Sunteți pe pagina 1din 3

Hansel si Gretel

A fost odata un taietor de lemne neamt foarte sarac, care traia in apropierea unei paduri. De la prima sa sotie, care murise cu ceva timp in urma, ii ramasesera doi copii: Hansel si Gretel; de la cea de-a doua sotie nu avea copii. Intr-o noapte, in timpul unei foamete care se abatuse asupra tinutului, ii spuse ingrijorat sotiei sale : - Ce sa facem ca sa ne hranim bietii copii? - Uite, spuse sotia, maine ii vom duce pe copii in mijlocul padurii si ii vom lasa sa stea pe iarba pana cand ne vom termina treaba; dar nu ne vom mai intoarce sa-i cautam; ne descotorosim de ei. - Niciodata nu am sa fac asa ceva! As fi un las daca mi-as lasa copiii la mila ursilor si a lupilor! exclama bietul taietor de lemne, plin de durere. - Sa ne facem atunci patru sicrie, pentru ca vom muri toti de foame. In plus, cine stie? Poate ca, in loc sa fie mancati de lupi, ii vor gasi niste oameni milostivi. Femeia insista atat incat il convise pe bunul om; dar copiii care erau treji din cauza foamei, auzira discutia parintilor. - Suntem pierduti, spuse fetita, Gretel, plangand speriata. - Nu-ti face griji, micuto, raspunse fratele sau, cunosc eu un remediu pentru raul care ne ameninta. Se ridica cu grija din pat, se imbraca, deschise usa si iesi fara sa faca un zgomot. La lumina lunii, pietricelele straluceau ca argintul. Hansel isi umplu buzunarele si se intoarse mergand pe varful degetelor. Apoi ii spuse surorii sale : Sa nu-ti mai fie frica acum, draga mea Gretel, pentru ca am gasit ceea ce ne lipsea. Fata se consola si adormira amandoi. Dimineata mama vitrega ii trezi si le spuse : - Haideti, sus, mergem in padure! Luati fiecare cate o bucata de paine, dar n-o mancati pe toata pentru ca trebuie sa va ajunga toata ziua. Hansel, care avea buzunarele pline cu pietricele, ii dadu surorii sale bucata de paine ca sa aiba grija de ea si, cand incepura sa mearga, el ramase in urma; dar tatal il observa si ii spuse : - Hansel, ce ai azi? Tu, care mereu alergi inainte, acum de-abia iti tarasti picioarele? Baiatul gasi repede o scuza. El ramasese in spate ca sa lase pe drum pieticelele albe. Cand ajunsera in mijlocul padurii, mama vitrega le spuse copiilor: - Veti ramane aici ca sa adunati lemne pentru foc; eu si tatal vostru vom merge sa doboram un stejar care este departe de aici. Ne vom intoarce diseara sa va luam. Cand copiii ramasera singuri, facura ceea ce li se ceruse si cand obosira, se asezara si incepura sa-si manance painea. - Linisteste-te, Gretel! ii spuse Hansel. Cand apare luna, vom pleca. Si intr-adevar, cand aparu luna, isi lua sora de mana si, dupa ca cauta cu atentie, gasi pietricelele albe pe care le lasase din loc in loc si care straluceau ca monedele noi. Mergand dupa urme, ajunsera acasa, unde tatal, cand ii vazu incepu sa planga de bucurie. Le spuse ca nu putuse dormi toata noaptea, gandindu-se la fiarele care i-ar fi putut devora. Mama vitrega paru ca se bucura la vederea copiilor, dar in sinea ei era dezgustata.

A doua zi, un om cumsecade le dadu ceva bani ca sa-i ajute, dar curand se terminara toti si saracia domni iarasi in caminul lor. - Iar suntem amenintati sa murim de foame, spuse femeia. Nu mai sunt decat doua paini in casa si nu mai avem nicun ban sa cumparam altele; trebuie sa ne descotorosim de copii. - Si nu putem astepta sa se termine painea? - Blegule, cand nu vor mai avea ce manca, vor fi atat de slabi, incat nu vor mai putea merge. Cum o sa-i ducem in padure? Copiii auzira tot, ca si prima data, si cel mare, ridicandu-se, se gandi sa mearga sa caute alte pietricele, dar mama vitrega, rautacioasa, incuiase usa cu cheia, astfel ca Hansel, deceptionat, se intoarse la culcare. - Nu-i nimic, ii spuse lui Gretel, am alta idee, si bunul Dumnezeu ma va ajuta. Cand plecara dimineata, Hansel lasa pe jos in urma lor firimituri de paine. Ajunsi in mijlocul padurii, femeia le spuse acelasi lucru ca si data trecuta si apoi il lua aproape cu forta pe tatal lor, care ii imbratisa pe copii de cateva ori inainte de a-i abandona. Dupa ce adunara lemnele, copiii se asezara si Gretel imparti bucata de paine cu fratele sau. Se lasa noaptea si nu veni nimeni sa-i ia, iar lui Gretel i se facu iar frica. Aparu luna si Hansel se apleca in zadar sa caute firimiturile, pentru ca le mancasera pasarile pe toate. Totusi, copiii gasira o poteca si cum nu era cea pe care o cautau, se ratacira. Dupa ce mersera multe ore, fratiorii, deja obositi, se asezara pe iarba si adormira imediat. Cand se trezira, isi potolira foamea cu niste fructe de padure si apoi reincepura sa caute drumul catre caminul lor. A treia zi vazura intr-un luminis o casa cu pereti din alvita si ferestre din zahar. Hansel smulse o bucata si spuse: - Poftim, surioara, ca recompensa pentru necazurile pe care le-ai indurat. Deodata, din casa se auzi o voce care spuse : - Cine rontaie zaharul meu ? - Vantul, care farama cristalele, raspunse repede Hansel si smulse o bucata si mai mare ca prima, in timp ce isi infipsese dintii intr-o bucata de alvita pe care o scosese din perete. Usa se deschise si aparu o batrana cu o figura oribila. Copiii, speriati, scapara zaharul si alvita, dar batrana, in loc sa-i certe, zambi si le spuse: - Casa mea e plina de bunatati. Intrati, copii, veti fi tratati ca niste printi. Linistiti, copiii nu observara dintii mari si ascutiti ai batranei si intrara in casa. Mancara fructe, prajituri si bomboane gustoase si dupa aceea, batrana ii duse intr-un iatac frumos, unde erau doua patuturi foarte curate. Copiii se asezara in pat si adormira imediat. Dar batrana era o vrajitoare, care isi facuse casa din alvita ca sa atraga copiii si sa-i manance. Rautacioasa femeie radea si canta, lingandu-se pe buze la gandul bucatelor gustoase care o asteptau. Dimineata devreme intra in iatac si, pipaindu-i pe copii, isi dadu seama ca sunt foarte slabi. Cand se trezira, il duse pe Hansel in curte si, cu viclenie, il baga intr-o cusca. Apoi, schimbandu-si tonul, ii spuse lui Gretel cu o voce tipatoare: - Hai, leneso, la munca. Mergi la bucatarie si prepara pranzul, si cand e gata, adu-i o farfurie fratelui tau, ca vreau sa se ingrase ca sa-l mananc. Gretel planse cu lacrimi fierbinti si o ruga in genunchi pe vrajitoare sa-i ierte; dar vrajitoarea o ameninta ca o omoara si o mananca inaintea lui Hansel. Gretel trebui sa o asculte, si cand veni vremea pranzului, batrana ii duse chiar ea mancarea lui Hansel, care gandindu-se la un plan, era mai linistit ca inainte. Si asa incerca vrajitoarea sa-l ingrase pe copil, dar de fiecare data cand ii poruncea sa scoata un

deget printre gratiile custii, baiatul scotea cate un os de pui fara carne. - Mai sa fie! spunea vrajitoarea. Ce ciudat, sa manance atatea lucruri bune si sa fie in continuare slab! Dupa o luna de asteptare, ii spuse fetitei : - Maine este ziua mea si vreau sa-mi fac cadou o friptura buna. Il voi omori pe fratele tau, gras sau slab si cum am nevoie si de paine calda, incinge cuptorul si prepara masa. Gretel isi spuse cu inima plina de neliniste: - Mai bine am fi fost mancati de fiare, decat sa ma vad obligata sa o ajut pe aceasta vrajitoare urata si sa pregatesc moartea fratelui meu ! Cand aprinse focul, veni batrana si deschise usa cuptorului si-i spuse lui Gretel : - Nu stiu daca este gata. Intra in cuptor si spune-mi daca s-a incins destul. Tocmai ii trecuse prin cap ideea ca friptura din carne de fetita ar fi un deliciu. Dar fata intrezari in privirea feroce a batranei dorinta acesteia si raspunse : - Esti proasta si mai mult decat atat! mormai batrana. O sa iti arat eu. Si, urcandu-se pe un scaun, se cocota pe usa cuptorului. - Vezi? spuse, si cand se pregatea sa coboare, Gretel, intr-un efort disperat, o impinse pe batrana in cuptor, inchise usa si trase zavorul. Vrajitoarea incepu sa tipe si o implora pe Gretel sa ii deschida, oferindu-i, pe langa iertarea lui Hansel, o multime de lucruri frumoase. Fata nu o lua in seama, ci pleca in curte si isi elibera fratele, plangand de fericire. Batrana arsese, iar copiii, dand o raita prin casa, gasira o multime de pietre pretioase si bani. In final, umplura un cos mare cu provizii si incepura sa caute casa parinteasca. A doua zi, la iesirea din padure, intalnira un rau care le taia calea. Nu exista nici pod, nici barca pentru a-l traversa, dar la mal inota maiestuos o frumoasa lebada. - Frumoasa lebada! spuse Gretel cu o voce dulce, ne-ai putea duce si pe noi pe malul celalalt ? Lebada, intelegand rugamintea, se apropie, fetita urca pe ea si trecu raul. Apoi lebada se intoarse dupa Hansel si il duse si pe el. Mersera multa vreme si, cu ajutorul unor oameni buni care ii indrumara spre casa, ajunsera cu bine. Isi gasira tatal la usa, foarte trist, plangand dupa copiii pierduti si blestemandu-se ca ascultase sfaturile rele ale sotiei. Aceasta murise, pentru ca isi rupsese gatul si sapte coaste cazand dintr-un copac. Hansel, Gretel si tatal lor se imbratisara, apoi copiii ii dadura tatalui lor bogatiile pe care le adusesera si traira fara griji multi ani.