale
multelor secole nu pot fi rupte într-o clipă; niciun oraş
nu poate fi clădit într-o zi. Este esenţial să distrugem
lanţurile răului cu perseverenţă şi să practicăm binele
cu o bucurie evanghelică.
Munca se apropia de final.
Percepând că instructorul meu revenise la
conversaţia noastră, mi-am expus observaţiile şi am
întrebat:
- Prin prisma tulburărilor fiziologice pe care am
reuşit să le identific la cei bolnavi psihic, trebuie să-i
consider de asemenea infirmi şi la nivel corporal?
- Da, a afirmat Alexandre. Dezechilibrul minţii poate
determina perturbarea generală a celulelor organice. De
aceea, cazurile de obsesie sunt aproape întotdeauna
însoţite de simptome extrem de dureroase. Otrăvirea
sufletului determină bolile trupului.
Înainte să pot adresa o altă întrebare, am observat
că întâlnirea se încheiase în cadrul prietenilor noştri
încarnaţi. Lanţul magnetic de apărare fusese rupt.
Surprins, am văzut că tânăra femeie hotărâtă în credinţa
ei dobândise o îmbunătăţire considerabilă, în timp ce
femeia posedată urma să plece cu situaţia ei
neschimbată. Am privit la ceilalţi trei pacienţi. Îndată ce
curentul de vibraţii benefice a fost rupt, au început să-i
atragă pe persecutorii lor invizibili, cu a căror influenţă
se obişnuiseră, arătând o foarte mică îmbunătăţire de pe
urma şedinţei.
 Profitând de acest timp, m-am apropiat de Alexandre
pentru a nu rata lecţiile sale cu privire la subiect, şi am
întrebat:
- La ce concluzie putem ajunge în tratamentul celor
persecutaţi?
El a zâmbit şi a răspuns:
- În toate activităţile noastre de asistenţă există
întotdeauna un beneficiu imens, chiar dacă măsura
acestuia nu este perceptibilă ochilor obişnuiţi. şi oricare
asemenea pacienţi, care doresc să coopereze cu noi în
beneficiul lor, luând parte în mod hotărât la restabilirea
activităţilor lor mentale şi la regenerarea lor în lumina
unei vieţi reînnoite în Hristos, se pot aştepta la
restabilirea sănătăţii corpului fizic. Cu toate acestea,
atunci când invocă ajutorul lui Iisus doar cu buzele şi
nu-şi deschid inima faţă de influenţa divină, nu ar
trebui să se aştepte la miracole din partea asistenţei
noastre. Putem ajuta, susţine, contribui şi ilumina, dar
nu este posibil să aducem resursele care fac parte din
munca exclusivă a părţilor interesate.
- Cu toate acestea, sunt impresionat de situaţia
clinică a celor persecutaţi, am spus eu. Cât de cumplită
este starea lor fizică!
- Da, da, a răspuns instructorul. Problema
responsabilităţii nu este limitată la cuvinte. Este un
aspect vital pe calea vieţii. Pentru a-şi menţine copiii
departe de pericolele căderii, Dumnezeu a creat
mijloacele iluminării religioase, trezind sufletele faţă de
glorificarea nemuritoare. Cu toate acestea, puţini sunt
aceia care doresc să respecte obiectivele religiei, uitând
de bunăvoie că cele mai mici eşecuri şi cele mai mici
dependenţe rămân imprimate în suflet, cerând
rectificare. Ai observat acum câteva persoane nefericite
şi persecutate, care se află într-un proces benefic de
tratament, dar uiţi de nenumăratele fiinţe încarnate
care, deşi au fost informate religios cu privire la nevoile
spiritului, şi-au permis să fie influenţate de ataşamentul
dependent faţă de senzaţiile de orice gen, adunând
datorii, făcând angajamente grave şi târându-i şi pe alţii
în aventurile lor degradante - creând astfel legături
puternice care ies la lumină în dramele dureroase ale
viitoarelor cazuri de persecuţie.
Şi zâmbind patern, el a adăugat:
- La ce anume te aştepţi? Este evident că trebuie să
muncim cât de mult putem pentru binele altora, dar nu
ne putem exonera surorile şi fraţii de la obligaţiile pe
care ei înşişi le-au contractat. Servitorul credincios nu
este cel care plânge la contemplarea nefericirii celorlalţi,
nici cel care îi observă impasiv sub pretextul că nu
doreşte să interfereze în munca justiţiei.
Sentimentalitatea bolnavă şi indiferenţa măsurată nu
fac niciun bine. Lucrătorii buni sunt aceia care ajută în
timp ce menţin echilibrul necesar, făcând orice muncă
benefică ce le stă în putinţă, conştienţi că eforturile lor
reprezintă Voia Divină.
Alexandre nu putea fi mai limpede în explicaţiile
sale. Am înţeles vorbele sale instructive, dar, observând
plecarea pacienţilor sub grija vigilentă a rudelor care îi
aşteptau la uşă, am întrebat din nou:
- Prietenul meu, ce s-ar fi petrecut dacă am fi reuşit
să-i eliminăm pentru totdeauna pe persecutorii
implacabili? Ca fost doctor pe Pământ îmi dau seama că
aceste fiinţe bolnave psihic nu au bolile pe care le
afişează, care sunt corespunzătoare minţilor lor. Cu
excepţia tinerei femei care a luptat plină de curaj, restul
afişează dezechilibre ciudate în sistemele lor nervoase,
cu tulburări ale inimii, ficatului, rinichilor şi plămânilor.
Să presupunem că transformarea ar fi fost obţinută. S-
ar fi întors atunci la normalitatea lor organică? Ar fi
dobândit sănătatea completă?
Alexandre s-a gândit câteva clipe înainte să
răspundă, apoi a afirmat:
- Andre, trupul de carne este precum o vioară ce-i
este înmânată unui artist, în acest caz spiritul care se
reîncarnează. Este indispensabil să menţinem
instrumentul departe de agenţii distructivi şi să-l
apărăm împotriva hoţilor. Ai observat-o pe femeia care
făcea totul pentru a se proteja împotriva răului? Ea se
împiedica mereu sub asaltul persecutorilor, care îi
atacau fără milă inima. Cu toate acestea, precum cineva
care se încrede în Dumnezeu şi traversează un pod lung
şi periculos aflat deasupra unui abis, ea a recurs
neîncetat la rugăciune, supraveghindu-se şi
mobilizându-şi resursele disponibile, astfel încât să nu-
şi distrugă echilibrul lăuntric. În ispita a cărei victimă
este, această soră a găsit încercarea necesară care o
mântuie. Cu toate aceasta, prin eroismul tăcut al
efortului ei, ea şi-a iluminat persecutorii, încurajându-i
către meditaţie şi disciplină. După cum poţi vedea,
această luptătoare ştie cum să-şi menţină trupul ce i-a
fost încredinţat, iar prin faptul că a devenit consilier al
persecutorilor ei, prin exemplul personal de rezistenţă la
rău, ea îi transformă şi pe ei, iar ea se iluminează. Cu
acest tip de colaborare aspectul de vindecare este foarte
mult facilitat. Însă acelaşi lucru nu se petrece şi cu cei
care nu sunt atenţi să-şi apere instrumentul corporal.
Dacă este încredinţat celor răi, vioara noastră simbolică
poate fi pe jumătate distrusă. şi chiar dacă ajunge din
nou în mâna proprietarului ei legitim, nu mai este la fel
de precisă ca înainte. O vioară Stradivarius poate fi
autentică, dar nu se poate cânta la ea atunci când
coardele simt rupte. După cum putem vedea, cazurile de
persecuţie prezintă complexităţi naturale şi nu le putem
rezolva fără colaborarea directă a părţilor implicate şi
interesate.
- Am înţeles! - am exclamat.
Şi pentru că mentorul meu tăcea, am argumentat:
- În orice caz, să spunem că persecutorii se
convertesc, se transformă şi renunţă pentru totdeauna
la căile răului, după ce au torturat un timp îndelungat
trupurile victimele lor... În acest caz, fiinţele persecutate
nu ar exprima o recuperare imediată? Nu şi-ar recăpăta
întregul echilibru fiziologic?
Cu bunătatea sa obişnuită, Alexandre a răspuns:
- Am văzut deja asemenea situaţii; atunci când apar,
foştii torţionari devin prieteni, nerăbdători să repare răul
pe care l-au manifestat. Uneori, cu ajutorul asistenţei
din planurile superioare, ei reuşesc să restabilească
armonia organică a celor care au suferit influenţa lor
inumană. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor,
victimele nu-şi pot recăpăta echilibrul trupului.
- Rămân într-o stare de sănătate deficitară până
ajung în mormânt? - am întrebat, puternic impresionat.
- Da, a răspuns calm Alexandre.
Observând surpriza mea, instructorul a adăugat:
- Uimirea ta este produsă în continuare de o analiză
umană deficitară. Persecutorul, recunoscut ca atare
printre semenii noştri încarnaţi, poate exprima anumite
transformări, dar este posibil ca victima presupusă să
nu fi fost convertită. În cazurile de obsesie, dificultăţile
nu sunt unilaterale. Eliminarea eventuală a
persecutorului nu înseamnă întotdeauna sfârşitul
datoriei. În orice parte a universului, Andre, vom primi
mereu conform faptelor noastre.
 Subiectul era sugestiv şi deschidea întrebări şi
analize profunde şi minunate, dar alte solicitări ne
chemau în altă parte.
Alexandre era pregătit să plece şi şi-a luat cu
afecţiune la revedere de la colaboratori. L-am urmat în
tăcere, gândindu-mă la măreţia chiar şi a celor mai mici
prevederi ale Justiţiei Divine.
 Cap. 19 - PASE MAGNETICE

În toate întâlnirile de grup la care participa

Alexandre ca instructor, existau multe tipuri de servicii
dezvoltate şi aplicate sub responsabilitatea
colaboratorilor noştri dezîncarnaţi. Pentru mine a fost
întotdeauna posibil să le studiez separat; cu toate
acestea, nu-mi puteam ascunde dorinţa ca respectabilul
instructor să-mi explice câteva dintre ele. Una dintre
aceste activităţi era serviciul de pase magnetice,
administrat oamenilor care participau frecvent la
întâlnirile centrului.
Această muncă era îndeplinită de şase spirite
îmbrăcate în tunici foarte albe, care acţionau precum
nişte asistenţi medicali plini de grijă şi atenţie. Vorbeau
foarte rar şi munceau foarte mult. Toate persoanele care
intrau în cameră primeau atingerea lor deplină, iar după
ce se ocupau de încarnaţi, ofereau ajutorul eficient
spiritelor nefericite din planul nostru, în special celor
care alcătuiau anturajul familial al prietenilor noştri
încarnaţi.
L-am întrebat pe Alexandre despre această activitate
spirituală; arătând către aceşti lucrători ce-şi
desfăşurau eforturile în tăcere, mentorul a explicat cu
amabilitatea sa obişnuită:
- Aceste fiinţe speciale sunt tehnicieni care oferă
asistenţă magnetică, şi vin aici pentru a distribui pase
vindecătoare. Este un departament delicat în cadrul
muncii noastre, care necesită multă înţelepciune şi
responsabilitate.
- Asemenea lucrători au nevoie de o calificare
specială? - am întrebat.
 - Da, a explicat mentorul meu prietenos. În timp ce-
şi desfăşoară munca, bunăvoinţa simplă nu este
suficientă, aşa cum se petrece în alte zone ale muncii
noastre. Au nevoie să manifeste anumite calităţi de ordin
superior şi cunoştinţe specializate foarte precise. Chiar
şi atunci când se află în planul spiritelor, servitorii
Binelui nu pot acţiona satisfăcător în acest tip de
muncă, dacă nu pot menţine un standard înalt de
continuă elevare mentală - o condiţie indispensabilă
pentru exteriorizarea facultăţilor radiante. Misionarii
implicaţi în asistenţa magnetică, fie în planul fizic sau în
sfera noastră subtilă, trebuie să deţină un mare
autocontrol, sentimente fireşti echilibrate, o dragoste
purificată şi profundă pentru semenii lor, o înţelegere
superioară a vieţii, o credinţă puternică şi o mare
încredere în Puterea Divină. Cu toate acestea, trebuie să
subliniez că, în planul nostru, aceste cerinţe sunt
aspecte de care spiritele nu pot fi scutite, pe când în
planul fizic bunăvoinţa sinceră poate depăşi multe
deficienţe în suficiente cazuri. Acest lucru este de
înţeles, datorită asistenţei oferite de binefăcătorii din
planul nostru lucrătorilor umani ce sunt încă incompleţi
în ceea ce priveşte calităţile dorite.
În timp ce ascultam gândurile supraveghetorului
meu cu privire la aceste aspecte, mi-am adus aminte că
uneori, în întâlnirile obişnuite ale grupului, văzusem
cum mediumii distribuiau pase în timp ce erau însoţiţi
îndeaproape de asemenea spirite. Acest aspect mi-a
amplificat şi mai mult dorinţa de a învăţa despre aceste
lucruri-
- În general, fiinţele încarnate pot fi de folos în
activităţile de asistenţă magnetică? - am întrebat.
- În diferite grade de intensitate, toate ar putea să-şi
exprime ajutorul fratern în acest sens, a răspuns
instructorul, deoarece, îndată ce o dorinţă autentică de a
coopera întru beneficiul celorlalţi este exprimată de
vreun lucrător, autorităţile din planul nostru trimit
spirite înţelepte şi binevoitoare, care îl ghidează indirect
pe noul lucrător, folosindu-se de bunăvoinţa lui şi
îmbunătăţindu-i calităţile personale. Cu toate acestea,
foarte puţini demonstrează o vocaţie de a servi din toată
inima. Fără a ţine seama de convingerile lor bune şi
autentice, mulţi se aşteaptă la acţiuni mediumnice
vindecătoare ca şi cum ar fi un eveniment miraculos în
vieţile lor, şi nu un serviciu pentru Binele divin, care
necesită din partea candidatului un efort sârguincios şi
perseverent de la început. Desigur, când ne referim la
surorile şi fraţii noştri încarnaţi, nu putem solicita
cooperarea tuturor în domeniul nostru obişnuit de
acţiune; dar, dacă unul dintre ei doreşte şi ne solicită să
facă parte din sarcinile de asistenţă, va primi, evident,
cea mai bună îndrumare din partea noastră în sfera
spiritualităţii.
- Prin urmare, chiar şi atunci când ajutoarele
umane afişează doar câteva calităţi, li se acordă
asistenţă pentru a colabora? - am întrebat curios.
- Bineînţeles, a adăugat grijuliu Alexandre. Atât
timp cât ei rămân interesaţi de dobândirea sacră a
calităţilor Binelui, mai presus de orice preocupări
tranzitorii, se pot aştepta la un continuu progres al
facultăţilor lor de radiaţie, nu numai în urma propriilor
lor eforturi, ci şi din partea ajutorului bine-meritat oferit
de Cel înalt.
Nu departe de noi, tehnicienii paselor magnetice
realizau procedurile lor metodice. Puteam vedea o
întreagă lume nouă de lecţii minunate în munca lor
tăcută, ce mă invita la experienţe folositoare. În orice
caz, după ce am reflectat la explicaţiile lui Alexandre şi
m-am întrebat despre posibilitatea de a oferi cât mai
multe informaţii celor încarnaţi, am întrebat:
- În timp ce suntem învăluiţi de fluidele dense ale
tărâmului fizic, cum ne putem dezvolta facultăţile de
radiaţie, după ce nutrim o aspiraţie şi o bunăvoinţă
adevărată de a ne sluji semenii?
Alexandre mi-a înţeles intenţia şi a explicat imediat:
- Odată ce calităţile de bază sunt obţinute,
candidaţii trebuie să ia în considerare necesitatea de
elevare imediată, astfel încât munca lor să poată evolua
în acelaşi ritm. Vorbim acum doar despre cele mai
simple şi mai imediate calităţi pe care este necesar să le
realizeze şi să le amplifice în fiinţa lor. Înainte de orice
altceva, ei trebuie să-şi echilibreze emoţiile. Este
imposibil să oferi energii constructive altei fiinţe - chiar
dacă acţionezi ca un simplu instrument util - atât timp
cât îţi iroseşti în mod sistematic radiaţiile vitale. Un
sistem asuprit şi epuizat este un canal care nu răspunde
la întreruperile care se petrec în fiinţă. Tristeţea
excesivă, pasiunea dezlănţuită şi anxietatea obsesivă
sunt bariere care împiedică trecerea energiilor
suplimentare. Pe de altă parte, este de asemenea
necesar să se analizeze cerinţele fiziologice, precum şi
condiţiile de natură psihică. Monitorizarea elementelor
destinate rezervoarelor celulare este indispensabilă
pentru toţi aceia care sunt interesaţi să participe la
munca Binelui. Mâncatul în exces produce mirosuri
fetide care emană prin pori, cât şi prin orificiile de
evacuare conectate de plămâni şi de stomac, dăunând
facultăţilor radiante, deoarece aceasta produce evacuări
anormale şi o mare dizarmonie în sistemul
gastrointestinal, care, în schimb, afectează structura
internă a celulelor. Alcoolul şi alte substanţe toxice
creează tulburări în centrii nervoşi, alterând anumite
funcţii psihice şi anulând cele mai bune intenţii şi
eforturi de a transmite elementele regenerative salutare.
Mentorul a tăcut mai mult. Observând ce efect
aveau cuvintele sale asupra mea, el a concluzionat:
- Când începe construcţia bunăvoinţei sincere,
lucrătorii loiali înţeleg necesitatea de a-şi dezvolta
calităţile pe care le-am menţionat, deoarece, fiind în
contact cu binefăcătorii din planul spiritelor, care îi
folosesc în misiunea lor de a-i ajuta pe ceilalţi, ei
primesc indirect sugestii pentru îmbunătăţirea stării
lăuntrice, care îi conduce către planurile superioare.
Observaţiile lui Alexandre nu puteau fi mai limpezi;
cu toate acestea, m-am aventurat să consider
următoarele:
- Dar să presupunem că există o nevoie imediată de
a ajuta pe cineva în cercul încarnaţilor; putem lua în
considerare ipoteza că un instrument uman este atunci
absolut esenţial. Să ne imaginăm că, în acel moment, un
vehicul complet şi potrivit pentru influenţa din sferele
superioare nu este disponibil în vecinătatea misiunii
noastre. Cu toate acestea, există în apropiere o fiinţă cu
o stare normală care, cufundată fiind în ignoranţă, nu
percepe pericolele la care va fi expus trupul ei, dar care
permite totuşi să fie folosită de către demersul nostru
spiritual, în numele altei persoane. Este posibil să fie
utilizată o asemenea fiinţă?
 Instructorul a zâmbit cu bunăvoinţă şi a considerat:
- Acest lucru ar fi prea strict. Oriunde există merite
la cei care suferă şi bunăvoinţă în cei care-i ajută, putem
administra beneficii spirituale cu o eficienţă relativă.
Toate persoanele infirme pot căuta sănătatea; toţi cei
îndrumaţi greşit se pot întoarce la echilibru, dacă ei
doresc. Dacă practica Binelui ar fi restricţionată doar la
spiritele bune, izbăvirea umană ar fi imposibilă. Orice
grad de bunăvoinţă şi de dorinţă de slujire primeşte cea
mai mare atenţie din partea noastră.
Alexandre a tăcut, s-a gândit pentru un moment,
apoi a explicat:
- Când ne referim la calităţile necesare pentru
lucrătorii din această zonă de asistenţă, nu dorim să
descurajăm pe nimeni, ci să ghidăm aspiraţiile
lucrătorilor, astfel încât munca lor să crească şi să aibă
valoare benefică şi eternă.
Tocmai atunci unul dintre colaboratori s-a apropiat
şi a cerut ajutorul lui Alexandre.
El a acceptat cu amabilitate, înainte de a pleca, m-a
condus la un mic grup de spirite care era responsabil cu
pasele şi m-a prezentat celui care conducea munca,
explicând cu bunătate:
- Anacleto, fratele nostru Andre Luiz a practicat
medicina în timpul ultimei sale experienţe pământeşti şi
ar dori să primească unele clarificări în ceea ce priveşte
specializarea voastră. Îţi mulţumesc cu anticipaţie
pentru tot ceea ce poţi face pentru el.
Directorul acelui departament de asistenţă m-a
întâmpinat fratern şi, deoarece era ocupat sau cumpătat
la vorbă, nu a pierdut timpul, ci m-a invitat să observ
direct activităţile desfăşurate sub comanda sa.
M-a plasat cu atenţie lângă o femeie respectabilă,
aşezată la masă nu departe de supraveghetorul
centrului.
- Să o privim cu atenţie pe această soră, a rostit
Anacleto, pregătindu-se pentru asistenţa sa afabilă.
Observă-i inima, în special valvula mitrală.
Am realizat o examinare detaliată a acelei zone şi am
observat un nor negru şi subţire care acoperea o mare
parte din ea, afectând valva aortică şi împrăştiind
filamente aproape imperceptibile asupra nodului
sinoatrial. I-am relatat noului meu prieten descoperirile
mele, iar el a răspuns:
- Aşa cum corpul fizic poate ingera alimente
otrăvitoare care îi intoxică ţesuturile, corpul subtil poate
absorbi, de asemenea, elemente degenerative care îi
corodează centrii energetici şi au repercusiuni asupra
celulelor materiale. Dacă mintea unei fiinţe încarnate nu
a reuşit deocamdată să-şi disciplineze emoţiile, dacă
nutreşte pasiuni care îi tulbură contactul cu realitatea,
ea poate în orice moment să ajungă să fie otrăvită în
urma emisiilor mentale ale celor cu care trăieşte şi care
se află în aceeaşi stare de dezechilibru. Uneori, aceste
absorbţii sunt fenomene simple şi nu au o importanţă
majoră; dar în multe cazuri ele pot provoca dezastre
organice periculoase. Aceasta se petrece mai ales atunci
când părţile interesate nu au o viaţă lăuntrică
disciplinată, nu practică rugăciunea şi meditaţia, care ar
influenţa în mod benefic fiinţa şi ar anula multe boli.
El a arătat către inima femeii şi a continuat:
- În această dimineaţă ea s-a certat foarte serios cu
soţul ei şi a intrat într-o stare de dizarmonie lăuntrică.
Norul negru care îi înconjoară organul vital reprezintă
materia mentală fulminantă. Permanenţa acestor
reziduuri în inima ei poate produce o boală gravă. Să o
ajutăm.
În timp ce priveam, Anacleto şi-a asumat o nouă
atitudine, indicând că urma să-şi folosească abilitatea
radiantă, şi a început imediat să facă pase. Şi-a aşezat
mâna dreaptă peste zona epigastrică a pacientei, sub
stern, şi am fost uimit să văd cum, plasată în acel mod,
mâna sa emitea raze sublime de lumină ce erau
direcţionate către inima femeii bolnave. Am putut vedea
limpede că razele de vitalitate luminoasă erau alimentate
de puterea inteligentă şi conştientă a transmiţătorului.
Impregnată de aceste principii magnetice, cantitatea de
materie neagră ce învăluia valvula mitrală a început să
se deplaseze lent, iar apoi, ca şi cum era atrasă de voinţa
puternică a lui Anacleto, a ajuns la ţesuturile superioare
şi s-a risipit la suprafaţa epidermei, sub forţa mâinii
radiante. Atunci spiritul magnetizor a început faza mai
activă a paselor, înlăturând influenţa cea rea. A făcut
pase duble peste zona epigastrică, ridicându-şi ambele
mâini şi aducându-le imediat în jos foarte încet, trecând
de coapse şi până la genunchi, repetând aceleaşi pase şi
operaţii de mai multe ori. În doar câteva momente,
trupul femeii infirme s-a reîntors la starea normală.
 Am fost uimit. şi pentru că subiectul implica aspecte
spirituale extrem de semnificative, îndată ce instructorul
şi-a încheiat munca am întrebat:
- Iartă-mă că întreb, dar dacă această soră nu ar
primi asistenţă la Centrul Spiritist, cum s-ar descurca
atunci cu boala ei ascunsă? Ar fi lipsită de ajutor?
- Absolut deloc, a răspuns Anacleto zâmbind. Există
veritabile legiuni de lucrători specializaţi în munca
noastră, ce ajută fiinţele care, în urma aspiraţiilor lor
înalte, caută calea dreaptă în instituţiile religioase de
toate tipurile. Manifestarea credinţei nu este limitată la
afirmaţia simplă şi mecanică a încrederii. Cei care
trăiesc la modul profund doctrina care îi învaţă calea
Binelui sunt implicaţi într-o activitate intensă şi
reînnoitoare, iar din acest motiv ei primesc cele mai
puternice contribuţii de asistenţă spirituală, deoarece ei
îşi deschid uşa vie a sufletului către ajutorul venit de la
Cel înalt, prin rugăciune şi printr-o atitudine activă de
încredere în Puterea Divină.
Noul meu tovarăş a arătat către sora ce tocmai
fusese eliberată de influenţa periculoasă, iar după o
scurtă pauză el a explicat:
- Sora noastră este în căutarea Adevărului, plină de
o credinţă sinceră în Iisus. Ca un miel lovit de furtunile
lumii şi fără experienţă în planul iluminării, ea s-a întors
la Păstorul Divin cu atitudinea unui copil fragil,
aspirând cu dor la afecţiunea maternă. Chiar dacă s-ar
ruga într-o biserică romano-catolică sau într-un templu
budist, ea ar primi ajutorul din sfera noastră, prin
intermediul unora dintre lucrătorii dăruiţi lui Hristos.
Desigur, aici, într-o organizaţie care este liberă de
umbrele prejudecăţii şi ale dogmei, ajutorul nostru
fratern poate fi mai eficient şi mai pur, iar posibilităţile
de a câştiga beneficii sunt mai mari. În orice caz, trebuie
să subliniez faptul că cei care oferă asistenţă magnetică
merg oriunde există solicitări pline de credinţă vie,
oferind ajutorul învăţătorului Divin cu toate eforturile
lor. Oriunde vibrează sentimente sincere şi înălţătoare,
se deschide o cale către grija şi atenţia lui Dumnezeu.
Am fost fericit să aud această explicaţie care revela
imparţialitatea sublimă în distribuirea beneficiilor din
planul nostru. Dar o altă întrebare mi-a apărut imediat
în minte:
- Dar, prietene, am considerat eu, să presupunem
că această soră ar fi străină de orice tip de activitate
spirituala. Să ne imaginăm că nu ar avea deloc credinţă,
nicio afiliere cu o religie şi niciun certificat al meritelor în
practica virtuţii. În acest caz, ar primi beneficiile paselor
benefice?
Cu aceeaşi bunătate răbdătoare pe care o ştiam de
la Alexandre, Anacleto a remarcat:
- Dacă ar fi o persoană cu sentimente corecte, chiar
dacă ar fi ostilă religiei, ar primi ajutor în stările ei
meditative naturale; acest ajutor ar fi însă ceva mai
redus, din cauza incapacităţii de a recepta mai intens
energiile noastre radiante. Dar dacă ar fi complet
cufundată în întunericul ignoranţei sau al răului, nu ar
primi ajutor de ordin superior, iar energiile sale fizice ar
suferi violent şi ar fi sfâşiată inevitabil din cauza
intoxicaţiei mentale continue. Cei care se închid faţă de
ideile regeneratoare şi fug de legile cooperării suferă
consecinţe corespunzătoare.
Mulţumit de aceste explicaţii, mi-am dat seama că
nu trebuia să întrerup munca desfăşurată doar pentru
a-mi satisface curiozitatea personală.
Noul meu prieten a trecut la o zonă diferită.
Ne aflam acum lângă un domn în vârstă, iar
Anacleto mi-a cerut să-i analizez trupul.
 L-am examinat cu atenţie. Am fost uimit să observ
că ficatul lui era profund alterat. Un alt nor, de
asemenea foarte întunecat, acoperea o mare parte a
organului, impunând asupra lui dezechilibre ciudate.
Întreaga vezică biliară era afectată şi am văzut limpede
că manifestările întunecate ale acelei mici porţiuni de
materie toxică ajungeau la duoden şi pancreas, afectând
procesul digestiv. Câteva minute de observaţie tăcută
mi-au permis să îmi dau seama de extrema perturbare
ce afecta vezica biliară. Celulele hepatice păreau ca nişte
prizonieri ai vibraţiilor periculoase.
L-am privit pe spiritul-prieten cu mare uimire.
- Ai observat? - a întrebat el amabil. Fiecare
tulburare mentală deschide drumul unor procese
patologice serioase. A tulbura mintea înseamnă a altera
funcţiunile trupului. De aceea, orice îngrijorare lăuntrică
este numită dizarmonie, iar tulburările organice sunt
numite boli.
Şi-a pus mâna dreaptă pe capul domnului şi a
adăugat:
- Deşi acest frate are un temperament foarte
puternic, are totodată multe calităţi demne de laudă în
sfera caracterului uman. A trecut prin numeroase
experienţe în luptele sale trecute şi a învăţat cum să
controleze lucrurile şi situaţiile cu o forţă admirabilă.
Acum însă el învaţă să se controleze pe sine, să se
depăşească pentru a atinge o stare de iluminare
lăuntrică. Cu toate acestea, experimentează şocuri
puternice, deoarece personalitatea sa dominatoare este
constrânsă să renunţe la tot felul de concepte care până
acum erau foarte preţioase şi vitale pentru el. În această
luptă el se foloseşte de învăţăturile lui Hristos pentru a-i
fi model de reînnoire spirituală, iar în anumite
împrejurări ele îl lovesc lăuntric precum un ciocan. Dar
este sincer şi doreşte să se transforme, deşi suferă
intens pentru că trebuie să treacă de la viziunea sa
îngustă la calea vastului teritoriu al înţelegerii generale.
În cadrul conflictelor de această natură, încă de ieri a
început să se lupte cu sine însuşi pentru a se adapta
anumitor impuneri de natură umană, ce simt necesare
pentru a învăţa şi progresa spiritual; iar în acest gigantic
efort mental el a produs gânduri teribile şi distructive
care au secretat substanţe otrăvitoare, ce au fost imediat
atrase de punctul organic cel mai slab - în cazul său,
ficatul. S-a menţinut într-o stare de rugăciune
regeneratoare şi aceasta va uşura munca noastră de
asistenţă şi de a recepta energiile binefăcătoare. Dacă nu
s-ar fi rugat - proces care îi reînnoieşte energiile
reparatoare - şi dacă nu ar primi ajutor imediat din sfera
noastră, ar putea deveni victima unei boli terminale.
Manifestarea continuă a materiei toxice în cadrul acestui
organ vital important ar acţiona distructiv asupra
celulelor sanguine roşii, ar complica acţiunile combinate
ale digestiei şi ar tulbura fatal metabolismul proteinelor.
Anacleto a făcut o pauză lungă, după care a
subliniat cu un zâmbet cordial:
- Dar aceasta nu se va petrece. În această luptă
lăuntrică titanică, voinţa sa puternică de a reuşi este
graţia sa salvatoare.
Am fost surprins de această lecţie şi nu am
îndrăznit să pun mai multe întrebări.
Anacleto a continuat să lucreze stând în picioare şi
aplicând pase longitudinale deasupra capului
bărbatului, începând cu un simplu contact şi coborând
apoi mâna foarte lent peste zona ficatului, pe care a
atins-o cu vârfurile degetelor sale radiante. A repetat
operaţia timp de câteva minute.
 Am fost uimit să observ că norul negru a devenit
opac şi a început să se dizolve puţin câte puţin sub
influenţa viguroasă a magnetizorului în această misiune
de ajutorare.
Ficatul a revenit la normalitatea sa deplină.
După alte câteva minute ne aflam în faţa unei femei
însărcinate, care se afla într-o condiţie de slăbiciune
foarte avansată.
Anacleto a rămas în picioare în faţa ei, cu o
atitudine extrem de respectuoasă.
- Aici, a spus el mişcat, este o soră ce are mare
nevoie de resursele noastre fluidice. O anemie profundă
i-a invadat trupul. Din cauza subnutriţiei produse de
dificultăţile naturale care o chinuie de multă vreme,
sarcina ei a devenit în mod evident un proces dureros.
Soţul ei este foarte prost plătit şi ea trebuie să rămână
trează noaptea pentru a-l ajuta să susţină gospodăria.
Pentru această inimă maternă rugăciunea nu este însă
doar un refugiu. Împreună cu o alinare spontană ea
primeşte în timpul rugăciunii şi energii magnetice
substanţiale, care îi susţin condiţia biologică actuală.
Spunând aceasta, el a arătat către pântec şi a
afirmat:
- Priveşte aceste pete întunecate din jurul fetusului.
Am văzut într-adevăr nori maronii microscopici, care
se agăţau de sacul lichidului amniotic şi se răspândeau
în toate direcţiile în interiorul laboratorului sublim al
vieţii generatoare.
Dorind să absorb cunoaşterea sa profundă asupra
situaţiei, Anacleto a continuat:
- Dacă acele pete trec de lichid, ele pot produce
procese patologice dureroase în întreaga zonă a
epiblastului. Rezultatul luptei ar fi avortul spontan.
Foarte impresionat, am contemplat imaginea divină
a acelei mame altruiste, unite cu structura spirituală ce
urma să devină viitorul ei copil. Liderul asistenţei
magnetice m-a scos atunci din minunarea mea tăcută:
- În ciuda credinţei care îi împodobeşte caracterul şi
a sentimentelor sale înălţătoare, prietena noastră nu
poate evita pe deplin în anumite împrejurări stările
dureroase de tristeţe. A fost tulburată şi necăjită în
ultimele şase zile. Foarte curând, soţul ei va trebui să
plătească o datorie considerabilă, o sumă pe care nu o
are. În afară de povara gândurilor nefaste pe care le
produce singură, sărmana femeie este constrânsă să
absoarbă şi emisiile de materie mentală dăunătoare din
partea soţului ei, care se sprijină pe curajul şi pe
resemnarea soţiei. Aceste vibraţii acumulate sunt atrase
de regiunea organică aflată în condiţii anormale, şi de
aceea s-au adunat precum nişte mici nori în jurul
organului generativ, ameninţând atât sănătatea mamei,
cât şi dezvoltarea fetusului.
 Uluit de această lecţie nouă, am observat că
Anacleto l-a chemat pe unul dintre ajutoarele noastre,
cerându-i ceva.
Curând după aceea el a acţionat foarte grijuliu,
aşezându-şi mâinile pe capul femeii bolnave, dorind să-i
uşureze starea mentală. Apoi a aplicat pase circulare
asupra zonei uterine. Am putut vedea că petele
microscopice s-au adunat laolaltă, formând o singură
masă întunecată. Sub influenţa magnetică a lui
Anacleto, mica masă fluidă maronie a fost transferată în
vezica urinară.
Sub admiraţia crescândă din partea mea, noul meu
tovarăş şi-a încheiat pasele şi a explicat:
- Nu este necesar să continuăm acţiunea magnetică
pentru a înlătura materia toxică dintr-odată. Trecând-o
în vezica urinară ea va fi cu uşurinţă eliminată, făcând
ca celelalte proceduri să nu mai fie necesare.
În acest punct, lucrătorul menţionat mai devreme s-
a apropiat de Anacleto şi i-a înmânat un mic recipient
care părea să conţină nişte esenţe preţioase.

Anacleto l-a preluat cu grijă şi a spus:

- Acum trebuie să ajutăm fetusul. Din cauza
împrejurărilor care sunt mai presus de controlul ei,
nutriţia mamei a fost insuficientă.
 Anacleto a luat o cantitate din substanţa luminoasă
din fiolă şi a proiectat-o în vilozitatea uterină,
îmbogăţind sângele matern care furniza oxigen
embrionului.
Am fost profund impresionat şi mi-am exprimat
admiraţia pentru această asistenţă eficientă, în timp ce
asistentul generos a remarcat:
- Nu-i putem abandona pe surorile şi pe fraţii noştri
din planul corporal capriciilor împrejurărilor, în special
atunci când ei caută prin rugăciune ajutorul de care au
nevoie. Rugăciunea elevează nivelul mental al persoanei
care se încrede şi are credinţă în Puterea Divină, şi
facilitează schimbul dintre cele două tărâmuri, precum
şi misiunea noastră de asistenţă fraternă. Pretutindeni
acţionează cu hărnicie mari oşti de spirite-lucrătoare, în
numele Tatălui nostru, în lumina acestui fapt, după
moartea trupului, femeile şi bărbaţii de bună credinţă
descoperă că îi aşteaptă noi lumi de activitate, în care
continuă să-şi dezvolte seminţele dragostei şi ale
înţelepciunii, pe care le posedă în inimile lor.
Anacleto a început apoi să ofere asistenţă unui
domn ai cărui rinichi, din cauza densităţii materiei
mentale fulminante ce îi înconjurau, păreau a fi
înfăşuraţi într-o ţesătură neagră. A aplicat cu mare
atenţie pase longitudinale, iar îndată ce a încheiat, a
rostit:
- Într-o zi, oamenii obişnuiţi vor înţelege importanţa
gândirii. Deocamdată este foarte dificil să le arătăm şi să
le explicăm puterea sublimă a minţii.
Liderul asistenţei magnetice dorea probabil să
elaboreze consideraţiile educaţionale, când unul dintre
colaboratori s-a apropiat şi a spus cu politeţe:
- Aş fi recunoscător dacă ai putea să mă ghidezi
într-un caz de „a zecea oară”. Este prietenul nostru
binecunoscut, cel care are probleme serioase la nivelul
splinei.
Extrem de surprins, l-am urmat pe Anacleto, care s-
a îndreptat către unul din colţurile camerei.
În faţa noastră se afla un domn în vârstă, pe care
Anacleto l-a examinat cu atenţie. Am observat şi eu
splina, care prezenta mari dezechilibre.
- Ce păcat! - a exclamat Anacleto, după o analiză
detaliată. Îi putem oferi doar puţină uşurare. După ce a
primit asistenţă deplină de zece ori, trebuie să-l lăsăm
acum, până când îşi va transforma modul de a acţiona şi
de a gândi.

Şi adresându-se asistentului, el a remarcat:

- Îi poţi oferi puţină uşurare, dar n-ar trebui să
elimini masa de energii distructive pe care prietenul
nostru rebel a adunat-o singur. Misiunea noastră este
să-i ajutăm pe cei care au greşit, nu pe cei care persistă
în greşelile lor.
Observându-mi uimirea, Anacleto a explicat:
- Eforturile noastre sunt totodată educaţionale şi, de
aceea, nu putem desconsidera suferinţa care-i
instruieşte şi-i ajută pe oameni să se transforme în bine.
Printre regulile de slujire pe care trebuie să le respectăm
în acest centru, este esenţial să determinăm cauzele, în
timp ce eradicăm bolile oamenilor. Există fiinţe care îşi
induc, de fapt, suferinţă, tulburare şi dezechilibru, şi
este pur şi simplu rezonabil ca ei să plătească pentru
consecinţele acţiunilor lor. Când întâlnim oameni de
asemenea tipuri îi salvăm de fluidele dăunătoare care îi
înconjoară şi care sunt produse de propriile lor decizii
greşite, de zece ori consecutiv, ca un gest de bunăvoinţă
spirituală. Cu toate acestea, dacă cele zece oportunităţi
trec fără niciun beneficiu pentru părţile interesate, avem
instrucţiuni din sferele superioare să-i lăsăm pentru a
învăţa singuri. Putem să le oferim o oarecare uşurare,
dar nu-i eliberăm atunci de influenţele nefaste.
După o scurtă pauză şi observând că nu doream să-
i întrerup lecţia valoroasă, Anacleto a continuat:
- În ciuda simpatiei sale faţă de activităţile noastre
spirituale, acest om are un temperament dificil, prin
faptul că este extrem de capricios. Îi place foarte mult să
se certe, să se angajeze în argumente pătimaşe şi să-şi
impună punctele de vedere. Nu-şi poate controla furia şi
trezeşte constant mânie şi resentimente în cei care-i
împărtăşesc tovărăşia. Din chiar acest motiv el a devenit
un focar al vibraţiilor distructive intense. A venit la
grupul nostru căutând îmbunătăţire, iar de multe
săptămâni urmărim să-l ghidăm înspre serviciul
dragostei creştine, să-i trezim conştiinţa spre practica
îndatoririlor necesare bunăstării sale. Din nefericire,
sărmanul om nu ascultă. El cedează uşor la ura teribilă
şi nu-şi dă seama de poziţia periculoasă în care s-a
plasat. Vine aici de mai mult de trei luni, iar în tot acest
timp am realizat zece şedinţe de ajutor magnetic
complet, înlăturând substanţele mortale adunate nu
numai prin resentimentele şi gândurile de răzbunare pe
care le provoacă în ceilalţi, ci şi de la gândurile
răzbunătoare pe care le creează pentru el însuşi. Acum
trebuie să oprim serviciul de înlăturare a influenţei
nefaste, pentru o vreme. Rămas singur cu experienţele
sale intense, el va învăţa noi lecţii şi va dobândi noi
valori. Mai târziu va primi încă o dată ajutorul nostru
complet.

Profund lămurit de ceea ce învăţasem, am îndrăznit

să întreb:
- Care este durata de timp stipulată pentru astfel de
cazuri?
Anacleto a evitat discret întrebarea şi a răspuns:
- Variază în funcţie de motive. Efectul se
conformează cauzei.
Anacleto a continuat să ofere asistenţă, în timp ce
eu m-am adâncit în consideraţii profunde de natură
superioară. După ruperea legăturilor noastre corporale,
putem înţelege mai limpede şi mai profund funcţia
suferinţei în domeniul justiţiei purificatoare. Cele câteva
momente de implicare în serviciul de ajutor magnetic îmi
reînnoiseră ideile cu privire la asistenţă şi corecţie.
Domnul iubeşte întotdeauna, dar nu ratează şansa de a
îmbunătăţi, şlefui, educa...
Întoarcerea lui Alexandre m-a readus la realitate.
Munca se încheiase.
Oferindu-mi o îmbrăţişare de rămas-bun, Anacleto a
subliniat:
- Eşti întotdeauna bine-venit. Întoarce-te la
departamentul nostru oricând doreşti. Ajutorul tău va fi
un imbold nepreţuit pentru noi!
Nu puteam găsi cuvintele care să corespundă umilei
sale generozităţi, dar cred că devotatul asistent mi-a
înţeles privirea plină de recunoştinţă.
Însoţindu-l pe instructor înapoi la colonia noastră
de spirite, mi-am dat seama că înţelegerea mea se
amplificase, ca şi cum o nouă sursă de lumină izvora din
inima mea.
 Cap. 20 - RĂMAS-BUN

Eram foarte nerăbdător să-mi continui noile studii

împreună cu Alexandre; cu toate acestea, spre marea
mea surpriză, prietenul meu Lisias a fost emisarul
invitaţiei trimise de bunul instructor. Era vorba despre o
întâlnire de rămas-bun.
Am citit micul mesaj graţios şi l-am privit uimit pe
mesager.
- Rămas-bun? - am întrebat.
- Da. Aşa cum se petrece şi cu alţi instructori de
acelaşi nivel ierarhic, Alexandre merge din când în când
în planurile superioare, pentru a desfăşura misiuni
sublime pe care deocamdată noi nu le putem înţelege.
Cred că pleacă mâine împreună cu alţi mentori de
acelaşi nivel, şi doreşte să-şi ia la revedere de la
colaboratorii şi studenţii săi, mâine seară.
- Şi cum rămâne cu munca din planul Pământului?
- am întrebat. Nu este Alexandre unul dintre instructorii
direcţi ai acelui mare grup spiritist pe care îl
cunoaştem?
Lisias a răspuns hotărât:
- Bineînţeles, înlocuirea lui a fost deja aranjată în
conformitate cu meritele şi îmbunătăţirea instituţiei la
care te referi.
Şi sesizând probabil întristarea care-mi invadase
sufletul, Lisias a comentat:
- Ceea ce pot să te asigur este că venerabilul nostru
instructor nu ne va uita. Prin faptul că merge în lumile
superioare, singura sa preocupare este să-L slujească pe
Ii- sus şi, astfel, să crească şi mai mult spiritual, pentru
a fi şi mai de folos nouă.
 - Ne va fi dor de el, asta e sigur, am obiectat eu... Mă
simt ca şi cum ne părăseşte în mijlocul misiunii, când
avem atât de multă nevoie de asistenţa sa valoroasă
pentru a învăţa.
Lisias a perceput natura pasională a cuvintelor mele
şi a răspuns ferm:
- Haide, nu fi egoist, Andre! Ştim că Alexandre va fi
absent deoarece va munci într-un alt plan, dar chiar şi
dacă ar fi plecat pentru o lungă perioadă dăruită în
totalitate odihnei şi relaxării, tot de noi, debitorii săi, ar
depinde să împărtăşim bucuria marelui său merit.
Trebuie să analizăm binele pe care îl putem încă face, să
ne amplificăm entuziasmul şi speranţa pentru realizări
viitoare, pentru a nu deveni leneşi şi neproductivi. Nu
trebuie să uităm binele care a fost făcut sau primit,
pentru a nu fi nerecunoscători.
Remarca sa a avut darul de a-mi trezi conştiinţa.
Mi-am recăpătat astfel echilibrul emoţional şi mi-am
modificat atitudinea lăuntrică faţă de impactul iniţial pe
care îl trezise în mine vestea.
 Prietenul meu a înţeles, a zâmbit şi a subliniat:
- Mai mult decât atât, nu ne putem uita îndatoririle,
învăţarea ajunge întotdeauna la un capăt, în toate
formele în care apare, chiar dacă infinită este
cunoaşterea. Este necesar să demonstrăm prin practică
tot ceea ce am învăţat. Ce mărturie mai bună a acestei
asimilări îi putem oferi venerabilului nostru instructor,
decât să urmăm serviciul în care am fost iniţiaţi prin
bunătatea sa, până când se va întoarce din călătoria sa
temporară?
- Este adevărat! - am rostit eu.
Reînsufleţit de cuvintele inspirate ale tovarăşului
meu, am vorbit câteva momente binecuvântate, iar
Lisias mi-a promis că se va întoarce la apus pentru a
merge împreună la întâlnire.
Dragul meu prieten s-a întors seara şi am plecat
vorbind fericiţi.
În acea seară cerul arăta extraordinar de frumos
dinspre partea coloniei noastre de spirite. Numeroasele
constelaţii străluceau intens, iar luna, ce părea mult mai
mare faţă de cum este văzută de la suprafaţa planetei,
arăta chiar şi mai primitoare, şi mai aducătoare de pace.
Departe de razele solare intense, care aduc în
permanenţă viaţă, florile emanau o mireasmă
fermecătoare, în timp ce dansau blând pe aripile brizei
fremătătoare.
- Mulţi dintre studenţii lui Alexandre vor veni să-l
viziteze diseară, a spus fericit Lisias. Să ne ridicăm la
standardele lor şi să ne menţinem o atitudine lăuntrică
de recunoştinţă şi pace.
Am făcut un efort pentru a consimţi, aducându-mi
aminte de lecţiile sublime pe care le primisem. Alexandre
ştia cum să se facă iubit. Era superior fără cochetărie,
umil fără să fie exagerat de servil; exprima întotdeauna
atitudinea unui instructor receptiv, doritor nu numai să-
i înveţe pe ceilalţi, ci să înveţe şi el. Gestiona cele mai
înalte sarcini încredinţate fără iluzia „sinelui individual”,
fiind profund interesat de împlinirea planurilor Tatălui
Ceresc, precum şi de acceptarea şi de utilizarea
cooperării noastre simple. Datorită înţelegerii sale
profunde, această separare de el, chiar dacă era
temporară, îmi întrista sufletul.
Cu aceste sentimente lăuntrice, pe care le
menţineam prudent în control, am ajuns la minunata
clădire rezidenţială în care avea loc întâlnirea plină de
iubire.
Am intrat.
Am fost surprins de sala iluminată atât de frumos.
Nu era niciun lux decorativ înăuntru; cu toate acestea,
candelabrul în formă de stea oferea o lumină albăstruie
excelentă şi revărsa asupra ambianţei o frumuseţe
misterioasă, amestecată cu spiritualitate rafinată.
Arabescuri delicate şi simbolice alcătuite din flori
naturale decorau pereţii, oferindu-ne sentimente
primitoare şi fericite.
Lisias m-a prezentat câtorva spirite şi curând mi-am
dat seama că în sală se afla doar un mic număr de
studenţi. Doar discipolii lui Alexandre din colonia
noastră participau: 68 în total, din care 15 femei. Cu
toţii s-au referit la mentorul nostru iubitor în cuvinte de
laudă, căci cu toţii îi datoram într-adevăr foarte multe.
Când toţi musafirii au fost prezenţi, binevoitorul
nostru profesor şi-a făcut intrarea, salutându-ne tandru
pe fiecare dintre noi, fără niciun pic de exagerare. Era
Alexandre cel obişnuit: admirabil şi simplu. Conectat de
noi precum un frate şi oferindu-ne mereu un sentiment
de destindere, el a vorbit cu noi individual despre
sarcinile noastre, despre studii şi realizări. Apoi, foarte
natural, a început să ne vorbească pe un ton patern:
- Cu toţii cunoaşteţi motivul acestei întâlniri. Doresc
să-mi iau la revedere de la voi datorită absenţei
temporare la care sunt supus din raţiuni superioare de
serviciu.
Am observat din privirile celor din jurul meu că cei
mai mulţi dintre ei se simţeau la fel de abătuţi ca şi
mine. Îi datoram foarte multe acestui spirit înţelept şi
binevoitor.
După o scurtă pauză, el a continuat:
- Cunosc puritatea iubirii voastre pentru mine şi
sunt sigur că sunteţi conştienţi de cât de multă
consideraţie am pentru voi. Este firesc aceasta. Suntem
prieteni în acelaşi demers pe calea Binelui şi suntem
parteneri binecuvântaţi în desfăşurarea Voii Divine.
Prieteni în lupta constructivă, separarea de astăzi, în
ciuda faptului că este trecătoare, ar apăsa greu asupra
noastră dacă nu am avea lumina înţelegerii în sufletul
nostru.
În acest moment, Alexandre a tăcut mai mult, şi-a
odihnit privirea asupra noastră, ca şi cum ne cerceta
adânc sufletele, iar apoi a continuat:
- Unii colaboratori cărora le datorez multe m-au
implorat să rămân în colonia noastră de muncă, o
bunătate pentru care sunt foarte recunoscător. Nu
există nicio vanitate în ceea ce spun, doar o afecţiune
reciprocă şi loială căreia ne dăruim cu toţii. Cu toate
acestea, dragi prieteni, este imperativ să ne amintim că
acest servitor umil nu trebuie să umple spaţiul pe care
doar Iisus trebuie să-l ocupe în vieţile noastre. Este
foarte dificil să descoperim iubirea perfectă şi să ne
abandonăm Lui fără rezerve. şi pentru că această
dificultate este evidentă pe toate căile evoluţiei noastre,
cădem aproape întotdeauna în greşeala veche a
idolatriei. Este foarte adevărat că aceasta este o adunare
a inimilor simple şi prietenoase, nu un loc de
consideraţii filosofice extinse şi voluminoase, şi că ar
trebui să ne limităm la sfera binecuvântată a
sentimentelor. Dar nu pot permite să ne scape şansa de
a reflecta serios asupra temei legăturilor sacre ce ne
unesc fără să ne încătuşeze unii pe alţii. Drumul nostru
către perfecţiune, cât şi modul de evoluţie pentru
omenire în general, a fost şi este o cale chinuitoare, şi
trebuie să păşim peste idolii distruşi. Reîncarnările
noastre urmează unele după altele, iar civilizaţiile îşi
repetă cursul în lungi spirale de recapitulare, deoarece
am fost neglijenţi în ceea ce priveşte calea îngustă şi
dreaptă.
A urmat o altă pauză în adresarea sa iubitoare şi
semnificativă, şi am observat că toţi cei prezenţi
împărtăşeau un profund respect la auzul cuvintelor sale
venerabile.
- Am creat mulţi zei diferiţi, a continuat cu emoţie
instructorul, doar pentru a-i distruge adeseori cu o
disperare profundă în inimile noastre, când realitatea
ne-a lărgit viziunea şi am contemplat orizontul infinit al
vieţii. În căutarea confortului individual, când ne-am
confruntat cu probleme serioase în vieţile noastre,
rareori am descoperit soluţia; în loc de aceasta, am
căutat o variantă de scăpare, pe care să o folosim cu
toate forţele pentru a amâna la nesfârşit acţiunea
indispensabilă corectării sau mântuirii noastre. În orice
caz, ziua restabilirii adevărului, momentul mărturiei
noastre personale, va veni.
Am putut observa reflectarea emoţiilor sale senine în
ochii săi în timp ce ne privea, iar după o pauză lungă a
continuat cu un mesaj de rămas-bun.
- De aceea, prietenii mei, a rostit el cu o voce
fraternă, un instructor care este conştient de sarcina lui
nu poate scăpa de imperativele evoluţiei celor pe care îi
are în grijă. Din când în când, este necesar să-i lase
propriilor lor planuri, chiar dacă cele mai dulci gânduri
de afecţiune îi spun să facă opusul. De obicei, în
compania instructorilor, învăţăceii aproape întotdeauna
doar observă. Dar atunci când sunt separaţi de ei,
ucenicii experimentează şi acţionează, aplicând ceea ce
au învăţat. Este indispensabil să dezvoltăm capacităţile
nelimitate pe care le deţinem ca o moştenire divină în
fiinţa noastră. Protecţia inconştientă care îi îndepărtează
pe învăţăcei de realizările lor proprii distruge seminţele
progresului, elevării şi mântuirii individuale. A stabili o
asemenea dependenţă înseamnă a crea o închisoare
pentru spirit, care ne anulează capacitatea de
spontaneitate şi ne încurajează stagnarea gândurilor. Să
ne eliberăm de comportamentul nedemn de adoraţie
reciprocă, în care tandreţea falsă produce orbirea
sentimentelor. Să ne respectăm ca fraţi şi surori, aduşi
împreună de aceeaşi muncă pentru Bine şi Adevăr, dar
să combatem idolatria. Să ne iubim unii pe alţii aşa cum
ne-a iubit Iisus, dar să ne ajutăm unii pe alţii împotriva
dezvoltării exclusivităţii distructive. Suntem nişte
rezervoare de mari lecţii pentru o viaţă superioară. A le
pune în practică, întinzându-ne mâinile prieteniei faţă
de semenii noştri, este principalul nostru obiectiv.
Fiecare dintre voi are îndatoriri diferite în diversele zone
de activitate spirituală. În ultimele câteva luni, aşa cum
a permis situaţia, am fost împreună aproape tot timpul.
Parteneri în aceleaşi experienţe, am creat legături sfinte
de iubire, care ne leagă profund unii de alţii. Dar nu
trebuie să ne bazăm pe confortul afecţiunii. Este necesar
să facem faţă rigorilor serviciului, să ne obişnuim cu
lupta şi să fim martorii realizărilor noastre. Nu m-aş
folosi niciodată de poziţia mea ca instructor pentru a
opri creşterea voastră mentală. Pământul, mama
noastră comună, are nevoie de copii iluminaţi care
participă la misiunea divină a mântuirii planetare.
Există multe fiinţe pretutindeni, sclave stării lor de
bunăstare sau de mizerie, de fericire sau de suferinţă,
ignorante faţă de caracterul temporar al condiţiilor în
care acţionează. Cu toţii trăiesc, dar numai câteva
spirite din lumea noastră au pus stăpânire pe viaţa
eternă. Domeniul muncii este enorm. În el aplicaţi ceea
ce aţi învăţat, trezindu-vă conştiinţa adormită în
decursul drumului. Experienţa de învăţare ne oferă
cunoaşterea. Viaţa ne oferă practica. Să unim
cunoaşterea cu iubirea în activităţile noastre zilnice, şi
vom descoperi divinitatea care pulsează în noi, slăvind
Pământul care aşteaptă cooperarea noastră eficientă
prin intermediul echilibrului şi al înţelegerii. Nu lipsesc
instructorii binevoitori şi generoşi; mai mult decât atât,
trebuie să aplicaţi lecţiile pe care le-aţi primit şi să vă
ghidaţi semenii care fac eforturi, cât şi pe ceilalţi care
sunt încă slabi. Doar victimele dornice de idolatrie
transformă o absenţă în goliciune. Nu, prietenii mei, să
nu hrănim nicio nostalgie dureroasă, lipsită de optimism
şi de speranţă. Un viitor extraordinar de realizări
sublime împreună cu Tatăl Ceresc îl aşteaptă pe fiecare
dintre noi. Să ne înălţăm spiritual şi să acceptăm
experienţele constructive care ne cheamă să facem un
efort şi mai mare. Apreciez profund consolarea
individuală, dar, mai presus de propriul nostru confort,
trebuie să căutăm eliberarea împreună cu Hristos.

Fără îndoială, discursul a fost bazat pe o fermitate

plină de iubire, care în acel moment nu era de înţeles
pentru inimile noastre obişnuite cu exprimări constante
ale blândeţii; dar el a avut virtutea de a ne trezi faţă de
adevăr, evocând o atitudine de înţelegere autentică.
Chiar şi acolo, în acea adunare simplă de rămas-bun,
Alexandre ştia cum să fie măreţ şi generos, aducându-ne
un echilibru pe care nu am putea să-l menţinem altfel.
În ciuda înţelegerii noastre, ochii ni s-au umplut de
lacrimi. A fi separaţi de persoanele bune, chiar dacă
numai temporar, este întotdeauna dureros. În compania
sa am învăţat multe lecţii sublime. Puternic şi înţelept,
iubitor şi serios, ne-a îndemnat să ne întindem aripile
fragile pentru a ne avânta către noi cunoaşteri. În
comparaţie cu ceea ce fuseserăm anterior, am observat o
îmbunătăţire generală evidentă. Cum puteam să nu-i
datorăm - prietenului nostru binecuvântat din toate
orele - recunoaşterea noastră nemărginită de iubire?
Am simţit că cei mai mulţi dintre noi îmi
împărtăşeau gândurile, căci Alexandre, indicând că ne
asculta cele mai intime reflecţii, a adăugat:
- Lui Iisus Hristos îi datorăm toate mulţumirile
noastre! El este Intermediarul Divin dintre Tatăl şi noi.
Să-I mulţumim învăţătorului pentru toate
binecuvântările Sale, pentru lecţiile şi sarcinile primite.
Spiritul de recunoştinţă faţă de Dumnezeu face ca viaţa
să fie mai plină de bucurie, iar munca servitorilor fragili
mai vrednică de laudă!
Apoi, instructorul s-a ridicat şi ne-a îmbrăţişat pe
fiecare cu un zâmbet, rostind cuvinte de încurajare în
ceea ce priveşte Calea Binelui şi a Adevărului,
umplându-ne de curaj şi de credinţă.
Întăriţi de cuvintele sale inspiratoare, studenţii nu
au îndrăznit să exprime niciun cuvânt pornit din emoţii
necontrolate. Cu toţii eram înălţaţi în seninătate şi
demnitate.
În numele nostru, Epaminondas, cel mai respectat
discipol din cercul nostru, i-a transmis recunoştinţa
noastră şi cele mai nobile sentimente, dorindu-i
instructorului şi prietenului nostru cele mai ardente
urări de pace şi succes în continuarea muncii sale
glorioase.
Am putut vedea că Alexandre a primit vibraţiile
noastre de iubire şi recunoştinţă, fiind pătruns de
emoţie profundă. Fruntea sa venerabilă emana sublime
radiaţii de lumină.
După urarea scurtă a colaboratorului nostru,
Alexandre a spus câteva cuvinte de mulţumire,
subliniind că nu merita acele urări, şi a concluzionat:
 - Acum, dragi prieteni, să ne înălţăm gândurile de
slavă şi de recunoştinţă către Hristos, şi să-I consacrăm
emoţiile noastre sublime ale acestui moment de rămas-
bun:
A rămas în picioare, înconjurat de o lumină
strălucitoare, intensă, ca de safir; cu ochii ridicaţi către
în sus, şi-a întins braţele ca şi cum îi vorbea
învăţătorului invizibil, dar prezent în mijlocul nostru,
rugându-se în cuvinte de infinită
- Doamne iubit, dăruim inimii Tale îndurătoare
Toate bucuriile, speranţele şi aspiraţiile noastre,
învaţă-ne să ne realizăm scopurile necunoscute,
Deschide-ne porţile de aur ale şansei de a sluji, şi ajută-
ne să-Ţi înţelegem Voia!
Fie ca munca noastră să fie atelierul sacru al
binecuvântărilor infinite;
Transformă dificultăţile noastre în încurajare sfântă,
Transformă obstacolele de pe cale în lecţii reînnoitoare. În
Numele Tău,
Vom semăna bunătatea oriunde vor apărea spinii
răului; Vom aduce lumina Ta oriunde persistă întunericul;
Vom răspândi balsamul iubirii Tale oriunde există
plângere şi suferinţă;
Vom propovădui binecuvântările Tale oriunde există
condamnare;
Vom ridica steagul păcii în războaiele urii!
Doamne,
Ajută-ne să Te servim
Cu credinţa cu care Tu ne iubeşti,
Şi iartă-ne slăbiciunea şi ezitarea în îndeplinirea
muncii Tale.
Întăreşte-ne inimile,
Astfel încât trecutul să nu ne tulbure, iar viitorul să
nu ne îngrijoreze,
 Astfel încât să-Ţi putem onora încrederea asupra
acestei zile
Pe care ne-ai dăruit-o
Pentru reînnoirea noastră continuă până la victoria
noastră finală.
Suntem copiii Tăi pe Pământ,
Confuzi de amintirile erorilor milenare;
Dar acum dorim,
Cu întreaga putere a sufletelor noastre,
Eliberarea în iubirea Ta veşnică!
Smulge răul din inimile noastre,
Eliberează-ne de dorinţele inferioare, împrăştie
întunericul care ascunde viziunea planului Tău divin,
Şi ajută-ne să devenim
Servitorii credincioşi ai înţelepciunii Tale infinite!
Oferă-ne echilibrul legilor Tale,
Stinge focul pasiunii care mai erupe uneori
În adâncul sentimentelor noastre,
Ameninţând dezvoltarea spiritualităţii noastre
superioare.
Păstrează-ne în inspiraţia Ta mântuitoare,
În iubirea nemărginită pe care ne-ai rezervat-o;
Şi fie ca noi, participanţi la munca Ta de evoluţie
neîncetată,
Să îţi putem urma planurile sublime
În veşnicie,
Şi să devenim servitorii credincioşi ai luminii Tale
Pentru totdeauna!
Amin.
Rugăciunea plină de emoţie a lui Alexandre a fost
ultima notă a minunatei întâlniri.
Am plecat. De jur-împrejur, florile emanau o
mireasmă foarte plăcută, sub lumina argintie a serii. Iar
departe, sus în Ceruri, corpurile cereşti străluceau
precum inimi sclipitoare de lumină pe vastitatea
Universului, fiind legate unele de altele, ca şi noi, de
căutarea supremei bucurii a uniunii cu Cel Divin.
 GLOSAR

BINE - Definit într-un mod succint şi esenţial, binele

este aproape întotdeauna o tainică manifestare divină
care se caracterizează prin absenţa răului. Binele este o
tainică şi distinctă energie divină esenţială care provine
din Fiinţa cea misterioasă şi nesfârşită a lui Dumnezeu
Tatăl. Binele este una dintre energiile tainice, perfecte şi
esenţiale ale lui Dumnezeu, care se află într-o
misterioasă şi inefabilă legătură cu energiile esenţiale ale
frumuseţii, adevărului şi armoniei ce evidenţiază
unitatea şi perfecţiunea deplină a Manifestării lui
Dumnezeu Tatăl. Întocmai ca iubirea, binele poate fi
simţit, descoperit şi înţeles prin trăirea sa plenară,
profundă şi inefabilă în propriul nostru univers lăuntric.
Experienţa directă şi nemijlocită a energiei divine tainice
a binelui se revelează într-un mod plenar şi misterios în
fiinţa noastră aproape de fiecare dată atunci când
gândim cu putere binele sau când facem fapte bune,
fiind însufleţiţi de o stare de abnegaţie. Experienţa
plenară, profundă şi inefabilă a energiei fundamentale a
binelui în fiinţa noastră este o dovadă edificatoare,
esenţială, lăuntrică a existenţei eterne şi atotputernice a
lui Dumnezeu. Energia fundamentală a binelui
acţionează la unison cu energiile frumuseţii, adevărului,
armoniei şi iubirii.
După ce este captată în Universul său lăuntric
datorită proceselor de rezonanţă ocultă, energia subtilă a
binelui care provine din Fiinţa cea veşnică şi misterioasă
a lui Dumnezeu Tatăl se va manifesta în şi prin
microcosmosul fiinţei umane respective, atât în
interiorul acesteia, cât şi în afara ei, într-un mod
specific, fiind aproape de fiecare dată modulată şi
integrată (graţie unui proces complex şi inefabil de
„filtrare”) în funcţie de ideile predominante şi concepţiile
pe care fiecare fiinţă umană le are. Comuniunea
misterioasă, euforică, inefabilă şi profundă care apare în
mod gradat în universul fiinţei noastre datorită
declanşării unui proces de rezonanţă ocultă cu energia
subtilă tainică a binelui care se revarsă în fiinţa noastră
de la Dumnezeu ne revelează astfel într-un mod intuitiv
existenţa legilor divine eterne ale lui Dumnezeu, care se
află la baza întregii Creaţii şi ne permite să descoperim
printr-o experienţă mistică inefabilă anumite repere
morale fundamentale. Revărsarea în fiinţa noastră a
energiei subtile tainice a binelui ne ajută nu numai să
descoperim în mod intuitiv legile divine eterne ale
Creaţiei lui Dumnezeu, ci totodată ne impulsionează
într-un anume mod să le respectăm. Energia subtilă a
binelui ne face să descoperim ulterior într-un mod uşor,
simplu şi spontan tot ceea ce este bun şi divin necesar
pentru noi şi totodată ne permite să descoperim în mod
intuitiv ceea ce ne este permis şi să evităm ceea ce nu ne
este permis. Binele ne revelează ceea ce este rău şi în
acelaşi timp ne dezvăluie ceea ce ne este în mod
categoric interzis pentru a nu viola armonia perfectă a
Creaţiei lui Dumnezeu şi a legilor divine.
În anumite pasaje din Noul Testament se spune că:
„Dumnezeu este binele perfect cel veşnic şi absolut” şi că
„tot binele pe care îl poate face omul provine numai de la
Dumnezeu”. Revărsarea constantă şi abundentă a
energiei subtile tainice a binelui care provine de la
Dumnezeu Tatăl în şi prin fiinţa omului care gândeşte
cu putere binele şi care făptuieşte acţiuni bune face ca
în el să apară şi să se intensifice starea evidentă de
bunătate, deoarece atunci în aura sa se manifestă
energiile subtile tainice ale binelui. Un asemenea om se
evidenţiază prin anumite calităţi: el devine perfect din
punct de vedere moral datorită amplificării binelui în
fiinţa sa; îi place în mod spontan să facă binele; este
dispus să-i ajute şi să-i sfătuiască pe ceilalţi oameni
cum să făptuiască binele; el radiază o misterioasă forţă
charismatică cu totul aparte; este în mod spontan
admirat şi considerat drept un exemplu care este demn
de urmat de către ceilalţi oameni; în fiinţa sa se trezesc
misterioase puteri tămăduitoare; este mereu vesel, bine
dispus şi optimist; resimte în mod spontan stări intense
şi profunde de compasiune pentru cei care suferă; este
pur şi îl iubeşte spontan şi cu o mare putere pe
Dumnezeu; în fiinţa sa apare astfel o stare pregnantă de
candoare care atrage după sine trezirea stării de copil
divin; este capabil să-i iubească pe ceilalţi oameni cu o
mare forţă şi tocmai de aceea el devine foarte iubitor;
este iertător şi indulgent; în el se trezeşte starea de
înţelepciune; prezenţa sa provoacă în ceilalţi oameni o
mare bucurie şi o pregnantă satisfacţie morală; trupul şi
faţa sa se transformă şi devin într-un mod tainic
frumoase, strălucitoare şi atractive; în cazul femeilor,
trupul şi faţa lor capătă un farmec misterios, magnetic;
relaţiile şi comunicarea cu ceilalţi oameni devin foarte
călduroase şi armonioase; inima acelui om se trezeşte şi
aceasta îi permite să comunice într-un mod intim cu
Dumnezeu; inteligenţa i se trezeşte şi adeseori lui îi apar
revelaţii şi intuiţii geniale; astfel de oameni sunt într-un
mod unanim consideraţi minunaţi, admirabili,
încântători; astfel de oameni sunt nobili, sunt demni de
stimă, onorabili, plini de omenie, loiali, îngăduitori,
blânzi şi generoşi.
Binele este un concept care identifică natura a ceea
ce este numit bine din punctul de vedere al lui
Dumnezeu sau indică ansamblul de însuşiri care, tot din
punctul de vedere al lui Dumnezeu, ne apare în felul
acesta. Atunci când privim din punctul de vedere al lui
Dumnezeu, vedem ceea ce este bun în viaţă, simţim şi
intuim ceea ce este bun în plăcerea sănătoasă, intuim şi
trăim ceea ce este starea de libertate atunci când ea ni
se revelează din perspectiva dumnezeească. Fără
îndoială că atunci când ne referim la bine şi îl privim din
punctul de vedere al Binelui dumnezeiesc, ne referim
totodată în felul acesta la ceea ce am putea numi Binele
suprem, sau altfel spus Binele divin. Prin urmare, binele
(care ni se revelează ca fiind Binele suprem atunci când
este privit din punctul de vedere al lui Dumnezeu) este,
şi trebuie să fie întotdeauna, bine şi pentru fiinţele
umane. Întotdeauna, fără excepţie, Binele dumnezeiesc
face totodată să se manifeste o anumită energie subtilă
sublimă, tainică ce poate fi numită „energia binelui”.
Această energie însoţeşte întotdeauna, fără excepţie,
Binele dumnezeiesc suprem. Semnificaţia efectivă a
binelui ţine de energia subtilă tainică pe care Binele
suprem o face să se manifeste. Prin urmare, Binele
suprem poate fi înţeles drept ceea ce este bun, totodată,
din punctul de vedere al lui Dumnezeu şi care face să se
manifeste o energie subtilă tainică, ce inundă fiinţa
umană, atunci când ea realizează Binele divin suprem.

DEMONI ŞI ENTITĂŢI SATANICE - La modul

general vorbind, demonii sunt fiinţe supranaturale rele,
iar entităţile satanice sunt spirite extraordinar de rele la
care răul este extrem şi aproape absolut.
Mulţi demoni sunt, de fapt, îngeri decăzuţi, îngeri
revoltaţi împotriva lui Dumnezeu şi în care s-a trezit, s-a
dinamizat şi s-a amplificat starea de spirit a răului.
Demonii au în universul astral o lume comună. Fiinţele
umane în care se trezeşte, se dinamizează şi se amplifică
tendinţele demoniace intră în legătură sau, altfel spus,
se găsesc, rămân într-un proces de rezonanţă ocultă®
neîncetată cu lumea demonilor. În felul acesta
mentalitatea unor astfel de fiinţe umane demonizate se
schimbă dramatic în rău. Lunecarea anumitor fiinţe
umane în starea demoniacă survine într-un mod
adeseori insesizabil, insidios, astfel că fiinţa umană
respectivă nu este capabilă să conştientizeze acest
regres, această prăbuşire şi complacere în lumea
demonilor.
Atât demonii, cât şi entităţile satanice nu au fost
create în felul acesta de Dumnezeu. La începutul tuturor
începuturilor, atât demonii, cât şi entităţile satanice au
fost spirite pure în care exista scânteia misterioasă din
Dumnezeu Tatăl, iar apoi aceste entităţi sau, astfel spus,
demonii şi spiritele satanice au alunecat într-o malefică
condiţie, au îmbrăţişat răul, au căzut în tentaţia
orientării preponderente către rău, şi astfel, în decursul
timpului, au involuat din ce în ce mai mult şi au ajuns
în ipostaza fie a demonilor, fie a entităţilor satanice.
Apoi, atât demonii, cât şi entităţile satanice s-au „fixat”
în aceste două ipostaze distincte pe care în prealabil le-
au ales folosindu-şi liberul-arbitru. Aşadar, atât
demonii, cât şi entităţile satanice au decăzut, au
regresat din condiţia originară pe care au avut-o la
începutul tuturor începuturilor, şi prin intermediul
obişnuinţei în a face rău, în a făptui în mod
preponderent doar răul s-au structurat în aceste
ipostaze, respectiv ipostaza demonului şi ipostaza
entităţii satanice. În învăţăturile Sale pline de
înţelepciune dumnezeiască, Iisus Christos face câteva
referiri la demoni şi arată că demonii sunt de mai multe
feluri.
 Întotdeauna, fără nicio excepţie, demonii acţionează,
influenţează, sugestionează şi manipulează o fiinţă
umană datorită unor condiţii favorizante ce există în
fiinţa umană respectivă şi pe care demonii le speculează
cu viclenie, cu abilitate, spre a-şi exercita influenţele
malefice asupra acelei fiinţe umane.
Cu toate că răul şi implicit răutatea au apărut în
Creaţie în anumite straturi ale acesteia nu prin voia lui
Dumnezeu, ci în urma unei alegeri ce a fost în prealabil
făcută prin intermediul liberului-arbitru al entităţilor ce
au ales răul şi răutatea, Dumnezeu a tolerat şi tolerează
aceste alegeri pe care unele entităţi le-au făcut cândva.
Dată fiind imensa şi perfecta înţelepciune dumnezeiască,
astfel de entităţi sunt tolerate, sunt acceptate, alegerea
răului este respectată de Dumnezeu, deci liberul-arbitru
al acestor entităţi a ales în deplină libertate ceea ce au
vrut. Aceste entităţi au devenit fie că vor, fie că nu vor,
agenţi în cadrul jocului dumnezeiesc al creaţiei şi al
manifestării. Aceşti agenţi, cel mai adesea inconştienţi,
acţionează astfel încât joacă rolul unor examinatori
cruzi, perfizi, necruţători, care îşi asumă chiar fără să
vrea sarcina de a examina, de a testa, de a tenta fiinţele
umane care din cauza vulnerabilităţii lor, din cauza
sugestibilităţii lor malefice pot fi tentate, pot fi atrase în
ispită, pot fi testate în anumite moduri ce sunt
caracteristice, în strânsă legătură cu hibele ce există în
fiinţele umane, în strânsă legătură cu defectele
caracteriale ce există în fiinţele umane, în strânsă
legătură cu viciile ce există în fiinţele umane, în strânsă
legătură cu defectele mari sau mici ce există în fiinţele
umane.

IAD (INFERN) - în concepţia yoghină, lumile

infernale, ca şi lumile paradiziace sunt în număr de
şapte (sau multiplu de şapte, dacă se iau în considerare
anumite subdiviziuni ale acestora).
Aceste lumi sau tărâmuri infernale corespund unor
grade diferite de suferinţă pentru cei care trebuie să
îndure existenţa acolo, ca urmare a acţiunilor
abominabile pe care le-au făcut în timp ce trăiau ca
oameni pe Pământ. Deşi viaţa în aceste lumi infernale
pare să dureze o eternitate, în realitate durata unei
pedepse karma-ice poate fi chiar şi numai de câteva
secunde sau clipe.
În concepţia creştină, în iad, sufletele păcătoase
sunt chinuite şi arse în focul „veşnic”, pedeapsă care
este în strânsă legătură cu faptele lor rele din timpul
vieţii.
Iadul este împărăţia dracilor, iar după o analogie
plastică a unui călugăr, poarta lui este deznădejdea,
curtea lui sunt lanţurile, ferestrele lui sunt întunericul,
masa lui este „reaua împuţiciune” şi duhoarea infernală,
mâncarea lui este foamea, iar băutura lui este setea;
ceasornicul lui este plânsul, iar aşternutul în iad este
văpaia. În sfârşit, în loc de orânduială, iadul este plin de
tulburare şi de dezordine.
Este cunoscută expresia „muncile sau caznele
iadului”, care se referă la chinurile la care sunt supuşi
păcătoşii. După concepţia creştină, în iad sunt nouă
feluri de „munci” infernale sau cazne foarte grele pe care
le reproducem mai jos aşa cum le prezintă tradiţia
ortodoxă:
Cea dintâi „muncă” ce stăpâneşte în Iad este un
întuneric de neînchipuit, aşa cum afirmă şi prorocul
Isaia. Dar nu este vorba despre întunericul pământesc,
ci despre un sui-generis întuneric pipăibil. Întunericul
iadului este aşa de mare, încât se spune că poate fi
pipăit cu mâna. Iată ce afirmă Iov despre această
„muncă” infernală: „Mă voi coborî în pământul
întunericului celui veşnic, care nu are lumină, dar nici
tămăduire în veac”. La acelaşi întuneric s-a referit şi
Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelie, când a
spus: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l pe el
întru întunericul cel mai dinafară”.
A doua „muncă” este plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Spunea cineva, în mod foarte semnificativ, că atâtea
lacrimi se varsă în iad într-o singură zi, că, dacă s-ar
aduna pe faţa Pământului, ar face un ocean mai mare ca
Oceanul Pacific.
A treia „muncă” este mirosul pestilenţial sau, altfel
spus, putoarea cea insuportabilă. Părintele Cleopa,
făcând în acest sens o comparaţie plastică, spunea că
dacă s-ar aduna toate putorile de pe faţa pământului la
un loc, n-ar face nici cât un miligram faţă de putoarea
care este acolo.
A patra „muncă” în iad este foamea şi setea. Deloc
întâmplător, găsim la prorocul Isaia rostirea: „Vor
flămânzi precum câinii şi vor urla şi se vor jeli, şi nimeni
nu va potoli foamea lor”. Mântuitorul se referă la această
muncă în pilda cu bogatul nemilos şi cu sărmanul
Lazăr: „Părinte Avraame, trimite pe Lazăr să-şi înmoaie
vârful degetului său în apă, să vie să-mi răcorească
limba, că rău mă chinuiesc în văpaia aceasta”.
A cincea „muncă” a iadului este tartarul, gheaţa.
Tartarul este un iezer fără fund, plin de gheaţă şi foarte
rece. La aceasta se referă expresia „scrâşnirea dinţilor”,
de care vorbeşte Scriptura, adică gerul acela
insuportabil pe care nu şi-l poate închipui nimeni.
A şasea „muncă” este viermele cel neadormit. În iad,
se spune, sunt viermi de foc care mănâncă trupurile
oamenilor şi sufletele lor în vecii vecilor, şi niciodată
oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc şi şerpi de foc
care înoată prin văpăile Iadului aşa cum înoată peştii
prin apă. Aceste creaturi îi prind pe cei păcătoşi şi-i sug,
şi-i înţeapă, şi-i mănâncă „în vecii vecilor”, împreună cu
viermii cei neadormiţi.
A şaptea „muncă” este gheena, adică focul cel
nestins, care este cea mai grea dintre toate. Este vorba
despre focul cel negru ca smoala şi de miliarde de ori
mai fierbinte ca aceasta, care arde „în vecii vecilor” în
întuneric. Tradiţia creştină afirmă că de acest foc se tem
şi dracii, căci ei se rugau Mântuitorului, când făcea
minuni pe malul Mării Galileii, scoţând demonii din cei
doi îndrăciţi: „Te ştim pe Tine cine eşti, Fiul Celui
Preaînalt; Te rugăm nu ne trimite pe noi în gheena!”
Acest iezer de foc, de care pomeneşte şi Apocalipsa, care
este precum un hău fără fund, le arde totodată şi pe
toate duhurile cele rele şi le chinuieşte „în vecii vecilor”.
„Munca” a opta din iad este deznădejdea sau lipsa
oricărei speranţe. Toţi ce-i ce se află în iad sunt cuprinşi
de deznădejde şi de lipsa oricărei speranţe în mila lui
Dumnezeu. Este cunoscută în această direcţie
semnificativa expresie evanghelică „s-a închis uşa şi
pocăinţă în iad nu mai este”.
„Munca” a noua din iad este percepţia deformată a
timpului, care-i face pe păcătoşii de acolo să li se pară
că au parte de chinuri „veşnice”, care îngrozesc atâtea
miliarde de suflete.

ISPĂŞIRE - Ispăşirea are sensul de ştergere,

înlăturare, răscumpărare sau expiere a unei greşeli, a
unui păcat printr-o anumită acţiune compensatorie. Un
păcat ce a fost ispăşit este acel păcat care a „fost luat
dinaintea privirii lui Dumnezeu”. Într-unul dintre psalmi
se spune: „Fericit va fi acela a cărui fărădelege a fost
iertată, cât şi cel cu păcatul ispăşit”. Ispăşirea implică
ştergerea sau răscumpărarea unor păcate ce au condus
la ruperea legăturii profunde, intime a omului cu
Dumnezeu.
Însuşi Dumnezeu este acela care oferă o cale de
ispăşire fiinţei umane păcătoase. În Vechiul Testament
se spune că ispăşirea este obţinută prin anumite acţiuni
adecvate sau prin anumite eforturi ce îi sunt plăcute lui
Dumnezeu. Eforturile adecvate, ce îi sunt plăcute lui
Dumnezeu au fost şi vor rămâne metoda fundamentală
pentru înlăturarea păcatelor sau, altfel spus, pentru
ispăşire.
Procesul ispăşirii este misterios, este vast şi este
profund. Procesul ispăşirii deschide calea spre o viaţă
nouă, trăită în comuniune cu Dumnezeu.

IUBIRE - Iubirea adevărată este o energie tainică ce

provine de la dumnezeu şi care face să apară în
universul nostru lăuntric un sentiment copleşitor, divin,
care face cu putinţă, pentru acela (sau aceea) care îl
trăieşte plenar, să resimtă o inefabilă dilatare euforică a
fiinţei sale şi totodată a câmpului conştiinţei, de la finit
către infinit. Iubirea este resimţită intens de fiinţa
umană sub forma unui sentiment esenţialmente
unificator, profund euforic, copleşitor, nuanţat, moral-
estetic. Iubirea se manifestă mai ales prin aspiraţia
sublimă, dezinteresată, profund transfiguratoare şi
pătrunsă de abnegaţie faţă de obiectul său: o fiinţă
umană de sex opus care ne atrage, o anumită persoană
asupra căreia resimţim spontan imboldul să ne
revărsăm în mod detaşat afecţiunea sau chiar o
colectivitate, o idee ori o valoare, o activitate.
Natura şi rolul uriaş îndeplinit permanent de iubire,
atunci când aceasta este intens şi cu adevărat liber
manifestată în viaţa oamenilor, au primit în decursul
timpului interpretări variate. Una dintre cele mai
străvechi interpretări ale iubirii este cea cosmologico-
mitologică, în care iubirea apare ca o nesfârşită forţă
euforică, transfiguratoare, sublimă, divină, cosmică,
grandioasă - generatoare a tot ceea ce este frumos şi
minunat - Şi infinit creatoare.
Distingând genuri diferite ale iubirii şi considerând-
o pe cea profund transfiguratoare şi spirituală (pură,
înălţătoare, divină) ca net superioară, numeroşi
gânditori i-au atribuit virtuţi cognitive fundamentale.
Genialul scriitor Tolstoi spune: „Adevărata iubire are
totdeauna drept bază renunţarea la propriul bine
individual”.
Marii sfinţi creştini văd în iubire izvorul virtuţii
divine supreme, care este compasiunea.
Despre dragoste, Sfântul Pavel spune în Noul
Testament:
1. Chiar dacă aş putea vorbi în multe limbi omeneşti
şi totodată în cele îngereşti, şi n-aş avea deloc iubire, aş
fi întocmai ca o aramă sunătoare şi ca un chimval
(instrument muzical folosit în vechime, compus din două
talere de aramă care erau lovite unul de altul; acesta
mai era cunoscut şi sub numele de talgere - n.n.)
zăngănitor.
2. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş
cunoaşte toate tainele acestei lumi şi toată ştiinţa, chiar
de aş avea toată credinţa, astfel încât să pot să mut şi
munţii din loc, fără a avea deloc iubire, n-aş fi, prin
aceasta, nimic.
3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru a-
i hrăni pe cei săraci, chiar dacă mi-aş oferi cu abnegaţie
trupul să fie ars, şi nu aş avea deloc iubire, toate acestea
nu-mi vor folosi aproape la nimic.
 4. Iubirea este întotdeauna mult răbdătoare; ea este
mereu plină de bunătate; iubirea nu pizmuieşte
niciodată; iubirea nu se laudă, nu se umflă de mândrie;
nu este suspicioasă;
5. Nu se poartă niciodată necuviincios, nu caută
folosul său (deoarece iubirea trezeşte întotdeauna
devotamentul şi abnegaţia - n.n.); ea nu se mânie; nu se
gândeşte la rău;
6. Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură fără
încetare de adevăr, de bine şi de ceea ce este frumos;
7. Ea acoperă (îmbrăţişează) totul, crede tot ceea ce
este bun, nădăjduieşte mereu, suportă totul cu umilinţă
(smerenie).
8. Iubirea este în veşnicie ceva tainic şi dumnezeiesc
şi tocmai de aceea ea nu va pieri niciodată. Prorocirile se
vor sfârşi, limbile probabil că se vor opri, cunoaşterea se
va încheia, dar iubirea va rămâne mereu aceeaşi, fără
încetare.
10. Căci, dacă acum cunoaştem toate câte sunt în
parte şi prorocim în parte,
11. Atunci când, cu ajutorul iubirii, vom ajunge la
desăvârşire, acest «în parte» se va sfârşi (pentru că
atunci vom deveni Una cu Totul cel misterios al lui
Dumnezeu - n.n.).
12. Când eram copil, vorbeam aşa cum trebuie să
vorbească un copil, simţeam aşa cum trebuie să simtă
un copil, gândeam aşa cum gândeşte un copil; atunci
când m-am făcut om mare, m-am lepădat (m-am detaşat
- n.n.) de tot ceea ce era în mine copilăresc.
13. Acum (datorită ignoranţei noastre - n.n.) vedem
totul întocmai ca într-o oglindă, într-un mod aburit şi
întunecos; dar atunci (în momentul în care vom fi cu
adevărat uniţi cu Dumnezeu - n.n.) când vom cunoaşte
adevărul, vom vedea totul faţă în faţă. Acum eu ştiu că-
mi este cu putinţă să cunosc în parte; dar atunci când
voi fi desăvârşit voi putea cunoaşte totul pe deplin,
întocmai aşa cum am fost eu cunoscut pe deplin din
veşnicie (de Dumnezeu - n.n.).
14. Acum, pentru mine rămân doar acestea trei:
credinţa în Dumnezeu, nădejdea (speranţa) şi iubirea;
dar pentru mine, cea mai mare dintre ele este şi rămâne
întotdeauna iubirea”. (adaptare după I Corinteni, cap.
13)

MEDIUM - Reprezintă o persoană care se presupune

că poate, într-o anumită manieră, să creeze o legătură
între morţi şi vii, între realitatea vie, materială şi lumea
de dincolo (care este, în realitate, universul astral). Prin
el, spiritele morţilor pot comunica cu prietenii lor, aflaţi
încă în viaţă. Trăsătura principală a unui medium este o
senzitivitate mult dezvoltată, care îl face disponibil cu
promptitudine spiritelor decorporalizate. Din acest
motiv, mediumii mai sunt cunoscuţi şi ca „senzitivi”. Nu
se ştie dacă mediumnitatea este un dat al fiinţei sau
dacă poate fi dobândită.
Printre unii spiritişti există convingerea că toţi
oamenii sunt mediumi, deşi pe nivele diferite, şi că, în
consecinţă, toţi sunt într-o anumită comunicare cu
spiritele, de unde provine ceea ce noi numim
„inspiraţie”. Aceia care sunt cunoscuţi ca mediumi sunt
dotaţi cu această facultate comună, dar într-un grad mai
înalt decât semenii lor.
S-a descoperit că întunericul facilitează
manifestările spiritiste şi, fiindcă există fenomene fizice
clare, pentru care întunericul este esenţial, nicio obiecţie
logică nu se poate face în legătură cu obscuritatea
camerelor de şedinţe spiritiste. Membrii participanţi
sunt aşezaţi, de obicei, în cerc, în jurul mesei, ţinându-
se de mâini, în aşteptarea manifestării spiritului chemat.
Pentru cei pentru care spiritismul este ca o religie,
partea cea mai importantă a performanţelor mediumnice
o constituie vorbirea în stare de transă şi fenomenele
automatice sau psihologice. Clarvederea şi viziunea prin
cristal sunt incluse în fenomenele psihologice, la fel şi
premoniţiile pseudo-profetice ale mediumi- lor şi
vorbirea în limbi necunoscute. Conform ipotezei
spiritiste cum că „toţi oamenii sunt mediumi”, ar fi
necesar de subliniat faptul că inspiraţia, nu neapărat
inspiraţia de geniu, dar orice impuls bun sau rău din
fiecare zi a vieţii unui individ obişnuit sunt, prin
extensie, controlate, într-o anumită măsură, de spirite.
Aici apare responsabilitatea mediumnităţii, pentru că,
dacă individul este controlat de spirite pure din sfere
înalte, este necesar ca mediumul să trăiască o viaţă
principială şi cu o bună conduită.

MOARTE - Moartea desemnează la modul obişnuit

încetarea proceselor vitale la nivelul ţesuturilor şi
organelor unei fiinţe umane, stare în care sistemul
nervos central prezintă leziuni ireversibile şi reanimarea
nu mai este posibilă, astfel că survine decesul, ca sfârşit
al vieţii pământeşti.
Moartea este starea oricărui organism după ce viaţa
a încetat, fie în organele vitale (aşa numita moarte
clinică), fie în totalitatea celulelor sale. Din acest punct
de vedere, moartea clinică este mai curând un
„moment”, în timp ce moartea biologică a organismului
este un proces ce durează până la dispariţia
manifestărilor vitale în toate celulele. În orice organism
viu există continuu o reînnoire a materiei vii, care
include moartea unor celule şi naşterea altora. Uneori,
în situaţii de boală, accident, intervenţii chirurgicale
etc., pierderile de materie vie sunt masive, dar, cu toate
acestea, fiinţa respectivă poate rămâne în viaţă.
Moartea trupului este produsă prin separarea totală
a învelişului (dublului) bioenergetic sau eteric de trup,
care era coordonat şi animat de acesta. Omul pare să fie
singura fiinţă de pe planeta noastră care ştie că moartea
este inevitabilă, dar această afirmaţie trebuie completată
şi cu cea simetrică: omul pare să fie şi singura fiinţă
care ştie (este conştientă) că trăieşte.
Moartea naturală este aşa-zisa moarte de bătrâneţe,
sub acţiunea implacabilă a timpului, în timp ce moartea
obişnuită poate avea o serie nesfârşită de alte cauze,
datorate condiţionărilor destinice (karma-ice) ale fiinţei în
cauză.
Din punct de vedere termodinamic, moartea
înseamnă trecerea ireversibilă la o stare de echilibru cu
mediul şi o maximă dezordine a sistemului (maximă
entropie).
Din punct de vedere ecologic, moartea este o
reintegrare a materiei vii în ciclurile geochimice şi
cosmice ale substanţei şi ale energiei.
Din punct de vedere filogenetic şi evoluţionist,
moartea este o condiţie obligatorie a diversificării vieţii şi
a progresului biologic.
Intuind această realitate, Goethe scria: „Moartea
este lovitura de maestru a Naturii, prin care ea reuşeşte
să producă şi mai multă viaţă”. În această viziune, mai
profundă, îmbătrânirea şi moartea naturală nu sunt
altceva decât un rezultat al evoluţiei vieţii, o achiziţie
utilă a acestei evoluţii. Materia vie are în ea o nemurire
virtuală, legată de transmiterea mesajului ereditar de-a
lungul generaţiilor.
 Marele ideal al fiinţei umane este de „a muri” sau,
cu ale cuvinte, de a transcende iluzia egoului încă din
timpul vieţii, astfel încât pentru ea moartea să vină nu
ca ceva surprinzător, ci să fie, analogic vorbind,
comparabilă cu schimbarea unor veşminte de care la un
moment dat se dezbracă.
Chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta,
mai devreme sau mai târziu moartea este inevitabilă
pentru noi toţi, dar trebuie să nu uităm că ea nu le
poate face niciun rău acelora care deja au atins starea
de sfinţenie. Sunt nenumărate dovezile care confirmă
existenţa vieţii după moarte. Nu avem deci de ce să ne
temem de moarte, care reprezintă doar un pas către o
dimensiune cu totul nouă.
Filosofii materialişti neagă faptul că există vreun
principiu imaterial, cum ar fi sufletul sau Spiritul, care
supravieţuieşte după distrugerea trupului. Această
viziune unidimensională a naturii umane este respinsă
de toate şcolile de yoga, precum şi de tradiţiile
pragmatice ale budismului. De fapt, marii yoghini sunt
cu toţii de acord că este deosebit de important felul în
care moare o fiinţă umană. Doar controlul complet al
procesului morţii, aşa cum este el realizat printr-o totală
conştienţă atât în timpul desprinderii de trup, cât şi
după distrugerea acestuia, garantează o existenţă
fericită după moarte. Unii gânditori au vorbit chiar şi
despre un instinct al morţii.
Moartea este privită de multe ori, în gândirea
tradiţională, ca o umbră care însoţeşte permanent (şi
care trebuie să fie conştientizată ca atare) întreaga
noastră existenţă; ea este o experienţă generatoare (în
cazul celor suficient de evoluaţi spiritual) de revelaţii
transcendente şi iluminatorii. Sensul destinului uman
constă astfel în participarea activă la realizările şi la
progresul spiritual, atât cel individual, cât şi cel al
întregii umanităţi, sub semnul aspiraţiei de a trăi plenar
şi permanent, în totalitate, în universalitatea Conştiinţei
Divine. De altfel, moartea nu poate fi gândită concret,
fapt subliniat şi de Socrate: „Câtă vreme suntem noi aici,
ea (moartea) nu este, iar când ea apare, nu mai suntem
noi”.
Căutarea nemuririi spirituale a fost dintotdeauna
cea mai intensă aspiraţie a fiinţei umane. Astfel,
literatura sacră babiloniană relevă credinţa că prin
descoperirea unui ritual adecvat, moartea poate fi
învinsă. Căutarea nemuririi în acel context urmărea în
special căutarea şi realizarea efectivă a unui anumit
ritual care să permită anularea limitărilor şi a
condiţionărilor temporale ale conştiinţei, prin punerea
fiinţei în rezonanţă cu nivelurile divine, atemporale ale
Macrocosmosului.
În budismul tantric, viaţa şi moartea sunt privite ca
alcătuind cele două aspecte complementare ale aceluiaşi
ciclu, amândouă necesitând o pregătire şi o iniţiere
adecvată din partea omului. Viaţa materială se
manifestă între doi poli opuşi. Domeniul ei nu este acela
al fiinţării absolute, ci acela al devenirii şi al dispariţiei
(transformării), eterna alternanţă a două culori, albul
vieţii şi negrul morţii. Numai prin amestecul egal al
amândurora este asigurată perpetuarea lumii materiale.
Fără moarte, transformarea nu este posibilă; puterea
pozitivă (+) nu poate exista nici măcar o clipă fără
puterea negativă (-) complementară. Moartea nu este
deci opusă vieţii, ci vine în ajutorul ei.

PĂCAT - Cuvântul „păcat” desemnează o încălcare a

legilor şi a poruncilor lui Dumnezeu. Orice păcat
comportă şi o parte de mister şi de transcendenţă.
Există patru feluri de păcate: păcate realizate cu gândul;
păcate realizate prin intermediul vorbirii; păcate
realizate prin intermediul acţiunii şi păcate care apar
prin omitere. Este important să reţinem că, de fapt,
opusul păcatului nu este virtutea, ci integritatea.
Păcatul actual este, de fapt, un păcat ce a fost
săvârşit printr-un act al voinţei realizat în prezent.
Păcatul minţii, prin opoziţie cu păcatul cărnii, este
un păcat care are drept obiect o delectare interioară
păcătoasă (cum ar fi, de exemplu, orgoliul sau ambiţia).
Păcat mortal este păcatul actual cel mai grav, prin
intermediul căruia voinţa fiinţei individuale renunţă la
Dumnezeu în avantajul unei creaturi, cum ar fi satana.
Consecinţa unui astfel de păcat este pierderea
posibilităţii de a dobândi Viaţa Divină (Graţia care ne
sfinţeşte), iar sancţiunea sa este infernul.
Păcatele capitale sunt cele şapte vicii care sunt
considerate de teologia creştină ca fiind izvorul păcatelor
celor mai numeroase şi celor mai grave: orgoliul,
zgârcenia, desfrâul, invidia, lăcomia, furia şi lenea. Sunt
considerate ca fiind capitale viciile sau păcatele care
implică posibilitatea de a da naştere altor păcate.
Păcatele mărunte sunt păcatele actuale cele mai
puţin grave care, cu toate că ne îndepărtează de
Dumnezeu, nu au totuşi suficientă consistenţă pentru a
determina o ruptură completă de El. Astfel de păcate
declanşează o diminuare a Graţiei ce atrage sfinţenia.
Pedeapsa lor constă în suferinţele sau necazurile acestei
vieţi şi, în concepţia catolică, în lumea de dincolo, ele
atrag suferinţele purgatoriului.
Este binecunoscut faptul că, până la urmă, păcatele
atrag moartea sufletului. Tocmai de aceea, mântuirea
este înţeleasă ca o tămăduire-vindecare a fiinţei umane
în totalitatea ei. De altfel, una dintre lucrările importante
ale lui Iisus Hristos a fost aceea de tămăduitor, activitate
ce era inseparabilă de iertarea păcatelor. Păcatul este,
totodată, o stare de sclavie care anulează libertatea.
Iisus spunea: „Adevărat, adevărat vă spun, că oricine
săvârşeşte păcatul devine apoi un sclav”. Totodată,
păcatul, atunci când se repetă, atrage după sine
degradarea demnităţii umane. În Biblie se spune: „Noi
toţi care am păcătuit, prin aceasta suntem lipsiţi de
slava şi de darurile care ar fi trebuit să ne vină de la
Dumnezeu”. Prin săvârşirea păcatelor, fiinţa umană îşi
creează, totodată, o ambianţă nefastă, de care după
aceea cu greu se mai poate debarasa: „Păcatele unor
fiinţe umane sunt evidente şi ele merg înaintea lor la
judecată, iar acelea ale altora vin după ei în urma lor”.
Păcatele ce sunt săvârşite împotriva Duhului Sfânt sunt
acelea care sunt îndreptate împotriva Adevărului
dumnezeiesc şi a sfinţeniei lui Dumnezeu. Astfel de
păcate pun răul în locul binelui şi moartea în locul vieţii.
Păcatul se manifestă sub două aspecte. Prin omitere, un
astfel de păcat implică neglijarea şi nepunerea în
practică a ceea ce a fost poruncit de legea dumnezeiască.
Mai există un alt păcat care este săvârşit prin comitere,
acest păcat implicând săvârşirea a tot ceea ce este
interzis de legea dumnezeiască. Ambele păcate sunt la
fel de grave. Cea mai importantă poruncă dumnezeiască
este cea referitoare la iubirea lui Dumnezeu. Aşadar,
fiinţa umană care nu-L iubeşte pe Dumnezeu comite cel
mai mare păcat, cea mai gravă greşeală, ce constă în a
se substitui lui Dumnezeu şi a asculta doar de voinţa sa
proprie, în locul Voii lui Dumnezeu. Păcatul este
întotdeauna contrar Voii revelate a lui Dumnezeu.

POSESIUNE - Posesiunea este unul dintre cele mai

curioase şi mai tulburătoare fenomene aşa-zis
supranaturale. De exemplu, în secolul al XVII-lea a avut
loc o adevărată epidemie de posesiuni, care au făcut
ravagii în anumite comunităţi religioase.
Credinţa în posesiune, adică în preluarea
controlului asupra trupului unei fiinţe umane de către
anumite spirite, în cazul mediumnităţii, sau de către
unul sau mai mulţi demoni, în cazurile obişnuite de
posesiune, a existat din toate timpurile. Există o mare
diferenţă între cele două tipuri de posesiune; în cazul
unui medium - pregătit, cel mai adesea, pentru posesie
prin intermediul hipnozei - spiritul care se manifestă
prin acesta poate fi mai mult sau mai puţin elevat, în
funcţie de rezonanţele mediumului şi de scopul pentru
care a fost invocat spiritul din lumea astrală (lumea de
dincolo). Astfel, manifestările acelui spirit prin
intermediul mediumului pot fi de o factură benefică,
utilă, sub formă de profeţii, de comunicări cu spirite din
lumea de dincolo sau de acţiuni vindecătoare asupra
propriei fiinţe sau a altor fiinţe etc.
În oricare dintre cazurile amintite, posesiunea poate
fi de mai multe grade:
1. Forme aşa-zis blânde de posesiune (în care
spiritul acţionează din plan subtil, mai ales prin sugestii
pe care le induce subiectului, care este deschis acestora
şi nu se poate opune, din cauza voinţei sale slabe şi a
nivelului ridicat de receptivitate); la acest nivel de
posesiune, dacă fiinţa în cauză face eforturi să reziste
acestor sugestii, angrenându-şi voinţa, realizând că ele
nu îi aparţin, ea poate să depăşească aceste „tendinţe”
ale fiinţei sale către posesiune;
2. Posesiune parţială, în care subiectul posedat îşi
mai păstrează un anumit grad de luciditate, dar
capacitatea sa de a se opune posesiunii este foarte mult
diminuată, subiectul fiind într-o mare măsură „acţionat”
de către spiritul care îl posedă;
3. Posesiunea totală, în care spiritul care posedă
preia complet „conducerea” asupra organelor şi trupului
fiinţei posedate, manifestându-se prin intermediul
acestora ca şi cum i-ar aparţine. Pe parcursul
intervalului de timp în care fiinţa este posedată, spiritul
acesteia este efectiv „alungat” din propriul trup de
spiritul din astral; la reintegrarea în propriul trup, fiinţa
care a fost posedată nu îşi mai aminteşte nimic din ceea
ce a făcut în perioada respectivă. S-au înregistrat forme
diverse de posesiune, însoţite, în cazul posesiunilor
demoniace şi satanice, de crize violente, de imprecaţii,
de discursuri vehemente şi scandaloase, de care
persoana posedată nu era conştientă. Deci, spre
deosebire de vrăjitori, posedaţii nu pot fi acuzaţi de ceea
ce fac în timpul posesiunii, deşi biserica şi tribunalele
au acuzat şi au condamnat mulţi posedaţi de-a lungul
timpului.
Evangheliile relatează numeroase cazuri de
posesiune. Crearea ordinului exorciştilor, instituit
pentru salvarea posedaţilor, datează din primele secole
ale creştinismului, iar în cronicile ecleziastice şi laice
sunt descrise numeroase metode de vindecare.

RAI (PARADIS) - în aproape toate tradiţiile

spirituale ale omenirii este prezentă credinţa în existenţa
unor sui-generis tărâmuri superioare din lumea de
dincolo, care sunt desemnate în ansamblu şi în mod
generic în tradiţia românească prin cuvintele „Rai” sau
„Paradis”.
Tradiţiile spirituale afirmă existenţa a şapte Raiuri
(Paradisuri) şi şapte iaduri (infernuri), care există toate
în Universul Astral.
 În textul înţelepciunii Bhagavad Gita se vorbeşte
despre diviziunea întreită a lumilor din Univers, sau
Macrocosmos. Cele trei diviziuni sunt numite Urdhva
Loka (lumea superioară), Madhya Loka (lumea mediană)
şi Adho Loka (lumea inferioară). În cadrul acestor trei
sfere ale existenţei, există 14 lumi principale,
caracterizate de diferite durate de viaţă. Locuitorii celor
mai înalte trei lumi nu cunosc boala şi bătrâneţea, după
cum nu cunosc nici starea de frică. Durata vieţii scade
pe măsură se coboară pe scara generică a lumilor de la
cele superioare spre cele inferioare.
Cele şapte lumi superioare sunt: Bhur Loka, Bhuvar
Loka, Svarga Loka, Mahar Loka, Jana Loka, Tapa Loka şi
Satya (Brahma) Loka.
Bhur Loka este „lumea pământească” ce cuprinde
totodată şi Universul Fizic şi aşa-zisul Paradis
pământesc.
Bhuvar Loka este tărâmul strămoşilor (pitri), şi
reşedinţa spiritelor care au părăsit recent lumea fizică.
Svarga Loka este paradisul celest al desfătării
spirituale, în care sălăşluiesc majoritatea fiinţelor divine
(deva), împreună cu suveranul lor, Indra.
Mahar Loka este paradisul locuit de cei care sunt
complet purificaţi de dorinţele şi de ataşamentele
materiale prin sacrificiu, asceză, milostenie şi meditaţie
profundă. Cel mai mare dintre înţelepţii vedici (rishi),
Bhrigu Muni, trăieşte aici.
Jana Loka este sălaşul paradiziac al marilor sfinţi şi
înţelepţi. El este locuit de mistici care evoluează spre
lumi mai elevate şi care îşi pot crea sau resorbi la voinţă
învelişurile subtile. Ei se pot deplasa între diferitele lumi
subtile cu viteze de neconceput pentru mintea umană.
Tapa Loka este reşedinţa paradiziacă a celor patru
fii înţelepţi ai lui Brahma, numiţi Kumara (Sanat,
Sanaka, Sanandana şi Sanatana). În această lume
trăiesc, de asemenea, mulţi mari înţelepţi, datorită
practicilor yoghine şi austerităţilor spirituale la care s-au
supus în timpul vieţii lor pe Pământ. Locuitorii acestei
lumi îşi pot crea la voinţă un înveliş subtil şi pot, de
asemenea, să-l resoarbă la voinţă.
Satya Loka sau Brahma Loka este sălaşul divin al
lui Brahma, creatorul Universului. În această lume
vehiculele aeriene sunt controlate prin intermediul
mantra-elor, nu prin mijloace mecanice. Locuitorii săi
posedă conştiinţă şi inteligenţă, dar nu au trupuri
grosiere. Ei simt compasiune pentru cei care trăiesc în
lumile inferioare, dar nu au deloc stări de frică şi nu
suferă de bătrâneţe.
În doctrina Cabalei se vorbeşte despre şapte Raiuri.
Primul Rai se numeşte Shamayim şi este guvernat
de Arhanghelul Gabriel. Fiind cel mai apropiat de
Pământ, este considerat sălaşul cuplului originar, Adam
şi Eva.
Al doilea Rai se numeşte Raquie şi este guvernat de
Arhanghelii Zachariel şi Raphael. Se consideră că în
acest Paradis l-a întâlnit Moise pe îngerul Nuriel. Se
crede că tot aici sunt întemniţaţi îngerii căzuţi şi sunt
zămislite planetele.
Al treilea Rai, Shahaqim, este condus de
Arhanghelul Anahel şi este sălaşul Grădinii Edenului şi
al Arborelui Vieţii. Tot aici este produsă mana, hrana
sacră a îngerilor.
Al patrulea Rai, numit Machen, este guvernat de
Arhanghelul Mihail şi conţine Ierusalimul ceresc,
templul şi altarul.
Al cincilea Rai, Machon, este cârmuit de Samael,
care, în iudaism, este considerat îngerul Morţii.
 Al şaselea Rai, Zebul, se află sub jurisdicţia
Arhanghelului Sachiel.
Al şaptelea Rai, Araboth, este guvernat de
Arhanghelul Cassiel şi este cel mai sfânt dintre toate
cele şapte Raiuri, pentru că adăposteşte Tronul de Slavă
slujit de cei şapte Arhangheli şi este totodată tărâmul în
care sălăşluieşte Dumnezeu. Sub tron este sălaşul
tuturor sufletelor umane nenăscute încă. Araboth este
considerat şi ca reşedinţa Serafimilor şi a Heruvimilor.
În conformitate cu simbolismul spaţial al tradiţiei
creştine, Raiul sau Paradisul este aşezat de Dumnezeu
spre Răsărit. Deloc întâmplător, Psaltirea afirmă în mod
semnificativ că „Dumnezeu S-a suit peste Cerurile
cerurilor, spre răsărituri”, direcţia răsăritului fiind
considerată sacră şi legată de lumina dumnezeiască în
mai toate tradiţiile spirituale ale lumii.
Tradiţia sfinţilor Părinţi descrie Raiul ca pe un loc al
desfătării, căci Eden înseamnă „Raiul desfătării”, adică
locul unei stări de fericire dumnezeiască, ce este
accesibilă sfinţilor şi îngerilor. Psalmul 45 face aluzie la
această stare de bucurie spirituală prin cuvintele: „Apele
râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu”. Este vorba aici,
de fapt, despre „râurile” Duhului Sfânt care se revarsă în
Rai, adică despre darurile Duhului Sfânt care mângâie,
înveselesc şi conferă totodată o stare de fericire
sufletelor care ajung în Paradis.
Fiinţele din Rai au atât percepţii senzoriale foarte
rafinate, cât şi capacitatea de a emite şi de a recepta
gânduri elevate, într-o împletire desăvârşită a celor
văzute cu cele nevăzute, după cum şi omul este alcătuit
dintr-o parte văzută şi una nevăzută, din trup şi suflet.
Astfel, Raiul poate fi perceput într-o anumită/ măsură
senzorial (fiinţele care sălăşluiesc acolo pot să perceapă
cu simţurile subtile dulceaţa, savoarea lui profund
spirituală), dar este perceptibil mai ales în spirit sau,
altfel spus, duhovniceşte (sufletului omului îi este dat
acolo să vadă Cerul sau, altfel spus, i se arată modul
divin în care acţionează îngerii şi el poate, totodată, să
audă cântările de slavă înălţate în cer lui Dumnezeu de
către legiunile de îngeri).
Sfântul Vasile cel Mare descria după cum urmează
Raiul în lucrarea sa, Hexaimeron: „în Rai sunt livezi prea
dulci la vedere, cu multă şi negrăită verdeaţă şi foarte
frumos împodobite. Acolo florile nu strălucesc doar
puţină vreme şi apoi pier, ci strălucesc îndelungată
vreme şi ele răspândesc mireasma Duhului Sfânt, care
nu poate fi descrisă în cuvinte.
Ajunşi în Rai, nu ne mai putem sătura de buna
mireasmă a florilor, iar frumoasa lor culoare străluceşte
de-a pururea şi nu există vânturi care să le frângă.
Florile nu se veştejesc, îngheţurile nu le îngheaţă, arsura
soarelui nu le usucă; în Rai, asupra florilor suflă un duh
măsurat, care dă o suflare uşoară, diafană şi dulce, ce
nu este influenţată de anotimpuri sau oprită de curgerea
timpului şi care păzeşte creşterea lor. Iar frumuseţea
tuturor celor sădite acolo este şi ea vrednică de facerea
Celui ce le-a sădit [...].
Ce cuvânt ar putea să descrie mulţimea dulceţii şi
frumuseţii aceleia?... Acolo sunt şi neamuri de
nenumărate feluri de păsări, care prin floarea aripilor şi
prin dulcea viersuire a glasurilor aduc o dulceaţă
negrăită, încât oamenii cei drepţi de acolo se desfătează
şi se îndulcesc prin toate simţurile: pe unele văzându-le,
pe altele auzindu-le.
De eşti o fiinţă duhovnicească şi cugeţi mai mult
decât la plăcerile trupeşti, urcă-te cu gândul către
frumuseţile îngerilor şi însuşeşte-ţi roadele dreptăţii ce
sunt în ei. Vezi râurile lui Dumnezeu cele pline de ape,
ale căror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu şi al
căror meşter este unicul Dumnezeu.
Păsările Raiului nu mor ca cele de pe Pământ şi nu
îmbătrânesc, pentru că sunt pline de Duhul Sfânt. Acolo
cele patru stihii (elemente) care sunt şi în lumea
noastră: pământul, apa, focul şi aerul, sunt atât de
împodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele
patru anotimpuri ale anului: primăvara şi vara, toamna
şi iarna, aşa de frumos sunt îmbinate unele cu altele,
încât nu se mai satură omul în veacul veacului de a trăi
acolo.
Acolo niciodată nu există vânturi puternice sau
anotimpuri nepotrivite. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici
prea cald. Nu-i nici prea mare vânt, dar nici nu lipseşte
cu desăvârşire. Nu-i niciodată acolo ploaie prea multă,
dar nici nu lipseşte. Deci cele patru stihii (elemente), cele
patru anotimpuri, sunt îmbinate în aşa fel, încât
provoacă o negrăită plăcere celor cinci simţuri ale
omului şi o desfătare spirituală deplină sufletului.
În ce priveşte simţul mirosului, atâta mireasmă a
Duhului Sfânt este acolo şi florile acelea sunt atât de
înmiresmate, încât nici nu poţi să-ţi închipui că ar mai
exista altceva în lume care să miroasă mai frumos. În ce
priveşte gustul, poamele din Rai au atâta dulceaţă şi
atâta felurime de gusturi, încât omul nu-şi mai poate
închipui şi nu mai poate pofti nimic peste dulceaţa lor.
În ce priveşte vederea, în Rai aceasta se desfată
întru atâta frumuseţe (Gan-Eden, adică veşnică
desfătare), încât omul nu poate în niciun fel să mai
cugete că ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo.
În ce priveşte pipăitul, acesta este perceput atât
înăuntru, cât şi în afară. În Rai este atâta frumuseţe şi
atâta blândeţe în fiinţe, în lucruri şi în toată zidirea,
încât niciodată nu există spini, nu există vreun lucru
aspru şi lipsit de netezime, nu există niciun lucru care
să te ardă, nu există nimic care să te otrăvească, aşa
încât simţul pipăitului, atât cel dinăuntru, cât şi cel din
afară, nu poate provoca nicio vătămare.
În sfârşit, în ce priveşte al cincilea simţ, cântările
din Rai desfată auzul şi au atâta frumuseţe, încât o mie
de ani ni se par a fi precum un ceas în Rai”.
Sfânta Scriptură afirmă că Dumnezeu i-a poruncit
lui Adam „să lucreze Raiul şi să-l păzească”. În
simbolismul spiritual, „a lucra Raiul” înseamnă pentru
fiinţa umană a se ruga şi a intra în comuniune
necontenită cu Dumnezeu, asemenea îngerilor, iar „a
păzi Raiul” înseamnă a-şi păzi neîncetat mintea şi
simţurile, ca nu cumva să apară vreo alunecare în rău şi
apoi să survină pierderea stării spirituale de continuă
focalizare şi comuniune cu Dumnezeu. După tradiţia
creştină, Adam cel dintâi îi auzea pe îngeri rugându-se şi
cântându-I imnuri de slavă lui Dumnezeu, astfel că el
era într-o stare de permanentă fericire şi lua aminte la
pilda fiinţelor angelice, care l-au învăţat în acest fel cum
să-L iubească pe Creatorul lumii.
Un aspect ce trebuie punctat este că doctrina
ortodoxă face distincţie între Rai şi împărăţia Cerurilor.
Astfel, Raiul este considerat a fi locul în care a sălăşluit
odinioară Adam şi unde rămân până la Judecata de Apoi
credincioşii şi drepţii care au făcut în timpul vieţii lor
pământeşti numai fapte bune şi au urmat cu credinţă
poruncile lui Dumnezeu. Totuşi, chiar şi Raiul reprezintă
o stare condiţionată, supusă dualităţii, după cum
rezultă din pilda biblică a pomului cunoaşterii binelui şi
a răului, în care se vede cum cuplul primordial format
din Adam şi Eva a fost ispitit de către satana şi a căzut
la această încercare, rezultatul fiind izgonirea din Rai şi
pierderea stării de unitate paradiziacă. În schimb,
despre sufletele celor care s-au purificat şi s-au
despătimit ori, altfel spus, care şi-au transcens şi şi-au
integrat într-un mod superior toate tendinţele psiho-
emoţionale inferioare şi au atins comuniunea deplină cu
Dumnezeu, se spune că sunt mântuite şi că sunt, prin
urmare, primite direct în împărăţia Cerurilor, astfel că
nu se mai duc în Rai.
Învăţătura Bisericii Catolice despre Rai poate fi
găsită în catehismul acesteia: „Aceia care mor aflându-se
în Graţia şi apropierea lui Dumnezeu sunt perfect
purificaţi şi trăiesc veşnic. Această viaţă perfectă în
comuniune cu Dumnezeu este numită Rai. Ea constituie
sfârşitul şi împlinirea celor mai profunde aspiraţii
umane şi starea de beatitudine supremă şi definitivă”.
În budism se consideră că există şapte Raiuri sau
Paradisuri, care fac toate parte din samsara (lumea
iluziei). Întregul Univers este considerat ca fiind
nepermanent, iar fiinţele transmigrează printr-un număr
de lumi sau planuri existenţiale, lumea umană fiind
doar unul dintre aceste „tărâmuri” sau „căi”. Cei care
acumulează karma bună se pot bucura de o renaştere
într-unul dintre aceste Paradisuri. Totuşi, pentru că
toate lumile subtile sunt tranzitorii şi fac parte din
samsara, aspiranţii se focalizează mai mult asupra
eliberării din ciclul renaşterilor şi al morţilor succesive,
prin atingerea Iluminării.
În Islam, Raiul este descris ca un loc în care fiecare
dorinţă exprimată este de îndată împlinită. Viaţa veşnică
în Rai este văzută ca fiind fericită, lipsită de orice emoţii
malefice. Se spune despre cei care sălăşluiesc în Rai că
poartă podoabe scumpe, iau parte la petreceri alese şi se
odihnesc pe divanuri bătute cu aur şi pietre preţioase.
Cu cât mai multe fapte bune a făcut cineva, cu atât mai
înalt este Raiul în care va ajunge. Cel mai înalt Rai este
al şaptelea, în care Divinul poate fi văzut şi în care totul
este cu putinţă.
În America Centrală, aztecii şi toltecii credeau că
Raiurile sunt în număr de 13, fiind guvernate de
Ometeotl, stăpânul androgin care în aspectul său
masculin este numit Ometecuhtli, iar în aspectul său
feminin este numit Omecihuatl.
În mitologia băştinaşilor maori din Australia şi Noua
Zeelandă, Raiul este împărţit de diferite triburi într-un
număr diferit de tărâmuri, numărul acestora variind
între 2 şi 14.

REÎNCARNARE - în conformitate cu învăţătura

spirituală multimilenară a şcolilor de yoga, structura
fiinţei umane cuprinde trei forme principale: corpul
grosier (sthula sharira), corpul subtil (sukshma sharira)
şi corpul cauzal (karana sharira). După moartea corpului
grosier sau, altfel spus, a trupului, corpul subtil se
desprinde de acesta, purtând însă cu el toate
impregnările şi tendinţele acumulate şi cultivate de fiinţa
umană în timpul vieţii. În conformitate cu legea
reîncarnării, acest corp subtil este cel care, după ce
trece în lumile subtile care corespund nivelului spiritual
al sufletului şi karma-ei astrale acumulate, revine şi se
manifestă din nou în lumea fizică într-un corp grosier.
La cel de-al cincilea Conciliu Ecumenic de la
Constantinopol - în contextul în care unele intrigi
politice au condus la condamnarea ca eretice a unora
dintre tezele învăţatului creştin Origen, care a trăit în
secolul al II-lea şi a murit ca martir - credinţa în
preexistenţa sufletului a fost anatemizată, astfel că,
implicit, şi ide- ea de reîncarnare era respinsă.
În acest fel, începând cu anul 553, Biserica creştină
susţine că omul are la dispoziţie o singură viaţă pentru a
reveni la stadiul de dinaintea comiterii păcatului
originar. Există totuşi unele pasaje biblice care evocă
ideea de reîncarnare. Astfel, în Evanghelia după Matei
(11, 14 şi 17, 10-l3) se face referire la Ioan Botezătorul
ca fiind cel care a fost odinioară profetul Ilie. Există o
trimitere la Legea cauzei şi a efectului în Evanghelia
după Ioan (9,2), în pasajul în care Iisus este întrebat:
„Cine a păcătuit, acest om, sau părinţii lui, de s-a
născut orb?”, şi de asemenea în Evanghelia după Matei
(26,52): „Cel ce ridică sabia, de sabie va pieri”. Totodată,
în Cartea lui Iov (1, 21), atât în textul ebraic, cât şi în
traducerea grecească, se găseşte un pasaj foarte
semnificativ pentru ideea de reîncarnare: „Gol am ieşit
din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce acolo”,
în vreme ce traducerea românească denaturează
originalul, prin adaptarea în forma „gol mă voi întoarce
în pământ”.
Este evident că omului îi este foarte greu, dacă nu
imposibil, să atingă perfecţiunea într-o singură viaţă. El
trebuie să-şi dezvolte virtuţi precum iubirea,
compasiunea, toleranţa, iertarea, echilibrul, curajul
ş.a.m.d., proces care cere adesea un timp echivalent cu
nenumărate vieţi, căci tendinţele şi aptitudinile se
dezvoltă cel mai adesea într-un timp îndelungat. O
singură viaţă nu poate explica misterul morţii înainte de
naştere a unor prunci nevinovaţi sau viaţa scurtă de
câteva luni ori câţiva ani a unora în comparaţie cu viaţa
lungă a altora. Unii sunt bogaţi, alţii sunt săraci, unii
sunt sănătoşi, alţii sunt bolnavi, unii sunt geniali, alţii
sunt proşti şi, în contextul unei singure vieţi, aceasta ar
fi o nedreptate, o absurditate strigătoare la Cer. În plus,
condamnarea la iadul „veşnic” a celor care în decursul
unei vieţi nu dobândesc credinţa în Dumnezeu sau nu
aud de existenţa lui Hristos este iraţională, pentru că nu
acordă prilej de corectare, de creştere spirituală şi de
evoluţie gradată.
Toate aceste fapte trebuie să aibă o raţiune, şi
singura explicaţie plauzibilă şi firească pentru ele este
Legea divină a cauzei generatoare şi a efectului
compensator care guvernează întregul Univers (Legea
fundamentală a karma-ei). Nimeni nu este în realitate
pedepsit pentru faptele sale, ci doar culege efectele
compensatoare ale acţiunilor sale anterioare, ceea ce îl
face până la urmă să îşi corecteze atitudinea şi să
asimileze anumite lecţii spirituale. Scopul vieţii este
desăvârşirea spirituală şi atingerea comuniunii cu
Dumnezeu, şi nu pedepsirea pentru păcate, chiar dacă
greşelile comise trebuie îndreptate, iar tendinţele
inferioare ale fiinţei trebuie înlăturate. Reîncarnarea
pregăteşte fiinţa umană pentru atingerea realizării
ultime, care o eliberează de ciclul naşterilor şi al
morţilor.
Egiptenii au fost primii care au spus că spiritul
omului este nemuritor. „El trece, fără încetare, prin
moarte şi renaştere; când a parcurs toată lumea
terestră, acvatică şi aeriană, el revine într-un corp
uman. Acest voiaj circular durează 3 mii de ani”.
(Herodot, Istorii)
„Sunt convins că putem să renaştem şi că sufletele
celor vii aparţin celor care au murit”. (Socrate, Phedon)
„Atunci când timpul a ajuns să şteargă toate
păcatele acestor suflete şi atunci când acestea au
redescoperit puritatea originii lor celeste şi simplitatea
esenţei lor divine, la capătul a 1000 de ani, ele sunt
conduse pe malurile fluviului Lethe, pentru a-şi aminti
despre viaţă şi pentru a reintra, în concordanţă cu
dorinţele lor, în noi corpuri”. (Vergilius, Eneida).
 „Este o credinţă universală admisă cum că fiinţa
umană comite greşeli pe care trebuie să le plătească în
infernuri, după care trece într-un nou corp”. (Plotin,
Enneade I)
„Când eram piatră, am murit şi am devenit plantă.
Pe când eram plantă, am murit şi am ajuns animal. Pe
când eram animal, am murit şi m-am trezit în stadiul de
om. De ce să-mi fie teamă? Am pierdut eu ceva murind?”
(Jalal ad-Din Muhammad Rumi, poet afgan 1212-l273)
„Aşa cum visăm mii de vise în viaţa prezentă, tot la
fel viaţa aceasta este doar una dintre miile de vieţi”.
(Tolstoi)
„Trăiesc cu speranţa că voi putea îmbrăţişa frăţeşte
umanitatea întreagă, dacă nu în cursul acestei vieţi, cel
puţin într-una viitoare”. (Gandhi)
Aceste citate sunt ele în corespondenţă cu o doctrină
sau cu Tradiţia?
Două pasaje biblice, fără îndoială „ambigue”, par să
evoce reîncarnarea:
„Căci toţi profeţii şi legea au profeţit până la Ioan
Botezătorul; şi dacă vreţi să ştiţi, el este Ilie cel care
trebuia să vină. Cel care urechi de auzit, să audă” (Matei
XI: 13-l5).
„Dacă un om nu se naşte din nou, el nu poate vedea
regatul lui Dumnezeu” (Ioan III: 3).
Acest ultim verset face mai ales aluzie la iniţiere,
care implică moartea şi renaşterea.
Cât despre Bhagavad-Gita, ea este edificatoare:
„Aşa cum un om îşi aruncă veşmintele uzate şi îşi ia
altele noi, la fel sufletul reîncarnat, aruncându-şi corpul
uzat, va călători în altele noi” (11:22).
Reîncarnarea rămâne o problemă controversată care
continuă să facă să curgă încă multă cerneală. Soluţia
ar rezida în raporturile analogice şi, în principal, în legea
ciclicităţii. Există, de exemplu, o analogie între
comportamentul planetelor şi cel al globulelor sanguine,
şi acest exemplu poate fi raportat la orice sevă vegetală;
pot fi date astfel nenumărate exemple de fenomene
ciclice, a căror sinteză este: un ciclu se închide după ce
a răspândit viaţa prin ascensiunea şi căderea sa între
două nivele de densităţi diferite. Tot ce este materie va
deveni spirit.
Această viaţă de după moarte poate fi mai lungă sau
mai scurtă, dar este finită ca durată, deci, la un moment
dat, expirând timpul necesar de şedere în planurile
subtile ale manifestării, omul trebuie să se reîncarneze.
Aceasta se va petrece pe Pământ sau pe o altă planetă.
Doctor Papus spune că: „înainte de a reveni pe Pământ,
sau pe o altă planetă, orice spirit vede încercările pe care
le va avea de trecut şi nu se reîncarnează decât după ce
le-a acceptat în mod conştient”.
Coborârea în planul fizic este o a doua moarte, mai
dureroasă decât cea terestră, poate, căci sufletul este
împovărat de ceea ce are de ispăşit.
Dreptate şi nedreptate: două categorii subiective,
atunci când este vorba de aprecierea umană, căci pentru
Dumnezeu ele nu există. Oamenii obişnuiţi privesc din
perspectiva minţii obişnuite căreia îi scapă raţiunile
superioare divine şi de multe ori apreciază ca nejustă o
anumită situaţie care grevează destinul cuiva. Un
conducător despotic are la un moment dat o „presimţire”
şi construieşte o biserică. Pentru aceasta va fi răsplătit
cu o înmormântare fastuoasă, după care merge în
planurile infernale unde plăteşte nedreptăţile făcute. Un
pustnic care îşi petrece viaţa toată în post şi rugăciune
moare sfâşiat de fiare. În felul acesta, ispăşeşte puţinele
păcate care i-au mai rămas, atingând starea de
desăvârşire, fericirea veşnică dată de contemplarea
Divinului „faţă în faţă”. Pentru Raţiunea Divină totul
este clar, fiecare primind ceea ce merită. Pentru omul de
rând, în schimb, situaţia poate apărea nedreaptă. Cel
care a împilat, moare în fast şi bogăţie, cel care a fost
sfânt, în mizerie şi teroare. De aceea, de multe ori,
adevăraţii înţelepţi, acţionând în virtutea unor percepţii
subtile, săvârşesc fapte care, pentru ignorant, apar ca
lipsite de sens. Ei, înţelepţii, se plasează cu locul lor de
percepţie în Realitatea dumnezeiască, având viziunea de
ansamblu, ignoranţii văzând situaţia de pe nivelul
faptelor, scăpându-le raţiunile superioare. Aceştia din
urmă nu văd pădurea din cauza copacilor.
Această balanţă a dreptăţii şi nedreptăţii constituie
totuşi motorul vieţilor succesive. În fiecare existenţă,
fiinţa experimentează anumite fenomene care sunt
rezultatul necesităţilor cauzale şi care sunt examene pe
care trebuie să le promoveze. Dacă nu sunt trecute, ele
se vor ivi din nou în viaţa aceasta sau în următoarele,
până când fiinţa respectivă va dobândi suficientă
înţelepciune pentru a „promova”. Revenind în planul
fizic, ea va avea de suferit mai mult sau mai puţin,
potrivit faptelor din existenţele anterioare, conform legii
cauzei şi a efectului.

SPERANŢA - Cuvântul „speranţă” (în latină

sperare), este strâns legat de verbul din limba latină
spirare care înseamnă „a sufla”, „a respira” şi „a aspira”.
În acest sens, analogic vorbind, speranţa este respiraţia
sufletului. Deloc întâmplător, latinii aveau dictonul:
Dum spiro, spero („Cât respir, sper”).
Speranţa este una dintre cele trei virtuţi care sunt
adeseori menţionate în teologia creştină, alături de
iubire şi de credinţă. Speranţa este o importantă virtute,
prin intermediul căreia creştinul se aşteaptă să
primească de la Dumnezeu, cu o încredere de
nezdruncinat şi fără rezervă, Graţia Sa în această lume
şi Gloria eternă în cealaltă lume.
La modul general vorbind, se poate spune că
speranţele sunt de două feluri:
1. Speranţe divine, universal valabile, binefăcătoare,
întemeiate, adevărate, care nu ne înşală niciodată şi nici
nu ne dezamăgesc.
2. Speranţe deşarte, prosteşti, înşelătoare,
nerealiste, iluzorii care, mai devreme sau mai târziu, fac
să apară, în universul nostru lăuntric, stări de
disperare, de regret, de suferinţă, de regres, de
prăbuşire, de involuţie, de haos, de anarhie, de boală.
Toate speranţele binefăcătoare pe care le hrănim
implică totodată din partea noastră manifestarea unei
constante stări de umilinţă. Fiecare speranţă pe care o
nutrim presupune că de fiecare dată, fiinţa umană
speră, fiind plină de încredere şi umilinţă, şi în felul
acesta ea propune, dar, în ultimă instanţă, DUMNEZEU
este întotdeauna Acela care dispune.
Manifestarea unei stări constante şi puternice de
speranţă implică întotdeauna să avem răbdare în
aşteptarea noastră. Speranţa divină binefăcătoare este o
stare firească şi specifică fiinţei umane care este
armonioasă şi echilibrată. Ea constituie o necesitate
psihică ce este indispensabilă vieţii şi echilibrului său
interior. Speranţele binefăcătoare, sublime, divine, ideale
sunt un semn al dorinţei omului de a ajunge o fiinţă
umană împlinită, îndumnezeită. A nu manifesta
niciodată niciun fel de speranţe echivalează cu un fel de
moarte anticipată, ce apare în fiinţele umane care se
lasă acaparate de disperare. Prin intermediul proceselor
tainice de rezonanţă ocultă pe care le declanşează în
universul nostru lăuntric, speranţele puternice şi
constante ne consolează şi ne anihilează rapid temerile,
toate acestea apărând în mod independent de realitatea
obiectului sperat.
Absenţa speranţelor binefăcătoare şi perfect
îndreptăţite este caracteristică pentru fiinţele umane
cinice, foarte sceptice, demoniace, satanice, atee,
materialiste, care s-au izolat de DUMNEZEU şi s-au
îndepărtat de El prin intermediul stărilor lor lăuntrice
predominante. Fiecare speranţă pe care o fiinţă umană o
manifestă şi totodată o hrăneşte într-un mod constant şi
perseverent generează în universul ei lăuntric procese de
rezonanţă ocultă, care sunt constante şi cumulative.
În Noul Testament, fundamentul speranţei în
Dumnezeu este legământul solemn al Tatălui Ceresc şi
făgăduinţa Lui: „Cere, fiind plin de umilinţă, şi ţi se va
dărui, bate, fiind plin de umilinţă, şi ţi se va deschide,
caută şi vei găsi”.
Iisus Hristos îi învăţa pe ucenicii Săi să nu se teamă
niciodată cu privire la viitor, deoarece, atunci când
oamenii îl iubesc pe Dumnezeu şi îi cer ajutorul, acel
viitor se modelează apoi în strânsă legătură cu
speranţele lor, deoarece el se află în mâinile unui Tată
bun şi iubitor. Iisus îi îndemna, de asemenea, pe
ucenicii Săi să spere cu putere şi să aştepte primirea de
la Dumnezeu a unei puteri spirituale reînnoite, care le
va da posibilitatea să facă o mulţime de minuni, chiar
mai mari decât acelea pe care El le-a făcut. Pentru fiinţa
umană care crede cu tărie în El, Dumnezeu este
Speranţa sa, atât pentru acum, cât şi pentru eternitate.
Speranţa puternică este una dintre cele trei comori
care rămân. Unii dintre noi s-ar putea să se întrebe: „Va
mai rămâne, oare, speranţa şi în viaţa noastră veşnică?”
Răspunsul la această întrebare este: Da, fără îndoială!
Putem fi siguri că speranţa va rămâne întotdeauna, cu
condiţia să considerăm într-un mod înţelept veşnicia, nu
ca pe ceva static, încremenit şi definitiv, ci ca pe o
devenire beatifică eternă şi ca o necurmată adaptare la
darurile pe care le-a pregătit DUMNEZEU pentru aceia
care îl iubesc.

SPIRIT - Fiinţă dezîncarnată, care nu are trup. Cea

mai mare parte a fiinţelor supranaturale, care au fost
cândva încarnate, au fost numite spirite. Există o
multitudine de categorii de spirite, caracterizate de un
anumit nivel de evoluţie. Astfel, distingem categoria
spiritelor foarte elevate, cum sunt îngerii (care
corespund aspectelor divine numite DEVA în hinduism)
etc., a spiritelor dezîncarnate - sufletele morţilor, care,
separate de trupul lor, călătoresc prin planurile astrale;
altele, mai puţin evoluate, călătoresc pe Pământ, de
preferinţă, prin cimitire, în jurul mormintelor, în locuri
sinistre sau în locurile în care au trăit. Cele mai joase
spirite ca nivel de vibraţie sunt demonii şi spiritele
infernale şi satanice.
În sensul cel mai larg al cuvântului, prin spirite se
desemnează entităţile care au părăsit trupul prin
fenomenul morţii şi care pot lua legătura cu entităţile
încarnate prin intermediul anumitor fiinţe umane care
au capacităţi extrasenzoriale deosebite şi care sunt
numite în mod generic, cu un clişeu verbal, „mediumi”,
cu trimitere la o anumită receptivitate subtilă care le
permitea acestora din urmă să se facă, în şedinţele de
spiritism, intermediari ai spiritelor dezîncarnate.

SPIRITISM - Spiritismul reprezintă posibilitatea

cunoaşterii continuităţii conştiinţei dincolo de moarte şi
a modalităţii de comunicare a fiinţelor dezîncarnate cu
oamenii în viaţă. Spiritismul autentic trebuie să rămână
în cercuri restrânse, şi în niciun caz să devină obiect de
spectacol public. În caz contrar, există riscul de a se
transforma în şarlatanie şi speculaţie; în acest domeniu
este foarte uşor să se strecoare frauda. Dacă spiritismul
este practicat cu nesăbuinţă, el se poate întoarce
împotrivă şi să producă în fiinţă o stare de mediumnitate
bolnăvicioasă prin dezechilibrarea polară a structurii
individului. Dacă există o dorinţă fermă şi o aspiraţie
autentică de a evolua, spiritele superioare pot fi
contactate pe cale telepatică, individual.
Spiritismul este util şi important doar pentru ca
oamenii să se convingă de existenţa şi manifestarea
spiritelor. Fireşte, cel care are deja aceste convingeri nu
va privi spiritismul cu neîncredere, dar nici nu-l va
folosi, pentru că el, datorită experienţelor sale spirituale
autentice, poate spune hotărât: „Am văzut, am văzut,
am văzut”, ca odinioară Apostolul Petru.
 CUPRINS
Cap. 1 - CONFRUNTAREA CU EPOCA NOUĂ ................ 2
Cap. 1 – PSIHOGRAFUL ................................................ 7
Cap. 2 - GLANDA PINEALĂ.......................................... 16
Cap. 3 – DEZVOLTAREA MEDIUMNICĂ ...................... 26
Cap. 4 – VAMPIRISMUL ............................................... 38
Cap. 5 - EXERCITAREA UNEI INFLUENŢE .................. 52
Cap. 6 – RUGĂCIUNE .................................................. 69
Cap. 7 - AJUTOR SPIRITUAL ....................................... 81
Cap. 8 – DESPRE PLANUL VISELOR ........................... 94
Cap. 9 - MEDIUMNITATEA ŞI FENOMENELE
NEOBIŞNUITE........................................................... 113
Cap. l0 – MATERIALIZARE ........................................ 130
Cap. 11 – MIJLOCIRE ............................................... 149
Cap. 12 - PREGĂTIRE PENTRU EXPERIENŢELE UNEI
VIEŢI NOI .................................................................. 188
Cap. 13 – REÎNCARNAREA ........................................ 219
Cap. 14 - GRIJĂ OCROTITOARE ............................... 284
Cap. 15 - UN EXEMPLU DE EŞEC ............................ 299
Cap. 16 – ÎNCORPORARE .......................................... 312
Cap. l7 - CONSILIERE OFERITĂ SPIRITELOR ........... 332
Cap. 18 – PERSECUTARE ......................................... 355
Cap. 19 - PASE MAGNETICE ..................................... 381
Cap. 20 - RĂMAS-BUN .............................................. 401
GLOSAR .................................................................... 414