ANEXE

POVESTEA CIREELOR LA URECHI

LIDIA NOVAC
Repede a trecut vara, anotimpul in care s-a nascut Iepurica, repede a trecut si toamna calda, in
care a crescut si acum, iata, ii este dat sa vada ceva ce n-a mai vazut in viata lui. Abia a scos capul din
casuta lor, aflata in scorbura unei radacini uriase, ca a ramas uimit. Lumea inconjuratoare era de
nerecunoscut.
Ce se intamplase? se intreba iepurasul cu ochii mirati, cu urechile ridicate de uimire. A venit iarna! ii
spuse mama. Tu n-ai mai vazut-o pana acum, esti inca mic. Astazi ai sa faci cunostinta cu zapada.
- Lasa ca ai sa vezi tu indata , ii zise mama. Acum ne pregatim de drum. Mai intai insa, sa-ti iei un
cojocel sa nu cumva sa tremuri de frig, sa te imbolnavesti.
Iepuroaica marea pasul caci era grabita si-l tragea pe iepuras dupa ea.
Deodata se opri in fata unui gard viu, verde inca, acoperit de nea.
-Gata, am ajuns! il vesti mama pe Iepurica. Suntem la gradina lui Ionut. Stii foarte bine straturile cu
varza, cu morcovi. Iute Iepurica se apropie de radacina unui pom si atinse cu boticul scoarta. Vru sa
roada, cu dintisorii, dar nu fu chip, mama il trasese de codita.
Ce-ai de gand sa faci? Numai de pozne te tii! Asta- i ciresul lui Ionut , e mic ca si tine, n-a facut inca
nici o floare. Daca le rupi scoarta , se pot usca, nu mai infloresc la primavara si mor. Iepurasul s- a
retras ascultator din livada si a dat fuga in gradina de legume, la stratul cu morcovi. Vezi aici este
destula mancare! Bunicul si Ionut au lasat, anume pentru noi. Este si el un copil ascultator ca si tine.
Asa cum pentru copii aproape totul trece repede, si pentru Iepurica iarna se topi degraba.
-Intr-o dimineata, de cum iesi afara, chiar langa el a rasunat un clopotel.
Cling!cling! Buna dimineata!
-Buna dimineata!, raspunse politicos iepurasul, privind curios floarea alba .
- Eu sunt ghiocelul!
- Bucuros de cunostinta, ii raspunse iepurasul, si-i intinse labuta.
Din acel moment afla el, de la micuta floare, ca intr-adevar, Zana Primavara venise.
A venit primavara! Se minuna Iepurica, privind la pasari, la gaze, la flori. Acestuia , venindu-i o idee.
- Mama, haide sa vedem ciresul lui Ionut.
-Mergem, dar e prea devreme, nu cred sa fi inflorit. Dar daca vrei tu...
Alerga, alerga, pana ce ajunse la gardut. Ciresul cel mic inflorise! Era tot numai numai floare, n-avea
nici o frunza. Numai floare langa floare. Ramurile toate, toate erau pline de buchetele rotunde , albe,
albe. Uimit iepurasul se aseza pe labutele dinapoi si se inalta intinzadu-si boticul sa culeaga parfumul
din adierea vantului. Deodata, copacelul isi apleca crengile pana aproape, aproape de Iepurica. Il
mangaie, chiar ii sopti usor:
- Ma bucur ca ai venit sa ma vezi! Tu esti prietenul meu!
-Si mie imi pare bine ca te vad , si tu esti prietenul meu! si-i intinse labuta in semn de salut. Apoi s-au
asezat la sfat, ca doi prieteni ce erau.
Mai departe au urmat intamplari nemaipomenite. Iar despre ciresul cel mic si despre prietenul sau, ce
sa mai spun? Cresteau amandoi , pom si iepuras, fumosi si cuminti.
Va amintiti ,desigur, cat erau de fericiti amandoi cand ciresul era plin de flori de se minunau toti
pomii din livada.
Numai ca odata, ce sa vezi? Se isca asa, un vant, si-i smulse toate petalele. Si ce amarnic plangea,
dupa albele lui podoabe. Amarnic plangea si iepurasul pentru prietenul sau pe care nu avea cum sa-l
ajute.
Ce sa ma fac , ce pot sa fac? Ii implora Iepurica pe ciresii din jur. Simt ca prietenul meu moare, se
stinge.
- Du-te la capatul livezii, se auzi vocea groasa a celui mai batran cires. Acolo este un parau,.Ia apa in
galeata ce se afla acolo si adu-i apa. Toarna-i la radacina.
Iepurica porni degraba , vazu paraul, gasi galeata si incepu sa-i toarne la radacina. Dar toata truda lui
nu fu in zadar. Ciresul isi ridica ramurile, iar la un moment dat zise:
-Iti multumesc prietene, mi-ai salvat viata, si adormi. Iepurica ramase langa el toata noaptea.
Dimineata de cum ciripi prima pasare, ciresul cel mic era gatit cu margele verzi pe toate ramurile. Pe
urma acestea s-au facut mari si au devenit alburii, galbui, portocalii si rosii. Dar cu asta povestea tot nu
s-a sfarsit pentru ca intr-o zi s-a intamplat ceva nemaipomenit. Iepurica a primit de la prietenul sau, o
pereche de cercei de cirese, de toata frumusetea!
- Da fuga la parau, sa te vezi in oglinda apei, fosni cu voce groasa cela mai batran cires al livezii.
Zis si facut! Iepurica ii asculta sfatul , zbughind-o spre parau. Extraordinar, ii sedeau atat de bine, in
blanita cenusie, cerceii rosii ca nu-i mai venea sa se desprinda de deasupra oglinzii apei.
Ramase asa ridicat pe doua labute , cand pe carare aparu in fuga Ionut.
- Iepurasul este prietenul meu! ii spuse cu mandrie ciresul.
- De acum suntem trei prieteni mai spuse el si ii puse si lui Ionut cercei de cirese la urechi.
- Ce bucurie a fost atunci in toata livada , ce hora au incins in jurul ciresului, ce mai joc, ce voiosie!
Eu am sa dau o fuga pana acasa, sa-l chem si pe bunicul , sa se bucure si el, spuse Ionut.
Cand s-au intors iepurasul fugise si el acasa, iar bunicului nu ii venea sa creada ce ii povestea Ionut.
Bunicul il lua pe nepotel pe dupa umeri, apropiindu-si-l. Numai ca atunci zdravanul cires nu se lasa si
i puse si bunicului o pereche de cercei de cirese.
-Mai, sa fie! Acesta este un cires vrajit! Se pare ca astazi am pasit intr-un taram de poveste...
Hai, copii, puneti-va cirese la urechi!
-Si voi bunicilor, incercati, nu va sfiiti. Cine stie, poate intr-o seara, dupa ce somnul adanc va va
cuprinde, veti poposi in tara nemaintalnita a lui Iepurica, a ciresului vrajit, in ... povestea cireselor la
urechi.