FURNICA SI ASPIRATORUL

De Malina Cajal

Astimpara-te! O sa te calce cineva!- spuse ingrijorata Furnica, vazindu-si

copila pornind din rondul de flori spre scara blocului nou. Intr-adevar, aicj
era un du-te vino de oameni. Fu deajuns o clipa de neatentie a Furnicii, toc-
mai cand aceasta se opintea sa urneasca o farima de piine de trei ori mai
mare decat ea, ca Fumicuta sa se faca nevazuta. Mama acesteia fu cuprinsa
de o mare neliniste.

- Unde s-o fi dus? Nu trebuia s-o pierd din ochi. Ce g8m3112gz27myq

sa ma fac? Unde s-o caut acuma, cand amurgul ascunde totul? - se vaita ea.
Necajita tare, incepu sa alerge incolo si-ncoace. In drum o intreba pe
buburuza rosie cu picuri negri daca nu-i vazuse copila. Se indrepta apoi
catre floarea de regina noptii care avea destula treaba - tocmai isi deschidea
albul plin de miresme si in momentele acelea nu-i placea niciodata sa fie
deranjata. Nimeni nu stia insa incotro apucase Furnicuta. Obosita, amarita,
tocmai cand aproape nici nu mai tragea nadejde sa o regaseasca, hop! ca
strengarita se ivi in spatele mamei sale. Scuturindu-si piciorusele - ca niste
capete de ata neagra - si speriata inca, Furnicuta incepu sa istoriseasca ce
patise: .

- N-apucasem bine sa pasesc in prima incapere, cand o namila cu git lung,

lung, in inele intunecate si Cu o gaura larga, ca dintr-un metal argintiu, m-a
sorbit ct ai zice peste. Ei, dar tot gurii asteia trebuie si sa-i multumesc.
- Sa-i mai si multumesti? Cum? Ce tot vorbesti? - intreba Furnica revoltata.

- Pai da... Ca daca ar fi avut dinti si masele, numai eram acuma printre vii -
raspunse Furnicuta razand si povestind apoi mai departe. M-am pomenit in
intuneric, intr-un val de praf. Dupa cum am simtit, in jurul meu se aflau
bucatele de hirtie, ata, piine. Eram singura vietate in pintecul urias care ma
inghitise pe nemestecate. Deodata, am auzit un glas subtire - ca firul asta de
musetel pe care stam - ce venea de undeva dinafara.

- Si, ce zicea? Al cui era? - intreba nerabdatoare Furnica.

- Era Rodica, fetita pe care o vedem noi mereu cu mingea pe aici si care
spunea ca saculetul e plin de praf. De aceea, trebuie sa-l scuture deindata.
Nici n-am apucat sa inteleg ce s-a petrecut, ca m-am si pomenit azvirlita
glont afara, impreuna cu tot gunoiul ce ma intovarasise acolo. Deasupra
mea am simtit o revarsare de lumina care pentru o clipa m-a orbit. Am
respirat adinc. Vazduhul era, sau mi s-a parut mie, mai limpede ca oricind.
Drumul catre tine, mama, a fost minunat.

La vorbele Furnicutii, mama acesteia se lipsi sa o mai dojeneasca. Ii explica

insa ca «namila» aceea nu era decat un aspirator. El avea sa o soarba din
nou, fara scapare, daca va mai intra prin casele oamenilor, unde vin tot mai
multe asemenea inghititoare de gunoaie, dar si de Furni-cute
neastimparate...