ARISTOTEL (384-322 Mr.

Filosof grec. preceptor al lui Alexandru cel Mare, fondator al şcolii peripatetice. Este autorul
unui mare număr de lucrări teoretice, dintre care mai importante sunt: Retorica, Politica,
Organon, Etica nicomahică, Parva naturalia, Istoria animalelor. Lucrarea sa de teorie dramatică,
Poetica, este primul text fundamental al esteticii teatrale europene.

Poetica
Comedia e imitaţia unor oameni neciopliţi; nu însă o imitaţie a totalităţii aspectelor oferite
de o natură inferioară, ci a celor ce fac din ridicol o parte a urâtului.
Tragedia eimitaţia unei acţiuni alese şi întregi, de o oarecare întindere, în grai împodobit cu
felurite soiuri de podoabe osebit după fiecare din părţile ei, imitaţie închipuită de oameni în
acţiune, ci nu povestită, şi care stârnind mila şi frica săvârşeşte curăţirea acestor patimi.

Despre jocurile scenice

Jocurile scenice în care crimele zeilor sunt spuse în gura mare, sunt fâcute în cinstea lor.
Sunt considerate printre lucrurile divine; ei le-au dorit, ei le-au poruncit cu violenţă, au prezis
mari pieiri dacă nu se făceau, 1e-au pedepsit cu asprime pe cei care au lăsat să le scape vreo
ceremonie, şi au făcut să se ştie că furia lor s-a potolit.

CASTELVETRO, Lodovico (1505-1571)

Poet şi estetician italian. Autor al comediei Înţelalii (1531) şi al studiului teoretic Poetica
(1570).
Poetica
Timpul reprezentaţiei şi acela al acţiunii trebuie să coincidă exact... şi scena acţiunii trebuie
să fie constantă, să nu fie pur şi simplu redusă la un oraş sau o casă, ci chiar la un singur loc ce
poate fi vizibil unei singure persoane .
Tragedia trebuie să aibă ca subiect o acţiune care să se desfaşoare într-un cadru de loc şi
timp definit.

DE LA TAILLE, Jean (1554-1608)

Scriitor francez, autor a două tragedii: Foametea şi Sail furiosul, cea din urmă având ca
prefaţă o Artă a tragediei (1572), în care este formulată, pentru prima oară în Franţa, regula
„unităţilor".

Arta tragediei
Povestea sau piesa trebuie să fie întotdeauna prezentată ca o întâmplare ce se desiaşoară în
aceeaşi zi, în acelaşi timp şi în acelaşi loc. De asemenea, trebuie să avem grijă să nu facem pe
scenă decât ceea ce poate fi reprezentat uşor şi decent; nici un fel de omoruri sau alte forme de
moarte, simulate sau de orice fel, deoarece spectatorii vor descoperi invariabil trucul.

SABBATINI, Nicola (1574-1654)

Arhitect italian, autorul lucrării Practica fabricării scenelor ,si ma,sinăriilor de teatru (1638), în
care S. se ocupă de aproape toate posibilitălile de oblinere a efectelor în spectacolul teatral al
epocii.

Practica fabricării scenelor şi a maşinăriilor de teatru

Când se va porni la schitarea colorării unei scene, va trebui mai întâi să se cadă de acord asupra
rânduirii luminilor şi umbrelor, după care se va stabili locul de unde să se facă luminarea.
 Dacă lumina vine din direcţie opusă, scena va fi atât de supărător de întunecată, încât degeaba
vor arde multe lumânări.Dar dacă se va trimite lumina din una din laturile scenei, fie din dreapta,
fie din stânga, casele, perspectiva mediană, solul - tot decorul, va apărea la lumină mult mai bine.

CHAPELAIN, Jean (1595-1674)

Poet şi critic francez. Devine criticul literar oficial al epocii. Studii de latină, greacă, italiană şi
spaniolă. La sugestia sa, Richelieu fondează Academia Franceză (1637).

Despre poezia reprezentativă

Poezia dramatică sau reprezentativă are ca obiect imitaţia acţiunilor omeneşti.
În tragedie, care e cea mai nobilă dintre toate piesele teatrului, poetul imită acţiunile unor
oameni nobili al căror sfârşit e nefericit şi care nu sunt nici foarte buni, nici foarte răi.
In comedie, el imită acţiunile celor de condiţie joasă, al căror sfârşit e fericit.

Despre poezia dramatică

Este greşit să credem că o dramă iară personaje opuse este o lucrare mai uşor de compus.
Atunci când poetul nu va putea să le pună în valoare rolurile decât prin deosebiri, el va trebui să
le deseneze şi să le coloreze puternic.

Despre teatru, sau un nou eseu despre arta dramatică

Drama poate fi aşadar, în acelaşi timp un tablou interesant, pentni ca în ca vor putea
apărea toate condiţiile umane; un tablou moral, pentru că în cadrul lui probitatea morală poate
şi trebuie să-şi dicteze legile; un tablou al ridicolului, şi încă în aşa fel zugrăvit încât numai
viciul singur îi va purta trăsăturile; un tablou vesel, pcntru că virtutea, după ce va depăşi câteva
obstacole, se va bucura de o izbândă deplină.

GOETHE, Johann Wolfgang (1749-1833)

Scriitor german, născut la Frankfurt pe Main. Studii de drept la Leipzig şi Strassbourg. În
1776 devine consilier al lui Carol August. Conduce teatrul din Weimar unde e, în acelaşi timp,
director, regizor, actor şi dramaturg. Pentru trupa acestui teatru scrie o serie de Reguli pen trto
actori (1803).

Poezia epică şi poezia dramatică

Atât poetul epic, cât şi poetul dramatic sunt supuşi legilor generale ale poeziei şi, în special,
legilor unităţii şi ale progresiunii. Mai mult, ei tratează subiecte similare şi se pot servi de orice
fel de teme. Deosebirea mare şi esenlială între ei constă în faptul că, în timp, ce poetul epic
descrie o acţiune trecută şi terminată, poehul dramatic o reprezintă desfaşurându-se în prezent.

GOZZI, Carlo (1720-1806)

Scriitor italian. Studii la Academia Granelleschi. Ironist de finele, redutabil polemist
(adversar al reformatorilor comediei, Goldoni şi Chiari).

Prelegeri despre arta si literatura dramatică

Arta poetului constă în a separa din fabulă tot ce nu-i aparţine esenţial şi în a concentra
într-un spaţiu restrâns un număr de evenimente menite să atragă mintile ascultătorilor si să le
trezească atenţia şi interesul.