REVOLUȚIA ENGLEZĂ

1. Cauze:
Din anul 1603, Anglia era condusă de dinastia Stuart, din Scoția și era reprezentată de
regele Iacob I, însă Stuarții duceau o politică absolutistă şi au intrat în conflict cu Parlamentul.
Conflictul dintre rege şi Parlament s-a agravat în timpul lui Carol I Stuart (1625-1649), fiul
lui Iacob I. Stuarții agreau catolicismul într-o țară anglicană, unde se dezvoltase mișcarea
numită puritanism, care urmărea înlăturarea oricărei rămășite a catolicismului.
2. Desfășurarea revoluției:
A) Conflictul rege-Parlament:
În 1628 Parlamentul a adoptat actul Petiţia dreptului, în care erau stabilite limitele
puterii regale și se arătau bazele legale ale prerogativelor Parlamentului. Regele a fost obligat
să o sancționeze, dar nu i-a respectat prevederile, întrucât a dizolvat, în 1629, Parlamentul
care nu a mai fost convocat până în 1640. Carol I a convocat Parlamentul în 1640 pentru
votarea de noi impozite. El a fost însă dizolvat după doar câteva săptămâni, deoarece și-a
exprimat opoziția față de rege. Carol I a ordonat numeroase arestări și a introdus taxe noi, dar
înfrângerea în Scoția și grava criză financiară l-au determinat să accepte noi alegeri pentru
Camera Comunelor. În urma acestor alegeri a rezultat Parlamentul cel Lung, numit așa
deoarece a funcționat timp de 13 ani (1640-1653). Profitând de această convocare,
Parlamentul a redactat un nou document critic la adresa regalităţii, numit Mustrarea cea
Mare din anul 1641, care enumera detaliat abuzurile comise de monarhie și lua măsuri pentru
prevenirea repetării lor.
B) Războiul civil (1642-1648):
Conflictul dintre rege şi Parlament s-a agravat şi a început războiul civil în 1642, în
urma părăsirii Londrei de către rege. Confruntările armate directe au durat până în 1645.
Tabăra regelui (Biserica Anglicană, vechea nobilime, armata regală) a fost înfrântă de cea a
Parlamentului (deputaţii puritani, burghezia, mica nobilime, o mare parte a ţărănimii şi a
orăşenilor), în bătăliile de la Marston-Moor din 1644, unde un rol important l-a avut
detașamentul condus de Oliver Cromwell, numit Coastele de Fier și Naseby din 1645, unde
de asemenea Cromwell a organizat Armata Noului Model, obținând victoria decisivă pentru
tabăra parlamentară.
C) Republica (1649-1653):
Războiul civil s-a încheiat în 1649, regele fiind judecat, condamnat și executat, prin
decapitare. Anglia a devenit Republică iar Camera Lorzilor a fost desființată. Armata,

1
condusă de Cromwell, a obținut victorii în Irlanda catolică și în Scoția, prevenind astfel
pericolul unei restaurări monarhice. De asemenea au fost luate măsuri pentru protejarea
intereselor noii nobilimi și burgheziei, între care Actul de Navigație din 1650, care interzicea
străinilor să facă comerț în coloniile engleze. Un al doilea Act de Navigație din 1651 stipula
că importul mărfurilor străine în Anglia urma să se facă numai de vase aflate sub pavilion
englez.
D) Protectoratul (1653-1658):
Parlamentul a fost dizolvat în 1653, prin intervenția directă a lui Oliver Cromwell și a
armatei. Din 1653 Cromwell a devenit Lord Protector al Angliei, Scoţiei şi Irlandei şi a
instaurat protectoratul, un regim de dictatură militară, încheiat în 1658, cu moartea lui
Cromwell.
E) Restaurația (1660-1688):
Dinastia Stuart a fost restaurată pe tronul Angliei în anul 1660 și a cuprins domniile lui
Carol al II-lea (1660-1685) și Iacob al II-lea (1685-1688). Prin Declarația de la Breda din
1660 și apoi prin Actul de indulgență și uitare, Carol al II-lea a garantat libertatea
conștiinței, amnistierea celor care au participat la revoltă, precum și drepturile noilor
proprietari asupra bunurilor confiscate în timpul acesteia. Anglicanismul a fost reintrodus în
mod riguros. Regele Iacob al II-lea Stuart a intrat în conflict cu Parlamentul deoarece a
acționat în direcția sporirii prerogativelor regale, obținând chiar dreptul de a avea armată
permanentă. El s-a sprijinit pe catolici, în ciuda interdicției ca aceștia să ocupe funcții publice,
și a dizolvat Parlamentul. Toate acestea au dus la înlăturarea atât a regelui, cât și a dinastiei
Stuart, de pe tronul Angliei, în 1688.
F) Revoluția glorioasă (1688):
Tronul i-a fost oferit lui Wilhelm de Orania, conducătorul Olandei, de religie
protestantă, și ginerele fostului rege, care nu a opus rezistență, schimbarea făcându-se fără
vărsare de sânge. De aceea, evenimentele de la sfârșitul anului 1688 au fost numite Revoluția
glorioasă. Wilhelm și soția sa, Mary, au fost încoronați regi ai Angliei. Ei au acceptat
Declarația Drepturilor (Bill of Rights) din 1689, document ce punea bazele monarhiei
constituțional-parlamentare. Prin ea se garanta convocarea regulată a Parlamentului, libertatea
dezbaterilor și a drepturilor lui în materie fiscală. Atribuțiile regelui erau restrânse, deși el
rămânea șeful Bisericii anglicane și se bucura de mari onoruri. Regele nu putea suspenda sau
abroga vreo lege, iar dreptul de a avea armată era condiționat de aprobarea Parlamentului.
În Anglia, au început să funcţioneze monarhia constituţională şi principiul separării
puterilor în stat: legislativă-Parlamentul, bicameral, format din Camera Lorzilor și Camera

2
Comunelor, executivă-cabinetul de miniştri, judecătorească-instanţele de judecată. Sistemul
politic britanic s-a consolidat în secolul al XVIII-lea prin formarea grupărilor politice,
impunerea responsabilităţii miniştrilor în faţa Parlamentului, reglementarea succesiunii la
tron.

Revoluţia glorioasă

- fişă de lucru -

Citeşte documentul de mai jos şi rezolvă cerinţele.

Lorzii şi Comunele [Parlamentul] declară, înainte de toate, pentru apărarea vechilor lor
drepturi şi libertăţi: 1. că pretinsa putere a regelui de a suspenda legile sau aplicarea lor fără
acordul Parlamentului este ilegală ;(...) 4. că orice impozitare bănească în beneficiul Coroanei,
fără acordul Parlamentului, este ilegală; (...) 6. că ridicarea şi întreţinerea unei armate în regat,
pe timp de pace, fără acordul Parlamentului, este contrară legii; (...) 8. că alegerile membrilor
Parlamentului trebuie să fie libere; (...) 13. că Parlamentul va trebui să fie convocat cu
regularitate. (Declaraţia drepturilor, 1689)

1. Precizează importanţa articolului 1 din document.

2. Stabileşte o cauză pentru care articolul 4 a fost scris în forma din document.

3. Menţionează trei domenii din viaţa statului englez în care puterea regelui era micşorată.

4. Indică o cauză pentru care articolul 8 îşi păstrează valabilitatea şi în statele contemporane.