Sunteți pe pagina 1din 16

De-a lungul anilor, s-a tot observat,

Coțofenele strâng tot ce-i de adunat.


.

Cora, coțofana, este la fel, mi se pare


Adună tot ce reflectă lumina mai tare.

Sus, în cuibul ei special aranjat,


Aduce mai mereu tot ce-a adunat.

Micuțe sau vechi sau strălucitoare,


Le atrage orice, indiferent de culoare.
Tânăra Cora fu chiar uimită când, într-o zi, A plonjat spre cadou să-l ridice îndată,
Un cadou căzu în fața ei de unde nici nu te-ai gândi. Necontând că era greu și cu formă ciudată.

Cum ieșea din mașină, Cora s-a întrebat: I-a luat o zi întreagă să ducă darul acasă,
— Un dar de la oameni, pentru mine, aruncat? Unde l-a curățat zdravăn, ca să lucească.
Cora ar fi decorat tot ce se putea A sărit pe pământ în căutare de daruri noi
Și, ziua următoare, prin pădure căuta. Și curând a găsit o mare grămadă vâlvoi.

A mers în locul unde cadoul fusese aruncat,


Comorile sclipitoare printre firele verzi
De unde o familie de oameni tocmai a plecat.
Erau dintre cele mai bune să le colecționezi.
Zi de zi se-ntorcea și tot mai mult se mira,
Comorile erau departe de-a se termina.

Copacul ei deveni curând neîncăpător,


Fiind nevoit să le expună într-un nou locșor.

Cu cât mai multe daruri lumea arunca,


Cu atât colecția se mărea...
...și creștea!
Iarba nu mai era verde, cum fusese odată.
Florile erau palide, culoarea, pătată.

Prietenii ei, animalele, priveau îngrijorate


Cum casa și hrana lor erau încet îngropate.

Într-o zi, pe când Cora stătea în copac


Și admira bucuroasă tot ce-a adunat,

A observat că lucrurile, încet, se schimbau,


Plantele creșteau greu, unele chiar mureau.
A zburat până la râu, care nu mai era albastru,
Ci plin de gunoi și noroi, era doar un dezastru.

Apa curgea azi mai încet ca niciodată,


Maro-verzui, nici pe departe curată.

— Oh, nu! a oftat Cora deja alarmată,


— Câtă poluare! Nu a fost intenționată!
Pădurea e bolnavă! Prieteni, ce-ați făcut?
Darurile erau gunoaie, nu cum am crezut.
Mândria pe care Cora nu de mult o avea
În mâhnire și regret rapid se transforma.

Și-a promis atunci: „Lucrurile se vor schimba!”


Și cu un salt vioi spre cer se îndrepta.

A zburat în sus și a zburat în jos,


Căutând soluția cea mai de folos.

Cu drag a strâns colecția pe care o iubea


Dar vina înlocuia deja toată bucuria.
.
Atunci observă o mașină pe șosea, Așa a ajuns Cora în acel loc aglomerat,
Ceva familiar în spate transporta. Cu containere imense și spațiu nelimitat.

A urmărit mașina, curiosă unde mergea,


Fiecare pubelă era marcată ordonat,
Sperând că astfel va afla și soluția sa.
Iar mașinile cărau deșeuri pentru reciclat.
— Dar unde este dus? s-a întrebat Cora, confuză.
— Asta este! zise Cora, știind ce are de făcut.
— Este presat și transformat, a venit un răspuns.
Dacă îl aduc aici, îi ofer un nou început.

Apăru un pescăruș și îi zâmbi cu înțeles: — Dar este destul mult și nu-mi va fi ușor,
— Câte pot face oamenii când își dau interes! Mai bine chem niște prieteni în ajutor.
Toată noaptea au adus și împreună au cărat, Spera cu adevărat ca truda lor să reușească
Au lucrat ca o echipă, până ce au terminat. Să facă frumoasa natură din nou să înflorească.

Planta...

și uda...

și îngrijea zi de zi...

Când nu a mai fost gunoi, Cora în jur s-a uitat,


Până ce pădurea încet își reveni.
De la flori până la râu, de la pomi pân’ la uscat.
Atunci înțelese Cora ce-o încânta mai tare:
Splendoarea naturii ce i se-ntindea la picioare.

Cel mai strălucitor cuib era un vis trecut,


O pădure verde era ce-și dorea mai mult.

S-ar putea să vă placă și