MĂNUȘA

(poveste ucraineană)

A fost odată ca niciodată un moșneag care mergea prin pădure, iar în

urma lui alerga un cățeluș. Era iarnă și viscolea neîncetat. Și uite așa
a mers ce a mers moșneagul până și-a pierdut o mănușă.
Însă nu băgă de seamă.
Dar povestea noastră nu este doar despre moșneag ci și despre ceea
ce urmează.
Nu știu cum, dar din zăpadă apăru un șoricel, descoperi mănușa și își
croi drum înăuntru. Era tare cald și plăcut așa că odată culcușit în
mănușă, spuse:
– Mănușa aceasta o să fie casa mea!
Zis si făcut! S-a pus pe adunat crenguțe, reușind să facă cu grijă o
baza numai bună pentru mănușă.
Tot prin apropiere se auzi, țopăind de zor, un iepuraș. Se opri o clipă
să își scuture blănița și tocmai atunci zări mănușa. Curios, rosti:
– Hei, cine locuiește aici?
– Eu, Șoricelul Roade-Tot. Dar tu cine ești?
– Eu sunt, Iepurașul Bocănilă. Mă primești și pe mine la tine în
mănușă?
– Hai, vino! îi șopti șoricelul.
Iepurașul se strecură înăuntru iar șoricelului nu îi veni să creadă că au
loc amândoi.
A trecut în mare agitație și un arici. În căutare de-ale gurii și a întrebat:
– Cine stă aici?
– Noi, Șoricelul Roade-Tot și Iepurașul Bocanilă. Cine vrea să știe?
strigară la unison animăluțele.
– Eu sunt Ariciul Mofturici. Primiți-mă și pe mine!
Șoricelul și iepurașul neavând curaj să îl supere pe țepos, îi făcură loc.
Și uite așa din doi au ajuns să fie trei în mănușă.
Deși ninsoarea nu se mai potolea, animalele erau la adăpost,
bucurându-se de mănușa călduroasă.
Când o vulpe isteață se opri să cerceteze mănușa. Își vârâ botul
înăuntru și nu rezistă să intre ca să se încălzească.
Șoricelul Roade Tot, Iepurașul Bocănilă și Ariciul Mofturici vrură să
răbufnească, dar Vulpea Hoțomana îi înghesui zdravăn. Iată cum îi
făcură loc pe dată, roșcovanei. Și uite cum au ajuns patru în mănușă.
Imediat pe urmele vulpii, era chiar prietenul ei, Lupul Sur. Uimit de
isprava vulpii, strigă:
– Primiți-mă și pe mine!
Neavând îndrăzneala să îl refuze, animalele se ghemuiră și mai tare
în căsuța pufoasă.
Acum stau cinci în mănușă.
Un porc mistreț cât toate zilele se ivi pe acolo și, atras de mănușa
umflată, întrebă:
-Groh-groh-groh, ce este locul acesta și cine este înăuntru?
-Noi, Șoricelul Roade-Tot, Iepurașul Bocanilă, Ariciul Mofturici, Vulpea
Hoțomana și Lupul Sur. Da’ tu cine ești?
– Eu sunt Porcul Mistreț Colț-Ascuțit, vreau și eu înăuntru!
– Auzi, ce belea, toți ar vrea să intre în mănușă! Dar ne este teamă că
n-ai să mai încapi. Răcniră simpaticii.
– Las, că intru eu cumva, doar să mă primiți!

Cum să rămână pe afară, în ger, tocmai el? Înghiontindu-i tacticos, a

intrat și mistrețul. Și uite așa au ajuns să încapă șase în mănușă.

Era mare înghesuială, iar mănușa se umflase și era pe cale să

plesnească, nu alta. Apoi se auzi un trosnet de copaci și din desiș se
apropie un urs.
Ursul direct spre mănușa se îndreptă:
– Ce e cu toată forfota asta?
Agitate animalele îi povestiră ursului:
– Suntem noi, Șoricelul Roade-Tot, Iepurașul Bocănilă, Ariciul
Mofturici, Vulpea Hoțomana, Lupul Sur și Porcul Mistreț Colț-Ascuțit!
Tu cum te numești?
– Dar mulți mai sunteți aici! Eu sunt Ursul Blană-Deasă și vreau și eu
să stau aici! spuse cu hotărâre ursul.
– Cum să te primim și pe tine? E destul de strâmt și așa, ziseră în cor
cu jumătate de gură animalele.
– Cum s-o putea! începu apoi ursul să își facă loc cu botul.
Cu greu își făcu și ursul loc, dar încăpu așa, mai la margine. Acum
erau șapte în mănușă.
Cam în același timp, moșneagul își aminti că și-a pierdut mănușa și se
întorcea s-o caute. Cățelușul adulmecă mănușa după miros și alergă
până o găsi.
Așa se face că moșneagul văzu în depărtare o arătare maronie. Era
mănușa uitată în zăpadă și parcă se mișca.
Cățelușul se puse pe lătrat iar cei șapte amici începură a se foi ca
turbații până când mănușa se sfâșie aruncându-i pe toți care încotro.
Moșneagul se apropie, își luă mănușă ponosită, suspină și o luă
înapoi spre casă.