Scufița Roșie - O perspectivă marțiană ..

Dr. Eric Berne, „Joc pe care oamenii îl joacă” (1964)

                        

„… Pentru un marțian, această poveste ridică întrebări interesante.

El o ia aşa cum se prezintă, inclusiv lupul care vorbește, mai ales că
nu a întâlnit niciodată unul. Dar, datorită celor ce se întâmplă, el îşi
pune semne de întrebare legate de acestea şi despre ce fel de
oameni sunt aceia cărora li se întâmplă. Iată, atunci, gândurile sale
în această privință ... ”
„Într-o zi, mama Scufiţei roşii a trimis-o prin pădure să-i aducă
mâncare bunicii și pe drum a întâlnit un lup. Ce fel de mamă trimite
o fetiță într-o pădure unde sunt lupi? De ce nu s-a dus mama ei
singură sau de ce nu a mers împreună cu Scufiţa roşie? Dacă bunica
era atât de neputincioasă, de ce mama a lăsat-o singură departe,
într-o colibă ? Dar dacă Scufiţa roşie trebuia să plece, cum de
mama ei nu a avertizat-o niciodată să nu se oprească și să nu
vorbească cu lupii? Povestea arată clar că Scufiţei roşii nu i s-a
spus niciodată că acest lucru este periculos. Nicio mamă nu ar
putea fi chiar atât de stupidă, așa că se pare că mamei sale nu i-a
păsat prea mult ce s-a întâmplat cu Scufiţa roşie, sau poate ar fi
vrut să scape de ea.... De asemenea, nicio fetiță nu este atât de
proastă. Cum ar putea Scufiţa roşie să privească ochii, urechile,
mâinile, dinții lupului... și să mai şi creadă că era bunica ei? De ce nu
a ieșit de acolo cât de repede a putut?
 Nici măcar bunica şi vânătorul nu sunt deasupra bănuielilor.
Dacă luăm personajele din poveste drept oameni adevăraţi, fiecare
cu povestea sa de viaţă, vedem cum sunt personalităţile lor din
perspectiva unui marţian.
1. În mod evident, mama încearcă să-şi piardă fiica „din greşeală”
sau cel puţin vrea să ajungă să spună „nu este groaznic, în zilele
noastre nu poţi să mergi prin parc fără să fie pe acolo un lup”...etc.
2. Lupul, în loc să mănânce iepuri sau aşa ceva, este evident că se
întrece pe sine şi trebuie să ştie că va sfârşi rău în acest fel, aşa
că n-are decât să se bage în probleme. În mod evident, el a citit
Nietzsche sau pe cineva similar în tinereţe (dacă poate vorbi şi lega
o bonetă, de ce nu ar putea citi?) şi deviza lui este ceva de genul:
„Trăieşte periculos şi mori glorios!”
3. Bunica locuieşte singură şi îşi lasă uşa descuiată, aşa că poate
spera să se întâmple ceva interesant, ceva ce nu s-ar putea
întâmpla dacă ar trăi cu ai ei. Poate de accea nici nu s-a mutat cu ei
sau măcar în apropierea lor. Probabil că era suficient de tânără
pentru a fi gata de aventură, căci Scufiţa roşie era doar o fetiţă.
4. În mod evident, vânătorul este un salvator căruia îi place să se
confrunte cu adversari gata înfrânţi, având mici fetiţe dulci care
să-i ajute: destul de clar, un scenariu de adolescent.
5. Scufiţa roşie îi spune lupului destul de explicit unde poate să o
întâlnească din nou şi chiar se urcă în pat cu el.
Adevărul este că toată lumea din poveste caută acțiune cu orice
preț. Dacă salvarea de la sfârșit este luată în serios, atunci totul a
fost un complot împotriva bietului lup, cu Scufiţa roşie ca momeală,
făcându-l să creadă că a deranjat pe toată lumea. În acest caz,
morala poveștii nu este că domnișoarele nevinovate ar trebui să se
țină departe de pădurile unde există lupi, ci că lupii ar trebui să se
țină departe de domnișoarele cu aspect nevinovat și de bunicile lor;
pe scurt, un lup nu ar trebui să meargă singur prin pădure. Acest
lucru ridică, de asemenea, interesanta întrebare despre ce a făcut
mama după ce a scăpat de Scufiţa roşie în ziua respectivă ... ”