dar nu prea îi iese

de Cristina-Elena Guraliuc
Mesajul vostru personalizat va fi scris aici
 Pe urmă Maria se simte un pic vinovată. „Poate ar
Sub un soare mare și grăsun, iat-o pe curajoasa Maria sărind de
trebui totuși să le ajut, să le învăț. Până la urmă,
pe o piatră pe alta. Ochii negri, ca două mure proaspăt culese din
asta fac surorile mai mari, nu?”, își spune fata.
pădure, îi scânteiază de bucurie. Se uite în spate, unde, pe urmele
Maria are un suflet mare și luminos cât o zi de vară
ei, calcă strâmb Adriana și Natalia. Micuțele ei surori. Maria nu se
lungă, chiar dacă uneori n-ar împărți nimic cu
poate abține și scapă un chicotit, semn de mândrie că ea poate
surorile ei. Dar apoi le ia de mână și toată mâhnirea
sări fără să se împiedice, dar fetele, nu.
îi trece.
Astăzi, în schimb, era una dintre zilele acelea în care ar fi
vrut să fie singură. Să aibă toată pietrele doar pentru ea, să
îi zâmbească soarele doar ei. Așa că, în loc să le ajute pe
Adriana și Natalia, hotărî să facă cu totul altceva. Se simțea
ca și cum ar fi avut un secret maaare ascuns în buzunarul ei.
Urcă repede în dormitorul ei și închise ușa fără zgomot.
„Să nu mă audă fetele”, își spuse, zâmbind. Deseori,
șotioasele năvăleau în camera ei în căutare de joacă.
Scoase repejor o valiză mai veche, îndesă cât ai
spune „pește” o grămăjoară de hăinuțe,
creioanele colorate,
hârtie pentru desenat, papuceii de dans și gata!
Ah, încă un lucru. Coborî ușor în bucătărie și împături două
Acum, partea cea mai grea. Trebuia să se strecoare
turtițe făcute de bunica într-un prosop. Închise cu greu valiza,
pe lângă surorile ei, cu geamantanul destul de greu
se urcă pe ea ca să îngrămădească toate lucrurile, dar în
după ea. Cu pași mărunți, tiptil, tiptil, Maria reuși să
sfârșit reuși să lege cataramele.
se pitească în spatele unui copac. O treceau deja
„Bun, acum, la druuuum!”, își zise Maria,
sudorile! Se strecură pe poartă și porni în
de data asta râzând în hohote.
aventură!
După câteva minute bune de mers, Maria ajunse la o
răscruce de drumuri. Avea de ales între patru cărări și nu
știa pe care să apuce.

După câteva minute bune de mers, Maria ajunse la

o răscruce de drumuri. Avea de ales între patru
cărări și nu știa pe care să apuce.
„Sau ai putea să te întorci acasă”, îi șopti atunci o
voce.
Maria putea să jure că vine chiar din spatele ei, dar
când se întoarse, nu văzu nimic deosebit. Poate că
mintea îi juca feste sau poate că se simțea doar
puțin-puțin vinovată că plecase pe nepusă masă.

Eh, dar acestea erau gânduri copilărești!

Maria avea să plece într-o călătorie doar
ea, singură. Ce frumos avea să fie!
După alți câțiva pași, însă, aceeași voce se auzi, de data
asta mai aproape.
„Ești sigură că vrei să pleci așa, singurică?”.
- Hei, asta e chiar ciudat! răbufni Maria.
Se mai întoarse o dată, să verifice mai bine, dar chiar
când să abandoneze căutările, simți o adiere pe obraz.
Ca niște aripi subțirele mișcându-se domol.
Apropiindu-și mâna de obraz, simți o creatură
minunată cum se așază în palma ei.
Maria făcu ochii mari cât prunele de grădină.
Acesta nu era un fluture, nici pe departe! Era un fel
de... spiriduș!

- Stai o clipă! Cred că visez, nu-i așa? își spuse Maria cu

voce tare, ciupindu-se de mână. Auch! Asta a durut. Clar
nu e un vis.
- Hihi, chiar deloc, confirmă minunata făptură, chicotind.
Eu sunt o zână, zise apoi apăsat.
- O zână... se miră fata.
- Da, chiar așa! Una dintre zecile de zâne care zboară toată
ziua printre florile din grădină, crengile de copaci, ba chiar
și la geamul tău.
- Oh, cum așa? Nu am văzut zâne decât în povești.
Maria se așeză pe geamantanul greu, îndesat cu lucrușoare
și ascultă fascinată povestea zânei frumoase ca un
trandafir.
- Eu și surorile mele împărțim bucurii copiilor. Sunt
foaaarte mulți copilași și abia mai facem față uneori, râse
zâna.
- Ce fel de bucurii? întrebă Maria, mustind de curiozitate.
- Mmm, uneori e simplu, bucurii mici, cum sunt bulele de
săpun sau o mână de acadele. Alteori, e mai dificil, pentru
că sunt copii care își doresc lucruri mai... complicate,
zâmbi complice zâna.

Obrajii Mariei roșiră ca două mere de livadă, căci știa prea

bine la ce se gândea zâna: la planul ei de aventură. Asta o
făcea brusc să se rușineze. Oare chiar spera să găsească
mai multă bucurie într-un loc străin, departe de Adriana și
Natalia? Adică, da, uneori erau cicălitoare, zgomotoase și o
storceau de puteri, dar alteori, oh... de fapt, de cele mai
multe ori erau MINUNATE. Da, acesta era cuvântul: viața lor
era MINUNATĂ!
Ghicindu-i gândurile, zâna se așeză pe umărul ei, să își
odihnească aripile, apoi îi spuse:
- Să știi, micuță Maria, că ești tare iubită!
- Adevărat? Inima Mariei crescu de bucurie, fluturași îi
dansau în stomac.
- Da, foarte adevărat! Știu asta pentru că de fiecare când
ți-e dor de mami și tati, fugi în camera lor în miez de
noapte, iar ei te primesc cu brațele deschise. Și mai știu și
că, oricât de mare ai fi, tu rămâi copilul lor.
Ah, da, desigur, și e bine să știi că inima lor e atââât de
mare, încât tu ai locul tău. Întotdeauna, negreșit.
- Iar Adriana și Natalia au locul lor, așa-i?

- Exact! Zâna luă cu grijă un băț și desenă pe

pământ o inimă pe care o împărți în trei
peticele egale. Nu era nevoie să mai spună
nimic, dintr-o privire înțelese că și Maria pricepu
ce voia desenul să zică.
Pe fată o podidiră lacrimile, căci, mai presus de toate,
Maria era un copil cu suflet tare bun și acum simțea că
luase o decizie cam pripită.
Zâna își drese glasul:
- Mhm, cum ziceam, nu e târziu să te întorci acasă, zâmbi
ea.
Maria își șterse lacrimile care se prăvăleau încetișor pe
obraji, se ridică hotărâtă și se întoarse pe aceeași cărare.
Îi mulțumi zânei și porni înapoi spre casă.
- Ah, ia te uită, vorbeam de lup...
- ... și lupul la ușă! o întrerupse Maria pe mami.
- Unde ai fost, năzbâtie? Și ce e cu geamantanul acela?
întrebă tati.
- M-am gândit că ar fi tare nimerit ca eu, Adriana și
Natalia, să ne facem bagajele pentru o călătorie
maginară.
Fetele făcură ochii mari și năvăliră peste Maria, să o
cuprindă și să îi pupe cu foc obrăjorii sărați. Ce bine era
să fii înconjurată de atâta iubire!
 www.casutapovestilor.ro

©Toate drepturile rezervate

Aceasta este o carte 100% unică pe lume, realizată de o mamă antreprenor. Îți mulțumim pentru sprijin!