BALTAGUL

-relația dintre două personaje-

Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima
jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este
cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini
nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de
asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai
revistei tradiționaliste “Sămănătorul”, înainte de a deveni un scriitor realist.
Opera literarară “Baltagul”, scrisă de Mihail Sadoveanu, a fost publicată în anul 1930, și
reprezintă un roman interbelic obiectiv, realist-mitic și tradițional. În ciuda dimensiunilor reduse,
romanul este considerat drept unul de intrigă polițistă, al transhumanței, și chiar de iubire.
Narațiunea se face la persoana a III-a, naratorul fiind unul omniscient și omniprezent
care reconstituie minuțios lumea satului muntenilor, dar și acțiunile Vitoriei, în mod obiectiv,
prin tehnica detaliului și observației.
Tema romanului este cea a călătoriei pe care o parcurge soția pentru a-i face dreptate
bărbatului ei așa cum se cuvine. Alte teme fundamentale sunt cele ale vieții și a morții, a
datoriei și a iubirii.
Personajul principal al romanului, Vitoria Lipan, este o femeie simplă de la țară, dar
foarte curajoasă și hotărâtă, conservatoare, respectând sârguincios toate tradițiile satului, pe
care dorește să le transmită mai departe, și către noile generații. Ține cu tot dinadinsul ca și fiica
ei, Minodora, să preia din obiceiurile pe care ea le respectă, insuflăndu-i și acesteia să aibă
credință în Dumnezeu. Fiind inteligentă și descurcăreață de fel, reușește să demaște ucigașii
soțului său, fiind cu un pas înaintea autorităților. Spune direct ceea ce gândește, dar în situațiile
limită, știe să se abțină și să fie mai diplomată. Iubirea necondiționată pentru Nechifor o
împinge să lupte pentru dreptatea acestuia, iar de aceea își ia fiul, pe Gheorghiță, și pornesc
împreună în căutarea adevărului, unde vor fi întâmpinați pretutindeni de pericole. Cei doi
pleacă la răsărit și se vor întoarce la apus, după înmormântarea lui Nechifor, încheindu-și
simbolic călătoria.
Pe de altă parte, Gheorghiță, încă un fecior crud, este o fire timidă, sensibilă și reținută,
ce a fost tot timpul aflat sub aripa protectoare a mamei sale. Chiar și diminutivul numelui sau
subliniază faptul că este încă un copil, și că mai are nevoie de sprijinul mamei sale în drumul
spre maturizare. Încă necopt, această aventură îl definește și îl formează ca și bărbat, iar atunci
când se va fi întors, va fi un cu totul alt om, în urma celor văzute și întâlnite.
Relația dintre Vitoria și Gheorghiță este una de mamă-fiu, amândoi având încredere unul
în celalat și ajutându-se în situațiile dificile. Mama este ca un mentor pentru tânărul fecior,
îndrumându-l de fiecare dată când o ia pe vreun drum greșit. Fiul se dovedește a fi foarte
răbdător și înțelegător în drumul pe care îl au cei doi de parcurs, fiind nevoit să își stăpânească
oboseala, foamea, setea și chiar frica, în fața celor întâmpinate. Aceste prime lecții de viață prin
care este băiatul nevoit să treacă, îl vor ajuta mai târziu, atunci când va lua locul tatălui sau,
intrând astfel în rândul bărbaților.
Cu ajutorul mamei sale, Gheorghiță învață astfel să își întreacă complet limitele, și să facă
tot ce îi stă în putință pentru a completa misiunea pentru care au inițiat călătoria. Una din
probele prin care băiatul este nevoit să treacă este una fizică, în care trebuie să se lupte cu un
troian de zăpadă pentru ca cei doi să poată înainta. Izbutește, iar în urma acestei întâmplări,
văzând cum feciorul crește vizibil în fața ochilor săi, Vitoria îi oferă acestuia un baltag care să îl
ajute să își poarte de grijă (“Gheorghiță purta aninat în laț, în dosul coapsei drepte, baltagul”).
Un episod semnificativ pentru maturizarea și formarea lui Gheorghiță, este acela în care
este supus să stea în râpă cu osemintele răposatului său tata, făcând astfel cunoștință cu
moartea pentru prima dată. La început este înfricoșat la gândul de a sta de unul singur acolo,
dar încurajat de draga lui mamă să reziste și să își depășească temerile, băiatul reușește să facă
față și acestei probe complet terifiante.
Astfel, în urma provocărilor prin care este nevoit să treacă pentru a demasca criminalii și
pentru a-i aduce tatălui său liniștea de care avea nevoie, Gheorghiță, atent supravegheat de
Vitoria, își revendică statutul de bărbat al familiei.