MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO’’, BĂLȚI

COLEGIUL PEDAGOGIC ,,ION CREANGĂ’’

Proiect al activității educative

la tema:

GRIGORE VIERU,
poet al neamului
nostru
Metodist: Bețivu Aurelia

Învățător: Căruntu Iana

Elev practicant: Gadîrca Irina

Bălți, 2014
1
Data: 14.02.2014
Clasa: a-III-a ,,C”
Denumirea activității: Grigore Vieru-poet al neamului nostru.
Obiectivul major: Educaţie prin şi pentru cultură.
Obiectivele operaţionale:

O1 – să pătrundă în universul şi în intimitatea creaţiei vierene

O2 – să sesizeze originalitatea şi valoarea acestei creaţii
O3 – să trăiască intens sentimentele transmise de mesajul
poetic
O4 – să descopere în baza creaţiei lui Grigore Vieru valorile pe
care trebuie să le posede omul şi cetăţeanul;
O5 - să identifice dimensiunile civice ale Poetului Vieru;
Obiective afective:
- Descoperirea lumii înconjurătoare cu ajutorul creațiilor vierene.
- Valorificarea importanței cunoașterii și aprecierii originalității operelor vierene
în vederea dezvoltării spirituale.
Metode educative: deminstrația, conversația, recital, interpretarea.
Mijloace de educație: mijloace audio-vizuale, cărți, imagini.
Bibliografie:

1. Cimpoi M. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Chişinău:

Arc, 1997
2. Dolgan M. Literatura română postbelică, Chişinău: Tipografia centrală,
1998
3. Vieru G. Taina care mă apără, Iaşi: Princeps, 2008
4. http://www.youtube.com/watch?v=juA5weMbiEk– cântecul „Se duc
artiştii... “

2
 SCENARIUL

Evelina:
A căzut o stea? Nu, a urcat la cer un Luceafăr, ce va dăinui in
eternitate. Grigore Vieru s-a înveșnicit prin poezia sa. Poetul s-a împărțit între doua
lumi, o jumătate a ființei Sale a coborât ,,mai jos ca iarbă’’ cealaltă jumătate a
rămas pe veci să dăinuie deasupra florilor, printre sufletele noastre.
A durat o Casa a Poeziei în care trăieşte un neam întreg.

Artur: ,,Noros ori clar ca o amiaza,

Eu sunt poetu-acestui neam
Şi –atunci când lira îmi vibrează,
Si-atunci când cântece nu am…’’

Alina:
Vocea Sa moale, privirea călduroasa,chipul luminos au rămas în
amintirea noastră pentru totdeauna. A luat cu sine doar puritatea sufletului, lăsându-
ne drept moștenire poezia. El s-a înveșnicit prin creație,fiind poezia însăşi.
,,Da fapt,nici nu sunt om,ci pur si simplu poezie.’’

Dumitru: ,,Iar eu mai cânt de mama şi pământ

Se cere oare voie pentru asta ?!
Iar eu mai cânt!
De dragoste,de dor,
Mai cânt cât sunt şi cit încă nu mor.”

Cântecul ,,Cântă,vioara”(două perechi de dansatori dansează graţios)

Cântă,vioara
Vers. Gr. Vieru
Muz. I. Aldea-Teodorovici
Nu are şi-o mare aşa,
Frumoasă e marea cea mare, Păcat, ce păcat că pe mare
Frumoasă pădure, izvor. Nu cântă şi cucul cumva.
Mi-e dor de pădure la mare, Refren:
În codru de mare mi-e dor. Haide vioară, hai, surioară,
Păcat că pădurea nu are,
3
 Ca pe-o comoară te duc, te
duc!
Cântă de lume, cântă de ţară
Şi nu uita: „Cu-cu! Cu-cu!”
Şi nu uita şi de cuc, şi de
cuc!
Frumoasă e luna cea lină,
Frumos e pământul cel sfânt.
Mi-e dor pe coline de Lună,
Pe ea mi-ar fi dor de pământ.
Păcat, ce păcat că pământul
Nu are şi-o lună aşa,
Păcat că pe Lună nu cântă,
Nu cântă şi cucul cumva.

Damian:
Vieru a scris o poezie de mici cristale, care reflectă
cu toate feţele imagini scumpe, contemplate parcă în genunchi, într-un
gest de adorație.
Născut de miresmele şi durerile pământului, marele poet se simte
însetat de doruri arzătoare.

Iuliana: ,,Locuiesc la marginea

Unei iubiri.
In mijlocul ei
Trăieşte credința mea.
Locuiesc la marginea unui cântec.
In mijlocul lui
Trăieşte speranța mea.
Locuiesc la marginea
Unei pâini,
In mijlocul ei –
Dragostea mea
Pentru voi.’’

Sabina:
Poezia lui Grigore Vieru e un lung şi nesfârșit dor:
dor de mamă, de baștină, dor de neam românesc întregit, un dor
nemărginit de toate. Poezia lui e un continuu ritual al adoraţiei
materne.
O singura sărbătoare continuă a avut Grigore Vieru. Ea s-a numit
Mama.

4
 Alina :
,,Nici războiul eu urgiile sale, nici foamea necruțătoare
n-au putut întuneca această neasemuită sărbătoare. În preajma mamei
m-am simțit întotdeauna copil. Abia la 47 de ani, când mama s-a stins
din viața, când ea a plecat, cum se spune, la strămoși, abia atunci am
pierdut această dulce şi irepetabilă stare.’’ Starea de copil i-a fost
protejată de Mama-icoană a statorniciei, stăpână a universului, care
menține respirația întregului cosmos.

Artur: ,, - Pe fag dulce - amărât

Arde,mama,alba-ţi stea.
Te uitași la ea atât
Încât semeni azi cu ea.”
Grigore Vieru a devenit ,, un poet prin excelenţă al Mamei şi al
maternității:
Nu-mi mai e dor de nimic, mama,
Numai de tine mi-e dor.(Litanii pentru orgă)

Cântecul ,,Mi-e dor de tine, mama”.

Mi-e dor de tine, mamă

Vers. Gr. Vieru
Muz .A. Chiriac
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o seamă.
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Refren.
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci, cu mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea-mi atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

5
6
Dumitru: ,, Vârstele omului sunt ca o săptămână cu zilele ei.
“Ala–bala, prin aluni,
Unde ești, copile-luni ?!
Și tu, copilandre-marți ?!
Cu mari ochii tăi mirați?!
Și tu, miercure, ah, floare -
Adolescență visătoare ?!
Și tu, joie mohorîtă-
Tinerețea mea pierdută ?!
C-o să vină sâmbăta
Cu rece suflarea sa !
Și-o să-mi lase geana stinsă
Și-n duminici gura ninsă! “

Alina:
În fiecare dintre vârste trebuie neapărat să ai în
adâncul ființei tale un copil, pentru că anume ea, copilăria, ne ține vii și
frumoși. “Omul nu îmbătrânește atâta timp, cât nu moare copilul din
el”. De aceea, poetul se simte îndreptățit să spună:
“În fiecare dimineață
Îmi bate la geam
Copilul care-am fost” (Am îmbătrânit).

Cântecul „Fuga – fuga”.

„Fuga – fuga”
Vers. Gr. Vieru
Muz. I. Aldea-Teodorovici
 Fuga-fuga, prin câmpii,
Îmi amintesc ades de lunca ce-
nverzea, Fuga-fuga, doi copii:
Prin care alergam cu surioara Două păsări fără de griji!
mea. Fuga,
Mult mi-e dor de ea, de pruncia Fuga-fuga, la bunei,
mea, Fuga-fuga, mititei,
Şi de sora mea cea dulce, Două păsări aripi de vis!
Şi de sora mea.
Tu cred că m-ai uitat, copilăria 2 Îmi amintesc ades de dragii
mea, mei bunici
Ci eu cât voi trăi, nicicând te Care ne îndulceau cu miere şi
voi uita. cu nuci.
Refren: Mult mi-e dor de ea ...
Fuga,

Evelina:
Copilul - Poet s-a întâlnit cu Poetul - Copil. E în această
întâlnire o taină, deoarece un poet, ce se naște în copilărie, păstrează în
el copilul, sensibilitatea și psihologia acestuia. În pofida imaginilor
sumbre ale copilăriei, poetul nu și-a pierdut darul de a privi lumea și
cosmosul cu ochi de copil-ochii mirării, fiind convins că „mirarea e un
dar” ce n-a murit în el.

Damian: „Dar este câte un timp

Când nu mă pot înțelege
Cu oamenii mari.
Atunci
În copil mă preschimb.”

Pavel: “Sunt fire nerăbdătoare.

Din ținut străin, ehei,
înainte de plecare
vin acasă pașii mei”. (Poem grăbit)

Iuliana:
“Deși pământul se învârte mereu, m-am născut acasă”.
Căsuța cu ochii mici și înlăcrimați e locul sacru.
Cântecul „Casa părintească”
(Lui Mihai Ciobanu)

Ascultați-mă, surori, pe mine, O vom da si vor schimba lăcata

Si voi, frații mei, ce va sfădiți:
E păcat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncălzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toți avem copii şi vremea-i
grea.
Însa cum să vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-aștepta?!
Casa părinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
Şi vor pune şi ferestre noi.
Şi trecând pe lângă ea vreodată,
Va privi ca la străini la noi.
Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
Vom pleca şi noi cândva din
viața
Şi părinții sus ne-or întreba
Ce mai face casa lor cea dragă,
Cine are grijă azi de ea.

Dumitru:
Limba este pentru Grigore Vieru ,,un grai cu ochii
verzi de dor şi istorie…Un grai cu tâmple îmbrobonate de roua trudei
creatoare. Nicăieri dorul nostru de desăvârșire nu s-a arătat mai cu dor
şi mai cu tărie ca in cuprinsul limbii.”

Tatiana: În aceeaşi limbă

Toată lumea plînge,
În aceeaşi limbă
Rîde un pămînt.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mîngîi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cînt.
În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi rîde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.
 Iar cînd nu poţi
Nici plînge şi nici rîde,
Cînd nu poţi mîngîia
Şi nici cînta,
Cu-al tău pămînt,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.

Evelina:
,,Din mila, din dragostea şi dărnicia Limbii Române
am răsărit ca poet. Limba Româna este destinul meu agitat.” ,,Limba
este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o sieși.”
,,Viețuiesc in limba mea, acționez in limba mea;de la un cuvânt până la
altul se întâmpla toate minunile Universului in limba mea.”

Artur: ,,Sunt un om al nemâniei,

Lumii aste nestrăin,
Vin din munții latiniei, deci si scrisul mi-i latin”.

Tatiana:
Eminescu a ajuns târziu la Grigore Vieru, l-a
,,cunoscut” abia în facultate.,,Descoperindu-l pe El, mi-am descoperit
sufletul... Ești steaua care mă păstrează.

Pavel: Cu o carte de poezie eminesciene.

Ştiu: cândva la miez de noapte
Ori la răsărit de soare
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot de-asupra cărţii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lăsaţi aşa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a reuşit nici tata.
Iar de n-au s-auză dânșii
Al străvechii slove bucium,
 Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.

Alina:
O astfel de întruchipare excepțională a fost acest poet,
acest om cit o lacrimă în rostogol pe obrazul planetei. Un asemenea
poet rămâne-va ,,suflet in sufletul neamului său”.
Creația sa va rămâne mereu o creșă pentru prunci,

Artur : o școală pentru copii,

Tatiana : o călăuză pentru tineret,

Dumitru : îndemnuri spre mai bine pentru maturi

Evelina : şi o alinare pentru cei bătrâni.

Alina:
,,Este mai mult decât un poet, el este un destin.”El este
mai mult decât un destin omenesc. El face parte inalienabilă din
destinul unui neam întreg.

Toţi (în cor):

Pentru toți Vieru este simbolul neamului nostru.

Artur : ,,Doamne, nu usca lacrima pe faţa Poetului,

Ci las-o să curgă curățătoare,
Să ne pătrundem de măreția Profetului
Şi de taina simțurilor înălțătoare.

Pavel : Doamne , nu șterge culorile acestui Frumos Curcubeu,

Ci lasă-l așa proptit în ceruri.
Sa ne pătrundem de strălucirea
Poetului-zeu
Si a slovelor pline de adevăruri.

Iuliana : Doamne, nu arunca pe umerii mamei

 cămașa uitării,
Ci las-o să stea lângă noi iubitoare,
Să-nvățam de la ea rugăciunea -
Închinării
În fata a tot, ce trăiește sub Soare.

Damian : Doamne, nu-nchide cartea Poetului cu nepăsare,

Ci las-o deschisa pentru Copiii mei,
Sa se pătrundă de-nțelepciunea atotștiutoare
Şi de Iubirea din ochii tai.

Sabina :
Îți mulțumim, Poete , ca ai ales timpul nostru pentru a
poposi pe Pământ.

Dumitru :
Îți mulțumim, Poete, pentru versurile tale,prin care am
învățat sa ocrotim şi să valorizam comorile limbii romane, am găsit
curajul de a crede, de a iubi, de a spera şi de a lupta pentru Adevăr.

Tatiana :
Îți mulțumim, Poete pentru privilegiul acordat de a-ţi
fi contemporani.

Toţi (în cor)

Îți mulțumim, Poete, al neamului nostru!