Sunteți pe pagina 1din 5

FILIOQUE

Expresia Filioque sau et Filio inseamna si de la Fiul, prin care se exprima invatatura gresita a
romano-catolicilor ca Duhul purcede si de la Fiul. Cu vremea a devenit dogma in Biserica RomanoCatolica, constituind una dintre diferentele fundamentale care separa cele doua Biserici. Aceasta problema
a inceput cu Sinodul din Toledo, din 529 si Aquisgranum ( Achen), din 809.
Sinodul de la Toledo (in timpul regelui Recared al vizigotilor), a introdus in Crez adaosul Filioque.
Acest sinod declara in canonul 3: Qui cumque Spiritum Sanctum non credit aut non crediterit a Patre et
Filio procadere, cumque non dixerit coaeternumesse Patri et Filio et coequalem, anatema sit. . Fara
indoiala ca Filioque are aceasta baza istorica in Biserica Romano-Catolica, dar nu inseamna ca adaosul
reprezinta o credinta generala in Biserica veche.
Introducerea adaosului a fost determinata nu din motive de traditie, ci din oportunism. Vizigotii erau
arieni si se pregatea terenul pentru trecerea la ortodoxie. Or, arienii invatau ca Fiul este mai mic decat
Tatal. Episcopii ortodocsi spanioli, vrand sa arate ca Fiul nu este inferior Tatalui, ca sa arate acest lucru, au
considerat sa introduca in Crez ca Duhul purcede nu numai de la Tatal, ci si de la Fiul, fiindca, in felul
acesta, s-ar evidentia egalitatea Fiului cu Tatal.
Arienii din Sapnia au acceptat formula si au trecut la catolicism. In urma sinodului de la Toledo s-a
nascut o noua erezie trecuta apoi in Franta si in Germania. A fost apoi aprobata de sinodul de la Frankfurt
(794) si Achen (809).
Pe la 808, doi calugari galicani au rostit intr-o biserica din Ierusalim Crezul cu adaosul Filioque. Din
cauza monahilor greci care i-au acuzat ca fiind eretici, calugarii au adus la cunostinta papei Leon III si
imparatului Carol cel Mare, care au delegat pe Teodulf, episcop de Orleans, sa lamureasca problema. In
spiritul teologiei apusene, el a ajuns la concluzia ca Duhul purcede si de la Fiul, ceea ce a aprobat si
sinodul de la Achen, dar nu se hotarase precis daca adaosul trebuie introdus in Simbol. Carol a cerut papei
sa procedeze ca atare si sa introduca adaosul in Simbol. Acesta, invocand ca sinoadele interzic modificarea
simbolului, a refuzat cererea imperiala, chiar in fata unor Biserici din Apus, ca cea din Franta, care, din
proprie initiativa a introdus adaosul in simbol. Acelasi papa a cerut ca simbolul sa fie gravat pe doua placi
de argint, in greaca si in latina, fara adaosul Filioque. Tablele au fost asezate in Biserica sf. Petru din
Roma, avand inscriptia : Haec Leo possui amore et cautella orthodoxae fiedei .
In Biserica din Roma, adaosul se introduce abia sub papa Benedict VIII, la 1014, desi invatatura aceasta
era profesata cu mult inainte. In felul acesta, Biserica Romano-Catolica a incalcat hotararea sinoadelor
ecumenice III si IV, precum si a Sinoadelor din Apus (Lateran 649), care interzic categoric modificarea
simbolului de credinta si ameninta cu anatema pe cei care indrazneau.
1

La Sinodul din Florenta din 1439, dupa discutii ce au durat un an si jumatate, s-a admis Filioque si de
catre orientalii care s-au unit cu Roma, sub presiunea musulmana si s-a aprobat introducerea in simbol.
Este adevarat ca interpelarea nu a fost decretata ca dogma si nici nu s-a spus ca ar trebui introdusa in Crez.
Sinodul a decis sa respecte credinta rasaritenilor uniti cu Roma, de a introduce Filioque in Simbol.
Luther, Calvin si Zwingli au adus cu ei si au pastrat credinta in Filioque.
Anglicanii arata ca Duhul Sfant, purcezand si de la Tatal si de la Fiul, este de aceeasi fiinta si de aceeasi
slava, impreuna cu Tatal si cu Fiul, Dumnezeu adevarat si vesnic.
Dar, daca Biserica rasariteana s-a ridicat impotriva sinodului de la Florenta si l-a anulat ca atare,
Bisericile protestante au continuat sa pastreze pana astazi adaosul Filioque.

Teologia ortodoxa respinge adaosul pentru mai mult motive :


1. Nu are temei biblic ; invocand textul Care de la Tatal purcede. (In. XV, 26), Din ce este al meu va
lua (In. XVI, 12-15) si Luati Duh Sfant (In. XX, 22-23), catolicii pretind, in urma unei
argumentatii sofisticate si confuze, ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul. In realitate, teologia
romano-catolica face o confuzie regretabila intre purcedere ca insusire personala si fiintiala ; socotind ca
Duhul purcede si de la Fiul, ei considera ca purcederea este o insusire fiintiala, fara sa tina seama ca in
realitate este vorba de o insusire personala. Datorita prioritatii pe care o da naturii divine asupra
persoanelor treimice, teologia catolica pune accent pe caracterul de insusire fiintiala a purcederii Duhului
Sfant. Din punct de vedere ortodox, natura nu exista in afara persoanelor si de aceea, purcederea este
insusire personala. Acceptarea adaosului Filioque duce la confuzia intre persoane, intre Tatal si Fiul si
goleste comunicarea trinitara de adevarata ei valoare si semnificatie crestina. In textul de la Ioan XV, 26
este vorba de persoana Tatalui si nu de substanta divina. Pretentia catolicilor ca aici s-ar mentine si sustine
si purcederea Duhului si de la Fiul este lipsita de temei. In ceea ce priveste afirmatia Mantuitorului Hristos
de la Ioan XVI, 12-15, Sf. Ioan Gura de Aur spune : Aceasta va sa zica ca va lua din stiinta pe care o are
Fiul, deci e vorba de stiinta, iar nu de fiinta.
Iar daca Duhul ar purcede si de la Fiul pentru ca a suflat peste Apostoli zicand : Luati Duh Sfant ,
atunci atunci ar rezulta ca Duhul trebuie sa purceada si de la Apostoli, pentru ca si ei l-au transmis mai
departe episcopilor si preotilor. Toata argumentatia biblica adusa de catolici in sprijinul adaosului Filioque
este lipsita de evidenta.
2. Catolici pretind ca Duhul ar purcede si de la Fiul pentru ca a fost trimis in lume de Tatal si de Fiul. Insa,
de aceasta data fac o confuzie regretabila intre purcedrea Duhului care are un caracter vesnic si trimiterea
in lume care are un caracter temporar. Cum ar putea sa depinda purcederea vesnica a Duhului de
trimiterea temporara in lume, cand lumea exista in timp iar Dumnezeu este vesnic ?
2

Este adevarat ca si teologia rasariteana foloseste prepozitia prin , ca Duhul a fost transmis in lume de
Tatal , prin Fiul ; insa aceasta se refera numai la activitatea ad extra a Sf. Duh, nu si la viata ad intra a Sf.
Treimi. Cand e vorba de purcederea Duhului Sfant, teologia rasariteana a subliniat ca Duhul purcede
numai de la Tatal si ramane in Fiul.
3. Socotind ca Duhul purcede de la Tatal si de la Fiul, teologia catolica face ca Duhul Sfant sa treaca
dincolo de Fiul si sa se stabileasca ca persoana externa intercalata intre Tatal si Fiul.
Din punct de vedere ortodox, Duhul ramane legatura interna dintre Tatal si Fiul, fiindca purcede de la
Tatal si ramane in Fiul, iar Fiul raspunde Tatalui prin iubirea Duhului Sfant. Socotind ca Duhul ramane
extern Tatalui si Fiului, teologia catolica dizolva comuniunea trinitara si cade in individualism. Ceea ce
este important pentru teologia romano-catolica, nu este atat comuniunea trinitara, pentru ca structura
Bisericii Romane-Catolice ramane absolutista si monarhica, ci unitatea naturii divine.
In masura in care Duhul ramane legatura interna prin care Tatal este in Fiul si Fiul este in Tatal
(In.XVIII, 21), purcedrea Duhului numai de la Tatal vine sa fundamenteze comuniunea iubirii supreme din
cadrul Sf. Treimi.
Teologia ortodoxa a respins intotodeauna Filioque pentru ca a vazut in el simbolul unei structuri
eclesiastice de tip individualist, monarhic si totalitar si a pledat pentru structura comuniunii sinodale a
Bisericii dupa modelul treimic.

Atitudini fata de adaosul Filioque


1. Teologia occidentala a obiectat in ultima vreme ca purcederea Duhului numai de la Tatal lasa in umbra
relatia Fiului cu Duhul. Se vede bine care este rolul Tatalui in purcedere, dar nu se face nici o mentiune de
rolul pe care Fiul l-ar avea in aceasta purcedere. De aceea un teolog protestant, Jurgen Bulmann( ?), in
lucrearea Treimea si imparatia lui Dumnezeu vine cu o formula care, dupa el, ar fi in masura sa remedieze
aceasta deficienta a teologiei rasaritene. El propune sa se vorbeasca despre Duhul Sfant care purcede de
la Tatal Fiului si care primeste forma lui de la Tatal si de la Fiul.
Pentru a intelege semnificatia acestei formule, trebuie sa cunoastem mai intai ca purcederea Duhului de
la Tatal si de la Fiul transforma Duhul in centrul de gravitatie al Sf. Treimi.
In comparatie cu aceasta tendinta, formula propusa de Jurgen, trasforma pe Fiul in centru de gravitatie.
Insa ambele formule, catolica si protestanta, fac abstractie de invatatura sinoadelor ecumenice, dupa care,
doar Tatal este izvorul Sf. Treimi, al Fiului prin nastere si al Duhului Sfant prin purcedere.

2. Nu suntem de acord cu formula lui Jurgen in a doua parte a ei, ca Duhul isi primeste forma de la Tatal si
de la Fiul, pentru ca, in acest caz nu mai avem de aface cu Duhul ca persoana, ci cu Duhul care ramane o
forta impersonala.
Este adevarat ca Duhul purcede numai de la Tatal si ca in aparenta, teologia rasariteana ar lasa in umbra
rolul Fiului, insa numai in aparenta fiindca, sustinand purcederea numai de la Tatal, ortodoxia vrea sa arate
ca Duhul vine numai de la Tatal si se odihneste peste Fiul, constituind legatura interna intre Tatal si Fiul.
Prin Duhul, Tatal isi revarsa viata si iubirea asupra Fiului, iar Fiul o intoarce intreaga Tatalui tot prin
Duhul. Interpretata astfel, purcedrea nu mai de la Tatal pune in evidenta rolul Fiului, ca unul ce intoarce
iubirea Tatalui in Duhul Sfant.
3. Adaosul filioque nu are nici temei scripturistic. Invatatura ortodoxa despre purcedere are o dubla
corspondenta biblica:
a) afirma, ca si Mantuitorul Hristos, ca Duhul purcede de la Tatal;
b) Tatal este in Fiul si Fiul este in Tatal, in Duhul Sfant; numai in masura in care Duhul ramane legatura
interna intre Tatal si Fiul, doctrina despre Sf. Trieme ramane fundamental biblica.
4. In cadrul miscarii ecumenice s-a discutat de repetate ori despre adaos si se pare ca explicatia data de
rasariteni despre rolul Fiului in purcederea Duhului ca fiind tinta a iubirii Fiului manifetata de Tatal catre
Fiul dar si ca raspuns al iubirii Fiului catre Tatal, a determinat miscarea ecumenica sa incline balanta
favorabil pentru purcederea Duhului numai de la Tatal.
Pentru a explica aceasta afirmatie, aducem doua exemple:
a) ori de cate ori catolicii participa la o adunare ecumenica , recita Simbolul de credinta de la Niceea si
Contantinopol fara adaos. La ei acasa continua sa il profeseze, dar in cadrul ecumenist prefera sa-l
rosteasca in forma lui originara;
b) in ultima Adunare Generala a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Canberra, feb. 1991), s-a marturisit
Simbolul de credinta, ori de cate ori s-a savarsit o slujuba divina, fara adaos. Mai mult, exista in miscarea
ecumenica un curent puternic de a impune Simbolul original ca singurul Simbol de credinta al tutoror
Bisericilor crestine.
Protestantii folosesc la ei acasa diferite simboale mai scurte sau mai lungi. Miscarea ecumenica isi
propune sa determine Bisericile Protestante sa introduca in cultul lor simbolul niceenian, ceea ce ar
constitui un pas hotarator pentru unitatea doctrinara a crstinismului.
Aceasta noua orientare a fost cu atat mai evidenta la Caneberra, cu cat tema ei centrala a avut caracter
pnevmatologic.
4

Adunarile precedente au avut teme cu caracter hristologic: Hristos-nadejdea lumii, Hristos-viata lumii;
Hristos-lumina lumii; Hristos -unitatea lumii (Vancouver) etc. Acum, pentru prima data o Adunare
Generala a C.E.B adopta ca tema Duhule Sfinte, vino si pazeste credinta Ta. Este vorba de o schimbare
fundamentala pentru ca intreaga teologie occidentala cunoaste o mutatie fundamentala, de la carcaterul ei
antropic, la o viziune a lumii cu caracter teocentric si pnevmatologic. Aceasta se dotoreaza faptului ca
antropocentrismul, adica considerarea ca omul ar fi in centrul lumii, a avut consecinte dezastruoase pentru
ecologia planetei noastre.
Contrar acestui antropocentrism, acum se afirma ca lumea nu este proprietatea omului, ci a lui
Dumnezeu care a creat-o si din raspundere fata de Hristos si Duhul Sfant, omul are datoria sa traiasca in
pace si armonie cu intreaga creatie. Important este ca aceasta tema pnevmatologica a obligat pe
organizatorii cultului divin sa introduca in cuvantari sau litanii sa foloseasca Simbolul de credinta fara
adaosul Filioque. Este si aceasta o dovada in plus ca, pana la urma adevarul biruie.
Ortodoxia nu are nici geniul unitatii precum catolicii, nici ce al pluralitatii, cum vor sa-l aiba protestantii,
dar are o calitate majora, aceea de a pastra nealterat adevarul de credinta asa cum l-a primit de la
Mantuitorul.
Ceea ce a dezbinat Bisericile nu a fost Scriptura, ci cultura; tocmai de aceea, acum catolicii au inceput sa
vorbeasca despre Sf. Duh, pentru ca s-a schimbat cultura. In Evul Mediu si dupa aceea, cultura era
dominata de mecanica ce se bazeaza pe cauza si efect, pe determinism. Dumnezeu era considerat un
motor, iar lumea o masina. Incepand cu Einstein care a descoperit existenta enrgiilor care satu la baza
moleculelor cu atomi si elctroni, s-a schimbat optica.
In ortodoxie, Sfintii Parinti, inca din sec. al V-lea, pana la Grigorie Palama, au invatat ca fundamentul
materiei este spiritual. La noi se vorbeste foarte mult de Dumnezeul-Lumina.