Poveste despre dărnicie

Era o iarna
friguroasa.Toata
lumea se
adapostea de
gerul cumplit
depanand
povești la gura
sobei. Doar
omul de zăpada
stătea neclintit
în curte, pentru
ca nu simțea
frigul. Îl facuse
Petrica și
prietenii lui din
trei bulgari de
zăpada.
El era mai altfel decât ceilalți
oameni de zăpada: avea doua
nuci în loc de ochi, nasul, un
ardei roșu, nastureii din alune,
o caciula groasa de lana și în
brațe, un rest dintr-o matura
veche.
In curând noaptea s-a asternut
peste sat. Din adâncul pădurii
au început sa apara toate
vietatile ei. Primul care a ajuns
la gard a fost un iepuras,
îngrijorat ca nu mai avea
mâncare pentru pui. A început
sa scormoneasca omatul
sperand ca va găsi măcar o
rădăcina înghețată. Omul i-a
dăruit cu drag nasul sau cel
roșu.
Iepurasul i-a mulțumit
omului de zapada, iar
pui săi s-au bucurat
nespus, caci erau tare
înfometați.
După aceea, au venit doua veverite
cu cozi stufoase, care au primit cu
bucurie nucile gustoase și alunele ,
care ii incheiau haina albă și
pufoasa.
După o vreme,
câteva
păsărele
aproape
inghetate de
frig s-au
așezat pe
capul omului
de nea.
Ar fi avut nevoie de câteva fire de lana
ca să-și mai captuseasca cuiburile reci.
Fără sa mai stea pe gânduri, omul le-a
ingaduit ca ele sa scoată din caciula câte
fire poftesc. La plecare le-a oferit și
câteva paie din matura cea veche.
Cât a fost noaptea de lunga, omul de
nea a făcut daruri celor care au avut
nevoie. Spre dimineața nu mai
ramasesera decât cei trei bulgari de
zăpada.
Zâna Iarna care
știa tot ce se
întâmpla în ținutul
ei, a aflat de
darnicia
extraordinara a
unui simplu om
de zăpada și a
venit să-l vadă.
A fost impresionata de faptul ca nu a
mai păstrat nimic pentru el, nicio
podoaba, tocmai pentru a-i ajuta pe cei
care chiar aveau nevoie de hrana și
căldura. Vazandu-l așa, Zâna Iarna s-a
gândit să-l răsplătească pentru
bunătatea lui. Și i-a dăruit dragostea
tuturor copiilor.
De atunci, copiii se grăbesc sa ridice
oameni albi de nea odată cu venirea
primilor fulgi.