STREHLER, Giorgio (1921-1997)

Actor şi regizor italian, reformator al scenei internaţionale, realizator a sute de

spectacole de teatru şi de operă. Cariera artistică şi-o începe ca actor şi autor de scrieri
polemice la adresa unui teatru aservit exclusiv textului.

Adevăratul om de teatru nu poate trece de limitele concrete ale meseriei sale. „Jurnalul său
personal", uman şi estetic, e scris cu acţiuni teatrale, în teatru, pentru teatru, prin teatru, şi arde,
pagină după pagină, în spaţiul delimitat al unei scene, reale sau imaginare. Restul e numai
comentariu, adaos ori tentativă de pedagogie.

FO, Dario (n. 1926)

Autor dramatic, actor şi scenograf italian. Experimentează toate formele teatrului popular
(monolog radiofonic, spectacol de cabaret, scheci televizat etc) şi militant (puternic implicat în
actualitate). Moartea întâmplătoare a unui anarhist (1970) sau Povestea tigrului (1980) confirmă o
vocaţie civică şi un angajament politic radical, slujite mai ales cu mijloacele comicului.
Corpul masca
Există o gestică impusă de mască: mişcarea corpului în ansamblul său nu se rezumă aproape
niciodată la simpla legănare a umerilor. Pentru că doar corpul întreg constituie cadrul în care se
înscrie masca şi care îi animă fixitatea. Gesturile fac ca ritmurile şi proporţiile să varieze,
semnificaţia şi valoarea măştii sunt modificate de acestea. Să joci în spatele măştii este obositor,
căci trebuie să faci mişcări bruşte cu gâtul, pentru a obţine efecte de a agresivitate. Mişcarea
trunchiului şi a membrelor se face cu eleganţă şi inteligenţă, fără afectare, de aici începe teatrul.
Clovnii
Aproape toţi marii clovni sunt jongleri foarte abili, Inghiţitori de flăcări, virtuozi ai focurilor
de artificii. Cântă perfect la unul sau la mai multe instrumente.
Nu devii clovn decât prin muncă disciplinată, obositoare şi practicii ani îndelungaţi. Un clovn
nu se improvizează.
În zilele noastre, clovnul a devenit un personaj destinat distracţiei copiilor. Clovnul şi-a
pierdut puterea antică de provocare, angajamentul moral şi politic.
Carmelo (1937-2002)
Actor, regizor şi scriitor italian. Frecventează cursurile Conservatorului din Roma. ln 1959,
spectacolul său cu Caligula de Camus propune o exploatare inedită a vocii şi a gesticulatiei
actorului.
Monologul
Actorul îşi este propria nelinişte. Suspendarea tragicului echivalează, între altele, cu suspen-
darea dialogului. De aceea, „monologul" a fost întotdeauna considerat ca fiind forma „nobilă" a
artei dramatice, iar „dialogul", vulgarizarea sa dialectică.

CHEREAU, Patrice (n. 1944)

Regizor francez de teatru şi film care s-a impus, încă de la debut, prin forţa vizionară a
imaginilor, prin ştiinţa dinamizării jocului actoricesc.
„Să faci teatru la persoana întâi"
Artele nu se pot amesteca. teatrul este astăzi o artă în pericol, publicul s-a împuţinat, sunt mai
puţini autori ca altădată. Nu întotdeauna, dar uneori teatrul ne poate conduce la lucruri esenţiale.
Lucruri esenţiale care nu pot fi spuse decât pe o scenă.

ŞERBAN, Andrei (n. 1943)

Regizor de origine română stabilit în Statele Unite. Studii teatrale la Bucureşti, la clasa lui
Radu Penciulescu. Montează luliu Cezar (1968) la Teatrul ,Lucia Sturdza Bulandra", iar la
Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ – Dureroasa adevărata tragedie a domnului Arden din
Feversham, Kent (1966).
Viaţa sunetuluil
Vedem sunetul ca pe o imagine. O coloană de aer care încearcă să-şi croiască drum. În efortul
de a produce strigătul, căutăm să înlocuim o orbecăială greoaie cu o vitalitate puternică şi
spontană.
Strigătul devine fie o exprimare liberă şi alertă, fie semnul încarcerării, totul depinde de
modul în care sunetul e controlat şi dirijat dinlăuntru.

SELLARS, Peter (n. 1958)

Regizor de teatru şi film, actor şi realizator de televiziune american. Studii la Harvard, specializări
în Japonia, China şi India. Debutează în teatru, abordând apoi spectacolul de operă, dans, teatru muzical.

Teatru şi istorie contemporane

Teatrul dispune de un sens al timpului, acesta e prezentul. E întotdeauna un moment exact,
precis. Teatrul nu poate crea decât prezentul. Dar interesant este faptul că el vorbeşte despre
trecut şi despre trecut în prezent. Clasicii nu sunt făcuţi pentru a fi admiraţi, ci spre a trăi
împreună cu ei. Ei au fost întotdeauna instrumente create pentru a fi folosite într-un mod foarte
direct. Scopul teatrului constă, mai întâi, în a identifica lucrurile de care ne e cel mai frică în
viaţă, de a merge direct către ele şi de a trăi fiecare zi cu cea mai mare durere, personală şi
socială.