Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DE LEONID ZORIN
1
ACTUL 1
Garunskii:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Cum să nu-mi pese? Înțeleg, dacă mi-ar cere o adeverință că figurez în evidență! Ar avea o
logică, ar crea o situație. Sunt în evidență, deci am cutare sau cutare privilegii, am dreptul să
pretind un tratament, un ajutor, condiții speciale. Dar să fac dovada că nu sunt în evidența
spitalului de psihiatrie, asta e de-a dreptul amuzant!
ANNA IULIEVNA:
Atunci amuză-te. De ce-ți bați capul? Doar n-ai decât unul singur.
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
2
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Doamne ce simplu e totul pentru tine! "Du-te și cere adeverința". În primul rând că spitalul ăla e
la celălalt capăt al orașului, la dracu-n praznic. Trebuie să iau troleibuzul, pe urmă autobuzul, pe
urmă tramvaiul. Sunt plus treizeci și cinci de grade. Vagoanele sunt ticsite de lume. Trebuie să
mă sufoc o oră întreagă printre trupuri transpirate și încinse. Și asta încă nu e tot. Acolo trebuie
să fac o coadă de un an. Zeci de oameni. Unii care au venit după ajutor, alții în situația mea. O să
fiu nevoit să mai pierd acolo vreo două ceasuri și să mă expun poate jignirilor unor psihopați
care nu răspund de actele lor și cărora totul le este permis.
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Ei da, asta e filozofia ta: rabdă fără să gândești. Numai că nu scap doar cu atât. Mai trebuie să mă
și-ntorc. Când frânt de oboseală și distrus sufletește voi primi în sfârșit fițuica aceea umilitoare,
va trebui să mă sufoc din nou prin diferite vagoane și să le inspir iar duhoarea.
E groaznic!
ANNA IULIEVNA:
3
GARUNSKII:
Adică, după tine, spre asta înclin eu? E de necrezut să fim de atâția ani împreună și să nu mă
cunoști deloc. Asta visez eu, să stau la umbră? Dacă vrei să știi sunt un om al pasiunilor. Dar mi
le înfrâng.
ANNA IULIEVNA:
Nu întotdeauna.
GARUNSKII:
Toate certurile noastre se încheie la fel. Îmi pretinzi să renunț la cel mai elementar bun simț. Nu
pot face asta Anna. E destul să se uite cineva la mine să priceapă că nu am nevoie de nici o
adeverință.
(Dar să admitem că nu toți medicii sunt fizionomiști. Atunci să stea de vorbă cu mine. Două trei
fraze acolo și vor vedea că au în fața lor un om rezonabil, cu un fel interesant de a gândi! De ce e
nevoie de toată aiureala asta?)
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
(nervos)
Ce vrei să spui?
ANNA IULIEVNA:
4
GARUNSKII:
Evident, sunt om nu elefant. Contactul cu viața cotidiană nu trece fără să lase urme.
ANNA IULIEVNA:
Ajunge Arcadii, nu mai pot! Ajunge! Nici nu te-ai dus încă după adeverință și mă faci să mă
doară capul. Taci, te implor. Oricât te-ai înfuria și orice ai spune, nu schimbi nimic. Mănâncă și
pleacă mai repede.
GARUNSKII:
Ei bine, bucurați-vă, mă duc. Dacă nu mă credeți pe cuvânt că sunt normal, o să vă arăt în scris.
Tipărit. Negru pe Alb! Dacă trebuie, trebuie.
Trebuie să recunoaștem că imaginația mea puternică mi-a permis să prevăd cu destulă justețe
desfășurarea evenimentelor și să le înfățișez foarte aproape de realitate. Cam așa a fost: o zi cu
zăpușeală, o lungă călătorie și o lungă așteptare pe culoarul dispensarului.
Cu toate acestea, în cele din urmă mi s-a îngăduit să pătrund în liniștea solemnă a registraturii
și să mă opresc în fața unei ființe taciturne în halat alb. O femeie pe punctul de a părăsi o
tinerețe prelungită, călită de viață și de contactul cu tot soiul de oameni.
5
GARUNSKI ȘI FUNCȚIONARA DE LA REGISTRATURĂ
FUNCȚIONARA:
Numele?
GARUNSKII:
FUNCȚIONARA:
Prenumele?
GARUNSKII:
FUNCȚIONARA:
Arcadii?
GARUNSKII:
Arcadii... Auziți...
FUNCȚIONARA:
6
GARUNSKII:
(gest cu mâna)
Nu... Să vă explic.
FUNCȚIONARA:
Nu mă încurcați (caută)
(preocupată)
GARUNSKII:
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
Lăsați-mă să vă spun. E fantastic! Pierd o oră ca să ajung aici cu toate mijloacele de transport
posibile, aștept aproape încă o dată pe atât să-mi vină rândul și la urmă nu reușesc să vă explic...
7
FUNCȚIONARA:
Calm, calm.
GARUNSKII:
Sunt foarte calm. Îmi trebuie o adeverință că nu sunt în evidența dumneavoastră. Subliniez: că nu
sunt. E clar?
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
Poftim buletinul.
FUNCȚIONARA:
Și livretul militar.
GARUNSKII:
FUNCȚIONARA:
Pentru că e nevoie.
GARUNSKII:
Nu știam.
8
FUNCȚIONARA:
Pe viitor să știți.
GARUNSKII:
Nu-l am.
FUNCȚIONARA:
Atunci...
GARUNSKII:
Atunci ce fac?
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
FUNCȚIONARA:
Aici nu se glumește.
GARUNSKII:
9
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
Așa, așa. Va să zică, după ce am făcut un drum chinuitor pe căldura asta, după ce m -am istovit
așteptând aici o oră, iar trebuie să mă duc acasă și iar să vin aici și iar să aștept?
FUNCȚIONARA:
Cine-i de vină?
GARUNSKII:
Și toate aceste fapte anormale trebuie să le fac pentru ca să vă conving că sunt normal? Trăiască
logica!
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
Așa, așa. Eu vă aduc o adeverință și dumneavoastră îmi dați o adeverință. Adeverință contra
adeverință, document contra document. Asemenea gen de relații vreți să stabiliți între oameni?
10
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
Dar dumneavoastra nu mă vedeti? Mai aveti vreo îndoială? Sunt gata să stăm de vorbă. Puneți-
mă la încercare. Să stăm de vorbă.
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
Uite, ați spus cetățene. E un cuvânt sfânt, măreț. Cetățean, sentiment cetățenesc, concetățean. Iar
dumneavoastra rostiti acest cuvânt pentru a îndepărta un om...
11
FUNCȚIONARA:
GARUNSKII:
FUNCȚIONARA:
Ca să fie mai autentică. Mă duc până la Augusta Gurievna. Dumneata stai aici cuminte.
(iese)
GARUNSKII:
Doamne ce umilință!
După câteva minute m-a invitat în cabinet. Augusta Gurievna - doctorul - stătea la birou, cu
mâinile la piept, având o expresie de durere pe față și o privire mânioasă.
12
AUGUSTA GURIEVNA ȘI GARUNSKII
GARUNSKII:
Trebuie să vă explic...
AUGUSTA GURIEVNA:
Luați loc.
GARUNSKII:
Dacă stai să te gândești, toată povestea asta e ridicolă și unui om inteligent nu poate să-i
provoace decât un zâmbet.
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
Pentru ce?
AUGUSTA GURIEVNA:
Înghițiți-o.
GARUNSKII:
(o înghite)
Am venit aici la dumneavoastră și pe canicula asta am așteptat răbdător pe culoar, îmi trebuie un
fleac...
13
AUGUSTA GURIEVNA:
Știu tot.
GARUNSKII:
Poate vi s-a făcut o relatare subiectivă ... am rugat-o un singur lucru pe colega dumneavoastră. Să
nu dea atâta importanță unei simple formalități. E destul să vă uitați la mine ca să vedeți cu cine
aveți de a face.
AUGUSTA GURIEVNA:
Aveți dreptate.
GARUNSKII:
Vă mulțumesc.
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
14
GARUNSKII:
Dați-mi voie, ce se întâmplă? Vine omul la dumneavoastră fără să țină seama de zăpușeală, se
târâie prin autobuze și tramvaie, împins din toate părțile, se chinuie o oră întreagă la coadă, cum
să spun, le îndură pe toate, ca să -i dați o dovadă pentru un lucru cum nu se poate mai simplu: că
n-a dat niciodată pe aici. Și cu ce se încheie toate astea? I se spune de la obraz - ești de-al nostru.
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
15
Mă și contrazice ... Controlați- vă comportarea domnule. Aveți în față un specialist, aș spune
chiar, mai mult, o femeie. O vedeți pentru prima oară, dar asta nu vă împiedică să fiți ostil și
agresiv.
GARUNSKII:
Iertați-mă dar cum ați vrea să fiu? Pretindeți că sunt de-al dumneavoastră.
AUGUSTA GURIEVNA:
Ei și? Asta e un fenomen destul de frecvent. Mai ales în rândul bărbaților. Din anumite motive.
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
Da, vi le spun. Motivul principal este decrepitudinea morală. Unde nu există valențe morale, nu e
posibilă sănătatea psihică. Dacă un bărbat e vânător de fuste, dacă îl domină ideea fixă a noilor
cunoștințe, dacă e o lichea egocentristă și părăsește o femeie minunată, inteligentă care își
pregătește teza de doctorat pentru o prăjină cu fustă…
GARUNSKII:
16
AUGUSTA GURIEVNA:
O da, evitați femeile fine, profunde, spiritualizate, vă cred. Dar de ce, dacă-mi dați voie să vă
întreb? Nu sunt destul de bune pentru dumneavoastră? Pentru că nu împărtășesc ideile
dumneavoastră stupide despre perfecțiune? De aceea fugiți de ele? Iertați-mă, dar atunci e vina
dumneavoastră!
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
(sarcastică)
Și acolo v-ați dat în petic. Erați în elementul dumneavoastră. Ați aruncat praf în ochi, ați vorbit
despre teatru, pretindeați să fiți iubit. Sunteți convins că e destul să vreți și femeia își uită toate
obligațiile și vă cade în brațe. Iar când ați văzut că nu v-a mers, ați întors-o pe isterie.
GARUNSKII:
Eu?
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
17
AUGUSTA GURIEVNA:
Această vizită m-a adus într-o stare de adâncă depresiune. Cum s-ar zice m-am pleoștit. În ochi
mi- a apărut o licărire de panică, fața mea a căpătat o statornică culoare pământie, mersul mi-a
devenit nesigur și chiar vocea mea a căpătat jalnice tonuri de tenor.
Nevastă-mea Anna Iulievna a dat alarme. Trebuie să-și salveze soțul. Orice tergiversare poate fi
fatală, cu atât mai mult cu cât medicii care s-au ocupat de mine mi-au descoperit cel puțin zece
maladii. Din fericire colegii s-au dovedit la înălțime. Planificatoarea Akulevici, responsabila cu
asigurări sociale mi-a făcut urgent rost de un bilet pentru Crimeea.
AKULEVICI ȘI GARUNSKII
AKULEVICI:
GARUNSKII:
Nu mă fac...
AKULEVICI:
GARUNSKII:
18
AKULEVICI: (cu tristețe)
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
Așa sper...
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
19
AKULEVICI:
GARUNSKII:
(mișcat)
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
Și rezemându-mă supus în fața soartei, m-am urcat în tren pentru a porni - cum eram convins -
pe ultimul meu drum. Acest ultim drum îmi strângea inima de durere: melodira care se revărsa
în vagon trezea o dulce tristețe în sufletul meu, iar lumea de dincolo de geam, acea lume pe care
urma s -o părăsesc atât de curând, era a naibii de frumoasă. Trenul porni. Eram pe punctul de a
mă lăsa în întregime pradă sentimentelor mele elegiace, când deodată ușa se trânti și în
compartiment intră o călătoare cu o pălărie enormă și două geamantane.
20
CĂLĂTOAREA ȘI GARUNSKII
CĂLĂTOAREA:
Bună ziua. Dumneavoastră o să călătoriți cu mine? Ei, nu-i nimic. La urma urmei tot aia e. Știți
că aveați toate șansele să călătoriți singur? Pur și simplu să călătoriți singur.
GARUNSKII:
(ironic)
Nu se poate.
CĂLĂTOAREA:
Pe cuvânt. Mașina mea a fost accidentată. Mi-a apărut nu știu de unde un taxi în față. Șoferul,
taximetristul, habar n-avea de regulile circulației. Pur și simplu habar n-avea. Ce mai, de-abia am
scăpat cu viață. Și poate vă închipuiți că întâmplarea asta m-a mirat?
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
(sec)
Nu știu.
21
CĂLĂTOAREA:
Pentru că la fiecare pas ne pândește un pericol. Acum o săptămână, o cunoștință de-a mea a ieșit
pe seară ca să se plimbe... Pur și simplu să se plimbe. Ei? Și acuma vă întreb: Unde e cunoștința
mea? Unde?
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
În spital. Pur și simplu în spital. S-a împiedicat așa pe drum drept, când se ducea să cumpere
pâine.
GARUNSKII:
(sumbru)
Pur și simplu?
CĂLĂTOAREA:
Exact. Primejdiile ne pândesc la tot pasul. Ce să mai spun, aveam un prieten, sincer vorbind, un
unicat. Pur și simplu un unicat. O splendoare, exact opusul dumneavoastră, sănătos, bine făcut,
rumen ca un măr cu sprâncenele negre.
(cu solemnitate)
Ei?
GARUNSKII:
Ei?
22
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
La spital?
CĂLĂTOAREA:
Bine ar fi! A ieșit să se plimbe și poc! O greutate. Din acelea pentru gimnastică. I-a căzut în cap.
De la o fereastră sau de la un balcon. Pe semne că în blocul acela locuia un halterofil...
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
Mi-am pus și eu întrebarea. Aproape tuturor. Mai precis cu fiecare din cunoștințele mele s-a
întâmplat câte ceva. Cu fiecare rudă, cu fiecare prieten, cu fiecare vecin, pot să vă spun chiar mai
mult, pur și simplu cu fiecare om pe care-l întâlnesc...
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
De acord cu dumneavoastră, dar ce pot să fac? Am fost recent într-o delegație cu un coleg. Și ce
credeți? La întoarcere îmi propune să luam avionul. Era într-adevăr o economie de timp. Am luat
bilete. Și deodată am simțit o presimțire, pur și simplu o presimțire. Nu, îi spun, în ultimul
moment, zboară singur. Am restituit biletul de avion și eu am plecat cu trenul. Ei? Unde e
colegul meu?
23
GARUNSKII:
(îngrozit)
Doamne.
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
(apăsându-și tâmplele)
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
(tulburat)
Eu nu cred nimic.
CĂLĂTOAREA:
Eroare. Vecina mea călătorea anul trecut exact ca noi acuma, într-un vagon de dormit, pur și
simplu un vagon. Și unde e vecina mea?
GARUNSKII:
24
CĂLĂTOAREA:
(oftând)
GARUNSKII:
(grăbit)
CĂLĂTOAREA:
Asta și spun. Mergeți la tratament, sunteți plin de speranțe, contați să vă întoarceți sănătos...
Apropo, ce boală aveți?
GARUNSKII:
(cu demnitate)
CĂLĂTOAREA:
Așa mi-am zis și eu. Pe cuvânt. În cel mai bun caz. Surmenaj dacă nu și mai rău. Se vede după
cum arătați: riduri, pungi sub ochi, culoare pământie... Și credeți că o să vă ajute cu ceva? Că o
să vă faceți bine?
GARUNSKII:
25
CĂLĂTOAREA:
Dragul meu, nu trebuie să repetați. Se observă de la prima vedere. Cum e posibil să ajungeți în
halul ăsta?
GARUNSKII:
Nu mă atingeți.
CĂLĂTOAREA:
(oftând)
Niște găluști.
(cu amărăciune)
Și abdomenul? După părerea dumntale ăsta se mai poate numi abdomen? La bărbat aici trebuie
să fie piatră. Metal... Pe când la dumneavoastră... Fleoșc!
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
Pur și simplu...
GARUNSKII:
26
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
Asta e burta mea, astea sunt șoldurile mele, ale mele proprii, în exclusivitate. N-au nici o legătură
cu dumneavoastră. Și în general să știți că eu evit femeile. Pur și simplu le evit.
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
Crimeea, Crimeea! După orașul sufocant, după asfalt, după praf și miros de benzină. După
toată larma asurzitoare, m-am trezit într-o lume pitorească și decorativă, în care oamenii
umblau în culori vii, priveau ceasuri întregi splendoarea nemărginită a mării și se simțeau, în
taină, creatori ai unei inegalabile opere de artă.
Cineva, cu o natură mai supreficială, și-ar fi acordat pe loc dispoziția sufletească cu tot ceea ce
vedea în jur, dar eu nu puteam uita că zilele îmi erau numărate. Stăteam într-o zi pe o bancă de
pe faleză când s-a apropiat de mine o femeie voluminoasă, cu trăsături pronunțate.
27
ISTOMINA ȘI GARUNSKII
ISTOMINA:
Vă urmăresc. De două zile. Sunteți pentru prima oară la sanatoriul "Trandafirul Sudului"?
GARUNSKII:
ISTOMINA:
Mi-ați atras atenția. Aveți în dumneavoastră ceva straniu, ceva misterios. Cine sunteți?
GARUNSKII:
ISTOMINA:
Dar eu sunt nici mai mult nici mai puțin decât Istomina. I-S-T-O-M-I-N-A!
GARUNSKII:
(nesigur)
Istomina...
28
ISTOMINA:
(zâmbind)
Exact. Eu sunt Marina Istomina; Da, Marina Istomina, autoarea volumului de poezii
"Autoportret".
GARUNSKII:
A, da...
ISTOMINA:
GARUNSKII:
(roșind chinuitor)
ISTOMINA:
GARUNSKII:
29
ISTOMINA:
"Mori!..."
GARUNSKII:
(tresare)
Poftim?
ISTOMINA:
"Mori în tăcere
Și iar să mori
Întoarce-te! Întoarce-te"
GARUNSKII:
ISTOMINA:
(uimită)
Am scris-o aici. La nouă iunie. În zorii zilei de nouă iunie. Cum e mai departe...
GARUNSKII:
Știți, tocmai poezia asta n-o știu, adică o știu mai puțin.
30
ISTOMINA:
GARUNSKII:
Splendid.
ISTOMINA:
"Marea ne cheamă,
Ne asteaptă valurile"
GARUNSKII:
Să mergem. Cu placere.
(pleacă)
ISTOMINA:
Stai!
(Garunskii se oprește)
GARUNSKII:
Eu...
ISTOMINA:
De ce mă minți?
31
GARUNSKII:
Eu? Iertați-mă. Nu mi-am dat seama că astea sunt versuri, vă rog să mă scuzați.
ISTOMINA:
"De ce mă minți
Prieten drag,
De ce covor de suferinți
Mi-așterni pe prag?"
Așa ne-am cunoscut. Trebuie să spun că până acum nu mai avusesem de-a face cu slujitorii
condeiului. Și deși relațiile noastre erau cam ambigue, trebuie să recunosc faptul că
voluminoasa cucoană mi-a stârnit un viu interes. M-a tentat să pătrund în misterioasele și
inaccesibila viață a acestor oameni care nu sunt obligați să meargă zilnic la slujbă. Așa s-a
întâmplat că am început să ne plimbăm pe alei și să purtăm discuții. Tema noastră favorită era
personalitatea multilaterală a Istominei, temă care nu mi-a fost greu să-mi dau seama, o
preocupa în mod deosebit și exclusiv pe poetă.
ISTOMINA ȘI GARUNSKII
ISTOMINA:
(melancolică)
32
GARUNSKII:
Da. Așa e. E uimitor. Uite de exemplu: cauți sensul adevărat, rațiunea unui lucru, faci pe dracu-n
patru să-l găsești și nu-ți alegi decât cu o astenie nervoasă.
ISTOMINA:
Sunt buimacă. Nu mai înțeleg nimic! E ceva enigmatic. Mă gândeam dis de dimineață. Ce iubesc
eu? Și nu mi-am putut răspunde imediat. Iubesc zările îndepărtate... și nisipul jilav. Iubesc
drumurile de țară. Și mai presus de toate, ajunurile.
GARUNSKII:
Ajunurile?
ISTOMINA:
Dumneavoastră vă plac?
GARUNSKII:
Mie?
ISTOMINA:
Ajunurile. Să fii în preajma unui eveniment, în ajunul unei furtuni. În ajunul destinului.
GARUNSKII:
Vedeți, eu...
33
ISTOMINA:
Eu sunt fericită când ascult glia. Când îmi cântă glia sub picioare. Simt atunci că mă străbat
curenți de înaltă tensiune. Niște fiori de furtună. În felul meu sunt o păgână. Mă atrage stepa. Mă
atrag ierburile, pelinul, mlaștinile. Vă place să cutreierați mlaștinile desculț în ploaie?
GARUNSKII:
Vedeți, eu am lumbago...
ISTOMINA:
Dar v-ar plăcea să fiți un vagabond? Să cutreierați așa pământul fără motiv și fără nici un scop?
GARUNSKII:
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
34
GARUNSKII:
(grăbit)
Nu! Nu mă plâng.
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
GARUNSKII:
Iertați-mă...
ISTOMINA:
Iubitul meu tovarăș de drum. Trebuie șă știți că între o femeie și un bărbat nu există decât o
singură cale de comunicare: lupta. Duelul, lupta, întotdeauna o mare conflagrație. Întotdeauna o
femeie și un bărbat se distrug unul pe altul.
GARUNSKII:
Dar e îngrozitor...
35
ISTOMINA:
(vehementă)
Oprește-te!
GARUNSKII:
(încremenind)
Pardon. Scuzați-mă!
ISTOMINA:
De suferința mea
GARUNSKII:
ISTOMINA:
36
GARUNSKII:
(îi dă trenciul)
"Tristețea trece și zboară, Durerea nu te împresoară Cine a vizitat Crimeea N-o mai uită după
aceea..."
Toate au un sfârșit pe lumea asta. Am lăsat în urmă, Ialta cu mireasma ei de migdali și aroma de
trandafiri: iată orașul natal și pe Anna, pe năzdrăvanul Sașa, iată-i și pe colegii care-mi admiră
aerul sănătos, pe bătrânul Vestalkin și planificatoarea Akulevici cu neschimbatele ei mânecuțe
de conțopist pe coate. Iată din nou ambianța obișnuită a locului de muncă - hârtii, formulare,
tabele, ședințe. Adio Crimeea, adio marem adio! Frumoasele zile de la "Trandafirul Sudului",
cum se spune în asemenea ocazii, se acoperiseră de pâcla uitării, când, într-o zi, venind acasă,
am înțeles din privirea Annei că s-a întâmplat ceva neprevăzut.
37
ACTUL II
ANNA ȘI GARUNSKI
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Ce minciună!
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Poftim, citește!
38
GARUNSKII:
(citind)
ANNA IULIEVNA:
Nu, aici.
GARUNSKII:
(șovăind)
ANNA IULIEVNA:
Citește dedicația...
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Lui A.S.G.
GARUNSKII:
39
ANNA IULIEVNA:
Citește!
GARUNSKII:
(tresărind)
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
(cu demnitate)
ANNA IULIEVNA:
Citește!
GARUNSKII:
40
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Nu da vina pe alții.
GARUNSKII:
Oriunde e vorba de o bârfă, de o capcană, de o intrigă diabolică, dai de prietena ta, Vera
Andreevna!
ANNA IULIEVNA:
Pe tine în schimb nu te fumează omul dintr-odată . Mi-au trebuit zece ani. O Arkadii ce actor
ești! Cu câtă desăvârșire ți- ai jucat rolul! Ce plan diabolic! Te -ai prefăcut bolnav, mi-ai smuls
compătimirea, ai plecat la Ialta și toate astea pentru ca să te întâlnești cu ea. Mai mult, ai avut
atâta cinism încât să-mi scrii că ai văzut-o acolo pentru prima oară. Ți-ai căutat un alibi, pentru
cazul că aș fi aflat ceva de la alții!
41
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Da! Vera Andreevna! Mai există cineva pe lumea asta căruia să-i pese de nefericirea mea!
GARUNSKII:
Nefericito! Și tu crezi?
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
42
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Ah, am uitat, tu nu ești obișnuit să-ți riposteze o femeie. Nu degeaba scria târfa aia că atunci
când se lovește de voința ta...
De a te simți femeie
Slabă și supusă."
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Păi ia uite ce scrie dedesubt: "Opt iunie, peninsula Crimeea, Ialta, Trandafirul Sudului" Poftim!
GARUNSKII:
(ridicând tableta)
43
Dar a ajuns. Și acum, lucrurile au mers până acolo, că la apariția mea, colegii de serviciu
încetează să vorbească, bătrânul Vestalkin se holbează la mine iar planificatoarea Akulevici
oftează zgomotos. Întorcându-mă acasă dau peste o atmosferă și mai încurcată. Anna tace cu
obstinație dându-mi să înțeleg că mă hrănește numai din compasiune. Ochiadele pline de interes
ale fiului meu, mă scot și alea din sărite. Nu-mi mai rămâne decât să aștept trecerea timpului
care le netezește pe toate. Iată că mă paște o nouă nenorocire.
În ziua asta afurisită, venind acasă, nu sunt lăsat să trec de vestibul. Vera Andreevna îmi
blochează drumul.
Vera ANDREEVNA:
Nu e voie acolo.
GARUNSKII:
Ce înseamnă - nu e voie?
VERA ANDREEVNA:
(șoptit)
GARUNSKII:
44
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
(patetică)
Om fără inimă! Unde e? Unde e casa dumitale?! Dumneata ai distrus-o! Cu propriile dumitale
mâini... Înțelegi? Cu propriile dumitale mâini!
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
Nu, monstrule! Nu! Să nu mă rogi nimic! Am tăcut până acum. Deși mi-am dat seama ce făceai.
Nu mă interesează nici acum aventurile dumitale. Mi-e silă de ele! Dar când văd cum o înjosești
pe soția dumitale, când văd cum o faci de râs... Nu! În situația asta nu mai pot să tac.
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
Dumneata să taci ființă anormală! Mai bine te-ai pune în locul nefericitei dumitale soții, când
deschizând azi dimineață pagina a văzut cum o împroșcă cu noroi destrăbălata aia!
45
GARUNSKII
(gemând)
VERA ANDREEVNA:
Fii tare dragă prietenă, fii tare, nefericito! Vin imediat să-ți schimb prosopul.
GARUNSKII:
46
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
(cutremurat)
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
47
AUGUSTA GURIEVNA ȘI GARUNSKII
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
(înghițind cu obediență)
AUGUSTA GURIEVNA:
Moravurile dumnitale nu puteau duce la altceva. Și încă situația dumnitale e suportabilă. La urma
urmei, dumneata ești un paranoic normal. Dar situația femeilor care trebuie să trăiască printre
nebuni? De cele mai multe ori asemenea femei sunt demne de tot respectul. Ele sunt dotate cu
experiență clinică, pot chiar să facă și comunicare... Și iată că apare o fâțâită oarecare...
GARUNSKII:
Liniștiți-vă doctore.
48
AUGUSTA GURIEVNA:
(înghite o tabletă după care vrea apă, apoi își duce batista la ochi și se întoarce cu spatele; în
sfârșit revine dar e foarte tulburată)
Vă mulțumesc. Uitați-vă! Aici este continuarea jurnalului liric al Marinei Istomina. Ascultați
acest strigăt sublim al sufletului. Această sublimă spovedanie a inimii.
GARUNSKII:
(tresărind)
AUGUSTA GURIEVNA:
(încuviințând)
Puteți să vă dați seama cu ce individ a avut de-a face această femeie superioară...
GARUNSKII:
(sumbru)
Cu A.S.G.?
AUGUSTA GURIEVNA:
(citește)
Și clipa de supliciu
49
Dar nu există viciu
(către Garunski)
GARUNSKII:
E groaznic.
AUGUSTA GURIEVNA:
Nu m-aș mira deloc să aflu că o înșeală pe femeia asta superioară cu vreo fâșneață tânără, fără
nici o calificare și fără nici o circumvoluțiune în cap.
GARUNSKII:
Vă implor liniștiți-vă.
AUGUSTA GURIEVNA:
Nu pot. Ascultați mai departe... Tipul ăsta e alcătuit numai din contraste.
(citește)
50
Ești steaua ce mă poartă pe o cale nemiloasă
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
Călău, stăpân și slugă credincioasă. Ei ce spui? Sper că imaginea e clară. Este tipul de
schizofrenie ambivalentă, cu pronunțat caracter oniroid. Sunt uimită de intuiția poetei, care a
reușit să realizeze cu atâta precizie tabloul maladiei acestui decrepit.
GARUNSKII:
Destul. Mi-ajunge.
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
Nu. Totul e în regulă. Sunt pe deplin satisfăcut, cu siguranță că ați avut dreptate, iar eu am luat-o
razna.
AUGUSTA GURIEVNA:
Luați asta...
51
GARUNSKII:
Nu e nevoie. Mulțumesc. Se pare că soarta n-o poți schimba. Fiecare trebuie să-și urmeze calea.
AUGUSTA GURIEVNA:
Garunskii, nu te enerva.
GARUNSKII:
Prea târziu.
Augusta Gurievna, privește în urma lui, adânc tulburată. Din nou muzica de seară a orașului
AKULEVICI ȘI GARUNSKII
GARUNSKII:
(apropiindu-se de Akulevici)
52
AKULEVICI:
(strănută)
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
53
GARUNSKII:
AKULEVICI:
Iertați-mă că v-o spun, dar eu nu scriu versuri. Ah, și ați fost chemat de două ori...
GARUNSKII:
La telefon?
AKULEVICI:
Nu. La direcție.
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
(mânuind o pilă)
AKULEVICI:
54
GARUNSKII:
AKULEVICI:
Arkadii Semionovici!
GARUNSKII:
Nu zău? Lucrăm de atâta timp împreună. (intim) Aș putea spune chiar cot la cot...
AKULEVICI:
Nu întreceți măsura!
GARUNSKII:
AKULEVICI:
Ce depravat sunteți!
(strănută)
GARUNSKII:
Eu depravat?
(cu însuflețire)
Îngerul meu, mă doare când te privesc. Te irosești. Te distrugi. Ești în primul rând femeie și de-
abia pe urmă planificator. Scoate-ți cârpele astea infecte...
55
AKULEVICI:
(îngrozită)
Ce faceți?
GARUNSKII:
Să nu le văd. Fă-ți buzele. Operează-ți polipii. Femeia și guturaiul sunt două noțiuni
incompatibile. Dumneata poți încă să placi foarte mult.
AKULEVICI:
Câtă dreptate a avut când a scris: "Dar nu există viciu pe care să nu-l ai", adică să nu-l aveți...
GARUNSKII:
AKULEVICI:
(fără convingere)
Lăsați-mă.
GARUNSKII:
Copila mea, n-am să te las. Trebuie să te salvez. Să te redau feminității pe care ai trădat-o atât de
grav... Ce fel de coafură-i asta? Doamne iartă-mă! E coșmarul unei nopți de iarnă, e pustiul Gobi.
Mă faci să sufăr. O să te pieptăn imediat altfel.
AKULEVICI:
56
GARUNSKII:
(o piaptănă)
Uite așa, și acum acum așa și așa. O minune! E o plăcere să vă privească omul.
AKULEVICI:
(înduioșată)
Un zâmbet rece de corsar, mijea pe buzele mele. Și femeia director era dimpotrivă, fâstâcită.
DIRECTORUL ȘI GARUNSKII
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
(o privește țintă)
57
DIRECTORUL:
(mirată)
Sunteți convins?
GARUNSKII:
Ferm convins.
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
Și asta e rău?
(Pauză)
DIRECTORUL:
(fâstâcită)
Vedeți...
GARUNSKII:
58
DIRECTORUL:
(chinuită)
Fără îndoială. Și în ceea ce mă privește n-aș fi dorit câtuși de puțin să intervin... Dar... Trebuie să
fiți de acord că...
GARUNSKII:
Nu pot.
DIRECTORUL:
Totuși...
GARUNSKII:
(pauză)
DIRECTORUL:
Nici eu n-aș vrea s-o fac... Dar... Totuși... Lucrurile au luat o întorsătură care frizează scandalul...
Îi incită pe angajați... Îi împiedică să lucreze...
GARUNSKII:
DIRECTORUL:
Ce supermen...
59
GARUNSKII:
Scumpă prietenă. Să uităm pentru o clipă că ne desparte această masă și am venit chemat de
dumneavoastră. Să privim dintr-un unghi mai larg de vedere. În fața noastră se află viața. În toată
complexitatea ei. Și viața e extrem de complexă. Unii o străbat fără necazuri, fără păcate, fără
zgomot și fără revoltă. Pentru alții însă, viața e o furtună, un uragan. Ei nu au parte de senin, de
liniște. Pentru ei nu trosnesc plăcut lemnele în sobă, când ploaia și vântul răbufnesc în geam. Și
nu pentru ei sunt ceasurile tihnite de sub abajurul roz, în ambianța caldă a căminului familiei. Ce
să-i faci, fiecare își are drumul lui, soarta lui, calea lui.
DIRECTORUL:
(nesigură)
Vedeți, versurile astea... Sunt orice-ați zice pe o pagină foarte cunoscută... și felul în care vă
caracterizează...
GARUNSKII:
(o privește pătrunzător)
DIRECTORUL:
Vă rog să plecați.
(Garunskii se ridică, dă din cap, în semn de aprobare îi sărută mâna și se îndreaptă spre ușă. În
prag, se oprește și o privește din nou insistent făcând un mic gest cu mâna)
Vă rog să plecați...
Ciudate glume face viața când glumește. Surprindeam mai des priviri admirative, respectuoase
îndreptate asupra mea și cu timpul am început să mă obișnuiesc cu ele.
60
Într-o zi m-am ciocnit de vecina noastră Vera, pe scară. Ani de-a rândul n-am putut-o suferi, iar
ea mă răsplătea din plin cu reciprocitate. După apariția jurnalului liric, aproape că nici nu ne
mai salutam și ne străduiam să ne strecurăm cât mai repede unul pe lângă celălalt, într-o
atmosferă de cumplită vrăjmășie. Dar astăzi, ne-am oprit amândoi...
GARUNSKII:
Nu înțeleg.
VERA ANDREEVNA:
(încet)
Ce nu înțelegi desfrânatule?
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
61
Întreb și sper să primesc un răspuns deschis. Încearcă să fii sinceră cu mine.
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
Să fim serioși! Ce fel de prietenie e asta când în adâncul sufletului ești convinsă că merită din
plin toate necazurile care au năpădit-o? Dumitale, de exemplu nu ți s-ar fi putut întâmpla toate
astea. Dumneata ai fi știut să-i umpli viața alesului inimii, nu-i așa?
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
Câtuși de puțin. Dar vreau sinceritate. Am obosit. Am obosit de atâtea șiretenii, de atâtea
reticențe, de atâtea fraze care nu exprimă gândurile ci dimpotrivă le maschează. Eu sunt un om
ale cărui fapte nu sunt contrazise niciodată de cuvinte.
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
62
Ce anume? Că nu există viciu pe care să nu-l am? Nu neg. Eu nu sunt un înger. Și nici nu mă dau
drept înger.
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
"... Ba viața mi se pare lipsită de orice preț Ba însetat, o sorb dintr-o cupă plină..."
VERA ANDREEVNA:
Nu te apropia! Te rog!
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
(îmbrățișându-l)
"Călău, stăpân!"
GARUNSKII:
(galeș)
Și așa s-a sfârșit războiul de o sută de ani dintre mine și vecina mea. Trebuie să recunoaștem că
din clipa aceea, atitudinea ei față de mine a devenit mult mai condescendentă iar față de soția
63
mea, mult mai critică. Dar soarta continua să mă pună la încercare. Totul s-a terminat într-o
splendidă zi de august. Am descuiat ușa cu cheia, și am intrat cu pas hotărât în apartament.
Soția mea s-a întors spre mine. Privirea ei exprima în același timp triumful dar și un soi de
pasiune umilitoare.
ANNA IULIEVNA:
Pot să te felicit?
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Ce expresie caustică !
ANNA IULIEVNA:
64
Așteaptă. O să ai destul timp să te admiri.
GARUNSKII:
Ce-i asta?
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
(citind versurile)
Nu se poate!
ANNA IULIEVNA:
(luându-i tableta)
(citește)
GARUNSKII:
Ce josnicie!
ANNA IULIEVNA:
65
(citind)
Garunskii:
ANNA IULIEVNA:
(citește)
ANNA IULIEVNA:
Vezi, și-a bătut joc de tine. Te-a stors ca pe o lămâie și te-a părăsit.
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
66
(se apropie de el)
Doamne cât ești de vulnerabil. Tu nu ești om; ești o rană deschisă. Oare tot nu pricepi? Cu
invidia asta care vâna senzații, ai avut de ispășit. În schimb ai să înțelegi acum ce înseamnă o
femeie și o inimă adevărată.
GARUNSKII:
Anna!
ANNA IULIEVNA:
Arkadii!
(îmbrățișare)
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Da. Au fost zile zbuciumate! Mă mir și eu cât am fost de tare, de rezistent. Și dacă vrei să știi
sunt mândru de asta. O natură șubredă s-ar fi năruit ireversibil... Eu însă am rezistat. Dar acum
cunosc femeile. Nici una nu seamănă cu tine.
ANNA IULIEVNA:
67
În schimb tu, Arkadii, semeni cu toți bărbații. Și toți bărbații seamănă cu tine!
CORTINA
68