Timp de aproape 1000 de ani, începând din secolul al III-lea, pe continentuleuropean

s-au deplasatnumeroasepopoaremigratoare, primeledintreacesteafiindcelegermanice. Ele au

fostnumite de romani “barbare”, deoarece nu făceauparte din culturașicivilizațiaromană.

Organizațiînuniuni de triburiconduse de căpeteniirăzboinice, germanicii se ocupau cu

agricultura, păstoritulșimeșteșugurile. Printrepopulațiilegermanice s-au număratgoții
(vizigoțișiostrogoți), francii, anglo-saxonii, vandalii, suebii. Instalați din secolul al V-lea pe
teritoriulImperiului Roman de Apus, uniidintregermanici au întemeiat state și au contribuit la
desființareaacestuiimperiuînanul 476. Alte popoare care au migrat pe teritoriulEuropei au
fostcele de origineasiatică, precum hunii, avarii, maghiarii (sauungurii) oricele slave.

Ca urmare a decăderiiImperiului Roman și a așezăriimigratorilor pe teritoriulacestuia,

darșiîn afara lui, în a douajumătate a mileniului I s-au format noipopoareeuropene.
Uneledintrepopulațiilemigratoareașezateînfosteprovinciiromane au fostasimilate de
localniciiromanizați, adică au adoptatmodul de viață al acestorașilimbalatină. S-au
constituitastfelpopoarelenumiteromanice, deoarecelimbavorbită de acesteaeste de
originelatină. Încentrul, nordulșivestulEuropei, s-au format popoarelegermanice, care și-au
impusmodul de viațăasuprapopulațiilorcucerite. Popoarele care vorbesc limbi slave s-au format
pe teritoriileocupate de triburileslavilor. Sprefinalulmileniului I, migratoriifino-ugrici au format
popoarelemaghiar, finlandezșieston.

ÎntimpulstăpâniriiImperiului Roman în Dacia șiîn Dobrogea (regiune care a făcutparte din

provinciaromană Moesia), coloniștii, soldațiișiveteranii care vorbeaulimbalatină,
adușiînacesteprovincii, au contribuit la romanizareaautohtonilorgeto-daci. S-a format
astfelpoporuldaco-roman. Întresecolele al III-lea și al VI-lea, pe teritoriulRomâniei de azi au
trecutnumeroasepopoaremigratoare: germanicii, asiaticii, slavii de sud. Limbavorbită de
localniciidaco-romani a devenit, treptat, limbaromână. Aceasta face parte din
rândullimbilorromanice, avândfondul principal de cuvinteprovenit din latină. Unelecuvinte din

1
limbaromână au fostmoștenite de la geto-daci. Altele, provin din graiulslavilor.
Prinlimbavorbitășiprinmodul cum s-au format, românii sunt un poporromanic, ca șifrancezii,
spaniolii, italienii, portughezii.

Crestinareafrancilor

Regele Clovis, cel care i-a convertit pe franci la romano-catolicism, încă de la

sfârșitulsecolului al V-lea, a reușitsăsupunătoatetriburilegermanice care invadaserăGalia la
sfârșitulImperiului Roman, realizândpentru prima dată o uniunepolitică sub autoritateasa.
Însăaceastăunitate nu era menităsădureze, fiindsubminată de obiceiulgermanic de a
împărţimoștenireaîntrefiiiregelui. Regatullui Clovis s-a fărâmiţatîntr-o puzderie de mici state,
cunoscute sub denumirea de regatemerovingiene, dupănumelestrămoșuluidinastiei, Meroveu.
Înmajoritatearegatelor, putereaefectivă a trecutînmânaunorașa-numiţimajordomi (din latină –
maior domus=maimarelecasei), personajeenergice, care oficialguvernauînnumeleregilor, însă au
ajunssă-i înlocuiască de facto pe suverani.

Regele Clovis

NucleulviitoruluiImperiu Carolingian a fostreprezentat de regatulsituatîntrerâul Moselle

șifluviul Rin (denumit „regatul de răsărit” – Austria sau Austrasia), singurulîn care
franciialcătuiaumajoritateapopulaţiei, iarlimbauzuală era de originegermanică. În 688,

2
majordomulAustrasiei, Pepin de Herstal (străbunicullui Carol cel Mare) a reușitsă-
șiimpunăautoritateașiîn Neustria („Regatulnou”), puternicul stat format înnord-vestulGaliei,
înjurulParisului. Deși, formal, existauîncontinuaredouăregateșidoisuverani, tot nordulGaliei era
guvernat de un singurmajordom, Pepin, care a pus bazeledinastieiPepinizilor, denumită ulterior
Carolingiană. Funcţia de majordom a fostmoștenită de fiulnelegitim al lui Pepin, Carol, poreclit
„Martel” (n.r. – „Ciocanul”, înfrancezaveche). Contestatiniţial, Martel a reușitsă se
impunădefinitivdupăvictoria de la Poitiers (732) împotrivaarabilor care
nimiciserăregatulvizigoţilor din Spania. Deși nu și-a asumatniciodatătitlul de rege, Carol Martel
s-a comportat ca un adevăratsuveran franc, iar la moarteasa (741) statul a
fostîmpărţitîntreceidoifii ai săi, Pepin (poreclitmaitârziu „celScurt”) șiCarloman. Regele formal,
Childeric al III-lea, încoronatînanul 743, dupăcetronulfusese vacant timp de șapte ani, nu
maiaveaniciunrol, nicimăcar de reprezentare. Rămassingurconducător al regatuluifrancilor,
dupăcefratelesău s-a retras la mănăstire, Pepin a hotărâtsărevendice de drepttitlul regal.

Dupăbotezulregelui Clovis, francii s-au bucurat de o relaţieprivilegiată cu Biserica de la

Roma. Alte popoaregermanice (goţi, vandali, longobarzi), care fuseseră convertite la creștinism
de misionari de originegrecească, adoptaserănouacredinţă sub forma ariană. Înschimb, francii
au fostcreștinaţi, dupăce au ajunsînGalia, de misionaricatolici.

Acest aspect s-a doveditfoarte benefic pentruviitorulregatului franc.

DupădispariţiaImperiului Roman din Occident, înanul 476, Biserica de la Roma
îlrecunoșteaîncontinuare pe împăratulbizantin, iaracestaîlconsiderașiîlcinstea pe cel care
ocupascaunulSfântuluiPetrudreptprimulpatriarh al imperiului, înainteacelor din Constantinopol,
Ierusalim, Antiohiași Alexandria. Relaţiadintrepapășiîmpărat s-a degradat pe
fondulneputinţeiimperiului de a asigurasecuritateaRomei. SituaţiaItaliei s-a agravatîn a
douajumătate a secolului al VI-lea, cândlongobarzi au profitat de vidul de putereși au
începutsăcucerească peninsula. În plus, încercările de reformăreligioasă, de la
monotelismulpromovat de împăratul Heraclius I până la iconoclasmulimpus de Leon al III-lea
Isaurianul, au măritprăpastiadintreBisericaRomeișisuveranii de la Constantinopol.
Înlipsasprijinuluibizantin, papaltiatea s-a apropiat tot maimult de regatulfrancilor, aliatul natural
din Occident. Anul 751 a marcatalianţaoficialădintrepapalitateșiDinastiaCarolingiană. Pepin nu a

3
îndrăznitsă se proclamerege al francilorfărăacordulsuveranuluipontif. El i-a scrispapeiZaharia,
întrebându-l cine artrebuisăpoartecoroana, cel care poartătitlul de regesaucel care
exercităefectivputerea?

RăspunsulluiZaharia, favorabilmajordomului, a marcatsfârșitulDinastieiMerovingiene.

Pepin a fostaclamatrege de adunareanobililorșiuns cu uleiulsfânt de episcopulGaliei. Trei ani
maitârziu, papa Ștefan, succesorulluiZaharia, s-a deplasat personal înGaliapentru a
repetaceremoniaungeriiregelui. Acest gest fără precedent, cu o puternicăîncărcăturăsimbolică, a
fostdeterminat direct de agresivitatearegeluilongobardAistulf, precum și de
neputinţaîmpăratului Constantin al V-lea de a interveniînsprijinulRomei. Papa Ștefan a apelat la
ajutorulsuveranuluibizantin, înciudaiconoclasmuluiacestuia, apoi a încercatsănegocieze cu
Aistulf. Numaidupăceacestesoluţii au datgreș, Ștefan a decissămeargă personal înGalia. Pepin a
pătruns în Italia și a asediat Pavia, reședinţasuveranuluilongobard, obligându-l pe
acestasăacceptehegemoniafrancășisă-i cedezesuveranuluipontiftoatecuceririle din centrulItaliei.

Înainte de moarteasa (768), Pepin celScurt a împărţitregatul franc întreceidoifii ai săi,

Carol (devenit ulterior „cel Mare”) șiCarloman. Conform autoruluibiografiei sale, Carol cel Mare
„era mare și robust, înalt de statură, darfără se depășeascămăsura,
căciaveașaptepicioareînălţime, cu creștetulcapului rotund, ochiifoartemarișivioi, cu
nasulcevamai mare decâtunulobișnuit”; dădea „impresiaunuibărbatdemnșiautoritar".
Eginhardsubliniazăcăsuveranul era deosebit de modest și de cumpătat. „Se

4
îmbrăcaînfelulstrămoșilorsăi, adicădupăobiceiulfrancilor: pe trup, o cămașă și o izmană de in;
deasupra o tunicătivită cu mătaseșipantaloni... Uneoripurta o spadăbătută cu pietrepreţioase,
însădoarînzilele de mare sărbătoare, saucândveneauambasadoriistrăini. Veșmintelestrăine,
oricât de frumoase, le respingea cu dispreţ... La mâncareșibăutură era cumpătat".
DupădecesulluiCarloman (771), Carol a unificat sub stăpânireasaîntregulteritoriu al francilorși a
inaugurat, începând cu anulurmător, o politică de expansiuneteritorialăși de pacificare. Întâi de
toate, marelerege a fost un războinic.

Carol cel Mare s-a căsătoritpentru prima datăînanul 770 cu fiicaregeluilongboard,

Desiderius. Însărelaţiilebune cu regatulvecin s-au deteriorat rapid. DupămoartealuiCarloman,
regelelongobard a încurajat-o pe văduvaacestuiasărevendicetronulpentrufiulei. La rândulsău,
Carol a repudiat-o pe soţiasa, fiicaluiDesiderius, la doar un an dupăcăsătorie,
pretextândcăaceasta nu i-a oferitîncă un fiu, și s-a recăsătorit la scurttimp cu Hildegard,
fiicaunuinobil franc. În plus, papa Adrian I, ales de puţinăvreme, i-a scrisregelui franc afirmândcă
Roma esteameninţatămaimult ca niciodată de
longobarzișisolicitândsprijinpentruapărareaorașului. Deșiînprivinţaaltordușmani, mai cu
seamăpăgâni, Carol nu a ezitatniciodatăsărecurgă la arme, chiarșifărănicioprovocare,
încazulconflictului cu longobarzii, regele a încercatpânăînultimul moment săgăsească o
soluţiediplomatică.

Însănegocierile au eșuat, iar Carol a cedatstăruinţelorpapei, care sperasă scape definitiv

de ameninţarealongobardă. Înanul 773, o puternicăarmatăfrancă a invadat Italia. Carol a asediat
Pavia aproape un an de zile, pânăcândregele Desiderius a fostnevoitsăcapitulezenecondiţionat.

5
Învingător, Carol cel Mare l-a forţat pe fostulsăusocrusă se călugăreascăși a luattitlul de rege al
francilorșilongobarzilor (rex Francorum et Langobardorum), realizând o uniunepersonală a
celordouăregate. Înanul 781, Carol l-a desemnat pe fiulsău, Pepin, învârstă de numaipatru ani,
rege al Italiei, acestafiinduns de papa Adrian I.

Dupăvictoriaasupralongobarzilor, Carol era, practic, singurulregecreștin din Occident,

avândînvederecămărunţiisuveranianglo-saxonișispanioli nu exercitaudecât o puterelocală,
înpofidatitlului pe care îlpurtau. Mareleregat al lui Carol era înconjurat de păgâni:saxonii, care
ocupaupădurilenesfârșite ale Germaniei;maideparteerauslaviișidanezii;CâmpiaPanonică era
ocupată de avari;iar la sud, dincolo de Pirinei, se aflauarabiimusulmani. Acum,
maimultdecâtîntrecut, războaiele de agresiunepurtate de franciaveau o legitimarereligioasă,
avândbinecuvântareapapei.

Celmaidificilrăzboi s-a doveditcelîmpotrivasaxonilor. Începutîncă din 772, conflictul s-a

prelungitaproape 30 de ani, fiindmarcat de nenumărateatrocităţi. Oștilelui Carol au pătruns de
nenumărateoriîn Germania, un ţinutsălbatic, fărădrumurisauorașe, acoperit de pădurișimlaștini.
De celemaimulteori, căpeteniilesaxone, istovite de războiulfărăsfârșit, cereau pace,
ofereauostatici, acceptaubotezulșiprezenţamisionarilorcreștini. Dar, de
fiecaredatăcândvigilenţafrancilorscădeasau Carol era angajat personal pe alt front,
izbucneaurevolte, garnizoanelefranceeraumasacrate, mănăstirileerau devastate.
Niciteritoriulregatului franc nu era însiguranţă. Înanul 778, când Carol se afladincolo de Pirinei,
saxonii au atacatvaleaRinului, fiindrespinși cu dificultate, dupănumeroasejafurișidistrugeri (7).
Carol a condusrăzboiul cu o cruzimegreu de egalat, distrugândmetodicteritoriileocupate, pentru
a-i înfometa pe răzvrătiţi. De asemenea, regele franc nu a ezitatsăapeleze la teroarepentru a-i
forţa pe saxonisă se convertească lacreștinism.

6
 Legile date de Carol, înteritoriileocupate de saxoni,
prevedeaupedeapsacapitalăpentruoricinear fi adus o ofensăreligieicreștine. În final,
războiulîmpotrivasaxonilor a împinshotarelecreștinătăţiiapusenepână la Elba. Înprivinţaarabilor
din Spania, Carol cel Mare a păstratîn general o poziţiedefensivă. Totuși, în primăvaraanului 778,
luptele interne slăbeaudominaţiamusulmană din Spania, iarregele a profitat de ocaziepentru a
organiza o expediţie la sud de Pirinei. Dupăce a asediat Zaragoza timp de o lunășijumătate, Carol
a hotărâtsă se retragă, la aflareaveștiicăsaxonii au invadatvaleaRinului. Pe drumul de întoarcere,
întrecătorile din Pirinei, ariergardaarmateifrance a fostatacatășinimicită de triburilebasce.
Desprerăzboiullui Carol împotrivaavariloravemcelemaipuţineinformaţii, deșiEginhardspunecă a
fostcelmai important condus de el, cu excepţiaceluiîmpotrivasaxonilor. Poporturcic, avarii s-au
stabilitînCâmpiaPanonicăîncă din secolul al VI-lea. Ei au rezistattimp de opt ani
atacurilorfrancilor, însă au fostînfrânţișiconvertiţi la creștinism.

Încoronareaimperială s-a desfășuratîndimineaţa de Crăciun a anului 800. Carol a

fostchemat la Roma de papa Leon al III-lea, pentru a domoli o revoltă a locuitorilororașului.
Eginhardsusţinecăiniţiativaîncoronării i-a aparţinutînîntregimesuveranuluipontif, iar Carol a fost
pus înfaţafaptuluiîmplinit, suveranul franc fiindfoartesupăratdupăîncoronare. Este posibil ca elsă
fi fostderanjat de desfășurareainovatoare a ceremonialului. În Roma anticășiînBizanţ, împăratul
era aclamat de popor, apoiîncoronat. Înschimb, ceremonialul la care a fostsupus Carol la Roma a
datgreutateintervenţieipapale. Așezând cu mâinile sale coroana pe capul nouluiîmpărat, Leon al
III-lea revendicasupremaţiaautorităţiipapaleasupraceleiimperiale. Aceastăteorieestesusţinutăși

7
de felulîn care a fostorganizatăîncoronareafiuluilui Carol cel Mare, LudovicCelPios. În 813, cu un
an înainte de moartealui Carol cel Mare, suveranul a organizatîncoronareauniculuisăufiu care
mai era înviaţă. Ceremonia a fostcompletdiferită, încomparaţie cu încoronareasa. Ludovic nu a
îngenuncheatînfaţapapei, ci a fostîncoronat de tatălsău, încapelapalatului de la Aachen, nu la
Roma. Mesajul a fostcât se poate de clar, însă era preatârziu. Ceremonia din 813 a fostștearsă
din memoriapublică, eclipsată de cea din anul 800, iarimperiulnoufondat a fostapăsatmereu de
ambiguitatearaportuluisău cu papalitatea.

IMPERIUL BIZANTIN

Ceamaistralucitoaredintrecivilizatiilemedievale a fostcea a Imperiului Roman de Est. Imperiul

Roman a fostîmpartitînanul 395 e.n. îndoua parti. Partea de vest era condusa de Roma. Partea
de est era cunoscuta sub numele de ImperiulBizantinsi a duratmaimult de 1000 de ani. Pâna la
jumatatea sec. al 11-lea când a începutsadecada,ImperiulBizantin s-a aflat la cârmalumii.
În anul 324, Constantin -primulîmparatcrestin a devenitconducatorulImperiului Roman. El si-a
stabilitsediulintr-o colonie din vecheaGrecie - Bizantium în 330. Noulorasfondat a
fostredenumit Constantinopol dupacelce l-a ridicatsi era cunoscutsi sub numele de "Noua
Roma". Acestoras a devenitcapitalaImperiuluiBizantindupadivizareapropriu-zisa a Imperiului
Roman.
Constantinopolul era localizat pe tarmuleuropean al
strâmtoriiBosfordintreMareaNeagrasiMareaEgeesi care acum se afla pe teritoriulTurciei. Orasul
a adunatoameni din Europa sichiar Asia. În 1453 cândotomanii au
cuceritImperiulBizantin, Constantinopolul a devenitcapitalanouluiimperiuinsanumele I-a
fostschimbatîn Istambul (în 1930).