„Dacă în problemele de care ne ocupăm a cunoaște înseamnă a înțelege, a cunoaște, pentru a îndruma copilul înseamnă însă mult mai mult, înseamnă un diagnostic, dar și un prognostic. În general, posibilitatea de a lucra cu un om implică cunoașterea modalităților sale de reacție, aceasta în vederea alegerii celor mai eficiente procedee de stabilire a relației, ceea ce în plan practic înseamnă a ști să dozezi solicitările, reacțiile, atitudinile ” (I. Holban, 1978, p. 20).
Pentru îndrumarea unui copil, cât și inițierea sa în tainele cunoașterii,
educatorul/învățătorul/profesorul trebuie să aibă un bagaj uriaș de informații și cunoștințe. Domeniile de cunoaștere trebuie să fie foarte variate pentru a putea da mai departe “știința” sa. Pentru a putea face acest transfer de informații, dascălul trebuie să cunoască psihologia copilului, necesară pentru a crea o punte, o relație stabilă și durabilă, care poate avea implicații pe termen scurt, mediu și lung. Copilul este o ființă vulnerabilă care are nevoie de înțelegere, de susținere și de ajutor. Pentru a putea face educație este imperios necesar să cunoaștem copilul atât la nivel de grup, cât și individual. Pentru a putea lucra cu educabilii trebuie să le cunoaștem reacțiile, personalitatea, să creăm o relație sustenabilă, să dezvoltăm relații active cu ei, cât și cu părinții. Lucrul cu educabilul este foarte dificil, dar și frumos și solicitant. După cum chiar spune și I. Holban că “posibilitatea de a lucra cu un om implică cunoașterea modalităților de reacție” este întru totul adevărată, deoarece poți lucra cu un copil și poți scoate tot ce e mai bun din el doar dacă îi cunoști limitele, reacțiile și puterea sa de a răspunde concret cerințelor. Cel mai eficient procedeu de stabilire al relației îl poți alege doar în momentul în care reușești ca dascăl să dozezi solicitările, reacțiile și atitudinile micului învățăcel. Dacă în trecut se punea accent pe disciplină, pe materie, astăzi, din fericire, curriculumul este axat pe elev și adaptat acestuia. Astfel, dascălul are posibilitatea de a evalua copilul și de a-i pune un “diagnostic” și de a încerca să “vindece” lipsurile acestuia. O diagnosticare a problemelor cu care se pot confrunta copii se poate face doar dacă dascălul are cunoștințe temeinice de psihologia copilului și încearcă să se muleze pe toate nevoile acestuia. Educația se face individualizat pentru a se putea obține un prognostic cât mai bun și o evoluție favorabilă a educabilului. Stabilirea unei relații cu copilul necesită timp și cunoaștere, dar și o implicare din partea ambelor părți.