Carol cel Mare

Încă din secolul al III-lea Occidentul a suferit o vădită decădere.

Împăratul Constantin a mutat capitala imperiului la Constantinopol
deoarece era mai avansat, atât economic, cât și spiritual față de
orașele din Occident. Roma, vechea capitală a imperiului, a devenit un
adevărat viespar, în care asasinatele politice erau frecvente.

Căderea Imperiului Roman de Apus a amplificat această decădere politică

a Occidentului, chiar dacă vizigoții, ostrogoții, burgunzii sau alte neamuri
migratoare și-au creat unele state efemere. Dintre toate aceste populații
migratoare, doar francii au reușit să reîmprospăteze Occidentul. Cu ajutorul
unor conducători puternici, regatul francilor a reușit să progreseze
constant, pentru ca la sfârșitul secolului al VIII-lea să devină o adevarată
forță.

Dacă în dinastia merovingienilor regatul franc nu a progresat considerabil,

această situație se va schimba atunci când carolingienii preiau frâiele
puterii. Expansiunea carolingienilor a început de timpuriu, încă din secolul
al VII-lea, când Pepin de Herstal a devenit majordomul (maiores domus)
Austrasiei și Neustriei. Puterea carolingienilor a fost amplificată și de Carol
Martel, care a capătat un prestigiu uriaș în lumea creștină după victoria de
la Moussais(în apropiere de Poitiers) din 732 împotriva arabilor conduși de
Abd Er-Rahnam.Însă întreaga putere a carolingienilor a venit fără îndoială
în timpul lui Pepin cel Scund. El a reușit să preia de jure puterea regală,
iar mai apoi să fie uns de papă.
După domnia lui Pepin, teritoriul a fost împărțit între fiii săi:Carloman și
Carol. Împărțirea regatului este însă deosebit de ciudată:regatul lui Carol
formează o semilună în jurul celui deținul de Carloman.Celui din urmă, în
vârstă de doar 17 ani, i-a revenit Provența, Estul Aquitaniei, Burgundia și
sudul Austrasiei în timp ce lui Carol i s-a dat în stăpânire o mare parte din
Neustria și din Austrasia, vestul Aquitaniei și Thuringia.Această împărțire
mai poate sugera și faptul că Pepin cel Scund a dorit să creeze un zid de
apărare pentru Carloman, bazându-se totodată pe puterea militară a lui
Carol cel Mare.

Însă această împărțire a creat neînțelegeri între cei doi frați, întrucât
condiționările geopolitice îi obligau pe cei doi să își orienteze politica în
direcții diferite.Despre aceste neînțelegeri vorbește chiar Eginhard,
cronicarul de curte al lui Carol. Deși susține că au existat adesea certuri,
Eginhard spune că „buna înțelegere s-a menținut, deși cu mare
greutate"Carol cel Mare nu a mai acceptat opoziția fratelui său, iar în 771 l-
a asasinat. Deși izvoarele vorbesc de o moarte naturală a lui Carloman,
consider că implicarea lui Carol în moartea fratelui său este mai mult decât
evidentă, fiind dovedită chiar din relatările lui Eginhard, care amintește de
fuga soției lui Carloman, împreună cu fiii săi în Italia, pentru a se afla sub
protectia regelui longobarzilor. Această fugă nu ar mai fi avut loc dacă
regele Carloman ar fi murit dintr-o moarte naturală.

Așadar, preluarea puterii regatului franc s-a făcut cu vărsare de sânge.

Totuși, moartea lui Carloman a însemnat pentru Europa de Apus o
dezvoltare formidabilă, Carol cel Mare reușind să reînvie atât militar, cât și
economic și spiritual Occidentul. Domnia lui Carol s-a caracterizat în primul
rând printr-o activitate militară intensă. În rândurile ce urmează am să
prezint succint câteva din bătăliile cele mai importante pe care acesta le-a
disputat.

In germană Karl I, der Große, latină Carolus Magnus, franceză/engleză

Charlemagne, n. 742/748 - † 28 ianuarie 814, Aachen, a fost rege al
francilor din 768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian. În
timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat Imperator Augustus
de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta
ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Imperiul Carolingian a
fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul Roman de
Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol
cel Mare face parte din dinastia Carolingiană, și este văzut uneori ca
părintele fondator atât al Franței cât și al Germaniei, și de unii istoriografi
ca părinte al Europei. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa
occidentală de la prăbușirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.

Cuprins

 Originea
 Carol domnește singur pe tron - 771
 Războiul cu saxonii - 772
 Înfrângerea longobarzilor - 774
 Războaiele contra maurilor - 778
 Bavaria pierde independența - 788
 Ocrotitorul bisericii și Romei
 Extinderea imperiului spre est - după 800
 Conflictele cu Bizanțul, 806 - 812
Originea

Locul nașterii se presupune că ar fi localitatea Prüm unde ar fi trăit mama

sa Bertrada. Tatăl său Pepin cel Scurt, provine din familiile Merovingiană și
Carolingiană de lângă Lüttich (Liège) Belgia de azi.

Carol domnește singur pe tron - 771

Carol cel Mare și Papa Adrian I

La moartea tatălui său Pepin cel Scurt în anul 768, Carol cel Mare împarte
tronul cu fratele său Carloman, care moare în anul 771. Carol va domni
singur asupra francilor care, fiind proaspăt trecuți la creștinism, nu pot
renunța la „obiceiurile barbare” neglijând noua lor religie. În Sachsen, azi
Germania de nord, saxonii continuă să practice „religia barbară”, în sud
longobarzii au conflicte cu Biserica Catolică de la Roma, în Cordoba
sarazinii se extind spre nord, iar în est apare pericolul invaziei avare, toate
acestea amenințând Imperiul Franc.
Războiul cu saxonii - 772

Carol cel Mare este încoronat ca Împărat al Occidentului de către Papa

Leon al III-lea.

În anul 772 încep războaiele cu saxonii care durează timp de 32 de ani.

După aceste războaie Carol este denumit (Pater Europae). Scopul acestor
războaie era convertirea la catolicism și alipirea de Imperiul Franc a
teritoriului saxonilor care trăiau între Marea Nordului și Munții Harz
respectiv între Elba și Rin.

Înfrângerea longobarzilor - 774

Una din primele confruntări pe care Carol cel Mare le-a întreprins a fost cu
longobarzii. Această confruntare s-a desfășurat la inițiativa papei Adrian I,
care i-a cerut ajutorul regelui franc deoarece longobarzii i-au invadat
teritoriul.Acest conflict a avut însă și alte cauze: văduva lui Carloman,
împreună cu fiii acesteia se afla la curtea lui regelui longobard Desiderius și
dorea să revendice pentru fiii ei moștenirea regelui mort, de asemenea,
Carol cel Mare a alungat-o pe prima lui soție, fiica lui Desiderius, pentru că
nu i-a putut dărui urmași. Războiul purtat cu longobarzii a fost atât de
important pentru Carol încât izvoarele vorbesc de o stopare a confruntărilor
cu saxonii pentru a duce la capăt această luptă. În septembrie 773 o
puternică armată francă a trecut Alpii. Din septembrie 773 până în iunie
774, capitala Pavia a fost asediată. În 5 iulie 774, Carol cel Mare a luat titlul
de rege al francilor și al longobarzilor.În martie 773 lui Carol i se cere ajutor
de către legatul papal trimis la curtea sa, împotriva longobarzilor care trăiau
în nordul Italiei de azi și amenințau Roma papală. Carol pornește o
expediție militară din martie 773 până în vara anului 774, când reușește să-
l învingă pe Desiderius, regele longobarzilor.

Carloman, fratele mort și fostul rival a lui Carol, se căsătorise cu fiica lui
Desiderius, regele longobarzilor, cu toate că încheiase în prealabil cu Carol
I un pact de alianță. Desiderius pornește o incursiune militară împotriva
papei Adrian I pentru ca acesta să sfințească ca regi franci pe cei doi fii ai
fratelui mort (Carloman), care primiseră azil la curtea lui Desiderius. Carol
înfrânge însă oastea lui Desiderius, proclamându-se la Pavia rege al
longobarzilor, recunoscând suveranitatea papei, iar teritoriul din jurul
Romei (Patrimonium Petri) ca stat de sine stătător sub conducerea papală
(stato pontificio, sau stato de la Santa Chiesa).

Războaiele contra maurilor - 778

Moartea lui Roland, Pictură din secolul al XV-lea

Expediția contra maurilor s-a pornit pentru a acorda sprijinul cerut de emirul
din Saragossa contra emirului Abd ar-Rahman I din Cordoba (756 - 788).
La retragerea sa din Spania, ariergarda sa a fost surprinsă de către basci.
Bătălia de la Roncesvalles care a urmat este cântată în Cântecul lui
Roland. Teritoriul din Pirinei era numai în parte sub controlul francilor, acest
teritoriu întinzându-se până la orașele Girona, Cerdagne, Urgell și
Barcelona. În anul 806, acest ținut este numit "Marca spaniolă". Unul din
rezultatele angajamentului militar al francilor în regiune este constituirea
principatului Andorra. Pentru îmbunătățirea relațiilor politice dintre arabi și
franci, se spune că în anul 801 califul din Bagdad Harun al-Rashid i-ar fi
dăruit lui Carol I, elefanți, dintre care unul era alb.

Bavaria pierde independența - 788

În anul 788 Bavaria va fi integrată în Marca avară aparținând imperiului

franc, marcă situată în estul imperiului ulterior fiind denumită 856 Marchia
Orientalis ca ținut de graniță și apărare în fața avarilor. Tasilo III prinț de
Bavaria a cărui viață a fost cruțată de Pepin cel Scurt căută, însă fără
succes să păstreze independența Bavariei printr-o alianță cu longobarzii
care erau deja sub stăpânire francă și cu ducele saxon Arichis II von
Benevent care era interesat de asemenea la o rezistență împotriva
dominațieifrance.
Această coaliție a fost dezmembrată de franci prin asediul orașelor Capua
și Salerno 786/787, iar regiunea din preajma Salzburgului din 798 este
separată de Bavaria devenind provincie bisericească subordonată unui
episcop catolic (asemenea provincii bisericești ca Bamberg, Berlin,
Freiburg, Hamburg, Köln, München-Freising, Paderborn, Salzburg și Viena
au exitat mult timp în Germania și Austria).
Integrarea Bavariei și Saxoniei în imperiul franc au fost condiții esențiale
pentru alcătuirea de mai târziu a Sfântului Imperiu Roman.

Ocrotitorul bisericii și Romei

Statuie în muzeul de istorie din Frankurt pe Main

În anul 795, va fi ales papă Leon al III-lea care se asigură de sprijinul lui
Carol I trimițându-i acestuia ca protector al bisericii (patricius romanorum)
cheia de la mormântul Sfântului Petru și stindarde din Roma.
Sistemul papal era fărămițat în acel timp prin rezistența unor nobili,
ajungându-se un conflict deschis în lupta pentru putere între aceste
fracțiuni și noul papă care duce la un atentat 799 contra papei, Leo III se
refugiază sub protecția lui Carol la Padeborn, aici probabil s-a încheiat
înțelegerea cu papa pentru sfințirea lui Carol ca împărat .
Unii istorici menționează că probabil dacă ar fi bănuit Carol intențiile papei
n-ar fi acceptat sprijinirea bisericii.
În vara anului 800 Carol pornește spre Roma, la 23 decembrie în fața
porților Romei trebuie să depună un jurământ de puritate sufletească, care
urma să-l apere de învinuirile nobililor. În ziua de Crăciun anul 800 va fi
încoronat de papă ca împărat al Sfântului Imperiu Roman , primind titlul de
Karolus serenissimus augustus a Deo coronatus magnus pacificus
imperator Romanum gubernans imperium, qui et per misericordiam dei rex
Francorum atque Langobardorum, ca patronus et advocatus al bisericii,
patriarhul Ierusalimului trimite lui Carol cheile Mormântului Sfânt ca simbol
de ocrotitor al creștinilor, Carol a preluat definitiv și funcția împăratului
bizantin, Basileios care pretinde să fie considerat măcar egalul împăratului
franc.
Carol se considera Augustus Imperator Renovati Imperii Romani (Împăratul
noului imperiu roman), el era legitimat de biserică prin denumirea de
sanctus (sfânt) astfel unitatea dintre stat și biserică era hotărâtă printr-o
doctrină de stat.
Extinderea imperiului spre est - după 800

Călăreți carolingieni (manuscris din secolul IX)

Pentru a umple golul format în nord estul imperiului (Transalbingien) prin

deportarea sașilor, Carol I permite slavilor de pe Elba (Abotriții sau
Obotriții) și francilor să se așeze aici.
Conflictele cu danezii din 804 datorită sprijinirii sașilor și prigonirii slavilor,
jefuirea ținutului Friesland (810) de către regele danez Göttrik (Godfred),
care după analele francilor și-a pregătit o poziție de apărare contra francilor
(808) între râurile Teene și Schlei, apărare care a fost consolidată (810)
prin zidul de apărare al sașilor (Limes Saxoniae).
Relațiile dintre slavi, sași și turingi au fost de asemenea încordate. In anul
789 francii pornesc o campanie militară contra wilților, iar după înfrângerea
rezistenței sașilor, în 806 contra sorbilor, ducele acestora Miliduoch fiind în
prealabil omorât.
Urmează ocuparea Boemiei (805 -806) de către franci.
În anul 845 sunt în Regensburg botezați 14 duci din Boemia în timpul lui
Ludovic Piosul nepotul lui Carol în timpul căruia imperiul s-a dezbinat prin
Tratatul de la Verdun, în 843, Boemia devenind mărul discordiei pentru
francii din est, din anul 862 devine și Ungaria nesigură.
Extinderea francilor spre est determină o influență politică și culturală
germană în Europa centrală.

Conflictele cu Bizanțul, 806 - 812

Hartă: Imperiul din timpul lui Carol cel Mare

Nicefor I (802 - 811) împăratul bizantin („Basileus“) refuză să recunoască

titlul de împărat a lui Carol cel Mare, o solie francă (803) trebuie să se
reîntoarcă umilită din Bizanț.
Conflictele se agravează când Carol pretinde și apoi tratează Dalmația și
Veneția ca teritorii ale sale.
Nicefor răspunde printr-o blocadă maritimă a Veneției, fiul lui Carol Pepin
regele Italiei ocupă Veneția, lucru care-l determină pe împăratul bizantin să
înceapă tratativele.
La sfârșitul anului 810 o solie bizantină sosește în Italia. Pentru că fiul lui
Carol murise între timp († 8 iulie 810), solia bizantină este primită la
Aachen, dar Carol nu acceptă compromisurile bizantine.
Între timp Nicefor I cade într-o campanie militară contra bulgarilor († 26. Juli
811).
Puterea politică este preluată de ginerele împăratului bizantin Mihail I
Rangabe (811 - 813) prin înlăturarea cu sprijinul bisericii ortodoxe a lui
Staurakios fiul lui Nicefor I.
Spre deosebire de predecesorul său (Nicefor I) Mihail I este interesat
pentru o alianță cu francii, trimițând o solie bizantină la Aachen, care
recunoaște oficial titlul lui Carol cel Mare, acesta din urmă trebuind să
renunțe la Dalmația și Veneția.
Urmașii lui Mihail I adaugă la titlul lor de împărat al romanilor, pe când
urmașii lui Carol se numeau numai „imperator augustus“ abia în 996 în
timpul lui Otto al III-lea (980 - 1002) din dinastia Ottonă titlul este schimbat
în Romanorum imperator augustus, ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Așadar, Carol cel Mare a reușit să devină stăpânul Europei Apusene prin
foarte mult noroc, prin inteligență și nu în ultimul rând prin sânge rece.
Carol este învăluit în lumini și umbre; el este responsabil de moartea
fratelui său dar tot el este un apărător al creștinătății. Prin multitudinea
realizărilor pe care le-a făcut poate fi apreciat ca un „părinte al Europei
Apusene".