Abordarea a Educației din perspectiva

sociologiei
Referat în cadrul cursului de Sociologie susținut de Nansi Lungu

Universitatea: Titu Maiorescu- Facultatea de Psihologie

Forma de Învățământ: ID
Nume: Antal Maria Luana
An II; Grupa: I
Data: 28.01.2018
 Cuprins
1. Scurt istoric al învățământului instituționalizat
2. Teorii sociologice ale educației
3. Obstacole în învățământul instituționalizat
3.1 Inegalitatea și Discriminarea
3.2 Fenomenul Bullying
4. Perspective inovatoare în educație, concluzii
 1.Scurt istoric al învățământului instituționalizat

Învățământul instituționalizat a apărut odată cu evoluția societății, a dezvoltării unor noi

domenii de lucru dar mai ales ca necesitate, deoarece se impunea pregătirea tinerelor generații
pentru a îndeplini cerințele ofertei de muncă.

Apariția tiparului a facilitat imens acest proces făcând posibilă răspândirea cu ușurință a
textelor scrise unui număr semnificativ mai mare de oameni. Cu toate acestea până la începutul
secolului XIX-lea, informația scrisă era accesibilă unui număr restrâns de oameni și anume clasa
socială superioară. Învățătura, scrisul și cititul erau considerate un privilegiu inaccesibil
muncitorilor de rând.

Marea Britanie a fost considerată printre cele mai reticiente țări unde s-a impus
obligativitatea școlarizării. Inițial s-a impus absolvirea școlii până la vârsta de 14 ani, ulterior 17
fiind considerată vârsta la care tinerii puteau decide continuarea sau finalizarea studiilor. La
început a fost implementat un sistem de departajare a copiilor și anume-selecșia 11+: astfel la
vârsta de unsprezece ani, copiii în funcție de nivelul de cunoștințe dobândite erau repartizați în
școli teoretice sau profesionale până la vârsta de șaptesprezece ani. Ulterior, aceasta metodă a
fost retrasă deoarece s-a constatat ca foarte puțini copii reușeau să continue studiile datorită
situației materiale precare.

În ceea ce priveste școlile private acestea au beneficiat întotdeauna de autonomie și

libertate de alegere. Se pliau pe nevoile societății nefiind obligate să respecte în tocmai planul de
învățamânt sau reglementările impuse școlilor de stat. De asemenea prestigiul acestora este
renumit, instituții din Anglia precum Eton, Rugby sau Westminster, nu erau accesibile decât unui
grup privilegiat de tineri care îndeplineau anumite condiții sau aveau cunoștințe în conducere.
Ulterior majoritatea celor ce finalizau cursurile unor instituții precum acestea ocupau la rândul
lor funcții înalte în societate. În SUA, instituții precum Harvard sau Yale se bucurau de astfel de
prestigiu. Simplul fapt ca o persoană poseda o diplomă obținută la o universitate cu renume,
indiferent de rezultatele sale avea întâietate in fața celor cu rezultate excepționale însă care
absolviseră la universități de stat.

2. Teorii sociologice ale educației

O primă perspectivă sociologică asupra educației ar fi funcționalismul- creearea ființei

sociale și realizarea consesnului social. În cadrul acestui curent a fost evidențiată pentru prima
dată importanța sociologiei în raport cu educația. Emile Durkheim afirma în anul 1919, în cadrul
primului sau curs de Sociologie și Știițele educației: „Educația este ceva eminamente social, prin
originile sale, prin urmare pedagogia depinde de sociologie mai mult decât orice altă știință”.
Ulterior, Durkheim evidențiază dualitatea de natură a vieții sociale aducând în atenție felul în
care aceasta acționează atât asupra conștiinței individuale, prin trăirea lui Aici și acum, cât și fapt
colectiv în esența sa.
 Educația este considerată prima legătură a omului cu societatea, având ca principal scop
socializarea și integrarea individului. Ca și specific, spre deosebire de familie, educația conduce
spre constrângere, determinând astfel internalizarea anumitor valori morale, construind structuri
noi în raport cu predispozițiile individului- care astfel își depășește rolul și condiția avute în
mediul familial. Astfel, prin integrarea individului în societate, se dorește individualizarea
acestuia, el fiind astfel capabil să observe cât de diferit, unic și limitat este numai raportându-se
la alți indivizi.

O altă abordare pune accentul pe capacitatea lingvistică. Basil Bernstein în urma studiilor
sale concluzionează faptul că orice copil în primii ani de viață își formează un anumit cod de
limbaj, un fel specific de exprimare ce se află în strânsă legătură cu mediul de proveniență și
anume familia- acest specific limbaj va avea ulterior implicații importante în evoluția școlaă.
Astfe explică el, cei proveniți din medii defavorizate nu reușesc să asimileze informația predată
în școli deoarece în primul rând nu o înțeleg. El vorbește despre un cod restrictiv de limbaj al
mediilor defavorizate- acest cod fiind internalizat de către aproape toți membrii lor.

Capitalismul industrial reprezintă o altă perspectivă asupra educației și anume faptul că

produsul acesteia și anume tinerii instruiți, ar trebui să corespundă nevoilor economice ale
societății. În schimb în opinia întemeietorilor acestei perspective, Bowels și Gintis, ei susțin că:
școlile sunt destinate să legitimeze inegalitatea,să limiteze afirmarea personală la forme
compatibile cu supunerea, față de o autoritate arbitrară și să contribuie la procesul prin care
tinerii ajung să se resmenze cu soarta lor. Astfel în opinia celor două personalități școala nu face
decât să replieze modelul corupt al societății limitând indivizii pentru a rămâne supuși sistemului
și nu pentru a-l îmbunătăți.

Illich vorbește despre un plan ascuns de studii. Deși controversată teoria sa conține
anumite adevăruri nerecunoscute. El susține cu ironie faptul că școlile dețin patru sarcini de bază
și anume: supraveghere în custodie, distribuirea indivizilor ăn roluri ocupaționale, transmiterea
valorilor dominante, însușirea de cunoștințe și deprinderi acceptate social. Astfel individul nu
este condus spre a-și descoperi și manifesta propriul potențial deosebit, ci este doar o cifră, cu un
rol deja prestabilit în societate, în funcție de originea sa, pe care nu face decât să și-l insușească
prin pasivitate.

3. Obstacole în învățământul instituționalizat

3.1 Inegalitatea și discriminarea

Consider necesar în primul rând diferențierea acestor doi termeni. Inegalitatea se referă la
individualitatea persoanei, la potențial, trăsături de personalitate sau mediu de proveniență. Din
această perspectivă nu suntem egali decât prin selecție. În schimb discriminarea reprezintă
respingerea anumitor persoane sau grupuri datorită trăsăturilor specifice sau mai degrabă datorită
prejudecăților sociale despre aceștia.
 În ceea ce privește inegalitatea este de menționat sociologul Coleman datoriltă
cercetărilor sale. În anul 1966 el a colectat date de la peste jumatate de milion de elevi di SUA
observand ca, la acea vreme scolile erau aproape segregate intre albi si negrii. Nu aceasta
reprezenta problema principala, el a continuat sa analizeze rezultatele scolare ale acestora si a
concluzionat: Inegalitatile impuse copiilor de catre familia lor, cartierul si tovarasia dimprejur,
sunt duse cu ei, devenind inegalitatile cu care se vor confrunta ca adulti la sfarsitul scolii. Astfel
copii, vor avea rezultate scolare corespunzatoare expectantelor familiale, a grupului de
apartenenta, incercand rareori sa isi depaseasca aceasta conditie.

Ulterior, Michael Rutter a contestat anumite aspecte ale lucrarilor acestui sociolog,
aducand în atenție în urma unor studii riguroase alți factori implicați în reușita școlară precum
relația profesor-elev sau pregatirea unor cursuri bine organizate.

Pe baza acestei inegalități de potențial, în școli se realizează o nerecunoscută

departajare,asezarea unor etichete în funcție de rezultatele elevilor și in consecinta adoptarea
unei atitudini, pozitive sau din contra, implicate sau dimpotriva din partea proefsorilor.
Aparentul scop ar fi eficientizarea predarii sau cerinte adecvate pentru a fi indeplinite.

În ceea ce privește discriminarea aceasta are implicații psihologice mult mai profunde. În
primul rând consider că atitudinea discriminatorie în ceea ce privește minoritățile îsi are originea
în educația primită acasă. Atât din partea celor ce discriminează cât și din partea celor
discriminați. Pe de o parte în copilărie ne sunt transmise anumite concepții despre minorități cu o
conotație negativă: dacă nu ești cuminte te dau la țigan fiind cel mai des întâlnit exemplu. Pe de
altă parte din partea minorităților atitudinea de respingere față de societate, grupul lor închis îi
face să fie percepuți astfel. În îările occidentale negrii sunt cei discriminați deoarece poartă în
spate istoria și semnificația de sclavi.

3.2 Fenomenul Bullying

Acest fenomen social a luat amploare în ultimii ani. În principal presupune excludere,
respingere, violeță verbală sau fizică, este dificil de depistat datorită neinformării
corespunzătoare a părinților și profesorilor care adesea consideră astfel de comportamente ca
fiind normale și mai grav, întâmplătoare sau specifice vârstei, trecându-le uneori cu vederea iar
alteori aflând despre ele abia în momente critice. Într-un studiu sociologic foarte amănunțit
realizat în anul 2016 asupra copiilor din Roâmania s-au evidențiat aspecte foarte importante în
ceea ce privește acest fenomen și anume: 80% dintre copii au fost martori la o agresiune din
partea unui copil asupra altuia, 39% dintre copii chestionați au fost la un moment dat victime și
cel puțin 48% dintre ei au auzit cunosc despre acest fenomen.

De asemena a fost evaluată situația familială și opinia părinților referitopr la astfel de

acte. Soluția de bază pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen este accentul pus asupra
dezvoltării armonioase a laturii afective și emoționale a copilului.
 Studiu sociologic a fost realizat la nivel național având ca principali autori: Ciprian
Grădinaru, Diana Stănculeanu, Mihaela Manole.

4. Perspective inovatoare în educație, concluzii

Perspective inovatoare ce au luat amploare în ceea ce privește educația ar fi: Metoda

Mariei Montessori sau Metoda tapping-eliberare emoțională. Prima este un adevărat sistem
educațional, centrat pe independeța și nevoile copilului, în care profesorul doar ghidează având
rolul de observator activ. Cea de a doua este o metodă neîntâlnită încă în România dar cu un real
succes, ce combină sugestia mentală cu anumite mișcări, bătăi ușoare și afirmații pozitive.
Aceasta din urmă are ca principal scop diminuarea anxietății și a stresului și s-a constatat că are
efecte benefice mai ales ăn rândul copiilor datorită sugestibilității crescute a acestora.

În concluzie, de la ce s-a dorit a fi educația și ceea ce este în momentul prezent există

diferețe semnificative. Cu toate acestea metode și teorii sunt, este nevoie doar de oameni cu
dăruire și răbdare care să le pună în practică.
Bibliografie

- Bullying-ul în rândul copiilor- studiu sociologic la nivel național - Ciprian Grădinaru,

Diana Stănculeanu, Mihaela Manole.
- Sociologie- Anthony Giddens
- Sociology and Education- Nathalie Bulle
- Teorii sociologice ale Educației- Elisabeta Stănciulescu