Tristan si Isolda

Pe vremea când regele Arthur stăpânea în Camelot, un rege, pe nume Marc,

domnea în ţinutul englez Cornwall, castelul său numindu-se Tintagil. Marc
trebuia să se lupte deseori cu alţi regi rivali, pe care reuşea să îi înfrângă cu
ajutorul aliaţilor săi. Printre aceştia se număra şi Rivalen, regele de la Loonois.
Rivalen se îndrăgostise de sora regelui Marc, Blanchefleur, iar Marc a acceptat
să i-o dea de soţie.
Cei doi tineri erau fericiţi. La scurt timp după nuntă, au plecat în ţinutul de
bastină al lui Rivalen, în Loonois. Acolo, un duce trădător, pe nume Morgan,
voia să ia tronul lui Rivalen. Regele a plecat să se lupte cu el. Blanchefleur îl
aştepta, numai că vasalii lui Rivalen s-au întors purtând o flamură neagră.
Suzeranul lor murise. Blanchefleur nu a rostit nici un cuvânt in ziua următoare,
ea, fiind însărcinată, a dat nastere unui băieţel. Nesuportând însă să trăiască fără
Rivalen, a murit de durere. Consiliul cavalerilor s-a întrunit pentru a-l alege pe
succesorul lui Rivalen. Băiatul său a fost numit Tristan (fiul tristeţii), iar un
vasal credincios lui Rivalen a propus să fie ascuns faptul că regele avea un
urmaş. Vasalul se numea Rohalt şi, pentru că toţi cavalerii i-au acceptat
propunerea, Rohalt l-a crescut pe Tristan până la 15 ani. Fostul scutier al lui
Rivalen, Gorvenal, l-a învăţat pe Tristan să mânuiască armele. Băiatul ştia să
imite graiul păsărilor şi domesticea animalele pădurii. Mai ştia să compună
versuri (numite „lais”) şi cânta la harpă.
Într-o zi, pe când cânta pe ţărmul mării, Tristan a fost răpit de piraţi pentru a fi
vândut. Piraţii l-au legat şi l-au lăsat pe punte. Numai că Tristan a inceput să se
zbată şi cu cât se zbătea mai tare, cu atât furtuna de pe mare se înteţea. Era ca şi
cum marea voia să îl elibereze pe fiul lui Rivalen. Văzând aceasta, piraţii s-au
speriat şi l-au aruncat pe Tristan in mare, după ce l-au dezlegat. Furtuna a
încetat pe loc. Tristan de Loonois a înotat până la mal, pe ţărmul unde debarcase
tatăl său cu mulţi ani în urmă, ca să-i dea ajutor lui Marc. Tristan a ajuns în cele
din urmă la castelul Tintagil, unde a cântat la harpă cele mai frumoase melodii
pe care le ştia. Curtenii au rămas ca vrăjiţi. Marc, fermecat de cântecul lui
Tristan, i-a spus că îl face bard la curtea sa şi i-a promis să îl armeze cavaler.
După ce secretul a fost dezvăluit, Tristan s-a întors în Loonois pentru a se lupta
cu Morgan. L-a înfrânt pe acesta, dar când cavalerii au vrut să îl încoroneze,
Tristan n-a vrut să primească şi i-a cedat tronul tatălui său adoptiv, Rohalt. Apoi
s-a întors în Cornwall să îl ajute pe Marc, care voia să îl numească succesor.
Numai că acolo îl aşteptau nenorociri. Solul irlandez, un uriaş pe nume Morholt,
venise să îi ceară tribut regelui Marc. Marc nu mai plătise de multă vreme
tributul, iar Morholt a spus că ar putea scăpa de datorie dacă s-ar găsi vreun
cavaler cu care să se lupte. Spre surprinderea lui Morholt, care se credea
invincibil, Tristan a acceptat provocarea.Cei doi au plecat pe o insulă şi s-au
luptat trei zile şi trei nopţi. S-a întors o singură barcă în care se afla, învingător,
Tristan. Cavalerii din Tintagil s-au bucurat, dar apoi Tristan le-a căzut în braţe,
fără suflare. Fusese rănit de o săgeată otrăvită a lui Morholt. Era pe moarte.
Cavalerii erau îndureraţi. Nimeni nu putea să îl vindece pe Tristan, căci
antidotul otrăvii îl cunoşteau numai irlandezii, care nu ar fi acceptat niciodată să
îl salveze pe cel care îl omorâse pe Morholt, fratele reginei lor.Tristan l-a rugat
atunci pe Gorvenal să îl lase să plece. Să i se dea o barcă şi harpa lui de argint şi
să moară pe mare. Dorinţa i-a fost îndeplinită. Tristan plutea în larg, cu mâna pe
coardele harpei.
Când s-a trezit i s-a părut că vede o zana cu părul de aur. Era blonda Isolda,
fiica regelui Irlandei, care se pricepea, ca şi mama ei, să ingrijească orice boală.
Tristan nu i-a spus cine este; i-a zis doar că este un bard din Loonois, pentru că
nu voia să o piardă.
Dar după ce vara s-a terminat, cavalerul a trebuit să, se întoarcă în Cornwall.
Acolo a lăudat-o atât de mult pe Isolda, încât regele Marc, care nu avea
moştenitori, l-a trimis pe nepotul său să i-o ceară regelui irlandez. Tristan a
plecat, îndurerat, la Weisefort, unde îl îngrijise Isolda. Acolo a aflat că un balaur
se aşezase la marginea oraşului şi cerea în fiecare zi câte o fată pentru a o
mânca. Muriseră atât de multe fete, încât în scurt timp venea rândul Isoldei.
Tristan s-a luptat cu balaurul şi l-a ucis. I-a tăiat limba pentru a o păstra drept
mărturie. Apoi s-a prăbuşit, din cauza răsuflării otrăvitoare a balaurului.
Aguyngueran, un cavaler ce voia să o câştige pe Isolda, a tăiat capul balaurului
şi i l-a dus regelui.Numai că, între timp, Isolda se dusese la locul luptei ştiind că
se petrece ceva necurat. Acolo l-a găsit pe Tristan şi l-a salvat, din nou. A doua
zi, Tristan l-a demascat pe Aguyngueran, aducând drept dovadă limba
balaurului. Regele irlandez a vrut să îl căsătorească cu Isolda, numai că Tristan
i-a dezvăluit motivul venirii sale în Irlanda. După ce a aflat cine este Tristan,
regele şi-a ţinut totuşi cuvântul şi i-a dat-o pe Isolda pentru a deveni regină în
Cornwall.
Isolda a plecat spre castelul Tintagil, însoţită fiind de slujitoarea ei credincioasă,
Brangien. Aceasta primise de la mama Isoldei o băutură fermecată, un filtru de
dragoste, din care trebuia să bea Isolda şi Marc pentru a se indrăgosti unul de
altul. Numai că, din întâmplare, din acel filtru au băut Isolda şi Tristan. Aveau
să se iubească toată viata.
Isolda s-a căsătorit, aşa cum promisese, cu Marc. Anii treceau, dar iubirea ei
pentru Tristan nu a scăzut deloc. Un cavaler invidios, pe nume Andret, uneltea
să îi despartă pe cei doi şi să îl alunge pe Tristan. Uneltirile i-au reuşit, el fiind
ajutat de piticul vrăjitor Frocin. Regele Marc a hotărât să îi ardă pe rug şi pe
Isolda şi pe nepotul său. Mergând spre locul execuţiei ei au văzut o capelă.
Tristan a cerut să i se dea voie să se roage pentru ultima oară. Numai că s-a
strecurat printr-o fereastră şi s-a aruncat în mare. Cavalerii au crezut că a
murit.Cand Isolda a fost dusă spre rug, poporul din Cornwall a început să
murmure. Nu voiau ca frumoasa şi buna regină să moară. Atunci, în faţa lui
Marc a venit un bărbat, Yvain, ce era bolnav de lepră. El a cerut ca Isolda să fie
dată leproşilor. Regele s-a învoit. Numai că pe drum leproşii s-au întâlnit cu
Tristan, care nu pierise; el a salvat-o cu ajutorul credinciosului Gorvenal, pe
iubita sa Isolda.
Tristan a dus-o pe blonda Isolda în pădure, unde a construit o colibă, în care au
trăit împreună, ajutaţi de Gorvenal. Între timp, regele Marc, care aflase de la
leproşi că nepotul lui trăia, îi căuta pe cei doi. Intr-o zi, i-a găsit, pe când
dormeau. Uitându-se pe fereastră, Marc a observat că între îndrăgostiţi se afla
sabia lui Tristan. Ea dovedea că prinţul din Loonois nu-şi încălcase jurământul
de credinţă făcut unchiului său. Marc a înlocuit spada cu sabia lui şi i-a pus
Isoldei pe deget inelul lui. Când s-au trezit, cei doi şi-au dat seama că Marc îi
găsise. Au hotărât să se despartă. Isolda s-a intors la Marc, iar Tristan a plecat
din Cornwall, luând parte la numeroase bătălii.
Anii au trecut. Tristan s-a luptat în Galia, Britania, Germania, Spania. Intr-una
din bătălii, l-a salvat pe ducele Bretaniei, Hoel, şi pe fiul acestuia, Kaherdin.
Drept răsplată, Hoel i-a promis-o de soţie pe fiica lui, care se numea Isolda cu
mâinile albe. Tristan a acceptat, gândindu-se să o uite pe Isolda cea blondă. Dar
nu a putut. Aşa că s-a aruncat din nou în focul luptelor. Intr-una din confruntări,
a fost din nou rănit de o săgeată otrăvită. Nu mai avea cine să-l vindece. Tristan
a cerut să fie urcat în turnul castelului, să poată vedea valurile mării. A rugat să
fie inştiinţată Isolda. şi dacă ea voia să vină, să pună la catargul corabiei o
flamură albă; dacă nu, una neagră.
Isolda a plecat de îndată ce a aflat vestea. Dar pe corabie se aflau nişte marinari
plătiţi de Marc. Ei au agăţat o flamură neagră la catarg. Văzând-o, lui Tristan i
s-au împăienjenit ochii. Apoi s-a stins. Isolda a fugit în turn să-l îmbrăţişeze pe
iubitul ei. Numai că era prea târziu.
Isolda şi Tristan au fost adusi la Tintagil şi înmormântaţi fiecare intr-un sicriu
de smarald. Regele Marc nu a vrut să îi îngroape împreună. Dar a doua zi, toată
lumea a văzut că din racla lui Tristan crescuse un trandafir care imbrătisa
mormântul Isoldei. Degeaba l-au tăiat, trandafirul crestea la loc. Isolda şi
Tristan au rămas împreună, pentru vecie