FILOSOFIA PENTRU VIAȚĂ

MISTERELE TIBETULUI (4)

În cursul războiului interior avem nevoie să avem alături cel mai puternic element: mintea.

v DOMINAREA MINȚII: Dhāranā

Dhāranā este starea desăvârșitei concentrări a minții asupra esenței spirituale. Fără
concentrare nu se poate năzui la cucerirea Înțelepciunii, deoarece în dezordinea unei minți
împrăștiate, lumești și superficiale nu își găsește locul concentrarea asupra lucrurilor
inefabile.

• CONCENTRARE: a te îndrepta către centru.

• INTROSPECȚIE: observarea interioară a stărilor mentale și psihologice.
• REFLECȚIE: a te gândi pentru a trage concluzii.

v TIBETUL

• Tradiții: ombilicul lumii, centru spiritual

• Caracteristicile gândirii poporului tibetan

Toate legendele sale indică un climat de mister ce învăluie această țară îndepărtată. Tibetanii
nu fac speculații cu privire la adevăruri, ci mai degrabă le trăiesc. Ei nu vorbesc despre Zei, nu
încearcă să-i coboare pe pământ, ci își dau silința să se înalțe ei înșiși la cer. Acest drum este
parcurs prin intermediul punerii în practică a unei morale foarte stricte și dure. Acest lucru nu
înseamnă că înțelepții tibetani ar fi reci și inumani; dimpotrivă. Dar în lucrările lor nu se
regăsește nici un fel de exuberanță, ci strălucirea unei frumuseți naturale ce se află în toate
lucrurile și căreia nu i se adaugă și nici nu i se ia nimic.

v RELIGIE, FILOSOFIE, MISTERII

• Lucrarea „Glasul liniștii” face

parte dintr-un text mai amplu,
„Cartea Preceptelor de Aur”,
care conține o filosofie mult
anterioară budismului, grupată
în aproximativ 90 de tratate
diferite.

• Începând cu a doua jumătate a

secolului al XVIII-lea, lumea
începe să redescopere Tibetul.

1
 FILOSOFIA PENTRU VIAȚĂ

• Pe acest pământ a domnit „Religia Înțelepciunii” dar, cu timpul, a început să se

retragă din ce în ce mai mult, dispărând progresiv odată cu invadarea Tibetului de
către trupele Chinei comuniste la jumătatea secolului XX.

STADIILE CUNOAȘTERII

RELIGIA

FILOSOFIA

MISTERIILE
INIȚIATICE

v BIOGRAFIA HELENEI PETROVNA BLAVATSKY

• Se cuvine să ne îndreptăm atenția spre figura

extraordinară a acestui filosof și scriitor rus din secolul al
XIX-lea, prin ale cărei eforturi a fost posibilă cunoașterea
acestei opere în Occident (1831–1891).

• Dacă urmărim itinerariul călătoriilor sale, o putem vedea

cum lucrează prin toate părțile lumii. A fost și de mai multe
ori în Tibet: în regiunea munților Himalaya HPB a studiat în
mănăstiri ce au păstrat învățăturile unora dintre cei mai
erudiți și spirituali Maeștri din trecut. Aici s-a instruit despre
viața și legile lumilor interioare și despre regulile ce trebuie
îndeplinite pentru a putea avea acces la acestea.

• În anul 1875, sub motto-ul: „Nu există nimic mai presus de adevăr”, a întemeiat o
societate dedicată studiului și răspândirii cunoștințelor pe care Occidentul le-a
pierdut (Societatea Teozofică).

• Scrie numeroase opere, printre care „Isis fără Văl” și „Doctrina Secretă”.

Publicului în general și cititorilor Doctrinei Secrete li se pot cita cuvintele sintetice ale lui
Montaigne: „Domnule, primește un buchet de flori alese; nici una nu-mi aparține mie. Al meu
este numai firul care le leagă”... Sunt cuvinte alese cu modestie de HPB pentru a explica
natura muncii sale.

2
 FILOSOFIA PENTRU VIAȚĂ

v ÎNVĂȚĂTURILE DIN GLASUL LINIȘTII

• PUTERI PSIHICE ȘI PUTERI SPIRITUALE: diferența dintre psihologism și spiritualitate

• CAPACITATEA DE CONCENTRARE: Dhāranā

Pentru a auzi Glasul Liniștii, trebuie să ne emancipăm de simțurile noastre, să ne guvernăm

propria minte, să nu ne lăsăm gândiți ci să gândim ceea ce trebuie, să căutăm compania
marilor cărți și a înțelepților, să ascultăm doar de vocea armoniei, să lucrăm pentru ceea
ce este Superior.

Glasul liniștii poate fi auzit doar de ființa umană idealistă.

• CELE TREI VESTIBULE:

o Ignoranța: lumea tranzitorie a iluziei.

o Instrucția: pluralitatea cunoștințelor, dar fără sinteză, fără esențe.
o Înțelepciunea: esențele și cauzele.

• CALITĂȚILE MINȚII ȘI TREZIREA INTUIȚIEI: simțurile interioare

„Înainte ca sufletul să poată auzi trebuie să fie unit cu Vorbitorul Tăcut.” Acesta este Spiritul.
Însă, cum se poate uni cu el? Un înțelept oriental spunea că omul își atinge propria
profunzime grație voinței și înțelepciunii ce-i caracterizează căutarea. „Căutarea de sine” nu
este o fugă nebună după oricare imagine ce oferă promisiunea întâlnirii cu ceea ce căutăm ci‚
dimpotrivă, înseamnă să învățăm să procedăm în mod inteligent. Dacă nu ne situăm în
preajma inimii noastre, iar mintea noastră se limitează la satisfacerea foametei intelectuale,
dacă nu ne auzim, dacă nu ne privim și dacă nu ne ascultăm pe noi înșine în mod spiritual, în
timp ce mergem prin casa Vieții, dacă tăcem când lumea vorbește, dacă toate lucrurile ne
leagă, iar noi ne permitem să rămânem în continuare prizonierii lor... atunci, cum putem
aspira la Înțelepciunea care, la rândul ei, înseamnă libertatea totală?

Și atunci, „sufletul va auzi și își va aminti”, căci această „aducere aminte” este o întoarcere în
lumea esențelor căreia sufletul îi aparține.

v VORBITORUL LINIȘTIT ȘI VÂRTEJURILE LUMII

• Înșelăciunea lui „Māra”. Māra este tot ceea ce omoară ființa noastră spirituală; sunt
pasiunile noastre, defectele...

3
 FILOSOFIA PENTRU VIAȚĂ

Deoarece chemarea lumii este încă foarte puternică pentru cel care se află la începutul
călătoriei sale. Seamănă cu înălțarea unei păsări care în primele momente ale zborului său
încă mai vede pământul, cuibul și prietenii săi dar, pe măsură ce își continuă călătoria ei prin
spațiu, cu trecerea fiecărei clipe de zbor, îi va vedea pe toți din ce în ce mai îndepărtați. În
acest caz, timpul este conștiință iar, obținând conștiința a ceea ce e superior se va dizolva
conștiința legată de „lucrurile” inferioare, tot la fel cum dispare un nor de fum. Problema este
să știm cum să suportăm primele momente ale drumului.

Precum tot ceea ce este creat, deținem o anumită „cantitate” de energie și dacă aceasta o
folosim pentru lucrurile fizice, lumești, nu va rămâne nimic pentru cele superioare. „Apele
pure ale vieții veșnice, limpezi și cristaline, nu se pot nicicând amesteca în torentul noroios al
musonului.”

v FRATERNITATEA UNIVERSALĂ

• Pericolul ereziei separării

„... Închide-ți complet simțurile pentru marea și înspăimântătoarea erezie a separării care te
înstrăinează de ceilalți...”

Nici un discipol nu poate fi „egoist” în sensul eului personal, ci el trebuie să înțeleagă că eul
lui și eul aproapelui său sunt într-atât de interconectați încât ar fi inutil orice efort uman
de a-i dezlega, ținându-se cont de faptul că sunt uniți prin străduința divină.

• Compasiunea și cauza durerii pentru omenire

„... Lasă fiecare lacrimă omenească să picure fierbinte în inima ta și să rămână acolo și nu o
șterge până ce nu ai înlăturat durerea care a pricinuit-o...”

Ființa umană trebuie să încerce să vindece cauza ultimă a răului și să nu se ocupe doar de
consecințele acesteia pentru că dacă sunt înlăturate numai consecințele, ele se vor
reîntoarce atâta timp cât nu va dispărea cauza care le produce.

Ca să putem auzi Glasul Liniștii, adică vocea propriei noastre ființe, a spiritului nostru, este
necesar să murim față de ipostaza noastră de ființe personale, să subjugăm natura noastră
pământească, să trecem de la starea ignoranței la căutarea înțelepciunii, adică, la instrucție,
și de aici să trecem la înțelepciunea desăvârșită. Pentru a o putea realiza, este necesar să ne
încălzim inima cu pietate, să topim orice sentiment al separării, să fim pregătiți pentru a ucide
durerea, să înlăturăm cauza durerii din interiorul aceluia care suferă.