Sunteți pe pagina 1din 4

Renasterea literara

Aceasta perioada este numita si Epoca Umanismului


Literaţii renascentişti au scris poezii epice (poeme, epopei) sau lirice (ode, satire) si proză
după model antic la inceput în limba latină.

Florentinul Dante Alighieri (1265-1321) este considerat ultimul


poet medieval şi primul poet al Renasterii. Opera lui, vastul poem
Divina Comedie, în italiană, imaginează o călătorie a lui Dante
prin infern, purgatoriu şi paradis.

RENAŞTEREA ÎN ITALIA

Francesco Petrarca (1304-1374) este o personalitate pentru


începuturile umanismului renanscentist. A fost unul dintre cei mai mari
poeţi italieni. Opera sa poetică, scrisă în limba italiană, este Canţonierul,
volum ce cuprinde cîntece şi sonete inspirate de iubirea lui pentru Laura.

Giovanni Boccaccio (1313-1375), cel mai mare prozator al Renaşteri


iitaliene. Capodopera sa, Decameronul, este scrisă în limba poporului şi
arata geniul său de povestitor. Povestirile sale slăvesc în spirit
renanscentist viaţa şi iubirea. Arta de povestitor, face din Boccaccio
creatorul prozei artistice italiene.

RENAŞTEREA ÎN FRANŢA

În Franţa, Renaşterea s-a manifestat în secolul al XVI-lea, sub influenţa Renaşterii italiene,
dar în forme specifice.
Cei şapte poeţi grupaţi în cadrul Pleialei iau ca model creaţiile antichităţii dar contribuie la
afirmarea şi cultivarea limbii franceze.

Cel mai reprezentativ poet al Pleiadei, Pierre de Ronsad (1524-1585),


a fost influenţat de Horaţiu (în ode )şi de Petrarca în sonetele către
Casandra, Maria şi Elena, grupate sub titlul Iubirile.

Opera filozofului Michel de Montaigne (1533-1592) se


intitulează Eseurile şi reprezintă o autoanaliză profunda.
Lucrarea nu are un subiect anumit, ci prezintă concepţiile,
atitudinile lui Montaigne faţă de viaţă socială, educaţie, religie.
François Rabelais, autorul lui Gargantua şi Pantagruel, a trăit între
anii 1494-1553. El realizeaza o operă profund originală, personajele sale
bucurandu-se de un real succes printre cititori. Gargantua si Pantagruel
sunt doi uriaşi cumsecade, care trec print-o mulţime de aventuri comice şi
fantastice.

RENAŞTEREA ÎN ŢĂRILE DE JOS

Ilustrul reprezentant al umanismului este Eramus din Rottendam (1446-


1536) cu opera sa Elogiul nebuniei, o satiră a societăţii medievale, a
fanatismului şi prostiei.

RENAŞTEREA ÎN ANGLIA

Un scriitor englez care joaca un rol similar aceluia al lui Boccaccio în literatura italiană, a
fost Geoffrez Chaucer (1340-1400).

Principala sa operă o constituie Povestirile din


Canterbury care sunt realizate după modelul
Decameronului, dar în versuri.

Interesul pentru aspectele politice, sociale şi morale se naste în opera umanismului


Thomas Morus (1478-1535), Utopia.

WILLIAM SHAKESPEARE (1564-1616) s-a născut în orăşelul


Stratford-on-Avon. Se stabileşte la Londra, unde în curînd se
afirmă ca actor, autor dramatic, poet, mai tîrziu ajungînd şi
coproprietar a două importante teatre londoneze.
A scris: dramei storice Richard III, Henric IX şi Henric V; 15
comedii care sunt o adevărată izbucnire optimistă a
dragosteide viaţă (Nevestele vesele a lui Windsor,
Îmblînzirea scorpiei, comedia feerică Visul unei nopţi de
vară, Neguţătorul din Veneţia, Cymbeline, Furtuna,
Povestea de iarnă); tragedii – tragedia Romeo şi Julieta era
de o factură mai mult lirică, poetică, decît de profundă
tragedie reprezentand dramă a doi tineri îndrăgostiţi din
Verona, sacrificaţi de vrajba dintre familiile lor. Hamlet-una
din marile capodopere ale lumii din toate timpurile-
realizează o imagine grandioasă a contradicţiilor sociale
grave ale epocii. Subiectul tragediei Macbeth prezintă faptul
că răul porneşte din rînduielile nedrepte ale lumii, şi din om.
Regele Lear este o tragedie monumentală. Sonetele-
introduse in piesele de inceput, apoi 154 de sonete care au
fost prilejuite de decepţia poetului înşelat de iubita sa.
RENAŞTEREA ÎN SPANIA

În literatură, Renaşterea spaniolă a ilustrat romanul şi dramaturgia.

Capodopera romanului spaniol o constituie Don Quijote, creaţia


de valoare universală a lui Miguel de Cervantes.

În dramaturgie, reprezentativi sunt: Lope de Vega (1562-1653), autor a


pestedouă mii de piese, drame exprimînd revolta împotriva nobilimii
(Fîntîna turmelor), şi comedii de capă şi spadă.

Pedro Caldéron de la Barca (1600-1681), cu drama Viaţa e vis.


Sensibilitatea la SERPI

Anatomiaserpiloreste cu multdiferita de cea a mamiferelor. Organele de simt ale


serpilorsuntdiferiteintr-o manieraunica fata de cele ale mamiferelorsau ale altoranimale.

Serpii se bazeaza in primul rand pemirossisimtultactil. Serpii nu suntdotati cu pleoapeiar


din cauzaacestuifaptmiscarileochilor le suntlimitate.Serpii nu posedaurecheaexterna,
mediesinicitimpan, auzulacestoralimitandu-se la detectareavibratiilortransmiseprin sol.

Mirosulserpilorestediferit de cel al mamiferelor. Serpii au atatnari cat sicavitatenazala,


daraceste nu suntfolosite la miros. Serpiimirosfluturandu-
silimbaprinaeradunandparticuleolfactive. Acestia au un organ
numitorganulvomeronazalsauorganullui Jacobsonpozitionatpepartea de sus a
cavitatiibucale. Limbabifurcataestefolositasaaduca din aerparticulelesisa le
pozitionezepeorganulvomeronazalajutandsarpelesaidentificeprada,
pradatorulsauoricealtcevace are miros.Limbaserpilor nu estefolosita la asimtigustul ci
estedoar un accesoriu al sistemuluiolfactiv.

Uniiserpiposedasiun “al saseleasimt” Eiposeda un organ este format din douacavitati, cu


care sarpelepoatedetectadiferente de temperature astfelputanddetectaprada cu sangecald
cum ar fi rozatoarele.

S-ar putea să vă placă și