A fost odata ca niciodataA fost un imparat, cu parul incaruntit de ani.

Si acest imparat avea un fecior voinic, chipes si curajos.

Intr-una din zile, Craiul, pentru a ii face o bucurie bunului sau tata, se duce la
fantana pentru apa proaspata . Spre casa, ceva stralucitor din galeata cu apa
ii deranja ochii si se uita mai atent, cand vazu un glob. Dar nu era unul
oarecare, caci in el putu fi vazuta Matusa Mare, care spune:
-Craiule, te asteapta o calatorie lunga! Printesa a fost rapita de catre
Cavalerul Intunecat,ce vrea sa o faca mireasa, iar frumosul ei oras, cel al
Culorilor, s-a transformat acum intr-un oras fara viata! De o vei salva,
imparatia va fi a ta! Dar ai grija, Cavalerul vede tot si va face tot posibilul sa
te opreasca de la drum!
Luandu-si ramas bun de la dragul sau tata, Craiul se aventura intr-o lunga
calatorie, Printesa fiind aflata peste 7 mari si peste 7 tari.
Cavalerul Negru, cum vazu ca tanarul se indreapta pe urmele lui, faureste un
plan de a il impiedica sa ajunga la frumoasa fata.
Nu merse mult prin padurea bogata, caci din departare aude un sunet
surd, ce parea a fi un vaitat de durere. Merse intr-acolo si gaseste o veverita
zacand fara puteri.
-Dar ce ti s-a intamplat, veverita draga?
-Ei, Craiule, de-ai stii tu de cat timp sta ghimpele in piciorul meu si cati s-au
chinuit sa-l scoata! Multi au fost la numar,zau!
Fiul imparatului nu putea sa isi continue drumul fara sa il ajute, era de
datoria lui sa incerce. Si incerca; o data, de doua, de trei ori, pana cand
ghimpele ceda la cea de-a saptea sfortare. Bucuria fu mare, iar drept
rasplata, Craiul a capatat o vesela tovarasa de drum.
Obositi si infometati, au poposit sub cerul instelat, langa un rau si nu trecu
mult, ca au si adormit. Craiul se trezi intr-un stranut si in hohotele de ras ale
veveritei. Ce se intamplase? Era Bunicul Iepure, care avea nevoie de ajutorul
lor si s-a gandit sa ii trezeasca, gadilandu-i cu pana la nas. Acesta era
suparat, tocmai pierduse cartea cu povesti preferata a nepotilor sai. Ce avea
sa se faca acum?
-Tinere Crai, de m-ai ajuta, recunostiinta ti-oi arata!
Incepura ei sa caute si cautara, si cautara, pana se crapa de zi, cand in
sfarsit o gasira! Statea ascunsa pe o piatra deasupra raului, ascunsa in fel si
fel de plante, una mai mare ca alta. Pentru a isi arata recunostiinta, Bunicul
Iepure ii da o lopata si ii invita la un festin pe cinste. Cand sa plece, cei doi
prieteni avura parte de o surpriza. Nepotul Iepure, un dragalas neastamparat
din fire, dar bland, insista sa ii insoteasca.

Si mersera ei peste mari si peste tari pana cand ajung pe un taram

necunoscut. Pe o parte puteau fi vazute animale salbatice si nemaintalnite:
serpi, lei cu sapte capete colorate diferit, balauri cu colti mari si zane rele,
imbracate in frunzele uscate ale copacilor si in flori ofilite. Iar alaturi de
acestea puteau fi vazute plante lungi, ce se serpuiau in cautarea prazii.
Cealalta parte era cu muuult diferita. Acolo era foarte frig si se vedeau doar
munti si turnuri ascutite de gheata, printre care nu se putea trece; era o
lume moarta. Nu le-a luat mult sa ghiceasca ca aici era mana Cavalerului
Intunecat, care nu intarzie sa se faca auzit:
-Mai bine ai face cale-ntoarsa, Craiule, caci de aici nu ai cum sa treci, e o
pierdere de timp!
Prietenii nostril se aflau acum in incurcatura, ba chiar tanarul s-a gandit sa
faca asa cum a spus Cavalerul, sa se intoarca acasa, dar gandul la printesa
singura si speriata ii dadu puteri.
-Prieteni, haideti sa sapam un tunel cu ajutorul lopetii magice!
Zis si facut. Au reusit sa treaca de taramul necunoscut si sa isi continue
drumul. Nu mersera mult si vazura o sticla abandonata. Cum le era sete, au
crezut ca e buna de drum, in caz de dadeau peste o fantana, dar totusi,
aceasta era murdara si nu s-au incumetat sa o ia, continuandu-si drumul.Dar
s-au oprit imediat vazand ca se misca si mare le fu supriza cand au realizat
ca inauntru bazaie o musca. Nu au stat mult pe ganduri si au eliberat-o, iar
aceasta le-a multumit din suflet, statea de foarte mult timp captiva si nimeni
nu a trecut de multa vreme pe acolo pentru a o ajuta. Fericita, musca pleca
grabita la familia ei, dar nu inainte sa il sfatuiasca:
-Craiule, orice s-ar intampla, tu sa nu renunti la salvarea printesei! Si lasa in
urma sa o carte, pe care tanarul a luat-o si i-a multumit la randul sau.
Dupa multe peripetii, iata ca in final au ajuns la castel, un castel inaaaalt si
infricosator, cu zale de fier si turnuri zimtate, inconjurat de ape adanci, pline
de crocodile infometati. Dar cum sa intre? Multe idei le strabatusera mintea,
precum escaladarea castelului cu ajutorul unei franghii, costumarea in
paznicii castelului sau ar fi putut pur si simplu sa pretinda ca erau croitorii
asteptati pentru rochia de mireasa, insa nimic nu parea sa dea roade, pana
cand si-au amintit de cartea primita in dar. Cu ajutorul ei, rostind o formula
magica si punand mainile pe desenele de pe pagina, au fost luati printr-un
vartej , trezindu-se inauntrul castelului, in subsol, unde era liniste. Aveau sa
mearga tiptil-tiptil catre camera printesei. Dar exact cand dadura sa intre, se
inaltau niste gratii mari de fier, exact in fata lor, gratii ce le faceau imposibila
inaintarea. Totusi, Craiul vazu printesa, care era cea mai frumoasa fata pe
care a vazut-o vreodata, cu mult mai frumoasa decat si-a imaginat. Dar nu

era singura, iar cel ce statea cu ea nu era nimeni altul decat Cavalerul
Intunecat!
-Buna ziua, Craiule! Vad ca ai ajuns, obstacolele mele nu te-au facut sa te dai
batut. Dar ce vei face de acum inainte? Ei bine, ti-am pregatit ceva. Se facea
ca acum muuult timp, mama mea a muscat dintr-o bomboana primita in dar.
Iar acea bomboana era de fapt o piatra, care a lasat-o amarata si fara dinti.
Speriata, a fugit pe scari, prin tot castelul, pe afara, pierzandu-i, iar de atunci
nu au mai fost gasiti vreodata. Daca aduci dintii inainte de apusul soarelui,
gratiile se vor ridica si tu vei putea intra.
Si incepu cautarea. Cautara in turn, in grajduri, pe sub pat, dar si in cele mai
intunecate si misterioase locuri ale castelului, insa nimic.
-Unde se fie oare? Iepure, daca ai fi un dinte, unde te-ai piti? Intreba curios
fiul Imparatului.
-Sa ma gandesc..undeva unde m-ai putea vedea, dar nici prin cap nu ti-ar
da.
-Ceva ce e la vedere, dar totusi care sa ascunda secreteceva ca un dulap?
O oglinda?
-Ce zici de lustra care atarna falnic deasupra noastra?
Si luara ei o scara si se inaltara sus sus,pana la ea. Au fost entuziasmati cand
au vazut ca un dinte se uita drept la ei. Acestia ii explicara situatia, dar
dintele cel mare nu stia unde sunt fratii lui, ii era si lui dor de ei. Insa, ca sa ii
gaseasca, putea face o vraja, facandu-i sa straluceasca. Si au inceput din
nou cautarea, pana cand adunara toti fratii, chiar inainte de apusul soarelui.
Dar nu era urma de Cavaler, iar tanarul trebuia sa faca tot posibilul sa intre
in camera, asa cum i s-a promis, mai ales ca putea vedea o bucata din rochia
fetei atarnand. Atunci dintii se oferira sa se modeleze in forma de cheie pana
se potriveasc in broasca pentru a il ajuta.
Dara mare i-a fost supararea cand a inteles ca a fost pacalit, printesa fiind
luata de acolo. Dar oare, de ce era rochia fetei abandonata pe patul din paie?
-Prieteni, prieteni, spuse veverita, s-au dus la nunta! Mai tii minte, Craiule,
cand ne povesteai cele impartasite de Matusa, si anume ca vrea sa se
casatoreasca cu printesa sa puie mana pe imparatie? Repede, la nunta!
Si au alergat ei ca vantul timp de trei zile si trei nopti. Vazandu-i ajunsi,
Cavalerul se infuria pana peste cap si scoase praf magic, pe care il arunca
deaspura invitatilor, iar acestia au cazut ca nemiscati, in cel mai adanc
somn. Prietenii adormira si ei, iar cand se trezira, erau inconjurati de multe
paturi subtiri si colorate, care pluteau si ii infasurau ametindu-i, luandu-i pe
sus, invartindu-i, de nu mai stiau ce sa faca sau incotro sa mearga.
-Ce se intampla cu noi? De ce nu mai vad nimic? Intreba infricosat iepurele.

Craiul insa intelesese ca aici era mana dusmanului si a vazut ca erau

indreptati usor usor spre fereastra, pentru a cadea in apa adanca cu
crocodili. Ce era oare de facut? Cum puteai sa le vii de hac unor paturi? se
intreba el; iara pe loc i-a venit o idee. Se uita la prietena lui ,veverita, si ii
facu semn. Dar ea nu intelegea ce voia sa spuna, era nedumerita. Craiul
continua sa ii faca semne, prefacandu-se ca musca din patura, pana cand
veverita a inteles semnalul si a inceput sa roada plina de speranta patura
care nu ii dadea pace. La scurt timp, aceasta deveni o patura normala,
abandonata pe podeaua rece. Si incepu ea sa roada restul, ajutata de
prieteni, care rupeau cum puteau bucatile de material. Pericolul trecuse, iar
ei se imbratisara puternic. Insa aventura nu lua sfarsit. Inca o data, pentru
ultima oara, se aflau pe drumul spre nunta.
Cavalerului nu i-a venit sa creada ca nu a scapat de ei.
-Ei bine, am sa ma lepad eu de tine, Craiule!
Si se transforma in pasare si il inhata pe tanar, atat de repede ca nimeni nu a
apucat sa clipeasca.
Se oprira la marginea unei cascade, intr-o padure, a carei vietuitoare
formasera un cerc in jurul lor.
-Am sa te invat eu minte! Spuse Cavalerul umplut de venin in suflet.
-Pana acum nu m-am dat batut, si nici acum nu o voi face! Am sa te impiedic
sa le faci rau fetei si imparatiei!
-Si cum vei face asta, acum ca esti singur si sleit?
Si lupta incepu. Aveau amandoi sabii, dar tanarul fiu de imparat parea ca nu
face fata. A fost de cateva ori doborat de furia dusmanului, insa de fiecare
data se ridica si dadea si el cate o lovitura. Insa Cavalerul avu dreptate,
Craiul era prea obosit pentru a mai tine multa vreme piept. Trebuia
Sa se intample ceva si se intampla. Eroul, in urma unei lovituri greu de
suportat, cazu la pamant. Nu se mai misca, iar adversarul sau era in culmea
fericirii, in sfarsit dorinta sa avea sa se implineasca si nimic nu mai putea sta
in calea lui! Vietuitoarelor padurii stiau ca tanarul era un baiat bun si voiau
sa il ajute, pregatindu-i un cos cu toate bunatatile padurii, hranitoare si care
puteau sa ii dea energia sa lupte pana la capat. Acesta accepta darul lor,
emotionat.
Lupta continua. Acum insa, pare-se ca puterile adversarului paleau in fata
fortelor nemaintalnite ale Craiului. Si se confruntara ei, se confruntara, pana
cand tanarul s-a accidentat la picior si cazu. Atunci, din spatele lui, veni
Cavalerul, pregatit sa ii dea ultima lovitura. Dar exact in acel moment tanarul
se dadu la o parte, iar Cavalerul Intunecat cazu in apa rece si adanca, fara ca
nimeni sa il mai vada sau sa mai auda de el vreodata.

-Va multumesc, prieteni, fara ajutorul vostru nu as fi putut birui vreodata.

Pentru a-mi arata prietenia, va invit la nunta.
Si asa avu loc nunta Craiului cu printesa, care s-au indragostit la prima
vedere, nunta mare, la care participara cunoscuti si necunoscuti, toti
prietenii si rudele lor, si dragul sau tata. Si dansara ei si se distrara, iara pe
cinste mancara.Iar cei doi tineri, deveniti imparati, au trait fericiti pana la
adanci batraneti.
Iara eu am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!