Protestantismul

Protestantismul este unul dintre cele trei mari curente existente, în prezent, în creștinism.

Termenul „protestant” reprezintă o noțiune generică pentru diverse confesiuni, organizate după
ideologii creștine și având structuri ecleziastice proprii. În general, prin confesiuni protestante se
înțeleg acele culte care își au rădăcina istorică în reforma religiei romano-catolice, inițiată de
Martin Luther, la începutul secolului al XVI-lea. Una din definițiile sale cel mai frecvent repetate
este următoarea: „Protestantismul reprezintă toate confesiunile creștine care nu sunt nici catolice,
nici creștin-ortodoxe”. Teologia protestantă a dus la importante diviziuni interne, caracterizate în
comun prin separarea acestora de catolicism și Papalitate. În cadrul protestantismului există
diferite biserici, printre care luteranismul, anabaptismul, calvinismul, unitarianismul,
anglicanismul, prezbiterianismul, metodismul dar și bisericile neoprotestante cum sunt
adventismul, baptismul, penticostalismul și altele.

Etimologia termenului

Denumirea protestantismului își are originea în acțiunea de frondă a unei facțiuni din cadrul
Dietei Imperiului Romano-German. În anul 1529 Dieta de la Speyer a adoptat o serie de măsuri
care discriminau adepții reformei lui Luther, în sensul că dispunea ca statele care au adoptat
hotărârile de la Worms, să aibă dreptul de a-și menține confesiunea reformată, în timp ce statele
ce nu adoptaseră aceste hotărâri până la 1529, să fie obligate să renunțe la orice formă de înnoire
a religiei și să păstreze vechea liturghie catolică. Împotriva acestei hotărâri, Principele Elector
Saxon, împreună cu alți cinci principi germani și delegațiile a 14 orașe imperiale au protestat
solemn, solicitând convocarea unui Sinod Universal sau German care să dezbată cauza lor în fața
unui judecător neutru. Actul solemn, adresat Împăratului, purta numele de „Protestatio”.

Evoluția termenului „protestantism”

Odată cu evoluția istorică a curentelor reformatoare, sensul termenului de protestantism a fost

extins la toate acele confesiuni care, într-o formă sau alta, împărtășeau principiile formale și
materiale ale reformei lui Luther, adică au acceptat, pe de o parte, teza potrivit căreia unicul
fundament al oricărei credințe creștine o reprezintă exclusiv interpretarea Sfintei Scripturi,
independent de orice dogmă și autoritate, și, pe de altă parte, susțin teza mântuirii numai prin

1
credință, adică ideea că izvorul mântuirii provine direct de la Dumnezeu, în afara oricărui merit,
fără mijlocirea preotului și fără vreo condiționare materială. Unele teze ale protestantismului, în
special cea referitoare la împărtășanie și predestinație au stârnit controverse în rândul adepților
confesiunii înnoite, care au dus în cele din urmă la scindarea în două confesiuni, și anume:
luterană și reformată (calvinistă). Sciziunea a devenit definitivă în urma hotărârilor sinodului de
la Dortrecht, și a condus la formarea a două structuri ecleziastice diferite.

Începând din secolul al XVII-lea, din sânul celor două confesiuni s-au desprins alte grupuri care,
în funcție de specificitățile naționale, respectiv de diferitele interpretări ale unor teze, au înființat
noi confesiuni. O latură comună a tuturor confesiunilor protestante și neoprotestante constă în
negarea și respingerea totală a principiilor teologice și teozofice ale catolicismului.
Protestantismul consideră, ca falsă teza infailibilității și caracterul de unic mântuitor al Bisericii
Catolice, de asemenea neagă importanța invocării și cultul Fecioarei Maria și al sfinților,
infailibilitatea papei și autoritatea supremă a episcopilor, consideră ca fără valoare jurămintele
preoților și călugărilor - în acest sens nu recunosc caracterul sacerdotal al organizațiilor
monahale. Protestantismul nu recunoaște sistemul celor șapte sacramente ale confesiunilor
catolice și ortodoxe, considerând că există numai două sacramente: Botezul și Împărtășania.
Neagă învățăturile despre purgatoriu, valoarea sacrificiului, al hramurilor și pomenelilor, al
absolvirii generale, al meritului faptelor bune.

Cele 5 „sola” protestante sunt:

Sola gratia (mântuirea doar prin har),

Sola fide (mântuirea numai prin credință),

Sola scriptura (mântuirea numai prin Scriptură),

Solus Christus (numai Hristos),

Soli Deo Gloria (glorie numai Lui Dumnezeu).

2
Protestanții liber-gânditori din Olanda

În Olanda bisericile care se auto-denumesc în mod explicit drept liber-gânditoare sunt biserici
protestante. Bisericile liber-gânditoare au apărut în secolul al XIX-lea, ca urmare a influențelor
umanismului și Epocii Luminilor. Asociația Reformaților Liber-gânditori din Frizia a fost
fondată în 1904 de către pastorul Niemeyer din Bolsward. În 1913 a apărut o asociație națională,
VVH. VVH-ul a fost un opozant al Ligii Reformate, care a fost fondată în 18 aprilie 1906 ca
asociație din cadrul Bisericii Olandeze Reformate (Hervormd). VVH-ul a rămas parte a Bisericii
Olandeze Reformate (Hervormd), deși a durat în unele locuri zeci de ani până când VVH a fost
recunoscut drept parte a Bisericii Reformate (Hervormd). În prezent, protestanții liber-gânditori
formează Asociația Protestanților Liber-gânditori din Olanda (în cadrul Bisericii Protestante
Olandeze). Alte asociații bisericești liber-gânditoare sunt Frăția Remonstrantă, Comunitatea
religioasă liber-gânditoare NPB, Societatea Generală Menonită și Liga Zwingli.

Protestantismul liber-gânditor modern prezintă similitudini cu umanismul religios. În 2008,

protestantismul liber-gânditor a ieșit mult în evidență prin cartea pastorului din Middelburg
Klaas Hendrikse, care se revendică, în același timp, „ateu convins” și „credincios”.

Figuri dominante ale protestantismului:

John Wycliffe, reformator englez și fondatorul Bisericii Anglicane;

Jan Hus, reformator ceh;

Jacobus Arminius, teolog olandez, fondatorul arminianismului;

Heinrich Bullinger, teolog reformator;

Jean Calvin, reformator francez ;

Abaomas Kulvietis, reformator lituanian;

John Knox, reformator calvinist din Scoția și persoana cheie a prezbiterianismului;

Martin Luther, reformator german;

Huldrych Zwingli, reformator elvețian;