Marea e locul în care gândurile zboară și timpul nu mai are același curs.

Totul se
transpune între dunele de nisip fierbinți și între valurile rebele. In poezia ,, Cum canta
marea’’ semnata de Dimitrie Anghel, peisajul marin este descris ,printr-un limbaj expresiv, ca
fiind un univers ocrotit de zgomotul linistitor al valurilor.
Secventa ,,si-ascult notele-i grele’’ subiliniaza admiratia contemplatorului fata de
talazurile care lovesc incet tarmul. Rabdarea cu care barbatul mediteaza asupra gandurilor
sale este surprinsa prin secventa ,, stau cu mirare’’. Marii ii sunt atribuite sentimente
profunde si actiuni omenesti, elocvente fiind personificariile: ,,o doare cand spumega’’ , ,,se
joaca zvarlind margaritare’’.
Titlul reprezinta un prag textual prin care lectorul poate decoda semnificatiile discursului
poetic. Din punct de vedere al formei, este construit dintr-o propozitie avand rolul de a
particulariza elementul descris. La nivel stilistic, titlul reprezinta o personificare care pune in
lumina sunetele scoase de valurile care vin repede din largul marii si care alcatuiesc
cantecul produs de natura misterioasa. Raportat la continutul textului, titlul evidentiaza tema
naturii si extazul contemplatorului.
Ma regasesc foarte mult in distihurile scrise de poetul ,,Dimitrie Anghel’’. Imi amintesc si
acum serile petrecute pe malul marii asteptand apusul romantic si stelele privite de pe
nisipul rece, dar prietenos. Nimic nu se compara cu asta. Nimic nu poate fi echivalat sau
inlocuit.
Cu alte cuvinte, textul oferit ca suport sugereaza faptul ca marea este un bun ascultator,
care te transpune intr-un vis.