Arbatel Filotheanu

POEZII
MODIFICATE
GENETIC
Editor: Nicolae PANAITE
Redactor: Ştefan VLAD
DTP: Octavian Dan PÎRÎU

DESCRIEREA CIP A BIBLIOTECII NAȚIONALE A ROMÂNIEI

FILOTHEANU, ARBATEL
Poezii modificate genetic / Arbatel Filotheanu. -
Iaşi : Alfa, 2018
ISBN 978-606-540-226-3

821.135.1

ISBN 978-606-540-226-3

Editura ALFA este acreditată de către Consiliul Naţional al Cercetării

Ştiinţifice din Învăţământul Superior
Copyrighat © Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin
editurii ALFA și autorului.
Reproducerea (parțială sau totală) a prezentei cărți, fără acordul Edi-
turii sau/şi al autorului, constituie infracțiune și se pedepsește conform
Legii nr. 8 / 1996
Arbatel Filotheanu

POEZII
MODIFICATE
GENETIC

Iași 2018
 Precuvîntare

Oamenii sînt asemenea unor antene care atrag anumite

energii și resping alte energii, în conformitate cu rezonanțele
lor, bune sau rele. În actuala epocă întunecată nici nu e nevo-
ie să se precizeze care sînt energiile predominante atrase de
marea majoritate a oamenilor în aura lor. Obstacolul cel mai
mare în calea evoluției spirituale la majoritatea artiștilor aces-
tei lumi este orgoliul imens, dublat de o ignoranță pe măsură
sub aspectul Științei Sufletului.
Această Știință a Sufletului se dobîndește doar printr-o
practică spirituală asiduă, atentă și corectă; asta dacă îți per-
mite karma, în sensul că este posibil ca și după o practică asi-
duă să nu ajungi la rezultate remarcabile, pentru că datoriile
karmice sînt atît de mari, încît numai după ce ele vor fi plătite
în întregime, vei beneficia de roadele eforturilor tale, respec-
tiv Trezirea sufletului şi chiar revelarea Sinelui dumnezeiesc
din fiinţa ta.
Cei mai mulți artişti şi receptori de artă habar nu au că
inspirația apare în urma unor procese oculte de rezonanță cu
anumite sfere mai mult sau mai puțin elevate din Macrocos-
mos, în conformitate cu rezonanțele mai mult sau mai puțin
elevate ale artistului. Că inspiraţia valoroasă provine din
anumite tărîmuri elevate și nu este în nici un caz „ creația”
artistului ! Artiștii care cred despre ei înșiși că sînt creatorii
operelor valoroase ( în cazul în care chiar sînt valoroase
acele opere), dau dovadă de o totală ignoranță a aspectelor
ezoterice, pentru că nimeni nu a creat ceva cu adevărat valo-

5
ros din propria-i minte, pentru simplul motiv că mintea este
doar o interfaţă dintre simţuri şi conştiinţă !
Și faptul de a nu ști acest adevăr esențial naște un orgoliu
megaloman sau paranoic, cum s-a petrecut în cazul celor mai
mulți artiști din actuala epocă a orbirii spirituale generalizate.
Iar pentru a înțelege cît mai bine de ce nu este posibil să se
creeze ceva cu adevărat valoros sau genial din egoul propriu,
trebuie neapărat să avem cîteva informații fundamentale.
1. Ființa umană de oriunde ar fi ea, este alcătuită din
Spiritul Etern, numit Sine Dumnezeiesc, care este
ESENȚA NEMURITOARE CREATĂ DUPĂ CHI-
PUL ȘI ASEMĂNAREA LUI DUMNEZEU TATĂL-
MAMA.
2. SINELE Dumnezeiesc este „îmbrăcat” în teaca SU-
FLETULUI.
3. EGOUL sau Ahamkara este personalitatea pămîn-
teană pe care o manifestă SUFLETUL în fiecare viață
și cuprinde statutul social cu toate particularitățile
sale.
4. MINTEA este instrumentul EGOULUI în lumea
fizică ( care EGO este instrumentul SUFLETULUI,
care Suflet este corpul SINELUI ATMAN în Creație).
MINTEA are cinci niveluri :
1. Mentalul obișnuit 2. Mentalul superior 3. Mentalul
iluminat 4. Mentalul intuitiv 5.Supermentalul. Ceea
ce se află dincolo de minte se numește SUPRAMEN-
TAL sau Suflet.
Dacă se aseamănă mentalul cu obturatorul unui aparat de
fotografiat, atunci cu cît pătrunde mai multă Lumină Dum-

6
nezeiască în acel mental, cu atît este el mai elevat și mai pur.
Ce înseamnă ca un artist să fie inspirat ? Înseamnă că min-
tea artistului are acces la nivelurile superioare ale mentalului
enumerate mai sus, care sînt sfere macrocosmice reale, ci nu
fantasmagoriile vreunui teoretician vestic materialist ! Ope-
rele de artă geniale aparțin Supermentalului, iar a fi inspirat,
înseamnă că artistul a avut acces la mentalul iluminat sau in-
tuitiv pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp; de
obicei aceste inspirații fiind fulgurații extrem de scurte.
Există sintagma inspirație genială, dar aici se face deli-
mitarea clară între un artist inspirat și un altul genial, prin
aceea că artistul inspirat a avut acces relativ rar la sferele
superioare ale mentalului macrocosmic, de la cel superior, la
cel iluminat și intuitiv, pe cînd artistul genial, nu doar a avut
acces mai des la supermental, ci chiar a creat o VIZIUNE
NOUĂ, foarte ORIGINALĂ prin conținut, plus stilul unic și
inconfundabil. Supermentalul este lumea privilegiată a zeilor
și planul de origine a celor mai înalte creații artistice !
(În paranteză fie spus, într-un vis mi s-au transmis cîteva
poezii pe care, dacă le-aș fi reținut la trezire corect și în în-
tregime, aș fi devenit cel mai mare poet al lumii noastre din
timpurile cunoscute, într-atît de stranii erau acele poezii prin
conținut și noutatea lor cu totul și cu totul uluitoare ! ).
Accesul mentalului la sferele din ce în ce mai elevate ale
Creației Dumnezeieşti face diferența dintre un (1) artist sau
poet mediocru și (2) unul talentat, (3) inspirat sau (4) genial.
Nu poți fi genial dacă te declari tu însuți ca atare, iar cînd un
artist a fost dependent de alcool aproape toată viața lui, cu
greu se poate spune că are un mental elevat care să îl pună în
rezonanță cu sfere înalte din macrocosmos ori cu ființe foarte
elevate spiritual, deşi au fost şi excepţii, însă analiza acelor
excepţii de artişti geniali, ci nu „manufacturaţi” de secta sata-
nică a Dezbinătorilor, pe lîngă faptul că ar complica prea mult

7
expunerea, nici nu pot pretinde că aş cunoaşte toate cauzele
formatoare ale acelor excepţii.
Se oferă ca exemplu versuri cu nuanțe ILUMINATORII la
Rimbaud :” O, anotimpuri, o, castele, / Ce suflet nu are defec-
te ?”. Următorul vers scris de genialul Mallarmé vine direct
din mentalul iluminat : „ Ghețarul transparent al zborurilor
stolurilor care încă nu s-au înălțat.’’ (Din păcate, la tradu-
cerea poeziei se pierde o parte apreciabilă din inefabilul ei).
„Ceea ce caracterizează în mod esențial toate operele iz-
vorîte din planul iluminat, spune Ghidul meu spiritual, este
o uluitoare și sublimă cuprindere luminoasă ce ne apare ca o
curgere de lumină paradiziacă.”
O altă piedică în calea evoluției proprii, pe lîngă orgoliul
megaloman, sau o altă confuzie în mintea majorității artiștilor
din epocile întunecate este aceea de a crede despre ei înșiși
că EI oferă lumii comorile neprețuite ale operelor lor, că EI
îmbogățesc lumea cu perlele lor, că EI sînt responsabili pen-
tru elevarea spirituală a celorlalți oameni ! Toate aceste ifo-
se sînt născute dintr-o penibilă ignoranță, fiindcă nici artiștii
aceia grandomani, nici majoritatea minților receptoare nu au
cunoștințe inițiatice necesare care ar fi dezumflat egourile fu-
dule ca pe baloanele sparte !
În lumina acestor cunoștințe inițiatice autentice, artistul
sau receptorul artei ar afla că Sufletul individual este cel
care alege toate elementele definitorii ale fiecărei încarnări
în lumea fizică, cu toate particularitățile trupești, sociale,
mentale, precum și ce talente va manifesta personalitatea
în viața respectivă. Evident că aceste alegeri se fac în
conformitate cu karma individuală și cu tendințele cele mai
proeminente ale sufletului respectiv, pentru că fără anumite
înzestrări latente, nu poți pretinde să vrei să fii un Mozart, un
Kafka sau un Eminescu. Iar alegerea artei de către un suflet
are drept scop în PRIMUL RÎND ELEVAREA ȘI PURIFI-

8
CAREA SUFLETULUI PROPRIU AL ARTISTULUI și abia
secundar elevarea și purificarea receptorilor.
Elevare care poate să se producă realmente, dacă artistul
respectiv este modest ori smerit, ca și în cazul minților re-
ceptoare sau, dimpotrivă, nici elevarea, nici purificarea nu
se realizează decît anemic și parțial, dacă artistul respectiv
scapă frîiele controlului, ale bunului simț și o ia pe arătura
grandomaniei ori a paranoiei !
Aspectul cel mai important care merită subliniat în contex-
tul artei veritabile fiind acela că artiștii trebuie să aibă Sufle-
tul trezit într-o proporție suficient de mare, fiindcă sensibilita-
tea artistică elevată este dată chiar de acea trezire sufletească.
Însă cel mai adesea se confundă sensibilitatea mai mică ori
mai mare cu Sufletul Trezit.
Toate cele din Manifestare posedă o formă de sensibilitate,
inclusiv metalele, că altfel nu ar putea exista, dar, evident, nu
toate deţin şi un suflet. Iar la oamenii actuali cu nivelul pre-
dominant de conştiinţă pe primii trei centri de forţă inferiori,
apare altă confuzie între sensibilitatea Egoului şi cea a Sufle-
tului, sensibilitatea artistică fiind o înclinație cu totul aparte.
Din acest motiv este foarte dificil să spui despre un artist că e
mediocru, fără ca acea fiinţă să nu se simtă afectată mai mult
sau mai puţin grav...fiind necesar mult tact, multă diploma-
ţie pentru a face pe cineva să înţeleagă că e departe de a fi
un creator valoros, şi aşa apare nesinceritatea sau ipocrizia
în relaţiile cu semenii noştri. Pentru a depăşi nivelul gregar
al egocentrismului, ar fi bine să se urmeze o cale spirituală
autentică, cum este yoga, sub îndrumarea unui Ghid auten-
tic, care, pe lîngă informaţiile extrem de preţioase şi precise
despre alcătuirea subtilă a fiinţei umane, oferă mijloace prac-
tice pentru transcenderea Egoului cu tot cortegiul acestuia de
fudulii, mîndrii, vanităţi, orgolii, prejudecăţi, importanţe de
sine, ce ne tulbură liniştea interioară atunci cînd interacţionăm
cu ceilalţi de o manieră dizarmonioasă ! Ca peste tot, există

9
grade și nuanțe diferite de trezire a sufletului, numai că in-
fatuarea, megalomania, fudulia, alcoolismul, egoismul, rău-
tatea, lipsa de caracter nu aparțin unui suflet trezit în nici un
caz, oricît de îngăduitori am fi cu noi înșine sau cu cei pe care
îi numim artiști geniali. În schimb aceste neajunsuri de carac-
ter au fost apanajul cîtorva genii în epoca întunecată, mai cu
seamă în aria culturală occidentală și asta pentru că, pe de o
parte, artiștii valoroși sînt doar niște relee prin care Spiritul
transmite ceea ce este necesar atunci și acolo, iar pe de altă
parte, starea de genialitate definește doar o anumită fațetă a
artistului respectiv, ci nu ansamblul tuturor trăsăturilor sale
de caracter, iar aspectele deficitare arată că acei oameni nu
și-au integrat respectivele neajunsuri de o manieră armonioa-
să în ființa lor.
Consumul substanțelor euforizante, ca alcoolul, drogurile
sau banala cafea, au drept efect o anumită receptivitate au-
rică, însă nu cu planurile elevate ale Creației Dumnezeieşti,
ci cel mai adesea cu planurile inferioare și dacă la începutul
degringoladei alcoolice e posibil ca în cazul unor ființe ceva
mai trezite sufletește să fie inspirate de entități elevate, pe
parcurs, prin consumul excesiv și intoxicarea gradată atît a
corpului fizic, cît și a celor subtile, ființa umană respectivă
se împotmolește în nămolul tot mai imund al unui demonism
exarbat prin orgoliul afișat, de care ea însăși nu este cîtuși de
puțin conștientă !
Și uite așa se face că în epocile de orbire spirituală genera-
lizată, cum este actuala epocă, arta veritabilă este foarte rară
din cauza rezonanțelor demoniace ori satanice predominante,
cultivate îndeosebi din ordinul elitei malefice mondiale, al că-
rei idol este Lucifer și ceata sa, spoit uneori cu varii elemente
moralizatoare, ca să dea bine la publicul naiv și dezinformat !
De altfel, operele geniilor recunoscute ca atare sînt inegale
ca valoare, cum se știe de cei mai mulți dintre noi, fie că este
vorba de o simfonie, un roman sau de o poezie. Inspirația

10
poate să fi provenit la un vers din supermental, la alt vers
din planul iluminat, iar la un alt vers din planul vital. Acest
fapt se datorează lipsei unui antrenament riguros de tip yo-
ghin, care permite artistului pe lîngă purificarea minții și a
subconștientului, branșarea conștientă pe durate de timp sufi-
cient de lungi la planurile cele mai elevate ale Creației Dum-
nezeieşti, cum ar fi supermentalul și supramentalul.
Fie că ştim, fie că nu ştim, fie că sîntem de acord sau nu
sîntem de acord, Legea Rezonanţei oculte există şi se ma-
nifestă în toate domeniile vieţii, în lumea noastră şi în toa-
te universurile paralele. Toate gîndurile, cuvintele şi faptele
noastre au anumite vibraţii, bune, rele sau neutre, în funcţie
de încărcătura lor.
Gîndurile, cuvintele sau faptele negative, vulgare, imorale,
perverse, rele, urîte, atrag în aura noastră energii de acelaşi
fel, pe cînd gîndurile, cuvintele, faptele pozitive, a căror
încărcătură este benefică, frumoasă, optimistă, înălţătoare,
atrag în aura noastră energii similare, fie că ştim, fie că nu
ştim, fie că alegem să credem în realitatea acestui proces sub-
til, fie că alegem să nu credem, să-l ridiculizăm ori cine ştie
ce altă atitudine struţofilă !
Persistenţa noastră în folosirea predominantă a gîndurilor,
cuvintelor şi faptelor negative, vulgare, cu încărcătură mize-
rabilă, nu doar că ne colorează aura în culori terne, închise,
urîte, ci are repercusiuni asupra stărilor noastre psihice, şi
astfel avem sau vom avea mai mereu zile proaste, stări de
iritare sau frustrare, indiferenţă, egoism, opacitate mentală şi
spirituală.
Predominanţa gîndurilor, cuvintelor şi faptelor pozitive,
frumoase, optimiste, luminoase, nu numai că ne încarcă aura
cu energii benefice, ci ne oferă un tonus general benefic, cu
stări psihice mai mereu bune, de mulţumire sau bucurie, de
împăcare cu sine şi cu lumea, de acceptare înţeleaptă a tuturor

11
obstacolelor cu care ne confruntăm.
Cînd se apropie Ceasul din Urmă pentru părăsirea defini-
tivă a acestei lumi, la aşa numita moarte, vom retrăi toate cele
pe care le-am gîndit, vorbit sau făptuit... Însă, în acel moment
nu va mai exista ecranul opacizant al cărnii, care este aseme-
nea unei mănuşi de box ce atenuează foarte mult intensitatea
sentimentelor...
Vom trăi la nivel astral cu o intensitate foarte mare toate
durerile pe care le-am provocat semenilor noştri, toate urîţe-
niile, vulgarităţile, sau mizeriile pe care le-am dăruit altora
şi acest fapt va produce o suferinţă direct proporţională cu
răutatea sau vulgaritatea noastră !
În cazul darurilor benefice, frumoase, pozitive, situaţia va
fi, evident, opusă.
Mai cu seamă scriitorii ar trebui să fie foarte atenţi la încăr-
cătura energetică pozitivă sau negativă a creaţiilor lor, fiindcă
acestea dăinuie mai mult în timp şi afectează cu mult mai
mulţi oameni, decît înjurăturile vecinilor ! Şi recomand să fie
eliminate bazaconiile sau aiurerile cum că aşa se exprimă şi
alţi „mari” scriitori, că vulgaritatea, urîţenia, mizeria sînt mai
expresive în anumite contexte... Toate acestea sînt păcăleli
ale unor entităţi demoniace care au tot interesul să ne scadă
nivelul de vibraţie şi să ne atragă în lumile lor infernale, fapt
vizibil încă de pe acum pentru cei lucizi şi atenţi !
Argumentul imbatabil este limbajul extrem de vulgar din
multe filme şi unele cărţi, care, prin simpla citire, încarcă
aura receptorilor cu acele vulgarităţi, ceea ce produce auto-
mat o scădere a nivelului de vibraţii aurice prin culoarea ternă
sau chiar urîtă a acelor vulgarităţi. Scriitorii ar putea pretinde
că aşa e lumea actuală, că redarea urîţeniei şi a vulgarităţii
aparţine curentului realist sau cine ştie ce alte motive ar mai
putea aduce, însă repet, e doar o păcăleală a forţelor demoni-

12
ace, nicidecum expresivitate artistică !
Ne-am lăsat duşi la vale, încetul cu încetul, în rîpele urîtu-
lui, ale mizeriilor de tot felul, ale maleficienţei, în numele
unor mode impuse cu viclenie demoniacă de către sataniştii
Dezbinători (vezi moda cretinoidă a zdrenţelor de pantaloni,
ca experiment social prin care se arată cît de lipsiţi de discer-
nămînt şi gîndire proprie sînt o mare parte a tinerilor, mai
cu seamă a tinerelor, la care mimetismul specific Centrului
sexual swadhisthana a devenit marcant, iar în cazul modei
chiar aberant !) şi aşa se face că în aceste vremuri întunecate
arareori apare cîte o poezie autentică, pură, luminoasă, su-
blimă, (cum este poezia lui Arghezi Între două nopţi ), care să
ne înalţe sufletele, ci nu să le coboare în tenebre.
Întrebarea la care ar trebui să răspundă artiştii înainte de
a-şi face publice creaţiile lor este aceasta : Cît de folositoare
este creaţia mea pentru receptorii umani, în sensul trezirii
sufleteşti şi a conştientizării aspectelor esenţiale ale Vieţii şi
Sursei dumnezeieşti ?
În viziunea celor Înţelepţi, Creaţia este LILA, adică JOC
DUMNEZEIESC ! Aplecarea către Joc şi Joacă pe care ur-
măresc să o transmit prin poeziile amuzante sau jucăuşe din
acest volum intenţionează să sugereze o atitudine de urmat,
de pus în practică mai mereu de către oricine, mai ales de cei
sau cele prea serioase şi rigide.
Am scris şi poezii serioase, atît cît îmi permite nivelul
actual de realizare... nu prea mare, la care am acces deocam-
dată. Sigur că nu toate poeziile serioase sînt la acelaşi nivel
calitativ, după cum nu toate poezelele uşoare amuză; unele
dintre ele fiind exerciţii ludice, dar de aici şi pînă la etiche-
tarea celor din urmă ca puerile sau neserioase, este o cale
lungă… Şi aceste rînduri n-au fost scrise spre justificare, ci
spre înţelegerea cît mai corectă şi obiectivă a contextului şi
a intenţiilor autorului. De bună seamă că gusturile NU SE

13
IMPUTĂ, ci se DISCUTĂ !
Totuşi, dacă pentru anumiţi receptori umani poeziile bune
ale anumitor poeţi intră în categoria neserioase ori puerile,
este de acum nu doar o chestiune de gust personal, ci de
percepţie care denotă un anume nivel de conştientizare, ce
lasă de dorit sub aspectul obiectivităţii… ca să formulez de
o manieră cît mai elegantă lipsa de pricepere şi rafinament a
celor mulţi !
În cele din urmă, ceea ce îşi doreşte fiecare artist al cărui
orgoliu se menţine în limite controlabile, este să fie apreciat la
o cît mai justă valoare, ceea ce, evident, pare imposibil în Epo-
ca Întunericului din pricină că sînt mulţi chemaţi, dar puţini
pricepuţi cu adevărat în evaluarea artistică de bună calitate!
Aşadar, în acest cadru poezia mea a urmărit la modul
conştient să stîrnească măcar zîmbetele receptorilor, dacă nu
neapărat rîsul, să destreseze pe cît posibil, să binedispună. Pe
scurt : să amuze ! Am scris poeziile din categoria (Uni)ver-
suri de joacă intenţionat simpluţe, cu mici tente moralizatoa-
re sau instructive, care se adresează oamenilor ce nu sînt pe o
cale spirituală autentică, fiindcă, deşi am o mare consideraţie
faţă de Marele Model Dumnezeiesc Iisus Christos, cred că
actuala religie numită creştinism nu mai este de mult creşti-
nism autentic, ci bisericism !
La întrebarea : Ce este poezia pentru mine sau cum ar
trebui să fie poezia veritabilă pentru cei mai mulţi dintre noi,
în viziunea mea ?... voi răspunde decriptînd una din poeziile
mele :
Dulce amăruie
Viaţa mea pistruie
Şi puţin căpruie,

14
Suie şi tot suie
Ca o flăcăruie
Care ne descuie
Noaptea care nu e !
Existenţa în această lume pentru toţi este dulce amăruie,
întărită din nou în al doilea vers prin epitetul pistruie, simbol
al celor bune şi rele din viaţa fiecăruia… Şi puţin căpruie,
zice al treilea vers. Mie nu-mi place această culoare care, ca
vibraţie, nu e prea elevată…Nu se referă la culoarea ochilor,
ci la culoarea în sine. Sigur că versul a fost scris în virtutea
necesităţii rimei, în primul rînd, dar are şi o trimitere la culoa-
rea vieţii maronii, în al doilea rînd… sau în subtext.
Suie şi tot suie …se referă la evoluţia sufletească a uma-
nităţii în ansamblu, chiar dacă unele suflete coboară şi tot co-
boară, însă acest aspect nu era vizat în poezie, nu numai pen-
tru că lipseau rimele, ci întrucît, din punctul meu de vedere,
nu este nimic glorios în descrierea decăderii umane pînă la
nivelele demoniace ori satanice !
Ca o flăcăruie… spune al cincelea vers.
Înţelepţii sau yoghinii avansaţi descriu Sinele nostru dum-
nezeiesc ca fiind asemenea unei flăcări de mărimea degetului
mare de la mînă. Trebuie să se înţeleagă că acei înţelepţi au o
percepţie reală, ci nu presupusă, speculată ori luată din vreun
tratat străvechi. Faptul că am folosit-o şi eu, se datorează din
nou, mai întîi rigorilor monorimei pe care o folosesc intenţi-
onat în foarte multe poezii, cu trimitere la titlul volumului:
Poezii modificate genetic…Şi în al doilea rînd, pentru că de-
scrie o realitate doar intuită deocamdată, chiar dacă nu şi tră-
ită efectiv în fiinţa mea. Ultimele două versuri sînt glorioase,
ca să spun aşa:

15
Care ne descuie
Noaptea care nu e!
Sinele dumnezeiesc din noi descuie noaptea ignoranţei
noastre ! La nivelul Sinelui Atman nu există noapte… Noap-
tea există doar la nivelul Egoului şi parţial a sufletului, care
încă nu e trezit şi înflorit suficient ! Multe alte poezii con-
ţin trimiteri sau aluzii care, desigur, nu vor fi înţelese decît
dacă cititorii vor fi avut anumite cunoştinţe ezoterice corecte.
Exemplu este prima strofă din poezia Lumea : Lumea care
mă-nconjoară /Pas de Lună în afară/ Dintr-o nu ştiu care
gară /Spre o sferă planetară... O parte din sufletele deceda-
ţilor se spune că sălăşluiesc în sfera Lunii, în plan subtil, de
unde vor purcede spre reîncarnare pe Terra.
Originalitatea, simplitatea şi profunzimea sînt primele trei
calităţi poetice pe care le cultiv şi le recomand. Iată un exem-
plu de vers subtil şi superb, fiindcă trebuie să îţi aminteşti
dubla ipostază, aceea de simbol al iubirii, alături de spinii
neîmplinirii: „Trandafir, oh, contradicție pură, de a nu fi, sub
atâtea pleoape, somnul nimănui.” Rilke.
Mai apoi evitarea cu tot dinadinsul a metaforelor şi com-
paraţiilor clişeistice, întîlnite din abundenţă mai cu seamă în
versurile poetelor aflate la început de drum, deşi nu doar la
ele, din lipsa unei insuficiente culturi poetice. Poate autoare-
lor le spun ceva acele metafore clişeistice, dar pentru recep-
tori sînt inconsistente, vagi, fără forţă, dacă nu de-a dreptul
banale, inodore, incolore şi aiuristice. De bună seamă că nu
cer unei femei să scrie ca un bărbat, fiindcă fiecare are sensi-
bilitatea lui, dar sugerez să evite straşnic metaforele mult prea
des uzitate, pînă la suprasaturare.
Pentru poeţii deja consacraţi capcana este inconsistenţa
mesajului transmis. Sînt doar cîteva teme principale, chiar
esenţiale atît în Poezie, cît şi în oricare altă Artă autenti-

16
că: Slăvirea şi proslăvirea Creatorului, Frumuseţea, Natu-
ra, Erosul, Iubirea, Evoluţia spirituală, Moartea, Suferinţa,
incluse în aşa numitele Savori estetice (Rasa în sanscrită),
redate mai încolo. Se pot da nenumărate exemple de poezii
la autorii cu multe volume, în care mesajul lor este fie prea
vag sau inconsistent, fie prea alambicat, steril, lipsit de forţă,
banal, inodor, incolor şi aiuristic. Am fost tare indignat citind
protoziile unor aşa zişi poeţi consacraţi, publicate pe prima
pagină a revistelor culturale, şi care sînt nişte nerozii sadea,
ceea ce m-a făcut să-l parafrazez pe un franţuz : Am puţină
valoare cînd mă analizez, multă cînd mă compar!
Raţiunea poetului sau a poetei este precum hăţurile. Senti-
mentele poetului sau ale poetei sînt expresivitatea cuvintelor,
iar cuvintele sînt asemenea cailor. Din perspectiva mea nu aş
lăsa caii cuvintelor să alerge care încotro, fără noimă, ca niş-
te sălbatici. Poate că pentru alte sensibilităţi, alergătura cailor
te miri niciunde, reprezintă libertatea de expresie cea mai ex-
presivă, de dorit sau de urmărit într-o poezie. Fiecăruia cum îi
este voia, ar zice unii, numai că asta duce la anarhie estetică
sau prea puţină armonie. Pe undeva trebuie respectate nişte
direcţii, să existe niscai ordonări ideatice provenite din Ra-
ţiuni Superioare, cum se va vedea, ci nu din fiţele -egourile-
celor care crează.

Nu este intenţia mea să jignesc, nici să critic sensibilitatea

feminină, ci să le aduc la cunoştinţă poetelor unul dintre cele
mai profunde adevăruri ce au fost şi sînt cunoscute în Orient...
un Adevăr cu totul adevărat, fie că subscriem sau nu, fie că
aderăm sau nu la veridicitatea lui ! Principiul Masculin Ma-
crocosmic, numit Shiva, este Conştiinţa, iar Principiul Femi-
nin Macrocosmic, Shakti, este Energia. Shiva fără Shakti este
shava - cadavru. Conştiinţa fără Energie este Non-manife-
stare. Energia fără Conştiinţă este Haos! Conştiinţa şi Energia
sînt inseparabile în veşnicie !

17
 Din acest motiv, poetele la care aspectul de Control este
mai slab dinamizat, au tendinţa nu doar în poezie, ci mai cu
seamă în viaţa de zi cu zi, să fie furate de  aspectul care le
defineşte preponderent, respectiv Energia, şi se lasă duse
pe cîmpii, pe arătură sau în rîpele nonsensului !... Ele vor fi
crezînd că poeziile lor au sens, poate...şi mă refer, repet, la
acele poete a căror control, discernămînt şi luciditate sînt prea
puţin dinamizate, pentru că evident, există şi poete valoroase
măcar în unele poezii, tocmai prin strunirea cailor nărăvaşi ai
cuvintelor şi prin ordonarea lor spre un sens inspirat, coerent,
luminos.

Aici se află cel puţin una dintre principalele chei ale

Misterului Feminin, cheie cu care putem descuia cel puţin
una dintre odăile Misterului feminin... Ele se lasă trăite de
o multitudine de sentimente, adesea contradictorii, aşa cum
bărbaţii se lasă gîndiţi de o multitudine de gînduri, parţial
contradictorii !...Şi unii şi alţii trebuie să-şi controleze ener-
gia şi gîndurile, dîndu-le o direcţie ascendentă, către Cer. Cel
mai adesea, Bărbatul este cel care oferă Direcţia Ascendentă,
iar Femeia Energia Urcuşului, dacă atît bărbatul, cît şi fe-
meia sînt orientaţi spiritual... dacă nu, atunci se rătăcesc pe
orizontală, încurcaţi în plasa celor o mie şi una de dorinţe
satisfăcute doar atît cît permite karma lor, la unii mai mult, la
alţii mai puţin !... Sigur că procesul este ceva mai complicat,
pentru că mai intervin şi alţi factori, dar aici s-au schiţat cî-
teva repere spre o mai bună înţelegere şi integrare a oricărui
aspect, fenomen, act creator în viaţa noastră.
S-a uitat ce este şi cum ar trebui să fie poezia pentru
a-şi merita numele de POEZIE!...Trebuie să ne reamintim că
Poezia este un limbaj frumos, înălţător, sublim, inefabil, că
trebuie sau este de dorit să fie o curgere luminoasă, chiar pa-
radiziacă, dinspre sferele înalte, prin releele care sînt poeţii
autentici, către sufletele receptorilor, pe care apoi le va înălţa
spre acele sfere înalte de unde a purces iniţial acea curgere

18
luminoasă! Scopul imediat al artei este „ răpirea în inefabil”,
care răpire este foarte frumos exemplificată mai cu seamă în
haiku-urile cele mai reuşite, asemănătoare întrucîtva cu koa-
nurile zen. Diferenţa dintre haiku şi koan fiind de scop. Cel
dintîi urmăreşte încîntarea sufletească, pe cînd koanul are
drept scop stoparea discursului mental. Sigur că la actualul
nivel de conştienţă foarte limitat, e dificil să se creeze poezii
alcătuite numai din versuri de genul : să îţi mîngîi cerul ud...
pentru că ar fi foarte dificil de receptat mesajul lor metaforic,
fiind necesar un anumit grad de descripţie directă sau redun-
danţă, în termeni tehnici, pentru uşurarea înţelegerii. Cîndva,
în viitor, cînd aproape toţi oamenii se vor afla la nivel super
sau supra mental, limbajul poetic va fi excepţional de profund
şi înălţător, tocmai pentru că receptorii vor fi capabili să facă
identificarea perfectă cu starea transmisă de artist aproape in-
stantaneu, fiecare dintre receptori îmbogăţind transmisia iniţi-
ală cu nuanţele proprii, care vor fi apoi împărtăşite celorlalte
fiinţe umane, întrucît atunci conştiinţa va fi planetară la nivel
conştient, ci nu separată, egotică, aşa cum este în prezentul
Epocii Întunericului !
Exemplul cel mai bun de simplitate şi profunzime poe-
tică este Kahlil Gibran, el avînd şi o realizare spirituală de
excepţie, fapt care, neiniţiaţilor, nu le spune mai nimic, pen-
tru că nu ştiu ce presupune aşa ceva ! Dacă marea majoritate
a poeţilor, scriitorilor sau artiştilor, la modul general, ar şti
măcar teoretic ce înseamnă cu adevărat să avem o realizare
spirituală de excepţie, cum ar fi Sufletul trezit plenar, ori Si-
nele Dumnezeiesc revelat plenar, atunci ar avea mai multă
responsabilitate faţă de ceea ce scriu, în sensul că s-ar face
economie de multe tone de maculatură, fie ele de poezie, pro-
ză sau pictură !
Pentru aprofundarea aspectelor esenţiale ale artei veritabi-
le, dumnezeiesc inspirate, cel mai bine ar fi să se urmeze cur-
sul de Shivaism kaşmirian al excelentului profesor Nicolae

19
Catrina. Întrucît nu pot să redau acest curs despre arta sublim
inspirată, voi sintetiza cîteva idei principale, simplificînd cît
se poate de mult expunerea, pentru claritate.
Am grupat 5 elemente definitorii, astfel :
1. Rezonanţa – „ Esenţa poeziei este rezonanţa.” Un joc de
rezonanţe sau sugestii care apar din alăturarea cuvintelor, din
anumite ritmuri interioare, din metafore măiastre.
2. Savoarea estetică – are 9 stări psiho-mentale esenţiale de la
care pleacă orice artă 1.Starea de plăcere sau încîntare va ge-
nera Savoarea ( rasa în sanscrită) erotică; 2. Starea de veselie
generează Savoarea comică; 3. Starea de supărare sau tristeţe
generează Savoarea patetică sau tragică; 4. Starea de mînie
va genera Savoarea „furioasă”; 5. Starea de eroism va genera
Savoarea Eroică; 6. Starea de teamă, cînd este alchimizată,
generează Savoarea teribilă; 7. Starea de dezgust sau repulsie
va genera Savoarea „odioasă”; 8. Starea de surpriză sau mi-
rare generează Savoarea încîntării; 9. Ultima derivă din starea
de egalitate, seninătate, pace lăuntrică. În orice tip de artă, una
dintre Savori trebuie să fie predominantă, celelalte secundare.
3. Transfigurarea – este un proces psiho-mental care se re-
alizează în urma Minunării şi a Încîntării, dar nu numai. A
transfigura înseamnă a vedea şi a trăi prin rezonanţă frumosul
din Natură, din oameni sau din orice alte fenomene exterioare
nouă. A vedea/percepe calităţile, mai ales acolo unde sînt prea
puţin vizibile. Opusul Transfigurării este des-figurarea, care
este o rezonanţă cu planurile infernale ale Macrocosmosului,
respectiv cu fiinţele demoniace şi satanice, rezonanţe atît de
des întîlnite în pseudo-arta occidentală din ultima sută de ani,
cu scopul de a îndepărta fiinţa umană de esenţa sa dumneze-
iască prin scăderea vibraţiilor, inclusă în aşa numita estetică a
urîtului, care urît, dacă nu e transfigurat, rămîne des-figurat !
În cazul Transfigurării, artistul nu striveşte corola de minuni
a lumii, pe cînd prin des-figurare, nu mai trebuie scris ce se

20
petrece ! (A se vedea des-figurarea trupului uman, ca templu
a lui Dumnezeu, cu tatuaje, belciuge, coafuri şi zdrenţe oribi-
le, fapte ce arată foarte clar de cine sînt inspirate !).
4. Purificarea sau catharsisul - dacă arta îşi continuă direcţia
benefică ascendentă, prin transfigurarea şi alchimizarea as-
pectelor mai puţin plăcute, urmează purificarea, atît a artistu-
lui, cît şi a receptorilor care rezonează cu acea artă concretă.
5. Expansiunea conştiinţei pe trepte superioare, pînă la cos-
mizare, în cazul în care arta este realmente inspirată din pla-
nurile elevate şi redată cît mai fidel de către artist. Fapt ce
se petrece celor ce au o sensibilitate artistică foarte elevată,
respectiv sufletul trezit şi înflorit într-o proporţie suficient de
mare.
Cum se vede, există nişte Raţiuni Superioare de care orice
creator ar trebui să ţină cont, şi aici îşi are loc departajarea pe
care iniţiaţii au făcut-o între Arta Obiectivă şi Arta Subiec-
tivă. Arta Obiectivă este o artă sacră, o artă a esenţelor şi a
iniţiaţilor, are nişte cutume clare bazate pe tradiţii spirituale
îndelungate şi aşa se face că trăirile receptorilor sînt înăl-
ţătoare şi se circumscriu sferei ideatice din care a provenit
acea inspiraţie sublimă, pe cînd în Arta subiectivă specifică
lui Kali Yuga, fiecare creator, oricît de talentat şi inspirat va fi
fost, a introdus în creaţia sa trăirile inferioare ale egoului, iar
receptarea corectă a unei asemenea arte parţiale se face nu-
mai în măsura în care rezonăm cu acea operă, poezie, bucată
muzicală, film etc. Din acest motiv sînt atît de multe păreri
diferite despre cum ar trebui să fie arta autentică, pentru că
majoritatea artiştilor, receptorilor, criticilor sau editorilor nu
au cunoştinţe iniţiatice autentice, nu se bazează în demersul
critic şi în aprecierile estetice pe un filon spiritual autentic.
Mai clar spus, fiecare îşi va da cu părerea după criterii foarte
subiective, discutabile ori speculative, care criterii depind de
cunoştinţele cititorilor şi receptivitatea lor estetică mai mult
sau mai puţin elevată. Ca un exemplu ilustrativ, pe cea mai

21
profundă Cale spirituală care a existat pe Terra, Shivaismul
Kaşmirian, aspiranţii care doreau să devină „fii” spirituali,
trebuiau să treacă un test care consta în receptarea unei creaţii
artistice şi dacă ei reuşeau să intre în samadhi, extazul divin,
se considera că au nivelul necesar să acceseze treptele supe-
rioare ale iniţierilor.
Pe cînd în prezentul Epocii Întunericului, lumea a fost răs-
turnată cu susul în jos, artiştii cei mai mediatizaţi, publicaţi şi
bine plătiţi, sînt cei care aparţin sectei satanice a Dezbinăto-
rilor, iar valoarea lor reiese nu din creaţiile lor, cel mai ade-
sea, ci este dată de publicitatea obsesivă a numelui lor prin
multe canale media; artişti care sînt folosiţi drept exponate de
vitrină sau paravane pentru a abate atenţia poporului de la
scopurile mîrşave ale acestei secte perverse !
Ceea ce se cunoaşte mai puţin de către marea majoritate a
scriitorilor este aşa numitul Eveniment sau Flash solar, care
va avea loc cel mai probabil în următorii şapte-opt ani, ce con-
stă într-o emisie intensă de energie cu o durată de aprox.15
minute, în cursul căreia cea mai mare parte a umanităţii va
avea unele experienţe spirituale mai mult sau mai puţin zgu-
duitoare ori revelatoare, în funcţie de nivelul de conştienţă al
fiecăruia. După acel Eveniment se pare că actuala tehnologie
bazată pe energie electrică, petrol, gaze naturale şi cărbune,
care perpetuează indefinit sistemul de sclavie modernă, va
deveni nefuncţională, (din care motiv ar fi indicat să se sto-
cheze informaţiile importante pe hîrtie), dar efectul principal
al acelui flash solar se va produce la nivelul conştiinţei uma-
ne, care va face un salt, deşi nu chiar în cazul tuturor fiinţelor
umane, din motive evidente. Apoi, gradat, într-un timp pro-
babil de cîţiva zeci de ani, va fi un cu totul alt mod de a crea
şi a recepta arta, lumea şi universul, iar oamenii care vor trăi
atunci vor avea cu totul alte înzestrări, mult superioare celor
actuale. Am inclus această informaţie aici pentru că majorita-
tea scriitorilor este preocupată doar de colţul ei de colivie, ri-

22
sipindu-şi energia în subiecte mărunte, superficiale, care nu-i
ajută mai deloc în depăşirea nivelului actual de conştienţă,
fapt mai mult decît vizibil dacă se aruncă o privire pe temele
abordate în mai toate revistele culturale; subiecte sau teme
care nu folosesc nimănui pentru trezirea sufletului şi dacă nu
ar fi publicate, nu ar suferi nimeni de pe urma absenţei lor !
Va fi „ un Cer Nou şi un Nou Pămînt”, dar ceea ce trebuie
să se înţeleagă cît mai bine, de cît mai mulţi oameni, este că
noi înşine vom crea acel Nou Cer şi Nou Pămînt prin alegeri-
le şi mentalizările predominante pe care le vom face la nivel
colectiv !
Deşi vom fi asistaţi din plan subtil de entităţi non-terestre,
curăţenia interioară şi exterioară a tuturor mizeriilor pe care
le-am creat în Noaptea Spiritului ne aparţine aproape în în-
tregime, de aceea aşteptarea pasivă a unui Mesia care să ne
salveze de egoismul, prostia şi răutatea proprie este iluzorie
şi derizorie !
Sigur că după publicarea acestei cărţi de poezie, ea va fi cel
mai probabil ignorată de critici, reviste culturale sau pentru
premii, din cauza acestei prefeţe, întrucît se ştie cine conduce
din umbră societatea actuală şi spre ce prăpastie ! Dar nu se
poate ca noi toţi să ne ascundem capul în nisip din laşitate şi
teamă de repercusiuni !...
La capătul cel mai înalt al evoluţiei spirituale se află starea
de extaz dumnezeiesc transpusă sub formă poetică de unul
dintre cei mai mari yoghini ai lumii, numai că, dacă nu avem
capacitatea de a empatiza cu autorul poeziei; mai precis, dacă
nu putem face identificarea perfectă prin trăire directă a stă-
rii pe care a avut-o Yogananda cînd a scris Samadhi, pentru
noi oamenii obişnuiţi, această poezie nu este poezie, în sensul
definit în acest text, ci o descriere destul de prozaică a unei
stări, fie ea şi sublimă.

23
 Extazul dumnezeiesc este prin excelenţă o stare Supramen-
tală, de aceea este imposibil să o transpui în limitele foarte
strîmte ale mentalului obişnuit la care avem acces majori-
tatea dintre noi. De pildă, una dintre cele mai elevate trăiri
spirituale este smerenia atoateiubitoare, pentru că înglobează
totul în modul cel mai iubitor cu putinţă, fără a se pune vre-
odată mai presus de orice altceva, dar cum să transpui în po-
ezie o asemenea stare? Şi această informaţie mi s-a trimis de
Sus tocmai pentru a nu mă semeţi în faţa semenilor cu firavele
mele cunoştinţe teoretice !
Marii yoghini sau sfinţi ai lumii n-au avut drept misiune
principală scrierea poeziilor geniale. Chiar şi nivelul Super-
mental este dificil de transpus în limbajul minţii obişnuite. A
se vedea, de pildă, dificultatea transpunerii poeziilor pe care
le primim în vis. În acel plan ele conţin bogăţii de frumuseţe
şi sensuri uimitoare, foarte greu, dacă nu imposibil de tradus
în limbajul omenesc vorbit. Exemplu este poezia din acest
volum Nunta cosmică... În vis, versul Un înger, doi de îngeri,
transmitea ceva paradoxal, surprinzător de profund prin mul-
titudinea de sensuri, pe cînd în planul fizic pare a fi o greşeală
gramaticală ! Este posibil ca într-un viitor mai îndepărtat,
cînd majoritatea omenirii se va afla, fie la nivel supermental,
fie la nivel supramental, poezia să aibă cu totul altă formă şi
un alt conţinut decît în prezent, mai ales întrucît în acele vre-
muri aproape toţi oamenii vor reuşi să realizeze instantaneu
identificarea perfectă prin trăire directă cu starea emiţătoru-
lui, respectiv a artistului din momentul compunerii poeziei
sau muzicii sale sublim inspirate. Pînă atunci trebuie să ne
descurcăm cu ce avem, adică nivelul mentalului obişnuit,
urmărind ca poeţi să transpunem prin anumite intuiţii de la
nivelurile superioare ale mentalului, unele realităţi superioare
paradoxale, inefabile, poetice, care să ne înalţe sufleteşte în
acele tărîmuri, fie şi pentru fracţiuni de secundă !
Altfel spus, Poezia este cea de-a doua modalitate, după

24
Muzică, sau al doilea limbaj, care urmăreşte să transpună re-
alităţi superioare inefabile într-un limbaj cît de cît inteligibil
mentalului obişnuit, şi cu cît acele intuiţii sînt mai expresiv
redate prin intermediul comparaţiilor şi al metaforelor, cu atît
mai reuşită este poezia, mai inspirată, iluminată, revelatoare
sau chiar genială, deşi acest ultim atribut şi-a piedut forţa prin
banalizarea lui pînă la vulgarizare !
Ca exemplu este versul la care am simţit realmente cur-
gerea de Sus : „Să îţi mîngîi cerul ud ”... Dacă este scos din
context, acest vers ar putea sugera ceva anume tantricilor,
însă în contextul poeziei Verde, fie va fi trecut cu vederea de
către cei insensibili, fie va fi gustat cu multă încîntare de către
receptorii mai rafinaţi ca exemplu de limbaj poetic inefabil şi
încîntător!
Deci menirea poeziei dintru început a fost să exprime, într-
un limbaj metaforic, realităţi inconceptibile minţii obişnuite,
menire care s-a pierdut ori s-a uitat de mai bine de jumătate
de secol datorită influenţelor malefice ale Dezbinătorilor…
şi care menire trebuie reamintită, pe de o parte, şi aplicată în
practică, pe de altă parte.
Privite poeziile contemporane din această perspectivă lu-
minoasă, am afirmat că ele sînt în marea lor majoritate nu
poezii, ci nerozii ! Sigur că poeţii actuali au o scuză, anume
ignoranţa… Din comoditate, lene sau din larvaritate, cei mai
mulţi dintre ei nu se preocupă să-şi eleveze nivelul propriu
de vibraţie şi conştienţă, la modul practic zilnic, prin metode
specifice, considerînd cel mai adesea că bruma de talent sau
talanţii ce li s-au oferit nu mai trebuie înmulţiţi şi astfel sînt
îngropaţi în versuri aşa zis moderniste, fără (aproape) nimic
din ceea ce s-a prezentat aici ca fiind necesar poeziei inspi-
rate, pe lîngă faptul că, datorită orgoliulului, se cred deasupra
oamenilor de rînd, ca atare nici nu le trece prin minte necesi-
tatea de a progresa spiritual.
În antichitatea indiană „cuvîntul KAVI desemna inseparabil
pe cel care vede Adevărul și pe poet. Cineva era Poet pentru
că era Văzător. Această evidență a fost însă uitată.”

25
 Totuşi, nu aş dori să se creadă că mă autoproclam ca fiind
un receptor infailibil de artă şi nu m-aş încumeta deocam-
dată să fac pe Ghidul cel Priceput într-ale poeticii, pentru
că REALMENTE nivelul meu spiritual încă nu-mi permite să
percep manifestările superioare ale mentalului foarte exact,
din care pricină e loc de erori, şi decît să îngroş rîndul orbi-
lor care îi conduc pe alţi orbi la groapă, mai bine îmi văd de
evoluţia mea spirituală momentan... Dacă voi reuşi în actu-
ala viaţă să ating un nivel SIGUR de realizare spirituală, cu 
AJUTORUL LUI DUMNEZEU, poate că ulterior voi putea
să îndrum şi alţi oameni... DACĂ !
Pînă atunci îmi dau cu părerea cînd şi cînd, nefiind  FOAR-
TE SIGUR că părerile emise sînt  ÎN TOTALITATE COREC-
TE  !

Mai departe, răspund la întrebarea: De ce folosesc vechea

ortografie ?
Modificările aduse ortografiei limbii române după 1993 au
la bază motive obscure și insuficient fundamentate grama-
tical. Am convingerea că aceste noi reguli au fost create de
niște indivizi pe care aici îi numesc Dezbinătorii, după cum
se va vedea.
Unul din argumentele solide împotriva actualelor reguli
ortografice, îl constituie bizareria situației pentru cei care vor
să învețe limba română. Ce criterii îi explici unui străin că
stau la baza scrierii unui cuvînt care începe cu Î din I, are pe
la mijloc un Î din A, iar la sfîrșit din nou Î din I ?... Și cînd
acești așa ziși străini sînt chiar frații noștri de peste Prut, dez-
orientarea se accentuează și mai mult !
Un alt argument prezentat de autorul acestor rînduri în
Antologia de Rîsoterapie, îl constituie confuzia mai mult
decît evidentă care se realizează pe multe site-uri care folo-
sesc ortografia US, fără diacritice, și în acest caz apar multe
confuzii, ca de exemplu : rau poate fi rîu sau rău, tată poate
fi țață, țîță, sfant se poate citi sfanț și sfînt... și multe altele.

26
 La acest argument, probabil că unii vor spune ceva de ge-
nul: Ei, și ce, obosesc mușchii minții tale să găsească varianta
corectă !?... Degringolada sau masacrul limbii române este
continuat de mulţi vorbitori români care, în scris, fie că nu-şi
amintesc corect noile reguli, fie din comoditate, scriu Î din
A la începutul cuvintelor şi astfel au apărut aberaţii de genul:
an în loc de în, ancercare în loc de încercare, şi aşa mai
departe... O altă inovaţie ineptă introdusă de cine ştie ce min-
te tulbure este ŞI-ul cu rol de a evita cacofoniile. S-a ajuns
acum ca acest ŞI să devină obsesiv în limbajul unor oameni
cu studii superioare, fie ei jurnalişti ori autori cu multe cărţi la
activ, chiar şi atunci cînd nu există riscul nici unei cacofonii!
Iar oamenii neşcoliţi prea mult, auzind folosirea atît de des
a acestui ŞI intermediar chiar şi în locuri în care nu îşi are
locul, cred că aşa este corect, preiau papagaliceşte exprima-
rea şi uite aşa, încetul cu încetul, pe nesimţite şi neştiute, se
deterioarează tot mai mult şi mai grav o limbă care iniţial,
după cum se va vedea mai jos, a fost cîndva, la origini, cel
mai probabil, o limbă sacră de ordinul întîi !
În momentul adoptării noii ortografii, la conducerea Aca-
demiei Române se afla un informatician, ci nu un lingvist,
care s-ar fi putut opune acestor schimbări, aducînd argumente
lingvistice, dar acum îmi dau seama că toți șefii institutelor
importante din țară și de peste hotare, aparțin Dezbinătorilor,
ca atare ei se supun ordinelor Ocultei mondiale sau locale !
Cînd a apărut Eugen Simion la conducerea acestui for, el
a tranșat foarte clar situația oponenților, spunîndu-le că dacă
vor continua să scrie cu vechea ortografie dinainte de 1993,
cărțile lor nu vor fi luate în seamă de Academie pentru pre-
mii!... Ei, ăsta da argument logic și gramatical !!... Numai
atît şi este suficient pentru mine pentru a ști sigur de la cine
a venit ordinul acestor schimbări în ortografia limbii române!
Fiincă atunci cînd impui cu forța una sau mai multe reguli,
una sau mai multe legi, nu mai este necesitate, ci obligație;
nu mai este democrație, ci dictatură, chiar dacă mascată sub
cuvintele ipocrite ale unei pseudo-democrații.
Argumentul lingviştilor merită şi el amintit, anume că o

27
fonemă nu poate avea două funcţii diferite, însă acesta a fost
adus post factum, după adoptarea noi ortografii, ci nu în tim-
pul şedinţei în care se mai putea contracara acea adopţie abe-
rantă.
Cît despre semnul întrebării și al exclamării, lipirea lor
de cuvinte mie personal mi se pare ilogică din următoarele
motive :
1. Scrierea semnelor de întrebare-exclamare lîngă
cuvinte este ilogică pentru că aceste semne NU aparțin
cuvintelor, deci de ce trebuie lipite de ele ?... Pe lîngă
faptul că lipirea acelor semne de cuvinte le face mai
puțin vizibile celor cu vederea mai slabă, și chiar dacă
acesta nu este un argument gramatical, este în schimb
un argument de grafie aerisită.
2. Toate cărțile tipărite înainte de 1993 aveau spații
vizibile între cuvinte și cele două semne mai sus
menționate. De ce oare s-a trecut la lipirea acelor
semne de cuvinte ?... Există vreun argument LOGIC
pentru această schimbare ?
3. În scrierea de mînă cu pix, stilou, creion, majorita-
tea oamenilor care au teminat școala primară înainte
de 1993 lăsau un spațiu gol între cuvinte și semnele de
întrebare – exclamare, pentru că așa au fost învățați la
școală și pentru că așa era și în cărțile tipărite.
Ci analizînd mai adînc cauzele care vor fi stat la baza aces-
tor schimbări în ortografia limbii române, cred că am găsit
motivul ascuns al acestor noi reguli, pe care îl voi prezenta ca
pe o ipoteză deocamdată, deoarece nu am argumente palpa-
bile în această direcție. De altfel, după cum se va vedea, este
greu să fie scoase la lumină în actuala conjunctură politică
aceste argumente palpabile.
După cum unii cititori sau unele cititoare știu deja, exis-
tă pe planeta noastră cîteva limbi sacre, cum ar fi sanscrita,
greaca, ebraica şi araba. Se mai știe de la fostul consilier al
papei Ioan Paul al II-lea, Miceal Ledwith, că limba latină se

28
trage din limba română, ci nu invers. Argumentul cel mai bun
că romanii au învăţat limba latină de la daci fiind acela că Da-
cia a fost cucerită de romani doar în proporţie de 14%!... Se
pune răzbit întrebarea: cum au învăţat dacii liberi limba latină
de la romani?...prin polenizare ?...
Așadar, dacă limba română nu provine din limba latină,
atunci care este originea ei ?
Autorul acestor rînduri crede că limba română era la ori-
gine o limbă sacră primară ori provenea dintr-o limbă sacră,
cel mai probabil sanscrita. Subiectul e mult prea vast pentru a
fi dezbătut aici, de aceea cititorii interesați cu adevărat se pot
documenta pe internet despre similitudinile dintre cuvintele
sanscrite și cele românești.
Posibil că secta anti-divină care se află la Putere în pre-
zent să dețină informații precise sau convingătoare în această
direcție, dar din motive pe care doar parțial le putem bănui,
să nu facă publică o asemenea informație. Ori, fiecare sunet
( ca de altfel TOT ce există în Creație ) înseamnă vibrație și
număr. La fel, fiecare fonemă a unei limbi este vibrație și
număr. Dacă admitem că limba română era la origine o limbă
sacră primară ori provenea dintr-o limbă sacră primară, atunci
reprezentații Întunericului au tot interesul să pervertească ar-
monia unei limbi, aducînd modificări aparent nevinovate, dar
care schimbă valoarea numerică și vibrațională a fonemelor
și implicit a cuvintelor.
Aici s-ar putea obiecta că astfel de modificări au tot fost
aduse de-a lungul timpului la majoritatea limbilor pămîn-
tene... și acesta este punctul vulnerabil al ipotezei mele. Aș
putea aduce argumentul că una este o modificare cumva na-
turală în virtutea degradării inerente a unei limbi și altceva
este o modificare intenționată de către o instanță malefică, așa
cum s-a petrecut cu arhi-cunoscuta formulă O.K., care a fost
încărcată malefic prin ritualuri de magie neagră.
Ceva similar s-ar putea să se fi produs și la modificarea fo-
nemei Î din A. I-ul semnifică evident verticalitatea ascensiu-

29
nii, pe cînd  din A ne trimite la un simbol masonic prea bine
cunoscut, anume compasul, alături de echer. Scris  din A,
fonema simbolizează limitarea pe care nu doar omul obișnuit
o are și o simte mereu, ci și fratele Dezbinător din primele 33
de grade ( și următoarele 13 grade) le resimte mereu, pentru
că întotdeauna este cineva mai sus care îl apasă pe cel inferi-
or, parcă spunîndu-i : stai unde îți este locul pînă ai să meriți
să te ridici o treaptă mai sus !... Căciulița de la  îndeamnă
pe toți acești sectanți la obediență și ascultare totală față de
superiori ! ( Nu este un : ăăă, ce bine că am scăpat !... ci un
âââ !...cît ne mai chinuiți ??!...Dacă se folosește îîî din I enti-
tatea încă mai are coloană vertebrală, pe cînd în cazul lui âââ
din A se vede grafic cum entitatea este oropsită, schimonosi-
tă, turtită, fără identitate proprie !... Căciulița de la fonema ă,
deși este tot limitatoare, este o limită care poate fi ocolită pe
laturi, pe cînd în cazul căciuliței de la â, unghiul acela ascuțit
nu mai permite ascensiunea spre Înălțimi!).
Poate fi o speculație sau poate fi forțată ipoteza mea, dar
de asemenea poate fi și adevărată.
Iar la întrebarea de ce este autorul acestor rînduri așa de
sigur că schimbarea a fost adusă de respectiva grupare ma-
lefică a Dezbinătorilor, răspunsul este simplu ca bună ziua :
Pentru că ei conduc totul la ora actuală ! Mă refer nu doar la
majoritatea guvernelor acestei lumi, ci la toate posturile cheie
din orice instituție publică importantă, oricare ar fi domeniul
ei de activitate, cu foarte rare excepții ! Altfel spus, nici o
decizie cît de cît importantă pe această planetă sau în aceas-
tă țară, nu s-a luat fără acordul Dezbinătorilor în prealabil !
Care este argumentul ?
E vizibil acest argument pentru toți, numai că cei mai mulți
oameni, fie ei intelectuali sau oameni cu studii gimnaziale,
sînt preocupați DOAR DE COLȚUL LOR DE CUȘCĂ și
nu văd pădurea din cauza copacilor sau invers !... Acest ar-
gument vizibil pentru toți este tocmai deteriorarea din ce în
ce mai gravă a calității vieții noastre de la o zi la alta, într-un
proces care inițial a fost ceva mai lent, dar în ultimii 30 de

30
ani s-a accelerat tot mai mult și mai mult. Ca în anecdota cu
broasca : dacă arunci o broască într-o oală cu apă clocotită,
ea va sări îndată afară, dar dacă pui o broască într-un vas cu
apă rece, așezat pe aragaz la foc mic, atunci broasca va muri
încetul cu încetul, aproape fără să-și dea seama.
Timpurile viitoare vor confirma sau infirma valabilitatea
acestei ipoteze.
Niciodată, nicăieri,  CORECTITUDINEA GRAMATICA-
LĂ N-A CREAT TALENTE  SCRIITORICEȘTI  REMAR-
CABILE !!... Ba dimpotrivă, textele scrise după toate regulile
gramaticii, morfogeneticii, sintaxei sau paralaxei (sic!), pro-
duse chiar de specialiștii în lingvistică, suferă de o ariditate
și platitudine strigătoare la cer !...Și asta din pricină că RE-
GULA aparține Minții, pe cînd EMOȚIA care dă valoarea
autentică unui text, aparține Inimii sau Sufletului Trezit ! De
aici să nu se înțeleagă că pledez pentru anarhie lingvistică, în
nici un caz !
Așadar, revenind la Dezbinători, cine în lumea noastră
are interesul să semene zîzanie, dizarmonie, neînțelegeri și
confuzii între oameni ?...Cine are interesul să ne tehuiască de
cap pe noi goimii, sclavii acestui veac prin scăderea nivelului
de vibrație la modul global, începînd cu limba unei națiuni,
continuînd cu artele – îndeosebi muzica și cinematografia -
și încheind cu educația oferită în școli, pe lîngă brambureala
din mass-media ? Pentru cei care au mintea deschisă, acesta
este un alt semn al celor care se recunosc între ei prin semne
și însemne !
În cele în urmă nu oropsirea şi suferinţele bine meritate
pe care le-am trăit cei mai mulţi dintre noi contează, întrucît
toate acestea au avut rolul să ne înveţe ceva anume, ci cît de
mult am dăruit semenilor noştri din talanţii ce ni s-au dat spre
folosinţă, şi mai ales cît de mult am iubit, iar cel mai impor-
tant aspect este să iubim, prin Graţia Celui Prea Înalt, la mo-
dul dumnezeiesc, intens, umil şi permanent, întreaga Creaţie,
fără excepţie !

31
 La final, pentru că s-a vorbit atît de mult despre Trezirea
Sufletului, ar fi utile cîteva repere ale acestei realizări. Din
capul locului trebuie precizat că la fiecare fiinţă umană trezi-
rea sufletească se manifestă într-o manieră unică, însă există
şi cîteva trăsături comune. În principal Bucuria necondiţio-
nată, numită adesea Bucurie de Viaţă. Ne bucurăm mai me-
reu de toate cele, de o manieră autentică, spontană, naturală.
Este bucuria pe care o trăiesc mulţi copii, dacă sînt lăsaţi să
o manifeste fără îngrădiri tembele.
Mie personal mi s-a oferit o exemplificare prin graţia Ghi-
dului spiritual, pe care ulterior am etichetat-o drept trezire
a sufletului, care avea însă o altă particularitate. Pe fondul
unei stări de plutire, în care am avut sentimentul că levitez,
am trăit cîteva secunde de fericire divină indescriptibilă, dar
ceea ce era pregnant s-a arătat a fi o stare de toleranţă şi ac-
ceptare deplină a tuturor contrariilor, a tuturor inconvenien-
telor sau fiinţelor care anterior nu-mi plăceau ! Şi abia mai
tîrziu am înţeles că era necesară acea stare pentru a asi-
mila ceva esenţial, anume că, datorită vieţilor mele trecute
de mare boier, aveam tendinţe elitiste foarte pronunţate, din
care pricină trebuia să accept în forul meu lăuntric, la modul
afectuos, existenţa tuturor fiinţelor care nu-mi plăceau la ni-
velul egoului. Pe cînd la o prietenă, această stare de trezire a
sufletului a avut ca predominanţă sentimentul iubirii, fiindcă
ea nu se simţea iubită suficient în actuala viaţă !
De unde am dedus că această trezire a sufletului va revela
fiecăruia exact faţeta de care are cel mai mult nevoie întru
depăşirea anumitor limite ale egoului propriu. Se pot enume-
ra cîteva semne ale trezirii sufletului : Bucuria, Afectivitatea,
Toleranţa, Iertarea, Compasiunea, Centrarea în Sine, Altruis-
mul, Bunătatea, Armonia interioară, Empatia, toate acestea
manifestate mai mereu, nu doar de sărbători şi numai faţă de
cei dragi ! Se va spune poate că acestea se ştiu, că nu e nici
o noutate, însă tocmai aici e buba, că se ştiu doar teoretic, şi
se pun în practică atît de rar, încît în acele cazuri nu se poate
vorbi de o trezire reală a sufletului. Ea este incompatibilă cu
gelozia, posesivitatea, răutatea, invidia, ura şi toate celelalte

32
sentimente negative. Prezenţa acestora arată că încă sîntem
departe de a avea sufletul trezit.
Aşa cum există un limbaj al egoului prin vorbirea articu-
lată, există şi un limbaj al sufletului prin simboluri. În toa-
te tradiţiile spirituale autentice, Masculinul este simbolizat
de Soare, Femininul de Lună, iar pentru trezirea sufletului
este necesară trezirea aspectului polar opus, respectiv femeia
interioară la bărbat şi bărbatul interior la femeie, pentru a
atinge starea androginală glorioasă. La această stare se face
aluzie în versul : Vino, Doamne, mă cunună / Cu o rază de
pe Lună...
Aspectul esenţial întru trezirea sufletului este Centrarea în
inimă, (şi nu e vorba de inima fizică, ci de mijlocul pieptului
- zona de proiecţie a sufletului în plan subtil), care trebuie
să fie permanentă, orice alte activităţi am realiza, oricît de
acaparatoare, ceea ce pare a fi foarte greu pentru început,
dar dacă se reuşeşte această Centrare în inimă pe durate din
ce în mai lungi, simultan cu stoparea discursului mental, aş
spune că acea stare este o Introducere în Mijlocul Sfîrşitului
a orice trebuie să sfîrşească pentru ca noi să renaştem după
transcenderea Egoului !
Totuşi, chiar şi dacă această Precuvîntare ar fi citită de
toţi creatorii de artă originală, este iluzoriu de crezut că în-
demnurile şi ideile cuprinse în ea vor fi asimilate şi aplicate
corect în practică de toţi, dată fiind diversitatea de culturi,
mentalităţi şi prejudecăţi existente în lume, pe lîngă nivelul
de conştienţă foarte diferit dintre oameni, însă socotesc că
era necesară aducerea la cunoştinţă a unei alte perspective,
prea puţin cunoscută, care va da roade benefice în viitor.
Autorul
18 iunie 2018

33
(UNI)VERSURI DE JOACĂ
Dacă noi nu ne iubim

Cocoşpîrlă cu gîlmîz
Presupus a fi balcîz,
Sărutat de o bezea
Fără chiloţei pe ea,
A rămas înţepenit
Pînă cînd s-a dumirit :

Dacă noi nu ne iubim,

Atunci cînd ne... îngerim ?

37
Bizar

Într-un bazar
Bizar
Ne cîntă un cobzar
Despre un vechi Cezar
Ce exclama amar :
„ Ce zar, ce zar ! ”…
Cînd a pierdut în bar
Regatul pe-un măgar !

38
Poezea fără bezea

Charismatic şi hazliu
Mă scăldam în argintiu
Dar dintr-un motiv zurliu
„Între noi era tîrziu ”!

Aveai nimbul rozaliu

Eu un cal cam ageamiu
Tu cîntai un potpuriu
Şi dansai pe un sicriu !

O, ce trup aveai - nurliu !

Şi ce zîmbet azuriu
Cuibuşor trandafiriu
Şi privire-n mieriu…

Eu visam ceva straniu

Cum că mă iubeai zglobiu
Dar dintr-un motiv zbanghiu
„Între noi era tîrziu”!

39
Trovanţii din dîrvale

Pe cărări urcate
Merg Platon şi Socrate
Pe drumuri rotunde
Merg orbii niciunde
În rîpe la vale
Dau proştii tîrcoale
La bani se închină
La vin se dezbină
La sex se adapă
La minte se crapă…

Privirea nătîngă
Cu inima lîngă !

40
Întrebare

Ce toamnă frumoasă
Şi n-am cal să plec de-acasă
Să-mi caut crăiasă
Cît mai frumoasă
Şi foarte luminoasă !

Ay, ay, ay, kărmuţă rea,

Cînd se naşte soacră-mea ?!

41
O meduză

O meduză
Cam mofluză
Şi la gură fără spuză,
Alungită în ecluză
Lîng-o duză
Andaluză
Pe o buză
De prăpastie difuză,
Nu departe de-o peluză...
Arăta ca o burnuză
La ventuză
( sau era uşor lehuză ? )...

Derutată şi confuză
Ori posibil cam obtuză
Dacă se ferea de-o muză
Fără sutien şi bluză
Care o tenta de zor
Cu mesaje de amor
Trimise din archebuză
Peste o cambuză...

42
 Morala :

Dacă stai mereu ursuză

- Fără nici o scuză -
Deşi nimeni nu te-acuză,
Nici umorul, nici amorul

Nu te-amuză !!!

43
Bucura-m-aş şi n-am cui

Bucura-m-aş şi n-am cui,

Ci doar un piron mai şui
În peretele gălbui
Dintr-o viaţă a nimănui.

Bucura-m-aş cui mă vrea

Şi nu ştiu pe nimenea
Bucura-m-aş chiar şi-aşa
Cui îmi cere dragostea
Dar nu este nici o Ea ! ...

Bucura-m-aş orişicît
De la tălpi, mai sus de gît,
Orişicum şi orişicînd
În extaze rînd pe rînd !...

Bucura-m-aş tuturor
Pînă mă topesc uşor
Ca un fulg neprihănit
În Oceanul infinit !

44
Cu sandale şi monoclu

Mermencioclu
Cu sandale şi monoclu
Fără bani şi fără soclu,
Căutînd rapid un cioclu
Să îngroape un destin
Cu un epitaf în ocru :

„O tristeţe mai puţin!”

Mermencioclu tu erai
Şi de jale nu scăpai
Pînă nu te înălţai
La Sublim !

45
Întrebare fără fard

Luminate bard,
Eu nu am pe epicard
Nici cel mai mic retard,
Nu sînt suflet de bastard
Şi nu cred nici în hazard !

Aşadar, cum să ard

Karma neagră de un yard
Cînd nu am nimic pe card
Şi îmi trebe- un miliard
Ca modestul meu stindard
Să mi-l flutur lozincard
La o fată foarte hard ?...
Că alerg ca un ghepard,
Să nu zic de leopard,
Şi nimic, Mărite Bard !...

Să mă parfumez cu nard
Spre a nu fi panicard ??...
Să mă dau apoi cu fard
Ca să nu fiu şablonard ?...

46
Da ce-s eu, un poetard,
Nesimţit la miocard,
Pueril şi ifosard,
Cabotin şi revanşard,
Hoţoman patriotard,
Fără scrupule pe gard
Sau un maso cumulard
Repedea capitulard ??

Te înşeli, Mărite Bard !...

Chiar şi tu micuţă bardă,
Te înşeli la miocardă (!),
Oi fi fost cîndva în hoardă,
Dar acum sînt avangardă
Şi lucid pe la mansardă,
Chiar de cînt doar pe o coardă
Ca nimic să nu se piardă !

47
Gura care rîde

O răţuşcă
Goală puşcă
Se iubea cu o creţuşcă
Într-o cuşcă
Şi mînca dintr-o găluşcă...

Morala :
Gura care rîde
- nu muşcă !

48
Îmbăta-m-aş orişicum

Îmbăta-m-aş şi n-am cum

Cu mireasma de parfum
A unui poem postum.

Îmbăta-m-aş fără stres

Cu surîsu-neînţeles
A unui sonet ales !

Îmbăta-m-aş, dar n-am cheie

La inimă de femeie,
N-am altarul unei zeie,
Nici a geniului scînteie !

Îmbăta-m-aş serios
Cu orgasmul amoros
A unui tantric zelos
Care trece glorios
Peste vălul mincinos !
Îmbăta-m-aş cît mai des
Cu extaze în exces
Îmbăta-m-aş orişicum
În Eternul lui ACUM !

49
La egoul meu la poartă

La Egoul meu la poartă

Zace o speranţă spartă
Ruginită, fără toartă,
Ca busola fără hartă
Sau ca frişca fără tartă ;
Oropsită de o soartă
Cînd anostă, cînd deşartă,
Căutînd prin lumea moartă
Să învie vechea artă
A iubirii fără ceartă
Care pe toate le iartă,
Ca nimic să ne despartă
De Sublim !!

50
Strigătură de iubit

Dacă astăzi nu mă vrei...

Îmi tai Dorul pe din două

Şi-l înec în bob de rouă

Îmi tai Dorul pe din trei

Şi-l arunc la porumbei
Îmi tai Dorul pe din patru
Ca să vezi că nu joc teatru

Îmi tai Dorul pe din cinci

Şi-l cos nasturi la opinci
Îmi tai Dorul pe din şase
Şi-l învălui în mătase

Îmi tai Dorul pe din şapte

Ca să te visez la noapte
Îmi tai Dorul pe din opt
Şi din el fac praf de copt

51
Îmi tai Dorul pe din nouă
Şi-l sfinţesc cu stropi de rouă
Îmi tai Dorul pe din zece
Pînă cînd durerea trece

Şi apoi de nu-s dorit

Mă arunc în infinit
Să iubesc nemărginit !

52
Baladă pentru un Erou

Foaie verde de macrou

Am pierdut un libodou
Pe un scaun în metrou
Sau la mîndra în birou,
În tramvaiul din depou,
Undeva pe un panou,
Dar mai sigur în cavou
Chiflicit sub un rulou
Ce schiţa un vag tangou
Cu un tînăr bibelou...

Era mic cam cît un ou,

Avea bască şi sacou
Iar la guler un garou
De-l găsiţi,vi-l fac cadou,
Că eu vreau unu’ mai nou,
Nu de taur sau de bou,
Nici de armăsar marou,
Ci mai bine de Erou,
Zis şi Vira cel Miştou.

53
Şi acum repet din nou
Vreau tărie de Erou
Care ţine în lasou
Energia la platou
Pîn’ s-ajungă la potou,
Să rămînă toţi tablou
Cum îmi creşte un halou
Ca efect sau ca ecou
Chiar deasupra la egou !

54
Strigătură cu mult miez

Foaie verde vălătuc

Ca să scap de balamuc
Eu mă duc şi mă tot duc
În cel mai retras sătuc
Şi de yoga mă apuc !
( Yoga este pentru om
Cum e fructul pentru pom,
Cum e floarea pentru plantă
Sau ca sînii la amantă ! ).

Şi iar verde cu muştiuc,

Ca să scap de balamuc,
Pînă nu devin caduc,
Ori anost ca un eunuc,
Nesimţit ca un butuc
Sau mai ştiu io ce uituc,
Io mă duc şi mă tot duc,
Dacă nu într-un sătuc -
La umbra vreunui nuc,
Şi de yoga mă apuc !
( Yoga este pentru om
Cum e seva pentru pom

55
Ca lumina pentru plantă
Sau iubirea la amantă ! ).
Şi iar verde flori de suc
Sînt modest ca un surtuc,
Curajos ca un haiduc,
Mai umil ca un papuc
Şi vesel ca un clăbuc !

Şi iar verde pe năsuc,

Pînă nu dau de bucluc,
Io de yoga mă apuc
Ca pe Domnul să-L seduc
Ori mai bine să-L iubesc
Şi-n vecie să-L slujesc !

56
Giurămînt de ciumpalău

Să n-am frînă la baston,

De mai credem vreun mUson !
Să n-am priză pe moment
De mai cred în parlament !
Să n-am ţîţă la sub-braţ
Dacă ăştia e bărbaţi,
Mai degrabă e slugoi,
La cei negri, mici şi goi,
Ce mînjesc ce-i sfînt în noi !
Să n-am drujbă în chiloţi,
Dacă ăştia nu e hoţi !
Să n-am burtă la curea
De nu sînt ei gură rea,
Lacomă şi prefăcută,
Gata oricînd să asmută
Pe neghiobi înspre cei culţi
Ca să piară cît mai mulţi !
Să n-am paie la măgar
Dacă mint vreun pic măcar
Şi nici lapte la purcei
Dacă-i credeţi tot pe ei !
Ay,ay,ay, tristeţe rea,
Cînd mai fată scroafa mea !

57
Lamentou fără ecou

Dacă merite nu am
Să beau suc de portocale,
Am să intru şi pe geam
În centrul inimii tale !

Dacă geaba mă jelesc

În poeme monocord,
Mai bine să mă smeresc,
Să nu fac atac de cord !

Dacă n-ar fi nici un „dacă”,

Şi cu inima săracă,
Ai veni şi tu oleacă,
Nici tîrziu şi nici posacă !

58
De ce m-apuc ?

Frunză verde vălătuc

Nu sînt piază rea sub nuc,
Nu-s cîrcel sentimental,
Nici portiţă de scăpare
Dintr-o dandanauă mare
Şi mă-ntreb puţin năuc :

Fără bani, de ce m-apuc ??

- De cuc, de cuc !

59
Trezvia

Un poet şi o poetă
Cîntau seara la trompetă
Morţilor de pe planetă
O trezire mai discretă.

El ascet şi ea estetă
El solar şi ea cometă
El contur, ea siluetă,
El versat şi ea versetă.

Amîndoi într-o ştafetă

Pe o cale mai secretă
Sugerau cu o baghetă
Căutarea centripetă.

Însă lumea, din păcate,

Vrea daruri nemeritate
Aşteptînd pe nemişcate
Să fie cărată-n spate !

60
Toate drumurile

Ziua vîslă, noaptea cuc

Toate drumurile duc
Înspre raiul vălătuc
Unde nu-i nici balamuc
Nici femeie cu bucluc
Unde am doar ce aduc :
Fapta bună, gîndul suc
Şi lămpiţa sub surtuc,
Iar amorul îl traduc
Într-un zbor de guguştiuc
Cu umorul în clăbuc
Să te ţac şi să te ţuc
Pînă cînd devii bulbuc
Tu fereastră, eu pătuc
Aţipit în vis uituc
Ca să mă trezesc haiduc
De la Strigătul Înalt
Să iau Cerul cu asalt !

61
Juruinţe

Să-mi pierd harpa de rapsod

Dacă voi mai face nod
La aripa unui schilod
Care se-nalţă din glod !

Să n-am geniu în boccea

Dacă plec de lîngă ea
Pînă nu-mi ard karma grea
Cu prestaţii la saltea !

Să-mi scot visul din coşciug

Dacă nu devin un rug
Cu ardoare din belşug
Pînă cînd mi te conjug !

Să n-am umbre la egou

Dacă nu scriu un rondou
Mai de preţ ca un lingou
De să fie toţi tablou
Cum îmi creşte un halou
Chiar deasupra la stilou !

62
Alte juruinţe

Să n-am cizmă pe grumaz

Dacă nu vreau un răgaz
De la mult prea multul haz
Făcut zilnic la necaz !

Să n-am spuza mea pe turtă

Nici memoria prea scurtă
De nu suflu şi-n iaurtă
Ca să scap de marea burtă !

Să n-am floare la ureche

Dacă simt vreun pic de streche
Că nu am nicicum pereche
Ca poet din garda veche !

Să n-am griji pe dinainte

Nici avîntul la plăcinte
De nu salt mai sus de minte
Iubărind printre cuvinte !

Să n-am hopuri la urcare

Nici motiv de limitare
De nu zburd de încîntare
Peste semnul de-ntrebare
Cînd mă-ntreabă a mirare :

Cum de nu sînt cel mai mare

Scriitor în pronunţare ?!

63
În zadar

În zadar suspin şi sufăr

Lîngă frunze de ienupăr
După chiot de coţcar...
În zadar, în zadar !

În zadar suspin şi sufăr

După floare de ienupăr
Că n-apare şi mă supăr
Pe mărar !

În zadar sughit cu lacrimi

Colpeşit de multe patimi
De bondar !

În zadar bocesc în pernă

După liniştea eternă
Şi mirosul de lucernă
Din ierbar !

64
În zadar suspin şi sufăr
Eu, umilul bondărel,
Poreclit şi sîmburel ,
Plictitsit de-atît ienupăr,
Îmi plimb trompa mea cea suplă
Pe aici sau pe colea
Căutînd o cupă dublă
De lalea !

65
StrOFURI cu tîlc-mîlc
de Timotei Coţcariu

În văzduh cu apă rece

Toate mofturile trece
Numai tu nu vii acasă
Mai smerită şi duioasă !

*
Dinspre toamnă
Vine-o doamnă
Şi-mi apasă pe la tîmple
Să se-ntîmple !

*
Iartă cele dobitoace
Care strică şi desface
Că au sufletul inform
Şi eu dorm, eu dorm, eu dorm !
*
Ninge peste zăpăciţi
Şi mai multe zăpăcele
Că-s buştean de adormiţi
Sub umbrele !

66
 *
Nu ştiu alţii cum gîndesc
Că eu des mă plictisesc
Şi apoi nu nimeresc
Să mă scol, să mă trezesc !

*
Iată vine-un porc cu coate
C-o sirenă-n vîrf de băţ
Gropi ne sapă pe la spate
Şi ne-ndeamnă la dezmăţ !

*
Cîţi ca noi, cîţi ca noi
Se spălau într-un butoi
Mai mereu flămînzi şi goi
Şi slujeau la vreun ciocoi ?

*
Afară e toamnă
Şi eu n-am soamnă,
Nici somn, nici doamnă,
Şi nu ştiu ce-nseamnă !

67
 *
La urcuşul spre Nirvana,
Prea frumoasa Cosînzeana
S-a împiedicat, sărmana,
Şi-a căzut în swadhisthana !
*
Într-un fel de gol pustiu
Am rămas cam singuriu
Şi acum chiar că nu ştiu
Ce să fac sau cum să fiu ?

*
Jos la baza muntelui
Piesaj cu orbi destui
Rătăcind ades haihui
Peste viața nimănui !

*
Călărind un cal maro
Într-o tattvă indigo
De către un picaro
Prin uşa unui bistro
Nu se ştie încotro !

68
 *
Foaie verde flori de nufăr
Stau pe cuie şi nu sufăr
Că sînt mort puţin în cufăr,
Iar la minte parcă-s tufăr !

*
Cînd eram copil de cruce
Făceam nimbul să străluce
Dar acum de cînd sînt mare,
Aprind doar o lumînare !

*
ADOR să tac
AMOR să fac
UMOR să pac
OMOR nu fac !

*
Melodia ta nu-i tot concertul
După cum poezia mea
Nu-i tot desertul
Şi nici sfertul !

69
La margine de codru des

La margine de codru des

Toate ifosele ies
Precum boala prin abces
Sau ca fala în exces !

Orbule !... şi cît de des

Paşii tăi se întreţes
Pe cărări de-ne-nţeles
Încîlcite prin eres
Şi te-ndrepţi spre un proces
Care duce la deces
Dacă nu treci cu succes
Egoistul interes.

70
Cum s-a dus pohta de uz

Foaie verde de harbuz

Mi s-a dus pohta de uz
Deşi n-am făcut abuz
C-am rămas niţel mofluz
Ca să nu spun chiar ursuz...

Dară nu vreau să mă scuz

Că aş fi cumva difuz
Şi nici voi să te acuz
C-ai secat al meu havuz
De-am rămas surd la auz !...

Însă zi şi tu Urmuz,
Dacă tot am cucuruz
Şi nu sînt nici chiar obtuz
Sau la inimă lehuz,
De ce mi s-a dat refuz
Cînd urcam în microbuz
De-am rămas complet confuz !

Să aştept autobuuuz ??...

Pînă cînd frate Urmuz ?

71
Strigătură de iubit (2)

Foaie verde strop de rouă

Îmi caut giugiucă nouă…
Hooop-şa !
Foaie palidă de prună
Îmi caut giugiucă bună
Haiii-da !
Foaie orişicum să fie
Îmi caut giugiucă vie
Haiii-no !
Foaie verde rostopască
În pat să mă-nveselească
La suflet să mă vrăjească
Şi la mine să iubească…
Haiii-vino !

Dacă nu eşti tu aceea

Nu sta-n drum
Că pierd ideea !
Haii-duti !

72
Vine o vreme

Vine o vreme cînd mă trece

Verbul la infinitivul rece
Mă obligă, mă întrece
Cu scopul să mă aplece.

Vine o vreme ce mă urcă

Substantiv care bifurcă
Scările ce se încurcă
Pînă Domnul le descurcă.

Vine o vreme care trece

Dinspre golul sec şi rece
Spre aspectul cel mai triplu
De la Perfectul Simplu !

73
Monorai în La diez

Exist, trăiesc şi te visez

Frumoasa mea în ecosez
La umbra ta îngenunchez

Ca cel din urmă amorez,

Din cînd în cînd te venerez
Ba chiar te şi divinizez,
Deşi ai crede c-aiurez !

Totuşi nu vreau să epatez

Şi nici măcar să-nduioşez
Că geaba lună defilez
Prin faţa ta cu ce rimez
Dacă n-ai ochi nici să mă vezi !

74
Modest, modest, da’ se să ştie !

Cînd respir
Parcă-s Şekspir
Cînd mă-ndoi
Parcă-s Tolstoi
Cînd visez
Parcă-s Marquez...

Cînd mi-e mov

Parcă-s Cehov
Cînd sînt gol
Parcă-s Gogol
Cînd nu tac
Parcă-s Balzac
Ci nu e un apropo
Dar semăn cu Allan Poe...
Şi neluînd nimic cu japca
Parc- aduc un pic cu Kafka !
Aşadar, mărturisiţi
Că atunci cînd mă citiţi
Am talent cît cei vestiţi !

75
Zece semne

Zece semne
Foarte demne
Cocoţate sus pe lemne
Sugerau ceva pesemne
Că ar vrea cumva să-nsemne
Mai presus decît insemne
Parcă vrînd să ne îndemne
Să trăim cu Tine, Doamne,
Bucuriile solemne !

76
Mestecată tulburare

Cînd te văd, frumoasa mea,

Mă cutremur la curea,
Limba mi se-mpleticea
Şi gîtlejul îmi icnea !

Mestecată tulburare
Strînsă-n teasc,
Strivită tare,
Pînă mor ca să renasc
Într-o viaţă viitoare !

Bînd amarul
Cu paharul
Cu un strigăt genuin :
De mă chemi, eu am să vin !...
Vin,vin,vin !...
Gustul roşu,
Văzul dulce
Şi mirosul de pelin !

O, ce geamăt şi ce chin !...

Se prelinge
Cînd nu ninge

77
Peste strîmbul meu destin !...
Iar acolo într-un ţarc,
Slobozit ca dintr-un arc
Dorul meu se-încovoaie
Printre lacrime şiroaie
Cu suspin !

Numai tu aşa ţepoasă,

Egoină şi fiţoasă,
Pare-se că nici nu-ţi pasă
De chemarea mea duioasă !
Tolănită-n baldachin
Nu auzi nici un suspin
Ba mai mult,
Mă faci incult,
Şi mă dirijezi afară
Cu arcuşul de vioară,
Ca şi cum, domniţa mea,
Aş fi Titircă, inimă rea !

Dară lasă, mîndră fată,

Cu inima ferecată,
Fie roata şi pătrată,
Tot se-nvîrte ea odată !

78
Strigătură de ursit

Dacă nimeni nu mă vrea

Îmi leg karma asta grea
De un stîlp de cafenea
Şi o tai ca pe purcea !

Dacă nimeni nu mă cere

Cît mai am încă putere
Am să lepăd orice vrere
Şi-am să beau un suc de mere !

Dacă nimeni nu mă cheamă

Dintre cele ce-mi plac mie
Mă dezic de melodramă
Şi m-apuc de comedie !

79
Autotransfigurare

Peste bălţi şi stopuri

Sare peste hopuri
Spre înalte scopuri
Modestia mea !

Tînără virgină
Încă mai suspină
De avînt prea plină,
Bustul mi-l înclină
Umilinţa mea !

Voinţa cea tare

Lenea o învinge
Cînd e frig şi ninge
Peste nepăsare !

Multe, minunate,
Calităţi probate,
Strîns-am bărbăteşte,
Însă peste toate...
Geniul îmi lipseşte !

80
Un lingurar

Ca orice mare lingurar

Mă uit adesea după Far
Şi-ngîn un cîntec într-un bar
Ce are un refren amar :
„ Sînt singular, sînt singur iar !”

În vise mă visez greoi

Mergînd desculţ printr-un noroi
Adus de cine ştie ce puhoi
Mai tulbure ca un strigoi !

Tradus într-un limbaj decent

Visul arată că recent
Rămas-am fără sentiment
Şi n-am acompaniament...

De-aceea scriu de lingurar

Poate primesc cumva în dar
O lingură de miere doar
Sau chiar o cană de nectar
Din cel mai Tainic Sanctuar
Ca să compun un alt Zohar
Despre Iubire Cu Mult Har !

81
Bate şeaua

L-am văzut pe piţigoi,

Îmbrăcat în haine noi,
Cum sărea din doi în doi,
Urmărit de un strigoi,
Şi de alţi cîţiva ciocoi,
Care se ţineau de noi
Să ne lase cît mai goi...

Morala :

Cu literatura
Nu dai pălitura !

82
Donaţie

Donez culoare aurie

Cu o nuanţă azurie
La aură aflată-n vrie...
Prefer o tînără nurlie
Cu o sfioasă feciorie,
Să sară-n Rai de bucurie,
Dansînd de euforie...

Astfel va fi o mărturie
Că nu e goală vorbărie
Despre a noastră măiestrie
Întru crearea cît mai vie
A unui poem care se scrie
Pe-o lacrimă în sihăstrie !

83
Nostalgică

Pe-aici trecea cîndva un rîu

Cu apa rece pîn’ la brîu
Pe mal era un lan de grîu
Unde păştea un cal molîu...

Pe-atunci n-aveam un orizont

Doar un briceag cu vîrful bont
Cu care îmi tăiam un mont
Cînd mai primeam cîte un ghiont.

Nu ştiu să fi avut vreun ţel

Umblam tehui ca un viţel
Eram cam tolomac niţel
Ca orice simplu băieţel.
Un plop bătrîn şi găunos
De păsări negre plin, stufos,
Ţin minte cîrîitul lor ţîfnos
Şi învăţatul plicticos...
Fiind trecutul cam ceţos
Şi-n multe cazuri urîcios
Am vrut să-l fac mai luminos
Cu un poem melodios.

84
Fabulă

A-nceput de ieri să cadă

Cîte-un scop, acum s-a dat,
Liber ţării la furat
Pentru hoarda retrogradă...

Grija iar s-a măritat

Cu un stres din lumea fadă
Ce-l simţim neinvitat
Într-o lacrimă grămadă !

Norii s-au mai deşertat

Peste turma de ovine
Care doarme nu prea bine
Învelită cu suspine
Pe terenul invadat
De bovine !

85
Alte cele

Să n-am fluturi în stomac

Nici mîndrie în spanac
Dacă nu mi te dezbrac
De oricare gen de fleac
Şi apoi mi te desfac
Cu un gest insomniac
Într-un pat dionisiac
Pînă cînd te satisfac
Cu un vers ambroziac !

Să n-am farmec la tuşeu

Şi nici geniu la troheu
Dacă nu mă-nalţ mereu
Mai presus de Domnul Eu
Să ating la apogeu
Starea unui semizeu
Devenind un curcubeu
Pentru orbul cicisbeu
Care doarme-n copîrşeu
Într-un somn epicureu
Şi visează un clişeu
Despre cine nu sînt EU !

86
Dansatorul pe pîrleaz

Undeva pe la Horpaz
Era unul foarte breaz
Ce dansa pe un pîrleaz
Aşezat pe un zăplaz
Lîngă un micuţ islaz
Nu departe de un iaz,
Cu cravată la grumaz
Şi în mînă cu un praz...
Ţopăind fără zăgaz,
Aevea unui talaz.
Avea picuri pe obraz,
Ci privit de la pervaz
El părea a nu fi treaz
Sau sărit de pe macaz...
O fi fost poate un caz
Din acela de viteaz
Care face mare haz
De vreun neştiut necaz...

Dansatorul pe pîrleaz
Era însă în extaz !

87
Balada yoghinului dăruit

Trec banii şi zilele-n goană,

În zbor tinereţile trec
Rămîi iubitoare codană
Că-mi iau geantamanul şi plec !

Eu nu ştiu tărîmul spre care

Pornesc cu speranţă la drum
Ce înger mă pune-n mişcare
Ce taină se află-n Acum !

La cursuri mergeam ca la strană

Cu mantre visam să petrec
Rămîi bucuroasă codană
Că-mi iau geantamanul şi plec !

Aspir să ating o Nirvană

Şi capul aş vrea să-l aplec
Rămîi ocolită capcană
Că-mi ard karma neagră şi plec !

88
Balada unui Erou Frumos

Fost odată om frumos

Care levita voios
Peste golul plicticos
A unui tărîm ceţos
Şi-i ghida pe cei de jos
Să trăiască luminos…

Însă Cel Întunecos

Îi pusese gînd ţepos
Şi voia neîndoios
Să-l distrugă nemilos
Pe Eroul Cel Frumos !

Ci scornind minciuni din gros

Despre Omul cel Frumos,
Cel hain şi duşmănos
Aţîţă impetuos
Haita de Mîrloi din dos,
Să-ntineze ce-i duios
În suflet de om pios…

Într-un mod cam scandalos

89
Poporul neserios
Îl crezu pe ticălos
Şi-l urmă pe tenebros
Spre lăcaşul Cel Umbros,
Amăgit că-i de prisos
Să mai cate cu folos
Tot ce este preţios
Din Înaltul grandios !

Ay,ay,ay, popor fiţos,

Şi la suflet găunos,
Cum nu vezi tu, vulg rufos,
Că eşti dus de nas haios
Şi în mod vertiginos
Pe un drum primejdios
Spre Abisul sulfuros ?!

90
Ce caut

Caut nimb azuriu

De la un înger auriu,
Pe care să scriu
Un poem fistichiu,
Şi-atît de hazliu,
Încît să re-înviu
Şi mortul din sicriu !

Morala :
Întreaga Natură e vie
Doar omul doarme fără să ştie !

91
Altă întrebare

Într-o seară, Valetul de Caro

Merse la Dama de Pică
Şi-i spuse maro :
„Regele de Cupă
Vă cheamă după...”

Dar Dama de Pică

Vorbea c-o amică
Despre Asul de Pică
Ce tremura de frică
Lîngă popa de aceeaşi culoare...

Amu, se pune răzbit o-ntrebare :

Ce culoare are cartea mea
Şi de ce n-o citeşte nimenea ??

92
Incongruenţe

Bărbatul fără femeie

E ca amnarul fără scînteie,
Femeia fără bărbat
E ca misterul neexplorat.

Femeia fără poezie

E ca muzica fără armonie,
Poezia fără femeie
E ca lacătul fără cheie.

Omul fără Dumnezeu,

Femeie sau bărbat,
E ca un muzeu
Fără nici un exponat !

93
Vreme trece

Vreme trece, vreme vine,

Fost-ai între timp cu zece,
Eu rămas-am doar cu mine,
Tu mai du-te şi petrece,
Eu rămîn senin în sine...

Tu distrează-te cu bine,
Eu rămîn la toate rece,
Tu să faci ce îţi convine,
Eu aştept ca ei să plece,
Şi să vii cîndva la mine
Cu iubire, să înece,
Toate dorurile din mine...

Vreme vine, vreme rece,

Las’ că-mi trece !

94
Un giugiuc şi o giugiucă

El sub nuc şi ea pe-o nucă,

El biban şi ea o ştiucă,
El major şi ea fătucă,
El distras şi ea năucă,
El voia să o seducă,
Ea voia doar să conducă,
El s-aducă, ea usucă,
El educă, ea uitucă,
El de mînă o apucă,
Ea arată spre măciucă...
Amîndoi lîngă ulucă,
El voind să o inducă,
Ea ridică a ei măciucă
Şi-l atinge la perucă,
Pălitură să producă !...
Şi aşa, dragă mămucă,
Sînt de 7 ani pe ducă,
El iubind la măriucă
Şi sperînd într-o nălucă,
Pe cînd ea vrea să traducă
Tot amoru-n limba turcă !

95
Chemare

Pe o Cale cheamă lin

Ghidul pe un pelerin
Sugerîndu-i genuin
Să transmute orice chin
Spre a evita blajin
Orice formă de declin
Şi din micul cabotin
Să se-nalţe androgin
Ca yoghin
Sau bun creştin
Către Ultimul Festin !

96
Schimb

Dau om de zăpadă
Cu inima fadă
Şi pus pe sfadă,
Ca o tornadă,
La schimb cu o monadă,
Cu inima sloboadă,
Care să şadă
În stînga mea nomadă
Şi care să purceadă
Spre Înalt fără tăgadă !

97
Reţetă

Folosind ca aluat
Sufletul ce ţi s-a dat,
La un fond de Sănătate,
Să adaugi Bunătate,
Iar în loc de praf de copt,
Să elimini orice moft !

La trei părţi de Armonie,

Să adaugi Modestie,
Dacă vrei prosperitate,
O zecime dă din toate !

Chiar de-ţi va fi greu prea tare,

Dăruişte şi iertare,
Celor ce-ţi greşesc, şi ţie,
Ca să scapi de inepţie !

98
Poezia epocală

Din motive de răceală

Poezia nu se scoală,
Versul nu te înfioară,
Cînd sînt sec la inimioară.

Din cauză de plictiseală

Poezia lîncezeşte,
Versul nu te mai trezeşte
Şi inima parcă mi-e goală !

Din cauză de gol lumesc

Parcă nu mă mai smeresc
Parcă nu mai reuşesc
Să am viaţă siderală
Nici să scriu... poezia epocală !

99
Cînd Banii

Cînd Banii Mulţi sînt singura avere

Şi-n toate Egoismul ne ghidează,
E semn de mare decădere,
Iar sufletul involuează.

Cînd golul e acoperit de bani

Şi demnitarii fură voiniceşte,
E semn c-am devenit duşmani
Şi inima ne putrezeşte !

Cînd hoţii prea obraznici ne conduc

Şi ne învrăjbeşte demonia,
E sigur semn de balamuc
Şi ne lipseşte Omenia !

Cînd toate calităţile interioare

Sînt ignorate dacă n-ai avere,
E semn de-oribilă tumoare
În inimă şi creiere !

Cînd simţi că totul nu mai are sens,

De eşti păgîn, creştin sau doar ateu,
Şi nu ştii cum să ieşi din norul dens,
Deschide-ţi inima spre Dumnezeu !

100
Balada ochilor larg închişi

Foaie verde de cicoare,

Nici la bască nu mă doare,
Că Regele lu’ Ionescu moare,
Că Idiotul lui Dostoievski
Se plimba blajin pe Nevski,
Că tuberculosul Kafka
Mînca uneori rizeafca,
În timp ce scria Castelul
Şi Procesul, iar rebelul
Allan Poe a murit în sărăcie
Fără bani de năsălie...

Că elita conducătoare
Vrea pe mulţi să îi omoare,
Că Mantaua lui Gogol
Te aduce a mongol,
Că magnificul Marquez
Într-Un veac de singurătate
Nu era sigur chinez,
Ci plin de genialitate !...
Foaie verde pe ogoare
Nici la bască nu mă doare,

101
Că în nu ştiu care carte
Eroina e pe moarte,
Sau că Hamlet se preface
Iar Ofelia nu tace...
Că gelosul de Puşkin
A avut un trist destin;
Că Esenin şi atît
A avut un nod în gît,
Iar iubita literară
„a plecat cu tot cu gară”.

Foaie verde ofticoasă,

Nici la bască nu ne pasă
De durerea orişicui,
Ci de capra vecinului,
Dacă a murit de tot,
Să cîntăm la taragot
Cele o mie de manele,
Să vă îngropăm sub ele !

102
Aparent e joi

Aparent parcă e joi,

Dar de fapt e-un car de boi,
Plin de maso şi ciocoi,
Care ne fură vioi,
Protejaţi de mulţi copoi,
Şi ne-ndeamnă la război,
Ca să piară mulţi din noi...

Aparent parcă e joi

Într-o ţară de mîrloi,
Care iau pe dinapoi,
Tot ce este brav din noi,
Şi ne duc tot înapoi,
Înspre viaţa de slugoi
Ce trăieşte în noroi,
Şi mănîncă din gunoi !

Aparent parcă e joi,

Dar uităm că sîntem soi
Nu de tîmpii maimuţoi,
Destinaţi să moară goi,
Ca hrană pentru zmeoi,
Ci sîntem stirpe divină,
Ce trăieşte cu lumină !

103
Mama fustă

Pe o stradă îngustă
Trece mama fustă
Neagră şi vetustă
Ca o balabustă,
Cu un pic de crustă
Şi rînjet de mangustă,
Bombănind injustă
Despre minifustă
Care o dezgustă,
Că e prea venustă,
Cu bust de lăcustă
Sau că are o şustă
Cu un crai din pustă...

Morala :
Pe mintea îngustă
Toate o dezgustă,
Numai ea nu gustă
Liniştea augustă !

104
Nonsens

Un pîndar pîndea pe pod

Umbra regelui Irod
Care atîrna comod
Deasupra unui eşafod...
Piaţa plină de norod
Ca fugită în exod
Asculta pe un rapsod
Surd şi chior şi cam schilod
Care le cînta nerod
Pasămite un prohod
Şi bătea pe-un calapod
A lui Morse ştiut cod,
Chiar în faţa unui plod
Care ţopăia prin glod,
Cu o plasă de năvod
Avînd un miriapod
Răsucit şi incomod,
Ca şi cum ar fi un nod
De la umbra lui Irod,
Dar cumva într-un alt mod
Fără sens şi fără rod,
Şi desigur că slobod !...
Ce zici, taică Hesiod
Înţelegi vreun episod ?

105
Trecere

Într-o lună vidă

Dintr-un ev mişel
Trece pe cuspidă
Domnul arbatel.

Trece şi suspină
Într-un an trisect
Pe calea yoghină
Spre un Om perfect.

După ani de zile de mers rostogol

Orb la periheliu, şi cu suflet gol,
Dinspre Luna neagră karma l-a pălit
Cu o cuadratură de nadir tîmpit !

Sprijinit puternic într-un caduceu

Creşte în lumină arbatel al meu;
Prin varii eclipse de la perigeu
Tema lui natală e la apogeu !

106
Astfel se aburcă lent acest nativ
Pe o scară lungă într-un semn activ
Tranzitînd sextile, curbe şi pătrate
În peregrinare înspre libertate,
Plecat din nadirul unei părţi disjuncte
A lăsat în urmă vieţile defuncte
Şi acum se-ndreaptă spre un alt zenit
Care are semnul plus în infinit !

107
Cum să fac

Cum să fac să te conjug

Ras pe cap şi scos din jug
Şi apoi să mi te fug
Cu savoare din belşug
Închizînd într-un coşciug
Tot trecutul de transfug ?

Cum să fac să mi te leg

De un nasture mai bleg
Iar cînd pleci să îmi dezleg
Partea mea de om năvleg
Pentru a deveni întreg
Ca şi cum te înţeleg ?

Cum să fac să mi te sui

Pe un gard de lemn gălbui
Ca să vezi al meu cucui
Cît am tot vrut să descui
Poarta tinerei dudui ?

108
Cum să fac să te dezbrac
De emoţii şi de trac
De flurii din stomac
Şi apoi să mi te pac
Cu felii de cozonac
Pînă cînd te satisfac ?!

Cum să fac să mi te dai

Nu devreme, nici în mai ?
Să fii mai mereu un rai
Numai din ceea ce ai !

109
Oarecum

Călărind fiţosul murg

Într-un echivoc amurg
Versul sorţii îl parcurg
Spre celestul Demiurg.

Nu sînt calul în amurg

Nu sînt gîndurile ce curg
Pe străzile unui foburg
Adormit în visul murg.

Ca poet în dramă curg

Chiar de nu mi-s dramaturg
Înclinat să mă expurg
Spre a fi taumaturg.

110
Cîteodată

Cîteodată mă şi mir
Că nu sînt încă Şekspir
Şi apoi realizez
Că nu sînt nici ca Marquez !

Cîteodată mă şi mir
Cum de încă mai respir
Dacă nu îl egalez
Pe magnificul Marquez !

Cîteodată mă-ndoiescu
C-am s-ajung ca Eminescu,
Fiindcă nu aspir să fiu
Doar un geniu zis pustiu,
Ci aş vrea mai din străfund
Să devin geniu fecund !

La final, de nu mă-nşel,
Pot să fiu doar arbatel,
Cel mai cel din cei modeşti
Numai bun să îl citeşti !

111
Laude

Laudă-mă gură
Ca să-ţi dau prescură,
Laudă-mă frate
Cînd te dau pe spate,
Laudă-mă soră
Mai mult de o oră...

Vreau şi osanale
Cît mai mondiale
Din cele speciale
Cîntate la chimvale...

Lăudaţi-mă cu toţi
Dragi compatrioţi;
De ce doar nişte hoţi,
-Guvernanţi netoţi-
Să fie aplaudaţi,
Iar poeţii ignoraţi ?
Fără laude, drept să spui,
Parc-aş fi al nimănui,
Dară şi mai drept grăiesc,
Fără laude nu prea trăiesc,
Ba mai mult, nici nu exist,
Nici ca om, nici ca artist !

112
Dacă nu mă lăudaţi
Eul meu se chifliceşte
Şi apoi de nu ştiaţi
Inima mi se smereşte !

Dacă nu mă lăudaţi
Mă prefac în mănăstire
Ca să vină simplii fraţi
Să mă cînte din psaltire !

Aşadar, vreau laude,

Cu sau fără fraude,
Altfel risc să mă smeresc
Şi apoi să mă sfinţesc !

Cum se vede mai mereu,

Lăudînd pe Domnul Eu,
Că e mare sau pigmeu,
L-am plasat ca pe un zeu
Mai presus de Dumnezeu !

113
Chiar Acum

Chiar Acum, nu mai tîrziu

Este timpul să înscriu
Versul cel mai fistichiu
Într-un mic poem hazliu.

Chiar Acum, nu mai tîrziu

Este timpul să-ţi prescriu
Doza de umor zurliu
Ca să nu mai fii aspriu.

Chiar Acum, nu mai tîrziu

E momentul cel floriu
Să-ţi ating trupul nurliu
Cu un trandafir roziu.

Chiar Acum, nu mai tîrziu

Este timpul cel mai viu
Să devin ce-aş vrea să fiu
Oază verde în pustiu !

114
Seven pink

Seven pink I say goodbye,

Deşi n-am ajuns în rai,
Călăresc încă pe cai
Îmbrăcat în samurai
Şi mă rog la tine, lai,
Să mă vrei, ori să mă vrai,
Să iubeşti la mine, hai !...
Înainte să mă tai
La egoul meu de crai,
Cocoşat de-atîta trai,
Fără munte de parai...

Te-am zărit cîndva în mai

Îmbrăcată într-un strai
Cu nuanţe de corai,
Bombă sexi din serai,
Minionă cum erai,
M-ai cutremurat- ce mai !-
Pînă-n creştet, cum călcai
Peste hopuri ditamai,
Sigură pe tine, ai !
De-am rămas şi fără grai...

115
Ay,ay,ay, giugiucă, hai,
Inima îţi descuiai
Să fuzionăm pe plai
Sau acolo unde stai,
Pe un mov în monorai
Pînă fac din tine rai,
Îngerii să fie scai
După tine cînd gemeai
De aşa beatific trai !

116
Urmuziană

Aparent haos imens

Cu faţadă de nonsens
Avînd tîlc obscur şi dens
Care caută un sens.

Ne-a tîrît pe contrasens

Proza lui fără condens
Şi nu cere un consens
La un sentiment intens.

O fi vrut el dinadins
Să fie abscons convins
De banal complet desprins
Spre a fi şi el surprins
De cum poate fi cuprins
Necuprinsul în cuprins ?!

117
 Drumuri şi poteci

Sînt drumuri spre nicăieri

Nici spre azi şi nici spre ieri
Ele sînt doar devieri
Cu scopul ca tu să pieri.

Alte drumuri duc oriunde

În deşerturi muribunde
Sau prăpăstii căscăunde
Cu scopul să te înfunde.

Există apoi poteci

Pe versanţi abrubţi şi reci
Unde tre’ să te apleci
Dacă vrei să te vindeci.

De orbirea orbului
De surzeala surdului
De vîrtejul sorbului
Şi Spaima Absurdului.

Spaima Absurdului = Dacă prin absurd nu ar fi existat Dumnezeu, n-ar

fi fost posibil să existe nimic, în eternitate! Aceasta a fost cea mai mare
spaimă a mea, şi încă mai era în oarece măsură, întrucît fiinţa mea nu
trăia plenar comuniunea cu Dumnezeu, la data scrierii acestei poezii !

118
Unora

Unora le place jazzul

Altora le place nazul
Deşi nu mai este cazul.
Unii ard degeaba gazul
Alţii ne bat fin obrazul
Cînd sărim cumva pîrleazul.
Unora le place hazul
Cînd se face de necazul
Celor care au grumazul
Mai mare decît zăplazul.

Unora le place prazul

Eu prefer să fiu viteazul
Care schimbă des macazul
Cînd se umflă iar talazul
Şi ajunge la pervazul
De unde se vede iazul
Atunci cînd mai ai răgazul
Şi întrucîtva zăgazul
Să priveşti atent islazul...

Cei mai mulţi ar vrea topazul,

Însă eu prefer extazul !

119
Nici

Nici un fulg de zăpadă

Nu va să cadă
Şi nici nu a căzut
Într-un loc greşit,
După cum nici un om
Nu s-a născut
Unde şi cînd n-a trebuit.

Nici un drum
Nu se termină acum,
După cum
Nici un munte, nici o vale,
În afara minţii tale !

120
O geană

Vine o geană peste pleoape

Să mă lingă de aproape
Să mă spele, să mă crape
În mai multe versuri şchioape,
Să mă surpe, să mă scape
De iubirile mioape,
Să mă mîngîie-n etape
Dintre cele filantroape
Să m-ascundă, să mă-ngroape
În vise stereoscoape
Sau prin cine ştie ce supape
Să mă treacă peste trape.

E o geană cristalină
Să mă umple de lumină !

121
De trei nori

De trei nori în flori de creastă

Zori scăldaţi în miere castă
Muguri mîngîiaţi pe ţeastă
Înverzind privirea vastă
Mit născut de sub o coastă
Ca alibi pentru nevasă
Prorocire prea nefastă
Pentru viaţa de năpastă
Sens pierdut de mintea proastă
Inimă entuziastă
Pregătită ca o pastă
Pe taina iconoclastă.

122
Opreşte-te

Opreşte-te o clipă să-ţi şoptesc

Cît aş fi vrut să te-ntîlnesc
Acum cît încă mai trăiesc
În visul tău prea pămîntesc.

Opreşte-te o clipă să-ţi descui

Poarta spre ţara nimănui
Să călăreşti dorinţele haihui
Înspre prezentul orişicui.

Opreşte-te o clipă să-ţi schiţez

Un vers discret de amorez
Şi-apoi subtil să te masez
Cu un poem mai bun decît visez.

Opreşte-te o clipă să-ţi mai spun

Că te-am iubit ca un nebun
Dar tu m-ai alungat cu un taifun
În cel mai insipid şi-anost surghiun !

123
Frumoasa mea

Frumoasa mea, aş vrea să-mi spui

Dacă-mi apare-n creştet un cucui
Sub forma unui trunchi de corcoduş,
Ai scrijeli pe coajă cu un cui
Surîsul unui înger mai ghiduş
Care mă zboară într-un lin urcuş
Înspre Înaltul albăstrui ?

Frumoasa mea cu ochi căprui

Dac-ai avea privirea uliului
Oare m-ai remarca printre gutui
Cum te privesc cu zîmbet şui
De undeva de pe Bahlui ?

Frumoasa mea şi-a nu ştiu cui

Nu-i vina ta că am pistrui
Ci mai degrabă vreau să spui
Cîte canoane tre’ să fac ?
Să mă iubesc şi să mă plac
Aşa cum sînt, aşa cum tac,
Nici prea fudul, nici prea sărac,
Nici prea isteţ, nici prostănac,
Avînd pe cap un fals cucui
Care nu place nimănui !

124
Din cîte presupun

Din cîte presupun

Vă doare-n toc dacă-s alun
Sau floare la o margine de tun
Pe care calcă un soldat nebun !

Din cîte presupun

Vă lasă rece ceea ce compun
Nu vă interesează ce-am să spun
Căci socotiţi că încă nu-s prea bun.

Din cîte presupun

Mă ofiliţi cu nepăsarea unui bărzăun
Care adoarme pe o pană de păun
La ascultarea unui vers mai bun.

Din cîte presupun sau bănuiesc

Pe cei mai mulţi îi plictisesc
Versurile pe care le-ncropesc
Făcînd apel la mortul-viu
Să iasă grabnic din sicriu
Acum cînd încă nu e prea tîrziu !

125
Încîntă-mă

Încîntă-mă cum poţi să vrei

Dar nu mă împărţi la trei
Nu mă scădea din alţii grei
Ci mă adoră ca pe zei !

Descîntă-mă de ştii că poţi

Dar nu mă împărţi la toţi
Nu m-aduna cu alţi netoţi
Şi nici trata ca pe iloţi.

Iubeşte-mă de ştii vreun leac

Dar nu mă confunda cu-n fleac
Şi nici nu mă lăsa posac
Să te aştept mai mult de-un veac !

126
Pe furiş

Merg pieziş
Pe tăiş
Ca mîţa pe-acoperiş,
Ca umbra prin grohotiş,
Ca îngerul prin luminiş,
Precum orbul pe pietriş,
Cînd la vale, cînd suiş,
Cînd tîrîş şi cînd pieptiş,
Rotitor ca un derviş,
Că-s lumină pe furiş
La Ultimul Seceriş !

127
Ferească Dumnezeu

Ferească Dumnezeu să cad

Într-un stil anost şi fad
Să mă-mpotmolesc în vad
Cu un Venus retrograd !

Ferească Dumnezeu să mor

Înainte să-nfior
Muza unui scriitor
Cu un vers nemuritor !

Ferească Dumnezeu s-ajung

Scîncet de cerşit prelung
Să nu pot nicicum s-alung
Tristeţea din suflet ciung !

Ferească Dumnezeu să fiu

Piatră seacă în pustiu
Orb pe viaţă în sicriu
Şi la inimă tîrziu !

128
Semn

Pune-ţi la ureche fundă

Roşie în partea scundă,
Ca un semn că eşti pe undă,
Pregătită pentru-o rundă
De iubire mai rotundă,
Cît se poate de profundă...

Fă un semn care s-arate

Că vrei să te dau pe spate
Cu tandreţuri parfumate
Şi alinturi asortate,
Cu şoapte catifelate
Şi atingeri aromate.

Fă un semn de două ori

Că ai vrea înalt să zbori
Cu mine printre cocori
În albastrul fără nori,
De trei sau mai multe ori,
Pînă gemi şi te-nfiori,
Şi apoi puţin să mori
De plăcere pînă-n zori !

129
Dacă vrei

Dacă vrei să fii iertarea

Iartă-te, iertînd eroarea,
Dacă vrei în jur schimbarea
Fii tu însuţi transformarea.

Dacă vrei să fii candoarea

Trăieşte întîi mirarea
Dacă vrei să fii savoarea
Savurează-ţi înfrînarea.

Dacă vrei să fii iubirea

Practică milostivirea
Dacă vrei iluminarea
Aprinde-ţi lumînarea !

130
Cine, ce şi cum

Cine iscă fum, încurcă

Cine paşte drum, bifurcă
Cine ştie, se descurcă,
Cine urcă, se aburcă.

Cine vede, se străvede

Cine crede, se încrede
Cine uită, nu se uită
La memoria prea scurtă.

Cine pleacă, se apleacă

Ce-i puţin, e tot oleacă
Ce e troc, nu este troacă
Şi nici plac să se complacă.

Cine tinde, se extinde

Cine prinde, se aprinde
Ce nu ştim, ni se ascunde
Cum ar fi: oare de unde
Se ivesc versuri rotunde
Şugubeţe şi profunde ?

131
Ipoteză

O teză şi-o antiteză

Şi-au propus în paranteză
Să se-ntreacă în viteză
Cu o altă exegeză
Undeva pe o faleză
Unde se afla-n asceză
O micuţă ipoteză
Fără griji în anamneză
Care se voia geneză
La vasta filogeneză.

Morala :
La fiinţa optimistă
Nici eşecul nu există !

132
Nişte goi

Nişte goi sub o perdea

El iubind discret la ea
Ea fugindu-se de el
Din motiv de paralel.

Nişte goi sub cerul gol

El mai gol la sufleţel
Şi ea goală la un pol
Se îndepărtau de ţel.

Nişte goi la inimioară

El flămînd odinioară
Ea puţin superioară
Se înstrăinau diseară.

Nişte goi ca doi pisoi

Nici departe, nici în doi,
Nici în pace, nici război,
Nici Acum şi nici Apoi...
Ce mai umbre în trifoi,
Ca şi cum am fi chiar noi !

133
Rezonanţe

Deodată se adună
Un furtun şi o furtună
Răsucindu-se-mpreună
Într-o zi inoportună.

Din furtun curge-n furtună

Apă tare de căpşună
Sau poate era de prună
Ca un fulger care tună.

El furtun şi ea furtună
Parcă îşi purtau ranchiună
La comun sau în comună
Unde se proptiră strună
Într-o luni sau într-o lună
Şi trăiră-n văgăună
Viaţă de furtun nebună
Într-o lume în furtună !

134
Neti, neti

Nici aceasta, nici aceea

Nu a fost sigur apneea
Care a făcut ateea
Să înceapă odiseea.

Nici aceea, nici aceasta

Nu a fost sigur năpasta
Care a purces din coasta
Ce a devenit nevasta !

Şi aceasta şi aceea
Sînt cuprinse-n melopeea
Care a dansat ideea
Că noi sîntem ca mareea !

135
Deocamdată

Deocamdată sînt atît

Cît să nu fiu oarecît,
Nici cinic, nici mohorît,
Nici prea mult posomorît,
Mai degrabă hotărît
De la tălpi mai sus de gît,
Atunci cînd nu sînt pîrît
Şi prea des nehotărît,
Moleşit şi doborît,
Sau prea tare oţărît,
Şi în altele vîrît
Cum ar fi un vis urît...

Aş fi vrut mai mult decît

Să nu mă mai las tîrît
Ori de-a dreptul coborît,
În banalul amărît,
Ci să zbor astfel încît
Să devin numaidecît
Orişicum şi orişicît
Un model de om smerit !

136
Prescripţii

Pentru o viaţă de sicriu

E destul să fii acriu
Bolovan de timpuriu
Nemilos ca un zapciu !

Pentru o viaţă de om viu

Îndrăznesc să vă prescriu
Lectura unui vers hazliu
Fără a fi totuşi zurliu !

Pentru o viaţă în roziu

Cu substrat trandafiriu
Sugerez ca din sicriu
Să faceţi un pod auriu.

Pînă nu e prea tîrziu

Recomand amor zglobiu
Rîsul la umor zbanghiu
Şi un litru de Nu ştiu !

137
Întrebări

Cîte litere din carte

Duc orbii mai departe ?

Cîte semne de pe hartă

Încap într-o viaţă moartă ?

Cîte moaşte de atins

Sfinţesc degetul întins ?

Cîte ierburi dinspre zare

Se numesc Munte şi Mare ?

Cîte fulgere să tun

Ca să mă auzi ce spun ?

138
Într-o gnoză lină

Într-o gnoză lină

La adînc nivel
Adîncimea fină
A lui arbatel
Intră şi suspină
Ca un brebenel
Într-o zi de toamnă
Cu violoncel.

Intră dinspre seară

Noaptea în pătuc
Ochii întrebară :
Unde să mă duc
Molipsit de taină
Şi puţin uituc ?

139
Sînt surprins

Sînt surprins că eşti surprinsă

De privirea mea aprinsă
Şi de inima cuprinsă
De o dragoste nestinsă !

Sînt convins că eşti convinsă

De ardoarea mea nestinsă
Şi de pasiunea prinsă
În privirea mea încinsă !

Şi cu toate astea însă

Parcă nu vrei să fii strînsă
Parcă eşti mereu desprinsă
Şi la inimă pretinsă !

140
Un bărbat şi o femeie

Un bărbat şi o femeie
Poarta Lumii o descuie
Şi apoi tot ei o-ncuie
În iubirea care suie !

Un bărbat şi o femeie
Taina Lumii o descheie
Şi apoi tot ei o-ncheie
Cînd s-au rătăcit de cheie !

Un bărbat şi o femeie
Pentru Lume sînt o cheie
Dincolo sînt zeu şi zeie
În iubire-s curcubeie !

141
Gard cu gardă

Într-o lume cu mult gard

Procopsit cu cîte-o gardă
El e parfumat cu nard
Lîngă ea pe o brancardă.

El e gard şi ea de gardă
El e bard şi ea o bardă
El guard, ea cu brasardă
Amîndoi să se dezmiardă.

Cerinţa oricărui bard

Goliard şi ifosard
E să aibă doar o gardă
Cu sau fără halebardă
Chiar dacă e panicardă
Care uneori să-l ardă
Cu măciuca sau c-o joardă
Dacă sare peste coardă...

Ea pe gard şi el sub gardă

Cu haloul la mansardă
În extaze să se piardă !

142
Imago mortis

Tolănit într-un fotoliu

Avînd forma unui foliu
Şi deasupra un linţoliu
Este marele orgoliu
Fără nici un portofoliu
Însă ridicat de troliu
Ca să bea Apă cu doliu !

143
Ce să faci cu viaţa ta

Scrie poezii
Despre ce nu ştii,
Despre ce se simte
Dacă ieşi din minte !

Cîntă un cîntecel
Despre Ea şi El
Sau despre Acel
Ce ne este Ţel !

Dansează în mers
Pe un ritm invers,
Ori pictează un vers
Despre Univers !

144
Tratament

Macerat de strigăt tare

Am băut aseară-n somn
Ca să fie cît mai mare
Sentimentul meu de domn.

Ceaiul este de-anghinare,

Apa pură de izvor,
Să-mi alunge greaţa care
Mă cutremură de mor.

Planta e amară tare

Am băut-o la îndemn
Şi-am simţit ce nepăsare
E în oamenii de lemn !

145
Dinainte

Dinainte de Apoi
Este marţea dinspre joi
Cu mentalul în război
Şi inima pe dinapoi...

Dinainte de Apoi
Încă am multe nevoi
Aspiraţie puhoi
Pentru viaţă de omoi!

Dinainte de Apoi
În Prezentul de la noi
Viitorii mari eroi
Îşi înving proprii moroi !

Dinainte de Acum
În versul unui volum
Sînt Chemarea de pe drum
Împlinirea lui altcum !

146
O răţuşcă şi-un pisoi

De îndată ce mă-ndoi
O răţuşcă şi-un pisoi
Se răţuşcoiesc vioi
Pufoşind lăbuţe moi
Sub blăniţa de zgîmboi…

Galbenul de păpuşoi
Cu tărcata de vîlvoi
Se încolăcesc bîrzoi
Făcînd mare tărăboi
Ca şi cum ar fi altoi
Ea pufică, el pufoi
Ea ţumpică, el de soi
Drăgăţuşti pe lîngă voi
Spre copilul dintru noi !

147
Nicăirea...

Nicăirea nu-s mai domn

Ca atunci cînd mi-s în somn,
Somn profund şi fără vise
Unde nu-i un pare-mi-se !

Niciodată nu-s mai breaz

Ca atunci cînd sînt viteaz
Şi le-nving pe cele rele
Mai întîi pe ale mele !

Nicidecum nu vreau să par

Că-s modest sau umil chiar,
Să pozez în Mare Domn,
Nici măcar la mine-n somn !

148
În ce zi

În ce colţ de viitor
Ai citi un scriitor
Şi apoi îmbietor
L-ai chema în dormitor ?

În ce zi ai vrea fior
Cu mine mistuitor
Să te umplu de amor
Des prin fiecare por ?

În ce an ai vrea să zbor
Scos din jug şi plin de dor
Spre un ţel strălucitor
Să devin nemuritor ?

În ce clipă vrei să fii

Rouă peste zări pustii
Şi cu spor să ne învii
Din prea plinul inimii ?

149
Am aflat

Am aflat că sînt prea mic

Picătură dintr-un pic
De ocean infinitic
Şi la ego cam peltic.

Am aflat că nu ştiu nic

Despre Cer sau despre spic
Că nu pot să îţi prezic
Clipa celui mai sublim declic.

Am aflat că nu am sfat
Cum să te dau jos din pat
Dacă tu nu vrei curat
Să devii un împărat
Pe deplin realizat.

Am aflat sau cred că ştiu

Că nicicînd nu e tîrziu
Să devii din mortul-viu
Visul care vrei să fiu !

150
Poemă

Domnul Vers şi doamna Strofă

Ca să nu intre în cofă
Într-o zonă limitrofă
Au format o monostrofă
Şi-au numit-o epistrofă
Ce trăia autotrofă
Peste orice catastrofă...

Strofa unu tu narai

Inspirînd versuri din rai
Exprimînd poeme-n trai
Prin splendoarea ce erai.

Strofa a doua vreau să fiu

Eu cel ce te chem zglobiu
Cu un vers mai fistichiu
Să mă fericeşti roziu
În poemul cel mai viu
Pe care aş vrea să-l scriu
Pînă nu e prea sicriu
Epitetul de tîrziu !

151
Tuturor

În ultimul an dinspre lună

În fiecare săptămînă comună
Am scris şi am pictat dimpreună
Cîte un zîmbet pe faţa ta jună
Cu fiecare poezie citită
Cu fiecare poemă rostită
Cu fiecare iscusinţă abilă
Cu fiecare poantă subtilă
Am urmărit şi urmăresc
Să te fac să mă faci să zîmbesc
Ba chiar să rîzi cînd citesc
Acest Început de la Mijlocul
Sfîrşiturilor Echivoce
Astfel ne vom trezi din şocul
Ignorărilor reciproce
Sau perpendiculare
Dacă tot avem nelimitare !

152
(UNI) VERSURI DE VIS
Icnet mirat

Cupă de amurg
revărsată în tăcere
peste resturile unui ospăţ
de mult încheiat.

Zumzet de gîze
al minţii hoinare,
pauză surdă,
icnet mirat
un pocnet tresărind în pădure,
multe eresuri
şi multă frustrare
a trecut...

Iar acum mă tulbură neliniştea

unui înveliş gol,
fără dorinţe.

155
Aş fi vrut

Aş fi vrut să fiu şi eu
Nu doar umbră de nucleu
Nu doar sumbră de jujeu
Ci o ambră ca trofeu.

Aş fi vrut să fiu şi eu
Nu doar simplu expozeu
Nu doar piesă de muzeu
Ci măcar un corifeu.

Aş fi vrut să fiu şi eu
Nu doar un banal clişeu
Un bătătorit traseu
Ci un fel de panaceu.

Aş fi vrut să fiu şi eu
Mai umil ca un plebeu
Şi ajuns la apogeu
Să fiu zării curcubeu !

156
Depărtarea

Pe Cale, îndurarea,
Lacrimi să ne şteargă,
În lume, nepăsarea,
Noaptea ne aleargă.

Ci nu ştiu cum se face

De n-auzim Chemarea,
Dar dacă mintea tace,
Simţim şi Depărtarea.

În inima rapace
Sortită e frustrarea,
Şi nu ştiu cum se tace,
Să continuăm Urcarea !

Şi nu ştiu cum în pace

Să practicăm iertarea
Şi-n minţile opace
S-apară minunarea !

157
Necuprinsă

Pe cîmpia cea întinsă

Dintre două gînduri-nori
Este starea necuprinsă
A dervişilor rotitori.

În adîncul celor stinse

Dintre două perturbări
Este loc de necuprinse
Salturi înspre alte zări.

În uimirea cea extinsă

A zborului înadins
Este loc de o nestinsă
Taină fără de cuprins.

158
Precum repaosul

Întocmai precum repaosul

Dinaintea zorilor,
Sau asemeni solitudinii
Cîmpiilor nemărginite
Pe unde doar păsările
Zburătăcesc haihui;
Precum tăcerea
Plină de mister
A celor de neînţeles
Şi de nepătruns
Sau – şi mai bine –
Precum spaţiul tainic
Al Inimii plenar trezite,
Aşa să mă cuprindă
Liniştea...

Linştea.

159
Într-o toamnă şi o zi

Într-o toamnă şi o zi
Poate că ne vom trezi
Poate că ne vom dori
Poate că ne vom iubi.

Într-o seară dinspre mai

Poate că ai să mă vrai
Poate că mă întretai
Poate vii spre mine Rai.

Într-o clipă nu ştiu cum

Poate ne-ntîlnim pe drum
Poate, Dacă şi Precum
În Prezentul lui Acum !

160
Dacă ne-am iubi

Dacă ne-am iubi

- mereu -
Cine-ai mai fi tu
Şi cine-aş mai fi eu ?

Dacă ne-am iubi

- mereu -
N-ai mai fi nici tu,
N-aş mai fi nici eu !

Nici tu, nici eu,

Ci doar un splendid curcubeu
Peste părerea ce ne separă !

161
Nunta Cosmică

Eu noaptea pe la unu fără zece

Visez un înger care mă petrece…
Visez un înger
Prin rănile din care sînger,
Visez un înger, doi de îngeri
Sau poate chiar toţi şapte
Mă visează în fiecare noapte...

Şi atunci devine vizibilă,

Nobilă, dar intraductibilă,
Propria - mi disipare,
Pînă se pierde
Într-o Misterioasă Iubire
Sacră Atotcuprinzătoare !

162
Fie ca noi

Fie ca eu
Din rouă să curg
La ceas de amurg
Spre inima ta.

Fie ca tu
Cu miere să-mi ungi
Nopţile lungi
Din inima mea.

Fie ca noi
Liberi şi goi
Spre Cer să fugim
Să ne îngerim
De-a pururea !

163
Odă bucuriei

Hei !... pălărie de cedru

Tresăltînd peste dealuri,
Cînd subţiorile mi se umplu
De voioşie surli – trîmbi – freno – lăcrimoase,
Ca o apă ce-mi inundă luntrea
În timp ce traversez rîuri peste rîuri,
Cu apă limpede sau altfel,
Iar stoluri de păsări mesagere
Năvălesc pe cerul bucuriei mele,
Care de care mai ţipă – tori – fulminante,
Încît pînă la urmă înot
Pe de-a întregul,
Purtat de curentul isprăvniciei
Spre hăt departe,
Cine ştie unde,
Cînd, de ce şi cum …
Şi resimt puternic că LUMEA este
EXACT AŞA CUM TREBUIE SĂ FIE !
Şi mă rog Ţie, Doamne:
Dă-mi brînci în Veşnicie
- ACUM …
Că mîine cine ştie ce o să mai fie !

164
Umbra

Dinapoi,
Spre mine – umbra.
În faţa mea,
Spre tine – umbra.
În stînga şi în dreapta,
În sus şi în jos –
umbra…

Mereu şi peste tot –

Umbra …

Pretutindeni, numai umbra …

Dar unde este Lumina

Ale cărei umbre
Doar sîntem?

165
Nu ştiu cum

Într-o lume nu ştiu cum

Într-un nu ştiu care ceas
Pe un nu ştiu care drum
Am intrat într-un impas…

Vreau să ies şi nu ştiu cum

Ce să fac sau ce să las
N-am busolă, nici compas,
Mă simt gol, ca să rezum,
Ca un cîine de pripas !

Să trăiesc doar în ACUM,

Mi se spune într-un glas
Însă mintea mea nicicum
Nu renunţă la taifas.

Şi mă rog mereu, oricum,

Cam atît mi-a mai rămas
Să găsesc cumva alt drum
Înspre Ultimul Popas !

166
Pacea din inima mea

Pacea din inima mea

Se prelinge lin
În toamna tîrzie,
Ca o pasăre albă
Zburînd graţios
Peste verdele cîmp
Şi de multă vreme
Însingurat.

167
Miruiţi

Prea frumoaso din Ceahlău

Dac-aş fi alesul tău
- Tu zeiţă şi eu zeu -
Ne-am iubi apoi mereu
Şi la bine şi la greu
Pe un colţ de curcubeu
Miruiţi de Dumnezeu
Spre a fi un singur Eu !!

168
Chipul iubitei

Chipul iubitei
Asemenea unor cuvinte
Desenînd o floare celestă

A căror înţeles îmi arată

Că nici Eterniatea nu e suficientă
Pentru a te Adora îndeajuns
Sublimă shakti !

169
Roua

Roua
Care se prelinge
Pe pleoapa dimineţii
Să fie oare seva
Deplinei încîntări
Izvorînd gingaş
Din sînul tău,
Iubito ?

170
Mire şi Mireasă

Mireasă fără nume

Şi Mire în rostire
Ea dincolo de lume
Şi El în nemurire.

Strigaţi cu supranume
Aflaţi doar în unire
Chemaţi să ne îndrume
Întru mîntuire.

Mireasă cu renume
Şi Mire-n proslăvire
Numiţi cumva anume
Iubiţi în infinire !

171
Elemente

Lutul dintr-un sac de oase

Apele armonioase
Focurile luminoase
Vîntul care ne descoase;
Toate din Eter sînt scoase...

Se resorb toate-n Eter

Într-un punct aflat în Cer
Plin de taină, auster,
Cu Iubirea giuvaier,
Dar cel mai înalt mister
Este Conştiinţa Sa...
De unde apare Ea ?

Nu ştiu şi nimeni nu ştie

Nici acum, nici în Vecie !

172
Strop cu strop

Strop cu strop se face rouă

Pe inimile amîndouă
Şi discret parcă ne plouă
Cu iubire pe din două...

Doamne, ce-aş mai vrea să plouă

Din inimile amîndouă
Ca şi cum ar fi chiar nouă
O iubire ca de rouă !

173
Cuprindere

Să mă las pătruns de versuri

Şi de multe fantezii
Să creez noi universuri
În profunde poezii,
Să mă las desprins de haine
După multe amnezii,
Să mă molipsesc de taine
Precum gingaşii copii,
Să mă osebesc de minte
Şi-n Tăcere vreau să mor
Să renasc între Cuvinte
Într-un fel uluitor,
Să fiu umbrei o lumină
În prezentul viitor,
Umilinţă genuină
Peste tot biruitor,
Prin Puterea de la Domnul
Să încînt şi să descînt,
Spre a-mi dărui nesomnul
Tainicului Legămînt !

174
Zîmbește-mă !

Ci minunînd să mă cutreier zeu

Să-mi caut neîncetat mirarea
Într-un rotund misterios de curcubeu
Să regăsesc din plin iertarea !

Să mă cuprind de parc-aș fi întreg

Nicicînd pierdut de patimi sfîșiate
Să mă prefac apoi că înțeleg
De ce nu am în viața ta întîietate...

Să mă scufund într-un înalt ca zarea

Îngenunchind ades fălosul Eu
Să uit definitiv Uitarea...
Trezindu-mă în Dumnezeu !

Chiar dacă sînt un plîns de vise nesecate

Precum o umbră de Orfeu
Şi-n lumea ta nu am prioritate,
Zîmbește-mă Acum, că ne-om iubi mereu
O clipă-n plus pe lîngă... o Eternitate !

175
Nostalgie

Eram rotunzi cînd eram goi

Iar ploaia nu știa de noi...

Eram oricum noi amîndoi

Şi ploaia nu știa de noi !

Ce vise, ce meandre...cît noroi ...

Şi ploaia nu știa de noi !

176
În spatele nopţii

În spatele nopții
Sînt tainele morții
De nimeni știute
Pe nevăzute.

În spatele ceții
Sînt tainele vieții
De oameni băute
Prin vămi neștiute.

Vino tu zeie
Şi adu scînteie
Străluminînd
Bezna oricînd !

177
Seara în două

Seara în două
Dansează cînd plouă
Şi boabe de rouă
Înfloresc cîte nouă.

Noaptea în parte
Prin somn ne desparte
Ca mica moarte
Cu vise deşarte.

Ziua fiinţă
Cu năzuinţă
Şi suferinţă
Înspre căinţă.

178
Nici o zare

Nici o zare nu-i mai mare

Ca dorul de nelimitare
Nici o floare nu-i mai rară
Ca trezirea interioară.

Nici o rugă nu-i mai vrută

Ca mîinile care ajută
Nici o danie mai cerută
Ca dragostea neprefăcută !

Nici o stare mai dorită

Ca pacea nemărginită
Şi inima însufleţită
De trăirea cea smerită !

179
Curs interior

Curg interior
Dinspre jale, înspre Dor
Din Speranţă, în amor
Dinspre norul trecător
Înspre zelul trezitor.

Curg înspre Izvor

Dinspre toate care dor
Dinspre visul plutitor
Şi egoul muritor
Înspre Cel Biruitor
Şi abia aştept să mor
Şi abia aştept să mor
Să trăiesc uluitor !

180
Înalt de Om

Zbirul şi zbierarea
Suferind surparea
Propriei măsuri...

Mirul şi Mirarea
Înspre transformarea
Propriei naturi...

Harul şi iertarea
Spre accelerarea
Vastei Înălţări !

Doamne, cîte Trepte, cîte Zări,

Ca din Rîuri să fim Mări !

181
Peste văi şi peste ape

Peste văi şi printre stînci

Trec uimirile adînci
Şi ne dau cîte un brînci
Cu vîrful de la opinci...

Peste munţi şi peste ape

Vin iubirile de-Aproape
Pe furiş să ne îngroape
Egoismele mioape !

Între noi şi piscul nins

De urcat la pas întins
Este Dorul cel Aprins
De Cuprinsul Necuprins !

182
Roua viselor uitate

Peste flori sau în cetate

În colibe ori palate
Prin pădurile tăiate...
Roua viselor uitate.

Şi apoi nici nu ştiu zău

Cum să trecem peste hău,
Peste golul dinspre moarte
Pentru fiecare-n parte !

Şi apoi nici nu ştiu cum

Să trăim doar în Acum
Cînd nu este nici un drum
Într-un vis făcut din scrum !

183
Misterioasele mistere

Misterioasele mistere
Ce vin spre mîngîiere
Să mistuie-n tăcere
Uimiri sezoniere...

Şi cum nimic nu piere

Misterioasele mistere
Se-nalţă austere
Din viduri de tăcere
Spre-adîncă mîngîiere
La ultima-nviere !

184
Verde

Verde cald şi verde crud

Să te văd, să te aud
Să îţi mîngîi cerul ud
Să te cresc dacă eşti lud
Să te laud şi aplaud
Să te celebrez din sud
Să te-admir, să te conclud...

Verde drag şi verde crud

Căţărat într-un agud
Să te cîntăresc în prud
Şi cu rouă să te-asud...

Verde cald şi verde crud

Să te gust ca pe un nud
Mîngîindu-ţi cerul ud
Şi apoi să te includ
Verde drag de paparud !

185
Dintr-o zare

Dintr-o zare, dintr-un Cer

Dintr-o mare de Eter
Dintr-un gînd, dintr-un aster
M-am născut a fi mister.

Sînt sclipire de luceafăr

Sînt şi apă, sînt şi nufăr
Sînt tot ce nu pot să sufăr
Şi lumina dintr-un cufăr.

Sînt o taină anumită

Dintr-o carte necitită
Într-o limbă nerostită
Şi posibil infinită.

Iar ca taină am mister

Pînă să devin alter
Nenăscut a fi eter
Într-un semn aflat în Cer.

186
Dulce amăruie

Dulce amăruie
Viaţa mea pistruie
Şi puţin căpruie,
Pe o cărăruie
Suie şi tot suie,
Ca o flăcăruie
Care ne descuie
Noaptea care nu e !

187
Descîntec

Flori de Dor
Ca să Ador
Pe Mama Cuvintelor
Ca Sfîntă a sfintelor.

Plîns de Nor
Ca să omor
Pustiul din lumea seacă
Sufletului gol să-i treacă.

Inimilor cu zăvor
Sculătoare cu umor
Înfrînare la amor
Chiot să ne zguduie
Peste lume mîntuie !

188
M-aş face

M-aş face boare în văzduh

Să simt cum mă trăieşti în duh
M-aş face pulbere de nea
Să simt cum sînt dorit de ea
M-aş face bornă la şosea
Să fiu un drum în Calea ta
M-aş face dreapta unei stîngi
La pieptul căreia să plîngi
M-aş face orişice ţi-ar place
Numai să ieşi din carapace
M-aş face liniştea ce tace
Naintea gîndului de-a face...

M-aş face Om să fiu cumva

Dacă n-aş fi cum sînt deja !

189
Între Dumnezeu şi Om

Între Dumnezeu şi mine

Există multe cortine,
Între Dumnezeu şi Om
Nu e nici un alt atom !

Între Dumnezeu şi Sine

Nu e loc decît de Bine...
- Sînt cu tine, eşti cu Mine,
Pelerine, peregrine !

190
Alte şi alte

Alte şi alte
Trepte mai înalte
Va să ne asalte
Şi să ne tresalte !

Alte şi alte lumi genuine

Ne cheamă senine
Inimile pline
De dor şi suspine...

Alte şi alte suflete moarte

Bătute de soarte
Aşteaptă departe
Să învie foarte !

191
Mai am o zi

Mai am o zi, mai am un ceas

Să ies cu bine din impas,
Să mă cutreier pas cu pas
Şi să iubesc ce-a mai rămas.

Mai am o zi, mai am un ceas

Să îţi descriu ce m-a atras,
Iar la o ceaşcă de taifas
Să te cuprind şi să te las.

Mai am o zi, mai am un ceas

Din veşnicia ce-a rămas,
Să mă apropii pas cu pas
De Ultimul Sublim Popas !

192
Cine sînt ?

Nu sînt virgulă, sînt punct,

Nu sînt mort şi nici defunct !
Nu sînt semn de exclamare,
Dar mă mir adesea tare...
Nu sînt semn de întrebare,
Ci mă-ntreb : ce oi fi oare ?...

Nu sînt sigur pus la punct,

Nici cu virgulă defunct,
Şi mă-ntreb a exclamare :
Cine-oi fi eu, Doamne, oare ?

Dacă eu fonemă nu-s,

Nici în alte limbi tradus
Şi nu am nimic în plus,
Atunci cine-s Colo Sus ?

193
Femeii iubite

Tu eşti Crucea mea şi Farul,

Eşti Dulceaţa şi Amnarul,
Tu eşti Lutul, eu Olarul
Sau invers... cînd beau amarul!

Uneori ai fost silinţă

Spre smerita-mi umilinţă,
Cel mai des ai fost Dorinţă,
Ne-mplinita Năzuinţă.

Tu eşti Crucea mea şi Darul

Uneori ai fost Altarul,
Alteori tot Sanctuarul -
În Esenţa ta e Harul !

194
În liniştea uitării

Golul ne-mplinirii,
Teama irosirii,
Icnetul uimirii
Spre iertarea firii.

Grijile lăsate,
Pofte sublimate,
Ziduri dărîmate,
Chiar dacă nu toate.

La marginea zării,
Pe întinderea mării,
În liniştea uitării,
Pacea nemişcării !

195
Melancolică

Plouă flămînd
Peste imensa clamoare
Zace oricînd
Lenea întinsă la soare !

Golul din noi

Face băltoace de ploaie
Şi prin noroi
Trag după mine pietroaie !

Sub norii gri

Nu se mai vede un soare
Ba se-nnegri
Şi fulgul cel alb de ninsoare !

Scriu poezii
Cum viaţa apare ca ternă,
Am amnezii
Despre sorgintea eternă !

196
Noiembrie tîrziu

Eu parcă nu aş vrea să fiu

Într-un noiembrie tîrziu,
Eu parcă nu sînt simţitor
În peisajul incolor !

Eu parcă nu aş vrea să vii

Cînd nu mai sînt frunze prin vii,
Dar nici nu vreau ca tu să pleci,
Cînd cade bruma pe poteci !

Eu parcă nu mai vreau să scriu

Despre noiembrie tîrziu,
Ci dănţuind într-un picior,
Într-un noiembrie tardiv să mor !

197
Mă iartă !

Ninge cu păsări de noapte

Sau plouă cu mere răscoapte,
Aştept o minune în fapte,
Aştept un miracol celest !

Trăim precum cîinii în cuşti,

Legaţi de lanţuri prea scurte
În loc de iubire, mă muşti,
În loc de iertare, detest !

Ninge cu păsări de pradă

Sau plouă cu degringoladă,
Aştept o minune-n cascadă,
Aştept să devin înţelept !

Ninge sau plouă cu sfadă,

În loc de iubire, mă muşti,
Trăim ca vitele-n cireadă,
Cu lanţuri prea scurte în cuşti...

198
De-atîta orbire se crapă
Şi zilele nopţii ce vin,
Bem singuri otrava din apă,
Mîncăm chimicale cu vin !

De răul făcut la gîlceavă,

Mă iartă, te iert, mă căiesc,
Aştept suprema ispravă:
Să iubeşti, să iubim, să iubesc !

199
Eu sînt

Sînt infinitivul de la infinit

Chiar dacă par acum
În ochii unora
Ca sclav nefericit...

Sînt infinitivul de la infinit

Şi mă avînt năvalnic spre zenit
Chiar dacă deseori mă tîrîi,
Cad sau mă împotmolesc...

Sînt infinitivul de la infinit,

Mă accept şi mă iubesc
Chiar dacă sînt nefericit,
Cu mintea zbînţuind
Şi grijile bolborosind...

Eu sînt infinitivul de la infinit

Trăind în clipa cea eternă
Sînt superlativul Nenumit
Care se prosternă !

200
Eu sînt Boarea, Cupa şi Eterul,
Sînt Flacăra, Tăcerea şi Misterul,
Sînt lacrima ce pare a fi
Uitarea nopţii înspre zi,
Şi din adînc mă-nalţ spre Tine,
În clipele senine...
Sînt verbul simplu de A FI,
Sînt milostenie, dragoste şi bunătate,
Şi mă avînt şăgalnic înspre Libertate !

Eu sînt infinitivul de la infinit,

Deşi în ochii tăi apar ca nedorit,
Chiar de mă cerţi, mă sudui, mă respingi,
Eu mă desprind de lanţuri şi de chingi,
Şi mă avînt năvalnic spre zenit,
Căci sînt Eternul- Infinit !

201
Îndemnuri

Te uită cum ninge în mai,

Ascultă cum plouă în rai,
Iubeşte pe cine nu vrai
Şi gustă fărîma de trai !

Tu nu ştii cine erai,

Nu ştii cine eşti fără strai,
Nu ştii să iubeşti fără grai
Ci doar să adormi unde stai !

Alege mai bine ce vrai,

Te uită ce iese din grai,
Ascultă cum ninge în mai
Şi gustă fărîma de rai !

202
Viaţa mea

Viaţa mea e Jocul, joaca,

Ţelul meu e Domnul, doamna,
Fondul meu e galben, toamna...

Arta mea e Dansu-n zbor,

Sensul meu e rotitor,
Pîn’ se face vîrtecuş
Spre Urcuş...

Neajunsul deajuns
Este Somnul vag pătruns
De Lumina Sinelui,
Spre ieşirea mea din turmă
La Trezirea de pe urmă !

203
Speranţa nopţii

Speranţa nopţii dinspre zi

La ora cînd ne vom trezi,
Iar inima s-ar îmblînzi
Şi multe se vor limpezi...

Speranţa vieţii înspre moarte

A celui ce nu are parte
De bucuriile aparte,
Fiind de Sine prea departe !

Speranţa clipei care vine

Că nu avem pe nu ştiu cine
Şi unora le e ruşine,
De noi, de tine sau de mine !

Speranţa celui ce se joacă,

Cu umbra sa pe o toloacă,
Dansînd aiurea prin băltoacă,
Cînd noaptea minţii se dezbracă !

204
De-atîta timp

De-atîta timp te-aştept

Că am o rană-n piept,
Precum un gol inept
Şi nu ştiu cum să-ndrept...

De-atîta timp te chem,

Icoană sau totem,
C-am început să gem
În versuri de boem.

Atît de mult de caut

În sunetul de flaut,
În icnet de durere,
Şi-n ropot de Tăcere,
Încît încep să cred
Că e ceva putred
În partea mai adîncă
Şi nu te merit încă !

205
Odă în mediu tantric

Frumoasă femeie cu gesturi rotunde,

Trezită la viaţă, trezită oriunde,
Poeţilor le dărui inspiraţii fecunde,
Iubiţilor le dai plăceri floribunde.

Superbă femeie cu forme fecunde

Tu dărui bucurie aproape oriunde,
Ne tulburi cu taine din cele profunde
Şi-aduci încîntarea în inimi imunde !

Splendidă femeie de orişiunde,

Ochii arată ce inima ascunde,
Plăcerile sacre ce va să abunde
Timp de o viaţă sau preţ de secunde.

Fascinantă femeia de-aici şi niciunde,

Cu sufletul treaz şi geamătul mantric,
Curtezana se dăruie aproape oriunde,
Zeiţa O DĂ în mediul cel tantric !

206
Undeva

Undeva sub ochii tăi,

Ce e bun din mine-apare
Şi deschide multe căi
Spre smerita aşteptare.

Undeva în stînga ta
E un fel de limitare,
Ca şi cum n-ai suporta
Să iubesc atît de tare !

Undeva pe chipul tău,

Un îndemn spre toleranţă
Şi cumva nu-ţi pare rău
Dacă pierd din importanţă.

Undeva de nu ştiu unde,

Din misterele profunde
Ies sclipirile fecunde
În mirările rotunde,
Ies uimirile ovale
În versete epocale !

207
Vreme fără timp

Vremea nu mai are timp

Şi timpul nu mai are vreme,
Să trecem în alt anotimp,
Ca goarna să ne cheme.

Vremea nu mai are timp

Şi timpul nu mai are clipe,
Să ne trezim în contratimp
Şi să stopăm risipe.

Vremea nu mai are timp

Şi timpul şi-a pierdut răbdarea
Cu cel ce este mult prea tîmp
Şi n-aude Strigarea.

Vremea nu mai are timp

Şi timpul nu mai are ore,
Că va să vie un anotimp
De transformări majore !

208
O cuantă de lumină

O cuantă de lumină
Din Inima Ta Sublimă
Să mă curețe de vină
Și de gînduri ce reprimă.

O cuantă de lumină
Din Inima Ta Blajină
Să mă spele de păcate
Și de stările frustrate.

O cuantă de lumină
Din Inima Ta Preaplină
Să mă umple cu Iubire
Întru tainică sfințire !

Doamne, ce-aș mai vrea să vină

Clopotelele de lumină,
Să mă-nalțe spiralate
Spre Suprema Libertate !

209
În iubirea care moare

În iubirea care moare

O dată pe săptămînă,
Se cuprinde înserarea
Picurilor de lumină.

În femeia care plînge

Cam odată la o lună,
Se purifică la sînge
Viaţa noastră împreună.

În bărbatul care tace

Cînd în jurul lui se strigă,
Se cuprinde multă pace
Şi lumina îl cîştigă.

Într-o lume care doarme

Precum leneşul din fire,
Se aud mai multe arme,
Decît fapte de iubire !

210
Invocaţie

Vino, Doamne, deseori,

Ca din Noapte să fim Zori,
Ca din Parte, Întreg să fim,
Ca din Piatră să iubim...

Vino, Doamne, printre Nori,

Ca din Ceaţă să fim Sori,
Ca din Umbre să fim flori,
Din suspine, rugători,
De Ego să ne dezbări,
Ca din larve să fim Zări,
Ca din rîuri să fim Mări,
Şi din Mări să fim Oceane
Peste Moarte suverane !

Vino, Doamne, vino lin,

Ca din Gol să fiu Preaplin,
Din Război să fiu în Pace,
În Mintea care nu tace,
Şi mă umple, Domnul meu,
Cu Dorul de Dumnezeu !

211
Inimă, Inimă

Inimă, inimă, inimă,

Minimă, minimă, minimă,
Cînd devii tu Maximă ?...
Ca un aforism profund,
De să cadă toţi rotund,
Mai cu seamă cel imund
Sau acela muribund,
Să pătrundă, să pătrund,
În cel mai adînc străfund,
Unde va să mă scufund,
Şi apoi să mă confund
Cu Oceanul cel fecund,
De Iubire strălucind,
Prosternat şi proslăvind !

212
Şi...va !

Şi...va să vii
Să ne învii,
Şiva rămîi
Ca Cel Dîntîi,
Pentru momîi
Şi cei molîi,
Şi...va să vină
Şi ne închină
Întru Lumină,
Şi...va crea
Ananda mea
Şi...va chema
Din Turma Sa
Pe cei Aleşi,
Şi...va urma
Graţia Ta,
Şi...va să fii
Fiinţa mea !

213
Ecuaţia inimii

Radical din inimi - două

Fac iubirile să plouă
Nu cu lacrimi, ci cu rouă,
Dăruindu-vi-se vouă !

Două inimi la pătrat

Cu iubire în substrat,
Învelite în candoare
Şi-nmulţite cu ardoare,
Fac nevolnicii să zboare
Peste tot ceea ce doare...

Inimile unor devoţi

Împărţite la noi toţi,
Scăzute din Nu se poate,
Supra Tot şi peste Toate,
Adunate cu Putere
Şi-nmulţite în Tăcere,
Dau ceva indefinit
Şi care este numit
Radical din infinit !

214
Casa mea

Casa mea e peste tot

Unde nu este complot
Între relele intenţii
Şi prădalnice pretenţii.

Casa mea este oriunde

În iubirile rotunde,
În ideile profunde
Şi trăirile fecunde.

Casa mea este şi-a ta

Dacă nu ne vom certa,
Ci pe toate le-om ierta
Şi de rău ne-om depărta.

Casa noastră-i un soroc

Şi deschisă mai mereu
Dacă-i dăm Lui Dumnezeu
Cel dintîi şi ultim loc !

215
Am

Am Pămînt să mă avînt
Am şi Apă cît să-ncapă,
Am şi Focul jurămînt,
Şi Aer pe sub pleoapă,
Cu Eterul la mijloc
Pentru tine soliloc !

Să îmi sfarm simţirea piatră

Şi să curg mai pe din două
Iar din mintea egolatră
Să devin nufăr de rouă...

Foc din foc arzînd uitarea

Ca un Şarpe mai presus
Să-mi purifice starea
Şi să zbor mereu mai sus !

Pulberea să spulbere
Peste apa tulbure

216
Focul întru coacere,
Cu Aer de om supus,
Iar Eterul Facere
Să mă-nalţe şi mai sus !

Să mă cern apoi ca rouă

Peste lumea egoină,
Pisc din Cer crăpat în două
Din Lumină spre lumină !

217
Să-mi dea Dumnezeu

Să-mi dea Domnezeu Iertarea

De-a fi Rîu, nu încă Marea,
Să-mi dea Dumnezeu Puterea
De a-mi sublima Durerea
După cum Îi este Vrerea,
Să-mi dea Dumnezeu Uimirea
De a-mi împlini Menirea,
Să-mi dea Dumnezeu Unirea
De-a fi însăşi Fericirea...

Să dea Dumnezeu cel Sfînt

Să devin cel Neînfrînt,
Os din Oastea-I strălucită
Peste Umbra nenumită,
Piatră de Hotar la Vale
Să nu mai existe Jale,
Harul inspirat în Cînt
Să descîntec prin Cuvînt,
Vînt puternic să m-avînt
Mult dincolo de mormînt,
Şi în Cer prin Legămînt
Imn de Slavă să fiu...sînt !

218
Poezia luminii

Să lumin şi să lumină
Din inima noastră plină
Rădăcini din rădăcină
Floare albă androgină
Să devin a fi divină
Înspre partea de regină
Şi Eroul să deţină
Partea noastră masculină...

Mă înclin şi se înclină
Crusta noastră egoină
Doar la Sursa de Lumină,
Mă închin şi se închină
Ca şi cum ar fi deplină
Umilinţa mea senină
Şi chiar dacă sînt de vină,
Mă lumin dintr-o Lumină
Albă, pură, cristalină,
Întărită-n disciplină
Pentru a deveni o mină
De iubire foarte fină
Peste lumea cea străină,

219
Rătăcită în rutină,
Adormită în uitare
Şi trăind cu nepăsare...

Ci prin Graţie preaplină,

Evenimentul va să vină
Dinspre Cer să ne conţină,
Să ne vindece de vină,
De patimă şi de ruşină
Şi de orice fel de tină,
Spre a deveni Lumină,
Albă, pură, cristalină
Care pe toate le-mbină
Că-i yoghin sau e creştină
Cu lumină din Lumină !

220
E prea devreme

E prea devreme pentru a fi tîrziu,

Să te ador aşa cum ştiu
Într-un veşmînt trandafiriu
Cu un voal mai străveziu...

E prea devreme pentru a fi tîrziu

Să traversez într-un sicriu
Dinstanţa dintre mort şi viu
Cu un poem mai fistichiu !

E prea devreme pentru a fi tîrziu

Să colorez un nimb roziu
Cu un surîs liliachiu
Peste refuzul tău zurliu !

E prea tîrziu pentru a fi devreme

Să nu avem deloc probleme
Să fi armonizat discret extreme
Într-un buchet superb de crizanteme !

221
Niciodată nu-i tîrziu

Niciodată nu-i tîrziu

Să parcurg cu-n bidiviu
Spaţiul gol şi străveziu
Dintre pal şi azuriu.

Niciodată nu-i tîrziu

Să preschimb în auriu
Nimbul meu trandafiriu
Din cauza unui pustiu.

Niciodată nu-i tîrziu

Să devin ce vreau să fiu :
Cel mai bun poem pe viu
Dintre toate ce se scriu !

222
Transformare

Primeşte-mă ca pe un fulg
La sfat de taină să-ţi divulg
Secretul unui blînd amurg
În adormitul nostru burg.

În lumea noastră toate curg

Dintr-un Mister ele decurg
Spre un Mister ele se scurg
Şi Devenirea o parcurg.

Aevea unui dramaturg

Spre care Lumile concurg;
Cel mai sublim taumaturg
Să mă transforme-n Demiurg !

223
Eu şi tu

Eu sînt o cheie, tu eşti o Uşă,

Eu sînt o mînă, tu eşti mănuşă,
Eu întrebare, tu un răspuns,
Eu căutare, tu văl ascuns.

Eu sînt un verb, tu eşti o stare,

Eu sînt cuvînt, tu minunare,
Eu sînt un vers, tu eşti colindă,
Eu sînt un nor, tu eşti oglindă.

Eu sînt o cruce, tu eşti o stea,

Eu sînt Cărare, tu ţinta mea,
Eu sînt o Parte să te aleg,
Tu eşti o Carte să te-nţeleg !

Eu sînt fonemă, tu poezie,

Eu sînt real, tu fantezie,
Eu sînt cum sînt şi cel ce sînt
Tu eşti cum vreau să fiu un sfînt !

224
Atingeri

Atinge-mă discret sub coasta stîngă

Să facem mitul lui Adam să plîngă

Atinge-mă corect în Centrul bază

Să se trezească Şarpele din stază

Atinge-mă în frunte şi în piept

Spre-a deveni cu totul înţelept

Atinge-mă în punctele esenţiale

Să capăt înzestrări fenomenale

Atinge-mă în creştet predilect

Să fiu mai mult decît perfect !

225
Viaţa ca un vălătuc

Viaţa ca un vălătuc
Eclozată-n cuib de cuc
Cu petale de Coşbuc
Şi uluc din lemn năuc.

Viaţa ca un tăvălug
Cu grumazul prins în jug
Pentru capul clăpăug
Şi inima în coşciug !

Viaţa ca un vîrtecuş
Zbor din zbor de pescăruş
Pentru aceia care mor
Înaintea morţii lor !

226
Înger blînd

Înger blînd
Cu părul blond
Am văzut zîmbind
În rond...
Eu imund
El rubicond
Eu mai scund
Şi el arond
Mă îmbrăţişa rotund
El fiind tot eu în fond !

227
Tu eşti

Tu eşti cartea mea nescrisă

Pauza dintre cuvinte
Eşti mirarea mea precisă
Ora de învăţăminte.

Tu eşti semn de exclamare

Pîrtia unei amiezi
Sau un semn de întrebare
Cînd nu ştiu la ce vibrezi.

Tu eşti Dorul meu şi Zarea

O fîntînă nesecată
Rîul ce-mplineşte Marea
Cu o taină ferecată !

Tu eşti partea mea ascunsă

Strigătul de libertate
Eşti tăcerea nepătrunsă
De cuvintele pătrate !

Tu eşti tot ce-aş vrea să fiu

De ar fi să nu fi fost
Eşti chemarea din pustiu
Împlinirea pe de rost !

228
Dă-mi, Doamne

Dă-mi, Doamne, Pacea înapoi

Pierdută jalnic în război
Războiul gîndurilor roi
Care dansează ţonţoroi
Ca-n mintea unui momiţoi.

Dă-mi, Doamne, mintea de apoi

Să nu mai fac greşeli şiroi
Să mă smeresc, să mă înmoi,
Să-mi curăţ fapta de noroi
Şi suferinţa să-mi ogoi.

Dă-mi, Doamne, Timpul înapoi

Să fiu mai tînăr şi vioi,
Să te ador de luni spre joi
La orgă, flaut şi oboi,
Să fim doar Unul, ci nu doi !

Dă-mi, Doamne, Graţia puhoi

Să Te iubesc, iubind de soi
Şi pe cei răi şi pe cei goi
Aici şi-n Lumea de Apoi !

229
Doamne, ajută

Doamne ajută-mă să fiu

Cel mai bun poem pe viu
Şi inspiră-mă să scriu
Cel mai trăsnet vers hazliu !

Doamne ajută-mă să ţes

Cel mai tainic înţeles
Al unui poem ales
Întru slavă şi progres.

Doamne ajută-mă să trec

Peste oricare eşec
Peste golul cel mai sec
Şi pe mine să mă-ntrec.

Doamne ajută-mă să fiu

O lumină în pustiu
Să iubesc intens, zglobiu,
Tot ce este şi nu ştiu !

230
Undeva

Undeva aproape, unde nu sînt eu

Ştiu doar teoretic că e Dumnezeu.

Undeva în faţă este ţinta mea

Ştiu din povestite că Domnul mă vrea.

Undeva departe, unde-aş vrea să fiu

Am citit în carte că totul e Viu.

Undeva acolo, foarte mult în Sus

Va să mă cutremur pînă la apus.

Undeva lăuntric în tainic nucleu

Ştiu din auzite că e raiul meu.

Undeva, oriunde, în fiinţa mea

Domnul mă surprinde cu Iubirea Sa !

231
Rugă

Doamne ajută-mă să-nviu

Din cel mai adînc sicriu.

Doamne suie-mă-n Eter

Să-nţeleg orice mister.

Doamne, scladă-mă în mir

Să devin un elixir.

Doamne suie-mă Înalt

Să iau Cerul cu asalt.

Doamne fă orice ai vrea

Numai ia-mi povara grea
Şi sfinţeşte-mă cumva
Cu prinos din Mila Ta !

232
Tu prinde-ţi

Tu prinde-ţi mîna dreaptă

De partea mea validă
Şi, haide, mă îndreaptă
Spre Zarea cea Splendidă.

Scufundă-ţi ochiul stîng

În dreptul meu firav
Şi lasă-mă să-mi strig
Păcatul cel mai grav.

Atinge delicat
Cu palma ta gingaşă
Uimirea ce-a lăsat
Privirea cea pizmaşă.

De toate cele rele, acuma, mă descalţă,

Şi apa cea curată de umbre să mă spele,
De la Pămînt la Cer, Iubire, mă înalţă,
Ca să devin lumină la una dintre stele !

233
Mor

Mor în sîmbure de toamnă

Mor cînd golul mă înseamnă
Cînd Dorinţa mă îndeamnă
Şi pustiul mă condamnă.

Mor în ziua de poimîine

Dacă n-am să dau o pîine
Nici măcar unui biet cîine
Care moare poate mîine !

Mor de fiecare dată

Cînd am inima uscată
Mintea mult prea agitată
Şi tăria înmuiată.

Mor ca laş în biruinţă

Ca leneş în stăruinţă
Mor cumva în pocăinţă
Şi renasc în conştiinţă.

Mor în orice suferinţă

Mor în lacrimi de căinţă
Mor ca ego în fiinţă
Cînd sînt plin de umilinţă !

234
Mi s-a

Mi s-a dat de ştire

Să citesc psaltire
Mi s-a dat avîntul
Să încarc Cuvîntul
Şi fără zăbavă
Să cînt imn de slavă.

Mi s-a spus că-i soare

Cînd egoul moare
Mi s-a dat o stare
Parcă de iertare
Mi s-a prins aprinsul
Să iubesc tot insul
Şi pe-ntreg Întinsul
Să fiu Necuprinsul !

235
Poetul şi Poeta

Poetul şi Poeta
Cu strofe inspirate
Vindecă planeta
De inumanitate.

Poetul şi Poeta
Cu versuri epocale
Mirung toată planeta
În imne geniale.

Poeta şi Poetul
Deschizători de pleoape
Ei sînt precum sărutul
Iubirii de aproape.

Poetul şi Poeta
Cu sensibilitate
Sînt propria-şi Pieta
Întru posteritate !

236
De la mine

De la mine pîn’ la tine

Toate căile sînt line
De la tine pîn’ la mine
Par a fi blocaje fine.

De la mine înspre tine

Sînt doar gînduri despre bine
De la tine înspre mine
Gesturile sînt puţine.

De la mine înspre tine

Sentimentele sînt pline
De la tine înspre mine
Atitudini de feline.

De la mine înspre tine

Vorbe dulci să te aline
De la tine pentru mine
Ceva parcă te reţine.

Parcă nu vrei să sporim

Nici egoul să-l smerim
Raiul nu-l mai nimerim
Şi nu-i timp să nemurim !

237
În lumea asta

În lumea asta strîmbă şi zurlie

Tu cauţi un motiv de voioşie
Tu cauţi un izvor de gingăşie
Tu cauţi o ieşire din robie.

În lumea asta oarbă şi nedreaptă

Tu cauţi linia cea dreaptă
Tu cauţi Calea înţeleaptă
Urcînd cumva din treaptă-n treaptă.

În lumea asta mult prea egoistă

Tu cauţi liniştea monistă
Tu cauţi pacea optimistă
Şi împăcarea solipsistă.

În lumea asta strîmtă ca-nchisoarea

Tu cauţi simplu transformarea
Tu cauţi cu osîrdie Salvarea
Tu cauţi fără preget chiar Splendoarea !

238
Oriunde

Oriunde stai
Să fii în Rai
Oriunde eşti
Să mult iubeşti
Oriunde scrii
Să te conţii
Oriunde pleci
Să te apleci
Oriunde cînţi
Să te avînţi
Oriunde faci
Să ştii să taci
Oriunde poţi
Sîntem cu toţi
Oricine eşti
Să te iubeşti !

239
La pas întins

Paradoxul lui Pascal:Tu nu M-ai fi

cautat dacă nu M-ai fi găsit deja!

Sînt împins
Dinadins
La pas întins
Înspre Piscul cel mai nins,
În mentalul meu convins
Că e foarte greu de tins,
Cînd tîrîş şi cînd prelins,
Cînd crispat şi cînd destins,
Ca şi cum aş fi aprins
De un Dor de necurpins
Care mă cuprinde lins,
Mă extinde în extins,
Mă dizolvă în cuprins,
Mă desprinde de desprins,
Nici distins şi nici respins,
Căutînd un ţel pretins
Care nu se lasă prins
Numai de un singur ins
Şi mă minunez surprins
Că deja eu l-am atins !

240
De aproape

De aproape cam prea mult

Nu mai am vise frumoase
Şi nu ştiu ce să consult
Să devină preţioase.

De aproape cam prea mult

Nu mă simt trăit de semeni
Şi nu ştiu cum să exult
Ca să nu resping pe nimeni.

De aproape mult prea mult

Nu am stări briliantine
Şi nu ştiu de ce n-ascult
Frumuseţile din mine ?!

241
La trei paşi

La trei paşi de infinit

Mai aproape de zenit
Să mă aflu împlinit
Iubitor şi nemurit
Întru Domnul fericit
Ca şi cum aş fi găsit
Începutul de sfîrşit
Nenumitul anumit
Dintr-un loc indefinit
Inocent şi prea smerit
Întru totul absorbit
De extazul liniştit.

242
Semeni ai mei

Frate al meu, am construit o punte

Din bucurii mai mari sau mai mărunte
Să te ajungă unde eşti, oriunde,
Departe sau aproape de niciunde.

Soră a mea, ţie-ţi deschid o uşă

Spre o imagine ghiduşă
În care o pisică jucăuşă
Aleargă strîmb o căţeluşă.

Semeni ai mei, am construit o scară

Care să urce ori să sară
Peste imensul şi fudulul zid
De egoism larvar şi invalid;
O scară cu mai multe trepte
De gînduri pure, înţelepte,
Dar mai ales de sentimente
Din cele nobile şi permanente
Care ne iartă şi ne poartă
Din loc în loc prin univers,
De jos în sus sau chiar invers,
Din soartă-n soartă, fără hartă,
Într-un poem de mare artă !

243
Lasă-mă

Lasă-mă să mi te sui
Pe un cal cu ochii şui
Ca să călăreşti haihui
Înspre ţara nimănui.

Lasă-mă să te ating
Cu un vers duios în ring
Şi apoi să te încing
Pînă cînd mi te conving.

Lasă-mă să te sărut
Pe rana care-a durut
Sau pe chipul tău plăcut
Pentru un alt început.

Lasă-mă să mi te-nchin
La un Domn Bun şi Blajin
Şi apoi să te conţin
Ca să-mi vindeci orice chin !

Lasă-mă să te încînt
Cu o floare din cuvînt
Şi prin tainic legămînt
Să fim doi în Unul... sfînt !

244
Vino

Vino, Doamne, mă cunună

Cu o rază de pe lună
Într-o poezie strună
Genială şi nebună !

Vino, Doamne, mă atinge

Cu o Graţie ce stinge
Golul care se prelinge
În iubirea care-nvinge !

Vino, Doamne, mă adapă

Cu iubire cît să-ncapă
Toate visele din apă
Adormite pe sub pleoapă.

Vino, Doamne, mă desprinde

De gîndurile rătăcinde
Pacea Ta să mă surprindă
Într-o trainică izbîndă !

245
Între două

Între două scînteieri

Am venit de nicăieri
Nu sînt mîine, nu sînt ieri,
Ci prezentul unei seri.

Între două mîngîieri

Ai venit alaltăieri,
Nu eşti mîine şi nici ieri,
Ci fantasma unei seri.

Între două picături

Nu sînt ape, nici păduri,
Nu-s căderi, nici sărituri,
Ci doar versuri cu fisuri.

Între două năzuiri

Aşteptăm minuni, uimiri,
Împlinirea în iubiri,
Dar primim dez-amăgiri !

246
Eu sînt Lumina Lumii

Eu sînt Lumina Lumii

Ascunsă sub obroc
Eu sînt ca Piatra Lunii
La tainicul soroc.

Eu sînt Lumina Vieţii

Precum o criptogramă
Aflată-n umbra ceţii
Care se destramă.

Eu sînt cel ce încă nu-s

O posibilitate
Sînt versul autoinclus
În imortalitate.

Eu sînt Sămînţa Mumii

Adînc predestinată
Să fiu Lumina Lumii
Din moarte înviată !

247
Oamenii au

Oamenii au tot ce moare

Au mormîntul sub picioare
Au pretenţia să zboare
Avînd cîrji ca aripioare.

Oamenii au tot ce iartă

După ură, după ceartă
Au ceea ce vor să-mpartă
Dar trăiesc o viaţă moartă !

Oamenii au tot ce doare

Dorinţe înrobitoare
Au zile hurducătoare
Şi-aşteptări chinuitoare.

Oamenii au revirimente
Amintiri evanescente
Au trăiri luminiscente
Şi minunăţii latente !

248
Amîndoi

Eu sînt Munte, tu eşti Mare

Eu sînt Punte, tu Cărare
Eu sînt Soare, tu eşti Luna
Eu sînt Cer, tu eşti Cununa.

Eu ca Foc tresar din Apă

Tu eşti taina de sub pleoapă
Eu sînt Suflul peste Apă
Tu Pămîntul care-ngroapă.

Eu Simbol pe verticală
Tu Poarta matricială
Eu expresie mentală
Tu simţire senzuală.

Eu Nirguna, tu Saguna
Eu într-unul, tu într-una
Eu Eternul, tu Străbuna
Amîndoi sîntem Totuna !

249
Mi-ar plăcea

Mi-ar plăcea să fiu trăit

De-o iubită şi-un iubit
Ca suflet deplin trezit
Şi cu totul înflorit.

Mi-aş dori să fiu iubit

De-o iubită şi-un iubit
Ca aspect neţărmurit
Într-un joc preafericit.

M-aş iubi să fiu iubit

De-o iubită la citit
Pe deplin reîntregit
Şi la minte liniştit.

Mai apoi să fiu golit

De egoul chinuit
Şi prin Vidul Nenumit
Să exist ca Infinit !

250
Lumea

Lumea care mă-nconjoară

Pas de Lună în afară
Dintr-o nu ştiu care gară
Spre o sferă planetară.

Lumea care mă conţine

Pas de umbră către tine
Pe cărările străine
Înspre nu ştiu care bine.

Lumea care mă evocă

Pas de umbră echivocă
Într-o stranie epocă
Avînd inimă de rocă.

Lumea care este-n mine

Pas de umbră către Sine
Ignorată în rutine
Şi deschisă de suspine.

251
Undeva, de orişiunde

Undeva, ascuns prea bine

Este dorul pentru tine
Undeva, ascuns în parte
Este dorul de Departe
Ca şi cum ceva aparte
M-ar chema mai deoparte
Să fac saltul peste moarte
Peste lumile deşarte
Înspre Bucuriile foarte.

Undeva, de orişiunde
Din eşecuri căscăunde
Şi dez-amăgiri bolunde
Vin chemări să ne scufunde
În trăirile profunde
Înălţîndu-ne pe unde
Înspre lumile fecunde
Spre Acela ce ascunde
Darurile floribunde
Harul care va s-abunde
În Acum şi în oriunde !

252
Trezeşte-mă

Trezeşte-mă din vis ca să-ţi prescriu

Reţeta unui vers trandafiriu
Într-un amurg de toamnă purpuriu
Pe muzica unui acord pretimpuriu.

Trezeşte-mă din vis ca să-ţi descriu

Cum ar fi fost de n-aş dormi-n sicriu
Crezînd că dintre toţi doar eu sînt viu
Cu versurile mele de umor zurliu.

Trezeşte-mă cît încă nu e prea tîrziu

Din visul ăsta mult prea cenuşiu
În care moartea e un vast pustiu
Şi sufletul un vîrtecuş portocaliu.

Trezeşte-mă că vreau să mor de viu

Să mă iubesc, să mă iubeşti liliachiu
Ca pe un înger foarte străveziu
Ce s-a-ntrupat în visul tău zglobiu !

253
Doamne

De mă-nveţi să pot cinsti

Pe oricare om ar fi,
Să-mi dai din Puterea Ta
De-a Iubi şi a Ierta !

Doamne, de mă-nveţi să pot Iubi

Tot ce este şi va fi,
Să-mi dai din Puterea Ta
De-a Înţelege şi-ndura !

Doamne, de mă-nveţi să pot zbura

În cel mai înalt Eter,
Să-mi dai din Ştiinţa Ta
Cheia oricărui mister !

Doamne, de mă iei în Oastea Ta

Chiar şi simplu condeier,
Să faci din fiinţa mea
Imnul Tău de Slavă-n Cer !

254
Am fost

Am fost fîntînă la o margine de drum

Din care Pelerinul bea pe îndelete;
Am fost un curcubeu de epitete
În poezii mai mult sau mai puţin complete;
Am fost metaforă să te desfete
Cînd te rodeau pe margină regrete;
Am fost un evantai de sensuri violete
Într-un buchet cu subtilităţi discrete;
Am fost imaginea unei faţete
În multitudinea de versuri sau versete;
Am fost sau am să fiu, poete,
Licoarea care să te îmbete
Ori sunetul unei trompete;
Am fost doar unul dintre multele portrete
Ale sufletului meu, pe îndelete...

Am fost lumină la o margine de drum,

Am fost şi încă sînt acum !

255
Sînt aici

Sînt aici să fiu misterul

Verbului care preface
Condesarea din eterul
Versurilor de Dincoace.

Sînt aici să fiu uimirea

Florilor ce ne încîntă
Apărute dintr-o Sfîntă
Care ne transcende firea.

Sînt aici să fiu Savoarea

Mugurilor de iubire
Cuprinzînd în ei grandoarea
Stărilor de proslăvire !

Sînt aici să fiu releul

Dintre Inimă şi Minte
Celor care-şi uită ţelul
Şi adorm printre morminte !

Mai apoi sînt şi acolo

Sau aici şi mai încolo
Într-un cîntec în tremolo
Care ne poartă Dincolo !

256
Într-o magică unire

Într-o gingaşă sfială

Sfiiciune de virgină
Să trăim pe verticală
Gingăşia feminină.

Într-o nesfîrşită viaţă

Nesfîrşită ca deplină
Să trăim de dimineaţă
Nesfîrşirea în lumină !

Într-o magică unire

Tăinuită în eter
Să trăim întru iubire
Vraja oricărui mister !

Într-o splendidă cetate

Splendidă instantaneu
Să trăim în libertate
Splendoarea la apogeu !

257
Ruga din urmă

Doamne, recită-mă cu dor pînă tîrziu

Acelora ce încă nu mă ştiu
Şi nu mă caută cu dragoste-n pustiu
Ca cel mai bun poem care ai vrea să fiu
Zburătăcind pe cerul azuriu !

Doamne, recită-mă pînă-n amurg

Celor bolnavi fără de leac
Să simtă, Doamne, lacrimile care-mi curg
De cît aştept şi-aspir de-un veac
Să fiu ca Tine demiurg !

Doamne, recită-mă în fiecare dimineaţă

Surzilor şi celor care au orbeaţă
Să iasă repede din fortăreaţă
Şi să mă vadă faţă către faţă
Înfioraţi de qintesenţa prea măreaţă !

Doamne, recită-mă pînă la capăt tuturor

Ca pe-un poem proaspăt cosit
Acelora ce cred că am să mor,
Să afle, Doamne, că-s Nemuritor -
O picătură de Mister îndrăgostit !

258
Să fie !

Un cititor avid de fantezii

Întreabă, Doamne, cînd mai scrii
Prin mine niscai poezii
Pline de varii ghiduşii
Care să mîntuie prin rîs
Precum eternul Tău surîs ?

Şi mai apoi cînd ai să vii

Călare pe metafore candrii
Avînd drept hăţuri fulgere zglobii
Şi în trompetă tunete zbanghii
Spre a-i trezi pe morţii vii
Din visul unei margini de pustii ?

Cînd oare, Doamne, îmi dictezi

Magia dragostei printre zăpezi
În liniştea unei tîrzii amiezi
Cu noi în Tine să visezi
Clipa cînd ni Te revelezi
Şi să ne mîntui, Doamne, cu-n surîs
În armonia cosmicului rîs ?!

259
 CUPRINS

Precuvîntare...............................................................5

(Uni)versuri de joacă
Dacă noi nu ne iubim...............................................37
Bizar.........................................................................38
Poezea fără bezea.....................................................39
Trovanţii din dîrvale................................................40
Întrebare...................................................................41
O meduză.................................................................42
Bucura-m-aş şi n-am cui.........................................44
Cu sandale şi monoclu.............................................45
Întrebare fără fard....................................................46
Gura care rîde..........................................................48
Îmbăta-m-aş orişicum..............................................49
La egoul meu la poartă............................................50
Strigătură de iubit.....................................................51
Baladă pentru un erou..............................................53
Strigătură cu mult miez...........................................55
Giurămînt de ciumpalău..........................................57
Lamentou fără ecou.................................................58
De ce m-apuc ?........................................................59
Trezvia.....................................................................60
Toate drumurile.......................................................61
Juruințe....................................................................62
Alte juruințe.............................................................63
În zadar....................................................................64
Strofuri cu tîlc-mîlc.................................................66
La margine de codru des.........................................70
Cum s-a dus pohta de uz.........................................71
Strigătură de iubit (2)..............................................72
Vine o vreme............................................................73
Monorai în La diez...................................................74
Modest, modest, da’ să se ştie..................................75
Zece semne..............................................................76
Mestecată tulburare.................................................77
Strigătură de ursit.....................................................79
Autotransfigurare.....................................................80
Un lingurar...............................................................81
Bate şeaua................................................................82
Donaţie.....................................................................83
Nostalgică................................................................84
Fabulă.......................................................................85
Alte cele...................................................................86
Dansatorul pe pîrleaz...............................................87
Balada yoghinului dăruit.........................................88
Balada unui Erou Frumos........................................89
Ce caut...................................................................91
Altă întrebare...........................................................92
Incongruenţe.............................................................93
Vreme trece..............................................................94
Un giugiuc şi o giugiucă..........................................95
Chemare...................................................................96
Schimb.....................................................................97
Reţetă.......................................................................98
Poezia epocală..........................................................99
Cînd Banii..............................................................100
Balada ochilor larg închişi.....................................101
Aparent e joi..........................................................103
Mama fustă............................................................104
Nonsens.................................................................105
Trecere...................................................................106
Cum să fac.............................................................108
Oarecum.................................................................110
Cîteodată................................................................111
Laude....................................................................112
Chiar Acum...........................................................114
Seven pink.............................................................115
Urmuziană.............................................................117
Drumuri şi poteci...................................................118
Unora.....................................................................119
Nici........................................................................120
O geană..................................................................121
De trei nori.............................................................122
Opreşte-te..............................................................123
Frumoasa mea.......................................................124
Din cîte presupun...................................................125
Încîntă-mă..............................................................126
Pe furiş...................................................................127
Ferească Dumnezeu...............................................128
Semn......................................................................129
Dacă vrei...............................................................130
Cine, ce şi cum......................................................131
Ipoteză...................................................................132
Nişte goi................................................................133
Rezonanţe..............................................................134
Neti, neti................................................................135
Deocamdată...........................................................136
Prescripţii...............................................................137
Întrebări.................................................................138
Într-o gnoză lină....................................................139
Sînt surprins...........................................................140
Un bărbat şi o femeie............................................141
Gard cu gardă........................................................142
Imago mortis..........................................................143
Ce să faci cu viaţa ta.............................................144
Tratament..............................................................145
Dinainte.................................................................146
O răţuşcă şi-un pisoi..............................................147
Nicăirea..................................................................148
În ce zi...................................................................149
Am aflat.................................................................150
Poemă....................................................................151
Tuturor !.................................................................152
 (Uni)versuri de vis

Icnet mirat..............................................................155
Aş fi vrut................................................................156
Depărtarea..............................................................157
Necuprinsă.............................................................158
Precum repaosul.....................................................159
Într-o toamnă şi o zi...............................................160
Dacă ne-am iubi....................................................161
Nunta Cosmică......................................................162
Fie ca noi...............................................................163
Odă bucuriei..........................................................164
Umbra....................................................................165
Nu ştiu cum...........................................................166
Pacea din inima mea..............................................167
Miruiţi....................................................................168
Chipul iubitei.........................................................169
Roua......................................................................170
Mire și Mireasă......................................................171
Elemente................................................................172
Strop cu strop.........................................................173
Cuprindere.............................................................174
Zîmbeşte-mă !........................................................175
Nostalgie................................................................176
În spatele nopţii.....................................................177
Seara în două.........................................................178
Nici o zare.............................................................179
Curs interior...........................................................180
Înalt de Om............................................................181
Peste văi şi peste ape.............................................182
Roua viselor uitate.................................................183
Misterioasele mistere.............................................184
Verde......................................................................185
Dintr-o zare............................................................186
Dulce amăruie........................................................187
Descîntec................................................................188
M-aş face...............................................................189
Între Dumnezeu şi Om..........................................190
Alte şi alte..............................................................191
Mai am o zi............................................................192
Cine sînt ?..............................................................193
Femeii iubite..........................................................194
În liniştea uitării.....................................................195
Melancolică............................................................196
Noiembrie tîrziu.....................................................197
Mă iartă !...............................................................198
Eu sînt....................................................................200
Îndemnuri..............................................................202
Viaţa mea...............................................................203
Speranţa nopţii.......................................................204
De-atîta timp..........................................................205
Odă în metru tantric...............................................206
Undeva...................................................................207
Vreme fără timp.....................................................208
O cuantă de lumină................................................209
În iubirea care moare.............................................210
Invocaţie................................................................211
Inimă, inimă...........................................................212
Şi...va !..................................................................213
Ecuaţia inimii.........................................................214
Casa mea...............................................................215
Am.........................................................................216
Să-mi dea Dumnezeu.............................................218
Poezia luminii........................................................219
E prea devreme......................................................221
Niciodată nu-i tîrziu...............................................222
Transformare..........................................................223
Eu şi tu...................................................................224
Atingeri..................................................................225
Viaţa ca un vălătuc.................................................226
Înger blînd..............................................................227
Tu eşti....................................................................228
Dă-mi, Doamne......................................................229
Doamne ajută.........................................................230
Undeva...................................................................231
Rugă......................................................................232
Tu prinde-ţi............................................................233
Mor........................................................................234
Mi s-a.....................................................................235
Poetul şi Poeta.......................................................236
De la mine.............................................................237
În lumea asta..........................................................238
Oriunde..................................................................239
La pas întins...........................................................240
De aproape.............................................................241
La trei paşi.............................................................242
Semeni ai mei........................................................243
Lasă-mă.................................................................244
Vino.......................................................................245
Între două...............................................................246
Eu sînt Lumina Lumii............................................247
Oamenii au............................................................248
Amîndoi.................................................................249
Mi-ar plăcea...........................................................250
Lumea....................................................................251
Undeva, de orişiunde.............................................252
Trezeşte-mă............................................................253
Doamne..................................................................254
Am fost..................................................................255
Sînt aici..................................................................256
Într-o magică unire................................................257
Ruga din urmă.......................................................258
Să fie !....................................................................259
 COMENZI - CARTEA PRIN POȘTĂ
Editura ALFA
Adresa : str. Trei Ierarhi, nr. 2, et. 1, cod
poștal 700028, IAȘI, ROMÂNIA
Tel. : 0740570752
E-mail: info@editalfa.ro
exprescultural@gmail.com
Site : www.editalfa.ro

*rabat între 5% și 25%

*Taxele poștale sunt suportate de editură.

*Plata se face ramburs, la primirea coletului.