POVESTIRI Limbajul inimii: sfânt, tainic, creștinesc, îngeresc, ceresc, duhovnicesc, hristic, dumnezeiesc
educative,instructive
ISTORIOARE
informativ-formative
Alfabetul iubirii
Sinceritate
În timpul războiului, viaţa era tare grea şi
oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a
hotărât să-i ajute pe cei sărmani şi a trimis vorbă
în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi
pâine oricărui copil şi asta fără niciun ban. A
doua zi, încă din zori, mulţi prichindei se
strânseseră în faţa casei care locuia omul atât de
bun la suflet. Când acesta a apărut cu nişte coşuri
mari, pline cu pâine, copiii s-au repezit,
îmbrâncindu-se, lovindu-se, căutând fiecare să
apuce pâine cât mai mare. Fiecare, cum punea
mâna pe câte o pâine, o lua la goană, bucuros
că prinsese o bucată mai mare. Era acolo o
hărmălaie …
Dar omul a observat că undeva, la marginea
curţii, aştepta cuminte o fetiţă. După ce toţi
ceilalţi copii şi-au ales ce pâini au vrut şi au
plecat cu ele, fetiţa s-a apropiat şi ea de primul
coş şi s-a uitat în el. Dar acolo nu mai rămăsese
nimic. A căutat şi în cel de-al doilea coş, dar şi
acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui
de-al treilea coş a găsit o pâinică mică, mică,
pe care niciun copil nu o băgase în seamă.
Fetiţa a luat-o, a mulţumit frumos pentru
pâine şi a plecat spre casă.
Toată ziua a stat omul şi s-a gândit la cum se
purtase acea fată şi, ca urmare, a dat poruncă la
bucătărie să fie coaptă o pâine mică, dar în care
să fie puşi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineaţă, a
aşezat pâinica deasupra celorlalte pâini şi a ieşit
iarăşi cu toate coşurile în curte, unde copiii deja
se strânseseră şi aşteptau nerăbdători. Din nou s-
au repezit şi s-au luat la harţă.
La sfârşit, fetiţa noastră, care aşteptase
cuminte, ca şi în ziua precedentă, s-a ales tot cu
pâinea cea mai mică, singura rămasă. Şi de
această dată, i-a mulţumit frumos omului şi s-
a grăbit spre casă, unde mama ei o aştepta.
Când s-au aşezat la masă şi femeia a rupt
pâinea, ce să vezi?!, galbenii s-au răsturnat pe
masă din aluatul proaspăt.
PILDE
cu tâlc moral-creștin
Litera S - Sinceritatea PARABOLE
cu înțeles sufletesc
Învățătura înțelepciunii Școala vieții Calea adevărului
- Vai, s-a speriat mama, ce să fie cu aceşti
bani? Dacă banii au ajuns din greşeală în
pâinea adusă de tine? Poate i-au căzut
brutarului, în timp ce frământa aluatul. Ia-i şi
du-i imediat înapoi!
S-a întors fetiţa la casa omului şi i-a dat înapoi
acestuia toţi banii; spunându-i cum mama ei i-a
găsit în pâinica primită. Privind-o cu drag, omul
i-a răspuns:
- Banii aceia nu au ajuns întâmplător acolo.
După ce am văzut ieri cum ai avut răbdare şi
cum te-ai mulţumit chiar şi cu mai puţin, am
hotărât să te răsplătesc. Astăzi, am văzut şi cât
eşti de cinstită, fiindcă ai fi putut păstra totul,
dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept răsplată, în
fiecare dimineaţă când vei veni să iei şi tu o
pâinică, vei primi şi câte zece galbeni.
Doamne, ce bucuroasă a fost fetiţa! Nu ştia
cum să-i mulţumească omului pentru atâta
bunătate. S-a dus în fugă la mama ei şi i-a dat
bănuţii, după care i-a povestit totul, iar mama a
povăţuit-o şi de această dată, iar fata i-a urmat
sfatul.
Aşa se face că, de atunci, în fiecare
dimineaţă, când primea galbenii, fata se ducea
în mijlocul celorlalţi copii şi împărţea cu ei
toţi bănuţii. Ştia că şi ceilalţi au nevoie de
milostenie la fel de mult ca şi ea.
“Sărăcia sau bogăţia nu pot învinge
DRAGOSTEA, dar DRAGOSTEA poate
învinge şi sărăcia şi bogăţia”
(Sfântul Ioan Gură
de Aur)
Cuvinte - cheie: însușiri morale
B – bunătatea bogatului; C – cumințenia și
cinstea fetiței;
R – răbdarea și recunoștința fetiței; R –
răsplata bogatului;
S – sinceritatea mamei; S - sfatul mamei = M
– milostenia fetiței (cei 10 galbeni împărțiți)
 Sinceritate şi curaj
Trăia odată un împărat, într-o ţară îndepărtată.
Acesta ajunsese bătrân şi ştia că se apropia
vremea ca să aleagă pe cel ce îi va urma la tron.
În ţara aceea succesorii la tron nu se alegeau
dintre copiii împăratului, ci dintre tinerii cei mai
buni, virtuoşi din împărăţie.
Aşadar, a chemat la el pe toţi tinerii din
împărăţie într-o anume zi, şi le-a spus:
A venit timpul să mă dau la o parte şi să aleg
următorul împărat. Am decis să aleg pe unul
din voi. Iată cum va fi alegerea: vă voi da astăzi
fiecăruia o sămânţă, însă una specială. Vreau să
mergeţi fiecare acasă, să plantaţi sămânţa, să o
udaţi, şi să va întoarceţi exact peste un an, aici,
cu planta care a crescut din sămânţă. Atunci, voi
judeca după plantele pe care le aduceţi, şi voi
alege unul dintre voi. Acela va fi următorul
împărat!
Printre băieţi era şi unul numit Petru, care şi-a
primit şi el sămânţă cuvenită. A mers acasă plin
de elan şi i-a spus mamei toată povestea. Ea l-a
ajutat să pregătească ghiveciul, să aleagă
pământul, să planteze sămânţa şi s-o ude cu
grijă.
În fiecare zi o uda la timp şi urmărea dacă dă
lăstari.
După vreo trei săptămâni, unii dintre băieţi au
început să vorbească despre plantele lor. Petru
continua să-şi verifice ghiveciul cu sămânţă, dar,
nimic nu creştea.
Patru săptămâni, cinci săptămâni, şase
săptămâni trecură. Tot nimic. Deja toţi băieţii
vorbeau despre plantele lor iar a lui nici nu se
ivise din pământ. Era tare abătut.
Au trecut şase luni şi tot nimic cu sămânţa lui.
A înţeles ca dăduse greş. Toţi ceilalţi aveau
copăcei şi plante înalte iar el...nimic. N-a spus
nimic celorlalţi. Încă mai aştepta, oarecum.
A trecut şi anul şi toţi băieţii s-au înfăţişat
înaintea împăratului. Petru n-a vrut să meargă cu
ghiveciul gol, dar mama lui l-a încurajat s-o facă.
La urma urmei era cel puţin sincer. Petru a
simţit un gol imens în stomac, dar ştia în sinea
lui că mama are dreptate. Aşa că a luat
ghiveciul şi s-a dus la palat.
Când a ajuns acolo, a fost uimit de varietatea
de plante prezentate de ceilalţi tineri. Erau
frumoase, de toate formele şi mărimile. Petru şi-
a aşezat ghiveciul jos iar cei din jurul său au
început să râdă. Unii îl compătimeau şi îi ziceau
în batjocură:
- Ei, cel puţin ai încercat şi tu!
Când a sosit împăratul, şi-a aruncat ochii peste
mulţime şi i-a salutat pe cei prezenţi. Petru a
încercat să se ascundă undeva în spate.
- Ce plante minunate şi ce flori atrăgătoare aţi
crescut. Astăzi unul dintre voi va fi numit
împărat!
Dintr-o dată, ochii suveranului au căzut pe Petru
şi pe ghiveciul gol. A poruncit imediat gărzilor
să îl aducă în faţă. Petru era îngrozit. Se gândea:
- Împăratul a văzut că sunt un netrebnic, căci
sămânţa mea nu a rodit. Pentru nevrednicia mea,
poate voi plăti cu capul.
Când a ajuns în faţă, împăratul l-a întrebat
cum îl cheamă.
- Numele meu este Petru, a răspuns el cu teamă.
Toţi tinerii râdeau şi-şi băteau joc de el.
Împăratul a cerut tăcere. S-a uitat la băiat şi a
anunţat mulţimea:
- Iată noul vostru împărat. Numele lui este
Petru!
Băiatul nu-şi putea crede urechilor: "Dar
sămânţa nici nu crescuse. Cum putea să fie el
noul împărat?" Împăratul a luat din nou
cuvântul şi a zis:
- Cu un an în urmă am dat fiecăruia dintre voi o
sămânţă. V-am spus să o plantaţi, să o udaţi şi să
o aduceţi astăzi la mine. Dar, eu v-am dat
seminţe fierte care n-au cum să crească.
- Toţi dintre voi - cu excepţia lui Petru - mi-aţi
adus plante şi flori. Când aţi văzut că sămânţa nu
creşte, aţi înlocuit-o cu alta, de la voi. Doar
Petru a avut curajul şi sinceritatea de a se
prezenta cu ghiveciul în care se află sămânţa
dată de mine. De aceea, el este noul vostru
împărat!
Sinceritatea rugăciunii copiilor
Într-o zi, un preot aude o voce de copil in biserică, dar cuvintele
erau neînțelese..
Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el găsește un copil
care spunea ceva, și își dă seama că nu-i înţelegea cuvintele fiindcă,
de fapt, copilul repeta alfabetul.
- Atunci preotul l-a întrebat:
- De ce tot repeți literele?
- Păi, așa îmi fac eu rugăciunea, răspunde copilul.
- Cum așa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul.
- Da, dar eu am uitat cuvintele rugăciunii și atunci îi dau lui
Dumnezeu literele, că ştie El să le pună în ordinea care trebuie…