Tonul poeziei – ton jucăuș, ludic ( caligrama – text și desen)
Creatorul caligramei este un artist care are curajul să inoveze, să iasă din tiparele comune ( atât la nivel ideatic, cât și la nivel formal – prozodic) Reacțiile privitorilor: 1. Poemul este < o direcție / Rezolvata dincolo de ramă> = rama încadrează o imagine, delimitând spațiul acesteia de realitate - spațiul poetic trebuie delimitat de spațiul real – poemul trebuie să iasă din tiparele tradiționale, să ia o nouă direcție, inovatoare; 2. Poemul este < o mătură și atât> =nu poate face aprecieri valorice la adresa textului poetic ( poem oblic, caligramă ), nefiind capabil să înțeleagă noua modalitate ( direcție) de exprimare artistică; 3. Poemul este < Pomul, pomul / cu portocale la gât> = aceeași incapacitate de înțelegere / fiecare consumator de artă / receptor înțelege diferit opera de artă, în funcție de cunoștințele, de experiențele, de abilitățile sale de interpretare a textului poetic. In artă, interpretările pot fi diferite, în funcție de competențele artistice/ gusturile destinatarului mesajului – se pot naște, frecvent, controverse în abordare, în interpretare.
Enunțul < Nu se găsea niciun semn> poate fi interpretat ca lipsă a publicului /
receptorului în a vedea semnele / semnificațiile poemului ( poemul aduce elemente de noutate cu care publicul nu este familiarizat). Metafora < Marele Plastic> îl reprezintă pe artistul inovator, capabil să se reinventeze atunci când arta sa nu are ecou în sufletul receptorului. Metafora < lumea de gumilastic> poate reprezenta lumea artei, a ficțiunii, lumea creată de poet, care poate fi, cu ușurință, modelată, deformată, reformată ( gumilastic = este un material care se poate întinde și comprima) Lemnul = este material solid, asociat creșterii si progresului - poeta transforma lumea de gumilastic într-o lume de lemn, gestul putând fi interpretat ca forță, voință creatoare. Artista se reinventează, de dragul publicului, căutând progresul în artă și, implicit, comunicarea cu destinatarul mesajului poetic. Finalul poeziei aduce ideea că artistul găsește întotdeauna puterea de a se reinventa, chiar daca asta înseamnă să nege ceea ce a lucrat până în acel moment ( artistul trăiește prin și pentru artă / prin și pentru publicul său care îl apreciază) . Nina Cassian prezintă, în acest text, imaginea artistului autentic, pus în slujba iubitorului de frumos, față de care se simte responsabil. Poeta are conștiința autenticului, a durabilității , opera de arta transcende (trece dincolo de) timpul. Atunci când timpul, în trecerea lui inexorabila ( fără întoarcere și fără oprire) potențează / amplifică valoarea operei, artistul și-a desăvârșit menirea. Titlul poeziei – substantivul controversă, în sens propriu, definește contradicția, punctele de vedere diferite. În text, metaforic vorbind, controversele poetei Nina Cassian trimit la cititorii care discută în contradictoriu despre interpretările lor ( poezia = direcție noua, poezia = mătură și atât, poezia = pom cu portocale la gât), ceea ce se traduce ca frumusețe a artei rezultată din inovație, deschidere spre interpretări diferite, depășirea limitelor/ barierelor impuse de normele curente. Textul Ninei Cassian a șocat, probabil, la vremea scrierii sale tocmai prin dorința poetei de a crea un altfel de poem, modern, original, lipsit de constrângerile tradiționale, un poem care apelează la joc și care cultiva armonia sentimentelor și a formelor.