DUMAS, Alexandre, fiul (1824-1895)

Prozator şi dramaturg francez. Celebru prin romanul Dama cu camelii (1848), dramatizat
ulterior într-o piesă care marchează trecerea teatrului francez spre epoca sa modernă prin
preocuparea pentru nuanţa psihologică, detaliul caracteristic, acurateţea dialogului.

Prefaţa la Un tată risipitor

Dramaturgul trebuie să aducă consecvent în faţa spectatorului acea parte a individului sau
obiectului în favoarea sau împotriva căreia îşi va formula concluzia. El întruchipează prin
cuvinte şi imagini, în faţa spectatorilor, indivizi, locuri şi lucruri pe care aceştia ar fi siliţi să le
imagineze dacă ar citi o carte.
ZOLA, Émile (1840-1902)
Prozator, teoretician şi dramuturg francez. Debutează cu volumul Contes à Ninon. Autor al
unui număr mic de piese, dintre care cea mai reprezentativă rămâne Thérèse Raquin, dramatizare
a propriului său roman.

Naturalismul în teatru
Natura ambiantă, mediul, nu erau socotite pe-atunci ca putând avea vreo influenţă asupra
acţiunii şi a personajelor. În literatura timpului, natura avea puţină importanţă. Numai omul era
nobil, şi încă omul despuiat de umanitate, omul abstract, văzut ca fiinţă logică şi pasională. Nu se
vedeau peisaje reale aşa cum nu se înfăţişează ele pe timp de soare sau de ploaie.

APPIA, Adolphe (1862-1928)

Om de teatru elveţian. A realizat un mare număr de proiecte de decoruri şi spectacole cu
opere wagneriene, urmărind obţinerea concordanţei între noutatea lor muzicală şi aceea a
prezentării lor scenice.

Opera de artă vie

Teatrul - se începe prin a se expune şi a se analiza elementele aşa cum există ele efectiv, chiar
dacă mai târziu le transformăm după bunul nostru plac. Fără actor nu există acţiune, deci nu
există piesa - decât, pe rafturile bibliotecii noastre. Actorul nu este o statuie: dacă este plastic, el
este totodată şi viu, iar viaţa lui se exprimă prin mişcări; el ocupă spaţiul nu numai prin volumul
său, ci şi prin mişcare. Cuvântul scris nu conţine ca atare fixarea timpului necesar pentru a-1
rosti; durata sa este aproximativă şi supusă bunului plac al actorului.

STANISLAVSKI, Konstantin Sergheievici (1863-1938)

Om de teatru rus. Participă la organizarea şi conducerea „Societăţii de muzică rusă”, începând
din 1885, şi a„Societăţii de artă şi literatură” în 1888.

Munca actorului asupra rolului

Pentru a putea intra în scenă ca un om, iar nu ca un actor, trebuie să aflaţi cine sunteţi, ce vi s-
a întâmplat, în ce condiţii staţi aici, cum vă petreceţi ziua, de unde aţi venit şi multe alte împre-
jurări date, ce n-au fost încă create de voi, care au o influenţă asupra acţiunilor voastreActorul
are nevoie, înainte de toate, să-şi însuşească temeinic acţiunile fizice corecte, cele mai
elementare şi accesibile tuturor. El se dăruieşte rolului numai în acele momente când acesta îl
atrage, îl prinde.
MARINETTI, Filippo Tommaso (1876-1944)
Dramaturg şi teoretician italian. Promotor al futurismului.
 Futurismul
Dintre toate formele literare, cea care are cel mai puternic răsunet futurist este, fără îndoială,
opera teatrală. Toate piesele care au ca sursă un loc comun sau care îşi împrumută fie concepţia,
fie şmecheriile de la altă operă de artă, sau o parte din acţiune, sunt absolut de dispreţuit. Leit-
motivele dragostei şi triunghiul adulterului fiind excesiv folosite în literatură, trebuie să fie
reduse pe scenă la valoarea lor secundară, de episoade, de accesorii, aşa cum au devenit azi în
viaţă, prin intermediul marelui nostru efort futurist.

HASENCLEVER, Walter (1890-1940)

Dramaturg german.
Datoria dramei
Lumea se manifestă diferit în fiecare observator. Semnificaţia artei nu este aceea de a naşte un
acord general, ci de a răscoli.
Autorul dramatic este şi el constrâns de necesitatea de a recunoaşte, în cazul său, relativitatea
evenimentelor; în fiecare clipă a evenimentului el îi va dezvălui relaţia cu totalitatea
evenimentelor.
JARRY, Alfred (1873-1907)
Dramaturg francez.
Argumente despre teatru
O piesă de teatru e o serbare cetăţenească, fiind un spectacol oferit unor cetăţeni adunaţi
laolaltă. Dar observaţi că există mai multe categorii de public de teatru sau, cel puţin două:
adunarea micului număr de inteligenţi şi cea a marelui număr. Pentru acest mare număr - specta-
colele de montare, spectacolele de decoruri şi de balete sau de emoţii vizibile.

CAMUS, Albert (1913-1960)

Scriitor şi om de teatru francez
Comedia
„Spectacolul, spune Hamlet, iată capcana în care voi prinde conştiinţa regelui. Actorul nu se
exersează şi nu se perfecţionează decât în domeniul aparenţei. Conform convenţiei teatrale,
inima nu se exprimă şi nu se face înţeleasă decât prin atitudinile trupului, sau prin voce, care ţine
atât de suflet, cât şi de trup.
Dacă am iubi pe scenă aşa cum iubim în realitate, dacă ne-am folosi şi aici de acea voce de
neînlocuit a inimii, dacă 1-am privi pe celălalt aşa cum îl privim în viaţă, limbajul nostru ar ră-
mâne cifrat. Tăcerile aici trebuie să se facă auzite.