În toate părțile italiei se știe despre un sat care din cele mai vechi timpuri, unii ar

spune că tocmai din Imperiul Roman, se ocupa de cultivarea morcovilor și acel sat era
Carota. Satul a devenit un punct important pe harta imperiului, toți împărații veneau aici
pentru a cumpăra morcovi, care aveau culori extraordinare: albi, mov și portocalii ca o flacără
și erau și foarte dulci. Satul a devenit mai mare cu timpul, iar pasiune pentru cultivare era
transmisă mai departe. Localnicii aveau o grijă mare pentru grădini, și zi și noaptea erau cu
ochii pe ele. Dar aveau grijă în special pentru dăunători, care nu s-au apropiat niciodată de
sat, sau cel puțin așa se credea.
Maria era o fată din Carota, se zicea că strămoșii familiei sale erau ce-i care au
început să cultive aceste rădăcinoase și că cei din familie se nășteau cunoscâd secretul. Era
era o fată cât se poate de deosebită, iubea să trăiască cu adevărat, să doarmă sub cerul înstelat
alături de cățelul său Poco și iubea nespus de mult să citească. Visa la o bibliotecă imensă,
plină cu enigmă și povestiri nemaiauzite. În seara în care urma ca viața ei să se schimbe, se
află la poalele unei salcii, iar mama îi era alături citindu-i dintr-o carte, Poco alerga după un
fluture. Totul s-a întamplat într-o clipă, mama terminase de citit, iar cățelul lătra, dar după
aceea ... totul a rămas nemișcat, pretutindeni era liniște. Câteva minute mai devreme dintr-o
vizuină a ieșit Dr. Zampascura, pentru a testa ceva, de care însăși oamenii nu știau că poate fi
posibil. A inventat o armă, al cărei rol era de a opri timpul și care afecta tot ce mișca la
suprafața pământului. Astfel toată Dinastia Conigli (o familie de sute și mii de iepuri), urma
să pună mâna pe ce-i mai buni morcovi. Mai era ceva. Știa că trăiește în sat o fată copilăroasă
și ca orice copil, naivă, care îi putea spune secretul morcovilor.
 Era întuneric și părea un drum nesfârșit, erau tuneluri înguste, prin care Maria trecea
nemaipomenit de repede. Părea să se ivească o lumină foarte slabă, capătul părea tot mai
aproape. A ajuns într-un loc necunoscut, dar părea că visul ei devine realitate. Se afla într-o
bibliotecă imensă cu rafturi înalte, pe care erau înșirate cărți. În întuneric puteai observa
globuri stralucitoare și cutii care abia așteptau să fie deschise. Pe jos era un covor de frunze.
Se îmbinau perfect, natura și cititul. Mergea înainte, se simțea ca o furnică prin acea cameră.
În față a văzut mai multe uși, pe fiecare scria ceva, dar încă nu înțelegea, era prea departe. Se
uita în sus, apoi prin părți, nu dorea să rateze nimic, touși nu se întreba cum a ajuns acolo, era
doar un copil cu un vis împlinit. A observat o cutie, a deschis-o cu atenție, iar în interiorul
săau se afla o brioșă. Nu putea să nu o încerce, arăta atât de bine. A savurat-o, și a continuat
drumul către uși. Simțea că amețește și nu înțelegea nici de aproape ce scria. A ales una
dintre uși, fără să știe ce se află în spatele acesteia.
S-a bucurat când a văzut soarele, s-a întors, nu era nici o ușă, doar văi și dealuri.
Credea că s-a întors acasă, dar oriunde s-ar fi uitat nu vedea nici un morcov. Vedea doar un
gard din trandafiri albi care forma un labirint. A pășit către necunoscut. Dorea să iasă de
acolo, era prea târziu, s-a pierdut. Pentru că fugea s-a înțepat de câteva ori, dar a continuat
drumul. A văzut întâi mici căsuțe și mai în depărtare o casă, care era mult mai mare decât
celelalte. Atunci a făcu cunoștință cu Dr. Zampascura:

- Ei, bun venit în Fortuna, unde tot ce-i vis e realitate și noroc tu ai în toate! Cum ți
se pare pe la noi?
- Păii..
- Ei, nu-i așa că-ți place? Așai, așai?
- Dar unde sunt?
- Păi unde? Într-un basm!
- Și ce basm este acesta?
- Ei, astfel de basme, nu le știe nimeni!
- Dar cine ești?

Iepurele s-a făcut nevăzut, dar Maria părea că vede coada pufoasă a iepurelui pe ici-colo.
Era un sat obișnuit la prima vedere, până când a văzut o mulțime de cărți de joc mergând în
mod cadențat și strigând “Trăiască Inima!”. Dorea să afle ce-i cu acel sătuc. Fără a o vedea
cineva, s-a îndreptat neștiind, către cea mai mare dintre case și a bătut la ușă. I-a deschis o
doamnă:

- Ce vrei? Te-ai gândit așa ziua-n amiza mare să bați la ușa mea? Ai uitat cine sunt,
câtă nesimțire!
- Chiar nu știu cine sunteți!
- Cum să nu știi toată lumea știe! Ia stai! Tu ești nouă pe aici, nu te-am mai văzut.
De unde ai apărut?

Fata a fost invitată în casa și i s-a spus să i-a loc pe canapeaua. Avea o formă mai ciudată,
părea să fie o inimă? Erau inimi peste tot, geamuri, tapet, era decorată cam ciudat, inimi peste
tot.

- De unde ești? a început deodată să vorbească doamna.

- Din Carota.
- Care Carota, măi fetițo? Din câte știu în lung și-n lat e doar Fortuna
- Dar cine ești, tu?
- Tu? Măi fetiță, i-a vezi cum vorbești, că-s Regina Cuore.
- Și cărțile de joc?
- Ce e cu ele? Doar fac tot ce le spun!
- Dar regină cum ai ajuns?
- Încerci să mă ofensezi cumva? Îți ajunge! Și chiar vrei știi? Sunt norocoasă și eu!
În tinerețea mea jucam jocuri de noroc, am încercat de 2 ori și am pierdut umilitor,
iar a 3-a oară-i cu noroc, căci am câștigat și de 12 ani sunt regină pe aici. Și să nu
crezi că e așa ușor, în fiecare an jucăm pentru a fi aleasă regina și în fiecare an
câștig. Fie vorba între noi, de când am găsit o statuietă în forma unui cocostârc,
care acum se află în centrul satului, îmi cam merge norocul, dar încerc să bucur și
locuitorii.

Se gândea Maria, uitându-se la rochia reginei, la cât de voluminoasă era, că nu mai era loc de
bucurie pentru alții. După ce și-au luat rămas bun, Maria s-a oprit lângă un lac, a observat că
satul avea 4 intrări, 3 dintre care aveau gard din trandafiri roșii și cel prin care a venit din
trandafiri albi. Lângă lac erau niște păsări, care au speriat fata, când au început să vorbească,
spunând cât de tare își doreau un loc cu apă răcoritoare și că Regina
le îndeplinește orice dorință. Mi-au propus și mie să beau din acea apă cristalină, strălucea
atât de tare la razele soarelui.

Era din nou întuneric, părea să se fi întors în bibliotecă. De data aceasta era mai
straniu. Aerul era mai rece, cărțile nu erau pe rafturi, multe dintre ele fiind pe jos. Auzea un
chițăit și o voce “Carota, Carota, unde-s morcovii? Nu mai sunt.”. Ce s-a întamplat? Ce a fost
asta? Cine a luat morcovii? Fata era din nou în Fortuna. Prin centrul satului alergau 2 broscoi,
erau valeții reginei probabil.

- Croac, unde o găsim pe fetița aia, unde?

- Dar, Broac, de unde să știu, dar ai face bine să o găsești. Regina o vrea la
petrecere!
- Croaaaaac, mișcăte mai repede!
- Bună! a vorbit Maria.

Privirele broscoilor s-au îndreptat către fată.

- Cred că am găsit-o Broac.

- Ei bine, eu sunt Broac și el e Croac. Stai, nu. El e Broac și eu sunt Croac

Maria începu să se râdă!

- Ei vezi dacă ești prostănac, Croac, se râde de noi acum.

- Ați vrut ceva de la mine?
- Mai mult Regina a dorit ceva, că doar nu ieșiam noi așa pur și simplu din casă.
Ești invitată la petrecerea de diseară, toți…
 - Da, chiar toți din Fortuna vor veni

Broac își lovi fratele pe spate, care tăcu imediat, iar Maria chicoti din nou. Abia aștepta
petrecerea, chiar dacă nu cunoștea pe nimeni.
Evenimentul a avut loc într-o pădurice, erau peste tot luminițe în formă de inimi.
Cărțile de joc aveau grijă să nu intre nici un musafir nepoftit. Pe mese era câte un ceainic și
cești. M-am uitat primprejur, lângă Regină, deși credeam că mă voi așeza lângă ea, pentru că
mă vroia atât de mult la petrecere, nu mai erau locuri. Am văzut o masă mai depărtată de
toate celelalte. La ea erau așezați 2 iepuri, printre care și cel care o întâmpina-se și încă un
bărbat puțin ciudat, care se zicea că ar fi fost mâna dreaptă a reginei.

- Trebuie să aveți grijă cu ea!

- Bună!
- Ăăă, ce cauți aici, Maria? a întrbat Dr. Zampascura
- De unde știi cum mă cheamă?
- Păi, am ghicit?
- Da!?
- Se întâmplă numai minuni în Fortuna! Și ce căutai aici?
- Am fost invitată și căutam un loc pe care m-aș putea așeza
- Păi cred că poți să găsești un loc în altă parte, aici sunt toate ocupate.

Maria s-a întors pentru o clipă pentru a găsi un loc. Uitându-se înapoi, observă că cei 3 au
dispărut de la masă, dar a auzit un foșnet și a mers după el. Era noaptea deja, dar nu acea
noapte înstelată, era într-o pădure, în întuneric, nu vedea nimic. Totuși din depărtare de
apropiau 2 ochi aurii, ce străluceau. Asta a sepriat-o și mai mult pe fată. Simțea cum pielea
este atinsă de blana unui animal. Avea o voce straine care spunea “Ei ce fetiță naivă ai fost,
ceea ce îți părea că va fi un vis este acum coșmarul tău, nu mai ai nici o scăpare”. Se temea,
dar nu știa încotro să o apuce. Următoarea zi s-a trezit într-o termniță. Urma să fie judecată
pentru faptele sale. A văzut iepurele care stăte lângă judecător și îi spunea:

- Chiar eu am găsit-o, da, chiar eu!

- Fata urmează să petreacă...
- Dar stați, ce se întâmplă?
 - Ai face bine să taci, fetiță! o avertiză judecătorul. Oricine are îndrăzneala să calce
prin pădurea inimilor roșii, să fie pedepsită
- Dar ... nu, nu ... n-am făcut nimic, nu sunt eu vinovată! Am mers după iepure.
- Domnule judecător, propun ca fata să fie pedepsită și pentru minciună! Se apără
iepurele, în acel moment mă aflam la petrecere. Poate să confirme acest lucru,
Pazzo, în care regina are încredere deplină și Bello, fratele meu

Regina se uita cu dezamăgire la fată. Maria pentru prima data nu se mai bucura de somnul
sub stele. Judecătorul a decis ca fata să fie luată de Dr. Zampasucra, pentru a fi
supravegheată. Acum se temea și mai tare, nu știa ce urma să se întample.
S-a trezit într-o vizuină. Dintr-o cameră alăturată venea o lumină și în scurt timp a
venit doctorul.

- Ia uite cine s-a trezit. Ai face bine să-mi spui totul acum!
- Ce vrei de la mine?
- O, nu vreau nimic de la tine. Vei rămâne pentru eternitate aici și îmi vei dezvălui
secretul morcovilor!
- Dar nu pot, chiar nu ai înțeles că e un secret?
- Ahh, fetiță, ai ajuns, până aici, doar pentru a te opune. Suntem 9 frați în familie și
de dragul lor aș face orice! Te avertizez că nu vei mai vede nimic ce îți este drag,
îți mai dau timp să te gândești.
- Nu îți voi spune niciodată!
- Ei bine, asta vom vedea.

Orice speranță de a se întoarce acasă a fost distrusă. Nu era legată, putea oricând să fugă, dar
a așteptat până doctorul a părăsit încăperea. Era din nou pierdută, era într-un labirint, totuși
fugea înainte făre oprire nu se putea lă sa prinsă. S-a ascuns după un perete. A simțit miros de
fum și s-a lăsat condusă către o omidă care fuma.
 - Cine îndrăznește să mă deranjeze? a întrebat Omida.
- M-am pierdut, am încercat să scap.
- Aa, înțeleg, dar de cine vrei să scapi?
- Păi e un iepure, alb, nu înțeleg ce vrea.
- Ai face bine să te grăbești, copilă, nu știi de ce e în stare Dr. Zampascura! Vrea să
pună mâna pe morcovii. Mergi tot înainte, lasăte condusă de inimă și vei ajunge la
ieșire și ține mine ceasul te ține aici. Sparge-l și îți vei elibera sufletul, dar trebuie
să găsești și cheia către lumea de sus.

A ieșit afără prin ceea ce părea a fi o peșteră, era un cuib, poate al unei păsări, însă
arăta prea mare. Vedea din nou lumină. La intrare a văzut un grifon și lângă o creatură ce
părea să imite o broască țestoasă. Maria s-a apropiat de ei și i-a rugat să-i arate încotro era
satul. Totul a luat o întorsătură teribilă, când acea creatură ciudată s-a preschimbat în Dr.
Zampascura. Acesta s-a cățărat pe grifon, și au început să urmărească fata. Au ajuns în sat, și
s-a panicat când a văzut ca acum toate intrările aveau gardurile din trandafiri roșii, care au
fost vopsiți de cărțile de joc, la ordinul lui Pazzo, despre care Regina nu știa că este de partea
răului. Doctorul se apropia tot mai tare, aproape a prins-o pe cea, care avea să-i spună
secretul. Maria a văzut în fața sa un câine gigant, care vroia să înghită ceva strălucitor, ce se
afla pe o masă într-o curte, era cheia către Carota . L-a oprit ceva, și-a
 întors capul și ce să vezi era Poco, care cumva a ajuns și el în Fortuna. Maria i-a spus
cățelului să sară, iar acesta a sărit atât de tare, încât a doborât grifonul și doctorul, care au
căzut peste statuia cocostârcului, distrugând-o. Regina a venit în grabă și a căzut la pământ
plângând. Maria s- grăbit să ia ceasul și întâi i-a spus iepurelui:

-Chiar de vei ști secretul nu vei putea niciodată să crești morcovi!

A aruncta ceasul, s-a făcut țăndări. Totul a rămas nemișcat. Se afla acum într-o cameră cu uși,
era ultima sa șansă.
A pășit înainte, era noapte afara, dar vedea stelele. A văzu și salcia, la poalele căreia
dormea mama sa. S-a așezat lângă ea și acăzut într-un somn adânc.