Opera Lohengrin (Loiengrin)

1850 – Weimar

Operă romantică în 3 acte, pe libretul compozitorului, bazată pe diverse povești populare

medievale, în special pe cea a Cavalerului Lebedei. Printre popoarele care trăiau de-a lungul
malurilor râurilor mari, erau răspândite legende despre un cavaler care plutește într-o barcă trasă
de o lebădă. El apare atunci când o tânără sau o văduvă, abandonată și persecutată de toată lumea,
este în pericol de moarte. Cavalerul o salvează de dușmani și se căsătorește cu ea. Trăiesc fericiți
mulți ani, dar într-o zi lebăda se întoarce, iar străinul dispare la fel de misterios ca și când a apărut.
Foarte des legendele „lebedei” erau împletite cu legendele despre Sfântul Graal. Cavalerul
necunoscut s-a dovedit atunci a fi fiul lui Parsifal - Regele Graalului, care s-a înconjurat de eroi
care păzesc comoara misterioasă ce le dă forță supranaturală în lupta cu răul și nedreptatea.
Conform legendelor, aceste evenimente legendare aveau loc în anii de domnie ai lui Henric I
Păsărarul (919 – 936, întemeietorul Germaniei medievale).
Primul act începe pe malul râului Scheldt (Șeld), unde regele Heinrich (Hainrih) Păsărarul este
înconjurat de vasalii săi. Heinrich adună, din toată Germania, oaste pentru a alunga ungurii
jefuitori de pe meleagurile sale și ține un discurs în fața supușilor săi. Contele Friedrich (Fridrih)
îi spune regelui său că i-a luat în grijă pe orfanii Elsa (Elza) și Gottfried (Gotfrid) - copiii ducelui
de Brabant. La scurt timp după aceea Gottfried a dispărut. Friedrich presupune că Elsa l-a ucis și
vrea să preia puterea asupra pământului care îi aparține. Soția lui Friedrich - Ortruda, este un
descendent al clanului care a deținut odinioară terenul. Apare Elsa - o tânără inocentă cu chip
îngeresc. Ea nu încearcă să se apere, spunând că un cavaler, care i-a apărut în vis, îi va veni în
ajutor. Începe judecata Elsei. Este încă sigură că salvatorul ei va veni și va înlătura toate
suspiciunile. Judecata se adreseză publicului, întrebând dacă există cineva prezent care vrea să
fie în calitate de apărător al Elsei. Nimeni însă nu răspunde.
În ultimul moment, pe râu apare o barcă magică trasă de o lebădă. Este Lohengrin (Loiengrin),
cavalerul din visele Elsei. El ia partea fetei. Toată lumea decide că acest cavaler este un trimis
din cer și Elsa este declarată nevinovată. Apoi Lohengrin spune că vrea să se căsătorească cu ea,
dar cu o singură condiție: Elsa nu trebuie să întrebe vreodată cine este Lohengrin și de unde a
venit. Fata este de acord. Friedrich, furios, încearcă să intre într-un duel cu cavalerul, dovedind
vinovăția Elsei, dar în cele din urmă este ucis. Totuși Lohengrin îl reînvie, iar regele îl alungă pe
Friedrich și pe soția sa. Lumea îl întâmpină cu bunăvoire pe misteriosul cavaler.
Al doilea act începe cu dialogul lui Friedrich și soția sa Ortruda. El îi reproșează răutatea și
minciunile ei, deoarece anume ea a fost cea care l-a făcut să creadă în vinovăția Elsei. Ortruda
spune că sosirea cavalerului nu este un semn al lui Dumnezeu, ci o vrăjitorie și promite să
demonstreze acest fapt. Ca dovadă, Ortruda are nevoie de o parte din corpul lui Lohengrin. În
cele din urmă, reușește să capăte încrederea Elsei. Ea pune întrebări despre cavaler, încercând să
semene îndoieli în sufletul fetei. Se adresează, chair, zeilor din Valhala pentru ajutor. În ciuda
tuturor străduințelor ei, se apropia nunta. În ziua nunții, Ortruda blochează drumul procesiunii,
declarând că Lohengrin este un vrăjitor și că doar ea este moștenitorul pământurilor. Frederick la
fel dă vina pe cavaler. Răutatea și lăcomia lor, însă, nu duc la nimic grav. Totuși Elsa, începe tot
mai mult să fie curioasă asupra trecutului lui Lohengrin.
Al treilea act. Nunta lui Lohengrin și Elsa. Rămași singuri, în ciuda iubirii ce o copleșește, Elsa
începe să-și împărtășească îndoielile cu soțul ei. Se teme că el ascunde ceva teribil și că într-o
bună zi va dori să se întoarcă de unde a venit. Lohengrin o roagă să-l creadă pe cuvânt și să nu
pună vreo întrebare care le-ar strica viața împreună. Dar Elsa însistă: cine este și de unde a venit?
Apare Friedrich și încearcă să-l omoare pe Lohengrin, dar cavalerul îl învinge și Friedrich este
omorât. A doua zi dimineață, Lohengrin se adresează regelui și tuturor supușilor săi. El spune că
nu poate merge în oastea regelui și în fața tuturor își dezvăluie secretul: Lohengrin este unul dintre
legendarii Cavaleri ai Sfântului Graal, iar apariția sa este cu adevărat un semn divin. Cu toate
acestea, Elsa a pus o întrebare interzisă și acum este obligat să o părăsească. Apare barca cu
lebăda. Cavalerul mai zice că această lebădă este fratele vrăjit al Elsei. Dintr-o dată are loc o
metamorfoză și lebăda ia forma umană. Cavalerul dispare, iar Elsa, rămasă singură, moare în
disperare.

Potrivit lui Wagner, tematica creștină a legendei despre Lohengrin îi era străină. Compozitorul a
văzut în ea doar o cale de întruchipare a eternelor aspirații umane pentru fericire și dragoste
sinceră și altruistă. Singurătatea tragică a lui Lohengrin i-a amintit compozitorului de propria
soartă – cea artistului care vestește oamenilor adevărul și frumusețea, dar se întâlnește cu
neînțelegeri, invidie și răutate. Salvată de Lohengrin, Elsa, cu sufletul ei naiv și pur, i s-a părut
compozitorului întruchiparea voinței spontane a poporului. Ei i se opune figura răutăcioasă și
răzbunătoare a Ortrudei - personificarea a tot ceea ce este inert și reacționar. În replicile
personajelor și în episoadele secundare ale operei, se poate simți sufletul epocii în care a fost
creată Lohengrin: în îndemnurile regelui la unire, în dorința lui Lohengrin de a-și apăra patria și
credința în victorie, se subînțelege speranța și aspirațiile poporului progresist al Germanie din anii
1840 ... Această interpretare a vechilor legende este tipică pentru Wagner. Miturile și legendele
erau pentru el întruchiparea înțelepciunii profunde și eterne a poporului, în care compozitorul
căuta răspunsuri la problemele societății contemporane ce-l îngrijorau.
Reformele compozitorului în această operă se referă în principal la dramaturgia sa: Lohengrin
este prima operă a lui Wagner, în care a abandonat complet arii tradiționale, duete etc. Scena
liberă (gratuit scena) devine principala unitate compozițională. Solo-urile eroilor apar fie ca mici
ariozo în timpul dezvoltării unor scene mari (de exemplu replica răutăciasă a Ortrudei la zeii
păgâni în scena 2 din act. II), fie ca monologuri narative („Visul Elsei” în act I, „Povestea lui
Lohengrin” în actul III).