Sunteți pe pagina 1din 4

ADEVĂRATA COMOARĂ

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba
trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva.
Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se
ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braţ.
Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este
el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot
cumpara: sănătatea cu tot ce izvorăşte din ea: putere de muncă, bucurie şi voie bună.
Acum işi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl
puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său.
Existǎ şi unii oameni care, din păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de
bucurie, de speranţă şi de dragoste. Aceştia sunt cu adevarat nefericiţi.
Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă linişte. Cel rău şi zgârcit nu dă
niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă, chiar daca acest lucru nu l-ar costa nimic. Un astfel de om este cu
ceva de folos celorlalţi ?
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar pentru sine. Până şi un copac
obişnuit. Chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.
"Cel bun vede bunătatea peste tot, cel rău, nicăieri."

SINCERITATE
În timpul razboiului, viaţa era tare grea şi oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotărât să-i
ajute pe cei sărmani şi a trimis vorbă în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi pâine oricărui copil şi asta
fără niciun ban. A doua zi, încă din zori, mulţi prichindei se strânseserâ în faţa casei în care locuia omul atât de
bun la suflet. Când acesta a apărut cu nişte coşuri mari, pline cu pâine, copiii s-au repezit, îmbrâncindu-se,
lovindu-se, căutând fiecare să apuce o pâine cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o lua la
goană, bucuros fiindcă prinsese o bucată mai mare. Era acolo o hărmălaie ...
Dar omul a observat că undeva, la marginea curţii, aştepta cuminte o fetiţă. După ce toţi ceilalţi copii şi-au
ales ce pâini au vrut şi au plecat cu ele, fetiţa s-a apropiat şi ea de primul coş şi s-a uitat în el. Dar acolo nu mai
rămăsese nimic. A căutat şi în cel de-al doilea coş, dar şi acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al
treilea coş a găsit o pâinicâ mică, mică, pe care nici un copil nu o băgase în seamă. Fetiţa a luat-o, a mulţumit
frumos pentru pâine şi a plecat spre casă.
Toata ziua a stat omul şi s-a gândit la cum se purtase acea fată şi, ca urmare, a dat poruncă la bucătărie să
fie coaptă o pâine mică, dar în care să fie puşi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineaţă, a aşezat pâinica deasupra
celorlalte pâini şi a ieşit iaraşi cu toate coşurile în curte, unde copiii deja se strânseseră şi aşteptau nerăbdători.
Din nou s-au repezit şi s-au luat la harţă. La sfârşit, fetiţa noastră, care aşteptase cuminte, ca şi în ziua
precedentă, s-a aes tot cu pâinea cea mai mică, singura rămasă. Şi de această dată, i-a mulţumit frumos omului
şi s-a grăbit spre casă, unde mama ei o aştepta. Când s-au aşezat la masă şi femeia a rupt pâinea, ce să vezi ?!
Galbenii s-au răsturnat pe masă din aluatul proaspăt.
- Vai, s-a speriat mama, ce să fie cu aceşti bani ? Dacă banii au ajuns din greşeală în pâinea adusă de
tine ? Poate i-au căzut brutarului, în timp ce frământa aluatul. Ia-i şi du-i imediat înapoi!
S-a întors fetiţa la casa omului şi i-a dat acestuia toţi banii, spunându-i cum mama ei i-a găsit în pâinica
primită. Privind-o cu drag, omul i-a răspuns:
- Banii aceia nu au ajuns întâmplător acolo. După ce am văzut ieri cum ai avut răbdare şi cum te-ai
mulţumit chiar şi cu mai puţin, am hotărât să te răsplătesc. Astăzi, am văzut şi cât eşti de cinstită, fiindcă ai fi
putut păstra totul, dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept răsplată, în fiecare dimineaţă când vei veni să iei şi tu o
pâinică, vei primi şi câte zece galbeni.
Doamne, ce bucuroasă a fost fetiţa! Nu ştia cum să-i mulţumească omului pentru atâta bunătate. S-a dus
în fugă la mama ei şi i-a dat banuţii, după care i-a povestit totul, iar mama a povăţuit-o şi de această dată, iar
fata i-a urmat sfatul.
Aşa se face că, de atunci, în fiecare dimineţă, când primea galbenii, fata se ducea în mijlocul celorlalţi
copii şi împărţea cu ei toţi banuţii. Ştia că ţi ceilalţi au nevoie de milostenie la fel de mult ca şi ea.
"Sărăcia sau bogaţia nu pot învinge DRAGOSTEA, dar DRAGOSTEA poate învinge şi sărăcia şi
bogăţia."
Țara fără bătrâni. (dupa V.A.Urechia)
Se spune că într-o ţară, tineretul s-a hotărât să-i ucidă pe toţi bătrânii. „De ce numai bătrânii să fie mari
slujitori ai ţării? Cât au să-şi mai scoată căciula din cap înaintea bătrânilor?” ziceau cei tineri. Şi, într-o noapte
au ucis toţi. Numai un fiu n-a cutezat să-l ucidă pe tatăl său, ci l-a luat şi l-a ascuns într-o peşteră.
Dar iată, că ţara aceea era vecină cu un neam duşman, care pândea de mult să pună gheara pe bogăţiile ei. -
"Şi-au ucis bătrânii, e vremea să le ocupăm ţara".
Dar cum să înceapă cearta? Şi ce s-au gândit viclenii:
- "Să cerem înapoi de la tinerii vecini, funia pe care strămoşii noştri le-au împrumutat-o cândva. Iar de nu ne-
or da-o în trei zile, le luăm ţara".
Dar ce fel de funie voiau viclenii de vecini?- "Funia împrumutată de la strămoşii noştri era împletită din fire de
nisip". - "Ei, ce mare lucru", - zise ţara tineretului.
- "O să le dăm funia şi o să fim în pace cu vecinii noştri". Însă nimeni nu ştia unde se putea găsi această funie.
Ei, şi pentru că n-au găsit-o, ce şi-au zis:- „Vom face iute alta”. Se adunară mulţi meşteri. Şi au început lucrul.
Trecu termenul pus de neamul duşman, dar funie... nimic.
Atunci vecinul viclean porneşte război împotriva tineretului.- "Vai, ce ne facem?" - se întrebau cu toţii,
"Suntem pierduţi". Atunci domnitorul cheamă la sfat pe tinerii săi.
Între sfetnici era şi fiul cel cu suflet bun, care nu şi-a ucis tatăl. Frământat şi el de cele ce s-au discutat, a
doua zi merge la peştera tatălui său.
- "Ce ai fiule?"
- "Ce să am?...Şi povesti povestea cu vecinul cel viclean.- "Păi de atâta vă supăraţi? Răspundeţi-i duşmanului:
"Moşii şi strămoşii noştri, când au împrumutat funia au zis strămoşilor voştri: tăiaţi din funie un capăt să vă
rămână de probă, de model. Aşa că, daţi-ne capătul de funie, ca după el să facem funia întreagă".
Domnitorul transmise ţării învecinate sfatul bătrânului ascuns în peşteră. Când primiră vrăjmaşii acest
răspuns, strigară: - Va să zică tot mai au vecinii noştri un bătrân care să-i sfătuiască. Să-i lăsăm, deci, în pace!
Dar de atunci a rămas proverbul vechi şi înţelept: "Cine nu are bătrâni să-şi cumpere!"

Lumânarea
Viața e ca o lumânare programată să ardă. E ca o lumânare gradată cu nişte linii circulare, ca nişte inele. Şi
dacă vrea DOMNUL să-ţi aprindă lumânarea, se naşte-o stea pe cer… și începi să-ți trăiești viața, topindu-i
ceara pură, zi după zi…După naștere urmează, primul inel: pruncia … și lumânarea-ți arde blând, ținută grijuliu
în brațe de părinți. Când ai învățat să-ți stăpâneşti bine picioarele și trunchiul, începe minunata lume a copilăriei
celor “șapte ani de-acasă”. Pe urmă mergi la şcoală începi să acumulezi cunoştinţe noi şi flacăra începe să
pâlpâie uşor, odată cu primele emoţii, cu primele griji, cu primele simpatii şi cu primele antipatii… topind în
arderea ei încă un inel în jos.
Urmează inelul liceului, luminat de flacăra vioaie a speranţei şi a adolescenţei, a primelor iubiri, a primelor
amăgiri, a primelor iluzii şi melancolii… Mai sunt în jos, în ordine pe lumânarea vieţii, inele pentru:
desăvârşirea studiilor, pentru primul salariu şi pentru rutina tuturor celorlalte care vor veni după el, pentru
iubire şi pentru căsătorie, pentru construirea unei case, pentru copii, pentru nepoţi şi pentru pensie…
O viaţă cumpătată, răbdătoare, calmă şi liniştită ne va ţine lumânarea vieţii verticală: flacăra va arde potolit,
trecând lin, în ordine, prin toate ”inelele” menite vieţii noastre, pe care le vom trăi, fiecare la timpul lui… şi
vom trăi fericiţi pân’ la adânci bătrâneţi…
Căci, nu uitaţi, flacăra lumânării numai în jos e menită să meargă…
Şi dacă în experimentul nostru eram noi cei care reaprindeam flacăra în caz de se stingea, pentru că tot noi am
aprins-o şi iniţial, în viaţa reală, DARUL VIEŢII pe acest pământ ne-a fost dat de DUMNEZEU, şi ne-a fost dat
O SINGURĂ DATĂ şi n-avem dreptul să dăm greş…

PIATRA FEMEII ÎNŢELEPTE


O femeie înţeleaptă aflată în călătorie în munţi găseşte într-un pârâu o piatră preţioasă. Ziua următoare se
întâlneşte cu un alt drumeţ care este înfometat, iar femeia înţeleaptă îşi deschide desaga pentru a împărţi hrana.
Drumeţul înfometat văzu piatră preţioasă şi îi ceru femeii să i-o dea. Ea i-a dat-o fără să ezite.
Călătorul a plecat, bucurându-se de norocul lui. Ştia că piatra este suficient de valoroasă cât să îi ofere siguranţă
pentru tot restul vieţii. Însă, câteva zile mai târziu, omul s-a întors şi i-a înapoiat piatra femeii înţelepte.
“M-am mai gândit”, a spus el, „ştiu cât de valoroasă este piatra. Lasă, ţi-o dau înapoi în speranţa că îmi poţi da
ceva chiar mai preţios. Dă-mi ce ai înăuntrul tău şi te-a făcut să îmi dai piatra”.
Îngerul
A fost odată, în ceruri, un copil pe cale să se întrupeze. Intr-o zi, el i se adresa lui Dumnezeu:
- Știu, Doamne, că mâine mă vei trimite pe Pământ, dar spune-mi, te rog, cum voi supraviețui acolo așa mic și
neajutorat?
Dumnezeu îi răspunse:
- Dintre miile de îngeri, am ales unul pentru tine. Te va aștepta și va avea grijă de tine.
- Dar aici, în Rai, eu nu fac altceva decât săa cant si sa zambesc. De asta am nevoie ca sa fiu fericit!
- Ingerul tau iti va canta in fiecare zi. Tu vei simti iubirea lui si vei fi fericit, raspunse Dumnezeu.
- Si, continua copilul, cum voi intelege ce imi vor spune oamenii daca eu nu stiu limba lor?
- Asta este simplu, spuse Creatorul, ingerul tau iti va spune cele mai frumoase si mai dulci cuvinte pe care le vei
auzi si, cu multa rabdare si grija, te va invata sa rostesti tu insuti cuvinte.
Copilul privi catre Dumnezeu, spunand:
- Si ce voi face cand voi vrea sa vorbesc cu Tine?
Dumnezeu ii zambi copilului si-i spuse:
- Ingerul tau te va invata cum sa te rogi.
Copilul adauga:
- Am auzit ca pe Pamant sunt oameni rai. Cine ma va ocroti?
Dumnezeu raspunse:
- Ingerul tau te va ocroti chiar cu pretul vietii sale!
Intristandu-se, copilul zise:
- Dar eu voi fi mereu trist pentru ca nu te voi mai vedea.
- Ooo, ingerul tau iti va vorbi continuu despre Mine si te va invata calea spre Mine. Astfel, Eu voi fi cu tine
intotdeauna.
In acel moment, era atata liniste si pace in Rai incat se auzira vocile de pe Pamant.
In graba, copilul puse, oftand, o ultima intrebare:
- Oh, Doamne, eu trebuie sa plec acum. Spune-mi, te rog, numele ingerului meu!
- Numele ingerului tau nu are nicio importanta.Tu ii vei spune simplu: MAMA, raspunse Dumnezeu.
Morala: In viata ta vei vedea multe locuri, vei intalni multi oameni, dar vei avea intotdeauna o singura mama!
Iubeste-o, apreciaz-o si respect-o pe cea care a vegheat cu iubire asupra ta inca din prima clipa a vietii tale.

Cântecul inimii
A fost odată ca niciodată un bărbat măreț care s-a însurat cu femeia visurilor sale. Din iubirea lor a rezultat o
fetiță încântătoare, iar mărețul bărbat o iubea foarte mult.

Când fetița era foarte mică, bărbatul o lua în brațele sale, îi îngâna o melodie la ureche și dansa cu ea prin
cameră, spunându-i:
- Te iubesc, fetițo.
Pe măsură ce fetița creștea, mărețul bărbat o îmbrățișa adeseori și îi spunea:
- Te iubesc, fetițo.
Dar fetița a început să îl respingă, spunându-i:
- Nu mai sunt o fetiță.
Mărețul bărbat râdea și îi răspundea:
- Pentru mine vei rămâne întotdeauna fetița mea.

La un moment dat, fetița, care acum nu mai era mică, a plecat de acasă în lumea largă. Pe măsură ce afla mai
multe lucruri legate de sine, ea înțelegea mai multe și despre bărbatul care îi era tată. Și-a dat astfel seama că
acesta era cu adevărat măreț și puternic, căci acum îi putea înțelege măreția. Una din marile sale calități era
capacitatea de a-și exprima iubirea față de familia sa. Oriunde s-ar fi aflat fetița, bărbatul o suna și îi spunea:
- Te iubesc, fetițo.

A venit însă o zi în care fetița care nu mai era mică a primit un telefon, dar nu de la mărețul bărbat, ci în
legătură cu el. Persoana de la celălalt capăt al firului i-a spus că tatăl ei a suferit de un atac de cord în urma
căruia rămăsese paralizat. Nu mai putea vorbi și medicii nu erau siguri că putea înțelege ceea ce i se spunea.
Mărețul bărbat nu mai putea zâmbi, râde, merge, îmbrățișa, dansa, și nu îi mai putea spune fetiței, care nu mai
era mică, că o iubea.
De aceea, fetița s-a întors acasă. Când a intrat în salonul de spital și s-a uitat la mărețul bărbat, acesta i s-a părut
firav și deloc puternic. Bărbatul s-a uitat la ea și a încercat să îi spună ceva, dar nu a reușit să vorbească.

Fetița a făcut singurul lucru pe care îl putea face: s-a așezat pe pat lângă mărețul bărbat. Din ochi îi curgeau
lacrimi și ea și-a trecut brațul pe după umerii lipsiți de viață ai tatălui ei.

Și-a sprijinit capul de pieptul lui, iar prin minte i-au trecut multe gânduri. Fetița și-a adus aminte de timpurile
minunate petrecute alături de el și de cât de protejată și iubită s-a simțit. Inima i s-a umplut de durere la gândul
că nu mai putea auzi cuvintele care îi oferiseră întotdeauna atâta mângâiere.

Atunci, ea a auzit bătaia inimii mărețului bărbat. Din această inimă se născuseră muzica și cuvintele care au
reconfortat-o de atâtea ori. Inima lui continua să bată, fără să-i pese de faptul că restul corpului său era
paralizat. Și în timp ce stătea astfel, s-a petrecut un miracol: fetița a auzit cuvintele pe care își dorea atât de mult
să le audă.

Inima bărbatului a rostit ritmic cuvintele pe care gura lui nu mai putea să le exprime...
Te iubesc
Te iubesc
Te iubesc
Fetițo
Fetițo
Fetițo...

Și ea a simțit aceeași stare de mângâiere.

Patty Hansen

S-ar putea să vă placă și