Arhetipul mamei in literatura romana si universala

Arhetipul Mamei este matricea capacitatii naturale si puterii

intrinseci a femeii de a concepe, naste, sustine si reinnoi viata – indiferent
daca este vorba de un copil, un proiect, o gradina sau o idee -, dar si de a
aduce disolutia atunci cand este necesar. Acest arhetip cuprinde modelul
aparitiei noastre din domeniul lipsit de forma in domeniul formei, si apoi
inapoi in domeniul lipsit de forma. Toate femeile manifesta acest arhetip
intr-un fel sau altul, indiferent daca au conceput si nascut vreodata un
copil.
In opera Mizerabilii Hugo a portretizat un personaj care lasă urme
adânci, ca majoritatea personajelor lui, de altfel. Sacrificiul pe care îl face
Fantine pentru fiica sa Cosette este unul imens. Să ne amintim doar câteva
dintre deciziile pe care le ia după ce naşte şi nu îşi mai permite financiar
să-şi crească fetiţa: îşi taie şi vinde părul, frumosul şi lungul său păr, îşi
scoate dinţii lopătari şi îi vinde, vinde de asemenea şi toată mobila din
camera închiriată în care locuieşte şi, în ultimă instanţă, se prostituează
pentru a face rost de bani spre a-i trimite familiei avide de bani care
îngrijeşte de Cosette.
In Coliba unchiului Tom, femeia care, aflând că fiul său urmează a
fi vândut, hotărăşte să evadeze din pericolul iminent. Numai o mamă ar fi
în stare să alerge cu copilul în braţe ca ea, zi şi noapte, fără odihnă. Numai
o mamă ar fi capabilă să sfideze moartea şi să traverseze un râu îngheţat
pe sloiurile de gheaţă desprinse din calotă şi să nu simtă rănile din care
curge sângele şiroind.
Mama lui Carrie (foto), din romanul omonim al lui Stephen King,
impartăşeşte nişte credinţe religioase extreme, pe care nu se sfieşte să i le
impună şi fiicei sale. O obligă pe Carrie să se îmbrace sărăcăcios, nu-i dă
voie să-şi facă prieteni “păcătoşi” şi nici să iasă în oras. Merge până într-
acolo încât o închide într-o magazie ticsită cu icoane de fiecare dată când,
în opinia ei, fata greşeşte. Deşi în final mama moare de mâna fiicei, Carrie
este cea care o ţine în braţe şi o plânge, pentru că, în definitiv, fusese
mama ei şi o iubise în ciuda tuturor defectelor.
Mara, din romanul omonim al lui Ioan Slavici, este una dintre
mamele din literatura română de care ne amintim numaidecât atunci când
ne gândim la sintagma “mame din literatură”. Cu toţii ne aducem aminte
de cei 3 ciorapi ai ei, unul pentru Persida, altul pentru Trică şi al treilea
pentru zile negre. Mamă singură, ştie cum să-şi gestioneze banii şi
veghează la bunăstarea copiilor săi şi la siguranţa zilei de mâine
Vitoria Lipan , din Baltagul lui Sadoveanu . Să ne aducem aminte
cum, înainte să plece la drum să-şi caute bărbatul, orânduieşte totul cu o
exactitate demnă de laudat. Credincioasă fiind, merge la Biserică să ceară
sfatul preotului, sfinţeşte baltagul lui Gheorghiţă şi tot acolo duce toţi
banii pe care îi are ca să nu fie prădată. Previzibilă fiind, urmează mai
multe ritualuri religioase înainte sa plece. Gheorghiţă gândeşte la un
moment dat despre ea: “mama asta trebuie să fie fermecătoare, cunoaşte
gândul omului”.
În balada populară Mioriţa, portretul mamei este destul de
induioşător, e mama bătrână care porneşte în căutare fiului ei. E descrisă
fizic ,,bătrână”, ,,cu brâul de lână”. Se insistă mai mult pe portretul moral,
decât pe cel fizic. Astfel, portretul moral e dominat de suferinţa
cutremurătoare a mamei care îşi caută fiul dispărut. Fiind îndurerată şi
deznădăjduită, ea compune un portret înduioşător fiului ei, de unde reiese
dragostea imensă a mamei pentru copilul ei. Prin folosirea
diminutivelor,,ciobănel”, ,,feţişoară” se amplifică zbuciumul lăuntric al
bătrânei sugerând afectivitatea maternă, ce atinge sublimul estetic şi
emoţionalul.
In concluzie...