Poveste din Împărăţia Verde

Educatoare, Bondar Eugenia,

Grădiniţa P.P.Nr.2 Huşi, Judeţul Vaslui

Într-o noapte de vară Maria simţea cum încet, încet, somnul dulce o copleşea.
Prin ferastra larg deschisă luna îşi trimitea razele palide mângâind chipul bălai. Se jucase toată ziua cu
prietenii nedespărţiţi, pe maidanul de lângă casa bunicii.
Încântată de amintirile proaspete, fetiţa trecu repede în lumea viselor.
Deodată apăru o zână mică, cu părul lung. Prin părul auriu erau aninaţi fluturi mici, cu aripi diafane şi
multe, multe flori minunate.
Când o pală de vânt sufla , fluturii se desprindeau, apoi reveneau în roi şi se aşezau lin pe florile
minunate.
Maria îşi aminti de micul fluture pe care Mihai îl prinsese, ce-i drept, după multe eforturi şi pe care îl
ţinuse până nu a mai putut umbla şi s-a stins până seara.
Se uită la zână şi se aştepta că o să o certe, însă zâna, cu glas blând zise:
- Cum te cheamă, dulce copilă?

- Eu sunt Maria, zise fetiţa cu glasul abia auzit, încercând să o privească pe cea care i se adresa.
- Să mă prezint şi eu, sunt Prinţesa Verde din Împărăţia Verde. Te-am văzut alergând şi jucându-te
cu prietenii tăi şi-am jucat cu voi “De-a v-aţi ascunselea”.
- Eu nu te-am văzut, zise uimită Maria.
- Nu pot să mă arăt, nu mă poate vedea nimeni ziua, dar sunt prezentă peste tot. Şi nu sunt singură.
Cu mine sunt multe alte prinţese, dar suntem atât de mici că nu ne puteţi vedea. Surioarelor mele le place
să se legene pe firele verzi de iarbă şi suferă cumplit sub tălpile uriaşe, grele ce le calcă. Unele surioare
au pierit sub mormane de sticlele de plastic lăsate de oameni. Doar noaptea apărem în visele celor ce au
făcut o faptă bună.
Maria încercă să-şi amintească ce faptă bună făcuse ea în acea zi încât să aibă bucuria de a o vedea
aievea pe acea făptură minunată.
- Te-am auzit când te rugai de prietenul tău Mihai să îl lase să zboare pe fluturaşul pe care îl
prinsese şi nu dorea să-l mai elibereze. “Lasă-l să zboare- spuneai- că e aşa mic şi e frumos printre flori.
Aici , la tine în pumn, nu-l mai poate vedea nimeni”. Şi ai plâns când micul fluture nu a mai putut zbura.
O aripă străvezie era ruptă şi fluturaşul s-a chinuit în zadar să zboare. Apoi vântul l-a purtat fără suflare
,în neştire.
Prinţesa Verde o luă pe Maria de mână şi o îndemnă să meargă cu ea:
- Nu te teme, nu ţi se va întămpla nimic rău cât eşti însoţită de mine.
Merseră ce merseră şi întălniră în drumul lor flori frumos mirositoare, dar şi altele,cu spini ,de care Maria
se feri, însă văzu că zâna trece printre ele fără să simtă nici o înţepătură. Ele îşi fereau spinii să treacă
Zâna Verde, înclinându-şi capetele în semn de recunoaştere.
Ajunseră la o floare cu petalelele sub formă de cupă. Zâna suflă uşor şi aceasta îşi deschise cupa ca o uşă ,
lăsând să se vadă un trup mic, adormit. Era o buburuză ce căutase adăpost de ploaie între petalele florii şi
rămăsese să înnopteze acolo, aşteptând să-şi reia călătoria întreruptă de aversa de ploaie şi noaptea ce
coborâse parcă mai devreme. Maria îşi aduse aminte că şi ea cu pritenii ei fugiseră în casă când nourii
negri, fulgerele şi tunetele se adunaseră peste maidan.
- Să nu o trezim, şopti prinţesa. Însă mica vietate se mişcă şi se sculă , prezentându-se:
- Eu sunt buburuza, mi se mai spune Mămăruţa. Dacă tot m-am trezit o să vă cânt un cântecel:
“Că am haine cu buline Mică sunt căt o mărgea!
Asta vede orişicine, Iar câteodată ,la o fetiţă,
Dacă le vei număra, Mă opresc pe o rochiţă
Şapte sigur vei afla, Şi-o brodez cu-a mea culoare
Nu mă strânge-n palma ta, Roşie foc, nu de cicoare!”
Maria o rugă să mai cânte o dată şi încă o dată, apoi buburuza se culcă, somnoroasă, în pătucul de petale.
Printre flori ale căror culoare nu o putea clar distinge în noapte, Maria văzu profilându-se nişte căsuţe
mici, ce semănau cu a lui Azor, căţelul din curtea bunicii.
- Cine locuieşte aici, sunt căsuţele piticilor? –întrebă Maria.
- Nu, aici e împărăţia Albinelor, e Stupina. Vezi, sunt mai puţine cu câteva. Aseară unele dintre ele
nu s-au mai întors la stup şi celelalte surioare au fost tare supărate.
- Dar unde s-au rătăcit?
- Nu s-au rătăcit, ele sunt tare pricepute să îşi găsească drumul spre casa lor, numai că Nelu,
prietenul tău, le-a aţinut zborul şi acum sunt în insectarul lui de acasă.
- O să îi rog să le dea drumul mâine, zise întristată Maria.
- Degeaba, ele nu mai trăiesc acuma. Şi când te gândeşti că ,
aşa mici cum sunt, albinele sunt atât de folos pentru Împărăţia Verde, zise Prinţesa .

Mergând, abia zărind cărarea prin stupină, Maria se împiedică de o ridicătură de pamânt.
- Încet , încet, zise Prinţesa, printre stupi şi-au făcut casuţe furnicile harnice.
- Ştiu, le-am văzut şi ziua, chiar le-am urmărit. Cărau firmituri mari cât ele. Andrei a stricat
unul din muşuroaie şi le-am văzut cât de multe erau şi că aveau săpate nenumărate galerii!
- Dacă le-aţi fi auzit ce tare strigau şi se văitau, bietele furnici, că se apropia ploaia şi ele nu mai
reuşeau să repare stricăciunile, iar copilaşii lor sufereau de frig şi multe au pierit strivite sub paşii copiilor!
Ce rău au făcut?! Furnicile sunt de mare folos, aşa mici cum sunt!
În liniştea serii se auzea cântecul subţire al greieruşilor şi unul veni şi se închină.
- Bună seara, prinţesă! Lasă-mă să-ţi cânt un cântec vesel, ca semn de mulţumire că m-ai salvat ieri,
când mi-ai strigat să mă feresc de paşii grei.
Prinţesa se aşeză lăngă o floare cu lujerul lung şi îşi sprijini spatele ca într-un jilţ şi o invită şi pe Maria să
închidă o clipă ochii şi să asculte cântecul greieraşului.
Maria nu refuză invitaţia prinţesei şi , parcă obosită , se lăsă vrăjită de arcuşul greieraşului, dar parcă nu
doar unul, ci o orchestră întreagă intonau în canon: -Cri, cri, cri…cri, cri,cri !
- Au, au, auuuuuuu! Maria auzi un strigăt în timp ce închisese ochii să asculte greieruşii şi
să soabă parfumul îmbătător. Era glasul Printesei Verde. De unde venea?!
Uitându-se cu atenţie o văzu întro sticlă de plastic cât un butoi, uitată printre flori, care, fără capac, părea
o prăpastie adâncă în calea prinţesei jucăuşe. Maria întoarse cu grijă sticla , răsturnând-o uşor până ce
mica făptură reuşi să iasă şi răsuflă liniştită, văzându-se salvată.
- Îţi mulţumesc, Maria, că m-ai ajutat! Dacă nu erai tu, aşa mică cum sunt, nu aş fi reuşit să mai ies
din sticla aceea mare, zise Prinţesa Verde.
Răzbătea un miros îmbătător de floare şi fata căută să ghicească numele florii.
- Este “Regina Nopţii”, zise prinţesa care parcă ghicise întrebarea nerostită a Mariei. Ea îşi revarsă
parfumul în serile de vară, pe când multe dintre flori îşi închid noaptea cupele parfumate şi le deschid la
revărsarea zorilor. Unele flori se cheamă chiar aşa, Zorele.
Maria se auzi deodată strigată încet pe nume. Dar nu era glasul prinţesei. Deschise ochii şi se bucură să
vadă chipul mamei surâzându-i în lumina blândă a dimineţii. Ieşi în faţa casei şi căută cu privirea pe Zâna
verde, însă nu o zări. Cu ochii minţii îşi aduse aminte de locurile pe unde o purtase zâna.
Nu peste mult timp, razele soarelui îşi revărsau măngâierea odihnitoare a razelor calde, ridicând boabele
cristaline de rouă spre cer. Mama o rugă să o însotească să culeagă plante de leac, până nu se face arşiţă.
Au poposit în colţişorul presărat cu flori delicate de Romaniţă.
Oare zâna s-ar supăra dacă le-ar vedea culegând floricelele acelea mici despre care mama zicea că sunt
bune de leac? Cănd le spunea Romaniţe , când Muşeţel….În coşuleţ se adunau cu greu micuţele flori cu
petale albe şi bănuţ galben.
Voi să îi spună mamei de zână, însă se temu că nu i-ar mai apărea în vis.
- Nu facem ceva rău să rupem florile de muşetel?- o întrebă pe mama.
- Vezi, ţii mâna ca o cupă şi prinzi micuţa floare între două degete şi tragi uşor, ai grijă să nu smulgi
rădăcina, aşa vor creşte în loc alte flori anul următor, o învăţă mama. Vezi cât sunt de multe? Aici au fost
şi anul trecut şi vor mai fi mulţi ani de aici încolo.
Şi mama se opri să culeagă în palmă o buburuză roşioară. Inima Mariei se strânse de teamă pentru mica
vietate, însă mama nu strânse pumnul ci cântă un cântecel ca un descântec :
- “Buburuză-ruză, încotro vei zbura, acolo m-oi mărita!” Aşa cântam, zămbi mama, când eram mai
mică, aşaauzisem de la alte fete şi lăsam palma deschisă până buburuza îşi lua zborul, urmărind-o cu
privirea cum se pierde în zbor.
Când buburuza zbură din palma mamei, Maria fu bucuroasă să o vadă poposind pe o frunză.
Maria îşi aminti cântecelul ce îl ascultase în tăcerea nopţii şi, închizând ochii, incercă să şi-l amintească.
Mama ,auzind-o, zise:
- Ştii că buburuzele mănâncă purici şi păduchi de plante? E aşa mică, dar e atât de folositoare pentru
Împărăţia Verde, auzi glasul mamei, trezind-o din visare.
Maria tresări. De unde ştie mama de Împărăţia Verde?! Să fi apărut şi mamei în vis Prinţesa Verde?! Nu o
putea întreba, că işi dorea să o mai revadă pe zâna cea prietenoasă în visele nopţii.
- Auuu! Au,ne doare, auzi mai multe glasuri firave!
Întoarse capul şi văzu o pungă mare de plastic purtată de vânt ce se oprise din zbor peste capetele unui
pâlc de Romaniţe şi ele se văitau într-un glas. Culese punga şi o strânse glemotoc, dând-o mamei să o
păstreze până ajungeau acasă să o ducă la locul pentru pungi de plastic. Şi lângă ea îşi mai făcură loc
altele , aduse de vânt.
- O să le spun prietenilor mei să nu mai lase la întâmplare pungile, hârtiile, sticlele, că uite ce rău
fac, , zise Maria.
Mama zâmbi fericită, auzind-o pe Maria. De ce oare?!
Când păşiţi pe iarba verde găndiţi-vă la mica Prinţesă Verde, zâna, cum îi plăcea Mariei să o numească. Şi
dacă vreţi să o cunoaşteti, să vă apară în vis, faceţi numai fapte bune, copii!
Iar Maria nu uită sfatul pe care i l-a dat Printesa Verde: decât să faci ceva , să îţi pară rău, să vrei să
îndrepţi, dar să nu poţi, mai bine află ce e bine să faci! Învaţă să înţelegi tainele naturii!