„o NUNTĂ” - sau Apocalipsa după Cehov

Ȋn aceste vremuri bȃntuite de criză, cȃnd teatrele rar mai scot o premieră interesantă care să - ţi
rămană undeva acolo adȃnc in suflet, cȃnd teatrele preferă spectacolele „contemporane” ȋn 2-3 personaje și
“decor esenţializat” care să poate fi cȃt mai mult plimbate și „ciubucarite” (ȋntr-atȋt de esenţializat ȋncȃt El-
Decorul aproape nu mai există deloc), cȃnd “teatru de bar” și stand up comedy-ul este, se pare, ultima modă
și gaselniţă romȃnească ȋn materie de teatru, te ȋncumeţi cu greu să fii prezent la vreo premieră și să gasești
un spectacol de autor. Mai ales dacă ea(premiera) nu are loc ȋn capitală – „punctul zero” de unde se spune că
ȋncepe(sau se termină?!) teatrul romanesc.
Totuși am găsit curaj și am făcut-o. Din două motive.
1.Teatrele din secuime se pare că ȋncă mai păstrează o prospeţime și onestitate faţă de „sfanta
scȃndură” și ȋn același timp sunt deschise și receptive la nou(vezi cazul teatrelor „Studio M” din Gheorgheni,
„Andrei Mureșanu” Sfȃntul Gheorghe și nu ȋn ultimul rȃnd „Tomcsa Sandor” din Odorheiul Secuiesc, teatrul
subiect al acestui proiect).
2. Pe de altă parte regizorul protagonist, a oferit pȋnă acum o anume garanţie (ȋn ultimii doi ani a
fost prezent la Festivalul Naţional de Comedie FESTCO cu 2 producţii – „Naturaă moartă cu nepot obez”
Teatrul Odeon și „Durata medie de viaţă a mașinilor de spălat” Teatrul I.D. Sirbu Petroșani și a luat Premiul
pentru Cel Mai Bun Spectacol la Festivalul Naţional de Comedie –Galaţi 2011 cu „Naturaă moartă cu nepot
obez” ).
Nu știu dacă se mai poate spune ceva nou ȋn materie de Cehov. De la “Trei Surori” – cu un
scenariu (ne)firesc de liber ȋn regia lui Radu Afrim, nici un alt regizor nu a avut curajul “ să se joace” cu dom’
doctor Pavlovici (Cehov). Pentru a”te juca” pe clasici ȋţi trebuie curaj (sau viziune) iar aceste virtuţi sunt tot
mai rare la regizorii din noul (și chiar vechiul) val, fapt care le dă mai degrabă un aer de trubaduri decȃt de
vizionari.
Și totuși....„egy LAKODALOM”(o Nuntă), spectacolul prezentat de Teatrul Tomcsa Sandor din
Odorheiul Secuiesc, este ȋnainte de toate un spectacol de autor. Un Cehov care respiră a prospeţime, vitalitate
și momente de sensibilitate, care (nu o dată) te pun pe ganduri. La nivel de text spectacolul are ca fundament
„Nunta”, la care regizorul a adus „ȋmbunătăţiri”din dramaturgia cehoviană (s-au folosit fragmente din 11
1
piese), evidenţiind ȋntr-un singur context, principalele teme și arhetipare cehoviene: singuratatea, cercurile
iubirilor, tema nefericirii, a bătrȃneţii (aici un amestec de parodie, comic și emoţie) toate culminȃnd ȋn final
cu 3 fragmente biblice, ca si și concluzie a unei nefericiri universale din care nimeni nu mai poate ieși (Ioan
15:3, Ioan 14:29 și Matei 23:26 – fragmente care apar și pe afișul teatrului, ca un lait motiv):
Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvȃntul pe care vi l-am spus. Dar v-am spus toate
acestea ȋnainte de a se ȋntȃmpla, ca să credeţi cȃnd se vor ȋntȃmpla. Fiindcă adevăr
grăiesc vouă, vor veni toate acestea asupra acestui neam.
Foarte bine asamblat, motivat și argumentat acest melaj de texte cehoviene, care pare
deja o moda printre cunoscătorii ȋn materie, se pare ȋnsă că ȋn cazul de faţă produsul final pune ȋntr-o
nouă lumină textul și subtextul cehovian.
Ȋncă de la intrarea ȋn sala suntem ȋntȃmpinaţi de un bătrȃnel care ne amintește de Chaplin ( Antal
D.Csaba ) care cȃntă la pian, ȋntreg spectacolul care urmează fiind de fapt visul lui. Firul roșu al poveștii este
relativ simplu: Aplombov , actor bătrȃn, nefericit și alcoolic, este ȋnchis ȋn teatru. Rămas singur, ȋși aduce
aminte cum „la Moscova”, ȋn tinereţe, a cunoscut-o pe Dașenka, femeia visurilor lui, care ȋnsă ȋn schimbul
iubirii ȋi cere să se lase de teatru. Cerere pe care el o refuză, spectacolul fiind din acest moment visul lui
despre posibila nuntă care ar fi putut avea loc atunci. Ȋn vis apare el tȋnăr, mire, (Deneș Gergely), alături de

Dașenka (Jakab Orsolya) care ȋn viziunea regizorală este o ţigancă. Restul spectacolului este de fapt nunta
celor doi, și poveștile/ ȋntȃmplările personale ale celorlalţi protagoniști. Reprezentaţia se desfășoară ȋntr-un
decor albastru, de excepţie (semnat de Laszlo Kubanek, Boglarka Biro și Eugen Făt), avȃnd ȋn spatele casei, o
livadă de vișini ȋnfloriţi ȋntr-un lan de floarea soarelui. Interiorul este dominat de un trofeul de vanatoare – un
cap elefant – care este de fapt și unul din de un elefant la dimensiuni 1:1 – un protest poetic și o replică la
adresa tabuurilor și clișeelor din montările cehoviene. )
Spectacolul propus de regizor pune multe ȋntrebări. La unele răspunde, pe altele le lasă deschise, fără
răspuns forţȃnd astfel spectatorul să-și găsească propriile răspunsuri bazate pe experienţa personală. Iese ȋn
primul rȃnd ȋn evidenţă atitudinea, energia și jocul interpreţilor, fiecare din ei reușind să aducă pe scenă
caractere. Antal D.Csaba(Aplombov simbolurile scenografice ale spectacolului (la un moment dat faimoasa
livadă de vișini cehoviană este călcată ȋn picioare bătrȃn) acompaniază la pian aproape tot spectacolul și
reușește să creeze un personaj sensibil și fragil, aflat ȋntr-un fel ȋntr-o permanentă derivă. El se intoarce ȋn
visul său pentru a salva relaţia cu Dașenka ȋnsă nu găsește argumentele necesare pentru asta. Szasz Kriszta
aduce ȋn scenă un personaj inventat– o babă – ȋntr-un fel ȋntruchiparea tuturor vȃrstnicilor cehovieni
(ȋncepȃnd cu Firs și terminȃnd cu Anfisa) reușind ȋntr-un rol de compoziţie să creeze un personaj complex,
2
comic și pasional-deznădăjduit ȋn același timp, avȃnd treceri spontane dintr-un registru ȋn altul. Csurulya
Csongor, interpretul lui Jigalov, un Hitler-copil supraponderal (vizual, o reminisceţă a lui Pompiţă din „Natură
moartă cu nepot obez”), reușește prin contraste să dea o nuanţă polivalentă caracterului. Totul pare foarte
bine construit și elaborat, de la gesturi pȃnă la mimică acest criminal-copil reușește un moment de mare
fineţe ȋn secvenţa ȋn care ȋși omoară șoricelul ȋn timp ce povestește cu lacrimi ȋn ochi ororile la care este supus
de consoarta lui, Nastasia. Beko Fori Zenko (Nastasia Timofeevna soţia lui Jigalov) ȋși duce personajul ȋnspre
operă. Creionat cu tușe exacte(ca de altfel toate personajele) ea este o pseudo artistă, artistul kitsch care
visează să ajungă o Maria Calas, repetȃnd pe tot parcursul spectacolului aceași arie din Traviata. Jakab
Orsolya, Dasenka, demonstrează reale abilităţi de cȃntăreţ, reusind să cȃnte acapela (unul din momentele
cele mai emotionanţe din spectacol) o piesă ţigănească. Exuberantă și plină de energie este singura prezenţă
din scenă care zȃmbește permanent – chiar și atunci cȃnd plȃnge și pare nefericită. Denes Gergely (Aplombov
tȃnăr)un amestec de forţă și sensibilitate, deși are numai două sau trei momente ȋn care este prezent activ ȋn
scenă, reușește să fie pătrunzator și să impresioneze publicul. Face notă discordantă (ȋmpreună cu Dasenka)
de restul personajelor din scenă, aducȃnd cu ei acea notă de „seriozitate” dată de Cehov. Barabas Arpad,
Generalul, de care vorbesc toţi toată nunta se dovedește a fi una din marile surprizele regizorale. Mult
așteptat, el „ajunge la nuntă” abia la final, și nimeni nu se așteaptă ȋn momentul cȃnd apare pe scenă (sub
ȋnfăţișarea unui pitic care se transformă ȋntr-un uriaș), ca el să fie de fapt Moartea – care ȋn final ȋi ia pe
nuntași ȋntr-o luntre, și ȋi duce „la Moscova”, cei ramași fiind sortiţi să se transforme ȋn animale. Toth Arpad,
Dȋmba, grecul cofetar din Nunta este „tradus ȋn spectacol” ȋntr-un mafiot gen Marlon Brando din God Father,
cu o ȋnfăţișare impecabilă și manierat reușește și el să surprindă cȃnd spre finalul monologului moare din
cauza răni de pistol pricinuite de un conflict anterior venirii la nuntă. Dunkler Robert, interpretul lui Iat, cel
care nu-și găsește locul nicăieri ȋn piesă și este veșnic amorezat. Foarte bine duce personajul ȋn registrul comic
(mai puţin și-n cel dramatic) avand un ritm și o forţă energetică impresionantă. P. Fincziski Andrea, Zmeukina,
aduce ȋn scenă un caracter polivanent – femeia pasională și sensibilă care se visează cȃntăreaţă. O Nina
Zarecinaia modernă, cu o ȋnfăţișare a la Marlyn Monroe. Szucs-Olcyary Gellert, Mozgovoi, izbutește(chiar daca
personajul are cea mai mică ȋntindere ȋn spectacol) să creioneze omul mărunt și meschin, lipsit de ganduri
profunde și concluzii-intrebari metafizice.
PRO:
- viziunea regizorală inedită;
- jocul actoricesc convingător și foarte precis cu accente pe amănunt, s-a ȋncercat pe toate planurile să
se aducă ȋn scenă personaje, iar regizorul a pus mult din valoarea spectacolului pe jocul actorilor;
3
 - scenariul spectacolului inedit și plin de acţiuni;
- ȋmbinarea ȋntre comic și dramatic, sensibilitate, dinamică și emoţie;
- scenografia expresivă și bine gandită – foarte impresionant momentul cu elefantul care calcă ȋn
picioare lanul de floarea soarelui;
- luminile și fondul muzical care ȋntăresc construcţia scenelor;
CONTRA:
- melodia interpretată de Zmeukina, ȋn comparaţie cu restul interpretărilor muzicale live, pare de nivel
diletant; accentul ȋn engleză e prost pus, melodia și vocea par „dezacordate” (probabil trebuia ca
regizorul să fie mai atent și mai exigent cu acest moment);
- la fel pare o lipsă de exigenţă (sau oboseală a regizorului) coregrafia spectacolului care lasă mult de
dorit; parcă asistăm la spectacole diferite puse unul lȃngă altul pe aceași scenă. Posibil să funcţioneze
fiecare individual, dar momentul coregrafic pus lȃngă cel artistic pare desprins de alt undeva: fără
precizie, lasă impresia unui lucru făcut la voia ȋntȃmplarii, fără forţă, fără lucruri spectaculoase,
coregrafia parcă este făcută doar ca să umple scena;
- costumele personajelor sunt iar un punct minus al spectacolului. Menite ȋn unele cazuri să dea un plus
personajelor, ele nu ies ȋn evidenţă cu nimic și nu ajută la particularizarea personajului. Vezi cazul
personajului Jigalov care trebuia sa ȋntruchipeze „un munte de grăsime” - nu reușește să ne convingă
de acest lucru la nivel vizual, el fiind mai degrabă un gras banal și nu cred că asta a fost intenţia
regizorală. La fel și costumul lui Szasz Kriszta care e iar un costum banal ce nu surprinde cu nimic(ȋn
comparaţie cu machiajul care este foarte expresiv și care iese ȋn evidenţă);
- partea de sonorizare și microfonia (mai ales la apariţia Generalului) , sau pocniturile ȋn boxe generate
de activarea microfoanelor, iar dau impresia unui lucru facut superficial care ies mult ȋn evidenţă la
acest gen de spectacol;

Teatrul Tomcsa Sandor Odorheiul Secuiesc

durata spectacolului 1h:55 min. fără pauză
egy LAKODALOM după dramaturgia lui A.P. Cehov
adaptare scenică și regia: Eugen Făt
decor și costume: Laszlo Kubanek, Boglarka Biro și Eugen Făt
coregrafia: Jozsef Lorincz
Distribuţia: Antal D.Csaba, Szasz Kriszta, Csurulya Csongor, Beko Fori Zenko, Jakab Orsolya, Denes Gergely,
Barabas Arpad, Toth Arpad, Dunkler Robert, P. Fincziski Andrea, Szucs-Olcyary Gellert