JUDECATA ANIMALELOR

(scenetă)
sceneta evidenţiază importanţa pădurii în viaţa animalelor.

PERSONAJE:
- ciocănitoarea - vulpea
- furnica - veveriţa
- ursul - ciocârlia (sau o pasăre)
- căprioara - albina
- ţăranul - lupul
- împăratul - ariciul
POVESTITORUL 1
Liniştea pădurii nu era niciodată tulburată de ceva
deosebit. Păsările cântau vesele, animalele porneau şi ziua
şi noaptea la vânătoare, copacii înmugureau şi înfrunzeau
apoi din belşug.
POVESTITORUL 2
Chiar şi vântul îşi schimba arareori drumurile
zbenguindu-se încâlcit printre arbori. Chiar şi cărările
umbrite erau obişnuite cu paşii mărunţi ai copiilor
culegători de ciuperci sau ai vânătorilor iscusiţi.
Dar într-o zi liniştea s-a destrămat.

URSUL:
- Toţi, cu mic cu mare, s-au strâns
în poiană la judecată. Hai să mergem şi
noi să vedem ce s-a-ntâmplat.
CĂPRIOARA
- A venit şi Măria-sa împăratul!
POVESTITORUL 3
De departe se auzea strigătul disperat al
unui ţăran care, mai mult împins decât tras
de către un grup de animale, era dus
înaintea împăratului.
ŢĂRANUL
CIOCĂNITOAREA - Măria-ta, nu mă trimite la moarte!
- Cioc! Cioc! Cioc! Furnicuţă, eşti acasă? ÎMPĂRATUL
FURNICA - Da care-i pricina, măi omule, de te-au adus legat
- Da, poftim, chiar stau la masă. aici? Ai furat? Ai omorât cumva?
Toată ziua am umblat după grăunţe şi numai ANIMALELE
ce le-am aşezat frumos pentru timpul friguros. - Da! Da, Măria-ta! La moarte cu el!
Fie iarna cât de grea eu am zilnic ce mânca. ÎMPĂRATUL
CIOCĂNITOAREA - Cum aşa?! Auzi, măi? Ia să auzim de la tine ce-ai
- Ghici? făcut, apoi stăm să judecăm.
FURNICA
- Nu sunt tare la ghicit,
spune-mi hai, de ce-ai venit?
CIOCĂNITOAREA
- În pădure-i zarvă mare!
ŢĂRANUL
- Să vezi, Împărate slăvit,
azi dis-de-dimineaţă am pornit
prin pădure, aşa doar să strâng
nişte amărâte de vreascuri, nişte
beţigaşe, ca cele adunate de păsări
pentru cuib, să le duc acasă la
ai mei. Am zece copilaşi,
Măria-ta, zece guri de hrănit şi lemne…
nici cât un pai!
ÎMPĂRATUL
- Şi? Şi? Zi-i mai departe, că doar nu
te-au adus aici aceşti nemulţumiţi numai
pentru atât.
ŢĂRANUL
- Şi cum strângeam eu aşa, o
creangă uscată, un vreasc rupt de vânt,
ajung într-o poiană luminoasă şi văd un copac
mare, mare, dar tare bolnav.
ÎMPĂRATUL
- Cum de ai ştiut tu, un om nătâng
şi vai de capul tău că era bolnav?
ŢĂRANUL
- Păi cum să nu ştiu, dacă avea
o gaură mare cât capul meu,
adică o scorbură adâncă până în
măduva capului… Şi m-am
gândit eu, m-am tot gândit să
nu-l las să se chinuie şi să sufere,
ci mai bine-i curm zilele.
ÎMPĂRATUL
-Şi? Ce-ai făcut? Ai chemat doctorul?
ŢĂRANUL
- Nu, Măria-ta! Nu…L-am tăiat şi gata!
ANIMALELE
- La moarte cu el! La moarte!
ÎMPĂRATUL
- Da ce ţipaţi aşa? Ia spune tu, vulpeo!
VULPEA
- Păi, Mărite împărat, jos între
rădăcinile cele groase ce ieşeau deasupra
pământului, cât mâna de groase, aveam o
vizuină călduroasă şi drăguţă cu doi
vulpişori în ea. Dar omul acesta mi-a
distrus casa şi-am rămas cu puii pe drum…
VEVERIŢA
- Iar eu, Măria-ta, aveam adunate sute de alune în
scorbura cea mare şi locuiam acolo de-o viaţă cu familia
mea, iar acum s-a ales praful de toate.
CIOCÂRLIA
- Şi eu aveam cuibul bine prins de crengi şi ferit de
vânturi şi ploi, iar astăzi cuibul e stricat şi bieţii mei puişori
sunt căzuţi în iarbă.
ALBINA
- Măria ta! Măria ta!
Aveam un roi prins de
trunchiul cel gros, iar mierea ARICIUL
noastră dulce şi bună ne hrănea şi pe - Pentru fiecare animal să sădească
noi, şi pe Moş Martin. Vai şi-amar un copac, în care să-şi facă culcuşuri pentru
de noi acum că ne-am împrăştiat în copiii lor.
lume. ANIMALELE
ÎMPĂRATUL - Da! Da! Să ne facă o casă.
- Ei, mai omule, vezi ce-ai făcut? - Un copac! O casă! Un copac! O casă!
Ai omorât copacul, dar ai lăsat pe drumuri ÎMPĂRATUL
atâtea vietăţi. Dacă ar face toţi aşa, ce s-ar - Te prinzi, măi omule? Ce zici?
alege cu aceste biete fiinţe, care nu-şi pot ŢĂRANUL
apăra viaţa decât ascunzându-se în pădure? - Ce să mai zic? Aşa o să fac, iar în urma mea va
ŢĂRANUL rămâne o frumoasă pădure!
- Iartă-mă, Măria ta! Iertaţi-mă toţi!
Nu voi mai tăia niciun copac cât voi mai trăi!
ANIMALELE
- Nu-l ierta, Mărite împărat! Cine greşeşte o dată
şi nu-i pedepsit, mai încearcă încă o dată!
SFÂRȘIT
ÎMPĂRATUL
- Şi ce să facem cu el? Cum să-l pedepsim?
LUPUL
- Păi...să facă fiecăruia câte o casă!
ÎMPĂRATUL
- Cum??? Ştiţi că e sărac şi nu poate.
ANIMALELE
- Ba poate! Ba poate!