POVESTEA FIRULUI DE IARBĂ

Era o zi călduță, la început de primăvară. Zăpada se topise și mici pârâiașe

de apă se prelingeau prin grădini, pe lăngă case, pe poteci. Soarele stralucea
timid.
Prin aer plutea un miros de pămănt reavăn.
M-am gandit să merg la plimbare, să mă mai dezmorțesc după o iarnă atat de
lungă, să simt parfumul primăverii. Am mers, am tot mers, până am ajuns la
marginea unei păduri.
Obosită, m-am așezat pe o buturugă ascultând murmurul apelor și ciripitul
păsărelelor.
Când am coborât privirea, am vazut un fir de iarbă ce mă privea cu ochi de
rouă. Era de un verde crud și strălucea în razele soarelui. M-am aplecat să-l rup, să-
l strivesc între degete ca să-i pot simți mirosul proaspăt. Cum l-am atins, un glas
subtire mi-a strigat:
- Stai, oprește-te! Nu mă rupe! Abia am răsărit! Sunt primul fir de iarba
din pădure! Știi câți au nevoie de mine? Așteaptă și vei vedea.
M-a mirat faptul că un singur fir de iarba atat de neînsemnat și mic poate fi
important pentru cineva. Nu l-am rupt. Am stat si l-am privit, gândindu-mă la ceea
ce mi-a spus.
Lângă noi s-a oprit o rândunică. Ciripind, a vrut sa ciugulească firul plăpând
de iarbă, dar acesta i-a strigat:
-Stai, opreste-te, nu ma rupe! Ce vrei sa faci?
-Vreau sa te duc la cuibul meu. Trebuie să le pregătesc puișorilor mei un
culcuș moale, si tu ești tocmai bun pentru asta.
-Dar…eu,…abia am rasarit. Sunt primul fir de iarba din padure. Tu stii câți
au nevoie de mine?
Rândunica l-a privit cu ochii ei ca două mărgele și după ce l-a ascultat cu
atenție, a plecat mai departe să caute altceva pentru cuibul său. Poate va gasi un fir
de fân, poate un puf moale, ori o crenguță. Glasul ei răsuna vesel și parcă întreaga
natură a prins viață.
Nici nu și-a luat bine rândunica zborul că lângă noi au apărut un iepuraș, un
ied și un miel țopăind fericiți că au scăpat de frigul iernii. De cum au zărit firul de
iarbă, s-au și repezit să-l mănânce.
-Stați, stați! De ce vă tot grăbiți? Eu sunt un singur fir de iarbă, iar voi
sunteți trei! Nu vă sunt de ajuns și mulți mai au nevoie de mine.
Clipind din ochișorii lor mari si blânzi, cei trei prieteni s-au uitat unii la
alții, apoi au plecat mai departe săltând veseli. Nu a mai trecut mult și pe lângă
mine au trecut doi copilași ce râdeau fericiți pentru că au găsit o mulțime de
ghiocei. Au zărit și ei firul de iarbă. Fetița s-a aplecat să-l rupă. Voia să-l pună
lângă ghiocei și să-l ducă mamei în dar. Imediat, firul de iarba a glăsuit:
-Stai, te rog, nu mă rupe! Uite, sunt primul firișor de iarbă din pădure….De-
ai ști câți au nevoie de mine...
Ascultatori, copiii au lăsat firul de iarbă și au plecat spre casă fericiți că îi
vor face mamei o bucurie.
Tocmai când mă hotărâsem și eu să plec, am văzut o furnică apropiindu-se
ce îi vorbi cu mult respect firului de iarba:
-Bine te-am găsit, firule de iarba! Îți mulțumesc că ne-ai adus primăvara!
Acum te rog să mă ridici cât mai sus, să pot vedea cât mai am de mers până la
mușuroi. Am ostenit cu povara-n spate.
Furnicuța se urcă ușor pe firul de iarbă și privi în depărtare. Am pri-
vit si eu si am rămas uimită. Poiana înverzise de parcă un covor fermecat se
așternuse deodată la picioarele mele. Era de un verde smarald presărat cu stropi de
soare. Erau păpădiile ce înveseleau toată poiana. Era minunat.
Toate vietățile erau fericite: mielul și ieduțul pașteau iarba crudă, iepurașul
țopăia vesel, rândunica aduna fire de iarbă pentru cuibul puișorilor ei.
O multime de albine, buburuze și fluturi zburau de colo colo sub căldura
razelor de soare, iar cei doi copilasi culegeau fericiți flori.
-Acum vezi cat de important este chiar si un firișor de iarbă ? Vezi câtă lume
are nevoie de mine? Acum, cand suntem mii si mii de fire de iarbă, putem fi și mai
folositori și toată lumea este mulțumită.
Se lăsă seara.
Am plecat spre casă cu gândul la discuția ce am avut-o cu firul mic si
plăpând și la faptul că trebuie
SĂ OCROTEȘTI CU BUNĂTATE,
ORICE VIETATE,
ORICÂT DE FĂR-DE-NSEMNĂTATE
SI-ORICÂT DE MICĂ AR FI EA”……
Nu sunt vorbe goale….
“ TOT CE E PE LUME,
ARE-UN ROST ANUME”