Moara cu noroc

-caracterizarea personajului Ghiță-

Aparținând epocii marilor clasici, Ioan Slavici este creatorul nuvelei clasice românești,
operele sale reușind să surprindă o lume cu diverse probleme sociale. Nuvelist, dramaturg,
romancier și memorialist, acesta a urmat Facultatea de Drept din Budapesta, continuându-și
mai apoi studiile la Viena. În 1881, Slavici va publica volumul “Novele din popor” care îl va
consacra și îl va propulsa în rândul celor mai mari noveliști români.
Subiectele nuvelelor sale sunt inspirate din mediul sătesc, și au la bază tradițiile și
obiceiurile românilor. Printre creațiile sale se numără “Moara cu noroc” și “Pădureanca”. Înscrisă
în volumul “Novele din popor”, “Moara cu noroc” reprezintă o capodoperă de analiză
psihologică, având un puternic caracter moralizator.
Protagonistul nuvelei este Ghiță, un cizmar sărac nemulțumit de condiția în care se află.
Își dă seama că nu poate prospera din această poziție și decide să facă o schimbare în viața sa:
își ia familia și se mută cu toții la Moara cu noroc, devenind cârciumar. Acesta reprezintă cel mai
complex personaj al nuvelei, destinul său ilustrând consecințele nefaste ale setei de înavuțire.
Prin intermediul caracterizării directe realizate de către narator, protagonistul este
descris în incipit drept “un om harnic și sârguitor”, “era mereu așezat și pus pe gânduri”, însă
datorită evoluției prin care acesta trece devine “ursuz, se aprindea pentru oricare lucru de
nimic”, “nu mai zâmbea ca înainte, ci râdea un hohot încât iți venea să te sperii de el”. Deși loială
față de partenerul său (“este un om drept și blând la fire”), Ana își schimbă opinia față de cel pe
care îl iubește, ajungând să îl disprețuiască chiar, numindu-l “un om netrebnic și grozav”. Cât
despre caracterizarea indirectă, aceasta se constituie treptat de pe urma gesturilor, faptelor și
frământărilor personajului, folosindu-se tehnici ale analizei psihologice, cum ar fi monologul
(“Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?”).
În prima parte a povestirii, Ghiță ne este prezentat drept un om vesel, un soț și un tată
drăgăstos și protector. Este harnic, descurcăreț și ospitalier, și se simte mulțumit și împlinit
văzând cum afacerile îi merg bine, reușind să câștige o sumă frumușică de bani într-un timp
relativ scurt. Însă, din momentul în care se împrietenește cu Lică și intră în jocurile acestuia,
Ghiță pornește pe drumul sinuos al dezumanizării, îndepărtându-se de toți cei care îl iubeau, în
special de soția sa – Ana.
Primele schimbări de comportament ale lui Ghiță sunt observate în relația pe care o are
cu Ana. Devine necomunicativ și interiorizat, ascunzându-i din ce în ce mai multe lucruri, reușind
să o îndepărteze pe aceasta de el. Dintr-un om calm și la locul său, acum pare a fi gata să
izbucnească într-o criză de mânie de la cele mai mărunte lucruri. Obișnuia să fie protector și
afectuos, dar ajunge un soț care își abuzează fizic și verbal nevasta, bruscând-o și apostrofând-o
la fiecare pas. Adesea îi reproșează Anei că îi stă în cale, că îl încetinește, și este aproape de
fiecare dată tentat să o lovească. Va ajunge chiar să îi lase urme pe brațe de pe urma acceselor
sale de furie, iar prin prisma unor scene care reflectă conflictul interior al personajului, Ghiță
regretă că are o sotie și copii, și că nu se poate dedica mai mult muncii lui Lică, încât să poată
câștiga și mai mult.
Astfel, apariția lui Lică Sămădăul este elementul central ce tulbură echilibrul familiei,
reușind să răcească complet relația de iubire dintre cei doi. Deși conștient de pericolul pe care îl
reprezintă Lică asupra familiei sale, Ghiță se lasă amăgit de bucuria temporară pe care i-o pot
oferi banii.
În acest fel, mânat de setea de înavuțire, starea sa materială devine din ce în ce mai
înfloritoare, dar nu datorită muncii cinstite de cârciumar, ci de pe urma afacerilor murdare
încheiate cu Lică, pe care nu îl poate refuza, orice i-ar fi cerut. O scena semnificativă pentru
decăderea lui Ghiță, este aceea când, aflat în tribunal unde ar fi trebui să fie de partea dreptății,
alege să depună mărturie mincinoasă în favoarea sămădăului, pentru a-l scăpa pe acesta de
pedeapsa cu închisoarea. Totuși, Ghiță este un om duplicitar, întrucât începe să colaboreze cu
jandarmul Pintea, dorindu-și să îl demaște pe Lică, și să scape astfel de sub influența sa
periculoasă sub care se află.
Dezumanizarea îl duce pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care o
folosește pe Ana drept momeală în brațele lui Lică, când Ghiță pleacă la Ineu să îl aducă pe
Pintea pentru demascarea lui Lică. De asemenea, el ajunge să fie criminalul soției sale pe care o
înjunghie în inimă, însă și el își găsește sfârșitul într-un mod la fel de tragic, fiind împușcat de
Răuț.
Conflictul central al nuvelei rămâne cel interior al lui Ghiță, care îl macină pe tot
parcursul operei, acesta oscilând intre două valori pe care le prețuiește la fel de tare: familia și
banii.
În concluzie, Ghiță, protagonistul nuvelei psihologice “Moara cu noroc” reprezintă un
personaj al unei drame umane, puternic cucerit de patima pentru avuție, care acceptă să își
calce chiar și pe onoare, și să îi rânească pe cei dragi, pentru a fi din ce în ce mai bogat. Suferă o
degradare evidentă pe tot parcursul operei, iar din cauza geloziei și lăcomiei sale, și celelalte
personaje au parte de un sfârșit tragic.