Neoplatonismul Conf. univ. dr.

Nicolae Turcan
 • Introducere
• Plotin
• Opera lui Plotin
• Treimea neoplatonică – ipostazele
Cuprins • Dubla dinamică
• Procesia/Emanația
• Ascensiunea/Extazul

2
Introducere

• Neoplatonismul este o mișcare filosofică

de limbă greacă din sec. II–529 (când
împăratul Iustinian a desființat, prin
decret, Școala din Atena)
• perioada de sfârșit al Antichității.
• întemeiat de Ammonius Sakkas (c. 175-
242), cel care a fost și profesorul lui
Origen
• admirație față de filosofii și
brahmanii hinduși.

3
 4

Introducere
• Neoplatonismul, reprezentanți de seamă:
• Plotin (c. 204-270)
• Proclos (410-485)
• Sf. Dionisie Pseudo-Areopagitul;

• se vrea o relectură a lui Platon, în special a

tezelor cosmologice (dialogul Timaios),
făcând legătura între Platon, Aristotel și
stoici;
• influență și a gândirii iudaice (Pentateuhul
este tradus în greacă în sec. II î.Hr. =
Septuaginta, la cererea lui Ptolemeu).
Plotin (c. 204-270)
• Plotin a întemeiat la Roma, după 245, o școală de filosofie
caracterizată prin asceză și contemplație, o viață consacrată
Zeului – opusă spiritului hedonist al marelui oraș.
• Era căutat extazul și se susținea o filosofie a mântuirii, a
salvării sufletului.
• Trupul era considerat rău și Plotin, după cum scrie Porfir,
„părea să se rușineze că există într-un corp”.

5
Opera lui Plotin
• Plotin a scris o serie de cărți adunate într-o colecție numită Enneade,
de către elevul său, Porfir.
• Sunt 54 de tratate adunate în 6 grupe, a câte 9 tratate, foarte
originale, chiar dacă sunt influențate de Platon, Aristotel și stoici:
• Enneada I - tratate care se ocupă de morală;
• Enneada II – tratate ce se ocupă de fizică și univers;
• Enneada III – tratate despre cele ce sunt în legătură cu universul:
destin, providență, iubire, eternitate, timp, contemplație, Unu;
• Enneada IV – tratate despre suflet;
• Enneada V – tratate despre intelect (cele trei ipostaze: Unu,
Intelect, Sufletul lumii; despre bine, frumusețe);
• Enneada VI – tratate despre Ființă, Bine și Unu.

6
Filosofia lui Plotin: treimea ierarhică
Unul (Ἓν) – Primul, Binele, Zeul – este principiul
suprem: inefabil (niciun cuvânt nu-l poate
desemna cu adevărat), preaplin, superior,
transcendent, dincolo de esență, dincolo de ființă

Procesie Ascensiune
sau Intelectul (Νοῦς) – Inteligența, Spiritul, sau
Inteligibilul – conține ideile, lumea
emanație extaz
inteligibilă

Sufletul lumii (Ψυχή) – se află în lucrurile

individuale, dă ordine materiei (considerată rea
în sine, Plotin vorbind despre „obscuritatea
materiei”)

„Sufletul este expresia și actul Inteligenței, așa cum ea însăși este expresia și actul Unului.”
(V, 1, 6) 7
 Procesia (κάθοδος) sau emanația
(ἀπόρροια) presupune o sărăcire de ființă

Filosofia lui 1. Unul

Plotin: • Zeul nu mai e un demiurg care organizează o materie

procesia și preexistentă, dar nu are de-a face nici cu creația biblică.
• Trebuie să enunțăm negativ despre Unu, înțelegând, în același
ipostazele timp, că el este mai mult decât neființa și negațiile.
• „Unul este toate lucrurile și, totodată, nici unul dintre ele;
principiu al tuturor lucrurilor, el nu este toate lucrurile, dar este
toate lucrurile” (V, 2, 1);
• „toate lucrurile sunt Principiul și nu sunt Principiul; ele sunt
Principiul fiindcă derivă din el și nu sunt Principiul fiindcă acesta
rămâne în el însuși, dându-le lor existență” (V, 2, 2).

8
 Unul nu este nici ființa, pentru că ființa este toate lucrurile.

Unul generează totul, fără a fi ceva din cele generate.

Filosofia lui
Este înaintea ființei, înaintea esenței, înaintea mișcării și
Plotin: repaosului (proprietăți ale ființei).

procesia și Este o cădere dramatică pentru om, fiindcă este o cădere a

sufletului, considerat divin, în materie, considerată rea în sine.
ipostazele Emanația este diferită de creația creștină, care este ex nihilo și
presupune o diferență ontologică între Creator și creație.

Emanația trebuie înțeleasă ca o iradiere a Unului în care nu

există mișcare, deplasare (ceva de ordinul ieșirii).

9
Filosofia lui Plotin: procesia și
ipostazele
• Unul „este ca un centru al cercului: toate razele care purced din
centru către circumferință lasă centrul neschimbat, deși ele se
nasc din el și-și datorează lui ființa; ele participă la centru, iar
acest punct indivizibil este originea lor; dar ele purced în afară,
deși rămân atașate de el.” (IV, 2, 1)
• „Ființa care vine după Unu [Intelectul] nu se separă de el și nu
este identică cu el.” (V, 3, 12)
• Influență asupra Sf. Grigore Palama în conceperea energiilor
necreate prezentate paradoxal ca unitate-diferență?
 • Problema Unului și Multiplului este rezolvată de
Plotin în acest mod paradoxal, printr-o emanație
„care nu este nici creație, nici producere, nici
Filosofia lui evoluție, nici naștere veritabilă”. (Brun 2000, p. 41)
• Problema răului:
Plotin: • răul este neființă, sufletul când coboară ajunge
până la rău;
procesia și • răul nu e cauzat de Zeu;
ipostazele • omul rău este, de fapt, ignorant (ca la Platon);
• materia este rea, îndepărtată de obârșie fiind:
• „Răul este materia.” (I, 8, 8);
• lumea nu are nici început, nici sfârșit.
 12

2. Intelectul (Spiritul, Inteligența, Inteligibilul)

• Conținutul este „unitatea multiplă a inteligibilelor”
Filosofia lui (Brun 2000, p. 55), locul Ideilor lui Platon.
• Intelectul este unu și multiplu, fiindcă e gândire, dar
Plotin: o „unitate multiplă” (ἓν πολλά), ca rațiune multiplă
în ea însăși
procesia și • este o unitate fără confuzie
• Intelectul conține în sine Ideile, inteligibilele.
ipostazele • Revărsarea din Unu, care este perfect, produce
diferența ca Intelect.
 „Unu este perfect pentru că nu caută nimic, nu
posedă și nu are nevoie de nimic; fiind perfect,
el se revarsă și această revărsare produce ceva
diferit de el. Lucrul care se naște se reîntoarce
către el, este fecundat de el și, îndreptându-și
Filosofia lui Plotin: privirea către el, devine Inteligență; fixarea sa
procesia și ipostazele în raport cu Unu îl produce ca ființă, iar
privirea întoarsă către acesta, ca Inteligență. Și
fiindcă s-a oprit pentru a-l privi, acest lucru
devine în același timp Inteligență și ființă.” (V,
2, 1)

13
 3. Sufletul lumii
• Sufletul lumii este a treia ipostază,
situată sub cea a Intelectului în
Filosofia lui ordinea procesiei emanaționiste.
• Sufletele oamenilor sunt Sufletul în
Plotin: procesia felul în care speciile aparțin
și ipostazele aceluiași gen.
• Originea și natura sufletului uman
sunt divine.
• Sufletul individual este nemuritor.

14
 • Ascensiunea sau extazul
• își are originea în eros, în dorința după frumosul
originar;
• nu este „nici creație, nici construcție, nici
Filosofia lui evoluție, nici istorie” (Brun 2000, 46);

Plotin: • se petrece prin contemplare, căutând extazul în

Unu, printr-un soi de vid apofatic;
ascensiunea și • „Trebuie să fugim singuri către cel singur” (VI, 9,
11);
extazul • suntem departe de cosmopolitismul stoicilor;
• înțeleptul este contemplativ, este un inițiat care
se sustrage lumii pe care o lasă în urmă, în
căutarea unei uniri cu Principiul absolut, cu
Unul, prin extaz.
Filosofia lui Plotin: ascensiunea și extazul
Cea mai înaltă contemplare
este extazul
• contemplarea nemijlocită a Unului,
revenirea de la circumferință la
centru prin eros (dorință);
• Plotin utilizează mai mulți termeni,
cu destulă indiferență, pentru
dorință: ἔρως, ἔφεσις, πόθος, ὁρμή.
Există o dezvăluire
finală a Unului, fiindcă
sufletul devine una cu
el
• monismul nu este veritabil,
iar pluralismul nu este nici
el veritabil (Brun 2000, p.
47);
• filosofia lui Plotin este în
același timp o filosofie a
continuității și a
discontinuității.
16
„Mă trezesc adesea că-mi părăsesc trupul; străin de orice
lucru, intim cu mine însumi, văd o frumusețe
extraordinară. Sunt convins, mai ales atunci, că am un
destin superior; activitatea mea este treapta cea mai înaltă
a vieții; sunt unit cu ființa divină și, ajuns la această
activitate, mă fixez în ea, dincolo de alte ființe inteligibile.
Dar, după acest răgaz în ființa divină, și după ce cobor de la
nivelul inteligenței la gândirea analitică, mă întreb cum am
reușit să cobor și cum a putut sufletul să descindă într-un
corp, fiind el însuși așa cum mi s-a înfățișat, chiar dacă se
află într-un corp.” (IV, 8, 1)

Filosofia lui Plotin:

ascensiunea și extazul
1
7
Filosofia lui Plotin: ascensiunea și extazul

O filosofie mistică în care

transcendentul este
imanent și imanentul
este transcendent

Ochii minții se deschid • există o identitate între sufletul

pentru a deveni una cu
Lumina cu care se ajuns în stare de contemplație și
identifică Zeul pe care îl contemplă

18
19
 • Brun, Jean, Neoplatonismul, traducere de Cătălin Anghelina, Universitas,
București, 2000.
• Copleston, Frederick, Istoria filosofiei, vol. 1: Grecia și Roma, traducere de
Ștefan Dominic Georgescu și Dragoș Roșca, studiu introductiv de Anton
Adămuț, ALL, București, 2008.
• Hersch, Jeanne, Mirarea filozofică. Istoria filozofiei europene, traducere de
Drăgan Vasile, Humanitas, București, 1997.

Bibliografie • Kunzmann, Peter; Burkard, Franz-Peter; Wiedmann, Franz, Atlas de filozofie,

traducere de Monica-Maria Aldea, Enciclopedia RAO, București, 2004.
• Moreschini, Claudio, Istoria filosofiei patristice, traducere de Alexandra
Cheșcu, Mihai-Silviu Chirilă și Doina Cernica, Polirom, Iași, 2009.
• Russ, Jacqueline, Panorama ideilor filosofice. De la Platon la contemporani,
traducere de Margareta Gyurcsik, Amarcord, Timișoara, 2002.
• Russell, Bertrand, Istoria filozofiei occidentale, vol. 1, traducere de D.
Stoianovici, Humanitas, Bucarești, 2005.
Vă mulțumesc!

21