Mircea Pocol

Psiholog, membru E.T.P.A.

Imaginația în perspectiva Tradiției esoterice

Aspecte introductive

Imaginația are un rol important în diverse domenii ale activității umane. În știință,
filosofie, religie, artă și multe altele, imaginația este un element esențial, un instrument de
care oamenii s-au folosit din cele mai vechi timpuri pentru a studia lumea înconjurătoare,
pentru a descoperi lucruri noi, pentru a-și stimula și manifesta creativitatea și, nu în ultimul
rând, un aspect foarte important, pentru a studia propria lume interioară.

Psihologia modernă definește imaginația ca fiind un „proces de gândire care constă

dintr-o evocare de imagini mnemonice (imaginație reproducătoare) sau dintr-o construcție de
imagini (imaginație creatoare). În această din urmă accepție, termenul este adesea folosit
pentru a desemna capacitatea unui individ de a efectua această activitate creatoare, adesea
generalizată la întreaga capacitate inventivă” (Piéron, 2001). Imaginația are un rol important
mai ales în școlile de psihologie de orientare psihodinamică, în special în psihologia analitică
și în psihologia transpersonală. În psihologia analitică dezvoltată de psihiatrul elvețian Carl
Gustav Jung există o tehnică numită imaginație activă. „Jung a pus accent pe utilizarea
imaginației active ca mijloc de a facilita înțelegerea de sine prin lucrul cu simbolurile. El își
încuraja pacienții să picteze, să sculpteze sau să practice orice altă formă de artă ca mijloc de
explorare a propriilor adâncuri interioare, sufletești. Imaginația activă nu este fantezie pasivă,
ci o încercare de a angaja inconștientul într-un dialog cu egoul, prin intermediul simbolurilor.
Imaginația activă se referă la orice efort conștient de a produce material în legătură directă cu
procesele inconștiente, de a relaxa controlul obișnuit al egoului fără a permite inconștientului
să preia în totalitate controlul. Procesul imaginației active diferă pentru fiecare individ. Unele
persoane preferă desenul sau pictura, altele preferă imageria conștientă, fantezia sau alte
forme de expresie” (http://www.sofia.edu/about/history/transpersonal-pioneers-carl-jung/).
Această tehnică a fost ulterior preluată și aplicată și în psihologia transpersonală.

Din cele prezentate până acum, se poate observa că psihologia modernă a avansat
mult în ceea ce privește aplicabilitatea facultății imaginative a spiritului uman. Psihologia
transpersonală prezintă o deschidere și o orientare predominantă către Tradiția esoterică, însă,
cu toate acestea, a descoperit o mică parte din Misterele Sacre, rămânând încă multe lucruri
de descoperit. În ceea ce privește imaginația, Tradiția esoterică prezintă o perspectivă mult
mai profundă, o definiție mai cuprinzătoare a imaginației și o aplicabilitate mult mai eficientă
în diversele domenii de activitate. Acestea vor fi prezentate în cele ce urmează.

Alcătuirea Microcosmosului uman și a Macrocosmosului

Înainte de a trata propriu-zis subiectul referitor la imaginație, pentru a facilita

înțelegerea modului în care funcționează imaginația, se impune necesitatea prezentării
structurilor fizice, psihice și spirituale ce alcătuiesc omul și lumea.

1
În tabel sunt redate structurile ce alcătuiesc omul (Demetrescu, 1994; Demetrescu, 2001):

Spirit /
 Conține Scânteia divină
Duh

 În cursul evoluției omului, corpul său mental s-a

îmbunătățit în calitate, s-a organizat treptat și s-a
diferențiat în două părți. Jumătatea externă a constituit în
continuare sediul voinței și al inteligenței, deci ca
vehicul mental, iar jumătatea internă a constituit un nou
înveliș, corpul cauzal.

 În acest corp sunt înscrise toate experiențele entității de-a

Corpul lungul întrupărilor, tot binele și răul care l-a făcut, tot
cauzal ceea ce a semănat. Tot aici sunt înscrise facultățile-
esențe, aptitudinile în stare potențială ale entității.

 Învelișul-memorie din jurul scânteii constituie

Perispirit / inconștientul, diferit de subconștient sau corpul vital.
Suflet
 Viitorul corp mental, viitorul corp astral și fizic al
omului cu care va trăi în viitor pe pământ vor fi astfel
făcute după cele ce au fost înscrise în corpul cauzal.

Corpul  Inteligență, memorie, voință. Intuiție și imaginație.

mental  Vehicul în planul mental.

 Primește impresiile din afară venite prin nervi și le

transformă în senzații.
Corpul
astral  Este corpul emoțional, al sentimentelor, al dorințelor.

 Vehicul în planul astral.

 Tiparul, matricea în care se formează trupul. Rolul lui

Corpul este să întrețină vigoarea, puterea și căldura trupului.
eteric /
vital  Constituie un suport de înregistrare al fenomenelor din
Corpul
afara trupului: subconștientul.
fizic
Trupul /  Format dintr-un complex de organe, fiecare organ la
Corpul rândul său fiind format din celule, iar fiecare celulă – din
carnal molecule și acestea din atomi. Vehicul în planul fizic.

2
 În literatura esoterică de specialitate, modul în care este structurată alcătuirea omului
poate să difere, aparent, în funcție de autori, însă esența este aceeași. În principal, atât lumea
cea mare, Universul, Macrocosmosul, cât și lumea cea mică, omul, Microcosmosul, sunt
structurate tripartit. Macrocosmosul este structurat în trei mari planuri sau sfere de existență
și anume planul fizic, planul astral și planul mental.

Planul fizic este legat de timp și spațiu, planul astral este legat de spațiu, iar planul
mental este în eternitate, fără timp și spațiu. Planul fizic este lumea materială, structura fizică
a planetei Pământ (Bardon, 2014).

Planul astral mai este numit și a patra dimensiune și este ceea ce religiile numesc
„lumea de dincolo”. Planul astral formează baza a tot ceea ce are origine, ordine și existență
vie, tot ceea ce deja s-a întâmplat, se întâmplă în prezent sau se va întâmpla în viitor în
lumea materială. Planul astral este populat de diverse ființe, cum ar fi spiritele celor
destrupați și ființele elementelor, precum și multe alte categorii de vietăți, cum ar fi
elementarii și larvele (acestea din urmă nu sunt ființe propriu-zise, ci forme care se hrănesc
din pasiunile lumii animale pe cele mai joase nivele ale planului astral) (Bardon, 2014).

Planul mental este sfera gândurilor, care își au originea în lumea ideilor, în Akasha.
Fiecare gând este precedat de o idee de bază care ia o formă corespunzătoare atributului său
și care ajunge la conștiința „Eului”1 ca formă-gând sau o imagine plastică, prin intermediul
Principiului Eteric. „Prin urmare, omul nu este originea gândurilor sale; în schimb, sursa
fiecărui gând se află în cele mai înalte sfere din Akasha sau sfera mentală. Spiritul unei ființe
umane este, ca să spunem așa, receptorul; el este antena pentru gândurile care vin din lumea
ideilor în concordanță cu poziția și situația în care el se află. Întrucât lumea ideilor este Totul
în Tot, putem spune, așadar, că fiecare gând nou, fiecare invenție, pe scurt orice lucru pe care
ființele umane cred că l-au creat prin propria ingeniozitate, au fost luate din această lume a
ideilor. Primirea acestor idei din lumea ideilor depinde de atitudinea și maturitatea spiritului”
(Bardon, 2014). În planul mental trăiesc ființele umane al căror corp astral s-a dizolvat.
Planul mental mai este populat și de alte forme de viață, precum formele-gând și elementalii
(Bardon, 2014).

În toate cele trei planuri sau sfere acționează fluidul electromagnetic, în mod
corespunzător densității și vibrației planului respectiv. Astfel, există fluid electromagnetic
mental, fluid electromagnetic astral, precum și un electromagnetism fizic. Aceste fluide sunt
cauza întregii existențe (Bardon, 2014). „Substanța-lumină astrală, numită și lumina astrală,
este cea mai înaltă emanație divină în lumea astrală. Pentru inițiații care se concentrează pe
Principiul Divin în lumea astrală, acest principiu al luminii le apare ca o lumină solară

1
Consciousness of the „I”, conștiința Eului, care se deosebește de conștiința de sine, self-consciousness.
Conștiința de sine este o stare în care omul devine conștient de cine este el. Această stare de conștiință semnifică
faptul că omul se identifică în sfera mentală cu cea mai înaltă idee divină, cu spiritul etern care există în oameni.
Conștiința Eului este un atribut fundamental al spiritului în planul mental ca aspect al elementului universal
Pământ (Rüggeberg, 2009). Pentru detalii referitoare la cele cinci elemente universale, se recomandă studiul
lucrării Initiation into Hermetics (Bardon, 2014).

3
sclipitoare sau ca un soare” (Bardon, 2015). Făcând referire la acest agent universal sau
lumina astrală, Éliphas Lévi (1896), un inițiat care a trăit în Franța secolului XIX, spune că
„gnosticii îl reprezentau ca fiind trupul arzător al Duhului Sfânt”. În continuare, el afirmă că
„acest fluid înconjurător și care penetrează totul; această rază desprinsă din splendoarea
soarelui și fixată de greutatea atmosferei și de puterea atracției centrale; acest trup al Duhului
Sfânt, pe care îl denumim agentul universal, cu toate că era reprezentat de cei din vechime
prin simbolul șarpelui care își devorează propria coadă; acest eter electromagnetic, această
căldură vitală și luminoasă, este reprezentat în monumentele arhaice de brâul lui Isis, pliat de
două ori într-un nod al dragostei în jurul a doi poli, precum și de șarpele care își devorează
coada, simbol al prudenței și al lui Saturn” (Éliphas Lévi, 1896). În introducerea lucrării sale,
Istoria magiei (1922), Éliphas Lévi vorbește despre existența „unui agent compozit, un agent
natural și divin, totodată corporal și spiritual, un mediator plastic universal, un receptacul
comun pentru vibrații ale mișcării și imagini ale formei, un fluid și o forță care pot fi numite,
cel puțin într-un anumit sens, imaginația Naturii. Prin medierea acestei forțe fiecare aparat
nervos este în comunicare secretă împreună cu celelalte; astfel se explică simpatia și
antipatia, visele, fenomenul celei de-a doua vederi2 și viziunea supranaturală. Acest agent
universal al operelor Naturii este Od-ul evreilor și al baronului Reichenbach, Lumina Astrală
a Martiniștilor3... . […] Lumina Astrală încălzește, iluminează, magnetizează, atrage,
respinge, însuflețește, distruge, coagulează, separă, rupe și îmbină totul, sub imboldul
voințelor puternice. Dumnezeu a creat-o în prima zi, atunci când a spus: „Să fie lumină!””.
Despre această lumină, Éliphas Lévi (1883) mai spune că prin intermediul acesteia „citim în
memoria naturii, sau în rezervorul general de impresii și forme, germenii rudimentari ai
Viitorului în arhivele Trecutului”. Continuând, el afirmă că „somnambulismul este o stare de
imersiune a gândirii în această lumină invizibilă privirii în stare de veghe, iar în această baie
universală în care sunt reflectate toate presentimentele și toate amintirile, mințile se întâlnesc
și inteligențele se interpenetrează una pe cealaltă. Astfel se întâmplă că cineva poate ghici,
traduce și explica ideile altcuiva. Astfel creierul cuiva devine pentru altcineva o carte
deschisă, pe care o poate citi cu ușurință”. Referitor la planul astral, profesorul Scarlat
Demetrescu (1994) spune că „tot în regiunea aceasta se află și arhetipurile-formă ale
corpurilor de pe pământ din trecut și prezent, ba chiar modelele celor viitoare. […] Aceste
forme-arhetip au fost create de Divinitate, în planurile divine. Din planul mental, unde au fost
făcute din esența materiei, au trecut în planul astral, unde au fost îmbrăcate și cu materie
astrală. Aici așteaptă momentul când vor veni în lumea fizică, pe pământ. Clișeele acestea
astrale nu reprezintă doar arhiva și viitorul corpurilor de pe pământ (minerale, vegetale,
animale, oameni); ele reprezintă și memoria gândurilor și faptelor entităților. Acei oameni
care au darul prezicerii viitorului, care au darul dedublării, trec în planul astral și aici citesc
clișeele viitoarelor evenimente apropiate și ale gândurilor din trecut, prezent și viitor ale
anumitor persoane. Acești oameni sunt foarte rari…”.

2
Clarviziunea.
3
Probabil se referă la școala masonică a lui Martines de Pasqually și a unuia din ucenicii săi, care se pare că a
abandonat această școală ulterior, anume Louis Claude de Saint-Martin, filosoful necunoscut.

4
 Toate aceste planuri au fost create din și sunt controlate și menținute în echilibru de
planul cauzal, care mai este numit și Principiul Eteric sau Akasha. Acest Principiu este cel
mai înalt, măreț, inimaginabil, este existența primordială, cauza originală a întregii creații.
Așadar, acest Principiu Divin este etern, fără spațiu și timp, este necreat, incomprehensibil și
de nedefinit, este ceea ce religiile numesc „Dumnezeu” (Bardon, 2014).

Privind prin prisma legii analogiei, conform căreia „ceea ce este superior este la fel cu
ceea ce este inferior și ceea ce este jos este la fel cu ceea ce este sus pentru a forma minunile
Principiului Unic”, Microcosmosul este o reflexie a Macrocosmosului. Astfel, omul are, de
asemenea, o structură tripartită, fiind trup (corp fizic + corp eteric), suflet (corp astral) și
spirit (corp mental + corp cauzal, care învelesc scânteia divină). Trupul și sufletul sunt
efemere, dar spiritul este etern (Bardon, 2014). De asemenea, există analogii și corespondențe
între cele trei structuri principale ale omului și cele trei planuri sau sfere ale Universului.
Substanțele ce alcătuiesc aceste planuri și structuri sunt diferențiate, printre altele, în funcție
de gradele de densitate și vibrație. „Spiritual și corporal sunt pur și simplu termeni ce exprimă
coeziunea și densitatea în substanță” (Éliphas Lévi, 1896).

Imaginația și funcțiile sale în Tradiția inițiatică

În comuncările pe care le-a primit din Cer și din care a publicat o parte în cartea Din
Tainele Vieții și ale Universului (2001), profesorul Scarlat Demetrescu, vorbind despre
funcțiile corpului mental, afirmă că „scormonirea ideilor din rafturile corpului memorial și
punerea lor pe primul plan se numește imaginație. Duhul nu poate imagina ceea ce nu a
recepționat, ceea ce nu a văzut, citit sau auzit cândva. Imaginația este facultatea de a crea
mental idei noi, având ca model ideile deja câștigate și depozitate în corpul memorial”. Deși
această definiție este similară cu cea a psihologiei academice privind imaginația, perspectiva
profesorului Demetrescu, luată în contextul scrierilor sale, este mult mai amplă și în acord cu
Tradiția inițiatică. Acest fapt se poate observa, printre altele, din afirmațiile sale privind
modalitatea de comunicare dintre entitățile neîntrupate, precum și modalitatea de recepție de
către entitățile spirituale a ideilor emise în spațiu. Profesorul Demetrescu (2001) scrie astfel:
„Trăind în lumea fizică, adică în lumea materiei celei mai dense, omul se înțelege cu semenul
său prin vorbire. Vorbirea este o vibrație sonoră a aerului. Ea învelește sau conține o imagine,
o figură, corespunzătoare unei idei. Duhurile nemaiavând trup, nu mai au posibilitatea de a
produce unde sonore. Ideile lor fiind lipsite de haina vorbirii sonore, apar una după alta în
fața duhului, care le vede, le știe înțelesul și astfel află ceea ce gândește „vorbitorul” său.
Ideile sunt imagini, forme, care au fiecare o culoare și o anumită vibrație, deci o anumită
muzică eterică. Duhul privește ideile colorate și muzicale și înțelege prin înșirarea lor
gândirea emitentului lor. Gânditorul emite fulgerător, și la fel de fulgerător înțelege și
răspunde receptorul. […] Limba universală, folosită de duhurile de pretutindeni, este limba
simbolurilor sau a semnelor”. De asemenea, omul trupesc nu vede și nu aude, în general,
gândirea duhului. Cu toate acestea, există unii oameni, numiți mediumi auditivi, care aud
această vorbire spirituală și o percep ca și cum ar auzi o convorbire telefonică. Alți oameni, și
mai rari, cunoscuți sub denumirea de cititori de gânduri, pot, asemenea duhurilor neîntrupate,
să vadă aceste idei. Ei privesc un om și văd emanând gândirea din capul său, cunoscând ce
5
gândește. „Din descrierea de mai sus se înțelege că autorul gândirii este scânteia sau spiritul,
iar corpul mental nu face decât să procure material pentru crearea imaginilor care corespund
acelor idei” (Demetrescu, 2001). În ceea ce privește recepția ideilor emise în spațiu, se afirmă
următoarele: „ca să pricepi o idee, trebuie să o poți transforma în ceva concret, pe care ființa
ta să o simtă și, simțind-o, să o poți analiza, defini; ca urmare, să o poți înțelege. Ideea trebuie
să aibă un ecou în ființa ta, să îți producă un sentiment. […] Nu poți pricepe ceea ce nu simți.
Nu oricine poate înțelege o idee. Autorul care a emis-o în lume urmărește un anumit efect și a
trimis-o către un anumit punct al spațiului, cu o anumită destinație. Numai aceia sau numai
acela căruia i-au fost destinate aceste idei le va prinde și înțelege. Iată de ce pentru toți ceilalți
aceste unde-idei rămân hieroglife. […] Deși toate ideile sunt transmise pe una și aceeași
limbă universală, totuși unele dintre ele cuprind o asemenea asociație de idei, încât nu produc
efecte, simțiri, sentimente, decât în anumite duhuri din imensitatea creației. Nu poți înțelege
ceea ce nu simți. Sentimentul, simțirea precede cugetarea, înțelegerea” (Demeterescu, 2001).

În ceea ce privește imaginația în perspectiva Tradiției inițiatice, Éliphas Lévi (1896)

vorbește despre un instrument, o facultate care este prea puțin cunoscută, a cărei omnipotență
aparține exclusiv domeniului magiei. „Vorbesc despre imaginație, pe care cabaliștii o
denumesc diafanul sau translucidul. Imaginația, în efect, este precum ochiul sufletului 4; acolo
formele sunt conturate și păstrate; astfel vedem reflexiile lumii invizibile; este oglinda
viziunilor și aparatul vieții magice; prin intervenția ei vindecăm bolile, modificăm
anotimpurile, alungăm moartea de la cei vii și readucem morții la viață, pentru că este
imaginația cea care exaltă voința și îi dă control asupra agentului universal. […] Imaginația
este instrumentul adaptării cuvântului (logosului). Imaginația aplicată rațiunii este geniu”.

În continuare, Éliphas Lévi (1896) afirmă că „sufletul poate percepe de la sine,

independent de medierea organelor fizice, prin intermediul sensibilității sale și al diafanului
său, atât lucrurile spirituale, cât și cele corporale, existente în univers. Spiritual și corporal
sunt, pur și simplu, termeni ce exprimă coeziunea sau densitatea în substanță. Ceea ce este
denumită imaginație în noi este doar facultatea inerentă sufletului de a asimila imaginile și
reflexiile conținute în lumina vie, care este marele agent magnetic. Aceste imagini și reflexii
sunt revelații atunci când știința intervine pentru a ne revela corpul sau lumina acestora.
Omul de geniu diferă de visător și de nebun 5 în aceasta doar, și anume, creațiile sale sunt

4
Din câte se pare, pentru Éliphas Lévi, cuvintele spirit și suflet sunt interschimbabile, având aceeași
semnificație. În lucrarea sa Cheia marilor mistere (2014), se afirmă următoarele: „[…] [Omul] conține în el un
suflet spiritual, un trup material și un mediator plastic”. Astfel, punând noțiunile utilizate de Éliphas Lévi în
raport cu reprezentarea tripartită a omului menționată anterior, sufletul spiritual corespunde spiritului; în cazul
trupului, este evident, acesta reprezintă corpul fizic, material; iar mediatorul plastic corespunde corpului astral
sau sideral. Prin urmare, se înțelege că imaginația este o facultate a spiritului, nu a sufletului.
5
„O halucinație este o iluzie produsă de mișcarea neregulată a luminii astrale. [...] Mediatorul plastic seamănă
cu o statuie metalică mereu în fuziune; dacă mulajul este defectuos, ea va fi diformă; dacă mulajul se sparge, ea
se va risipi. Corpul nostru, prin intermediul sistemului nervos, atrage și reține forma fugitivă a luminii specifice;
dar oboseala locală sau surescitarea parțială a aparatului poate prilejui diformități fluide. Aceste diformități
falsifică parțial oglinda imaginației, dând naștere halucinațiilor obișnuite vizionarilor statici. Mediatorul plastic
alcătuit după chipul și asemănarea noastră, figurând luminos toate organele noastre, are vedere, pipăit, auz,
6
analoage adevărului, pe când cele ale nebunului și ale visătorului sunt reflexii pierdute și
imagini rătăcite. Astfel, pentru omul înțelept, a imagina înseamnă a vedea, precum pentru
magician a vorbi înseamnă a crea. Prin urmare, prin intermediul imaginației, demonii și
spiritele pot fi văzute în realitate și cu adevărat; dar imaginația adeptului este diafană, pe când
cea a mulțimii este opacă; lumina adevărului o traversează pe una precum lumina obișnuită
trece printr-un cadru transparent, și este refractată de cealaltă precum atunci când lumina
obișnuită cade pe o masă vitroasă și plină de zgură și materie străină. Ceea ce contribuie cel
mai mult la erorile vulgului este reflexia imaginațiilor depravate a unuia în celălalt. Dar
clarvăzătorul, prin știința pozitivă, știe că ceea ce își imaginează este adevărat, iar
evenimentul îi confirmă invariabil viziunea”.

Aceste afirmații sunt confirmate atunci când se observă practicile și exercițiile din
cadrul inițierilor în Misterele Sfinte. Multe din aceste exerciții pe care ucenicul trebuie să le
practice pentru a se echilibra și dezvolta spiritual, psihic și fizic și pentru a-și dezvolta virtuți,
calități și abilități suprasensibile, implică facultatea imaginativă, printre altele. Deci,
imaginația are un rol important în aceste exerciții. De exemplu, descriind metoda de ieșire din
corp și călătoria mentală, care implică desprinderea corpului mental de cel fizic, maestrul
Franz Bardon (2014) dă indicații referitoare la pașii care trebuie urmați pentru a realiza
eficient și în siguranță acest fapt. Pe scurt, pentru început, această metodă presupune ca
ucenicul să stea într-o asana în fața unei oglinzi mari și să își privească câteva minute
imaginea proprie reflectată în oglindă. După aceea, ucenicul trebuie să închidă ochii și să își
imagineze în cele mai mici detalii imaginea sa în oglindă. După ce reușește aceasta, el trebuie
să își transfere conștiința în imaginea sa într-o asemenea măsură, încât să simtă că este
prezent în imaginea sa reflectată. Astfel, ucenicul își poate observa corpul fizic din imaginea
sa reflectată în oglindă. Apoi ucenicul trebuie să vizualizeze, din perspectiva imaginii sale
reflectate și alte obiecte din încăpere. După aceea, ucenicul trebuie să practice acest exercițiu
fără ajutorul oglinzii, și așa mai departe. Desigur, tehnica implică mai multe acțiuni care
trebuie îndeplinite, care rezultă în abilitatea de a ieși din corpul fizic și de a se deplasa
mental, mai întâi în proximitatea trupului, apoi în alte locuri și sfere de existență. De
asemenea, pentru a verifica veridicitatea experienței, maestrul spune că ucenicul trebuie ca,
imediat ce se întoarce în corp, să observe împrejurimile pentru a vedea în ce măsură ceea ce
și-a imaginat coincide cu ceea ce este în realitate. De aici, se poate observa că practicile
inițiatice nu se bazează pe superstiții și credințe ireale, ci pe experiență și pe cercetare
științifică. Dacă ceea ce ucenicul și-a imaginat nu coincide cu realitatea, înseamnă că mai are
de lucrat asupra sa și mai are nevoie de practică. Menționăm că descrierea anterioară este
scurtă și nu reflectă întregul exercițiu de ieșire din corpul fizic și călătorie mentală. Scopul
acestei prezentări este, totuși, doar de a evidenția aplicabilitatea imaginației în astfel de
exerciții. Pentru învățarea tehnicii respective, recomandăm consultarea literaturii esoterice de
specialitate aferentă (Bardon, 2014) și atragem atenția asupra necesității îndrumării din partea
unui maestru în practicarea unor astfel de tehnici.

miros și gust care-i sunt proprii; poate, dacă este surescitat, să le comunice prin vibrații aparatului nervos, în așa
fel încât halucinația este completă” (Éliphas Lévi, 2014).

7
 Prezentând modalitatea prin care se produc viziunile, visele și alte fenomene psihice,
Éliphas Lévi (1896) spune: „Toate formele corespund ideilor și nu există idee care să nu aibă
forma ei proprie și caracteristică. Lumina primordială, care este vehiculul tuturor ideilor, este
mama tuturor formelor pe care le transmite din emanație în emanație, diminuate sau
modificate în funcție de densitatea mediului. Formele secundare sunt reflexii care se întorc la
izvorul luminii emanate. Formele obiectelor, fiind o modificare a luminii, rămân în lumină
acolo unde le trimite reflexia. Prin urmare, lumina astrală, sau fluidul terestru, pe care îl
denumim marele agent magnetic, este saturat cu tot felul de imagini sau reflexii. Acum,
sufletul nostru le poate evoca pe acestea și trimite diafanului său, așa cum îl denumesc
cabaliștii. Astfel de imagini sunt mereu prezente și sunt șterse doar de impresiile mai
puternice ale realității în timpul stării de veghe, sau de preocupările minții, care fac
imaginația noastră neatentă la panorama fluidică a luminii astrale. Atunci când dormim, acest
spectacol se prezintă spontan înaintea noastră și în acest fel sunt produse visele – vise vagi și
incoerente dacă o voință dominantă nu rămâne activă în timpul somnului, dând, chiar fără
știrea inteligenței noastre, o direcție visului, care atunci se transformă într-o viziune.
Magnetismul animal nu este nimic altceva decât un somn artificial produs de uniunea
voluntară sau forțată a două voințe, dintre care una este trează, în timp ce cealaltă doarme –
adică, una care o direcționează pe cealaltă în alegerea reflexiilor pentru transformarea viselor
în viziuni și pentru realizarea adevărului prin intermediul imaginilor. Astfel, somnambulii nu
călătoresc, de fapt, în locul unde sunt trimiși de magnetizator; ei evocă imaginile respective în
lumina astrală și nu pot vedea nimic care nu există în acea lumină. Lumina astrală exercită o
acțiune directă asupra nervilor, care sunt conductorii ei în economia animală, transmițând-o
creierului, de unde, de asemenea, în starea de somnambulism, este posibil de a vedea prin
intermediul nervilor, independent de lumina radiantă, fluidul astral fiind o lumină latentă, în
același fel în care fizica recunoaște existența unei călduri latente”. Éliphas Lévi (1896)
subliniază faptul că magnetismul dintre două persoane este în mod cert o descoperire
minunată, dar magnetizarea unei persoane de către ea însăși, dobândind propria luciditate și
direcționând-se pe sine după voință, este perfecțiunea artei magice. Secretul acestei lucrări
tainice a fost și este cunoscut de inițiați.

Un inițiat de prim ordin, care în lucrările sale a vorbit și despre puterea imaginației,
este Paracelsus, renumitul medic, magician și alchimist din secolul XVI. În scrierile sale
vorbește, de asemenea, despre imaginație și ce putere mare are această facultate spirituală a
omului, în special dacă este susținută de o credință curată și fermă. Paracelsus (1896 apud
Hartmann) afirmă că „Omul are un atelier vizibil și unul invizibil. Cel vizibil este trupul său,
cel invizibil este imaginația (mintea) sa. Soarele dă lumină, iar această lumină nu este
tangibilă, dar căldura sa poate fi simțită, iar dacă razele sunt concentrate pot da foc unei case.
Imaginația este un soare în sufletul omului, acționând în propria sa sferă precum soarele
pământului acționează în sfera pământului. Oriunde soarele strălucește, germenii plantați în
sol cresc și vegetația răsare, iar soarele sufletului acționează într-o manieră similară și
cheamă formele sufletului la existență. Formele vizibile și tangibile se dezvoltă în existență
din elemente invizibile prin puterea strălucirii soarelui. Vapori invizibili sunt atrași și
colectați împreună în aburi vizibili prin puterea soarelui lumii din afară, iar soarele interior al
8
omului realizează minuni similare. Lumea mare este doar un produs al imaginației Minții
Universale, iar omul este o lume mică în sine care imaginează și creează prin puterea
imaginației. Dacă imaginația omului este suficient de puternică pentru a penetra în toate
colțurile lumii sale interioare, va fi capabilă de a crea lucruri în acele colțuri, iar orice
gândește omul va lua formă în sufletul său”.

În continuare, Paracelsus vorbește despre imaginația Naturii și modul în care aceasta

reflectă acțiunile omului. Astfel, imaginile formate în imaginația omului creează imagini
corespunzătoare în oglinda Naturii. Paracelsus, prin înțelepciunea sa, surprinde și câteva
aspecte psihologice referitoare la modul în care funcționează mintea și imaginația omului. El
spune că „Omul este minte6; el este ceea ce gândește. Dacă el se gândește la foc, el ia foc;
dacă el se gândește la război, atunci el va cauza război; totul depinde , pur și simplu, de faptul
că întreaga lui imaginație devine un întreg soare; i.e., că el își imaginează în întregime ceea
ce voiește”. Aprofundând subiectul, Paracelsus continuă, spunând: „Soarele acționează
asupra solului vizibil al pământului și asupra materiei invizibile din aer; imaginația
acționează asupra substanței invizibile a sufletului, dar pământul vizibil este format din
elementele invizibile ale pământului, iar corpul fizic al omului este format din sufletul său
astral invizibil. Sufletul omului este intim legat de sufletul pământului, precum corpul fizic al
omului este legat de corpul fizic al pământului și aceștia acționează continuu unul asupra
celuilalt, iar fără suflet vehiculul nu ar putea exista. Materia vizibilă devine invizibilă și este
acționată de către suflet, iar materia invizibilă devine organizată și este făcută vizibilă din nou
prin influența sufletului. Dacă o femeie gravidă își imaginează ceva cu tărie, efectele
imaginației ei vor deveni manifeste în copil. Imaginația răsare din dorință, iar precum omul
poate avea dorințe bune sau rele, de asemenea el poate avea o imaginație bună sau rea. O
dorință puternică de orice fel va da naștere unei imaginații puternice. Blesteme, precum și
binecuvântări, vor fi eficiente dacă vin din inimă” (Paracelsus apud Hartmann, 1896).

De asemenea, perspectiva conform căreia omul nu inventează nimic, ci doar

descoperă, spiritul lui fiind un receptor al ideilor din planurile subtile, se reflectă și în
lucrările lui Paracelsus. Acesta afirmă că „nimic nu poate veni din sfera minții, cu excepția a
ceea ce este atras în aceasta, iar ceea ce este atras în aceasta poate ieși afară” (apud
Hartmann, 1896). Astfel, omul atrage în jurul său ceea ce este corespunzător dezvoltării și
maturității sale spirituale și manifestă ceea ce are în inimă și în minte.

6
Se referă, mai exact, la spirit, din perspectiva Tradiției inițiatice, conform căreia omul are o structură tripartită
– spirit, suflet (psihic) și trup. Prin urmare, este important a nu se confunda cu mintea în accepțiunea de logică
omenească. Jean-Claude Larchet, teolog ortodox, în lucrarea sa Inconștientul spiritual (2009), face următoarea
mențiune: „E drept că se spune adesea – în cadrul antropologiei creștine, urmând un verset din prima epistolă
către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel (I Tes. 5, 23) – că omul este „tripartit”, fiind compus din trei
elemente: trupul, sufletul (sau psihismul) și spiritul. Este adevărat că despre spirit (pe care Părinții răsăriteni îl
numesc în general nous, tradus de obicei, impropriu de altfel, prin „intelect” sau „minte”) se spune că este cea
mai înaltă facultate a omului, prima care intră în legătură cu Dumnezeu în actul contemplării și al „vederii lui
Dumnezeu”, cea prin care, în primul rând, cunoaștem de o manieră generală realitățile spirituale”.

9
 Descriind facultatea imaginativă a spiritului și dinamica procesului analog, Paracelsus
(apud Hartmann, 1896) spune: „Spiritul este maestrul, imaginația este unealta, iar trupul este
materialul plastic. Imaginația este puterea prin care voința formează entități siderale din
gânduri. Imaginația nu este fantezie, aceasta din urmă fiind temelia superstiției și nebuniei.
Imaginația omului devine rodnică prin dorință și dă naștere faptelor. Fiecare își poate adapta
și educa imaginația astfel încât să intre în contact cu spirite și să fie învățat de către acestea.
Spiritele care doresc să acționeze asupra omului acționează asupra imaginației acestuia și ele,
prin urmare, se folosesc adesea de visele sale cu scopul de a acționa asupra sa. În timpul
somnului, omul sideral7 poate, prin puterea imaginației, să fie trimis afară din forma fizică, la
distanță pentru a acționa cu un anumit scop. Nici un loc nu este prea departe pentru
imaginație să meargă, iar imaginația unui om poate impresiona imaginația altui om, oriunde
ajunge”. Paracelsus vorbește și despre omul înțelept, care și-a unit mintea sa cu Mintea
Universală8. Astfel, el afirmă: „Imaginația este începutul creșterii unei forme și ghidează
procesul acestei creșteri. Voința este o putere dizolvantă, ceea ce permite trupului să devină
impregnat de „tinctura” imaginației. Cel ce vrea să știe cum un om își poate uni puterea
imaginației cu puterea de imaginație a Cerului, trebuie să știe prin ce proces se poate realiza
aceasta. Un om vine în posesia puterii creative prin unirea minții sale cu Mintea Universală,
iar cel care reușește în a face astfel va fi în posesia celei mai înalte înțelepciuni posibile;
tărâmul inferior al Naturii i se va supune, iar puterile Cerului îl vor ajuta, deoarece Cerul este
slujitorul înțelepciunii”. Paracelsus (apud Hartmann, 1896) mai spune: „Toată imaginația
omului vine din inimă. Inima este „sămânța” Microcosmului, iar din acea sămânță imaginația
acționează în Macrocosm. Prin urmare, imaginația omului este o sămânță care devine
materializată sau corporală. Un gând este un act având un obiect în vedere. Nu este nevoie ca
eu să îmi întorc ochiul cu mâna în direcția în care doresc să privesc, dar imaginația mea îl
întoarce oriunde vreau. O imaginație venind dintr-o dorință pură și intensă a inimii acționează
instinctiv și fără vreun efort conștient. Puterea unei imaginații puternice direcționată asupra
altuia îl poate ucide sau vindeca, în conformitate cu natura dorinței care impulsionează forța,
care poate fi benefică sau malefică. Prin urmare, un blestem va produce rău, iar o
binecuvântare va produce bine, dacă vin din inimă”.

Din cele menționate mai sus, se impune necesitatea abordării unui subiect important și
anume aspectul moral în dinamica manifestării facultății imaginative. Paracelsus (apud
Hartmann, 1896) spune: „Omul este o ființă în două straturi, având o natură divină și o natură
animală. Dacă el simte, gândește și acționează așa cum ființele divine ar trebui să acționeze,

7
Corpul astral al omului.
8
Referitor la acest Aspect al Divinului, a se studia și literatura esoterică atribuită lui Hermes Trismegistus
(Thrice-Greatest Hermes. Studies in Hellenistic Theosophy and Gnosis, 3 volume, 1906, editate de G.R.S.
Mead). În textul întitulat Poemandres, Hermes Trismegistus se află în meditație și intră în contact cu
Poemandres, Păstorul oamenilor, un Aspect al lui Dumnezeu, care îl învață Tainele Universului. Referitor la
Mintea Universală, Acesta îi spune lui Hermes următoarele: „Să știi că ceea ce vede în tine și aude este
Cuvântul Domnului (Logosul); dar Mintea este Tatăl-Dumnezeu. Nu sunt separați ei unul de celălalt; numai în
uniunea lor [mai degrabă] constă Viața”.

10
el este un om adevărat; dacă el simte și acționează ca un animal, el este atunci un animal și
egalul acelor animale ale căror caracteristici mentale sunt manifestate în el. O imaginație
exaltată cauzată de o dorință pentru bine îl înalță; o imaginație josnică cauzată de o dorință
pentru ceea ce este josnic și vulgar îl trag în jos și îl degradează”. De asemenea, Paracelsus
afirmă că „Este foarte dezirabil ca niște oameni buni și înțelepți, bine versați în artele secrete,
să fie numiți de către autorități pentru a contracara și preveni relele produse de nelegiuiții
care practică vrăjitoria și magia neagră, iar aceștia ar trebui să acorde atenție în special
schiturilor, mănăstirilor și caselor de prostituție, pentru că în asemenea locuri este cultivată în
special o imaginație lascivă și malefică și mari cantități de sperma9 sunt colectate acolo de
către spirite malefice, iar acea sperma conține o puternică mumia10, care poate fi extrasă și
transformată în lucruri malefice; sau se poate descompune și deveni o otravă puternică, dând
viață la nenumărate existențe (microscopice) invizibile, prin care epidemii și peste vor fi
cauzate”.

Ca o continuare la ce s-a discutat în paragraful anterior, vom menționa, pe scurt,

câteva forme de viață care pot lua naștere datorită imaginației deviante și necontrolate
(Bardon, 2014). O astfel de categorie de forme de viață, în limbajul de specialitate al Tradiției
esoterice, se numesc larvae. Larvele sunt forme de viață din planurile subtile, care iau naștere
involuntar și inconștient în urma unor excitații emoționale sau psihice foarte puternice,
indiferent de felul particular de excitație. Cu cât excitația este mai puternică, cu atât mai
multă energie nervoasă pierde omul, deci cu atât mai condensată și mai viabilă devine larva,
în special atunci când una și aceeași excitație psihică se repetă des și regulat. Forma pe care o
ia larva depinde de cauza excitației psihice și este întotdeauna simbolică. Cauza unei astfel de
excitații psihice poate avea diferite motive, de obicei, frica, întristarea, șocul, îngrijorarea,
ura, invidia, &c. fiind la origine. Larva devine mai puternică pe măsură ce omul se întoarce la
sursa excitației psihice și îi acordă mai multă atenție. Atunci când larva devine foarte
condensată și dorința, instinctul de autoconservare devin mai puternice, va căuta să își
prelungească durata vieții, folosindu-se de fiecare oportunitate de a influența spiritul
persoanei respective și de a-i atrage atenția către sursa excitației psihice și de a o stimula din
nou. Acest fapt poate cauza multe dificultăți omului respectiv, astfel de larvae fiind cauza
multor tulburări mentale, precum complexul de persecuție, &c. Atunci când omul încetează a
mai acorda atenție la ceea ce cauzează excitația psihică, larva se va dizolva treptat până va
dispărea complet. Astfel, în planurile subtile se poate observa un ciclu continuu de naștere și
9
„Paracelsus face distincție între „spermă” și „sămânță”: sperma este componenta materială tangibilă a fluidului
germinal; aceasta nu include spiritul și esența, forțele active ale sămânței. […] Sămânța este un fel de sevă
vitală, o chintesență a tuturor părților ce constituie omul, în contradicție cu „sperma”. În multe cazuri sperma
servește la a o transmite pe aceasta. „Sămânță” înseamnă, de asemenea, orice care există doar în potențialitate,
nu în actualitate” (Jacobi, 1958).
10
„Esența vieții conținută într-un vehicul (prana, vitalitate; legată de o substanță materială). Părți din trupurile
oamenilor, animalelor sau vegetalelor, dacă sunt separate de organism, își păstrează puterea vitală și acțiunea
specifică pentru o vreme... . […] Sângele, excrementele, &c., pot conține vitalitate pentru o vreme după ce au
fost îndepărtate din organism și încă mai poate exista simpatie între asemenea substanțe și vitalitatea
organismului; iar prin acțiunea asupra celei dintâi, cea din urmă poate fi afectată” (Hartmann, 1896).

11
moarte a larvelor cauzate de excitații psihice, iar acest fapt se întâmplă întotdeauna cu prețul
pierderii din energia nervoasă a omului. O altă categorie de forme de viață pe care o
menționăm sunt așa-numitele schemata11. Spre deosebire de larvă, schema ia o fornă
particulară care ia naștere din fantezia unui om. Schema va deveni mai puternică, mai
însuflețită și mai condensată prin evocarea repetată a imaginii, indiferent de subiectul tematic
al fanteziei. Poate deveni atât de puternică încât își poate face simțită influența nu doar în
planurile mental și astral, ci chiar și în cel fizic. Acest fapt poate duce la tulburări mentale
grave. Două astfel de cazuri, sunt complexul de persecuție, în care persoana respectivă se
simte urmărită și amenințată de altcineva, fără să conștientizeze că este victima propriei
fantezii, precum și cazul în care un om este victima unei schema erotice, care este produsul
fanteziei sale sexuale. În acest din urmă caz, schema erotică poate lua „naștere” de la ceva ce
stimulează senzualitatea și pulsiunea sexuală, precum un chip, trupul frumos al unei persoane
în viață, o fotografie cu o persoană nudă, o imagine pornografică, &c. Dacă o persoană
îndrăgostită nu are posibilitatea de a-și satisface jinduirea personală, cu atât mai puternică și
mai intensă devine dorința și cu atât mai puternică și mai pătrunzătoare devine schema,
pentru că aceasta din urmă se hrănește din gândurile și dorințele persoanei. Cu cât o persoană
refuză să accepte o astfel de dragoste nesatisfăcătoare, cu atât mai puternică și mai invazivă
devine schema. O astfel de schema va apărea în vis persoanei respective, stimulându-i
sentimentele de dragoste, apoi dorințele sexuale, după care îi permite victimei să întrețină
relații sexuale cu ea în vis. Poluția care urmează în urma acestui act ajută schema să devină
mai puternică și să exercite o influență și mai mare asupra victimei, prin faptul că schema
absoarbe energia vitală conținută în spermă. Victima începe să își piardă voința și devine
dominată din ce în ce mai mult. Dacă nu se intervine la timp, schema întreprinde acțiuni din
ce în ce mai periculoase. Astfel, victima devine confuză; eventual încetează să mai mănânce,
nervii devin suprasolicitați, ș.a.m.d. Prin intermediul pasiunilor nesatisfăcute ale victimei,
schema erotică poate să devină atât de condensată, încât se poate manifesta fizic și incita
victima la masturbare și alte frivolități. Multe persoane au căzut victime unor astfel de
schemata și au comis suicid. Aceste fenomene reamintesc de incidentele cu incubi și
succubi12 din Evul Mediu. O altă categorie ce trebuie menționată aici sunt fantomele. Acestea
sunt forme animate de imaginația cuiva, reprezentând persoane reale care au decedat. Prin
imaginație și reamintirea celor morți, fie prin laudă, adorație, doliu, &c., sunt create și
însuflețite forme-picturi imaginare ale morților, care, dacă sunt repetate des, au o durată de
viață destul de lungă. Aceste tipuri de fantome își manifestă prezența în fața spiritualiștilor,
necromanților și vrăjitorilor. Asta nu înseamnă că spiritele celor decedați nu pot fi chemate,
însă numai inițiații și mediumii veritabili știu exact cum trebuie să se procedeze pentru a
realiza acest fapt și numai inițiații și adevărații clarvăzători pot face distincția între fantome și
spiritele celor plecați.

11
Schema înseamnă formă sau aspect.
12
Acestea sunt alte denumiri pentru schemata erotice descrise mai devreme; incubus ia un aspect masculin, iar
succubus ia un aspect feminin.

12
 Despre astfel de forme de viață, „plăsmuiri” ale imaginației pervertite a omului,
vorbește și Paracelsus (apud Hartmann, 1896). Astfel, el spune că „imaginația este cauza a
incubi și succubi și a larvelor fluidice. Incubi sunt vietăți masculine, iar succubi sunt vietăți
feminine. Acestea sunt rodul unei imaginații intense și indecente a bărbaților sau femeilor, iar
după ce iau formă sunt purtate departe. Acestea se formează din sperma13 aflată în imaginația
celor care comit păcatul nenatural al lui Onan în gândire și dorință. Venind, așa cum se
întâmplă, numai din imaginație, nu este o sperma adevărată, ci doar o sare14 coruptă (esență).
Numai o sămânță care intră în organele pe care Natura le furnizează pentru dezvoltarea
acesteia poate crește într-un corp. Dacă sămânța nu este plantată în solul potrivit va putrezi.
Dacă sperma nu vine în matricea potrivită nu va produce ceva bun, ci ceva nefolositor. Prin
urmare, incubi și succubi care au crescut din sămânță coruptă, în afara ordinii naturale a
lucrurilor, sunt malefice și nefolositoare... . […] Această sperma, venind din imaginație, este
născută în Amor Hereos. Asta înseamnă un fel de dragoste în care un bărbat își poate imagina
o femeie, sau o femeie un bărbat, pentru a îndeplini actul conjugal cu imaginea creată în sfera
minții. Din acest act rezultă expulzarea unui fluid eteric, impotent în a genera un copil, dar
capabil de a aduce larvae la viață. O astfel de imaginație este mama unei desfrânări luxoase,
care, dacă este continuată, îl face pe bărbat impotent și pe femeie sterilă, pentru că multă din
adevărata putere creativă și formatoare este pierdută prin exersarea unei astfel de imaginații
morbide. Aceasta este deseori cauza alunițelor, avorturilor, pierderilor de sarcină și
malformațiilor”. Paracelsus menționează că în cazurile obișnuite de poluție nocturnă nu se
întâmplă așa ceva, pentru că trupul elimină spermă fără efortul imaginației, iar astfel spiritele
nopții nu pot să o folosească în scopurile lor. Pe lângă incubi și succubi, Paracelsus (apud
Hartmann, 1896) menționează și alte categorii de asftel de fome de viață, cum ar fi dragonul,
care apare din sperma pierdută de masturbatori, adulteri și prostituate, basiliscul, creat prin
sodomie, precum și aspis și leo, &c.

Înainte de a prezenta câteva dovezi și exemple, este important de menționat faptul că,
deși cuvântul imaginație vine de la rădăcina imago, imagine, facultatea imgainativă a
spiritului include nu doar vizualul, ci toate modalitățile senzoriale și perceptive (Bardon,
2014). Un alt aspect foarte important este credința în Dumnezeu. Paracelsus (apud Hartmann,
1896) afirmă: „Practicarea adevăratei magii nu necesită vreo ceremonie sau conjurație, sau
trasarea de cercuri sau semne; nu necesită nici binecuvântări, nici blesteme rostite în cuvinte;
ci necesită numai o credință puternică în puterea omnipotentă a binelui, care poate realiza
totul dacă acționează prin intermediul unei minți omenești care este în armonie cu aceasta și
fără de care nimic folositor nu poate fi realizat. Adevărata putere magică constă în credința
adevărată, dar credința adevărată se bazează pe cunoașterea spirituală și fără acest fel de

13
Paracelsus face distincția între sperma cagastricum și sperma iliastricum, dintre care prima este produsul
imaginației (gândirea), iar cea din urmă este atrasă direct din Mysterium magnum (Hartmann, 1896).
14
Sarea, una din cele trei substanțe de bază alcătuind materia și omul. Din punct de vedere chimic, Paracelsus
folosește, de asemenea, termenul pentru a desemna tot ce este pământesc, material, care nu poate fi niciodată
consumat în întregime, dar este transformat în cenușă. Simbolic, semnifică, de asemenea, partea materială și
fizică din om. De obicei, apare în asociere cu mercurul (spiritul) și sulful (sufletul) (Jacobi, 1958).

13
cunoaștere nu poate fi credință. Dacă eu știu că înțelepciunea divină poate realiza ceva anume
prin mine, eu am adevărata credință sfântă; dar dacă eu doar am impresia sau presupun că un
lucru ar putea fi posibil, sau dacă încerc să mă conving că eu cred în această posibilitate, o
astfel de convingere nu este cunoaștere și nu conferă nici o credință. Nimeni nu poate avea
credință adevărată în ceva ce nu este adevărat, pentru că o astfel de „credință” ar fi o simplă
convingere sau opinie bazată pe ignorarea adevărului”.

Ca un rezumat, se poate spune că „o imaginație este o imagine veritabilă a ceea ce ne

imaginăm; realitatea este cea care o creăm cu ajutorul voinței, concentrației, puterii
imaginației și credinței manifeste” (Rüggeberg, 2009).

Dovezi și exemple

În continuare, vom prezenta câteva cazuri concrete relatate în literatură și explicații

ale unor fenomene aparent stranii.

Pentru început, vom prezenta un experiment descris de profesorul Scarlat Demetrescu

(2001), care ilustrează faptul că gândurile sunt materiale și exteriorizabile15 și pot fi percepute
de persoanele induse în transă prin fluid magnetic. Acesta spune că „dacă unei persoane
adormite prin fluid magnetic i se descrie un obiect sau i se transmite mental ideea referitoare
la acel obiect, ea spune că vede acea idee, sau mai exact că vede obiectul la care se referă
acea idee. Se poate merge și mai departe. Luăm o foaie de hârtie și ne gândim în fața ei la o
idee, de exemplu, un scaun. Ideea noastră se exteriorizează, se materializează și se
înregistrează pe hârtie. Amestecăm această hârtie, pe care aparent nu e nimic, cu alte hârtii
asemănătoare la culoare, mărime și calitate, și le arătăm magnetizatului, care va indica faptul
că pe una din ele vede un scaun. Este chiar foaia de hârtie în dreptul căreia am gândit și pe
care, pentru a o recunoaște, am înțepat-o ușor cu un ac la colț, lucru de care hipnotizatul nu
avea cunoștință. Așadar ideea noastră a fost exteriorizată și ca atare mediumul adormit a
văzut-o. Când hârtia pe care era înregistrată presupusa formă-idee – scaunul – a fost
prezentată întoarsă hipnotizatului, acesta a întrebat: „De ce mi-o prezinți răsturnată?”
Hipnotizatul va vedea dublu atunci când este invitat să privească hârtia printr-o prismă. Cu
alte cuvinte, forma-idee este atât de reală, atât de materială și exterioară, încât ea trimite raze
luminoase, care trecând prin prismă, produc o dublă refracție. Dacă e invitat să privească
printr-un binoclu, și anume prin lentilele ocularului, magnetizatul vede obiectul mai aproape,
iar dacă privește prin lentilele obiective, îl vede mai departe decât este în realitate. În fine,
mediumul va vedea imaginea și reflectată într-o oglindă”. În urma acestei descrieri,
profesorul Demetrescu face următoarea mențiune: „În urma acestor experiențe, psihologii vor
fi nevoiți să recunoască materialitatea gândului și anume că ideea, forma ei spirituală, a fost
emisă de spirit, a trecut prin corpul mental, s-a învelit cu o porțiune din materia lui și apoi a

15
În sensul că sunt alcătuite dintr-o substanță mentală, care însă este mult mai subtilă decât materia fizică. Este
important a se face distincție între gând și idee. Gândul este numai o structură mentală care învelește ideea și
care, prin intermediul matricii mentale, ajunge la conștiința spiritului. Ideea provine din planul cauzal
(Rüggeberg, 2009).

14
fost proiectată din corpul omului atât de obiectivă, încât a putut fi văzută de hipnotizat sau
înregistrată pe o placă fotografică”.

Despre imaginație și modul în care aceasta funcționează se știau multe încă din cele
mai vechi timpuri. Acest subiect a fost abordat și de Cornelius Agrippa (1898), cunoscut
magician și adept al Tradiței inițiatice, care a trăit în secolul XVI, renumit pentru celebra sa
lucrare De Occulta Philosophia libri tres, de referință în literatura esoterică. Acesta a
observat cum imaginația produce anumite efecte asupra percepției omului sau asupra trupului
său, fără ca stimulul fizic să acționeze asupra sa. Astfel, el dă câteva exemple în care s-au
observat efectele imaginației în diverse moduri. Se vorbește de persoane care, observând cum
alții primeau să mănânce carne amară, simt un gust amar în gură. Este menționată o relatare a
lui William de Paris, confom căreia un om, văzând o anumită substanță medicinală, era
afectat de aceasta atât cât dorea, cu toate că omul în cauză nu a intrat în contact nici cu
substanța respectivă, nici cu mirosul, nici cu gustul acesteia – omul respectiv doar a perceput
în imaginația sa un fel de afinitate și asemănare a substanței medicinale. De asemenea, este
menționat cazul unui anume rege Dagobertus și cicatricile care i-au apărut acestuia pe trup,
precum și cazul lui Franciscus și semnele de pe corpul său 16, în ambele situații fiind vorba
despre efecte fizice, proiectate pe trup, prin intermediul puterii imaginative. În cazul regelui
Dagobertus, efectele s-au produs datorită fricii sale de a i se administra corecții, pe când în
cazul lui Franciscus, efectele au apărut datorită meditației sale asupra patimilor lui Hristos.
Un alt caz descris în carte este menționat de Avicenna, referitor la un om care, atunci când
dorea, putea să își producă un fel de împietrire sau paralizie a trupului17. De asemenea,
Cornelius Agrippa menționează o relatare a lui Celsus, despre un anume preot care, atunci
când dorea, își inducea o stare lipsită de senzații și asemănătoare cu moartea, iar atunci când
cineva îl înțepa sau îl ardea, acesta nu simțea nici o durere, dar stătea nemișcat și nici nu
respira; dar totuși, el spunea că putea auzi vocile oamenilor, în depărtare, dacă aceștia strigau
tare.

Descriind exerciții care implică lucrul cu elementele universale18, maestrul Franz

Bardon (2014) dă și câteva exemple. Prezentând o tehnică de a lucra cu elementele, cu fiecare
în parte, pentru început, asimilând elementul în organism prin inspirație, apoi eliminându-l
prin expirație, cu ajutorul imaginației, el menționează faptul că inițiații din Orient, în special
din Tibet, practică, printre altele, acest exercițiu, pe care ei îl denumesc sadhana. Acești
inițiați stăpânesc atât de bine elementele, încât pot produce diverse fenomene care au efect
chiar și în plan fizic. Astfel, de exemplu, ei pot să condenseze elementul Foc într-o asemenea
măsură, încât pot să meargă dezbrăcați și desculți, fără să fie afectați de frig. Dacă ar fi
înfășurați într-o pânză umedă, aceasta s-ar usca în scurt timp. Ei pot acumula elementul Foc

16
Este vorba, probabil, despre Francisc de Assisi și apariția stigmatelor.
17
Probabil un fel de catalepsie voluntară.
18
Elementele universale sunt Focul, Aerul, Apa și Pământul. Al cincilea element, Eterul sau Akasha, este
chintesența.

15
și produce efecte directe asupra naturii înconjurătoare, făcând zăpada din jur să se topească
nu doar în apropierea lor, ci chiar și la distanță de câteva mile. De asemenea, inițiații din
Orient pot controla elementul Apă într-o asemenea măsură, încât pot provoca ploaia în
perioada cea mai caldă a anului, în timpul secetei; și pot face și opusul, să oprească ploaia.
Un exemplu concret pe care îl menționează este cazul Sfântului Ioan, Apostolul lui Hristos,
despre care se spune că este un inițiat de prim ordin, cabalist și maestru al Cuvântului. Ioan a
fost aruncat într-un cazan cu ulei în fierbere, însă a ieșit nevătămat.

Am menționat înainte faptul că imaginația este facultatea spiritului de a asimila

imaginile și reflexiile din lumina astrală. Astfel, prin intemediul acesteia se poate produce,
printre altele, fenomenul celei de a doua vederi sau clarviziunea. În continuare, vom prezenta
cazul unor inițiați care manifestă această capacitate. În cartea Memories of Franz Bardon
(Bardon & M.K., 2004), Lumir Bardon, fiul maestrului, relatează, printre altele, cum oamenii
cereau ajutorul tatălui său, știind că acesta avea abilități spirituale dezvoltate, pentru a se
putea vindeca de diverse boli, pentru citirea viitorului, &c.. De exemplu, Franz Bardon oferea
ajutor în a găsi victimele înecate; având o fotografie cu victima, el putea să indice cu
exactitate locul în care se găsea trupul victimei. De asemenea, în timpul războiului 19, el
oferea familiilor și prietenilor celor care au dispărut de pe front informații despre unde se
aflau aceștia și starea lor. O altă întâmplare, amuzantă de altfel, s-a petrecut când lui Franz
Bardon i s-a născut primul copil, fiul său. Aceasta se petrecea într-o vreme când probabil
tehnologia medicală nu era suficient de avansată pentru utilizarea pe scară largă a ecografului
de către medicii ginecologi. Când Franz Bardon s-a dus la maternitate pentru a-și vedea
copilul nou-născut, înainte de a intra în sală, moașa a vrut să îl tachineze, spunându-i că este
tatăl unei fiice nou-născute. Cu toate acestea, datorită abilităților sale, Franz Bardon știa că
are un fiu. Lumir Bardon povestește cum tatăl său, atunci când ținea reprezentații pe scenă,
prezenta spectatorilor dovezi ale existenței unor puteri mai înalte, prin diverse tehnici,
precum experimente hipnotice, cititul de scrisori sigilate în plicuri sau găsirea unor obiecte
ascunse în timp ce era legat la ochi. Un alt exemplu de manifestare a clarviziunii îl regăsim
într-o relatare de-a lui Éliphas Lévi (2014). Înr-o perioadă când în Franța apăruse un pretins
profet, numit Eugéne Vintras, și despre care circulau povești cum că făcea minuni (care au
fost dovedite ulterior a fi, totuși, fenomene stranii, dar a căror proveniență nu era deloc
divină), Éliphas Lévi a fost vizitat de o persoană pe care nu o cunoștea, dar care fusese
trimisă la el de către un discipol de-al său. Necunoscutul era îmbrăcat în haine preoțești.
După ce acesta i-a povestit lui Éliphas Lévi despre faptul că discipolul lui stăpânește foarte
bine secretele chiromanției, citindu-i în palmă despre viața sa, Éliphas Lévi l-a întrebat dacă
discipolul său i-a aflat și numele, precum și dacă i-a menționat faptul că, înainte ca acest
preot să părăsească Biserica și să i se alăture falsului profet, slujise ca preot într-o anume
dioceză, detalii pe care magul francez le-a menționat concret în timp ce punea întrebarea. Din
reacția vizitatorului, se pare că acesta a fost luat prin surprindere de faptul că magul știa
acestea despre el. De asemenea, dat fiind faptul că Éliphas Lévi menționează că vizitatorul îi
era necunoscut, rămâne impresia cum că el a aflat numele acestuia și alte detalii despre viața

19
Cel de-al Doilea Război Mondial.

16
lui pe alte căi decât cele obișnuite, probabil prin clarviziune sau o intuiție foarte bună,
„citindu-l” pe necunoscutul din fața lui ca pe o carte deschisă.

În cadrul prezentului articol s-a vorbit despre faptul că omul, prin nestăpânirea de
sine, prin intermediul unei imaginații deviante, poate da „naștere” în planurile subtile unor
forme de viață parazite, precum sunt larvele fluidice, schemata, fantomele, &c.. Următorul
exemplu este o dovadă a acestui fapt. Éliphas Lévi (2014) relatează un caz interesant în
legătură cu un anume domn Home, un medium american cunoscut la vremea aceea, în secolul
XIX, pentru fenomenele ciudate care se întâmplau în jurul lui. „Domnul Home este supus
extazelor care-l pun, după părerea lui, în raport direct cu sufletul mamei sale și, prin
intermediul ei, cu întreaga lume a spiritelor. El descrie, asemenea somnambulilor lui
Calhagruf, persoane pe care nu le-a văzut niciodată, dar care recunosc pe cei care le invocă;
vă va spune chiar numele lor și vă va răspunde din partea lor la întrebări pe care nu le înțeleg
decât sufletele invocate și dumneata însuți. Mobilele se ridică și se deplasează fără ca nimeni
să se atingă de ele. Creioanele scriu singure. Scriitura lor este cea a domnului Home și face
aceleași greșeli ca și el. Persoanele prezente se simt atinse și prinse de mâini invizibile”.
Acest domn Home era „o biată ființă foarte senzitivă, necomplicată și fără apărare, jucăria
unor forțe pe care nu le cunoaște, și primul înșelat dintre toți este cu siguranță el”. Éliphas
Lévi (2014) relatează cum, într-o zi, un grup de persoane, pentru a pune le încercare puterea
domnului Home, l-au rugat să invoce rude despre care bănuiau că muriseră, dar de fapt nu
existaseră niciodată. „Spectrele s-au prezentat la apel și toate fenomenele care urmau în mod
obișnuit după invocații s-au manifestat din plin”. Prin urmare, dat fiind faptul că persoanele
decedate invocate nu au existat niciodată, însă fenomenele și aparițiile s-au produs, totuși,
este probabil ca imaginația domnului Home să fi dat naștere unor larve și fantome fluidice.

Un alt aspect abordat în cadrul acestei prezentări este efectul imaginației asupra
trupului și a lumii fizice. Acest fenomen explică și cazurile de licantropie20 din mituri și
legende. Éliphas Lévi (1896) spune despre corpul sideral că este în acord cu condiția
habituală a gândurilor omului și că modifică, pe termen lung, trăsăturile corpului fizic.
Explicând fenomenul licantropiei, Éliphas Lévi spune că „un vârcolac nu este nimic altceva
decât corpul sideral al unui om ale cărui instincte sălbatice și sanguinare sunt simbolizate de
lup; care, mai departe, în timp ce fantoma lui cutreieră prin ținut, doarme în patul său chinuit
de dureri și visează că este, de fapt, un lup. Ce face vârcolacul vizibil este excitarea aproape
somnambulică cauzată de spaima celor care îl văd, sau tendința, în special în cazul oamenilor
simpli de la țară, de a intra în comunicare directă cu lumina astrală, care este mediul comun
pentru viziuni și vise. Rănile induse vârcolacului rănesc într-adevăr persoana care doarme
prin intermediul congestiei odice și simpatetice a luminii astrale și prin intermediul
corespondenței dintre corpul imaterial și cel material”. Deci, rănile primite în imaginație au
fost proiectate asupra trupului. Pentru a susține această explicație printr-o dovadă că
imaginația poate produce efecte asupra corpului fizic, Éliphas Lévi invită la reflecție în cazul
20
Licantropia reprezintă fenomenul transformării nocturne a unui om în lup, despre care se povestește în
basmele cu vârcolaci. Din perspectiva psihologiei academice, „Licantropie = formă de delir în care bolnavul se
crede transformat în lup și se comportă ca atare” (Vocabularul psihologiei, H. Pieron, 2001).

17
gestației, unde se pot observa influențele pe care imaginația mamei le are asupra formei
copilului din pântece. El relatează cazul unei femei gravide care, fiind martoră la execuția
publică a unui om care a fost tras pe roată, a dat naștere unui copil cu toate membrele
sfărâmate.

Un ultim exemplu pe care îl menționăm este Paracelsus. Despre el se spune că „opera

asupra sângelui viu tratând produsul sângerării; el vindeca durerea de cap de la distanță
tratând fire de păr ale pacientului. Prin știința unității imaginare și a solidarității tuturor
părților corpului, el a anticipat și întrecut toate teoriile, sau mai degrabă toate experiențele,
ale celor mai faimoși magnetizatori ai noștri. […] Paracelsus, cel mai mare dintre magii
creștini, s-a opus farmecelor prin practica unor farmece contrarii. El a compus remedii
simpatice21 și le-a aplicat nu membrelor suferinde, ci unor reprezentări ale acestor membre,
formate și consacrate conform ceremonialului magic. […] Am menționat deja medicina
simpatică a lui Paracelsus, care trata mădulare din ceară și opera asupra scurgerilor de sânge
din răni pentru vindecarea rănilor respective” (Éliphas Lévi, 1896). Faptul că Paracelsus avea
aceste cunoștințe și abilități se poate observa și din lucrările sale, în special cele în care
vorbește despre medicină și remediile simpatice. Paracelsus a vindecat multe persoane,
printre care și optsprezece prinți, pe care medicii din acea vreme nu au știut cum să le ajute și
au considerat a fi cazuri de boli incurabile. Un martor care a observat și constatat cunoștințele
și abilitățile medicale excepționale ale lui Paracelsus a fost renumitul învățat Erasmus din
Rotterdam (Hartmann, 1896).

Imaginația, Revelația Divină și Știința Naturii. Arhetipurile și limbajul cosmic

În continuare vom prezenta rolul imaginației în știință și religie. În principal, ne vom

axa pe modul în care omul a descoperit principiile și legile universale ale Creației și ce rol are
imaginația în realizarea acestor descoperiri. Ne vom centra pe descoperirile realizate în ceea
ce privește principiile de bază ale Științei esoterice, în general, precum și ale Revelației
religioase. Este important de reținut faptul că Tradiția inițiatică are două aspecte, unul
științific, care este Știința legilor universale ale Naturii, și unul religios, care este Revelația
Unică, Religia Universală. Vom explica acestea pe scurt, prin câteva exemple.

Pentru început, menționăm faptul că, pentru a înțelege principiile universale care stau
la baza Științei Naturii și Religiei Universale, este necesar studiul aprofundat al Cărții lui
Hermes, ale cărei simboluri sunt păstrate azi în setul de Tarot. Tarotul22 este alcătuit din 78
de cărți, din care primele 22 de cărți constituie Arcana majoră, iar celelate 56 constituie
Arcana minoră (Waite, 1911). Éliphas Lévi (1896) afirmă despre aceasta: „Cheia universală a
operelor magice este cheia tuturor dogmelor religioase – cheia Cabalei și a Bibliei, cheia
mică a lui Solomon. […] La antici, utilizarea acestei chei era permisă numai marilor preoți și

21
În acest context, simpatie în sensul de legătură, raport, afinitate, corespondență între două elemente, astfel
încât, atunci când se acționează asupra unuia, este afectat și celălalt.
22
Pentru o prezentare succintă, dar interesantă și utilă, a se studia The Pictorial Key to the Tarot (A.E. Waite,
1911).

18
chiar și secretul ei era încredințat numai inițiaților de prim ordin. Acum, aceasta este cheia în
cauză: un alfabet hieroglific și numeric, exprimând prin caractere și numere o serie de idei
universale și absolute; apoi o scală de zece numere, multiplicate de patru simboluri și
conectate cu cele 12 semne ale zodiacului, plus cele patru genii ale punctelor cardinale”.
Franz Bardon (2014) spune despre Tarot că „nu este un joc de cărți care servește unor scopuri
divinatorii sau profetice. Mai degrabă este o carte de inițiere în care cele mai înalte secrete
sunt conținute simbolic”. Asfel, în Tarot sunt prezentate simbolic Misterele Sfinte, iar
inițierea în aceste Mistere dezvăluie adeptului secretele Naturii și tainele Revelației Divine.
De asemenea, un aspect foarte important care trebuie înțeles pentru a facilita cunoașterea este
legea analogiei. Éliphas Lévi (1922) realizează următoarea descriere a acestui principiu: „Ca
un rezumat al tuturor dogmelor care au fost recunoscute în lumea antică, nimic nu întrece și,
într-adevăr, nimic nu egalează aceste câteva paragrafe gravate în piatră prețioasă de către
Hermes și denumită Tabla de Smarald. Unitatea ființei și unitatea în armonia lucrurilor,
potrivit scalelor ascendente și descendente; evoluția progresivă și proporțională a Cuvântului;
legea imuabilă a echilibrului și progresul gradat al analogiilor universale; corespondența
dintre idee și expresia ei, furnizând o măsură a asemănării dintre Creator și creație;
matematica esențială a infinitului, demonstrată de dimensiunile unui singur unghi în finit:
totul este exprimat de o singură propoziție: „ceea ce este sus este la fel cu ceea ce este jos, iar
ceea ce este jos este la fel cu ceea ce este sus, pentru împlinirea minunilor lucrului unic”.

Știința esoterică este cunoscută inițiaților din cele mai vechi timpuri. Aceștia au
descoperit secretele Naturii observându-i manifestările și sintetizând principiile și legile care
stau la baza acestor manifestări. „Știința constată fapte. Din repetiția faptelor, presupune legi.
Generalitatea faptelor în prezența a cutare forță demonstrează existența legilor. Legi
inteligente sunt în mod necesar impuse și guvernate de inteligență. Unitatea în ansamblul
legilor presupune unitatea inteligenței legislative. Această inteligență, pe care suntem forțați
să ne-o imaginăm, văzând-o lucrând numai în manifestări externe și pe care nu o putem defini
în nici un caz, este ceea ce numim Dumnezeu” (Éliphas Lévi, 1984).

Pentru a ilustra rolul imaginației în descoperirile științifice ale Tradiției esoterice, vom
prezenta un exemplu, în care se va evidenția corelația dintre constelațiile cerești, literele
alfabetului și Arcanele majore ale Tarotului. Éliphas Lévi (1896) spune că „anticii, atunci
când au comparat imensitatea calmă și pașnică a cerului, aglomerat cu lumini nenumărate, cu
tumultul și întunericul acestei lumi, au crezut că au descoperit în acea frumoasă carte, scrisă
cu litere de aur, rostirea finală a enigmei destinelor; ei au trasat în imaginație linii de
corespondență între aceste puncte strălucitoare ale scrierii divine și se spune că primele
constelații marcate de către păstorii din Chaldeea au fost, de asemenea, primele litere 23 ale
alfabetului cabalistic. Aceste caractere, exprimate în primul rând prin intermediul liniilor,
apoi încadrate în figuri hieroglifice, ar fi determinat, conform domnului Moreau de
Dammartin, autor al unui foarte curios tratat despre caractere alfabetice, pe magii din

23
În lucrarea Oedipus Aegyptiacus, scrisă de polimatul iezuit Athanasius Kircher (1653), sunt prezentate
caracterele celeste, așa cum au fost observate pe cer din emisfera boreală, repectiv din emisfera australă.

19
vechime în alegerea figurilor Tarotului, care sunt considerate de către acest om învățat,
precum și de către noi, drept o carte esențialmente hieratică și primitivă. Astfel, în opinia sa,
chinezescul tseu, ebraicul aleph și grecescul alpha, exprimate hieroglific de figura
jonglerului24, ar fi luate din constelația cocorului, din vecinătatea peștelui celest, un semn din
emisfera estică. Chinezescul tcheou, ebraicul beth și latinescul B, corespunzând Papesei Joan
sau Juno25, au fost formate după capul Berbecului; chinezescul yn, ebraicul ghimel și
latinescul G, reprezentate de Împărăteasă26, ar fi derivate din constelația Ursa Mare, &c.”.
Mai departe, Éliphas Lévi (1896) adaugă: „În ceea ce privește alfabetul stelelor, credem că
acesta este intuitiv, precum configurația norilor, care pare să ia orice formă pe care le-o dă
imaginația. Grupurile stelare sunt precum punctele în geomanție sau cărțile de joc din
cartomanție. Acestea sunt un pretext pentru magnetizarea de sine, un instrument pentru a fixa
și determina intuiția nativă. Astfel, un cabalist, familiarizat cu hieroglifele mistice, va percepe
semne în stele care nu vor fi deslușite de către un simplu păstor, dar păstorul, din partea lui,
va observa combinații care îi vor scăpa cabalistului. Oamenii de la țară substituie o greblă în
locul centurii și sabiei lui Orion, în timp ce un cabalist recunoaște în același semn, ca un
întreg, toate misterele lui Ezekiel, cei zece sefiroți aranjați într-o manieră triadică, o figură
centrală formată din patru stele, apoi o linie din trei stele formându-l pe jod, iar cele două
figuri luate împreună exprimând misterele lui Bereschith; în sfârșit, patru stele constituind
roțile ale Mercavah și completând carul divin. Privite în altă manieră și aranjând alte linii
ideale, el va observa un ghimel bine format, plasat deasupra unui jod, într-un daleth mare, un
simbol reprezentând lupta dintre bine și rău, cu triumful final al binelui. De fapt, ghimel
suprapus peste jod este triada produsă de unitate, manifestarea Cuvântului divin, în timp ce
daleth inversat este triada compusă din duada malefică multiplicată de la sine. Privită astfel,
figura lui Orion ar fi identică cu aceea a arhanghelului Mihail luptându-se cu dragonul, iar
apariția acestui semn, astfel înțeles, ar fi, pentru cabalist, o prevestire a victoriei și fericirii”.

În ceea ce privește originea și dezvoltarea alfabetului, vom reda câteva afirmații ale
învățatului Fabre d’Olivet (1921), referitoare la originea limbii și alfabetului ebraic: „voi
spune fără părtinire, că ebraica conținută în Sepher27 este idiomul pur al egiptenilor din
Antichitate. […] Nu, limba ebraică nu este nici prima, nici ultima dintre limbi; nu este
singura dintre limbile-mamă, așa cum un teosofist modern, pe care, de altfel, îl stimez foarte
mult, a crezut în mod inoportun, pentru că nu este singura care a izvorât din minunile divine;
este limba unui popor puternic, înțelept și religios; a unui popor meditativ, învățat în științele
morale și prieten al misterelor; a unui popor a cărui înțelepciune și legi au fost admirate pe
bună dreptate. Această limbă s-a separat de tulpina originală, s-a înstrăinat din leagănul său
ca efect al unei emigrații providențiale, a cărei relatare nu este necesară în acest moment, a

24
În Tarotul modern, prima figură este denumită Magicianul.
25
În Tarotul modern, a doua figură este denumită Marea Preoteasă.
26
A treia figură din Tarot.
27
Este vorba despre Cartea lui Moise, din Vechiul Testament. Cuvântul sepher înseamnă carte în ebraică.

20
devenit idiomul particular al poporului evreu; și precum o ramură roditoare, pe care un
agricultor priceput a transplantat-o în pământ pentru acest scop, astfel încât va da roade mult
după ce trunchiul uzat de unde a venit a dispărut, astfel acest idiom a păstrat și a adus până la
noi depozitul prețios al învățăturii egiptene. Dar acest depozit nu a fost încredințat capriciilor
hazardului. Providența, care a dorit păstrarea acestuia, a știut bine cum să îl adăpostească de
furtuni. Cartea care îl conține, acoperită cu un văl triplu28, a traversat torentul veacurilor
respectată de către posesori, înfruntând atenția profanilor și niciodată fiind înțeleasă, cu
excepția celor care nu îi vor dezvălui misterele”. În continuare, Fabre d’Olivet (1921) spune
că „acest idiom distinct, format în întregime din cea mai înalt perfecționată limbă, compusă în
întregime din expresii universale, inteligibile și abstracte, livrată în această stare unui popor
puternic, dar ignorant, a căzut, în mâinile sale, din degenerare în degenerare și din restricție în
restricție, la elementele sale cele mai materiale; tot ce era inteligibil a devenit sensibil; tot ce
era universal a devenit particular”.

O perspectivă filosofică și esoterică asupra literelor și numerelor se regăsește în

Sepher Yetzirah29, atribuită patriarhului Avraam. „Zoharul este o geneză a luminii; Sepher
Yetzirah este o scară a adevărului. Acolo sunt sunt expuse cele 32 de simboluri absolute ale
vorbirii – fiind numere și litere. Fiecare literă produce un număr, o idee și o formă, astfel
încât matematica este aplicabilă formelor și ideilor, întocmai ca și în cazul numerelor, în
virtutea unei proporții exacte și a unei corespondențe perfecte. Prin știința din Sepher
Yetzirah, mintea umană este înrădăcinată în adevăr și rațiune; aceasta explică tot progresul
posibil pentru inteligență prin intermediul evoluției numerelor. Astfel, Zoharul reprezintă
adevărul absolut, în timp ce Sepher Yetzirah oferă metoda de a-l achiziționa, de a-l discerne și
aplica”(Éliphas Lévi, 1922).

O observație interesantă asupra căreia atragem atenția este originea și dezvoltarea

alfabetului grecesc și a celui latin, care au fost utilizate în Europa din Antichitate până în
prezent de către popoarele dezvoltate din această regiune, unde s-au dezvoltat cultura
elenistă, apoi cea greco-romană, bizantină, ș.a.m.d. În prezent, cele trei mari sisteme de
scriere utilizate în Europa sunt alfabetul latin, alfabetul grecesc și alfabetul chirilic. Alfabetul
chirilic este derivat indirect din alfabetul grecesc, un rol principal în această dezvoltare
avându-l Sfinții Chril și Metodiu, prin misiunea lor de propovăduire a creștinismului ortodox
la popoarele slave. Alfabetul latin s-a dezvoltat din cel etrusc, iar alfabetul etrusc este derivat
din alfabetul grecesc. Alfabetul grecesc este derivat din alfabetul fenician, care, la rândul său,
împreună cu alfabetul aramaic, s-au dezvoltat din alfabetul nord-semitic. Alfabetul nord-

28
Cuvântul are trei semnificații distincte: literal, figurat și hieroglific. Această metodă a fost aplicată de preoții
egipteni, care aveau trei căi de a-și exprima gândurile: prima era simplă și clară; a doua, simbolică și figurativă;
a treia, sacră și hieroglifică. Ei au întrebuințat trei tipuri de caractere, nu trei dialecte distincte, așa cum s-ar
putea crede (d’Olivet, 1921).
29
Text esoteric care face parte din principalele lucrări ale literaturii Cabalei, alături de Sepher Ha-Zohar și
Aesch Mezareph. În traducere, înseamnă Cartea formării. Pentru traducerea în limba engleză, a se vedea Sepher
Yetzirah. The Book of Formation and the Thirty-Two Paths of Wisdom (traducere și editare de Wynn Westcott,
1893).

21
semitic este primul sistem de scriere dezvoltat complet și, aparent, are legătură cu sistemele
de scriere timpurii observate în inscripțiile canaanaite și sinaite. Sistemul are 22 de caractere,
conține numai consoane, constă în scrierea și citirea de la dreapta la stânga (caracterisitici
comune tuturor limbilor semitice mai târzii, precum ebraica și arabica)
(http://www.britannica.com/). Departe de a epuiza tratarea subiectului referitor la originea
alfabetului, am vrut să ilustrăm cum alfabetul utilizat astăzi în Europa și în lume, este derivat
din caracterele hieroglifice ale popoarelor avansate din vechime, ale căror inițiați și mari
preoți le-au derivat din „scrierea stelelor”.

O altă corelație importantă care trebuie evidențiată este aceea care există între cele 22
de caractere ale alfabetului primitiv și cele 22 de Arcane majore din Tarot (Éliphas Lévi,
1896; Waite, 1911; Seracu, 1995). Am menționat mai sus faptul că Arcanele Tarotului
reprezintă simbolic și hieroglific principii și idei universale. Fiecărei litere din cele 22 ale
alfabetului îi corespunde una din cele 22 de Arcane majore ale Tarotului, precum și un
număr. Redăm în continuare cele 22 de Arcane majore, literele și numerele corespondente:

Număr Arcană majoră Literă Semnificație

1 Magul ‫( א‬Aleph) Ființa, omul, Dumnezeu, unitatea;
2 Marea Preoteasă ‫( ב‬Beth) Biserica ocultă, Gnoza, diada, mama;
3 Împărăteasa ‫( ג‬Ghimel) Cuvântul, triada, generarea;
4 Împăratul ‫( ד‬Daleth) Tetragrama, cuaternarul, inițierea;
5 Hierofantul ‫( ה‬He) Religia, simbolism, filosofie, legea;
6 Îndrăgostiții ‫( ו‬Vav) Uniune, combinație, echilibru;
7 Carul triumfal ‫( ז‬Zayin) Septenarul sacru, regalitate, preoție;
8 Justiția30 ‫( ח‬Cheth) Balanță, atracție și repulsie, viață;
9 Eremitul ‫( ט‬Teth) Bine, înțelepciune, taină;
10 Roata norocului ‫( י‬Yod) Principiu, manifestare, sceptru patern;
11 Puterea sau Forța ‫( כ‬Caph) Forță morală, încredere, inocență;
12 Spânzuratul ‫( ל‬Lamed) Sacrificiu, natura divină, înviere;
13 Moartea ‫( מ‬Mem) Renaștere, creație și distrugere;
14 Temperanța ‫( נ‬Nun) Mișcare, schimbările vieții;
15 Diavolul ‫( ס‬Samech) Ocult, magie, elocvență, forță morală;
16 Turnul ‫( ע‬Ayin) Transformări, subversiune, schimbări;
17 Steaua ‫( פ‬Phay) Influența ideii -> formei, imortalitate;
18 Luna ‫( צ‬Tzade) Elementele, lumina reflectată, forme;
19 Soarele ‫( ק‬Koph) Capul, apex, prințul cerului;
20 Judecata de Apoi ‫( ר‬Raish) Virtutea generativă, viața eternă;
21 (0) Nebunul ‫( ׂש‬Sheen) Principiul senzitiv, trupul, viață;
22 (21) Lumea ‫( ת‬Thav) Microcosmosul, suma a totul în tot.

30
În Tarotul modern, Justiția este reprezentată de cartea a XI-a, iar cartea a VIII-a este Forța (Waite, 1911).

22
Arcanele majore sunt corelate și cu semnele zodiacale, valori numerice, simboluri cabaliste,
&c.

Un aspect important pentru psihologia modernă care trebuie subliniat în această

prezentare vizează arhetipurile. Din perspectiva psihologiei analitice, arhetipurile sunt
imagini primordiale, reprezentări ale energiei instinctuale a inconștientului colectiv.
Arhetipurile sunt elemente care formează structuri în cadrul inconștientului. Aceste elemente
dau naștere imaginilor arhetipale care domină atât viața psihică individuală cât și mitologiile
unei întregi culturi. Acestea au tendința de a apărea ca diverse tipare – situații recurente și
figuri. Arhetipurile în sine sunt forme, fără conținut propriu, care servesc pentru a organiza
sau canaliza material psihologic (http://www.sofia.edu/about/history/transpersonal-pioneers-
carl-jung/). În acest context, pentru a aduce completări din perspectiva Tradiției inițiatice,
reamintim faptul că în această Tradiție se afirmă exsitența în planul astral a așa-numitelor
arhetipuri-formă, create de Divinitate în planurile divine, iar aceste arhetipuri-formă sunt
modelul a tot ceea ce se manifestă în lume în trecut, prezent și viitor, precum și memoria
gândurilor și faptelor entităților (Demetrescu, 1994). De asemenea, se mai spune că limba
universală, vorbită de toate entitățile de pretudindeni, este limba simbolurilor și a semnelor.
Prin urmare, se poate afirma că aceste arhetipuri constituie o modalitate de expresie a unor
tipare comportamentale, a unor situații de viață universale, precum și o modalitate de
comunicare la nivel spiritual, prin intermediul imaginilor și simbolurilor. Este important a se
face distincția dintre entități și arhetipurile prin care acestea se exprimă. Astfel, duhurile,
îngerii, demonii, &c. sunt entități spirituale vii, iar arhetipurile sunt doar modalități simbolice
prin care ele se înfățișează oamenilor și comunică cu aceștia (Dragomir, în introducere,
Seracu, 1995). O ultimă mențiune pe care o facem aici este aceea că există o distincție între
acest limbaj simbolic și limbajul cosmic. Astfel, Franz Bardon (2014) afirmă următoarele:
„limbajul cosmic nu este limbajul prin care ființele spirituale se înțeleg unele cu celelalte.
Comunicarea dintre ființele spirituale, indiferent de ierarhie, se întâmplă intelectual (mental)
prin intermediul așa-numitului limbaj metaforic. Gândurile sunt transferate prin imagini
simbolice – auditiv, telepatic și emoțional – de la ființă la ființă. Limbajul ființelor spirituale,
fiind imperfect, este prin urmare doar un aspect al limbajului cosmic; este, din punct de
vedere magic, nu atât de eficient precum limbajul cosmic adevărat... . […] Termenul „limbaj
cosmic” semnifică limbajul lui Dumnezeu sau limbajul Providenței Divine. Prin acesta,
Dumnezeu, ca Spirit Universal, a creat tot ce există în univers, de la cel mai mic până la cel
mai măreț și mai înalt, conform cu acele legi de neclintit prin care Dumnezeu își exprimă
propriul Sine. Prin urmare, îl putem înțelege pe Dumnezeu numai prin legile Sale universale
și îmbrăca sinteza legilor Sale în cuvinte și a-I da expresie Lui ca pe Cel mai Înalt Principiu
comprehensibil umanității”.

Probabil că pare straniu faptul că, din ceea ce s-a spus mai sus, pare a se evidenția o
legătură între vorbire, limbaj și descoperirile științei esoterice. Însă, după cum s-a observat,
limbajul, literele, numerele pe care oamenii le folosesc astăzi în comunicare și în știință, sunt
derivate din semnele și simbolurile universale pe care inițiații din vechime și le-au imaginat
privind cerul înstelat, citind „scrierea stelelor”, sau mai degrabă, intrând într-o stare elevată
de conștiință și citind în sufletul lor semnificațiile imaginilor primordiale înscrise în cartea
23
Naturii. Astfel, de la acele caractere primitive care reprezentau simboluri absolute, s-a ajuns
la literele de astăzi, care pentru oameni mai reprezintă, în mare parte, sunete și prin
intermediul cărora scriu și comunică oral între ei. De asemenea, revenind la semnificațiile
originale ale acestor caractere hieroglifice, acestea reprezintă simbolic principiile și legile
universale prin care Dumnezeu s-a exprimat pe Sine și a creat totul, iar descoperirea acestor
principii și legi a permis inițiaților să dobândească știința secretelor Naturii. Nu în ultimul
rând, amintim aici afirmația Sfântului Apostol Ioan din Noul Testament: „La început era
Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la
Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era
viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a
cuprins-o” (Ioan. 1, 1-5).

Abordând o perspectivă psihologică în ceea ce privește observarea și studiul cerului

înstelat de către om, Éliphas Lévi (1896) afirmă că „o contemplare îndelungă a cerului exaltă
imaginația, iar apoi stelele răspund gândurilor noastre. Liniile trasate mental de la una spre
cealaltă de către observatorii primitivi trebuie să-i fi oferit omului primele noțiuni de
geometrie. În consecință, precum sufletul nostru este tulburat sau liniștit, stelele par să ardă
amenințător sau să sclipească cu speranță. Cerul este, prin urmare, oglinda sufletului uman,
iar atunci când credem că citim stele, în noi citim, de fapt”. Această afirmație se leagă de
perspectiva referitoare la Microcosmosul uman ca fiind reflecția în miniatură a
Macrocosmosului universal. Tot ceea ce există în Macrocosmos este reflectat în mic în
Microcosmos. Ceea ce este sus este la fel cu ceea ce este jos și ceea ce este jos este la fel cu
ceea ce este sus.

O ultimă mențiune, referitoare la imaginație, intuiție și descoperirile științifice, trebuie

prezentată. În expunerile de mai sus s-a vorbit despre faptul că omul nu inventează nimic de
la sine, ci doar poate să se dezvolte până la un anumit nivel în care să fie deschis spre
influențele din planurile superioare, astfel încât să poată primi idei din planul cauzal. Rolul
imaginației este, printre altele, acela de a percepe și recepționa aceste idei îmbrăcate în
imagini și simboluri. În continuare, vom prezenta câteva afirmații care susțin această
perspectivă. S.N. Lazarev (2000), un clarvăzător și bioenergetician din Rusia, spune că
„multă vreme savanții disociau raționalul de irațional, gândirea de sentimente. Dar nici o
descoperire serioasă nu se făcea fără ceea ce noi numim explozie a intuiției, „iluminare”. La
baza științei stă experimentul. Prin experiment se verifică o anumită idee sau concepție, sau
cum spun oamenii de știință, experimentul naște descoperirea. Dar ca să efectuezi un
experiment trebuie să intuiești rezultatul. La nivelul emoțional profund, experimentul și
descoperirea s-au produs deja, rămânând doar să le materializezi. La baza tuturor acestor
realități stau noile moduri de percepere a lumii. Ele sunt date de artă, filosofie și religie. De
asemenea, de situațiile de viață ce survin zilnic. Trecerea cu iubire peste toate coliziunile
vieții este cea care determină bogăția simțurilor noastre. De multe ori știința se află în fața
unor situații fără ieșire, atunci când încearcă numai prin intermediul logicii să unească
verigile rupte”. Profesorul Demetrescu (2001) descrie fenomenul intuiției astfel: „Grație
impresiilor din afară – idei și fapte, spiritul caută mereu, în marea arhivă a corpului său
memorial, ideile corespunzătoare, pe care le înșiră, le combină și deduce ce va urma – ca
24
fapte, sau ceea ce va hotărâ – ca idei, un altul. Acest proces, repetat mereu, acordă acestui om
o facultate superioară, numită intuiție. Scormonirea ideilor din rafturile corpului memorial și
punerea lor pe prim plan se numește imaginație”. Astfel, de aici se observă ce rol important
au, printre altele, intuiția și imaginația, în toate descoperirile științifice.

Acum vom aborda subiectul referitor la rolul imaginației în primirea Revelației Divine
și descoperirea Religiei Universale. Pentru început, pentru a evidenția aspectul psihologic al
sentimentului religios, vom reda câteva afirmații ale lui Éliphas Lévi (2014): „Religia este o
idee sprijinită de un fapt constant și universal: umanitatea este religioasă 31; cuvântul religie
are deci un sens necesar și absolut. Natura însăși consacră ideea pe care o reprezintă acest
cuvânt și o ridică la înălțimea unui principiu. […] Filosofii n-au reflectat destul la faptul
fiziologic al religiei umanității; religia, într-adevăr, exista în afara oricărei discuții dogmatice.
Este o facultate a sufletului uman, cum e inteligența și iubirea. Cât vor exista oameni, va
exista și religia. Considerată astfel, religia nu este altceva decât nevoia unui idealism infinit
care inspiră toate devotamentele, împiedicând virtutea și onoarea să fie numai niște simple
cuvinte folosite pentru a-i înșela pe cei slabi și pe cei proști în avantajul celor tari și abili.
Acestei nevoi înnăscute de credință îi putem da numele de religie naturală și tot ceea ce tinde
să micșoreze și să limiteze avântul acestor credințe este, în ordine religioasă, în opoziție cu
natura. Esența obiectului religios este misterul, deoarece credința începe în necunoscut,
abandonând restul investigațiilor științei. Îndoiala este, de altfel, fatală credinței; ea simte că
intervenția ființei divine este necesară pentru a umple abisul care separă finitul de infinit și
susține această intervenție a ființei divine cu tot elanul inimii, cu toată docilitatea inteligenței
sale. În afara acestui act de credință, nevoia religioasă nu găsește satisfacție și devine
scepticism și disperare. Dar pentru ca actul credinței să nu fie act de nebunie, rațiunea vrea ca
el să fie dirijat și reglat. Prin ce? Prin știință? Am văzut că știința nu poate nimic. Prin
autoritatea civilă? E absurd. Ca și cum rugăciunile ar fi supravegheate de jandarmi! Rămâne
deci autoritatea morală care singură poate constitui dogma și stabili disciplina cultului, în
acord cu autoritatea civilă, dar nu conform ordinelor ei; într-un cuvânt, credința trebuie să dea
nevoii religioase o satisfacție reală, întreagă, permanentă, indubitabilă. În acest sens, avem
nevoie de susținerea absolută, invariabilă, a unei dogme conservate printr-o ierarhie
autorizată. E nevoie de un cult eficace, oferind, într-o credință absolută, o realizare
substanțială a semnelor credinței. Religia, astfel înțeleasă, fiind singura care satisface nevoia
naturală de religie, trebuie să fie numită singura cu adevărat naturală. Și ajungem astfel la o
dublă definiție: adevărata religie este religia revelată; adevărata religie revelată este religia
ierarhică și tradițională care se afirmă absolut, deasupra disputelor umane, prin comuniunea
în credință, în speranță și caritate”.

Înainte de a evidenția rolul imaginației în primirea de către om a Revelației Divine,

subliniem importanța analogiei, care se observă peste tot în Creație. Ceea ce este sus este la
fel cu ceea ce este jos. „Analogia este ultimul cuvânt al științei și primul cuvânt al credinței”

31
Pentru o analiză succintă a lui homo religiosus, a modului său de viață și a societăților arhaice în care sacrul
avea o importanță vitală, a se studia lucrarea Sacrul și profanul (Eliade, 2005).

25
(Éliphas Lévi, 1896). Omul, Microcosmosul, este o reflecție a Macrocosmosului, Universul.
Într-unul din textele atribuite lui Hermes Trismegistus (Mead, 1906) se afirmă astfel: „Æonul,
mai mult decât atât, este imaginea lui Dumnezeu; Cosmosul [este] a Æonului; Soarele, a
Cosmosului; iar omul, [imagine] a Soarelui”. Aici, precum și în Geneză (Gen. 1, 26-27), din
Vechiul Testament, este exprimată Tradiția conform căreia Omul este chip și asemănare a lui
Dumnezeu. Prin urmare, omul, pentru a-L căuta pe Dumnezeu, trebuie să creadă în El,
precum și să se cunoască pe sine însuși (Microcosmosul) și să studieze Natura, Universul,
Cosmosul (Macrocosmosul).

Vom evidenția rolul imaginației și analogiei în primirea Revelației printr-un exemplu.

Vom reda un citat mai amplu din Éliphas Lévi (apud Waite, 1886), referitor la Geneza ocultă
a lui Moise: „Să aplicăm aceasta la interpretarea Bibliei. Deschideți-o la primul capitol al
Genezei, de exemplu. Acolo găsim istoria creației lumii în șase zile. Inversați sensul, luați
antiteza și veți avea crearea lui Dumnezeu în șase nopți. Aceasta necesită explicare.
Dumnezeu, spune Geneza, a făcut omul după chipul Său, iar filosofia dovedește că omul, de
asemenea, îl face pe Dumnezeu după asemănarea lui. Bine, faptul filosofic servește ca bază
afirmației teurgice, prin virtutea analogiei lucrurilor contrare. Progresul observat al minții
umane, încercând să îl definească pe Dumnezeu, i-a revelat lui Moise, prin antiteză și prin
analogia contrariilor, perioadele succesive ale creației. În două cuvinte, nefiind capabil să
judece Divinitatea decât prin reflexia Ei în mintea umană, Moise a urmărit toate contururile
acestei reflexii și le-a reprodus mental. Astfel el a obținut cosmogonia lui prin studiul
teologiei universale. Primul capitol din Geneză inversat cabalistic oferă un rezumat luminos
al teogoniei universale și al creșterii sale progresive în mintea umană. Izolat, rezumatul acesta
ar părea ireligios și ar reprezenta Divinitatea ca o ficțiune a omului, în timp ce textul lui
Moise izolat seamănă cu o fabulă și distorsionează rațiunea. Dar cele două unite, steaua
formată din cele două triunghiuri, vom fi uimiți de adevărul și lumina pe care le vom
descoperi”.

Textul primului capitol al Genezei oculte este după cum urmează (Éliphas Lévi apud
Waite, 1886): „De la început imensitatea cerului și întinderea pământului au creat în om ideea
de Dumnezeu. Dar această concepție era neformată și vagă; era un văl al întunericului peste o
imensă apariție, iar spiritul omului se purta pe deasupra concepțiilor sale ca pe deasupra
suprafeței apelor. Și omul a spus: să fie o inteligență supremă. Și a fost o inteligență supremă.
Și omul a văzut că această idee este bună și a deosebit spiritul luminii de spiritul
întunericului, și a numit spiritul luminii Dumnezeu, iar spiritul întunericului, diavol; și era un
tărâm al binelui și un tărâm al răului. Aceasta fost prima noapte. Omul a spus, de asemenea:
să fie un hotar de netrecut între visele cerului și realitățile pământului. Și omul a făcut o
diviziune și a separat lucrurile care erau deasupra de lucrurile care sunt dedesubt, iar astfel s-a
aranjat. Și omul a numit separarea lui imaginară cer, și o seară și o dimineață și a fost a doua
noapte. Și omul a spus: să dividem în închinarea noastră masa de vapori de bolta uscată a
cerului. El a dat cerului care era fără apă, numele de tată; masei de vapori, numele de mamă.
Și omul a văzut că aceasta era bine. Și a spus: să facem toată vegetația de simboluri, unde
doctrinele emană una din cealaltă, precum sămânța din iarbă și iarba din sămânță, pentru a
germina în cer. Să plantăm mărul edenic, cu fructele sale misterioase și veșnic roditoare. Și
26
cerul a dat roade simboluri precum iarba, iar pomii mistici au înflorit. Și omul a văzut că
aceasta este bine. Și o seară și o dimineață și a fost a treia noapte. Omul a spus, de asemenea:
să fie stele mistice pe cerul meu și acestea să dividă cunoașterea de ignoranță, ziua și
noaptea! Și așa a fost; și omul a făcut două divinități splendide; una măreață pentru inițiați și
una mai mică pentru oamenii de rând, și zei mici numeroși precum stelele. Și i-a pus el în
adăpostul cerului său, ca să conducă pământul și să dividă cunoașterea și ignoranța. Și omul
a văzut că aceasta este bine, și o seară și o dimineață și a fost a patra noapte. Omul a spus, de
asemenea: norii să nască dragoni zburători și să animale fantastice. Și norii au dat naștere
monștrilor care să sperie copiii și diavolilor înaripați. Și omul i-a binecuvântat, zicând:
creșteți și vă înmulțiți și umpleți cerul și pământul; și omul a pus, pe rând, pe altarul său toate
animalele pământului. Și o seară și o dimineață și a fost a cincea noapte. Omul a adorat
animalele și reptilele de tot felul; și văzând că totul i-a reușit, el a zis: să facem un Dumnezeu
după chipul și asemănarea noastră și să fie El Regele leviatanilor mitologici, al
monstruozităților celeste și al coloșilor infernului. Și omul a creat pe Dumnezeu după chipul
și asemănarea sa și I-a spus: crește și înmulțește-ți imaginile: îți dau Ție împărăția cerului și
stăpânirea pământului. Și așa a fost; și omul a văzut tot ce a creat și era foarte bine. Și a fost o
seară și a fost o dimineață, care au fost a șasea noapte”.

Oferind o explicație a Genezei oculte, Éliphas Lévi (apud Waite, 1886) continuă:
„Această Geneză ocultă este ceea ce Moise a gândit înainte să o scrie pe a lui și a raționat în
felul următor. Materia este forma exterioară a minții și reacționează asupra inteligențelor.
Armonia rezultă din analogia acestor două contrarii. În mintea omului, care se luptă cu
materia, legile progresului sunt analoage celor ale progresului și mișcării din materia însăși.
Prin urmare, crearea lumii în afara lui Dumnezeu trebuie să fie paralelă cu cea a concepției
lui Dumnezeu în om. Și este astfel faptul că, luând ca bază numerică triada sacră și duplicarea
acesteia, care semnifică reflexia sa, Moise și-a scris cosmogonia în șase zile, analoagă celor
șase nopți ale inițierii umane în toate misterele religioase. Această cheie a revelației este, de
asemenea, cea a tuturor practicilor religioase și a influenței acestora asupra civilizațiilor și
destinelor oamenilor. Vom explica ce vrem să spunem. Dată fiind acțiunea gândului asupra
formei și reacția formei asupra gândului, trebuie concluzionat că obiectele exterioare
acționează asupra omului, sau reacționează asupra lui în aceeași măsură în care el poate
acționa asupra lor. Omul, urmându-și idealul divin, construiește un templu, apoi el este
influențat de templul pe care l-a făcut și nu poate intra fără să își amintească de Dumnezeul
său. Idealul vag a luat o formă, un corp și a devenit o realitate vizibilă și palpabilă”.

Astfel, din cele redate mai sus se observă cum omul, în mintea și în imaginația lui, a
reflectat principiile și legile prin care Divinul Creator s-a manifestat și a realizat Creația Sa.
Se poate spune că Omul este ca o oglindă în care se reflectă Macrocosmosul, iar imaginația
este un instrument prin care omul poate percepe impresiile din planurile subtile. Astfel, în
imaginația lui se poate reflecta ca într-o oglindă întregul Univers, omul însuși fiind un
univers în miniatură. Dacă oglinda este curată, omul va percepe realitatea și adevărul, însă
dacă este murdară, va percepe distorsionat și iluzoriu. Un simbol cabalist care ilustrează
relația dintre Macrocosmos și Microcosmos, precum și analogia dintre ceea ce e superior și
ceea ce e inferior, este aceea a celor doi Antici, cum sunt numiți, Macroprosopus și
27
Microprosopus, Dumnezeul Luminii și Dumnezeul Reflexiilor. Imaginea îl prezintă pe
Dumnezeul Luminii, Macroprosopus, deasupra unei ape, iar în apă, ca într-o oglindă, se
reflectă imaginea sa în Dumnezeul Reflexiilor, Microprosopus. Poziția celor doi formează
hexagrama, steaua în șase colțuri. Paracelsus (apud Jacobi, 1958) afirmă că „filosofia este
nimic altceva decât cunoașterea și descoperirea a ceea ce își are reflexia în oglindă. Și tot așa
cum imaginea din oglindă nu oferă nimănui nici o idee despre natura sa și nu poate fi obiectul
cogniției, ci este doar o imagine moartă, așa este și omul, considerat în el însuși: nimic nu
poate fi învățat de la el singur. Căci cunoașterea vine numai de la acea ființă din afară a cărei
imagine oglindită este el”.

Un alt aspect al religiei în care imaginația are un rol foarte important vizează
ceremoniile și ritualurile religioase. „Ceremoniile, veșmintele, parfumurile, caracterele și
figurile, fiind, așa cum am afirmat, necesare pentru a angaja imaginația în educarea voinței,
succesul operațiilor magice depinde de respectarea cu credință a tuturor riturilor, care nu sunt
în nici un sens fantastice sau arbitrare, fiind transmise nouă din Antichitate și dăinuind
permanent prin legile esențiale ale realizării analogice și ale corespondenței care inevitabil
conectează ideile și formele”. De asemenea, după cum s-a menționat la început, „este
imaginația cea care exaltă voința și îi dă control asupra agentului universal” (Éliphas Lévi,
1896). Există oameni care au ajuns la un asemenea nivel de evoluție spirituală, încât nu mai
au nevoie de ceremonii și ritualuri pentru a realiza ceva; e suficient să creadă și să vrea, astfel
încât efectul să se realizeze. Pentru ei, a vorbi înseamnă a crea. Însă acest fapt este posibil
doar în cazul inițiaților și magilor de cel mai înalt ordin, care nu abuzează de această putere,
care au realizat uniunea cu Divinul și a căror voință este una cu voia lui Dumnezeu (Bardon,
2014; Éliphas Lévi, 1896; Paracelsus apud Hartmann, 1896).

Un ultim aspect pe care îl vom prezenta succint în legătură cu religia este corelația
dintre religie, Cabala și Tarot. Despre Tarot s-a spus mai sus că păstrează, în caractere
hieroglifice, secretele Cărții lui Hermes, „care, dintre toate cărțile, este cea mai primitivă,
cheia profețiilor și dogmelor, într-un cuvânt, inspirația lucrărilor inspirate...” (Éliphas Lévi,
1896). Cabala32 este Tradiția esoterică păstrată de inițiații evrei, însă originea ei nu este
ebraică. Lucrările principale ale Cabalei arată modul în care Creatorul s-a manifestat și
exprimat prin legile Sale universale și cum a creat totul. Ceea ce este esențial de reținut este
faptul că marile religii ale lumii reflectă, într-o măsură mai mare sau mai mică, Religia
Universală. Principiile și legile universale au fost și sunt cunoscute de toți marii inițiați.
Transmiterea și propagarea cunoașterii acestor principii și legi poate fi observată și în
apariția, dezvoltarea și dispariția marilor religii în lume. Astfel, dacă se va studia originea
creștinismului, se va observa faptul că Tradiția esoterică, de altfel manifestă într-o mare
măsură în creștinism, s-a transmis de la popor la popor, venind de la chaldeeni și perși și
chiar de la alții înaintea lor, descoperită primului Adam și transmisă urmașilor săi, trecând pe
la evrei și egipteni, ajungând în lumea greco-romană, la bizantini, ș.a.m.d., până în perioada
32
Cuvântul qabalah, din ebraică, înseamnă recepție. Probabil face referire la transmiterea pe cale orală a
Tradiției esoterice, de la maeștri către ucenici, cunoașterea Misterelor fiind rezervată numai inițiaților și marilor
preoți.

28
contemporană. Revenind la subiect, pe scurt, menționăm faptul că marile religii, prin
misterele lor, reflectă într-o măsură mai mare sau mai mică, Misterele, principiile și legile
universale. S-a spus mai înainte că Tarotul este cartea de inspirație pentru toate cărțile
inspirate. Prin urmare, Misterele păstrate acolo și învăluite simbolic și hieroglific în Arcanele
majore și minore sunt sursa dogmelor și practicilor religioase din marile culte ale lumii. De
asemenea, am menționat și legătura dintre alfabetul primitiv și Arcanele majore. În sfârșit, ca
o încheiere la această secțiune referitoare la știință și religie, subliniem, ca un rezumat, faptul
că toate științele și religiile lumii își au originea în Tradiția esoterică, respectiv în cele două
aspecte ale sale, Știința Secretelor Naturii și Misterele Religiei Universale 33 (Éliphas Lévi,
1922; Bardon, 2015; Bardon, 2015; Paracelsus apud Waite, 1894).

Aplicații ale imaginației. Concluzii

În finalul acestei lucrări, vom menționa câteva aplicații ale imaginației în diverse
domenii, pe scurt, prin exemple, fără a epuiza subiectul, scopul nostru fiind doar de a
evidenția puterea acestei facultăți spirituale și îndemnarea la studiu și cercetări aprofundate.

Un domeniu în care facultatea imaginativă poate fi aplicată și este de o reală utilitate

este medicina. Am menționat la început modul în care voința și imaginația sunt aplicate
pentru a direcționa energiile subtile și pentru a obține diverse efecte, în oricare din cele trei
planuri, mental, astral și fizic. În medicină, aceste tehnici pot fi folosite pentru tratarea
diverselor boli, de orice natură, mai ales a celor pentru care medicina modernă încă nu a
descoperit nici cauza, nici remediul potrivit. Un exemplu de aplicabilitate al acestor metode
constă în utilizarea voinței și imaginației pentru a direcționa fluid electromagnetic și vitalitate
către organele bolnave. Astfel de tehnici sunt cunoscute din vechime și sunt aplicate și în
prezent de către cei care practică bioenergetica, inforenergetica, radiestezia, &c. De
asemenea, oamenii care și-au dezvoltat darul clarviziunii pot să vadă cauzele reale care au
produs boala, știind astfel și ce remediu este cel mai potrivit (Bardon, 2014).

Un alt domeniu în care imaginația are un rol important este psihologia. În primul rând,
este necesar ca psihologia academică să studieze și să descopere potențialul real al acestei
facultăți spirituale și mecanismele prin care aceasta funcționează. În prezent, exercițiile care
implică imaginația într-un rol principal sunt aplicate în imaginația activă, în hipnoză, în
meditații, &c. Însă deocamdată nu se cunosc toate mecanismele imaginației, ceea ce poate fi
periculos în situații precum utilizarea hipnozei fără a cunoaște legile care guvernează acest
fenomen, și nici potențialul acestei facultăți imaginative, ceea ce reduce aplicabilitatea amplă
și eficientă a acestei puteri spirituale. De asemenea, psihologii trebuie să cunoască ce este de
făcut pentru dezvoltarea perosnală, pentru a avea o imaginație diafană, translucidă, astfel
încât, în exercițiile de imaginație activă, să perceapă realitatea fără distorsiuni și să poată

33
Pentru un studiu aprofundat asupra acestei evoluții în plan cultural, științific, filosofic și religios și cum s-a
transmis și manifestat Tradiția esoterică, atât în aspectul său științific, precum și în cel religios, recomandăm,
pentru început, câteva lucrări, cum ar fi: Istoria magiei (Éliphas Lévi, 1922), The Aurora of the Philosophers
(Paracelsus apud Waite, 1894), The Golden Book of Wisdom (Bardon, 2015).

29
discerne între realitate și iluzie. Un alt exemplu în care cunoașterea acestei facultăți este
foarte importantă vizează perioada prenatală. S-a spus mai sus că imaginația mamei
influențează puternic dezvoltarea fizică și psihică a fătului. Paracelsus (2008) exprimă acest
fenomen foarte frumos, spunând că „în acest sens, copilul este asemenea pământului; iar
aceea34 în interiorul căreia rezidă este [echivalent cu] sfera exterioară și globul pe care îl
numim cer”. Astfel, viitoarele mame trebuie să cunoască aceste lucruri, astfel încât
imaginația lor să realizeze influențe pozitive asupra dezvoltării fizice și psihologice a
copilului din pântece. Un ultim aspect pe care îl vom menționa se referă la patologie.
Psihologii trebuie să fie conștienți de modul în care o imaginație deviantă poate duce la
tulburări psihice și chiar fizice severe. Multe tulburări mentale au legătură și cu o imaginație
morbidă, iar psihologii trebuie să cunoască aceste mecanisme pentru a descoperi cauzele și a
aplica tratamentele potrivite. Psihologii trebuie să înțeleagă faptul că moralitatea, deosebirea
firescului de nefiresc, se bazează pe observarea consecințelor gândurilor, emoțiilor,
acțiunilor, deci pe experiență. De aceea Biserica consideră multe practici ca fiind deviante,
pentru că ea a preluat aceste prescripții morale din Tradiția inițiatică, în care legile divine sunt
cunoscute practic, prin experiență, iar abstinența pe toate planurile pe care o recomandă are
motive bine întemeiate. Psihologii trebuie să dezvolte programe de educare a imaginației,
astfel încât oamenii să se poată dezvolta armonios, în acord cu legile universale. Nu în
ultimul rând, aceste mecanisme și legi trebuie cunoscute și de parapsihologi și preoți, pentru a
putea interveni și verifica autenticitatea celor care se pretind mediumi și magicieni. Făcând
referire la mediumi dezechilibrați, de un caracter josnic, sclavi ai propriilor pasiuni, Éliphas
Lévi (2000) spune: „Paharul de apă al hidromanției, cărțile lui Etteila, liniile din palmă, &c.,
produc la clarvăzător un fel de hipnotism. Astfel el își vede consultantul în reflexia dorințelor
sale prostești sau a imaginației lacome; și pentru că el însuși este un spirit fără demnitate sau
noblețe a voinței, el ghicește nebuniile clientului și îi sugerează acestuia altele și mai mari,
care toate acestea sunt în mare măsură datorită succesului său sau așa crede el. Un cititor în
cărți care povățuiește onestitate și comportament vertical și-ar pierde curând clientela de
femei întreținute și fete bătrâne isterice. […] Omul care este sclavul pasiunilor sale nu
magnetizează, el fascinează; dar prin iradierea fascinației sale el lărgește cercul zvăpăiat din
jurul său; el își multiplică farmecele și își slăbește voința din ce în ce mai mult. El este
precum un păianjen care se epuizează el însuși și este prins, într-un final, în propria pânză”.
Suntem de acord cu Paracelsus, care considera că autoritățile trebuie să colaboreze cu
oamenii buni, morali, înțelepți, inițiați în artele secrete, pentru a combate astfel de practici
înșelătoare și malefice.

În religie, după cum s-a menționat deja, toate ceremoniile și ritualurile au, printre
altele, rolul de a angaja imaginația în educarea voinței. Desigur, asta nu înseamnă că aceasta
este singura rațiune a acestor practici. Cei care au studiat efectele practicilor religioase (de
exemplu, rugăciunile preotului ortodox din Sfântul Altar asupra pâinii și vinului din Sfântul

34
Se referă la pântecele mamei. Paracelsus face o analogie foarte frumoasă aici, arătând cum relația mamă –
copil reflectă, într-o anumită măsură, relația dintre Cer și Pământ, influențele cerești realizând o activitate
formativă asupra elementelor pământești.

30
Potir și efectele în plan energetic și fizic asupra celor care se împărtășesc din ele) știu că
aceste practici au efecte reale în toate planurile (Demetrescu, 2001). Importantă este și aici
recomandarea referitoare la dezvoltarea personală a preoților și credincioșilor, astfel încât
imaginația lor să fie diafană, curată, pentru a putea percepe clar și fără distorsiuni
experiențele mistice și religioase și pentru a nu se rătăci. De asemenea, preoții trebuie să
cunoască principiile și legile Tradiției esoterice, pentru a îmbina credința cu știința și pentru a
cunoaște mecanismele de la baza experiențelor mistice și religioase. Ei trebuie să știe și cum
să lupte și să apere comunitatea de influențele malefice ale celor care practică magia neagră.
Nu în ultimul rând, cunoscând bine aceste principii și legi, le va fi mai ușor să îi îndrume pe
credincioși spre Dumnezeu și să îi ferească de erezii și rătăciri.

Un ultim aspect pe care îl vom aborda vizează știința, în general, și rolul imaginației
în descoperirile științifice. După cum s-a afirmat înainte, descoperirile științifice implică
conlucrearea raționalului cu iraționalul. Toate marile descoperiri au început cu intuiția,
iluminarea. Savantul a intuit rezultatul, la nivel profund realizându-se deja experimentul și
descoperirea. Apoi ideea a fost verificată experimental (Lazarev, 2000). Imaginația are un rol
principal aici, dat fiind faptul că este o facultate spirituală prin care omul percepe ideile și
imaginile din planurile subtile. Ar fi util ca, bazat pe aceste principii și legi universale, să se
dezvolte programe care să educe și să dezvolte facultatea imaginativă și creativă a oamenilor
de știință, astfel încât aceștia să fie deschiși influențelor de Sus și să realizeze descoperiri în
armonie cu Universul și Natura. Prin urmare, omenirea își va putea concentra și dezvolta
abilitățile și cunoștințele într-un mod creativ și armonios. În încheiere, vom da un exemplu
pentru a ilustra un caz în care s-a prezis apariția unei aparaturi medicale performante cu
câteva decenii înainte ca aceasta să fie realizată efectiv. Profesorul Scarlat Demetrescu
(1939/2001), care era clarvăzător, a primit din Cer, prin comunicări, următoarele informații:
„Electricitatea joacă un mare rol în operele cerești. Încă n-ați ajuns să știți să o întrebuințați
pentru întărirea trupului vostru. Va sosi vremea când multe slăbiciuni, ba chiar maladii, vor fi
vindecate cu fluide magnetice și mai ales electrice. În medicina viitoare se vor crea diferite
aparate, cu ajutorul cărora omul slăbănog se va întări prin curenți electrici. Iată, am făcut o
prezicere, deși unii savanți afirmă că noi, duhurile, nu facem preziceri referitoare la invenții
științifice. Noi am comunicat oamenilor trupești despre multe invenții și descoperiri ale
viitorului, dar aceste comunicări s-au pierdut sau nu au fost luate în serios. Poate această
prezicere a mea se va reține, și într-o zi știința medicală o va duce pe făgașul său firesc, de a
trata maladiile pe cale fluidică, pentru că trupul omului prin concentrarea fluidelor s-a născut
și prin coruperea fluidului s-a îmbolnăvit”. Noi am văzut un astfel de aparat, care însă nu se
află încă pe piață, dar care este în testare și dezvoltare de câțiva ani. Acest aparat se
conectează prin două brățări cu piese metalice pe ambele mâini, în anume puncte ce
constituie meridiane energetice și emite impulsuri electrice în corp. Aparatul are diverse
programe, care emit diverse frecvențe, care se aleg, în diverse combinații, în funcție de
tulburările de care suferă pacienții. Tratamentul merge pe principiul că fiecare organ sau
structură are o frecvență anume la care funcționează optim, iar dacă acea frecvență este
perturbată, organul sau structura respectivă se îmbolnăvește. Tratamentul vizează atât
structurile fizice, cât și cele psihice și spirituale. A fost și un eveniment sincronistic legat de
31
acest aparat. Când a început a se lucra la acest aparat și noi am aflat despre aceasta, era într-o
perioadă când tocmai citeam cartea profesorului Demetrescu și atunci când am văzut acolo
predicția pe care a făcut-o referitoare la aparatura medicală avansată, ne-am gândit la aparatul
respectiv. De asemenea, am văzut cazul unei persoane care a suferit un accident, în urma
căruia abia mai putea merge singură, având o vitalitate foarte redusă, iar după câteva luni de
tratament s-a pus pe picioare și s-a simțit mult mai bine. Am observat și noi, în cazul nostru,
eficiența acestui aparat; după ce am urmat programul obișnuit de antrenamente fizice, am
avut dureri puternice în zona genunchiului, probabil din cauză că nu am făcut bine încălzirea.
Am utilizat aparatul, punând un program pentru oase și articulații. Programul a durat mai
puțin de oră și și-a făcut efectul, durerile au dispărut complet. Am văzut eficiența acestui
aparat și în alte cazuri, însă nu vom dezvălui mai mult. Important este să se înțeleagă faptul
că armonia dintre știință și credință constă în echilibru și astfel evoluția va fi mai eficientă și
mai armonioasă.

În concluzie, vrem să subliniem faptul că imaginația este un instrument util în toate

domeniile, iar dacă este aplicat corect și la adevărata lui potențialitate, se pot face minuni. În
cadrul acestui articol, am încercat, pe cât ne-a fost la îndemână, să prezentăm afirmațiile și
experiențele autorităților în domeniu, căutând să redăm cuvintele marilor inițiați și adepți ai
Tradiției esoterice. Sunt multe citate în cuprinsul lucrării, pentru că am vrut să îi lăsăm pe
inițaiți să vorbească, ei știind mai bine. De asemenea, am căutat să prezentăm și câteva
experiențe și dovezi din literatura esoterică, pentru a susține teoria cu exemple concrete,
practice. În final, vrem să facem o mențiune foarte importantă, poate cea mai importantă din
tot cuprinsul lucrării și anume că, atunci când omenirea va descoperi cum să aplice aceste
facultăți spirituale, trebuie să înțeleagă că numai cei care sunt capabili de iubire pot să lucreze
cu aceste puteri fără pericol. Cei care vor să se folosească într-un mod egoist și să abuzeze de
aceste forțe, vor fi trași la răspundere în fața legilor divine. Sunt mulți chemați, dar puțini
aleși, iar numai cei care caută să slujească cu iubire Providenței Divine și aproapelui se vor
face vrednici de aceste daruri și puteri. În Noul Testament se spune astfel: „Și de aș avea
darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât
să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. […] [Iubirea] nu se bucură de nedreptate,
ci se bucură de adevăr” (I Cor. 13, 2; 13, 6).

Bibliografie

1. Bardon, F. (2014). Initiation into Hermetics. Merkur Publishing, Inc.;

2. Bardon, F. (2014). The Cosmic Language. The Key to the True Kabbalah. Merkur
Publishing, Inc.;

3. Bardon, F. (2015). Fragments from the Golden Book of Wisdom. Frabato the
Magician. Merkur Publishing, Inc.

4. Bardon, F. (2015). The Practice of Magical Evocation. Merkur Publishing, Inc.;

32
5. Bardon, L. & M.K. (2004). Dr. Lumir Bardon: Memories of My Father. Memories of
Franz Bardon (p. 7 – 40). Merkur Publishing, Inc.;

6. Cornelius Agrippa. (1898). LXIV. How the Passions of the Mind change the Body by
way of Imitation from some Resemblance; of the Transforming and Translating of
Men, and what Force the Imaginative Power hath, not only over the Body but the
Soul. Three Books of Occult Philosophy or Magic. Book One – Natural Magic (p. 197
– 200). Chicago: Hahn & Whitehead;

7. d’Olivet, F. (1921). The Hebraic Tongue Restored. New York and London: G.P.
Putnam’s Sons;

8. Demetrescu, S. (1994). Viața dincolo de mormânt. Oradea: Editura Emet;

9. Demetrescu, S. (2001). Din Tainele Vieții și ale Universului. Oradea: Editura Emet;

10. Eliade, M. (2005). Sacrul și profanul. București: Editura Humanitas;

11. Éliphas Lévi. (1883). Paradox VI. The Imagination realizes what it invents. The
Paradoxes of the Highest Science (p. 50 – 60). Calcutta: Calcutta Central Press
Company, Limited;

12. Éliphas Lévi. (1896). Transcendental Magic. Its Doctrine and Ritual. London: George
Redway;

13. Éliphas Lévi. (1922). The History of Magic. London: William Rider & Son, Limited;

14. Éliphas Lévi. (1984). Elements of the Qabalah in Ten Lessons. Letters of Éliphas
Lévi. The Book of Splendours. Samuel Weiser, Inc.;

15. Éliphas Lévi. (2000). I. Magnetism. The Great Secret or Occultism Unveiled. Book
Two. Samuel Weiser, Inc.

16. Éliphas Lévi. (2014). Cheia marilor mistere. Volumul I. București: Nemira Publishing
House;

17. Hartmann, F. (1896). Paracelsus and the Substance of His Teachings. London: Kegan
Paul, Trench, Trübner & CO. Ltd.;

18. http://www.britannica.com/;

19. http://www.sofia.edu/about/history/transpersonal-pioneers-carl-jung/;

20. Jacobi, J. (1958). Paracelsus. Selected Writings. New York: Pantheon Books, Inc.;

21. Kircher, A. (1653). Classis VII. Mathematica hieroglyphica. Œdipi Ægyptiaci. Tomi
Secundi (p. 3 – 278). Romæ: Ex Typographia Vitalis Mascardi;

33
22. Larchet, J.-C. (2009). V. O altă concepție despre inconștient: inconștientul spiritual.
Inconștientul spiritual (p. 121 – 126). București: Editura Sophia;

23. Lazarev, S.N. (2000). Introducere. Diagnosticarea karmei. Iubirea (p. 13 – 34).
București: Editura Dharana;

24. Mead, G.R.S. (1906). Thrice-Greatest Hermes. Studies in Hellenistic Theosophy and
Gnosis. 3 vol. London and Benares: The Theosophical Publishing Society;

25. Paracelsus. (2008). V. On the Invisible Diseases (De Causis Morborum Invisibilum):
The Third Book on the Invisible Works. Essential Theoretical Writings (p. 794 –
839). Leiden & Boston: Brill;

26. Piéron, H. (2001). Vocabularul psihologiei. București: Editura Univers Enciclopedic;

27. Rüggeberg, D. (2009). Questions and Comments Concerning the Mental Plane. Franz
Bardon: Questions & Answers and the Great Arcanum (p. 9 – 27). Merkur
Publishing, Inc.;

28. Seracu, D. (1995). Arta divinației. Editura Arhetip;

29. Sfânta Scriptură (2008). București: Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă;

30. Waite, A.E. (1886). Supplement – The Kabbalah. The Mysteries of Magic. A Digest of
the Writings of Éliphas Lévi (p. 283 – 313). London: George Redway;

31. Waite, A.E. (1894). The Aurora of the Philosophers. The Hermetic and Alchemical
Writings of Paracelsus. Vol. I. Hermetic Chemistry (p. 48 – 71). London: James
Elliott and Co.;

32. Waite, A.E. (1911). The Pictorial Key to the Tarot. London: W. Rider;

33. Wynn Westcott, W. (translator). (1893). Sepher Yetzirah. The Book of Formation and
the Thirty Two Paths of Wisdom. London: The Theosophical Publishing Society;

34