Eminescu

oamnă

oamnă, frunza 'mprăştiată,

l svârlă 'n geamuri grele picuri;
şti scrisori din roase plicuri
ceas gândeşti la viaţa toată.

u-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,

ca nimeni 'n uşa ta să bată;
ai bine-i, când afară-i sloată,
isând la foc, de somn să picuri.

fel mă uit din jet de gânduri,

basmul vechiu al zânei Dochii,
i ceaţa creşte rânduri-rânduri;

aud foşnirea unei rochii,

e pas abia atins de scânduri...
subţiri şi reci mi-acoper ochii.