Povestea Pâinii

Demult, demult, într-un mic sat, trăia o văduvă cu cei doi fii ai
săi. Viața era grea și sărăcia îi apăsa pe toți locuitorii micului
sat. Într-o zi, văduva a hotărât să împartă puținul pe care îl avea
cu cei din jur, chiar dacă îi era greu să facă acest lucru.
Așa că a luat ultima fărâmă de făină și a făcut un aluat simplu,
din care a copt o mică pâine. Cu un gest generos, a trimis-o la
ușa vecinilor săi, care erau și ei într-o situație dificilă.
Pe drumul către vecini, pâinea a trecut pe lângă o bătrână săracă,
care era chinuită de foame. Bătrâna, cu ochii în lacrimi, a cerut o
bucățică de pâine, dar văduva, fiind ea însăși într-o situație grea,
a spus că nu are mai mult decât atât și nu poate să împartă.
Bătrâna săracă s-a retras cu tristețe, dar în acea noapte, văduva a
avut un vis. În vis, un înger i-a apărut și i-a spus că bunătatea și
generozitatea nu rămân neîntoarse. Îngerul i-a promis că fiecare
fir de făină pe care îl dăruiește va fi binecuvântat și se va înmulți
în mod miraculos.
Dimineața, văduva s-a trezit și, amintindu-și de vis, a fost uimită
să găsească în bucătărie un coș plin cu făină și aluat pregătit
pentru a face pâine. Cu inima plină de recunoștință și bucurie, a
împărțit din nou pâinea, de data aceasta, cu toți cei din sat.
Și așa cum a promis îngerul, făina și aluatul nu s-au terminat
niciodată. Văduva a continuat să facă pâine și să o împartă cu
toți cei din jur, iar satul s-a umplut de bunătate, prosperitate și
bucurie.
Această poveste transmite un mesaj puternic despre puterea
generozității și despre cum actele mici de bunătate pot avea un
impact profund asupra celor din jur.